Revista Română de Filosofie Analitică, Jan 1, 2010
Many modern commentators think that the way we understand EN I.7, especially the socalled "Functi... more Many modern commentators think that the way we understand EN I.7, especially the socalled "Function Argument", determines greatly the Aristotelian perspective over human happiness. But, although starting from the same point, they hold diverging opinions with regard to what this human happiness consist in (the two traditional interpretation of eudaimonia). This paper argues that most commentators have misunderstood the role of the Function Argument within the economy of the Nicomachean Ethics by taking it out of its context and by making it say too much for a preparatory step. Therefore, a special attention is paid to the concept of function (ergon) both in the Aristotelian Ethics and Psychology and the manner the Stagirite builds his case in this section of the 1 st Book. The conclusion of the analysis deployed here is that the Function Argument in I.7 cannot be taken to send us to a comprehensive or an intellectualist position. 4 Există şi comentatori care refuză să traducă termenul grecesc ergon cu "funcție". De exemplu, Anthony Kenny spune că în EN I.7 este vorba despre "activitatea caracteristică". Versiunile româneşti (Aristoteles, Etica nicomahică, Tr. Traian Brăileanu, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1944, şi Aristotel, Etica nicomahică, Tr. Stella Petecel, Bucureşti, Edit. Ştiințifică şi Enciclopedică, 1988) nu sunt consecvente în traducerea termenului respectiv şi sfârşesc prin a introduce confuzii grave la nivel conceptual. Pentru comparație, a se consulta: Aristotele, L'Etica ISSN: 1843-9969 | http://www.srfa.ro/rfa/pdf/rfa-IV-1-ducu.pdf Cristian Ducu 72 un anumit scop (telos), iar binele (tagathon) şi reuşita (ēu), care constituie acest scop, depind de funcțiile proprii acelor lucruri. Dacă în cazul omului funcția proprie este definită drept "activitatea sufletului conformă cu rațiunea" , atunci binele său va consta în buna îndeplinire a funcției proprii. Şi dacă prin buna îndeplinire a funcției înțelegem o "activitate conformă cu virtutea" (EN 1098a15) atunci concluzia argumentului nu poate fi decât aceea că binele omului constă în "activitatea sufletului conformă cu virtutea sa" (EN 1098a16). O serie întreagă de dificultăți au fost observate în legătură cu acest argument. De exemplu, unii cercetători s-au întrebat dacă nu cumva avem de-a face cu un argument greşit în sensul că Aristotel confundă între a trăi bine şi a trăi potrivit binelui. 5 Cu alte cuvinte, că Aristotel nu distinge între sensul substantival al lui agathos şi cel adjectival. Mergând şi mai departe, alții l-au acuzat pe Stagirit că afirmațiile sale cu privire la binele omului se bazează pe considerații de ordin metafizic despre natura umană (eroarea naturalistă). 6 Însă cea mai importantă chestiune este aceea legată de rolul pe care comentatorii Eticii nicomahice i-au acordat-o în interpretarea viziunii filosofului atenian cu privire la fericire. În această ultimă privință putem distinge două mari poziții. Unii au considerat că acest loc nu trebuie pus în relație cu EN X.6-8 deoarece Aristotel propune aici un sens larg al eudaimoniei, unul care presupune toate virtuțile întrucât funcția proprie a omului este definită ca activitatea conformă cu "văzut în EN I.7 un prim pas pentru ceea ce este avut în vedere în EN X.6-8, şi au depus eforturi susținute să argumenteze că sintagma grecească tocmai menționată între paranteze trebuie înțeleasă drept "virtutea cea mai înaltă", adică aceea corespunzătoare celei mai înalte părți a sufletului, şi anume părții epistemice (fără vreo legătură cu partea deliberativă a părții nicomachea, Tr. Claudio Mazzarelli, Milano, Rusconi, 1993; Aristotle, Nicomachean Ethics, Ed. şi tr. H. Rackham, Cambridge (Mass.), Harvard University Press, 1994. 5 P. Glassen, A Fallacy in Aristotle's Argument about the Good, în "Philosophical Quarterly", vol. 7, 1957, nr. 29, pp. 319-322. Glassen identifică o slăbiciune în argumentul funcției, şi anume "confuzia între starea bună a ceva (the goodness of) şi binele a ceva (the good of) (p. 319). exercitare armonioasă a tuturor [subl.m.] facultăților naturale este <exercițiul Rațiunii> în care constă binele principal al omului").
Revista Română de Filosofie Analitică, Jan 1, 2010
Many modern commentators think that the way we understand EN I.7, especially the socalled "Functi... more Many modern commentators think that the way we understand EN I.7, especially the socalled "Function Argument", determines greatly the Aristotelian perspective over human happiness. But, although starting from the same point, they hold diverging opinions with regard to what this human happiness consist in (the two traditional interpretation of eudaimonia). This paper argues that most commentators have misunderstood the role of the Function Argument within the economy of the Nicomachean Ethics by taking it out of its context and by making it say too much for a preparatory step. Therefore, a special attention is paid to the concept of function (ergon) both in the Aristotelian Ethics and Psychology and the manner the Stagirite builds his case in this section of the 1 st Book. The conclusion of the analysis deployed here is that the Function Argument in I.7 cannot be taken to send us to a comprehensive or an intellectualist position. 4 Există şi comentatori care refuză să traducă termenul grecesc ergon cu "funcție". De exemplu, Anthony Kenny spune că în EN I.7 este vorba despre "activitatea caracteristică". Versiunile româneşti (Aristoteles, Etica nicomahică, Tr. Traian Brăileanu, Bucureşti, Casa Şcoalelor, 1944, şi Aristotel, Etica nicomahică, Tr. Stella Petecel, Bucureşti, Edit. Ştiințifică şi Enciclopedică, 1988) nu sunt consecvente în traducerea termenului respectiv şi sfârşesc prin a introduce confuzii grave la nivel conceptual. Pentru comparație, a se consulta: Aristotele, L'Etica ISSN: 1843-9969 | http://www.srfa.ro/rfa/pdf/rfa-IV-1-ducu.pdf Cristian Ducu 72 un anumit scop (telos), iar binele (tagathon) şi reuşita (ēu), care constituie acest scop, depind de funcțiile proprii acelor lucruri. Dacă în cazul omului funcția proprie este definită drept "activitatea sufletului conformă cu rațiunea" , atunci binele său va consta în buna îndeplinire a funcției proprii. Şi dacă prin buna îndeplinire a funcției înțelegem o "activitate conformă cu virtutea" (EN 1098a15) atunci concluzia argumentului nu poate fi decât aceea că binele omului constă în "activitatea sufletului conformă cu virtutea sa" (EN 1098a16). O serie întreagă de dificultăți au fost observate în legătură cu acest argument. De exemplu, unii cercetători s-au întrebat dacă nu cumva avem de-a face cu un argument greşit în sensul că Aristotel confundă între a trăi bine şi a trăi potrivit binelui. 5 Cu alte cuvinte, că Aristotel nu distinge între sensul substantival al lui agathos şi cel adjectival. Mergând şi mai departe, alții l-au acuzat pe Stagirit că afirmațiile sale cu privire la binele omului se bazează pe considerații de ordin metafizic despre natura umană (eroarea naturalistă). 6 Însă cea mai importantă chestiune este aceea legată de rolul pe care comentatorii Eticii nicomahice i-au acordat-o în interpretarea viziunii filosofului atenian cu privire la fericire. În această ultimă privință putem distinge două mari poziții. Unii au considerat că acest loc nu trebuie pus în relație cu EN X.6-8 deoarece Aristotel propune aici un sens larg al eudaimoniei, unul care presupune toate virtuțile întrucât funcția proprie a omului este definită ca activitatea conformă cu "văzut în EN I.7 un prim pas pentru ceea ce este avut în vedere în EN X.6-8, şi au depus eforturi susținute să argumenteze că sintagma grecească tocmai menționată între paranteze trebuie înțeleasă drept "virtutea cea mai înaltă", adică aceea corespunzătoare celei mai înalte părți a sufletului, şi anume părții epistemice (fără vreo legătură cu partea deliberativă a părții nicomachea, Tr. Claudio Mazzarelli, Milano, Rusconi, 1993; Aristotle, Nicomachean Ethics, Ed. şi tr. H. Rackham, Cambridge (Mass.), Harvard University Press, 1994. 5 P. Glassen, A Fallacy in Aristotle's Argument about the Good, în "Philosophical Quarterly", vol. 7, 1957, nr. 29, pp. 319-322. Glassen identifică o slăbiciune în argumentul funcției, şi anume "confuzia între starea bună a ceva (the goodness of) şi binele a ceva (the good of) (p. 319). exercitare armonioasă a tuturor [subl.m.] facultăților naturale este <exercițiul Rațiunii> în care constă binele principal al omului").
Uploads
Papers by Corina Tudosan