Comunicarea poate fi abordată din diferite perspective (I.Erdei, 2004): 1. Comunicarea din perspe... more Comunicarea poate fi abordată din diferite perspective (I.Erdei, 2004): 1. Comunicarea din perspectiva psihologiei personalitaţii Psihologia personaliăţii consideră comunicarea ca fiind o modalitate de influenţare a comportamentului, care interacţionează cu o serie de procese şi fenomene psihice (percepţia, motivaţia, limbajul, invăţarea etc.). Ca urmare, din această perspectivă, pentru o mai bună inţelegere a psihologiei muncii sunt importante de studiat: relaţia dintre trăsăturile de personalitate şi stilul de comunicare, decodificarea mesajelor verbale, posibilităţile de dezvoltare a abilităţilor de comunicare, integrarea noilor informaţii in contextul celor existente şi operarea cu acestea in diferite situaţii, identificarea barierelor in calea comunicării care ţin de personalitatea emiţătorului/ receptorului, etc. 2. Comunicarea din perspectiva psihologiei grupurilor mici Din această perspectivă comunicarea este considerată un fenomen social de bază, in stransă legatură cu interacţiunea socială, comunicarea generand şi modificand relaţii. Astfel, psihologia grupurilor mici studiază o serie de probleme care işi găsesc aplicabilitatea in cadrul comunicării organizaţionale ca de exemplu: comunicarea ca mijloc de persuasiune, relaţia comunicare-negociere/mediere/ soluţionare de conflicte, rolul comunicării in conturarea normelor de grup, in coordonarea, stimularea activităţii in grup, dificultăţile in comunicarea de grup, comunicarea verbală şi nonverbală in grup, comunicarea intergrupuri etc. 3. Comunicarea din perspectiva teoriei organizaţionale Teoriile organizaţionale consideră comunicarea un element esenţial, Barnard (1938) atrăgand atenţia asupra faptului că procesul comunicării reprezintă un aspect central in funcţionarea organizaţiei fiind cel care leagă obiectivele organizaţiei de cele ale angajaţilor. Prin comunicare se asigură printre altele trasmiterea de informaţii cu privire la sarcinile şi activităţile de muncă, obiectivele urmărite, feedback-ul asupra rezultatelor dar şi soluţionarea problemelor care apar la nivel de organizaţie, evaluarea performanţelor sau pregătirea profesională. Din această perspectivă, psihologia muncii poate să valorifice cercetările legate de comunicare, cum ar fi: rolul sistemului informaţional in viaţa organizatiei, caracteristicile feedback-ului eficient, barierele comunicării organizaţionale, reţelele de comunicare care iau naştere intre membrii organizaţiei, tipurile de comunicare şi avantajele şi dezavantajele acestora la nivel organizaţional, etc. Modalităţile de comunicare se pot clasifica astfel I. După gradul de oficializare: comunicare formală (se derulează conform cu actele normative şi cu structura organizaţională ierarhică; este legată indeosebi de desfăşurarea
Comunicarea poate fi abordată din diferite perspective (I.Erdei, 2004): 1. Comunicarea din perspe... more Comunicarea poate fi abordată din diferite perspective (I.Erdei, 2004): 1. Comunicarea din perspectiva psihologiei personalitaţii Psihologia personaliăţii consideră comunicarea ca fiind o modalitate de influenţare a comportamentului, care interacţionează cu o serie de procese şi fenomene psihice (percepţia, motivaţia, limbajul, invăţarea etc.). Ca urmare, din această perspectivă, pentru o mai bună inţelegere a psihologiei muncii sunt importante de studiat: relaţia dintre trăsăturile de personalitate şi stilul de comunicare, decodificarea mesajelor verbale, posibilităţile de dezvoltare a abilităţilor de comunicare, integrarea noilor informaţii in contextul celor existente şi operarea cu acestea in diferite situaţii, identificarea barierelor in calea comunicării care ţin de personalitatea emiţătorului/ receptorului, etc. 2. Comunicarea din perspectiva psihologiei grupurilor mici Din această perspectivă comunicarea este considerată un fenomen social de bază, in stransă legatură cu interacţiunea socială, comunicarea generand şi modificand relaţii. Astfel, psihologia grupurilor mici studiază o serie de probleme care işi găsesc aplicabilitatea in cadrul comunicării organizaţionale ca de exemplu: comunicarea ca mijloc de persuasiune, relaţia comunicare-negociere/mediere/ soluţionare de conflicte, rolul comunicării in conturarea normelor de grup, in coordonarea, stimularea activităţii in grup, dificultăţile in comunicarea de grup, comunicarea verbală şi nonverbală in grup, comunicarea intergrupuri etc. 3. Comunicarea din perspectiva teoriei organizaţionale Teoriile organizaţionale consideră comunicarea un element esenţial, Barnard (1938) atrăgand atenţia asupra faptului că procesul comunicării reprezintă un aspect central in funcţionarea organizaţiei fiind cel care leagă obiectivele organizaţiei de cele ale angajaţilor. Prin comunicare se asigură printre altele trasmiterea de informaţii cu privire la sarcinile şi activităţile de muncă, obiectivele urmărite, feedback-ul asupra rezultatelor dar şi soluţionarea problemelor care apar la nivel de organizaţie, evaluarea performanţelor sau pregătirea profesională. Din această perspectivă, psihologia muncii poate să valorifice cercetările legate de comunicare, cum ar fi: rolul sistemului informaţional in viaţa organizatiei, caracteristicile feedback-ului eficient, barierele comunicării organizaţionale, reţelele de comunicare care iau naştere intre membrii organizaţiei, tipurile de comunicare şi avantajele şi dezavantajele acestora la nivel organizaţional, etc. Modalităţile de comunicare se pot clasifica astfel I. După gradul de oficializare: comunicare formală (se derulează conform cu actele normative şi cu structura organizaţională ierarhică; este legată indeosebi de desfăşurarea
Uploads
Papers by Alina Stoica