încheietură

română

Etimologie

Din încheiat + sufixul -ură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ke.je'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului încheietură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	încheietură	încheieturi
Articulat	încheietura	încheieturile
Genitiv-Dativ	încheieturii	încheieturilor
Vocativ	încheietură	încheieturilor

1. îmbinare (mobilă) a capetelor oaselor; articulație.
2. parte a corpului situată în dreptul unei articulații.
3. loc unde se îmbină două sau mai multe obiecte sau părțile unui obiect, ale unei construcții etc.

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• chenăruitei
• echiunitare

Referințe

• DEX '98 via DEX online