gust

română

Etimologie

Din latină gustus.

Pronunție

• AFI: /gust/

Substantiv

Declinarea substantivului gust
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	gust	gusturi
Articulat	gustul	gusturile
Genitiv-Dativ	gustului	gusturilor
Vocativ	gustule	gusturilor

1. simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație.
2. (fig.) capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă).
3. înclinație, predispoziție, pornire.
4. preferință.
5. plăcere, dorință, poftă.

Cuvinte derivate

• dezgust
• gustar
• gustos

Locuțiuni

• (loc.adj.) Cu gust = gustos.
• Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad.
• (loc.adj.) De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț.
• Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât.
• De prost gust =
  • care arată lipsa simțului estetic.
  • nepotrivit, penibil, jenant.
• (loc.adv.) Cu gust = cu pricepere, în mod estetic.

Expresii

• A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a incepe să-ți placă (un lucru)

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online