Părintele Cleopa Ilie – Sihăstria

• Acasă
• Predici

DESPRE CULTUL SFINŢILOR ŞI AL ÎNGERILOR

septembrie 20, 2007...2:25 pm

DESPRE SFÂNTA TRADIŢIE

Capitolul 4

DESPRE

SFÂNTA TRADIŢIE

(sectarii nu recunosc Sfânta Tradiţie)

Sectarul: Ce este Sfânta Tradiţie, pe care voi, ortodocşii, o socotiţi al doilea izvor al descoperirii
dumnezeieşti şi o puneţi în egalitate cu dumnezeiasca Scriptură?
Preotul: Sfânta Tradiţie sau Sfânta Predanie este învăţătura dată de Dumnezeu prin viu grai Bisericii,
din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie cuprinde
descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viaţa Bisericii în Duhul Sfânt şi
curentul viu al vieţii Bisericii, fiind al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi, ca atare, având
aceeaşi autoritate ca şi Sfânta Scriptură.
De la Adam şi până la sfârşitul lui Avraam au trecut 3678 de ani, şi cu 430 de ani, cât au stat israeliţii
robi în Egipt (Gal. cap. 3), fac 4108 ani. În aceşti ani, nici Sfânta Scriptură nu a fost şi nici sâmbăta nu
s-a ţinut ca sărbătoare de vreun popor. Timp de atâtea mii de ani, oamenii cei credincioşi şi aleşi ai lui
Dumnezeu s-au povăţuit pe calea mântuirii numai prin Sfânta Tradiţie, adică după învăţătura despre
Dumnezeu însuşită prin viu grai; şi numai vreme de 1400 ani – cât a fost de la Moise până la venirea
Domnului – s-au călăuzit şi de Sfânta Scriptură a Vechiului Testament.
După cum mai înainte de a se scrie cărţile Vechiului Testament lumea s-a povăţuit la cunoaşterea lui
Dumnezeu şi la calea mântuirii numai prin Sfânta Tradiţie (predania prin viu grai), tot astfel, mai
înainte de a se scrie cărţile Noului Testament, Sfânta Tradiţie a fost dreptarul după care primii creştini
s-au povăţuit la calea mântuirii. Primul care a semănat învăţăturile Noului Testament prin viu grai în
urechile oamenilor a fost Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care, trei ani şi jumătate cât a vestit
Evanghelia Sa, nu a scris nimic, ci neîncetat în această vreme a învăţat poporul. Iar după ce Şi-a
împlinit ascultarea către Părintele Său, pe Apostolii Săi nu i-a trimis să scrie, ci să propovăduiască la
toată lumea Evanghelia, spunându-le: Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în
numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă.
Şi iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Matei 28, 19-20).
Din ziua întemeierii ei, anul 33 d.Hr., şi până în anul 44 d.Hr., când Sfântul Matei a scris prima
Evanghelie, Biserica s-a condus fără Scriptura Noului Testament, s-a condus prin Sfânta Tradiţie, din
care o parte va fi consemnată mai târziu în scris. De asemenea, au fost multe scrieri despre care s-a
pretins că sunt inspirate şi scrise de Sfinţii Apostoli, dar Biserica a fost aceea care le-a admis, le-a
recunoscut sau nu ca fiind inspirate, deoarece ea trăia adevărul Evangheliei mai înainte ca el să fi fost
scris, îl trăia prin Tradiţie.
Aşadar, iată ce este Sfânta Tradiţie: izvorul şi rădăcina ambelor Testamente – al celui Vechi şi al celui
Nou – şi de aceea noi o numim al doilea izvor al descoperirii dumnezeieşti şi o socotim ca având
aceeaşi autoritate şi însemnătate ca şi Sfânta Scriptură.
Sectarul: Sfânta Scriptură este cuvânt dumnezeiesc şi nu este iertat a o înlocui sau a o schimba cu
Tradiţia, care este cuvânt omenesc, pentru că scrie în Evanghelie: De ce şi voi călcaţi porunca lui
Dumnezeu pentru datina voastră? Iar apoi: Aţi desfiinţat porunca lui Dumnezeu pentru rânduiala
voastră. Făţarnicilor, bine a proorocit despre voi Isaia, când a zis: poporul acesta… zadarnic Mă
cinsteşte, învăţând învăţături care sunt porunci ale oamenilor (cf. Matei 15, 3, 6-9; Marcu 7, 13). De
aceea nu este voie să înlocuim şi să schimbăm sau să adăugăm şi noi la legea lui Dumnezeu, cuprinsă
în Sfânta Scriptură, prin cuvântul omenesc al Tradiţiei.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce spui dumneata, căci legea lui Dumnezeu nu este cuprinsă toată
numai în Sfânta Scriptură. Auzi ce spune dumnezeiescul Evanghelist Ioan, că sunt încă şi alte multe
câte a făcut Iisus, care de s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că nici în lumea aceasta n-ar încăpea
cărţile ce s-ar fi scris (Ioan 21, 25). Iarăşi, acelaşi Evanghelist Ioan declară în una din epistolele sale:
Multe având a vă scrie, n-am voit să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să
vă vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină (II Ioan 1, 12). Aşadar, vezi că
dumnezeiescul evanghelist mai mult se bucura cu ucenicii săi când avea posibilitate să le vorbească
prin viu grai (predanie) decât atunci când le trimitea ceva în scris, iar voi, sectarii, ţineţi orbeşte (şi
nebuneşte) numai la cele scrise şi nu băgaţi de seamă că atât Mântuitorul cât şi mulţi dintre apostoli n-
au lăsat nimic în scris, ci au propovăduit prin viu grai. Cred că despre voi a voi a proorocit marele
Prooroc Isaia că cu ochii vă veţi uita, dar nu veţi vedea (Isaia 6, 9).
Sectarul: Creştinii nu trebuie să se lase ademeniţi de alte învăţături omeneşti înşelătoare, deosebite de
cele dumnezeieşti ale Sfintei Scripturi, căci aşa ne îndeamnă apostolul: Luaţi aminte să nu vă fure
minţile cineva cu filosofia şi cu deşarta înşelăciune din predania omenească, după stihiile lumii şi nu
după Hristos (Col. 2, 8). Aşadar, datoria noastră este să ne ferim de înşelăciunea predaniei (tradiţiei)
omeneşti.
Preotul: Dumneata după cât văd eşti prea sucit la minte şi la înţelegere şi nu poţi face nici măcar
această deosebire, de a înţelege care sunt învăţăturile cele cu predanie omenească şi care sunt cele cu
predanie apostolică şi evanghelică. Ai adus aici un citat al Sfintei Scripturi care se referă la predania
învăţăturilor omeneşti şi la filosofia cea deşartă a veacului de acum, şi care nu are nici o legătură cu
Sfânta Tradiţie cea evanghelică şi apostolică, a Bisericii lui Hristos. Apoi în dosul acestui citat, rău
înţeles de dumneata şi de cei cu aceeaşi înţelegere asemenea dumitale, îţi ascunzi viclenia şi otrava
eresului care te stăpâneşte şi te învaţă a te împotrivi Predaniei celei apostolice ale Bisericii celei
dreptmăritoare. Sfânta Tradiţie nu este predanie omenească, nici filosofie şi nici deşartă înşelăciune, ci
este Cuvântul lui Dumnezeu care s-a predat nouă prin viu grai. Marele Apostol Pavel ne învaţă şi ne
îndeamnă să ţinem cu tărie predaniile, zicând: Aşadar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care
le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2, 15), iar voi, sectarii, îndemnaţi pe
creştinii cei neîntăriţi să hulească şi să lase predaniile apostoleşti şi bisericeşti şi nu înţelegeţi că însăşi
Sfânta Scriptură este un rod al Duhului Sfânt, care a crescut din rădăcina şi din pomul Sfintei Tradiţii.
Sectarul: Sfânta Scriptură ne este de ajuns pentru credinţă şi pentru mântuirea noastră şi deci nu avem
nevoie şi de Tradiţie. Aşa rezultă din cuvintele Apostolului Pavel către Timotei: De mic copil cunoşti
Sfintele Scripturi care pot să te înţelepţească spre mântuire, prin credinţa cea întru Iisus Hristos. Toată
Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos spre învăţătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre
înţelepţirea care duce la dreptate (II Tim. 3, 15-16). Cuvintele sunt limpezi; oricare adaos la Sfânta
Scriptură este de prisos.
Preotul: Aici este vorba numai de Scriptura Vechiului Testament, căci cea a Noului Testament nu era
încă scrisă. Pavel îi scrie lui Timotei că Vechiul Testament îi poate servi ca cel mai bun învăţător
pentru întărirea credinţei cele în Hristos şi pentru educarea în creştinism. După tâlcuirea voastră, a
sectarilor, ar urma ca nici cărţile Noului Testament – care în marea lor majoritate aveau să fie scrise în
perioada ce a urmat acestei scrisori adresate de Apostolul Pavel lui Timotei – să nu fie primite, ci să ne
ţinem numai cele ale Vechiului Testament, despre care aminteşte aici Marele Pavel lui Timotei.
Sectarul: Nu putem admite tradiţia, pentru că în ea au intrat cu vremea multe elemente false şi astfel,
mai ales astăzi, nu mai putem deosebi Tradiţia cea adevărată şi apostolică de cea falsă.
Preotul: Ascultă, omule, nu crede în această privinţă minţii tale nici celor întunecaţi la înţelegere
asemenea ţie. Crede cele ce auzi de la noi, că Biserica lui Hristos a statornicit adevărurile de credinţă –
dezvoltate de-a lungul Tradiţiei – prin canoane Apostolice, ale Sfintelor Soboare Ecumenice, ale celor
locale, ale cărţilor simbolice, prin mărturisirile de credinţă şi mărturisirea ortodoxă, închegată şi
formulată definitiv la sinodul de la Iaşi (1642), şi prin alte multe sinoade de sfinţii arhierei făcători de
minuni, care s-au adunat la sinoadele cele din vechime, unde s-a statornicit dreptarul sfintei credinţe
ortodoxe, care era atacată de multe cete eretice existente în acele vremuri.
Cât priveşte neschimbarea şi nealterarea Sfintei Tradiţii, aceasta se poate controla în baza următoarelor
condiţii:
1. Să nu cuprindă în sine contraziceri; să nu se contrazică cu tradiţia apostolică sigură; să nu se
contrazică cu Sfânta Scriptură.
Numai fără astfel de contraziceri este posibil ca o învăţătură oarecare din Tradiţie să provină de la
Mântuitorul sau de la Sfinţii Apostoli, care au fost sub înrâurirea directă a Sfântului Duh.
2. Să fi fost ţinută de Bisericile apostolice şi să aibă continuitate neîntreruptă şi controlată până astăzi.
3. Să fi fost recunoscută şi urmată totdeauna de întreaga Biserică ecumenică.
4. Să fie în perfect acord cu toţi, sau dacă nu, cel puţin cu cea mai mare parte a părinţilor şi învăţătorilor
bisericeşti.
Când o tradiţie nu împlineşte aceste condiţii, ea nu poate fi adevărată şi sfântă, deci nu poate fi admisă
sau urmată.
Sectarul: Cu toate aceste verificări care ziceţi că le-a făcut şi le face Biserica Ortodoxă referitor la
adeverirea Tradiţiei, noi mai siguri suntem pe învăţăturile cuprinse în Sfânta Scriptură. Căci primii
creştini primeau numai cele scrise în Sfânta Scriptură, după cum este scris: Aceştia (iudeo-creştinii din
Bereea) erau mai mărinimoşi decât cei din Tesalonic; ei au primit cuvântul cu toată osârdia şi zilnic
cercetau Scripturile, ca să vadă dacă lucrurile sunt aşa (Fapte 17, 11). De aici urmează că noi trebuie să
ţinem numai învăţăturile pe care le găsim scrise în Sfânta Scriptură.
Preotul: Dumneata şi cei asemenea dumitale înţelegeţi sucit şi cu rătăcire şi vă lăudaţi că ţineţi numai
învăţăturile scrise în Sfânta Scriptură. Iar marele Apostol Pavel vă ruşinează pe voi, căci el laudă pe
creştinii din Corint nu pentru că ţineau învăţăturile cele scrise, ci pentru că îşi aduceau aminte de el şi
ţineau cu tărie la învăţăturile cele nescrise pe care le primiseră prin Predanie (Tradiţie) de la el,
scriindu-le: Fraţilor, vă laud pe voi că în toate vă aduceţi aminte de mine şi ţineţi predaniile aşa cum vi
le-am dat (I Cor. 11, 2). Oare cum este bine, să facem ca voi şi să ţinem numai învăţăturile scrise, sau
să urmăm pe marele Apostol Pavel, care laudă pe cei ce ţin predaniile nescrise? Ba mai mult, noi vă
dovedim că Sfinţii Apostoli şi Evanghelişti au crezut şi au predicat multe din Sfânta Tradiţie pe care o
moşteniseră din vechime şi care lucruri nu se găsesc scrise în Sfânta Scriptură. Voi vă lăudaţi că ţineţi
numai cele scrise, însă apostolii propovăduiesc şi din cele nescrise în Sfânta Scriptură.
Sectarul: Unde se vede că apostolii ar fi predicat, afară de cele ce sunt scrise în Sfânta Scriptură?
Preotul: Iată câteva dovezi: Sfântul Apostol Iuda, în epistola sa cea sobornicească, printre altele zice:
Dar Mihail Arhanghelul, când se împotrivea diavolului, certându-se cu el pentru trupul lui Moise, n-a
îndrăznit să aducă judecată de hulă, ci a zis: «Certe-te pe tine Domnul» (1, 9). Ia caută dumneata în
toată Sfânta Scriptură şi vezi dacă vei afla scrise aceste cuvinte. Dar şi mai jos, în aceeaşi sfântă
epistolă, acelaşi apostol aminteşte de proorocia lui Enoh, zicând: Dar şi Enoh, al şaptelea de la Adam, a
proorocit despre aceştia, zicând: Iată, a venit Domnul în zecile de mii de sfinţi ai Lui, ca să facă
judecată împotriva tuturor şi să mustre pe toţi nelegiuiţii de faptele păgânătăţii lor, întru care au făcut
fărădelege şi de toate cuvintele de ocară pe care ei, păcătoşii, netemători de Dumnezeu, le-au rostit
împotriva Lui (Iuda 1, 14-15).
Dar nu numai Iuda Apostolul vorbeşte din Tradiţie, ci şi marele Pavel, în epistola a doua către Timotei,
iată ce zice: După cum Iannes şi Iambres s-au împotrivit lui Moise, aşa şi aceştia stau împotriva
adevărului, oameni stricaţi la minte şi netrebnici pentru credinţă (II Tim. 3, 8). Şi iarăşi, marele Apostol
Pavel, adresându-se preoţilor din Efes, le zice: …ţineţi minte cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis:
Mai fericit este a da, decât a lua (Fapte 20, 35).
Acum te întreb pe dumneata, care crezi numai cele scrise, de unde au luat aceşti doi apostoli – Iuda şi
Pavel – cuvintele de mai sus, căci nicăieri în Sfânta Scriptură nu le vei afla scrise? Vezi cum apostolii
au vorbit şi au folosit Sfânta Tradiţie şi cum greşiţi voi, hulind învăţătura cea nescrisă a Sfintei Tradiţii?
Sectarul: Totuşi, nu este cu putinţă ca Sfânta Tradiţie să se fi putut păstra până astăzi în întregime şi în
toată curăţenia ei de la început şi de aceea noi avem garanţie mai mult în învăţăturile scrise din Sfânta
Scriptură.
Preotul: Omule, nu fii surd la înţelegerea celor bune. Ai văzut în cele de mai sus că marele Apostol
Pavel laudă pe creştinii din Corint pentru că au ţinut cu tărie predaniile cele nescrise, aşa cum le
primiseră din gura lui. Ai auzit că apostolii înşişi au folosit în propovăduirea lor cuvinte direct din
Sfânta Tradiţie, cum sunt cele cu proorocia lui Enoh şi celelalte. Ţi-am arătat încă şi prin ce mijloace s-
a păstrat de-a lungul veacurilor Sfânta Tradiţie şi care sunt semnele care garantează nealterarea şi
curăţenia ei, şi totuşi dumneata la toate ai rămas neînţelegător şi nesimţitor, spunându-mi că nu ai
garanţie decât în cele scrise. Acest lucru mă face să-ţi spun: Deschide, omule, urechile tale cele de gând
şi auzi pe acelaşi mare Apostol Pavel, care îndeamnă şi sfătuieşte pe creştinii din Tesalonic să fie foarte
atenţi şi vigilenţi în păstrarea Sfintei Tradiţii, zicându-le: Fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe
care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră (II Tes. 2, 15). Iar în alt loc: Chiar dacă noi
înşine sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, să fie anatema
(Gal. 1, 8). Înţelege deci că anatema este tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Hristos şi pogorâre de
viu în iad cu dracii, şi sub această înfricoşată osândă eşti tu şi toţi ereticii sectari, care asemenea ţie nu
voiesc a crede învăţăturile cele propovăduite şi vestite de Apostoli prin viu grai.
Sectarul: Cum a putut a se păstra vreme de mii de ani, aceeaşi normă a Sfintei Tradiţii în Biserică, de
vreme ce preoţii şi scriitorii voştri bisericeşti schimbă de la zi la zi adevărul Sfintei Scripturi şi
predaniile apostolice, care la început au existat curate şi nealterate? După cum, dacă iei în mână o
Biblie chiar de acum 50 de ani şi o pui alături cu cele de azi, nu mai seamănă nicidecum, tot aşa au
făcut arhiereii şi preoţii voştri şi cu alte cărţi sfinte şi cu Sfânta Tradiţie, pe care voi, ortodocşii, vă
lăudaţi că o ţineţi aşa cum aţi moştenit-o de la Apostoli.
Preotul: Nu este deloc adevărat ceea ce susţii dumneata. Biserica lui Hristos este ocrotită de Duhul
Sfânt şi nu poate greşi (Matei 10, 17-20; Ioan 14, 16-26; 15, 26; 16, 12-14; I Tim. 3, 15 ş.a.), fiind
condusă în chip nevăzut de Însuşi întemeietorul ei, Iisus Hristos, până la sfârşitul veacurilor (Matei 28,
20 ş.a). Dacă unii scriitori bisericeşti, fie arhierei, preoţi sau laici, au tradus Biblia din alte limbi sau au
îndreptat vreun cuvânt învechit în felul lui de a se exprima în limba de azi a poporului nostru, apoi
aceasta a fost o îndreptare şi corectare de exprimare, iar nu o schimbare de fond a textului biblic. Dacă
ar învia astăzi un român de pe vremea lui Mircea cel Bătrân sau a Marelui Ştefan şi ai vrea să vorbeşti
cu el, aproape că ţi-ar părea că este din altă naţie, căci nu se mai vorbeşte azi întocmai limba poporului
nostru cu cea care se vorbea atunci. Tot astfel şi cărţile de pe atunci, trecând vremea, s-au corectat de
scriitori după vorbirea de azi, dar nu s-a schimbat înţelesul lor scripturistic şi tainic.
Ţi-am spus mai înainte că temeiurile pe care se reazemă Sfânta Tradiţie şi prin care se asigură păstrarea
curăţeniei ei originale şi transmiterea ei peste veacuri au fost: simbolurile vechi de credinţă, canoanele
apostolice, definiţiile dogmatice ale celor şapte Sinoade Ecumenice ş.a.
Aici mai adaug că în păstrarea neschimbată a Sfintei Tradiţii avem şi alte mărturii de mare importanţă,
precum sunt: Practica veche a Bisericii, mărturiile bărbaţilor apostolici, printre care este şi Sfântul
Ignatie Teoforul, ucenicul apostolilor († 107 d.Hr.), care îndemna pe credincioşii de pe vremea sa să se
ferească de învăţăturile ereticilor şi să păzească curată numai Tradiţia apostolică. De asemenea Sfântul
Policarp, episcop al Smirnei, tot un Părinte Apostolic († 166 d.Hr.). Sfântul Irineu († 202 d.Hr.)
mărturiseşte pentru tradiţie în scrierile sale.
Sfântul Vasile cel Mare († 379) mărturisea: „Dintre dogmele şi propovăduirile păstrate în Biserică,
unele le avem din doctrina cea scrisă, iar altele le-am primit din Tradiţia Apostolilor, prin succesiunea
în taină, nescrise, şi acelea au aceeaşi putere ca şi cele scrise” (Despre Sfântul Duh, c. 27).
Sfântul Egesip – ne mărturiseşte acelaşi istoric Eusebiu de Cezareea (Cartea a IV-a, c. 8, nr. 1) – s-a
sârguit să adune la un loc toate tradiţiile apostolice şi a adunat mai multe din ele în cinci cărţi – din care
Eusebiu citează –, care însă cu timpul s-au pierdut; Origen († 250 d.H.) zicea: „Să fie păstrată tradiţia
apostolică în Biserică”. Sfântul Epifanie († 403 d.H.) zicea: „Trebuie păstrată tradiţia, pentru că nu este
cu putinţă a afla toate în Sfânta Scriptură”; Sfinţii Apostoli au depus unele în scrisori, altele în
Tradiţie…”.
Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) scrie: „De aici (din II Tes. 2, 15) se vede că apostolii n-au predat
toate prin scrisoare, ci multe fără scrisori, dar şi acestea nescrise sunt demne de crezare. Dacă este
Tradiţia, atunci nu căuta nimic mai mult” (Omilia IV, nr. 2 la II Tesaloniceni). Sfântul Grigorie de
Nyssa († 394) scria: „Avem Tradiţia ajunsă la noi de la părinţi, ca o moştenire prin succesiune de la
apostoli, transmisă prin sfinţii ce au urmat” (Contra lui Evnomie, cartea a IV-a). Sfântul Clement
Alexandrinul († 215 d.Hr.) „Aceia care explică Scriptura contra Tradiţiei bisericeşti, au stricat norma
adevărului” (Strommata, lib 1, cap. 7). Tot aşa de hotărât în această privinţă scria şi Sfântul Ciprian (†
258): „Dacă ne vom îndrepta noi la izvorul Tradiţiei dumnezeieşti, atunci se va curma rătăcirea
omenească” (Epistola 74).
Să nu se uite că mărturiile de mai sus oglindesc în ele credinţa din vremea apostolilor şi imediat
următoare până în secolul al IV-lea. Practica veche a Bisericii este, de asemenea, o importantă mărturie
despre valoarea Sfintei Tradiţii şi despre preţuirea pe care a avut-o de la început până azi.
Aşadar trebuie ţinută cu mare sfinţenie Sfânta Tradiţie, deoarece în Sfânta Scriptură nu este cu putinţă a
afla toate cele spre mântuire. Sfânta Scriptură ne învaţă multe să facem, dar nu ne arată cum. De
exemplu, ne cere să ne botezăm, dar nu ne arată şi cum; să ne mărturisim, dar nu şi cum; să ne
împărtăşim, dar nu şi cum; să ne cununăm, dar nu şi cum; să ne rugăm, dar nu şi cum, şi unde, şi când;
să facem semnul Sfintei Cruci pe faţa noastră, după cea scrisă: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei
Tale, Doamne (Ps. 4, 6), dar nu ne arată şi cum.
Dar cine ne-a învăţat pe noi, prin scriere, să ne închinăm spre răsărit? Care Scriptură ne arată graiurile
chemării Sfântului Duh de la sfinţirea Preacuratelor Daruri sau la sfinţirea pâinii şi a paharului
euharistic? Care învăţătură din Sfânta Scriptură ne arată să facem binecuvântarea apei botezului şi
sfinţirea Hrismei (Sfântul şi Marele Mir)? Care Scriptură ne învaţă despre întreita afundare a celui ce se
botează şi lepădările de satana de la Botez?
Rugăciunea de doxologie către Sfânta Treime (adică «Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh»), din
care Scriptură ne-a rămas nouă? Şi apoi acelaşi mare Sfânt Vasile, după ce ne arată acestea, zice că:
„Dacă ne-am apuca noi a lăsa cele nescrise, din obiceiuri, ca pe unele ce nu ar avea putere mare, am
greşi la înseşi cele mai de frunte, păgubind Evanghelia. Aşadar, obiceiul ce îl ţine Biserica nescris, ca
unul ce este de origine apostolică şi folosit de Sfinţii Părinţi ca Predanie rămasă de la ei în Biserica lui
Hristos, are putere de lege”.
Aşadar trebuie reţinut că importanţa şi folosul Sfintei Tradiţii provine din raportul strâns ce există între
ea şi Sfânta Scriptură, căci într-adevăr, ele stau într-un raport de strânsă legătură şi de întregire
reciprocă, bazat pe faptul că amândouă cuprind în ele Sfânta Descoperire şi sunt pentru noi izvoarele
acesteia. Prin urmare:
a) este cu neputinţă să se contrazică între ele;
b) este cu neputinţă să nu existe între ele raporturi de reciprocitate.
Sfânta Scriptură are numai în Sfânta Tradiţie mărturia cea mai sigură pentru canonul cărţilor ei şi
pentru caracterul ei dogmatic (inspiraţia ei divină), iar Sfânta Tradiţie numai prin Sfânta Scriptură îşi
poate dovedi curăţenia adevărurilor ei.