Vacaru Dan

Clasa a XI-a G

MORTARE

Zidaria de caramida este cel mai vechi fel de constructie cu pietre artificiale obtinute prin arderea formelor crude de
pamant argilos.Cele mai vechi elemente de zidarie de caramida s-au descoperit in Egipt si li se atribuie o vechime
de 12000 de ani.Pe teritoriul tarii nostre ,zidaria a fost introdusa de romani.
Cand omenirea a depasit perioada in care nu se foloseau drept adaposturi decat scorburile
copacilor si pesterile si a inceput sa construiasca locuinte din materiale naturale cioplite,s-a simtit nevoia unui
material de legatura ,a unui liant.Primul liant folosit in acest scop a fost tot un produs natural :argila.Dintre liantii
artificiali ,cel mai vechi folosit a fost ipsosul.Piramidele din Egipt construite cu 2800 de ani î.e.n. au ca liant ipsosul
cu mult carbonat de calciu ,ei folosind un amestec de gips impurificat in mod natural cu mult calcar.
Se pare ca varul gras a fost folosit întâi de perşi ,de la care a fost luat de eleni şi de la aceştia de
catre romani.O data cu folosirea varului gras ,care spre deosebire de ipsos se poate amesteca cu cantitati mari de
nisip fara a-şi pierde plasticitatea,au aparut in constructii mortarele.
Romanii au reuşit sa realizeze mortare de var gras foarte durabile prin faptul ca amestecarea lor şi
compactarea la punerea in lucrare se facea foarte bine.Mulţumita compactitaţii ridicate,asemenea mortare au rezistat
chiar la acţiunea agresiva a apei de mare,iar la piesele de construcţie care au suferit numai acţiunea atmosferei nu s-a
produs nici o carbonarea totala a hidroxidului de calciu.La amestecarea mortarelor s-a folosit mai întâi în Asia
resturile de caramizi şi ţigle observandu-se ca sunt mai rezistente din punct de vedere mecanic şi mai stabile la
acţiunea levigantă a apei.Aşa s-a obţinut primul liant hidraulic artificial,folosit de iudei înca de pe timpul lui
Solomon(sec.al X-lea î.e.n.).Apoi a fost luat de romani folosindul pe o scara foarte întinsa,podul lui Traian,toate
construcţiile romane de pe teritoriul ţarii nostre,lucrarile de la Celei,Sarmisegetuza romană,edificiul cu mosaic de la
Constanţa etc.S-au mai folosit depozite necimentate de cenuşi vulcanice,iar acestea constatându-se ca au proprietati
mai bune decat argila arsa au fost denumite cement.
În anul 1796 englezul James Parker obţine cimentul roman,numit azi var roman,apoi L.J.Vicat în
Franţa şi J.Smeaton în Anglia cerceteaza amestecurile artificiale de calcar şi argilă spre a obţine varuri
hidraulice,Antoine Raucourt de Charleville studiaza în Rusia folosirea materialelor locale pentru fabricarea varurilor
hidrulice,J.Aspdin obţine în Anglia brevetul pentru cimentul Portland,iar Isaac C.Johnson descopera compoziţia
chimica a cimentului Portland punând în funcţie în 1848 prima fabrica de ciment Portland, aceştia fiind caţiva dintre
cercetătorii ăn domeniu.
După cel de al doilea război mondial s-au efectuat cercetări la Institutul de cercetări şi încercări
pentru materiale de construcţe de către conf.ing.N.Mihail cu epruvete de beton cu liant de tras-var.
 2.CLASIFICAREA MORTARELOR
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

2.1.Definiţia mortarelor.Mortarele folosite în construcţii sunt amestecuri bine omogenizate de

liant apă şi agregat mărunt,care se aplică ,în strat subţire pe un suport oarecare de care aderă şi cu care conlucreză în
exploatare,iar după întărire dau o piatră artificială cu aspect de gresie.
Mortarele de var gras şi tras românesc nu se pot întrebuinţa la lucrari aeriene,aceştia au o
contracţie mare la uscare,iar prin acţiunea bioxidului de carbon atmosferic se descompun.Din această cauză
mortarele încep să se pulverizeze la suprafată şi să se desprindă treptat nisipul.
Mortarele sunt materiale compozite,obţinute prin agregare,alcătuite din matrice şi agregat
(nisip),cu structură microporoasă şi microfisurată.Matricea este formată din pasta de liant sau de amestecuri de lianţi
întărită ,în care sunt înglobate granulele de nisip,uneori cenuşa de termocentrală sau trasul şi fracţiunea de agregat cu
dimensiunea sub 0,2mm.Matricea constituie suportul fundamental al structurii mortarului.
La prepararea mortarelor se mai pot folosi:plastifianţi,pigmenţi,substanţe
impermeabilizatoare,substanţe de reglare a prizei,substanţe active hidraulice etc.După domeniul de
utilizare,mortarele se clasifică în: mortare obişnuite şi mortare speciale.
Mortarele obişnuite sunt amestecuri omogenizate de liant ,nisip şi apă care se întăresc în aer sau în
mediu hidraulic,utilizate pentru asamblarea pietrelor-mortare de zidarie sau pentru protejarea ,înfrumuseţarea şi
întreţinerea zidariei-mortare de tencuială.Mortarele obişnuite sunt pe bază de var,ciment ipsos,pământuri argiloase şi
pot avea mărcile:M4,M10,M25,M50,M100(cifrele indicând rezistenţa minimă la compresiune la 28 zile,în
daN/cm²).Mortarul obişnuit în stare proaspată are o densitate aparentă între 1950 şi 2200 kg/m³,iar după consistenţă
pot fi fluide,plastice sau vârtoase.

2.2.Materiale componente ale mortarelor.Componenţii mortarelor au un rol diferit şi

influenţează prin natura,calitatea şi cantitatea lor proprietăţile mortarelor şi le determina domeniile de
utilizare.Lianţii utilizaţi în mortare sunt cimentul portland ,cimenturi cu adaosuri,cimenturi aluminoase ,varul
hidratat,ipsosul,argile comune nisipuri argiloase .În mortare se folosesc ametecuri de lianti ,cum ar fi mortare var-
ciment,argilă-ciment,ciment –var.Cimenturile dau mortare mai rezistente mecanic dar mai puţin plastice.Varul şi
argila manifestă capacitate de reţinere a apei superioară fată de cea a cimentului,ele formând mortare mai plastice
decât mortarul de ciment dar şi mult mai puţin rezistente mecanic.Asociind doi lianţ cu proprietaţi mecanice şi de
plasticitate diferite ,se obţin mortare rezistente.
Liantul poate fi hidraulic sau nehidraulic.Apa de amestec asigură hidratarea liantului şi confera
lucrabilitatea moratrului prostăt ia putând fi potabilă sau nepotabilă dar slab alcalină sau slab acidă.Apa nu trebuie să
conţină substanţe organice nocive ca:resturi de celuloză,zahăr,diverşi acizi acestea împiedicând desfăsurarea
normală a prizei şi întăririi.

2
 Nisipul ,cu rol de umplutură,contribuie la reducerea contracţiei la uscarea liantului întărit.Nisipul
preferabil este cel cuarţos ,trebuie sa aibă o anumită granulozitate şi să corespundă anumitor condiţii de calitate ,în
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

ceea ce priveşte conţinutul de argilă,substanţe humice,săruri ,mică,cărbune etc.În afara nisipurilor

natutare de râu se mai pot folosi nisipurile provenite din concasarea rocilor ,cum şi nisipul de mare.Nisipurile grele
nu se folosesc în unele mortare cu destinaţie specială fiind înlocuite cu unele materiale granulate.
În unele mortare se folosesc aditivi impermeabilizatori şi aditivi acceleratori.Clorura de calciu –
aditiv accelerator mai frecvent utilizat,se întrebuinţează pentru accelerarea întăririi mortarelor de zidărie ,de ciment
şi ciment-var de marca 50 şi 100 ,îndeosebi pe timp friguros.
2.3.Calităţile materialelor componente ale mortarelor.Calitatea mortarelor depinde de calitatea
fiecăruia din componenţi.În afară de lianţi, în compoziţia mortarelor intră apa şi nisipul.Petru prepararea mortarelor
apa poate fi potabilă sau nu(de râu, de lac, de mare ţi chiar apă minerală), neutră din punct de vedere al acidităţii şi
conţinând o proporţie limitată de sulfaţi, cloruri şi azotaţi.În caz de incertutudine se recurge la analiza de laborator.
Trebuie evitate apele cu reziduuri industriale, mai ales cele ale industriei zahărului,glucozei şi
celulozei, deoarece aceste ape stânjenesc priza mortarelor cu ciment şi le împiedică întărirea.Nisipul influenţează
mult proprietăţile mortarelor, de aceea el trebuie ales cu atenţie.Pot fi folosite la prepararea mortarelor nisipuri
silicioase sau calcaroase, de carieră sau provenite din concasare.
2.3.1.Puritatea.Nisipul ce conţine impurităţi greu de înlăturat
trebuie exclus de la folosire.
Principalele impurităţi ale nisipului sunt : argila, care se poate găsi sub formă de bulgări sau sub
formă de mâl care formează pelicule ce acoperă granulele de nisip împiedicând contactul lor cu liantul.Prezenţa
argilei îngreunează îngreunează uscarea mortarelor nehidraulice şi le micşorează rezistenţa.
Substanţele humice, provenite din descompunerea resturilor organice vegetale, formează, la fel ca
argila pelicule în jurul granulelor de nisip, şi reacţionează chimic cu cimenturile provocând degradarea mortarelor.
Resturile de cărbuni. Frecvente mai ales în nisipul de râu din bazinele carbonifere, provoacă
degradarea mortarului, în special prin acţiunea sulfului pe care îl conţin.Determinarea se face prin procedeul
flotaţiei, prin amestecarea nisipului de cercetat cu o soluţie de densitate intermediară între nisip şi cărbune(soluţie de
50% clorură de zinc).Nisipul cade la fund , iar cărbunele pluteşte şi poate fi izolat şi cântărit.
Sărurile solubile din nisip pot străbate prin zidărie,formand pete pe faţadă :sulfaţii cristalizând cu
mărire de volum,pot produce exfolierea ,chiar distrugerea mortarului.
Pirita, conţinând fier şi sulf, dă pete ruginii prin oxidarea fierului la aer umed, iar sulful intră în
reacţie cu cimenturile fomând sulfaţi.Pirita se recunoaşte datorită aspectului său auriu-metalic.
Mica, prezentă aproape în toate nisipurile, reduce calitatea mortarelor datorită structurii ei
lamelare, de aceea la lucrări importante , puternic solicitate, nu pot fi folosite nisipuri cu un prea mare conţinut de
mică.
Argila, substanţele humice şi cărbunele pot fi spalate, cu ajutorul anumitor instalaţii.

3
 2.3.2.Forma granulelor.Deoarece s-a constatat că nisipurile cu granule de formă rotunjită dau
mortare cu rezistenţă mai mare decât cele cu granulele în formă de aşchii sau solzi,se recomandă verificarea
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

microscopică a formei garnulelor nisipurilor ,mai ales a celor concasate şi a celor cu urme de
scoici ,şi eventual amestecarea acestora din urmă,într-o proporţie mai mică sau mai mare cu nisip de carieră.

2.3.3.Granulozitatea.Este expresia compoziţiei procentuale în granule de diferite mărimi a

nisipului.Pentru ca un mortar să fie de bună calitate, trebuie ca între granulele de nisip să rămână un minimum de
goluri care să fie ocupate de liant..Granulele mari trebuie să se rezeme direct unele pe altele.
Granulometria (determinarea granulozitatii) constă în separarea nisipului în fracţiuni cu granule de
diverse mărimi folosind o serie de ciururi cu ochiuri rotunde de 7,3 şi 1 mm din tablă găurită şi site cu ochiuri
pătrate cu latura de 0,2 mm.În acest fel se obţine curba granulometrică a nisipului cercetat.
Nisipurile ale căror curbe sunt cuprinse între curbele A şi B sunt de oarte bună granulozitate ,cele
cuprinse între B şi C sunt folosibile,dar cer multă apă de amestecare fiind prea bogate în partea fină.Când curba
nisipului studiat se află în afara curbei C acesta este inutilizabil,fiind prea bogat în partea fină,iar cel sub curba A
este prea sărac în partea fină.
2.3.4.Densitatea în grămadă.Se determină prin cântărirea unui volum determinat de nisip,după ce
acesta a fost uscat prin încălzire la cel puţin 100°C.
2.3.5.Umiditatea.Se determină cântărind o cantitate de nisip,încăzind-o până la greutate constantă
şi determinând diferenţa de greutate.Dacă nisipul este umed ,şi aceasta este situaţia frecventă,el este înfoiat şi un
metru cub de nisip conţine în realitate o cantitate ,mult mai mică de material solid.De aceea ,dacă se respectă
dozarea liantului ,cantităţii de liant îi corespunde o cantitate mai mică de nisip decât cea necesară.Aceasta duce la
risipă de liant ,iar calitaţile plastice ale mortarului prea bogat în liant sunt nefavorabile:mortarul pezintă tendinţa de
crăpare la uscare.

3.PRINCIPII DE ALCĂTUIRE

Mortarele se alcătuiesc în condiţii care să asigure obţinerea de proprietăţi de utilzare

corespunzătoare.Proprietatea de referintă este rezistenţa mecanică cu compactitatea amestecului adică o
compactitate ridicată.Această compactitate este influenţată de granulozitatea agregatului şi de dozajul de liant.La un
amestec de nisip şi liant între volumul ocupat de amestec ,egal cu unitatea (V=1dm³)şi volumele absolute ale
componenţilor se stabileşte relaţia:VL+VN+VG=1 unde VL şi VN reprezintă volumele absolute ale liantului şi

4
nisipului,iar VG volumul de goluri aferent unităţii de volum a amestecului.Suma volumelor absolute ale
componenţilor minerali VM raportată la unitatea de volum ocupat V =1 dm³: VM=VL+VN,este 0,57 în cazul
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

nisipurilor cu granulozitate continuă iar la folosirea nisipurilor cu granulozitate restrânsă coboară

la 0,52.Prin introducerea apei la prepararea mortarului aceasta ocupă în totalitate golurile,şi deci Vw=VG,unde Vw
este volumul apei.Ştiind că o parte din apa din amestec se pierde prin evaporare iar o parte în alcătuirea
hidrocompuşilor rezultaţi ,compactitatea mortarului întărit nu depăşeşte 0,85....0,90,scăzând pâna la 0,75 la un
conţinut ridicat de fracţiune nisipoasă sub 0,4 mm...0,2mm.Rezultă formula 1-VN=VL+Vw şi formula gradului de
umplere(λ) λ=volumul pastei de liant/volumul total de goluri.
Mortarul de ciment poate să reţină o cantitate de apă până la 75....80%,iar mortarul de var până la
200% .În cazul mortarelor de ciment se recomandă folosirea unei cantităţi de apă(a) după fomula a=0,4+0,08m,unde
m reprezintă numărul unei părţi de nisip aferente unei părţi de ciment.

4.PREPARAREA MORTARELOR

Prepararea mortarelor se face mecanic şi manual.

4.1.Prepararea manuală se execută în funcţie de natura liantului folosit în lăzi metalice sau din lemn prin
dizolvarea mai întâi a pastei de var apoi adăugându-se nisipul măsurat în volume,cimentul în cantităţi stabilite şi se
omogenizează până la consistenţa de lucru.
Principalele mortare de zidărie sunt:mortare de var(pentru zidării şi tencuieli interioare,exploatate
în mediu uscat)mortare de ciment(la zidării din piatră şi cărămidă,la tencuieli etanşe,coşuri de fabrică),mortare de
ipsos(la gleturi,ornamente,profiluri,în mediu uscat).
4.2.Prepararea mecanizată a mortarelor se execută în malaxoare şi betoniere cu amestecare
forţată,având avantaje la scurtarea duratei de preparare şi obţinerea unei calităţi superioare.
4.3.Prepararea mortarelor de zidărie.Începe prin amestecarea liantului cu nisipul în dozajul
prescris.După amestecare se adaugă apă.
Cantitatea de apă necesară pentru a da un mortar de consistenţă dorită depinde de calitatea
liantului ,granulozitatea nisipului.Din amestecarea volumelor de liant şi nisip rezultă un volum mai mic datorită
tasării la amestecare.La punerea în operă ,datorită absorţiei apei din mortar de către cărămida din zidărie,intervine o
a doua tasare:tasarea la lucrare.
Suma acestor două tasări poate ajunge la 30...35% din volumul iniţial,scădere de volum însemnată
care trebuie prevăzută de constructor; el trebuie să pregătească cantitatea de materiale care să compenseze
tasările.Dar de aici rezultă şi concluzia că folosirea nisipurilor prea fine nu este economică şi trebuie evitată acolo
unde nu este absolut necesară.

5
 4.4.Prepararea mortarelor de zidărie după metoda Smirnov .Prepararea mortarelor de zidărie
după metoda Smirnov nu se face cu pastă de var ci cu var nestins măcinat.În acest fel se realizează :
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

-economie de material,fiind folosite integral şi rezidurile de stingere care obişnuit rămân în varniţă
sau în groapa de var şi care reprezintă 10...15% din cantitatea de var stins;
-economie de regie ,eliminându-se operaţiile de stingere a varului ,depozitare şi transport ale
pastei de var ,precum şi amenajările necesare pentru aceasta :varniţa şi groapa de var;
-încălzirea amestecului ,ceea ce accelerează prima fază a întăririi moratrului ; obţinerea unui
mortar cald este îndeosebi binevenită la lucrările efectuate pe timp friguros căci împiedică îngheţarea mortarului
înainte de întărirea sa prin pierderea apei.
Aplicarea metodei Smirnov implică utilizarea varului nestins măcinat imediat după aducerea pe
şantier,o depozitare mai îndelungată a acestui praf de var putând prilejui autostingerea varului şi în acest fel
rebutarea sa .Materialele de zidărie trebuie bine udate;astfel întărirea mortarului se face prea repede şi nu se
realizează o suficientă aderenţă cu materialul de zidărie.

5.LUCRABILITATEA

5.1.Încercări pentru controlul calităţii mortarelor proaspete.Mortarul proiectat şi preparat

corespunzător se caracterizează prin lucrabilitate ,adică prin proprietatea de a se turna şi întinde pe materialul-suport
într-un strat subţire,compact şi uniform,de a umple bine toate asperităţile suportului ,de a adera uniform pe întreaga
suprafată a acestuia,de a-şi păstra consistenţa dobândită la preparare,de a sugrega şi separa apa:un mortar nelucrabil
acoperă inegal suprafaţa materialului-suport,prezintă compactitate neuniformă şi adeziune redusă.
5.1.1.Consistenţa exprimă mobilitatea amestecului proaspăt,aptitudinea de curgere a mortarului
,caracterul său fluid ,plastic sau vărtos.Pe mortare ,consistenţa se determină cu conul etalon şi variază între 4 şi 13
cm,în raport cu caracteristicile materialului-suport şi cu categoria lucrării fiind influenţată de cantitatea de apă de
amestecare şi de raportul liant:nisip.
5.1.2.Tendinţa de segregare caracterizează aptitudinea mortarului de separare a componenţilor şi
se stabileşte prin diferenţa dintre volumele deslocuite de conul etalon în mortarele din cele două straturi extreme şi
se exprimă prin coeficientul de segregare S :

6
 Π 3 3
( )
S=
48 C -C S i
[cm3] ;unde Cs este consistenţa mortarului din stratul superior,Ci

este consistenţa mortarului din stratul inferior.Pentru mortare de zidărie s e admite S până la 50 cm 3,iar pentru
mortarele de tencuielă până la 40 cm3.
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

Capacitatea de reţinere a apei defineşte aptitudinea mortarului de a nu îşi modifica în mod sensibil
consistenţa ,în intervalul de la preparare pînă la punerea în lucrare ,prin pierderea unei cantităţi prea mari de
apă.Capacitatea de reţinere a apei se determină prin vacuumare şi se exprimă procentual prin indicele de reţinere a

v v Cv
apei R a : Ra = ∙100 [%] ;unde C şi Cv reprezintă consistenţa mortarului înainte şi respective după
C
vacuumare .
Se consideră lucrabile mortarele care prezintă indice de reţinere a apei determinat prin vacuumare
de minimum 70%,sau minimum 90% cînd determinarea are loc prin intermediul unui strat absorbant.Deci,atât
coeficientul de segregare cât şi indicele de reţinere a apei se raportează la consistenţă.

5.2.Încercări pentru controlul calităţii mortarelor întărite.Determinările care se efectuează

asupra mortarelor întărite au în vedere stabilirea următoarelor caracteristici:densitatea aparentă,rezistenţa la
înteindere prin încovoiere,rezistenţa la compresiune,rezistenţa la îngheţ-dezgheţ,adeziunea mortarelor la stratul-
suport,contracţia la uscare etc.
5.2.1.Rezistenţa la întindere din încovoiere se determină pe epruvete prismatice de
4×4×16cm,până la rupere.
5.2.2.Rezistenţa la compresiune se determină pe jumătăţile de prismă rezultate după încercarea la
întindere din încovoiere.Rezistenţele minime de rupere la compresiune ale mortarelor determinate la 28 zile de la
turnare reprezintă marca mortarelor şi se notează cu M ,urmată de valoarea rezistenţei la rupere la compresiune în
daN/cm2.La mortarele de var,marca se determină la 90 zile de la turnare.
5.2.3.Rezistenţa la îngheţ-dezgheţ se apreciază după numărul de cicluri de îngheţ-dezgheţ la care
pierderea de masă a epruvetelor trebuie să fie maximum 5%,iar scăderea de rezistenţă de maximum 25%.
5.2.4.Adeziunea la stratul-suport se determină pe carote de mortar cu dimensiunile :Ø=80mm şi
h =15mm.Se determină forţa F de smulgere a epruvetei de stratul-suport,adeziunea la suport Rs,stabilindu-se relaţia

F
Rs= (daN/cm2),unde A este aria suprafeţei de contact mortar-suport ,în cm2.
A

7
 6.PROPIETĂŢILE MORTARULUI ÎNTĂRIT

Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

Rezistenţele mecanice ale mortarului întărit variază în raport atît cu compoziţia şi compactitatea
acestuia cît şi cu caracterul –compact sau poros-al suprafeţei materialului-suport.
Feret a stabilit experimental dependenţa rezistenţei la compresiune (Rm) a mortarelor executate cu
lianţi monerali,de dozajul de liant (VL) şi de volumul de goluri dintre granulele de nisip (1-VN):
2
 VL 
Rm=k   ; ştiind că 1-VN=VL+Vw se modifică şi Rm
1 −V 
 N 
2
 VL 
Rm=k  
V +V
 L w 
Raportul VL/VL + Vw eate egal cu concentraţia (x) liantului în pasta de ciment (volumul de aer
din pori Va fiind neglijabil în condiţiile unei paste compacte):

x=
V L
~
V L
;se stabileşte: Rm=k ∙ x2
V +V +V
L W a V +VL W
2
 
 1 
Rm= k   ,relaţie din care rezultă că rezistenţa la compresiune a mortarului
a 
1 +


ρ L L


creşte cu diminuarea raportului apă : liant( ρ L

reprezintă densitatea liantului).

V −V N
Ştiind ca expresia volumului de goluri (Vg) : V = ,care în condiţiile
V
g

V=1,devine: V g
= 1 −V N ;înlocuind numitorul 1 – VN prin Vg rezultă:

8
 2
V 
Rm =k  L
V 
 g

Potrivit legi lui Feret,rezistenţa la compresiune a mortarelor creşte cu pătratul concentraţiei de

liant ,iar în condiţiile în care volumul absolut de liant este constant,creşte cu diminuarea raportului apă : liant şi a
volumului de goluri şi deci cu mărirea compactităţii.
S-a propus relaţia empirică ,pentru evaluarea rezistenţei la compresiune a mortarelor executate cu
cimenturi obişnuite întărite la 28 zile pe suport compact (Rm28):

Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

Rm28 = 0,5 Rc28 (c/a) – 0,3 ;unde Rc28 reprezintă rezistenţa la compresiune a cimentului,la vârsta de
28 zile ,determinată pe mortar plastic ,şi c/a –raportul ciment : apă.
În mortarele cu aceeaşi compoziţie de liant şi nisip,dar preparate cu cantităţi diferite de apă
,conţinutul de apă care rămâne este aproximativ acelaşi.Rezistenţa la compresiune a acestor mortare se poate stabili
aplicând relaţia: Rm28 = K∙Bc28 (c – 0,05) + 4 în care c reprezintă dozajul de ciment, t/m 3 nisip;coeficientul K
variază între 1,2 şi 2,2 şi depinde de granulaţia nisipului.

7.TIPURI DE MORTARE

7.1.MORTARE OBIŞNUITE DE ZIDĂRIE

Din categoria mortarelor obişnuite de zidărie fac parte mortarele pentru zidărie de piatră şi blocuri
de beton compact,zidării de cărămidă şi blocuri ceramice,zidării din blocuri de beton uşor din blocuri mici şi plăci
de beton celular autoglavizat,din plăci şi blocuri de ipsos.Mortarele de zidărie sunt de mărci M10Z,M25Z,M50Z şi
M100Z,pe bază de argilă ,var,ciment şi ipsos.
Mortarele pe bază de argilă şi var se întrebuinţează la executarea zidăriilor supuse unor solicitări
mecanice relativ reduse şi în medii care nu sunt expuse umidităţii.Zidăriile din piatră naturală se execută cu moratre
pe bază de ciment sau cu mortar de ciment ,în funcţie de solicitarea mecanică şi condiţiile de expunere.În zidăriile cu

9
plăci de ipsos se folosesc mortare de ipsos.Mortarul se stabileşte în funcţie de rezistenţa zidăriei şi marca pietrei.Nu
se recomandă proiectarea zidăriilor ,cu pietre de marcă ridicată şi mortare de rezistenţă mică şi invers.
Mortarele folosite în zidărie se pot clasifica după lianţii folosiţi şi rezistenţa lor la compresiune:
-mortare de ciment,destinate lucrarilor foarte puternic solicitate sau care se găsesc permanent sub
nivelul apele subterane.Dozajul în volum este de 1 : 4.
-mortare de ciment cu adaos de var,folosite în lucrări în mediu uscat puternic solicitate .Dozajul
în volum este de 1 parte ciment ,0,4 părţi pastă de var,5 părţi nisip.
-mortare de var cu adaos de ciment,folosite la lucrări obişnuite în mediu umed,sau la lucrări în
mediu uscat mai puternic solicitate.Se execută cu dozajul în volum de:1parte ciment ,1 parte var pastă,10 părţi nisip.

Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

mortare de var,folosite la lucrări obişnuite de zidărie în mediu uscat.Dozajul este de 1 parte var
pastă la 3-4 părţi de nisip. În locul
mortarelor de var şi ciment ,se pot folosi şi mortare de var şi tras,sau mortare de var şi făină de zgură de furnal
înalt,acestea conferind şi ele acelaşi rol ca şi cimentul.
-mortare de zidărie cu argilă,folosite numai la zidurile de cărămidă mai groase decât 12 cm,la
partea de zidărie aflată la 50 cm deasupra nivelului solului şi la clădirile de locuit cu cel mult trei niveluri.Au o
rezistenţă la compresiune de 43 kgf/cm2 şi la întindere de 15,8kgf/cm2 ,rezistenţe duble faţă de mortarele de var gras
1:3.

7.2.MORTARE OBIŞNUITE PENTRU TENCUIELI

Mortarele pentru tencuială sunt mortare pe bază de argilă ,var ,ciment de marca M4T, M10T,
M25T, M50T, M100T,şi ipsos.În raport cu condiţiile de expunere şi poziţia tencuieli în construcţie ,se deosebesc
mortare pentru tencuieli exterioare şi interioare ale clădirii.De asemenea, mortarele se mai deosebesc în raport cu
caracterul suprafeţei-compact sau poros-a elementului de construcţie pe care se aplică(zidărie de cărămidă,elemente
de beton şi beton armat,pereţi şi tavane cu şipci şi trestie,elemente de construcţie cu suprafată acoperită cu plasă de
rabiţ),după gradul şi modul de finisare a tencuielii(brută,obişnuită,drişcuită,sclivisită,gletuită) cum şi prin poziţia
din tencuială(mortar pentru şpriţ,şmir,grund sau tinci).Mortarele pe bază de var ,de marcă M4T şi M10T şi cele pe
bază de pamânturi argiloase se utilizează în medii a căror umiditate relativă nu depăşeşte 60%,iar cele pe bază de
ipsos –numai în medii uscate.La o umiditare de peste 60%se folosesc mortare pe bază de ciment şi var-ciment de
marcă M25T.
7.2.1.Tencuiala brută se execută dintr-un singur strat de mortar ,în grosime până la 2 cm.În
compoziţia mortarelor se foloseşte nisip 0-7 mm.

10
 7.2.2.Tencuielile drişcuite se realizează în două straturi:primul numit grund se aplică din mortar
preparat cu nisip 0-3mm şi are grosimea de 5....20 mm,al doilea strat numit strat vizibil sau tinci se execută în
grosime de 2....5 mm ,din mortar preparat cu nisip 0-1 mm.Pe suprafeţele de beton ,ale zidăriilor de piatră,precum şi
cele cu şipci şi trestie se aplică,în prealabil grundul,un strat denumit spriţ,care amorsează suprafaţa-suport ,asigurând
o mai bună adeziune a moratrului.Pentru amorsarea suprafeţelor de beton şi ale zidăriilor de piatră ,şpriţul este
format din ciment şi apă (lapte de ciment) iar pentru suprafeţe cu şipci şi trestie se amorsează cu şpriţ din mortar de
var sau var-ipsos.Pe suprafeţele din plasă de rabiţ se aplică în prealabil grundul,un strat numit şmir,din mortar cu
aceeaşi compoziţie cu a mortarului pentru grund sau din mortar de ipsos.
7.2.3.Tencuielile sclivisite se particularizează prin executarea stratului vizibil din pastă de
ciment,în care se pot introduce adaosuri hidraulice sau aditivi impermeabilizatori sau fluidifianţi ,iar tencuielile
gletuite –prin executarea stratului vizibil din pastă de ipsos sau ipsos cu var.
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

Tencuielile în mediul umed se vor realiza din mortar de var cu adaos de ciment,tras cu zgură de
furnal.Sub pânza apelor subterane se recurge la mortar de ciment curat sau cu un foarte mic adaos de var ,necesar
pentru ai mări plasticitatea .
7.2.4.Executarea tencuielilor diferă în funcţie de tipul liantului şi specificul lucrărilor.Tencuielile
de var gras se aplică pe zidul de cărămidă după ce acesta a fost bine curăţat de praf.Se recomandă ca tencuiala să se
facă la mai multe luni de la executarea zidăriei,spre a permite desăvârşirea carbonatării mortarului din zidărie.
Când la tencuieli se folosesc materiale ce înnobilează tencuiala (praf de
piatră,prafuri ceramice,adaosuri de feldspat ,mică,oxizi metalici,ciment alb)acestea se întrebuinţează numai în
tinci,nu şi în grunt. La tencuirea
tavanelor sau la tencuielile pe plasă de sârmă(rabiţ)se foloseşte un mortar de var şi ipsos.În cazul rabiţului tencuielile
se aplică în trei straturi:un prim strat ,şmirul,foloseşte la astuparea găurilor şi formarea suprafeţei de bază a
mortarului apoi se aplică grundul şi pe urmă tinciul în mod obişnuit.
În legătură cu folosirea mortarelor cu adaosuri ,trebuie reamintită incompatibilitatea ce există între
mortarele cu ipsos şi lucrările executate cu ciment ,cu care primele reacţionează uneori chiar în stare
uscată,producând fenomene supărătoare:pete ,exfolieri,dezagregarea mortarelor etc.
7.2.5.Întărirea tencuielilor de var.Procesul de întărire a mortarului de var pentru zidărie se
desfăşoară în două faze :absorţia apei din mortar de către materialul de zidărie şi carbonarea varului din
mortar.Acelaşi fenomen se petrece şi la întărirea tencuielii,dar o mare parte a apei din mortar se evaporă în acest caz
în atmosferă.Prin udarea de către ploi a tencuielii ,sau chiar prin stropirea ei repetată cu apă,calităţile mecanice şi
durabilitatea tencuielii se îmbunătăţesc.
Aceasta se explică prin faptul că apa de ploaie spală particulele de gel întărit de hidroxid de calciu
ce prin evaporarea apei tencuielii se depun pe suprafaţa acesteia şi astupă poporii, împiedicând carbonatarea în
adâncime,şi crează astfel cale liberă bioxidului de carbon lăsându-l să pătrundă în porii tencuielii.

11
 7.2.6.Defecte şi alterări ale tencuielilor.De multe ori tencuielile sunt alterate de unele defecte
vizibile.Cele mai frecvente sunt împuşcăturile datorate exploziilor particulelor de var supraars,nestins în groapă,şi
care se sting cu mărire de volum în tencuială.Ele pot fi evitate folosind la tencuieli numai pasta de var ce a stat un
timp îndelungat în groapă :pentru o mai mare siguranţă,este bine ca această pastă să fie trecută printr-o sită,înainte
de întrebuinţare,spre a înlătura eventualele grăunţe de var nestins.
Prin zidării insuficient izolate de umezeală din pământ,se produce,datorită capilarităţii,o ciculaţie a
apei din sol către faţa tencuielii.Apa dizolvă şi transportă săruri din pământ sau din zidărie şi le depune pe tencuială
atunci când se evaporă,producând pete sau exfolieri.Asemenea tencuieli umezite se pot exfolia şi din cauza
îngheţului : de aceea este absolut necesar să se evite cu orice preţ infiltrarile de apă în tencuieli.Degradări se produc
şi din cauza scurgerilor de apă de ploaie ce antrenează praf şi particule de cărbune din fum ,murdărind faţadele,iar
înlăturarea acestui defect se face prin evitarea suprafeţelor orizontale care permit depozitarea prafului şi acolo unde

Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

ele există să se acopere cu şorţuri de protecţie din tablă zincată cu lăcrimare pentru ca picăturile de
apă murdară să cadă în gol şi să nu se prelingă pe tencuiala faţadelor.

7.3.MORTARE CU DESTINAŢIE SPECIALĂ

Mortarele speciale sunt mortare de anumite compoziţii ,realizate cu agregate

uşoare şi foarte uşoare(piatră ponce,zgură etc)sau foarte grele(baritină,deşeuri metalice granulate sau în
aşchii),mortare cu densităţi aparente mici (sub 600 kg/m3)sau mari (peste 2000 kg/m3),de mărci uneori ridicate(150-
200).
7.3.1.Mortarele cu permeabilitate redusă la apă ,cu o compactitate ridicată,se execută din
ciment portland,în dozaj mai mare,corespunzător unui raport volumic ciment: nisip de 1:2,5....1:1,din nisip cu
granulozitate controlată şi volum de goluri minim,şi din apă,în cantitate limitată,asigurându-se o lucrabilitate a
mortarului în raportul apă:ciment de maiximum 0,48...0.50.Datorită dozajului ridicat de ciment ,pasta de ciment
umple bine golurile dintre granulele de nisip,şi acoperă fiecare granulă de nisip cu un film continuu.Se mai pot
uitliza adaosuri active şi aditivi impermeabilizatori.Adaosurile de tras şi cenuşă de termocentrală,în proporţie de
30...40% din masa cimentului,influenţează creşterea impermeabilităţii şi rezistenţa mecanică.Mortarele cu
permeabilitate redusă au o rezistenţă la compresiune de 200...250 daN/cm2,la vărsta de 28 zile.
7.3.2.Mortarele termoizolatoare şi mortarele fonoabsorbante,se execută cu lianţi pe bază de
var,de cimen sau de ipsos şi agregate uşoare,granulate(diatomit,deşeuri de ardezie fin măcinate ,deşeuri de praf de
azbest)sau fibroase(fibre de azbest).Mortarele întărite sunt sisteme poroase care prezintă densitate aparentă de
300...850 kg/m3 şi conductivitate termică de 0,075...0,20 kcal m∙h∙ °C.

12
 7.3.3.Mortare rezistente la uzură,se execută din ciment de marcă ridicată şi agregate foarte
dure,din roci magmatice sau metamorfice ,din carborundum sau din şpan sau pilitură de oţel.Cantitatea de apă de
amestecare este redusă ,limitându-se la obţinerea lucrabilităţii.După aplicare se presară pe suprafaţa stratului vizibil
agregate dure şi pilitură de oţel.
7.3.4.Mortarele decorative se prepară din ipsos ,pentru lucrările interioare şi din cimenturi albe
sau colorate în cazul lucrărilor exterioare .Se utilizează nisip cuarţos lipsit de impurităţi sau nisipuri din roci colorate
(calcare,marmure,granite).Uneori pentru nuanţe de culoare se foloseşte un adaos de 1...2% mică sau oxizi.
7.3.5.Mortarele rezistente la temperaturi înalte se execută din ciment portland stabilizat
,sau,îndeosebi,din ciment aluminos şi agregate de şamotă,deşeuri de cărămizi de şamotă bauxită refractară arsă
agregate magnezitice ,cromomagnetice ,cromitice,forsteritice,din dolomită stabilizată sau semistabilizată,alumină.

Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

Cimenturile portland stabilizate au utilizări pînă la 1100....1200°C,în funcţie şi de agregatele

refractare folosite ;stabilizatorul fin măcinat menţine rezistenţa mecanică î perioada deshidratării cimentului şi
formează silicaţi şi aluminaţi de calciu anhidri cu oxidul de calciu liber din ciment.
În România ,cimenturile aluminoase refractare fabricate sunt cunoscute sub denumirea de
ALICEM;în funcţie de tipul de ciment Alicem ,conţinutul de Al2O3 variază între 61 şi 74 %,iar cel de CaO –între 34
şi 16%.Raportul liant:agregat se stabileşte în funcţie de temperatura de utilizare.

8.MORTARELE CA SURSĂ DE POLUARE

În ţara noastră prin poluare se înţelege totalitatea factorilor naturali şi a celor creaţi prin acţiuni
umane ,care ,în strânsă interacţiune,influenţează echilibrul ecologic,determină condiţiile de viaţă pentru om şi
dezvoltarea societăţii.Poluarea atmosferei constă în modificarea compoziţiei normale a atmosferei,în mod deosebit
prin pătrunderea în atmosferă a unor elemente străine ,ce pot să producă ruperea echilibrului ecologic sau să dăuneze
sănătăţii şi stării de confort a oamenilor,provocând pagube economiei naţionale.
Cea mai mare sursă de poluare este cea de origine artificială.În cazul mortarelor putem vorbii
despre industria materialelor de construcţii.
Această industrie ,având la bază fie prelucrarea la cald fie la rece,a unor roci naturale(silicaţi,argile
calcar,magnezit,ghips etc) este una din sursele cele mai importante de poluare a atmosferei,dând adesea un aspect
tipic terenurilor învecinate.Pe raze de kilometri în jurul combinatelor(Fabrica de ciment Bârseşti,Tg.Jiu,Combinatul
de materiale de construcţii din Cîmpulung-Muscel,Fabrica de cretă de la Basarabi,jud.Constanţa,Combinatul de

13
lianţi şi azbociment de la Medgidia şi altele),grădinile ,livezile ,casele au fost deja acoperite cu un strat de praf alb
de calcar.Frumuseţile fără de seamăn ale oraşelor şi împrejurimilor au început să-şi piardă din farmec.Aerul
,cerulcurat,cum numai la ţară îl întâlneşti este acum îmbâcsit de praf.Soarele nu mai străluceşte cu aceeaşi
intensitate.
Locurile de producere a prafului la fabricarea materialelor de construcţii şi în special la fabricarea
cimentului sunt: uscătoarele,morile de materii prime,cuptoarele de clinker,morile de clinker şi procesele
intermediare de transport,încărcare şi descărcare.
Pentru a se produce o tonă de ciment este necesar să se transforme în praf ≈ 2,8 t de materii
prime şi clinker.La morile pentru materia primă,cantitatea de praf ce se elimină în atmosferă este de ≈1 – 3% din
cantitatea prelucrată,ceea ce revine la 40 – 120 g/m3.
La morile de ciment cantitatea de praf eliminată în atmosferă este de ≈10% din produsul rezultat
prin măcinare ,ceea ce revine la ≈ 40 – 50 g/m3.
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

În afară de secţiile enumerate ,o cantitate însemnată de pulberi se mai elimină la etapele

intermediare ,când aparatele nu sunt bine etanşate.
În cazul forţării cuptoarelor pentru a se obţine o producţie mai mare la o fabrică de aceeaşi
capacitate ,eliminările de praf în atmosferă cresc până la dublu.
Emisiile de pulberi la fabricile de ciment fără sisteme eficiente de desprăfuire pot ajunge la 10 –
12 % în cazul procedeului umed şi până la ¼ din totalul producţiei la procedeul uscat.(La o capacitate de cca 400
000 t/an ar rezulta o emisie de pulberi de cca 40000 – 48000 t/an la procedeul umed şi cca 100 000 t/an la procedeul
uscat).
Având în vedere că,la ora actuală, fabricile de ciment ajung la o producţie de cca 1 000 000 – 3
000 000 t/an,oricine îşi poate da seama de cantităţile imense de praf care se emit în atmosferă.
În ceea ce priveşte împrăştierea acestui praf şi depunerea lui,se menţionează că el a fost întîlnit la
distanţe de peste 3 km de sursele care l-au produs ,iar,în apropierea acestora ,concentraţiile variază între 500 – 2 000
t/km2 şi de la 2 – 15 mg/m3 .
Industria magnezitului se aseamănă cu cea a cimentului .Magnezitul se obţine prin arderea
carbonatului de magneziu din care se elimină dioxidul de carbon ,obţinându-se oxidul de magneziu (magnezitul).
Din praful de magnezit se fac fie cărămizi refractare ,fie tencuieli ale suprafeţelor cuptoarelor
metalurgice,datorită temperaturii sale de topire foarte ridicate.Procesul de producţie a magnezitului este următorul:
sfărâmarea minereului ,arderea lui în cuptoare rotative la temperaturi de cca 1 600ºC şi măcinarea .
Concentraţia prafului din gazele de evacuare ajunge până la peste 50 g/m 3 ,iar cantitatea eliminată
de o fabrică ce produce magnezit este de la ≈ 0,40 t la 1 t de produs ,ajungând până la 40 t de pulberi eliminate de
fiecare cuptor şi poluarea atmosferei se întinde pe o rază de ≈5 km.
Industria ghipsului are la bază prelucrarea sulfatului de calciu (CaSO4∙2H2O)prin arderea în
cuptoare şi măcinare.Pulberea de ghips este foarte fină şi uscată,ea conţinând numai o jumătate de moleculă de apă.

14
 Concentraţia prafului rezultat de la fabricarea acestui produs este cuprinsă între 500 şi 1 000
3
g/m ,reprezentând ≈ 250 kg/t de produs.Depunerile pe suprafeţele din vecinătatea fabricilor de ghips devin vizibile
până la distanţe de peste 1 km.
Industria azbestului şi a produselor pe bază de azbest are importanţă deoarece produce un praf
foarte fin,cu o concentraţie ridicată,greu de reţinut de instalaţiile şi aparatele de epurare existente.
Pentru epurare există două categorii de metode: fizice şi chimice,care,la rândul lor,după modul de
acţionare ,se împart în diferite subgrupe.Metodele fizice pot fi: uscate ,umede şi combinate (uscate şi
umede).Metodele chimice pot fi realizate:prin spălare ,prin reducere ,prin absorbţie şi prin adsorbţie.Din punct de
vedere al exploatării aparatele şi instalaţiile de epurare se pot ,de asemenea ,clasifica în următoarele grupe mari:
-instalaţii sau aparate de purificare directă a pluanţilor;
-instalaţii sau aparate de purificare care necesită un tratament al agenţilor nocivi înainte de
epurare;
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

După mediul în care lucrează ,aceste aparate sau instalaţii pot fi grupate în:
-instalaţii sau aparate care funcţionează în medii umede;
-instalaţii sau aparate care funcţionează în medii uscate;
După modul de acţionare:
1.aparatele care funcţionează în medii uscate pot fi;
-aparate care folosesc principiul detentei ,
-aparate care folosesc principiul impactului ,şocului şi inerţiei,
-aparate care folosesc principiul centrifugal,
-aparate care folosesc medii filtrante,
-aparate care folosesc principii electrostatice;
2.aparatele care funcţionează în medii umede sunt:
-spălătoare,filtre umede,epuratoare de spumă,separatoare dinamice;
3.aparatele care necesită un tratament prealabil al agentului nociv înainte de epurare :
-aparate cu ceaţă,care utilizează dispozitive de dezintegrare sau tuburi Venturi,
-aparate acustice.
Mortarul gata preparat ,se face în fabrică şi conţine diferite adaosuri ,ca de exemplu agent de
formare a porilor,element de etanşare,element de îmbunătăţire a aderenţei sau de protecţie împotriva
gerului.Tencuiala din răşină sintetică conţine până la 25% răşini sintetice de diferite tipuri ,caz în care trebuie avut
grijă,deoarece elementele chimice de bază ale acestor răşini sintetice duc la alergii,afecţiuni ale pielii ,cancer,precum
şi moleşeală ,durere de cap,oboseală şi iritarea ochilor.
Materialele de adaos care se folosesc mai ales pentru întărirea rapidă şi o prelucrare îmbunătăţită
,se împart în două grupe:

15
 -adaosuri minerale: acesta este mai ales trass-ul (piatra de tuff măcinată),diatomitul (pământ
uşor,foarte poros)zgura de furnal,precum şi cenuşa de huilă.Uneori poate apare o radioactivitate ridicată.
-adaosurile organice sunt materiale sintetice sau răşini sintetice ,ce de exemplu clorura de vinil
,acetatul de vinil,stirol sau butani.Multe din aceste materiale provoacă alergii ,cancer şi iritaţii.
Determinant pentru calitatea mortarului sau a tencuielii este tipul liantului.
Ghipsul îndeplineşte aproape toate condiţiile unui material de construcţie sănătos.
Calcarul este ,exact ca şi ghipsul natural,un produs natural pur.Ca liant dă un mortar şi o tencuială
sănătoasă,care acţionează ca dezinfectant şi element de reglare a umidităţii,captează substanţele toxice din
aer,influenţează pozitiv climatul din încăpere şi măreşte conductibilitatea termică(rezistenţă mică la difuzie).O
tencuială din calcar îmbunătăţeşte în plus aceste proprietăţi pozitive:miroase plăcut,anihilează mirosurile
neplăcute,curătă aerul,este uşor de prelucrat,este elastic şi foarte ieftin.

Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

Tencuiala din ciment trebuie evitată în interiorul casei şi folosită doar acolo unde solicitarea sau
umiditatea este mai mare (tencuiala soclurilor,tencuiala exterioară a pivniţei,beton).Există diferite cimente ,în
funcţie de componentele lor.Cimentul de furnal poate fi radioactiv.

IDENTIFICAREA PERICOLELOR

Pericole specifice: Produsul este iritant pentru ochi şi piele. Există riscul de leziuni oculare grave.
Efectul iritant nu este prezentat de pulberea uscată, ci numai de aceasta în contact cu apa când
rezultă reacţii alcaline. Formarea prafului poate provoca iritări ale sistemului respirator. Pătrunderea pulberii în
pânza freatică sau în apele de suprafaţă poate provoca efecte adverse.

MĂSURI DE PRIM AJUTOR

Simptome şi efecte: Iritant pentru ochi şi piele. Praful poate fi iritant pentru căile respiratorii şi
poate produce simptome asupra bronhiilor.
În cazul contactului cu pielea şi ochii: După contactul cu ochii, clătiţi ochii imediat (cat mai mult
posibil) cu apă din abundenţă, ţinând ploapele depărtate, apoi consultaţi medicul. După contactul cu pilea, spălaţi cu
apă (din abundenţă) şi săpun. Îndepărtaţi imediat îmbrăcămintea contaminată de pe piele.
În caz de înghiţire: Clătiţi foarte bine gura cu apă. Nu induceţi voma. Dacă simptomele persistă se
consultă medicul şi se prezintă eticheta de pe ambalaj.
În caz de inhalare: Persoanele care au inhalat praf trebuie scoase imediat la aer curat.

MĂSURI DE COMBATERE A INCENDIILOR

16
 Mijloace de stingere recomandate: Apa, spuma, bioxid de carbon.
Echipament de protecţie special pentru pompieri: În cazul incendiului, se vor purta măşti pentru
respiraţie şi haine antiincendiu.
Se vor răci prin pulverizare cu jet de apă containerele închise aflate în apropierea unor surse de
incendiu.

MĂSURI ÎMPOTRIVA PIERDERILOR ACCIDENTALE

Măsuri de precauţie pentru personal: A se aerisi bine încăperea.
Măsuri de precauţie pentru mediu: A se evita formarea prafului. Se va împiedica pătrunderea
produsului in sistemul de canalizare. In cazul contaminării fluviilor, lacurilor sau a instalaţiilor de canalizare trebuie
informate autorităţile competente conform legilor locale.
Metode de curăţare: Se colectează mecanic, prin aspiraţia prafului si pulberilor degajate. Este
exclusa spălarea suprafeţelor.
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

MANIPULARE ŞI DEPOZITARE
Modul de manipulare: A se evita formarea şi depozitarea prafului. Manevrele se vor face lin, atât
la ridicarea cat şi la coborârea ambalajelor. Nu se mănancă, bea sau fumează în timpul utilizării produsului.
Păstraţi produsele şi ambalajele după golire departe de căldură si sursele de foc.
Depozitare: A se păstra la loc uscat, în stive, pe paleţi de lemn. Pentru a nu pătrunde umezeala se
vor înfolia în plastic. A se feri de îngheţ. Nu se vor depozita în acelaşi loc produse incompatibile. A se păstra departe
de alimente, băuturi şi hrana pentru animale. A se depozita la loc uscat, ventilat, departe de sursele de căldura şi de
radiaţia directa a soarelui. A se păstra în ambalajele originale.
Pentru maximum de calitate a se depozita în condiţii de temperatură cuprinse intre +5 - 30°C.
Protecţia cailor respiratorii: În caz de formare a prafului utilizaţi mască de protecţie respiratorie.
Protecţia mâinilor: Se recomandă mănuşi de protecţie din neopren sau din cauciuc acrilic.
Protecţia ochilor: Purtaţi ochelari de protecţie a ochilor/feţei.
Protecţia corpului: Folosirea echipamentului de protecţie cu mâneci lungi
Controlul expunerii mediului: A se evita pătrunderea produsului în canalizare, pânza freatica sau
în apele de suprafaţă.

STABILITATE ŞI REACTIVITATE
Reacţii periculoase: Acest produs reacţionează alcalin cu apa.
Condiţii de evitat: A se evita contactul nesupravegheat cu apa.

17
 Simbolul de pericol (etichetarea produsului):
Xi - Iritant
R 36/38: Iritant pentru ochi şi pentru piele.
R 41: Risc de leziuni oculare grave.
R 43: Poate cauza o iritare prin contact cu pielea.
S 2: A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
S 24/25: Evitaţi contactul cu pielea şi ochii.
S 26: În cazul contactului cu ochii, se spală imediat cu multa apă
şi se consultă un specialist.
S 28: După contactul cu pielea, se spală imediat cu multă apă.
S 37: A se purta mănuşi corespunzătoare.
Vacaru Dan
Clasa a XI-a G

S 29/35: Nu goliţi la canalizare, aruncaţi acest produs şi

ambalajul său într-un loc sigur.

INFORMAŢII ECOLOGICE: In stare întărită produsul nu este dăunător. Din

cauza creşterii valorii pH-lui acest produs nu trebuie să ajungă în apele freatice, în reţeaua de apă
şi în canalizare.

18