REGLEMENTAREA PROCESULUI DE PRODUCTIE

Reglementarea procesului de producie se realizeaz prin

stabilirea posibilitii i prin elaborarea planurilor de recoltare i
cultur. Prin reglementarea respectiv trebuie s se asigure:
- realizarea unui fond de producie care s permit exercitarea,
cu continuitate pe termen lung, a funciilor de produc ie i de protec ie
ale pdurii i creterea stabilitii ecologice i eficacit ii func ionale a
arboretelor;
- crearea cadrului adecvat pentru aplicarea unei gospodriri
silvice intensive.
Reglementarea procesului de producie lemnoas - produse
principale, se face numai pentru arboretele ncadrate n tipurile
funcionale III VI, pentru arboretele apar innd tipurilor func ionale I
si II, fiind supuse regimului de ocrotire integral i de conservare
deosebit nu se face reglementarea procesului de produc ie.
De asemenea reglementarea procesului de produc ie se face
numai pentru arboretele ncadrate n subunitatile de gospodarire: A,
G, J, Q, W, Y, Z, V ce cuprind arborete cu functii de protectie si
productie sau de productie.
Prin reglementarea procesului de productie se ntelege
totalitatea calculelor si operatiunilor pe care le executa inginerul
proiectant (amenajist) pentru a determina marimea recoltelor de lemn
(posibilitatea) ce pot fi valorificate de pe-o suprafata de fond forestier
acoperita cu padure astfel nct sa se respecte cele trei principii de
baza ale amenajarii padurilor (continuitatea recoltelor, valorificarea
superioara a resurselor padurii si conservarea biodivesitatii),
respectiv sa se respecte regimul silvic.
Marimea recoltelor de lemn, stabilita de amenajament, n
conditiile asigurarii echilibrului ecologic si a continuitatii pe termen
lung a functiilor atribuite padurii se numeste posibilitate (P).
Volumul de recoltat anual, stabilit prin amenajament, se
numeste posibilitate anuala, iar ce-l ce urmeaza a fi recoltat ntr-o
anumita perioada de timp se numeste posibilitate periodica.
Marimea posibilitatii este rezultanta a doi factori:
1. cresterea padurii;
2. ameliorarea continua a starii padurii astfel nct aceasta sa
ajunga la starea normala.

Posibilitatea, n cazul codrului regulat si la crng, se stabileste

de obicei diferentiat pe natura de produse, functie de tipul lucrarile ce
se executa n vederea recoltarii ei.
Astfel distingem:
posibilitate de produse principale rezultata n urma executarii
tratamentelor;
posibilitate de produse secundare rezultata n urma executarii
lucrarilor de ngrijire.
Posibilitatea, functie de modul de exprimare, poate fi:
posibilitate pe suprafata (ha) corespunzatoare parchetului
anual, iar posibilitatea periodica pe suprafata se mai numeste
suprafata periodica sau afectatie;
posibilitate pe volum (mc) corespunzatoare recoltei anuale;
posibilitate pe numar de arbori .
Marimea posibilitatii anuale pe suprafata rezulta din relatia:
P = S/r n care:
S - reprezinta suprafata padurii aflate n studiu
r - reprezinta ciclul de productie stabilit.
Pentru arboretele cu structura neomogena, posibilitatea se
stabileste pe suprafata, cu controlul pe volum, dupa cum urmeaza:
P = S/r (+, -) Q
Q- reprezinta o suprafata stabilita n raport cu structura de
ansamblu a fondului de productie si cu starea generala a arboretelor.
Marimea posibilitatii anuale pe volum se stabileste cu relatia :
P = C relatie valabila pentru fondul de productie normal.
C reprezinta cresterea anuala a padurii.
Pentru un fond de productie real marimea posibilitatii anuale pe
volum se stabileste cu relatia:
P = C + (Fr-Fn)/a formula cameralista (austriaca)
Fr - fondul de productie real = fondul de productie existent la un
moment dat ntr-o suprafata de teren acoperita cu padure;

Fn- fondul de productie normal = fondul de productie

corespunzator starii de maxima eficacitate, respectiv starii normale
ale unei paduri;
a timpul n care diferenta dintre Fr si Fn s-ar elimina fara sa
se afecteze continuitatea si fara sa se micsoreze cresterea.
Diferenta Fr Fn - poate sa fie pozitiva sau negativa, motiv
pentru care si posibilitatea poate sa fie mai mica dect crestere
padurii sau mai mare dect cresterea padurii.
La noi n tara pna n prezent, pentru padurile de codru regulat,
posibilitatea nu se stabileste numai pe suprafata sau numai pe volum,
ci pe suprafata si volum, respectiv pe volum cu control de suprafata.
Practic s-a recurs la o cale mai simpla, stabilindu-se o posibilitate
periodica pe suprafata si apoi s-a calculat o posibilitate anuala pe
volum.
Posibilitatea periodica pe suprafata (s) se calculeaza cu relatia:
s = S/n
n- numarul perioadelor din ciclu;
S- suprafata padurii
Posibilitatea periodica pe volum (P) se calculeaza cu relatia:
P = V/p + C/2
V volumul real al arboretelor din suprafata periodica n rnd;
p- numarul de ani din perioada;
C- cresterea anuala a arboretelor incluse n suprafata periodica
n rnd.
Efectiv pentru determinarea posibilitatii trebuie determinata
cresterea si calculat volumul.
La arboretele ncadrate n subunitatea de gospodarire de codru
gradinarit, posibilitatea se stabileste, de regula, pe volum.
Prin mpartirea posibilitatii pe volum la volumul mediu al
arborilor exploatabili, se obtine posibilitatea pe numar de arbori.
Pn = P/Vm
Pn posibilitate pe numar de arbori = numarul de arbori ce pot
fi extrasi din categoria de diametre n;

P- posibilitatea stabilita pe volum;

Vm- volumul mediu al arborilor exploatabili.
Posibilitatea pe numar de arbori poate fi determinata si n mod
direct cu relatia:
Pn = k C
k coeficient ce variaza cu specia , clasa de productie si
categoria de diametre.
C- cresterea curenta n volum determinata specifica arborilor
extrasi din categoria de diametre n.
n general , modul cum se stabileste posibilitatea depinde de
sensul ce se da notiunii de continuitate. Astfel continuitatea poate fi
nteleasa n sens strict si atunci avem de-a face cu recolte egale n
decursul unui ciclu, sau poate fi privita n sens larg si atunci vom
avea de-a face cu recolte variabile n timpul unui ciclu de productie.
Egalitatea recoltelor anuale de-a lungul unui ciclu de productie,
admisa ca principiu si urmarita la stabilirea posibilitatii se numeste
raport sustinut.
METODE DE REGLEMENTARE A PROCESULUI DE
PRODUCTIE
Reglementarea procesului de productie se face pornindu-se de
la idea normalizarii fondului de productie. Aceasta normalizare, n
decursul timpului s-a facut si se poate face n urmatoarele moduri:
1. prin normalizarea structurii fondului de productie:
. Metoda claselor de vrsta;
. Metoda cresterii indicatoare;
2. prin normalizarea marimii fondului de productie :
. Metoda cameralista (austriaca)
. Metoda rationala;
. Metoda Masson Mantel
. Metoda Mlard

3. n functie de cresterea n volum a fondului de productie Metoda controlului La noi n tara, conform normele tehnice de
amenajare a padurilor (ed.1986, respective ed.2000), reglementarea
procesului de productie se face prin normalizarea structurii fondului
de productie, utilizndu-se att metoda claselor de vrsta ct si
metoda cresterii indicatoare.
Cele doua metode se folosesc simultan, dar de regula se
adopta posibilitatea stabilita prin metoda cresterii indicatoare.
1.1. Metoda claselor de vrsta
Dupa metoda claselor de vrsta, padurea este un mijloc de
productie. Ceea ce trebuie recoltat sunt produsele ei. Continuitatea
productiei, prin urmare, se va asigura daca se va mentine n
permanenta fondul de productie la o anumita marime. Metoda
claselor de vrsta urmareste att mentinerea marimii potrivite a
fondului de productie ct si ndrumarea lui spre structura normala prin
normalizarea claselor de vrsta.
Metoda porneste de la analiza ecosistemelor forestiere din
toate punctele de vedere. Lucrarile de amenajare n cadrul metodei
ncep cu studiul arboretelor, private ca ecosisteme complexe, din
care trebuie sa rezulte, pe de o parte, masurile necesare pentru
ndrumarea lor spre starea normala, iar pe de alta, prin sinteza,
imaginea structurii de ansamblu a padurii si masurile organizatorice
ce se impun.
Operatiile se succed apoi astfel:
1. Pe baza ciclului fixat, se stabileste structura normala a
fondului de productie, pe clase de vrsta;
2. Se constituie apoi suprafata periodica n rnd, respectiv se
stabileste posibilitatea periodica pe suprafata;
3. Se ntocmeste planul de recoltare si se calculeaza
posibilitatea anuala pe volum.
Modul de constituire a suprafetei periodice determina specificul
metodei claselor de vrsta;
de aceea vom insista asupra lui.
Se porneste de la ideea ca posibilitatea este instrumentul de
ndrumare a padurii spre starea normala. Normal nsa are aici sensul
de cel mai bun, dupa aprecierea proiectantului, adica cel mai bun
probabil. Starea normala nseamna, referindu-ne la padure, starea
apreciata ca cea mai corespunzatoare functiilor acestuia sub aspectul

cresterii (bioproductiei), sub aspectul asigurarii continuitatii dar si a

protectiei mediului nconjurator. Dar nici unul dintre aceste aspecte nu
poate fi privit izolat, caci urmarirea fara rezerve a maximizarii cresterii
padurii poate avea efecte nefavorabile din punctul de vedere al
continuitatii, iar urmarirea exclusiva a normalizarii structurii fondului
de productie, pe care o vizeaza metoda, poate avea consecinte
nefavorabile asupra productiei de lemn. n primul caz, de exemplu,
am putea fi ndemnati sa preconizam, la o padure cu excedent de
arborete exploatabile, lichidarea tuturor acestor arborete, chiar daca,
dupa aceea, un timp oarecare exploatarile ar trebui sa fie ntrerupte;
iar n al doilea caz sa mentinem n padure arborete cu totul
necorespunzatoare din punct de vedere al productiei de lemn, daca
suprafata acestor arborete depaseste marimea normala a unei clase
de vrsta. De aici nevoia de a se recurge la solutii de compromis,
urmarindu-se marirea productivitatii padurilor numai n limitele
ngaduite de principiul continuitatii, si invers.
Asa se procedeaza n cazul metodei claselor de vrsta. n
consecinta, se ntocmeste mai nti situatia arboretelor care, dupa
vrsta si starea lor si tinnd seama de scopul urmarit, sunt sau vor
deveni exploatabile n cursul primei perioade, potrivit observatiilor
facute pe teren. Se ntelege ca, deoarece amnarea exploatarii
acestor arborete atrage dupa sine o micsorare a productivitatii
padurii, exista interesul de a le lichida tocmai n vederea mentinerii
sau ridicarii acestei productivitati. Numai ca daca s-ar admite fara
rezerve acest punct de vedere, n-ar fi asigurata continuitatea
recoltelor; s-ar taia cnd mai mult cnd mai putin, n functie de
structura padurii, care nici ea nu s-ar ameliora. Pentru a se evita o
astfel de situatie si a se asigura continuitatea, este necesar sa se
examineze daca este indicat ca arboretele identificate ca exploatabile
sa fie exploatate n ntregime ori numai o parte, si ct anume.
Hotarrea pentru solutia ce se va adopta este starea de
ansamblu a padurii, caci scopul metodei este normalizarea fondului
de productie n ansamblul lui. Se compara deci, situatia reala a
padurii cu cea normala, pentru a se deduce ce si ct urmeaza a se
exploata pentru ca starea reala sa se amelioreze, apropiindu-se sub
toate aspectele de cea normala.
Criteriul de comparatie cel mai simplu l constituie situatia
claselor de vrsta. Dupa acest criteriu, fondul de productie se
considera normal, cnd toate clasele de vrsta, n limita ciclului, sunt
egal reprezentate pe suprafata sau sunt invers proportionale cu
productivitatea lor. Se compara, deci, situatia reala a claselor de
vrsta cu cea normala si suprafata arboretelor exploatabile cu
marimea normala a unei clase de vrsta. Se considera ca perioada
avuta n vedere corespunde cu o clasa de vrsta. Evident ca

suprafata arboretelor exploatabile poate fi mai mare sau mai mica

dect suprafata corespunzatoare unei clase normale de vrsta.
n primul caz urmeaza sa se aprecieze, tinndu-se seama de
situatia claselor de vrsta, daca arboretele exploatabile pot fi
recoltate n ntregime ori daca, n interesul asigurarii continuitatii, o
parte dintre ele urmeaza sa fie nca mentinute. n al doilea caz,
urmeaza sa se aprecieze daca este necesar sa se restrnga taierile
la arboretele declarate exploatabile sau daca nu cumva este oportun
sa se anticipeze recoltarea unora dintre arboretele apropiate de
vrsta exploatabilitatii, desigur n interesul normalizarii fondului de
productie .
n acest fel rezulta posibilitatea periodica pe suprafata, adica
marimea suprafetei periodice n rnd. Se ntocmeste apoi planul de
recoltare pentru prima perioada, n care se nscriu arboretele cele
mai indicate, n limita acestei posibilitati. Operatiile se repeta la
sfrsitul fiecarei perioade. Pentru produsele secundare se ntocmeste
un plan separat.
Numele metodei subliniaza rolul hotartor ce se atribuia
altadata claselor de vrsta si se atribuie la noi si astazi la stabilirea
posibilitatii si, prin ea, la ndrumarea padurii spre starea normala. n
ultimul timp nsa, criteriul claselor de vrsta a pierdut din
nsemnatatea sa de altadata; n orice caz, nu mai este singur
hotartor, deoarece spre deosebire de conceptia initiala, concretizata
n ceea ce literatura de specialitate prezinta sub numele de metoda
saxona a arboretelor, metoda claselor de vrsta, n forma ei actuala,
nu se mai multumeste cu judecarea lucrurilor exclusiv dupa
suprafata, asa cum s-a aratat mai sus, ci ia n considerare si alti
factori, fie cu titlul de control, fie ca elemente de baza. Aceste
elemente sunt: cresterea curenta a padurii, cresterea medie anuala,
marimea fondului de productie si cresterea istorica (Baader, 1942).
Din compararea cresterii anuale curente a padurii cu posibilitatea,
rezulta evolutia viitoare a marimii fondului de productie; din
compararea marimii reale a fondului de productie cu cea normala,
rezulta necesitatea de a se stabili o posibilitate mai mare sau mai
mica dect cresterea padurii, n interesul normalizarii lui; iar din
cresterea anuala medie a padurii, raportata la ciclu, rezulta
capacitatea de productie a padurii pentru o lunga perioada de timp.
Un rol asemanator l are si asa-zisa crestere istorica, dedusa din
scripte, acolo unde exista o evidenta exacta a productiei pe o
perioada ndelungata. Fata de importanta acestor elemente, criteriul
suprafetei periodice normale la stabilirea posibilitatii apare, ntradevar, minor, caci suprafata nu ne spune nimic despre structura si
productivitatea arboretelor, de care continuitatea depinde n mare
masura. Dar daca alte criterii trec pe primul plan, nsasi denumirea de

metoda a claselor de vrsta devine improprie.

Ea se pastreaza, totusi ca denumire conventionala pentru
metoda folosita astazi pe scara ntinsa la amenajarea padurilor de
codru regulat, dupa principiile aratate mai sus, indiferent de ponderea
ce-i revine criteriului claselor de vrsta la stabilirea posibilitatii.
Este necesar nsa sa stabilim un adevar; volumul, cresterea
curenta, cresterea medie, cresterea istorica, se pot constitui repere
sigure pentru orientarea amenajistului la stabilirea posibilitatii ,numai
daca se pot determina cu precizia necesara. n caz contrar, criteriul
claselor de vrsta si pastreaza valabilitatea. Pentru conditiile de
gospodarire din Romnia l consideram nca deplin ndreptatit. De
altfel, daca este necesar sa se tina seama la stabilirea posibilitatii de
mai multe criterii n acelasi timp, unul din ele apare ca element de
baza, iar celelalte ca elemente de control.
Care se ia de baza, este mai mult sau mai putin indiferent, daca
rezultatele sunt stabilite n mod judicios, tinndu-se seama de toate
celelalte criterii de control.
Comparndu-se, asadar, starea reala a padurii cu cea normala,
se ajunge, pe baza unei analize multilaterale, la fixarea suprafetei de
exploatat pe urmatorii 20 de ani; apoi se ntocmeste planul de
recoltare si se calculeaza posibilitatea anuala.
De un plan general de recoltare, ca la metodele bazate pe
afectatii, nu mai este vorba.
Orientarea permanenta spre starea normala dupa conceptia
metodei claselor de vrsta asigura mai bine dect alte mijloace att
conservarea padurii, ct si continuitatea productiei. n ce priveste
ornduirea n spatiu, care este menita sa asigure protectia
arboretelor mpotriva factorilor daunatori externi, metoda claselor de
vrsta preconizeaza un sistem mult mai elastic dect acela al
metodelor bazate pe afectatii pe suprafata. El urmareste constituirea
de grupuri de protectie, iar planificarea ornduirii n spatiu este
independenta de planificarea taierilor.
Exemplu:
Avem o subunitate de gospodarire SUP A codru regulat ce
cuprinde 100 de u.a. n suprafata totala de 1000 ha. Ciclul stabilit
este de 100 de ani. Clasa de vrsta (perioada) este de 20 ani.
Numarul claselor de vrsta : n = 100/ 20 = 5. Sn = 1000/5 = 200 ha;
Repartitia reala a arboretelor pe clase de vrsta este
urmatoarea:

Clasa I: 1- 20 ani 150 ha; Clasa II: 21-40 ani 250 ha; Clasa
III 41-60 ani 180 ha; Clasa I V: 61-80 ani 120 ha; Clasa V: 81-100
ani 300 ha;
Analiznd graficul de mai jos se poate constata ca avem de-a
face cu un excedent de arboreta exploatabile. Pentru ca structura
reala a fondului de productie sa ajunga la nivelul celei normale este
necesar ca o parte din arboretele exploatabile sa fie amnate de la
taiere astfel n ct sa acopere deficitul de arborete exploatabile din
perioadele imediat urmatoare. Se admite ca suprafata arboretelor ce
vor fii parcurse cu taieri de regenerare sa fie cu maxim 20% mai mare
dect Sn adica suprafata periodica de parcurs n prima perioada
(primi 20 ani) poate fii de maxim 240 ha.
0 50 100

150

200

250

300

0-20 ani 21-40 ani 41-60 ani 61-80 ani 81-100 ani
S reala -ha
S normala- ha
1.2. Metoda cresterii indicatoare
Dr. ing. Filimon Carcea ntelege prin cresterea indicatoare
"cresterea curenta a unei paduri constituite din arborete de aceeasi
compozitie, aceleasi clase de productie si aceleasi densitati ca si cele
reale, dar avnd clase de vrsta egale ca ntindere" (Carcea, 1959,
1969). Mai precis, ar fi vorba de cresterea curenta a unei paduri
echivalente cu padurea data, n ce priveste marimea si repartizarea
suprafetei ei pe specii si clase de productie, dar altfel structurata; aici
arboretele componente au toate acelasi aspect n ce priveste
compozitia, clasele de productie (pe specii) si densitate,- acestea
reprezentnd, n expresie numerica, valorile medii ale caracteristicilor
arboretelor din padurea reala -, iar clasele de vrsta, n limita ciclului,
sunt egal reprezentate pe suprafata.
n astfel de padure, de fapt un model structural al padurii pe
care o reprezinta -, n fiecare perioada de 20 de ani ajunge la
exploatabilitate o clasa de vrsta. Teoretic, asadar, n fiecare an
devine exploatabil un parchet egal cu S/r (r fiind ciclul) si un volum
egal cu cresterea anuala a padurii, respectiv cu cresterea indicatoare.
Lucrurile se petrec ca si n cazul padurii normale, unde volumul
parchetului exploatabil este, de asemenea, egal cu suma cresterilor
anuale ale arboretelor componente.
Idea de baza a metodei cresterii indicatoare este urmatoarea:

Posibilitatea, ca instrument de normalizare a unei paduri,

trebuie sa asigure, att continuitatea productiei, ct si mentinerea sau
ridicarea productivitatii padurii la un nivel ct mai nalt. Cresterea
indicatoare nsa, fiind un indicator sintetic al capacitatii de productie a
padurii, nu ne spune nimic nici despre existenta sau lipsa arboretelor
exploatabile, nici despre starea fiecarui arboret n parte. Admisa,
deci, ca posibilitate, ea poate asigura continuitatea n orice padure,
daca fondul de productie atinge cel putin 75% din volumul sau
normal, dar ramne indiferenta fata de momentul optim al taierilor,
imprimnd acestora un ritm relativ constant. De aceea, pentru a-si
putea exercita functiile sale, posibilitatea trebuie sa fie cnd mai
mare, cnd mai mica dect cresterea indicatoare. Marimea ei rezulta
din formula:
P = mCi
n care: Ci reprezinta cresterea indicatoare, iar m un factor
modificator, variabil de la caz la caz n functie de structura fondului de
productie.
Ci - se stabileste pe baza datelor primare (distributia
suprafetelor pe specii si clase de productie) si a crsterii curente la
jumatatea fiecarei clase de vrsta, preluate din tabelele de productie.
Aceasta se calculeaza cu relatia:
Ci = . Si x ki x ci
Si suprafata ocupata de specia i; ki consistenta medie a
speciei i;
ci media cresterilor curente corespunzatoare claselor de
vrsta considerate
m - factorul modificator se stabileste functie de ciclu si marimea
excedentului de arboreta exploatabile care la rndul lui este functie
de valoarea parametrului Q ce se calculeaza cu relatia:
Q = (20Ci + Dm)/ 20 Ci
Ci -reprezinta cresterea indicatoare
Dm cea mai mica valoare a diferentelor:
Dd= 2Ved 20 Ci
D1= 2V1 20 Ci
D2= 2V2e 40 Ci
D3= 2V3e 60 Ci n care:

Ve
d - volumul ce va fi recoltat din arboretele ce devin exploatabile
n primii 10 ani;
V1 e volumul ce va fi recoltat din arboretele ce devin
exploatabile n primii 20 ani;
V1 e volumul ce va fi recoltat din arboretele ce devin
exploatabile n primii 40 ani
V3 e - volumul ce va fi recoltat din arboretele ce devin
exploatabile n primii 60 ani
Ved = 10 (V1d /10 + V2d /20 + V3d /30 + .. Vnd /10 n )Ve
1 = 20 (V21 /20 + V31 /30 + V41/40 + .. Vn1 /10 n )Ve
2 = 10 (V42 /40 + V52 /50 + V62 /60 + .. Vn2 /10 n )V1d,
,V2d , V3d - reprezinta volumul arboretelor exploatabile n primul
deceniu si care arputea fiiexpoatate n primi 10 ani, 20 ani 30
anirespectiv 10n ani, plus crestereaproductiei principale pejumatatea
intervalelor de timp considerate;
V21, ,V31 , Vn1 - reprezinta volumul arboretelor exploatabile n
primi 20 de ani si care ar putea fii expoatate n primi 20 ani, 30 ani
respectiv 10n ani, plus cresterea productiei principale pe jumatatea
intervalelor de timp considerate;
Ve 3 - este egal cu volumul total al arboretelor exploatabile n
primele 3 perioade de 20 de ani, adica n primi 60 de ani, plus
cresterea productiei lor principale pe jumatatea intervalului
considerat.
Avantajele folosirii metodei decurg direct din particularitatile
cresterii indicatoare.
Acestea sunt:
. volumul cresterii indicatoare este egal cu volumul
corespunzator unui parchet normal cu arborete exploatabile de
productivitate medie; De aceea recoltarea lui asigura continuitatea;
. cresterea indicatoare reflecta conditiile reale de productie ale
padurii si nu este influentata de modificarea vrstelor;
. variatiile cresterii indicatoare de la o perioada la alta, se
datoreaza modificarilor suferite de ceilalti factori ai productiei pe urma
masurilor silvotehnice aplicate motiv pentru care constituie un criteriu
de control asupra calitatii acestor masuri;

. metoda asigura o mare mobilitate gospodariei silvice n ce

priveste asezarea taierilor, deoarece posibilitatea este stabilita
independent de arboretele din care se va recolta;
. posibilitatea este o expresie a cresterii ntregii paduri, nu
numai a arboretelor destinate a se exploata n prima perioada;
. posibilitatea nu sufera fluctuatii importante de la o perioada la
alta. Se subliniaza n mod deosebit posibilitatea de control asupra
conditiilor de gospodarire pe care o ofera metoda tinnd seama ca
nici una din metodele de amenajare pentru codrul regulat aplicate
pna n prezent nu stabileste n ce sens si n ce masura
productivitatea este influentata de masurile de cultura aplicate de la o
amenajare la alta". Trebuie nsa mentionat faptul ca nici un control nu
poate fi eficient, daca elementele pe care se bazeaza sunt afectate
de erori. Daca fenomenele urmarite comporta masuratori, acestea
trebuie sa fie facute totdeauna cu aceeasi precizie, iar daca se
datoresc mai multor cauze, trebuie urmarit efectul fiecareia, caci altfel
efectul pozitiv al uneia ar putea fi anulat de efectul negativ al alteia,
ducnd la concluzii eronate. Ori, tinnd seama de faptul ca
determinarea cresterii indicatoare se bazeaza pe caracteristicile
medii ale fondului de productie (compozitie, densitate, clase de
productie) este ndoielnic ca, n actualele conditii de lucru, privind
posibilitatile de predictibilitate, de prognoza sau de anticipativitate,
aceste elemente se pot stabili de fiecare data cu precizia necesara.
2. METODE DE NORMALIZARE A FONDULUI DE
PRODUCTIE PRIN NORMALIZAREA MARIMII LUI
2.1. Metoda cameralista (austriaca) Ideea asigurarii
continuitatii prin ndrumarea padurilor spre starea normala s-a
concretizat pentru prima data ntr-un decret al Curtii Inperiale din
Viena, n 1788. De fapt scopul decretului era sa stabileasca reguli
pentru determinarea valorii unei paduri pe baza recoltelor ce le-ar
putea da daca ar fi organizata pentru exploatari anuale continue. Mai
trziu nsa dispozitiile decretului privind determinarea recoltelor
anuale au fost folosite la reglementarea exploatarii padurilor si astfel
s-a nascut cea mai veche metoda de amenajare bazata pe ideea
normalizarii fondului de productie, descrisa n literatura de Andr n
1811 si cunoscuta sub numele de metoda camarelista* sau metoda
austriaca (Schpfer, 1927).
Spre deosebire de metoda claselor de vrsta, metoda
cameralista urmareste realizarea starii normale orientndu-se nu

dupa clase de vrsta, ci dupa marimea normala a fondului de

productie.
Pentru stabilirea starii normale s-a pornit de la urmatoarea
ntrebare: Cum trebuie sa fie constituita o padure mpartita n
parchete regulate, si gospodarita n mod rational, potrivit conditiilor
stationale date, pentru a da anual si permanent aceeasi cantitate de
produse"?
ntrebarea lamureste ea nsasi aspectul cultural al padurii care
poate ndeplini conditia pusa; padurea trebuie sa cuprinda attea
parchete cti ani are ciclul, iar vrsta arboretelor respective, sa se
succeada din an n an nentrerupt, de la 1 la r (r fiind vrsta
corespunzatoare ciclului). O padure astfel structurata este cunoscuta
n literatura sub numele de padure normala.
Fondul de productie corespunzator a fost numit initial fundus
instructus. Caracteriznd starea normala a unei paduri prin marimea
fondului de productie corespunzator (Fn), determinat prin calcul,
metoda cameralista urmareste sa asigure continuitatea productiei
prin ndrumarea volumului fondului de productie real (Fr) spre
marimea normala si apoi mentinerea lui n aceasta stare. Mijlocul
folosit fiind posibilitatea, metoda preconizeaza stabilirea acesteia
dupa urmatoarea formula:
P = C + (Fr Fn)/a (5.40)
n care: C reprezinta cresterea anuala medie a padurii; a
timpul n care urmeaza sa se lichideze diferenta dintre marimea
fondului real (Fr) si a celui normal (Fn). Ideea aceasta sta la baza
mai multor elaborate mai trziu. Propriu fiecareia dintre acestea este
numai modul de determinare a elementelor din formula, de aceea
vom arata caracteristicile metodei cameraliste si sub acest aspect.
n spiritul ntrebarii de mai sus, printre conditiile padurii normale
socotindu-se si o exploatabilitate corespunzatoare conditiilor
stationale", metoda cameralista porneste de la mpartirea padurii de
amenajat n attea unitati de gospodarire (serii) cte cicluri urmeaza
sa se fixeze. Posibilitatea se calculeaza apoi pe aceste unitati.
Cresterea anuala a padurii (C) se determina prin calcul, n
functie de cresterea medie la exploatabilitate pe hectar (c). Deci C =
Sc, unde S = suprafata padurii. Asadar C reprezinta cresterea medie
reala la exploatabilitate a seriei respective.
Marimea fondului de productie normal, ca si a celui real se
determina tot prin calcul, pe baza cresterii C. Cea dinti rezulta din
formula Fn = (rc)/2, iar pentru determinarea marimii fondului de
productie real se foloseste relatia:

Fr = e1c1s1 + e2c2s2 + e3c3s3 + (5.41) n care: e1, e2,

reprezinta vrsta diferitelor arborete: c1, c2, - cresterea
medie la exploatabilitate a acestora pe unitatea de suprafata,
determinata n raport cu ciclul si tinndu-se seama de compozitie,
consistenta, clasa de productie etc., cu ajutorul tabelelor de productie
pentru arboretele neexploatabile, si direct pentru cele exploatabile;
s1, s2, - suprafetele lor.
Timpul de lichidare a poate varia dupa starea padurii, unii autori
nsa l considera egal cu ciclul.
Cum actioneaza formula, s-a aratat deja (sup., 4.2.2.4.). Vom
mai adauga, deci, numai cteva aprecieri generale asupra metodei.
1. O importanta practica deosebita nu a avut metoda
cameralista niciodata, cum de altfel, nu au avut nici alte metode din
aceasta grupa. n schimb, i revine meritul de a fi contribuit n larga
masura, mpreuna cu acestea, la dezvoltarea bazei stiintifice a
amenajarii padurilor. Formula posibilitatii si gaseste si astazi aplicare,
mai ales ca mijloc de control, n cadrul altor metode.
2. La folosirea formulei nsa elementele ei urmeaza sa fie
determinate ct mai exact. Caci, dupa cum rezulta din discutiile
prezentate n paragraful 4.2.1.3.2.3., modul de calcul recomandat de
metoda pentru determinarea volumelor Fn si Fr nu duce la rezultate
exacte. Este adevarat ca deoarece att marimea fondului de
productie normal ct si a celui real se deduc prin calcul, pe baza
cresterii medii la exploatabilitate, erorile ce se fac sunt n general de
acelasi sens si se anuleaza, prin diferenta, n cea mai mare parte. Cu
toate acestea, cresterea medie fiind calculata pe baza starii reale a
arboretelor, fondul de productie normal nu poate fi determinat corect.
3. n ce priveste timpul de lichidare a, este de obsevat ca
alegerea lui este de cea mai mare importanta, fiinca el constituie
mijlocul prin care amenajistul poate mpaca interesele cele mai
variate: de ordin economic, amenajistic si cultural. Fixarea lui, deci,
trebuie sa ramna la atitudinea amenajistului.
n cazul existentei unui mare surplus de material, de exemplu,
timpul de lichidare scurt duce la exploatarea n perioada respectiva, a
unei suprafete exagerat de mari si la reducerea brusca a posibilitatii
n perioada urmatoare, mentinndu-se astfel disproportia dintre
clasele de vrsta. Este n interesul asigurarii continuitatii, deci, ca n
astfel de cazuri sa se fixeze un timp de lichidare ct mai lung,
eventual chiar egal cu ciclul. Dar daca o mare parte din arboretele
exploatabile sunt necorespunzatoare pentru productie, lichidarea lor
urmeaza sa se faca n ct mai scurt timp.

2. Metoda cameralista se ocupa numai de determinarea

posibilitatii. De unde si cum urmeaza sa fie recoltata ea, nu sunt
probleme care sa intre n preocuparile metodei. De planuri de
exploatare, asadar, nu se ocupa, lasnd astfel libertate completa
celui care recolteaza posibilitatea, de a aseza taierile de fiecare data
acolo unde dicteaza interesele silviculturale. Faptul acesta ar putea fi
privit ca un avantaj, daca silvicultorul ar avea posibilitatea sa verifice
si sa cunoasca n fiecare moment starea si nevoile culturale ale
tuturor arboretelor. n majoritatea cazurilor nsa el constituie un
dezavantaj si de aceea, cu ocazia amenajarii urmeaza sa se
ntocmeasca un plan de recoltare, care sa reglementaze lucrarile de
cultura nsasi.
C. Heyer a nteles sa sprijine chiar determinarea cresterii medii
la exploatabilitate pe un plan general de recoltare ntocmit ca la
metodele pe afectatii.
5. Prin recoltarea posibilitatii, elementele din formula se
schimba. Fondul de productie real se apropie treptat de cel normal,
iar cresterea variaza si ea odata cu mbunatatirea starii padurii.
Posibilitatea devine astfel din an n an mai straina de realitate, ceea
ce impune revizuirea ei periodica.
6. Posibilitatea calculata prin formula se refera numai la
produsele principale ale padurii.
5.3.2.2. Metoda rationala
Considernd padurea ca mijloc de productie, iar cresterea ca
produs, J. Chr. Paulsen(1787) si mai trziu J. Chr. Hundeshagen
(1826) au gasit n raportul dintre cresterea padurii si volumul fondului
de productie un mijloc foarte simplu si eficient de reglementare a
taierilor, n vederea asigurarii continuitatii.
Paulsen (1748 1825) a pornit de la ideea ca pentru a se
stabilii marimea recoltelor anuale ce se pot obtine anual si permanent
dintr-o padure, prima conditie este cunoasterea att a cuantumului
cresterii anuale a padurii, ct si a marimii fondului de productie.
Caci, este clar scrie el, referindu-se la o padure n care
taierile urmeaza sa se reglementeze n vederea asigurarii continuitatii
-, ca ntre aceste elemente si volumul extras anual trebuie sa existe
un anumit raport".
Acest raport este determinat, pe de o parte, de starea reala a
padurii, iar pe de alta, de starea la care trebuie sa ajunga padurea
prin reglementarea taierilor, si care tocmai n acest scop trebuie sa fie

cunoscuta, adica precizata dinainte prin caracteristicile ei.

Formula ideala de padure conceputa de Paulsen n 1787 a fost
padurea normala, aceeasi pe care cu un an mai trziu aveau sa o
contureze si cameralistii austrieci: o padure formata din arboreta
echiene, regulat gradate n raport cu vrsta, asa cum putea fi
conceputa n acel timp, cnd numai taierile localizate erau
considerate corespunzatoare din punct de vedere silvicultural.
Determinarea raportului dintre cresterea si fondul de productie
ntr-o astfel de padure urma sa se faca cu ajutorul tabelelor de
productie, care apar de fapt n istoria amenajarii padurilor, odata cu
primele metode de amenajare. Cele dinti tabele de productie
metodic ntocmite pe clase de productie, pentru stejar si fag, se
datoreaza lui Paulsen nsusi (Rhrl, 1927).
Daca se noteaza cu Cn si Fn respectiv cresterea si marimea
fondului de productie pentru situatia normala a unei paduri (la un ciclu
dat) si se calculeaza valorile lor cu ajutorul tabelelor de productie,
raportul Cn/Fn ramne constant.
nmultindu-se acest raport cu volumul fondului de productie real
(Fr) se obtine posibilitatea:
P = Fr (Cn)/Fn (5.42)
n aceasta consta metoda de amenajare pe care Hundeshagen
a numit-o rationala, fiinca posibilitatea astfel calculata duce automat
la normalizarea fondului de productie, spre deosebire de metodele
mecanice, bazate pe ideea repartitiei.
Raportul constant Cn/Fn, care, referindu-se la starea normala a
padurii, exprimnd si continnd, n el productivitatea potentiala a
acesteia, a fost numit procent de recoltare. Denumirea fiind, evident
inproprie, i s-a mai spus si factor sau raport de recoltare.
nmultindu-se acest raport cu volumul fondului de productie
real, se obtine posibilitatea, fara sa fie nevoie nuci de cunoasterea
cresterii reale a padurii, nici de cunoasterea repartitiei arboretelor pe
clase de vrsta, iar marimea ei se adapteaza automat, n spiritul ideii
de normalizare.
ntr-adevar, daca Fr este diferit de Fn si notam Fr Fn = q
avem Fr = Fn + q, iar formula posibilitatii devine:
P = Cn + q (Cn)/Fn (5.43)
De aici se vede ca daca q este pozitiv, adica Fr > Fn
posibilitatea calculate este mai mare dect dect cresterea normala

Cn si devine mai mica dect aceasta, cnd Fr < Fn. Din formula se
poate deduce, desigur, valori pentru P chiar si n cazul unei paduri n
care nu exista arborete exploatabile. Faptul acesta nsa nu poate
nsela pe nimeni, deoarece formula este destinata sa fie folosita cu
chibzuinta si numai cnd este cazul.
Dar oricare ar fi situatia n care s-ar aplica, metoda rationala
duce n mod sigur la normalizarea marimii fondului de productie.
Timpul necesar pentru aceasta este relativ lung, cum se poate vedea
din urmatorul calcul:
n raportul Cn/Fn, nlocuindu-se Fn cu valoarea lui din relatia F
= krCn (v. sup., 4.2.1.3.2.3., formula 4.19) se obtine Cn/Fn = 1/kr.
Introducnd apoi aceasta valoare n formula (5.43) avem:
P = Cn + (q)/hr (5.44) sau P = Cn + (Fr Fn)/kr (5.45)
n forma din urma, formula posibilitatii este identica cu cea
indicata de metoda cameralista, timpul de lichidare fiind nsa kr.
Tinnd seama ca valorile parametrului k variaza, n general,
pentru ciclurile di speciile obisnuite, ntre 0,5 si 0,6 deducem ca
diferenta Fr - Fn urmeaza sa se lichideze ntr-un interval de timp ceva
mai lung dect jumatatea ciclului.
Desigur, asupra acestui interval influenteaza si cresterea Cn
sau mai exact, diferenta dintre aceasta si cresterea reala, diferenta
care, cu ct este mai mare, face ca timpul de lichidare sa fie mai
scurt. Pe de alta parte nsa schimbarea posibilitatii cu ocazia
revizuirilor periodice are un efect tocmai contrar, nct se poate
afirma ca timpul necesar pentru normalizarea marimii fondului de
productie, n cazul aplicarii metodei rationale, este n general cu ceva
mai mare dect jumatatea ciclului. n ce priveste clasele de vrsta
nsa situatiile cu totul anormale nu se lichideaza n decursul primului
ciclu.
Faptul ca timpul de lichidare este organic legat de formula si ca
aceasta nu tine seama dect de marimea, nu si de structura fondului
de productie, da metodei un character rigid, caci la aceeasi marime a
fondului real rezulta totdeauna aceeasi posibilitate, indiferent daca
fondul este n buna stare sau nu.
Din aceasta cauza, chiar daca, eventual, n cazul din urma,
existenta unui numar mare de arborete necorespunzatoare ar impune
grabirea exploatarii lor, metoda nu tine seama de acest lucru,
mpiedicnd astfel gospodaria sa ia cele mai potrivite masuri.
Posibilitatea, asadar, stabilita n spiritul metodei, ngradeste
gospodaria, nelasndu-se influentata de nevoile ei.

Aceasta este una din scaderile cele mai mari ale metodei
(Baader, 1942).
Dintr-un alt punct de vedere nsa aceasta metoda, ca si cea
cameralista, lasa celui care aplica amenajamentul toata libertatea la
asezarea taierilor, tocmai n interesul satisfacerii depline a nevoilor
culturale; caci nici ea nu se ocupa dect de stabilirea posibilitatii,
separnd, deci, aceasta problema de aceea a ntocmirii planurilor de
recoltare si a ornduirii n spatiu, n general.
Acordnd culturii padurilor aceasta larga libertate de actiune, n
conditiile respectarii posibilitatii, si asigurnd n acelasi timp n bune
conditii continuitatea, metoda rationala poate fi aplicata si azi cu
deplin succes n cazul padurilor n care situatia claselor de vrsta nu
este cu totul anormala. Formula posibilitatii poate fi folosita si ca
mijloc de control n cadrul metodei claselor de vrsta.
Este de observat nsa ca pentru a se obtine rezultate bune
trebuie sa se determine corect, att factorul de recoltare, ct si Fr. n
acest scop sunt necesare, pentru cel dinti, tabele de productie
corespunzatoare, iar pentru Fr masuratori directe pe teren.

Pentru simplificarea lucrarilor, s-a admis folosirea n formula

posibilitatii a ceea ce s-a numit factor de recoltare partial, adica a
raportului Cn/F'n n loc de Cn/Fn, n care F'n reprezinta volumul
arboretelor de la r/2 n sus, calculat tot cu ajutorul tabelelor de
productie. n mod corespunzator, se ia n acest caz si pentru Fr
numai volumul arboretelor mai batrne de r/2, iar formula posibilitatii
devine:
P = F'r (Cn)/Fn (5.46)
O parte integranta a metodei o constituie revizuirile periodice.
Ele sunt necesare pentru controlul posibilitatii, care urmeaza sa se
schimbe odata cu modificarea lui Fr.
Dar aceasta schimbare fiind influentata de cresterea curenta a
padurii, care nu este luata n considerare n formula posibilitatii, nu se
poate constata altfel dect prin masuratori directe pe teren, din timp
n timp.
5.3.2.3. Metoda Masson Mantel
Schema padurii normale, asa cum am cunoscut-o mai nainte,
este imaginea padurii ideale a unor timpuri n care taierile localizate si

codrul regulat erau privite ca unica forma rationala de cultura

forestiera. Padurile din structura gradinarita, mult raspndite altadata,
trebuiau sa dispara, iar acolo unde totusi, din motive de protectie,
trebuiau sa fie mentinute, ele nu puteau constitui obiect de culturra
propriu zisa.
Deci cautarea unei forme ideale de padure gradinarita, de tipul
padurii normale, nu avea sens. Pentru nevoile organizatorice s-a
admis ca si n codrul gradinarit trebuie sa existe aceleasi raporturi
ntre arborii de diferite vrste, ca si n codrul regulat, si aceleasi relatii
ntre fondul de productie si cresterea lui. De aceea metoda rationala
a fost recomandata si pentru codrul gradinarit.
n practica nsa mai multa importanta s-a dat altor metode de
amenajare. Vom analiza aici una dintre ele, apartinnd metodelor
care urmaresc normalizarea marimii fondului de productie, pentru a
putea ntelege mai usor importanta metodei controlului. Este vorba de
metoda Masson Mantel, care n literatura de specialitate o gasim
descrisa att sub numele de Masson, ct si sub acela de Mantel.
Dupa schema padurii normale, daca se considera volumul
fondului de productie ca o functie de vrsta si de cresterea medie la
exploatabilitate, si se tine seama de formula (4.18), care da marimea
fondului de productie normal (v. sup., 4.2.1.3.2.3.), rezulta:
Fn = (r)/2 Cn (5.47) sau (Cn)/Fn = (2)/r (5.48)
Dar raportul Cn/Fn este tocmai factorul de recoltare din formula
(5.42) a metodei rationale.
nlocuind, n aceasta formula factorul de recoltare prin 2/r,
obtinem: P = (2Fr)/r (5.49)
Aceasta este caracteristica metodei. Posibilitatea variaza cu Fr,
ntocmai ca la metoda rationala si duce n mod sigur, ca si aceasta, la
ceea ce se considera a fi stare normala.
Consideratiile facute n legatura cu metoda rationala sunt deci
valabile si pentru metoda Masson Mantel.
Daca se nlocuieste si aici Fr cu Fn + q, (unde q = Fr Fn) si
apoi Fn cu valoarea lui din Fn = rCn/2 se obtine:
P = Cn + (Fr Fn)/(r)/2 (5.50) adica din nou formula
cameralista, n care a = r/2.
Faptul ca formulele se reduc toate la aceasi forma nu este
surprinzator, deoarece toate aceste metode se bazeaza pe teoria
padurii normale.

Deoarece metoda Masson Mantel s-a recomandat si pentru

codrul gradinarit, este necesar sa adaugam cteva consideratii
asupra aplicabilitatii ei. Metoda duce fondul de productie n mod sigur
spre Fn, cu conditia revizuirii periodice a posibilitatii, revizuirile facnd
si n acest caz, parte din metoda. S-a aratat nsa ca marimea fondului
de productie, calculata dupa schema padurii normale, pe baza
cresterii medii la exploatabilitate, nu poate constitui un criteriu sigur
de orientare. Singura marime a fondului de productie care poate fi
luata n considerare pentru codrul regulat este cea calculata pe baza
unor tabele de productie corespunzatoare conditiilor stationale si
tratamentului celui mai adecvat scopului economic dat. Sa fie nsa
valabila o astfel de marime si pentru codrul gradinarit?
Mai nti, fiindca n codrul gradinarit recoltarea produselor
principale si a celor secundare se face deodata, posibilitatea data de
formula Masson Mantel, care nu cuprinde dect volumul arboretului
principal, trebuie completata cu cota anuala corespunzatoare
produselor secundare.
Apoi, pentru codrul gradinarit notiunea de ciclu este fara sens;
locul claselor de vrsta l iau clasele si categoriile de diametre; dupa
raportul lor se judeca normalizarea fondului de productie. Dar acest
raport nu se poate determina prin calcul, ci se constata ulterior. Caci
daca functia padurii este sa produca lemn, si daca prin starea
normala se ntelege, n acest caz, acea stare la care padurea si
ndeplineste n conditii optime functia pentru care este destinata,
atunci singurul criteriu dupa care poate fi judecata normalitatea este
cresterea padurii, respectiv cantitatea si calitatea produselor.
Marimea cea mai buna a fondului de productie este aceea la
care productia are valoare maxima.
Fiind strns legata de conditiile stationale, aceasta marime nu
poate fi determinata dect pe cale inductiva, asa cum se va arata la
metoda controlului.
n lumina acestor consideratii, se ntelege ca metoda Masson
Mantel, care hotaraste dinainte, mai mult sau mai putin arbitrar,
marimea fondului de productie, fara a cunoaste si fara sa vrea sa se
cunoasca cresterea padurii, este pentru o gospodarire silvica
rationala cu totul necorespunzatoare.
5.3.2.4. Metode de normalizare a fondului de productie prin
normalizarea marimii lui pe clase de vrsta sau de diametre

5.3.2.4.1. Metoda Mlard

Aceasta metoda, cunoscuta n literatura de specialitate si sub
numele de metoda circularei franceze de la 1883, a fost gndita initial
numai pentru codrul gradinarit, dar a fost extinsa apoi si la codrul
regulat. Specificul ei consta n faptul ca foloseste pentru calculul
posibilitatii marimea fondului de productie normal pe clase de vrsta.
Se stabileste nti, si pentru gradinarit, ciclul. Acesta se mparte apoi
n 3 perioade egale, carora le corespund 3 clase de vrsta, fiecare de
r/3 ani, respectiv 3 clase de diametre: clasa arborilor subtiri (cu
diametrul de baza pna la d/3, d fiind diametrul corespunzator vrstei
r), clasa arborilor mijlocii (cu diametrul cuprins ntre d/3 si 2d/3) si
clasa arborilor grosi (cu diametrul situate ntre 2d/3 si d).
Se admite apoi ca pentru situatia normala, ntre volumul
arborilor grosi (V3) si volumul arborilor mijlocii (V2) exista raportul:
(V3)/V2 = (5)/3 (5.51) trebuie inserat un desen Pentru stabilirea
acestui raport s-ar fi facut, dupa L. Pard numeroase experiente". El
rezulta nsa pe cale logica, din schema padurii normale.
Folosind aceasta schema, vom deduce pe cale grafica
formulele date de metoda pentru calculul posibilitatii.
n figura 5.4. triunghiul OrP reprezinta marimea fondului de
productie normal n functie de cresterea medie la exploatabilitate.
Separnd prin punctele r/3 si 2r/3 volumele V1, V2, si V3,
corespunzatoare celor 3 clase de vrsta, si ducnd apoi, ca n figura,
paralele la OP si Or, se observa ca:
sus.

(V1)/1 = (V2)/3 = (V3)/5 (5.52) de unde rezulta raportul de mai

Pentru padurile n care clasele de vrsta sau de diametre sunt

destul de echilibrate, se considera, n spiritul metodelor bazate pe
afectatii, ca n decursul unei perioade de r/3 ani se exploateaza de
fiecare data arboretele din ultima clasa de vrsta. Volumul acesteia
fiind V3, posibilitatea este data, pentru doua situatii, de formulele
urmatoare:
a) Cnd nu includ si cresterile pe timpul perioadei, P = (V3)/(r)/3
(5.53) sau P = (3V3)/r (5.54)
b) Cnd se iau n considerare si cresterile pe durata perioadei,
P = (V3 + C3)/(r)/3 (5.55)
Se vede nsa din figura ca: C3 = (V3)/5 (5.56) Deci P = (V3 +
(V3)/5)/(r)/3 (5.57) sau P = (18V3)/5r (5.58) trebuie inserat un desen

Pentru cazurile anormale nsa (fig.5.5), spre a se asigura

continuitatea, taierile urmeaza sa se extinda si n clasa arborilor
mijlocii, iar daca acestia sunt deficitari, sa nu se lichideze arbori grosi
ntr-o perioada, spre a se putea acoperi deficitul respectiv.
Posibilitatea, deci, trebuie sa se stabileasca si n functie de
volumul arborilor mijlocii, dupa o formula pe care o stabilim mai jos,
pornind de la situatia normala.
n acest scop se scoate din relatia (5.51) valoarea lui V3 n
functie de V3 + V2. Scriind aceasta relatie sub forma V3/5 = V2/3, si
aplicndu se o proprietate a proportiilor, se obtine: (V3)/5 = (V2 +
V3)/8 (5.59) deci V3 = (5(V2 + V3))/8 (5.60)
nlocuind aceasta valoare n (5.54) si (5.58) obtinem:
- pentru cazul a) P = (15(V2 + V3))/8r (5.61)
- pentru cazul b) P = (9(V2 + V3))/4r (5.62)
Daca pentru V2 si V3 se iau marimile reale, asa cum se gasesc
n padurea ce se amenajeaza, posibilitatea, care reprezinta
totdeauna cota normala din volumul existent, variaza odata cu
acesta, ntocmai ca n cazul metodei Masson Mantel sau al metodei
rationale, de care, n fond, aceasta metoda nici nu se deosebeste.
ntr-adevar, introducnd n calcul si volumul V1 vom avea:
(V1)/1 = (V2)/3 = (V3)/5 = (V1 + V2 + V3)/9 = (Fn)/9 (5.63) de unde
se deduce: V3 = (5Fn)/9 (5.64)
nlocuind pe V3 cu aceasta valoare n formula (5.58) obtinem: P
= (18(5Fn)/9)/5r = (2Fn)/r (5.65) adica exact formula Masson
Mantel pentru situatia normala.
Plecnd apoi de la formula (5.46) si considernd factorul de
recoltare de la vrsta de r/3 n sus (n loc de r/2, ca n cazul metodei
rationale) deducem pe F'n din cresterea medie la exploatabilitate, si
avem:
F'n = (8)/9 (1)/2 rCn, (5.66) iar formula posibilitatii devine:
P = F'n (Cn)/F'n = F'r (Cn)/((8)/9(1)/2 rCn) = (9F'n)/4r, (5.67)
Si deoarece F'n este considerat de la r/3 n sus, continnd deci
V2 si V3, se poate scrie:
P = (9(V2 + V3))/4r (5.68) adica exact formula (5.62).
Tinnd seama de marimile V din formula lui Mlard sunt deduse
din schema padurii normale, n functie de cresterea medie la

exploatabilitate si ca formula posibilitatii este, n esenta, aceeasi ca si

cea data de metoda Masson Mantel, obiectiile facute n legatura cu
aceasta sunt valabile si pentru metoda Mlard.
Pentru a da o caracterizare completa, trebuie adaugat ca
metoda Mlard, bazndu-se pe clase de vrsta, include iarasi planul
de recoltare ca parte integranta a ei. n plus, pentru cazul aplicarii ei
la codrul gradinarit prevede completarea posibilitatii deduse dupa
formulele de mai sus, prin adaugarea unei cote din cresterea arborilor
mijlocii. Astfel formula completa a posibilitatii devine:
P = (9(V2 + V3))/4r + (1)/q (V2 P)/100 (5.69) n care:
1/q reprezinta cota de recoltat din cresterea lui V2 si se ia n
mod obisnuit egal cu 1/3; p procentul cresterii n volum a arborilor
mijlocii, considerat si el, de regula egal cu 3.
Cu aceste adaugiri, importanta practica a metodei creste, totusi
deoarece nu urmareste dect asigurarea continuitatii, neglijnd ideea
maririi productivitatii padurilor, metoda trebuie considerate ca
nvechita (Rucareanu, 1953).

5.3.3. METODE DE NORMALIZARE A MARIMII STRUCTURII

FONDULUI DE
PRODUCTIE N FUNCTIE DE CRESTEREA LUI

5.3.3.1. Metoda controlului

Baza teoretica a metodei. Orice extractie de arbori dintr-un
arboret produce modificari n relatiile reciproce dintre arbori, pe de o
parte, si dintre acestia, sol si aer, pe de alta, schimbnd astfel
conditiile ecologice pe care si le creaza padurea nsasi, spre a-si
asigura existenta si perpetuarea. Dar putnd modifica aceste conditii,
omul le si poate ameliora. El poate stimula, deci, dezvoltarea padurii
si contribuie la marirea si ameliorarea productiei ei.
Calitatea interventiilor silviculturale ntr-un arboret este data de
efectul lor util, de scopu de productie pe care l determina sau de
efectul asupra altor interese. Acelasi mod de interventie nsa nu are
peste tot acelasi efect, din cauza variatiilor stationale. De aceea,
singura cale sigura de cunoastere a calitatii lucrarilor si de ameliorare

continua a tehnicii forestiere de productie este controlul permanent al

masurilor aplicate, prin determinarea si compararea efectelor lor,
adica a cresterii si productiei arboretelor.
Consecinta directa si imediata a interventiilor silviculturale ntrun arboret este modificarea structurii si marimii fondului de productie
respectiv. Aceasta modificare influenteaza mediul si prin el cresterea
arboretului astfel ca ntre crestere, pe de o parte, si marimea si
structura fondului de productie, pe de alta, exista o strnsa corelatie.
Datorita acestei corelatii se poate recunoaste calitatea interventiilor,
urmarindu-se variatia cresterii ca efect al modificarilor structurale
produse n urma efectuarii lor. Afirmatia are valabilitate generala, dar
si gaseste aplicare n special n codru gradinarit. Acesta va fi avut n
vedere n cele ce urmeaza. Cresterea unui arboret ntr-o perioada
data se determina prin inventarieri, fiind n cazul cnd ntre timp nu
se face nici o extractie tocmai diferenta dintre volumul gasit la
sfrsitul perioadei (V2) si volumul initial (V1), adica: C1 = V2 V1
(5.70)
Dar daca ntre cele doua inventarieri se extrage un volum E1,
acesta micsoreaza, desigur, volumul initial, astfel nct formula
cresterii se poate scrie n general: C1 = V2 (V1 E1) sau C1 = V2
V1 + E1 (5.71)
Dar cresterea fiind n functie de marimea si structura fondului
de productie, notnd aceste caracteristici cu V si s, putem scrie:
C = f(V, s), (5.72) iar daca s se considera constant, adica daca
structura gradinarita este realizata, cresterea devine o variabila
independenta numai de marimea fondului, deci:
C = f(V). (5.73) Cnd cresterea se calculeaza pe perioade, V
din formula reprezinta volumul initial.
De aici rezulta ca daca se face sa varieze V de la o perioada la
alta, variaza si cresterea (C), care pentru un anumit volum al fondului
(V) devine maxima. Aceasta este marimea cautata (normala sau
optima) si trebuie mentinuta.
Fie, de exemplu, urmatorul caz: Un arboret gradinarit se
inventariaza din 6 n 6 ani. La prima inventariere s-a gasit un volum
(initial) de 350 m3ha-1. ntre timp nsa s-au extras 50m3.
Calculnd cresterea dupa formula (5.71), avem:
C1 = 330 350 + 50 = 30 m3; deci C1 = 5 m3ha-1
n perioadele urmatoare, continundu-se sa se extraga de
fiecare data cte 50 m3, adica mai mult dect cresterea, fondul de

productie se micsoreaza din perioada n perioada, iar cresterea

variaza dupa cum urmeaza:
n perioada a doua:
Volumul initial V2 = 330 m3
Extractii E2 = 50 m3
Volumul final V3 = 322 m3
C2 = 322 330 + 50 = 42 m3; deci 7 m3 an-1ha-1
n perioada a treia:
Volumul initial V3 = 322 m3
Extractii E3 = 50 m3
Volumul final V4 = 314 m3
C3 = 314 322 + 50 = 42 m3; deci 7 m3 an-1ha-1
n perioada a patra:
Volumul initial V4 = 314 m3
Extractii E4 = 50 m3
Volumul final V5 = 303 m3
C4 = 303 314 + 50 = 39 m3; deci 6,5 m3 an-1ha-1
Asadar, marimea cea mai eficienta a fondului de productie,
respectiv marimea normal (optima) este cuprinsa ntre 322 si 330 m3
ha-1. Controlndu-se astfel, din aproape n aproape, fondul de
productie, prin determinarea si compararea periodica a cresterii, se
poate meliora necontenit starea arboretelor si tehnica de productie.
Metoda de amenajare presupune mpartirea suprafetei padurii
n parcele bine delimitate pe teren, a caror marime sa nu depaseasca
15-20 ha, spre a ntruni conditii de crestere ct mai omogene si a se
asigura conditiile necesare pentru o precizie suficienta a lucrarilor si
masuratorilor. Fiecare parcela constituie o unitate independenta de
cercetare si control. De aceea inventarierea si calculul cresterii se fac
pe parcele. Inventarierea arborilor ar trebui sa se faca, principal, n

fiecare parcela imediat nainte de a fi parcursa cu taierea si n timpul

repausului vegetativ. Numai asa cresterea dintr-o perioada se poate
atribui n ntregime unei anumite stari a fondului de productie. n
practica nsa, att inventarierea ct si calculul cresterii se fac deodata
pentru o ntreaga unitate de gospodarire si anume la nceputul
(sfrsitul) fiecarei perioade (rotatii) cnd se ntocmeste si planul de
recoltare pentru perioada
urmatoare.
Cubajul se face cu ajutorul tarifelor de cubaj. Dar ca sa se
pastreze aceeasi unitate de masura si sa nu se falsifice concluziile,
se folosesc totdeauna aceleasi tarife sau serii de volume de la o
inventariere la alta; se pot folosi si tabele generale de cubaj cu doua
intrari, dar n acest caz trebuie sa se mentina aceeasi curba a
naltimilor, respectiv a volumelor.
Volumul arborilor de extras se calculeaza cu aceleasi tarife sau
serii de volume. El se corecteaza nsa n actele de punere n valoare,
aplicndu-se factorul de corectie dedus din raportul dintre volumul
real al arborilor exploatati si volumul acelorasi arbori obtinut din
tabele (v. sup., 4.2.1.5.5.)
Posibilitatea se fixeaza pe parcele, pe baza cresterii calculate
n modul aratat mai sus. Ea poate fi mai mare, egala sau mai mica
dect cresterea, dupa cum din compararea rezultatelor obtinute
succesiv pe aceeasi suprafata, n diferite perioade, sau obtinute n
aceeasi perioada n diferite parcele n acelasi timp, se constata
necesitatea maririi sau micsorarii fondului de productie. Posibilitatea
stabilita nu este absolut obligatorie, ci constituie o marime
anticipativa, o prezicere (procnoza) a recoltei ce urmeaza sa se
realizeze. Consideratiile de ordin cultural pot face ca posibilitatea
stabilita sa fie depasita sau sa nu fie extrasa n ntregime.
Rotatia se fixeaza ntre 5 si 10 ani. Cu ct e mai lunga, taierile
sunt mai intense, cu ct este mai scurta, arboretele sunt mai bine
ngrijite. Fiindca din punct de vedere cultural interventiile mai slabe
sunt mai indicate, rotatia mai scurta este de preferat. Limita ei
superioara se poate fixa n raport cu intensitatea taierilor, astfel nct
aceasta sa nu depaseasca, n cel mai rau caz, 1/6 din volumul
arboretului.
n raport cu clasa de productie, rotatia trebuie sa fie cu att mai
scurta cu ct arboretele au o crestere mai viguroasa.

Pentru prima rotatie, adica la nceputul aplicarii metodei

controlului, cnd neexistnd dect o singura inventariere nu se poate
calcula cresterea prin diferente de volume, posibilitatea se stabileste
cu aproximatie, apeciindu-se procentual volumul de extras, n raport
cu volumul fondului de productie, ori pe baza cercetarilor directe
asupra cresterii arborilor aplicnd metoda diferentelor de tarif sau a
procentelor cresterii.
Planul de recoltare consta n esalonarea parcelelor pe anii
rotatiei, dupa urgenta interventiei, urmarindu-se realizarea de recolte
ct mai egale de la an la an.
Aceasta este metoda controlului: o metoda experimentala care
cauta, pe cale inductiva, sa aduca si apoi sa mentina fondul de
productie n cea mai buna stare. Ea a fost conceputa de silvicultorul
A. Gurnaud n anul 1878, si a fost dezvoltata mai trziu si
fundamentata att din punct de vedere teoretic, ct si sub aspect
practic, de mai multi cercetatori, dintre care cel care si-a legat mai
mult numele de aceasta metoda este H. E. Biolley.
Aplicarea metodei. Ca orice metoda de amenajare comporta si
aceasta o organizare a terenului, apoi stabilirea posibilitatii si
planificarea lucrarilor. Dar toate au caracterul lor particular.
n legatura cu parcelarul, pe lnga cele spuse mai sus trebuie
subliniata necesitatea ca separarea parcelelorde teren sa fie clara,
pentru a nu se produce omisiuni sau ncalcari cu ocazia
inventarierilor si deci erori la calculul cresterilor.
n ce priveste inventarierea, spre a se asigura precizia
necesara la masurarea diametrelor, arborii trebuie sa se masoare
totdeauna la aceeasi naltime si n aceeasi parte.
De aceea, la prima inventariere, locul unde se asaza clupa se
nseamna cu vopsea sau printr-o zgrietura orizontala, facuta
superficial pe trunchi cu grifa si care se nnoieste, daca este nevoie,
la inventarierile urmatoare.
Calculul cresterii n volum Unitatea de gospodarire Parcela
Suprafata 5 ha. Rotatia 5 ani. Perioada 1990 1995
Calculul asa-zis n bloc al cresterii, dupa procedeul aratat mai
nainte, tinnd seama numai de volumul global al fiecarei parcele, nu
permite o cunoastere exacta a modulului n care participa diferitele
categorii sau clase de arbori la productia lemnoasa. De aceea s-au
conceput si calcule mai amanuntite.
Un exemplu este aratat n tabelul 5.7. Pentru ntelegerea
acestuia sunt sunt necesare cteva explicatii:

Gruparea de clase indicata n coloana 1 este conventionala. n

practica se poate modifica dupa nevoi. Ea este nsa necesara pentru
a prinde mai usor structura fondului de productie.
Coloanele 28 cuprind elemente de baza. Coloana 9 rezulta
din compararea coloanelor 3 si 7 si arata cti arbori din categoria
respectiva au trecut n categoria imediat superioara, n decursul
perioadei expirate. Astfel, de exemplu, la sfrsitul rotatiei (col. 7), s-a
gasit la inventariere un arbore de 75 cm, care nu exista n aceasta
categorie la nceputul perioadei (col. 3).
El a trecut, deci, din categoria 70, n care au ramas numai doi
din cei trei existenti la nceput. Dar la a doua inventariere se gasesc
n aceasta categorie 4 arbori (col. 5) si cu 1 care a fost extras (col. 6)
se ajunge la un numar de 5 arbori (col. 7). Trei din acestia au
promovat, deci, din categoria.
Urmarindu-se de la categorie miscarea arborilor, se
completeaza coloana 9, apelnd la metoda diferentelor care a fost
conceputa pentru arboretele de codru gradinarit. Metoda reprezinta,
de fapt, o aplicatie a ideilor introduse de Gurnaud (1922) si dezvoltata
mai trziu de Prodan (1944, 1954, 1965) si Ferguson (1955).
Algoritmul de calcul specific acestei metode poate fi sintetizat ntro
relatie care da numarul de arbori (Nn-1)promovati dintr-o categorie de
diametre (n 1) ntr-una proxima superioara (n), n functie de
numarul arborilor inventariati la nceputul perioadei (N'n), de cei
nregistrati la sfrsitul acesteia, plus cei extrasi ntre timp (N"n) si de
numarul de arbori (Nn) promovati n categoria proxima superioara:
Nn-1 = N"n (N'n Nn) (5.74) sau n raport cu semnificatia
elementelor din tabelul 5.7.: (col. 9)n-1 = (col. 7)n (col. 3)n + (col.
9). Exemple de calcul, dupa relatia de mai sus: N60 = 10 8 + 3 = 5;
N30 = 52 45 + 20 = 27 N55 = 13 10 + 5 = 8; N25 = 69 60 + 27 =
36. Pe ultima linie sunt nscrisi aici 59 arbori. Acest numar rezulta din
diferenta dintre umarul de arbori inventariati la sfrsitul perioadei,
inclusiv arborii extrasi ntre timp, si numarul de arbori inventariati la
nceputul perioadei (. col. 7 . col. 3) si reprezinta numarul de arbori
promovati n decursul perioadei n categoria de 15 cm dintre arborii
cei subtiri. Cunoasterea acestui numar este importanta, fiindca, n
mod normal, n arborele cu structura gradinarita n stare de echilibru,
el trebuie sa corespunda cu numarul arborilor extrasi.
n coloana 10 se da diferenta dintre volumul unui arbore din
fiecare categorie si volumul unui arbore din categoria imediat
superioara. Ea reprezinta, deci, sporul de volum nregistrat prin
trecerea unui arbore dintr-o categorie n alta si ne da, prin nmultirea
cu numarul arborilor din coloana 9, cresterea periodica a fiecarei
categorii ( col. 11). Coloana 12 rezulta din nsumarea, pe clase, a
cresterilor din coloana precedenta. Cresterea anuala (coloanele 13

15) rezulta din cea periodica, prin mpartirea ei la anii rotatiei R, n

acest caz R = 5, iar pentru coloana 15, si prin mpartirea cu numarul
de hectare. Procentul pe categorii (col. 16) este dat de raportul dintre
cresterea anuala din coloana 13, si volumul la care s-a adaugat (col.
4).
Coloana 17 da media acestor procente, pe clase si pe fondul
de productie ntreg.
Timpul de trecere, indicat n coloana 18, reprezinta timpul
necesar pentru ca toti arborii dintr-o categorie data sa treaca n
categoria imediat superioara. El este echivalent cu timpul necesar
pentru ca un arbore din categoria respectiva sa se ngroase cu un
numar de centimetri egal cu marimea h a unei categorii de diametre
(n acest exemplu, h = 5 cm). Calcularea timpului de trecere se
bazeaza pe urmatorul rationament: daca n decursul rotatiei R au
promovat dintr-o categorie inferioara ntr-alta proxima superioara n
arbori (col. 9) din totalul de arbori (col. 3), timpul T necesar pentru ca
toti arborii sa treaca n categoria superioara este dat de raportul:
(n)/R = (N)/T (5.75) din care se obtine relatia:
T = (N R)/n (5.76)
nlocuindu-se N si n din aceasta relatie cu datele din coloanele
3 si 9 se obtine coloana 18.
Ea ne indica ritmul cresterii si constituie un mijloc de control al
tratamentului aplicat.
Calculul detaliat al cresterii ne lamureste procesul de productie
sub toate aspectele. Din compararea rezultatelor periodice se poate
descoperii usor calea de urmat la stabilirea posibilitatii.
Dar, fiind experimentala, metoda controlului nu vrea sa fie
empirica.
Raporturile de cauzalitate stabilite n decursul timpului prin
aplicarea metodei pot fi generalizate. Numai astfel metoda inductiva
de unoastere devine stiintifica. Se ntelege, generalizarea trebuie sa
pastreze un caracter ipotetic, ntruct conditiile de crestere ce se
creaza prin aplicarea unui tratament variaza cu statiunea, deci cu un
complex de factori al caror efect nu a putut fi determinat dect n
parte.
Pentru statiuni similare nsa se poate admite ca aceeasi stare a
fondului de productie (cauza) va avea ca efect aceeasi crestere. Este
o ipoteza, care trebuie verificata si corectata chiar n practica, dupa
principiile proprii metodei. Aceste consideratii au facut ca si metoda

controlului sa admita diferite tipuri normale de codru gradinarit, dupa

statiune si specie (sup., 4.2.1.5.5.), iar dispozitiile sa fie orientate
astfel nct padurea sa fie condusa spre structura cea mai buna. n
felul acesta se elimina ndoielile care ar putea fi provocate de
variatiile climatice si de erorile de masuratoare facute la inventariere,
iar ndrumarea devine mai sigura si mai usoara.
Daca se porneste de la marimea fondului de productie narmal,
determinata asa cum s-a aratat n paragraful 4.2.1.5.4., sau de la un
tip de structura ales n conformitate cu conditiile stationale,
posibilitatea se stabileste n acest caz pe baza cresterii si a diferentei
ntre Fr si Fn, dupa formula: P = C Q (5.77) n care:
C reprezinta cresterea curenta determinata ca mai sus;
Q o parte din diferenta Fr Fn, stabilita n functie de
intensitatea taierilor.
Dar daca fondul real se apropie de cel considerat normal,
posibilitatea se stabileste mai departe n functie de crestere, facnduse sa arieze volumul V si masurnd cresterea C, pentru a constata
raportul optim dintre marimea fondului si cresterea lui.
Cel mai mare inconvenient al metodei controlului, din punct de
vedere practic, consta n inventarierile periodice pe care le necesita.
n ltimul timp nsa el a fost ndepartat n parte, prin nlocuirea
inventarierilor integrale cu inventarieri partiale pe suprafete de proba
permanete si prelucrarea automata a datelor.
Procesul acesta a fost adoptat si de normele tehnice de
amenajare romnesti, care prescriu pentru padurile gradinarite
metoda controlului. Procedeul romnesc mai contine si alte
particularitati, care vor fi aratate n alta parte (inf., 6.3.2.). Metoda
controlului, n forma n care a fost expusa, se aplica numai la codru
gradinarit.
n ultimul timp nsa ideea de control a influentat adnc gndirea
amenajistica, determinnd o orientare noua si n ce priveste
amenajarea odrului regulat, ajungndu-se ca n ultimele trei decenii,
prin intermediul metodei cresterii indicatoare sa se sustina tot mai
insistent, si pentru acest sistem de cultura, ideea unui control riguros
al productivitatii padurilor printr-un procedeu de urmarire si control, pe
arborete, al calitatii masurilor silvotehnice aplicate, procedeu bazat pe
modele biometrice de tip probabilistic, fundamentate din ce n ce mai
mult pe principii auxologice si ecologice, si aplicabile n contextul
actiunii de valorificare a informatiilor oferite de sistemul integrat de
monitorizare si control al parametrilor de stare si eficacitate
functionala a ecosistemelor forestiere, urmarindu-se cu prioritate

evolutia capacitatii padurilor de a-si exercita functiile atribuite.

Elementele ce stau la baza reglementarii procesului de
productie sunt:
1. fondul de productie real (Fr) = fondul de productie existent la
un moment dat ntr-o suprafata de teren acoperita cu padure;
2. fondul de productie normal (Fn) = fondul de productie
corespunzator starii de maxima eficacitate respectiv starii normale ale
unei paduri;
3. ciclul ( r ) ca vrsta medie a exploatabilitatii;
4. suprafata padurii aflate n studiu (S);
5. suprafata reala pe clase de vrsta (Sr);
6. suprafata unei clase de vrsta normala (Sn) = suprafata unei
clase de vrsta corespunzatoare unui fond de productie normal;
7. cresterea curenta (Cc) = acumularea de masa lemnoasa
realizata de o padure la un moment dat (mc/an/ha) respectiv
cresterea reala a fondului de productie;
8. cresterea indicatoare (normla -Ci) = acumularea de masa
lemnoasa realizata de o padure normala, repectiv o padure cea are
compozitia, consistenta si clasa de productie reale dar cu luarea n
considerare a unei structuri normale pe clase de vrsta (mc/an/ha),
respectiv cresterea normala a fondului de productie;
10. perioada (s);
11. lungimea perioadei (p).