METODE BIOLOGICE DE EVALUARE A CALITATII MEDIULUI Note de curs

CUPRINS

Capit. 1 Evaluarea biologic a calitii aerului.............3 Capit. 2. Evaluarea biologic a calitii apei....9 2. 1. Indicatori biologici pentru substane organice......13 2.2.Indicatori biologici pentru substane anorganice.17 Capit. 3. Evaluarea biologic a calitii solurilor............22 3. 1. Specii indicatoare pentru diferite grade de troficitate a solului........22 3. 2. Specii indicatoare ale reaciei solului...31 3. 3. Specii indicatoare ale regimului de umiditate a solului..............35 3. 4. Specii indicatoare pentru soluri cu humus de tip mull i structura glomerular..........39 3. 5. Specii indicatoare de soluri compacte.39 3. 6. Specii productoare de nelenire.40 3. 7. Specii indicatoare de soluri sarturate40 Bibliografie..................41

CAPITOLUL I Evaluarea biologic a calitii aerului

Aerul pe care l inspirm este parte din atmosfer. Atmosfera este amestecul de gaze ce acoper globul pmntesc, asigur viaa pe pmnt i ne protejeaz de razele duntoare ale soarelui. Din punct de vedere chimic atmosfera este un amestec de diferite gaze; proporia cea mai ridicat o au oxigenul i azotul care nsumeaz mpreun peste 99% (tabelul 1).
Proporia gazelor componente ale atmosferei Tabelul nr.1

gazul Azot Argon Dioxid de carbon Neon Heliu Kripton

proporia 78,09% 0,93% 0,03% 1,810-3 5,210-4 1,010-4

gazul Oxigen Hidrogen Xenon Ozon Radon

proporia 20,95% 5,010-4 8,010-6 1,010-6 610-18

n cantiti foarte mici se mai ntlnesc i alte gaze: xenonul, ozonul, radonul, metanul, amoniacul, oxidul de azot, dioxidul de azot. Aceast compoziie a fost determinat pentru prima dat de Lavoisier. Unele dintre gazele aflate n cantiti reduse iau natere datorit proceselor fotochimice din atmosfer (ozonul), proceselor biologice (metanul) sau emanaiilor din interiorul scoarei terestre. Oxigenul i azotul, gazele principale din atmosfer joac un rol important n viaa plantelor i animalelor. Proporia lor n atmosfer este aproape constant. Echilibrul natural al gazelor atmosferice care s-a meninut timp de milioane de ani, este ameninat n prezent de activitatea omului, prin efectul de ser, nclzirea global, poluarea aerului, subierea stratului de ozon i ploile acide. n ultimii 200 ani industrializarea global a dereglat raportul de gaze necesar pentru echilibrul atmosferic. Arderea crbunelui i a gazului metan a dus la formarea unor cantiti enorme de dioxid de carbon i alte gaze(n special dup apariia automobilului la sfritul secolului trecut). Dezvoltarea agriculturii a determinat acumularea unor cantiti mari de metan i oxizi de azot n atmosfer. Gazele deja existente n atmosfer trebuie s rein cldura produs de razele soarelui reflectate pe suprafaa pmntului (efectul de ser). Fr aceasta pmntul ar fi att de rece nct ar nghea oceanele, iar oamenii, animalele i plantele ar muri. Cand crete proporia gazelor numite gaze de ser, din cauza polurii, este reinut prea mult cldur n atmosfer i ntregul pmnt devine mai cald; motiv pt. care temperatura medie global a crescut cu o jumtate de grad n secolul nostru. Oamenii de tiin sunt de prere c aceast cretere a temperaturii va continua i dup toate ateptrile, pn la mijlocul secolului urmtor supranclzirea va atinge

valori de 4-5 grade (n anul 2050) ca urmare a creterii concentraiei de anhidrid carbonic, ceilali factori care contribuie la producerea efectului de ser, nu se reduc. Calitatea aerului poate fi controlata cu ajutorul lichenilor. Lichenii reprezinta grupul de plante cu cea mai mare amplitudine ecologica. In diagnosticarea ecolichenologica a calitatii aerului s-a pornit de la faptul ca lichenii (cu o mare arie de raspandire geografica) sunt n contact permanent cu aerul, au o cretere foarte lent i sunt martori fideli pe o perioad foarte lung de timp a modificrii calitii aerului atmosferic. Lichenii sunt cunoscui pentru rezistena lor la condiii aspre de via, fiind capabili s suporte variaii extrem de mari de temperatur i alternanele ntre uscciune ndelungat i o scurt perioad cu umiditate, datorit capacitii lor de a sintetiza substane organice la temperaturi foarte sczute i de absorbie a apei prin toat suprafata talului. Lichenii pot absorbi apa in stare lichida si sub forma de vapori inclusiv cei rezultati prin evapotranspiratia vegetatiei sau a luciului de apa in cazul ecosistemelor din zone umede. In plus, medula constituita dintr-un strat de hife gelatinizate, fara alge, permite lichenilor sa stocheze o cantitate suficienta de apa, pentru a supravietui in perioadele marcate de o seceta prelungita. In ciuda rezistentei lor lichenii sunt vulnerabili la substantele poluante emise in mediu, mai ales fata de cele generate de activitatile antropice, tocmai datorita capacitatii de a absorbi, rapid si neselectiv, compusi solubili precum substantele nutritive (minerale si organice) si substantele poluante. Dovada sensibilitatii lichenilor, fata de poluarea atmosferei, este modul de repartitie a lichenilor colonizatori, densitatea si structura florei lichenice fiind direct proportionala cu gradul de poluare al aerului, in special cu bioxid de sulf (SO 2) care este considerat poluantul reprezentativ pentru licheni, iar daca alga constituenta a lichenului apartine genului Nostoc, poate fi fixat si azotul atmosferic. Prin sensibilitatea lor, speciile de licheni sunt bioindicatori perfecti care prin variabilele lor biochimice, biologice, etologice si ecologice, asigura intr-o maniera practica directa (marimea si structura coloniei) caracterizarea starii unuia sau mai multe ecosisteme, prin punerea in evidenta a modificarilor naturale sau provocate. Indexul lichenic de calibrare a calitatii aerului se stabileste in functie de marimea si compozitia pe specii a coloniilor de licheni identificati si cartati pe un anumit areal ecologic.. Identificarea si analizarea structurii florei lichenice se face prin: localizarea si cartarea amplasamentelor cu o pronuntata dezvoltare lichenica din zonele alese pentru realizarea Studiului privind calitatea aerului din mediul ambiant; identificarea taxonilor si ierarhizarea lor functie de sensibilitatea si rezistenta la factorii de poluare prezenti in zona, ei fiind cei care determina cele mai pronuntate caractere macro si microscopice ale lichenilor. Diagnosticarea ecolichenologica se realizeaza calitativ si cantitativ pentru flora lichenica dintr-o anumita zona care prezenta interes pentru realizarea studiului si in alte zone pentru o analiza comparativa a caracterelor la specii identice dezvoltate in conditii mediale distincte, ca nivel al poluarii.

Observatiile, identificarile / determinarile pot fi facute pe lichenii foliacei si fruticulosi, cu carctere macroscopice bine conturate, evidentiind exemplarele de licheni saxicoli, lignicoli, corticoli, epifloiodici si endofloiodici. Lichenii saxicoli Se fixeaza pe suprafata zidurilor, stanci. Speciile indicatoare sunt: Xanthoria polycarpa Parmelia conspersa Permelia furfuracea Lecanora muralis Physcia caesia Collema rupestre Xanthoria substeraris Calopca aurantica Calopca cerina Calopca saxicola Parmelia sorediata Lichenii corticoli Se dezvolta sub forma de colonii pe scoarta copacilor si anume: a) rachita alba, salcie rosie, salcie frageda, salcie plangatoare, mlaja, atat pe exemplarele izolate cat si in masiv: Physcia ascendens Xanthoria candelaria Xanthoria parietina Parmelia acetabulum b) plop tremurator, plop negru, plop hibrid, pe exemplarele izolate, plantatiile si perdelele de protectie a drumurilor: Xanthoria parietina Xanthoria substellaris Xanthoria polycarpa Anaptychia ciliaris Parmelia physodes Parmelia pertusa Physcia ascendens Physcia stellaris Usnea florida c) pe exemplare izolate de: - tei, tei pucios: Parmelia acetabulum Parmelia caperata Evernia prunastri Parmelia tiliacea Physcia aipolia Physcia pulverulenta - frasin: Parmelia subaurifera Evernia prunastri Xanthoria parietina - prun, par: Physcia pulverulenta Xanthoria parietina Xanthoria candelaria

-stejar pufos si brumariu: Anaptychia ciliaris Leconora expallens Parmelia acetabulum Parmelia olivacea Parmelia sulcata Lichenii lignicoli Sunt fixti pe lemnul unor constructii, garduri, barne de acoperis, etc. si pe trunchiuri de copac si bucati de lemn putred: Baeomyces roseus Caloplaca citrina Cetraria galuca Cladonia crispata Lecanora sulphurea Cladonia apicola Xantoria parietina Cel mai des sunt raspanditi sub forma de colonii(foto nr. 1)

Foto nr. 1 Specii de licheni

Prin vizualizarea unei zone se poate aprecia imediat daca zona este sau nu afectata de poluare, prin observarea lichenilor dezvoltati in zona. Fiecarei specii identificate cu ochiul liber sau cu lupa ii corespunde o anumita calitate a aerului, functie de toxitoleranta (rezistenta la factorii de poluare). In functie de speciile de licheni identificate ca avand cea mai mare frecventa de aparitie si de taxonii care au facilitat identificarile in cadrul grupelor de licheni se realizeaza o scara de corelatie intre dezvoltarea lichenica si un anumit nivel de calitate a aerului, raportat la continutul sau de SO2, in g/m3 de aer, obtinandu-se repartizarea zonala a nivelurilor de calitate a aerului, caracterizate de la starea foarte proasta la starea foarte buna. Lichenii se observa sub forma de pete sau rozete mici de culoare cenusie cu nuante de la albicios la negru, verzui, albastru verzui, galben, maro, negricios verzui pe trunchiuri sau pietre. Pentru a nu fi confundati cu muschii sau ciupercile se fac sectiuni prin talul lichenilor, in care se pot observa la microscopul optic celulele algei prinse in tesatura de hife ale ciupercii. La ciuperci se observa doar hifele asa ca nu pot fi confundati cu ciupercile, iar muschii au culoarea verde datorita prezentei clorofilei. Cand identificarile vizuale nu sunt edificatoare se utilizeaza reactivi chimici specifici pentru a obtine o culoare instantanee a unor prtiuni de lichen, reactia de culoare fiind in functie de cantitatea de acizi lichenici sau de glucidele continute de acestia. Cand reactivul coloreaza talul se utilizeaza semnul + si semnul in lipsa coloratiei. Uneori la acelasi reactiv, talul poate fi colorat diferit functie de specia de lichen. Astfel pentru reactivii K sau KOH (Hidroxidul de potasiu) si reactivul P sau Pd (parafenil diamina), se obtin: KOH, +, galben la specia Physcia aipolia si Anaptychia speciosa; KOH, +, rosu la Xanthoria parietina si Parmelia sulcata; Pd, + , rosu la Parmelia caperata; Pd, + ,galben la Physcia aipolia si Anaptychia speciosa Pentru estimarea calitativa a florei lichenice se utilizeaza metodele Hawksworth si Rose si Leblanc si Sloover. Metoda Hawksworth si Rose este bazata pe o scara de apreciere cu 10 trepte numerotate de la 110 pentru evidentierea gradului de dezvoltare a vegetatiei lichenice si al nivelului poluarii atmosferice, functie de continutul aproximativ de bioxid de sulf (SO2), incepand cu valoarea de 170g/m3 in zona 1 si cu valoarea de cca 30 g/m3pentru zona 9/10. Metoda Leblanc si Sloover este similara bazata pe o scara cu 7 zone de dezvoltare, notate de la AG, pentru gruparea lichenilor in functie de continutul de SO2, estimat , diferentiat in doua grupe valorice: una superioara valorii de 30 g/m3 pentru zonele A,E si inferioare valorii de 30 g/m3 pentru zonele F,G. Pentru aprecierea cantitativa a dezvoltarii lichenilor dintr-o zona delimitata se foloseste metoda Leblanc si Sloover bazata pe o formula matematica in care sunt inclusi diferiti parametri privind flora lichenica pentru a calcula indicele de poluare a atmosferei. Aceasta metoda este numita si metoda I.A.P.( Index of Atmosferic Purity). Formula utilizata pentru calculul indicelui de poluare este urmatoarea:

1 n I . A.P = Q f (1) 10 1 unde: I.A.P.- index de puritate a atmosferei n - numarul speciilor gasite la fiecare stationare f - coeficient de dezvoltare si de frecventa pentru fiecare specie, apreciata printr-o cifra de la 15(specii rarespecii foarte frecvente) Q.............. index ecologic pentru fiecare specie(media numarului de specii care insotesc o specie data) (1)............. valoarea de calcul a lui Q pentru fiecare specie: o specie x care are n specii acompaniatoare identificate in m statii are valoarea Q =
n m

Constatand ca singurul factor susceptibil sa oscileze intre diferite statii de studiu este criteriul omogenitatii, la care se adauga necesitatea conditiilor de observare aproximativ similare, Clerc, Crespo si Deruelle introduc in calculul indicelui I.A.P. coeficientul F(stabilit pe baza criteriului de omogenitate) care exprima frecventa relativa globala a speciilor, acceptand ca diferite valori ale lui F sunt sensibil identice de la o statie de observatie le alta. Rezultatele estimarilor calitative si cantitative permit o apreciere globala a nivelului calitatii aerului din zona cercetata, in functie de sensibilitatea si toleranta speciilor de licheni colonizatori identificati.

CAPITOLUL II Evaluarea biologic a calitii apei

Monitorizarea calitii apei prin observarea schimbrilor din faun i flor se numete biomonitorizare. Exist dou categorii majore n monitorizarea biologic a mediului acvatic: bio-testele, care includ sisteme de avertizare/alarm, teste ecotoxicologice, de bioacumulare, de biodegradare i de eutroficare i bioevalurile, care acoper domeniul metodologiilor nrudite cu analiza comunitilor biologice. Toate metodele biologice de evaluare a calitii apelor curgtoare i stttoare se bazeaz pe faptul c toate speciile existente, populaii i comuniti de plante i animale acvatice, nu reacioneaz n acelai fel la un anumit tip de poluare. Gradul diferit de reacie este reflectat n schimbri cantitative sau calitative care pot fi msurate i pot transformate n formule matematice i valori scalare. n practic, evaluarea biologic implic: prelevarea de probe, procesarea eantioanelor prelevate (sortare, identificare i numrare), procesarea datelor obinute i interpretarea acestora. Tehnicile implicate n fiecare stadiu vor depinde de tipul de comunitate riveran i grup taxonomic selectate ca indicatori. Cele mai multe dintre lucrrile i recenziile lucrrilor despre evaluarea biologic publicate nc de la nceputul celei de-a doua jumti a secolului trecut se concentrez pe date procesate pentru a obine indici. n metodele de evaluare folosite n Europa se disting 3 abordri de baz pentru a aprecia reacia la poluare a comunitilor de macronevertebrate: abordarea saprobic, abordarea din punct de vedere al diversitii, abordarea biotic. Abordarea biotic grupeaza caracteristicile eseniale ale abordrilor saprobice i de diversitate, specii indicatoare i sensibilitatea ecologic a nivelelor taxonomice, care n prezent prezint datele complexe determinate dub form de indici sau scoruri. Abordarea bazat pe indicele biotic include att esena abordrii saprobice reacia speciilor indicatori, ct i diversitatea la niveluri taxonomice selectate. Indicii biotici folosii n Europa i au originea n Indexul Biotic Trent (TBI). TBI a servit ca fundament pentru Indicele Francez Biotic (IB) din care, apoi, a fost dezvoltat Indicele Biotic Belgian (BBI). Din cauza strii confuze cu privire la evaluarea biologic a calitii apei n Uniunea European, Consiliul Europei a iniiat 3 exerciii de intercalibrare, respectiv n Germania, Marea Britanie i Italia. Obiectivul a constat n compararea metodelor de prelevare de eantioane, evaluarea i armonizarea metodelor. Au fost examinate tipuri diferite de ruri, inclusiv cele cu limi mici i puin adnci, precum i cele cu limi mari i adnci. Scorurile biotice se bazeaz pe aceleai reacii ale macronevertebratelor la poluare ca i indicii biotici, ns metoda prin care datele sunt procesate pentru exprimarea cantitativ este diferit: se aloc un scor fiecrui grup taxonomic specie sau clas prezent, conform gradului de sensibilitate la poluare i conform abundenei. n prezent sunt n uz mai mult de zece indici diferii, toi rezultai din abordarea saprobic sau a indicelui/scorului biotic.

n 7 ri (Belgia, Danemarca, Frana, Germania, Irlanda, Luxemburg i Marea Britanie) indicele biotic sau metodele scorurilor biotice au fost acceptate sau vor fi curnd acceptate ca standard naional. Scorul biotic BMWP (Biological Monitoring Working Party Score) a devenit sistemul naional al Marii Britanii. Pentru Romnia, un grup de cercettori de la Universitatea Al. I. Cuza din Iai au propus elaborarea unui indice biotic ecologic i integrat RIBI Romanian Integrate Biotic Index, care pe lng comunitile de macronevertebrate, s includ ca bio-indicatori i speciile de peti.[26] Dintre cele 100 de metode de monitorizare[24] a calitii apei unui ru, mai bine de o treime se bazeaz pe macronevertebrate. Toate metodele utilizate pentru determinarea calitii apelor cu ajutorul macronevertebratelor acvatice se bazeaz pe faptul c tolerana fa de condiiile de mediu variaz de la o specie la alta. Unele nu suport nici poluarea slaba a apei, altele au o larg toleran, ntlnindu-se n toate tipurile de ape. Cei mai buni indicatori ai calitii apei sunt speciile cu o toleran mic. In determinarea calitii apei cele mai utilizate metode sunt metodele cu ajutorul macronevertebratelor i anume: indicii biotici Trent i belgian (BBI) i scorul biotic (valoarea BMWP). Indicele biotic belgian (BBI), elaborat n 1983 de ctre prof. Niels de Pauw mpreun cu ali colaboratori foloseste categorii sistematice superioare speciei, respectiv familia sau gen. Pentru calculul indicelui belgian se foloseste tabelul urmtor(tab.1): Valorile grupelor indicatoare pentru calculul indicelui biotic belgian (BBI) Tabelul nr. 1 Numr de taxoni Indicator Frecvena 0-1 2-5 6-10 11-15 Plecoptere sau Mai multe grupe 7 8 9 Heptagenide Un grup 5 6 7 8 Tricoptere cu csu Mai multe grupe 6 7 8 Un grup 5 5 6 7 Molute Ancylidae sau Mai multe grupe 5 6 7 efemeride (excepie Unul dou grupe 3 4 5 6 Ecdyonuridae) Plonie Aphelocheirus, Cel puin un grup 3 4 5 6 libelule, ltui, molute (excepie Sphaeriida) Izopode Asellidae, lipitori, Cel puin un grup 2 3 4 5 molute Sphaeriidae, plonie de ap (excepie Aphelocheirus) Tubificidae, Chironomus Cel puin un grup 1 2 3 thummi plumosus Larve de mute Syrphidae Cel puin un grup 0 1 1 Eristalinae Folosind valorile prezentate n tabelul de mai sus, se obine indicele belgian exprimat numeric, care poate exprima calitativ prin culoare gradul de poluare al apei.

>16 10 9 9 8 8 7 7 -

10

Metoda notarii gradului de poluare cu ajutorul culorilor este utila pentru prezentarea grafic a nivelului de poluare de-a lungul cursului unei ape curgtoare(tab.nr.2). Se poate astfel urmari schimbarea nivelului de poluare pe lungimea cursului de apa. Utilizarea codului cromatic pentru exprimarea indicelui biotic belgian Tabelul nr. 2 Indicele belgian 10 9 87 65 43 20 Grad de poluare Curat sau slab poluat Slab poluat Poluare medie, situaie critic Grav poluat Foarte grav poluat Culoare Albastr Verde Galben Portocalie Roie Calitate Foarte bun Bun Mediocr Tolerabil Rea

Valoarea BMWP (Biological Monitoring Working Party Score) este eficient n evidenierea schimbrilor mici, petrecute n calitatea apei. Metoda se bazeaz pe numrul de familii de macronevertebratele acvatice care apar ntr-o ap. n funcie de sensibilitatea lor fa de poluare, familiile au o anumit valoare, cuprins ntre 1 i 10. Cu ct o grup este mai sensibil la poluare, se noteaz cu un numr mai mare. Deoarece pot aprea mai multe grupe ntr-o ap, valoarea indicelui BMWP nu are o limit superioar, cum este cazul indicelui Trent. Sunt rare totui valorile peste 150 puncte. Pentru calcularea indicelui BMWP sunt necesare valorile familiilor de macronevertebrate prezentate n tabelul 3. Puncte stabilite BMWP pentru diferite grupe de macronevertebrate acvatice Tabelul nr. 3 Nume Puncte Clasa Ordin Familie popular BMWP ncrengtura Platyheminthes Viermi lai Turbellaria Dendrococlidae 5 Planariidae 5 ngrengtura Annelida Viermi inelai Oligocheta Tubicidae 1 Hirudinea Piscicolidae 4 Hirudinidae 3 ncrengtura Arthropoda rac de Crustacea Decapoda Astacidae 8 munte Isopoda Asellidae izopod 3 Amphipoda Gammaridae ltu 6 ncrengtura Mollusca Molute Bivalvia Cyrenodonata Sphaeriidae 3 Unionoida Unionoidae 6 Gasteropoda Pulmonata Neritidae 6 Lymnaeidae 3 Physidae 3

11

Insecta

Plecoptera

Planosbiidae Ancyllidae Taeniopterygidae Lectridae Capniisae Perlidae Isoperlidae Nemouridae Agriidae Platycnemididae Lestidae Cordulegastridae Aeschinidae Libellulidae Palingeniidae Ephemeridae Caenidae Baetidae Sialidae Psychomiidae Hydroptilidae Phryganeidae

larv

3 6 10 10 10 10 10 7 8 6 8 8 8 8 10 10 7 4 4

Odonata Zygoptera Anisoptera Ephemeroptera

Megaloptera Trichoptera

Larv fr csu Larv fr csu Larve cu csu

8 6 10 7 5 5 5

Coleoptera

Limnephilidae Haliplidae Clambidae Elminthidae Aphelocheiridae Hydromertidae Pleidae Tupilidae Simulidae Chironomidae Plonie de ap tnari mute

Hemiptera

10 5 5 5 5 2

Diptera

Macronevertebratele acvatice frecvente sunt: crustaceele (Decapode), viermii (Planaria, Tubifex), insectele i larvele lor (Tricoptere, Efemeride, Chironomide, Hidracaride) i molutele (scoici i melci). n prezentarea sintetic a unor macronevertebratele acvatice, este necesar precizarea nivelului sistemic pn la care se face determinarea la unele grupe, lucru important din punct de vedere practic pentru calcularea indicilor biotici. 2.1. Indicatori biologici pentru substane organice Analiza biologica mpreuna cu analiza fizico-chimica si bacteriologica au un rol deosebit la aprecierea calitii unei ape.

12

Analiza biologica prin care se pun in evidenta organismele caracteristice unei ape curate sau murdare precum si densitatea lor (aceasta fiind specii reductoare in analiza biologica sau indicatoare ale calitii apei). Impurificarea cu materii nedegradabile biologic a unui bazin de apa este indicata in mod general de rarirea populatiei(o cantitate mica a speciilor componente), pana la dispariia lor, in cazul unei impurificri lente foarte puternica sau mai puin intensa, dar acumulata in timp. Incarcarea apei cu anumite materii organice este pusa in evidenta de prezenta anumitor specii de organisme indicatoare. Exemple: - pentru apele bogate in Fe sunt caracteristice urmatoarele specii de bacterii: Crenothrix polyspora, Leptothrix ochracea, Golionella feruginea si protozoare flagelate: Trachelomonas hispida, Antophysa vegetans. - continutul de ioni de calciu este evidentiat printr-o dezvoltare mai mare a plantelor: Elodea, Potamogeton, Myriophillum , Ceratophyllum si a organismelor animale: Pericoma, Oxygera. - indicatorii biologici pentru hidrogenul sulfurat sunt: sulfo-bacteriile: Beggiatoa alba, Thiothrix nivea, Achromatium oxaliferum, Lamprocystis roseopersiciana si protozoarele ciliate care consuma sulfo-bacterii: Metopus, Saprodinium dentatum - salinitatea cu diferite concentraii este evideniata prin: diatomee in special Navicula, Nitzschia, crustaceele: Artemia si insectele Ephedra - impurificarea apei cu materii organice putrescibile este indicata de un numar mare de specii , apartinand diferitelor grupe sistematice numite sistemul saprobiilor. Comparand speciile de organisme existente intr-un bazin acvatic respectiv punctul din cadrul acestuia, cu cele incluse in sistemul saprobiilor se poate trage concluzia ca apa este curata sau nu functie de intensitatea dezvoltarii lor. Zonele de saprobitate In zona polisabroba conditiile de viata sunt precare, varietatea organismelor este redusa. Sunt ptezente in special: - microorganismele(indicatori biologici) din grupa bacteriilor: Sphaerotilus natans(bacterii filamentoase), Beggiatoa alba (sulfobacterii), Zooglea ramigera (bacterie gelatinoasa) - protozoarele: Paramecium putrinum, Colpidium colpoda, Vorticella microstoma, Metopus sp. - macronevertebratele: Tubifex, Chironomus, Eristalis tenax In zona - mezosaproba se gasesc mai ales diferite - tubificide: Limnodrilus, Tubifex - protozoare: Carchesyum polypinum, Opercularia coarctata, coerulleus; - insecte: Stratiomys chamaeleon - alge albastre: Oscillatoria tenuis, Oscillatoria formosa.

Stentor

In zona -mezosaproba: indicatori foarte sensibili: Polycelis cornuta (turbelariate), Dendrocaelum lacteum

13

- efemenoptere: Cloeon dipterum, Caemis macrura Pentru zona oligosaproba: Planaria alpina, Planaria gonocephale, specii de Perla, Dinoenas cephalotes (plecoptere), Rhycophila nubila(tricoptere). Numeroase specii de organisme indica ambele zone saprobe, exemple: specii de Baetis, Ephemerella ignita (efemenoptere), Atherix ibis (diptere). Speciile de organisme incluse in sistemul saprobiilor, reflecta in principal impurificarea apei cu materii organice putrescibile; sistemul prezinta o aplicare foarte larga, pentru ca in majoritatea cazurilor, apele uzate deversate in diveri emisari contin un amestec de reziduuri de natura diferita. Ca urmare, pentru aprecierea calitatii apei acestora se tine seama de indicatiile furnizate de sistemul saprobiilor ca si de formele de manifestare ale impurificrii cu materii ce nu sunt biodegradabile, puse in evidenta de caracteristicile densitii populaiei acvatice si de prezenta indicatorilor biologici specifici impurificrii naturale. La noi in tara primul autor care a atras atentia asupra importantei practice a sistemelor saprobilor este C. Matas (1930), C.S.Antonescu (1935) si I. Malacea (1950). Astazi aplicarea sistemelor saprobilor are un caracter larg in cadrul laboratoarelor de biologie alecomitetului de stat al apelor, si constituie un procedeu curent de lucru. Aceste metode prezint un grad variat de complexitate si alegerea uneia sau alteia depinde de scopul urmrit si de edificarea procesului de eutrofizare. Astfel, o serie de metode sunt foarte simple, uor de efectuat, dar furnizeaz numai o impresie cu totul generala asupra calitii apei. O parte din ele nici nu in seama de prezenta speciilor indicatoare ci considera in principal, populatia bazinului de apa. Aprecierea calitatii apei se face in functie de relatia existenta intre apa curata si numarul mare de genuri si de specii de organisme si invers, intre numarul mic al acestora si apa poluata. N.W. Ingram si N. H. Mullican utilizeaza sistemul grafic de reprezentare a numarului de genuri sau specii prin coloane orizontale sau verticale in punctele analizate. Lungimea acestora este proportionala cu numarul genurilor si speciilor gasite in fiecare punct urmarit. Surber E. inlocuieste coloanele prin cercuri si grupeaza speciile in trei categorii: caracteristice apei curate; caracteristice apei impurificate; indiferente la impurificare. Pe baza acestor metode, dupa ce se stabileste numarul de specii corespunzatoare fiecarei categorii, pentru diferite puncte analizate, rezultatele se reprezinta prin cercuri. Acestea se impart in sectoare ale cror numr (1,2 sau 3) depinde de numrul categoriilor de specii prezente in punctul respectiv, iar mrimea lor este proporionala cu numrul speciilor din cadrul fiecrei categorii. Sectorul cel mare pune in evidenta caracteristica apei (curata sau impurificata). Wurtz C., prezinta rezultatele sub forma de histograma pe baza unui procedeu separat, in care clasifica organisme acvatice intolerante si tolerante la impurificare. Se determina procentul pe care il nsumeaz numrul speciilor din fiecare categorie fata de numrul total de specii si procentul celor intolerante depaseste 50% se apreciaz ca apa este curata. Patrik R. aplica metoda prin care organismele acvatice sunt grupate in 7 grupe si stabilete numrul de specii corespunztoare fiecrei grupe. In cazul unei ape curate in funcie de modificrile acestui numr de specii; apreciaz apa semicurata, murdara si foarte murdara. Sistemul indica limitele de variaie ale numrului de specii din cele

14

7 grupe pentru cele 3 cazuri menionate (intensitatile de murdarie a apei: semicurata, murdara, foarte murdara ). Ambele metode presupun sistematizari arbitrare ale organismelor acvatice emit o serie de grupe de organisme cuprinzand numerosi indicatori biologici (protozoare, crustacei, ciuperci, fanerogame, bacterii si cere un volum mare de munca). Beck W. utilizeaza un indice sintetic pentru aprecierea impurificarii apei, in baza analizelor biologice si il numeste indice biotic. In cadrul acestei metode din totalitatea speciilor de organisme, posibil de gasit intr-un rau sunt selectionate 15 specii corespunzatoare apei curate si 10 specii corespunzatoare apei murdare. Valoarea indicelui biotic I in statiile analizate se determina din relatia: I = 2n + m in care n = numarul speciilor din grupa I; m = numarul speciilor din grupa II In functie de valoarea indicelui se apreciaza calitatea apei astfel: I = 0 o apa foarte murdara I = 1-5 o apa murdara I = 6-9 o apa putin murdara I = 10-40- o apa curata Pentru aplicarea acestui indice in conditiile concrete ale tarii noastre este necesar sa se stabileasc mai intai speciile indicatoare pentru fiecare din cele 2 grupe verificate pe intreaga retea hidrografica. Chiar si asa metoda are un grad mare de aproximaie si este insuficient sensibila datorita faptului ca valorile cuprinse intre 0-10 caracterizeaza trei grade de murdarire pe cand apa curata este data de valorile cuprinse intre 10-40. Metode mai avansate de apreciere a calitatii apei sunt bazate pe sistemul saprobiilor, care permit caracterizarea cantitativa a impurificarii apei. Aceste metode in seama nu numai de prezenta speciilor indicatoare ci si de frecventa lor, care nu se exprima in valori absolute ci printr-un coeficient de frecventa in functie de numarul de exemplare gasit din fiecare specie. Coeficientul de frecventa da o valoare concreta diferntiata a formelor izolate de formele coloniale si cu tendinta de marire in masa prin ponderea lor in caracterizarea calitatii apei. In cadrul diferitelor metode se propun limite de valoare variata ale coeficientilor de frecventa, scarile de valoare respectiva putand fi continue sau discontinue (tab.nr.4) Limitele de valoare a coeficientilor de frecventa Densitatea organismelor Exemplare izolate Exemplare foarte rare Exemplare rare Raspandire mijlocie Exemplare frecvente Exemplare foarte frecvente Raspandire in masa Tabelul nr.4 Scara de apreciere a frecventei Band Pantle Beer Knpp Albrecht Buck 1 1 1 1 2 3 3 3 5 3 7 4 7 11 5 9 5 15 6 18 7

15

Metodele de caracterizare a murdaririi apei presupune alcatuirea listei speciilor de organisme gasite in diverse statii analizate si frecventa lor apreciata printr-un coeficient de frecventa. Pentru fiecare specie inclusa in lista se menioneaz dup literatura de specialitate, zona aproba pe care o indica. Facandu-se suma coeficienilor de frecventa a speciilor caracteristice unei anumite zone saprobe se determina indicele saprobic al zonei respective So; S; S; S, Sp. Indicele saprobic cu valoare mai mare indica zona saprobica in care se incadreaza bazinul de apa srudiat in statia analizata. Suma indicilor saprobici constituie indicile biotic S care ilustreaza gradul de populare cu organisme indicatoare, valorile crescute ale acestui indice confera o mai mare precizie a rezultatelor analizelor. O serie de metode cum sunt cele aplicate de Been, Bruck, Knopp, utilizeaza in continuare indicii saprobici determinati in vederea exprimarii impurificarii, printr-un indice sintetic. Dupa Knopp, indicele sintetic I este gradul de impurificare determinat prin relatia : Sr+ S + S + So I= Sp + S Indicele sintetic poate ilustra si gradul de curtenie determinat din relaia: So + Sp C = So + S + S + Sp In acest caz in situatia apelor curate C = 100%. Pe masura impurificarii acestora, deci a reducerii produsului de curatenie, valoarea sa scade, iar in situatia apelor foarte puternic impurificate, C = 0 %. Grafic rezultatele se pot prezenta intr-un sistem de coordonate in care pe abscisa se noteaza statiile analizate in cadrul unui bazin acvatic sau diferitelor perioade de timp de efectuare a analizelor( saptamani, luni, ani) iar pe ordonata valorile gradului de curtenie exprimat in procente(Ionescu Al. ). Astfel prin aceste metode se poate urmari succesiv evolutia calitatii unei ape atat in spatiu cat si in timp. De asemenea se pot face usor corelari cu anumite caracteristici chimice de impurificare. O metoda mai noua de determinare a zonei saprobe a fost alaborata de M. Zelinka si P. Marvan. In aceasta metoda se tine seama nu numai de frecventa speciilor indicatoare ale calitatii apei si de frecventa lor, ci si de ponderea de indicator. Acest lucru arata ca diferite specii de organisme conducatoare in anliza biologica a apei prezinta un grad diferit de sensibilitate, respectiv o pondere indicatoare mai mare sau mai mica. Ponderea indicatoare a diferitelor specii de organisme vegetale si animale este apreciata in note de la 1-5 . Nota 1 marcheaza o sensibilitate foarte redusa, iar 5 o sensibilitate crescuta. Valoarea ponderii indicatoar a diferitelor specii rezulta din capacitatea lor de a popula una sau mai multe zone saprobe, deci din valente saproba stabilita in functie de modul in are au fost gasite pe numeroasele rauri cercetate. Valenta saproba a unei specii se apreciaza cu 10 puncte ce pot fi repartizate in toate zonele saprobe sau numai x 100 x 100

16

intr-o parte a acestora. Cu cat punctele de valenta saproba ale unei specii indicatoare sunt restranse la un numar mai mic de zone cu atat ponderea sa de indicator este mai mare si cu cat punctele de valenta saproba sunt repartizate la un numar mai mare de zone, ponderea sa de indicator este mai mica. Indicele sintetic care exprima intensitarea impurificarii respectiv incarcarea in zone saprobe se calculeaza cu formula: x1n1 +x2n2+ x3n3+ I = nI + n2 +n3 ni ( i de la 1 la n ) In care x1, x2, reprezinta coeficientul de zona; n1, n2= a . h 1/i . g.1/i; bx2/i . h.2/i . g. 2/i indici superiori care indica zona saproba. In aceasta metoda valoarea coeficientilor de zona este urmatoarea : 90= zona - oligosaproba 70= zona -oligosaproba 50= zona - mezosaproba 30= zona - mezosaproba 10= zona polisaproba Frecventa unei specii indicatoare intr-o biocenoza data este prezentata in valori absolute sau printr-un coeficient de frecventa care se noteaza cu h. Ponderea de indicator se noteaza cu g in a1h1 reprezinta punctele repartizate pentru fiecare zona saproba. 2.2. Indicatori biologici pentru substane anorganice xini (i de la 1 la n )

Dac impurificarea cu substane organice putrescibile poate fi pus n eviden prin prezena unor anumite forme conductoare vegetale i animale, impurificrile minerale i cele cu substane organice neputrescibile nu pot fi detectate dect n mod negativ, prin absena total sau parial a organismelor din zona ncrcat cu astfel de substane. Sunt puine excepii de substane minerale pentru care exist forme conductoare specifice, forme care poseda fie o mare rezisten sau o preferin fa de anmite substane minerale. Exista ntr- adevr specii de organisme care au o anumit rezisten fa de ionii metalelor grele(cupru, plumb, zinc etc.), ns nu poate fi vorba de o preferin fa de ele, nu poate fi vorba de organisme careinregistreaza o mare dezvoltare n apele impurificate cu metale grele. Se cunosc forme indicatoare pentru fier, calciu, clorur Indicatori biologici pentru fier Organismele care contribuie, sub o forma sau alta, la diferite transformri caracteristice circuitului fierului n ap (precipit fierul din apa i l depun n membrana celulara), care rezista la concentraii ridicate de fier i care au nevoie de fier fr s influeneze circuitul sunt considerate bioindicatoare pentru fier( organisme feruginoase) Din grupa organismelor feruginoase fac parte o serie de bacterii (fig. 3.1) i organisme animale. Bacteriile feruginoase au capacitatea de a-i sintetiza materia celulara din compuii anorganici cu carbon i azot(autotrofe), in lipsa lumii. Ele se dezvolt n conductele de ap, pe care le pot obtura. Procesele bacteriane de sinteza se desfasoara

17

in prezenta oxigenului(aerob), se pot dezvolta numai la suprafa n apele stttoare si n toat masa apei n apele curgtoare. Bacteriile feruginoase sunt indiferente fa de prezena substantelor organice, iar hidrogenul sulfurat nu le deranjeaz. Face excepie specia Gallionella ferruginea, sensibil la cresterea concentratiei de hidrogen sulfurat.

Fig. 3.1. Indicatori biologici pentru fier. 1, Gallionella ferruginea ; 2, Crenothrix polyspora; 3, Trachelomonas hispida (dupa Liebmann, Dintre protozoarele rezistente fa de prezena fierului n ap, amintim specia Trachelomonas hispida (fig. 3.1), care, transforma oxidul de fier n hidroxid de fier, ca i bacteriile feruginoase, depunndu-l n membrana celulara care ia culoarea brun. De asemeni protozoarul flagelat Antophysa vegetans, care se dezvolt n mediu bogat n substane organice, formand colonii sferice, sprijinite pe tije lungi este i un bun indicator biologic pentru zona -mezosaprob. Indicatori biologici pentru hidrogen sulfurat S-a artat ca n zona polisaprob, unde au loc intense procese de descompunere ale materiei organice, uneori n condiii de anaerobioz, se formeaza printre alte substane nocive i hidrogenul sulfurat, care este oxidat mai departe cu ajutorul anumitor bacterii pna la sulf. Sulfobacteriile constituie forme conductoare pentru gradul de ncrcare a apei cu hidrogen sulfurat i sunt considerate bioindicatori pentru zona polisaproba. Hidrogenul sulfurat ns nu ia natere numai din descompunerea substanelor proteice, ci i prin reducerea sulfailor, proces ce are loc cu ajutorul bacteriilor sulfatreductoare. De retinut ca prezena sulfobacteriilor nu constituie ntotdeauna un indiciu pentru gradul de murdarire al apei cu substane organice, ci pentru prezena hidrogenului sulfurat. In sistemul saprobiilor este cuprins i un numr de ciliate, adaptate la apele ncrcate cu substane organice n descompunere, care se dezvolt hrnindu-se cu bacterii sulfuroase, sau triesc n simbioz cu ele. Acestea pot fi considerate ca forme conductoare pentru gradul de saprobitate numai cnd hidrogenul sulfurat este produs prin descompunerea materiilor proteice. Principalele grupe de organisme indicatoare ale hidrogenului sulfurat n ap sunt: sulfobacterii incolore: Beggiatoa alba, Thiothrix nivea, Thiospira agilis, Acromatium oxaliferum, Thiovolum mlleri;

18

sulfobacterii roii: Lamprocystis roseo-persicina, Chromatium okenii, Thiopedia rosea, Thiocystis violacaea; sulfobacterii verzi: Pelogloea chlorina, Sclimidlea luteola, Chlorobacterium aggregatum; ciliate: Plagiopliyla nasuta, Lagynus elegans, Metopus es, M. contortus, Caenomorpha medusula, Saprodinium dentatum, Epalxis striata, Discomorpha pectinata, Pelodinium reniforme.

Indicatori biologici pentru calciu Calciul joac un rol important in economia apei. Dup cantitatea de calciu se deosebesc trei tipuri de ape: oligotip 25 mg Ca/l, mezotip 25 mg Ca/l si politip 100 mg Ca/l. Pentru apele bogate n calciu sunt caracteristice unele specii de bacterii, alge i macrofite. In procesul de fotosintez, plantele verzi folosesc bioxidul de carbon liber sau legat, sub form de bicarbonat de calciu, cu precipitarea carbonatului de calciu (decalcificare biogen). In timpul zilei, cnd procesul de fotosinteza este foarte intens, carbonatul de calciu se depune sub form de cristale pe fundul lacului sau pe suprafaa plantelor acvatice, acoperindu-le cu o pulbere alb. Noaptea, n lipsa luminii, procesul de fotosinteza este ntrerupt, iar bioxidul de carbon eliminat prin respiraia plantelor i animalelor poate restabili echilibrul ionic din ap prin redizolvarea total sau parial a carbonatului de calciu n bicarbonat. Acest proces de decalcificare este favorizat n mod deosebit de unele plante. Astfel, 100 kg ciuma apelor (Elodea canadensis) poate duce la precipitarea din soluie a unei cantiti de 2 kg carbonat de calciu ntr-o zi cu 10 ore de lumin. Cunotinele asupra rolului bacteriilor i ciupercilor in acest proces sunt incomplete. Plantele care indic o ap bogata n calciu sunt: algele Vaucheria debaryana, Chetophora elegans, specii de Chara (fig. 3.2), iar dintre macrofite specii de Potamogeton, Ranunculus, Ceratophyllum i Elodea canadensis, Animalele caracteristice sunt: larvele lepidopterului Pericoma decipiens, P. trifasciata i P. calcilega i larvele de Oxycera calceata, O. analis, O. trilineata i O. formosa. In apele foarte srace n calciu, numrul molutelor este n general redus, cu excepia lui Margaritina margaritifera, care mpreun cu crustaceul Holopedium gibberum sunt organisme conductoare pentru aceste tipuri de ape (oligotip).

19

Fig.3.2 Indicatori biologici pentru calciu: 2, Chara hispida; 3, Ranunculus hederaceus (dup Liebmann). Indicatori biologici pentru clorura de sodiu ncrcarea apelor cu cantiti ridicate de clorur de sodiu constituie un tip special de impurificare. Clorura de sodiu nefiind descompus de ctre microorganisme, concentraia ei din ap nu scade. Apele interioare dulci pot fi impurificate cu clorura de sodiu fie prin izvoare srate (poluare natural), fie prin primirea unor eflueni industriali de la fabricile de sod, de potasiu, apele de la desalinarea petrolului sau prin apele de la saline. Influena pe care o are clorura de sodiu asupra biocenozelor din emisar depinde de concentraia ei. De obicei se consider c pn la un coninut de sare de 2,5% asociaiile de organisme sunt puin influenate, ns prin creterea concentraiei la 10% numrul de specii scade, rmnnd numai cele rezistente (halofile i halobii), care se dezvolt cu un numr mare de indivizi (Thienemann, Lehmann). Dintre organismele adaptate la un coninut ridicat de clorur de sodiu mai bine studiate au fost diatomeele. Din acest punct de vedere, Kolbe mparte diatomeele n mai multe grupe n cadrul aa-numitului ,,sistem al halobiilor": polihalobii, cu dezvoltare optim la, concentraia n sruri (coninut total) de peste 4%; euhalobii, cu dezvoltare optim la concentraia n sruri (coninut total) de 3 - 4%; mesohalobii, cu dezvoltare optim la concentraia n sruri (coninut total) de 0,5 - 2 % ; oligohalobii, care la rndul lor se submpart n: halofile (forme de ap uor salmastr), indiferente (forme de ap dulce), halofobe (forme care nu suport de loc clorura de sodiu). Formele de diatomee care aparin grupelor din sistemul halobiilor sunt stenohaline, care nu pot suporta dect variaii de salinitate n anumite limite. Speciile eurihaline, dimpotriv, nu sunt sensibile fa de clorura de sodiu, putd suporta variaii mari de salinitate, i ca atare nu sunt ncadrate n sistemul halobiilor i nu sunt forme conductoare pentru gradul de salinitate al apelor. Thienemann clasifica formele indicaroare in trei grupe: polihalobionte, mezohalobionte i oligohalobionte; acestea din urm, la rndul lor, se submpart n trei grupe ca n sistemul lui Kolbe( halofile, indiferente, halofobe). Sistemul halobiilor cuprinde un numr de diatomee i alte grupe de organisme. Dintre indicatorii biologici ai gradului de salinitate citam cteva forme de diatomee: Navicula longirostris (polihaloba), Bydulphis (euhaloba), Nitzschia apicullata i Navicula salinarum (mezohalobii), Nitzschia palea i Navicula minuscula (oligohalobii), Cyclotella meneghiniana, Diatoma elongatum, Epithemia turgida (halofile), Navicula subtilissima, Pinnularia subcapitata, Tabellaria flocculosa, Eunotia sp. halofobe).

20

Fig. 3.3 - Indicatori biologici pentru clorura de sodiu. 1, Pedalia fennica; 2, Brahionus plicatilis ; 3, Ephydra riviparia (Liebmann, 1962).

Organisme halobionte: rotifere (Colurella dicentra, Pedalia fennica var. oxyuris, Lecane ychtioura, Brahionus plicatilis (fig. 3.3), filopode (Artemia salina), unele harpacticide, coleoptere (Berosus spinosus), diptere (Ephydra scholtzi, E. riviparia, Aedes dorsalis, A. salinus, Dasyhelea longipalpis, Culicoides sp., Bezzia calceata, Chironomus salinarius).

21

CAPITOLUL III Evaluarea biologic a calitii solurilor

Plantele care alctuiesc covorul vegetal ofer indicaii individuale sau simultane asupra troficitii, reaciei, regimului de umiditate etc, fiecare specie avnd condiii optime de dezvoltare ntr-un anumit interval de valori ale proprietilor solului, n raport cu exigenele lor ecologice. Stabilirea acestor intervale i a regimurilor caracteristice fiecrei specii, se realizeaz i prin cercetarea i corelarea florei cu tipul de sol. Realizarea analizelor fizico-chimice a solurilor certific gruparea speciilor n anumite categorii, fiecare din acestea cuprinznd speciile cu exigene identice sau asemntoare fa de una din caracteristicile edafice menionate (troficitate, reacie, umiditate etc). Exist ns i posibilitatea anticiprii unor proprieti sau nsuiri ale solului pe baza repartiiei teritoriale i a alctuirii nveliului vegetal. Pe baza cercetrilor de teren i laborator au fost stabilite categorii de specii indicatoare pentru diferite grade de troficitate ale solului, exprimate prin anumite intervale de valori ale gradului de saturaie n baze (V%), pentru anumite valori caracteristice ale pH-ului, ct i pentru diferite regimuri de umiditate. Alte specii sau asociaii vegetale indic i o serie de nsuiri morfologice i chimico-biologice, respectiv, structura glomerular, afnarea solului, existena humusului de tip mull, cu structur glomerular n orizontul superior, compactitatea, nelenirea, prezena azotului accesibil .a. Pe de alt parte, unele asociaii vegetale (ndeosebi ierboase) contribuie la afnarea solului prin aciunea mecanic a rizomilor i stolonilor, determinnd generarea structurii pedogenetice i afnarea orizontului humifer. 3.1. Specii indicatoare pentru diferite grade de troficitate a solului Troficitatea solului poate fi apreciat prin intermediul speciilor indicatoare, care se grupeaz n 8 categorii i anume: extrem oligotrofe, oligotrofe, oligo-mezotrofe (cu 2 subcategorii), euri-mezotrofe, mezotrofe (cu 2 subcategorii), eutrofe, megatrofe i euritrofe (cu 2 subcategorii). Fiecare categorie indic caracterul solului din punct de vedere al bogiei n baze schimbabile, pe care respectivele specii vegeteaz n mod normal, precum i intervalul de valori ale gradului de saturaie n baze, conform urmtoarei clasificri:

22

1) soluri extrem oligobazice i extrem oligotrofe (extrem nesaturate, foarte puternic acide i srace n baze), cu V<10%; 2) soluri oligobazice (foarte nesaturate, puternic acide), V=10-30%; 3) soluri oligo-mezobazice (nesaturate n baze, moderat acide), V=3O-55%; 4) soluri mezobazice (moderat saturate n baze, slab acide), V=55-75%; 5) soluri eubazice (aproape complet saturate n baze, de la slab acide pn la neutre), V=75-100%; 6) soluri eubazice intens humifere (aproape complet saturate n baze, neutre, cel mult slab acide), V=85-95%; 7) soluri carbonatate trofice (rendzine, pseudorenzine, alte tipuri de soluri cu efervescen de la suprafa); 8) soluri mezobazice, eubazice i carbonatice cu troficitale azotoas sczut i foarte sczut (litosoluri, regosoluri i erodisoluri). Specii extrem oligotrofe Aceast categorie indic soluri extrem oligobazice (V=4-30, rar 35%), puternic acide, i cu humus brut (rar mull acid). Principalele specii caracteristice sunt: Vaccinium vitis-idaea, Calluna vulgaris, Lycopodium clavatum, Genista sagiltalis.

Fig. 1 Vaccinium vitis-idaea - Merior Vaccinium vitis-idaea (L) - Merior (fig. 1) Caractere biologice: nlime 30 cm, frunze sempervirescente, pieloase, nflorire n mai-iunie, fruct rou. Distribuie geografic: specia se instaleaz din etajul fagului, se dezvolt prioritar n etajul molidului i urc pn n subetajul jnepeniului, fiind ntlnit n pduri rare, parcele defriate i n pajiti, precum i n turbrii. Caractere ecologice: specie oligotrof, moderat-puternic acidofil. Specii oligotrofe Se instaleaz pe tipuri de sol de la extrem oligobazice pn la oligo-mezobazice (V=4-55, n unele situaii chiar pn la 75%). Cele mai frecvente specii oligotrofe sunt: Luzula sylvatica, L. luzuloides, Deschampsia flexuosa, Ca{amagrostis

23

arundinacea, Lycopodium selago, Dryopteris spinulosa, Veronica officinalis, Homogyne alpina, Vaccinium myrtillus Bruckenthalia spiculifolia.

Fig. 2 Luzula sylvatica Scredei Luzula sylvatica - Scredei (fig. 2) Caractere biologice: nlime 40-80 cm, mbrac forma unor tufe dese, frunze late (cca 1 cm), nflorire n iulie-august. Distribuie geografic: specie frecvent n etajul fagului i al molidului, cu apariii n pdurile rare i n tieturi. Caractere ecologice: specie mezo-higrofit, moderat-putemic acidofil. Specii oligo-mezotrofe Aceste specii indic soluri oligobazice pn la mezobazice, n urmtoarele situaii: a) V= 15-75% Pentru acest interval al gradului de saturaie n baze caracteristice sunt: Deschampsia caespitosa, Molima coerulea, Moneses uniflora, Carex brizoides, Polystichum lanchitis, Genista tinctoria, Viola riviniana.

Fig. 3 Deschampsia caespitosa - Piu

24

Deschampsia caespitosa (L) - Piu, Trs (fig.3) Caractere biologice: plant nalt (50-120 cm), frunze plane, panicul mare, extins i spiculee mici (2-4 mm), nflorire n lunile iunie-august. Caractere ecologice: specie mezohigrofit i higrofit, moderat-putemic acidofil. Distribuie geografic: rspndit n pajitile secundare din etajul pdurilor de conifere pn n zona alpin, dar i n luncile umede.

Fig.4 Molinia coerulea - Iarb albastr Molinia coerulea (L) - Iarb albastr (fig. 4) Caractere biologice: plant nalt (30-100 cm), frunze de 3-6 mm lime, inflorescena sub form de panicul, cu spiculee n nuane de albastru-nchis, nflorire n lunile iulie-august. Caractere ecologice: specie oligotrof, mezohigrofit pn la higrofit. Distribuie geografic: frecvent n zona pdurilor de stejar i de fag, ntlnit n pajiti secundare, tieturi de pdure, pe soluri umede, rar mltinoase i, uneori, salinizate. b)V=30-75% Ecartul gradului de saturaie n baze cuprins ntre 30-75%, este caracteristic speciilor: Carex montana, Galium pseudoaristatum, Festuca altisima, F. heterophylla, Melampyrum bihariense, Cytisus hirsutus.

25

Fig.5 Moneses uniflora - Prlu de munte Moneses uniflora (L) - Prlu de munte (fig. 5) Caractere biologice: plant scund (5-15 cm), frunze sempervirescente, flori glbui, nflorire n iunie-iulie. Caractere ecologice: specie mezofit, mezotrof, slab-moderat acid. Distribuie geografic: rspndit din etajul pana in zona subalpin. Specii euri-mezotrofe Prezentele specii sunt indicatoare pentru solurile (Rameau i colab., oligomezobazice. mezobazice i eubazice (V=30-85%). 1989) Caracteristice sunt speciile de: Agrostis stolonifera, Campanula abietina, C. ranunculoides, Chrysanthemum rotundifoilum, Carex digitala, Dryopteris disjuncta, Epilobium montanum, Melica uniflora, Pyrola secunda, Veronica chamaedrys.

Fig. 6 Agrostis stolonifera - Iarba cmpului Agrostis stolonifera (L) - Iarba cmpului (fig. 6)

26

Caractere biologice: plant stolonifer, nlime 30-60 cm, cu spiculee mici, verzi sau violacee, nflorire n iunie, iulie. Caractere ecologice: specie mezohigrofit pn la higrofit. Distribuie geografic: frecvent n zona de step i silvostep, cu extindere pn n etajul fagului; este ntlnit n pajiti umede, adesea nmltinite. Specii mezotrofe Sunt indicatoare pentru soluri de la mezobazice pn la eubazice. a) V=55-85% Din aceast categorie fac parte: Equisetvm sylvaticum, Calamagrostis epigeios, Carex remota, Crepis paludosa, Ranunculus carpaticus, Senecio fuchsii.

Fig. 7 Equisetum sylvaticum - Ruinea ursului Equisetum sylvaticum (L) - Ruinea ursului (fig. 7) Caractere biologice: nlime 15-60 cm, tulpin ramificat cu ramuri subiri, nflorire n mai-iunie. Caractere ecologice: specie mezotrofa, higrofit. Distribuie geografic: specific din etajul gorunului pn n cel al molidului, ntlnit n pduri rare (pe soluri cu exces de umiditate), zvoaie i pajiti nmltinite. b) V=55-100% Caracteristice sunt speciile: Salvia glutinosa, Dryopteris filix-mas, Andropogon ischaemum, Asarum europaeum, Asperula odorata, Berteroa incana, Brachypodium silvaticum, Cardamine amara, Carex pendula, Chrysanthemum corymbosum, Euphorbia amygdaloides, Filipendula ulmaria, Galium aparine, Geraniu robertianum, Hedera helix.

27

Fig. 8 Salvia glutinosa - Cinste Salvia glutinosa (L) Cinste (fig. 8) Caractere biologice: plant nalt 50-100 cm, proas, cu tulpina lipicioas, frunze opuse, sagitate, nflorire n iunie-august. Caractere ecologice: specie mezohigrofit. Distribuie geografic: frecvent din etajul gorunului pn n cel al molidului; apare att n pduri ct i n zvoaie.

Fig. 9 Dryopteris filix-mas - Feriga Dryopteris filix-mas (L) - Feriga (fig. 9) Caractere biologice: nlime 30-150 cm, rizom gros acoperit cu peiolii frunzelor din anii precedeni. Caractere ecologice: specie mezofit, mezotrof, slab-moderat acidofil. Distribuie geografic: specific pdurilor de stejar, fag i molid.

28

Specii eutrofe Sunt indicatoare pentru soluri eubazice, uneori intens humifere, Speciile caracteristice sunt: Anemone nemorosa, Adonis vernalis, Allium ursinum, Artemisia austriaca, Cardamine, impatiens, lanata, Elymus europaeus, Festuca gigantea, F. pseudovina, Koeleria Phlomis tuberosa, Polygonatum latifolium, Potentila erecta, Stachys silvatica, Vinca minor, Valeriana officinalis, Viola hirta.

Fig. 10 Anemone nemorosa -Floarea Patilor Anemone nemorosa (L) -Floarea Patilor (fig. 10) Caractere biologice: plant cu rizom trtor, nflorire n aprilie-mai. Caractere ecologice: specie eutrofa, mezofit. Distribuie geografica: frecventa n zona forestiera(stejar, fag i molid). Specii megatrofe Aceste specii sunt indicatoare pentru soluri eubazice, intens humifere sau carbonatic trofice (V=85-100%). Din aceast categorie fac parte: Lamnium maculatum, Arum maculatum, Vinca herbacea, Viola mirabilis, Geranium phaeum, Echium rubrum, Linaria dalmatica, Melica ciliata, Physalis alkekengi, Stachys reda.

29

Fig. 11 Lamium maculatum - Urzica moart Lamium maculatum (L) - Urzica moart (fig. 11) Caractere biologice: plant cu rizomi, flori roii purpurii, nflorire n aprilie-iunie. Caractere ecologice: specie mezofit-mezohigrofit. Distribuie geografic: frecvent n silvostep i etajul molidului, este ntlnit n pduri, margini de pdure, tufiuri i locuri umbroase. Specii euritrofe Cuprind specii cu mare amplitudine ecologic fa de troficitatea solului (de la extrem oligobazice pn la eubazice). a) V=4-90% Oxalis acetosella, Hieracium transilvanicum.

Fig. 12 Oxalis acetosella - Mcriul iepurelui Oxalis acetosella (L) - Mcriul iepurelui (fig. 12) Caractere biologice: plant scund (5-15 cm), frunze trifoliate, flori purpurii-liliachii, rar albe. Caractere ecologice: specie euritrof, mezofit-mezohigrofit.

30

Distribuie geografic: frecvent n etajul fagului i cel al molidului; ntlnit prioritar n locuri umbroase. b)V=15-95% Pentru acest interval de valori al gradului de saturaie n baze, reprezentative sunt speciile: Maianthemum bifolium i Poa nemoralis. c)V=30-100% Din categoria plantelor indicatoare cu valori ale gradului de saturaie n baze mai mari de 30% menionm: Dactylis glomerata, Carex pilos a, Chrysanthemum rolundifolium i Fragaria viridis.

Fig. 13 Dactylis glomerata - Golom

Dactylis glomerata (L) - Golom (fig. 13). Caractere biologice: plant cu nlime variabil (10-120cm), frunze nguste (pn la 1 cm lime), spiculee compacte, nflorire n iunie-iulie. Caractere ecologice: specie xeromezofit-mezofit. Distribuie geografic: specie caracteristic stepei, silvostepei, ct i pajitilor secundare din etajele pdurilor de stejar i fag. 3.2. Specii indicatoare ale reaciei solului Din punct de vedere al adaptabilitii la diferite medii, plantele indicatoare ale reaciei solului se grupeaz n 8 categorii: extrem acidofile, extrem acidofile-moderat acidofile (cu 2 subcategorii), acidofile (cu 2 subcategorii, moderat acidofile, moderat- slab acidofile, moderat acidofile-neutrofile, slab acidofile-neutrofile i neutrofile. Pentru fiecare din aceste categorii vom evidenia caracterul solurilor din punct de vedere al reaciei, la care speciile respective vegeteaz normal, precum i intervalul corespunztor al valorilor pH-lui, conform urmtoarei scri: puternic acid (pH = 3,5-5,0), moderat acid (pH = 5,0-6,0), slab acid (pH = 6,0-6,8), neutru (pH = 6,8-7,2). Specii extrem acidofile

31

Sunt indicatoare pentru soluri puternic acide (pH= 3,5-5,0). Din aceast categorie fac parte: Calluna vulgaris, Bruckenlhalia spiculifolia, Luzula sylvatica, Deschampsia flexuosa, Lycopodium clavatum, Vaccinium vitis-idaea, Polytrichum commune, Sphagmim sp.} Polythrichum juniperinum.

Fig. 14 Calluna vulgaris - Iarb neagr, Mrtloag Calluna vulgaris (L) - Iarb neagr, Mrtloag (fig. 14) Caractere biologice: arbust pitic (20-100 cm), instalat pe soluri degradate, flori mici roz-violacee, nflorire n august-septembrie. Caractere ecologice: specie oligotrof, xeromezofit-mezofit, moderat-foarle puternic acidofil, calcifug. Distribuie geografic: din etajul gorunului pn n cel al molidului; ntlnit n rariti de pdure, tufiuri, pajiti i turbrii. Specii extrem acidofile moderat acidofile Caracterizeaz solurile de la puternic pn la moderat acide. a) pH-3,5-6,0 Cele mai frecvente specii din aceast categorie sunt: Vaccinium myrtillus, Calamogrostis anmdinacea, Carex brizoides, Genista sagittalis, Homogyne alpina, Luzula luzuloides, Lycopodium selago, Molinia coerulea, Soldanella hungarica, Veronica officinalis.

32

Fig. 15 Vaccinium myrtillus - Afin negru Vaccinium myrtillus (L) - Afin negru (fig. 15) Caractere biologice: arbust foarte ramificat, nlime 15-20 cm, tulpina muchiat, fructe bace albastre-vineii, nflorire n mai-iunie. Caractere ecologice: specie oligotrof, xeromezofit-mezohigrofit, moderatputernic acid. Distribuie geografic: caracteristic etajului montan superior (pduri de conifere i jnepeniuri). b) pH = 4,5-6,0 Pentru acest interval de pH, cele mai reprezentative specii sunt: Carex montana, Deschampsia caespitosa, Pyrola uniflora, Juncus ejfusus. Specii moderat acidofile Aceste specii prefer solurile moderat acide (pH= 5,0-6,0) Dintre acestea fac parte: Saxifraga cuneifolia, Carallorhiza trifida, Hierochloe australis, Cytisus hirsutus.

Fig. 16 Saxifraga cuneifolia - Iarba surzilor Saxifraga cuneifolia (L) - Iarba surzilor (fig. 16) Caractere biologice: plant cu stoloni subiri, nlime 10-20 cm, frunze pieloase, nflorire n iunie-august. Caractere ecologice: specie saxicol mezotrof, mezohigrofit. Distribuie geografic: frecvent n etajul fagului i al molidului, de preferin pe stancriile umbrite din pduri. Specii moderat pn la slab acidofile Indic soluri moderat pn la slab acide (pH=5,0-6,8) Cele mai caracteristice sunt: Epilobium montanum, Campanula abietina, Cardamine amara, Carex digitata, Chrysanthemum rotundifolium, Crepis paludosa, Dentaria glandulosa, Dryopteris filix-mas, Origanum vulgare, Physocaulis nodosus.

33

Fig. 17 Epilobium montanum - Pufuli Epilobium montanum (L) - Pufuli (fig. 17) Caractere biologice: plant nalt (30-80 cm), tulpin dreapt cilindric, flori roiiroz, nflorire n iulie-august. Caractere ecologice: specie mezofit, mezotrof. Distribuie geografic: prezent n etajele fagului i molidului, ntlnit de preferin n rariti, la margini i n tieturi de pdure. Specii moderat acidofle - neutrofile Aceste specii predomin pe soluri de la moderat acide pn la neutre, rar alcaline (pH=5,0-7,2(8,0) La aceste cerine ecologice rspund urmtoarele specii: Carex sylvatica C. pendula, Dentaria bulbifera, Andropogon ischaemum, Asparagus tenuifolius, Chrysanthemum corymbosum, Euphorbia amygdaloides, Fragaria viridis, Galium apar ine, Hedera helix, Impatiens noli-tangere, Inula germanica, Melica uniflora, Polygonatum multiflorum, Potentilla alba, Polygonatum officinale, Stellaria holostea, Rubus hirtus, Salvia glutinosa, Pulmonaria officinalis, Ranunculus auricomus.

Fig. 18 Carex sylvatica - ovarul

34

Carex sylvatica (Huds) - ovarul (fig.18) Caractere biologice: plant sub form de tufe, nalt de 30-60 cm, spice alungite lung pedunculate, plecate ntr-o parte, nflorire n mai-iunie. Caractere ecologice: specie mezofit, mezohigrofit. Distribuie geografic: frecvent n zona pdurilor (etajul fagului i al molidului), ntlnit n pduri umbroase, zvoaie i n pajiti umede. Specii slab acidofile - neutrofile Aceste specii prefer solurile slab acide pn la neutre, rar alcaline (pH - 6,0-7,2(8,0). Cele mai des ntlnite sunt: Arum maculatum, Adonis vernalis, Artemisia austriaca, Berteroua incana, Cardamine impatiens, Convallaria majalis, Digitalis lanata, Elymus europaeus, Festuca gigantea, Galega officinalis, Lamium maculatum, Lycopus europaeus, Rubus caesius, Stachys germanica, Vinca herbacea, V. Minor.

Fig. 19 Arum maculatum - Rodul-pmntului Arum maculatum (L) - Rodul-pmntului (fig. 19) Caractere biologice: plant cu tubercul, frunze sagitate cu nervuri ramificate, inflorescena n spic, cu axa mult ngroat, nflorire n mai-iunie. Caractere ecologice: specie euritrof, mezofit, mezohigrofit. Distribuie geografic: frecvent n pduri umbroase (Ouerceto-Fagetaea), pe soluri bogate n humus (parial saturat n baze). Specii neutrofile Prefer solurile cu o reacie neutr, dar se pot ntlni i pe substraturi alcaline (carbonatic trofice) (pH = 6,8-8,0) Cele mai caracteristice specii sunt: Astragalus monspessulanus, Echium rubrum, Inula salicina, Linaria dalmatica i Melica ciliata. 3.3. Specii indicatoare ale regimului de umiditate a solului Cerinele plantelor fa de umiditatea solului sunt extrem de diferite. n funcie de aceast caracteristic, speciile indicatoare se pot grupa n 8 categorii: xerofite, mezoxerofite, mezofite, mezo-higrofite, higrofite, ultra-higrofite, eurifite i alternativ eurifite. Fiecrei categorii n parte i este specific un anumit regim de umiditate al

35

orizonturilor superioare, cu referire direct la intervalul estival mijlociu din perioada de vegetaie sau chiar la ntregul ciclu vegetativ. Intervalele de umiditate ale solului se exprim prin calificative, stabilite n teren, dup cum urmeaz: uscat (nu las nici cea mai slab senzaie de umezeal); uscat-reavn (strns bine n mn, las o uoar senzaie de umezeal); reavn (las o senzaie clar de umezeal, tar s umezeasc mna la strngere puternic); reavn-jilav (las o senzaie de umezeal accentuat, iar prin strngere puternic n mn, pielea se umezete slab); jilav (umezete bine mna la strngere uoar, dar nu cedeaz ap sub form de picturi, la strngere puternic); jilav-umed (umezete bine mna la strngere uoar i cedeaz apa, care ns nu picur); umed-ud (umezete bine pielea chiar la simpla atingere, iar prin strngere las s picure ap); ud (saturat complet sau aproape complet cu ap; luat n mn las s picure ap de la sine sau la strngere uoar); parial submers (apa bltete n areale restrse la suprafaa solului i satureaz orizonturile superioare). Specii xerofite n aceast categorie se grupeaz speciile care sunt adaptate s reziste pe soluri estival uscate, pn la uscat-reavne. Cele mai caracteristice sunt: Festuca valesiaca, F. pseudovina, Artemisia austriaca, Adonis vernalis, Andropogon ischaemum, Echium rubrum, Genista sagittalis, Koeleria glauca, Melica ciliata, Potentilla alba, P. recta, Stachys germanica, Xeranthemum annuum, Inula ensifolia.

Fig. 20 Festuca valesiaca -Piu Festuca valesiaca (L) -Piu (fig.20) Caractere biologice: nlime 25-40 cm, frunze filiforme (0,4-0,5 mm lime), nflorire n mai-iunie. Caractere ecologice: specie xerofit, pn la xero-mezofit. Distribuie geografica: specific stepei i silvostepei, dar poate urca pn n etajul gorunului (pajiti). Specii mezo-xerofite Speciile mezo-xerofite sunt specifice solurilor care n orizonturile superioare sunt de la uscat-reavne pn la reavne, n perioada de var (cu precipitaii reduse). Acestei categorii i aparin urmtoarele specii: Asparagus tenuifolius, Bruckenthalia spiculifolia, Campanula persicifolia, C. ranunculoides, Carex

36

montana, Chrysanthemum corymbosum, Digitalis lanata, Festuca altisima, Genista tinctoria, Inula germanica, Origanum vulgare, Phlomis tuberosa. Specii mezofite Pentru solurile reavne i reavn-jilave, n perioada de var, caracteristice sunt: Deniaria bulbifera, Anemone ranunculoides, Asarum europaeum, Asperula odorata, Bromus ramosus, Carex digitala, Convalaria majalLs, Elymus europaeus, Epilobium Montanum, Euphorbia amygdaloides, Pulmonaria rubra, Vinca minor.

Fig. 21 Dentaria bulbifera - Colior Dentaria bulbifera (L) - Colior (fig. 21) Caractere biologice: plant cu frunze penat-sectate dispuse altern, nlime 30-70 cm, florii roietice sau alburii, nflorire n aprilie-mai. Caractere ecologice: specie mezofit, mezotrof-eutrof. Distribuie geografic: specific etajului fagului, mai rar, n pdurile de stejar (pduri umbroase). Specii mezo - higrofite Gama speciilor mezo-higrofite nsoete predominant solurile reavnjilave, pn la jilav-umede. Aceastei categorii i aparin: Allium ursinum, Arum maculatum, Carex sylvatica, Chrysanthemum rotundifolium, Festuca gigantea, Lamium maculatum, Luzula sylvatica, Lycopodium selago, Moneses uniflora, Ranunculus carpaticus, Salvia glutinosa, Senecio fuchsii. Specii higrofite Pentru solurile de la jilav-umede pn la umed-ude, putem exemplifica: Carex pendula, C. remota, Crepis paludosa, Equisetum sylvaticum Galega officinalis, Impatiens noli tangere, Lycopus europaeus, Stachys palustris.

37

Fig. 22 Carex pendula - Rogoz Carex pendula (Huds) - Rogoz (fig. 22) Caractere biologice: plant nalt (50-150 cm) frunze late, nflorire n mai-iunie. Caractere ecologice: specie mezo-higrofit. Distribuie geografic: specific etajelor gorunului i fagului (pduri umbroase) i n pajitile cu exces de umiditate, caracteristice acestor etaje. Specii ultra - higrofite Speciile n cauz nsoesc solurile cu exces de umiditate (inclusiv cele mltinoase), permanent ude sau parial submerse. n aceste condiii de mediu sunt ntlnite prioritar: Carex riparia, C. rostrata, C. stellulata i Eriophorum vaginatum. Specii eurifite n aceast categorie sunt grupate speciile vegetale capabile s se dezvolte n habitaturi variate, cu un spectru larg al condiiilor de umiditate din sol. Cel mai des ntlnite sunt: Stellaria nemorum, Deschampsia flexuosa, Galium schultesii, Inula salicina, Lapsana communis, Luzula luzuloides, Maianthemum bifolium, Melica nutans, Pyrola secunda, Brachypodium silvaticum, Calamagrostis arundinacea, Calluna vulgaris, Sanicula europaea, Vaccinium myrtillus, Rubus hirtus .a.

Fig. 23 Stellaria nemorum - Stelu

38

Stellaria nemorum (L) - Stelu (fig. 23) Caractere biologice: frunze ovate, tulpin proas, nflorire n mai-iulie. Caractere ecologice: specie mezo-higrofit. Distribuie geografic: specific pdurilor de amestec gorun i fag (Alneto-Ulmion). Specii alterntiv eurifite Calamagrostis epigeios, Carex tomentosa, C. vulpina, Molinia coerulea. 3.4. Specii indicatoare pentru soluri cu humus de tip mull i structur glomerular Specii indicatoare de mull Humusul de tip mull, saturat sau aproape saturat n baze condiioneaz instalarea unor specii caracteristice: Mercurialis perennis, Actaea spicala, Allium ursinum, Anemone nemorosa, Arum maculatum, Asarum europaeum, Asperula odorata, Cardamine impatiens, Carex digitala, C. sylvalica, Dentaria bulbifera, Elymus europaeus, Festuca gigantea, Geranium robertianum, Hedera helix, Lathyrus vernus, Melica uniflora, Mellium effusum, Polygonatum latifolium, Pulmonaria officinalis, P. rubra, Salvia glutinosa, Stellaria holostea, Vinca minor.

Fig. 24 Mercurialis perennis - Brei Mercurialis perennis (L) - Brei (fig. 24) Caractere biologice: plant stolonifer, dioic, frunze peiolate, lanceolate sau ovate, nflorire n aprilie-mai. Caractere ecologice: specie eutrof, mezotrof. Distribuie geografic: frecvent n pduri i parcele defriate (Fagetalia). 3. 5. Specii indicatoare de soluri compacte Compactarea natural i, ndeosebi de natur antropic contribuie la instalarea unorspecii caracteristice: Agrostis alba, Carex brizoides, Centaurium umbellatum, Festuca pseudovina, Gypsophilla muralis, Lychnis coronaria, Potentilla alba, P. erecta, Stachys germanica, Veronica spicata.

39

3. 6. Specii productoare de nelenire In condiile unor pajiti naturale cu caracter secundar sau ale celor din etajul tufriurilor subalpine, unele specii produc nelenirea putennic a orizontului superior. Din aceast categorie fac parte: Vaccinium myrtillus, V. vitis-idaea, Andropogon ischaemum, Agrostis alba, Calluna vulgaris, Carex brizoides, Deschampsia caespitosa, D. flexuosa, Festuca pseudovina, F. valesiaca, Poa pratensis, Luzula sylvatica. Specii care afneaz orizontul superior al solului prin aciunea mecanic a rdcinilor, rizomilor i stolonilor Plantele cu rizomi, stoloni i rdcini ramificate contribuie nemijlocit la afnarea orizontului superior al unor soluri de la slab la moderat compact. Aceast aciune este caracteristic speciilor: Anemone nemorosa, Asarum europaeum, Dentaria bulbifera, Melica nutans, Polygonatum multiflorum, Symphytum cordatum. 3. 7. Specii indicatoare de soluri sarturate Prezena srurilor solubile n profilul unor soluri poate indicat de instalarea unor specii rezistente la aceste condiii de mediu. Cele mai reprezentative specii indicatoare sunt: Salicornia herbacea, Sueda maritima,Bassia hirsuta, Atriplex hastata, Obione pedunculata, Petrosimonia triandra, Nitraria scoberi.

Fig. 25 Salicornia Herbacea) Iarba srat Salicornia europaea ( S. Herbacea) (L) Iarba srat (fig. 25) Caractere biologice: plant cu tulpin cilindric, glabr, verde sau roiatic, frunze liniare sau semicilindrice, nflorire n iulie-septembrie. Caractere ecologice: specie mezohalofit-higrohalofit. Distribuie geografic: frecvent din zona stepei pn n etajul gorunului, pe suprafee plane i slab nclinate, cu exces de umiditate.

40

Bibliografie

1. Cretzoiu, P. - Flora lichenilor foliosi si fruticulosi epidendri si epixili din Romania; 2. Hindak, Fr. - Sladkovodne riasy, Slovenske pedagogicke nakladadeldstvo, 1977; 3. Kiement, O. - Cheie pentru determinarea speciilor de Peltigera din Romania; 4. Malacea, I..- Biologia apelor impurificate, Edit. Academiei RSR, Bucuresati, 1969; 5. Moruzi, C., Petria, E., Mantu, E., - Catalogul lichenilor din Romania", Bucuresti;1967 6. Moruzi C., Toma N. - Determinator de plante inferioare Licheni, Edit. Did. si Ped., Bucuresti, 1971; 7. Negrea, St. - Fauna R.S.R., Crustaceea, vol. VI, fasc.12, Cladocera, Ed. Academica R.S.R, Bucuresti, 1983; 8. Rudescu, L. - Fauna R.S.R., Trochelminthes, vol. II, fasc. 2, Rotatoria, Ed. Academica R.S.R, Bucuresti, 1960.

41