Eugen Giurgiu
Eugen Giurgiu
Eugen Giurgiu
unde studiam biochimia. Viata mea nu era cu nimic mai buna sau mai
rea decat a majoritatii colegilor mei, cand a venit nenorocirea: mama avea
cancer, in faza avansata. A fost imediat supusa unui tratament chirurgical
dur, cu histerectomie totala si
extirparea ambilor sani, dar boala tot evolua. Si, ca si cum nu ar fi fost de
ajuns, mama s-a imbolnavit grav de hepatita, ficatul sau slabit ajungand in
faza cirotica. Profesorul Chiricuta, care era atunci seful clinicii, un
chirurg excelent, pe care l-am respectat foarte mult, a zis ca nu stie ce sa-i
mai faca si a trimis-o la boli
infectioase, pentru ca suferea acum si de hepatita. A ajuns la clinica pe care
o conducea atunci o alta somitate, profesorul Albinni, dar si el a ridicat
neputincios din umeri: pacienta era fara speranta. In vremea aceea,
oamenii erau altfel, parca mai buni, mai inimosi ca acum. Student cum eram,
m-au primit atunci toti marii medici care erau in Cluj, iar pe timpul acela fara
doar si poate Clujul era capitala medicinii romanesti. Insa toti specialistii
au ridicat din umeri si mi-au spus ca nu se mai poate face nimic. Unul dintre
ei m-a luat intr-o zi deoparte si mi-a zis cu compasiune: "Giurgiulica, draga,
esti student si nu ai bani, iar inmormantarea o sa te coste mult si n-o sa ai de
unde. Semneaza tu, te rog, ca o iei acasa pe mama pe proprie raspundere,
ca nu mai e nimic de facut, decat sa pastrezi banii, sa ai sa o ingropi". Am
semnat, ca nu aveam ce face."
D-l Giurgiu lasa o pauza, ca si cum ar fi chemat mai clar amintirile, dupa
care continua, savurand efectul: "Mama traieste si acum! Numai ca am o
mare problema cu ea: nu mai vrea sa-si ia plantele pe care i le prepar, pentru
ca are aproape nouazeci de ani si s-a cam saturat de viata. Cel mai tare
o deranjeaza ca toate prietenele ei s-au dus, si numai ea, care trebuia sa
moara de acum vreo cincizeci de ani, a ramas in viata,
singura." - Vreti sa spuneti ca s-a vindecat de cancer in faza terminala si de
ciroza?
- Domnul meu, sa stii ca de cancer nu te mai vindeci niciodata, este ca
si cum ti s-ar amputa un deget si-ai astepta sa-ti creasca la loc - nu se poate!
Insa, este perfect adevarat: poti trai cu cancerul si poti sa-ti vezi foarte bine
de viata, fara suferinta, oricat de mult timp. Mama, de exemplu, traieste cu
aceasta boala de aproape 50 de ani. A luat anumite plante, a mancat
anumite alimente, a adoptat un mod de viata sanatos si organismul a
rezistat bolii, care nu s-a mai putut dezvolta.
"Putini stiu ca reputatul medic si academician I.C. Parhon descoperise
sapte plante anticancerigene"
- Cu alte cuvinte, ati descoperit un tratament viabil pentru boala
canceroasa?
- Cred ca este prea mult spus. Mai ales in asemenea boli complexe nu exista
un panaceu, un tratament
care sa se potriveasca la toti pacientii cu un anumit diagnostic. Insa, ce-i
drept, atunci, in studentie, am avut
- Nu am nici cea mai mica nostalgie dupa vremurile de dinainte de 89, dar sa
stiti ca erau atunci parca mult mai mult decat acum conditii pentru a inova,
pentru a descoperi lucruri noi in medicina. V-am mai spus ca ilustri profesori
ai scolii de medicina din Cluj au privit, greu de crezut acum, cu
multa speranta spre terapia cu plante. Mie, personal, mi s-au acordat, vreme
de ani si ani, 25 de paturi in spital pentru a aplica tratamente cu plante. Iar
atunci cand pentru un pacient nu se gasea tratament alopat eficient, erau
numerosi medici din spitalele universitare care spuneau:
"Trimite-l la Giurgiu!". Adesea mi se aduceau cazuri disperate, oameni pe
care sa-i tratez si care erau la
un pas de moarte, si foarte rar am refuzat. Aceasta, desi era o
responsabilitate uriasa, pentru ca in vremea aceea o eroare de tratament
putea insemna un proces penal, care sa ma distruga din punct de vedere
profesional si uman. Am tratat cu succes, asistat de medici, cu ajutorul
plantelor, oameni bolnavi de cancer cu diferite localizari si in diverse stadii,
oameni bolnavi de scleroza in placi, de dermatoze considerate incurabile, de
afectiuni autoimune... Am avut in permanenta sprijinul unor medici, am avut
la dispozitie un laborator utilat la un nivel decent, sprijinul unor botanisti
care-mi aduceau speciile de care aveam nevoie. S-au creat in vremea aceea,
in Cluj, zeci de medicamente din plante. Cateva se mai produc si acum,
cele mai multe au fost pe nedrept uitate, nu putine la numar se produc in
strainatate, desi inventiile sunt romanesti.
- Ne puteti da exemple de asemenea medicamente din plante?
Domnul Giurgiu ezita inainte de a raspunde, apoi da descurajat din mana
ca si cum ar spune: "Ce mai conteaza?". Apoi continua cu amara ironie:
- Acum nu mai este voie sa spui ca un produs din plante este medicament si
este bun la cutare boli. Nu, acum este supliment alimentar si nu poti spune
ca are vreo indicatie terapeutica. Iar daca totusi vrei sa avizezi un
medicament dintr-o planta arhicunoscuta si studiata, demersul acesta
dureaza ani si ani, trebuie sa
treci zeci de bariere birocratice si sunt necesare sume inaccesibile pentru un
muritor de rand pentru a-l putea
produce. Am descoperit, intre altele, un medicament extraordinar de eficient
pentru bolile prostatei. Am
incercat sa-l produc si am renuntat. Apoi, pur si simplu, am vandut brevetul
unei firme belgiene, care mi-a dat o suma cat pensia mea pe vreo cincizeci
de ani si asta a fost tot. Dar, oricum, cred ca a fost un caz fericit, cand
munca unui cercetator roman a fost recompensata de cineva.
"Consider ca mare parte din succese se datoreaza faptului ca am
folosit extractele in alcool, in care substantele cu actiune curativa sunt gata
dizolvate in mediu lichid si pot fi asimilate rapid si fara probleme de
organism"