CUPRINS

Lista abrevierilor…………………………………………………………………………………3

Introducere……………………………………………………………………………………….4

Capitolul I Considerații preliminare privind metoda portetului vorbit ..................................6

1.1 Noțiunea portretului vorbit........................................................................................................6

1.2 Premisile științifice,princiipile de bază privind aplicarea metodei ”portret vorbit”..................8

Capitolul II Descrierea persoanei după metoda portert vorbit.............................................14

2.1 Descrierea semnelor dinamice și statice..................................................................................14

2.2 Descrierea semnelor anatomice...............................................................................................30

2.3 Descrierea semnelor funcționale particulare și a îmbrăcămintei.............................................33

Capitolul III Domeniul de aplicare a metodei portret-vorbit.................................................36

3.1 Sursa informațională despre aspectul exterior a persoanei anunțate în căutare.......................36

3.2 Portretul subiectiv....................................................................................................................38

3.3 Identificarea cadavrelor necunoscute.......................................................................................45

Concluzii și recomandări.............................................................................................................53

Bibliografie...................................................................................................................................55

2
 Lista abrevierilor

C.p.p- Cod de procedură penală

Ș.a.m.d- și așa mai departe

Fig.-figura

Ex.- exemplu

Pag.- pagină

Nr.- numărul

Sec.- secol

3
 Actualitatea și importanța problemei abordate. O dată cu formarea statului de drept și
formarea societății democratice în Republica Moldova au fost efectuate transformări care duc spre
îmbunătățirea sau înrăutățirea activității organelor ocrotirii a normelor de drept. Aceste schimbări
în societatea noastră de-a lungul anilor sunt însoțite de fenomenul negativ al creșterii continue a
criminalității. Creșterea vădită a cestuia, impune intr-un mod mai riguros de a majora nivelul
activității a tuturor organelor de protecție a ordinii sociale, în special a celor cu funcții de urmărire
penală. Combaterea eficientă a actelor penale prin descoperirea la timp şi cercetarea lor prin
metode ştiinţifice şi în conformitate cu cerinţele legii este una din principiile care stau la crearea
unui stat de drept.

În realizarea acestui scop, un rol deosebit îi aparține științei multidicsciplinare

Criminalistica care, prin elaborarea de metode și mijloace tehnico-științifice de cunoaștere și
prevenire a delicventei, contribuie la creșterea eficienței luptei împotriva criminalității. 1

În aceste condiţii ofiţerii de urmărire penală din Republica Moldova depun eforturi
considerabile pentru a asigura realizarea scopului suprem al procesului penal: protejarea persoanei,
societăţii şi statului de infracţiuni, constatarea la timp şi în mod complet a faptelor cu caracter
penal astfel încât, orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei
sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată. Cele enunţate
prezintă un deziderat indispensabil realizării justiţiei penale şi rolului activ pe care trebuie să-l aibă
organele de urmărire penală, consacrat expres în alin.1 al art.254 C.p.p. al Republicii Moldova.
Potrivit normei în cauză, organele de drept sunt obligate „să ia toate măsurile prevăzute de lege
pentru cercetarea sub toate aspectele, completă şi obiectivă, a circumstanţelor cauzei pentru
stabilirea adevărului” 2

Deseori apare problema în activitatea de urmărire penală de a identifica persoana ce a

săvîrșit fapta infracțională, însă apare o dificultate de a recunoaște persoana.Situația incertă în care
personalitatea făptuitorului sau a victimei nu este cunoscută, tipică de altfel pentru etapa inițială
de cercetarea a faptelor penale intenționate, impune procedarea la identificarea acestora pe baza
reflectărilor material-fixate, precum și după datele aspectul exterior oferite de martori

Semnele ce caracterizează exteriorul persoanei joacă un rol important în cercetarea și

descoperirea infracțiunilor. Anume informația despre exteriorul persoanei poate fi un start spre

1
Doraș S. Criminalistica, Chișinău, 2011, pag.3
2
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din
14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 in 07.06.2003

4
efectuarea cercetării urmăririi penale sau poate fi chiar unicul punct care ar duce spre identificarea
persoanei sau a locului săvârșirii faptei.

Scopul și obiectivele. Scopul lucrării constă în abordarea și analizarea detailată a metodei

portretului vorbit în activitatea de urmărire penală și specială de investigație.

Pentru realizarea scopului urmărit au fost formulate următoarele sarcini:

- Generalizarea și analizarea teoretică cu privire la noțiunea și esența metodei portret-

vorbit;
- Analizarea premiselor istorice referitoare la apariția și utilizarea portretului vorbit în
actvitatea de urmărire penală și special de investigație;
- Cercetarea semnalmentelor anatomice, funcționale, a îmbrăcămintei și particulare ale
persoanei aflate în căutare și a cadavrelor necunoscute;
- Elaborarea portretului persoanelor date în căutare cu ajutorul mijloacelor tehnice și
folosirea operațiunilor, metodelor la identificarea cadavrelor necunoscute;

Gradul de investigare a temei. Abordarea temei date este analizată în manualele de

criminalistică, ai căror autori fiind Doraș S., Suciu C., Mircea I., Bădilă M., Vidrighin V.,Golunski
S.A., Яблоков H., Крылов И.Ф. Metode și tratate de tehnică criminalistică- Drăghici C-tin, Iacob
A., Popa Gh.

Cercetarea mai detaliată a metodei portretului vorbit a fost analizată de Ionescu L., Sandu
D., Panghe C., Dumitrescu C., Gacea E., autori stăini ca Щеголева Н.Л., Кухарев Г.А., Buda
K., Матвеев Ю. Н., Enlow D.,Stepher J.,
Tangența cu tema dată, o au autorii Guțu M.,Verza E., Moss J.P., și Vanezis Et.
Suportul metodologic și teoretic științific al lucrării. În cadrul cercetării ca mijloc
principal de efectuare s-a folosit metoda sociologică (intervievarea ofițerilor de urmărire penală)
metoda comparativă și istorică (studierea materialelor și surselor bibliografice). La scrierea tezei
s-a folosit baza teoretică a investigaţiei ce a constituit-o sursele ştiinţifice din domeniul
criminalisticii, psihologiei judiciare, expertizei judiciare şi a altor ştiinţe.

Noutatea temei investiagate. Tema dată constituie o ramură teoretică și practică a

compartimentului identificarea criminalistică, și originalitatea acesteia constă în evidenţierea şi
sistematizarea lacunelor existente în această activitate, argumentarea unor propuneri de
perfecţionare a acestui domeniu de cunoaştere, care la moment este elaborat insuficient în doctrina
criminalistică autohtonă.

5
 I. CONSIDERȚII PRELIMINARE PRIVIND METODA PORTRETULUI VORBIT
1.1Noțiunea portretului-vorbit

Componența esențială a identificării judiciare, identificarea criminalistică a persoanei după

semnalmente constituie o activitate indispensabilă a actului de justiție, având ca scop identificarea
infractorilor si implicit, prevenirea actelor infracționale.

Identificarea criminalistică poate fi definită ca un proces de stabilire a identității unei

persoane, obiect sau fenomen aflat in legătura cauzală cu fapta ilicită, prin metode stiințifice, în
scopul stabilirii adevărului în procesul judiciar.

Alături de metoda de identificare a persoanelor și cadavrelor cu ajutorul fotografiei

semnalmentelor și de metoda de identificare dactiloscopică, se aplică, ca o metodă auxiliară,
metoda identificării după trăsăturile exterioare3 care ar duce spre stabilirea identității. Necesitatea
de a stabili identitatea apare în procesul numeroaselor activități operaționale cum ar fi în timpul
eschivării persoanei de la judecată, în tipul cautării persoanelor dispărute, perosoanelor care au
evadat din penitenciare, care se ascund , a celor care sunt supuse urmăririi penale ori au fost
condamnate, la identificarea cadavrelor necunoscute etc.

Trăsăturile individuale ale persoanelor au fost și sunt folosite de organele judiciare în

procesul identificării infractorilor precum și la crearea și îmbogățirea unui sistem de înregistrare
și evidență a unor categorii de persoane, aflați în contradicție cu normele juridice.

În acest context a apărut și a intrat în tehnologia judiciară noțiunea de "semnalmente".Prin

semnalmente se înțeleg trăsăturile exterioare, generale și particulare ale unei
persoane, pe baza cărora aceasta poate fi identificată.4

La baza identificării persoanelor după semnalmente stă, așa cum s-a afirmat în
doctrină, pe de o parte, marea variabilitate a caracteristicilor individuale care deosebesc o
persoană de cealaltă iar pe de o parte, caracterul relativ constant al acestor caracteristici,
semnalmente.5

3
Suciu C.,Criminalistica, București, 1963,pag. 239
4
Panghe C., Dumitrescu C, Portretul vorbit, 1974, pag.3
5
Camil Suciu, Criminalistica…. pag. 423

6
 Descrierea semnalmentelor se face după o terminologie specială, unitară și precisă,
respectiv prin metoda portretului vorbit, care ar putea fi definită ca o metoda științifică de
descriere și comparare a trăsăturilor exterioare ale persoanelor. Astfel am putea afirma că
portretul vorbit nu este altceva decât o așa zis “fotografie descriptivă” a individului, o imagine
care ne redă toate particularitățile individuale cu ajutorul cărora să putem deosebi dintr-un grup
mai mult sau mai puțin numeros persoana căutată, practic să ajungem la identificarea acestuia.6

Яблоков spune că portretul vorbit este o metodă criminalistică ce descrie trăsăturile

exterioare ale persoanei cu utilizarea unor termini individuali, efectuată după o anumită sistemă,
în scopul căutării și depistării pesoanelor vii și a cadavrelor.7 O altă noțiune a portretului vorbit ne
dă Dumitres-cu și Gagea E ,care reprezintă un sistem ştiinţific de descoperire şi comparare a
semnelor şi trăsăturilor exterioare ale persoanelor sau cadavrelor necunoscute, în vederea
identificării făptuitorului, a victimei sau a altei persoane implicate.8 Panghe C.și Dumitrescu C.
definesc noțiunea de portret vorbit ca, descrierea persoanei văzută de către subiectul care a
perceput trăsăturile ei și le-a memorizat.9

Potrivit dicționarului juridic, portretulul vorbit reprezintă o metodă de identificare

criminalistică având la bază descrierea şi compararea trăsăturilor (semnalmentelor) exterioare ale
făptuitorului de către victimă sau martor. Temeiul acestei identificări îl constituie individualizarea
şi relativa stabilitate a caracteristicilor somatice ale fiecărei persoane adulte.10

În concluzie menționăm că, portretul vorbit este o metodă de identificare a persoanei după
trăsăturile exterioare caracteristice persoanelor anunțate în cătare, victimelor, bănuitului,
învinuitului sau cadavrelor necunoscute. Efectuată după un sistem, efectuat de către ofițerii de
urmărire penală.

1.2Premisile științifice,princiipile de bază privind aplicarea metodei

”portret-vorbit”

6
Bădilă M., Vidrighin V., Criminalistica, ALTIP Alba Iulia 2008, pag 88
7
яблоков H., криминалистика, москва юристъ 2007,c. 324
8
Dumitres-cu, .Gacea E., Elemente de antropologie judiciară, Bucureşti, 1994„p. 12
9
Ionescu L.,Sandu D.,Identificarea criminalistică, 1990, pag. 18
10
http://legeaz.net/dictionar-juridic/portretul-vorbit [ Accesat: 04.04.2017]

7
 Din cele mai vechi timpuri s-a impus nevoia diferenţierii unui om de altul, folosindu-se în
acest scop deosebirile care-i individualizau şi anume: aspectul exterior al feţei, corpolenţa,
existenţa unor malformaţii congenitale sau accidentale, anumite ticuri sau obiceiuri.

Deosebirile dintre aspectele exterioare ale persoanelor au fost folosite, cu trecerea timpului,
şi de organele judiciare ale statelor în vederea identificării infractorilor. Printre preocupările de
bază ale organelor judiciare au fost şi cele referitoare, pe de o parte, la identificarea persoanelor în
virtutea trăsăturilor exterioare caracteristice fiecărui individ, iar pe de altă parte, la crearea, pe
această bază, a unui sistem de înregistrare şi evidenţă a persoanelor ce încălcau normele juridice.

În acest context a apărut şi a intrat în terminologia judiciară noţiunea de ,,semnalmente’’.

Prin semnalmente înţelegem trăsăturile exterioare, generale şi particulare, ale unei persoane, pe
baza cărora aceasta poate fi recunoscută şi identificată .11

Bazele portretului vorbit au fost stabilite în sec.XV de către Leonardo da Vinci, care arată
că tehnica descrierii portretului vorbit constă în ,,maniera de a reţine şi reproduce profilul unei
figuri umane după ce a fost văzută o singură dată’’. El a sistematizat organele corpului uman,
considerându–le a fi de diverse tipuri: drepte, concave, convexe.12

Sistemul buletinelor de urmărire este întâlnit în secolul XVIII, pentru ca, o dată cu
inventarea fotografiei de către Daguerre (1839), să se înceapă introducerea albumelor fotografice
ale infractorilor.

Tehnica identificării persoanelor după semnalmente a intrat însă în practica organelor de

poliţie datorită lui Alphonse Bertillon (1853-1914), ajutor de grefier la Prefectura poliţiei din Paris,
care în anul 1879 a propus, în vederea recunoaşterii recidiviştilor, măsurarea lungimii unor
elemente invariabile ale scheletului şi corpului uman, creând astfel antropometria.

Metoda lui Alphonse Bertillon a constat în măsurarea, cu ajutorul unor instrumente (metrul
şi compasul), a ansamblului corpului (talia, lungimea braţelor şi a bustului), a capului (înălţimea
şi lăţimea lui), a înălţimii şi lăţimii urechii drepte şi a membrelor (lungimea labei piciorului stâng,
a degetelor mijlociu şi mic de la mâna stângă şi a antebraţului aceleiaşi mâini).

11
Mircea I.,Criminalistica Ed-II,București 2001.pag 239
12
Drăghici C-tin, Iacob A., Tratat de tehnică criminalistică, Ediţia a II a revăzută şi adăugită, Craiova, 2009, pag. 326

8
 Bertillon a elaborat, pe lângă înregistrarea antropometrică şi câteva metode de identificare
pe baza semnalmentelor exterioare, fiind vorba, în principal, de metoda portretului vorbit, precum
şi de albumul fotografic, ultimul marcând un salt calitativ în fotografia semnalmentelor.

Metoda portretului vorbit a fost recunoscută şi de alte ţări. Profesorul italian Ottolenghi a
propus completarea elementelor portretului vorbit, incluzând particularităţile psihice, cele ce
indică formele de mişcare etc. în alte ţări, de exemplu, în Marea Britanie faţă de portretul vorbit
se atârnau cu precauţie. În practică nu s-a introdus iniţial, fiind considerat dificil, neaccesibil unui
poliţist cu capacităţi medii.

Sistemul elaborat de Alphonse Bertillon a fost oficializat în Franţa în 1888, România

situându-se printre primele ţări europene care a introdus această metodă, prin înfiinţarea în 1892,
la Bucureşti, de către profesorul dr. Mina Minovici, a unui Serviciu de Antropometrie.

În anul 1861, Basarabia se afla sub influienţa juridică şi politică a Imperiului rus, în teritoriu
fiind realizate diverse reforme. Funcţiona legislaţia rusă paralel cu cea autohtonă. Jandarmii Rusiei
ţariste foloseau pe larg portretul vorbit.13

În practica organelor judiciare sovietice, portretul vorbit a avut un rol important. În primii
ani ai puterii sovietice a fost creată chiar o funcţie specială a persoanei ce recunoaştea, funcţie
deţinută de persoane cu memorie fenomenală, pentru a memora feţele infractorilor şi de a le
recunoaşte (la necesitate).

În anul 1956, în retrospectiva internaţională dedicată poliţiei criminale a apărut articolul

„Fotorobotul” semnat de comisarul oraşului Lile, (Franţa), P. Şabo - o completare a portretului
vorbit, propunându-se ca, după indicaţia martorilor oculari, din bucăţi de fotografii ale diferitor
persoane, de asamblat o imagine, fotografiată ulterior şi multiplicată pentru a fi folosită la căutarea
celui imaginat.14

Cu ajutorul acestui fotorobot s-a reuşit descoperirea multiplelor infracţiuni, inclusiv şi în

URSS. Fotorobotul s-a dovedit a fi prima tentativă de perfecţionare şi majorare a eficienţei
procesului de căutare a infractorilor.15

13
Крылов И.Ф., В мире криминалистики. Ленинград: ЛГУ, 1989, c.105
14
Ibidem, pag. 109
15
Dumitrescu C., Gacea E…….pag.200 .

9
 În Republica Moldova metoda dată a aparut în anii '80, ce a fost folosită cu success la
identificarea persoanelor dispărute, a persoanelor care se ascund , a celor care sunt supuse urmăririi
penale ori au fost condamnate, la identificarea cadavrelor necunoscute.

Metoda portretului vorbit este valabilă si astăzi, deoarece perceperea de catre martor a
imaginii infractorului intr-o accepție mai largă poate fi asimilată cu o urmă de memorie, respectiv
cu ceea ce s-ar putea denumi „urma ideala”, aceasta având un evident caracter material, specific
proceselor psihofiziologice de la nivelul scoartei cerebrale.

Necesitatea identificării unei persoane după semnalmente apare cu prilejul descoperirii și

demascării infractorilor, a umăririi și reținerii învinuiților și condamnaților care se ascund, a
căutării persoanelor dispărute, a decoperirii unor cadavre neindetificate.

Problema identificării persoanei după semnalmente se poate ridica și în cauzele civile, ca

de pildă, în cazul urmăririi pârâtului, care se sustrage de la plata pensiei alimentare, sau în cazul
recunoașterii unei personae ce reapare după o absență îndelungată.16

Premisile identificării individuale criminalistice după semnalmente sânt, pe de o parte,

nerepetarea complexului acestor semnalmente, iar pe de altă parte, caracterul lor relativ constant.
Semnalmentele sânt extrem de numeroase și variate, totalitatea lor individualizând aspectul
exterior al persoanei. Desigur, sânt și situații de asemănare între persoane și nu numai între rudele
apropiate sau mai îndepărtate, dar chiar și între persoane cu totul străine una de alta. Acest fapt
trebuie să stea în atenția organelor judiciare și de anchetă, cu prilejul rezolvării cazurilor suspecte.
Nu trebuie însă să se supraaprecieze fenomenul asemănării dintre persoane, deoarece, în primul
rind, asemănările foarte mari nu se întâlnesc decât destul de rar, iar în al doilea rind, oricât de mare
ar fi asemănarea, ea nu se referă decât la un anumit număr de trăsături și niciodată nu este identică.
Fiecare persoană prezintă trăsături care o deosebesc de alte persoane și care asigură posibilitatea
identificării individuale.

Folosirea metodei științifice, examinarea multilaterală și minuțioasă, precum și aprecierea

atentă a coincidențelor și deosebirilor duc la rezolvarea justă a acestei probleme.

De obicei, recunoașterea obișnuită după semnalmente, îndeseobi în cazul în care se pune

problema recunoașterii unei persoane puțin cunoscute, prezintă lipsurile esențiale din punct de
vedere criminalistic. Recunoașterea se efectuează după impresia generală, care adesea este greșită.
În acest caz de recunoaștere se folosește o mica parte a semnalmentelor, neacordându-se atenția

16
яблоков H.,.............,pag..366

10
cuvenită unei serii de alte caracteristici, deosebit de valoroase pentri identificare (de ex,
confirmației pavilinonului urechii). Totodata nu se are în vedere deosebirea dintre trăsăturile mai
constant și cele care suferă modificări considerabile intr-un timp scurt, între trăsăturile rar întâlnite
și cele frecvent întâlnite la numeroase persoane. Descrierea trăsăturilor exterioare este inexactă,
confuză, deoarece se folosește o terminologie întâmplătoare, care poate fi interpretată în mod
diferit.

Ținând seama de deficințele metodei de recunoaștere arătate mai sus, în criminalistică s-a
creat, pentru identificarea persoanei după semnalmente, o metodă specială, elaborată pe baza
experienței practicii judiciare și de anchetă, a cărei aplicare necesită folosirea unor date din științele
de descriere și comparare a semnalmentelor persoanelor în scopul identificării judiciare.

Principiile fundamentale ale metodei arătate constau în următoarele:

1. Identificarea persoanei se efctuează prin examinarea sistematică și amănunțită, precum

și prin confruntarea trăsăturilor care determină aspectul exterior al persoanei din mai multe puncta
de vedere;

2. Se folosesc doua categorii de trăsături : anatomice și funcționale. În prima categorie intră

: talia, constituția fizică, trăsăturile feței, caracteristicile dinților, părului, pielii.

După cum aceste trăsături pot fi observate atât în poziția de repaus a corpuui, cât și în stare
de mișcare, ele se mai numesc, de asemenea, și ”statice„. În cea de-a două categorie de trăsături
intră caracteristicile de mișcare și de poziție ale corpului- ținuta, mersul, gesticulația s.a.; aceste
trăsături se numesc funcționale sau ”dinamice„. În această categorie se include conventional și
câteva trăsături care, în sensul propriu al cuvântului, nu constituie trăsături exterioare, dar care pot
fi incluse tot în această categorie, cum ar fi : vocea, vorbirea;

3. Se studiază și se compară, pe de o parte, diferitele forme normale („ variațile

morfologice”) și alte trăsături ale corpului omenesc, iar pe de altă parte, fenomenele patologice-
anomaliile. Acestea din urmă pot fi anatomice ( de pildă, curbarea nasului ) și funcționale.

Semnalmentele unui număr restâns de persoane, care pot fi obesrvate cu multă ușurință, se
numesc de obicei semen particulare. Acestea sânt, cu precădere, diferite anomalii, dar totuși
caracateristici „ naturale” ( de pildă, urechi foarte mari) și trăsături întâmplătoare ( de exemplu,
tatuajul);

4. În cee ace privește trăsăturile anatomice, o mare importanță se dă trăsăturile feței.

Acestea se explică prin formele lor foarte deosebite și ușor de observat în diferitele condiții.
11
Totodata, „portertul vorbit” include și trăsăturile altor părți ale corpului : trunchiul, mâinile,
picioarele ș.a.m.d.;

5. În descrierea semnalmentelor unei persoane în scopul identificării judiciare, acestea se

fixează din doua poziții determinate : din față, adică în plan frontal, și din profil, adică lateral.

6. Cel mai important principiu al metodei „ portretului vorbit ” este folosirea unei
terminologii unitare, precise, special elaborate. Aceasta asigură eliminarea confuziilor și greșelilor
care pot apărea prin utilizarea unei denumiri insufficient de clare și precise a caracteristicilor ;

7. Diferitele părți ale corpului se caracterizeaă după mărime, formă, poziție, iar unele dintre
ele după culoare.

a) Mărimea nu se determină printr-o exprimare absolută sau prin măsurare, ci prin

apreciere, în comparație cu mărimea altor părți ale corpului : astfel, mărimea pavilionului urechii
se apreciază în raport cu mărimea capului ; înălțimea frunții, în raport cu înălțimea regiunii nazalo-
orală, privind din profil. De la această regulă , există și unele exceptții, de exemplu, la determinarea
taliei.

b) Structura unei părți a corpului poate fi caracterizată și după formă. Pentru aceasta, în
majaroritatea cazurilor, se are în vedere conturul linear exterior al detaliului respective. De
exemplu, după contur, fruntea poate fi bombată, mijlocie, plană.

c) Alt fel de trăsături după care se caracaterizează părțile corpului este poziția. Aceste se
determină în funcție de un plan vertical sau orizontal ori după zonele învecinate. Astfel, poziția
bărbiei, în raport cu planul vertical, poate fi : trasă înăuntru, vertical sau proeminentă,

d) În cee ace privește culoarea, se noteaza, de ex, culoarea ochilor, a părului, a semnelor
de pe piele;

8. Semnalmentele prezintă și anumite trepte (grade) în care se exprimă cacarcterul pregnant

al acestora- creștere sau scădere, intens sau diminuant. Aceste gradații pot fi mai mult sau mai
puțin precis, ca, de exeplu, înălțimea corpului (talia). Mai simplă este gradațiunea tripartite- mic,
mijlociu, mare. Dacă se mai adaugă doua trepte- foarte mic și foarte mare se obține o clasificare
cu 5 categorii, gradașiunea pentapartită ( cu 5 trepte ). În sfârșit, dacă se mai introduc alte două
trepte, „submijlociu” și ” supramijlociu”, vom obține o clasificare cu 7 categorii, gradațiunea
hepartidă ( cu 7 trepte ). Gradații (clasificări) analoage pot fi folfoite și cu privire la alte categorii
de semnalmente. Această clasificare mai amănunțita prezintă avantajul unei decsoperiri mai

12
precise, dar și dezavantajul aprecierii mai dificile a ca zurilor intermediare. În practica operative
și de anchetă se folosește mai des clasificarea mai simplă, iar în expertiză, cea amănunțită;

9. În completarea caracteristicilor corpului, pentru identificarea persoanei după

semnalmente se folosesc de asemenea și caracteristicile âmbracămintei;

10. Întregul complex al „portertului vorbit” include un număr mare de semnalmente.

Folosirea tuturor semnalmentelor nu este todeauna posibilă sau necesară. În cazurile de descriere
a semnalmentelor după fotografii respective. Cu prilejul descrierii semnalmentelor în vederea
reținerii unei persoane se menționează îndeseobi trăsăturile feței și cele funcționale. La descrierea
cadavrelor unor persoane necunoscute, se fixează amănunit coplexul de carcteristici anatomice,
printer care și diferitele păți ale corpului, ale îmbrăcămintei. În geneal, dacă nu există nici o
restricție, trebuie efctuată o descriere cât mai complete, înă fără ea ea să fie încărcată cu amănunte
care nu ajută cu nimic identificarea în âmprejurările date. În scop judicar, aspectul exterior al unei
persoane se mai poate fixa, pe lângă descriere, și cu ajutorul fotografiei. Pentru a se asigura
posibilitatrea folosirii complexe a acestor mijloace, la cercetarea infracțiunilor, fotografierea unei
persoane în scopul identificării se efectuează cu respectarea unor reguli speciale, astfel elaborate
încât fotografiile obținute se coresoundă întocmai pentru compararea ulterioară după metoda „
portertului vorbit”. Acest gen de fotografii judicare se numesc fotografii de identificare.17

Referitor la cele menționate, coinchidem că metoda portretului vorbit s-a dezvoltat pe

parcursul anilor cu ajutorul aplicării ei în practică, ceia ce a făcut ca acesta să se perfecționeze și
la baza ei să stea principii ce permite folosirea descrierei și comparării a semnalmentelor
persoanelor în scopul identificării judiciare.

17
Golunski S.A, Criminalistica, București 1961, pag.227

13
 II. DESCRIEREA PERSOANEI DUPĂ METODA PORTRET VORBIT
În toria și practica ciminalistică semnalmentele se divizează în patru categorii.

Prima constituie semnalmentele anatomice, care se manifestă sub forma unor varietăți
morfologice ale corpului, capului, feței și ale părților constitutive ale acestora. Având la origine
sistemul osos al oragnismului uman, semnamentele anatomice sunt cele mai stabile, ele pot fi
sesizate atât în situația de staționare, cât și în timpul mișcărilor, indiferent de natura activității
desfășurate de individ.

Categoria a doua cuprinde semnalmentele funcționale- diverse deprinderi privind corpului

și dinamica părților componente ale acestuia în anumite genuri de activitate desfășurată de individ
(ținuta, gesticulația și mimica, mersul, vocea și vorbirea).

Categoria a treia se referă la caracteristicile particulare, care reprezintă semen, diverse

forme patologice și variatații anatomo-morfologice dobândite ereditar sau pe parcursul vieții în
urma unor leziuni, intervenții chirurgicale, accidente.

În fine, categoria a patra cuprinde obiectele de âmbrăcăminte și portabile.18

2.1 Descrierea semnelor anatomice (statice)

Trăsăturile statice au ca sferă de cuprindere particularitățile fixe ale corpului care se află în
mișcare, fie în repaus. Aceste trăsături trebuie descriese cu referire la mărimea corpuli, mărimea
diferitor părți ale acestuia, componentele feței.

De regulă, la descrierea trăsăturilor statice ale unei personae se începe cu talia, constituția
fizică, forma capului,a feței și caracteristici ale acestora19

Sexul: masculin, feminin. Sexul este apreciat prin observare directa, pe baza elementelor
diferentiatoare ale acestuia. Cand observarea si retinerea semnalmentelor se fac cu persoana de
fata, in caz de dubii se poate proceda la determinarea medico-legala a sexului. In acelasi mod se
va proceda si pentru cadavrele dezmembrate, din care lipsesc parti care pot contribui la
determinarea sexului.20

18
Doraș S., Criminalistica.......pag.193
19
Bădilă M., Vidrighin V.,Criminalistica.............. pag.88
20
Doraș S., Criminalistica..............pag.196

14
 Vârsta se stabilește: a) după documente, dacă apare suspiciuni. b) după exterior ( cu
indicarea circumstanțelor și a intervalului : după exterior 25-30 ani sau 50-60 ani). c) conform
expertizei medico-legale.

Naționalitate. În lipsa documentelor care indică etnia persoanei, martorul sau victima poate
stabili antropologic trăsăturile exterioare caracteristice pentru naționalitatea stabilită ( europeană,
mongoloidă, neagroidă) sau compararea naționalității stabilite cu țara noastă : europeană, caucază,
asiatică etc. 21

Statura. Se cunosc trei tipuri de statură: scundă ( bărbați- până la 160 cm, femeile- până la
155 cm); mijlocie (bărbați- 160-170 cm, femiele- 155-165 cm); înaltă (bărbați- peste 171 cm,
femeile peste 166 cm). Se poate întâlni persoane foarte înalte ( peste 195 cm ) și foarte scunde
(mai joase de 140 cm ).

Constituția fizică persoanelor se caracterizează după sistemul osos,

masa musculară şi stratul adipos. Cu prilejul descrierii conform portretul vorbit se folosesc trei
gradații ale constituției: robustă ( corpolentă), mijlocie (atletică) și slabă (uscățivă). Robustele se
consideră persoanele cu o dezvoltare excesivă a țesutului adipos. Atleticii au o dezvoltare sportivă
a scheletului și a sistemului muscular. Slabii posedă o dezvoltare vădit scăzută a sistemului
muscular și a țesutului adipos.

Mărimea capului se apreciază prin raportare la mărimea de ansamblu a corpului, acesta

putând fi mic, mijlociu sau mare.22

Forma capului și a feței.Descrierea statică a capului din faţă şi din profil, se poate face
într-o formă mai simplificată, pornind de la o repartizare tripartită a formelor lui, cum ar fi: forma
ovală, dreptunghiulară şi rotundă, sau într-o redare mai amplificată, în care se pot încadra diferitele
varietăţi de structură morfologică cu mai mare precizie. Practica a demonstrat că descrierea prea
limitată a formei capului aduce după sine o serie de confuzii din lipsă de precizie şi, pentru acest
motiv, întocmai ca şi alte câteva cazuri, descrierea capului se va face după un număr mai mare de
variaţii, folosindu-se de obicei următoarele forme: ovală; dreptunghiulară; triunghiulară; pătrată;
rotundă; rombică (fig.1).

21
Яблокова H.,...........c. 326
22
Popa Gh.,Metode și tehnici de identificare crimnalistică, Editura AIT Laboratories s.r.l București 2011, pag.21

15
 fig.1

Forma feţei privită atât din faţă cât şi din profil, se repartizează în trei zone distincte: zona
frontală , zona nazală şi zona bucală (fig.2):

Fig.2 Zonele feței: 1- frontală, 2- nazală, 3- bucală

Zona frontală (fig.2 pct.1) este socotită regiunea cuprinsă între inserţia părului şi rădăcina
nasului, zona nazală (fig.2 pct.2) de la rădăcina nasului până la baza acestuia, iar zona bucală
(fig.2 pct.3) de la baza nasului până în vârful bărbiei.

Repartizarea celor trei regiuni pe dimemsionări aproximativ egale reprezintă o faţă

construită proporţionat şi orice abatere a vreunei zone de la dimensiunea de 1/3 din totalul lungimii
feţei indică o neregularitate de construcţie morfologică deosebit de caracteristică pentru persoana
sau cadavrul respectiv.

Depăşirea de către o zonă a feţei a dimensiunii de 1/3 din totalul profilului se notează după
clasificarea tripartită cu mare, mijlociu, mic şi foarte mic. Astfel, zona frontala poate depăşi
delimitarea de 1/3 în detrimentul zonei nasului sau al zonei bucale, în cazul din urmă mutând întreg
centrul feţei mai jos. In alte cazuri, zona frontală şi zona bucală îşi măresc amândouă dimensiunile
în detrimentul zonei nazale, care se îngustează, oarecum invadată de celelalte două zone.

16
 Se pot întâlni şi situaţii inverse, când centrul feţei pare mutat spre zona superioară, datorită
dezvoltării mai pronunţate a zonei nazale sau bucale, sau chiar a ambelor. Sunt cazuri în care zona
nazală domină întreaga faţă prin depăşirea delimitării de 1/3 şi prin retranşarea zonelor bucale şi
frontale.

După descrierea formei capului şi a feţei în ansamblu, se trece la analiza separată a fiecărei
părţi a feţei, insistându-se asupra caracteristicilor individuale şi îndeosebi asupra particularităţilor
astfel:

Părul de pe cap. Părul de pe cap se descrie după: culoare, natura, direcţia firului, inserţie
şi lipsa părului.

Culoarea părului nu poate fi notată după toate nuanţele întâlnite căci s-ar pierde
posibilitatea de sistematizare şi clasificare, dar nu poate fi limitată nici la cele cinci gradaţii folosite
în mod obişnuit la descrierea semnalmentelor.Culoarea părului se notează cu zece variante de
nuanţe: negru-albăstrui, negru, castaniu închis, castaniu-deschis, blond-roşcat, blond-auriu, blond-
cenuşiu, platinat, cărunt şi alb.

Natura părului. După aceasta caracteristică deosebim: părul gros şi ţepos, părul mijlociu-
potrivit ca grosime a firului, părul ondulat, părul slinos şi părul creţ. Părul creţ poate prezenta
variante negroide, trecut la descrierea persoanelor cu părul foarte creţ.

Portul părului este determinat de felul de pieptănare, prezentând variaţiile: cărare în partea
stângă, în partea dreaptă, la mijloc, tuns scurt, ras complet, cu plete la spate, complet netuns.

Direcţia firului de păr depinde în mare parte de lungimea lui. Ca direcţie, firul de păr poate
fi orientat: drept, înspre înainte, înspre înapoi, spre stânga sau spre dreapta.

Desimea părului se apreciază ca des, mediu, rar şi variante intermediare.

Inserţia părului pe fruntea unei persoane poate fi: dreaptă, convexă, concavă şi în forma de
„V” și „ M”, asimetrică (fig.3).

17
 Fig.3 Inserția părului: a- dreaptă, b- concavă, c- în formă de „V”, d- în formă de „M”, f-
asimetrică

Cheliile vor fi: apreciate ca mari, potrivite sau mici, indicându-se poziţia lor: frontale,
parietale şi occipitale.

Cheliile totale se menţionează în două variante: chelii totale, chiar dacă a mai rămas o
margine de păr în spatele urechilor şi pe ceafă şi lipsa totală de păr.

Odată cu descrierea părului de pe cap se completează şi datele referitoare la felul de tăiere

a părului din faţa urechilor, indicând dacă se poartă favoriţi sau nu, care este mărimea acestora şi
forma de finalizare.( fig.4)

fig.4- Tipurile de chelie a-parietală;b- frontală; c- tonsorală; d- totală

Fruntea va fi apreciată dupa lătime, inălțime, profil sau alte particularități. Lățimea frunții
este distanta dintre cele doua tâmple si în raport de mărimea capului se va aprecia ca lată, mijlocie
si îngustă (fig.6). Înalțimea constă în distanța de la inserțiunea părului până la rădăcina nasului și
poate fi apreciată ca înaltă, mijlocie si scundă (fig 5). Profilul frunții se poate prezenta în raport de
poziția corpului ca fiind dreaptă, concavă, convexă, ondulată, avansată sau oblică ( fig.7).

18
 Fig.5 Fig.6

Fig.5 Înălțimea frunții: a- înaltă; b- scundă

Fig.6 Lățimea frunții a- lată; b- îngustă

Fig.7 Profilul frunții: a- dreaptă; b- convexa; c-concavă

Sprâncenele se descriu dupa contur și grosime. După grosime sunt apreciate ca subțiri,
mijlocii, groase (fig.8), după contur pot fi arcuite, drepte, unghiulare, șerpuite, unghiulare (fig.9),
iar o particularitate o constituie sprîncenele combinate.

Fig.8 Fig.9

Fig.7 Grosimea sprâncenelor: a- mijlocii, b- groase, c- subțiri Fig.8 Conturul

sprâncenelor: a- drepte, b- arcuite, c- șerpuite, e- unghiulare

19
 Ochii.La descrierea acestei regiuni interesează: forma, poziţia şi culoarea ochilor, orbitele,
spaţiul interocular, pleoapele, genele, adâncimea ochilor în orbită şi eventuale particularităţi.

Forma ochilor, depinde în primul rând, de poziţia lor în orbite şi de forma pleoapelor. În
funcţie de acestea ei pot fi: mari, potriviţi sau mici, rotunzi, migdalaţi sau oblici, înfundaţi în orbite
sau bulbucaţi. Din punct de vedere al poziţiei lor, ochii mai pot prezenta formele: cu unghi intern
ridicat sau coborât, cu unghi extern ridicat sau coborât, în funcţie de poziţia pleoapelor.

Culoarea ochilor este dată de pigmentaţia irisului, în funcţie de care pot fi: negri, căprui-
închis, căprui-deschis, verzi, cenuşii, albastru deschis, albastru închis etc. Această împărţire nu
cuprinde toate nuanţele de culoare existente, dar simplifică descrierea şi dă posibilitatea unei
înregistrări mai uşoare.Ca particularităţi, în cadrul descrierii culorii ochilor se mentionează lipsa
totală de culoare, culoare diferita a celor doi ochi (ochi ciaciri), opacitatea corneei, prezenţa
cataractei, dilataţia pupilei, inelul alb al pupilei (gerantoxon) şi chiar unele particularităţi ale reţelei
de bastonaşe ale irisului, dacă acestea se pot observa cu ochiul liber. De exemplu intensitatea
diferită de culoare ântre zona interioară a irisului (imediat lângă pupilă) şi zona externă a acestuia.

Orbitele ochilor sunt descrise după înălţimea şi adâncimea lor, după înălţime putând fi:
înalte sau joase, iar după adâncime: scobite sau pline.

Spaţiul interocular este socotit ca distanţă între cei doi ochi şi se apreciază ca: foarte mic,
mic, potrivit, mare şi foarte mare.

Pleoapele sunt descrise după: lungime, lărgime, forma deschiderii şi particularităţi. Pentru
aprecierea lungimii pleoapelor se ţine seama de distanţa dintre cele două colţuri ale ochilor, putând
fi apreciată ca: mare, potrivită sau mică, iar ca lărgime se socoate distanţa de deschidere dintre
cele două pleoape la centrul globului ocular, apreciindu-se, de asemenea, ca: mare, mijlocie sau
mică. Forma deschiderii pleoapelor se apreciază după poziţia colţurilor externe faţă de cele interne,
iar particularităţile pleoapelor constau în: negi, inflamaţii cronice, răsfrângerea pleoapei inferioare,
cicatrice, pungi simple sau duble sub pleoapele inferioare, grosimea exagerată a pleoapelor, etc.

Când ochiul este deschis, pleoapa superioară ascunde partea ei mobilă sub partea rămasă
fixă. Măsura în care aceasta acoperire se face integral sau numai parţial se menţionează cu: puţin,
potrivit, mult. Sunt persoane la care deschiderea ochilor se face incomplet, pleoapa superioară
rămânând vizibilă aproape în întregime.

20
 Genele. Sânt descries după lungime, desime și orientare. Ca lungime pot fi: lungi, potrivite
sau scurte, ca desime: dese, potrivite sau rare, iar ca orientare: drepte, orientate în sus sau în jos.

La descrierea genelor se menționează dacă sânt acoperite cu rimel și dacă sânt intercalate
sau prelungite artificiale.23

Nasul. Nasul este unul din elementele dominante în compoziţia feţei. O faţă privită frontal
va fi dominată de forma ochilor şi a nasului, iar privit din profil, conturul nasului va fi elementul
dominant cel mai caracteristic, care va asigura un anumit caracter întregii înfăţişări.

La descrierea nasului unei persoane se va ţine seama de rădăcină, de muchie, de înălţimea

şi proeminenţa sa, de baza nasului, de lăţimea lui, de culoarea acestuia şi de diferitele semne
particulare (fig.10).

Fig.10 Elementele nasului: 1-rădăcina nasului, 2- muchia nasului, 3- vârful nasului, 4-

baza nasului, 5- proeminența nasului, 6- nări, lina a-b- înălțimea nasului

Rădăcina nasului (fig.10 pct.1)-se afla între cei doi ochi şi arcadele sprâncenelor, formând
în mod obişnuit, o scobitură care se notează cu: mare, mijlocie sau mica (fig.11), sau se
menţionează lipsa acesteia când linia nasului prelungeşte linia frunţii.

23
Suciu C., Criminalistica....., pag 244

21
 Fig.11 Rădăcina nasului: a- mijlocie, b-mare, c-mică

Privind rădăcina nasului din faţă, vom aprecia lăţimea ei cu gradaţia tripartită de lată,
potrivită sau îngustă.

Muchia nasului (fig.10 pct.2)-începe din partea cea mai scobită a rădăcinii nasului şi se
termină la vârful acestuia. Muchia nasului ia forme foarte diferite: dreaptă, acvilină, frântă în partea
de sus, frântă în partea de jos, ondulată, concavă, convexă (fig.12).

Fig.12 Muchia nasului: a- dreaptă, b- convexă, c-concavă, d-ondulată

Muchia nasului poate prezenta diferite particularităţi de natura congenitală sau dobândite,
datorită unor intervenţii chirurgicale, boli sau accidente (nas de boxer, etc).

Baza nasului (fig.10 pct.4)- este formată de suprafaţa cuprinsă între părţile libere ale foselor
nazale. Baza nasului este elementul cel mai stabil din componenţa nasului şi prezintă trei forme
principale: în urcare, în coborâre şi orizontală (fig.13).

Fig.13 Baza nasului: a- în urcare, b- orizontală, c- în coborâre

22
 Înălţimea nasului (fig.10 linia a-b)-este apreciată din profil şi cuprinde intervalul dintre
punctul cel mai profund al rădăcinii nasului şi punctul cel mai de jos al locului de fixare a foselor
nazale pe obraz. Înălţimea nasului se apreciază ca : mare, mijlocie sau mică.

Proeminenţa nasului ( fig.10 pct.5)-este intervalul dintre vârful nasului şi intersecţia nărilor
cu faţa şi este apreciată ca: mare, mijlocie sau mică.

Lăţimea nasului se apreciază privind persoana din faţă.Această caracteristică este dată de
linia imaginară care uneşte punctele cele mai îndepărtate de centru ale celor două nări. Lăţimea
nasului poate fi: mare, mijlocie sau mică.

Conformaţia nărilor( fig.10 pct. 6)- se notează ţinând seama de unele caracteristici, fără
folosirea gradaţiilor de mărime, apreciindu-le în felul particularităţilor ca: lipite, dilatate, întoarse,
strânse, ridicate, sau turtite numai într-o parte.

Vârful nasului ( fig.10 pct.3)-se notează de asemenea ca o particularitate fără folosirea

gradaţiilor, ca: subţire, gros, bilobat, deviat spre dreapta, deviat spre stânga, etc.

Culoarea nasului este, în general, de aceeaşi nuanţă cu a restului feţei dar nu în toate
cazurile. Uneori, culoarea nasului poate diferi, îndeosebi a vârfului, care poate prezenta o nuanţă
roşie, roşie-maron, violetă, etc, indicând ori unele boli de piele, ori o stare de debilitate, consum
excesiv de alcool, etc. Ca particularităţi se menţionează cicatricele, negii, abundenţa părului în
nările nasului, o dilatare excesivă a porilor, malformaţii congenitale sau accidentale.

Gura. Gura este examinată din faţă şi din profil, atât ca aspect general cât şi ca
particularităţi.Ca aspect general se menţionează mărimea şi orientarea colţurilor.

Mărimea gurii se apreciază după trei gradaţii, şi anume: mică, mijlocie, mare şi variante
intermediare între ele (foarte mică, foarte mare) (fig.14).

Fig.14 Mărimea gurii: a- mijlocie, b- mare, c- mică

23
 Colţurile gurii (comisurile) se apreciază ca ridicate în sus, foarte ridicate, orizontale sau
potrivite, coborâte sau foarte coborâte (fig.15). Ele pot prezenta o deviere unilaterală la dreaptă
sau la stânga, provenite dintr-un obicei, boală sau malformaţie congenitală.

Fig.15 Comisurile: a-orizontal, b-foarte coborâte, c-ridicate, d-coborâte

La descrierea colţurilor gurii se va ţine seama numai de formele definitiv fixate şi nu de

cele provenite din jocul mimicii. Sunt persoane care prin însăşi structura feţei au o figură cu
aspectul “gata de plâns” datorită anumitei poziţii a colţurilor ochilor şi a gurii.

In cadrul descrierii gurii se va da o mare atenţie formei buzelor. Acestea vor fi descrise
după: grosime, proeminenţă, înălţime şi diferite particularităţi.După grosime buzele pot fi socotite:
foarte subţiri, subţiri, potrivite, groase şi foarte groase.Descriind culoarea buzelor, se menţionează
dacă sunt: palide, roşii sau violete.Ca proeminenţă a gurii sau profilul naso-bucal avem
următoarele situaţii: profil prognat, ortognat, retrognat sau maxilarul inferior proeminent.

Ca particularităţi ale buzelor se menţionează: cicatricele, malformaţiile ca, de exemplu

“buza de iepure”, accentuarea brazdei mediane la buza inferioară, răsfrângerea buzelor sau
atârnarea buzei inferioare

Dinţii. Dinții se descriu ca :mărime, culoare, aşezare şi uzură. Ca mărime se âmpart în:
foarte mici, mici, potriviţi, mari şi foarte mari. Dacă prezintă o formă lată, se menţionează
particularităţile.

După culoare dinţii se âmpart în: albi, gălbui, gri sau negri.

Aşezarea dinţilor se referă atât la orientarea lor cât şi la gruparea în maxilare. Astfel dinţii
pot fi clasificaţi ca: drepţi, ieşiţi în afară, orientaţi înspre interior, iar după grupare se âmpart în :
regulaţi, rari sau îngrămădiţi.

Sub aspectul uzurii se menţionează dacă sunt rupţi sau tociţi din cauza alimentaţiei, a
profesiunii sau a fumatului cu portţigaret sau pipă, dacă au plombe, sunt âmbrăcaţi sau prinşi în
proteză, dacă au dentina afectata într-un mod specific (sticlarii, lucrătorii în mercur, cofetarii etc.).

24
 Descrierea dinţilor se referă numai la cei din faţă, cum sunt incisivii, caninii şi mult mai rar
premolarii, dacă aceştia din urmă devin vizibili în timpul râsului sau al vorbirii.

Ca particularităţi ale gurii în legătură cu vizibilitatea danturii se menţionează cele două

extremităţi, vizibilitatea gingiilor în timpul vorbirii sau acoperirea dinţilor în timpul vorbirii, astfel
încât dinţii nu pot fi descrişi.

Pentru individualizarea fiecărui dinte, în vederea descrierii lor exacte, în special în procesul
de identificare a cadavrelor necunoscute, se foloseşte sistemul adoptat în ştiinţele medicale.

Bărbia. Bărbia se examinează şi se descrie din faţă şi din profil, apreciind-o după:
înclinare, înălţime, lăţime şi eventuale particularităţi.

Sub aspectul înclinării, bărbia poate fi: dreaptă, oblică (retrasă) şi proeminentă (fig.16).

Fig.16 Înclinarea bărbiei: a-b-d-dreaptă, b-c-oblică, b-d-dreaptă, b-e proeminentă

Ca înălţime deosebim: bărbia înaltă, potrivită sau joasă ( fig.17), iar ca lăţime: bărbie lată,
mijlocie sau ascuţită (fig.18).

Fig.17 Înălțimea bărbiei: a-potrivită, b-înaltă, c-joasă Fig. 18 Lățimea bărbiei: a-mijlocie, b-lată, c-ascuțită

Ca particularităţi ale bărbiei menţionăm: brazda transversală, gropiţele, bărbia bilobată,

bărbia dublă şi diferite cicatrici.

25
 Barba şi mustăţile. Accesoriile piloase sunt descrise după formă, poziţie, mărime şi
culoare.

Barba după lungimea părului poate fi: mare, mijlocie sau mică. După formă există mai
multe variante: barba plină, barba marinar, zgarda (când acoperă numai marginea inferioara a
maxilarului), barbişon (când acoperă numai bărbia), cioc (partea centrala a bărbiei), muscă (o mică
porţiune sub buza inferioară).

Barba şi mustăţile au în mod obişnuit aceeaşi culoare cu aceea a părului dar se pot diferenţia uneori.
In caz de diferenţiere se menţionează culoarea. De asemenea se menţionează daca sunt cărunte, au
numai fire răzleţe albe sau sunt complet albe.

Mustăţile pot fi mari, mijlocii sau mici. După formă ele pot prezenta forma plină arcuită în
sus, forma plină lăsate pe gură, tăiate pe buze, cu părul scurt, arcuite, în formă de coada rândunicii,
sub formă de muscă constând într-un smoc de păr situat în zona mediană a nărilor.

Gâtul. Dintre caracteristicile gâtului se noatează înălțimea și grosimea. Gâtul poate fi scurt,
mijlociu și lung; gros, cu grosimea mijlocie și subțire. Dintre particularitățile gâtului se acordă
atenție proeminenței cartilagiului faringelui ( nodul lui Adam).

Umerii. După lățime, umerii pot fi înguști, mijlocii și lați; iar după înclinare, ei pit fi
coborâți, drepți (orizontali) și ridicați. Âmbrăcămintea exterioară poate ascunde aceste
caracteristici.

Ridurile. Ridurile de pe față se descriu după formă și adâncime. Cele mai importante
pentru identificarea persoanelor sunt cele frontale și ocular, deoarece ai mai multe particularități
sub aspectul conturului, adâncimii și numărului.

Ridurile frontale după contur, sunt drepte, arcuite și sinuisoidale. În ceea ce privește locul
de răspândire, ridurile sunt totale, când străbat toată fruntea, mediane, cănd se află numai în
regiunea centrală a frunții, și riduri la rădăcina nasului. Aceasta din urmă se întâlnesc în poziție
verticală, și în număr de la unu la trei sau înclinate spre stânga ori spre dreapta. Ca o particularitate,
amintim ridul sub formă de accent circumflex la rădăcina nasului.

26
 Ridurile oculare se descriu după formă, poziție, și adâncime. Pe sub ochi sunt aruite, la
unele persoane sub formă de pungi. La unghiul extern al ochilor, se întâlnesc riduri sub formă de
evantai cu partea deschisă spre tâmple, denumite și labă de gâscă ( fig.19).

Fig.19 Ridurile feței: 1-bărbiei, 2-obrazului, 3-oculari, 4- frontali, 5-gătului, 6-bucali,7- nasului,
8-tragusului

Urechea.Aceasta constituie elementul cel mai important în descrierea unei persoane, căci
structura sa cartilaginoasă rămâne neschimbată toată viaţa şi prezintă forme strict individualizate
la fiecare persoană.

Descrierea urechii se rezumă numai la pavilionul exterior al acesteia, fiind singura parte
accesibilă unei examinări nemijlocite şi curente.

Urechea se descrie, pe de o parte, ca aspect general, mărimea şi poziţia ei faţă de cap, iar
pe de altă parte, ca detalii morfologice ale pavilionului urechii şi eventuale particularităţi.

Ca aspect general urechea poate fi de formă rotundă, ovală, triunghiulară şi rectangulară

(fig.20).

Fig.20 Forma urechii: a- rotunda, b- ovală, c- rectangulară, d- triunghiulară

Ca mărime apreciem înălţimea şi lăţimea urechii, grupându-le într-o gradaţie tripartită de:
mare, mijlocie şi mică, respectiv lată, mijlocie şi îngustă (fig.21). Pentru stabilirea înălţimii urechii

27
se măsoară intervalul dintre vârful urechii şi partea cea mai de jos a lobului, iar pentru stabilirea
lăţimii se măsoară zona mediană a pavilionului urechii, între marginea exterioară a helixului şi
tragus.

Fig.21 Mărimea urechii: a- mijlocie, b- mare, c- mică

Ca poziţie faţă de cap deosebim formele: complet lipită, lipită în partea superioară, lipită
în partea inferioară şi forma intermediară.

Pavilionul exterior al urechii se compune din mai multe elemente caracteristice de

structură, dintre care cinci ridicături şi trei depresiuni. Aceste elemente caracteristice sunt
următoarele: helixul sau marginea; antihelixul; tragusul; antitragusul; lobul sau cercelul; conca sau
orificiul auditiv; depresiunea digitală; depresiunea luntri (fig.22)

Fig.22 Elementele componente ale urechii: a- helix, b- antehelix, c- antitragus, d-lobul urechii, e-tragus, f-conca

Helixul formează marginea pavilionului urechii şi se âmparte în: partea anterioară, partea
superioară şi partea inferioară (fig.22 lit.a).

Helixul se apreciază ca: mare, mijlociu şi mic, după lungimea şi lăţimea cutei cărnoase.

Ca particularităţi ale helixului menţionăm: tuberculul Darwinian – o excrescenţă formată

pe marginea lui şi lipsa helixului, în parte sau total.

28
 Antihelixul este o cută a cartilajului urechii, ce merge paralel cu helixul în interiorul
pavilionului. Antihelixul poate fi complet, situat numai în zona superioară, situat numai în zona
inferioară sau să lipsească (fig.22 lit.b).

Tragusul este forma unei proeminenţe care se găseşte alături de orificil auditiv. Formele
lui variază între: ascuţit, bifurcat şi proeminent (fig.22 lit.e).

Antitragusul este un sfârc cartilaginos care se găseşte în partea inferioară a scoicii

urechii. Se descrie ca: înclinaţie, mărime şi contur. Înclinaţia antitragusului poate fi orizontală sau
oblică, conturul poate fi: concav, drept sau bombat, iar ca mărime se grupează tripartit în : mare,
mijlociu sau mic (fig.22 lit.c).

Lobul este partea inferioară a pavilionului urechii. Are o formă cărnoasă, prezentând mai
multe variante de formă, mărime şi de aderare la cap. Conturul părţii libere a lobului poate fi:
rotund, unghiular, în echer, pătrat, spintecat, coborât, traversat în parte sau total, etc. Aderenţa
lobului la cap poate prezenta variantele de: dezlipit, lipit total şi formă intermediară.Mărimea
lobului se apreciază tripartit ca: mare, mijlociu şi mic, iar ca particularităţi se menţionează: ridurile,
crestăturile, negii, părul şi perforaţia pentru cercei (fig.22 lit.d).

Conca este depresiunea formată în dreptul orificiului auditiv, mărimea şi forma acesteia
vor varia în raport de forma şi poziţia celorlalte elemente ale pavilionului urechii, îndeosebi a
antihelixului, antitragusului şi tragusului (fig.22 lit.f).

Depresiunea digitală este situată în partea superioară a pavilionului urechii, între partea
anterioară a helixului şi partea superioară a antihelixului. Se mai numeşte şi fosa digitală.

Depresiunea luntri, numită şi fosa naviculară, este situată între regiunea posterioară a
helixului şi antehelixului.

Ca particularităţi menţionăm: urechile ascuţite în partea superioară, tragusurile bifurcate,

marginea crestată, etc.24

Bustul. Pentru caracterizarea bustului, se descriu lățimea pieptului și conturul spinării.

După lățime, pieptul poate fi îngust, mijlociu și lat. Conturul spinării depinde de linia coloanei
vertebrale, care, după cât se știe, este de asemenea determinate de obișnuința ținutei corpului. De

24
Mircea I., Criminalistica.......... pag.221

29
obicei spinarea prezintă mici sinuozități în regiunea gâtului și pieptului- spre înafară, iar în
regiunea șalelor, spre înăuntru. În cazul unei bombări exaggerate a vertebrelor spinării se formează
cocoașă. În cazul unor sinuozități pușin exprimate a vertebrelor în regiunea spinării și șalelor,
spinarea se consider dreaptă.

Membrele. La descrierea membrelor se fixează lungimea mâinilor, lingimea și lățimea

încheieturilor, lingimea și grosimea degetelor de la mâini, lungimea și grosimea picioarelor.25

Toate aceste semene anatomice au o importanță deosebită la formarea portretului

persoanei. Cu ajutorul lor, organele de drept vor putea identifica persoanele care au legătura cu
cauza. Putem spune că aceste semnalmente pot fi încă un punct de plecare spre desfășurarea mai
vastă a urmăririi penale care duce spre depistarea celui căutat.

2.2 Descrierea semnelor funcționale ( dinamice)

Descrierea semnalmentelor din punct de vedere static se completează cu descrierea

caracteristicilor dinamice, legate de caracterul funcţional al organismului. Anumite caracteristici
ale persoanei apar numai cu prilejul executării diferitelor mişcări, cum ar fi: ţinuta corpului, poziţia
capului, alura mersului, mimica, privirea, timbrul vocii, felul de a tuşi, de a râde etc.

Ţinuta corpului depinde de felul de contractare a muşchilor, de armonia mişcărilor, etc.

Astfel, deosebim atitudini rigide, uneori caracteristice pentru anumite profesiuni (militari,
contabili, etc), atitudini pline de mobilitate, atitudini de deferenţă, sportive, agresive, cochete,
servile, etc

Felul atitudinii generale a corpului nu este o formă definitiv stabilă, putând fi uşor
“deghizată” prin “jucarea unui anumit rol” după interesul pe care o persoană âl poartă unei anumite
situaţii, dar totuşi unele aspecte de bază sunt păstrate prin destindere şi acestea revin în ţinuta
corpului ca o constantă.

Poziţia capului se încadrează de obicei în ţinuta generală a corpului. Totuşi poate prezenta
unele caracteristici proprii printr-o anumită poziţie mai constantă.Capul poate fi ţinut drept, aplecat
înainte, aplecat înapoi, sau aplecat spre stânga sau dreapta. In măsura în care aceasta poziţie nu e
întâmplătoare, ci revine în dinamismul mişcărilor, se va nota ca un element caracteristic.

25
Golunski S.A., Criminalistica……..pag.238-239.

30
 Ținuta mâinilor de asemenea, este un bun indiciu pentru identificarea persoanei după
metoda portretului vorbit. Unele persoane sunt obișnuite să țină mâinele la spate sau pe reverul
hainei, altele în timpul vorbirii gestivulează, âși freacă mâinile sau le țin în buzunarele
pantalonilor- obișnuință mai ales la persoane cu funcții de condicere sau mai puțin educate.

Alura mersului unei persoane constituie un element preţios pentru identificarea ei, datorita
fixării mişcărilor prin stereotipii dinamice. Caracteristica proprie a mersului fiecărei persoane se
formează după felul de âmbinare a elementelor mersului cu mişcările corpului într-un lot organic
caracteristic. In cadrul fiecărui mers vom deosebi: lungimea şi lăţimea paşilor, unghiul de
deschidere format de talpa piciorului faţă de axa mersului, dacă mersul antrenează cu sine mişcările
întregului corp, dacă mersul este armonios sau corpul rămâne rigid, etc.. Antrenarea întregului
corp în mişcările mersului se poate face în mod armonios, sau în forme exagerate, ca mersul cu
balansarea umerilor, ondulaţiile bazinului, etc. Mersul unei persoane poate fi caracterizat ca:
bărbătesc, feminin, sportiv, legănat, rigid, anemic, defectuos, senil.26

Vocea, ca însușire a omului, constă dintr-un ansamblu de sunete emise de organul fonator,
ce se deosebesc între ele în funcție de înălțimea, intensitatea și timbrul lor. Ea este caracteristică
pentru fiecare persoană și poate fi recunoscută de către rude, prieteni, colegi, de mună. Legat de
voce se descrie și vorbirea. Pentru vorbire se cunosc mai multe elemente de care se poate ține
seama la decriere făcută în cadrul portretului vorbit. Astfle, vorbirea poate fi clară, neclară, brăbită,
lentă, răgușită, întreruptă din cauza unor boli. De asemenea, se mai arată anumite defecte în
vorbire. Așa, de pildă, la unele persoane, tulburări de ritm și de fluențăa vorbirii, ca bâlbâiala, ce
constă în dezordinea intermitentă a pronunției, în repetări convulsive și blocaje ale unor foneme,
emisiuni precipitate, urmate de momente de dificultate în articularea unor cuvinte, unele din sunete
ori cuvinte fiind pronunțate incorect. Se disting doua feluri de bâlbâială: clonică, exprimată în
repetarea primei silabe și tonică, ce constă în dificultatea de a articula prima silabă.27 Un alt defect
al vorbirii este tahilalia ce se manifestă în ritmul accelerat al vorbirii. Opusă tahilaliei este
bradilalia, caracterizată printr-o vorbire încetinita, greu de urmărit. La alte persoane, înă, se
întâlnesc tuloburări de pronunție, cvum ar fi dislalia, care constă în alterarea aspectului fonetic al
vorbirii, pronunțându-se defectuos anumte sunete (rotacismul, pelticia etc.).28 Ea poate fi simplă,
cu tulburări în vorbure limitate doar la anumite sunete, polimorfă, manifestată cu tulburări în

26
Suciu C., Criminalistica.................., pag 249
27
Popescu-Neveanu, Dicționar de psihologie, București, 1978, pag.93.
28
Guțu M.,Curs de logopedie, vol.I, Cluj-Napoca, 1974, pag.47-25,311

31
pronunție a mai multor sunete și totală, când sunt afectate toate sunetele.29 Mai poate fi socotită o
defecție a vorbiri și rinolalia, concretizată prin nazalizarea suplimentară sau insuficientă a
sunetelor ori cuvintelor.30

Se mai arată, la descrierea vorbirii, accentele dialectale sau străine, precum și tusea
devenită tic.31

Mimica. In cadrul descrierii mimicii unei persoane şi în general a expresivităţii feţei, o

deosebită atenţie o acordăm privirii acesteia, care antrenează după sine nu numai mişcarea ochilor,
ci şi o parte a muşchilor feţei, constituind un element destul de stabil în înfăţişarea unei persoane.
Felul de a privi al unei persoane nu este legat numai de deprindere şi de întreaga sa personalitate,
ci şi de anumite stări psihofiziologice prin care trece, de vârsta, umiditatea lacrimală a ochilor, de
culoarea irisului şi de întreaga mimică a feţei.

Deghizarea. La descrierea caracteristicilor exterioare ale unei persoane sau la încercarea

identificării după o descriere făcută trebuie să ţinem seama şi de posibilităţile de deghizare ale ei,
fie în cursul săvârşirii infracţiunii, fie după săvârşirea ei. Deghizarea poate fi completă sau parţială.
Ea se poate aplica numai la âmbrăcăminte, la ţinută, la timbrul vocii, la expresivitatea feţei, la
mers, la statură, etc.

O deghizare poate reuşi, dar nu poate dura prea mult, motiv pentru care infractorii versaţi,
preferă deghizarea în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru derutarea eventualilor martori oculari şi
nu după aceea, în cursul urmăririi lor.

Ca mijloace curent folosite în deghizare pot fi menţionate: haine străine, peruci, barbă,
mustăţi false, machiajul feţei, vopsirea ei cu permanganat de potasiu pentru a părea arsă de soare,
injecţii subcutanate cu parafina în ţesutul cărnos al nasului, mărindu-i volumul şi modificându-i
pentru un timp conturul muchiei, tăierea unghiurilor exterioare ale ochilor sau alte intervenţii
chirurgicale ale pleoapelor sau ale restului feţei, îndeosebi a nasului şi a gurii. In cazurile acestea
deghizarea primeşte un caracter de permanenţă.

Chirurgia estetica a realizat progrese remarcabile în ultimele decenii, fapt ce permite unei
persoane interesate să se ascundă, să-şi poată modifica expresia feţei astfel încât să nu fie

29
Verza E., Dislalia și terapia ei, Editura și Pedagogică, București, 1997, pag.54.
30
Guțu M.,………pag.51
31
Mircea I., Criminalistica............pag.221.

32
recunoscută nici de cunoscuţii săi, pentru a putea folosi cu succes actele sau paşapoartele altor
persoane.

Aceste progrese vor putea servi tot mai mult la modificarea aspectului exterior al
infractorilor urmăriţi, dacă aceste operaţii nu vor fi făcute sub un control eficient al organelor de
poliţie. Transformările fizionomiei personale prin chirurgie estetică dau rezultate deosebit de bune
în cazurile cînd fizionomia persoanei respective prezintă o malformaţie evidentă care âşi pune
amprenta pe întreaga înfăţişare, cum este de exemplu o pleoapa căzută pe ochi, un nas diform,
buze foarte răsfrânte etc.

Transformarea fizionomiei prin chirurgie estetică este urmărită în două cazuri de către
infractori, fie pentru a-şi asigura o deghizare reuşită, cu scopul de a nu semăna cu el însuşi, fie
pentru a semăna cu o alta persoană a cărei identitate urmează să şi-o însuşească. 32

2.3 Descrierea semnelor particulare și a îmbrăcămintei

Diferitele semne particulare aflate pe faţă şi corp constituie un grup de elemente

caracteristice foarte preţioase pentru identificarea persoanei şi îndeosebi pentru identificarea
cadavrelor necunoscute; în cazul celor din urmă, ele putând fi examinate pe întregul corp şi
măsurate exact. Aceste semne particulare se pot datora unor variaţii morfologice, anomalii
anatomice, unor stări patologice, unor leziuni sau intervenţii chirurgicale, tatuajului artistic sau
profesional, unor bătături profesionale, etc. pentru a folosi cu success senele de pe piele în vederea
identificării perosanei, ele trebuie descriese. În acest scop este necesar să se arate denmirea, locul
de amplasare, forma, mărimea și culoarea lor. Locul de amplasare a semnelor de pe piele este
determinant, în primul rind, de situarea lor pe o anumită parte a corpului- pe cap, pe spinare, pe
mâini, pe picoare etc. de asemenea trebuie să se indice dacă ele sânt situate pe partea din față ori
din spate, la suprafață sau la interior, la stânga sau la dreapta. În al doilea rind, pentru a preciz
locul de așezare a semneului de pe piele, se notează ca aceasta se găsește deasupra, dedesubtul, la
stânga, la dreapta, în fața sau în spatele unui anumit punct al corpului ( de ex, sub unghiul exterior
al ochiului sting).uneori se indică distanța de la semn până la două puncta apropiate, bine distincte
anatomie ( de ex, de la lolcul de fixare al foselor nazale pe obraz și de la vârful tragosului).

32
Suciu C., Criminalistica,........., pag 253.

33
 După forma lor, semnele de pe piele sânt liniare (rectiliniare, unghiulare, arcuate, ondulate
etc.) și neliniare: în acest caz, forma lor se compară cu diferite figure ( de ex. Cu forma literei „T”).

Cu prilejul descrierii semnelor de pe piele prezentând forme alungite, trebuie fixate

diorecția lor- vertical, orzontl, înclinată spre exterior ( se are în vedere poziția în picioare a
persoanei).

Mărimea semnelor de pe piele se fixează prim măsurare. Uneori mărimea semnelor se

caracterizează în termini descriptive ( de ex : lung, scurt, lat, îngust, adânc, cu relief, cu cicatrice).33

Unele semne particulare se datorează modificărilor structurale ale diferitelor părţi ale
corpului omenesc, ca urmare a practicării unor meserii de către anumite persoane. Astfel:
- cizmarii au bătături deasupra genunchiului (datorită loviturilor de ciocan) şi la mână
(ca urmare a ţinerii cuţitului), precum şi înfundarea coşului pieptului;
- croitorii şi frizerii – bătături şi înţepături pe degete (lăsate de manipularea foarfecelor
şi a acelor de cusut);
- fierarii – întărirea podului palmei la nivelul bazei degetelor (datorită ţinerii ciocanului);
- parchetarii – bătături localizate la genunchi;
- spălătoresele – retracţia pielii podului palmelor;
- plăpumarii – îngroşări în dreptul gleznelor (ca urmare a obiceiului de a sta “turceşte”);
- metalurgiştii şi pietrarii – tăieturi foarte mici pe cornee (datorită proiectării particulelor
metalice sau de piatră);
- muncitorii care manipulează substanţe pulverulente, minerale ori minereuri –
încrustaţii cu praf (de făină, cărbune, ipsos, argilă, calcar, fier, mercur, argint) pe mâini
şi pe faţă;
- muncitorii care manipulează produse chimice (materii colorate, petrol, crom) – eczeme
caracteristice, dermatoze sau simpla colorare persistentă a pielii ori coloraţia brună a
unghiilor. 34

Mare însemnătate au și tatuajele, la descrierea lor, trebuie să se arate locul de amplasare,

poziția, forma, culoarea ș ce reprezintă ( de ex. Anumite inițiale, inscripții).

33
Golunski S.A, Criminalistica…...pag.239
34
Mina Minovici – Tratat complet de medicină legală, vol. II, Bucureşti, 1930, p. 1030-1031

34
 Aceste semnalmente nu reprezintă întotdeauna caracteristici constante, utile pentru
recunoaşterea sau identificarea unei persoane, deoarece ele pot fi înlocuite cu altele sau modificate.

Totuşi, în practică s-au înregistrat numeroase cazuri când referirile, martorilor oculari sau
ale victimelor, făcute cu privire la îmbrăcămintea persoanei, la accesoriile şi obiectele purtate de
acestea au dus la identificarea ei.35
În sens criminalistic, prin îmbrăcăminte se înţeleg acele obiecte folosite pentru:
- acoperirea capului: pălării, fesuri, şepci, căciuli;
- acoperirea corpului: costum, pulovăr, fustă, palton, pardesiu, trening etc;
- încălţat: pantofi, ghete, sandale, cizme etc.
De asemenea, persoanele pot avea asupra lor şi anumite obiecte portabile, cum ar fi: genţi,
poşete, valize, umbrele, bijuterii (inele, brăţări, cercei, broşe etc.), pachete, cărţi, ziare ş.a. 36
Nu puţine sunt cazurile când infractorii recurg la diverse metode pentru a îngreuna
urmărirea şi identificarea lor. Dintre metodele folosite în acest scop, menţionez: deghizarea,
machiajul, folosirea unor măşti din latex, schimbarea aspectului exterior al feţei, âmbrăcămintea
artificială, folosirea unor proteze ş.a.

Cu toate aceste semnalmente sunt privite cu rezerve, din punct de vedere criminalistic, ele
pot dezvălui uneori profesia, ocupaţia persoanei sau starea materială a persoanei şi originea sa
socială, poate trăda mentalitatea, gradul de civilizaţie, rafinamentul sau lipsa lui şi chiar bunul simţ
sau lipsa acestuia.37

35
Drăghici C-tin, Iacob A., Tratat de tehnică criminalistică, Ediţia a II – a, Ed. SITECH, Craiova, 2009, pag. 343-345
36
Doraș S., Criminalistica.............., pag.209
37
Suciu C.,Criminalistica........... pag. 20

35
 III. DOMENIUL DE APLICARE A METODEI PORTRET VORBIT

3.1 Sursa informațională despre aspectul exterior a persoanelor

anunțate în căutare și principiile de apreciere a lor.

Aspectul exterior al persoanei anunțate în căutare sau a cadavrelor cu identitate

necunoscută joacă un rol important în activitatea de urmărire penală, deoarece acestea prezintă o
sursă neînsemnată pentru ofițerii de urmărire penală la identificarea persoanelor. Martorii,
victimele, bănuitul, învinuitul prezintă acele persoane care ofer informația referitoare la
caracteristica semnalmentelor exterioare.Informația despre aspectul exterior al persoanelor
anunțate în căutare, al persoanelor care au evadat din penitenciare, care se eschivează de la
răspundere penală, poate fi primită din diferite surse. cum ar fi: procese-verbale de audiere (
martorilor, victimei, bănuitului și învinuitului) care conțin o decriere exterioară a persoanei,
rezultatele observațiilor ale ofițerului de urmărire penală asupra cazului concret; fotografii, video
în care sunt arătate imaginea persoanei care ar putea săvârși fapta infracțională; portretul subiectiv
efectuat după spusele persoanelor, care cunosc persoana sau care a văzut-o; cu ajutorul
documentelor criminalistice analizate; din arhiva dosarelor condamnaților, care după regulă se
acumulează informația referitor la aspectul exterior.

Semnele aspectului exterior sunt întipărite în memoria omului ( imagine mentală), toate
elementele caracteristice acestora ca mărimea capului, culoarea ochilor, a părului etc., se
acumulează, se studiază, și se folosește la formarea portretului.

Semnele particulare despre aspectul exterior se poate obține din fișele făcute cu radiația
Rontgen, istoria medicală (extrasul din istoria medicală- fiind descrierea datelor referitoare
intervenției chirurgicale, localizarea infracțiunii, anomalii ș.a.m.d), din istoria fișilor
stomatologice. Sursa de acumulare a informațiilor despre aspectul exterior poate servi drept unele
cecuri ale deservirii ( din ateliere de croitorie, cosmetologie, ședințe foto ș.a.m.d).

Pentru o acumulare a elementelor exterioare a persoanelor anunțate în căutare se recurge

la formarea portretului subiectiv, care dă o reprezentare vizuală a aspectului omului. Portretul
subiectiv- este o imagine facială, care într-o măsură oarecare corespunde spusele martorului cu
realul, realizat printr-o metodă cu ajutorul unor mijloace tehnice.

36
 În practica criminalistică este folosită următoarele portrete subiective : portretul- schițat,
identikit, fotorobotul, portretul robot computerizat.38

Schița - portret sau portretul schițat este considerat a fi cel mai vechi procedeu utilizat
pentru realizarea portretului vorbit.

Pe baza semnalmentelor furnizate de martorii oculari, victime sau alte persoane, se poate
intocmi schița – portret a persoanei urmărite. Această activitate presupune cunostințe și aptitudini
corespunzătoare de desenator pentru a reda cât mai fidel infațișarea unei persoane.

În activitatea practică, pentru a ușura realizarea portretului vorbit prin acest procedeu, se
pot pune la dispoziția martorilor sau victimelor, albume cu fotografii ale unor infractori cunoscuți,
din care sunt selectați ca model pentru schițarea portretului cel/cei care se aseamană cel mai mult
cu presupusul infractor.

Portretul desenat (portret-schițat) se efectuează de catre martor (dacă are cunoștințe în

domeniu- darul de a desena) sau pictorului cu îndrumarea martorului

În formarea portretului compozițional desenat (identi-kit ) se folosește imagini sub formă de

desene a fiecărui element aparte a feței , care cu ajutorul combinării acestor imagini se formează
un tot întreg a feței.

La formarea portretului compozițional fotografic (fotorobotul) se folosește nu desene ci

fragmente fotografice ale fiecărui element facial aparte.

Portretul desenat și compozițional desenat se află după natura sa, subiectivă,și se folosește doar
în scopul căutării persoanelor.

Imaginea astfel compusă poate fi ajustată prin observațiile făcute de martor sau victimă, după
care se prelucrează, obținându-se fotografiile ce vor fi folosite în activitatea de urmărire și
identificare a infractorului.

Restabilirea aspectului căutat poate contribui la analiza urmelor și a probelor în cercetarea la

fața locului unde a fost săvârșită fapta, care dă posibilitatea de a construi versiuni a datelor fizice
și caracteristicile aspectului său, astfel în funcție de mărimea intrării (geam mic, gaură) în local în
care făptuitorul a pătruns, cu o anumită probabilitate poate fi văzută constituția fizică a acestuia.

38
яблоков H., криминалистика............c.373

37
Conform amprentelor lăsate pe obiecte ( ex. obiecte care se află la o înălțime mai înaltă), poate
face o presupunere a staturii acestuia. Mărimea urmelor lăsate a falangelor se poate identifica
sexul, vârsta, statura.

Sexul, statura, greutatea, patologia ( spre ex.șchiopătarea ) se poate identifica după urma lăsată
a încălțămintei sau a piciorului gol. Studiind hainele, uitate sau abandonate la fața locului, se poate
determina sexul, statura, constituția fizică și alte caracteristici fizici. La primirea informațiilor
referitor la identificarea perosoanei nu ar trebui să piardă nici un detaliu. La căutarea și
identificarea infractorului poate avea o mare importanță chiar și detaliile mici cum ar fi alunițele,
negii ( semne particulare ) etc.

Fixarea, are loc cu ajutorul descrieirii și a fotografierii exteriorului în cazul cadavrelor

neidentificate, a părților lor și a oasele găsite la fața locului sau aduse la morgă. Descrierea este
efectuată cu ajutorul metodei portretului-vorbit iar a fotografierii după regula prezentării spre
recunoaștere după fotografie. Dacă este necesar, în cazul cadavrelor neidentificate, medicul-legist
face tualetarea feței sau a corpului ,uneori pentru fixarea elementelor și semnelor exterioare a
cadavrelor se folosesc măști din ipsos sau a alte materiale. Masca poate fi obținută nu doar
exterirorul capului în totalmente dar și a fiecărui element aparte a acestuia (ex. urechea), precum,
și a altor părți ale corpului (ex.mâinele, picioarele etc.). O sursă importantă de obținere a
informației asupra resturilor scheletice sau fragmente ale corpului poate fi conluziile examinărilor
medico-legale, antropologice și expertiză de altă natură. Informația despre identificarea oaselor
cadavrului se poate obține după restaurarea craniului scultuptural după metoda profesorului I М.М.
Герасимов.39

3.2.Portretul subiectiv.

Necesitatea obținerii și fixării informației apare în momentul înregistrării penale a persoanelor

vii și a cadavrelor neidentificate, în timpul căutării persoanelor care au săvârșit fapta și se ascund
de organele de urmărire penală, de instanță de judecată, care au evadat din penitenciare. Sursa
informațională obținute din categoriile enumerate se impart în două grupe: subiective și obiective.
Modalități de fixare a informației obținute din aceste surse sunt: descrierea verbală și fixarea-
materială a imaginii.

39
герасимов м.м восстановление лица по черепу. М.,1955

38
 Portretul subiectiv reprezintă imaginația ( imagine psihofiziologică) exteriorului celui căutat
în memoria persoanei ( ”imagine mentală”). Această imagine mentală poate fi înregistrată sub
forma unei descrieiri ( în procesul verbal de audiere , în raport și altele.), dar și cu ajutorul
transmiterii imagiinii, care poartă elementul seminficativ al portretului subiectiv ( portretul schițat,
fotorobotul etc.).

Evaluarea surselor de informare subiectivă necesită o abordare specială. Formarea unei imagini
mentale a persoanei căutate în memoria omului - este un proces psihofiziologic complex. El este
realizat din mai multe etape, fiecare dintre care pot afecta adevărata informație. Principalele dintre
aceste etape sunt: percepția, memorarea, redarea.

Percepția aspectului exterior poate fi de lungă durată, multiplă, inclusivă în condiții favorabile
pentru memorare (școală, lucru, domiciliul etc.), sau pe termen scurt, ce are loc în timpul comiterii
faptei infracționale. Percepția poate fi influențată atât de factorii obiectivi (distanța pâna la fața ce
trebuie memorată, natura și gradul de iluminare a obiectului, durata percepției), cât și factorii
subiectivi ( sexul, vârsta, profesia persoanei memorate, etc.) sau pe termen scurt, atunci cînd
crimele sunt comise. Se întâmplă ca un martor la momentul dat nu este nici măcar conștient de
ceea că este un martor ocular la crimă și nu acordă o atenție suficientă pentru a reține infractorul.
În timpul interogării persoanei (martorului, victimei), mărturiile acestora se folosesc pentru
efectuarea descrierii persoanei căutate, obligatoriu se i-a în considerare condițiile percepției,
proprietățile memoriei persoanei interogate și evaluarea capacității redării semnelor stocate.
Cuvintele celui interogat trebuie să fie libere. Nu ar trebui să fie utilizate în timpul interogării
termini necesari la formarea portretului vorbit, deoarece acesta nu le cunoaște și poate fi dus în
eroare. În cazul în care totuși s-a folosit acești termini în întocmirea procesulului verbal, acesta v-
a trebui să semneze actul cu cuvintele pe care nu le înțelege.

Împreună cu, interogarea persoanei despre semnele exterioare a persoanei, este util să se
utilizeze schema la general a portretului vorbit- de la general la particular. Este recomandabil să
se folosească un desen cu conturul feței și a fiecărui element aparte. Pe baza unor astfel de descrieri
se poate face orientarea sistematică a informției.

Imaginea mentală poate fi transformată în portretul subiectiv. În tehnica criminalistică potrivit

lui яблоков H. se diferențiază în trei tipuri de portrete subiective : desenat, compozițional desenat
și compozițional fotografic.

39
 Portretul desenat (fig.23 lit.a) este efectuată de specialist in prezența celor care furnizează
semnalmentele, pentru a contribui in mod direct - prin observații - la realizarea portretului
persoanei în cauză. În final schița - portret se va folosi in activitatea de urmarire și identificare a
persoanei suspecte.

Portretul compozițional fotografic (fig.23 lit.b) este un procedeu care constă în

reconstituirea imaginii presupusului infractor, pe baza descrierilor făcute de martor sau victimă.
In acest sens, se folosesc fragmente fotografice ale elementelor faciale de la diferite persoane.
Martorul sau victima le selectează pe acelea care se aseamană sau sunt identice cu fizionomia
persoanei in cauză, iar specialistul le asamblează pînă ce rezultă o imagine unitară, denumită
“portretul foto-compus” sau “fotorobotul”.40

Portertul compozițional desenat (fig.23 lit.c) se formează din imagini desenate a fiecărui
element facial aparte combinându-se și formând un portret a persoanei. Pentru formarea acestui
portret s-a elaborat o trusă de reconstruire a portretului unei persoane pe baza semnalmentelor
descrise de martor sau victimă numită identi-kit. Trusa cuprinde schițe ale elementelor faciale
desenate pe un suport transparent (folie). Elementele faciale ale persoanei sunt incluse in 12 grupe
(păr, frunte, sprâncene, ochi, urechi, nas, buze, bărbie, mustață, barbă, ochelari si acoperamânt
pentru cap: pălarie, căciula, chipiu etc.), fiecare grupa cuprinzând 50-80 variante ale elementului
facial respectiv, totalizându-se în final 600-1000 fișe transparente cu schițe ale elementelor faciale.

Trusa cuprinde și un album tipărit al fiecarui element facial care poartă un număr de cod.
Persoana care furnizeaza datele, alege din album elementele corespunzatoare semnalmentelor care
le-a perceput si memorat, iar in baza numărului de cod din album se scot fișele transparente care,
suprapuse, compun portretul robot al celui in cauză. Portretul astfel realizat este fotografiat și
utilizat in activitatea de identificare a infractorului.

Pentru a se putea ajunge la fotografii compuse, fața persoanei a fost âmparțită în trei zone
de baza: a) fruntea și părul; b) nasul, ochii si sprâncenele; c) gura si bărbia, obținându-se 50 de
combinații din prima zonă, 200 din cea de-a doua zonă și 100 din cea de-a treia zonă.41

40
яблоков H., криминалистика.......c.377
41
http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/IDENTIFICAREA-CRIMINALISTICA-A37.php [ Accesat: 09.03.2017]

40
 Fig.23 a-portretul subiectiv, realizat cu portretul desenat, b- fotografia infractorului, realizat
cu portretul compozițional desenat, c-portret compozițional desenat

Tactica elaborării portretului subiectiv presupune aprecierea realității portretului efectuat pe

foaie de către specialist. După părerea lui А.М. Зенина și И.И. Черкашиной această lucrare se
poate efectua și în lipsa martorului. Însă autorul nu este de accord cu acesta, deoarece fiecare etapă
trebuie să fie efectuată în prezența martorului, atunci căutarea persoanei va fi efectuată după un
portret necalitativ. Asta primul rând se referă la mijloace tehnice computerizate ce elaborează
portretele subiective. Practica rusă arată că efectuarea portretului la calculator în prezența
martorului, specialistul îi reușește să efectueze portretul subiectiv, însă dupa imprimarea acestuia,
des martorul (victima) nu este satisfăcut de rezultatul obținut, fiind timpul pierdut în zadar. Din
cauza aceasta în practica urmăririi penale, când martorul (victima
) nu este de accord cu calitatea portretului făcut ( fiind schematic, nu corespunde vârsta, fața fiind
neproporțională, insuficiența elementelor de bază) se folosește altă metodă de realizare a
portretului subiectiv.

Ca exemplu poate fi atunci când portretul, efectuat la calculator și martorul (vitima) nu este de
acord cu caliatea acestuia, se elaborează portretul subiectiv compozițional desenat folosind
ajutorul „ tipurilor și elementelor semnelor exterioare”(fig. 23).42

Chiar și aplicațiile moderne nu efectuează portretul subiectiv calitativ, ce face acțiunile de

urmărire penală să se desfășoare cu greu43. În anul 2013, la un post de televiziune din Republica

42
Подалинская В.А. ПОНЯТИЯ «СЛОВЕСНЫЙ ПОРТРЕТ» И «ФОТОРОБОТ», ИХ ИСПОЛЬЗОВАНИЕ ДЛЯ РОЗЫСКА
И ОПОЗНАНИЯ ПРЕСТУПНИКОВ. În revista :АКТУАЛЬНЫЕ ПРОБЛЕМЫ ЮРИДИЧЕСКОЙ НАУКИ, ПРАКТИКИ И
ВЫСШЕГО ОБРАЗОВАНИЯ, 2015, c. 186-190.
43
Ibidem .........c.186-190

41
Moldova au făcut un experiment referitor la elaborarea unui portret-robot a fostului președinte al
RM, Nicolae Timofti. Astfel, jurnaliștii l-au caracterizat în felul următor „Are ochi căprui, păr
cărunt, peste 60 de ani și o înalțime medie”(fig.24). Cu acest desen au mers în stradă ca să vadă
dacă oamenii îl vor recunoaște pe acel din imagine. Unii au spus că bărbatul seamănă chiar cu:
„Lupu”, „ un actor rus”, „ un bandit”, însă au fost și persoane care l-au recunsocut.44

Fig.24

Practica internațională la fel arată un rezultat negativ la capitolul portretului subiectiv. La fel
la un post de televiziune din Federația Rusă, a fost făcut portretul- robot al unei persoane destul e
cunoascută în țara dată, Олег Газманов, acesta nu a fost recunoscut nici de oamenii din stradă și
nici de utilizatorii internetului.45

A fost efectuat un experiment referitor la recunoașterea unei persoane după fotorobot, s-a
creat portretul autorului tezei date, aceasta a fost descrisă conform regulilor descrise în capitolul
II al tezei în felul următor:

Sexul feminin; vârsta 18-25 ani; statura înaltă; constituția fizică slabă; mărimea mijlocie a
capului, forma ovală capului și a feței; părul blond-roșcat, natura părului potrivit ca grosime, portul
părului cărarea în dreapta cu plete pe spate, inserția în formă de M; înălțimea frunții fiind înaltă și
lățimea îngustă, profilul frunții concavă; conturul spâncenelor unghiulară; grosimea mijlocie a
acestuia; forma potrivită a ochilor de culoarea căpruie; spațiul interocular potrivită; lungimea
potrivită a pleoapelor, lărgimea mijlocie, lungimea și desimea mijlocie a genelor; rădăcina nasului
mijlocie, muchia nasului ondulată și baza nasului orizontală; înălțimea mijlocie a nasului,
prominența la fel precum și lățimea nasului fiind mijlocie; confirmația stânsă a nasului; vârful
nasului bilobat; mărimea gurii mijlocie cu orientarea colțurilor orizontal; buzele potrivite, bărbia

44
http://protv.md/stiri/social/cum-se-face-un-portret-robot-si-cat-de-asemanator-e-chipul-schitat.html
45
http://www.newsru.com/russia/01mar2015/nemtsov.html

42
dreaptă, înălțimea potrivită, lățimea mijlocie; forma urechii fiind ovală și mărimea mijlocie;
lățimea pieptului mijlociu.( fig.25)

Fig.25

Cu imaginea dată, au fost întrebați zece persoane care cunosc autorul. Nouă persoane din zece
au spus că nu recunoaște persoana din imagine. Doar o persoană a spus că are ceva tangențe cu
fizionomia autorului „ doar buzele, ochii și un pic sprâncenele ”.

De aceia la formarea unui fotorobot nu întodeauna corespunde cu imaginea facială reală a

persoanei, măcar că ea este una din cea mai utilizabilă cale de identificare a persoanelor bănuite (

43
infractorii sau teroriști), obținut cu ajutorul metodei portretului vorbit efectuat de către martori,
pentru că, tehnologia de căutare a persoanelor după fotorobot, care ar rezolva această problemă
nu este într-atât de dezvoltată.

Acest factor este urmarea a trei pricini de bază:

1. calitatea joasă a fotorobotului realizat după metoda portretului vorbit;

2. metode insuficiente de identificare a fotorobotului;
3. insuficiența semnalmentelor în baza de date a aplicației de elaborare a fotorobotului.

Cercetarea dedicată problemelor întâlnite în căutarea/ identificarea persoanelor după fotorobot

este foarte rar efectuată.46 Majoritatea lor fiind cercetată de către oamenii de știință de peste hotare.

Calitatea fotorobotului este determinată de tehnologia care efectuează portretul vorbit în

corespundere cu o imagine obișnuită. Influența asupra procesul formării fotorobotul o are martorul
,în timpul descrierii bănuitului, dar și a profesionalizmulului colaboratorului de poliție și aplicarea
cunoștințele ecestuia în timpul audierii. De aceia nu se știe dacă corespunde fotorobotul cu poza
adevărată a bănuitului.

O altă pricină apărută în timupl căutării persoanei este insuficiența semnalmentelor exterioare
în baza de date a formării fotorobotului. În prezent există cîteva baze de date, care conțin imagini
ale feței sau fotorobotul persoanelor: CUHK, AR, XM2GTS, CUFSF. Portretul subiectiv este
prezent in primele trei baze de date (CUHK, AR, XM2GTS), care sunt utilizate prin intermediul
calculatorului cu corectarea pictorului. 47

Însă, volumul imens a fotografiilor în baza de date, face nereală atragerea specialiștilor și
pictorilor pentru formarea fotorobotului sau desenarea portretelor. În acest sens, au existat mai
multe lucrări consacrate rezolvării problemelor ce crează în mod automat baza de date pentru
crearea fotorobotului ( portretelor desenate) ce se adaugă la baza de dată veche , apoi dezvoltarea
ulterioară a metodelor de comparare a portretelor fotograficice corespunzătoare. Autorii alături de
lucrările efectuate propun simultan metoda pseudo-portret desenat, și metoda căutării și
identificării după acest tip de portret.48

46
Щеголева Н.Л., Кухарев Г.А., «Способ автоматической генерации скетчей и система для его
осуществления» – Патент RU 2 541132 C1. 26.07.2013, Опубл. 10.02.2015, Бюл. №4.
47
Kukharev G., Buda K., Shchegoleva N. Sketch generation from photo to create test databases // Electrical
Review, 2014. – Vol.9, №2. – Р. 97-100.
48
Кухарев Г. А., Матвеев Ю. Н., Щеголева Н. Л. Поиск людей по фотороботам: состояние проблемы и
технологии // Научно-технический вестник информационных технологий, меха- ники и оптики, 2014. –
№6(94). – С. 123-136.

44
 Există două căi de abordare a metodelor de căutare/identificare- sunt orientate fie spre
schimbarea modalității, fie spre schimbarea imaginiii cu ajutorul „modalitățilo non-sensibile” a
semnelor. Prima cale este bazată pe schimbarea imaginii dintr-o metodă în altă motodă
(fotorobotul->fotorobot sau invers).

Fig.26 Schimbarea din portretului desenat în portretul compozițional desenat.

Principalul avantaj a acestei căi constă în posibilitatea utilizării algoritmului utilizat pentru
identificarea persoanei. Însă schimbarea acesta dintr-o modaliate în alta este mai dificilă decât
idenitificarea.

A doua cale este îndreptată spre prezentarea imaginilor din diferite modalități ale astfel de
caracteristici, care, micșorează deosebirea dintre imagini a aceiași persoană, însă păstrează
existența acestei deosebiri dintre persoană.

Pentru rezolvarea ecestor probleme apărute la căutarea/ recunoașterea persoanei după imaginea
facială se folosește „ evoluția strategică interactivă” . Cu alte cuvinte, fiecare schiță trebuie să fie
modificată în mod repetat și prezentat cu parametrii din geometrie (dimensiune, simetrie) cu scopul
de a crea o „o populație nouă” a acestor schițe. Această modificare simulează primirea K>1 schițe
din „ grupul de K martori”. Această modificare permit apropierea de situție, care răspunde pentru
scenariul real, și anume crearea schiței după metoda portretului vorbit sau pregătirea automată a
schiței pentru specificarea inexactă a parametrilor.

3.3 Identificarea cadavrelor necunoscute

În practica judiciară există situaţii când victima omorului poate fi fără identitate cunoscută :
nu se găsesc acte asupra ei, nu există persoane care să dea informaţii despre identitatea ei, iar locul

45
unde a fost descoperit cadavrul nu oferă indicii cu privire la identitate (ex. dacă victima este găsită
în locuinţă).

În vederea identificării se desfăşoară operaţiuni ca: întocmirea portretului vorbit, fotografierea,

dactiloscopia, reconstrucția facială după craniu, compararea biologică şi medico – patologică cu
fişele şi evidenţele medicale, supraproiecţia, identificarea după resturi osteologice.

Întocmirea portretului vorbit. Identificarea cadavrelor după descrierea semnalmentelor se face

după criterii riguros ştiinţifice, recurgându-se la o terminologie adecvată şi precisă de apreciere a
diverselor detalii. Principiile impuse în teoria şi practica criminalistică sunt:

1. descrierea trăsăturilor exterioare ale persoanelor este necesar să se facă începând cu

caracteristicile generale (anatomice) ale întregului corp, având în vedere capul, umerii, mâinile,
trunchiul, picioarele, elementele caracteristice ale figurii umane.

2. descrierea semnalmentelor se face folosind o terminologie comună, precisă şi unitară,

precum şi într-o succesiune logică. Atunci când se respectă acest principiu, lipsa fotografiilor- din
motive obiective- ar fi acoperită de realizarea corectă şi clară a portretului vorbit.

3. caracterizarea semnalmentelor se face sub aspectul mărimii, formei, poziţiei şi culorii.

“Se folosesc termenii mare, mijlociu şi mic, la care, în funcţie de datele concrete, se pot adăuga
foarte mare şi foarte mic. Mărimea unui element al corpului, capului, figurii se poate referi la
înălţime, lungime, lăţime, grosime etc..

Fotografierea. În cazul cadavrului cu identitate necunoscută, fotografia de detaliu surprinde

obligatoriu:

1. semnalmentele cadavrului. Dacă toaletarea şi restaurarea cadavrului se va face la sediul

serviciului medico-legal, fotografiile de semnalmente vor fi executate după aceste operaţiuni.

2. fiecare obiect vestimentar în parte;

3. orice obiect sau înscris care a aparţinut persoanei decedate sau are legătură cu cauza, fiind
şi purtător de urme;

4. urmele găsite la locul faptei.

46
 Toaletarea şi restaurarea sunt tehnici premergătoare în vederea executării fotografiei de
semnalmente a cadavrului sau a prezentării pentru recunoaştere. „Noţiunea de toaletare a
cadavrului presupune efectuarea de operaţiuni simple, menite să readucă faţa cadavrului la o stare
cât mai apropiată de cea dinaintea instalării morţii şi a apariţiei fenomenelor cadavrice.
Modificările suferite de cadavru depind de timpul scurs de la momentul decesului şi mediul în care
a fost găsit (incluzând fenomenele meteorologice, solul, fauna) şi pot fi:

- distructive – putrefacţia şi macerarea;

- depesajul (omor, accident, catastrofă, precipitare);
- acţiunea animalelor;
- agenţi fizici sau chimici ( foc, substanţe caustice etc.);
- naturale: mumifierea, saponificarea sau adipoceara, lignificarea sau tăbăcirea,
pietrificarea, îngheţarea;
- artificiale: îmbălsămarea şi congelarea.

Fotografia de semnalmente este o altă operaţiune pregătitoare în vederea identificării

cadavrelor, ea executându-se din faţă şi din profil şi lipindu-se apoi în spaţiile special rezervate de
pe fişa cadavrului.

Prin „semnalmente” înţelegem trăsăturile exterioare, generale şi particulare ale

persoanelor, în baza cărora acestea pot fi recunoscute şi identificate. Pornind de la această definiţie,
exprimăm părerea că fotografia de semnalmente nu se referă şi la fixarea leziunilor cadavrului sau
a caracteristicilor îmbrăcămintei, acestea fiind înregistrate fotografic prin fotografia de detaliu
executată la locul faptei şi descrise atât în procesul verbal de cercetare , cât şi în formularul fişei
cadavrului cu identitate necunoscută. Fotografia de semnalmente face parte din categoria
fotografiilor de detaliu, dar se referă doar la :

- semnalmente anatomice : detaliile figurii umane sau ale corpului;

- semne particulare : cicatricile, petele, negii, alte semne din naştere,
- malformaţiile, modificările de natură traumatică şi tatuajul .

Metoda de identificare dactiloscopică. În vederea identificării cadavrelor cu identitate

necunoscută, cu o mai mare certitudine, acestora li se i-au impresiunile papilare în măsura în care
pielea de pe suprafaţa palmelor şi planta piciorului nu a fost afectată, astfel încât să nu poată fi
valorificat relieful papilar.

47
 Prin metoda identificării dactiloscopice, cadavrele pot fi identificate prin intermediul fişei
dactiloscopice, dacă se află în evidenţa cazierului judiciar sau cu urmele papilare rămase pe obiecte
personale identificate la domiciliul persoanelor dispărute.
Acest sistem de identificare dactiloscopică, denumit generic AFIS, a început să fie utilizat
din anul 1996. Datorită acestei metode autorizate timpul de examinare şi de obţinere a rezultatului
verificărilor dactiloscopice s-a redus substanţial, fiind posibilă identificarea dactiloscopică a
cadavrelor necunoscute a căror solicitare de verificare este primită de instituţii judiciare din alte
state membre ale Uniunii Europene sau prin Biroul naţional Interpol, în câteva minute de la
primirea amprentelor papilare.

Metoda reconstrucţiei faciale după craniu. Această metodă constă în particularităţi

morfologice, normale şi patologice, de exemplu forma şi dimensiunile sinusurilor osoase craniene,
ale maxilarelor sau ale sistemului dentar. Fundamentul ştiinţific bazându-se pe caracterele de grup,
individuale, de ordin antropologic.

Fiecare schelet prezintă un specific determinat de faptul că adeseori nu se dispune de toate

oasele sau cele existente sunt fragmentate. Examinarea antropologică permite obţinerea
informaţiilor privitoare la rasă, sex, vârsta, talie în prezenţa unor caracteristici rezultate din forma
şi dimensiunile oaselor.
O identificare individuală o putem obţine prin examinarea lucrărilor dentare sau a altor
semne particulare ale oaselor, prin compararea cu radiografii anterioare.
Reconstrucţia facială este o metodă extrem de utilă de identificare a cadavrelor scheletizate
cu identitate necunoscută, metodă care constă în reconstituirea feţei unui cadavru după morfologia
osoasă a craniului, în vederea identificării acestuia, în lipsa altor mijloace juridice de identificare
(amprente digitale, palmare, profil ADN).

Teoria care a stat la baza reconstrucţiei faciale după craniu este aceea că dacă fiecare
individ în parte are o faţă unică, atunci fiecare persoană va avea şi un craniu unic, cu
particularităţile sale antropometrice, astfel încât mici variaţii ale formei, aspectului şi proporţiilor
craniului duc la variaţii importante ale feţei, aceasta fiind o adevărată hartă a craniului.
Fiind unul dintre cele mai importante instrumente sociale, faţa umană, transmite, cu
ajutorul mimicii nenumărate semnale de comunicare, precum şi sentimente personale, cum sunt:
emoţiile, interesul, atenţia etc. Folosim faţa pentru a atrage, a respinge, a speria şi tot felul de relaţii
interpersonale.
Factorul cel mai important care afectează morfologia feţei este scheletul craniului

48
(mandibula, maxila, oasele: frontal, sfenoid, etmoid, nazale etc.), prin urmare forma feţei este
dependentă de structura scheletică.
Enlow a stabilit în 1982 că, în principal, în funcţie de forma generală a oaselor craniului,
există doar un mic număr de forme faciale de bază.49
Prin urmare, avem două tipuri principale de craniu dolicocefalic (lung şi îngust) vezi fig.27
lit.a, şi brahicefalic (scurt şi lat) vezi fig.27 lit.b, duc la forme bazale ale feţei, cum sunt
leptoprosopic (îngustă şi lungă, cu elemente protrusive) şi euriproscopic (scurtă şi largă, cu
proeminenţe puţin pronunţate) Fig.27.

Fig.27 Tipuri de cranii: a-dolicocefalic, b-brahicefalic.

Scopul reconstrucţiei faciale este acela de a produce o asemănare a trăsăturilor faciale
aplicabile craniului în cauză pentru a putea fi recunoscut de către membrii familiei sau de către
apropiaţi.
În cazul în care încercăm să realizăm o reconstrucţie facială criminalistică, trebuie să luăm
în considerare multiple scopuri. Cel mai important scop al reconstrucţiei criminalistice este cel de
a realiza identificarea. De regulă, realizarea reconstrucţiei faciale este ultima opţiune în
investigaţia criminalistică. Reconstrucţia facială realizată pe scheletul craniului însoţită de o
publicitate intensă, cu prezentarea fotografiilor reconstrucţiei în mass-media, poate duce la o
recunoaştere de către o persoană din populaţie50 care a cunoscut individul prezentat, putînd
conduce la o identificare.
De peste un secol în acest domeniu se utilizează, în principal următoarele tehnici:
a) Reconstrucţia facială 2 D, care constată în desemnarea feţei pe o fotografie a craniului
la care au fost aplicate distanţiere pentru evidenşierea grosimii ţesuturilor pericraniene; de regulă
această reconstrucţie se poate realiza doar de artiştii plastici, portretiştii, fiind necesare abilităţi
artistice deosebite.

49
Enlow D. H. Handbook of facial growth, 2nd edn. Philadelphia PA (1982)
50
Shepherd J. (1981), Social factors in face recognition, London, Academy Press

49
 Primele rezultate în utilizarea acestei tehnici au fost obţinute de J. L. Angel (1977) dar
tehnica a fost impusă în Statele Unite ale Americii de către Cadwel (1988).
b) Reconstrucţia feţei umane utilizând o metodă sculpturală 3 D (metoda Manchester).
Unul dintre pionierii reconstrucţiei feţei umane prin metoda sculpurală, a fost antropologul rus M.
M. Gherosimov, care în 1935 a modelat capul unui bărbat şi l-a comparat cu fotografiile bărbatului
făcute în ultimii ani ai vieţii acestuia. A fost convins că tehnica sa poate produce o bună asemănare
cu individul şi a dezvoltat o tehnică anatomică bazată pe mmodelarea fiecărui muschi facial pe
scheletul craniului, după care acea structură musculară era acoperită cu un strat fin de ceară, care
reprezenta pielea şi crea faţa finisată.

Metoda lui Cherasimov implica două faze: reproducerea craniului şi apoi modelarea măştii
faciale. În anul 1945, Cherasimov a publicat, la Moscova, lucrarea Bazele reconstrucţiei feţei după
craniu.

Încercări de reconstrucţie facială, în rândul antropologilor care au utilizat tehnici de

supraprotecţie, au fost în special, în Germania, făcute de către Helmer în 1984 şi de către Neave şi
Prag în Anglia.
Richard Neave a dezvoltat o tehnică nouă, numită metoda Manchester51, utilizând toate
elementele morfologice scheletice ale craniului pentru stabilirea formei şi localizării ţesuturilor
moi, bazându-se pe studiile referitoare la grosime acestora, valori care încă sunt statice,fiind medii
ale grosimii ţesuturilor moi la nivelul celor 34 de puncte antropometrice ale craniului.
Această metodă, Manchester, înglobează studiul anatomiei faciale, expresiei,
antropometriei, antropologiei şi relaţiei dintre ţesuturile moi şi cele tari ale feţei.
Metoda sculpturală 3 D, aplicată de savantul rus M. M. Gherasimov a fost aplicată şi
perfecţionată în România de profesorul doctorul antropolog Cantemir Rişcuţia. Din această cauză,
mai era denumită şi metoda GHERASIMOV – RIŞCUŢIA.
Profesorul antropolog Cantemir Rişcuţia a colaborat cu Poliţia Română timp de aproape
20 de ani, reuşind să contribuie prin cunoştinţele de specialitate la identificarea autorilor de
infracţiuni deosebit de grave, amintim celebrul caz „Râmaru”, unde profesorul antropolog
Cantemir Rişcuţia âmpreună cu profesorul doctor Petre Firu au efectuat o expertiză
odontostomatologică, pornind de la urmele create de dinţii autorului au reuşit să stabilească
semnalmentele anatomice ale acestuia.
După identificarea şi prinderea autorului, asemănările dintre persoana descrisă şi

51
Prag J., Neave R.A.H. (1997), Making faces, London, British Museum Press

50
imoralizată asemănările dintre persoana descrisă şi imortalizată prin acel portret şi fizionomia
respectivului autor erau extraordinare.

c) Reconstrucţia facială 3 D utilizând imagini generate pe computer

Primele încercări de a realiza o reconstrucţie facială criminalistică au fost realizate în

Marea Britanie în anul 1985 şi au fost bazate pe un sistem utilizat în chirurgia reconstructivă
craniană. Ulterior au apărut scannere laser ce scanează craniul şi obţin o imagine digitală 3 D a
acestuia, care este introdusă în computer, operatorul alege un număr de puncte antropometrice (de
regulă cele 34, utilizate în mod curent în reconstrucţia manuală52), pe care aplică distanţiere
virtuale , corespunzătoare grosimii ţesutului moale pericranian al craniului respectiv (în funcţie de
rasă, vârstă şi sex), apoi este aleasă dintr-o bază de date o faţă comună care s-ar potrivi pe craniul
respectiv.53 Ulterior fiind adăugate celelalte componente ale feţei umane, nas, ochi, urechi, buze
care se potrivesc cât mai realist pe craniul scanat.

O altă metodă pentru identificare este compararea morfologică a craniului cu fotografia

persoanei dispărute pentru a se putea deduce un număr suficient de corespondenţe de forme.
Metoda suprapunerii fotografice este înlocuită, în prezent cu suprapunerea video, care
permite orientarea craniului în aceeaşi poziţie ca şi figura din portret.

Metoda comparărilor biologice şi medico – patologice cu fişele şi evidenţele medicale.

Această metodă este posibilă datorită investigaţiilor juridice, precum şi chestionării rudelor sau
cunoştinţelor persoanei dispărute. În urma acestor proceduri se poate stabili dacă persoana
dispărută a suferit de vreo boală sau a urmat un tratament medical.
Pe corpul cadavrului se pot stabili urmele unor boli, fapt ce determină căutarea de
radiografii pentru a fi comparate cu cele obţinute da la cadavru. În fişele medicale din instituţii de
sănătate publică , policlinici, spitale, există înregistrări referitoare la persoane, de genul: greutate,
înălţime, perimetru toracic, antecedente medico-patologice, care pot contribui la identificarea
cadavrului cu identitate necunoscută.

Metoda supraproiecţiei. Este o metodă utilizată folosită în activitatea de identificare a

cadavrelor necunoscute, când fizionomia persoanei trebuie reconstituită, întrucât la faţa locului se
întâlneşte doar craniul, uneori însoţit de schelet, datorită perioadei lungi de timp scurse de la deces,
condiţiilor de mediu în care s-a aflat cadavrul până la descoperire sau intervenţiei asupra corpului
anumitor factori externi, animale, temperatura etc.

52
Moss J. P. Three dimensional visualisotin of the skull using CTI European Journal of Orthodontics, pag. 9
53
Vanezis et al, Facial reconstruction using 3D computer graphics, Forensics Science International, pag. 108

51
 Atunci când se recurge la utilizarea metodei supraproiecţiei trebuie luate în considerare:
- elementele generale de identificare (rasă, sex);
- elemente individuale de identificare (referitoare la morfologie, estetică, funcţional).
Această metodă constă în examinarea suprapunerii elementelor unei fotografii de portret
a persoanei dispărute peste elementele unei fotografii a craniului descoperit, craniu ce urmează a
fi identificat. Activitatea de examinare urmărind suprapunerea perfectă a tuturor însuşirilor
constituite din linii caracteristice şi puncte anatomotopografice.

Metoda identificării după resturi osteologice. Metoda presupune examinarea complexă a

resturilor osteologice (schelet, oase izolate sau oase fragmentate), studiu ce poate fi făcut asupra
scheletului căruia îi lipseşte craniul, cât şi asupra cadavrului care mai are părţi moi, prin autopsie.
Expertiza urmelor osteologice este specifică medicinii legale şi are ca obiect identificarea
după resturile umane.
Principalele obiective ale acestei metode sunt: determinarea originii umane şi a rasei,
determinarea sexului şi taliei, determinarea vechimii osului, stabilirea vârstei etc.
Certitudinea acestei metode este dată de faptul că:
- ţesuturile dure, în special oasele, dar şi dinţii şi părul, âşi păstrează timp îndelungat
caracterele morfologice, dimensiunile şi particularităţile;
- fiecare schelet are caractere distincte faţă de celelalte schelete;
- fiecare os care aparţine aceluiaşi schelet prezintă unele particularităţi patologice. 54

54
https://ru.scribd.com/doc/312138335/Semnalmentele-Persoanei-%C5%9Ei-Rolul-Acestora-In-Identificarea-
Criminalistic%C4%83 [ Accesat: 13.04.2017]

52
 Concluzii și recomandări
Rezultatele investigațiilor efectuate în cadrul prezentei teze de licență, a analizei literaturii
de specialitate din domeniul criminalisticii, expertizei judiciare permit a formula următoarele
concluzii:

- doctrina națională abordează metoda portretului- vorbit în activitatea de urmărire

penală și specială de investigație, insuficient, multiple aspecte necesită ajustare prin
implimentarea informațiilor din doctrine internaționale.
- apriția și evoluția metodei portretului vorbit în activitatea de urmărire penală și specială
de investigație a fost fortificată pe parcursul istoriei de catre organele de drept , precum
și dezvoltatrea cunoștințelor în domeniu. Actualmente, metoda portretului-vorbit
reprezintă o ramură teoretică și practică a compartimentului identificara criminalistică,
având rezultate eficiente.
- Pe plan național, metoda portret vorbit, constituie o metodă de identificare a persoanei
și a cadvrelor cu identitate necunoscută cu ajutorul comparării trăsăturilor exterioare
ale acestora, folosind mijloace tehnice pentru formarea portretului.
- Descrierea persoanei se efectueaza cu ajutorul caracterizării semnalemntelor exterioare
ale omului, determinate de individualitatea semnalmentelor anatomice şi funcţionale -
elemente ce contribuie la identificarea persoanei.
- La identificarea în baza reflexiei memorial-fixate servesc doar particularităţile
reflectate adecvat şi real în memoria persoanei ce recunoaşte şi nu completate prin
propriile fantezii element ce necesită a fi stabilit şi verificat de către OUR la persoana
audiată.
- Sursele informaționale ale aspectului exterior ale persoanei date în căutare și a
cadavrelor necunoscute fiind procesele-verbale de audiere, fișele medicale, fotografii,
video, portrete subiective etc, toate aceste fiind un punct de dezlegare în acțiuni ale
urmăririi penale.
- Portretul subiectiv constituie o imagine mentală efectuată în imaginația persoanei
bazată pe întipărirea trăsăturilor exterioare în memorie. Se regăsese trei tipuri de
portrete subiective: desenat, compozițional desenat și compozițional fotografic, care ar
duce la identificarea persoanei date în căutare.
- Identificarea cadavrelor necunoscute se execută în cazul neprezenței actelor de
identitate la el, ce se efectuează prin diverse operațiuni care permit identificarea
cadavrului după trăsăturile exterioare.

53
 Luând în considerție concluziile făcute mai sus în scopul perfecţionării activităţii de
urmărire penală, a metodei portretului vorbit recomandăm:

- A elabora şi a implementa în practica de urmărire penală a unui soft standartizat care

ar prezenta semnalmentele persoanelor;
- Reânoirea semnalmentelor, trăsăturilor în baza de date a aplicației ce formează
portretul subicetiv a persoanelor date în căutare;
- Introducerea semnalmentelor colore în elaborarea portretului compozițional desenat,
ce ar duce crearea fizionomiei reale a persoanei;
- Schimbarea calității fotorobotului, fiind de calitate joasă în una înaltă, care ar ajuta la
elaborarea portretului bine conturat pentru identificarea persoanei;
- Distribuirea portretelor subiective bănuiților cu ajutorul rețelelor de socializare, fiind o
cale mai alternativă și mai eficientă caracteristică pentru ziua de azi;
- Elaborarea unui fotorobot online, accesibil tuturor, precum și înștiințarea populației
despre acest factor;
- Oragnizarea în cadrul școlilor, lecții efectuate de către colaboratorii de poliție, pentru
intruirea cunoștințelor referitor la semnalmentele exterioare a persoanei și importanța
acestora la formarea portretului subiectiv în activitatea de urmărire penală și specială
de investigație.

54
 Bibliografie
1. Bădilă M., Vidrighin V., Criminalistica,Alba Iulia, 2008.
2. Dumitres-cu C., .Gacea E., Elemente de antropologie judiciară, Bucureşti, 1994.
3. Dumitres-cu C., Gacea E. Elemente de antroplogie. Bucureşti: Ministerul de Interne, 1993.
4. Doraș S., Criminalistica, Chișinău : Cartea juridică 2011.
5. Drăghici C-tin, Iacob A., Tratat de tehnică criminalistică, Ediţia a II a revăzută şi
adăugită,Editura SITECH, Craiova, 2009.

6. Golunski S.A., Criminalistica, București, 1961.

7. Guțu M.,Curs de logopedie, vol.I, Cluj-Napoca, 1974.
8. Ionescu L.,Sandu D.,Identificarea criminalistică, 1990.
9. Mircea I.,Criminalistica Ed-II,București 2001.
10. Panghe C., Dumitrescu C, Portretul vorbit, București, 1974,

11. Popa Gh.,Metode și tehnici de identificare crimnalistică, București, 2011

12. Suciu C.,Criminalistica, București,1963.
13. Verza E., Dislalia și terapia ei, București, 1997.
14. герасимов м.м., În: восстановление лица по черепу. М.,1955
15. Кухарев Г. А., Матвеев Ю. Н., Щеголева Н. Л. Поиск людей по фотороботам:
состояние проблемы и технологии // Научно-технический вестник информационных
технологий, меха- ники и оптики, 2014. – №6(94).
16. Крылов И.Ф., În: В мире криминалистики. Ленинград: ЛГУ, 1989.
17. яблоков H.,În: криминалистика, москвa, 2007.
18. Щеголева Н.Л., Кухарев Г.А., «Способ автоматической генерации скетчей и система
для его осуществления» – Патент RU 2 541132 C1. 26.07.2013, Опубл. 10.02.2015,
Бюл. №4.
19. Enlow D. H. În: Handbook of facial growth, 2nd edn. Philadelphia PA (1982)
20. Moss J. P. În: Three dimensional visualisotin of the skull using CTI European Journal of
Orthodontics,
21. Kukharev G., Buda K., Shchegoleva N. Sketch generation from photo to create test
databases // Electrical Review, 2014. – Vol.9, №2.
22. Shepherd J. (1981), Social factors in face recognition, London, Academy Press
23. Vanezis et al, Facial reconstruction using 3D computer graphics, Forensics Science
International,
Sursa internet:

55
 24. http://legeaz.net/dictionar-juridic/portretul-vorbit [ Accesat: 04.04.2017 ]
25. http://protv.md/stiri/social/cum-se-face-un-portret-robot-si-cat-de-asemanator-e-chipul-
schitat.html [ Accesat: 15.05.2017 ]
26. http://www.newsru.com/russia/01mar2015/nemtsov.html [ Accesat: 15.05.2017 ]
27. http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/IDENTIFICAREA-CRIMINALISTICA-
A37.php [ Accesat: 09.03.2017 ]
28. https://ru.scribd.com/doc/312138335/Semnalmentele-Persoanei-%C5%9Ei-Rolul-
Acestora-In-Identificarea-Criminalistic%C4%83 [ Accesat 13.04.2017 ]
Figurile nr.1-3; 5-23 lit.a,b; 26 sunt preluate din яблоков H.,криминалистика, москвa, 2007.

Figura nr. 4 preluat din Bădilă M, Vidrîghin V.,Criminalistică, Alba Iulia, 2008

Figura nr.23 lit.c https://www.google.com/search?q=subiectiv+%D0%BF%D

Figura nr.25 fotorobot online http://www.pimptheface.com/create/

Figura nr.27 https://www.google.com/search?tbm=isch&q==%D0%BE%D1%80D1%D0%BE%

=1366&bih=657&dpr=1#tbm=isch&q=tipuri+de+cranii

56