Buletin ARATnr 13
Buletin ARATnr 13
Buletin ARATnr 13
EDITORIAL
A fi rezilient astăzi şi mâine pag. 3
În căutarea grupului:
căutând grupul înăuntrul meu,
înăuntrul tău şi în interiorul
comunităţii pag. 8
Înţelepciunea creierului
subcortical pag. 17
Recenzie
Quantum Transactional Analysis
adaptare
and Spirituality, Anne Wuyts pag. 31
REDACŢIA
EDITORIAL
A fi rezilient astăzi şi mâine
Monica Năstasă
Sunt foarte bucuroasă să scriu din nou acest edito- avut cu dânsul în cabinetul privat, dezbateri, expli-
rial. Mulţumesc celor care aţi scris, mulţumesc echipei caţii, orientări. Avem nevoie de astfel de mentori, le
de redacţie, mulţumesc CD-ului pentru sprijin şi nu în datorăm parte din procesul nostru de creştere.
ultimul rând mulţumesc comunităţii ARAT că reuşeş-
te să meargă mai departe în fiecare an şi să îşi atingă Cu aceste gânduri m-am aşezat să scriu despre
obiectivele. Individual, ştiu că fiecare dintre noi mai rezilienţă şi adaptare. Rezilienţa este capacitatea
facem câte un pas, doi sau mai mulţi pe drumul pro- de a rezista în circumstanţe deosebit de dificile. Mă
fesiei pe care am ales-o. În conţinutul materialelor se întreb: a rezista cum? A rezista cât? Ajung cu gândul
reflectă perseverenţa şi profesionalismul oamenilor la dorinţa de a fi. Cred că în spatele oricărei dorinţe,
din această comunitate. este o altă dorinţă ce izvorăşte din scenariul nostru
de viaţă. Rămân la varianta scenariului câştigător. “Te
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu în această meserie, metamorfozezi dacă acest lucru este necesar, rămâi tu
am avut mereu modele ce m-au ajutat să cresc. Cred însuţi dacă este posibil” (Şerban Ionescu, 2014, pag.
că vreau să spun aceste lucruri acum şi aici pentru că 78). În tot acest demers suntem în starea de Adult?
sunt puternic impactată de pierderea unui profesor Mă gândesc mai degrabă la forţa vitală, la starea eului
ce a fost foarte important prin activitatea lui la nivel de Copil. Adaptat sau rebel, el se sprijină dacă are de
naţional. În această săptămână, l-am condus pe ulti- cine, se caţără ca iedera pe cele mai înalte ziduri, se
mul drum pe regretatul profesor, psihiatru, psiholog târăşte dacă este nevoie, reuşeşte să îşi ducă drumul
Florian Tudose. Dedicat, luptător, implicat, nu a reu- până la capăt. Toate aceste demersuri se numesc rezi-
şit din păcate, cea mai mare realizare pentru el dar şi lienţă, se petrec în momentele cele mai grele când
pentru cei din jur – realizarea de a rămâne sănătos, de suntem singuri în durerea noastră, îngrijoraţi, deza-
a rămâne în viaţă. Pentru mine această pierdere aduce măgiţi, descurajaţi. Printre ceea ce ne ajută în proce-
cu sine şi un doliu profesional. Îmi vin în minte ima- sul de rezilienţă este capacitatea de adaptare, pute-
gini de la cursurile de psihiatrie pentru psihologi cu rea de deschidere, modul în care persoana poate cere
amfiteatru plin. Îmi amintesc discuţii pe care le-am ajutor şi îl poate primi, relaţiile sociale şi petrecerea
3
BULETIN INFORMATIV | ARAT
timpului, capacitatea de a depăşi un eventual stigmat Vorbeam cu un coleg psiholog din structurile mili-
social, implicarea în anumite activităţi voluntar sau tare despre rezilienţa personalului militar din teatrele
nu, hobby-urile. Aceste aspecte ţin de forţa interioară, de război, despre cum unii manifestă stres post-trau-
de stima de sine şi dorinţa vie de a schimba un pre- matic, iar alţii nu. Întrebarea mea a fost: cum putem şti
zent apăsător. În momente de traumă, persoana trece asta cu siguranţă? De unde ştim ce se petrece cu mili-
printr-un anumit grad de destructurare. Este greu să tarul peste doi ani, peste zece ani? Există un compor-
te aduni, să vorbeşti, să arăţi, să crezi în schimbarea ce tament predictibil ca urmare a traumei? Îmi amintesc
pare un vis. Centrarea pe trauma întăreşte simptomul, un workshop pe care l-am făcut în cadrul formării în
dar ce ajută în depăşirea acestuia? Aceasta este marea Analiza Tranzacţională, în care trainerul ne povestea
întrebare: cum? Cred că o componentă importantă despre traumele celui de-al doilea război mondial din
este timpul, ca resursă. Importante sunt momentele în perspective lipsei de hrană. La peste 70 de ani după
care învăţăm să trăim cu trauma, când de la aspecte de război, încă o mişca faptul că aruncă la gunoi resturi
neînţeles, persoana începe să găsească o semnifica- de mâncare, ceva o ducea acolo, în trecutul în care hra-
ţie, de la aspecte de neconceput individual, începe să na lipsea acut, o reactivare a traumei cu un sentiment
accepte, când furia se descarcă treptat, realităţile dure de vinovăţie, o legătură a trecutului cu prezentul.
şi energia negativă se scurg într-un spaţiu de siguran-
ţă. Acest spaţiu de siguranţă poate fi cadrul terapeutic, Pentru mine, termenii rezilienţei sunt foarte largi şi
poate fi o comunitate de suport sau ajutor. orientativi, consider că rezilienţa are o realitate dife-
rită pentru fiecare dintre noi, iar felul în care putem fi
rezilienţi poate fi diferit astăzi faţă de mâine.
În momente de traumă, persoana trece
printr-un anumit grad de destructurare. Monica Năstasă
Este greu să te aduni, să vorbeşti, să arăţi,
să crezi în schimbarea ce pare un vis.
Centrarea pe traumă întăreşte simptomul,
dar ce ajută în depăşirea acestuia?
pentru vindecare, dorinţa de a reveni la starea iniţială Eric Berne, Ce spui după Bună ziua?, Editura Trei, Bucu-
reşti, 2006
constituie schimbarea pe care individul o va face cu
resursele proprii, prin relaţii reparatorii. Îndrăznesc să Ian Stewart, Van Joines AT Astăzi, O nouă introducere
în analiza tranzacţională, editia a-II-a, Editura Mirton
spun că acel şoc va lăsa o cicatrice pe care persoana o Timişoara 2007
va purta mereu, conştient sau nu. De multe ori în eva-
John Bowlby, O bază de siguranţă” Editura Trei, Bucu-
luările psihologice, în special prin testele proiective, reşti, 2011
reies traume reprimate pe care clientul le poartă cu Serban Ionescu, Tratat de rezilienţă asistată, Editura
sine. Trei, Bucureşti, 2013
4
nr. 13 | Noiembrie 2014
5
BULETIN INFORMATIV | ARAT
emoții și cu susținerea lui Alex, am zis să încerc și al workshop-urilor ICTA. Mi-a plăcut mult să promovez
să vedem ce „iese”. Suportul pe care l-am primit din cursurile de AT și să le vorbesc oamenilor din jur cu
partea trainerilor şi a grupului, m-a încurajat să con- mult entuziasm despre cât de profundă și transfor-
tinui și să devin unul dintre traducătorii frecvenți ai matoare poate fi participarea la aceste cursuri, într-un
workshop-urilor. mediu cu oameni calzi și apropiați, alături de traineri
Cred că prin 2006 sau 2007 am întrebat-o pe Car- profesioniști și adevărate modele de relaționare inte-
men Musat, președinta de atunci a fililalei ARAT Bucu- rumană. Am apreciat și partea de gestionare a achitării
rești, dacă nu vrea să mai actualizăm informațiile de cursurilor, pentru că îmi oferea posibilitatea să inter-
pe site-ul Asociației. Ea mi-a răspuns: „Ce idee bună! acționez cu fiecare participant și să stabilesc legături
Nu vrei să te ocupi tu?” mai apropiate cu toţi colegii de formare.
Am acceptat, bazându-mă pe ideile pe care le
aveam și pe suportul tehnic al soțului meu, Mihai Ce te-a determinat să te implici în activitățile Asocia-
Coman. El a făcut multă muncă voluntară pentru Aso- ției de-a lungul timpului?
ciație fără sa fie vreodată membru ARAT, iar eu îi sunt Ceea ce m-a determinat să accept aceste poziții
foarte recunoscătoare pentru această disponibilitate a fost în primul rând dorința de a păstra și dezvolta
și pentru modul în care a fost lângă mine în toți anii comunitatea pe care am descoperit-o în 2005, fiindcă
aceștia plini de transformări personale. Am actualizat ea a contribuit la schimbarea cu 180 de grade a vieții
împreună informațiile, iar după un timp am propus și mele personale și profesionale. Apoi a fost atașamen-
realizat modificarea întregului site: schimbarea desig- tul pentru oamenii pe care i-am cunoscut de-a lungul
nului, reorganizarea informațiilor și adăugarea de timpului - Ane-Mary Ormenișan, John Parr, Alex Demi-
informații noi. Acea formă a site-ului există și acum an, Nicoleta Gheorghe, Viorel Ciocan și mulți, mulți
online. alții.
Și poate cel mai important a fost că am simțit nevo-
ia ca informațiile și conceptele AT să ajungă la cât mai
Am plecat la drum cu ideea că există mulți oameni și să aducă transformări în viețile lor, așa
cum mi-au adus mie, familiei, prietenilor și colegilor
soluții pentru oricare provocare a vieții mei.
și că avem cu toții - colegii din CD,
Tema acestui newsletter este despre reziliență și
colegii din comisiile profesionale şi adaptare. Ne poți povesti despre o situatie dificilă
membrii ordinari ai Asociației - suficiente prin care ai trecut (în cadrul ARAT sau/și în plan per-
sonal) și ce te-a ajutat să o depașești?
cunoștințe, experiență și bunăvoință Pentru mine reziliența înseamnă în primul rând
pentru a construi ceva frumos împreună. capacitatea de a face față cu succes schimbărilor con-
tinue din viața ta și de a-ți reveni după eșecuri, depă-
șind adversitățile.
Tot prin 2007, Viorel Ciocan, coordonatorul Buleti- Consider o dovadă de reziliență și adaptare faptul
nului Informativ ARAT, m-a invitat să particip la realiza- că ocup astăzi poziția de președintă în cadul CD ARAT,
rea newsletter-ului în calitate de editor și am făcut cu după o perioadă de aproape trei ani în care m-am
plăcere această muncă pentru 2-3 numere. În toamna îndepărtat de viața publică a Asociației în 2009, atunci
lui 2007, am fost invitată sau m-am oferit singură, nu-mi când singurul furnizor de training recunoscut de ARAT
mai amintesc exact, ca voluntar în echipa de organiza- și-a încetat activitatea și au apărut multe convulsii și
re a Conferinței ARAT de la București. Acea experiență conflicte între John Parr și liderii ARAT din acea peri-
a rămas foarte vie în memoria mea pentru că au fost oadă. Pentru că eram foarte atașată de ambele părți
câteva luni de muncă foarte intensă și spectaculoasă. ale acestui conflict, despărțirea lor a generat o perioa-
Am avut ocazia să lucrez și să-i cunosc mai bine pe dă de doliu pentru mine, în care am simțit nevoia de a
Nicoleta Gheorghe, Cezara Dașu, Claudia Rusu, Clau- mă distanța atât de ARAT, cât și de unii dintre colegii
dia Buzoianu, Alex Demian, Viorel Ciocan, Dora Deac de formare de atunci. În această perioadă, am explorat
ş.a. Au existat momente în care am văzut cum ceea ce alte concepte şi teorii, am experimentat noi metode
am construit într-o zi s-a dărâmat a doua zi, au existat psihoterapeutice, am cunoscut oameni cu diferi-
momente de criză, dar și de bucurie. Cel mai mult m-a te cunoștințe sau formări și m-am îndreptat inclusiv
impresionat să văd cum am depășit toate obstacolele către cunoașterea vieții dintr-o perspectivă spirituală.
pentru că am comunicat permanent, deschis, am rezol- Am învățat mult din toate aceste experiențe și trăin-
vat rapid tensiunile dintre noi și am mers mai departe du-le, mi-am dat seama de profunzimea atașamentul
cu ideea că vrem să organizăm această conferință și că meu față de prima teorie care mi-a schimbat viața,
vrem să facem aceasta cât de bine putem. Analiza Tranzacțională.
În paralel cu rolurile din cadrul ARAT asumate între Am observat că, deși din umbră, continuam să fiu
2007-2009, am contribuit la consolidarea și creșterea interesată de viața Asociației și resimțeam dureros
grupului de membri ARAT, în calitate de organizator conflictele dintre membrii ARAT. În momentul în care
6
nr. 13 | Noiembrie 2014
am conştientizat că am trăit până la capăt doliul, am Dacă vrei să transmiți ceva în mod special cititorilor
decis să mă implic din nou în viața Asociației și mi-am revistei ...
depus candidatura pentru funcția de președinte, cu Da, vreau să transmit colegilor mei mulțumiri pen-
speranța de a integra în activitatea mea lecțiile de tru contribuția lor la promovarea Analizei Tranzacțio-
viață și noua capacitate de adaptare pe care mi le-am nale în România și încurajări pentru o implicare mai
dezvoltat depășind etapele doliului. activă în dezvoltarea Asociației.
Dacă au idei în acest sens și motivație în a le pune
Ești consultant organizaţional sub contract de super- în practică, sunt oricând bineveniți alături de echipa
vizare cu Asociaţia Europeană de Analiză Tranzacţio- CD-ului. Dacă iubesc Analiza Tranzacțională și cred
nală. Cum ai decis să te specializezi în acest domeniu? în ea, îi invit cu drag să ni se alăture pentru a o face
A existat o perioadă, prin anul 2007, când mi-am cunoscută cât mai multor oameni, pentru a contribui
pus întrebarea pe care dintre cele trei specializări - în acest mod la evoluția societății românești.
consultant organizațional, psihoterapeut sau consilier Pe cei care au un prim contact cu ARAT-ul și AT-ul
- să o aleg. Domeniul educațional nu mă atrăgea încă prin acest newsletter îi invit să-şi ofere șansa de a
de la început, pentru că nu doream să lucrez într-o descoperi frumusețea, simplitatea și profunzimea
școală sau cu copiii, aşa cum înțelegeam eu pe atunci conceptelor AT, fiindcă ele pot schimba vieți ... într-un
acest domeniu. Deși admiram și apreciam enorm mod miraculos!
munca colegilor mei psihoterapeuți, simțeam că nu
aveam „răbdarea” și determinarea de a lucra „unu la
unu” cu un client. Interviu realizat de Gabriela Popescu
Am oscilat puțin între consultant organizațional și
consilier, până când mi-am dat seama că pentru mine
a devenit cel mai important să fac cunoscut AT-ul cât Anca Coman este Preşedinte ARAT, trainer certificat
mai multor oameni. Mă imaginam interacţionând cu CNFPA și PCM, consultant organizational.
grupuri mari de oameni care să cunoască conceptele Este născută la Bucuresti în 1974. A absolvit Faculta-
AT și să decidă cum să le utilizeze în viitor. Îmi doream tea de Chimie şi Facultatea de Psihologie. A lucrat în
să lucrez în domeniul organizațional și să aplic AT-ul în ultimii 18 ani în cercetare în construcții, asigurarea
acest context. În luarea deciziei m-a ajutat mult Anne calității, programare IT și confecționare de bijuterii,
de Graaf - TSTA-O -, care m-a inspirat enorm prin mun- iar în prezent în domeniile training și resurse umane.
ca sa și prin modul său de relaționare cu mine și cu Locuieşte în Bucureşti.
grupul de formare. Toate acestea au dus la semnarea
contractelor de supervizare cu Anne în 2008 și 2014.
7
BULETIN INFORMATIV | ARAT
În căutarea grupului:
căutând grupul înăuntrul meu,
înăuntrul tău şi în interiorul comunităţii
Diana Deaconu
Acest articol discută unele aspect scoase în eviden- curiozitatea şi discomfortul de a explora un teritoriu
ţă de articolul lui Richard Erskine (2013) “Relational nesigur. Cu toate acestea, sunt de acord cu Poland
Group Process: Developments in a Transactional Analy- (2006, p. 215-216), care încurajează punerea de între-
sis Model of Group Psychotherapy” (Procesul relaţional bări incomode ca modalitate de creştere. Aceasta este
de grup: dezvoltări ale unui model de terapie de grup atitudinea cu care întâmpin invitaţia lui Erskine de a
în Analiza Tranzacţională). Perspectiva autoarei îşi are experimenta cu diferitele aspecte ale abordării sale
originea în experienţa sa clinică de lucru cu grupurile în asupra psihoterapiei de grup.
contextul social şi cultural românesc.
Expunând premisele modelului procesului relaţio-
Citind articolul lui Erskine (2013) “Relational nal de grup, Erskine (2013) afirmă: “practica mea de
Group Process: Developments in a Transactional terapie de grup a fost influenţată de dorinţa profe-
Analysis Model of Group Psychotherapy”, m-am simţit sională de a rezolva contradicţia dintre a folosi fee-
ca şi când aş fi fost martora unei “abordări autohtone”, dbackul şi abordarea centrată pe persoană” (p. 267).
pentru a-l parafraza pe Berne (1961, p. 165), rezultat Voi argumenta faptul că procesul de a sta cu această
al unei experienţe profunde de lucru cu grupurile şi al dialectică în speranţa de a-i da o semnificaţie, fără a o
unei consideraţii atente a diferitelor cadre teoretice. rezolva neapărat, este ceea ce terapeutul de grup are
nevoie să facă pentru a favoriza învăţarea şi creşterea.
Perspectiva asupra psihoterapiei de grup care se
contureaza, pe care Erskine o numeşte “procesul rela- Ambele abordări menţionate de Erskine, cea a
ţional de grup”, a generat întrebări semnificative în feedbackului şi cea centrată pe persoană, reflectă, în
mintea mea, despre scopul psihoterapiei, rolul psiho- cele din urmă, experienţa unui individ: “aşa te văd eu”
terapeutului şi despre natura unui “proces relaţional”. (abordarea feedback) versus “aşa mă văd eu pe mine”
Cum le iau în considerare, ce gandesc despre aceste (abordarea centrată pe persoană). În opinia mea,
aspecte atunci când lucrez cu grupuri? De fiecare dată acesta este doar un nivel al comunicării. La un nivel
când mă întâlnesc cu aceste întrebări, experimentez mai adânc, inconştient, fiecare dintre aceste afirmaţii
8
nr. 13 | Noiembrie 2014
9
BULETIN INFORMATIV | ARAT
responsabilităţile liderului sunt de “a încuraja toţi Cultura în care trăiesc şi lucrez (România) a fost în
membrii grupului în a adresa propria experienţă feno- mod dureros marcată de o istorie de abuz de putere şi
menologică şi de a participa activ furnizând răspun- nedreptate socială ca şi consecinţă a regimului comu-
suri respectoase” (p. 268) precum şi de a învăţa grupul nist care a fost îndepărtat în 1989, în urma revoluţiei.
“despre nevoile umane şi relaţiile sănătoase” (p. 269). Deşi au trecut 24 de ani de atunci, există o dinamică
El adaugă: “o sarcină suplimentară a terapeutului de recurentă pe care continui să o întâlnesc ocazional
grup este de a facilita membrilor grupului procesul în comunităţile locale cărora le aparţin. Conducerea
de a se întreba despre experienţa fenomenologică a grupului este percepută de către unul sau mai mulţi
celuilalt şi de a-i determina pe cei care nu participă membri ca şi constrângătoare, chiar abuzivă, după ce
activ sau au reţineri să vorbească despre ceea ce simt” aceasta se comportă (mai mult sau mai puţin conşti-
(p. 269). Din contră, cred că sarcina mea ca terapeut ent) într-o manieră care ar putea fi interpretată aşa.
de grup, în acest context, este să fiu receptivă la ceea Urmează apoi o ruptură a grupului, un proces în care
ce grupul comunică ca şi întreg,să conţin şi să-i înţeleg unii sunt împotriva altora, precum şi resentimente
natura, şi în cele din urmă “să adresez adevărul sau profunde şi neîncredere de ambele părţi. Cumva, la
faptul acelei comunicări”. (Landaiche, 2005, p. 150) generaţii distanţă, istoria se repetă, în ciuda eforturi-
lor individuale şi colective de vindecare şi de a merge
A doua dilemă se referă la natura procesului rela- mai departe.
ţional. Privind înapoi, ştiu că unul dintre factorii care
mi-au dat libertatea de a reflecta asupra semnificaţiei Dat fiind natura repetitivă a acestui proces, înţele-
tăcerii a fost faptul ca am avut un coterapeut. Prezenţa gerea mea este că aceasta este o expresie a procesu-
ei mi-a permis să mă distanţez şi să stau cu gânduri- lui de grup neconştientizat, prin care diferiţi indivizi
le, sentimentele şi asociaţiile mele. În mod paradoxal, sunt recrutaţi în anumite momente în roluri specifi-
făcând un pas în afara relaţiei din aici şi acum, poate ce (blocajul de rol pe care Sills (2003) l-a descris). În
fiind mai puţin implicată activ în grup (Erskine, 2013, definitiv, grupurile terapeutice nu sunt izolate, ci sunt
p. 271), mi-a permis să fiu mai conştientă de ceea ce parte a comunităţii mai largi, care se confruntă adesea
grupul avea nevoie. cu situaţii precum cele menţionate anterior. Aseme-
nea grupuri sunt fără îndoială protejate de asemenea
Interesant, ambele dileme au ceva în comun: un perturbări, dar le vor oglindi exact. De aceea, sunt de
aspect al procesului de grup şi-a găsit expresia în ceva acord cu Petriglieri şi Wood (2003), care au scris că
ce era adânc înrădăcinat înăuntrul unui individ. “specialiştii nu pot evita să se murdărească pe mîini”
şi că scopul controlării situaţiei în grup (prin evitare)
“Cel-care-nu-trebuie-numit” sau teama de a nu este “contraproductiv într-un mod liniştitor” (p. 333).
deveni cel care răneşte
În timp ce îmi doresc să ajut grupul cu care lucrez să
Am fost mişcată de interesul sincer al lui Erskine devină un mediu respectuos, sigur, încerc de aseme-
(2013) şi de nivelul de grijă din munca sa, care are nea să creez un spaţiu în care lucrurile incomode pot fi
ca scop evitarea posibilităţii de a constrânge sau de adresate. Aceasta înseamnă de asemenea să te ocupi
a retraumatiza (p. 270). De asemenea, dorinţa mea de momentele în care membrii grupul nu reuşesc să
persistentă a fost de a contribui la crearea unui mediu se respecte unii pe alţii, în care empatia lipseşte sau
care să cultive „înţelegerea, acceptarea şi implicarea când graniţele sunt încălcate. Membrii grupului au
interpersonală printre membri” (p. 270). Cu toate nevoie să devină o “bază vitală” (Cornell, 2007, p. 10)
acestea, experienţa mi-a arătat de asemenea, că aces- unii pentru ceilalţi. Aceasta înseamnă să tolereze să
ta este un proces care în mod necesar implică lucrul cu se uite la ceea ce metaforic numesc “Cel-care-nu-tre-
neîncrederea, ura şi comportamente potenţial vătă- buie-numit”, adică la ungherele întunecate, urâte din
mătoare pentru ceilalţi. fiinţa noastră. A face sens despre aceste impulsuri
10
nr. 13 | Noiembrie 2014
11
BULETIN INFORMATIV | ARAT
12
nr. 13 | Noiembrie 2014
13
BULETIN INFORMATIV | ARAT
Este ceva ce te surprinde la oamenii cu care lucrezi? Aparent nu este nici o legătură între matematică
De la fiecare persoană cu care lucrez în terapie am și psihologie. Cum de ai făcut acest drum? Ce te-a
de învățat câte ceva. Asta știu de multă vreme. Ce mă determinat să studiezi psihologia?
surprinde de fiecare dată este ce am de învățat și în ce Când am ales matematica, psihologia nu era o opți-
mod primesc lecția. une în Romania. Am fost atrasă de psihicul uman încă
de când lucram cu elevii ca profesoară de matematică
Ai scris introducerea la ediția în limba română pen- după ce am observat că dacă aveam relații bune cu
tru cartea „Analiza tranzacțională în psihoterapie”, elevii, ei obțineau rezultate academice mai bune și
Eric Berne și capitolul cu titlul „Așchia din picior” sentimentul de împlinire era prezent atât la ei cât și la
în cartea „Poveștiri de psihoterapie românească. 19 mine. De asemenea, am fost uimită să observ, ca diri-
cazuri inedite”. Cum a fost pentru tine experiența gintă, o mare varietate de relații părinte – copil. După
scriitoricească? 1989 au apărut cărți și reviste pe care am început să
Mi-a plăcut să scriu și aș mai face asta dacă voi mai le citesc cu plăcere. Mai târziu, cu sprijinul familiei, am
avea ocazia. decis să studiez sistematic și profund psihologia: am
urmat cursurile facultății de psihologie la Universita-
Te-ai gândit să scrii o carte de psihoterapie după 10 tea București și apoi un Master de Psihologie Anali-
ani de experiență ca psihoterapeut? tică la Universitatea Titu Maiorescu. A fost o decizie
Nu, nu m-am gandit, dar e o idee bună, mulțumesc! bazată pe doi factori: pe de o parte eram foarte atrasă
de psihologie, pe de altă parte situația în învățământ
se degrada de la an la an și dorința mea de a face o
schimbare devenea mai puternică.
În procesul pregătirii pentru examenul de
certificare am avut experiența afirmării Cum îți place să îți petreci timpul liber? Cum anume
te încarci sufletește?
identității mele ca psihoterapeut și Îmi place să fiu în contact cu familia și cu prietenii.
bucuria de a aparține unei comunități pe Sunt norocoasă: am prieteni din „epoca” veche, de pe
vremea când eram profesoară, și am prieteni mai noi,
care o apreciez. colegi de la psihologie sau din formare. Pe de altă par-
te, îmi place mult să fiu în natură. În vara asta am reușit
o combinație fericită: un weekend la munte cu cortul
Ce îți doreai să devii când erai copil? împreună cu soțul, nepotul și o familie de prieteni cu
Îmi doream să scriu poezii sau să devin scriitoare. fetița lor.
Oscilam, încercând să văd cu care dintre cele două ar
fi mai bucuroși părinții mei. N-am văzut nimica, asa că Ce planuri ai pentru viitor?
am lăsat-o baltă și am ales matematica. M-am înscris la TEW în 2015 pentru că vreau să
devin trainer și supervizor certificat. Plănuiesc să-mi
Dacă ai putea să dai un sfat acelui copil care ai fost, mențin practica de terapie și să-mi deschid practica
ce i-ai transmite? de supervizare și training.
I-aș spune ca e ok să faci ce-ți place, ce te atrage,
chiar dacă ești diferit de cei pe care-i iubești. Dacă vrei să transmiți în mod special ceva cititorilor
newsletter-ului...
Ai lucrat ca profesoară de matematică timp de 15 ani. În primul rând vreau să-ți mulțumesc ție, Gabi,
Ce ți-a plăcut cel mai mult din această experiență? De pentru întrebările tale care au fost stimulante și care
ce ai renunțat la această meserie? mi-au prilejuit momente de reflecție. În timp ce răs-
Eram entuziasmată de frumusețea matematicii și pundeam întrebărilor tale, i-am avut în minte pe citi-
îmi plăcea să explic și să transmit elevilor asta. Mi-a torii revistei, cărora le mulțumesc că m-au ajutat să mă
mai plăcut că mi-a oferit posibilitatea de a mă dezvol- exprim. Ei vor decide dacă experiența mea le va fi de
ta profesional, de la definitivat la gradul doi și, când folos într-un fel.
am ieșit din învățământ, aveam deja gradul I.
Am renunțat cu multă tristețe să fiu profesoară
pentru că sistemul de învățământ ajunsese într-un Interviu realizat de Gabriela Popescu
asemenea nivel de degradare care nu mai era compa-
tibil cu ceea ce speram eu să clădesc: elevii mei învă-
țau cu bună crediță și apoi erau evaluați de un sistem Nicoleta Gheorghe este analist tranzacţional certi-
corupt. Eram exclusă de la examenele de bacalaureat ficat (CTA), psihoterapeut în cadrul MindCare Bucureşti
și de admitere în liceu, tocmai pentru că nu participam şi în practică privată.
la aranjamentele care se făceau.
14
nr. 13 | Noiembrie 2014
15
BULETIN INFORMATIV | ARAT
Ce alte evenimente ai mai organizat în Bucureşti? Care este începutul tău în Analiza Tranzacţională?
Conferinţa “Psihoterapia traumei şi a disocierii “ cu În 2006 eram studentă la Academia de Studii Eco-
Richard Chefetz , psihiatru cu practică în Washington nomice şi într-o zi, unul din cursuri nu s-a mai ţinut.
şi soţia sa Kathryn Chefetz , Libby Gitenstein, psiho- Am coborât în Piaţa Romană la librăria de vis-a-vis de
terapeut, soţia ambasadorului SUA în România, Mark facultate, de pe Dacia. Îmi amintesc clar că era un raft
Gitenstein şi prof. univ. dr. Florin Tudose. Acest eveni- rotativ şi învârtindu-l mi s-au oprit ochii pe cartea “Ce
ment a fost precedat de seara de film “Precious”. spui dupa Bună ziua? “. Am citit cuprinsul şi primele
Conferinţa “Brainspotting. Puncte comune cu Ana- pagini din introducere m-au făcut foarte curioasă. Am
liza Tranzacţională”, Nivelul I de formare în Brainspo- sunat-o pe sora mea să o întreb dacă ştia de carte.
tting, Nivelul II : Modelul Resurse , formare în Arheo- Peste câteva zile am mers în vizită la ea şi am văzut
logie Somatică. cartea pe masă. Mi-a împrumutat-o şi în timp ce o
Am susţinut workshopuri de prezentare şi promo- citeam aveam multe conştientizări despre cum funcţi-
vare a Analizei Tranzacţionale în cadrul unor diverse onam; găseam răspunsuri pe care le căutasem demult.
organizaţii, precum Asociaţia Medicilor Rezidenţi în La acel moment aveam experienţa participării la un
Psihiatrie şi AIESEC. grup de psihodramă . Legat de AT am tras concluzia
(fără să verific) că e acolo, departe în America şi că nu
există în Bucureşti. Eram oarecum resemnată.
A fost o experienţă în care m-am convins Doar că, la câteva luni după aceea, într-o joi seara, a
sunat un telefon mobil pe care-l ţineam mai mult uitat
direct că fiecare membru al echipei are prin casă şi de multe ori pe silent. Era Răzvan, un coleg
resurse, idei creative, conexiuni pe care din grupul de psihodramă, cu care nu mai vorbisem de
mai bine de doi ani şi al cărui număr îl aveam trecut
le-au împărtăşit şi valorificat pentru în memoria telefonului. M-a întrebat dacă sunt Ele-
realizarea evenimentului. na nu-ştiu-cum ? ..căuta pe altcineva, s-a scuzat că a
greşit numărul . L-am intrebat dacă a mai continuat să
meargă la acel grup şi mi-a răspuns: “Acum fac altceva.
Au fost şi peripeţii? Se numeşte Analiză Tranzacţională. Cu un englez, mâi-
Da. Şi nu puţine. Cu o zi înainte de preconferinţă ne dimineaţă la Romexpo. “
am constatat că nu avem termosuri mari pentru pau- Avea să fie prima întâlnire cu John Parr. Am continu-
zele de cafea. Pentru că nu mai aveam mult timp şi at să vin până la ultimul workshop ICTA din Bucureşti,
traficul era aglomerat, am alergat, efectiv am alergat să mă formez în AT, să urmez Facultatea de Psihologie,
prin lapoviţă şi gheţus, până la Obor ca să le cumpăr. ca mai apoi să profesez în domeniu. Acela a fost cu
Atunci mi-am promis că următorul eveniment de care adevărat începutul unei călătorii... Poate cea mai valo-
mă voi ocupa va fi unul cu catering extern sau nu va roasă călătorie ce putea să aibă loc. Cea spre Interior.
avea loc la sfârşit de noiembrie.
O altă întâmplare a fost că la petrecerea asociaţiei,
Claudia Buzoianu a organizat o demonstraţie de tango Interviu realizat de Sever Sava
din partea unei şcoli de dans. Am avut ocazia să dan-
sez cu cel care preda si să ne iasă paşii din prima fără
să fi studiat vreodată. După ce mi-a trecut mirarea şi Elena Tiron este psihoterapeut cu drept de liberă
s-a terminat conferinţa, am decis să mă înscriu la un practică în cadrul Clinicii Psihomedical Consult din
curs, să învăţ să dansez tango ( conştient!) de la profe- Bucureşti, trainer în dezvoltare personală în cadrul
sionişti, să descopăr cultura şi comunitatea de tango IntermediART HR DevICE şi organizator evenimente.
din Bucureşti şi să-mi placă foarte mult. A devenit un
exerciţiu de mindfulness.
16
nr. 13 | Noiembrie 2014
17
BULETIN INFORMATIV | ARAT
18
nr. 13 | Noiembrie 2014
19
BULETIN INFORMATIV | ARAT
problemă în condiţii de stres sporit, tot va fi capabil inactiv. Cu toate acestea, în cazuri extreme de pericol
să se vindece, ceea ce presupune să integreze experi- asupra vieţii, în situaţii în care corpul nu poate scăpa
enţa şi să refacă homeostazia. Sistemul imunitar este şi/sau lupta, însuşi mecanismul defensiv activ devine
doar un exemplu al abilităţii creierului nostru de a se un pericol, deoarece atacatorul ar putea face mai mult
vindeca. rău. De exemplu, un prădător poate omorî oponentul
mai slab dacă acesta încearcă să continue să se apere.
Supravieţuirea se obţine atunci prin activarea siste-
mului pasiv de apărare prin îngheţare sau capitulare.
Acest sistem este prevăzut din punct de vedere bio-
logic să împiedice prădătorul să continue atacul şi să
evite durerea, aşa cum s-a observat la toate mamife-
rele şi la nevertebrate. Vedem acest lucru în viaţa săl-
batică, când prada este urmărită şi prima reacţie este
să se prefacă moartă. O nouă oportunitate de salvare
apare dacă prădătorul scapă prada. Sistemul de apă-
rare prin îngheţare stimulează apoi endorfinele într-o
încercare de apărare împotriva durerii fizice.
20
nr. 13 | Noiembrie 2014
disociindu-se. Pentru ei, trauma este conţinută în corp fiziologică a celeilalte persoane. Dacă starea fiziologi-
sub formă de dereglări corporale şi amintiri somatice. că este calmă, ne vom calma. La mamifere, deci mult
De aceea, aceştia sunt predispuşi la boli psihosomati- înainte de achiziția sintaxei ori a limbajului, există
ce, boli autoimune, boli ale viscerelor - digestive, car- vocalizările, care sunt componente importante ale
diovasculare, pe lângă alte procese patologice. interacțiunii sociale. Vocalizările semnalizează pentru
ceilalți membri ai speciei dacă ne putem simți în sigu-
Conform modelului ierarhic de activare, mai întâi ranță cu celălalt.
ne reglăm prin contact social, ceea ce se întâmplă prin
ramura ventrală a nervului vag, așa cum s-a dezvoltat În contexte neamenințătoare, sistemul de angajare
la mamifere. Aceasta înseamnă că noi căutăm siguran- socială reglează sistemul nervos simpatic, facilitează
ța oferită de o figură de care să depindem. Dacă acest implicarea și interesul asupra mediului și ajută la for-
lucru eșuează, încercăm să ne protejăm prin activa- marea legăturilor emoționale pozitive și a relațiilor
rea sistemului nervos simpatic bazat pe răspunsul sociale. Chiar și în condiții de pericol, o persoană bine
luptă-fugi. Dacă nici acesta nu este eficient, activăm adaptată poate folosi sistemul de conectare socială,
cel mai vechi și primitiv răspuns: înghețarea. A ajuta poate încerca să ajungă la o înțelegere cu un potenți-
clienții să urce această scară, a activării ierarhice a al atacator. De aceea, ceea ce se întâmplă în corpurile
reglării este o necesitate în terapie. Presupune să-i
aducem în relație pentru a-l experimenta pe celălalt
ca prezent și sigur. Este nevoie de conectare și interes „Prin această abordare, nu retrogradez
pentru mediu înconjurător.
conștientul, dar acord mai multă
Cercetarea valoroasă a lui Porges (2001) arată cum importanță gestionării inconștiente a
pe măsură ce mamiferele au evoluat, ceva special s-a
întâmplat cu nervul vag. Mamiferele au dezvoltat un
vieţii, sugerând că ea reprezintă nivelul de
nou nerv vag pe care Porges îl numește nervul vag organizare care structurează atitudinile și
social sau mobilizat parasimpatic (Porges, 2001).
Acest nou nerv atenuează sau calmează circuitele
intențiile minții conștiente.”
simpatice și adrenergice pentru a permite angaja-
rea socială a individului și optimizarea metabolică a noastre (mai ales în viscere), se întâmplă de asemenea
resurselor, care la rândul lor permit activarea abilități- și în creier, prin intermediul informațiilor care circulă
lor mai sofisticate ale creierului. Deci, ca mamifere, ne prin nervul vag. Putem spune că răspunsurile minții
calmăm vigilența prin interacțiune socială. În implica- și corpului în timpul interacțiunilor reciproce nu sunt
rea socială, cererile metabolice sunt reduse și sănăta- doar corelații, ci sunt, de fapt, unul și același lucru,
tea, creșterea și vindecarea sunt optimizate. Ce este chiar dacă sunt căi diferite către aceeași realitate. Ner-
relevant pentru viață și pentru intervenția terapeutică vul vag este adevărata conexiune dintre corp și minte.
este că mamiferele au nevoie de ocazii de interacți- În concluzie, este nevoie să creăm siguranță în cadrul
une reciprocă pentru reglarea stărilor fiziologice ale terapeutic și în relația terapeutică astfel încât răspun-
fiecăruia dintre participanți. În esență, creăm relații sile defensive de supraviețuire să se poată relaxa și
pentru a ne simți în siguranță și a ne menține sănătoși să permită astfel sistemului de interacțiune socială să
facilitând reglarea energiei noastre. Aceasta este cea ajute la reglarea stărilor interne.
mai importantă nevoie relațională și este întotdeauna
prezentă. În relația terapeutică, construim continuu Când suntem speriați, nu putem fi creativi, iubitori,
această securitate pentru client pentru a se putea nu ne putem oferi alinare nouă și celorlalți. Teoria poli-
reîntoarce în relațiile interpersonale să reconfigureze, vagală (Porges, 2001) subliniază aspectele fiziologice
să transforme lumea sa interioară. ale interacțiunii umane și documentează felul în care
căile neuronale ale suportului social și comportamen-
O altă curiozitate este că zona trunchiului cerebral tului social sunt comune cu cele ce sprijină sănătatea,
care reglează fibrele noi ale nervului vag (partea ven- creșterea și vindecarea. Mesajul cel mai important
trală) este conectată cu zona cerebrală care controlea- este că avem nevoie să înțelegem că sistemul nervos
ză mușchii striați ai feței. Această zonă a trunchiului uman, ca și cel al altor specii de mamifere, are ca scop
cerebral controlează abilitatea noastră de a auzi prin căutarea securității, și că ne folosim de ceilalți pentru
mușchii urechii medii și de a articula cuvinte prin muș- a ne simți în siguranță. În plus, trebuie să înțelegem că
chii laringelui și cei faringieni, precum și abilitatea de stările sau circuitele fiziologice nu sunt alese în mod
expresie facială. Când vorbim cu o tonalitate liniști- voluntar. Sistemul nostru nervos face o evaluare la
toare – aspectul prozodic al vorbirii- sau când avem un nivel inconștient. Porges (2001) folosește terme-
o expresie facială liniștitoare, această informație se nul “neurocepție” pentru a ilustra faptul că sistemul
transmite nervului vag. De aceea, mamele au acel fel nostru nervos, în afara conștientizării, evaluează riscul
special de a vorbi bebelușilor numit “limba mamelor”. din mediu de viață. Aceasta este o percepție neurală.
Deci, atunci când ascultăm intonația detectăm starea Corpul nostru lucrează ca un poligraf, răspunzând în
21
BULETIN INFORMATIV | ARAT
continuu și evaluând oamenii și locurile. Nervul vag un proces în care ajutăm clientul să autodefinească
nu este doar o cale efectoare, motorie de la creier experiența sa într-un mod nou. Aceasta conduce la o
către viscere, este de asemenea și un nerv senzitiv „reconsolidare” a schemelor implicite și procedura-
dinspre viscere către creier. Aceasta este conexiunea le pe măsură ce acestea se așează într-un mod nou,
corp-minte. De îndată ce ne simțim în siguranță, sis- adaptativ.
temul de angajare socială este activat. Răspunzând cu
o expresie facială și o intonație pozitivă, terapeutul Cu aceste lucruri în minte, le spun studenților și
stimulează sistemul de angajare socială. Astfel, trebu- supervizaților mei: “nu încercați să obțineți nimic de
ie să luăm în considerare importanța pe care propria la clienții voștri“. Cu acest principiu, încerc să formez
noastră stare de bine o are pentru clienții nostri. Nu atitudinea de martor a ceea ce celălalt este, așa cum
putem genera securitate dacă propriul nostru sistem este el sau ea. Prin urmare, putem “chema și deștep-
este neliniştit. Mai mult, fața nu este o simplă mas- ta” experiența clientului și asista și sprijini persoana
pe drumul reconectării, atât intern cât și în exterior.
În esență, creăm relații pentru a ne simți A ajuta clientul să fie prezent pentru experiență,
reconfigurare și noi înțelesuri
în siguranță și a ne menține sănătoși
facilitând reglarea energiei noastre. Pacienții cu tulburări de stres post-traumatic com-
plex (traumă cumulativă) mențin stările lor neurobio-
Aceasta este cea mai importantă nevoie logice într-o stare aproape permanentă de hipervigi-
relațională și este întotdeauna prezentă. lență corespunzătoare activării simpatice. Sau trăiesc
adesea în perioade de disociere cronică cu ramura
dorsovagală a parasimpaticului blocată. Așa cum
că, ci este manifestarea unui sistem neurofiziologic am afimat anterior, aceasta îi conduce către o stare
extrem de complex care a evoluat și care, de fapt, este de perturbare psihobiologică cronică. Pacienții sunt
conectat direct cu reglarea neurologică a organelor expuși la intruziunea simptomelor, ceea ce îi conduce
interne. la sentimentul de lipsă a controlului în viața lor și în
lumea internă. Când cineva trăiește cu experiența eșe-
În cadrul psihoterapiei relaționale integrative cului cronic al sistemului social de a oferi siguranță și
(Erskine et al, 1999) căutăm să creăm o relație de con- protecție, așa cum este cazul adesea în traumatizarea
tact maxim permanent acordat cu procesele intrap- cronică din perioada copilăriei, de obicei sistemul „se
sihice ale clientului. Deci prin această investigare și închide”. Fără această capacitate de adaptare a stă-
oferire a unei implicări profunde și a prezenței tera- rilor interne pentru a funcționa ca și „frâne” pentru
peutice ajutăm clientul să revină în relație. Creăm sistemul interconectării sociale, sistemul nervos sim-
siguranță și prin aceasta facilităm disoluția defenselor patic sau sistemul vagal dorsal rămân hiperactivate
astfel încât sistemul să nu aibă nevoie să fie în alertă provocând o activare fiziologică care depășește limi-
pentru rănirea potențială din mediu, ca în experiențe- tele tolerabilității. În cazul pacienților cu aceste stări
le anterioare. Astfel, pacientul poate accesa și explora dezorganizate, terapeutul trebuie să îndeplinească
aspecte din lumea internă evitate anterior sau nega- anumite sarcini importante pentru a ajuta sistemul
te. Cu alte cuvinte, prin contact interpersonal acordat psihobiologic dezorganizat.
putem facilita accesul securizat la contact intrapsihic
și creăm condiţiile pentru ca procesul de autovinde- Pentru acești pacienți sistemul de supraviețui-
care și integrare a experienței să se desfăşoare. Astfel, re funcționează ca și când ar fi expus unei amențări
prin intermediul relației terapeutice ajutăm creierul permanente. (vezi Fig. 3 mai jos) Ei alternează între
să fie într-o stare capabilă de autovindecare și de stări de hiperactivare în care se manifestă simptome
integrare a experienței care este conținută în corp și emoționale, reprezentări intruzive, gândire obsesi-
în rețelele neurale. Unele tehnici de neuroprocesare vă, tremurături, dezorientare și stări de hipoactivare
precum EMDR (Saphiro, 2001) și Brainspotting (Grand, (disociere-înghețare) în care se manifestă simptome
2013) pot astfel funcționa ca modalități puternice de de platitudine emoțională, dificultăți în gândire și
a ajuta creierul să proceseze din nou amintirile izolate. concentrare, amorțeală și/sau colaps. Aceștia alter-
nează stări de supra-activare și dezorganizare biochi-
Printr-o atitudine prezentă, terapeutul sprijină și mică cu stări de anestezie emoțională. Când stimu-
susține experiența clientului arătând interes sincer, larea internă este dincolo de pragul de toleranță, nu
compasiune și absența motivelor ulterioare sau a pre- poate fi procesată deoarece excesul de cortizol inhibă
judecăților asupra a ceea ce experimentează clientul. funcționarea hipocampului, iar sistemul limbic este
Uitându-ne la experiență așa cum este ea, îi permitem implicat în simbolizare și contextualizare. Ca urmare,
acesteia să se desfășoare, iar ceea ce a fost reținut sau în această stare de perturbare biochimică, integrarea
disociat poate ieși la suprafață pentru a fi acum pus în nu este posibilă.
relație, transformat și integrat. Terapia devine astfel
22
nr. 13 | Noiembrie 2014
a) asiste pacientul să se mențină conectat la relația În acest proces, terapeutul ajută clientul să rămâ-
terapeutică, și prin urmare, contextului din prezent. nă conectat cu experiența sa din starea de Adult sau
Terapeutul trebuie să furnizeze conținere, suport, să “observator intern” facilitând construirea unei noi
însoţească. Sistemul de angajare socială furnizat de narațiuni, atribuirea de noi semnificaţii și reconso-
terapeut susține stările calme și flexibil adaptative lidarea schemelor memoriei implicite într-o mani-
(Porges,2001) și prin aceasta permite activării fiziolo- eră adaptativă. Cu alte cuvinte, ajutăm clienții să se
gice să se mențină într-o plajă de toleranță. reconecteze cu înțelepciunea lor profundă, să redes-
copere sensul adevărat al procesului lor primar și să
b) se comporte ca un “cortex auxiliar extern” care modifice configurarea sistemului lor de supraviețu-
ajută la modularea și reglarea intensității experienței. ire. Prezența și oferirea unei relații sigure, suportive
Întrucât acestor clienți le lipsesc abilitățile reglatorii, precum și compasiunea ajută la crearea “unui spațiu
terapeutul trebuie să ajusteze cantitatea de material vindecător” sau a “unei bule vindecătoare“ în care aju-
traumatic căruia clientul îi poate face față, să ajute tăm clientul să slăbească mecanismele de apărare și
la reglarea intensității durerii și să monitorizeze rit- reacțiile de supraviețuire în fața pericolului exterior
mul. Scopul este ca persoana să mențină intensitatea pentru a se putea îndrepta spre propriul interior și a
experienței în interiorul “ferestrei de toleranță” pen- restabili contactul intern. Noi furnizăm condițiile în
tru ca integrarea să fie posibilă. Cu toate acestea, este care creierul să rămână în starea de angajare socială.
important să învățăm clienții câteva tehnici practice Acesta este contextul în care se pot produce vindeca-
de autoliniştire pentru a încuraja autocontrolul și a rea și creșterea.
evita dependența de terapeut, când aceștia se simt
copleșiți sau disociați. Dintr-o perspectivă neurologică, când ajutăm
clientul să fie prezent și să observe experiența sa,
c) ajute la restaurarea mecanismului care facilitea- cortexul prefrontal este activat – aria de integrare
ză integrarea experienței. Este ceea ce Janet (1928) senzorială, corporală, interpersonală, autoreglatorie
a numit prezentificare – a rămîne conștienți că astăzi unde se relizează capacitatea minții de a se observa
își amintesc de ceva ce s-a întâmplat deja - și perso- pe sine însăși. Vorbim acum despre mindfulness și
nificare (Janet, 1903) – a se simți ca și autori, ca fiind metareflectare a experienței înseși. Prin mindfulness
prezenți în propria experiență. creăm experiența de “a fi prezenți astăzi și de a ne
uita la ceva care vine din istorie“, experiența unui “Eu
23
BULETIN INFORMATIV | ARAT
face mai puțin înseamnă a ajuta mai mult. Grand, D, (2013). Brainspotting. The revolutionary new
therapy for rapid and effective change. Sounds True.
Boulder, Colorado.
24
nr. 13 | Noiembrie 2014
25
BULETIN INFORMATIV | ARAT
satisfacții pentru mine în ARAT, de care îmi amintesc în continuare pe drumul meu păstrând vie încrederea
cu plăcere, pentru că am reușit să strâng în jurul meu și speranța în mine, în alții, relații și, nu în ultimul rând,
o largă echipă și să creez împreună cu colegii mei un în procesul fascinant și misterios al evoluției umane.
climat de lucru excelent, în care am derulat o serie de
activități în cadrul diverselor departamente create. În munca ta ca psihoterapeut, ce te animă, ce îţi adu-
ce cele mai mari satisfacţii?
Ştiu că profesia de psiholog, psihoterapeut nu a fost A trăi experiențe relaționale, transformative atât
prima ta alegere, ce te-a inspirat în această direcţie? pentru cei cu care lucrez cât și pentru mine, este o sur-
Povesteşte-mi, te rog, despre acest drum. să de mari satisfacții pentru mine. Găsesc că e încân-
Așa este. Am început studiile universitare ghidat de tător și onorant să fiu parte a unui proces relațional
marea dragoste a copilăriei mele – sportul. În cadrul prin intermediul căruia creșterea și dezvoltarea este
Facultății de educatie fizică si sport am luat prima dată reluată sau este facilitată să-și continue cursul natu-
contact cu adevărat cu psihologia, pentru că liceul în ral, indiferent că e vorba de o persoana, un cuplu, un
regimul comunist nu mi-a oferit o astfel de posibili- grup sau o comunitate.
tate. Ceva mai știam din câteva lecturi curioase, dar
nestructurate, de adolescent, răsfoind uneori cărțile Poţi să ne spui despre valorile după care te ghidezi în
de psihologie ale mamei mele - profesoară de româ- viaţa şi activitatea ta profesională?
nă. În facultate am început sa înțeleg ce-i cu psiholo- Valorile vin din perspectiva noastră filosofică și
gia și am fost fascinat de psihologia sportului, pentru existențială care, în cazul meu, e una de orientare
că începusem să dau un sens diferit unor experiențe umanistă. De altfel, o parte din atracția mea spre AT și
personale ca sportiv și chiar să dau un sens unor expe- alegerea AT ca orientare psihoterapeutică are la bază o
riențe neintegrate și nedigerate până atunci. Am fost compatibilitate, în aria valorilor, cu perspectiva filoso-
atât de atras de psihologie și de psihologia sportului fică umanistă care stă la baza analizei tranzacționale.
în mod special, încât după terminarea facultății, am
Tema acestui număr de revistă este “Rezilienţă şi
Adaptare.” Cât de importante sunt aceste concepte
În opinia mea, certificarea în AT a fost cel pentru psihoterapeut în munca cu clienţii, în opinia
ta? Este un efect, un mijloc de supravieţuire sau doar
mai important motivator al constituirii o dinamică?
ARAT și facilitarea formării în vederea Reziliența este un concept foarte în vogă în zile-
le noastre și nu simplu de definit fiind un concept
certificării a fost scopul cel mai important ”umbrelă”. Așa că poate fi analizat din oricare din per-
al asociației în acea perioadă de început. spectivele tale și, cred, din multe altele. Pentru mine,
ca psihoterapeut, reziliența și adaptarea sunt con-
cepte importante în special datorită semnificațiilor
decis ca în paralel cu munca de cadru didactic univer- legate de potențialul și capacitatea de autovindecare,
sitar să urmez cursurile Facultății de psihologie. Așa creștere și dezvoltare personală și relațională. A pri-
că m-am cufundat și mai mult în această zonă. vi înspre resursele particulare, concrete, personale și
În cadrul celei de a doua facultăți, am început să relaționale este, cred, esențial în orice proces psihote-
înțeleg ce-i psihoterapia și să mă simt atras în aceas- rapeutic și orientează demersul și efortul din terapie.
tă direcție. Totuși, abia mai târziu am înțeles legătura
profundă dintre atracția mea pentru psihoterapie și Anul trecut la Bucureşti ţi-ai luat examenul de CTA,
experiențele mele relaționale trecute. Cu toate aces- este un obiectiv la care cei mai mulţi dintre noi aspi-
tea, a fost suficient să mă menţin în căutare și chiar ră. Sincere felicitări! Te rog să ne împărtăşeşti despre
să încep să particip la diverse cursuri de psihoterapie această experienţă. Ce a însemnat pentru tine?
curiculare sau extracuriculare. Așa am ajuns să iau con- Mulțumesc! Un an?!..Mie uneori mi se pare că a fost
tact cu AT, mai întâi în universitate iar apoi la primul ieri. Totuși sunt mai bine de doi ani de atunci. Pentru
curs oficial din vara anului 2000. Cred, totuși, privind mine a însemnat recunoașterea oficială a competen-
în interior și retrospectiv, că cel mai mult în alegerea țelor ca psihoterapeut AT, formate în anii anteriori. A
profesiei de psihoterapeut m-a inspirit experiența fost eliberator dintr-o anumită perspectivă și totuși cu
personală a schimbării, facilitate în spațiul relațional. o infuzie de speranță și energie pentru viitor pe fon-
dul bucuriei unui succes obținut cu sprijinul multor
Care au fost momentele, oamenii sau experienţele oameni dragi, cărora le mulțumesc. Experiența de la
care ţi-au marcat creşterea? București a fost una diferită de oricare dintre zecile de
Aș putea vorbi prin multe exemple concrete însă nu examene orale date pâna atunci - o atmosferă colegi-
cred că avem nici timpul nici spațiul pentru a răspunde ală, suportivă și uneori provocatoare… Pentru mine a
la întrebarea asta așa. Totuși, într-o încercare de esen- fost un fel de primire călduroasă în rândul profesio-
țializare, cred că e vorba de experiențele relaționale niștilor certificați în AT.
în care am învățat să urc, să cad, să mă ridic și să merg
26
nr. 13 | Noiembrie 2014
A avut vreo importanţă că pentru prima dată, acest Sunt proiecte pe care le desfăşori în prezent? Ce
examen s-a organizat în România? aspiraţii ai pentru viaţa profesională?
Pentru prima dată un examen de CTA s-a organizat Da, unul dintre proiectele cele mai importante este
în România la Timișoara în 2004. Totuși, pentru mine construcția unei școli de formare in AT in Timișoara,
examenul de la București din 2012 nu doar că a avut, împreună cu alți colegi din țara și străinătate, iar în
ci are o importanță pentru că e ca e un reper în istoria legătură cu asta aspirațiile mele profesionale includ
mea profesională. În plus, cred că ar putea fi impor- extinderea dezvoltării mele profesionale cu aria de
tant și pentru comunitatea AT pentru că, pentru pri- training și supervizare în AT.
ma dată, doi români s-au certificat chiar în țara lor și
alte persoane aparținând comunitații noastre au fost Îţi multumesc, Sorin, pentru acest interviu! Îţi doresc
evaluatori în cadrul aceluiași eveniment. Sper că va success pe mai departe!
veni o zi în care comunitatea AT să se dezvolte atât de Mulțumesc, Monica! Succes și ție și celor care citesc
mult încât să-și permită să deruleze examene în limba acest interviu!
română cu evaluatori români.
S-a schimbat în vreun fel munca ta după ce te-ai Interviu realizat de Monica Năstasă
certificat?
Fără îndoială. O muncă neschimbată e una moar-
tă și nu aș putea-o numi psihoterapie. Mă gândesc Sorin Duma este analist tranzacţional certificat
la munca mea ca având o carcteristică dinamică, în (CTA), psihoterapeut în practică privată în Timişoara.
continuă schimbare, în ciuda unor perioade de stag-
nări temporare și acumulări, uneori insesizabile din
exterior. Ca să fiu un pic mai concret, cred că munca
mea, acum, include utilizarea unor dinamici psiholo-
gice inconștiente mai profunde decât eram capabil
să tolerez și utilizez anterior certificării. Pun evoluția
asta pe seama menținerii unei practice supervizate în
mod regulat și a continuării procesului de dezvoltare
personală.
27
BULETIN INFORMATIV | ARAT
28
nr. 13 | Noiembrie 2014
tabilitate” (Tratat de reziliență asistată, coord. Serban „AT azi, O nouă introducere în Analiza Tranzacționa-
lă”,Ian Stewart,Vann Joines, Editura Mirton, 2004
Ionescu)
„Murmurul fantomelor”, Boris Cyrulnik,Editura Curtea
Veche, 2005
Reziliența fetiței constă în capacitatea ei de a mer-
ge către oameni, de a relaționa cu cei din jur și a se „Tratat de reziliență asistată”, sub coordonarea lui Șer-
ban Ionescu, Editura Trei, 2013
face plăcută. Deși este orfană de ambii părinți, Heidi
„The journey from abandonment to hea-
reușește să devină fericită alături de bunicul și prie- ling”, Susan Anderson, C.S.W., Berkley Books,
tenii ei. New York, 2000
29
BULETIN INFORMATIV | ARAT
Acest program de training va incepe in Ianuarie Formarea în AT dureaza patru ani plus un an
2015 la Bucureşti şi se adresează psihoterapeuţilor, opţional dedicat pregătirii pentru examenul de
studenţilor şi profesioniştilor în ştiinţe socio-umane. certificare internatională ca analist tranzacţional
Programul se adresează în egală măsură şi celor care (http://www.eatanews.org/).
nu doresc să se certifice ca psihoterapeuţi, dar doresc
sa înveţe mai multe despre AT şi cum pot folosi acest Formarea presupune efectuarea orelor de terapie
model în dezvoltarea personală, schimbare şi creşte- şi dezvoltare personală şi apoi cele de supervizare
rea conştientizării în comunicarea cu ceilalţi. odată cu începerea lucrului cu clienţii în terapie.
Detalii suplimentare despre training pe site-ul: Pentru înscrieri trimiteţi un email pe una din adresele:
http://www.cezaradasu.ro/ Nicoleta Gheorghe: nicoleta.gheorghe@yahoo.com
Cezara Daşu: cezareea_xfiles@yahoo.com
� PROFIL
PROFESIONAL
În anul 2006 finalizam masteratul “Analiza şi gesti- membru în Colegiul Psihologilor din România, secre-
onarea conflictelor în societăţile în mişcare”. În 2006 tar Filiala Bucureşti în Comisia de Psihologie educa-
am început să profesez ca psiholog în domeniul psiho- ţională Consiliere şcolară şi vocaţională, membru al
logiei educaţionale. Am debutat în această meserie cu Asociaţiei Române de Analiză Tranzacţională. Din anul
ideea ca domeniile psihologiei sunt interdependente, 2012 sunt editor al newsletterului ARAT.
complementare, motiv ce m-a făcut să fiu interesată
în mare parte de toate specializările. Actualmente Anul acesta am început să lucrez ca expert în con-
sunt psihoterapeut format în Analiza Tranzacţională, siliere, orientare profesională şi mediere în proiecte
psiholog autonom în domeniul psihologiei clinice, europene în cadrul Universităţii Politehnice din Bucu-
psiholog autonom în psihologie educaţională, consi- reşti şi la S.C. Svasta ICG SRL ca şi coordonator de pro-
liere şcolară şi vocaţională. Sunt psiholog specialist în iect şi consilier orientare privind cariera.
domeniul psihologiei securităţii naţionale şi totodată
supervisor, psiholog specialist în psihologia muncii Am o orientare predominant umanistă, mă regăsesc
şi organizaţională, psiholog specialist în psihologia în abordarea Analizei Tranzacţionale şi consider că fie-
transporturilor. care demers de specializare a pus câte o amprenta în
dezvoltarea mea profesională. Interesele mele sunt
Din anul 2007 sunt liber profesionist prin Cabi- orientate spre dezvoltarea continuă, zona de cercetare,
net Individual de Psihologie Năstasă Maria Monica, dezvoltarea personalităţii umane şi a relaţiilor sociale.
30
nr. 13 | Noiembrie 2014
Recenzie
Quantum Transactional Analysis and
Spirituality, Anne Wuyts
31
BULETIN INFORMATIV | ARAT
descoperirile din fizica atomică de la începutul seco- cu propria contribuţie. Mai mult, toate teoriile şi con-
lului XX: ne este cunoscut că în teoria relativităţii se ceptele AT la care autoarea face referire în prezenta-
vorbeşte de un continuum spaţiu-timp, timpul fiind o rea propriului mod de lucru cu sine şi cu oamenii, au
a patra dimensiune, particulele atomice comportân- ca reper obţinerea autonomiei şi libertăţii de gândire,
du-se diferit în funcţie de prezenţa sau absenţa obser- a ceea ce numim de fapt Adult integrat.
vatorului. Pentru edificare, autoarea face trimitere la
un documentar „What the bleep do you know”, la cer- Astfel, prezentarea modelului Stărilor Eului este
cetările lui Masaru Emoto asupra moleculelor de apă, pusă în legătură cu descoperirile din neuroştiinţe,
la cartea „The field” a lui Lynne McTaggart. (Wuyts, ea afirmând că am putea localiza starea de Adult în
2013, p.65) Este vorba, în principiu, de existenţa unui zona cortexului frontal responsabilă cu dezvoltarea
fel de câmp (field) care există peste tot în univers şi funcţiilor cognitive care ţin de logică, analiză, deduc-
care este conştient. Anne Wuyts aminteşte că în alte ţie şi gândire liniară. Starea eului de Copil ar putea fi
timpuri şi în alte cadre de referinţă oamenii au folo- localizată la nivelul sistemului limbic sau ceea ce se
sit denumiri diferite pentru a descrie aceaşi realitate. numeşte creier mammalian, inclusiv la nivelul siste-
De exemplu: Jung o numea inconştient colectiv, vechii mului nervos vegetativ. Când venim în contact cu sta-
greci Ether, chinezii energie Chi, hinduşii Prana, filozo- rea eului de Copil şi ne ascultăm corpul putem deveni
fia orientală face referire la al cincilea element. Acest conştienţi de înţelepciunea, intuiţiile şi inspiraţia pe
câmp oferă întotdeauna oamenilor ceea ce ei cer, de care le putem găsi în acest proces de ascultare sau de
aceea este important să fii conştient de ceea ce faci. venire în contact. E ca şi cum am realiza o conectare la
Oamenii care au un script patologic şi sunt convinşi copilul arhetipal sau la Sinele nostru superior. Proble-
că nu au nicio soluţie de ieşire, îşi creează o realitate ma care se pune acum, spune Anne Wuyts, este cum
care să le confirme propriile credinţe, aşa cum oame- reuşim să facem distincţia între inspiraţia pură şi intu-
nii care au un script de succes vor crea o realitate în iţia absolută, specifice Sinelui superior şi impulsuri-
care ei reuşesc să dobândească succes. E ca şi cum le care aparţin părţii de umbră (mesajelor toxice) din
condiţionările pe care le ai creează realitatea. În ace- script şi care se găsesc şi ele la acest nivel. (aici autoa-
laşi timp, transformarea script-ului produce atragerea rea face referire la ceea ce se numeşte în AT „Părintele
unei noi realităţi. „Cu cât devii mai conştient de fap- vrăjitor” sau „Părintele porc” care este pus în eviden-
tul că exişti, cu cât eşti mai pregătit să îţi transformi ţă în modelul structurii de ordinul 2 al stărilor eului).
umbra, cu cât îşi doreşti mai profund să comunici cu Persoanele autonome care sunt avansate în procesul
Copilul tău (interior), cu cât înţelegi mai mult limbajul lor de individualizare, reuşesc să facă această distinc-
sincronicităţilor, cu atât mai bine va lucra Câmpul pen- ţie pentru că au conştientizat şi vindecat partea care
tru tine.” (Wuyts, 2013, p.67) ţine de zona mesajelor toxice.
32
nr. 13 | Noiembrie 2014
Aceste stadii se subdivid în alte două, fiecare în a) Script sănătos: internalizarea mesajului „ Este ok
funcţie de cum este afectată funcţionarea sistemului să gândeşti” prin examinarea şi înţelegerea cadre-
nervos parasimpatic (care este activat în cazul traumei lor de referinţă din jur.
şi duce la modul de funcţionare la nivel psihologic pe b) Script patologic: injoncţiunea „Nu gândi”, driver
care autoarea l-a numit „ încet-încet”) sau a sistemului „fii perfect”, presupune memorarea şi reproduce-
nervos simpatic (care are de a face cu apariţia driveru- rea cadrelor de referinţă ale bisericii, şcolii, famili-
lui „ grăbeşte-te”), aşa cum am menţionat anterior. ei, ştiinţei într-un mod în care devii de fapt un cre-
dincios ignorant, cu două forme de expresie:
În cazul scriptului sănătos, avem un echilibru în • „ Grăbeşte-te”: workoholic, introvert
funcţionarea sistemului nervos vegetativ între cele • Modul „ încet-încet”: executant, introvert
două componente ale sale, sistemul nervos simpatic c) Transformarea scriptului la acest nivel presu-
şi sistemul nervos parasimpatic. După transformarea pune dezvoltarea gândirii libere prin examinarea
scriptului şi vindecarea traumei, se revine la acest cadrului de referinţă propriu şi pe al celorlalţi şi
echilibru în funcţionarea sistemului nervos vegetativ dezvoltarea inteligenţei.
şi ajungi să trăieşti şi să munceşti în pace.
33
BULETIN INFORMATIV | ARAT
34
nr. 13 | Noiembrie 2014
35
BULETIN INFORMATIV | ARAT
O să vă spun o întâmplare personală. Cu aproa- Și aici aș vrea să notez o a doua sursă a uimirii mele
pe doi ani în urmă, m-am aflat în postura de a oferi de a fi primit această invitație, eu, un om care a ieșit
spre închiriere un apartament. Chiriașii mei, o fami- din sistemul de stat. În general, tinerii sunt oameni
lie - mama, tatăl și fiica de 19-20 de ani, cu o poveste care, într-un fel sau altul, vor avea de a face cu siste-
ciudată și pe care nu m-am străduit să o înțeleg îndea- mul, poate chiar își doresc să lucreze în el. Ce are de
proape. Nu mult după semnarea contractului de închi- spus un om care a plecat unui om care vrea să intre?
riere, primesc un telefon de la administratorul blo- Dacă v-aș încuraja să intrați, aș fi în dezacord cu pro-
cului care mă chema de urgență, anunțându-mă că a pria mea decizie; dacă aș încerca să vă conving să mă
fost notificată și poliția. Ajuns la fața locului, o găsesc urmați în decizia mea, ar fi un abuz și o ofensă. Mă aflu,
pe fată într-o stare de surescitare maximă, părinții așadar, în ceea ce se numește în psihologie o dublă
încercând să ofere niște explicații neconvingătoare legatură. Adică o situație în care, oricum ai da-o, iese
din care am reținut că fata a amenințat că se aruncă prost. În cuvintele tânărului Simpson din serialul cu
de la balcon (etajul era 9). Ca să nu lungesc povestea, același nume “you’re damned if you do and you’re
voi spune că într-o seară de vineri, la 11 din noapte, damned if you don’t”. În anii ‘60 – ’70 ai secolului tre-
mă aflam într-o salvare, în drum spre camera de gar- cut, a existat o școală de psihologie care a susținut că
dă a Spitalului Obregia. Și acest lucru se întâmpla la acest gen de comunicare între părinți și copii poate
câteva luni (nu multe) de când îmi dădusem demisia duce la schizofrenie, adică la nebunie. Astăzi gândim
din funcția ocupată în cadrul spitalului, pentru a intra diferit despre originile schizofreniei, dar este destul
în practică privată. Și, în timp ce așterneam pe hârtia de clar că o astfel de situație reprezintă cel puțin un
care mi-a fost întinsă de doamna asistentă medicală pericol la adresa sănătății mintale a celui care se con-
a gărzii “subsemnatul, Eugen Hriscu, în calitate de fruntă cu ea. Și este mai frecventă de cât ne putem
proprietar al apartamentului, etc. etc.” nu puteam să imagina.
nu remarc ironia de a mă fi întors în spitalul pe care îl
părăsisem de puțin timp, de data aceasta ca beneficiar Când un doctor primește o cerere de consult de la
al sistemului. un pacient evident suferind, deși este deja trecut de
ora de încheiere a programului său, el se află într-o
Nimic din experiența mea de până la acel moment dublă legătură – dacă refuză cererea, se dezice de
nu m-a pregătit pentru sentimentul de frică și deza- valorile sale, dacă o acceptă, lucrează împotriva tim-
măgire și confuzie care a urmat atunci când doctorul pului său liber (o să vă dau exemple din experiența
de gardă m-a anunțat că nu are motive să o interneze mea în sistem și vă invit să le translați în propria voas-
pe domnișoara în cauză. Și cred că nu am fost nicio- tră experiență de lucru și de viață). Când poliția aduce
dată mai convingător ca atunci când am încercat să-i la spital un consumator de droguri în sevraj și îți cere o
explic chiriașei mele de ce este bine pentru ea să stea rețetă doar ca să-l poată duce înapoi în arestul poliției
voluntar măcar câteva zile în spital. – dublă legatură (dacă eliberez rețeta și mă conformez
“mersului lucrurilor” comit un act de proastă îngrijire,
dacă refuz, mă fac vinovat de insubordonare)... vă las
Ca să fii psihoterapeut este nevoie să treci să vă imaginați situații similare. Unde vreau sa ajung?
În situații fără ieșire, mintea caută o ieșire. Tensiunea
tu însuți prin procesul psihoterapiei ca creată de poziția în care toate ieșirile sunt blocate
pacient, este nevoie să faci același efort caută o formă de eliberare. Oricare. Violența e una (și
domnul doctor strigă la pacientul întârziat “da’ mai
de autodescoperire, de vulnerabilizare, du-te dracului, că numai la mine v-ați găsit să veniți,
de încredere și neîncredere în altă ființă nu vezi că mi s-a terminat programul?” – observați că
el evită o decizie, nu-i spune omului să plece, nici nu
umană pe care îl vei solicita apoi de la acceptă consultația, actul său de violență verbală este
pacienții tăi. menit spre rezolvarea situației sale imposibile). Apoi,
mai sunt substanțele. În țara noastră, drogul preferat
36
nr. 13 | Noiembrie 2014
este alcoolul. La sfârșitul unei zile pline de duble legă- privește înainte la cărarea care se întinde în fața sa. Ce
turi, unul, doua, trei, patru și tot mai multe pahare de vedeți că se află înaintea voastră? Ce sperați să găsiți
bere, de vin sau tărie vor șterge tensiunea și ne vom acolo? Cum este drumul care se așterne în fața voas-
simți mai bine. Sau acumularea în tăcere a acestor tră? [...] Când veți dori, o să vă rog să vă întoarceți în
tensiuni și depresie sau, cu un termen mai nou, “burn aici și acum și să deschideți ochii.
out”. Sau izbucnirea, plecarea intempestivă, tăierea
nodului gordian care este, probabil, primul exemplu O să mă apropii de finalul acestei dizertații cu un
de dublă legatură din istorie. Unele locuri sunt mai citat dintr-un scriitor american, David Foster Wallace:
toxice din acest punct de vedere decât altele. Nu e “Dacă ceea ce este important pentru tine sunt banii și
același lucru dacă ai lucrat la dezafectarea reactorului lucrurile, dacă acestea reprezintă scopul tău în viață,
principal de la Chernobîl sau ai fost cel care a condus atunci nu vei avea niciodată sentimentul că ai des-
autobuzele cu evacuați. E important să știi care este tul. E adevărat. Valorizează-ți corpul și frumusețea și
nivelul de “radiații” la care te expui. atractivitatea sexuală și te vei simți tot timpul urât.
[...] Urmărește puterea și vei sfârși prin a te simți slab
Îmi place să cred că în acești doi ani am devenit un și temător și vei avea nevoie de tot mai multă pute-
pic mai înțelept în gestionarea acestui tip de situații. re asupra celorlalți pentru a te amorți pe tine față de
De fapt, tensiunea și greutatea lor psihologică vin din propria ta frică. Valorizează-ți intelectul, să fii văzut ca
acceptarea premizei că există doar două soluții și că un om deștept și vei sfârși prin a te simți mereu prost,
ambele sunt proaste. Ori așa, ori așa. Ori vă spun “bra- unul care încearcă să-i păcălească pe ceilalți și este
vo, țara are nevoie de tineri care să lucreze în sistem”, mereu în pericol să fie descoperit. Iar viclenia acestor
ori vă spun “lăsați orice speranță voi ce intrați aici”. forme de adorație nu este că ele ar fi rele sau păcă-
Dar sunt liber să nu aleg niciuna dintre acestea. Pot toase, ci că sunt inconștiente, sunt ceea ce ne vine să
refuza dictatura dualității impuse din afară și să mă facem în mod natural.” Ceea ce Wallace descrie aici
gândesc la o a treia opțiune. Să mă fac liber. În loc, aș este, în fond, o dependență. Creierul nostru mamifer
putea, de exemplu, și chiar am s-o fac, să vă invit să funcționează cu dependențe, rutine, obișnuințe. Este
faceți un mic experiment cu voi înșivă. mai ușor așa și economisește timp și energie. Este
nevoie de efort și disciplină pentru a exercita con-
Luați-vă câteva momente să vă așezați confortabil trolul din straturile superioare ale scoarței cerebrale.
și relaxat. Începeți prin a vă acorda atenția la ritmul Tot în cuvintele lui Wallace: “Libertatea cu adevărat
respirației. Închideți ochii. Gândiți-vă la parcursul importantă implică atenție și conștientizare și disci-
vostru în viață de până acum ca la un drum pe care plină și a fi capabil să-ți pese cu adevărat de oameni
mergeți. Poate este un drum lin, de câmpie, unduind și să te sacrifici pentru ei încă o dată și încă o dată,
printre ierburi înalte. Sau un urcuș anevoios de mun- într-o multitudine de feluri neînsemnate și banale, în
te. Sau o stradă într-un cartier, printre blocuri. Cum ați fiecare zi.”
ajuns aici? Poate ați terminat un liceu în alt oraș și ați
venit să studiați în Bucuresti sau în Timișoara. Poa- Așadar, câteva concluzii:
te sunteți aici doar în trecere. Care sunt momentele
importante ale drumului vostru până aici? Ce sau pe Toți îmbătrânim, la un moment dat oricine va putea
cine ați lăsat în urmă? [...] Apoi, pe măsură ce vă apro- fi în situația de a primi un e-mail solicitându-i-se
piați de momentul prezent, dați-vă voie să vă gândiți să țină un discurs pe o temă oarecare în fața unor
la cum sunteți acum în viețile voastre. Ce vi se pare că tineri. Poate că vi se pare un avertisment de igno-
merge, de ce anume sunteți mulțumiți? Ce găsiți nesa- rat, ca cele înscrise pe pachetele de țigări, dar e
tisfăcător? Poate aveți o sursă de mare durere, care esențial să știți că e adevărat, fumatul chiar cau-
este ea? Ce vă provoacă bucurie? Există cineva care zează cancer și boli de inimă.
pășește alături de voi pe acest drum? [...] Și, din nou,
dați-vă voie să vă ridicați privirea din prezent, așa cum
un om își ridică privirea ațintită în jos, la proprii pași și
37
BULETIN INFORMATIV | ARAT
Nu vă imaginați că știți cum e să fii omul din fața vară în care oricare dintre cei de aici ar fi putut să fie
voastră, nu știți; în cel mai bun caz puteți avea în altă parte, în vacanță, la o terasă, oriunde în alt loc
bănuieli, dar asta e foarte diferit de a ști. Dacă vreți decât aici, ne-am găsit puși laolaltă de împrejurări pe
să știți, trăiți! care nu le controlăm în totalitate și niciunul dintre
cei de aici nu va mai fi exact la fel ca înainte. Poate că
Fiți conștienți de “radiațiile” la care vă expuneți. ceva din ce am spus eu a rezonat cu voi. Poate în cur-
Unii pot duce mai mult, alții mai puțin, unii au uni- sul micului experiment de adineaori ceva s-a deschis,
forme de protecție mai eficiente decât alții și une- o întrebare a luat naștere într-un colț de minte. Acum,
ori soluțiile la îndemână (violența, substanțele, cand scriu aceste lucruri, nu pot să îmi imaginez ce se
negarea) sunt de fapt surse de suferință ulterioară. va întâmpla când ele vor fi citite. Relațiile îi schimbă
pe oameni, e ceea ce psihoterapia ne-a demonstrat în
Luați-vă timp și cheltuiți energia necesară pentru a repetate rânduri. În bine sau în rău. De aceea, întâl-
branșa cortexul, nu creierul mamifer, țineți-vă sub nirile cu ceilalți sunt poate singurul noroc veritabil
observație rutinele, obișnuințele, tabieturile (asta pe care viața ni-l poate oferi. Vă invit să ne întâlnim
este o muncă de o viață și veți da greș adeseori, așadar.
perseverați!)
38