SOLITARITATEA LUI DUMNEZEU

Titlul acestui articol nu este poate suficient de explicit pentru a indica tema lui. Acest lucru
se datorează în parte faptului că foarte puţini astăzi sunt obişnuiţi să mediteze asupra
perfecţiunilor personale ale lui Dumnezeu. Comparativ, doar puţini dintre aceia care citesc
ocazional biblia sunt conştienţi de grandoarea impunătoare a caracterului Divin care
provoacă la închinare. Faptul că Dumnezeu este măreţ în înţelepciune, uimitor în putere şi
totuşi plin de milă, este presupus de mulţi ca fiind un lucru îndeobşte cunoscut; dar, a păstra
o concepţie adecvată fiinţei Lui, naturii Lui, atributelor Lui, aşa cum acestea sunt revelate
în Sfânta Scriptură, reprezintă
ceva ce numai foarte, foarte puţini oameni în aceste timpuri degenerate au reuşit.
Dumnezeu este solitar prin excelenţă. „Cine este ca Tine între dumnezei, Doamne? Cine este
ca Tine minunat în sfinţenie, Bogat în fapte de lauda şi făcător de minuni?” (Ex. 15:11).

Înaintea oricărui lucru

„La început, Dumnezeu” (Gen 1:1). A fost un timp, dacă poate fi numit „timp”, când
Dumnezeu, în unitatea naturii Lui (chiar dacă subzista în trei Persoane Divine), domnea
singur. „La început, Dumnezeu”. Nu era nici un cer, unde gloria Lui este acum în particular
manifestată. Nu era nici un pământ care să-i atragă atenţia. Nu erau nici îngeri care să-L
laude cu imnuri; nici un univers care să fie ţinut prin cuvântul puterii Lui. Nu era nimic,
nimeni, ci doar Dumnezeu; şi asta, nu pentru o zi, un an, sau un secol, ci „din totdeauna”.
De-a lungul unei eternităţi trecute, Dumnezeu a fost singur: complet, suficient, mulţumit;
neavând nevoie de nimic. Dacă I-ar fi fost universul, îngerii, sau fiinţele umane necesare
Lui în vreun fel, acestea de asemeni ar fi fost chemate la existenţă din eternitate. Crearea lor
atunci când El a făcut-o, nu a adăugat nimic la Dumnezeu în esenţă. El nu se schimbă (Mal.
3:6), deci gloria Lui esenţială nu poate fi augmentată şi nici diminuată.

Voia Lui suverană

Dumnezeu nu Se afla sub nici o constrângere, nici o obligaţie, nici o necesitate de a
crea. Faptul că a ales să facă aşa a fost un act complet suveran din partea Lui, cauzat nu de
ceva din afara Lui, determinat de nimic altceva decât pur şi simplu de buna Lui plăcere;
pentru că „face toate după sfatul voiei Sale” (Ef. 1:11). Faptul că a creat a fost pur şi simplu
pentru arătarea gloriei Lui . Îşi imaginează unii dintre cititorii noştri că am depăşit ceea ce
Scriptura justifică? Apoi apelul nostru va fi la Lege şi Mărturie: „Binecuvântat să fie
Numele Tău cel slăvit, care este mai presus de orice
binecuvântare şi de orice laudă !” (Neemia 9:5). Dumnezeu nu câştigă nimic nici măcar
din închinare noastră. El nu avea nevoie de acea glorie externă a harului Său care se ridică
din cei răscumpăraţi, pentru că El este suficient de glorios în El Însuşi fără acest lucru. Ce
L-a determinat pe El să predestineze aleşii Săi la lauda slavei harului Său? A fost, aşa cum
ne spune Efeseni 1:5, ”după buna plăcere a voiei Sale.”

Suntem conştienţi că tărâmul înalt pe care păşim noi aici este nou şi straniu aproape
pentru toţi cititorii noştri; pentru acest motiv este bine să ne mişcăm mai încet. Haideţi ca
apelul nostru să fie din nou la Scriptură. La sfârşitul lui Romani 11, unde apostolul se
apropie de sfârşitul lungului argument în favoarea mântuirii doar prin har suveran, el
întreabă, „cine a cunoscut gândul Domnului? Sau cine a fost sfetnicul Lui? Cine I-a dat
ceva întâi, ca să aibă de primit înapoi?” (Rom. 11:34-35). Cu alte cuvinte, este imposibil
să-L obligi pe cel Atotputernic faţă de creatură; Dumnezeu nu câştigă nimic de la noi.
„Dacă eşti drept, ce-I dai Lui? Ce primeşte El din mâna ta? Răutatea ta nu poate vătăma
decât semenului tău, dreptatea ta nu foloseşte decât fiului omului” (Iov 35:7,8), dar cu

-1-
 SOLITARITATEA LUI DUMNEZEU

siguranţă nu-L poate afecta pe Dumnezeu, care este deplin binecuvântat în El Însuşi. „Tot
aşa şi voi, după ce veţi face tot ce vi s-a poruncit, să ziceţi: „Suntem nişte robi
netrebnici;” (Luca 17:10)—ascultarea noastră nu I-a adus profit lui Dumnezeu.

Mergem mai departe: Domnul nostru Isus Hristos nu a adăugat nimic la Dumnezeu
în fiinţa şi gloria Lui esenţiale, nici prin ceea a făcut nici prin ceea ce a suferit. Adevărat,
binecuvântat şi glorios adevăr, El ne-a manifestat nouă gloria lui Dumnezeu , dar El nu a
adăugat nimic la Dumnezeu. El Însuşi declară aşa şi nu există apel la cuvintele Lui:
„Bunătatea mea nu ajunge până la Tine!” (Ps. 16:21). Întreg acel psalm este un psalm al
lui Hristos. Bunătatea sau neprihănirea lui Hristos a ajuns la sfinţii Lui pe pământ (Ps.
16:3), dar Dumnezeu era mai presus de toate, numai Dumnezeu este „Cel Binecuvântat”
(Marcu 14:61).

Este perfect adevărat că Dumnezeu este şi onorat şi dezonorat de către oameni; nu

în fiinţa Sa, ci în caracterul Său oficial. Este în egală măsură adevărat că Dumnezeu a fost
„glorificat” de către creaţie, prin providenţă, şi prin răscumpărare. Aceste lucruri nu le
disputăm şi nu îndrăznim să le disputăm deloc. Dar toate acestea au de a face cu arătarea
gloriei Lui şi recunoaşterea ei de către noi. Totuşi dacă lui Dumnezeu i-ar fi făcut plăcere
ar fi putut să continue singur pentru toată eternitatea, fără să-Şi facă cunoscută creaţiei
gloria. Să facă sau să nu facă aşa a fost hotărât exclusiv de propria Lui voie. El era perfect
binecuvântat în El Însuşi înainte ca prima fiinţă creată de El să existe. Şi ce este toată
creaţia mâinilor Lui pentru El chiar şi acum? Lăsaţi Scriptura să răspundă din nou:
„Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă;
El ridică ostroavele ca un bob de nisip. Libanul n-ajunge pentru foc, şi dobitoacele lui
n-ajung pentru arderea-de-tot. Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt
decât nimicnicie şi deşertăciune. Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce
asemănare Îl veţi asemăna?” (Is. 40:15-18).

Acela este Dumnezeul Scripturii; vai, El încă este „Dumnezeu necunoscut”

(Fapte 17:23) pentru mulţimile fără cap. „El şade deasupra cercului pământului, şi
locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire,
şi le lăţeşte ca un cort, ca să locuiască în el. El preface într-o nimica pe voievozi, şi face
o nimica din judecătorii pământului.” (Is. 40:22, 23).

Ce diferit este Dumnezeul Scripturii faţă de dumnezeul de la amvonul de rând!

Nici mărturia Noului Testament nu este diferită de cea a Vechiului Testament: cum ar
putea fi, văzând că ambele au unul şi acelaşi Autor! Şi acolo citim, „care va fi făcută
la vremea ei de fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul
domnilor, singurul care are nemurirea, care locuieşte într-o lumină, de care nu poţi sa te
apropii pe care nici un om nu L-a văzut, nici nu-L poate vedea, şi care are cinstea şi
puterea veşnica! Amin.” (1 Tim. 6:15-16). O astfel de Persoană trebuie venerată, adorată şi-
I trebuie adusă închinare. El este solitar în maiestatea Sa, unic în excelenţa Sa, fără
pereche în perfecţiunile Sale. El susţine totul, dar El Însuşi este independent de toate. El dă
la toţi, dar nu este îmbogăţit de nimeni.

Prin revelație
Un astfel de Dumnezeu nu poate fi găsit prin căutare; El poate fi cunoscut, numai
aşa cum este revelat inimii de către Duhul Sfânt prin Cuvânt. Este adevărat că creaţia
demonstrează un Creator şi că, pur şi simplu, oamenii „nu se pot dezvinovăţi”; totuşi,

-2-
 SOLITARITATEA LUI DUMNEZEU

trebuie să spunem împreună cu Iov, „Şi acestea sunt doar marginile căilor Sale, şi numai
adierea lor uşoară ajunge până la noi! Dar tunetul lucrărilor Lui puternice cine-l va auzi?”
(26:14). Aşa-zis-ul argument al complexităţii expus de către nişte apologeţi cu intenţii
bune a făcut, credem noi, mai mult rău decât bine, pentru că a încercat să coboare un
Dumnezeu mare la nivelul înţelegerii finite şi astfel a pierdut din vedere excelenţa Lui
solitară.

A fost propusă o analogie în care un sălbatic găseşte un ceas pe nisip şi după o

scurtă examinare a acestuia deduce existenţa unui ceasornicar. Foarte bine până aici. Dar
încercaţi să mergeţi mai departe: să presupunem că acest sălbatic se aşează jos pe nisip şi
încearcă să-şi creeze o concepţie personală despre acest ceasornicar, afecţiuni şi
maniere personale, dispoziţie, deprinderi şi caracter moral - tot ceea ce contribuie la
formarea personalităţii; ar putea el să-şi imagineze vreodată o persoană reală - omul care a
făcut ceasul, astfel încât să poată spune, „îl cunosc?” Pare ridicol să pui o astfel de
întrebare, dar oare eternul şi infinitul Dumnezeu este şi mai uşor de cunoscut decât atât?
Nicidecum! Dumnezeul Scripturii poate fi cunoscut numai de aceia cărora li se face El
cunoscut.

Şi Dumnezeu nu poate fi cunoscut nici prin intelect. „Dumnezeu este Duh”

(Ioan 4:24), şi de aceea poate fi cunoscut numai spiritual. Dar omul căzut nu este
spiritual, el este carnal. El este mort faţă de tot ceea ce este spiritual. Numai dacă este născut
din nou supranatural adus de la moarte la viaţă, miraculos scos din întuneric la lumină, el
nici nu poate vedea lucrurile lui Dumnezeu (Ioan 3:3), cu atât mai puţin să le înţeleagă
(1 Cor. 2:14). Duhul Sfânt trebuie să strălucească în inimile noastre (nu în intelectul nostru)
pentru a face ”să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus
Hristos” (2 Cor. 4:6). Şi chiar acea cunoştinţă spirituală este fragmentată. Sufletul regenerat
trebuie să crească în har şi în cunoştinţa Domnului Isus (2 Petru 3:18). Principala rugăciune
şi scopul creştinilor ar trebui să fie „să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca
să-I fiţi plăcuţi în orice lucru: aducând roade în tot felul de fapte bune, şi crescând în
cunoştinţa lui Dumnezeu” (Col. 1:10).

Traducerea: numaiharul.org

ÎNTREBĂRI PENTRU STUDIU

1. Atunci când vei citi și vei studia pune timp de-o parte zilnic pentru a medita în liniște
la atributele lui Dumnezeu într-un loc retras.

RĂSPUNSURI
Înaintea oricărui lucru
2. ”La început Dumnezeu...” Folosindu-te de cuvintele tale explică ce înseamnă acestea
cu privire la solitaritatea lui Dumnezeu.

Voia Lui suverană

3. De ce a ales Dumnezeu să creeze? I-a în seamnă ideea principală a pasajului din
Scriptură atunci când vei răspunde,
4. Câștigă Dumnezeu ceva din existența noastră, din închinarea noastră sau din
ascultarea noastră? De ce?

-3-
 SOLITARITATEA LUI DUMNEZEU

5. De ce și-a predestinat Dumnezeu pe aleșii Săi? Ia în seamnă din noi idea principală a
pasajului din Scriptură.
[Notă: a predestina înseamnă să predermini pentru un destin specific; Aleșii Săi se referă la
oamenii pe care Dumnezeu i-a ales în mod suveran să fie proprii Lui copii.]

Prin revelație
6. a. Poate fi Dumnezeu găsit prin căutare? De ce?
b. Cum poate fi găsit Dumnezeu?

7. Poate fi Dumnezeu cunoscut prin intelectul cuiva? De ce?

8. a. Cum pot oamenii ajunge să-L cunoască pe Dumnezeu?
b. Scrie referințele și ideile principale cu privirele la următoarele patru pasaje din
Scriptură:
* Ioan 3: 3

*1 Cor. 2: 14

*2 Cor. 4: 6

*2 Peter 3: 18

REFLECȚIE
9. În încercarea ta de a-L înțelege pe Dumnezeu, în ce feluri îl faci pe Dumnezeu să se
asemene comportamentului uman? Citește Romani 11: 34-35 și răspunde (de
asemenea recitește secțiunea Voia Lui suverană).
10. Care este diferența dintre gloria lui Dumnezeu și gloria Lui manifestată? (Tot în
secțiunea Voia Lui suverană)

[Notă: Pink îl descrie pe Dumnezeu ca fiind ”desăvârșit” și de aceea prin ceea ce a făcut
Hristos nu se poate adăuga nimic la Dumnezeu. Va rog înțelegeți că peste tot Pink îl înalță pe
Hristos ca Dumnezeu, cea de-a doua persoană a Trinității și ca Divinitate care a luat formă de
om. Comentariile lui Pink au menirea de a-L înălța pe Dumnezeu ca întreg și nu de a-L
diminua pe Hristos.]

11. Scripturile spun “Fiindcă așa de mult a iubit Dumnezeu lumea ...” (Ioan 3: 16). Unii
interpretează spunând că Dumnezeu era incomplet fără noi și că într-un fel avea
nevoie de noi pentru părtășie și datorită acestui aspect El ni L-a dat pe Hritos arătând
valoarea și semnificația noastră. În lumina acestui capitol, ce ai spune unei astfel de
idei?

FĂ LUCRURILE PERSONALE
12. Citește toate pasajele din biblie din paragraf. În ce fel descoperi noi atribute ale lui
Dumnezeu care inspiră și provoacă la închinare?
13. a. Care este rugăciunea principială și ținta oricărui creștin? (Recitește ultimile două
paragrafe).
b. Poți să memorezi Coloseni 1: 10?

-4-