Stratigrafia

Descărcați ca docx, pdf sau txt
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 6

Regiunea infrahiodiană – organele gâtului: glandele tiroidă şi paratiroidă, traheea,

laringele, faringele, esofagul. Topografia triunghiului carotidian. Stratigrafia, zona


reflexogenă.
Regiunea infrahioidiana ocupa partea inferioara a triunghiului medial al gitului. Regiunea infrahioidiană este
limitată în partea superioară de linia care trece pe marginea superioară a corpului şi a coarnelor
mari ale osului hioid, în cea laterală - de marginile anterioare ale mm. sternocleidomastoidei.
Regiunea are formă de triunghi, înălţimea căruia (linia mediană a gîtului) se împarte în două
triunghiuri simetrice. Pe linia mediană a gîtului se determină o proeminenţă, formată de esofag.
Stratigrafia
1. Pielea regiunii este subţire, mobilă, elastică. Liniile de tensiune a pielii (liniile Langer) sunt
dispuse in directie orizontala, ca urmare inciziile orizontale lasa cicatrici putin vizibile.
2. Paniculul adipos depinde de om. La femei e mai dezvoltat si uniforma acopera straturile mai
profunde ceea ce face mai putin vizibile proiectiile pe piele, ce servesc ca puncte de reper in
operatii.
3. Lamina externa a fasciei superficiale – continuarea fasciei superficiale a fetei, ce se coboara in
jos, acoperind m. platysmasi trece pe peretele toracic anterior.
4. M. platysma incepe de la 1/3 inferioara si trece sub forma de placa musculara subtire in jos,
transferinduse peste clavicula si termininduse pe peretele toracic. Pe linia mediana a gitului
acest muschi lipseste si e inlocuit de fascie (soedenitelinaya)
5. Lamina interna a fasciei superficiale trece analog laminei externe dar posterior de muschiul
platysma. Astfel muschiul platysma e dispus in teaca fasciala. In tesutul celular de sub lamina
interna a fasciei superficiale trec venele jugulare anterioara si externa, v. mediana colli, si nn
superficiali ai plexului cervical.
6. Fascia colli propria – placa conjunctica densa. Superior fascia e fixata la marginea inferioara a
mandibulei, procesul mastoid, osul occipital; inferior – stern, clavicula, procesul acromial al
omoplatului, da prelungiri la procesele transversale si spinoase ale vertebrelor. Lateral de linia
mediana fascia se desparte si inconjoara m. SCM; iar in portiunea posterioara a gitului, - m.
trapez. De aceasta mai medial de m SCM aceasta fascie e reprezentata de o singura foita/placa,
la niv muschiului e constituita din 2 foite si mai lateral de muschi – din nou dintro foita/placa.
7. Spatiul interapoveurotic suprasternal e dispus doar in portiunea inferioara a regiunii
infrahioidiene. Se formeaza datorita insertiei fasciei proprii a gitului la marginea anterioara a
sternului si claviculei, iar fascia omoclaviculara – la marginea posterioara. Lateral acest spatiu
ajunge pina la marginea externa a m. SCM unde e limitata de concresterea fasciilor proprie si
omoclaviculara cu formarea dupa m SCM a sacilor orbi retrosternoscleidomastoidieni Gruber
Spatiul e umplut cu tes adipos prin el trece arcul venos jugular si sunt dispusi nodulii limfatici
cervicali anteriori superficiali
8. Fascia omoclaviculara – de forma trapezoidalase intinde de la osul hioid la marginile posterioare
ale sternului si claviculeisi acopera muschii anteriori ai gitului. Pe linia mediana aceasta fascie
concreste cu fascia proprie a gitului, lateral, destramiduse cuprinde mm anteriori ai gitului, apoi
aiarasi se transforma intro singura foita/placa si se termina cuprinzind m omohioid. In asa mod
fascia omoclaviculara e prezenta doar in limitele triunghiurilor omotraheal si omoclavicular,
lipsind in triunghiurile carotid si omotrapezoid.
9. Stratul muscular superficial e reprezentat de urmatorii muschi:
 M. sternohioid- incepe de la manubriul sternului si se insera pe osul hioid
 M. sternotiroid - incepe de la manubriul sternului si se insera pe partea laterala a
cartilajului in regiunea liniei oblice
 M. tirohioid – se incepe de la locul insertiei muschiului precedent pe cartilajul tiroid de la
linia oblica, se insera pe coarnele mari ale hioidului
 M. omohioid consta din ventere superior si inferior, se intinde oblic de la incizura scapulei
pina la corpul osului hioid. Portiunea tendinoasa mijlocie a muschiului e legata de tecile
marelor vase.
 Mm. sternohioid, sternotiroid, omohiod sunt inervati de ansa cervicala. rAdacina
superioara a ansei cervicale trece in componenta n, hipoglos, iar radacina inferioara
pleaca nemijlocit de la ansa cervicala; m. tirohioid primeste ramura separata de la n.
hipoglos sub denumirea de ram tirohioid.

10. Lama parietala a fasciei endocervicale dupa fuctia sa e analoaga fasciei endotoracice sau
endoabdominale. Tot spatiul desemnat de lamina parietala a fasciei endocervicale a primit
denumirea de caum colli. Aceasta lamina formeaza vagina carotica pentru pachetul
neurovascular al triunghiului medial.
11. Spatiul previsceral se dispune sub forma unei fante inguste intre lamina parietala a fasciei
endocervicale si lamina viscerala situata mai profund a aceleiasi fascii, se intinde de la osul hioid
pina la marginea sup a sternului.
12. Lamina viscerala a fasciei endocervicale – husa fasciala ce inveleste organele gitului (faringe,
trahee, laringe, esofag, glanda tiroida). Portiunea anterioara a acetei fascii poarta denumirea de
fascie pretraheala.
13. Spatiul retrovisceral e inclus sub forma de fisura frontala intre suprafata posterioara a esofagului
si fascia prevetebrala
14. Fascia prevertebrala – masiva, groasa, elastica, ce acopera coloana vertebrala si mm profunzi ai
portiunii anterioare a gitului – m. lung al capului, m. lung al gitului. Desfirinduse in parti,
aceasta fascie formeaza loja pentru mm. Scaleni, plexul brahial, si a si v subclaviculare. In
grosimea fasciei prevertebrale sau posterior de ea se afla trunchiul simpatic, posterior de fascia
prevertebrala pe suprafata anterioara a m scalen anterior se afla n diafragmal
15. Stratul muscular profund – 5mm:
 M. lung al gitului e situat mai medial, pe portiunea anterolaterala a coloanei vertebrale,
lasind portiunea mediana neacoperita de muschi. Se intinde de la atlanta pina la Th3.
 M. lung al capului sta mai extern de la preceedentul si incepe de la procesele transverse
C3-4 si se insera la corpul osului occipital.
 M. scalen anterior sta si mai extern, se incepe prin dinti separati de la procesele
transverse ale C3-4 si se insera pe tuberculul m. scaleni anteriori costae I
 M. scalen mediu se dispune mai lateral de muschiul scalen precedent. Se incpe prin dinti
de la tuberculii tuturor 7 sau 6 procese transversale a vertebrelor cervicale si se insera pe
suprafata superioara a coastei I. Intre muschii precedenti se afla spatiul intercalen princ
are trec a subclavia si trunchiurile plexului brahial.
 M. scalen posterior se incepe de la tuberculii anteriori ai proceselor transversale C5,6 si
se insera pe suprafata externa a coastei II. Acest muschi ocupa pozitia cea mai externa in
raport cu muschii precedenti.
Toti cei 5 mm enumerati sunt inervati de ramurile anterioare ale plexului cervical, ce
parvin segmentar in portiunea laterala a muschilor. M. lung al gitului e inervat de la C2-
C6, m. lung al capului C-C5, m. scalen anterior C5-C7, mediu C5-C8, posterior de la C-
C8.
16. Par cervicalis columnae vertebralis

Laringele (larynx) e format de nouă cartilaje: cartilajul tiroid (cartilago thyroidea), cartilajul
cricoid (cartilago cricoidea), epiglota (epiglottis), două cartilaje aritenoide (cartilago aryteno-
idea), două cartilaje cuneiforme (cartilago cuneiformis) şi două cartilaje corniculare (cartilago
corniculata) (fig. 58).
Cartilajul de bază este cartilajul cricoid, situat la nivelul vertebrei Cm. Datorită lig. cricothy-
roideum,acest cartilaj este legat cu cel tiroid, care, la rîndul său, se fixează de corpul osului
hioid cu ajutorul membranei tirohioidiene (membrana thyreohyoidea). în timpul deglutiţiei,
membrana se strînge în pliu. în porţiunile laterale ale membranei tireohioidiene se află
cartilajele granulare (cartilago triticea), In centrul ei sub muşchiul stemohioidian (m.
sternohyoideus), esţe situată bursa sinovială. Procesele inflamatorii ale acestei burse pot să
ducă la formarea tumorii chistoide care se mişcă conform mişcării laringelui.
Porţiunea anterioară a cartilajului cricoid şi incizura pe marginea superioară a cartilajului
tiroid servesc ca puncte externe de reper în caz de intervenţii chirurgicale.
Scheletotopic laringele este situat între marginea superioară a vertebrei CV şi marginea infe-
rioară a vertebrei Cvi. Epiglota ajunge la nivelul vertebrei C3.
Ca şi toate organele gîtului, laringele este mobil şi poziţia lui se schimbă In dependenţă de
mişcările capului, poziţia şi starea funcţională a altor organe ale gîtului şi limbii.
La retropulsia capului, la deschiderea gurii, laringele se lasă în jos şi epiglota, luînd poziţie
orizontală, închide intrarea în laringe. La scoaterea limbii, epiglota ocupă poziţie verticală şi
deschide intrarea în laringe, limitat în partea anterioară de suprafaţa posterioară a epiglotei, în
cea posterioară - de vîrfurile cartilajelor aritenoide, în cele laterale de pliurile arite-
noepiglotice. între ele şi suprafaţa internă a cartilajului tiroid din ambele părţi se formează
adîncituri piriforme (recessus piriformes). Pe secţiunea frontală cavitatea laringelui aminteşte
clepsidra (ceasornic de nisip) (fig. 58, b). Porţiunile superioare şi inferioare ale laringelui sînt
lărgite şi se numesc corespunzător vestibulul laringian (vestibulum laryngis) şi cavitatea
infraglo- tică (cavitas infraglottica). în porţiunea medie, îngustată (regio glottica), pe pereţii
laterali sînt situaţi ventriculii laringieni (ventriculi laryngis), limitaţi în partea de sus de plicele
vestibulare (plicae vestibulares), în cea de jos - de plicele vocale (plicae vocales).
Ventriculii continuă în sus sub formă de fund de sac (sacculus laryngis). între plicele vocale se
formează glota (rima glotidis).
în partea anterioară laringele este acoperit de muşchii epiglotici, în cea laterală - de laringe
aderă lobulii glandei tiroide, în cea posterioară - faringele, membrana mucoasă a peretelui
anterior al faringelui care continuă pe peretele posterior al laringelui. în partea de sus, epiglota
ajunge pînă la rădăcina limbii.
Vasculariza,tia laringelui se efectuează de artera laringiană superioară şi cea inferioară (aa.
laryngea superior et inferior), care pornesc corespunzător de la artera tiroidă superioară şi cea
inferioară. Aceste vase pare se ramifică şi se unesc pe suprafaţa internă a cartilajului tiroid.
La inerva,tia laringelui ia parte nervul laringeu superior (n. laryngeus superior) care provine de
la nervul vag şi nervul laringeu inferior (n. laryngeus inferior) - ramura terminală a nervului
laringeu recurent (n. laryngeus recurrens). Nervul laringeu superior este, îndeosebi, un nerv
senzitiv şi inervează, în general, membrana mucoasă a laringelui mai sus de glotă. Nervul
laringeu inferior inervează mucoasa mai jos de glotă, asigură, de asemenea, inervarea
ligamentelor vocale şi a muşchilor laringelui (cu excepţie a m. cricothyroideus, care este inervat
de nervul laringeu superior).
Circula,tia limfatică eferentă de la laringe se efectuează în ganglionii limfatici prelaringeeni,
pretraheali şi paratraheali, precum şi în ganglionii limfatici profunzi ai gîtului.
Traheea (trachea) constă din semiinele cartilaginoase deschise în partea posterioară. Toate
inelele traheii se unesc prin ligamente dense, iar porţiunile lor posterioare sînt conectate
datorită bridei de ţesut conjunctiv dens, în componenţa căreia intră şi fibre musculare. în
limitele gîtului sînt situate şase-opt inele cartilaginoase ale traheii, alcătuind 5-7 cm din
lungimea ei. Primul inel se află la nivelul vertebrelor CVi,vii- Inelele iniţiale ale traheii sînt
situate mai superficial, la adîncimea de 1,5-2 cm de la învelişurile cutanate ale gîtului;
următoarele 5-8 inele - sub incizura jugulară şi se află mai adînc (pînă la 6 cm). Această poziţie
a inelelor traheii corespunde curburii vertebrelor cervicale.
Porţiunea iniţială a traheii în anterior este acoperită de istmul glandei tiroide. în partea
laterală, de inelele traheii aderă lobulii glandei tiroide, în porţiunile inferioare - arterele carotide
comune. Mai posterior de trahee este situat esofagul, marginea stîngă a căruia proeminează
uşor din cauza traheii. în şanţul dintre ele în stîngă este situat n. laryngeus recurrens. în
dreapta nervul laringeu recurent trece mai posterior de trahee, la marginea ei dreaptă.
Vasculari- z a ,t i a traheii se efectuează datorită ramurilor traheale ale arterei tiroide
inferioare, i n e r v a ,t i a - rr. tracheales - prin ramurile nervului laringeu recurent.
Glanda tiroidă (glandula thyroidea) are în normă masa de 30-50 g, constă din lobii drept şi
stîng şi istm. Istmul glandei, de obicei, este situat la nivelul inelelor 2-3 ale traheii. Lobii au o
formă oval-aplatizată, cu înălţimea de 3-5 cm, lăţimea 2-3 cm, aderă la porţiunile corespunză-
toare ale traheii, laringelui, faringelui, esofagului, parţial acoperă arterele carotide comune în
treimea lor medie. în dependenţă de poziţia istmului, glanda poate să aibă formă de fluture sau
litera H. Lobul suplimentar al glandei - piramidal (lobus pyramidalis) - se determină la 30-40%
persoane. Mai des el prezintă o excrescenţă a lobului stîng al glandei şi al istmului ei,
îndreptată în sus cu o lungime de 1-2 cm. Uneori (1% de cazuri) se determină o lipsă
congenitală a istmului glandei, în 1-2% de cazuri - lipsa lobului glandei (adesea a celui stîng).
Glanda tiroidă are o capsulă proprie subţire (internă) de ţesut conjunctiv, de la care în adîn-
cimea glandei pornesc septuri care o împart în lobuli mici. Deasupra capsulei proprii a glandei
este situată capsula fascială (externă), care provine din fascia endocervicală. Ea cuprinde
glanda împreună cu laringele, iar în locurile trecerii de pe glandă pe organele vecine se
îngroaşă, formînd ligamente: median - între istmul glandei şi cartilajul cricoid, precum şi cu
primul cartilaj al traheii; laterale - de la glandă spre cartilajele cricoid şi tiroid. între capsula
externă şi cea internă ale glandei se determină un spaţiu fisurai umplut cu ţesut celular lax, în
care se află vasele glandei tiroide, ganglionii limfatici şi glandele paratiroide. în locurile trecerii
suprafeţelor ante- rolaterale ale glandei în cele posteromediale, la glanda tiroidă aderă
componentele pachetului vasculonervos principal al gîtului - a. carotis communis, n. vagus, v.
jugularis interna. La marginea posteromedială a lobilor glandei trec n. laryngeus recurrens.
Vasculariza,tia glandei este efectuată de două artere tiroide superioare şi două inferioare
(respectiv din a. carotis externa şi a. subclavia). La 10 % ^d e jdş r p o an e se întîlneşte şi
artera a cincea care îşi ia începutul de la arcul aortei, sau de la triunghiul- brahiocefalic -
thyroidea ima. Această arteră ajunge la istmul glandei tiroide şi trimite ramuri spre porţiunile
mediale ale lobului drept şi cel stîng. Arterele tiroide se ramifică în spaţiul dintre capsulele
fascială şi proprie ale glandei, se întind pe suprafaţa lobilor ei, pătrund în grosimea
parenchimului.
Reţeaua venoasă a glandei e mai pronunţată decît cea arterială. Venele mici se unesc pe
suprafaţa glandei, formînd o reţea de vase mari. Din ele se formează venele tiroide pare superi-
oare, medii şi inferioare care se varsă în vena jugulară internă şi venele brahiocefalice. La mar-
ginea inferioară a istmului glandei se află plexul venos tiroid impar - plexus venosus
thyroideus impar, din care sîngele prin vv. thyroideae inferiores se îndreaptă în venele
brahiocefalice.
Inerva tia glandei tiroide este efectuată de trunchiurile simpatice şi nervii laringei. La marginea
inferioară a glandei tiroide, artera tiroidă inferioară intersectează,de obicei,nervul laringeu
inferior, lezarea căruia în timpul ligaturii arterei duce la dereglarea fonaţiei.
Glandele paratiroide (glandulae parathyroideae) - formaţiuni pare, situate între capsulele
fascială şi proprie ale glandei tiroide pe suprafaţa posterioară a lobilor ei. Numărul, poziţia şi
dimensiunile lor sînt variabile, dar mai frecvent seîntîlnesc două glande paratiroide superioare
şi două inferioare. în majoritatea cazurilor, dimensiunile perechii superioare ale glandelor sînt
puţin mai mici decît cele inferioare: glandele paratiroide superioare - 0,5 X 0,3 X 0,3 cm, infe-
rioare - 0,8 x 0,5 X 0,3 cm. Ca simptom de orientare pentru precizarea poziţiei glandelor para-
tiroide şi identificarea de ganglionii limfatici poate servi raportul lor reciproc intim cu ramurile
superioare şi inferioare ale arterei tiroide. Ultimele au rol de conducătoare spre glandele para-
tiroide, care parcă ar fi suspendate pe capetele vaselor. Fiecare glandă paratiroidă este
acoperită de capsula proprie care cu ajutorul septurilor ce se îndreaptă în grosime divide
glanda în lobi slab evidenţiaţi.
Vasculariza,tia glandelor paratiroide este efectuată de rr. parathyroideae de la arterele tiroide
superioare şi inferioare, drenajul venos - de vv. thyroideae superiores et inferiores.
Inerva ,t ia - de ramurile nn. laryngeus superior et inferior şi rr. sympatici.
Faringele (pharynx) este situat pe o întindere de la baza craniului pînă la vertebra CVi. în
cavitatea organului se evidenţiază trei porţiuni: pars nasalis pharyngis, s. epipharynx - de la
baza craniană pînă la nivelul palatului dur; pars oralis pharyngis, s. mesopharynx - de la
nivelul palatului dur pînă la corpul osului hioid şi pars laryngea pharyngis, s. hypophdrynx -
de la nivelul osului hioid pînă la trecerea în esofag.
O formaţiune anatomică importantă a faringelui este inelul limfatic faringian (inelul Piro- gov-
Waldeyer). în afară de foliculii limfoizi solitari, în componenţa lui intră amigdalele: două
palatine, situate între arcadele palatine, două tubulare - pe pereţii laterali ai porţiunii nazale a
faringelui în apropierea tubilor auditivi (Eustachio), faringiană - în stratul submucos al
peretelui posterior al faringelui (porţiunea superioară) şi linguală - în rădăcina limbii.
în jurul faringelui, la nivelul porţiunilor bucală şi nazală, se află spaţiile de ţesut celular
parafaringian şi retrofaringian, limitate unul de altul de septul fascial dintre fascia prevertebra-
lă şi foiţa fascială care acoperă faringele.
Spaţiul de ţesut celular parafaringian se extinde între laringe, loja glandei parotide şi în partea
laterală a m. pterigoideus medialis. Sus el ajunge pînă la baza craniului, jos - pînă la nivelul
osului hioid. Tot spaţiul de ţesut celular este divizat în regiunile anterioară şi posterioară de
septul fascial (aponeurosis stylopharyngeus) întins între apofiza stiloidă a osului temporal şi
faringe. în spaţiul parafaringian anterior intră prelungirea faringiană a glandei parotide, tot aici
sînt situate ramurile a. şi v. palatinae ascendens, din interior aderă amigdala palatină. în
porţiunea posterioară a spaţiului celular parafaringian se află porţiuni anatomice de
importanţă mare: v. jugularis interna, a. carotis interna, n. glossopharyngeus, n. vagus, n.
accessorius, n. hypoglos- sus, ganglionii limfatici cervicali superiori profunzi.
Spaţiul de ţesut celular retrofaringian, cu o întindere de la baza craniului pînă la vertebra Cvi,
este împărţit de septul median în două porţiuni, în legătură cu aceasta abcesele retrofaringi-
ene, care apar aici, de regulă, sînt unilaterale. Acest spaţiu nemijlocit continyă în ţesutul
celular al mediastinului posterior.
Mai posterior de faringe se află fascia prevertebrală, muşchii lungi ai gîtului şi corpurile ver-
tebrelor cervicale. Anterior de porţiunea laringiană a faringelui se află laringele, lateral - lobii
glandei tiroide şi arterele carotide comune. în cavitatea porţiunii anterolaterale a laringelui pe
membrana mucoasă este situat recesul piriform par (recessus pharyngeus). în părţile laterale
ale intrării în laringe el se îndreaptă vertical în sus, ajunge pînă la nivelul plicei
faringoepiglotice (plică pharyngoepiglottica). Baza acestei plici o formează muşchiul
stilofaringian (m. stylopharyngeus).
Vasculariza,tia faringelui este efectuată de ramurile aa. pharyngea ascendens, palatini
ascendens et descendens, de asemenea de aa. thyroideae superiores et inferiores.
Inerva,t ia faringelui se efectuează de ramurile n. sympathicus, n. vagus, n. glossopharyngeus.
Circula,tia limfatică eferentă se efectuează cu precădere în ganglionii limfatici profunzi.
Esofagul (esophagus). Faringele trece în esofag la nivelul cartilajului cricoid al laringelui, ceea
ce corespunde vertebrei Cvi. Se determină porţiunile cervicală, toracică şi abdominală ale
esofagului. Porţiunea cervicală se extinde pînă la vertebra Lungimea ei variază de la 4,5 .pînă
la 8,5 cm. La începutul esofagului se află prima din cele trei stenoze. Aici diametrul intern al
esofagului nu depăşeşte 1,5 cm, ceea ce serveşte drept cauză de reţinere a corpurilor străine.
Diametrul esofagului se schimbă în dependenţă de starea lui funcţională. Deoarece esofagul
este situat în ţesutul celular lax dintre trahee şi fascia prevertebrală a gîtului, poziţia lui nu
este constantă - organul uşor deviază. Dar mai des axa lui verticală pe gît deviază în stîngă de
linia me diană. La începutul esofagului, de pereţii lui laterali aderă porţiunile inferioare ale
lobilor glandei tiroide. Anterior de esofag sînt situate cartilajul cricoid al laringelui şi cartilajele
traheii.
Vasculariza,tia. La nivelul cartilajului cricoid, peretele lateral al esofagului din stînga este
intersectat de a. thyroidea inferior care urmează spre porţiunea inferioară a lobului stîng al
glandei tiroide. în dreapta şi în stînga esofagului sînt situate arterele carotide comune.
Vasculari- zarea porţiunii cervicale a esofagului este efectuată de ramurile thyroideae
inferiores.
I n e r v a ,t i a esofagului se produce pe contul ramurilor nervilor vagi.
Circula ,t ia limfatică eferentăîn porţiunea cervicală a esofagului se efectuează în ganglionii
limfatici cervicali subiacenţi.

Triunghiuri
Regiunea infrahioideana de venterul superior al m. omohioid e impartita in triunghiurile carotid si
omotraheal.
Triunghiul carotid e delimitat de venterul superior m. omohioid, posterior – marginea anterioara
SCM, superior – venterul posterior al m. digastric. In limitele triunghiului carotid conform bisectoarei
unghiului intre venterul superior al m. omohiod si SCM se afla pachetul neurovascular al
triunghiului medial al gitului, in componenta sa intra:
1. A carotida comuna se imparte la nivelul marignii superioare a cartilajului tiroid in ramura
externa si interna, ce corespunde marginii superioare C5
2. V. jugulara interna e situata mai exterior de artera
3. N. vag e dispus mai posterior intre vase
4. Radacina superioara a ansei cervicale trece intre suprafata anterioara a a carotide externe si
mai jos de suprafata anterioara a a carotide comune
5. Trunchiul limfatic jugular e dispus pe suprafata anterolaterla a v jugulare
In triunghiul descris se poate face ligaturarea a carotide la lezarea acestora, ligaturarea a
carotide comune in calitate de etape preliminara pentru preintimpinarea hemoragiei in operatiile
pe fata, limba, si de asemenea ligaturarea venei jugulare interne.
Riscul necrozei colicvatioanle a creierului creste la ligaturarea a carotide interne. Rezultatea mai
bune da ligaturarea a carotide comune. Acesta se explica prin dezvoltarea vascularizatiei
ocolitoare prin sistemul arterelor tiroide. Chiar si ligaturarile bilaterale ale a carotide comune cel
mai des nu cauzeaza modificari semnificative in nutritia tes moi ale fetei.

Straturile. Straturile superficiale ale triunghiului sînt prezentate de piele, stratul adipos
subcutanat, fascia superficială cu muşchiul subcutanat al gîtului şi fascia proprie. Mai
profund se află ţesutul celular lax şi pachetul vasculonervos principal al gîtului înconjurat de
foiţa parietală a fasciei endocervicale, iar pe traiectul vaselor - ganglionii limfatici. Pachetul
vasculonervos principal este prezentat de vena jugulară internă şi artera carotidă comună, care
sînt dispuse în ordinea din exterior în interior cuprinzînd nervul vag. Totodată vena cu
ramurile ei afluente este dispusă mai superficial, a. carotis communis - mai profund. Vena
jugulară internă se observă bine la îndepărtarea marginii interne (anterioare) a m.
sternocleidomastoideus. La nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid al laringelui, în
această venă se varsă vena facială (v.facialis) care, la rîndul ei, primeşte sînge dintr-un şir de
vase venoase (v. lingualis, v. laryn- gea superior, v. thyroidea superior). în aşa fel reţeaua
venoasă a triunghiului acoperă vasele arteriale, situate mai profund.

A. carotis communis trece pe bisectoarea unghiului, format de venterul superior al muşchiului


omohioidian şi de muşchiul sternocleidomastoidian. Pe peretele anterior al arterei, deasupra
tecii pachetului vasculonervos principal al gîtului (foiţa parietală a fasciei endocervicale), este
situată în direcţie oblică rădăcina superioară a ansei cervicale (radix superior ansae cervicalis),
formată de ramurile I şi III ale nervilor cervicali rahidieni. Această rădăcină, unindu-se aici cu
n. hypoglossus, pe parcurs intersectează arterele carotide externă şi internă.
împărţirea a. carotis communis în artera carotidă externă şi cea internă deseori are loc la
nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid. Dar totuşi nivelul bifurcării arterei este foarte
variabil, fapt remarcat în cercetările lui N. I. Pirogov. Pentru a diferenţia artera carotidă externă
de cea internă există un şir de modalităţi anatomotopografice de care trebuie de ţinut cont în
totalitatea lor. Astfel, artera carotidă externă, spre deosebire de cea internă, care nu dispune în
regiunea gîtului de ramuri, dă un şir de ramificaţii ce urmează în ordinea următoare: a. thyroi-
dea superior, a. lingualis, a. facialis, a. pharyngea ascendens. Topografic a. carotis externa
avansează mai medial şi e mai superficială decît a. carotis interna care porneşte mai lateral şi
în profunzime. Cînd în regiunea triunghiului carotid este descoperit şi vizibil n. hypoglossus, el
intersectează a. carotis interna, situîndu-se anterior de arteră.

în regiunea bifurcării arterei carotide comune este situată zona reflexogenă care are un rol
Însemnat în regularea circulaţiei sanguine. în noţiunea de zonă reflexogenă intră următoarele
formaţiuni: glomusul carotidian (glomus caroticum), sinusul carotidian (sinus caroticum), porţiu-
nea cervicală a arterei carotide interne, ramurile nervului glosofaringian, n. vagus, truncus
sympathicus. Glomus caroticum, constituit din ţesut conjunctiv şi celule specifice, este intim
legat de membrana externă a arterei carotide. Dimensiunile medii ale lui sînt 3X5 mm.
Impulsurile care nimeresc din baro- şi hemoreceptorii zonei carotide reflexogene influenţează
asupra nivelului tensiunii arteriale şi componenţei chimice a sîngelui.

Triunghiul omotraheal e limitat din superoextern de marginea interna a m omohioid, inferoextern- m


SCM, intern – linia mediana. In limitele triunghiului se afla faringele, traheea, a carotida comuna, v
jugulara interna, n vag si gl tiroida.

S-ar putea să vă placă și