Învăţăturile Celor 12 Legi Universale
Învăţăturile Celor 12 Legi Universale
Învăţăturile Celor 12 Legi Universale
Pe lângă Kybalion, cu cele 7 principii hermetice ale sale, se foloseşte destul de des
sistemul de 12 Legi Universale. Astăzi vom vedea cum putem folosi aceste Legi
pentru a trăi o viaţă împlinită.
Dacă evenimentele pe care le trăieşti nu sunt nici pe departe cele la care visai tu, nu
este cazul să începi să arunci cu noroi în ceilalţi, să dai vina pe pe societate,
guvern, “ghinion de neşansă” sau să te consideri o victimă inocentă ce suferă
numai pentru că lumea e rea.
Până nu conştientizăm că lumea exterioară este o proiecţie a noastră, că atragem
către noi doar lucruri, persoane şi evenimente care au aceeaşi frecvenţă de vibraţie
cu a noastră, nu vom putea ieşi din acest cerc vicios al victimizării şi opresiunii.
Legea corespondenţei afirmă că ceea ce este în interiorul nostru vom găsi
întotdeauna reflectat în comportamentul celorlaţi faţă de noi, în circumstanţele în
care ne găsim . Dacă suntem murdari pe faţă nu are rost să ştergem oglinda, e
nevoie să ne spălam noi întâi pentru ca oglinda să reflecte o faţă curată! Inţelege că
lumea e doar o oglindă!
Legea Atracţiei este cea mai cunoscută Lege Universală, mai ales datorită filmului
“Secretul”. Ce ne învaţă ea este că întotdeauna vom atrage către noi NU ceea ce ne
dorim, ci ceea ce …suntem. Propria nostră frecvenţă de vibraţie comandă
Universului ce să trimită în direcţia noastră.
Cu cât lucrăm mai conştient şi mai conştiincios la înălţarea noastră vibraţională, cu
atât vom putea “magnetiza” mai rapid şi mai exact ceea ce visam să materiaizăm.
Tot ceea ce vedem în jurul nostru reprezintă doar o oglindă fidelă a gândurilor şi
emoţiilor întreţinute în structurile noastre. Nimic nu rămâne nerăsplătit sau
nepedepsit, însă dacă până acum credeam că pedeapsa sau recompensa vin de la o
Forţă Superioară, de la un Judecător vigilent şi necruţător , începem să ne dăm din
ce în ce mai mult seama că este întru-totul creaţia noastră.
Lumea în care trăim este plină de contrast, adică la tot pasul avem provocări şi
încercări, şi bune şi rele … este o mare varitate de aspecte pozitive şi negative cu
care ne putem confrunta în timpul vieţii pe Pământ. Dar toate acestea sunt
minunate, pentru că ne dau ocazia să alegem ce ne place şi în timpul în care alegem
să înţelegem şi cine suntem noi cu adevărat. Pentru că te descoperi pe tine în
funcţie de ceea ce alegi.
Puteţi să vă imaginaţi lumea ca pe un mare bufet, plin cu tot soiul de mâncăruri.
Fiecare îşi pune pe farfurie doar ce îi place. Nu cred că judecaţi sau trataţi de sus
pe cineva care îşi pune pe farfurie delicatese picante, iuţi până la lacrimi, care să le
trezească toate simţurile, şi nici pe cineva care preferă mâncărurile care arată
dezgustător sau miros a brânză împuţită… asta le place lor. Vouă nu vă place, nu
alegeţi aşa ceva. Şi gata.
De câte ori nu vă place ceva, automat şi inconştient aproape, alegeţi opusul acelui
lucru. Apoi acea dorinţă, vă trage în sus, treaba voastră fiindă să vă aliniaţi
vibrational cu frecvenţa dorinţei voastre pentru ca ea să se poată manifesta în
realitatea materială.
Această Lege identifică aspectul masculin şi pe cel feminin al vieţii, Yin şi Yang,
considerându-le ca fiind baza întregii creaţii.
Fiecare dintre noi avem un aspect masculin şi unul feminin în noi înşine. Nu
echivalaţi aceste aspect cu sexul feminin şi masculin. Principiul masculin este
orientat către în afară, către a da, către a face, către a se exprima, manifestându-şi
dorinţa. Principiul feminin este orientat către interior, gata să primescă, să
reflecteze, să se interiorizeze, folosind gânduri, idei abstracte şi imaginaţia.
Dacă sunt echilibrate aceste două principii, suntem şi noi echilibraţi : muncim, ne
străduim dar ne şi relaxăm, ne destindem. Perseverăm în acţiunile noastre dar ne şi
retragem să reflectăm cu răbdare la ce am realizat şi ce urmează să facem mai
departe. E un dans, ca cel al valurilor ce scaldă ţărmul nisipos, şi se retrag apoi să
se unească cu oceanul.
Dacă vă uitaţi atent, sunt lucruri simple, de bun simţ, pe care ni le sugerează
Legile. E imposibil să nu ne fi dat singuri seama de modul în care acţionează,
măcar în câteva dintre circumstanţele vieţii noastre.
Cu cât le conştientizăm mai mult şi le integrăm în viaţa noastră de zi cu zi, cu atât
vom reuşi să ne aliniem mai bine cu Sinele nostru Inalt şi să trăim viaţa cu bucurie,
creând-o conştient pe măsură ce înaintăm pe Cale.