Anul XXII – serie nou\ Nr.

69, septembrie 2014

PUBLICA}IE A UNIUNII EPIGRAMI{TILOR DIN ROM+NIA

Director> GEORGE CORBU Redactor-[ef> LAUREN}IU GHI}|

„Parcere personis, dicere de vitiis“

Marcus Valerius Martialis

DIN SUMAR>
l ANIVERSAŢI: Elis Râpeanu;
l EDITORIAL: Paşi în conceperea epi-
gramei – o provocare;
l CLUBUL CLUBURILOR – Cenaclul
„RIDENDO“ la 45 de ani;
l CORNELIU BERBENTE: „Epigrama
adevărată este un suflet mare într-un trup
mic“;
l SOFRONIE IVANOVICI – 100 de ani
de la apariţia primei Antologii de Epigramă
(Ultima parte);
l LECŢIA DE EPIGRAMĂ: Măsura
versului, de Elis Râpeanu;
l CRONICILE CONCURSURILOR şi
FESTIVALURILOR de la: Iaşi, Gura Humo-
rului şi Cluj Napoca;
l PĂSTOREL – 150 ani de la naştere şi 50
ani de la dispariţie – de Elis Râpeanu;
l MEDALION: Valentin David;
l Concursurile revistei, Anunţuri;
l LOC DE DAT… CU CAP – Dueluri,
Epigrama provocări;
l Aniversări, IN MEMORIAM etc.
CARICATURA, în acest număr: Virgil
Directori fondatori: Tomuleţ.
VIRGILIU SLĂVESCU – seria veche Grafica: Mihai Danielescu , Gheorghe
MIRCEA TRIFU – seria nouă Mitroiu şi Costel Pătrăşcan.
R E D A C T, I O N A L E
n IMPORTANT

Din cauza creşterii costurilor legate de tipărirea şi expedierea revistei, suntem

nevoiţi să majorăm preţul de vânzare al unui exemplar. Vom reveni în ultimul
număr din acest an cu detalii.

Responsabilitatea privind textele publicate aparţine în totalitate celor care semnează!

Redacţia revistei nu este alcătuită nici din enciclopedişti în ale epigramei şi nu este
nici organ de verificare a originalităţii epigramelor şi articolelor colaboratorilor noştri. În
măsura în care avem cunoştinţă de vreo neregulă, o semnalăm şi luăm măsurile de rigoare.
Eventualele erori apar numai din necunoaştere şi neintenţionat.

n RUGĂMINTE
Pentru a evita aglomerarea căsuţelor poştale personale ale redactorilor revistei şi ştergerea
accidentală, odată cu nedoritele spamuri sau mesaje ciudate, rugăm ca materialele pentru
revistă (şi numai materialele pentru revistă) să se trimită pe e-mail pe adresa:
revistaepigrama@yahoo.com.
Rugăm, astfel, să nu încărcaţi mailul cu forwardări de mesaje umanitare, cereri de
donaţii, peisaje minunate, mesaje de retransmis, „Jos X, jos Y“ etc. În marea lor
majoritate, acestea nu sunt altceva decât atacuri la sistemele informatice şi putem pierde
tot ce avem stocat.
Anunţăm, de asemenea, că am deschis şi un cont în care se pot face plăţi. Menţionaţi,
atunci când faceţi o plată: „PENTRU REVISTĂ“ şi daţi adresa la care doriţi să vă fie
trimisă revista:
Titular: Laurenţiu Ghiţă,
IBAN: RO 34 PIRB 4213 0390 4200 2000, Piraeus Bank, Sucursala Giurgiului,
Bucureşti.
În ceea ce priveşte poşta clasică, vă rugăm să trimiteţi toate materialele, cores-
pondenţa etc., pe adresa:
Ştefan-Cornel Rodean, C.P. 712, O.P. 7 Sibiu, jud. Sibiu.
Dl. Rodean se va ocupa şi cu problemele de abonamente, plăţi şi distribuţie în teritoriu.

Numărul următor al revistei va apărea la începutul lunii decembrie 2014. Materialele

pentru revistă le aşteptăm până cel târziu vineri, 17 octombrie a.c. Ce soseşte după această
dată riscă direct retrogradarea în Marele Kosch! Încercăm să scoatem revista mai devreme,
pentru a putea fi distribuită la cluburi pentru prima şedinţă din lună, aşa că, rugăm un pic
de zor la trimis materiale!
Rugăm, pe cât posibil, separaţi pe foi distincte, epigramele pentru concursuri, cele
sezoniere, cele pentru TOP E etc. E greu de administrat o singura pagină în care sunt puse
toate, grămadă!
n CONCURSURILE REVISTEI:
1. Compuneţi minim o epigramă pe rime date: preşedinte / aur;
2. TOP E – Rugăm Cluburile, Cenaclurile sau Asocierile, să trimită câte 3 (trei) epigrame
de autori diferiţi, pe tema: „Munca în echipă“;
3. Comentaţi (daţi replici) la epigrama: Medicina şi justiţia // Azi, două instituţii de
valoare / Sunt surse de o mare amăgire: / Când viaţa e trimisă-n cimitire, / Iar adevărul
moare în dosare. (Nicolae Ivan);
4. Compuneţi minim o epigramă la tema: „Crama, mustul şi pastrama“.
n Legat de concursul TOP E, reiterăm rugămintea ca materialele să fie trimise
DE CĂTRE CENACLURI, nu individual, întrucât menirea acestui concurs este pro-
movarea colectivelor.
Caseta redacţională: Redactor-şef: Laurenţiu GhIŢĂ
Redactor-şef adjunct: Ştefan-Cornel RODEAN Tehnoredactare texte: Bogdan GhIŢĂ
Corespondenţi activi: Toată suflarea epigramofilă. Unii mai mult, alţii, mai puţin mult (!)
EPIGRAMA 3
EDITORIAL
Am primit la redacţie acest mesaj, din partea unui coleg, evident, preocupat de epigramă,
dornic să-şi ridice calitatea scrisului. Departe de a-l minimaliza, ne punem întrebarea firească:
Oare chiar aşa este? Există o reţetă de a scrie o epigramă? Vă supunem atenţiei textul
prietenului Liviu Zanfirescu şi vă invităm să concepem împreună răspunsul la această
întrebare. (Redacţia EPIGRAMA)

PA{I :N CONCEPEREA EPIGRAMEI

Într-o vreme în care majoritatea oamenilor sunt marcaţi de efectele nefericite ale
crizei prin care trece societatea românească şi nu numai, o „repriză“ de râs, de bună
dispoziţie, este binevenită.
Încercând o apreciere, pot spune că în cadrul Clubului Epigramiştilor „Cincinat
Pavelescu“ din Bucureşti unii vin pentru audierea unor catrene (pentru că, evident, nu toate
sunt epigrame) care binedispun, dar care şi pun pe gânduri, cu numeroase învăţăminte de
ordin educaţional. Alţii vin pentru întreţinerea (înviorarea) gândirii prin stimularea creaţiei
epigramatice, pentru perfecţionarea conţinutului şi formei acesteia, răspunzând şi unei
provocări prin participarea la concursul ce se organizează. Aşadar, există interes şi pentru
unii şi pentru alţii.
Abordând cu seriozitate subiectul, cred că putem fi cu toţii de acord că esenţa
existenţei unui club de profil o constituie creaţia, EPIGRAMA, cu întregul său cortegiu de
activităţi, cu accent pe promovarea creaţiei autentice, a stilului profesionist şi, fără vorbe
mari, ştiinţific.
Dintre toate activităţile ce se derulează în acest sens, apreciez drept fundamental
modul (metodica) de elaborare a unei epigrame, adică, mai direct spus, cum gândim o
epigramă? Într-un fel, se apropie de ceea ce exprimă sintagma „învaţă cum să înveţi“.
Circulă printre epigramişti zicerea cum că înşişi marii epigramişti Cincinat Pavelescu
şi Mircea Trifu ar fi abordat această chestiune numai că, în final, lucrurile au rămas „în
coadă de peşte“.
Îmi doresc ca revista de specialitate să reia acest subiect, promovând într-un registru
larg opinii ale unor consacraţi epigramişti, cu vastă experienţă pe linia modalităţilor de
concepere a epigramei (cu variante concrete).
Încercarea puerilă de a arunca în derizoriu această chestiune, susţinând că este
imposibil de a explica modul de realizare a epigramei ar duce la concluzia că unii ar
realiza-o inconştient, ceea ce nu este cazul. Îmi imaginez cu greu situaţia în care un dascăl
(părinte, bunic) întrebat fiind (de fiu, nepot) cum concepe acesta epigrama să răspundă că
e „imposibil“?!
Că este dificil de conturat (conştientizat) paşii şi elementele de construcţie ale unei
epigrame – indiscutabil.
Am mai constatat că, din păcate, mai persistă un aşa zis curent al secretomaniei, care,
chipurile, ar constitui un atu al celor din vârf, dar care, evident, nu este benefic nici pentru
ei, nici pentru noi şi nici pentru cei tineri care doresc să debuteze în domeniu.
Socotesc că a sosit vremea promovării cu prioritate în paginile revistei EPIGRAMA
a unor materiale care să răspundă la întrebarea „Cum gândesc o epigramă?“, fapt ce
constituie, evident, o necesitate.
Desigur, vor fi suprapuneri de păreri (asemănări), dar şi suficiente diferenţe (noutăţi,
surprize), pornind, în primul rând de la valoarea, experienţa (vechimea) în domeniu, dar
existenţa diversităţii de opinii care să răspundă la întrebarea fundamentală „Cum realizez
o epigramă?“ nu poate fi decât în beneficiul tuturor şi, mai ales, în creşterea valorii
acesteia.
LIVIU ZANFIRESCU, Clubul Epigramiştilor „Cincinat Pavelescu“, Bucureşti
4 EPIGRAMA
INTERVIU
Corneliu Berbente>
Epigrama adev\rat\ este un suflet mare
;ntr-un trup mic
Interviu cu George Corbu

1. În cazul epigramei, consideraţi că avem de-a face cu o simplă specie literară (sau
a ironiei) ori cu un gen distinct autonom?
Genuri literare se consideră a fi trei: liric, epic şi dramatic; uneori se mai adaugă la acestea
încă două: cel satiric şi cel didactic. Cred că epigrama nu poate fi încadrată complet la nici unul
din cele cinci, deşi este apropiată de genul satiric. Totuşi nu consider că epigrama ar putea fi
redusă doar la satiră, caz în care ar fi o specie a genului satiric. Dificultatea categorisirii epigramei
constă în marea ei varietate, realizată într-o formă scurtă. În fond, nici o lucrare literară nu este
doar lirică, epică, dramatică etc, dar pe o întindere mai mare, una din aceste trăsături poate să fie
preponderentă. Vechii greci aveau muze diferite pentru comedie (Thalia) şi tragedie
(Melpomene); aveau, de asemenea, muze diferite pentru poezia lirică (Euterpe), erotică (Erato)
şi epică (Calliope). Va să zică, era dificil să ai o singură muză pentru un gen literar. Există în
lumea mai aproape de noi un teatru liric (opera), deci o îmbinare, cel puţin în denumire, între liric
şi dramatic (în plus, apare şi muzica – aici componentă principală, iar aceasta nu ţine de literatură).
Este poezia lui Topârceanu de un singur gen literar? Chiar poetul spune (citez din memorie):
„Gâze, flori întârziate, / Muza mea satirică / V-a-nchinat cu drag la toate / Câte-o strofă lirică“.
Însăşi epigrama, cu toată scurtimea ei, poate cuprinde şi lirism, dar şi un reproş (satiric sau sfătos)
adresat cu dragoste, cu delicateţe, chiar într-un madrigal. În limbajul de astăzi, există sintagma
„love story“, care cuprinde atât lirism (love), cât şi epic (story). Luceafărul lui Eminescu nu este,
oare, şi un „love story“ care cuprinde şi filozofie şi morală? Îl încadrăm însă la genul liric,
considerând dragostea ca fir dominant.
Concluzia noastră este că epigrama este o specie literară aparte care poate deveni gen, dacă
epigramiştii se vor strădui să-i confere importanţa pe care este capabilă s-o aibă. Aş enumera
mai întâi trăsăturile care i se atribuie astăzi unanim: 1) forma scurtă, versificată; 2) umorul (care
se poate găsi mai mult sau mai puţin sub formă de satiră, cugetare, morală etc.) 3) diversitate
(tematică, formă, criterii de abordare). Aceste trei caracteristici nu-i pot asigura însă un gen, adică
o formă distinctivă (ba dimpotrivă!). Cred că o soluţie este punerea în evidenţă şi în valoare a ceea
ce epigrama are de la început în însăşi denumirea ei, adică „inscripţie pe“ (din limba greacă: epi
= deasupra: gramma = inscripţie). Inscripţia poate fi pe caractere, pe suflete, pe minte etc. Aceasta
înseamnă că forma scurtă a epigramei poate fi utilizată în avantajul ei, mai ales într-o lume grăbită,
cum este cea de astăzi, care „nu are timp“ (din ce cauză nu are timp este de analizat şi epigrama
poate contribui la aceasta). Epigrama-inscripţie poate şi trebuie să conţină o mare concentraţie
de lirism, de epic, de dramatic, cugetare, morală, de credinţă în ceva mai presus decât efemerul
vizibil, spuse cu doza necesară de umor, dar şi de grijă şi dragoste pentru semenii noştri. Pe lângă
dimensiunile telurică şi filozofică, nu poate să-i lipsească epigramei şi dimensiunea teologică.
2. Câteva cuvinte despre aria de răspândire a epigramei. Este ea un gen prin
excelenţă latin?
În paranteză observ că în întrebare aţi folosit cuvântul „gen“! Continuînd cu întrebarea: ca
părinte al epigramei este unanim recunoscut latinul Martial, care are un volum intitulat chiar
„Epigrame“. Printre multe altele, el lansează expresia: „Nu-i totul să trăieşti, ci să fii sănătos“.
Nu am văzut un autor grec dedicat epigramei într-o asemenea măsură, deşi epigrama („inscripţie
pe“) vine de la greci. Totuşi echivalenţe sunt posibile. Spre exemplu, în Iliada lui Homer intriga
este o inscripţie: „Celei mai frumoase“, pe mărul de aur aruncat de zeiţa Discordia la nunta lui
EPIGRAMA 5
INTERVIU
Tetis cu Peleu. În „Istoria animalelor“, Aristotel foloseşte pentru prima dată comparaţia cu
cameleonul pentru a caracteriza persoane cu caracter schimbător. Un alt filozof, Diogene din
Sinope, umbla cu felinarul în mână după o fărâmă de dreptate. Dintre autorii comici, amintim pe
Aristofan, care satiriza democraţia ateniană, pe Pericle şi chiar pe Socrate! În schimb, la romani
avem pe Iuvenal cu ale sale „Satire“, iar în poemele scriitorilor latini, găsim multe echivalenţe
cu epigrama şi posibile atribuiri; în „Eneida“ lui Virgiliu, găsim versul cu rezonanţe epigramatice:
„Timeo danaos et dona ferentes“ („Mă tem de greci şi când fac daruri“). La fel, în cuvântările
marilor oratori romani (printre alţii, Cicero), sunt multe expresii celebre cu asemenea rezonanţe.
Totuşi, se bănuieşte că nu puţine dintre astfel de dictoane „epigramatice“ ar proveni de la autori
greci. Ele au fost însă impuse de cuceritorii romani şi sunt luate ca atare. Se pune întrebarea dacă
epigrama poate aduce noutăţi şi în acest spaţiu al dictonului sau proverbului, al aforismului.
Răspunsul meu este afirmativ: epigrama poate descoperi dictoane noi, ba chiar le poate pune şi
pe cele existente mai bine în valoare, într-o lumină nouă, utilizând avantajul formei sale
curgătoare, frumoase, poetice, cu imagini sugestive, dar şi cu ingeniozitate.
Avem desigur, pe linia latinităţii, epigramele franţuzeşti, expresii şi versuri satirice, definiţii
epigramatice ale epigramei înseşi etc. Putem cita pe Voltaire, Boileau (L’Art poétique),
Montesquieu; putem aminti, de asemenea, „Reflecţiile“ lui La Rochefoucauld, epigramei, ca
inscripţie, nefiindu-i străină maxima, ba dimpotrivă.
Totuşi, nici englezii, germanii, italienii sau ruşii nu-s străini de epigramă şi de spiritul ei. Aş
aminti, la englezi, pe Alexander Pope cu al său „A greşi e omeneşte, a ierta e divin“, din „Eseu
despre critică“. Ne putem referi şi la Oscar Wilde sau Bernard Shaw.
Poetul german, mai puţin cunoscut, Freidenker, a publicat o culegere de zicale, fabule şi
ghicitori. De la el a rămas celebra zicală: „Foamea este cel mai bun bucătar“ (Hunger ist der
beste Koch), care poate fi descoperită într-o formă aproapiată la Cicero, fără însă ca romanii să-
i fi dat mare importanţă.
Cardinalului italian Cezar Borgia i se atribuie expresia: „Ori cezar (împărat), ori nimic“,
bazată pe un joc de cuvinte legat chiar de numele său. În scrierea sa „Despre aventurile eroice“,
Giordano Bruno (ars pe rug în 1600) scrie expresia memorabilă: „Se non è vero, è ben trovatto“
– dacă nu e adevărat, e bine găsit.
În sfârşit, dăm şi expresia „Чтeниe – вот лучшee учeниe!“ („Lectură, iată cea mai bună
învăţătură!) care se atribuie poetului rus A.S. Puşkin. De subliniat că, în limbile rusă şi română,
„lectură“ şi „învăţătură“ rimează. Puşkin a scris chiar epigrame în forma pe care o cunoaştem
astăzi. Eu ştiu una pe dinafară, care însă nu poate fi redată aici.
Era şi greu de crezut că la alte popoare decât cele de gintă latină nu s-ar găsi epigrame.
Diferenţa constă însă în amploarea şi importanţa care se dă epigramei. Cred că o mişcare
epigramatică aşa cum avem în România, (la care aş adăuga şi Republica Moldova, cu numeroşii
şi excelenţi săi epigramişti – amintesc doar pe Efim Tarlapan, Mihai Cimpoi, Ion Diviza), nu are
egal. Această mişcare s-a extins şi în alte ţări şi continente, prin românii din diaspora. Amintesc
pe Florea Ştefănescu unul din epigramistii noştri valoroşi care a dus epigrama până la München.
În S.U.A., după cum ştiţi, există o publicaţie a românilor americani care publică şi epigrame.
Acum 3–4 ani, reprezentanţi ai acestora au venit şi la Bucureşti, având o întâlnire la Casa Centrală
a Armatei, unde au participat şi George Corbu, Corneliu Berbente şi regretatul mare epigramist
Victor Macarevici. Primii doi au citit şi epigrame, care au fost foarte bine primite.
3. Epigrama este (sau poate fi) o oglindă a epocii istorice pe care o redă şi în care se
manifestă. Este mult, este puţin?
Cred că din cele spuse până aici este clar cât de mult poate face epigrama, în felul său
propriu, cu trăsăturile recunoscute până acum, la care aş adăuga exigenţele pe care le-am formulat.
Cu aceste exigenţe, epigramei i s-ar recunoaşte mai bine ceea ce poate face şi, în parte, a făcut deja.
Cu implicarea critică, satirică, morală şi filozofică, dar şi cu dimensiunea teologică pe care eu
(Continuare în pag. 35)
6 EPIGRAMA
CONCURS
REZULTATELE
CONCURSULUI DE REPLICI
(COMENTARII) EPIGRAMATICE
Epigrama comentată a fost:
RATARE ÎN VIAŢĂ
Din ale vieţii mari probleme RATARE AMELIORATĂ
Pe asta, cel mai bine-o ştiu: „Ratarea-n viaţă“, zic zglobiu
Întruna m-am sculat devreme, Că nu-i atât de complicată:
Dar veşnic m-am trezit târziu! Mai bine mă trezesc târziu
(Stelian Ionescu) Şi nu las pentru niciodată.
Germania a câştigat în Brazilia, aşa că nu Ioan Şiman
puteam fi noi mai fără un neamţ în frunte,
măcar ca nume! Acuma, lăsând gluma deo- RATARE ISTORICĂ
parte, cea mai reuşită creaţie înscrisă la acest Imnul este şi rămâne
concurs ni s-a părut epigrama d-lui Tot „Deşteaptă-te române“,
Eugen Deutsch : Dar oricât i s-a cântat
*** Dânsul nu s-a deşteptat.
Vasile Ţincaş
Degeaba te trezeşti devreme,
Tot vei avea un handicap COTIDIANĂ
Şi vei avea de ce te teme, Când sună ceasul, n-am probleme
De te-ai sculat cu noaptea-n cap!! Să iau poziţia de drepţi,
Dar una-i să te scoli devreme
La penalty-uri, au ratat podiumul Şi alta e să te deştepţi.
alte câteva epigrame reuşite: Nichi Ursei
NU VĂ TREZIŢI DIMINEAŢA? UNUI AMIC
În zori, cu un semnal sonor, Îţi dau un sfat, ca unui fiu,
Problema critică se-ndreaptă, Şi,-n calcul ia-l, când ai dileme:
Doar că un ceas deşteptător Atunci când te trezeşti devreme,
Trezeşte, însă, nu deşteaptă! Poţi să te scoli şi mai târziu!
Vasile Larco Nicuşor Constantinescu
CONSECVENŢĂ ***
Cum somnul starea lui firească Că te-ai trezit târziu,
A fost, nimic nu l-a schimbat: Povestea este veche;
N-a reuşit să se trezească, Motivul toţi îl ştiu:
Nici când în groapă l-au băgat. Culcatul pe ureche.
Dan Căpruciu Ioan Lazăr
VINOVATUL LUI „PIERDE VARĂ“
*** Ornicul e cu probleme,
Problema lui e caz închis,
Chiar pariez cinci euroi, Că el ticăie zglobiu
Căci se va deştepta precis Pentru unii prea devreme,
La… Judecata de Apoi! Pentru alţii prea târziu!
Florina Dinescu-Dinu Gheorghe Gh. Popescu

OLEACĂ DUPĂ Au ratat calificarea, dar se pregătesc

pentru Champions League de ediţia viitoare:
Mi-e veşnic conştiinţa trează Janet Nică, Valentin David, Smaranda Iuga,
Şi bezna-ncearcă să o rupă, Constantin Manea, Mircea Micle, Dan_T, Ion
Căci totdeauna sunt pe fază, Răşinaru, Ionel Iacob-Bencei, Corneliu Zeana,
Dar înţeleg oleacă… după! Petru-Ioan Gârda, Nicolae Precupeţu, Nae
Eugen Ilişiu Bunduri.
EPIGRAMA 7
ANIVERSĂRI

Le ur\m
La mul]i ani,
de Ziua lor !...
PEISAJ DE TOAMNĂ
Cad la frunze în noroi
Şi toţi pomii-s iarăşi goi,
Că te miri, cu insistenţă,
De atâta indecenţă.
IOAN FĂRCAŞ – 85 ANI CU OCAZIA PENSIONĂRII
Nepoţii mi-au urat prin ploaie
LA BACALAUREAT Rupându-mi inima în două:
Nu ştiu de-a trecut prin „poartă“ „Un secol să trăieşti, tataie!
Cel ce la un bac a zis Şi pensia să ne-o dai nouă...“.
Că latina-i limbă moartă NELU VASILE – 65 ani
Şi-i vorbită doar în scris?!
MIRCEA MICLE – 80 ani VULPEA ÎN POLITICĂ
Mânată de-un nesaţ etern
SEDUCŢIE Vânează noi dregătorii,
Ne tot lăsăm mereu seduşi Dar şi ajunsă în Guvern
De cei ce umblă cu mănuşi, Se ţine de... găinării.
Uitând că ei le folosesc ION CUZUIOC – 65 ani
Să-i protejeze, când lovesc.
PETRE BĂNEŞTI – 70 ani SE PUBLICĂ ORICE
A apărut în stare bună
TRISTEŢE Volumul foarte lăudat
Constat în lumea de aici, Şi-i căutat de cei ce-adună
Scăldată în atâtea ape Hârtie de împachetat.
Că, dintre sute de amici, ELIS RâPEANU – Mai mulţi
Doar umbra mi-a rămas... aproape. decât s-ar crede
RADU IONESCU-DANUBIU – 65 ani
MODESTIE
NEPOTRIVIRE Să urc astăzi pe Olimp,
Degeaba-i zici ce mult o placi, N-aş avea atâta timp;
Cuvinte dulci de-i potriveşti: Aşa, visul mi-e modest:
Nu te-nţelege-atunci când taci. Iau bilet spre Everest.
Şi chiar deloc... când îi vorbeşti! ANA RUSE – Nici mai mult,
GRIGORE MARIAN DOBREANU – 65 ani nici mai puţin
8 EPIGRAMA
CLUBUL CLUBURILOR

RIDENDO – 45
IONEL IACOB-BENCEI,
Preşedintele Cenaclului RIDENDO Timişoara

Cenaclul de Satiră şi Umor RIDENDO din Timişoara s-a constituit la 3 octombrie

1969, fiind – în ordine cronologică – al doilea cenaclu de profil din ţară, după Clubul
Epigramiştilor Bucureşteni CINCINAT PAVELESCU, dar nu după modelul acestuia sau
„stimulaţi“ de cineva.
Cert este că un grup de 3–4 scriitori de la Filiala Timişoara a U.S.R. au avut inspiraţia
înfiinţării unui cenaclu satirico-umoristic într-un colţ de ţară unde umorul, voioşia,
persiflarea versificată (populară sau cultă) sunt acasă prin tradiţie. Ultimul „mohican“,
fost vârf de lance în acţiunea respectivă, scriitorul Ion Velican (alias John Oregon) a încetat
din viaţă (2013) în SUA, unde a emigrat înainte de 1989.
De la început, cenaclul a fost deschis mai multor genuri / specii: cronică rimată, epigramă,
fabulă, pamflet, rondel satiric, panseuri, proză umoristică, inclusiv poezie dialectală.
Istoricul cenaclului nostru a fost detaliat în volumele aniversare „RIDENDO–35“
(2004) şi „RIDENDO la 40 de ani“ (2009), îngrijite de semnatarul acestor rânduri, reluarea
in extenso a acestuia fiind inutilă.
După şedinţa de constituire, simţindu-se nevoia unui preşedinte – personalitate
marcantă a vieţii literare timişorene – s-a găsit persoana potrivită: prof. univ. dr. N. D.
Pârvu, care a păstorit Cenaclul în anii 1970–1971, când la cârmă a fost ales eminentul
epigramist Dimitrie Jega, un senior al epigramei, iscusit conducător, ce avea să se retragă
pe motiv de boală în anul 1983. A fost perioada cea mai emulativă, de ea legându-se şi
înfiinţarea, în 1977, a Secţiei de Caricatură, avându-l ca temelie pe tânărul student Ştefan
Popa (POPA’s de mai târziu), secondat de alţi doi valoroşi graficieni: Neboişa Rosici
(NERO) şi Nic. Lengher. În anul 1984 conducerea cenaclului a fost preluată de col. Dr.
Victor Gorşcovăz, avându-l ca vicepreşedinte pe Ionel Iacob-Bencei, căruia i-a predat
„ştafeta“ în luna ianuarie 1996. Aşadar, „robul lui Dumnezeu şi al epigramei“ duce în
cârcă de câteva decenii un cenaclu cunoscut şi apreciat în ţară, aflat încă în prim-planul
competitorilor.
Ani de-a rândul, „ridendiştii“ au alimentat o rubrică de umor ce apărea în cotidianul
„DRAPELUL ROŞU“, dar şi-au încercat puterile şi la revista locală „ORIZONT“ sau la
cunoscuta revistă de umor „URZICA“ din Bucureşti. Încă din anul 1977 Ştefan Popa
(POPA’s) a fost prezent la o expoziţie itinerantă, iar în anul 1978 a avut o primă „ieşire“
în Franţa. Au urmat culegerile, almanahurile, albumele... cel mai prolific scriitor de la
RIDENDO fiind Dimitrie Jega, care a dat la tipar 10 cărţi în 7 ani, toate la Editura
LITERA.
Participarea la concursurile tematice a interesat câteva „vârfuri“, prezenţa mai mare
fiind la cele de caricatură organizate în Timişoara prin anii ’80, când Ştefan Popa-POPA’s
a hotărât ca organizatorii să participe doar hors-concours, model introdus şi la concursul
de epigrame RIDENDO –20 (1989) de Ionel Iacob-Bencei şi apoi preluat şi de alţii.
Au urmat „Întâlnirile Epigramiştilor“ din anii 1994, 1999, 2002, 2004, 2007, 2009
şi – sperăm – 2014! În funcţie de posibilităţile financiare, cu aceste ocazii, au fost editate
şi culegeri / volume aniversare / comemorative. Cu prilejurile „Întâlnirilor“ de la Timişoara
ne-am străduit să fim gazde bune, astfel că, pe lângă recitalurile cu public şi decernarea
premiilor, am organizat câteva „ieşiri“ în oraşe şi comune din judeţ.
EPIGRAMA 9
CLUBUL CLUBURILOR
Sutele de premii primite de cenaclişti de-a lungul a patru decenii şi jumătate (locul I
în top îi revine maestrului Ştefan Popa-POPA’s, Preşedinte de Onoare al Cenaclului
RIDENDO), apariţia lor într-un număr important de culegeri, volume colective, antologii...
atestă creaţia de valoare a acestora.
Nu putem însă trăi numai din amintiri. Cenaclul are nevoie de o grabnică „infuzie“
de tineri talentaţi, serioşi, răbdători şi harnici. Noi, cei mai în vârstă, am ţinut „steagul
sus“ cât ne-a fost în putinţă, dar toate au o limită; trebuie să ţi-o cunoşti, să fii conştient şi
să te retragi la timpul potrivit. Pentru mine, acest timp a sosit.
În timpul celor patru mandate, am căutat să mă încadrez în spusele bătrânului prieten
Dimitrie Jega: „Ionele, să fii ferm, dar drept!“. Unii spun că sunt prea ferm, dar nimeni nu
s-a văitat că aş fi nedrept. E ceva şi asta...
După două „prelungiri“ de mandat (cu voie sau fără voie), calendaristic, predau şefia
Cenaclului RIDENDO în luna ianuarie 2016. Altfel zis, voi încheia o perioadă importantă:
75 de ani de viaţă (dacă vrea Dumnezeu) şi 33 de ani în conducerea cenaclului RIDENDO.
Mulţumesc Casei de Cultură a Muni- Vizită la spital
cipiului Timişoara, domnului Director Pavel Când a ajuns la patul meu,
Dehelean, maestrului Ştefan Popa-POPA’s, Pe doctor – răsuflând din greu –
colegilor loiali, ca şi domnului George L-am întrebat de-a bolii soartă,
Corbu, preşedintele UER, pentru colabo- Şi mi-a răspuns: „Hai, las-o moartă“!
rarea fructuoasă şi sprijinul moral acordat Traian Conciatu
cenaclului nostru.
Vechii şi noii aleşi
Ultima Jaf la urne. Eu socot
Dragi amici şi inamici, Că nu-s oameni, ci sunt câini:
Cei de dincolo de moarte, „Foştii“ ne-au tăiat din pâini,
Iacob se opreşte-aici, Ăştia ni le iau de tot!
BENCEI merge mai departe... Ioan Crăciun-Petrişan
Ionel Iacob-Bencei
Femeia
La simpozionul arheologilor Mă tot gândesc la cele pământeşti
A luat cuvântul, iarăşi, Şi nicidecum la o fecioară castă;
Cel al cărui nume-mi scapă: Femeia e făcută s-o iubeşti,
„Printre noi, stimaţi tovarăşi, Nu e făcută spre a fi nevastă.
Sunt şi unii care sapă!“ Ioan Fărcaş
Ştefan Buzărnescu
Modernizare
Dezastru demografic
Tare-mi place portul, vatra,
Iubita mea cu mulţi iubiţi, Ba m-am şi modernizat:
De-ar fi amanţii ca să-ţi moară, Am acuma un palat
Am fi de vremuri urgisiţi De o să-mi încapă şatra...!
Şi-o mare molimă în ţară. Corneliu Iovuţa
Petru Chira

Electorală Unora uniţi în ticăloşii

Cu înclinaţii spre gregar, Că-asemănarea îi uneşte,
Îi vom alege iar şi-n urmă; Să te mai miri, nici n-are rost;
Români, treziţi-vă măcar Şi legea fizicii păleşte
Acum, din spiritul de turmă! Când se atrage prost cu prost.
Arcadie Chirşbaum George Lungoci
10 EPIGRAMA
EVENIMENT

PˆSTORIT,I DE PˆSTOREL
Cronica Festivalului Al. O. Teodoreanu
s
,i, 2014 Ia
alcătuită de PETRU-IOAN GâRDA
Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“ din Iaşi, împreună cu Asociaţia Literară
„Păstorel“, au organizat în perioada 20–22 iunie 2014, Festivalul „AL. O. TEODOREANU“
prilej cu care au fost premiaţi câştigătorii concursului internaţional de poem ironic şi epigramă
cu tema „TĂMâIE ŞI OTRAVĂ“.
În introducerea sa, poetul Mihai Batog Bujeniţă a afirmat, printre altele, că epigrama este
specifică limbii române, că nu crede că se scrie epigramă în limba chineză sau în limba kurdă. Dar
l-a contrazis, oarecum, Vasile Vajoga: „Nu-s de acord cu tot ce spui, / Fiind convins, de bună
seamă, / C-avem şi umorişti destui / Ce sunt chinezi în epigramă!“. Nu ştiu de ce se uita la mine
în momentul recitării, poate pentru că am ochii înclinaţi oleacuţîcă, alt motiv nu văd...
Surprizele festivităţii, demult
trecute în programul difuzat
în tot oraşul, au fost două
(premiul meu nu se pune). Una
a fost prezentarea „prezentării“:
„Cine este şi ce vrea Costel
Pătrăşcan“, a celui care este
considerat de mulţi drept cel mai
bun caricaturist român de presă
al momentului. Apoi, a doua
surpriză, a avut loc un mini-
recital susţinut de regizorul prof.
univ. dr. Bogdan Ulmu şi de
actriţa Erica Moldovan, cu un
Un epigramist împietrit de masa de epigramişti de la picioarele sale
text adaptat după Cornel Udrea.
Iată şi premianţii şi textele lor, aşa cum le-am primit de la organizatori.
Preşedinte juriu: Mihai Batog Bujeniţă, Sfinţii noştri politicieni
membri: Gheorghe Bălăceanu, Eugen În fruntea ţării să rămâie,
Deutsch. Să nu ne lase-ai nimănuia,
Secţiunea EPIGRAMĂ La vot, stăpânii ne tămâie,
Apoi ne cântă... Aleluia!
PETRU IOAN GâRDA – Premiul III:
Arivism IONEL-IACOB BENCEI – Premiul I:
Atâta m-a cădelniţat În sfatul ţării
Un ipocrit, Cu demnitari simandicoşi,
Că pân’ la urmă am cedat: Nimic în ţară nu se schimbă
M-am otrăvit. Că jumătate-s „tămâioşi“,
Cauză şi efect Iar restul, „otrăviţi“ la limbă.
Când locuiam la soacra mea – Scenă de familie
Era-ncântată ca de râie – La dejun s-au aşezat,
De otrăvită ce părea, Puşi întruna pe gâlceavă,
Tot timpul... mă făceam tămâie. Ginerele „tămâiat“
JANET NICĂ, – Premiul II: Lângă soacră-sa, „otravă“...
Tatăl ceresc Secţiunea POEM IRONIC
La suflet bun, Cerescul Tată, DOREL GhEORGhE VIDRAŞCU – Premiul III;
Ca să evite tragedia,
Otrava n-o dădu deodată, PAVEL LICĂ – Premiul II;
Ci dete-n schimb, căsătoria. DAN VIOREL NOREA – Premiul I.
EPIGRAMA 11
EVENIMENT
A doua zi am fost prezenţi la Ceremonia de dezvelire a bustului lui Al. O. Teodoreanu –
Păstorel (1894–1964). Aici, după inevitabila sfinţire, a fost evocată personalitatea celebrului
umorist, s-a citat din opera sa, din critici şi s-au recitat catrene personale de către cei de faţă. De
menţionat că atât bustul lui Mihai Codreanu, din vecinătate cât şi cel al lui Păstorel, au fost realizate
cu contribuţia esenţială a confratelui nostru, doctorul umorist Sorin Cotlarciuc.
Vasile Larco, cu gândul la Păstorel, a spus: Tristeţea lirică m-a prins / Şi-o trec cu nostalgie-n
glas: / Pe strada Viilor s-a stins, / Dar printre vii... viu a rămas! Apoi, observând că busturile
marelui sonetist Mihai Codreanu şi al lui Păstorel sunt învecinate: Epigramistul Păstorel, / Fiind
umorului fidel, / S-o duela şi va petrece / Cu M. Codreanu-n Bolta Rece. Dar Vasile Larco e în
vervă, nu se mulţumeşte cu un bust, el vrea statuie!: Statuia mea, pe roib călare, / S-o amplasaţi
în Gura Văii, / Dar nu o dăltuiţi în sare / C-or năvăli pe ea lingăii! Am mai reţinut, dintre catrenele
rostite aici, pe cel al lui Laurenţiu Ghiţă: În bustul proaspăt dezvelit, / Un Păstorel ni se arată /
Ca realmente împietrit / Că i-a venit... nota de plată!. Gheorghe Vidraşcu i-a închinat lui Păstorel
acest madrigal: Când Păstorel tăifăsuia cu vinul / Sacralizându-i şoapta din pocal, / Ca un bijutier
monta rubinul / Într-un catren de spirit epocal...
Apoi, eu le-am dedicat un catren epigramiştilor din Iaşi: Eu cred că nu greşesc defel / Când
spun: la Iaşi, cu Păstorel, / Aţi cam ajuns la apogeu; / La Cluj vor pune bustul meu... Şi am primit
replica de la Janet Nică: Privind bustul lui Gârda // Citind în populară cheie, / Eu cred că
sculptoru-i femeie, / Făcându-l până la buric; / Mai jos, ea nu văzu nimic!
N-ai cu cine, mă...! Normal că nu l-am luat în seamă şi am plusat, spunându-i părintelui care
a sfinţit bustul lui Păstorel că... O să-i fie mult mai greu / Să sfinţească bustul meu, / C-o să aibă,-
n plus, o grijă: Îi va trebui o tijă! / (În construcţii, mai concret, / I se spune trafalet).
În fine, am intrat „sub Boltă“ pentru masa de prânz sau „agapa frăţească“. Lung prilej de vorbe,
amintiri, dueluri, şarje, bancuri chiar. C-aşa-i în umor...! Aici, între două feluri, am dat o fugă prin
hrubele vestitei crâşme, unde se păstrează vin vechi de calitate şi unde parcă toţi pereţii emană
istorie bahico-literară...
Am avut bucuria de a ne întâlni şi cu maestrul George Petrone, prezent împreună cu soţia sa
şi cu Ion Diviza (de când se trece liber graniţa, pe Diviza şi pe Bâlici îi poţi întâlni pe unde te
aştepţi mai puţin...).
Poetul Vasile Vajoga a evocat trecutele vremi şi, ca răspuns la o laudă la adresa ieşenilor „La
Iaşi se scrie şi bine, şi mult...“, a remarcat: Aşa e! Pot şi eu susţine / Păreri diverse când ascult;
/ Un tip, Vajoga, scrie bine, / Un altul, Larco, scrie mult!... Pavel Lică şi-a adus şi el contribuţia
la zâmbetul general: Când vezi acum la „Bolta rece“, / Servind domniţele cu nuri, / Cum să-ţi
mai vină a petrece / Când vin cu vin, de-ţi vin... călduri?
Bolta Rece are o Carte de Onoare, în care am fost invitaţi şi noi să lăsăm semne pentru viitor.
Citez doar catrenul scris acolo de Laurenţiu Ghiţă, semnificativ pentru atmosfera creată: Cine pe
aicea trece, / Veşnic îşi aduce-aminte: / Bolta este, poate, rece, / Dar primirea e fierbinte!
Seara s-a întâmplat cina de adio, la care au fost invitaţi şi bibliotecarii (şi mai ales
bibliotecarele) de la „Gheorghe Asachi“. Ne-am dovedit a fi cam timizi, dar eu tot nu m-am lăsat
până nu am dansat-o pe a mai faină dintre ele! Doamnă, să-mi scrieţi, că eu am uitat să vă întreb
cum vă cheamă!
Sigur că invidia a lucrat în comeseni, din moment ce Vidraşcu a ţínut să spună: Cum apare-o
Afrodită, / Gârda o şi salvgardează: / Mintenaş, el o invită / La un dans... şi ce urmează. Dar nu
cred că s-a referit la mine. A avut destul timp să-şi dea seama că sunt un om cumpătat, la locul lui...
Acest domn Vidraşcu a fost o plăcută surpriză pentru mine: stilat, bonom, mereu pe fază cu o
replică demnă de reţinut. Pe ceilalţi îi cunoşteam, de aceea nu îi mai laud (şi) aici.
Ca o concluzie generală, aş spune că Păstorel are la Iaşi, fie că sunt în gruparea Petrone, fie că
sunt în gruparea Bujeniţă, fie că sunt prinşi la mijloc, urmaşi de nădejde. De fapt, în Moldova în
general se mănâncă poezie pe pâine...
12 EPIGRAMA
hOMO EPIGRAMATICUS

noi
[i...

ele...
FEMEIA, A OPTA MINUNE A LUMII
Femeia-n sferele înalte,
Printre minuni e ca o stea NEVESTEI MELE
Şi totuşi, despre celelalte... Am nevastă ideală,
Mai ştim şi noi câte ceva. Mă tratează permanent;
Nae Bunduri Sigur n-o sa mor de boală,
O să mor de tratament.
AxIOMĂ Emil Cremer
De femei se spune-ades
Că trăiesc, de generaţii, SEMN EVIDENT
Mult mai mult decât bărbaţii; Un bărbat când te-ntâlneşte
Văduvele, mai ales. Şi, în ochii tăi priveşte,
Nicolae Mihu Semnul este evident,
Că n-ai piept… proeminent!
CONFESIUNEA UNUI CROITOR Eugen Ilişiu
De când m-a înşelat nevasta,
Nu scap de un presentiment, LA IZGONIREA DIN RAI
Că am croit-o pentru asta, De când l-a izgonit din cer Preasfântul,
Dar cred că nu suficient! Un trai frumos cum nici n-ar fi visat
Grigore Chitul
Ar fi avut Adam, de-ar fi lăsat,
Atunci, în Rai, şi soaţa şi cuvântul.
FAPT DIVERS Cătălina Orşivschi
I-a servit şi doamnei şocul
Viaţa, cu-ale ei contraste, ASEMĂNARE
C-a bătut-o ieri norocul Când soaţa gura-şi conturează
...De i-a rupt vreo patru coaste. Cu rujul de pe noptieră,
Florin Rotaru Parcă-i soldatul ce probează
Şi unge o mitralieră.
DUPĂ ALEGERI Ion Croitoru
Cei ce-s născuţi pe-acest meleag
De mamă-şi amintesc cu drag;
Pe-a celui care-a fost ales
Românii o invocă des.
Elis Râpeanu
EPIGRAMA 13
CONCURS

REZULTATELE CONCURSULUI
PE RIME DATE
(Rimele: cuprinde, viaţă)
Epigrame, cât cuprinde! Calde, proaspete,-
aburinde! Dar, aşa cum este-n viaţă, unul singur
iese-n faţă. Acesta este dl.:
NICU{OR CONSTANTINESCU ,
cel care a surprins în formă plastică un adevăr...
Sau o minciună...:
UNUI CANDIDAT TINEREŢEA (DAR NU FĂRĂ
LA PREŞEDINŢIA ŢĂRII BĂTRâNEŢE!)
La vorbe goale se întinde Având o lume-n faţă,
Şi ne promite cât cuprinde; Ea zarea o cuprinde,
Că o s-avem de toate-n viaţă... Dar n-ar ajunge-o viaţă
Şi apa, lângă el, îngheaţă! Ca să o şi colinde.
Eugen Deutsch
Tristeţea ne-a cuprins când a trebuit
SE POATE FACE AVERE
să facem departajarea, pentru că, aşa cum
ÎN MOD CINSTIT
se poate vedea, urmăritorii nu sunt nici ei
mai lipsiţi de viaţă:
Eu, unul, fără a mă-ntinde
La bunul altuia, în viaţă
RIME TRISTE Am strâns avere cât cuprinde...
Jalea mă cuprinde Taraba-nchiriată-n piaţă.
Petru-Ioan Gârda
Şi aşa o greaţă,
Când văd cum se vinde.. SFAT
Totul, azi, în viaţă. Tu să-mi asculţi povaţa,
Ioan Crăciun-Petrişan Când ura te cuprinde:
Pe jar stai toată viaţa,
DECLARAŢIE DE DRAGOSTE Dar nu te mai aprinde!
Nevasta mea e o dulceaţă, Constantin Manea
Spre infinit iubirea-mi tinde, OBSESII
Aş strânge-o-n braţe-ntreaga viaţă, Nu-i tocmeală ca la piaţă
…Păcat că n-o mai pot cuprinde! Şi de bunul simţ depinde,
Vasile Larco
Să te-nsori o dată-n viaţă,
Iar amante… cât cuprinde.
TANDREŢE Nichi Ursei
Consoarta-n braţe mă cuprinde
Şi-mi spune: ,,Te-oi iubi o viaţă“! NEGUSTOR DOAR CU NUMELE
Eu ştiu de mult că-aşa-mi pretinde Am necazuri, cât cuprinde,
Doar nişte bani de mers la piaţă. Fir-ar mama ei de viaţă,
Aurel Buzgău Oi fi Precupeţ, da-n piaţă
Marfa asta nu se vinde!
Nicolae Precupeţu
STATORNICIE
Când soarta nu te mai răsfaţă Nu într-o altă viaţă, dar sigur într-un alt
număr al revistei, vor putea fi cuprinşi:
Şi sărăcia te cuprinde, Constantin Mîndruţă, Eugen Ilişiu, Valentin
Prietenul doar, cel de-o viaţă, David, Corneliu Zeana, Cătălina Orşivschi
Te preţuieşte... când te vinde! Ioan Fîrte Adi, Nicolae Peiu, Nae Bunduri,
Dan_T Grigore Chitul, Florina Dinescu-Dinu
14 EPIGRAMA
EVENIMENT

SATIRICON– CONCURS ANIVERSAR

VALI SLAVU

Asociaţia Epigramiştilor Clujeni „Satiricon“, înfiinţată în 1979, a aniversat 35 de ani.

Tot anul acesta, s-au împlinit 25 de ani de când se desfăşoară Festivalul Naţional „Eterna
Epigramă“. Aşadar, dublă aniversare şi
un festival pe măsură. Vineri, în Sala
de conferinţe a Hotelului Delaf, s-a
desfăşurat o masă rotundă, cu tema
„Satiriconul, la ceas aniversar“. Cu
această ocazie, domnul Eugen Albu a
trecut în revistă activitatea cenaclului
al cărui preşedinte este, iar domnul
prof. univ. Dan Brudaşcu a prezentat
monografia ilustrată „Satiricon 35.
Tradiţie şi actualitate“, realizată de
vicepreşedintele „Satiricon“ – Gavril
Moisa.
Preacuvioşii epigramişti Ani la rând, am fost oaspeţii
părintelui Dejeu – prieten al epigramei
şi al epigramiştilor. Văzând organizatorii că drăcuşorii de epigramişti nu-s prea duşi la
biserică, s-au gândit să ne ducă, anul acesta, tocmai la Mitropolia Clujului, Vadului şi
Feleacului.
ÎPS Andrei Andreicuţ ne-a primit cu mult căldură, dar şi cu prăjituri şi vin. Se pare că efectul
a fost cel scontat. La Muzeul Mitropoliei, o măicuţă isteaţă şi jovială ne-a prezentat exponate
extreme de valoroase, prin vechimea sau istoricul lor. Dacă la Bucea am deşertat, din desaga cu
epigrame, unele mai… neortodoxe, aici am fost suspect de cuminţi. La plecare, am primit cărţi
pentru minte şi suflet.
Ne-am deplasat, apoi, la Muzeului Etnografic al Transilvaniei, din Parcul Hoia. Înfiinţat în
1929, muzeul reuneşte ateliere ţărăneşti, instalaţii tehnice din vremuri uitate, care pentru noi par
nişte ciudăţenii. Ciudată a fost şi apariţia unor miri însoţiţi de un mic alai, care se întreptau spre
biserica veche, spre a-şi uni destinele. Gospodăriile ţărăneşti specifice Transilvaniei sunt adevărate
monumente arhitectonice ale patrimoniului etnografic. Locuinţele din lemn păstrează farmecul
vremurilor de demult, atât prin aspectul exterior, cât şi prin inventarul obiectelor din interior.
Spectacolul de gală a avut loc la Casa de Cultură a Studenţilor, mai exact în Sala Europa. Fiind
amplasată tocmai la etajul al treilea, mulţi au constatat că nu-i prea uşor să ajungi în Europa…
Moderatorul, şi de această dată, a fost umoristul Cornel Udrea. Au participat mulţi invitaţi speciali,
s-au acordat multe diplome omagiale, a fost readusă în amintirea celor prezenţi imaginea celor
care nu mai sunt. Cine putea să presare în cuvinte mai multă sensibilitate, decât doamna
profesoară Silvia Popescu?
Fiind un festival de umor, nu putea lipsi voia bună. Pe lângă recitalul epigramiştilor şi
al interpretei de muzică folk, Magda Puskas, a stârnit ropote de aplauze şi prestaţia
carismaticului Sorin Tănase.
Momentul aşteptat cu nerăbdare a fost festivitatea de premiere. La această ediţie,
juriul a fost format din: Cornel Udrea (preşedinte), Eugen Pop, Aurel Buzgău şi
Silvia Popescu. Concurenţii au trimis epigrame la tema impusă (Mobil şi imobil) şi la
temă liberă.
EPIGRAMA 15

„Un buchet de trandafiri“

EVENIMENT

Printre aniversaţii de prestigiu din aceasta toamnă, un nume se impune prin

prestanţă şi prin autoritate.
Doamna ELIS R âPEANU a intrat în a doua jumătate a unei vieţi dedicate
epigramei, atât ca autoare, cât, mai ales, ca exeget şi critic. Numai şi prin faptul că
este singurul Doctor în Epigramă şi ne «urechează» ori de câte ori agresăm uzanţele
acestei scurte, dar pretenţioase forme de exprimare artistică şi tot trebuie să îi fim
recunoscători şi să îi urăm «Mulţi ani fericiţi»! Cei mai mulţi, o respectă şi îi urmează
îndrumările, în baza autorităţii sale ştiinţifice şi a viguroasei sale fundaţii teoretice.
Ne face cinste să o numărăm printre colaboratorii noştri permanenţi şi ne dorim
să o avem alături multă vreme de acum înainte!
LA MULŢI ANI doamnei epigramei româneşti !
(LGh)
Câteva mostre din creaţia domniei sale:
CATREN CU TâLC INFLAŢIA DE EPIGRAMĂ
N-am nici bani şi nici serviciu, Când volumele se-adună
Pot să spun azi orişicui: Şi îi duc valorii lipsa,
Sărăcia nu-i un viciu, Dă-mi o epigramă bună
Însă nici virtute nu-i. Şi-o să-nving Apocalipsa.
FAVORIZAREA BĂTRâNILOR JURNAL DE SCANDAL
Această viaţă-i o cărare Doar ştiri acide-n mod frivol
Ce tot spre cimitir se-abate, Se-nşiră-n pagini zi de zi...
Da-i singurul lăcaş spre care Noroc că nu-i de turnesol
Bătrânii au întâietate. Că şi hârtia ar roşi.

avavavavavavavavavavavavavavav
S-au acordat următoarele premii: Premiul al III-lea – JANET NICĂ
(Ostroveni, Dolj):
Premiul I – GhEORGhE ŞChIOP MOBILITATE ExTREMĂ
(Porumbacu de Jos): Aleşii noştri, toţi, şi nu doar unii,
MATEMATICĂ ELECTORALĂ Întotdeauna, nu doar uneori,
Accepţi – mobilul când ţi-o cere – Aleargă după voturi ca nebunii,
Şi calculul absurd total Iar, dup-aceea, fug de-alegători…
De ridicare la putere Menţiuni:
A câte unui radical.
GhEORGhE CONSTANTINESCU-GECO
Premiul al II-lea – NICOLAE BUNDURI (Braşov), IOAN TODERAŞCU (Costeşti,
(Braşov): Vaslui), LAURENŢIU GhIŢĂ (Bucureşti),
ÎN ULTIMĂ INSTANŢĂ NICOLAE PEIU (Iaşi), FLORIAN ABEL
(Valea Măcrişului, Ialomiţa).
Iubit de toată România,
Iohannis, omul cu virtuţi,
Va câştiga Preşedinţia
În „ţara saşilor pierduţi“.
16 EPIGRAMA
hOMO EPIGRAMATICUS

ale[ii no[tri...
ÎN DIMINEAŢA ALEGERILOR
Românii – neamul deşteptat –
Citind la urne: „Bun venit!“,
Din zorii zilei au votat
Şi după-o oră… s-au trezit.
Nae Bunduri

ELENEI UDREA
Mişcarea ta lascivă,
Cu calităţi de divă,
A devenit, în vară, REMANIERI GUVERNAMENTALE
Mişcare... populară. POSTDECEMBRISTE
Ion Atanase
E vechi de-acum la noi ucazul
ELECTORALĂ De-a-nlocui, punând amprenta,
Zicea prin curte o mătușă, Pe unii care-au ars doar gazul
Gândind la propria ei soartă: Cu alţii ce tot freacă menta.
Alegerile bat la ușă, Mihai Haivas
Iar perceptorul bate-n poartă! MAI MARII LUMII
Vasile Larco
ŞI CRIZA DIN UCRAINA
PENTRU PARLAMENTARI Puternicele naţiuni,
Deşi sunt feţe luminate, Aflate la răscruce,
Destui nu pot corect să scrie; Spre ruşi trimit la sancţiuni...
Să li se dea imunitate De nu ştiu cum le-om duce!
Şi la greşeli de-ortografie! Vasile Til Blidaru
Aurel Buzgău
PATRIE FERICITĂ
UNEI MULGĂTOARE DEPUTAT
Ni-i patria atât de fericită
Vacile mulgând mereu,
Şi traiul ce ni-l dă-i atât de bun,
Nu te-ai plâns nicicând că-i greu,
Dar acum, parlamentară, Că merită să fie locuită,
Tare greu se mulge-o ţară. ...Ca musafir, de Paşti şi de Crăciun!
Ion Cuzuioc Eugen Ilişiu

DUPĂ ALEGERI VREMI DE CRIZĂ

Să aibă cvorumul solid, Primarul, micul Dumnezeu,
Se aliază, de îndată, Mi-a spus, argumentându-şi teza,
Şacalii dintr-un vechi partid, Că n-are bani de bustul meu,
Hienelor din noua ceată. Ci numai cât să-mi facă… freza!
Ionel Iacob-Bencei Janet Nică
EPIGRAMA 17
LECŢIA DE EPIGRAMĂ

MASURA VERSULUI ›
STRATEGIILE EPIGRAMISTULUI
Ne bucurăm să reluăm, din acest număr, „lecţiile de epigramă“,
predate de doamna Elis Râpeanu, Doctor în Epigramă, colaborator
de bază al revistei noastre. Prezentăm a doua parte a „lecţiei“ domniei
sale, după ce am găzduit în numărul trecut, prima parte. (LGH).
Ritmul şi măsura sunt condiţii sine qua non ale unei
epigrame reuşite. Nerespectarea acestora distruge armonia, ca în
muzică, după cum spunea Viorica Cristodulo-Verboschi: „Dacă într-o execuţie se greşeşte
o notă, cu un bemol sau un diez, nu e atât de grav, dar dacă vreunul dintre instrumentişti
greşeşte ritmul cu o fracţiune de secundă, ceilalţi nu mai pot continua. Totul e compromis.“
Nu putem încheia aceste succinte observaţii privind prozodia în epigramă fără să ne
referim la strategia epigramistului în vederea realizării unei creaţii valoroase, care să
îndeplinească cerinţele impuse de ritm, rimă şi măsură. Pentru a-şi regla „tirul“, întru
potrivirea ritmului şi a măsurii versurilor, orice versificator, cu atât mai mult epigramistul,
îşi foloseşte întreaga sa strategie, ingeniozitate – fiecare pe „măsura“ talentului său, a
spiritului şi a muncii sale – şi ştiinţa limbii, trecând prin toate sistemele şi subsistemele ei
(literar, familiar, arhaic, dialectal, argotic, tehnico-ştiinţific etc.), precum şi prin formele
mai puţin fixate/recomandate de norma literară.
O primă categorie de aspecte s-ar încadra în strategii fonetice, precum sincopa,
apocopa şi sinalepsa: făr’de, pân’la, odat’, dom’le; ’mnealui, ’mneaei, ’nalt etc. Iată două
exemple – unul conţinând o apocopă şi celălalt sinalepse:
UNUI POET UNEI DOAMNE CARE
În volum a pus ca nime’ E FOARTE BINE ÎMBRĂCATĂ
Un potop întreg de rime, Un paradox de ne-nţeles
Dar mai bine, evident, E-această fată pentru mine:
Ar fi pus ceva talent. Cu cât s-a dezbrăcat mai des,
(V. Răsură, Cu-atâta s-a-mbrăcat mai bine.
PAPAGALUL, 1947) (Ully, PAPAGALUL, 1947)
Rostirea legată (sinalepsa) nu schimbă accentul firesc al cuvintelor. Uneori,
„fuziunea“ ascunde accentuări greşite: Spunea cândva bătrânul, bunul, / Care-a albit la
şcoala lumii
Sau: Câte-o vedetă răpitoare…
CINE E LAMBRIOR // Institutor de mare vază, / Un om şi delicat, şi fin, / O insulă
rătăcitoare / Într-un imens ocean de vin. (1929, Al. Gh. Doinaru)
Se speculează, de asemenea, cuvintele cu accent variabil, precum áripă-arípă, felícit-
felicít, íntim-intím, gíngaş-gingáş etc.
Grija cea mare a epigramistului este să evite cuvintele lungi. Această selecţie
antrenează, de cele mai multe ori, şi fonetica, şi compartimentele lexicului şi ale
gramaticii (morfologia şi sintaxa).Astfel îi stau la îndemână forme dialectale precum:
lúcră, uscă, (să) turbe, văst, nost, să deie, să ploaie etc., dar şi perfectul simplu al verbelor
– forma cea mai scurtă de predicate, precum: văzu, plecă, fuse, chemă etc.
Nu sunt neglijate nici inversiunile, de care uzează şi poezia populară (După joc
moroşenesc / Uscu-mă şi mă topesc):
INVERSIUNE // Roadele-ţi vor umple sacii, / N-o să ai nicicând probleme, / Când
copiii şi copacii / Fi-vor altoiţi la vreme.
18 EPIGRAMA
LECŢIA DE EPIGRAMĂ
Strategiile lexicale sunt nenumărate. Astfel se actualizează arhaisme (voroavă, agă,
jude), se folosesc cuvinte şi expresii cu iz domestic (moş, babalâc, soaţă, fiece, geaba,
socoată, orişice, bun de gură, rea de muscă, mucalit, poznaş, ghiduş etc.) sau argotic
(gagiu, gagică, mişto, şuţ, curcan, lovele, mardei, machit, şucăr etc.) şi dialectal (slană,
crâşmă), precum şi formele „scurtate“ din limbajul juridic-administrativ (salar, onorar,
obligator).
O problemă importantă este şi umplerea „golurilor“ din vers, situaţie în care mulţi
confraţi apelează la cuvinte şi expresii „de serviciu“: zice, exclamă, răspunde, iată, vere,
nene, nenică, bădie, bade, evident, iar, cam, azi, ieri, chiar etc. Aceste adaosuri, dacă nu
se încadrează organic în text, rămân ca nişte „copii orfani care, necunoscându-şi adevărata
mamă, sunt înfiaţi de elocvenţă“ (Balthasar Gracián).
Epigrama speculează până şi abaterile gramaticale de la normă, care circulă nestin-
gherite în limbajul oral, fără să deranjeze pe nimeni: VIAŢA ÎN PATRU TIMPI // Ne-mpartem
viaţa aferent, / Conform c-un riguros statut, / În timp trecut, în timp prezent, / Timp viitor şi
timp pierdut.
Necesităţile prozodice duc, uneori, la greşeli gramaticale peste care nu se poate trece
cu vederea: ROLUL UMBRELEI ÎN CĂMINUL LUI GICĂ // Lui umbrela-i necesară
(umbrela îi e…) Când e vremea rea afară, Ei îi e trebuincioasă Când e vremea rea în casă.
(Anonimus, PAPAGALUL, 1945)
Toate acestea şi multe altele pot fi strategii epigramistice (unele devin nedorite
artificii); abaterile de la normă (omisiunea lui PE în faţa lui CARE la acuzativ, forme ca
VA APARE, I-AR PLACE, CU TOŢI – pentru VA APĂREA, I-AR PLĂCEA, CU TOŢII etc.),
pleonasmele DAR TOTUŞI, DAR ÎN SCHIMB, precum CA SĂ (acolo unde normal se
foloseşte doar SĂ) nu pot fi numite „licenţe poetice“. În economia epigramei se pun
probleme pe care, poate, poezia nu şi le-a pus niciodată. În plus, aparatul teoretic actual
beneficiază de termeni care ţin de lingvistica modernă, care nu existau când s-au redactat
vechile poetici. Şi ceea ce se admite într-o poezie de câteva strofe nu se admite într-un
catren, pe care adevăraţii epigramişti îl oferă cititorilor / ascultătorilor ca pe o bijuterie
bine şlefuită. Dacă în poezia în vers clasic imperfecţiunile se „reglează“ în versurile
următoare, ritmul revenindu-şi la normal, în „rama“ epigramei nu există această posibilitate
şi fiecare abatere este simţită ca o rupere de sistem. În plus, epigrama, chiar dacă are şi
„carne“ poetică, nu e poezie şi, în cazul ei, delăsările, nereuşitele nu pot fi puse pe seama
„licenţelor poetice“. Limba română care nu are accent fix (cum are franceza pe ultima
silabă sau maghiara pe prima), oferă posibilităţi multiple de realizare a ritmului şi a măsurii
versurilor. Cei care nu au „auz muzical“ bun, găsesc accentele în dicţionare: fiecare cuvânt
apare cu accentul marcat. Sunt confraţi care alcătuiesc şi dau publicităţii „epigrame“ pe
gustul cititorului comun, în favoarea decalajelor de calitate. Ambiţia în sine este lăudabilă,
dar nu scuteşte de rebuturi, dând cale liberă concesiilor de tot felul privind calitatea. Nu
ne propunem să dăm lecţii de prozodie (deşi unii aşteaptă acest lucru), mai ales că ne
adresăm unor confraţi printre care se află şi epigramişti consacraţi, chiar venerabili, ci să
punem lucrurile în adevărata lor lumină, trăgând, totodată, un semnal de alarmă împotriva
neglijenţelor, în contextul în care epigrama exercită o anumită magie, fiind simţită ca un
filtru al spiritualităţii moderne. Dacă ne imaginăm epigrama ca pe un copac, putem afirma
că defecţiunile prozodice din mulţimea catrenelor care se publică o sapă la rădăcină dând
apă la moară celor care susţin că ea nu are drept în cetatea literară. Stricteţea în compunerea
ei îl fereşte pe creator de expresie facilă, la îndemâna oricui. Noutatea ideii, precum şi
exprimarea ei în infinite feluri în cadrul catrenului nu sunt împiedicate de cerinţele
prozodiei. O idee banală, „un fond lipsit de noutate care nu-i pornit dintr-un veritabil
impuls creator, e greu să atragă o excesivă grijă pentru impecabilul formei“ (Eugeniu
Speranţia).
Epigrama este singurul produs literar care se simte bine în patul lui Procust.
EPIGRAMA 19
hyDE PARk

loc de dat
cu... cap
DUEL EPIGRAMATIC
între PETRE CIOCLU şi
SORIN BEIU
EPITAF EPIGRAMISTULUI
PETRE CIOCLU
PROMISIUNE
A lăsat această lume
Un epigramist celebru, Mai mult de-atât nu pot promite:
Care, după scris şi nume, Îţi voi citi, ţi-o spun frăţeşte,
A creat umor… funebru. La epigramele primite,
Doar proza care le-nsoţeşte!
(Sorin Beiu)
(Petre Cioclu)
ExPLICAŢIE
Am creat umor funebru, M-AM LăMURIT
C-am avut (iertare cer), Proza mi-o citeşti cu graba
Un duel de mic calibru Celuia zorit de ceas;
C-un epigramist-spiţer. Şi-n umor – se vede treaba –
(Petre Cioclu) Tot prozaic ai rămas.
(Sorin Beiu)
PUNERE LA PUNCT DIFERENŢĂ
De-aceia „muritori“ ţi-e dor Eu, mereu în a mea proză,
Şi-n rândul lor te-ai vrea prezent? Duc o viaţă lină, roză,
Dar nu poţi fi nemuritor, Nu ca tine în catrene,
Când eşti ca şi inexistent! Întrerupt mereu de… pene.
(Sorin Beiu) (Petre Cioclu)
ExPLICAŢIE
NU TE CONTRAZIC
În luptă sunt mereu prezent
Recunosc, e-adevărat,
Cu lovituri… Greu le parezi!
„Pene“ am eu, multicele,
Deci, dacă-ţi par inexistent, Însă nu mă umflu-n ele,
E că eşti „orb“, nimic nu vezi! Cum faci tu, nemotivat.
(Petre Cioclu) (Sorin Beiu)
INFLUENŢă CĂLDURĂ MARE…
Că citeşti ce scriu, nu-i rău; Versul tău cam leşinat,
Poţi să tragi învăţăminte Ameţit, bătut de val,
Şi s-ajungi, în scrisul tău, Are-o cauză,-am aflat:
Mai scăpărător la minte…! E prea cald pe litoral!
(Sorin Beiu) (Petre Cioclu)
20 EPIGRAMA
EVENIMENT

Din Gura Lumii, la Gura Humorului!

A consemnat Laurenţiu GHI}|
Epigramiştii sunt
oameni serioşi, dom’le!
Nu te pui cu ei, că ei, în
patru versuri, exprimă
esenţa lumii. Şi, dacă îi
mai şi pui să organizeze
festivaluri, ai sfeclit-o!
Programul e program,
orarul e orar, albul e
Eugen Albu, negrul e
Dan Negru!
Aşadar, am ajuns
la Humor vineri, pe
seară, care-cum. Unii cu
trenul, alţii cu ca-trenul!
Epigramişti la ocnă! Am fost cazaţi compact,
pe o rază de maxim zece
kilometri, împrăştierea fiind planificată în funcţie de sexe, vârste şi sforăicioşi. Evident, onor juriul
a beneficiat de business class! Aventurile au început sâmbătă dis de dimineaţă, când, conform
planificării, trebuia sa fim la 10.00 în faţă la primărie, să plecăm cu un microbuz în drumeţie.
Aşadar, la 10.30 fumătorii încă mai trăgeau din papiroase, dar, în urma îndemnurilor celoralţi,
i-am grăbit în aşa hal, încât, matinali, la 11.30 am decolat.
Preventiv, politic vorbind, am fost băgaţi la ocnă. Adică, sincer vorbind, până am intrat, întâi s-
au fumat alte şaij’de mii de ţigări, am gustat din producţia locală de bere artizanală şi de gogoşi
specific bucovinene (donuts). Dar a meritat! În salina Cacica ne-a uimit perfecţiunea galeriilor şi
minunăţia sălilor funcţionale încă. O menţiune pentru sala de bal, unde, oameni serioşi, am pus de
un rock’n’roll. În rest, ne-am măsurat replicile, pentru că, nu-i aşa, „Cine limba lungă are / Va săpa
cinci ani la sare“! Cât ne-a ţinut cumpătarea, se vede:
Epigramiştii-n ocnă-au fost, În mină, barzii de tot felul
Pe scările epuizante, Au coborât în pas uşor,
Că poate-poate este rost Visând s-ajungă la nivelul
De nişte sare, pentru poante. Atins de operele lor.
Laurenţiu Ghiţă Florian Abel

Pe la salină, după ani, Ne-a dus cu cursa, dom’ primare,

Afirm şi eu, ca toţi cei trişti: Pe la biserici, rând pe rând,
Azi, printre-atâţia bolovani, Ne-a îndemnat să lingem sare
Am mai văzut şi umorişti! Şi să mâncăm,... din când în când!
Vasile Larco Petru Ioan Gârda
Dar, ce, te pui cu foamea noastră de cultură? Adică... ce cultură? Foame, nene, pur şi simplu!
Prima dată ne-am aşezat la masă la o benzinărie. Cârcotaşii au cârcotit şi am ieşit, ca să mergem
la restaurantul alăturat. Aici, din motiv de nunţi şi botezuri, am primit reject. Aşa că ne-am mai
aşezat o dată la vechile mese. Dar bucătarii, bată-i vina, nu ne-au dat un termen de livrare furaj mai
mic de 45 de minute, aşa că ne-am luat stomacurile la spinare şi am ajuns în Suceava, la pizzeria
Del’Iri, unde, delirând deja, ne-am îndopat ca ploşniţele. Logic, odată ajunşi la următorul punct
EPIGRAMA 21
EVENIMENT
din program, la berbecuţul la proţap pregătit pentru cină, numai disperaţii au mai făcut faţă, restul,
făcând feţe-feţe. Iar când gazdele au scos la iveală şi o salvă de mici şi două duzini de fleici,
rumeneala din obraji a făcut loc la un verde crud de toată frumuseţea. Dar asta nu ne-a împiedicat
să ne facem de cap, adică să citim epigrame şi să chibiţăm pe marginea duelului cartoforico-
iluzionistic Vasile Vajoga-Carmen Steiciuc, câştigat la galop de poeta suceveancă, ea având cărţi
mai multe, mândre şi cornute, şi spectatori mai bărbaţi. Cavaler, Vasile a recunoscut. D-rei Carmen
Steiciuc şi iluzionismul practicat de ea //: „Speranţele ne sunt deşarte, / Conform acestei seci
concluzii, / Când Carmen scoate-o nouă carte, / Să nu vă faceţi mari iluzii!“.
Dar Festivalul îşi cere drepturile sale şi deci, a doua zi, după o vizită la Muzeul Oului din
Vama, păstorit de surorile Orşivschi (Cătălina şi Letiţia), ne-am deplasat la Casa de Cultură din
Gura Humorului, unde a avut loc Festivitatea de Premiere, în cadrul căreia, juriul amintit câteva
paragrafe mai sus (şi alcătuit din George Corbu, Cornel Udrea, Ioan Toderaşcu, Petru Ioan
Gârda şi Carmen Steiciuc) a binecuvântat următorii premianţi la Secţiunea EPIGRAMĂ:
Premiul I : Florin Rotaru, Buzău: Premiul II: VASILE LARCO, Iaşi:
Şansă Unui soţ şi simultaneitate
În ziua-aceea, când ne-am întâlnit, Noroc şi ghinion de ai
Cu-adevărat Fortuna mi-a zâmbit, Îţi poţi modifica destinul:
Dar norocos am fost cu-adevărat Când prinzi şi ultimul tramvai
Când am cerut-o şi... m-a refuzat. Şi pe nevastă... cu vecinul!
Fatalitate
Competitorilor mei
În viaţă, fără echivoc,
Trăind aşa, după şablon, Pe la concursuri de umor
Eu am avut mereu noroc Uit să trimit – crud abandon –
...de ghinion. Se vede că am ghinion...
Dar ăsta e norocul lor!
Premiul II: GhEORGhE BĂLĂCEANU,
Iaşi: Menţiuni: Sorin Cotlarciuc, din
Salariat Iaşi, Ionel-Iacob Bencei, din Timişoara şi
Că-i noul şef corect, s-a bucurat Laurenţiu Ghiţă, din Bucureşti.
Căci numai dânsul, pentru prima oară La Secţiunea Poezie Umoristică,
I-a spus că nu va fi persecutat, premianţi au fost epigramiştii: Florian
Ci merită din plin... să-l dea afară. Abel, din Valea Măcrişului, Florin
Chirurg renumit Rădulescu, din Bucureşti, Vasile Vajoga
Noroc când fu să fie operat, din Iaşi. Menţiuni: Tincuţa Bernevic,
Avea, deoarece şi singur cuc din Bacău, Dorel Gaftoneau, din
Putea s-o facă, dar a refuzat... Botoşani şi inevitabilui Vasile Larco, din
Fiindcă nu voia să-şi dea ciubuc. Iaşi.
Ne-am luat adio de la gazdele noastre, exprimându-ne recunoştinţa, cum altfel decât în
patru versuri, care cum a putut: „Pe Cotlarciuc şi Moldovan, / Când văd că trec în goană anii,
/ Eu, astăzi, nu mai dau doi bani, / Ci, dau, că merită, toţi banii!“ (Vasile Larco). Lui Constantin
Moldovan, primarul Mănăstirii Humor, Florin Rotaru i-a dedicat: E gospodar, de pus în ramă / Şi
nimeni nu-i contestă harul;/ Semnează chiar şi epigramă / Cum ştim cu toţii, ca primarul.
La plecare, pe drum, împătimiţii şahului au dat un simultan printre mici şi ciorbe
rădăuţene, în timp ce oamenii serioşi îşi descărcau pozele pentru eventuale cronici. Până ne-au
gonit ospătarii, că ţineam masa ocupată!
Mulţumim maeştrilor pozari Ioan Toderaşcu, Petru Ioan Gârda, Laurenţiu Bădicioiu,
precum şi celorlalţi care au pus mâna pe telefoane, pe coase, pe furci şi topoare şi ne-au pozat
de s-a umplut FACEBOOK-ul.
22 EPIGRAMA
COLŢUL SPADASINILOR

Lui EMIL IANUŞ, pentru „Umor

galinaceu“
Ca nu cumva să dea rateu, Lui Petru-Ioan Gârda, la volumul
Volumului, ce-i scris cu zel, „Modus ridendi“
I-a zis „Umor galinaceu“... Un mod de-a râde ne oferi
Că râd şi curcile de el. În stilul tău ardelenesc...
Nae Bunduri Eu ţi-am citit volumul ieri
Şi mâine-aştept să chicotesc!
Lui AUREL BUZGĂU, autorul Vasile Til Blidaru
volumului „Catrene cu justificare“
Sunt doar catrene, am aflat M. SĂLCUŢAN – „Cu umorul nu e de
Din ce ne-a spus, în mod firesc; glumit“
Şi astfel a justificat Cu umorul risipit
De ce doar poantele lipsesc. În plachete şi volume,
Ioan Fărcaş Dacă nu e de glumit
De ce tot... te ţii de glume?!
Doamnei dr. ELIS RâPEANU, Constantin Cristian
autoarea cărţii: „Cuvinte potcovite“ Cu oiştea... en garde! Lui D AN
În carte-s epigrame iscusite, CĂPRUCIU la cartea sa „Pelegrin prin
Dar adevărul nu poţi să-l omiţi: viaţa mea“
Nu doar cuvintele sunt potcovite, Prin grija care tu ţi-o porţi,
Şi unii autori sunt potcoviţi. Păstrezi speranţe-n al tău vis;
Vasile Larco De-o fi să nu învii din morţi,
Te vrei nemuritor... prin scris!
D-lui LICĂ PAVEL, apropo de al său Nicolae Precupeţu
volum „Flori de urzici“ apărut în
Editura „Detectiv Literar“ ION CUZUIOC a luat premiul întâi al
Volumul său festiv revistei LUMEA EPIGRAMEI
Seduce cititorul Calculat şi plin de zel,
Dar, spre-ai găsi umorul Cuzuioc în scris e tare
Se cere-un detectiv! Şi ia premiul cel mare,
Eugen Deutsch Când trimite numai el!...
Gheorghe Bâlici
MIhAI SĂLCUŢAN: „Cu umorul nu-i Replică d-lui GâRDA, care nu aude
de glumit“ – AVIZ EPIGRAMIŞ- glasul muzei mele (En gârde – Colţul
TILOR! spadasinului – Nr. 68)
Cu tomu-i nu e de glumit De invidie, asudă
Şi e un bine în tot răul, Ascultând de zor manele
Că dacă nu i l-aţi citit, Şi-i normal să nu audă
Nu mai pupaţi în veci Buzăul! Glasul dulce-al muzei mele…
Lucian Perţa Florina Dinescu-Dinu
EPIGRAMA 23
MEDALION

V A L E N T I N D AV I D
Născut la 16 februarie 1957, comuna Bocşa Vasiovei, judeţul
Caraş-Severin. Absolvent al Liceului industrial Reşiţa. În timpul
liceului a fost membru al cenaclului „Tata Oancea“ din Bocşa. În
1983 a absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică din Timişoara.
În timpul studenţiei a activat în redacţia timişoreană a „Vieţii
Studenţeşti“ şi a publicat epigrame în „Forum Studenţesc“. Din
2013 reîncepe să scrie epigramă la modul serios, participând activ
pe site-urile de profil şi la diferite concursuri.
Din iulie 2014 a devenit membru al UER.

CA TOT OMUL... DISCRIMINARE

Am şi calităţi, dar crunt, I-au interzis iubitei pe vecie
Cam puţine, din păcate: Să viziteze un muzeu de artă:
Viciile însă-mi sunt Se pare că e aptă să învie,
De înaltă calitate! Instantaneu, orice „natură moartă“.
GâNDIRE PROFUNDĂ INVESTIGAŢIE hORTICOLĂ
Aşa adânc gândea Eşti derutat adeseori
Un geniu-n formare, De nu investighezi discret:
Că gândul se pierdea, Toţi spun c-ar fi copil din flori,
’Nainte ca să zboare. Dar conceput într-un boschet.
TAxĂ ECOLOGICĂ TRATAMENT ANTIANEMIC
Şoferii ies, revolta e în toi, Fiind anemic, dar sărac,
E nebunie ca la psihiatru: Cum n-are bani să-şi ia copane,
Sunt oameni ce emană CO2, El nu-şi ia fierul din spanac,
Cu mult mai mult ca un EURO 4. Ci-l fură noaptea din vagoane.
BĂRBATUL FATAL ECONOMII DE CRĂCIUN
Alzheimerul e distractiv: Soacrei, cum n-am bani, tenace,
Că uit figuri, nu-s disperat, Îi propun o deghizare:
Căci zilnic, din acest motiv, S-o fac brad, căci are ace...
Găsesc o altă doamnă-n în pat. Ba îi pun şi-o lumânare!

Scurt pi doi, moldovine[te

LA VâRSTA A TREIA MAGIE RUSEASCĂ
Adesea, când admir câte-o femeie ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Şi văd că pot să intru la idee, Rusul dacă se implică,
Chiar dacă ştiu precis că nu-mi convine, E un vrăjitor sadea:
Ideea e mai tare decât mine… Şi din ţara cea mai mică
Mihai Cimpoi Poate face câte vrea!...
Gheorghe Bâlici
TEIUL CIVILIZAŢIE NOUĂ
La Eminescu versu-mi place, Scăpaţi din neagra barbarie,
Dar şi-acel tei nemuritor, Nu vrem nici spadă, nici atom;
Căci ştiu: nicicând nu se va face Noi punem preţ pe omenie,
Din ramu-i... coadă de topor. C-atât de greu găseşti un OM!...
Efim Tarlapan Ion Diviza
24 EPIGRAMA
hyDE PARk

loc de dat cu... cap

Vă supunem atenţiei un savuros duel epigramatic, un „simultan“
desfăşurat on-line, pe site-ul www.agonia.ro, început aşa, într-o doară,
astfel: „Războaiele din Răsărit“ // Sub arcul nostru carpatin, / La sud,
în zona cu pescarii, / Pe Dunăre de-o curge vin... / Să vezi războaie cu
bulgarii!“ (Nae Bunduri).
Şi, să te ţii replici:

Cu sticla, cana sau canistra, Că tot vorbeam de Răsărit,

Vom bea cu toţii vin spumos, La setea lui de dac, socot că
Noi de la Turnu… la Silistra, Bunduri-ar fi mai fericit
Iar ei de la Silistra-n jos! Pe Dunăre de-ar curge votcă!
Petru-Ioan Gârda Ion Diviza

Voi sunteti optimişti, dar eu vă zic: Cu votca, eu te rog, Ioane,

Acest război ar fi pe mai nimic (Aşa, ca între scriitori)
Că sigur, inaintea noastră, deci, Să pui o vorbă la Cazane...
S-or bate unguri cu austrieci! S-o fiarbă de mai multe ori!
Laurenţiu Ghiţă Nae Bunduri

Dorind doar pace-ntre popoare, Tu ştii ce mult te preţuiesc,

De ce s-aprindem focul urii? Deci un cuvânt aş pune, tată,
Eu zic să punem la izvoare Dar sunt prudent şi nu-ndrăznesc:
Un pacifist... pe N. Bunduri... Mă tem că ai s-o arzi pe toată.
Ion Diviza Ion Diviza

Să-l pui acolo, nu-i idee rea, Cum băutura-mi este dragă,
Dar Nae e persoană cu pretenţii Iar azi, cu votcă a plouat,
Şi sunt convins că nu va accepta, Am „ars“ o Dunăre întreagă...
Că nu ratează ăsta afluenţii! Şi sunt oleacă „afumat“!
Petru-Ioan Gârda Nae Bunduri

Să ne-adunăm, încetul cu încetul Dar nu vă e ruşine, oare,

Să ne-ajutăm colegii, că e bine. Să fierbeţi ditamai şuvoi?
Să ia Diviza Prutul şi Siretul, Avea-vom, după distilare,
Lui Gârda Oltul – Mureşul la mine! Măcar să umplem un butoi?
Laurenţiu Ghiţă Laurenţiu Ghiţă

Mai vreau, că nu tot timpul plouă, Va bea N. Bunu’ la pileală,

Cum tot mă-mbii cu mărunţişuri, La cât de tare-i crapă buza,
Şi Someşurile-amândouă Că, spre a-l trece de Centrală,
Şi, evident, tustrele Crişuri! Vor umple, special, ecluza!
Petru-Ioan Gârda Petru-Ioan Gârda
EPIGRAMA 25
hOMO EPIGRAMATICUS

Hai noroc [i...

sªnªtate!!!
AUTOEPITAF FIECARE CU-ALE SALE
Cu regretele postume, În al pisicilor jargon,
Spun de ghinion, cu rost: O superstiţie domină:
N-am avut noroc pe lume... Se zice că e ghinion,
Nefiind destul de prost! De-ţi taie calea… o maşină!
Nae Bunduri Eugen Ilişiu

VITALITATE SOARTĂ
În focul vieţii agitate În traiul ăsta furtunos,
Şi-n slujba unei aprigi firi, Pot afirma că-s norocos,
Trăieşte cu intensitate, Căci ghinion nu am avut
De la un timp… din amintiri. Decât... atunci când m-am născut.
Nicolae Căruceru Florin Rotaru

IEŞENII SOŢIA MEA MERGE DE DOUĂ

ORI PE SĂPTĂMâNĂ LA SALĂ
Ei n-au nevoie, cu temei,
A tras de-o halteră cât ea
De pompieri, şi vă conving:
Dorind să fie mai frumoasă,
La Iaşi sunt mii de Păstorei,
Dar nu-nţeleg, oricum era,
Iar ăştia, logic, beau… de sting!
Janet Nică
Iar greutăţi avem şi-acasă.
Emil Cremer

CARDIACUL GRIJA TATĂLUI

Singur a rămas Nevasta-i naşte-a cincea oară,
Pe-un pat de spital; El merge-n crâşmă să se-mbete
E la un by-pass Că ciuda-l dă din casă-afară,
...de final! Având cinci sărăcii de fete.
Gheorghe Constantinescu-GECO Elis Râpeanu

CREZ SPERANŢE...
Pe doctor – se observă uneori – În viaţa asta plină de nevoi
Îl copleşesc păcatele lumeşti: Eu am plătit destul şi am speranţe
Când rău îi faci, te lasă ca să mori, Ca pân’ la Judecata de Apoi
Când bine-i faci, te lasă să trăieşti... Să îmi procur şi câteva chitanţe...
Ion Cuzuioc Ştefan-Cornel Rodean
26 EPIGRAMA
CONCURS

TOP E P I G R A M A
Tema: Când ît, i vine mintea la cap
Dorinţă autohtonă
Nici căldura verii, nici ploile nu au reuşit De adevărul dominant nu scap:
să suprime elanul creator şi iată-ne cu o nouă Românul de pe tot cuprinsul zării
recoltă de epigrame bune. Surpiza etapei se
Ar vrea să-i vină minţile la cap.
numeşte Asocierea Epigramiştilor hunedo-
reni „UMOR hD“, care a preluat ideea
(Dar mă refer aici la capul ţării!...)
Ioan Frenţescu
expusă de noi şi, în loc de trei epigramişti
bosumflaţi, avem un nume nou pe harta Gramatică guvernamentală
umorului. Bun venit şi la mai mare! Mi-e premierul printre ţinte
După ezitarea din etapa trecută, când au Şi îl atac în mod acerb,
fost depăşiţi de buzoieni, ieşenii (ambele Că-n cazul său cuvântul „minte“
aripioare) s-au nărăvat şi au strâns din dinţi, Nu este substantiv, ci... verb!
urcând in corpore pe primele două locuri, Adrian Grăjdeanu
urmaţi de alt echipaj rănit în orgoliu, braşo-
venii lui Nae Bunduri, lăsând în urmă Asociaţia Literară „Păstorel“ Iaşi
squadra buzoiană, extenuată de ultimele Utopie (ALPI) – 8,28 puncte
forcinguri şi Olahuşii colegului Rodean (care
chibiţează de pe margine, neavând drept de Visând la un nou preşedinte,
participare). Apoi, pluton compact, compus De gândul acesta nu scap:
din: răzeşii bădiei Diviza, Umor-ul h(igh) Ce-ar fi să ne vină o „minte“
D(efinition) de care abia am vorbit, şi ani- Drept CAP?!
versaţii din acest număr, Ridendiştii revi- Eugen Deutsch
goraţi de leaderul Bencei (ca să nu mai La unii...
folosesc un termen înţeles greşit). De asemenea, În cap, când mintea, pe neaşteptate,
falanga olteană de pe ambele maluri ale Revine, după ce-a cam stat degeaba,
Jiului, între care s-a intercalat, în revenire de C-un suflu ideatic nou din spate,
formă, SATIRICONUL clujean, care ar fi Mai mult ca sigur se împute treaba!
făcut mai mare performanţă dacă ar fi pus Gheorghe Bălăceanu
pe masă epigrame mai inedite, mai virgine.
În fine, aşteptări mai mari am fi avut de la
Incompatibilitate
puternica VERVĂ şi înţepătorul SPIN. Netotul are-un handicap –
Pe poziţii retrogradabile, dar cu şanse în Aşa e de o veşnicie –
prelungiri: ploieştenii (ce faceţi, fraţilor şi Că-i vin lui minţile la cap,
soro?), gorjenii (dacă te ţii de piftii, Mari- Dar sunt respinse de prostie.
nică!), AGPERIMIŞTII piteşteni (Costi, zău Mihai haivas
aşa...) şi bucureştenii mei (care, în schimb, Clubul Epigramiştilor Braşoveni – Braşov
scormonesc asiduu după plagiate).
Am plâns de-a dreptul, văzând că nu ne (CEB) – 7,82 puncte
mai iubesc tulcenii, moleş(ag)iţi de-a binelea, Demnitarii „absolvenţi“... la 40 de ani
dar nici brăilenii, nici CUC-ii, aflaţi, se vede Le vine mintea tuturor
treaba, încă pe plajă. La cap – când anii prind să treacă,
Iar facultatea-i mai uşor
Gruparea de Literatură Umoristică S-o cumpere... decât s-o facă.
„Păstorel“ Iaşi – (GLUPI) – 8,48 puncte Nae Bunduri
Unui „mintos“ Pe autostradă
În căpăţâna-i de sorginte, Tânărul şofer grăbit
Cum au doar marii corifei, A condus ca un nărod,
A-ngrămădit atâta minte Însă mintea i-a venit
Că nu e loc şi de idei! În final, la cap...de pod!
George Petrone Gheorghe Constantinescu-GECO
EPIGRAMA 27
CONCURS
Cenaclul Umoriştilor Cenaclul de Satiră şi Umor „Ridendo“
„Nicolae Grigore Mihăescu-Nigrim“ Timişoara (CSURT) – 7,00 puncte
Buzău (CUNB) – 7,72 puncte ***
Mintea de după divorţ Îndoieli nu mai încap
Că şi prostului, sadea,
De-oi începe-o nouă viaţă Mintea i-a venit la cap
Am să fiu, cumva, mai hoţ: Însă nu şi-o mai găsea...!
Iau un socru fără soaţă, Ionel Iacob-Bencei
Şi-o amantă fără soţ!
Clubul umoriştilor vâlceni,
Mihai Sălcuţan
Râmnicu-Vâlcea (CUV) – 6,88 puncte
Declaraţie Griji masculine
Pe-acest vecin cu handicap, Trec anii şi ştiu că nu scap,
Vă jur că n-am vrut să-l omor; De-o hibă ce mă întristează;
Dar, ca să-i intre mintea-n cap, Când mintea îţi vine la cap,
I l-am crăpat cu un topor. Diverse organe-ţi cedează.
Ica Ungureanu Nichi Ursei
Clubul Epigramiştilor Clujeni –
Clubul Umoriştilor „Nicolaus Olahus“
„Satiricon“ (CECSC) – 6,85 puncte
Sibiu (CUOS) –7,40 puncte
La bătrâneţe
Când i-a venit mintea la cap Eu nu i-aş spune handicap,
Era năuc de multe ori, Dar tare mă nelinişteşte:
Cu trupu-n birt şi capu-n nori, Când mintea vine către cap,
Iar mintea-n cap când i-a venit Degeaba vine, nu-l găseşte…
El nici atunci nu s-a trezit. Aurel Buzgău
C. Părăian Cenaclul Epigramiştilor Olteni
Unor politicieni Craiova (CEO) – 6,82 puncte
Când împlinită le-a fost vrerea, Ghinionistul
Ca guvernarea să apuce, De-acest destin n-am cum să scap,
La cap li s-a urcat puterea, Aşa-i când dai de ghinioane:
Dar n-au puterea de-a o duce. Când mintea mi-a venit la cap,
Gheorghe Şchiop Erau cam „duse“ alte-organe.
Marius Coge
Asociaţia Epigramiştilor din Moldova Clubul umoriştilor „VERVA“ – Galaţi
(AEM) – 7,30 puncte (CUVG) – 6,47 puncte
Mintea de pe urmă Mintea
Ea are, ca să fie clar,
De nerozie-am vrut să scap,
O comportare cam ciudată:
Deştept să fiu, de mic copil; La unii vine foarte rar,
Şi mintea mi-a venit la cap, La alţii poate niciodată!
Cum e firesc… Într-un azil. Ion Moraru
Ion Diviza
Clubul Epigramiştilor „SPINUL“,
Asociaţia Epigramiştilor hunedoreni Baia Mare (CESB) – 6,23 puncte
„Umor hD“ – 7,07 puncte Virtuozitate masculină
Mi-a venit mintea la cap! Chiar mici excepţii mai încap,
Eu de prostie sper să scap, Dar la bărbaţi, e clar, virtutea
Şi-n urmă, de acum, s-o las, Ce-i bagă minţile în cap
Căci mintea mi-a venit la cap, E senectutea.
Dar nu a stat mai mult de-un ceas. Ioan Fîrte-Adi
Vali Slavu (Continuare la pag. 29)
28 EPIGRAMA
CARUSELUL CU EPIGRAME

e . ..
i g r am
Ep
INVESTIŢIE RURALĂ
În satul cel scăldat în rouă,
Înconjurat de munţi feerici, CONFESIUNE
S-a construit o şcoală nouă...
Dar şi vreo patru, cinci biserici. Ades norocu-n cale mi-a ieşit,
Vasile Larco Şi l-am simţit alăturea, fidel,
Că unde-am mers, mereu m-a însoţit,
„ŞCOLĂREASCĂ“ De regulă, când am călcat în el.
Florin Rotaru
Să vă şcoliţi vă-ndeamnă glia,
Aleşi cu fapte nefireşti
Şi nu uitaţi că puşcăria, ELEVII ŞI INTERESUL
E-n topul şcolii româneşti! PENTRU ÎNVĂŢĂTURĂ
Dan Căpruciu De câţiva ani, în orice şcoală,
Se poate observa, facil,
RECORD ABSOLUT Mobilizarea generală,
Canicula lansase nade; Căci toţi elevii… au mobil!
Cu toate astea poţi să spui că Vali Slavu
Recordul absolut la grade
...A fost la ţuică! FINALA MARE LA CAMPIONATUL
Eugen Deutsch MONDIAL DE FOTBAL GERMANIA
– ARGENTINA 1–0
DILEME PLANETARE
Doar „panzerele“ poartă vina
În confruntările extreme,
Că n-au făcut deloc concesii
Mi-e peste poate ca să ştiu:
Cântând „Nu plânge, Argentina!“
E, pentru luptă, prea devreme,
Pe locul chiar din capul MESSI!
Sau pentru pace, prea târziu?
Vasile Til Blidaru
Eugen Ilişiu

CONSTATARE UNUI COLECŢIONAR

De ce mulţi meşteri nu ne plac? După numărul de ghete
Vă spun îndată cum stă treaba: De la el din casă, cred
Cam des degeaba treabă fac, Că-i stăpânul, – cu regrete –
Dar niciodată pe degeaba. ...Patruped!
Nicolae Peiu George Ceauşu
EPIGRAMA 29
CARUSELUL CU EPIGRAME

Epigrame...

VAJNICUL PENSIONAR
UNUI... NEISPRĂVIT
Îl duce mintea, bătrâneşte,
Să se însoare, ca la carte, Când mori, tot laşi un pumn de oase,
Că unde-s doi puterea creşte Ori într-o urnă, ceva scrum;
Şi întreţinerea se-mparte. Mă-ntreb: el însă ce-o să lase,
Ion Croitoru Căci e… nimic de pe acum?!...
Liviu Gogu
PRIETEN RĂMAS
Unul singur dintre cei ÎN SPAŢIUL SChENGEN
Declaraţi amicii mei Bucuria este mare
Mi-a rămas tot bun amic, Şi francezii au decis
Că nu i-am cerut nimic! Să ne dea, azi, la intrare,
Gheorghe Gh. Popescu Undă verde... de Paris!
Gheorghe Constantinescu-GECO
MIRACULOASA IEŞIRE DIN CRIZĂ
A ZOOTEhNIEI ROMâNEŞTI FUNCŢIA CREEAZĂ ORGANUL
Pe plaiurile carpatine A ajuns, din întâmplare,
Constat că – din motive varii – Într-o funcţie mai mare,
Sunt oi şi vaci tot mai puţine, Astfel că acum, de drept,
În schimb s-au înmulţit... măgarii! A şi devenit deştept.
Grigore Chitul Nicolae Căruceru

(Continuare din pag. 27)

Clubul Epigramiştilor Ploieşteni Clubul epigramiştilor „Cincinat Pavelescu“,
„I. Ionescu Quintus“, Ploieşti Bucureşti (CEPB) – 5,08 puncte
(CEPIIQ) – 5,95 puncte

Cenaclul „hOhOTE“ Tg. Jiu Clubul „Ag pe rime“ – Piteşti

(ChTJ) – 5,92 puncte (CAP) – 5,05 puncte
30 EPIGRAMA
ESEU
SOFRONIE IVANOVICI
– Umoristul, polemistul, antologistul
(partea a III-a)
George Corbu
Evocare prilejuită de împlinirea a 100 de ani de la apariţia primei antologii de epigramă românească:
„EPIGRAMIŞTII NOŞTRI“, coordonată de Sofronie Ivanovici. Încheiem prezentarea personalităţii
primului antologator veritabil de epigramă (NR).
Aportul esenţial al acestui ofiţer-epigramist la epigrama naţională este însă antologia sa, ajunsă
centenară, „Epigramiştii noştri“ (Bucureşti, Tipografia Marin S. Niculescu, 1914).
Antologia reproduce creaţii aparţinând la 16 autori contemporani cu antologistul (toţi aveau să fie
validaţi de posteritate), numărul total al epigramelor selectate fiind 84, într-un volum de numai 47 pagini.
Atrage atenţia prezenţa, justificată, desigur, a celor doi fraţi Ivanovici, ca şi a celeilalte perechi
Cincinat şi Ioan Pavelescu. Este cazul să subliniem că „instituţia“ fraţilor epigramişti este un fapt unic
la noi, unde, în zilele noastre, întâlnim încă una, la fel de prestigioasă: Mircea şi Nelu Ionescu-Quintus,
aceasta impusă în a doua jumătate a secolului precedent.
Surprinde în această venerabilă antologie numărul modic de epigrame (numai două) reţinute de
la fratele lui Cincinat. În general, se remarcă selecţia parcimonioasă a pieselor. Iată distribuţia acestora
pe autori, în ordinea alfabetică adoptată în lucrare: C. C. Braiesku (6 catrene), Cridim (4), A. C. Cuza,
căruia îi sunt reţinute şi două epigrame formate din câte 8 versuri (9), Toma Florescu (10), Giordano (6),
I. Ionescu-Quintus (6), Ştefan Ivanovici-Terenţiu, fratele autorului (6), I. Nicolescu-Chic (4), Cincinat
Pavelescu (4), Ioan Pavelescu (2), I. Gr. Perieţeanu-Narcis (4), Constantin Rîuleţ (4), Radu D. Rosetti
(4), A. Sterescu-Orel (3), D. Teleor (6) şi, bineînţeles, autorul, Sofronie Ivanovici (6). Chic, Narcis şi
Orel sunt pseudonimele adăugate la numele epigramiştilor ce le utilizau în presă sau în semnarea
volumelor personale.
Interesant de semnalat este faptul că, dintre autorii antologaţi, până la acea dată nu-şi strânseseră
epigramele în volum fraţii Pavelescu şi autorul antologiei însuşi.
Intitulată „Câteva cuvinte asupra epigramei“, prefaţa lucrării – sobră, pertinentă şi extrem de concisă
(depăşind cu puţin trei pagini), probează o bună cunoaştere a stadiului de dezvoltare a genului la noi, la sfârşit
de secol XIX şi început de secol XX. Ea conţine o schiţă orientativă a drumului parcurs de epigramă de-a
lungul timpului, cu menţionarea numelor unor epigramişti aparţinând diverselor literaturi şi popoare, din
antichitate până la zi, şi făcând sumare referiri şi la literatura noastră, apreciind că, în cadrul acesteia,
„epigrama a luat un avânt apreciabil în ultimul sfert de secol“, dar că „deşi la noi epigrama se cultivă
relativ de puţină vreme, totuşi se poate spune, fără exagerare, că avem câteva epigrame cari pot figura cu
cinste alături de cele mai reuşite producţiuni similare din literaturile străine“.
Îşi justifica astfel întreprinderea, insistând cu drept cuvânt asupra condiţiei speciale a genului:
„Cât de dificil este genul de care ne ocupăm se poate observa din faptul că epigramiştii de valoare ai
lumii pot fi număraţi pe degete, iar din adevăratele epigrame ale acestora, d-abia s-ar putea întocmi
un volumaş de câteva zecimi (sic) de pagini. Nu orice om de duh poate fi un îndemânatic epigramist:
nu mai vorbim de cei săraci cu duhul, cari confundă epigrama cu calamburul anodin, cu glume comune
versificate (meteahnă perpetuată până astăzi – n.n.), cu anoste jocuri de cuvinte, cu pornografia, cu
insulta şi cu batjocorirea defectelor fizice. În cadrul îngust al celor patru versuri, se cere epigramistului
nu numai o formă desăvârşită, simplitate şi claritate, dar şi un puternic spirit de observaţie, fină şi
discretă ironie. De aceea este atât de splendidă răsplata celui care a reuşit să condenseze sare atică în
patru versuri: o singură epigramă e deajuns ca să asigure nemurirea unui scriitor, cum este cazul lui
Piron, mult mai cunoscut prin faimosu-i epitaf (Ci –gît Piron, qui ne fut rien, / Pas meme academicien)
decât prin toate comediile şi tragediile ce a produs“ (Prefaţa, pp. 4–5).
Ivanovici face şi constatarea justă că „românul este din firea lui ironic, zeflemist, şi dovada despre
aceste însuşiri o fac nenumăratele snoave şi anecdote populare, dintre cari unele sunt adevărate perle
de umor“, considerând că „în literatura noastră populară, de la o vreme au început să apară şi
epigramişti“, ceea ce, în opinia noastră, nu corespundea realităţii, deoarece epigrama populară –
strigătura – precede epigrama cultă, fără a i se putea fixa, fie şi aproximativ, o dată de naştere. Oricum,
încheierea pe care o trage antologistul, parafrazând formula celebră a lui Alecsandri, anume că „românul
e născut epigramist“, are valoare de adevăr axiomatic. I s-ar putea reproşa acestei antologii absenţa
unor nume care îşi dăduseră până la aceea dată măsura talentului lor epigramatic, dintre care le amintim
EPIGRAMA 31
ESEU
pe cele ale lui Valentin Bude, Th. M. Stoenescu, N. Burlănescu-Alin, N. Mihăescu-Nigrim, unii dintre
ei editându-şi volumele de epigrame (Anton Pann şi D. Bolintineanu nu sunt nici măcar amintiţi).
În privinţa criteriului de selecţie a epigramelor, autorul nu ezită să-şi împărtăşească exigenţele
proprii: „am reprodus (...) numai acele bucăţi cu caracter de generalitate şi necontestată paternitate,
cari merită mai mult sau mai puţin să fie intitulate epigrame, lăsând cititorilor deplină libertate de
apreciere, cu toate că ne-ar fi fost destul de uşor să arătăm în ce măsură fiecare dintre aceşti autori a
izbutit să atace interesantul şi atât de dificilul gen epigramatic“ (Prefaţa, p. 6).
Respingerile sale se bazează pe conformarea la unele dintre canoanele enunţate: „G. Sion, N. T.
Orăşeanu, Gh. Dem. Teodorescu şi Alexandru Macedonschi, pe lângă alte producţiuni literare, au alcătuit
şi epigrame, cărora le lipseşte însă caracterul de generalitate“ (s.n.).
Opţiunea, însă, act prin excelenţă subiectiv, deşi subordonată criteriilor stabilite, se resimte, pe
alocuri, de pe urma gustului autorului şi a limitelor vremii în care a apărut lucrarea.
Implicită în Antologia sa, concepţia lui Sofronie Ivanovici despre o astfel de lucrare devine
explicită şi într-o scrisoare pe care acesta i-o trimite, la 16 iunie 1958, lui Leonard Paukerov, publicistul
care în acei ani se străduia din răsputeri să elaboreze o antologie a epigramei româneşti, şi care ne-a şi
pus-o la dispoziţie (scrisoarea, dar şi antologia întocmită). Iată un pasaj semnificativ din acest document
revelator: „V-am rugat şi vă rog încă, de a nu se pierde din vedere ca, în această partidă a mea, să
figureze şi cele trei epitafuri: Pe mormântul unui avar, Pe mormântul unui cartofor şi Epitaf câinelui
meu. Vi le alătur, din nou, în copie. Cu atât mai mult trebuie să figureze aceste trei bucăţi, cu cât Dvs.,
în partida mea, ce mi-aţi întocmit-o şi mi-aţi citit-o, la prima întâlnire, cuprinde şi catrene epigramatice
(toate sublinierile sunt în text), sub formă de definiţii, în locul altor bucăţi pur epigrame sau epitafuri.
Antologia Dvs. fiind în stil mare, e un „istoric al epigramei româneşti“ şi trebuie să cuprindă, în primul
rând, toate epigramele, epitafurile şi catrenele reuşite, în formă şi fond, căci, contrar, îşi ştirbeşte
prestigiul ei literar. Apoi, după cum v-am mai spus, pentru cititori, amatori de umor, nu importă numele
autorului, mai cunoscut sau mai puţin cunoscut în literatura generală, – lor, cititorilor, le trebuie un
umor sănătos, fiindcă latinul spune: „Satira nu admite mediocritate“. Într-o antologie în stil mare,
se admite (sic) însă şi bucăţi mai uşoare, dar picante, avându-se în vedere cum a decurs, de la început,
progresul genului epigramatic (...)“.
Era metoda, pe care autorul însuşi a căutat s-o urmeze în alcătuirea propriei sale antologii.
Să ni se permită a stărui asupra a două piese cuprinse în acest extrem de valoros florilegiu
epigramatic, întrucât ele se constituie deopotrivă în semnalări şi rectificări de istorie literară.
În succintul studiu introductiv (prefaţă), la care ne-am mai referit, Ivanovici citează un epitaf a
cărui origine este prezentată a fi folclorică: „În această groapă / Zace un sicriu, / În sicriu un popă /
Şi-n popă rachiu“. Am arătat altădată provenienţa acestui catren, şi anume originea lui cultă.
Între epigramele lui Toma Florescu figurând în Antologie se află şi această cugetare epigramatică:
„Universul e o carte, / Dumnezeu i-a fost zeţar, / Iar în carte-i şi „Pământul“: / O eroare de tipar“ („O
tristă constatare“). Epigrama a fost, desigur, depistată de antologist în presa timpului, devreme ce nu este
de găsit în volumul acestuia.
În cursul său de poezie, G. Călinescu, discutând diversele modalităţi poetice, între care şi literatura
suprarealistă, spune: „Adevăratul dicteu automatic a fost definit şi profesat de suprarealişti şi îndeosebi
de teoreticianul lor Andre Breton. Cum acesta este medic de boli mintale, am putea să bănuim că e
vorba de o contagiune simpatetică, nu rară în astfel decazuri, că anume Breton încântat de vorbirea fără
frenţiune, plină de surprize a paranoicilor, ar dori s-o imite. Totuşi, fapt dezamăgitor, foarte rar demenţii
vorbesc în aşa chip încât să nu fie înţeleşi deloc, cum e cazul cu poeţii suprarealişti. Compoziţia lor e
mai degrabă plată. Iată o poezie intitulată Pământul de un schizofrenic, citată în Cursul de psihiatrie
din anul 1923–1924 al răposatului dr. Obreja: „Vremea e o carte / Dumnezeu a fost zeţar / Iar în carte
e pământul / – o eroare de tipar“.
Ciudat şi sinuos este traseul acestei epigrame: din Antologie la Cursul de psihiatrie, apoi la cel
de poezie şi înapoi, iarăşi, la Antologie, deoarece locul ei rămâne, încă de acum o sută de ani, cel
statornicit de Sofronie Ivanovici, ea nefiind câtuşi de puţin „creaţia“ unui schizofrenic, ci a unui
epigramist de primă mărime.
Fapt remarcabil, corifeii Antologiei lui Ivanovici, cel puţin după numărul mare de epigrame alese,
sunt Toma Florescu şi A. C. Cuza. În încă neîntrecuta sa Istorie a Literaturii Române, acelaşi
G. Călinescu avea să reţină, în calitate de maeştrii ai genului, în cadrul unui capitolaş aparte, doar pe
I. Ionescu-Quintus şi Cridim. Mult prea puţin şi, pe deasupra, nedrept. Sofronie Ivanovici, în treacăt fie
zis, nu numai că nu şi-a aflat locul în această vastă panoramă a literaturii naţionale, neegalată încă, dar
nu s-a bucurat nici măcar de o menţiune. (Continuare în pag. 38)
32 EPIGRAMA
CONCURS

Rezultatele concursului
„EPIGRAMEI “
Tema:
„Secet\ mare “
Secetă? Da’ de unde?! A plouat cu
epigrame bune, de ni s-a uscat gâtlejul de
atâta râs. Dar, după o bere-două-trei- SECETA ŞI SALVAMARUL
patru... iacătă şi câştigătorul, în persoana
E simplu astăzi cu salvarea,
d-lui Eugen Ili[iu, În munca mea e trai, neneacă:
care a turnat în pahare următoarea Scăzu aşa de tare marea,
epigramă: Că nimeni nu se mai îneacă!
SECETĂ MARE Petru-Ioan Gârda
De două luni n-a mai plouat, METEOROLOGII
Şi-s morţi de sete vârcolacii, Cu prognoza lor zglobie
Iar solul e aşa uscat, Nu doresc să ne-nfioare.
C-aleargă, după câini, copacii… Spun că secetă-o să fie...
Doar ca să plecăm la mare!
La câţiva stropi de podium, am reuşit Constantin Manea
cu greu să selectăm alţi câţiva nesecaţi: SIMILITUDINE
INUNDAŢII LA MURFATLAR Veştejit, în lan, e grâul,
Afirmă dezolaţi bărbaţii, Focul mistuie hotarul,
Privind spre via potopită, Soarele-a secat pârâul,
Cum că aceste inundaţii... Iară soaţa-mi... buzunarul.
Ion Răşinaru
Aduc o „secetă“ cumplită.
Nae Bunduri CAUZĂ – EFECT
INEChITATE Afirmă unii analişti
Ritos, cu ifose savante:
Ne arde seceta-n fruntarii, Când sunt prea mulţi epigramişti,
Pământul geme greu sub sapă E mare secetă de poante!
Şi-n vremea asta, toţi mai-marii Nicuşor Constantinescu
Au şanse de-a intra la apă!
Gheorghe Bălăceanu IMUNII SECETEI
Seceta e clocotită
CĂLDURĂ MARE Când se lasă peste ţară;
Văzând prognoza asta sumbră, Doar o tagmă-i ocrotită:
Constat cum scapă cine vrea: Turma cea de pierde-vară.
Cei grijulii trag toţi la umbră, Sever Purcia
Cei fără grijă – ... la măsea! Printre picături, au mai scos capul la
Grigore Chitul suprafaţă, doar pentru o gură de aer, alţi
câţiva curajoşi: Nicolae Căruceru, Gh.
IRIGAŢII PREFERENŢIALE Constantinescu-GECO, Vasile Vajoga,
Chiar dacă seceta se-abate Petre Băneşti, Valentin David, Florina
Pe-ntinse-ogoare, cu putere, Dinescu-Dinu, Dorel Vidraşcu, Vasile
Larco, Dan Căpruciu, Mircea Micle, Ionel
În ţară nu sunt irigate Iacob-Bencei, Corneliu Zeana, Nicolae
Decât terasele... cu bere. Mihu, Nicolae Peiu, Eugen Deutsch, Grig
Ioan Fîrte-Adi M. Dobreanu, Ştefan Al.-Saşa.
EPIGRAMA 33
CONTRIBUŢII
Al. O. Teodoreanu – PĂSTOREL,
120 ani de la naştere, 50 de ani de la dispariție
Dr. Elis Rpeanu
Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Al. O. Teodoreanu şi 50 de ani de la trecerea
sa în eternitate. Este nu numai unul dintre cei mai mari epigramişti şi umorişti români, ci şi unicul dintre
clasici, care a apucat „vremurile noi“, de după 1944, când întreaga creaţie literară a fost subordonată unei
singure ideologii. Datele esenţiale privind viaţa şi opera sa sunt prezentate în micromonografia publicată
în vol. „EPIGRAMA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ“ (Ed. Dealul Melcilor, Braşov, p. 272–325), articolul
prezent cuprinzând un sumar biobibliografic, precum şi informaţii noi, revelatoare pentru destinul acestui
reprezentant al spiritelor scânteietoare din literatura română.
S-a născut într-o familie de intelectuali de tradiţie la Dorohoi – reşedinţă a Vornicului Ţării de Sus, cu
strălucit trecut intelectual şi artistic, despre care Jules Romains a afirmat că este „Oxfordul românesc“. Tatăl
lui Păstorel, Osvald, urmaş al unei adevărate dinastii de avocaţi, devine o figură marcantă a Iaşiului. Era vestit
pentru generozitatea lui şi, după o vizită la redacţia ziarului OPINIA sau după un chef, avea târgul ce povesti
multe zile. Mama sa, Sofia Teodoreanu, fiica preotului Gavriil Muzicescu, născut în Basarabia, muzicolog,
dirijor al corului Mitropoliei din Iaşi. Despre aceasta, Ştefania Velisar (Lily Lupaşcu, soţia lui Ionel), notează
în cartea „URSITUL“: „Era o mare putere în făptura ei, cu faţa netedă şi palidă /.../ şi cu un zâmbet cu ochii
pe jumătate închişi, ca şi cum ar fi ascultat depărtate acorduri triste. Apoi, în mare contrast, avea scurte
izbucniri de veselie, cu râs puternic şi tânăr, de răsunau pereţii“.
Aceştia sunt părinţii celor trei fraţi – Păstorel, Ionel şi Puiu, cel căzut eroic, ca aviator pe frontul din
Franţa. Păstorel a moştenit de la tata verva şi farmecul, jovialitatea, dar şi dragostea pentru chefuri bine
stropite cu „lacrimi de struguri“, iar de la mama, darul muzical ce l-a favorizat să memoreze operele
muzicale sau literare, imprimându-i armonia ritmului şi a rimei, astfel încât majoritatea epigramelor
sale sunt bijuterii literare, adevărate modele de prozodie. (Tot de la mama sa a învăţat gastronomia, arta
de a face cozonaci cu 50 de ouă la 1kg de făină). „Păstorel a rămas toată viaţa copilul teribil al familiei,
întreţinut mai întâi de părinţi, apoi de Ionel, simpatizat pentru impertinenţa sa de Cyrano şi indiferenţa
cu care trata problemele pecuniare, pentru eleganţa-i vestimentară şi morală, pentru prezenţa-i plăcută
la petreceri“ (Aurel Leon). A dus o viaţă de boem, a fost gurmand, a fost învingătorul şi învinsul vinului,
i-a plăcut coniacul bun. Pretutindeni împrăştia voie bună, optimism, sete de viaţă şi nu se sfia să trateze
cu umor solicitările oficialităţilor. Când a fost chemat să-şi declare venitul pentru a-şi plăti impozitul,
el, juristul care nu practicase Dreptul decât cel mult un an de zile, s-a prezentat astfel: „ N-am venit că
am venit, / Am venit că n-am venit“!
Cel care scrie prima epigramă la 18 ani, adresată tatălui său – candidat la un post de senator al
Partidului Conservator (Osvald a obosit / În sălile Palatului / Şi-şi caută odihna / În „dormitorul
statului“), debutează în 1928 cu volumul „HRONICUL MĂSCĂRICIULUI VĂLĂTUC“. În legătură
cu acest debut, în volumul „MICI SATISFACŢII“, apărut în 1931, face cunoscut un principiu care ar
trebui însuşit şi de cei care-l citează ca pe o acoperire a volumelor slabe publicate, precum că, pentru el,
două-trei epigrame reuşite ar motiva apariţia unei cărţi în domeniu. Aceasta a fost o constatare critică la
adresa stării de fapt din acea perioadă când, ca şi astăzi, devenise contagioasă boala „epigramitei“. De
fapt, iată care e convingerea lui: „Tipărisem prima mea carte. Aş fi putut-o tipări cu şapte ani mai înainte,
dar toate cărţile de debut suferă de apendicită. De aceea, cred că e bine ca domnii autori să le ţină cât
mai mult sub observaţie, pentru ca prima criză să le extirpe organul inutil. Asta am făcut... am socotit
întotdeauna că un scriitor trebuie să se ocupe cât mai mult de cartea lui atunci când o scrie şi deloc după
ce a pus-o în vitrină“.
Formaţia lui Păstorel stă sub semnul VIEŢII ROMÂNEŞTI de sub conducerea lui Garabet
Ibrăileanu. „Copil, la VIAŢA ROMÂNEASCĂ, am învăţat a preţui scrisul fruntaşilor literaturii noastre.
Adolescent, cu VIAŢA ROMÂNEASCĂ petreceam cele mai frumoase ceasuri ale vacanţelor. Astăzi, în
VIAŢA ROMÂNEASCĂ am urmărit desfăşurându-se cele mai de seamă talente ale acestei vremi. Şi,
pentru a spune tot, VIAŢA ROMÂNEASCĂ m-a călăuzit cu indulgenţă, îndrumându-mi primii paşi
nesiguri pe poleiul primejdios al publicisticii“. Cu alte cuvinte, cel care avea să oficieze în templul
literaturii umoristice, şi-a făcut „ţârcovnicia literară în strana VIEŢII ROMÂNEŞTI“. Apoi, mai târziu,
scrie: „Toţi cei care am trecut prin această redacţie ne iubim şi ne stimăm. Un succes al unuia e
sărbătoare pentru toţi“. (Fără să vreau, mă gândesc că aşa mi se părea că se întâmpla în Clubul
CINCINAT PAVELESCU, pe vremea lui Mircea Trifu).
34 EPIGRAMA
CONTRIBUŢII
Versurile şi proza lui vor apărea şi în: „BILETE DE PAPAGAL“ , „FAPTA“, „CONTIMPORANUL“,
„HIENA“, „FLACĂRA“, „ADEVĂRUL LITERAR ŞI ARTISTIC“, „ŢARA NOASTRĂ“, „UNI-
VERSUL LITERAR“ etc. Pretutindeni împrăştia voie bună. Până şi în război (primul război mondial,
în care a fost grav rănit, a fost decorat cu „Steaua României“ şi avansat căpitan), firea lui de om cu
gluma pe buze l-a făcut iubit de camarazi şi de soldaţi.
În 1931 apare volumul „STROFE CU PELIN DE MAI / CONTRA IORGA NECULAI“, care a
stârnit vâlvă atât printre contemporani, cât şi printre urmaşi. În aceste „strofe“, „epigrama se articulează
într-un segment de epopee burlescă. /.../ Ceea ce pare la început rodul unei polemici „cordiale“,
îngroşarea tuşei împinge strofele către o sarabandă a burlescului. Astfel, Păstorel se plasează în
descendenţa eposului eroi-comic (Ioan Tatomir, LUCEAFĂRUL, 28 ian. 1998). „Fie neamţ, chinez,
hindus, / Omul din maimuţă vine. / Numai Iorga, ştim prea bine, / Că se trage din Larousse“; „Când
Iorga, meşter între meşteri, / Prin munţi sălhui îşi urlă versul, / S-ascund jivinele prin peşteri / Şi apele
îşi schimbă mersul“. Concluzia: „Între relativ puţinii autori de epopei din literatura română, ciclul lui
Păstorel propune o perspectivă diferită. Cea a ludicului, mimând seriozitatea istoriei“ (id.).
În 1936, după o cură de ape minerale la Karlsbad, lansează volumul „VIN ŞI APĂ“, care cuprinde
catrene şi câteva parodii, bucurându-se de ilustraţia talentatului caricaturist Ion Anestin. Iată prima
strofă din sonetul „Poveste ieşeană“: „La Iaşi, unde se coace bine via, / Trăia demult un tânăr cărturar /
Ce-şi stăpânea învăţul bine, dar, / Nu-şi prea putuse stăpâni beţia...“
În 1937 i se conferă Premiul Naţional pentru Proză, pe care nu se poate spune că nu-l merita, dar se
datorează confuziei care se făcea între Ionel şi Păstorel, care-l defavoriza pe Ionel şi îl favoriza pe Păstorel.
Între 1920–1940, epigramele sale, ca, de altfel şi articolele şi pamfletele în care, pe un ton glumeţ-
amar, ataca „problemele arzătoare“, descreţesc frunţile cititorilor. În al treilea deceniu, părăsesc arena
epigramei, pentru totdeauna, Macedonski, Teleor, Florescu, Bogrea, Ion Pavelescu şi Giordano, iar în
cel următor, înainte şi după apariţia antologiei lui Crevedia (1933), se sting Cincinat Pavelescu, Ion
Ionescu-Quintus, Valentin Bude şi Vero. Păstorel rămâne cel mai de seamă dintre mânuitorii condeiului
ascuţit care să ducă mai departe ştafeta acestei specii.
După schimbările care au loc după 1944, Păstorel – creator şi receptor – a preluat multe dintre
poantele şi bancurile care circulau, fixându-le în catrene. Cunoscând o circulaţie literară, precum
folclorul, multe au fost schimbate, adaptate gustului omului simplu care, în general, nu se împiedică de
cuvintele izgonite din dicţionar. Îndrăzneala acestor „poezioare“ nu putea rămâne fără urmări. Astfel,
după căsătoria cu doamna Poenaru-Căplescu, în 1953 (la 59 de ani), „care a fost, până la moartea lui,
cea mai potrivită tovarăşă de viaţă“ (D.Botez), scriitorul intră în atenţia organelor de Securitate, făcând
parte dintre mulţii intelectuali care au suferit ani de detenţie pentru libertatea opiniilor lor. El a fost
vizat cu atât mai mult cu cât, pe lângă catrenele privind noile realităţi aduse de guvernul lui Petru Groza,
atacase, şi mai înainte, amestecul „ruşilor“. Iată câteva epigrame care s-au transmis pe cale orală, nefiind
publicate de Păstorel (dar adunate de George Zarafu în „ANTOLOGIA EPIGRAMEI POLITICE“,
Editura Mihai Frunză, 1994, precum şi în broşura „POLITICE ŞI APULITICE“) :
Statuii soldatului sovietic „Votaţi Soarele“
Soldate rus, soldate rus, Când te văd aşa, pe garduri,
Te-au înălţat acolo sus Şi cu raze împrejur,
Că liberaşi popoarele, Zău că-mi vine să te-asemui
Sau fi’ncă-ţi put picioarele? Cu o gaură de c...!
Regimului instaurat de comunişti
*** Din Banat şi pân’ la Iaşi,
Pe drumeagul din cătun Se resimte lipsa sării,
Ieri venea un rus, şi-un tun: Fi’ncă cei mai mulţi ocnaşi
Tunul – rus Au ajuns la cârma ţării.
Şi rusul – tun!
Radioului (unde îi era permis să intre
Petru Groza a călătorit doar prin spate, prin strada Temişana)
şi în Extremul Orient De un an şi jumătate
De la Iaşi la Port Arthur, Mă băgaţi mereu prin spate,
Petru Groza, în carlingă, Pe când eu, întraga viaţă,
N-a găsit atâta c... V-am băgat mereu prin faţă!
Cât ar fi putut să lingă! (Continuare în pag. 38)
EPIGRAMA 35
INTERVIU
(Urmare din pag. 5)
i-o susţin, epigrama poate face mult, completând tabloul pe care il configurează epocii istorice
literatura (cea considerată mare), artele plastice şi muzica, dar şi filozofia, biserica şi alte instituţii.
4. Cum aţi defini Dumneavoastră epigrama?
Mă voi strădui să dau o definiţie scurtă, deşi incompletă. Epigrama, rezumând într-un
fel şi cele afirmate până acum, este o specie, în primul rând literară, având o formă scurtă, în
versuri, cu o mare concentraţie de idei şi imagini, exprimând o atitudine şi o credinţă.
Epigrama adevărată este un suflet mare într-un trup mic. Marele critic Şerban Cioculescu
spunea: – citez din memorie – că: „în epigramă inteligenţa musteşte ca şampania“. Ducând
mai departe analogia, pe lângă şampanie, există şi vinul dulce sau sec (chiar triplu sec!),
pelinul (amar); dar vinul poate deveni, prin harul lui Dumnezeu, şi împărtăşanie.
5. Consideraţi că există o filozofie (logică) a epigramei?
Consider nu doar că există o filozofie (logică) a epigramei, ci că epigrama însăşi are o
logică şi poate fi şi filozofică. Acestea fac parte din potenţialul ei de necontestat, dar actualizat
mai deplin sau parţial, după talent, dar şi cu multă strădanie. Cine nu munceşte serios, nu ia în
serios epigrama. Desigur, e bine când epigramistul are dispoziţie ludică, dar aceasta este pentru
a-l scoate din rutină, a-l menţine cu mintea trează, păzindu-l de snobism. Autorironia este o
calitate binefăcătoare penru orice epigramist.
6. Care ar fi, după Domnia voastră, secretul unei bune epigrame?
În afară de prozodie, care este la îndemâna autorului, şi care trebuie să fie perfectă, limbajul
se cere să fie simplu, dar nu banal; versurile de la început să pregătească inteligent poanta sau
concluzia, care trebuie să reprezinte ceva nou. Noutatea are forme multiple, nu se limitează la
poantă cu orice pret, poate fi o cugetare, o atitudine diferită de cea obişnuită, o interpretare nouă
a unui fapt acceptat de majoritate după nişte prejudecăţi, sau înţelese greşit sau incomplet din lene,
din comoditate.
7. Aţi fost tentat să scrieţi epigrame? În caz afirmativ, vă rog să transcrieţi, pentru
cititorii revistei noastre, unele dintre acestea.
Scriu demult epigrame. Am frecventat Cubul epigramiştilor „Cincinat Pavelescu“ din
Bucureşti, începând din anul 1982. Pe atunci, Clubul era condus de o personalitate a epigramei
româneşti, Mircea Trifu. Printre participanţi se găseau mulţi alţi mari epigramişti de la care aveam
ce învăţa: Nicolae Ghiţescu, Alexandru Clenciu, Ion Grigore din Ploieşti, fraţii Mircea şi Nelu
Ionescu-Quintus tot din Ploieşti, Nicolae Petrescu din Piteşti şi alţii. Să nu se supere cei pe care
nu i-am pomenit, dar eram tânăr pe atunci şi puţin priceput în aprecieri. Transcriu mai jos câteva
epigrame proprii, încercând să reprezint cât mai bine diverse tendinţe:
UNEI EDITURI ZăDăRNICIA REÎNCARNăRII
Mi-a scos aşa puţine exemplare, Întreb: – Scăpare de prostie,
Încât mi-am spus: – Am fost un dobitoc Prin re-ncarnare poat-să fie?
Că n-am zvârlit volumul meu în foc, – Nu! Fără minte dac-ai fost,
Căci soba are un tiraj mai mare! Te re-ncarnezi tot într-un prost!
NERECUNOSCăTOR ÎMPăRŢEALă
Nerecunscător şi nesupus, Americanii cei suspuşi,
Căinţa sper că nu-ţi va fi târzie; Au frică-n lume doar de ruşi,
Pe când tu n-ai nici timp de Cel de Sus, Iar ruşii, cât de grandomani,
El are pentru tine veşnicie! Au teamă de americani.
Morala:
Când totu-mpart cei mari şi grei,
Împart şi frica între ei!
Apare şi o „găselniţă“ a mea: epigrama cu morală, care permite completarea ideii în
mod cât mai neaşteptat. (Continuare în numărul următor)
36 EPIGRAMA
CARICATURA

VIRGIL TOMULET
,
În acest număr, avem plăcerea de a vă prezenta
un pionier. Atât în sensul cunoscut de noi până în 1989
– prin colaborarea cu publicaţiile adresate copiilor:
JOBARAT, ARICI POGONICI, CUTEZĂTORII etc., cât şi
prin contribuţia adusă la promovarea unei specii mai
„aparte„ a graficii, şi anume Banda Desenată (comics-
ul). Destul a menţiona ca, împreună cu Dodo Niţă, alt
împătimit al BD-ului, a editat DICŢIONARUL BENZII
DESENATE DIN ROMÂNIA, în care sunt prezentaţi
peste 100 de artişti.
Să îi urăm „Bun venit“ artistului clujean Virgil
Tomuleţ în paginile EPIGRAMEI! (LGH)
EPIGRAMA 37
DE-ALE NOASTRE

FI}I PE FAZ |! Ê È ¿ FI}I PE FAZ|!

l Centrul Cultural „Dunărea de Jos“ şi Clubul Umoriştilor „VERVA“ din Galaţi organizează
Festivalul Naţional de Epigramă „Umor la Mila 80“ ediţia a XVII-a, în perioada 3–5 octombrie 2014.
În cadrul acestui festival lansăm concursul de epigrame cu temele: 1. „În coadă de peşte“; 2. „Luna
de miere“; 3. Temă liberă.
Se vor trimite câte două epigrame inedite la fiecare temă, cu semnele diacritice corespunzătoare,
într-un exemplar, pe o singură pagină format A4, în sistem motto, până la data de 20 septembrie 2014
pe adresa: Ion Moraru, Str. Siret nr. 62, loc. Independenţa, cod 807165, jud. Galaţi cu menţiunea
„pentru concursul de epigrame“. La concurs pot participa epigramişti de pretutindeni, membri sau nu ai
U.E.R., cu excepţia celor din Galaţi.
Informaţii suplimentare se pot obţine de la preşedintele Clubului Ion Moraru, la tel. 0766432075
sau e-mail: moraruion@yahoo.com.

l CJCPCT Gorj, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Christian Tell“, Şcoala Populară de Artă,
Uniunea Epigramiştilor din România, Asociaţia Naţională a Caricaturiştilor, Grupul de Publicaţii
„Flacăra“, Liga Culturală „Fiii Gorjului“, Consiliul Local şi Primăria Runcu, Societatea Umoriştilor
Gorjeni, organizează, în perioada 24–26 oct. 2014, ediţia a xxII-a a Festivalului Naţional de Umor
„Ion Cănăvoiu“, pe următoarele secţiuni:
I. Concurs de volum, inclusiv antologii. Participă volumele de umor (epigramă, fabulă, proză scurtă
/poezie umoristică...) tipărite în perioada oct. 2013 – oct. 2014; II. Concurs de epigramă. Se concurează
cu 10 epigrame, câte 2 pe temele: „Vulturul nu prinde muşte“ (proverb latin); „Teorie şi… practică“
(din I. Cănăvoiu, vol. „Cobra regală“), şi 6 pe teme libere; III. Concurs de fabule. – 3 fabule; IV.
Concurs de proză scurtă. – 3 proze de maxim 3 pagini fiecare; V. Concurs de parodie / poezie
umoristică – câte 5 creaţii (este obligatorie anexarea operei după care s-a realizat parodia); VI. Concurs
de caricatură / fotografie umoristică. Se vor trimite minimum 5 caricaturi / fotografii, de format A4
în passepartou, pe teme libere.
Autorii interesaţi de concurs îşi vor trimite lucrările (la secţiunile II, III, IV şi V în două exemplare,
pe adresa: Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, str.
Calea Eroilor 15, Târgu-Jiu, cod 210135, Gorj, până la data de 17 octombrie 2014 (data poştei).
Nu este admisă participarea în concurs a autorilor laureaţi (cu premiul I) la ultimele trei ediţii.
Vor fi respectate obişnuitele condiţii ale expedierii în sistem motto. Obligatoriu va fi menţionat un
telefon de contact. Pentru secţiunile volum şi caricatură condiţia de „motto“ se exclude.
Informaţii suplimentare la telefoanele: 0253-213.710, e-mail: traditii_gorj@rdslink.ro sau
0721-370.057 (Ion Cepoi – director CJCPCT Gorj), 0727-930.333 – Viorel Surdoiu, e-mail:
viorelsurdoiu@gmail.com

REGULAMENTUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE POEZIE ŞI EPIGRAMĂ

„ROMEO ŞI JULIETA LA MIZIL“, Ediţia a VIII-a, 2014–2015
SECŢIUNILE FESTIVALULUI: POEZIE – patru poezii; EPIGRAME – patru epigrame.
La concurs pot participa tinerii români de… orice vârstă peste 14 ani şi de pretutindeni!
ÎNSCRIEREA: se face fie pe www.romeojulietalamizil.ro sau prin poştă, pe adresa: prof. Laurenţiu
Bădicioiu, Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu“, str. N.Bălcescu, nr.131, Mizil, Prahova, cod 105800,
cu menţiunea: pentru „Romeo şi Julieta la Mizil“, ed. a VIII-a. Data Limită: 31 decembrie 2014.
PREMIEREA: 24.01.2015, la Mizil.
Tema impusă, MIZILUL, este la secţiunea Epigramă, doar pentru o singură epigramă. Celelalte au
teme libere. Surse: Furnica, 175 de minute la Mizil, de G.Bogza, O zi solemnă, de I.L Caragiale,
Romeo şi Julieta la Mizil, de G. Ranetti şi alte surse pe care le găsesc concurenţii. Informaţii foarte utile
pe www.romeojulietalamizil.ro. Poeziile / epigramele trimise nu trebuie să fi fost publicate pe hârtie
până la postarea clasamentului. Un motto trebuie adăugat în FIŞA DE ÎNSCRIERE pentru ca, numai
ulterior jurizării, concurentul să poată fi identificat. Textele vor fi scrise obligatoriu cu Times New
Roman, font 11, cu diacritice, fără alte sublinieri sau intervenţii. În caz contrar organizatorii îşi
rezervă dreptul de a elimina concurentul.
Precizăm că, pentru cei care nu au internet, materialele pot fi trimise prin poştă (la adresa de mai sus),
semnate cu motto, în acelaşi plic introducându-se un plic închis, pe care va fi scris acelaşi motto, În
acesta se va găsi fişa de înscriere cu adresa de domiciliu, mailul, telefonul, ocupaţia, CNP-ul
participantului. Fisa se poate descărca de pe site-ul www.romeojulietalamizil.ro.
38 EPIGRAMA
ESEU
(Urmare din pag. 31)
Printre lucrările gândite şi, din păcate, nefinalizate de Sofronie Ivanovici, se numără antologia
„Amorul în epigrame“, în care intenţiona să adune epigrame la temă de: Cincinat Pavelescu, Radu D.
Rosetti, I. Gr. Perieţeanu, D. Teleor, Toma Florescu, Ionescu-Quintus, N. Crevedia, C. Rîuleţ, Ivanovici-
Terenţiu, C. C. Braiesku, Aurelian Păunescu, Polyclet, Cridim, Vero, F. Lobodă etc.
Dintr-o altă perspectivă şi cu un inventar mult sporit de nume, o asemenea lucrare avea să fie
realizată abia în zilele noastre.
Pentru ultima dată, Sofronie Ivanovici avea să apară în presă la data de 1 aprilie 1961, când
cotidianul „Informaţia Bucureştiului“ îi reproducea epitaful destinat mormântului unui clovn, selecţionat
dintre multele catrene prezentate la un concurs organizat de respectivul ziar: „Voi ce aţi râs cu lacrimi,
/ Când vă distram mereu, / Depuneţi acum una / Şi pe mormântul meu!“
Vom încheia prezentul excurs istorico – literar afirmând că oricâte remarci (de obiecţii, în
circumstanţele date, nu credem că poate fi vorba) s-ar mai putea face în legătură cu această antologie
– unicat, Sofronie Ivanovici a adus un admirabil serviciu epigramei, atrăgând atenţia asupra fenomenului
ca atare şi aşezând o piatră de hotar pentru evoluţia viitoare a genului.
Prezentul studiu a ţintit să readucă în lumină un om şi o antologie – prima în istoria genului – ce
poate constitui încă un model pentru cei ce, preţuind spiritul de înaltă calitate, vor năzui, la rândul lor,
să-l înfăţişeze la adevărata lui valoare.
Contribuţia lui Sofronie Ivanovici, prin această operă de pionierat, menită a ratifica o anumită
realitate literară ce se revendică de la specificul naţional: transformarea epigramei româneşti într-un
gen de literatură, trebuie elogiată cu atât mai mult cu cât astăzi epigrama a atins dimensiunile unei
veritabile mişcări literare – Uniunea Epigramiştilor din România fiind expresia instituţionalizată a
acestui fenomen singular în spaţiul românesc.

(Urmare din pag. 34)

Câţiva ani, Păstorel e supus interogatoriilor şi, până la urmă, arestat. Preşedinte al Tribunalului
Bucureşti, unde a fost judecat, era Adrian Dimitriu. În 1960, la proces, acesta l-a întrebat pe epigramist
de ce scrie epigrame. Cu umoru-i inegalabil şi de neînfrânat, Păstorel a răspuns: „Domnule Preşedinte,
eu fac epigrame cum face găina ouă“. Spiritualitatea răspunsului nu l-a ajutat pe inculpat în niciun fel:
a fost condamnat la 6 ani de închisoare, pentru „uneltire contra ordinei sociale“. A fost eliberat după 3
ani, în 1964, odată cu alţi deţinuţi politici. E anul în care părăseşte lumea care nu mai era a lui. Pe
măsuţa de la căpătâiul său, a păstrat până în ultima clipă, volumul lui Horaţiu, din care Păstorel şi-ar fi
putut lua drept motto al vieţii şi operei sale versul Nec vivere carmina possunt quae scribuntur aqua
potoribus (Nu trăiesc poemele pe care le scriu băutorii de apă).
Despre Păstorel s-a scris mult şi spaţiul unui articol, şi aşa destul de lung, dar nu cuprinzător, nu ne
permite să amintim toate personalităţile care au scris (în) cărţi despre el, toate prefeţele la volumele
sale sau articolele despre el apărute în diverse publicaţii. El rămâne cel mai spumos dintre marii
epigramişti români, scriitor de poezie şi proză umoristică, traducător dar şi teoretician gastronomic
român (cronicile sale gastronomice însumând opt-nouă sute de pagini). Improviza cu o uşurinţă
uimitoare, scriindu-şi epigramele pe ce apuca: pe hârtiuţe, şerveţele de masă, pachete de ţigări sau
mulţumindu-se să le spună. Cea mai mare operă epigramatică şi-o închină vinului, constanta preţuire a
acestei licori uimind prin artă şi diversitate. A lăsat posterităţii cea mai surprinzătoare metaforă închinată
vinului: „Află, bând paharul / Mic, dar venerabil, / Că nu-i vin Cotnarul, / Ci soare potabil“. Epigramele
sale „potatorice“ (de la lat. poto, -are- a bea) îmbogăţesc zestrea creaţiei umoristice româneşti.
Contemporanul epigramist Mircea Ionescu-Quintus e fermecat de anvergura intelectuală şi de hazul
său: „Era maestru al jocului de cuvinte! El e spiritul cel mai elevat. De aceea, sunt copleşit când sunt
adesea comparat cu el“ (Cf. Laurenţiu Ungureanu, ADEVĂRUL DE WEEK END, nr. 95, 3–5 mai
2013). Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici, care l-a îngrijit în calitate de medic, după liberarea
din închisoare, a fost impresionat de cultura lui, specificând că „era un gurmand, îi plăceau mâncarea
bună şi coniacurile bune“ (id.).
Atât în proză, cât şi în epigrame, nu se poate abţine să nu zeflemisească, să nu atingă cu şfichiul
ironiei sau al satirei – multe învăluite în umorul sănătos al românului de rând – obiceiuri, oameni politici,
scriitori şi scriitoraşi, alegeri etc. (în volume ca „MICI SATISFACŢII“, „NU DAU TURCII“,
„TĂMâIE ŞI OTRAVĂ“, „BERZELE DIN BOURENI“ ş.a.). În tot ce a scris, s-a identificat cu
românii de pe toate treptele sociale şi culturale, autodefinindu-se prin crezul său în virtuţile vinului, în
artă şi în Moldova: Să cred nu ştiu în care Dumnezeu / Şi cui să mă închin nu am habar, / Dar am crezut
şi crede-voi mereu / În Artă, în Moldova şi-n Cotnar.
 IN MEMORIAM V IN MEMORIAM V IN MEMORIAM

NE-AU PÃRÃSIT
NUMELE MEU
Numele ce nu vă place
ION gROsu De la tata-i moştenire
(1939 2014) Însă, de o vreme-ncoace,
Lupt să fiu un om...subţire!

GAZDA, DUPĂ REVELION

TEODOR PORTAREsCu Iar s-a îmbâcsit covorul,
Trebuie, din nou, s-aspir;
(1919 2014)
Hai să pun aspiratorul,
Că e praf... un musafir.

Familia noastră e mai săracă prin dispariţia lor.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu
să-i odihnească în pace!

D-ALE NOASTRE
l Joi 3 iulie 2014, în ziua de naştere a maestrului Nicolae-Paul Mihail – NICOMAh, la Sinaia,
a fost dezvelită o placă comemorativă pe zidul casei în care a locuit, cu următorul text: „La ore
târzii Cineva îmi bate-n geam... Mai lasă-mă doar o zi“ În această casă a trăit şi a creat, între
1962–2013, scriitorul Nicolae-Paul Mihail (3 iulie 1923, Caracal – 19 martie 2013 Sinaia).
Cetăţean de Onoare al localităţilor Sinaia şi Caracal. Creator complex, maestrul a abordat, cu
neîntrecut talent, romanul, nuvela, eseul, scenariul de film, poezia şi publicistica. Poemele
umoristice şi epigramele şi le-a semnat cu pseudonimul, devenit celebru, NICOMAh.“ Realizat
cu sprijinul Domnului Primar Vlad Oprea. Executat de www.busola-serv.ro.
La ceremonie au participat: familia, viceprimarul Gheorghe Bădăran, membrii Cenaclului Literar
„Lucian Blaga“, pe care cel comemorat l-a condus timp de 5 decenii, oameni de cultură, epigramiştii
Gheorghe Constantinescu, Mihai Sălcuţan şi Constantin Tudorache. Apoi, la Casa de Cultură, a avut
loc premierea Concursului de Epigramă pentru Tineret dotat cu Trofeul „Nicolae-Paul Mihail“.
Mihai SĂLCUŢAN
l În data de 16 iulie 2014, în cadrul manifestărilor prilejuite de „Zilele Municipiului
Câmpulung“, a avut loc, în sala mare a Primăriei Municipale, lansarea revistei ACIDAVA nr. 3,
editată de Clubul Epigramiştilor şi Umoriştilor Musceleni-CEUM. Clubul a luat fiinţă în anul 2013,
având următoarea conducere: Preşedinte – Gheorghe Vintilă, Vicepreşedinţi: Gheorghe Mitroiu şi
Constantin Agricola Miu. CEUM a editat în decembrie 2013 primul număr la revistei trimestriale
ACIDAVA, cu director I. Cioacă şi Redactor-Şef C. A. Miu. (LGh)

ERATA
Dintr-o eroare „total greşită“, epigrama: „Nu pot renunţa şi basta! / Viaţa unui pierde-vară, /
Chiar de nu vă place asta, / Este brandul pentru ţară“, din cadrul Concursului de replici (comentarii)
epigramatice din numărul trecut al revistei (68 / iunie 2014) a fost atribuită d-lui Nicolae Topor şi
nu părintelui ei natural, dl. Ionel-Iacob Bencei (mogul – în sensul bun, de lider autoritar, – al
epigramei timişorene!). Ne cerem scuze şi vă anunţăm că redactorului vinovat i s-a tăiat accesul la
Facebook şi OLX.ro pe şase luni.
Şi, pentru că veni vorba, am dori să furnizăm câteva explicaţii legate de rezultatele concursurilor
revistei (mai puţin TOP E). În spaţiul dedicat fiecărui concurs, în fiecare număr sunt publicate
epigrama câştigătoare şi cele mai bune epigrame din rândul celorlalte trimise. Epigramiştii care au
trimis epigrame bune care nu au mai „încăput“ în pagină sunt înşiraţi la sfârşitul rubricii (asta
înseamnă că, nominalizarea este „de bine“, chiar dacă textul însoţitor, din motive umoristice pare
uneori ironic). Colaboratorii revistei care nu-şi regăsesc catrenele publicate şi nici numele lor nu este
 EPIGRAMA
PEISAJ ROMâNESC
r Frigul s-a lăsat de azi,
Şi-i un cer de smoală uns,
a Vântul toamnei plânge-n brazi,
Iar românul, pe ascuns.
p Nichi Ursei

s PENSIA NOASTRĂ
Atunci când piaţa-i plină
o Şi toamna e bogată,
Doar pensia suspină:

TOAMNĂ ELECTORALĂ d „Eu sunt tot îngheţată!“

TABOR
Când vine toamna în Carpaţi
Şi cade bruma pe culturi, i ÎN NOUL AN ŞCOLAR
(Eminesciană)
Noi ne gândim la candidaţi...
Dar şi la alte murături.
Nae Bunduri
i Cum era la ascultare,
Zise un elev de-un cot:
Unde ești, vacanță mare,
„RUGĂCIUNI“ DE TOAMNĂ
Ca bun creştin, îl duce toana d Cu bunicii mei cu tot!
Vasile Larco
Spre izbăvire, mai cu seamă
Şi se închină la icoana,
Ce-a pus-o cârciumaru-n cramă.
e VARA SE NUMĂRĂ BOBOCII
Toamna s-a mutat în vară,
Dan Căpruciu
Şi, la Bac, se numărară
REPROŞUL NEVESTEI t Cârduri de boboci, cu puf,
Care, toţi, făcură… buffff!
Frumoasă-i toamna, stai la masă
În cramă cu... o tămâioasă.
Dar când a fost de lucru-n vie
o Eugen Ilişiu

Fugeai... ca ăla de tămâie.

Ion Răşinaru
A
D’ALE INUNDAŢIILOR M
Barajul din vremea cea tristă,
Cârpit cu nisip şi ciment, N
La prima privire, rezistă,
Dar nu şi la primul torent.
Vali Slavu
\
IssN 1224-3426 Tipărit sub îngrijirea Tipografiei gRAfICA XX