Discurs Stefan
Discurs Stefan
Discurs Stefan
Vladimir Beșleaga a zis : ''Nu e nimic veșnic,/pe lume,/ decât poate,/numai,/bunul nume...’’
Numele lui Ştefan cel Mare este un nume-simbol în panteonul gloriei româneşti.
Ștefan cel Mare, fiul lui Bogdan al ÎI-lea, a fost domnul Moldovei între anii 1457 și 1504.
Calitătile umane, cele de om politic, de strateg și de diplomat, acțiunile sale fără precedent pentru
apărarea integrității țării, inițiativele pentru dezvoltarea culturii au determinat admirația unor iluștri
contemporani, iar, grație tradiției populare, a fost transformat într-un erou legendar. Ștefan cel Mare
deschide, în istoria poporului român, una din cele mai strălucite pagini din întemeierea statelor
medievale. Prin activitatea sa remarcabilă în sfera politicii externe, acesta a inaugurat o nouă era a
afirmării internaționale a Moldovei, care s-a impus Marilor Puteri vecine. Ștefan e - Mare în fapte
istorice, acoperit de gloria câstigată prin victoriile asupra dușmanilor țării, este viteazul, strategul,
organizatorul vieții sociale, dar și constructorul unui sistem eficient de apărare a țării.
Ca reprezentant al conștiinței naționale și creștine europene, Ștefan cel Mare și Sfânt a înțeles marea
primejdie ce invadaseră Europa, de aceea el a fost, timp de jumătate de secol, scutul Europei, într-o
perioada de mare criză politico-militară, create de căderea Constantinopolului.
El este eroul, așa cum ni-l prezintă
Grigore Ureche în Letopisețul Țării Moldovei, adică viteaz și curajos :
''unde era nevoie, însuși se vârâia'', era tenace și perseverant :
“şi unde-l biruiau alţii nu pierdea nădejdea că ştiindu-se căzut gios se ridică deasupra biruitorilor.”
Glorificând eroul care a dat Moldovei stabilitate și independența, Ureche concepe povestirea din
câteva momente: împrejurările morții domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la
moartea lui Ștefan, intrarea lui în legendă.
Aceste prime încercări de creionare a portretului acestui mare domnitor, împreună cu cronicile și
legendele existente au servit că instrument de documentare marilor clasici care au dorit să-și încerce
condeiul prin a-l prezența pe cel ce a fost unul dintre cele mai mari personalități ale istoriei
poporului nostru. Imaginea lui Ștefan cel Mare ca reprezentant al conștiinței naționale, a fost
realizată în toată complexitatea ei în literatură română. Astfel au luat naștere “Dumbravă roșie” de
Vasile Alecsandri, “Apus de soare” de Barbu Ștefănescu Delavrancea sau chiar “Frații Jderi” de
Mihail Sadoveanu, opere care au încântat și vor continuă să încânte posteritatea prin modul inedit și
minunat cu care sunt descrise fapte din viața celebrului domnitor.
Ca exponent al conștiinței naționale, ni-l prezintă B.S. Delavrancea, în drama “Apus de Soare”,
când afirmă: “ Moldova n-a fost a strămoşilor mei, n-a fost a mea şi nu e a voastră, ci a urmaşilor
voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri, în veacul vecilor".
Ștefan cel Mare oscilează între viața de familie și preocupările omului de stat. Pe acesta nu-l
preocupă dispariția lui fizică, ci mai degrabă grija pentru viitoarea soartă a Moldovei.
Fiind un domn evlavios și drept, el a aparat datinile, obiceiurile, familia. A fost un părinte al
țării. De aceea Grigore Ureche spune că la moartea sa: “Plângeau toți că după un părinte al său.”
De la marele erou am învățat dreagostea de neam și țară, respectul pentru bravii eroi ai neamului
care şi-au slujit patria cu credinţă, care au luptat cu iubire şi devotament pentru păstrarea
independenței tării, pentru apărarea gliei de invaziile străine, care au udat cu sângele lor pământul
acestei ţări, în care au trăit cu credinţă, cu demnitate ,cu mândria că sunt români, bravi urmaşi ai lui
Decebal şi Traian