0% au considerat acest document util (1 vot)
215 vizualizări10 pagini

Lucru Individual CF 2

Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1/ 10

Contabilitatea financiara 2

Sarcini pentru activitatea individuală

Aplicaţia 1.
Date iniţiale: Capitalul social a SRL „Steaua” constituie 30 000 lei conform contractului de
constituire. Contribuţiile fondatorilor entității includ: mijloace băneşti 20 000 lei depuse de către Ciobanu I. și
materiale 10 000 lei depuse de către Tătaru V. La data de 12.10.20XX la înregistrarea de stat a entității s-au
depus 60% din aporturile băneşti. Peste 3 luni fondatorii au depus cotele restante în capitalul social.
Se cere: De contabilizat operaţiile privind formarea capitalului social al SRL „Steaua”.

Aplicația 2.
Date iniţiale: Entitatea “Macros” SA la 20 martie 201N a primit un credit bancar în suma de 20 000 lei
pe un termen de 1 an, cu o dobîndă anuală de 11%, pentru achitarea datoriei comerciale faţă de furnizorul
străin. Contractul de credit prevedea rambursarea creditului în două tranşe:
 prima tranşă – 10 000 lei peste 6 luni;
 tranşa a doua – la scadenţă (peste 12 luni).
Dobînda se calculează lunar şi se achită trimestrial de la suma creditului nerambursat.
Se cere de: contabilizat operaţiunile de primire şi rambursare a creditului bancar.

Aplicația 3.
Date inițiale: Entitatea “Gama” SRL recepţionează şi înregistrează în contabilitate mărfuri, după
cum urmează:
a) cantitate livrată 5 100 kg la preţ de 7 lei/kg;
b) preţul de piață a unei unități de marfă constituie 9 lei/kg, TVA 20%;
c) valoarea serviciilor de transport conform facturii transportatorului constituie 2800 lei, TVA 20%.
Plata pentru mărfuri și servicii a avut loc peste 10 zile din momentul înregistrării facturii. Achitarea
datoriei a avut loc dintr-un acreditiv.
Se cere: de contabilizat operațiile privind procurarea mărfurilor și achitarea datoriilor.

Aplicația 4.
Date iniţiale: În luna iulie 201N entitatea “Dor” SA a procurat materie primă. Valoarea procurării
indicată în factura fiscală a constituit 36 000 lei, inclusiv TVA 20%. Contractul de procurare prevede
achitarea pentru materia primă în două etape:
 40% din valoarea bunurilor – în avans;
 60% – peste o lună după primirea materialelor achitată la contul bancar curent.
Se cere de: contabilizat operaţiunile privind procurarea stocului de materiale.

Aplicaţia 5.
Date iniţiale: La entitatea „Moderna” SRL activează patru angajaţi. Informaţiile privind funcţiile
ocupate, salariile calculate şi scutirile cerute de către angajaţii entităţii sunt prezentate în tabelul 1.
Tabelul 1.
Stat de calcul nr.4 din 31.03.201N
Nr. Nume, Salariu Indemni Total Scutiri CIAS PAM Venit Impo- Salar
ord. -zaţia de la
prenume calculat salariu cod suma impo- zit pe iu CAS PAM
de boală angajat
calculat zabil venit spre
plată
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
1. Albot I.,
director 8 020 0
2. Bradu V.
contabil 5 075 0
3. Marcu E.
vânzător 4 502 0
4. Tonu M
vânzător 4 805 312,90
Total

1
Informaţii suplimentare:
 Albot I.a cerut scutirea personală şi scutirea pentru o persoană întreţinută;
 Bradu V. nu beneficiază de scutire, deoarece este angajată prin cumul, dar a solicitat reţinerea
impozitului pe venit la cota maximă;
 Marcu E. a cerut scutirea personală;
 Tonu M. a cerut scutirea personală şi scutirea pentru două persoane întreţinute.
Se cere de: completat Statul de calcul şi de contabilizat suma salariilor calculate, a reţinerilor din
salarii, precum şi suma salariilor achitate.

Aplicaţia 6.
Date iniţiale: Din evidenţa contabilă a entităţii „Formbet” SRL au fost extrase următoarele date:
1. Soldul subcontului 5331 „Datorii faţă de bugetul asigurărilor sociale de stat” la 01.03.201N –
65 000 lei;
2. Soldul subcontului 5332 „Datorii faţă de fondurile asigurării obligatorii de asistenţă socială” la
01.03.201N – 5 000 lei;
Operaţiile economice efectuate pe parcursul lunii martie 201N:
Tabelul 2
Jurnalul de înregistrări cronologice
Nr. crt. Documentul şi conţinutul operaţiunilor economice Suma, lei
1 2 3
1. Tabelul de pontaj, bonuri de lucru, registrul de salariu. Calculul salariilor:
a) muncitorilor pentru fabricarea produselor 160 000
b) personalului de deservire şi administrativ din cadrul secţiilor de producţie 100 000
c) muncitorilor din activităţile auxiliare 75 000
d) vânzătorilor 40 000
e) administratorilor generali ai entităţii 80 000
2. Ordin de acordare a concediului, registrul de salariu. Reflectarea retribuţiilor
pentru perioada concediului legal de odihnă al:
a) muncitorilor pentru fabricarea produselor 50 000
b) personalului de deservire şi administrativ din cadrul secţiilor de producţie 30 000
c) muncitorilor din activităţile auxiliare 25 000
d) vânzătorilor 15 000
e) administratorilor generali ai entităţii 25 000
3. Certificat de concediu medical, notă de contabilitate. Reflectarea
indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă calculate din contul
angajatorului aferente:
a) muncitorilor pentru fabricarea produselor 8 00
b) personalulul de deservire şi administrativ din cadrul secţiilor de producţie 160
c) muncitorilor din activităţile auxiliare 400
d) vânzătorilor 250
e) administratorilor generali ai entităţii 155
4. Certificat de concediu medical, notă de contabilitate. Reflectarea
indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă achitate ?
5. Notă de contabilitate. Calculul contribuţiilor de asigurări sociale de stat
obligatorii ale angajatorului aferente salariilor calculate ?
6. Notă de contabilitate. Calcularea contribuţiilor individuale de asigurări sociale
de stat obligatorii aferente salariilor calculate ?
7. Notă de contabilitate. Calculul primelor de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală ale angajatorului aferente salariilor calculate ?
8. Notă de contabilitate. Calculul primelor individuale de asigurare obligatorie de
asistenţă medicală aferente salariilor calculate ?
9. Cererea angajatului, certificatul de asigurare, nota de contabilitate, registrul
de salariu. Calcularea primelor de asigurare a vieţii personalului angajat contra
cazurilor de risc la compania de asigurare „Sigur”, şi anume:
a) muncitorilor pentru fabricarea produselor 12 000
b) personalului de deservire şi administrativ din cadrul secţiilor de producţie 9 000
c) muncitorilor din activităţile auxiliare 8 000

2
d) vânzătorilor 5 400
e) administratorilor generali ai entităţii 7 600
10. Ordin de plată. Stingerea datoriilor privind contribuţiile individuale de asigurări
sociale de stat obligatorii din contul curent 180 000
11. Ordin de plată. Stingerea datoriilor privind primele individuale de asigurare
obligatorie de asistenţă medicală din contul curent 49 000
12. Ordin de plată. Stingerea datoriilor privind primele de asigurare a vieţii
personalului faţă de compania de asigurare din contul curent ?
13. Dispoziţie de plată. Achitarea din casierie a indemnizaţiilor pentru incapacitate
temporară de muncă datorate de către entitate ?

Se cere de:
1. întocmit Jurnalul de înregistrări cronologice pentru luna martie 201N şi de calculat sumele lipsă;
2. calculat soldurile subconturilor deschise la contul 533 „Datorii privind asigurările sociale şi
medicale” la 31.03.201N.

Aplicaţia 7.
Date iniţiale: Din evidenţa contabilă a entităţii „Creator” SRL au fost extrase datele:
1. Soldul contului 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” la 01.06.201N – 35 000 lei;
2. Soldul contului 538 „Provizioane curente” la 01.06.201N – 300 000 lei.
Operaţiile economice efectuate pe parcursul lunii iunie 201N:
Tabelul 3
Jurnalul de înregistrări cronologice
Nr. Documentul şi conţinutul operaţiunilor economice Suma,
crt. lei
1 2 3
1. Tabelul de pontaj, bonuri de lucru, registrul de salariu. Calculul salariilor:
a) muncitorilor pentru fabricarea produselor 140 000
b) muncitorilor pentru remedierea rebuturilor 7 100
c) muncitorilor din activităţile auxiliare 40 000
d) muncitorilor pentru construcţia clădirii oficiului 110 000
e) vânzătorilor 62 900
f) personalului administrativ al secţiilor de producţie 30 000
g) administratorilor generali ai entităţii 65 000
2. Notă de contabilitate. Constituirea provizionului privind plata retribuţiilor pentru ?
concediile de odihnă (10%)
3. Ordin de acordare a concediului, registrul de salariu. Calculul retribuţiilor pentru 125 000
concediile de odihnă
4. Fişa personală, notă de contabilitate, registrul de salariu. Reţinerea impozitului 60 000
pe venit din salariile personalului angajat
5. Ordinul conducătorului entităţii, registrul de salariu. Reţinerea din salarii a
prejudiciului material cauzat din rebutarea produselor fabricate 16 400
6. Hotărârea instanţelor judecătoreşti, registrul de salariu. Reţinerea din salarii a 10 100
plăţilor în baza titlurilor executorii
7. Notă de contabilitate, registrul de salariu. Reţinerea din salarii a:
a) contribuţiile individuale de asigurări sociale de stat obligatorii; ?
b) primele individuale de asigurare obligatorie de asistenţă medicală ?
8. Ordin de plată. Virarea mijloacelor băneşti din contul curent al entităţii în conturile
angajaţilor deschise la „Victoriabank” SA 380 000
9. Ordin de plată. Virarea mijloacelor băneşti din contul curent în casierie în vederea
achitării salariilor angajaţilor fără carduri bancare 103 000
10. Dispoziţie de plată. Achitarea salariilor angajaţilor din casierie 83 000
11. Notă de contabilitate. Reflectarea sumelor deponente ale salariilor neachitate în ?
termenul stabilit
12. Dispoziţie de plată. Transferarea sumei salariilor deponente în contul curent ?

Se cere de:

3
1. întocmit Jurnalul de înregistrări cronologice pentru luna iunie 201N şi de calculat sumele lipsă;
2. calculat soldurile conturilor 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” şi 538
„Provizioane curente” la 30.06.201N.

Aplicația 8.
Date iniţiale: în baza ordinului directorului Tihon E. a fost angajat la entitatea “Omega” SRL la 09
decembrie 201N-1 în calitate de depozitar. La data angajării el a depus o cerere în care a solicitat scutirea
personală şi scutirea pentru 2 persoane întreţinute. Lucrătorul primit următoarele venituri:
Tabelul 4
Date suplimentare privind veniturile achitate lucrătorului

Data achitării venitului Tipul venitului Suma, lei


30.01.201N Salariu pentru luna ianuarie 6 380
28.02.201N Salariu pentru luna februarie 4355
31.03.201N Salariu pentru luna martie 3987
02.05.201N Salariu pentru luna aprilie 3341
31.05.201N Salariu pentru luna mai 4280
30.06.201N Salariu pentru luna iunie 4353
31.07.201N Salariu pentru luna iulie 2280
30.08.201N Salariu pentru luna august 4308
30.09.201N Salariu pentru luna septembrie 7310
30.10.201N Salariu pentru luna octombrie 5300
30.11.201N Salariu pentru luna noiembrie 4280
30.12.201N Salariu pentru luna decembrie 6320

Se cere de: calculat şi reflectat în conturile contabile suma impozitului pe venit reţinut în fiecare lună.

Aplicația 9.
Date iniţiale: Conform Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit, impozitul pe venit pentru plată în
buget în anul 201N-1 a constituit 16 000 lei. Metoda de plată a impozitului pe venit în rate pentru anul 201N,
indicată în politicile contabile, prevede plăţi trimestriale în mărime de o pătrime a sumei impozitului pe venit
a anului precedent, respectiv:
 pînă la 25 martie 201N 4 000 lei; 
 pînă la 25 iunie 201N 4 000 lei; 
 pînă la 25 septembrie 201N 4 000 lei; 
 pînă la 25 decembrie 201N 4 000 lei.
Entitatea în anul 201N a înregistrat venituri totale în sumă de:
- venituri din vînzări – 620 000 lei, inclusiv din vînzarea mărfurilor – 510 000 lei;
- venituri financiare – 114 000 lei;
- venituri din operaţiuni cu active imobilizate – 146 000 lei
Suma totală a cheltuielilor suportate a constituit:
- cheltuieli ale activităţii operaţionale – 530 000 lei;
- cheltuieli financiare – 108 000 lei;
- cheltuieli cu active imobilizate – 72 000 lei.
În perioada raportată entitatea a înregistrat ajustări ale cheltuielilor aferente:
 cheltuielilor de deplasare. Suma efectivă a cheltuielilor de deplasare constituie 23000 lei, iar suma
recunoscută în scopuri fiscale – 21 600 lei;
 amenzilor calculate privind taxele locale – 2360 lei.
Se cere de:
1. calculat suma rezultatului financiar pînă la impozitare, venitului impozabil, ajustărilor cheltuielilor şi
suma impozitului pe venit;
2. întocmit înregistrările contabile privind sumele impozitului pe venit achitate în rate şi a cheltuielilor
privind impozitul pe venit.

4
Aplicația 10.
Date iniţiale: În luna august 201N entitatea “Succes” SRL a efectuat livrări de bunuri şi servicii
impozabile cu diferite cote ale TVA. Suma TVA trecută în cont aferentă perioadelor precedente la 01 august
201N constituia 1 300 lei.
Tabelul 5
Operaţiunile economice efectuare la entitatea “Succes” SRL în luna august 200N

Nr. Documentul şi conţinutul operaţiunilor economice Suma,


crt. lei
1 2 3

1. Factura fiscală. S-au înregistrat livrările de mărfuri la valoarea de vînzare:


502 000
 valoarea de vînzare (fără TVA)
?
 TVA (20%)
2. Factura fiscală. S-au reflectat mărfurile procurate de la furnizorul autohton:
481 000
 valoarea de cumpărare (fără TVA)
?
 TVA (20%)
3. Factura fiscală. S-au înregistrat livrările de mărfuri la valoarea de vînzare,
inclusiv TVA - 450 000 lei:
?
 valoarea de vînzare (fără TVA)
?
 TVA (8%)
Factura fiscală. S-au reflectat livrările de mijloace fixe, inclusiv TVA -
4. 64 000 lei:
?
 valoarea de vînzare (fără TVA)
?
 TVA (20%)
Facturi fiscale. Procese-verbale. S-au acceptat facturile fiscale şi procesele-
5. verbale de acordare a serviciilor pentru necesităţi administrative:
a) privind consumul de energie electrică:
11 070
 valoarea serviciilor (fără TVA) ?
 TVA (20%)
b) privind serviciile telefonice: 19 270
 valoarea serviciilor (fără TVA) ?
 TVA (20%)
10. Declarația vamală. S-au înregistrat obiectele de mică valoare şi scurtă durată
importate:
 valoarea în vamă (fără TVA) 49300
 TVA (20%) ?

Se cere de: întocmit Jurnalul de înregistrări cronologice a operaţiunilor economice şi de calculat


sumele necesare.

Aplicația 11.
Date iniţiale: Din evidenţa contabilă a entităţii au fost extrase următoarele date:
Tabelul 6
Soldurile conturilor la 01 ianuarie 201N

Simbolul şi denumirea contului Suma, lei


411 „Credite bancare pe termen lung” 250 000
511 „Credite bancare pe termen scurt” 400 000
521 „Datorii comerciale curente” 160 000
523 „Avansuri primite curente” 74 000
531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii” 23542

5
534 „Datorii față de buget” 18500
544 „Alte datorii curente” 18400

Tabelul 7
Operaţiunile economice efectuate la entitate în trimestrul II 201N
Nr. Conţinutul operaţiunilor economice Suma,
crt. lei
1 2 3
1. S-a achitat datoria aferentă creditului bancar pe termen scurt 150 000
2. S-a înregistrat cota-parte a creditului pe termen lung cu scadenţa mai mică de un an 80 000
3. S-a reflectat partea creditului pe termen lung cu termen expirat 25 000
4. S-a calculat dobînda lunară aferentă creditului pe termen scurt 16 300
5. S-a achitat dobînda calculată asupra creditului pe termen scurt ?
6. S-a încasat avans în vederea livrării ulterioare de mărfuri 40 000
S-a reflectat TVA de la suma avansului primit ?
7.
8. S-au reflectat materialele primite de la furnizor:
 valoare de procurare, fără TVA 456 800
 TVA (20%) ?
9. S-a reflectat valoarea contractuală (448 160 lei, inclusiv TVA) a mijloacelor fixe
vîndute cumpărătorului:
 valoarea fără TVA ?
 TVA (20%) ?
10. S-a decontat suma amortizării calculate a mijloacelor fixe transmise furnizorului 602 000
11. S-a decontat valoarea contabilă a mijloacelor fixe transmise. Costul de intrare a
mijloacelor fixe – 963 000 lei ?
12. S-a achitat datoria restantă faţă de furnizorul de materiale prin transfer bancar ?
13. S-a reflectat trecerea în cont a sumelor avansurilor primite anterior 30 000
14. S-a decontat TVA de la suma avansului ?
15. S-a înregistrat penalitatea acceptată, anterior înaintată de furnizor pentru întîrzierea
plăţii (1% de la suma neachitată) ?
16. S-a ridicat de la bancă numerar pentru plata salariilor 25 000
17. S-au calculat salariile:
 muncitorilor care fabrică produse 16 500
 personalului administrativ 3 540
 personalului ocupat de vînzarea mărfurilor 4 5960
18. S-au reflectat salariile plătite 23 542
19. S-a înregistrat salariul depus ?
20. S-au achitate impozitele şi taxele:
 TVA 1 2850
 impozit reţinut la sursa de plată 300
 taxa pentru amenajarea teritoriului 653

Se cere de: întocmit Jurnalul de înregistrări cronologice şi de calculat soldurile conturilor de datorii
conform situaţiei din 30 iunie 201N.

Aplicația 12.
Date inițiale: Entitatea "Gama" SRL primeşte la 10 august 201N un credit bancar pe termen de 2 ani
în sumă de 780 000 lei. Rambursarea creditului se face începând cu luna a 11-a de la contractare şi până în
ultima lună, în tranşe egale. Dobânda anuală este de 21% şi se plăteşte lunar.
Se cere de: contabilizat operațiile privind primirea, rambursarea creditului și achitarea dobînzii.

6
Aplicația 13.
Date iniţiale: Entitatea “Alfa” SRL a procurat mărfuri prin import în valoare de 12 000 EURO. La
data întocmirii declaraţiei vamale – 20 decembrie 201N – cursul de schimb valutar al BNM a constituit
19,3601 lei/EURO.
Datoria comercială în proporţie de 60% a fost achitată la 27 decembrie 201N, cursul de schimb valutar
al BNM fiind de 19,0214 lei/EURO. Datoria rămasă a fost stinsă la 05 ianuarie 201N+1, cursul de schimb
valutar al BNM fiind egal cu 19,9847 lei/EURO.

Cursul de schimb valutar al BNM la 31 decembrie 201N constituia 19,1154 lei/EURO.


Se cere de:
1. calculat diferenţele de curs valutar la data efectuării operaţiunilor de import şi la data întocmirii
bilanţului;
2. contabilizat operaţiunile privind procurarea mărfurilor şi stingerea datoriilor în valută străină.

Aplicaţia 14.
Date iniţiale: La sfârşitul lunii noiembrie 201N s-au calculat salariile angajaţilor entităţii „Crespo”
SRL, după cum urmează:
 administratorilor entităţii - 15 000 lei;
 personalului comercial - 12 000 lei;
 muncitorilor ocupaţi cu fabricarea produselor - 20 000 lei;
 administratorilor secţiei de producţie - 13 000 lei.
La data de 05.12.201N se achită salariaţilor sumele salariilor cuvenite, ţinând cont de următoarele
reţineri:
 4,5 % - prime de asigurare obligatorie de asistenţă medicală;
 6% - contribuţii individuale de asigurările sociale de stat obligatorii;
 12 385 lei - impozit pe venit;
 8 950 lei - reţineri individuale (titluri executorii).
Se cere de:
1. calculat mărimea contribuţiilor de asigurări sociale şi ale primelor de asistenţă medicală obligatorii,
precum şi suma totală a salariului spre plată al lucrătorilor;
2. contabilizat salariul calculat şi reţinerile aferente;
3. contabilizat mărimea salariului spre plată achitat în numerar.

Aplicaţia 15.
Date iniţiale: La entitatea”Alfa” SRL pentru luna februarie 201N s-a calculat salariul:
 muncitorului secţiei de producţie Ionescu I. – 3 500 lei, scutirile de care beneficiază – PS1;
 muncitorului secţiei auxiliare Vicol V. – 2 500 lei, scutilile de care beneficiază – P;
 contabilului-şef Creangă V. – 4000 lei, scutirile – P2;
 vînzătorului magazinului entităţii Degulea M. – 3 000 lei, scutirile – P1.
Se cere de:
1. calculat salariul spre plată al angajaţilor entităţii ”Alfa” SRL pentru luna februarie, dacă se cunoaşte
că: Ionescu I. la 15.02.201N a primit un avans – 900 lei; Vicol A. şi Creangă V. – sunt membri a sindicatelor.
Salariul se achită în numerar.
2. contabilizat operaţiunile economice legate de calculul salariului, efectuarea reţinerilor şi de achitarea
salariului.
Aplicația 16.
Date iniţiale: În baza deciziei Consiliului Societății pe Acțiuni a avut loc repartizarea profitului
anului de gestiune, după cum urmează:
 constituirea rezervelor statutare – 45 000 lei;
 plata dividendelor – 180 000 lei;
 acoperirea pierderilor anilor precedenți – 200 000 lei;
 plata dobinzilor aferente obligațiilor plasate – 48 000 lei.

7
Suma totală a veniturilor anuale – 5 800 000 lei, suma totală a cheltuielilor anuale – 2 700 000 lei, iar
suma dividendelor achitate în avans – 40 000 lei. Dividendele anuale au fost achitate cu numerar prin transfer
bancar.
Se cere de: contabillizat operațiunile privind repartizarea profitului în cursul anului și la sfîrșitul
acestuia.

Aplicaţia 17.
Date iniţiale: Entitatea „Dorinţa” SA dispune de următoarele informaţii privind veniturile şi cheltuielile din
alte activităţi în perioada de raportare.
Tabelul 8
Veniturile şi cheltuielile entităţii „ Dorinţa” SA la 31 decembrie 201N
Nr. Componența veniturilor/cheltuielilor perioadei de gestiune Suma,
crt. lei
1 2 3
1. Venituri din vînzarea materialelor 7 500,00
2. Cheltuieli privind creanţele comerciale compromise ale entităţii „Laur” SRL 31 247,00
3. Venituri din vînzarea mărfurilor 2 150 412,00
4. Cheltuielile aferente investiţiilor financiare pe termen lung ieşite 120 000,00
5. Cheltuieli din diferenţe de sumă 4 850,00
6. Venituri din mijlocul fix intrat cu titlu gratuit 45 100,00
7. Cheltuieli cu personalul administrativ 335 640,80
8. Venituri din vânzarea mărfurilor 2 785 114,00
9. Impozitele şi taxele datorate bugetului 28 463,75
10. Cheltuieli privind serviciile cu destinaţie administrativă 65 112,35
11. Venituri din plusurile de obiecte de mică valoare şi scurtă durată constatate 2 900,00
la inventariere
12. Cheltuieli cu personalul comercial 35 158,60
13. Cheltuieli privind amortizarea mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă 42 112,08
14. Venituri din dividende primite de la entitatea „Zîmbet” SA 75 110,00
15. Cheltuieli privind întreţinerea clădirii cu destinaţie comercială 120 450,65
16. Valoarea contabilă aferentă materialelor vândute 6 100,00
17. Venituri din vânzarea acţiunilor pe termen lung 155 400,00
18. Cheltuieli de publicitate 35 110,00
19. Venituri din sancţiunile calculate entităţii „Linar” SRL 4 850,00
20. Cheltuieli privind impozitul pe venit 23 449,20
21. Venituri din diferenţe de curs valutar 52 119,34
22. Cheltuieli aferente evaluării stocurilor la valoarea realizabilă netă 14 120,00
Se cere: de întocmit în baza soldurilor conturilor de venituri şi cheltuieli ale entităţii „Dorinţa” SA Situaţia de
profit şi pierdere.
Aplicaţia 18.
Date iniţiale: Potrivit datelor contabilităţii la entitatea „Plai” au fost înregistrate următoarele operaţii:
Tabelul 9
Operaţiile economice şi financiare efectuate în perioada de gestiune
Nr. Suma,
cr. Conţinutul operaţiilor economice lei
1 2 3
1. Calcularea plăţii sub formă de redevenţe pentru dreptul de a utiliza 24 000
brevetul de producere al ambalajelor transmis în folosinţă temporară
2. Reflectarea venitului din vânzarea automobilului, cu achitarea 35 400
ulterioară
3. Înregistrarea veniturilor obţinute din vânzarea produselor finite, cu 478 000
achitarea ulterioară

8
4. Calcularea dividendelor aferente acţiunilor deţinute în capitalul social 6 570
al SA „Grande”
5. Calcularea despăgubirilor de asigurare care urmează a fi primite de la
companiile de asigurări pentru acoperirea pierderilor din calamităţi 3 254
6. Calcularea penalităţilor pentru nerespectarea condiţiilor contractuale 3 578
recunoscute de către SRL „Lina”
7. Înregistrarea diferenţelor favorabile de curs valutar aferente creditelor
pe termen scurt primite în valută străină 1 490
8. Înregistrarea veniturilor din recuperarea lipsurilor de materiale 364
constatate în rezultatul inventarierii
9. Calcularea dobânzilor pentru împrumuturile acordate altor entităţi 2 200
10. Înregistrarea costului programului informatic primit cu titlu gratuit 21 700
11. Calcularea plăţii pentru predarea în leasing operaţional a clădirii 1 940
depozitului
12. Înregistrarea veniturilor din vânzarea unor materiale de construcţie 3 987
rămase după reparaţia oficiului, cu achitarea ulterioară
13. Reflectarea diferenţelor favorabile de curs valutar aferente soldului 156
mijlocelor băneşti în monedă străină
14. Decontarea la finele anului de gestiune a veniturilor din vânzări ?
acumulate la rezultatul financiar total
15. Decontarea la finele anului de gestiune a altor venituri din activitatea ?
operaţională acumulate la rezultatul financiar total
16. Decontarea la finele anului de gestiune a veniturilor din operaţiuni cu ?
activele imobilizate acumulate la rezultatul financiar total
17. Decontarea la finele anului de gestiune a veniturilor financiare ?
acumulate la rezultatul financiar total
18. Decontarea la finele anului de gestiune a veniturilor excepţionale ?
acumulate la rezultatul financiar total

Se cere:
 de contabilizat operaţiile economico-financiare;
 de deschis conturile de evidenţă a veniturilor;
 de calculat rulajele şi de închis conturile de evidenţă a veniturilor.

Aplicaţia 19.

Date iniţiale: Potrivit datelor contabilităţii la entitatea „Speranţa” SA au fost înregistrate următoarele
informaţii:
Tabelul 10
Operaţiile economice şi financiare efectuate în perioada de gestiune

Nr. Conţinutul operaţiilor economice şi componenţa cheltuielilor Suma,


cr. lei
1 2 3
1. Calculul salariilor personalului administrativ 40 000
2. Calculul contribuţiilor la asigurări sociale şi asistenţa medicală din ?
salariile personalului administrativ
3. Reflectarea amortizării calculate clădirii magazinului entităţii 4 500
4. Reflectarea cheltuielilor privind serviciile bancare 1 000
5. Calcularea impozitelor şi taxelor (cu excepţia impozitului pe venit) 850
datorate
6. Reflectarea valorii contabile a mărfurilor vândute 585 050
7. Reflectarea valorii OMVSD utilizate în scopuri comerciale 500
8. Calcularea plăţii pentru autocamionul primit în leasing operaţional utilizat 2 500

9
la comercializarea mărfurilor
9. Calcularea penalităţilor pentru încălcarea clauzelor contractuale 150
10. Calculul dobânzilor pentru creditele pe termen scurt primite în monedă 15 000
naţională
11. Calculul amortizării mijloacelor fixe cu destinaţie administrativă 6 000
12. Calculul salariilor vânzătorilor 10 000
13. Calculul contribuţiilor la asigurări sociale şi asistenţa medicală din
salariile vânzătorilor ?
14. Decontarea mijlocelor bâneşti din contul curent transmise unei case de 3 500
copii în scopuri de binefacere
15. Reflectarea lipsurilor de mărfuri constatate la inventariere 1 200
16. Reflectarea consumului de energie electrică în oficiul entităţii, 400
aprovizionat de la SA „Union Fenosa”
17. Decontarea la finele anului de gestiune a costului vânzărilor acumulat la
rezultatul financiar total ?
18. Decontarea la finele anului de gestiune a cheltuielilor de distribuire
acumulate la rezultatul financiar total ?
19. Decontarea la finele anului de gestiune a cheltuielilor administrative
acumulate la rezultatul financiar total ?
20. Decontarea la finele anului de gestiune a altor cheltuieli din activitatea
operaţională acumulate la rezultatul financiar total ?

Se cere:
 de contabilizat operaţiile economico-financiare;
 de deschis conturile de evidenţă a cheltuielilor;
 de calculat rulajele şi de închis conturile de evidenţă a cheltuielilor.

10

S-ar putea să vă placă și