Zaharide

Zaharidele sunt compuși care intră în compoziția oricărei celule vii. Acestea sunt componente de
bază ale hranei utilizată mai ales pentru obținerea energiei și se mai numesc și glucide, după gustul dulce,
iar denumirea mai veche este de hidrați de carbon deoarece raportul dintre numărul atomii de hidrogen și
numărul atomii de oxigen este același ca și în apă. Formula generală este Cx(H2O)y.

Zaharidele se obțin prin procesul de fotosinteză.

nCO 2  nH 2O   Cn H 2 n O n  nO 2 
clorofila

zaharide

Clasificare zaharide în funcție de comportarea la hidroliză

 Monozaharide (nu hidrolizează)

 Oligozaharide (hidrolizează obținându-se până la 10 resturi de monozaharide)
 Polizaharide (hidrolizează obținându-se un număr mai mare de 10 molecule de
monozaharide)

Capitolul I – Monozaharide

Monozaharidele sunt compuși organici cu funcțiune mixtă ce conțin în molecula lor o grupare
carbonilică de tip aldehidă sau cetonă și mai multe grupări hidoxil. Se mai numesc pe scrut și oze și au
formula generală CnH2nOn, N.E. = 1.

Clasificare

1. În funcție de numărul atomilor de carbon

 Trioze

O OH HO O

OH OH

 Tetroze

O OH

HO OH
  Pentoze

O OH
OH

HO
HO

 Hexoze

O OH
OH

HO
HO OH

2. În funcție de natura grupării carbonilice

 Aldoze – grupare carbonilică de tip aldehidic
 Cetoze – grupare carbonilică de tip cetonic

În natură cele mai răspândite monozaharide sunt pentozele și hexozele. Cele mai cunoscute sunt
glucoza (aldohexoză) și fructoza (cetohexoză).

O OH
OH O
HO HO
OH OH
OH OH
C6H12O6 OH OH

glucoza fructoza

24 = 16 enantiomeri 23 = 8 enantiomeri

S-a observat că una dintre grupările hidroxil ale acestor compuși (glucoza și fructoza) au
reactivitate mai ridicată decât restul, iar din acest motiv s-au scris structurile de tip furanozic și piranozic
ale acestora.
 OH OH
O
OH OH
HO HO HO O
O
OH OH
OH OH
OH OH OH

glucopiranoza glucoza glucofuranoza

(glucoza cu structură piranozică) (glucoza cu structură furanozică)

Glucoza este mai stabilă în structură piranozică.

OH OH OH
HO O HO
HO HO HO
OH OH OH O
O
OH OH
OH OH

fructopiranoza fructoza fructofuranoza

(fructoza cu structură piranozică) (structura cu structură furanozică)

Fructoza este mai stabilă în structură furanozică.

Structurile de perspectivă ale glucozei și fructozei s-au obținut, deoarece în realitate nu există
legături chimice atât de lungi.

OH OH

O O
H H H H
H OH

OH H OH H
OH OH OH H

H OH H OH

alfa-glucoza beta-glucoza

În soluții apoase, cei doi anomeri alfa și beta se transformă ușor unul în celălalt prin intermediul
formei aciclice până la stabilirea unui echilibru în care se găsește, de obicei 36% anomer alfa și 64%
anomer beta.
 Anomerul alfa-glucoză are rotația specifică de +112°, iar anomerul beta-glucoză are rotația +90°.
După atingerea echilibrului, amestecul celor doi anomeri are o putere de rotație de +52,5°. Acest fenomen
se numește mutarotație.

Fructoza se găsește în structură stabilă de tip furanozic.

OH OH
OH
O O OH

H OH OH H OH
H H
OH
HO H HO H

alfa-fructoza beta-fructoza

Izomeria optică a zaharidelor

Majoritatea monozaharidelor prezintă izomerie optică. În funcție de configurația atomului de

carbon asimetric, cel mai depărtat de grupa carbonil, monozaharidele au fost încadrate în două mari clase
D și L. În seria L au fost cuprinse monozaharidele ce au la acest atom de carbon chiral gruparea hidroxil
în partea dreaptă, iar în seria L gruparea hidroxil în partea stângă.

O OH
OH O
HO HO
OH OH
OH OH
OH OH

D-glucoza D-fructoza

L-glucoza și L-fructoza sunt monozaharidele ce nu se găsesc în natură.

Notațiile L și D nu au nici o legătură cu levogir și dextrogir care indică sensul luminii pozarizate
deoarece D-fructoza este levogiră cu unghiul de rotație de -92°, iar D-glucoza este dextrogiră cu unghiul
de +52°. Marea majoritate a monozaharidelor fac parte din seria D.

Proprietăți fizice

Monozaharidelor sunt în stare de agregare solide, cristaline, incolore, iar la încălzire se

descompun în carbon și apă.

C6 H12O6 
tC
6C  6H 2O

Punctul de topire al alfa-glucozei este de 146°C, iar al beta-glucozei de 150°C.

 Monozaharidele sunt solubile în apă datorită grupărilor carboxil, puțin solubile în alcool și greu
solubile în solvenți organici. Acestea au gust dulce, proprietate ce se intensifică odată cu creșterea
numărului de grupări hidroxil.

Fructoza este considerată cea mai dulce monozaharidă naturală, iar glucoza are 75% putere de
îndulcire față de fructoză.

Separarea celor doi anomeri alfa și beta al glucozei se face pentru alfa din apă și pentru beta prin
cristalizare din acid acetic.

Proprietăți chimice

1. Reacția de adiție a hidrogenului are loc în prezența catalizatorului de nichel

O OH
OH 2+ OH
Ni
HO + H2 HO
OH OH
OH OH
OH OH

OH OH OH
HO 2+ O OH
Ni + H2
HO HO 2+
HO
- H2 Ni
OH OH OH
OH OH OH
OH OH OH

2. Reacția de oxidare la care participă numai aldozele

 Oxidarea blândă a aldozelor se poate face cu reactiv Tollens, reactiv Felling și apă de
brom obținându-se acizi aldonici

O HOOC
OH OH
HO + 2 [Ag(NH3)2]OH HO + 2 Ag + 4 NH3 + H2O
OH OH
OH OH
OH OH
 O HOOC
OH OH
HO + Cu(OH) 2 HO + Cu2O + H2O
OH OH
OH OH
OH OH

O HOOC
OH OH
HO + Br2 + H2O HO + 2 HBr
OH OH
OH OH
OH OH

 Oxidarea energică a aldozelor se face cu acid azotic concentrat obținându-se acizi

zaharici

O HOOC
OH OH
HNO 3
HO + 3 [O] HO + H2O
OH OH
OH OH
OH COOH

3. Reacția de esterificare a monozaharidelor

 În prezența metanolului și a acidului clorhidric, reacția are loc numai la gruparea hidroxil
glicozidică

OH OH

O O
H H H H
H H
HCl
+ H3C OH
OH H - H 2O OH H
OH OH OH O
CH3
H OH H OH
  Esterificarea tuturor grupărilor hidroxil se face cu iodură de metil în prezența
catalizatorului de oxid de argint (Ag2O)

OH O
CH3
O O
H H H H
H H
Ag2O CH3
+ 5 H3C I
OH H - 5 HI O H
OH OH O O
H3C CH3
H OH H O
CH3

Utilizări

Glucoza și fructoza se găsesc în fructe, legume, miere și întră în compoziția di-, tri- și
polizaharidelor. Prin fermentația alcoolică a glucozei se obține etanol.

C6 H12O6 fermentati
e  2C2 H5OH  2CO2 

Glucoza se mai folosește în medicină pentru hrănirea artificială a bolnavilor, pentru obținerea
oglinzilor și în alimentație a zahărului.

Capitolul II – Dizaharide

Dizaharidele sunt compuși organici naturali ce se obțin prin condensarea moleculelor de

monozaharide. În funcție de modul în care are loc reacția de condensare, dizaharidele se clasifică în două
mari clase:

1. Dizaharide reducătoare
2. Dizaharide nereducătoare

C6 H12O6  C6 H12O6  C12H22O11  H2O

1. Dizaharidele reducătoare se obțin prin reacția de condensare a două molecule de

monozaharide în care eliminarea apei se face dintr-o grupare hidoxil glicozidică a unei
molecule și o grupare hidroxil oarecare a altei molecule

OH OH OH OH

O O O O
H H H H H H H H
H H H H
+
OH H OH - H 2O OH OH
OH OH H OH H O H OH
OH OH

H OH H OH H OH H OH
 OH
OH OH

O
O O
H H
H H H H H
OH H
+ OH
- H 2O OH H
OH H OH H OH
OH H OH OH
O O
H H OH
H OH H OH H

OH H
OH H

H OH

2. Dizaharide nereducătoare se obțin prin condensarea a două molecule de monozaharide în care

eliminarea apei se face între cele două grupări glicozidice

OH OH

O O
H OH OH H
H H O H H
+
OH H OH H OH OH - H 2O OH H
OH OH
O OH
HO O
H OH HO H H OH
H OH OH
HO
HO H
Zaharoza se extrage din sfecla de zahăr și trestia de zahăr. Este o dizaharidă nereducătoare
deoarece nu mai există nici o grupare hidroxil glicozidică capabilă să reacționeze cu reactivul Tollens sau
Felling.

Capitolul III – Polizaharide

Polizaharidele sunt compuși organici macromoleculari obținuți prin policondensarea biochimică a

unor monozaharide.

Cele mai importante polizaharide sunt amidonul, glicogenul și celuloza.

Amidonul este un compus natural ce se găsește în cereale, legume. Este obținut prin
policondensarea moleculelor de alfa-glucoză.

2C6 H12O6 policonden

 (C6 H10O2 ) n  nH 2O
sare

Amidonul este format din două componente (amiloza și amilopectina).

Amiloza are structură liniară. Condensarea moleculelor de alfa-glucoză făcându-se între grupările
hidroxil glicozidice ale atomilor de carbon 1 și 4 obținându-se între molecule o grupare eterică.
 Amiloza reprezintă 10-20% din masa amidonului și este concentrată în miezul granulei de
amidon.

(C6H10O5)n unde n = 300-1200

Macromoleculele de amiloză sunt răsucite în spirală, din acest motiv amiloza este solubilă în apă
și în reacția cu iodul ce obține o colorație albastră intensă.

Amilopectina reprezintă 80-90% din masa amidonului și se reprezintă învelișul granulei de

amidon.

(C6H10O5)n unde n = 6000-36000

Structura amilopectinei este ramificată deoarece moleculele de alfa-glucoză sunt legate între ele
în pozițiile 1 și 4, dar din loc în loc și în pozițiile 1 și 6. În prezența iodului, se obține o colorație roșu-
violetă. Amilopectina nu este solubilă în apă.

Sinteza amidonului se face din dioxidul de carbon și apă în celulele verzi ale plantelor, în
prezența clorofilei (lumină).

6nCO 2  5nH 2O  (C6 H10O5 ) n  6nO 2

6CO 2  6H 2O  C6 H12O6  6O 2

Proprietăți fizice

Amidonul este o pulbere albă, amorfă, fără gust dulce, insolubilă în apă. În apă caldă la 90°C,
granulele de amidon se umflă și apoi se sparg formând soluții vâscoase numite cocă.

Coca este formată doar din amilopectina insolubilă în apă caldă (amiloza este solubilă în apă
caldă).

Utilizări

Amidonul este folosit pentru obținerea etanolului, ca agent de încleere și apretare în industria
textilă la fabricarea de casete, adeziv de tablete și pensamente în industria farmaceutică și cea mai mare
cantitate de amidon se află în industria alimentară.

Glicogenul este singura polizaharidă naturală de origine animală cu structură asemănătoare cu cea
a amilopectinei, dar macromoleculele sunt mai mici și mai ramificate. În procesul de digestie, amidonul
introdus în organism sub influența amilazei (enzimă) se descompune în dextrine și maltoză. Prin hidroliza
acestora ce are loc în intestin, în prezența amilazei pancreatice, după care sub acțiunea alfa-glicozidazei
intestinale se obține glucoza.

Glucoza este folosită în procesele de ardere din organism, iar excesul de glucoză este transformat
în glicogen. Glicogenul se localizează la nivelul ficatului și a țesuturilor, iar în momentul în care
organismul are carențe în glucoză, el se descompune în această substanțî, care va fi consumată de
organism.
 Celuloza este polizaharidă naturală obținută prin policondensarea moleculelor de beta-glucoză.

(C6 H10H5 ) n  nH2O  nC6 H12O6

Celuloza formează scheletul țesuturilor lemnoase ale plantelor fiind cel mai răspândit compus
organic. Cea mai pură formă de celuloză se găsește în bumbac.

Proprietăți fizice

Celuloza este o substanță solidă, fibroasă, albă, inodoră, insipidă, slab hidroscopică, insolubilă în
apă și nici în ceilalți solvenți.

Celuloza este reactivă în reactivi Schweitzer (hidoxid de tetra-amino-cupru sau [Cu(NH3)4](OH)2.

Proprietăți chimice

1. Reacția de nitrare se face cu amestec nitrant (acid azotic și acid sulfuric)

În funcție de gradul de nitrare, produșii obținuți au diferite utilizări:

- La aproximativ 12% azot în moleculă, produsul obținut se numește fulmicoton și se folosește

în industria explozibililor ca pulbere fără fum
- La aproximativ 10% azot, substanța obținută se numește coloid utilizat la fabricarea
celuloidului

Celuloidul este o masă transparentă obținută din colodiu și camfor. Deoarece acest amestec este
ușor inflamabil a fost înlocuit de acetat de celuloză.

- Cu conținut scăzut de azot sunt utilizați la fabricarea nitrolacurilor și nitroemailurilor se usucă

rapid și au un luciu puternic
2. Acilarea celulozei se poate face cu anhidridă acetică sau clorură de acetil

Acetații de celuloză sunt utilizați pentru fabricarea mătăsii acetat, a filmelor cinematografice și a
unor materiale plastice numite celon.

Acetații de celuloză sunt solubili în acetonă, soluția obținută este supusă filării la cald, când se
obțin firele de acetat de celuloză.

Țesuturile din mătase acetat sunt mai rezistente, dar mai puțin higroscopice.

3. Prin tratare cu hidroxid de sodiu a celulozei se obțin alcanii celuloză primară, secundară sau
terțiară

Alcanii celuloză primară reacționează cu sulfura de caron (CS2) obținându-se xtantogenatul de

celuloză, care se descompun într-o celuloză cu firul mai lung ce poate fi tors.

Celuloza obținută reprezintă mătase artificială de tip vâscoasă sau se mai utilizează pentru
obținerea ciolofanului.
 Utilizări

Celuloza este folosită pentru obținerea hârtiei, a mătăsii artificiale de tip acetat sau vâscoză,
țesuturi, bandaje a unor substanțe explozibe etc.