UNIVERSITATEA “ȘTEFAN CEL MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE DREPT ȘI ȘTIINȚE

ADMINISTRATIVE

-Administrație publică-an 1-

Student: Halip Flavius Iulian

Cadru didactic:conf. dr. Pascariu Liana

-Suceava 2022-

Rolul şi funcţiile Guvernului.

 Introducere

Conform constituiei, reprezinta organul central al puterii executive. Guvernul

este acea autoritate care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi
exercita conducerea generală a administraţiei publice, activitate indeplinită pe
baza unui program de guvernare, la care Parlamentul şi-a dat acordul.
Guvernul este alcătuit din şeful guvernului care poartă denumirea de prim-
ministru şi din guvernul propriu-zis format din miniştri, secretari de stat etc.
Guvernul are un dublu rol, cel politic şi cel de conducere, la nivel “suprem”, a
activităţii administrative. În ceea ce priveşte rolul politic, trebuie spus ca că
acesta nu se exprimă numai în sfera executivă, ci şi în alte sfere, unde acesta se
realizează prin colaborarea Guvernului cu celelalte autoritatăţi, cu Preşedintele
în domeniul politicii externe, cu Parlamentul în domeniul adoptării legilor.
Cu privire la roulul jucat de Guvern în înfăptuirea administraţiei publice, putem
aminti poziţia sa bine determinată în cadrul sistemului instituţional, rolul său de
conducător, apărând astfel ca organ suprem al administraţiei publice.

Putem spune ca guvernul reprezinta una dintre cele mai importante si distincte
institutii ale statului.
Importanta acestei puteri decurge din faptul ca ea este cea care organizeaza si
conduce efectiv societatea. Drept urmare, ea se afla cel mai mult si cel mai
direct in legatura cu cetateanul. Din aceasta cauză, guvernul sau executivul ii
intereseaza in cea mai mare masura pe cetateni, intrucat de activitatea si
eficienta acestuia se leaga in mare masura realizarea aspiratiilor si intereselor
lor.
Rolul Guvernului, atât pe plan politic cât şi pe plan administrativ, se
realizează “potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament”.
“Acceptarea” aceasta nu înseamnă un transfer de responsabilitate. Acordarea
încrederii Guvernului şi acceptarea programului său de guvernare au drept
consecinţă obligativitatea realizării programului de către Guvern. Răspunderea
pentru îndeplinirea lui îi aparţine exclusiv. Parlamentul, prin votul acordat, şi-a
exprimat doar încrederea în acest program, încredere pe care oricând o poate
retrage, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, dacă motivele pentru care ea a
fost acordată la investitură au dispărut ulterior .

Formarea Guvernului este opera Parlamentului şi parcurge următoarele etape:

1.Desemnarea unui candidat la funcţia de prim-ministru. Această

competenţă îi revine Preşedintelui României, în urma consultării partidului care
are majoritatea absolută în Parlament. Daca nu există o asemenea majoritate,
desemnarea se va face după consultarea partidelor reprezentate în Parlament.
2.Investitura Parlamentului. Candidatul se prezintă, în termen de 10
zile de la desemnarea sa, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului pentru a-şi
prezenza şi susţine programul de guvernare, împreună cu lista miniştrilor care
compun Guvernul. Aceasta listă se constitie după consultarea partidelor
majoritare în Parlament. Termenul de 10 zile este prevăzut pentru a lăsa
canditatului libertatea de a-şi alege echipa. Programul Guvernului şi lista cu
viitorii miniştrii fac apoi obiectul unei dezbateri largi în plenul Parlamentului.
Dacă Guvernul obţine votul de investitură, prgoramul devine obligatoriu pentru
el. Dacă votul de investitură nu este primit, se va relua procedura prin numirea
altui candidat. Respingerea şi celei de a doua candidaturi poate provoca
dizolvarea Parlamentului de către Preşedinte.
3.Numirea Guvernului de către Preşedintele României închide ciclul acolo
de el a început, adică la Preşedinte. Competenţa este una limitată, deoarece
Preşedintele nu are o marjă larga de apreciere, ci se va limita la persoanele care
au obţinut investitura Parlamentului.
4.Depunerea jurămâmtului urmează actului de numire. Potrivit art. 104
din Constituţie, primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului
depun, individual, jurământul în faţa Preşedintelui, juramânt .

Mandatul Guvernului se întinde din momentul depunerii jurământului şi până la

la data validării următoarelor alegeri parlamentare generale. Odată validate
mandatele, noul Parlament îşi va exprima propria sa opţiune privind componenţa
şi programul noului Guvern. Dar, potrivit normelor constituţionale, încetarea
mandatului Guvernului poate interveni chiar pe timpul funcţionării
Parlamentului, în cazul demiterii.
 Încetarea mandatului pe timpul funcţionării Parlamentului poate fi
consecinţa fie a faptului că Parlamentul l-a retras, ca urmare a adoptării unei
moţiuni de cenzură, fie a faptului că primul-ministru a încetat să mai fie membru
a Guvernului sau este în imposibilitatea de a-şi exercita atribuţiile mai mult de
45 de zile. Rezultă că, deşi votul de încredere se acordă pentru întreaga listă a
Guvernului şi deşi acesta este investit în bloc, şi nu fiecare membru în parte,
pentru primul-ministru increderea acordata are un character intuit personae,
deoarece el este cel care, în calitate de candidat la această funcţie, a solicitat
acordarea încredereii şi a reuşit să obţină votul necesar1.
Funcţia de membru al Guvernului încetează în cazul demisiei, revocării,
pierderii drepturilor electoarale, stării de incmpatibilitate şi decesului.
Demisia constituie un act unilateral de voinţă, pe care un membru al
Guvernului şi-o manifestă în scopul încetării mandatului său, manifestare
nesupusa vreunei condiţii, în baza caracterului facultativ al mandatului.
Revocarea mandatului de ministru este dată în competenţa Preşedintelui
României, care ia această măsură la propunerea primului-ministru. Este
consecinţa faptului că însuşi guvernul a fost numit de Preşedinte şi echipa
guvernamentală s-a constituit potrivit voinţei primului-ministru. Totuşi, acesta
nu-l poate revoca pe primul-ministru2.
Pierderea drepturilor electorale poate avea loc fie pentru motive de boală,
care duc la punerea sub interdicţie, fie prin intervenirea unei hotărâri
judecătoreşti de condamnare, fie prin dobândirea unei alte cetăţenii.

Incompatibilităţile privind calaitatea de membru al Guvernului sunt instituite

pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a activităţii membrilor
Guvernului. Prin interdicţia ca aceştia să mai ocupe alte posture, li se asigura o
anumită independenţă şi protecţie în faţa unor suspiciuni ori tentaţii. Astfel,
conform art. 105 din Constituţie, funcţia de membru al Guvernului este
incompatibilă cu exercitarea altei funţii publice de autoritate, cu excepţia celei
de deputat sau de senator. De asemenea, ea este incompatibilă cu exercitarea
unei funţii de reprezentare profesională salarizate în cadrul organizaţiilor cu
scop commercial, precum şi în alte cazuri stabilite prin lege organică.

2
 Iniţial, prin tezele Constituţiei, s-a prevăzut că nu pot face parte din
Guvern membri ai familiei preşedintelui României sau a primului-ministru, alte
rude ale acestora până la gradul IV inclusive, precum şi afinii,
Legea nr. 161/2003 reglementează, pentru prima dată, conflictul de
interese în exercitarea funcţiei de membru al Guvernului. Asfel, membrilor
Guvernului le este interzisă emiterea unui act administrative, încheierea unui act
juridic, luarea sau participarea la laurea unei decizii pentru sine, pentru soţul său
ori pentru rudele sale de gradul I. Încălcarea interdicţiei atrage, pe lângă
răspunderea ministrului, nulitatea actelor juridice încheiate sau a actelor
administrative emise.

Functiile guvernului

Guvernul asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, dispunând în

acest scop de numeroase atribuţii pe plan guvernamental şi administrativ, în
domeniul legislativ şi financiar. Guvernul realizează împrenă cu Preşedintele
României funcţia executivă a statului. În acest scop, Guvernul exercită
conducerea generală a administraţiei publice, coordonând activităţile multiple şi
variate ale organelor administrative de specialitate – centrale şi locale. Guvernul
asigură executarea legilor şi a tuturor dispoziţiilor legale adoptate în vederea
aplicării lor.
Guvernul este şi un artizan al legii, contribuind în măsură la realizarea
funcţiei legislative a statului, atât prin colaborarea sa cu Parlamentul în procesul
de elaborare şi adoptare a acesteia, cât şi prin adoptarea de acte normative
proprii – hotărâri pentru organizarea executării legililor şi ordonanţe în domenii
de reglementare prin lege, dacă Parlamentul îl abilitează. Diferenţa între aceste
categorii de acte nu este una procedurală, ci una raportată la obiectul şi forma lor
juridică. Hotărârile sunt date în executarea legilor, deşi nu trebuie să insoţească
orice lege dacă punerea în executare a acestora nu necesită precizări sau
dispoziţii suplimentare3.
Ordonanţele în schimb, au forţa juridică a unei legi şi intervin în domeniul
de reglementare rezervat legii. În situaţii extraordinare a căror reglementare nu
poate fi amânată, delegarea legislativă e dată chiar de Constituţie (art. 115),

3
Cristian Parvulescu, op. cit., p. 71
Guvernul fiind abilitat să adopte ordonanţe de urgenţă, cu obligaţia motivării
urgenţei în cuprinsul acestora.
Dar,având în vedere că “unica autoritate legiuitoare este Parlamentul”, şi
că Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor
constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului,
drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale
şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate public,
putemafrima că funcţia legislativă nu aparţine sub nicio formă Guvernului “cu
titlu principal”.
Actele juridice ale Guvernului se semnează de primul-ministru şi se
contra-semnează de ministru de resort, fiind publicate în Monitoru Oficial, cu
exceptţia celor cu caracter militar, care se comunică doar instituţiilor interesate.
Atribuţiile Guvernului trebuie luate în considerare şi prin prisma poziţiei
primului-ministru în cadrul acestuia şi sarcinilor pe care le are ca organ ce-l
reprezintă pe plan intern şi extern.

Putem afirma că, pe fondul conjuncturii politice şi a raportului de forţe,

Guvernul devine rezultatul voinţei comune a Preşedintelui şi Parlamentului şi
este presupus că doar cu greu şi-ar putea exercita mandatul fără încrederea
Şefului Statului.