OBIECTUL DREPTULUI COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL

Disciplina: DREPTUL COMERTULUI   INTERNATIONAL 

Conf. univ. dr. ANGELA MÎŢĂ-BACIU

Student: Ivan Cristian

Email:Ivancristian956@gmail.com
1. Noţiune. Definiţie
2.Obiectul dreptului comerţului internaţional
3.Concluzie

NOŢIUNEA ŞI OBIECTUL DREPTULUI COMERŢULUI

INTERNAŢIONAL
1.Noţiune. Definiţie

Noţiunea de comerţ internaţional este susceptibilă de două accepţiuni1:

a) Stricto sensu - comerţul internaţional cuprinde totalitatea operaţiunilor de import şi export
de mărfuri şi servicii, desfăşurate de persoane fizice şi (sau) juridice, aparţinând unui stat, cu
parteneri străini sau pe pieţe externe. Accepţiune restrânsă a noţiunii este apropiată de sensul
etimologic al cuvântului “comerţ” provenit din expresia latină“commercium”ce constituie o
juxtapunere a cuvintelor “cum” şi “merx”şi semnifică operaţiuni efectuate“cu marfă”.
b) Lato sensu - comerţul internaţional reprezintă un ansamblu de relaţii de cooperare
economică internaţională între două sau mai multe persoane fizice şi/sau juridice, aparţinând
unor state diferite, care au ca scop realizarea, prin conlucrare, a unor operaţiuni complexe în
domeniile comercial, financiar-bancar, transfer de tehnologie, desfășurate pe termen lung şi
eşalonate pe perioade de timp determinate, în scopul obţinerii unor avantaje reciproce.
Participarea acestora la circuitul comercial extern este justificată de intenţia de a ocupa un loc
pe piaţă în procesul de circulaţie a
bunurilor, serviciilor şi cunoştinţelor, prin tranzacţii de valoarea ridicată2 .
Dreptul comerţului internaţional a primit în decursul timpului numeroase definiţii, pornind de
la definiţia oficială (formulată în cadrul lucrărilor celei de-a XXI-a sesiune a Adunării
Generale ONU), până la nuanţatele definiţii formulate în literatura de specialitate3.
Potrivit unicei definiţii oficiale, dreptul comerţului internaţional constituie
“ansamblul de reguli care reglementează relaţiile comerciale de drept privat, punând
în cauză mai multe ţări”4.
Aşa cum s-a arătat în literatura de specialitate5 , în desfăşurarea schimbului
mondial de valori materiale şi spirituale iau naştere numeroase şi variate categorii de raporturi
juridice reglementate deopotrivă de sistemele naţionale de drept şi de dreptul internaţional
public:
- raporturi stabilite în domeniul economic, între state suverane şi egale în drepturi, între state
şi organizaţii internaţionale interguvernamentale sau doar între asemenea organizaţii;
- raporturi ce se stabilesc între state şi comercianţi persoane fizice sau juridice, privind
politicile comerciale, vamale, financiare ale statelor, raporturi caracterizate prin subordonarea
administrativă a comercianţilor faţă de organele statului;
- raporturi care se stabilesc între un stat şi subiectele de drept privat străine, raporturi
patrimoniale semi-internaţionale şi se realizează în baza acordurilor de investiţii străine şi a
contractelor de concesiune;
- raporturi care se stabilesc între comercianţii persoane fizice şi persoane juridice din diferite
state, în calitate de participanţi nemijlociţi la activitatea de comerţ internaţional, caracterizate
prin egalitatea juridică a părţilor şi supuse normelor de drept civil, comercial ori dreptului
1
Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul comerţului internaţional-Tratat, Partea generală, Ed.Universul Juridic,
Bucureşti, 2008, p.11-12;
2
Jacques Béguin, Maichel Menjucq, Gautier Bourdeaux, Alain Cournet, Benoît Le Bars, Daniel Maingui, Hélen
Ruiz Fabri, Christophe Seraglini, Jean-Marc Sorel, Droit du commerce international, Ed. Litec Lexis Nexis,
Paris, 2005, p.1.
3
Pentru o prezentare sistematică a noţiunii, a se vedea Octavian Căpăţână, Brînduşa Ştefănescu, Tratat de Drept
al Comerţului Internaţional, vol.I, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 1985, p.20- 23.
4
Această definiţie este criticabilă din moment ce nu cuprinde raporturile de drept internaţional public stabilite
între state cu ocazia reglementării tranzacţiilor internaţionale.
5
Aida Diana Dumitrescu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, p.3-4; Oliviu Puie, Dreptul
comerţului internaţional, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015, p.7-9.
comerţului internaţional, în funcţie de distincţiile existente în sistemele juridice naţionale sub
imperiul cărora se află.
Dreptul comerţului internaţional, aflat la graniţa dintre dreptul internaţional şi sistemele
naţionale de drept, cuprinde norme conflictuale, norme de drept civil, comercial şi norme de
drept material uniform (cuprinse în convenţii internaţionale) şi reunite prin obiectul comun de
reglementare (raporturile din cadrul comerţului internaţional şi cooperării economice
internaţionale).Unele norme juridice aparţinând altor ramuri de drept intră în conţinutul
dreptului comerţului internaţional, în măsura în care au implicaţii asupra raporturilor juridice
care fac obiectul acestei materii (norme de drept constituţional, administrativ, financiar-
valutar, internaţional public, de dreptul muncii, drept de proprietate intelectuală ş.a.).
Elementele caracteristice ale dreptului comerţului internaţional sunt:
1. natura normelor juridice care formează conţinutul său;
2.natura subiectelor participante la comerţul internaţional: profesionişti-
comercianţi, persoane fizice şi juridice ce realizează tranzacţii comerciale internaţionale;
3. poziţia de egalitate juridică în care subiectele de drept se află unele faţă de altele;
4. obiectul său de reglementare este format din raporturile juridice patrimoniale caracterizate
prin comercialitate şi internaţionalitate.
În mod sintetic, dreptului comerțului internaţional este definit ca ramură a dreptului ce
cuprinde ansamblul normelor care reglementează relațiile comerciale internaționale.
O definiţie mai cuprinzătoare prevede că dreptul comerţului internaţional este constituit din
ansamblul normelor care reglementează « relaţiile de comerţ internaţional, cooperare
economică şi tehnico-ştiinţifică internaţională,în care părţile se află pe poziţie de egalitate
juridică6.
Într-o formulare cvasicompletă, exprimată în literatura de specialitate , dreptul
comerţului internaţional a fost conceptualizat ca o materie juridică pluridisciplinară,
constituită din ansamblul normelor care reglementează raporturile patrimoniale cu caracter de
comercialitate şi internaţionalitate, încheiate între persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv între
asemenea persoane şi stat - de jure gestionis, raporturi în care părţile se află pe poziţie de
egalitate juridică7.

Obiectul dreptului comerţului internaţional

Din definiţia dată dreptului comerţului internaţional rezultă că acesta are ca obiect
raporturile patrimoniale cu caracter de comercialitate şi internaţionalitate, încheiate între
persoane fizice şi/sau juridice, inclusiv între asemenea persoane şi stat. Nu toate raporturile
juridice patrimoniale care se formează în sfera relațiilor comerciale internaţionale constituie
obiect al dreptului comerţului internaţional, ci numai acelea care se caracterizează prin două
atribute coexistente: comercialitatea şi internaţionalitatea.
Caracterul comercial. Determinarea comercialităţii unui raport juridic este o operaţiune de
calificare, ce se face după criteriile dreptului naţional (sistemul de drept naţional ce constituie
lex causae). Sistemele naţionale de drept cunosc două criterii pe baza cărora se determină
caracterul comercial al unui raport juridic: criteriul subiectiv şi criteriul obiectiv8.

6
Ioan Macovei, Tratat de drept al comerţului internaţional, Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2014, p. 1
7
D.Al.Sitaru, op.cit., Tratat, Partea generală, p.86;
8
Un al treilea criteriu, în curs de a se impune este reprezentat de concepţia mixtă care combină cele două criterii,
subiectiv şi obiectiv, impunând conexiunea economică a oricărui act sau fapt juridic.
 Concepţia subiectivă ia în considerare calitatea participantului la raportul juridic; actul
sau faptul juridic sunt considerate comerciale dacă au fost săvârşite de un comerciant în
exercitarea profesiei sale . În acest context, prevalează calitatea de comerciant a
persoanei,care determină o prezumţie legală pentru calificarea drept „comerciale” a anumitor
acte juridice9.
Potrivit concepţiei obiective un fapt este calificat de comerţ dacă, în mod obiectiv, în
conţinutul lui există una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi le califică ca fiind de
comerţ. Independent de calitatea persoanei care îl îndeplineşte, faptul sau actul juridic este
comercial prin natura lui.
Majoritatea autorilor identifica , drept criterii ale comercialităţii, interpunerea în schimb şi
activitatea economică organizată sub formă de întreprindere10;
Având la bază natura operaţiunilor îndeplinite sau obiectul reglementării sunt calificate drept
activităţi comerciale,operaţiunile privind circulaţia capitalului (cumpărarea şi vânzarea
comercială, operaţiunile bancare, de bursă, de constituire a societăţilor comerciale sau
operaţiunile cambiale) şi activitatea de producţie a întreprinderilor (operaţiuni efectuate de
întreprinderile de furnituri,de asigurare, construcţii şi manufactură, întreprinderile de transport
şi expediţii, etc)11.
Caracterul internaţional. Internaţionalitatea raporturilor juridice de drept al comerţului
internaţional este determinată de existenţa elementului de extraneitate.
Nu orice element de extraneitate prezent într-un raport juridic comercial, poate transforma
acest raport într-unul de drept al comerţului internaţional, ci doar acel element de extraneitate
ce atrage posibilitatea aplicării a cel puţin două sisteme naţionale de drept asupra raportului
juridic în cauză.
Criteriile de definire a caracterului internaţional al raporturilor juridice care fac
obiectul dreptului comerţului internaţional pot fi clasificate în două categorii:
- criterii de natură subiectivă - părţile raportului juridic, persoane fizice sau juridice, să aibă
domiciliul, respectiv sediul, în state diferite;
- criterii de natură obiectivă - marfa, lucrarea, serviciul sau orice alt bun care
face obiectul raportului juridic să se afle în circuit (tranzit) internaţional, adică în executarea
acelui raport juridic bunul să treacă cel puţin o frontieră12.
Identificarea acestor criterii, poate fi făcută fie printr-o convenţie internaţională fie prin
legislaţia internă a statului al cărui sistem constituie lex causae. Asemenea criterii de
internaţionalitate, ce interesează dreptul comerţului internaţional sunt cuprinse în convenţii
multilaterale.
În art. 1(1) al Convenţiei Naţiunilor Unite asupra contractelor de vânzare internaţională de
mărfuri (Viena 1980) se arată că prevederile convenţiei “se aplică contractelor de vânzare de
mărfuri între părţi care îşi au sediul în state diferite: a) când aceste state sunt state
contractante; sau b) când normele de drept internaţional privat conduc la aplicarea legii unui
stat contractant.”
În articolul I (1) din Convenţia europeană de arbitraj comercial internaţional (Geneva 1961) se
arată că dispoziţiile convenţiei se aplică: „a) Convenţiilor de arbitraj încheiate, pentru

9
Criteriul consacrat în dreptul german şi în sistemele de drept de inspiraţie germană
10
.Jean-Michel Jacquet, Philippe Delebecque, Sabine Corneloup, Droit du commerce international, Ed Dalloz,
Paris, 2007, p. 9-10.
11
.Noţiunea de activitate economică se consideră că răspunde mai bine realităţii comerţului internaţional, întrucât
în acest cadru activităţile economice au o natură comercială mai amplă decât cea stabilită de legea comercială
naţională.
12
În convenţiile internaţionale din domeniul transporturilor este reflectat cel de-al doilea criteriu- obiectiv-al
caracterul internaţional, prin prevederea potrivit căreia « este internaţional acel transport în care punctul de
plecare şi cel de sosire al mărfurilor se află pe teritoriile a două state diferite ». Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul
comerţului internaţional Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004, p. 141.
reglementarea litigiilor născute sau care se vor naşte din operaţii de comerţ internaţional,între
persoanele fizice sau juridice având, în momentul încheierii convenţiei, reşedinţa obişnuită
sau sediul în state contractante diferite; b) procedurilor şi sentinţelor arbitrale întemeiate pe
convenţiile arătate la paragraful 1 litera a din acest articol.
Convenţia pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian internaţional
(Montreal, 1999) arată că este internaţional acel transport al cărui punct de plecare şi de
destinaţie se află pe teritoriile unor state părţi diferite sau situate pe teritoriul unui singur stat
parte, atunci şi există o escală stabilită pe teritoriul altui stat, chiar dacă acesta nu este un stat
parte (art.1 alin.2).
Obiectul dreptului comerţului internaţional mai cuprinde şi unele instituţii care, deşi
interesează comerţul internaţional, fac parte, într-o anumită măsură şi sub anumite aspecte
din obiectul altor materii juridice 13.

3. Concluzie

În concluzie, dreptul comerţului internaţional are ca obiect raporturile comerciale

internaţionale, precum şi cele care decurg din cooperarea economică şi tehnico- ştiinţifică
internaţională, instrumentele juridice de realizare ale acestora, raporturile juridice izvorâte din
fapte juridice - conexe raporturilor de comerţ internaţional şi de cooperare economică
internaţională, orice alte raporturi, care deşi formal aparţin altor ramuri de drept prezintă
contingenţe cu operaţiunile de comerţ internaţional şi cu arbitrajul de comerţ internaţional.

Bibliografie:
13
Soluţionarea litigiilor dintre participanţii la raporturile de comerţ internaţional constituie o altă zonă de interes
pentru dreptul comerţului internaţional, deoarece jurisdicţia arbitrală este specifică unui atare domeniu. Dumitru
Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea generală, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.73-74.
 Aida Diana Dumitrescu, Dreptul comerţului internaţional, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2015
Dragoş-Alexandru Sitaru, Dreptul comerţului internaţional-Tratat, Partea generală,
Ed.Universul Juridic, Bucureşti, 2008
Idem, Dreptul comerţului internaţional Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2004
Dumitru Mazilu, Dreptul Comerţului Internaţional, Partea generală, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 2005
Jacques Béguin, Maichel Menjucq, Gautier Bourdeaux, Alain Cournet, Benoît Le
Bars, Daniel Maingui, Hélen Ruiz Fabri, Christophe Seraglini, Jean-Marc Sorel, Droit
du commerce international, Ed. Litec Lexis Nexis, Paris, 2005
Jean-Michel Jacquet, Philippe Delebecque, Sabine Corneloup, Droit du commerce
international, Ed Dalloz, Paris, 2007
Octavian Căpăţână, Brînduşa Ştefănescu, Tratat de Drept al Comerţului Internaţional,
vol.I, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 1985
Oliviu Puie, Dreptul comerţului internaţional, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2015
Ioan Macovei, Tratat de drept al comerţului internaţional, Ed.Universul Juridic,
Bucureşti, 2014