Tema: Metodele de cercetare aplicate in igiena.

Organizarea lucrului de cercetare

in procesul didactic.

Igiena ca stiinta: scopul , sarcinile, continutul, metodele de studii

Igiena studiaza influenta factorilor mediului ambiant asupra sanatatii omului si elaboreaza masuri de
asanare, normative si legi sanitare menite sa fundamenteze un mediu igienic optim de viata si de
munca. Igiena este stiinta medicala care are ca obiect de studiu sanatatea si factorii ce o
conditioneaza. Scopul igienei fiind pastrarea si promovarea sanatatii.
Igiena are un caracter statal, deoarece elaboreaza masuri de profilaxie si ocrotire a sanatatii nu doar
pentru unii indivizi, ci pentru intreaga populatie a tarii.
Masurile de asanare, normativele, legile sanitare elaborate in domeniul igienei au ca scop:
• prevenirea imbolnavirilor si depistarea lor in stadii incipiente, reducerea morbiditatii,
mortalitatii, marirea longevitatii si a duratei vietii biologic active
• mentinerea si fortificarea sanatatii
• sporirea capacitatii de munca si aportului social in colective
Aceste obicective definesc caracterul social al igienei. Pe de o parte prin dezvoltarea la parametri
optimi, somatici si psihici, se imbunatateste aportul social, iar pe de alta parte, realizarea acestor
obicetive necesita premise materiale corespunzatoare, care devin concrete numai acolo unde santatea
individului si a colectivitatilor este o preocupare la nivel de stat.
In plan teoretic, igiena studiaza:
-susrsele de poluare ale mediului
-influenta difersilor factori cu caracter social si natural asupra circulatiei substantelor nocive in
biosfera si efectele ei.
-legitatile transitiei substantelor toxice dintr-un lant al biosferei in altul
-legitatile generale ale actiunii novice a diversilor factori asupra organismului
Aceste aspecte teoretice determina sarcinile igienei si anume:
-elaborarea bazelor stiintifice ale legislatiei sanitare
-intocmirea normativelor sanitare pentru factorii de mediu ce au influenta asupra organismului uman
-elaborarea bazelor pentru inspectia sanitara, preventiva si curenta.

Metodele de cercetare folosite in igiena se impart in 2 clase:

I.Met. a factorilor de mediu

1)observatia sanitara (descrierea, avertizarea sanitara). O descriere a obiectului de fata.

2) metodele organoleptice, ce depind de acuitatea organelor de simt a cercetatorilor, care ne dau
precis date despre starea obiectelor, dar nu si cantitatea.
3)metodele de laborator, incepind cu metodele fizice, ca determinarea temperaturii, umeditatii etc.
4)metodele chimice, pentru determinarea componentei chimice a substantelor.
5) metodele biologice – cercetarile microbiologice, parazitologice etc.

II.Met. a reactiei organismului la actiunea acestor factori:

1)m. fiziologice, care se folosesc la manifestarile functionale ca raspuns la modificarile mediului
2)m. clinice si de laborator pentru aprecierea dereglarilor ce se produc in organism sub actiunea
factorilor nocivi
3)m. epidemiologice la cercetarea fenomenelor morbide care au un caracter de masa cu scopul de a
indica mijloacele de combatere si profilaxie
4)m. statistice – se folosesc la studierea structurii si stadii dinamice a sanatatii
5)m. experimentale – pentru stabilirea normelor sanitare si mai ales a concentratiilor maximal
admisibile a substantelor. Normarea igienica trebuie sa asigure un nivel al factorilor nocivi in
limitele inofensive pentru organism, iar concentratia maximal admisibila (CMA) de poluanti
reprezinta acea concentratie determinata prin metode moderne si care nu exercita efecte directe sau
indirecte asupra sanatatii, nu produce senzatii subiective si nu afecteaza capacitatea de munca a
omului.
Igiena si sarcinile ei
• prevenirea imbolnavirilor si depistarea lor in stadii incipiente, reducerea morbiditatii,
mortalitatii, marirea longevitatii si a duratei vietii biologic active
• mentinerea si fortificarea sanatatii
• sporirea capacitatii de munca si aportului social in colective
-elaborarea bazelor stiintifice ale legislatiei sanitare
-intocmirea normativelor sanitare pentru factorii de mediu ce au influenta asupra organismului uman
-elaborarea bazelor pentru inspectia sanitara, preventiva si curenta.
(sarcinile specialistului in domeniul igientei)
 supravegherea respectarii normelor de igiena si antiepidemice privind conditiile de trai, de
munca, de aprovizionare cu apa potabila, de alimentatie si altor factori de mediu care influenteaza
sanatatea populatiei si recomandarea masurilor necesare
 aplicarea masurilor antiepidemice cu caracter preventiv privind asanarea factorilor de mediu
 aplicarea masurilor de combatere in focarele de boli infectioase
 desfasurarea activitatii medicale preventive in timpul si la locul de munca in intreprinderile
industriale si institutiile de invatamint, precum si in unitatile care asigura cazarea si alimentatia
pentru aceste colectivitati
 urmarirea adaptarii elevilor si studentilor la procesul de invatamint si a muncitorilor in
procesul de munca
 desfasurarea activitatii de educatie sanitara si de protectie a muncii, antrenarea activului
sanitar obstesc si a intregii populatii la realizarea masurilor profilactice

Profilaxia; tipurile ei
Profilaxia – cuprinde cunostintele teoretice si masurile practice (economice, sociale, cluturale si
sanitare) care contribuie la mentinerea sanatatii oamenilor si la prevenirea imbolnavirilor si a
complicatiilor lor.
Profilaxia primara are drept scop prevenirea imbolnavirilor prin combaterea factorilor de risc
generati de ecosistemele umane. In acest cadru, masurile profilactice cuprind evaluarea efectelor
exercitate asupra organismului uman de factori chimici, fizici sau biologici, prezenri in mediul
ambiant: poluanti ai aerului, apei, alimentelor, solului, cirulatia rutiera, strestul, obieceiurilor
alimentare etc, toti acestia fiind considerati factori de risc in “bolile civilizatiei contemporane”.
Profilaxia primara este bazata pe inspectia sanitara preventiva si se efectueaza la etapele de
proiectare si construire a obiectivelor, pana la darea lor in exploatare.
Profilaxia secundara are urmatoare ubiective :
-depistarea afectiunilor in stadiile timpurii ale starilor premorbide
-prevenirea agravarii si complicatiilor bolii, reducerea duratei imbolnavirilor
-[rescrierea unor regimuri igienice si dietetice atat convalescentilor, cat si celor vindecati, pentru a
evita recidivele.
Profiaxia tertiara – ( in zilele noastre se insista pe profilaxia tertiara) reprezinta masurile de
recuperare, de reabilitare biologica, sociala si profesionala a bolnavului ( cu anumite invaliditati).
Corespunde in plan aplicativ medicinii de recuperare
Metodele fizice, chimice si biologice de cercetare, esenta si aplicarea lor in igiena
-Metodele fizice de cercetare folosesc aparate ce se bazeaza pe fenomene fizice; de exemplu:
determinarea miscarii, temperaturii si umifitatii aerului, a presiunii atmosferice etc.
-Metodele chimice se bazeaza pe fenomene chimice de precipitare, neutralizare etc, cu care se
determina componenta chimica a obiectivelor de mediu. Prin metodele chimice se determina
poluantii mediului aerian, calitatea apei, valoarea nutritiva a alimentelor. Astfel in pratica sanitara a
fost implementata expertiza sanitara, ca metoda de apreciere complexa a diferilot proprietati ale
mediului
-Metodele biologice repreinta cercetari microbiologice , virusologice, parazitologice etc.
Metodele fiziologice, biochimice, histologice, morfopatologice, toxicologice, chimice de
cercetare si aplicarea lor in igiena
Metodele fiziologice se folosesc la cercetarea manifestarilor functionale ale diferitor organe si
sisteme, ca raspuns la modificarile mediului. Au o importanta mare, deoarece ele precizeaza, sub
raport functional, limitele dintre normal si patologic si ne ofera posibilitatea orientativa de a regla
actiunea factorilor nocivi ai mediului.
Prin metodele experimentale toxicologice si biologice, in special experimentundu-se pe animale de
laborator, se determina influenta diversilor compusi chimici asupra organismului, se stabilesc
concentratiile maximal admisibile in apa, aer, sol
Metodele sanitaro-microbiologice si aplicarea lor in igiena

7. Notiuni despre metodele statistice si aplicarea lor in cercetarile medico-biologice.

Metodele statistice se aplica la studierea structurii si dinamicii starii de sanatate a populatiei. La
baza au sistematizarea si analiza rezultatelor diverselor determinari, cu scopul de a obtine marimi
tipice pentru indicii cercetati. Pentru a interpreta cit mai exact fenomenele de masa, deseori se
folosesc metodele statistice matematice.

Tema: Aprecierea igienica a calitatii apei potabile.

Importanta fiziologica si igienica a apei. Normele de consum a apei.

-Apa este un component primordial din cadrul proceselor fiziologice ale organismelor vii,
totodata intra in component alimentelor, se utilizeaza la prepararea medicamentelor, serveste
pentru mentinerea starii igienice a corpului si a mediului de trai.
-Apa participa la toate procesele biochimice se produc in mediu lichid; este solvent pentru
multe substante; participa ca parte component la reactiile chimice; asigura echilibrul acido-
bazic; indeplineste functia de transport; participa la procesele de termoreglare; participa la
eliminarea produselor metabolice si a substantelor toxice.
- Pe linga utilizarea apei pentru necesitatile fiziologice si curative, omul mai foloseste
proprietatile ei in scopuri igienice. Apa este consumata pentru spalatul rufelor, curatenie, igiena
personala, prepararea alimentelor, spalatul veselei etc.

Conţinutul procentual al apei în corpul uman în dependenţă de vârstă:

Nr. Perioada de virsta %

1. Embrion (de 3 zile) 97
2. Foetus (de 3 luni) 91
3. Sugar 70-75
4. Adult 60-65
5. Varstnic 50-55

Repartitia procentuala a apei in diferite organe si tesuturi:

Nr. Organe, Tesuturi %

1. Tesutul adipos 20
2. Tesutul osos 25-70
3. Tesutul conjuctiv 60
4. Pielea 70
5. Muschii striati 75
6. Plamini, ficat 80
7. Tesutul nervos 85
 8. Plasma sanguina 90

Apa ca factor al sanatatii.

-Factorul de asigurare a activitatii cu rol biologic si sanogen.
-indice al bunastarii sanitare
-factor ce influentiaza asupra sanatatii
-factor de risc in caz de folosire cu carenta sau exces de substante chimice.

Bolile infectioase transmise prin apa si formele de manifestare a lor.

Exemple: Bacterioze, Viroze, Parazitoze
Pentru apariţia unei boli hidrice sunt necesare trei condiţii şi anume:
Existenţa unui eliminator de germeni (bolnav, purtător);
Viabilitatea în apă a germenilor patogeni un timp suficient pentru producerea bolii
Existenţa unei populaţii receptive.
Bolile infecţioase transmise prin apă se pot manifesta sub formă de:
-Epidemii;
-Endemii;
-Forme sporadice
Maladiile infecţioase transmise prin intermediul apei:
4. Particularitatile epidemiilor hidrice; profilaxia lor.
Cea mai frecventă formă de boală infecţioasă de natură hidrică este epidemia (Tifosul abdominal).
Epidemiile hidrice prezintă o serie de caractere proprii care le diferenţiază de alte tipuri de
epidemii şi pe baza cărora se poate pune diagnosticul şi aplica măsurile de combatere.
Caracterele principale ale epidemiilor hidrice:
-Caracterul exploziv sau cuprinderea unui număr de persoane într-un timp relativ scurt;
-Afectarea persoanelor receptive, care consumă apă contaminată, indiferent de sex, vârstă,
profesie etc.;
-Suprapunerea epidemiei pe aria de alimentare cu apă a populaţiei din aceeaşi sursă (conductă,
izvor, fântână);
-Apariţia epidemiei în orice anotimp, dar cu precădere în zona noastră climatică în anotimpul rece,
datorită supravieţuirii mai îndelungate a germenilor patogeni în apă la temperatură scăzută şi
reducerii antagonismului microbian;
-Încetarea epidemiei, ca urmare a măsurilor luate, tot atât de brusc cum a început;
-Mai rămâne un număr mic de cazuri care se găsesc în incubaţie sau se transmit prin contact
Caractere secundare ale epidemiilor hidrice:
- Apariţia înainte de izbucnirea epidemiei a unui număr mare de boli digestive sub formă de
enterite, gastroenterite sau diarei uneori grave, mai ales la copii şi la populaţia sensibilă
(convalescenţi, bătrâni etc.). Rareori aceste îmbolnăviri sunt produse de germenii proprii
epidemiei, cel mai frecvent ele datorându-se unor germeni condiţionat patogeni care întovărăşesc
poluarea apei;
- Existenţa unor defecţiuni în sistemul de alimentare cu apă, defecţiuni care prin ele însele explică
posibilitatea poluării apei şi în consecinţă a izbucnirii epidemiei. Trebuie menţionat însă şi faptul că
nu rareori poluarea s-a produs la distanţă de locul unde a izbucnit epidemia, mai ales în cazul
râurilor care servesc drept surse de alimentare cu apă a populaţiei;
- Lipsa de cele mai multe ori a germenilor patogeni din apă în momentul declanşării epidemiei,
datorită distrugerii lor de către condiţiile nefavorabile de mediu germenul aflându-se în mâl.

5. Bolile de natura neinfectioasa, cauzate de folosirea apei necalitative; profilaxia lor.

Exemple: Gusa endemica, fluoroza endemica, caria dentara, methemoglobinemia de nitrati, boli
neifectioase nespecifice, Intoxicatii cu subtante chimice
1. Consumul apei cu conţinutul ridicat de nitraţi (cea mai răspândită şi cunoscută substanţă
toxică în apele freatice din Moldova), poate aduce la apariţia methemoglobinemiei, numită
şi intoxicaţie cu nitraţi în concentraţii ce depăşesc 50 mg/l, în special sunt afectaţi copiii de
0-1 ani, mai ales cei alimentaţi artificial. Se presupune că incidenţa intoxicaţiilor cu nitraţi
constituie în mediu 30 cazuri la 100 mii locuitori, variind de la o zonă la alta. Numărul
populaţiei din Republica Moldova expuse la concentraţii de nitraţi ce depăşesc CMA din
cauza creşterii consumului de apă din fântâni constituie circa 1,57 mln (37%).
2. Conţinutul ridicat de fluor, duce la apariţia fluorozei dentare. La concentraţii mai mari de
5 mg/l poate apărea chiar osteofluoroza, la care se afectează sistemul osos. Conţinutul
ridicat de fluor în apele subterane (mai puţin în cele freatice) este determinat în mare
măsură de factorii geologici şi poartă un caracter endemic. Anual, în 15-16% probe din
apele subterane se înregistrează un conţinut de fluor ce depăşeşte 1,5 mg/l. Cele mai înalte
concentraţii de fluor se depistează în judeţele Bălţi (sectoarele Glodeni, Făleşti şi Râşcani),
Taraclia şi UTAG fiind depăşite în 50-100% probe. Urmează localităţile Ungheni, Tighina
Chişinău şi Lăpuşna, unde depăşirea CMA se înregistrează în 15-50% probe. Concentraţiile
maxime depistate constituie: 2-6 mg/l. Numărul de copii până la 14 ani expuşi acţiunii F2
constituie circa 170 mii. Cele mai multe cazuri de fluoroză dentară se înregistrează în or.
Făleşti, unde sunt afectaţi 70% din copiii de vârsta menţionată.
3. Carenţa de fluor, care este unul din factorii care stimulează apariţia cariei dentare,
afectează chiar mai mult populaţia, decât în cazul excesului. La acest factor de risc e expusă
în primul rând populaţia din oraşele mari ce se alimentează cu apă din apeductele r. Nistru
(Chişinău, Bălţi, Soroca, Râbniţa, Rezina) şi r. Prut (or.Briceni, Edineţ, Cupcini, Glodeni,
Ungheni, Leova, Cahul, Cantemir) cu populaţia totală de 1,250 mil. Apa consumată în aceste
oraşe are un conţinut de fluor mediu de 0,2 – 0,3 mg/l. Ponderea copiilor de vârstă şcolară,
afectaţi de carie dentară variază în localităţile urbane între 37-70%.
 4. Carenţa de iod, contribuie la dezvoltarea guşei endemice, dereglări ale funcţiei sistemului
nervos central, ale metabolismului proteinelor, lipidelor, glucidelor, tulburări în dezvoltarea
fizică şi psihică. Circa două treimi din teritoriul Republicii Moldova poate fi considerat ca
zonă endemică, unde conţinutul de iod în apa de băut este mai mic decât 5
micrograme/litru.
5. Mineralizarea excesivă, cauzată de conţinutul ridicat de sulfaţi, cloruri, hidrocarbonaţi, Ca,
Na, Mg, duce la creşterea morbidităţii populaţiei prin litiază urinară (UTAG, Taraclia 23-28
cazuri la 10000 populaţie; Soroca, Lăpuşna 18-23 cazuri respectiv) precum şi la apariţia
afecţiunilor digestive şi cardiovasculare. Numărul populaţiei expuse la acest factor de risc e
destul de mare – peste 1 milion.

Cerințe igienice față de calitatea apei potabile, aprecierea calității ei.

Apa folosita de populatie in scop de menaj si baut trebuie sa corespunda anumitor parametri de
calitate:
• apa trebuie sa posede calitati organoleptice corespunzatoare
• sa aiba componena chimica cuvenita din punct de vedere fiziologic
• compusii toxici și radioactivi nu vor depasi concentratiile admisibile maxim
• apa nu trebuie sa contina agenti patogeni sau alti agenti care pot pune sanatatea in
pericol (oua de helmenți)
• parametrii microbiologic: escherechia – 0, enterococi (streptococi) – 0
• parametrii chimici: arsen – 10 microg/l, benzen – 1, bor – 0,5.
• parametrii chimici indicatori: aluminiu – 200 microg/l, amoniu – 0,5, bacterii coliforme –
0, carbon organic – nici o modificare anormala, cloruri – 250, clor rezidual – 0,5,
conductivitate – 2500, culoare – acceptabila consumatorilor si nici o modificare
anormala, oxidabilitate – 5 mgO2/l, pH – 6,5-9,5, Na – 200 mg/l, sulfat – 250 mg/l,
turbiditatea – 5 UNT, zinc – 3 mg/l, radioactivitatea totala – 0,10 mSv/ran, alfa globala –
0,1 Bq/l, beta globala – 1 Bq/l.

Indicii componenței minerale a apei potabile și importanța lor igienică.

Apa potabilă, prin conţinutul său de elemente minerale naturale, poate influenţa starea de
sănătate a populaţiei, participând activ în procesele vitale.
Sărurile minerale naturale din apă sunt variate şi concentraţia lor diferă de la o localitate la alta în
funcţie de condiţiile geologice, meteorologice, de conţinutul solului. Unele din ele sunt denumite
macroelemente, - sărurile de calciu, magneziu, potasiu, cloruri etc. şi se găsesc în cantităţi relativ
mari (mg/l); altele sunt denumite microelemente, aşa ca fluorul, iodul, zincul etc. şi se află în
cantităţi mici.
Majoritatea macro- şi microelementelor necesare organismului sunt asigurate prin alimente.
Cu toate că apa este situată pe locul doi după importanţa în aportul de săruri minerale, ea poate
influenţa considerabil asupra sănătăţii populaţiei. Elementele minerale din apă sunt absorbite mai
bine decât cele din alimente şi concentraţiile lor pot fi diferite chiar în aceeaşi localitate.
Circa 55% din populaţia Republicii Moldova nu are acces la apa potabilă de calitate.[1,3] Sănătatea
populaţiei (în spaţiul rural mai grav) este influenţată de un şir de factori de risc la consumul acestor
ape. Astfel, principalii factori de risc sunt:
Sodiul - în conţinut ridicat (peste 200mg/l) poate influenţa nefavorabil sănătatea şi crea disconfort
la consumul apei;
Sulfaţii - în concentraţii mărite pot provoca efecte gastrointestinale neplăcute şi afecta gustul apei;
pot contribui şi la coroziunea reţelei de distribuire a apei;
Clorurile - pot afecta gustul apei şi creşte gradul de coroziune al reţelei de apeduct, care la rîndu-i
poate duce la creşterea conţinutului de metale în apă;
Duritatea totală - în concentraţii de peste 10 mmol/1 poate afecta schimbul de minerale din
organism, gustul apei, spori coroziunea reţelelor de apeduct şi crea disconfort la utilizarea apei;
Fierul - în concentraţii masive afectează gustul apei.
Mineralizarea excesivă, cauzată de conţinutul ridicat de sulfaţi, cloruri, Ca, Na, Mg, K,
hidrocarbonaţi are drept urmare creşterea morbidităţii populaţiei prin litiază urinară, afecţiuni
digestive şi cardiovasculare. Numărul populaţiei expuse la acest factor de risc este destul de mare.
Duritatea apei este cauzată în general de prezenţa sărurilor de calciu şi magneziu, iar gradul ridicat
de mineralizare şi concentraţia ridicată de sulfaţi şi cloruri.[2,7] Folosirea apei potabile cu o
duritate şi o mineralizare înaltă (mai mult 1 g/ dm), conţinut de nitraţi şi sulfaţi, cît şi a apei cu
duritate excesiv de mică şi conţinut înalt de clor şi sodium sporeşte morbiditatea generală şi
mortalitatea prin stări morbide ale organelor digestive, sistemului cardiovascular, urogenital etc.

Importanța igienică a iodului și a fluorului. Normativele fluorului în apa potabilă și

argumentarea lor.
În apă, fluorul se găsește sub forma de fluoruri dizolvate sau în suspensie. Apa potabilă are un
conținut variabil de fluor în funcție de adâncimea pânzei freatice exploatate, cât și în raport cu
zona de relief din care provine. La noi în țară, conținutul mediu al apelor potabile variază între 0,14
– 0,70 ppm.
Conţinutul ridicat de fluor, duce la apariţia fluorozei dentare. La concentraţii mai mari de 5 mg/l
poate apărea chiar osteofluoroza, la care se afectează sistemul osos. Conţinutul ridicat de fluor în
apele subterane (mai puţin în cele freatice) este determinat în mare măsură de factorii geologici şi
poartă un caracter endemic. Anual, în 15-16% probe din apele subterane se înregistrează un
conţinut de fluor ce depăşeşte 1,5 mg/l. Cele mai înalte concentraţii de fluor se depistează în
judeţele Bălţi (sectoarele Glodeni, Făleşti şi Râşcani), Taraclia şi UTAG fiind depăşite în 50-100%
probe. Urmează localităţile Ungheni, Tighina Chişinău şi Lăpuşna, unde depăşirea CMA se
înregistrează în 15-50% probe.
Concentraţiile maxime depistate constituie: 2-6 mg/l. Numărul de copii până la 14 ani expuşi
acţiunii F2 constituie circa 170 mii. Cele mai multe cazuri de fluoroză dentară se înregistrează în or.
Făleşti, unde sunt afectaţi 70% din copiii de vârsta menţionată.
Carenţa de fluor, care este unul din factorii care stimulează apariţia cariei dentare, afectează chiar
mai mult populaţia, decât în cazul excesului. La acest factor de risc e expusă în primul rând
populaţia din oraşele mari ce se alimentează cu apă din apeductele r. Nistru (Chişinău, Bălţi,
Soroca, Râbniţa, Rezina) şi r. Prut (or.Briceni, Edineţ, Cupcini, Glodeni, Ungheni, Leova, Cahul,
Cantemir) cu populaţia totală de 1,250 mil. Apa consumată în aceste oraşe are un conţinut de
fluor mediu de 0,2 – 0,3 mg/l. Ponderea copiilor de vârstă şcolară, afectaţi de carie dentară
variază în localităţile urbane între 37-70%.
Datorită proprietăților sale chimice, iodul este un agent bactericid, sporicid, protocid, cisticid și
virucid, aspecte care îi conferă aplicabilitate în diverse domenii științifice și tehnice.
Carenţa de iod, contribuie la dezvoltarea guşei endemice, dereglări ale funcţiei sistemului nervos
central, ale metabolismului proteinelor, lipidelor, glucidelor, tulburări în dezvoltarea fizică şi
psihică. Circa două treimi din teritoriul Republicii Moldova poate fi considerat ca zonă endemică,
unde conţinutul de iod în apa de băut este mai mic decât 5 micrograme/litru.

Indicii chimici de poluare a apei cu substanțe organice și agenți patogeni.

La acest grup de indici se refera substantele organice si derivatii descompunerii lor in apa:
Sarurile de amoniu nitritii si nitratii, din care doar nitratii prezinta un pericol pentru sanatate,
ceilalti compusi neavind o influenta nociva asupra organismului.
Prezenta sarurilor de amoniu si nitritiilor poate servi drept indice al pezentei lor in solul prin care sa
filtrat apa deci nu este exclus ca in apa concomitant au patruns agenti patogeni din sol.
Sursa de apa poate fi considerate poluata in urmatoarele condiitii:
1. in apa se determina citiva indicia de poluare
2. concomitent in apa se determina si indici bacteriologici
3. poluarea apei se confirma prin inspectia sanitara
Drept indice de al poluarii apei serveste capacitatea de oxidare a apei care exprima cantitatea de
O2 consumata la oxidarea substantelor prezente in 1 l de apa.
In caz de poluare prospata a apei cu rezidurii sporeste cantitatea de saruri amoniacale.nitritii fiind
un produs al oxidarii ulterioare a sarurilor de amoniu intro canitate mai mare de 0,002 mg/l sunt
un indice important al ;poluarii sursei de apa. Nitratii sunt produsul final al oxidarii sarurilor de
amoniu . prezenta lor indica o poluare mai veche a apei ajunsa la perioada de mineralizare
complete.
Un indice relative sunt clorurile prezenta carora poate fi cauzata de spalarea lor din soluri bogate
cu cloruri.
• parametrii chimici: arsen – 10 microg/l, benzen – 1, bor – 0,5.
• parametrii chimici indicatori: aluminiu – 200 microg/l, amoniu – 0,5, bacterii coliforme –
0, carbon organic – nici o modificare anormala, cloruri – 250, clor rezidual – 0,5,
conductivitate – 2500, culoare – acceptabila consumatorilor si nici o modificare
anormala, oxidabilitate – 5 mgO2/l, pH – 6,5-9,5, Na – 200 mg/l, sulfat – 250 mg/l,
turbiditatea – 5 UNT, zinc – 3 mg/l, radioactivitatea totala – 0,10 mSv/ran, alfa globala –
0,1 Bq/l, beta globala – 1 Bq/l.
Methemoglobinemia hidrică și profilaxia ei.
Methemoglobinemia este o boală caracterizată de o creștere anormală a concentrației sangvine de
methemoglobină (metHb), o moleculă incapabilă să transporte oxigenul. Methemoglobinemia este
diagnosticată când procentul de methemoglobină depășește 1% din hemoglobina normală. Un
simptom al methemoglobinemiei este cianoza pielii, cu sânge brun care nu revine în starea
normală prin expunere la oxigen. Alte simptome sunt anxietatea și confuzie pe măsură ce boala se
agravează. Pot apărea dificultăți de respirație, oboseală, amețeală, precum și pierderea
cunoștinței.
Consumul apei cu un continut mare de nitrati duce la methemogobinemie hidrică. Odată absorbit
în fluxul sanguin, nitriții distrug hemoglobina care contribuie la transportul de oxigen prin sânge.
(copiii mai mari și adulții au o enzimă care restabilește nivelul hemoglobinei.) Este extrem de
important să se evite folosirea apei cu nivel ridicat de nitrați la băut. Acest lucru este deosebit de
important pentru sugari și copii mici, mamele care alăptează, femeilor însărcinate și persoanelor în
vârstă anumite categorii speciale de bolnavi cronici. De asemenea, atunci când știi că sunt nitrați în
apă, trebuie eliminată din calcul consumarea acesteia ca apă potabilă.
Prin fierbere crește concentrația de nitrați și automat riscurile potențiale. Pentru filtrarea nitrațiilor
pentru o rețea mai complexă sau pentru debite mari de apă se folosesc sisteme de denitrare cu
diverse medii de reținere a acestora.

Indicii microbiologici ai calității apei potabile.

Parametrii microbiologic: escherechia – 0, enterococi (streptococi) – 0
Sunt determinate de bacteriile prezente în apă. Din punct de vedere al igienei apei, bacteriile se
pot împărți în următoarele categorii importante:
Bacterii banale, fără influență asupra organismului.
Bacili coli, care în proporție mai mare indică contaminarea apei cu ape de la canalizare, aceștia
însoțesc bacilul febrei tifoide.
Bacterii saprofite, care dau indicații asupra contaminării cu dejecții animale și semnalează bacilul
febrei tifoide.
Bacterii patogene, care produc îmbolnăvirea organismului. Bacteriile care produc boli hidrice sunt:
bacteria febrei tifoide și bacilul dizenteriei.