Psihologie cognitivă

Seminar 5
Perspective ale cogniției ancorate

La sfârșitul seminarului veți ști:

-tipurile de ancorare ale cogniției
-teoriile principale ale perspectivei cogniției ancorate

Cogniţia ancorată: definiții

In functie de tipul de ancorare cogniția poate fi caracterizată astfel (Ionescu, 2010):

1. embedded cognition se referă la faptul că sistemul cognitiv este scufundat în mediul

înconjurător (fizic şi/sau social);
2. embodied cognition desemnează faptul că, dincolo de creier, cogniţia depinde de corp
(senzaţii, percepţii, acţiuni, morfologia corpului şi stările sale – de exemplu, emoţii);
embodied-embedded cognition abordarea care implică reunirea celor două de mai sus
(în ultimul timp denumită doar embodied cognition);
3. grounded cognition se referă în special la legătura dintre reprezentările modale de la
nivelul creierului (sistemele neuronale specifice percepţiei, acţiunii şi emoţiilor) şi
cogniţia de „nivel superior” (concepte);
4. situated cognition desemnează faptul că activitatea cognitivă are loc într-un context
real şi de aceea implică în mod necesar percepţie şi acţiune (respectiv interacţiune cu
mediul).

1
Recapitulare
Teoriile clasice ale cogniţiei susţin că cunoştinţele rezidă într-un sistem de memorie semantic,
separat de sistemele modale ale creierului pentru percepţie (vedere, auz), acţiune (mişcare,
propriocepţie) şi introspecţie (stări mentale, afect). Conform acestor teorii, reprezentările în sistemele
modale sunt transformate în simboluri amodale care reprezintă cunoştinţele despre experienţele din
memoria semantică. Odată ce aceste cunoştinţe există, ele susţin spectrul proceselor cognitive de la
percepţie la gândire.
Conceptul de cogniţie ancorată (modală) poate lua multe forme diferite. Cu toate acestea, în general,
ele resping viziunea standard că simbolurile amodale reprezintă cunoaşterea în memoria semantică. Din
perspectiva cogniţiei modale, este improbabil ca creierul să conţină simboluri amodale; dacă este aşa, ele
lucrează împreună cu reprezentările modale pentru a forma cogniţia.
Unele argumente în suportul cogniţiei modale se focalizează pe rolurile corpului în cogniţie, bazate pe
descoperirile răspândite că stările corporale pot cauza stări cognitive şi pot fi efecte ale acestora. Majoritatea
argumentelor în suportul cogniţiei modale se focalizează pe rolurile simulării în cogniţie.

Conceptul de simulare
Simularea este reconstituirea stărilor perceptive, motorii şi introspective acumulate de-a lungul experienţei
cu lumea, cu corpul, cu mintea (Barsalou, 2008).

Modele modale/cogniției ancorate ale reprezentării

Toate teoriile modale reprezintă reacţii la negative la teoriile standard ale
cogniţiei bazate pe simboluri amodale. În plus, teoriile modale conţin un insight despre
mecanisme, central cogniţiei, pe care teoriile standard l-au ignorat, în mare parte, cum ar
fi simularea, acţiunea situată şi stările corporale. Deşi marea parte a teoriilor au fost
descriptive, ele au generat, cu toate acestea, ipoteze testabile adresate cercetării empirice.
În mod clar, un scop important pentru teoriile viitoare este de a implementa şi de a
formaliza aceste teorii.

Teoriile cognitiv-lingvistice
Primele teorii care au susţinut cogniţia modală au apărut în lingvistica
cognitivă. Aceste teorii erau reacţii negative la teoriile amodale originare din
revoluţia cognitivă susţinând rolul corpului, situaţiilor şi simulărilor în limbaj.
Lakoff & Johnson (Barsalou, 2008) au presupus că, întotdeauna, conceptele abstracte
sunt ancorate în cunoştinţele bazale prin metafore.
În aceste teorii, metafora este un cadru cognitiv bazal (o schemă cognitivă primitivă),
dependent de structura creierului care servește ca bază de ancorare pentru înțelegerea
lumii.

2
Specific, aceşti cercetători susţin că oamenii posedă cunoştinţe bazale despre corpul lor
(de ex. când mănâncă) şi despre situaţii (de ex. verticalitatea-sus și jos), iar conceptele
abstracte se bazează pe metafore bazale.

Metafore ale sistemului cognitiv (exemple)

-iubirea poate fi înţeleasă ca şi a mânca („a fi consumat de un iubit”),
-experienţa afectivă poate fi înţeleasă ca verticalitate („fericirea e sus, tristeţea e jos”).
Dați alte exemple de metafore folosind ca suport articolul lui Lakoff
https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fnhum.2014.00958/full

Lakoff descrie următoarele asumpții ale ancorării metaforice (Lakoff, 2014):

1. Creierul uman este structurat de mii de circuite încorporate de cartografiere a
metaforelor care creează o bogăție extraordinară în cadrul sistemului conceptual uman.
Ele funcționează în mare măsură inconștient.

2. Aceste circuite de cartografiere leagă asimetric regiuni cerebrale distincte, permițând

modelelor de raționament dintr-o regiune cerebrală să se aplice unei alte regiuni
cerebrale.

3. Fiecare circuit caracterizează o formă diferită de gândire metaforică. Deși conținut

metaforic, circuitele reflectă o realitate, și anume corespondențe reale în experiențele
fizice și sociale din lumea reală începând din copilărie.

4. În cazul în care experiențele sunt în esență aceleași între culturi, mapările metaforice
tind să fie aceleași. Se pare că sunt învățate prin experiență prin învățarea neuronală.
Asimetria mapărilor pare să apară prin STDP - plasticitate dependentă de
sincronizarea vârfurilor - din care surse și ținte de metaforă pot fi prezise.

5. Gândirea metaforică simplă este învățată înainte și independentă de limbaj și joacă un

rol important în conturarea formei gramaticale.

3
6. Gândirea metaforică complexă se formează printr-un mecanism de legare neuronală.

7. Gândirea metaforică complexă apare nu doar în limbaj, ci și în gesturi, imagini

(picturi, filme, dans etc.), în matematică (e.g., Lakoff și Núñez, 2000), știință (e.g.,
Brown, 2003; Nersessian, 2008) și în ideologie morală și politică (e.g., Lakoff,
1996/2002, 2004, 2006). Nu este surprinzător că proprietățile compoziționale ale
limbajului conduc la o gamă nelimitată de gândire metaforică complexă exprimată
lingvistic.

8. În teoria cascadelor neuronale propusă de Srini Narayanan, cascadele bidirecționale de

activare neuronală leagă forma complexă (în special forma lingvistică) de
semnificațiile metaforice complexe caracterizate prin conexiuni către și din multe
regiuni ale creierului.

9. Inferențele metaforice apar prin simularea neuronală a situațiilor care sunt înțelese, cel
puțin parțial, prin activarea circuitelor de cartografiere a metaforelor care
caracterizează modul în care sunt înțelese situațiile care trebuie simulate.

10. Proprietățile compoziționale ale limbajului permit o gamă și mai nelimitată de

gândire metaforică complexă, dar totuși înțeleasă prin concepte primitive și metafore
primare.

Dovezi lingvistice extinse în cadrul limbajelor arată că oamenii vorbesc omniprezent

despre concepte abstracte folosind metafore concrete.
O problemă cheie este dacă aceste metafore reflectă simplist convenţia lingvistică sau
dacă ele într-adevăr reprezintă modul în care oamenii gândesc. Din ce în ce mai multe
dovezi sugerează că aceste metafore joacă un rol central în gândire.
Alte teorii în lingvistica cognitivă au fundamentat sintaxa şi semantica limbajului
natural în componente de experienţă, cum ar fi culorile, relaţiile spaţiale, procesele şi
forţele. Cognitiviştii lingvişti au fundamentat, de asemenea, argumentarea în experienţă.
Alţii au dezvoltat gramatici care folosesc cadre şi construcţii pentru a capta structura
situaţiilor. Toate aceste teorii sunt surse bogate de ipoteze pentru cercetări ştiinţifice.

4
Teoriile acţiunii situate
Reprezentant : Gibson
Aceste teorii reflectă o altă reacţie la teoriile standard ale cogniţiei, din nou respingând
idea că cogniţia gravitează în jurul evaluării simbolurilor amodale. În mod pozitiv, multe
din aceste teorii se focalizează pe rolurile centrale ale percepţiei şi acţiunii în cogniţie.
Conform lui Gibson (1979) (apud Barsalou, 2008), teoriile acţiunii situate propun că
mediul joacă un rol central în formarea mecanismelor cognitive. Adiţional, aceste teorii
se focalizează pe cuplarea percepţiei şi a acţiunii în timpul atingerii unui obiectiv, şi tot
mai mult pe interacţiunea socială. Multe din aceste teorii au originea în robotică. Ca şi
rezultat, ele sunt implementate în operarea cu roboţi în lumea fizică cu alţi agenţi.
Robotica furnizează o sursă importantă de testare pentru dezvoltarea şi evaluarea teoriilor
modale ale cogniţiei, care încearcă să explice agenţii unificaţi, nu doar procesele
componente. Decât să adopte arhitectura de calcul care manipulează simbolurile amodale,
teoriile acţiunii situate adoptă sisteme dinamice ca şi arhitecturi. Din această
perspectivă, reprezentările fixe nu există în creier. În schimb, sistemele multiple
implementează percepţia, acţiunea şi cogniţia, unde fiecare sistem este capabil să
rezide în una din stările infinite şi continue. În cazul învăţării, stările acestor sisteme
devin cuplate pentru a reflecta patternurile interacţiunii dintre ele şi cu mediul, eficace în
atingerea obiectivelor. Astfel de teorii au fost aplicate percepţiei şi acţiunii, dezvoltării şi
cogniţiei. Concepte cheie: affordances, sisteme dinamice, interacțiune percepție-acțiune.

Teoriile simulării cognitive

Sisteme simbolice perceptive. Atacurile asupra teoriilor standard din partea
lingvisticii cognitive, acţiunii situate, sistemelor dinamice şi a altora pot sugera că teoriile
standard nu au nimic de oferit. Contrar, teoria sistemelor simbolice perceptive (SSP) a lui
Barsalou (1999) a argumentat că abordările tradiţionale sunt corecte în postularea
importanţei operaţiilor simbolice pentru interpretarea experienţei (Fodor & Pylyshyn
1988). Deşi teoriile modale sunt văzute ca sisteme de înregistrare, SSP demonstrează că
teoriile modale pot implementa funcţii simbolice în mod natural. Prin intermediul
constructului de simulatori – corespondenţi aproximativi ai conceptelor şi tipurilor în

5
teoriile standard – SSP implementează funcţiile simbolice standard de legătură tip –
simbol, inferenţă, productivitate, recursivitate. Această abordare reţine funcţionalitatea
simbolică a teoriilor tradiţionale dar o implementează diferit, folosind simularea şi
sistemele dinamice. Astfel, SSP este o abordare sintetică care integrează teoriile
tradiţionale cu cogniţiile modale.
Asumpții (Barsalou, 2008):
-SSP asumă că un singur sistem reprezentaţional multimodal din creier susţine
diverse forme ale simulării de-a lungul diferitelor procese cognitive, incluzând percepţia
la nivel înalt, memoria implicită, memoria de lucru, memoria de lungă durată şi
cunoştinţele conceptuale.
-Conform SSP, diferenţele între aceste procese cognitive reflectă diferenţe în
mecanismele care captează stările multimodale şi le simulează ulterior.
-În percepţia la nivel înalt şi memoria implicită, ariile asociative dintr-o modalitate
captează reprezentări (de ex. vizuale) şi mai târziu declanşează simulări care produc
finalizare perceptuală.
-Memoria de lucru utilizează acelaşi sistem reprezentaţional, dar îl controlează diferit în
timpul simulării, folosind mecanismele frontale pentru a menţine o reprezentare modală
activă temporar.
-Memoria de lungă durată foloseşte şi ea acelaşi sistem reprezentaţional pentru a simula
evenimente episodice dar îl controlează prin intermediul sistemelor mediane temporale şi
diferite arii frontale. Cunoştinţele conceptuale foloseşte tot acelaşi sistem pentru a simula
cunoştinţele dar îl controlează prin ariile asociative din lobii temporal, parietal şi frontal.
-Simularea este un principiu computaţional unificator de-a lungul diferitelor procese
din creier, luând pentru fiecare diferite forme. Barsalou (2003) a integrat SSP cu cogniţia
situată, propunând că simulările contextualizează categoriile pe care le reprezintă în
situaţiile din trecut, care includ obiecte, agenţi, acţiuni, evenimente şi stări mentale.
Barsalou et al. (2003) propune, similar, că simulările situate explică efectele
embodiment în psihologia socială printr-un mecanism de inferenţă a finalizării
patternului.

6
 Teoriile memoriei.
Glenberg (1997) (apud Barsalou, 2008) susţine că abordările tradiționale ale memoriei se
focalizează prea mult pe stocarea pasivă a informaţiei, şi prea puţin pe importanţa acţiunii
situate. Glenberg a propus că memoria, în primul rând, serveşte la controlul acţiunii
situate, şi că patternurile stocate în memorie reflectă natura acțiunilor corporale şi
abilitate alor de a se împleti cu situaţiile în timpul încercării de atingere a scopului. Tot
acelaşi Glenberg a sugerat că percepţia obiectelor relevante declanşează affordances
(oportunitate de acțiune) pentru efectuarea de acţiuni stocate în memorie. În schimb,
raţionamentul despre acţiuni viitoare se bazează pe amintirea affordances-urilor în timp
ce suprimă percepţiea mediului.
Rubin (2006) (apud Barsalou, 2008) a susţinut că abordările tradiţionale ale
memoriei sunt limitate fiind construite pe studii simple de laborator. Când formele mai
bogate ale memoriei sunt considerate, cum ar memoria auto-biografică sau istoria orală, e
nevoie de teorii mai complexe. Rubin a propus teoria sistemelor de bază ca şi o
abordare a fenomenului complex al memoriei. Similară cu SSP, această teorie propune că
a memorie complexă conţine multe componente multimodale de la vedere, auz, acţiune,
spaţiu, afect, limbaj etc., şi că regăsirea unei memorii implică simularea componentelor
multimodale împreună.

Teoriile simulării sociale

Simularea joacă roluri tot mai importante în cogniţia socială. De un interes
particular este explicarea modului în care reprezentăm stările mentale ale altor oameni.
Teoriile simulării propun că noi reprezentăm gândurile altor oameni folosind
simulări ale propriei minţi. Pentru a simţi durerea altcuiva, noi simulăm propria noastră
durere. Circuitele neuronale în oglindă stau la baza teoriilor simulării sociale. În general,
cercetătorii din neuroștiințele sociale propun faptul că circuitele neuronale furnizează un
mecanism general de a înţelege diversele stări mentale ale altora. Din această perspectivă,
simularea furnizează un mecanism general pentru stabilirea empatiei. Teoreticienii
simulării propun mai departe că simularea susţine şi alte procese sociale importante, cum

7
ar fi imitaţia şi coordonarea socială. Unii teoreticieni propun că circuitele neuronale în
oglindă au contribuit la evoluţia limbajului uman (Pecher & Zwaan, 2005).

Întrebări de verificare:
Care sunt principalele tipuri de ancorare a cogniției?
La ce se referă embedded cognition?
Care sunt asumpțiile teoriei metaforelor cognitive propuse de Lakoff?
Care este asumpția de bază a teoriei simbolurilor perceptive?
La ce se referă simularea socială?