Romantismul a fost o mișcare artistică și intelectuală apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care promova idealul individualismului și libertății. În literatură, romanticii au promovat teme precum iubirea, natura și revolta împotriva normelor sociale. În pictură, artiști ca Delacroix, Goya și Friedrich au creat opere cu teme istorice și naturale care transmiteau emoții puternice.
0 evaluări0% au considerat acest document util (0 voturi)
143 vizualizări4 pagini
Romantismul a fost o mișcare artistică și intelectuală apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care promova idealul individualismului și libertății. În literatură, romanticii au promovat teme precum iubirea, natura și revolta împotriva normelor sociale. În pictură, artiști ca Delacroix, Goya și Friedrich au creat opere cu teme istorice și naturale care transmiteau emoții puternice.
Romantismul a fost o mișcare artistică și intelectuală apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care promova idealul individualismului și libertății. În literatură, romanticii au promovat teme precum iubirea, natura și revolta împotriva normelor sociale. În pictură, artiști ca Delacroix, Goya și Friedrich au creat opere cu teme istorice și naturale care transmiteau emoții puternice.
Romantismul a fost o mișcare artistică și intelectuală apărută în Europa la sfârșitul secolului al XVIII-lea, care promova idealul individualismului și libertății. În literatură, romanticii au promovat teme precum iubirea, natura și revolta împotriva normelor sociale. În pictură, artiști ca Delacroix, Goya și Friedrich au creat opere cu teme istorice și naturale care transmiteau emoții puternice.
Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca docx, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1/ 4
Romantismul european
Romantismul (numit și Perioada Romantică) a fost o mișcare artistică,
literară și intelectuală apărută în Europa pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, atingând apogeul pe la începutul anilor 1800. În mare parte o reacție împotriva Revoluției Industriale, cât și împotriva normelor politice și sociale ale Iluminismului. Își face cel mai simțită prezența în artele vizuale, literatură și muzică, dar de asemenea a avut un impact și asupra istoriografiei, educației și istoriei naturale (științele naturii).Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa-zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre-romantici. Printre aceștia se află Francisco Goya și Manuel Maria Barbosa du Bocage. LITERATURA Una din caracteristicile romantismului este faptul că se împotrivește clasicismului. Tema centrală a romantismului este idealul și dorința de libertate, individul și autoexprimarea sunt promovate în prim-plan. La romantici, personajele aparțin tuturorcategoriilor sociale, nu există tipuri umane, ci individualități. Se pune accent pe individualitatea creatoare, afirmarea originalității și a sensibilității. Temele predilecte romanticilor sunt: iubirea, natura, istoria, folclorul autohton, condiția omului de geniu,moartea, singurătatea, revolta împotriva condiției umane. Romanticii resping convenții în opera literară impuse de clasiciști, cum ar fi regula celor trei unități: de loc, de timp, de acțiune, resping tipologia umană, alegerea personajelor din înalta pătură a societății. Romanticii sunt pasionați de mister, de exotic, au gust pentru macabru, creează personaje și situații excepționale. In prefata dramei Cromwell, manifestul literar al romantismului francez, Victor Hugo proclama ca „nu exista reguli, nici modele', caci noua doctrina este „liberalismul literaturii'. In primele decenii ale secolului al XlX-lea, principala preocupare a roman-tismului va fi sa isi configureze doctrina, in opozitie cu principiile clasicismului. Astfel, in vreme ce clasicismul dezvaluie o lume ideala, statica, obiectiva, structurata in categorii ideale si tipuri eterne, in care fiinteaza un personaj abstract, echilibrat si dominat de morala, romantismul propune, in replica, un univers determinat de miscarile istoriei, fantastic, subiectiv, cu o natura care il copleseste pe individ, in care se profileaza un erou dinamic, sentimental, angajat intr-o continua cautare a absolutului. In Anglia, prima manifestare a romantismului este marcata de „poetii lacurilor' (Samuel Taylor Coleridge, Walter Scott, William Wordsworth si John Keats), care preiau din doctrina romantica intoarcerea spre natura patriarhala. Marii exponenti ai romantismului raman insa Byron si Shelley, primul impunand prin Peregrinarile lui Childe Harold prototipul eroului romantic, eroul byronian, cel de-al doilea sintetizand in Prometeu imaginea geniului revoltat impotriva tiraniei si care se defineste prin idealuri de bine, dreptate si dragoste. In Italia si Rusia, curentul se dezvolta pe fundalul framantat al luptelor de eliberare nationala sau sociala, reprezentantii sai fiind preocupati si de problema omului in angrenajul vremii lui, dar si in lupta cu limitele, pentru atingerea unui ideal. Leopardi mediteaza pe tema conditiei umane, prefigurand lirica moderna existentialista, Puskin observa istoria si societatea cu interesul poetului-cetatean al carui destin este puternic marcat de iubirea de patrie, iar Lermontov se dovedeste liricul sensibil in a carui acceptie geniul poate fi salvat de blestemul singuratatii prin iubire. Alfred de Musset in ‚Noapte de decembrie’, defineste trecutul ca pe o lunga insiruire de episoade in fata carora omul este mereu singur, iar Alphonse de Lamartine ofera in ‚Meditatii poetice’ perspectiva timpului divizat in generatii ce se scurg in acelasi sens si suporta aceleasi realitati: ‚Si secolul ce moare, povestindu-si durerea/ Celui ce renaste’ (‚Disperarea’). De altfel, pentru el tema timpului reprezinta o adevarata super tema, fiecare poezie a sa continand trimiteri de o frumusete plastica aparte spre coordonata primordiala a universului: ‚Vesnicie, neant, trecut, sumbre abisuri,/ Ce faceti voi din zilele pe care le-nghititi?’ (‚Lacul’) Pe de alta parte, Percy Shelley slaveste in ‚Un nou imn national’ o istorie mareata, care trebuie inviata si care este pusa in antiteza cu realitatea cruda si aproape macabra din ‚Randuri scrise in timpul gevernului Castlereagh’. Poetii germani vor cultiva indeosebi tema istoriei, pe care o vor folosi si ca sursa de inspiratie pentru multe din operele lor. Goethe, in ‚Hermann si Dorothea’ va dezvolta conceptul calatoriei spiritului in timp, sau mai bine spus, a spiritului care traieste intr-un spatiu atemporal etern, alaturi de celelalte spirite mari ale omenirii, acest spatiu fiind Latium.Iar Novalis, in ‚La Falckenstein’ da glas dorintei dintotdeauna a omului de a se putea intoarce in timp, de a putea vedea aievea eroii din vechime. PICTURA Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să picteze la pierderea auzului. O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-și fiii, de exemplu, prezintă o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur și speriat. Goya creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică reprezentată. Deși Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la Academie.Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelență. Tabloul său Libertatea conducând poporul reunește vigoarea și idealul romantic într-ooperă care este compusă 1dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii de la 1830 ghidați de spiritul Libertății (reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influența burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută. Pictorul englez William Turner a reflectat acest spirit în opere precum Furtună pe mare unde apariția unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menționate mai sus.Alții, folosind figuri mai mici au ales pictura istorică, cum ar fi Salvator Rosa, care picta în maniera lui Claude Lorrain, artist baroc târziu cu elemente romantice în picturi. Caspar David Friedrich a fost unul dintre cei mai reprezentativi prictori ai romantismului tanar. Operele sale cuprin in general peisaje din natura, natura avand adesea un caracter metafizic-trascendent. El intrupeaza imaginea romancierului tipic. Era introvertit, legat de natura si religios. Adesea picturile sale au un caracter melancolic. Pentru el, natura este oglinda sufeltului. Individul se regaseste in ea, se implineste. Simbolurile folosite de el sunt violetul – care creeaza o stare de vis, de melancolie, de depresie; o reflexie a sufletului suferiind; Omul ca un copac al vietii si ca observator (ideea Copacului singuratic) care apare in picturile „Der Wanderer über dem Nebelmeer” (Calatorul peste Marea de Ceata) si „Der Mönch am Meer“ (Calugarul la Mare). In pictura Der Wanderer über dem Nebelmeer figura intoarsa cu spatele este autorul si are ca scop accentuarea atentiei acordate actiunii din fata sa. El se regaseste deplin in natura. Interesant de adaugat ideea autoruli de liniste absoluta. Acea liniste reprezinta izolarea autorului de lume si dedicarea sa deplina naturii. In anul 1824, se poate privi la Salon tabloul „Macelul din Chios”(stanga). Sursa de inspiratie a tabloului este de natura istorica. In luna aprilie a anului 1822, populatia greaca din insula Chios a fost masacrata de armata Inaltei Porti, cum era numit pe atunci imperiul otoman. Hecatomba infricosatoare a cutremurat intreaga Europa. Pregatindu-si tabloul, Delacroix a scos informatii din cartea locotenentului Voutier, ofiter francez, care a luptat in randurile grecilor si a scris in anul 1823 'Amintiri din actualul razboi grecesc'. Intr-adevar, Delacroix realizeaza o revolutie in pictura. Culorile lui socheaza. Renunta la tonurile stinse ale primelor sale panze, foloseste culori noi, pure si intense: albastru cobalt, verde smarald, rosu aprins. Delacroix doreste sa exprime caracterul cutremurator al temei si cauta indelung o abordare cat mai dramatica a intregii scene. Creeaza o compozitie zguduitoare, in care reuseste sa transmita emotii diferite: resemnarea extrema din privirea barbatului cu legatura rosie pe cap, disperarea femeii cu turban, care sta la picioarele lui, caracterul nemilos al cotropitorului otoman.
