Universitatea ”Dunărea de Jos”din

Galați,Departamentul de Formare Continuă și

Transfer Tehnologic,Educație Tehnologică

CULTURA ZMEURULUI

Profesor:Șl.dr.ing.Cioromele Alina
Student:Țuțuianu Georgian-Alin
 CULTURA ZMEURULUI

1. IMPORTANȚA CULTURII ZMEURULUI

Zmeurul este un semiarbust valoros şi tot mai căutat de producătorii agricoli,
deoarece asigură producţii timpurii şi de calitate, care se valorifică bine pe pieţele
marilor oraşe. Deşi zmeurul creşte şi fructifică bine în flora spontană, cel cultivat îşi
maturează mai devreme fructele şi are calitate mai bună.
Cea mai mare cantitate de zmeură din țara noastră provine din flora spontană,
însă cantitatea cerută atât pe piața internă cât și la export nu poate fi satisfăcută decât
prin cultivarea unor suprafețe mari cu această specie.
Zmeurul este o plantă cu vigoare redusă, foarte productivă care poate fi cultivată
atât în plantații comerciale cât și în grădinile populației. Este o plantă de zonă mai
nordică și de altitudini mai mari. În zona de munte crește sălbatic, pe suprafețe relativ
întinse, formând așa numitele zmeurișuri de munte.
Frunzele şi tulpinile de zmeur se folosesc în scopuri medicinale pentru ceaiuri în
combaterea diareei, dizenteriei, anginei şi amigdalitei. În afară de consumul în stare
proaspătă, zmeura se poate păstra prin congelare sau se foloseşte pentru industrializare, la
prepararea: sucului, siropului, dulceţei, gemului, marmeladei, rachiului, lichiorului etc.
Sucul şi siropul de zmeură sunt băuturi răcoritoare foarte apreciate şi solicitate în
timpul căldurilor mari din vară. Compoziţia fructelor de zmeur este complexă, având:
12,6-17,7% substanţă uscată totală, 4,5-10,6% zaharuri, 1,1-3,03% acizi organici (citric,
malic, salicilic), 0,45-2,8% pectine, 3,3% celuloză, vitamina C 19,3 mg%, provitamina A,
Vitamina B, Vitaminele D și P, substanțe tanante, colorante, săruri minerale.
Importanţa acestei culturi sporeşte şi datorită faptului că zmeurul poate fi
cultivat în condiţii variate de la câmpie până la altitudini foarte mari, unde
majoritatea celorlalte specii pomicole nu mai pot da rezultate, precum şi pentru faptul
că el poate valorifica terenuri cu totul neprielnice altor culturi.
Zmeurul prezintă marele avantaj că intră foarte timpuriu pe rod (din anul doi de
la plantare) şi dă producţii mari de 10-12 t/ha, ceea ce are ca rezultat recuperarea
rapidă a cheltuielilor de înfiinţare.
Această specie, având o mare capacitate de înmulţire prin drajoni, fixează bine
solul şi se utilizează pentru împiedicarea eroziunii solurilor în perdelele şi benzile
antierozionale.
De asemenea, este de remarcat avantajul că zmeurul prin înflorirea târzie nu este
afectat de gerurile târzii din primăvară, fiind în acelaşi timp şi o foarte bună specie
meliferă. Deşi în unii ani gerurile mari din timpul iernii pot degera vârfurile tulpinilor,
producţia nu este afectată în mod sensibil. Calitatea deosebită a zmeurei, ca rezultat al
condiţiilor naturale specifice ţării noastre, are drept rezultat solicitări crescânde pe
piaţa internaţională. Cum în prezent producţia cea mai mare de fructe se obţine din
flora spontană, se impune ca o necesitate de prim ordin extinderea suprafeţelor de
zmeur în plantaţiile comerciale exploatate pe baze moderne.

2. PARTICULARITĂȚI DE CREȘTERE ȘI FRUCTIFICARE LA ZMEUR

a) Creșterea
Zmeurul este un semiarbust (subarbust), la care partea superioară este
reprezentată printr-un rizom (tulpina) din care pornesc rădăcini situate în sol la o
adâncime de 10-80 cm. În fiecare an, din mugurii de pe rizom apar lăstari (drajoni) care

2
devin tulpini roditoare. Drajonii trăiesc la început pe seama plantei mamă, iar după
formarea rădăcinilor proprii devin independenți.

Partea aeriană
Zmeurul formează mai multe tulpini cu o înălțime de 1-1,5 m, cu o durată de
viață de 2 ani. Tulpinile sunt cilindrice, egale ca grosime, drepte, cu vârful arcuit,
acoperite cu ghimpi (sarmenți), a căror lungime, grosime și mod de așezare reprezintă
caracter de soi. Există și soiuri cu tulpini fără ghimpi (inerme). Lăstarii (creșterile
laterale) în ambele cazuri nu prezintă ghimpi.
Mugurii se formează la baza pețiolului frunzei, în număr de 1-3 din care unul
este principal iar restul secundari. Din mugurele principal se formează un lăstar, iar din
cei secundari iau naștere rozete de frunze.
După felul mugurilor, aceștia pot fi: muguri vegetativi (așezați la baza
tulpinii), micști (în zona de ramificație) și de rod (pe vârful tulpinii).
Frunzele sunt păroase sau tomentoase, formate din 3-5-7 foliole, de culoare
verde pe partea superioară și argintie pe cea inferioară. Pe un lăstar anual (drajon) se
formează 40-50 frunze, într-un ritm mai rapid în prima jumătate a verii.
Florile sunt grupate în inflorescențe (câte 3-15) sunt hermafrodite, autofertile
și nectarifere. Florile apar în vârful lăstarilor formați din mugurii micști sau de rod,
așezați câte unul la un nod, pe tulpinile anuale. Sepalele sunt triunghiulare, lungi, verzi
și cu marginea albă. Petalele sunt albe cu vârfurile rotunjite.
Înflorirea se produce la 50-60 de zile de la umflarea mugurelui de rod, începând
din vârful lăstarului și coboară spre baza lăstarului, având o durată de 3-4 săptămâni.
Fructul este o polidrupă, formată din mai multe drupeole așezate în jurul
receptaculului sub formă de degetar. În momentul maturării și recoltării, acestea se
desprind de receptacul, în locul lui rămânând un gol.
Sămânța. În fiecare drupeolă se află câte o sămânță mică, cu înveliș seminal
tare, dar subțire, ceea ce permite o germinare ușoară.

b) Fructificarea
O plantă de zmeur trăiește 10-15 ani. O tulpină trăiește 2 ani. În primul an dintr-
un mugure vegetativ se formează un lăstar pe care apar și se diferențiază muguri de rod
ce vor fructifica anul următor (tulpină de 1 an). În primăvara anului II, mugurii de rod
pornesc în vegetație și fructifică (tulpina de 2 ani) după care se usucă.
Zmeurul pornește în vegetație primăvara spre sfârșitul lunii martie. Spre
deosebire de alte specii, zmeurul înflorește mai târziu, după jumătatea lunii mai în
funcție de temperatură și precipitații. Datorită acestei însușiri biologice, zmeurul scapă
de influența negativă a înghețurilor târzii de primăvară.
În procesul polenizării, soiurile de zmeur sunt autofertile. S-a constatat însă
că polenizarea cu polen străin contribuie la obținerea de producții mari și fructe
uniforme. De aceea, este necesar ca într-o plantație soiurile să alterneze, în vederea
asigurării unei polenizări încrucișate. Polenizarea se face cu ajutorul vântului, dar și cu
albinele care vizitează preferențial florile de zmeur.
Paralel cu creșterea lăstarilor, care durează până la jumătatea lunii iulie, are
loc și creșterea fructelor care durează 30-35 de zile.
Maturarea (coacerea) fructelor se eșalonează pe o perioadă de 25-30 zile, în
funcție de soi.
O particularitate importantă a zmeurului cultivat este numărul de recolte ce se
obțin într-un an. Astfel, există soiuri de zmeur neremontante (cu o recoltă pe an, în iunie-
iulie) și soiuri de zmeur remontante (cu 2 recolte pe an: prima în iunie-iulie, iar a doua în

3
septembrie-octombrie; fructele din recolta a doua ajung la maturitate numai în zonele
sudice și la altitudini mai mici).

3. CERINȚELE FAȚĂ DE FACTORII DE MEDIU

Pentru a cunoaşte mai bine comportarea soiurilor de zmeur faţă de factorii naturali
trebuie mai întâi de semnalat că speciile din flora spontană sunt plante provenite din zona
nordică, cu climă rece şi temperat-rece. Ele au luat naştere şi s-au dezvoltat în condiţiile
unei veri scurte şi răcoroase, a zilei lungi şi a unei lumini difuze (ca plante de pădure din
etajul inferior).
Soiurile nobile, moştenind caracterele plantelor spontane, prin luare în cultură s-
au adaptat la condiţiile noi oferite de om, fiind mult mai pretenţioase la factorii naturali
decât părinţii lor.
Soiurile de zmeur cresc în toate regiunile din ţara noastră, însă rodesc bine şi dau
producţii mari numai în regiunile mai răcoroase, dar nu reci, unde temperaturile de
iarnă nu sunt foarte scăzute, iar cele de vară prea ridicate.
Temperatura. Zmeurul nu suportă temperaturi excesiv de scăzute în perioada de
repaus și nici temperaturi extrem de ridicate în cursul lunilor iunie-iulie-august.
Pentru cultura zmeurului sunt favorabile zonele unde temperatura medie din
cursul perioadei de vegetație nu depășește 17°C. Aceste temperaturi sunt satisfăcute în
zona dealurilor.
Temperaturile scăzute din cursul toamnei împiedică lignificarea tulpinilor (mai
ales vârful acestora) care pot degera și la temperaturi de -15°C.
Lumina. Este destul de pretențios față de lumină, acest lucru fiind evidențiat de
faptul că în flora spontană, zmeurul ocupă luminișurile și liziera pădurilor. În condiții de
lumină suficientă, fructele sunt mai dulci, mai colorate și mai aromate. De aceea, în
zonele montane și de deal se preferă expozițiile sudică, sud-vestică și estică, iar spre
zonele de câmpie se vor alege expozițiile nordice sau nord-estice.
Rândurile de zmeur vor fi orientate pe direcția N-S, sau cât mai apropiat de
aceasta, iar pe terenurile în pantă, rândurile vor fi orientate pe curbele de nivel.
Umiditatea. Zmeurul crește bine în regiunile cu 800-1000 mm precipitații anual.
Importantă este și distribuirea corespunzătoare a acestora în perioada de vegetație.
Zmeurul necesită multă apă în perioada iunie-august, care corespunde creșterii
drajonilor concomitent cu maturarea fructelor. Dăunător este excesul de apă și mai ales
când stagnează, deoarece rădăcinile zmeurului necesită mult oxigen.
Umiditatea atmosferică ridicată din cursul lunilor iunie-iulie are efect pozitiv atât
asupra cantității producției cât și asupra calității acesteia. În zona premontană și cea
colinară, umiditatea relativă a atmosferei fiind mai mare, zmeurul găsește condiții mai
favorabile decât în câmpie.
Solul. Cel mai favorabil culturii zmeurului este solul nisipo-lutos, bogat în humus,
cu capacitate bună de reținere a apei, bine aerisit, cu pH 5,5-6,5, cu subsol permeabil,
bogat în azot și potasiu.

4. ORIGINEA ȘI ARIA DE RĂSPÂNDIRE A ZMEURULUI

Zmeurul este originar din Asia, Europa şi America de Nord, unde creşte spontan
sau cultivat începând din zona dealurilor şi până în cea alpină. Zmeurul a început să fie
cultivat încă din secolul al XIV-lea. În Evul mediu era cultivat prin grădini şi mai ales în
jurul mănăstirilor, ca plantă medicinală. Utilizarea lui în alimentaţia omului este
menţionată de abia în secolul al XVI-lea.
4
 Crearea şi introducerea în cultură a soiurilor de zmeur a avut loc pe la mijlocul
secolului al XIX- lea, intensificându-se la începutul secolului XX în Anglia, S.U.A., Franţa
şi Germania. Între cele două războaie mondiale, cultura zmeurului se dezvoltă treptat şi
apar noi soiuri valoroase care completează sortimentul mondial.
În stare spontană, zmeurul este răspândit în zonele temperate ale globului,
situate în subzonele de altitudine mijlocie, din pădurile montane şi submontane.
Zmeurul este o specie fructiferă cunoscută încă din antichitate. Plinius i-a dat
zmeurului denumirea de Rubus idaeus, ca origine fixându-i muntele Ida din Creta.
Producţia mondială de zmeură este în jur de 300 mii tone, din care circa 48% se
obţine în Europa, 35% în C.S.I. şi circa 17% în S.U.A. şi Oceania. Dintre ţările mari
cultivatoare se pot aminti: Rusia (130.000 tone), Serbia (80.000 tone), Polonia (60.000
tone), SUA (58.000 tone), Ucraina (20.000 tone), Germania (18.000 tone) etc. – statistici
FAO din ultimii 10 ani.
În România în ultimii ani a crescut considerabil suprafața cultivată cu zmeur.
Acum 2 ani (2015) s-a ajuns la o suprafata de circa 350 ha cu zmeur de pe care se obţine
cu o producţie medie de circa 3.000 tone. Producţii mai mari se obţin în judeţele:
Suceava, Argeş, Prahova, Mureş, Sălaj, Cluj.
În ţara noastră, după cercetările efectuate de P. Enculescu, Al. Borza, I. Prodan,
E. Nyărădy, R. Călinescu ş.a., răspândirea în stare spontană a zmeurului este semnalată
în toată regiunea montană, începând cu zona alpină şi terminând cu etajul stejarului de
la baza muntelui.

5. SOIURI DE ZMEUR PRODUCTIVE ȘI PERFORMANTE

Cultura de zmeur a avut o deosebită dinamică în ultimii 5 ani în ţara noastră timp
în care s-au înfiinţat peste 300 de hectare de zmeur în majoritatea judeţelor cu
precădere în zona de nord, vest şi centru a ţării.
Un factor important pentru succesul acestei culturi este alegerea soiurilor.
Majoritatea fermierilor interesaţi să înfiinţeze o cultură de zmeur pun întrebarea:
„Care este cel mai bun soi de zmeur?”
Răspunsul este destul de complicat însă desigur nu există cel mai bun soi, altfel s-
ar răspândi atât de mult în lume acel soi încât aproape ar dispărea celelalte soiuri.

Alegerea soiurilor la cultura de zmeur se face în baza câtorva criterii:

- zona pedo-climatică a înființării plantației,
- structura, textura şi expoziția terenului
- sursa de apă
- piaţa de desfacere şi perioada dorită de recoltare
- experienţa fermierului în domeniul culturii de zmeur

În ce priveste perioada de fructificare există 2 tipuri de soiuri de zmeur:

- soiuri de vară cu fructificare pe lăstari de 2 ani (produce timp de 4-6 săptămâni)
- soiuri remontante cu fructificare pe lăstari de 1 an si pe lăstari de 2 ani în partea
bazală.

5.1. Principalele soiuri de zmeur, care se cultivau în România în urmă cu 10-15

ani:
De-a lungul timpului, sortimentul de soiuri a suferit o continuă dinamică, fiind
mereu create soiuri noi cu însuşiri de calitate superioară şi capacitate mare de adaptare
la condiţii diferite de climă şi sol şi au fost înlăturare de la înmulţire sau chiar pierdute
soiurile mai vechi, depăşite din punct de vedere moral.

5
 Cayuga – soi timpuriu, viguros, drajonează puternic, rezistent la ger şi tolerant la
boli, are fructul mijlociu, sferic sau ovo-sferic, roşu-cărămiziu, bun pentru masă
şi industrializare.

 Rubin – soi timpuriu, viguros, cu drajonare moderată, rezistent la ger şi boli, cu fructe
mari, uniforme, conic-alungite, de culoare roşie-închis şi gust plăcut.

 Malling Promise – soi timpuriu, cu drajonare puternică, productiv, cu fructe mari, conic-
alungite, roşii, rezistente la transport, bune pentru masă şi industrializare.


Malling Exploit – are vigoare mijlocie, drajonează puţin, este productiv, are fructe mari,
tronconice, roşii, foarte apreciate pentru masă şi industrializare.
6
 The Latham – soi viguros, cu mare capacitate de drajonare, formează fructe mari
de culoare roşie- carmin, formate din drupeole mari, slab unite între ele, de
calitate foarte bună. Se maturează la sfârşit de iunie, început de iulie, având o
eşalonare de peste o lună de zile.

 Citria – soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, cu maturare în a doua jumătate a lunii
iunie şi începutul lunii iulie.


Ruvi – soi de vigoare mijlocie, foarte productiv, se maturează în aceeaşi perioadă cu
soiul Citria, fiind recomandat pentru zona colinară a Munteniei.

7
 Considerăm că aceste soiuri, deşi unele încă bune şi cultivate în Europa, nu sunt
de perspectivă pentru noile plantaţii de zmeur mai ales datorită aspectului şi fermităţii
mai slabe ale fructelor.

5.2. Soiuri de zmeur productive cultivate în ultimii ani în România şi Europa:

 VETEN: este foarte răspândit în Europa datorită productivității foarte ridicate și

mai ales rezistenței sale la boli. Este un soi rustic care se adaptează ușor la
condiții de climă și sol chiar mai puțin favorabile culturii zmeurului. Este
recomandat pentru plantare în toate zonele din țară. Fructul este de mărime
mare (peste 4,5-5 g) compact, ferm, rezistent la manipulare. Se coace la sfârşitul
lunii iunie începutul lunii iulie.


CANBY: are creștere destul de viguroasă, formează mulţi drajoni de grosime
medie şi foarte lungi, de 1,5-2,5 m. Soi fără spini, ușor de recoltat. Fructul este
de culoare roşu aprins, de dimensiuni medii-mari cu fermitate ridicată. Gustul
este dulce, plăcut, cu o aromă deosebită fiind unul dintre cele mai dulci şi
aromate soiuri. Începe să producă la mijloc-sfârşit de iunie şi recoltarea durează
până la mijlocul lunii iulie.

8
 TULAMEEN: prezintă o cerere tot mai mare în supermarketuri datorită calităţii
deosebite a fructelor care se pot păstra forte bine comparativ cu alte soiuri de
zmeur. Fructul este foarte mare având greutate între 5–7 g. Recoltarea începe la
mijlocul lunii iulie şi se continuă până la mijlocul lunii august având vârful de
recoltare la începutul lunii august. Se remarcă cu un randament deosebit de
ridicat cu o producţie mare pe plantă.


GLEN AMPLE: este unul dintre cele mai bune soiuri de zmeur creat în ultimii ani,
a fost obținut la Institutul de Cercetare din Scoția, unul dintre cele mai renumite
pe plan mondial. Datorită fructelor foarte mari și producției ridicate acest soi a
impus un nou standard în programele de ameliorare. Fructele sunt de mărime
foarte mare, între 6,5-7 g, sunt ferme, rezistente la manipulare și se recoltează
ușor. Este un soi cu maturare mijlocie, recoltarea începe în jurul datei de 10-15
iulie și durează aproximativ 4-5 săptămâni.

9
 NORNA: are creştere foarte viguroasă cu tulpini groase rigide spinoase care ajung
la o înălțime de 1,2- 1,8 m iar coaja lăstarilor maturi este de culoare maroniu
închis. Fructul este de formă sferică uşor alungită de culoare roşu închis de
mărime mare. Are un gust dulce, foarte gustos fiind unul dintre cele mai aromate
soiuri. Se recoltează la sfârșitul lunii iunie şi începutul lunii iulie. Este productiv
rodeşte abundent pe majoritatea tulpinilor.


WILAMETTE: este un soi de origine americană, destul de răspândit în Europa dar se
restrânge în cultură în ultimii ani datorită fermității mai slabe a fructelor deși este un
soi rezistent la boli. Drajonii sunt de vigoare mare, puternici, prezintă spini, au o
lungime mare 1,8- 2,5 m, au creştere rapidă. Fructul este de dimensiune mijocie cu
un profil conic, de culoare roșu închis. Are un gust foarte bun, este foarte aromat,
dulce-acrișor si se culege ușor. Willamette este un soi timpuriu, se culege începând
din jurul datei de 10 Iunie până la mijlocul lunii Iulie.

10
 POLKA: unul dintre cele mai valoroase de pe piață, este un soi nou care se
extinde în plantații din ce în ce mai mult în Europa și în întreaga lume. Este un soi
”primocane” – produce fructe pe lăstari de un an de aceea are loc tăierea de la
bază a tuturor drajonilor. Fructul este mare, cu greutate medie de peste 6,6
grame. Recoltarea începe la mijlocul lunii iulie cu un vârf de producţie la mjlocul
lunii august şi continuă să producă pană în octombrie- noiembrie la venirea
îngheţului.


POLANA: Este un soi remontant obținut în Polonia în 1991 prin încrucișarea
soiurilor Heritage X Zeva Herbsternte. Rezistent la boli mai ales la antracnoza,
pătări și la bolile rădăcinii, se comportă bine pe majoritatea solurilor cu excepția
celor cu exces de umiditate și foarte argiloase. Fructele sunt de mărime medie-
mare, gust foarte bun, sunt uniforme ca mărime până toamna târziu, sunt de
culoare roșu aprins cu luciu deosebit. Este un soi timpuriu, se coace cu 2-3
săptămâni mai devreme decât Heritage. Fructele se recoltează începând cu luna
iulie și recolta va dura până toamna târziu la venirea primelor brume.

11
 5.3. Soiuri noi, performante, de perspectivă pentru extindere în cultură
Polka și Glen Ample vor rămâne încă pentru mulți ani, printre cele mai productive
și performante soiuri de zmeur pentru plantare în Europa, însă au apărut soiuri mai noi.

Soiuri cu fructificare de vară

 LASZKA: a fost obținut la Stațiunea de Cercetări Brzezna din Polonia fiind unul
din cele mai performante soiuri obținute în ultimii ani. Fructele sunt foarte mari,
peste media la majoritatea fructelor. Fructul poate avea în medie 10-12 g și
lungime de 3 cm sau mai mult. Soiul este foarte timpuriu, primele fructe se coc
după prima decadă a lunii iunie și recoltarea durează până la mijlocul lunii iulie.


Radziejowa: Obținut în Polonia, este un soi nou, dat în cultură din anul 2010 fiind
unul dintre soiurile cele mai performante de zmeur obținute în ultimii ani. Planta de
zmeur Radiova crește viguros, lăstarii pot ajunge la 2-2,5m înălţime şi are rezistenţă
ridicată la ger în ciuda faptului ca este un soi timpuriu. Produce fructe foarte mari
(peste 10 g sau peste 20-25 mm lungime). Fructele sunt de culoare roşu
– aprins foarte atractive pentru piaţă. Aceste fructe au fermitate foarte bună şi
rezistenţă deosebită la păstrare şi transport fiind ideale pentru export. Zmeurul
Radiova este extra-timpuriu fructele se coc de la începutul – mijlocul lunii iunie.

12
  Tulamagic: soi obținut în Germania cu fructe foarte mari și producție foarte mare
pe plantă (1,5-2 kg). Soi cu coacere mijlocie mai devreme decât Tulameen cu o
săptămână. Fructe foarte aromate si ferme, cu păstrare bună. Soi rezistent la
Phytophthora fragariae var. rubi.

Alte soiuri noi, de perspectivă, cu fructe mari și foarte productive, mai

puțin extinse în cultură:
 Cascade Delight obținut în SUA cu fructe foarte mari.


Malling Freya: obținut la East Malling, soi foarte timpuriu pentru cultura în
solarii.
13
 Saanich: obținut în Canada soi tardiv cu fructe foarte mari.

5.4. Soiuri noi remontante cu fructe foarte mari:

 Poemat: soi nou superior lui Polka, fructe mai mari, mai rezistente și mai
productiv.

14
 Sugana: fructe foarte mari, mai mari decât Polka cu 20-30 %, procent mare de fructe
de clasa I, 90%, rezistent la boli și foarte productiv.

 Paris: fructe foarte mari, foarte productiv, soi tardiv, necesită protejare în
solarii. Se pretează pentru cultură în Spania și Portugalia.

 Versailles: produce fructe foarte mari, dar are probleme cu polenizarea și deformarea
fructelor mai ales în perioadele mai reci.

15
 6. TEHNOLOGIA DE ÎNFIINȚARE A PLANTAȚIEI DE ZMEUR

Înființarea plantațiilor de zmeur necesită o serie de lucrări în general comune

speciilor pomicole, ca: alegerea terenului, pregătirea lui înainte de plantare, stabilirea
distanțelor de plantare în funcție de sistemele de cultură, pichetarea terenului,
alegerea soiurilor și plantarea propriu-zisă.
Alegerea terenului pentru înființarea unei plantații de zmeur se face în funcție de
cerințele acestuia față de factorii de mediu. Se va alege terenul adăpostit de vânturi,
atât natural dacă este posibil, cât și artificial prin perdele de protecție sau la adăpostul
unei păduri. Solul trebuie să îndeplinească în optimum condițiile specificate anterior, să
fie bogat în substanțe hrănitoare, suficient de afânat, fără exces de apă, etc.
Nu se recomandă cultura intercalată a zmeurului în livezile de pomi, deoarece
drajonează puternic, invadează livada, fiind un mare concurent al pomilor pentru apă și
substanțele hrănitoare. Cultura se face numai în plantații pure care să ocupe locurile de
la marginea livezilor sau grădinilor, separate de celelalte culturi prin drumuri, șanțuri,
alei, care să constituie obstacole în extinderea zmeurului pentru a nu invada culturile
învecinate. Trebuie știut faptul că, odată înființată, cultura este foarte rapace, are o
mare capacitate de drajonare și extindere laterală, fiind greu de menținut în limitele
inițial stabilite.
Zmeurul se poate planta atât toamna, cât şi primăvara, însă numai după ce s-au
luat toate măsurile ce garantează aplicarea unei tehnologii care să respecte nevoile
acestei specii în cultură. Spre exemplu, în alegerea terenului potrivit trebuie să ne
orientăm cu cel puţin un an înainte, ţinând cont atât de condiţiile climatice, cât şi de
planta premergătoare. Abia apoi se trece la lucrarea propriu-zisă a solului.

Pregătirea terenului pentru plantarea zmeurului:

Analiza solului este necesară înainte de înfiinţarea plantaţiei. pH-ul optim este
de 6,5 dar zmeurul se poate cultiva în condiţii bune şi la un pH între 6 şi 7. Dacă acesta
nu este corespunzător, se poate face o corecţie prin aplicarea amendamentelor.
Potasiul, fosforul şi magneziul se administrează concomitent cu pregătirea terenului
înainte de plantare, iar îngrăşămintele cu azot se aplică la câteva săptămâni de la
pornirea în vegetaţie.
Gunoiul de grajd bine fermentat, în cantitate de 50-60 de tone/ha, se risipeşte pe
toată suprafaţa sau 15-20 de tone pe rândurile unde urmează sa fie plantat zmeurul şi se
încorporează în sol cu freza.
Având în vedere durata mare de viaţă a unei plantaţii, de circa 12-15 ani, înainte de
plantare este bine să se facă o arătură de desfundare, la 40-50 cm. Dacă, astfel, roca mamă
(stratul nefertil) se aduce la suprafaţă se va face doar o arătură mai puţin adâncă.
În funcţie de analiza solului, se poate interveni cu un aport de magneziu. În
general, se asigură: P2O5 – 100-250 kg/ha; K2O – 200-300 kg/ha; MgO – 80-100 kg/ha.
Aceste date sunt orientative, ştiind că o parte din solurile din România sunt bine
aprovizionate cu potasiu.
Planta premergătoare: cerealele păioase pot fi bune premergătoare pentru
zmeur, mai ales dacă se face o erbicidare totală după recoltat şi răsărirea buruienilor.
Alte premergătoare pot fi leguminoasele, care lasă terenul îmbogăţit în azot şi, în
general, curat de buruieni. Legumele timpurii, care se recoltează în timpul verii, pot fi o
altă soluţie.

16
 Se evită următoarele premergătoare: cartofii, roşiile, vinetele sau ardeii, din
cauza riscului infecţiei cu Verticillium wilt (verticilioza), boală comună.
Acolo unde există zmeur sau mur din flora spontană în preajma plantaţiei,
acesta se va elimina prin mijloace mecanice sau prin erbicidare pe o rază de cel puţin o
sută de metri.

Înainte de plantare, solul se lucrează cu freza sau cu grapa cu discuri.

Distanţa de plantare între rânduri variază în funcţie de vigoarea soiului, de

puterea de drajonare, de fertilitatea solului şi de modul de conducere a plantaţiei. La
soiurile viguroase, cu putere mare de drajonare, se lasă o distanţă mai mare. În general,
aceasta este de 3-3,3 m, când se lucrează mecanizat cu tractor mare şi de 2,5-2,8 m,
când se lucrează cu un motocultor. Între plante, pe rând, se lasă 0,4-0,8 m, în funcţie
de capacitatea de drajonare.
Înainte de plantare, se marchează rândurile cu o sfoară sau cu un marcator, pe
o lungime de maxim o sută de metri, pentru a uşura recoltarea şi scoaterea lădiţelor în
capătul rândurilor, la drumurile de acces.
Se recomandă ca rădăcina plantelor să se umecteze timp de 1-2 ore pentru a le
rehidratata, sau să se mocirlească.
Plantarea se face manual în rigole deschise, mecanic sau cu cazmaua. Drajonii
de zmeur se plantează cu 2-3 cm mai jos faţă de nivelul la care s-au dezvoltat în
pepinieră. Dacă se sădesc mai adânc, plantele se vor dezvolta mai greu şi vor emite
drajoni puţini şi de slabă calitate. Planta se aşează cu rădăcina răsfirată, care se
acoperă apoi cu pământ, iar solul se tasează uşor în jurul plantei.
La plantarea de primăvară apare riscul deshidratării, dacă nu plouă în primele
zile după plantare, în acest caz fiind necesare udări.

Achiziţionarea plantelor. Plantele de zmeur se procură din timp, din pepiniere

autorizate, care sunt controlate şi autorizate de Inspectoratele Teritoriale pentru
Controlul Seminţelor şi Materialului Săditor şi de Unităţile Fitosanitare judeţene. Nu se
folosesc plante de provenienţă necunoscută sau recoltate din plantaţii îmbătrânite de
zmeur, care poartă bolile şi dăunătorii specifici din plantaţia mamă.

17
 7. LUCRĂRILE AGROTEHNICE

7.1. Întreținerea solului.

Cel mai indicat sistem de întreținere a solului este ogorul negru, datorită rădăcinii
superficiale și răspândirii rădăcinilor pe toată suprafața dintre rânduri și plante. Solul se
menține ca ogor negru prin lucrări repetate de 5-6 ori pe an, cu cultivatorul toamna la
8-10 cm, iar în cursul verii la 6-7 cm, cu scopul de a distruge buruienile, și a menține
apa cât mai mult timp în sol. Pe rând, terenul se lucrează cu sapa când plantele sunt
conduse sub formă de tufă sau cu săpăliga în cazul benzilor și a gardurilor fructifere. Pe
intervalele dintre rânduri, începând cu anul II de cultură, buruienile se pot combate cu
ajutorul erbicidelor. Se folosește Simazin 50 în cantitate de 4 kg/ha aplicat primăvara
timpuriu, sau Devrinol (4 kg/ha).

7.2. Fertilizarea
Fertilizarea de întreţinere se face în funcţie de fertilitatea solului, de condiţiile
climatice ale anului respectiv sau de vigoarea vegetativă a plantelor. Fertilizarea cu azot
trebuie făcută cu cea mai mare atenţie. O fertilizare unilaterală determină, în multe
plantaţii, dezvoltarea excesivă a plantelor, producţii slabe şi probleme fitosanitare
(apariţia bolilor şi, uneori, creşte frecvenţa dăunătorilor).
Fertilizarea organică de întreţinere poate asigura un echilibru de nutriţie a
plantelor şi un nivel de fertilitate a solului corespunzător în toată perioada menţinerii
plantaţiei pe acelaşi teren.
Fertilizarea minerală. În general, la zmeur, se recomandă îngrăşămintele
complexe. Cel mai bun echilibru în nutriţia plantelor îl asigură îngrăşămintele de tipul 1-
2-3, adică cu un conţinut mai mic de azot, mediu de fosfor şi ridicat de potasiu. Pe
solurile bogate în potasiu se pot folosi şi îngrăşăminte de tipul 1-2-2 sau 1-2-1.
La dozele pe care le recomandăm în continuare se va ţine cont de substanţa
activă din îngrăşământ. De exemplu, la un îngrăşământ complex de tipul 5-10-22 vom
avea în sol 5 kg N, 10 kg fosfor (P2O5) şi 22 kg potasiu (K2O).
Fertilizarea cu azot. Ca aspect general, cu cât un soi este mai viguros cu atât se
administrează mai puţin azot. Se va evita, în orice caz, administrarea tardivă a
îngrăşămintelor cu azot, în timpul verii, fiindcă vor împiedica maturizarea lemnului şi,
deci, iernarea corespunzătoare a plantelor. Întreaga doză se poate aplica la pornirea în
vegetaţie sau se poate fracţiona în două: o doză se dă la pornirea în vegetaţie şi alta la
începutul înfloritului.
La soiurile remontante, doza se va fracţiona obligatoriu în două. Pe terenurile
reci, primăvara se pot manifesta cloroze momentane, din cauza „foamei de azot”. În
acest caz, se vor folosi forme uşor accesibile de azot, se pot suplimenta îngrăşămintele
cu maxim 10% şi se pot face stropiri cu îngrăşăminte foliare, care aduc un aport foarte
mic de N în plantă, însă ajută plantele să depăşească mai uşor momentele dificile la
pornirea în vegetaţie.
Fertilizarea fosfatică. Pentru fertilizarea de întreţinere se folosesc, în mod
obişnuit, doze de 70-100 kg/ha s.a., în diferite forme de îngrăşământ complex sau sub
formă de superfosfat. Pe solurile calcaroase şi în solurile reci se recomandă fosfatul
amoniacal, care este mai uşor asimilabil în aceste condiţii nefavorabile.
Epoca de aplicare: în cursul iernii, până la pornirea în vegetaţie, în cazul
superfosfatului, sau la pornirea în vegetaţie, în cazul îngrăşămintelor complexe.
• Fertilizarea potasică. Potasiul este necesar în cantitaţi de 150-250 kg s.a./ha,
ţinând totuşi cont de aprovizionarea solului cu acest element. Astfel, pe solurile bogate
în potasiu doza se reduce cu până la 50-60%.
18
 • Fertilizarea cu magneziu. În multe plantaţii de zmeur se observă o carenţă în
magneziu a plantelor. De aceea, recomandăm folosirea îngrăşămintelor complexe,
îmbogăţite cu magneziu, în general 3-8%, care asigură un aport suplimentar de
magneziu, suficient pentru majoritatea solurilor din România.
Acolo unde carenţa de magneziu este puternică, se poate aplica sulfatul de
magneziu (în general 16% MgO), o formă uşor solubilă care asigură echilibrarea nutriţiei
plantelor.
• Fertilizarea organică. Pentru a păstra nivelul şi calitatea humusului din sol se
recomandă o fertilizare cu gunoi de grajd la fiecare 2-3 ani. Gunoiul se aplică la
suprafaţa solului şi se încorporează uşor în sol. Se utilizează 25-30 tone gunoi de bovine
bine descompus, toamna târziu sau în cursul iernii.
Alte tipuri de îngrăşământ organic: gunoiul de pasăre, în cantitate de 10 tone/ha;
gunoiul de cal, 25-30 tone/ha; gunoiul de ovine, circa 10-15 tone/ha. Atenţie: nu se
aplică gunoi proaspăt.

7.3. Irigarea
Volumul de sol explorat de rădăcinile plantelor de zmeur este relativ scăzut,
zmeurul având o înrădăcinare destul de superficială. Astfel, în majoritatea zonelor din
România, este necesar un aport suplimentar de apă, în timpul verii, prin irigare.
Există două metode de irigare, fiecare cu avantaje şi dezavantaje pentru cultura
zmeurului: prin aspersiune şi prin picurare.
• Irigarea prin aspersiune este metoda cea mai ieftină şi asigură o bună aprovizionare
cu apă a solului, nu numai pe rând, ci pe întreaga suprafaţă cultivată. Alt avantaj este
acela că spală şi împrospătează foliajul.
Dintre dezavantaje menţionăm: consumul mare de apă pe unitatea de suprafaţă şi
favorizarea dezvoltării bolilor la nivelul tulpinii şi fructelor, în special Botrytis, Didymella
şi Clandosporium.
În funcţie de aprovizionarea cu apă a solului şi de tipul de sol, în timpul verii, se
fac 1-2 udări săptămânal pe solurile mai grele şi 2-3 udări/săptămână pe solurile mai
uşoare, cu norme de 200-250mc/ha (20-25 mm).
• Irigarea prin picurare (localizată) se foloseşte tot mai mult pe plan mondial. Se poate
face prin conducte îngropate sau la suprafaţa solului, pentru care se folosesc norme mici
de udare, dar cu o frecvenţă mai mare. O udare cu 20-30 mc/ha/zi la interval de 3-4 zile
poate asigura umiditatea corespunzătoare la nivelul rădăcinii.

7.4. Sisteme de sustinere şi conducere a zmeurului pe spalieri

Tulpinile majorităţii soiurilor de zmeur fiind destul de lungi, subţiri şi cu

ţesuturile mecanice slab dezvoltate, nu sunt capabile să se autosusţină şi să asigure
integritatea plantelor şi a fructelor, mai ales sub acţiunea vântului sau a ploilor din
timpul verii. Pentru evitarea acestor neajunsuri şi pentru a le expune mai bine la
lumină, tulpinile sunt susţinute pe spalier şi din ce în ce mai puţin pe araci.
Mijloacele de susţinere (aracii şi spalierul) se fixează în plantaţii, obişnuit la
începutul anului doi de la plantare. Pe măsura creşterii drajonilor, din timp în timp,
odată cu înlăturarea prisosului de tulpini tinere se face şi palisatul tulpinilor ce vor
alcătui tufa. Palisatul va precede întotdeauna lucrările solului pentru ca acestea să se
execute uşor şi să nu se rănească tulpinile.
Există mai multe metode de susţinere, cel alcătuit din stâlpi de lemn sau
prefabricate şi cu 2 sau 3 fire duble de sârmă orizontale, la distanţa de 40-60 cm una de
alta, se pare că este cel mai potrivit sistem. Pe suprafeţe mici, acolo unde materialul
lemnos este la îndemână se poate folosi şi arăcitul cu mai multe variante: cea obişnuită,
cea în evantai, cea cu trei araci în locul tufei ş.a.m.d.
19
 În cultura zmeurului se utilizează două sisteme de cultură: cultura în tufe (grup)
şi cultura în benzi. Cel mai utilizat sistem de cultură la zmeur în Europa şi în Romania
este culura sub forma de benzi susţinute pe spalieri.
Cultura pe spalieri cu 2 rânduri de sârme. Este cel mai practicat sistem de
conducere la zmeur. Susţinerea pe spalier se face prin plantarea la 250-300 cm distantă
între rânduri, în funcţie de modul de întreţinere a culturii (mecanizat cu tractorul, cu
utilaje de gabarit mic sau hipo) sau 200 cm la întreţinere manuală şi 50-60 cm între
plante pe rând. La capetele rândurilor şi apoi pe rând, la distanţa de 10-12 m, se fixează
stâlpii pe care se montează T-uri distanţiere de 40-50 cm de care apoi se prind sârmele
spalierului.
Stâlpii pot să fie de lemn de salcâm sau alt lemn drept cu diametrul 12-15 cm sau
din beton 8*6, 8*8 sau țeavă cu diametru 50 mm şi lungime 250 cm din care 50-60 cm vor
fi introduşi în pământ.

Pentru susţinerea plantelor de zmeur cel mai frecvent se folosesc 2-3 rânduri de
sârme aşezate astfel pe stâlpi:
-primul T la 60-80 cm de la sol
-al doilea la 60 cm de primul
-al treilea (opţional la soiuri foarte viguroase) la 40-50 cm fata de al doilea
Distanţierele (T-urile) pot fi confecţionate din lemn (leţuri 3*5 cm) sau cornieri
metalici sau alte materiale.

20
 Spalieri cu un singur rând de sârme. Ca formă intensivă de cultură a zmeurului
se foloseşte tot mai mult cultura pe spalieri cu un singur rând de sârme.
În acest sistem zmeurul se poate planta la 200-250 cm între rânduri şi 40-50 cm
între plante pe rând. În fiecare an plantele se vor rări mai drastic chiar pe parcursul
anului când răsar drajoni noi astfel încât să rămână 6-8 tulpini care poartă fructe și tot
atâţia drajoni noi răsăriţi care vor produce anul viitor. De obicei sistemul de fertilizare
este controlat prin picurare şi astfel se obţin fructe mai mari care se recoltează mai uşor
datorită desimii mai mici a plantelor.

Spalieri cu două rânduri de stâlpi

Pentru suprafeţe mai mici se utilizează şi un spalier format din două rânduri de
stâlpi, la 40-50 cm, de o parte şi de alta a benzii de zmeur, fiecare spalier având numai
o sârmă fixată în zona de vârf a tulpinilor, şi are rolul de a susţine tulpinile răsfirate în
zona benzii nepermiţând căderea lor către interval şi asigurarea unei bune iluminări a
tulpinilor fructifere sau a unui stâlp pe mijlocul benzii, în capătul lui fiind fixată o
stinghie în formă de „T“ de care sunt fixate sârmele.
Avantajul mare a acestui sistem constă în buna expunere a plantelor şi fructelor şi
ca urmare producţia are o calitate foarte bună. Acest sistem de cultură este folosit în
grădini, când se plantează un singur rând. Tulpinile tufei se distribuie uniform în spaţiu,
sunt bine însorite, tăiatul şi recoltatul se fac uşor, iar recoltele sunt mari şi de calitate.
Mecanizarea lucrărilor solului se efectuează într-un singur sens, în lungul rândurilor.

21
 Cultura în formă de gard viu. Cultura în benzi are şi o variantă puţin practicată –
cultura în formă de gard. Plantarea se face la aceleaşi distanţe ca şi la sistemul în benzi,
dar tulpinile se ciupesc la înălţimea de 90-100 cm pentru a fi mai puternice şi a nu mai
apela la mijloace de susţinere. Tulpinile sunt dese pe rând, stau liber, ca un gard viu.
Recoltele sunt destul de mici, fiind un sistem nerecomandat în cultură şi fiind folosit de
unii mici producători de fructe.

22
 Cultura în tufe. Prin acest sistem, zmeurul se cultivă sub formă de tufe alcătuite
din 8-10 sau mai multe tulpini. Sistemul acesta de cultură dă posibilitatea ca îngrijirea
plantelor să se facă în bune condiţii, după specificul biologic de creştere şi rodire al
fiecărui soi. Se cunosc mai multe variante ale acestui sistem, în funcţie de modul de
susţinere a plantelor.
Susţinerea pe araci. În cadrul acestei variante, zmeurul se plantează la distanţă de
150-160 cm în toate sensurile, plantând într-un grup 4 plante în aşa fel încât să nu fie
înghesuite, iar în mijloc se fixează un arac lung de 1,5-2 m şi suficient de gros. Tulpinile
fiecărei tufe se leagă de arac prin 1-2 locuri distanţate unul de altul, evitându-se
umbrirea lor reciprocă.

Mecanizarea lucrărilor solului se poate face numai cu utilaje de gabarit mic, în

ambele sensuri, dar de obicei se lucrează manual sau hipo. Este un sistem aproape
abandonat, datorită utilizării unui volum mai mare de forţă de muncă la unitatea de
suprafaţă.
Pentru a valorifica mai bine spaţiul dintre tufe şi a expune tulpinile la lumină se
practică şi conducerea zmeurului în formă de evantai, prin conducerea tulpinilor de o
23
parte şi de alta a tufei şi legarea lor de tutori la diferite înălţimi. Tufele împărţite în
două pe rând se leagă la diferite înălţimi

jumătate la un arac, iar cealaltă jumătate la celălalt arac.

7.5. Tăierile de formare și rodire

Formarea și conducerea tufelor de zmeur se face prin aplicarea tăierilor în fiecare

an, avându-se în vedere specificul general al speciei, sistemul de cultură, cât și faptul
că soiurile de zmeur sunt atât remontante, cât și neremontante. De asemenea, trebuie
avut în vedere că unele soiuri dau ramificații fructifere de la jumătatea tulpinii în sus,
iar alte soiuri le au grupate mult spre vârf.
a) Tăierile de formare. La plantare, tulpina drajonului se taie la 15-18 cm.
Pe parcursul vegetației, această tulpină ramifică formând lăstari de 50-80 cm lungime.
Eventualele flori care apar se elimină în scopul fortificării tufei. De la baza plantei sau
chiar de la rădăcini, pot apare noi creșteri care pot atinge înălțimea de 60-70 cm.
În primăvara anului II, tulpina cu care s-a plantat drajonul se taie cât mai aproape
de nivelul solului. Din creșterile apărute în anul I se aleg 1 sau 2 tulpini care se
scurtează la 1 m lungime. Celelalte tulpini se înlătură, fără să se lase cioturi. Ca urmare
a acestor tăieri severe, în cursul anului II se formează numeroși drajoni. Este
recomandabil ca la plantele cu creșteri mici, să se înlăture toate inflorescențele. La
tulpinile viguroase la care s-au lăsat inflorescențele, după recoltarea fructelor, se
efectuează tăierea lor de la nivelul solului și se aleg alte 6-7 tulpini noi care vor forma
tufa. Drajonii prea slabi și cei rău amplasați se elimină.
În primăvara anului III se scurtează tulpinile la 1,3-1,4 m, iar dacă vârfurile sunt
degerate sau uscate, se taie până la partea sănătoasă. După recoltarea fructelor, se
elimină tulpinile care au rodit (cu vârsta de 2 ani) și se aleg alte 8-12 tulpini de 1 an
pentru fiecare tufă sau 20 tulpini la metru liniar pentru gard fructifer.
b) Tăiere de rodire care se încep cu anul IV când zmeurul se consideră complet
format, constau în îndepărtarea tulpinilor de 2 ani. Această operație în mod normal trebuie
să se efectueze după culesul fructelor și tot atunci se îndepărtează tulpinile slabe și rău
poziționate. Se opresc pentru fructificare tulpinile viguroase, bine amplasate în jurul tufei
sau distanțate la 12-15 cm între ele la cultura sub formă de bandă.
Îndepărtarea tulpinilor care au fructificat trebuie făcută imediat după recoltarea
fructelor având în vedere că: tulpinile se taie ușor, se creează condiții de lumină pentru
maturarea tulpinilor ce vor fi alese să fructifice în anul următor, se înlătură un eventual
focar de boli și dăunători care-și petrec o parte din ciclul biologic pe aceste tulpini
(acestea se taie și se ard).
Urmează ca în primăvară să se efectueze numai scurtarea tulpinilor alese pentru
fructificare la înălțimea dorită. În general, se recomandă să se scurteze cu 20-30 cm din
vârf.

24
 c) Tăierea zmeurului remontant. La soiurile remontante, tulpinile în vârstă
de 1 an care sunt în creștere, au însușirea ca în partea a doua a verii să dea o primă
recoltă de fructe, iar în anul următor să rodească din nou pe porțiunea rămasă, după
care se usucă. Tăierile se fac după aceleași criterii ca și la soiurile obișnuite, cu
deosebirea că după maturarea fructelor din prima recoltă (august-septembrie) se
înlătură vârful care a rodit.
În grădinile familiale o tăiere mixtă care constă în scurtarea tulpinilor la
diferite înălțimi, de la 0,4 la 1,2 m, cu scopul de a eșalona maturarea fructelor pe o
perioadă mai lungă de timp. Cu cât tulpinile sunt mai scurte cu atât coacerea fructelor
este mai târzie și producția este mai mică.

8. COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR SPECIFICI.

În condițiile actuale nu se poate obține o producție mare și de calitate fără
combaterea bolilor și dăunătorilor. Dintre boli amintim: pătarea frunzelor
(Septoria sp.) și putrezirea fructelor (Botrytis).
Tratament

Produse de protecţia plantelor

Fenofaza Patogen/ Dăunător
recomandate

Păduchele din San–

Umflarea José, acarieni, - acetamiprid (Mospilan 20 SG - doza 0,45
1
mugurilor afide, etc. (forme Kg/ha) + ulei vegetal (Toil - conc. 0,5%)
hibernante)
- fungicide pe bază de: cupru: Alcupral 50PU
- conc. 0,3%; Champ 77WG - conc. 0,3%;
Antracnoză, Triumf 40WG - conc. 0,3%, Kocide 2000 -
septorioză, etc. conc. 0,3%; Funguran OH 50WP - conc. 0,3%;
Super Champ 250 EC - conc. 0,3%; Zeamă
2 Înfrunzit bordeleză - conc. 0,5%
- insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso
Afide, musculiţa
480SC - conc. 0,02%), dimetoat (Novadim
galicolă a lăstarilor,
progress - conc. 0,1%), deltametrin (Decis
insecte defoliatoare,
Mega - conc. 0,015%), acetamiprid (Mospilan
etc.
20 SG/SP - conc. 0,02%)
- fungicide pe bază de: captan (Captan 80
Antracnoză, pătarea
WDG - conc. 0,15%, Merpan 80 WDG - conc.
brună -violacee a
0,15%), mancozeb (Dithane M 45 - conc.
lăstarilor,
0,2%, Vondozeb - conc. 0,2%), clorotalonil
septorioză, făinare,
Înălţarea (Bravo 500 SC - conc. 0,25%; Rover 500 SC -
3 inflorescenţei etc. conc. 0,25%)
Gărgăriţa florilor,
musculiţa galicolă a - unul din insecticidele recomandate la
lăstarilor, gândacul Tratamentul 2
zmeurului
Putregaiul cenuşiu,
- fungicide pe bază de: tiofanat metil
Început antracnoză,
4 (Topsin 70 WDG – conc. 0,1%), miclobutanil
înflorit septorioză, rugină,
(Systhane forte - conc. 0,02%)
etc.

25
 - insecticide pe bază de: tiacloprid (Calypso
480SC - conc. 0,02%), acetamiprid (Mospilan
Gărgăriţa florilor
20 SG/SP - conc. 0,02%), tau-fluvalinat
(Mavrik 2F – conc. 0,05%)
Putregaiul cenuşiu,
antracnoză,
septorioză, rugină, - unul din fungicidele recomandate la
pătarea brună - Tratamentul 3
Scuturarea
5 violacee a lăstarilor,
petalelor
făinare, etc.
Gândacul zmeurului,
- unul din insecticidele recomandate la
insecte
Tratamentul 4
defoliatoare, etc.
- fungicide cu timp de pauză redus până la
recoltare: pe bază de iprodione (Rovral 500
Fructe verzi,
Putregaiul cenuşiu, SC - conc. 0,1), fenhexamid (Teldor 500 SC -
6 de mărime
etc. conc. 0,08%), ciprodinil + fludioxonil (Switch
normală
62,5 WG - doza 1 Kg/ha), difenoconazol
(Score 250 EC - conc. 0,03-0,05%)
Antracnoză,
septorioză, pătarea - unul din fungicidele recomandate la
brună – violacee, Tratamentul 3
După etc.
7
recoltare - insecticide pe bază de: clorpirifos +
Păduchele din San- deltametrin (Pyrinex Quick - conc. 0,1%),
José deltametrin (Decis Mega - conc. 0,015%),
clorpirifos (Reldan 22 - doza 2-2,2 l/ha)

9. RECOLTAREA
Spre deosebire de alte specii pomicole, zmeura nu are perioadă de postmaturare,
adică nu-și îmbunătățește însușirile pe timpul păstrării (așa cum se întâmplă la măr, păr,
gutui, moșmon). Gustul și aroma ei sunt maxime numai în momentul maturității de
consum, când se recomandă să se efectueze recoltarea.
Stabilirea momentului optim de recoltare se face totuși în funcție de destinația
fructelor. În perioada de plină maturare, zmeura pentru consum în stare proaspătă
(desert) se recoltează eșalonat din 2 în 2 zile, iar în zonele răcoroase la 3-4 zile. Durata
de coacere a unui soi este de 30 de zile. Zmeura pentru desert se recoltează manual,
fără caliciu și receptacul, direct în ambalajul care ajunge la consumator, dată fiind
fragilitatea ei foarte mare. Odată cu recoltarea se execută și sortarea calității. În
anumite cazuri, zmeura se poate recolta și cu peduncul, în acest caz nu se zdrobește,
este mai rezistentă la transport iar durata de păstrare se prelungește. Ambalajele
folosite la recoltare și transport sunt confecționate din material plastic, carton ceros sau
cutii de lemn căptușite cu peliculă de polietilenă și au capacitatea de 0,2-0,5 kg.
Este bine ca recoltarea să se efectueze dimineața, după ce s-a ridicat roua sau
spre seară, iar fructele sunt supuse unei temperaturi scăzute la +5...+8°C, apoi se
transportă la depozit pentru păstrare sau la piață pentru valorificare.
Zmeura destinată prelucrării în fabricile de conserve și de sucuri se recoltează fără
peduncul, la deplină maturitate și în cursul zilei, iar ca ambalaje se folosesc găleți sau

26
lăzi căptușite cu folie de polietilenă, pentru a nu se pierde din suc apoi, zmeura se așează în
butoaie, în care se introduce o substanță conservantă, se închide ermetic și se păstrează
la +2 sau +3°C.
Fructele care sunt destinate congelării trebuie să corespundă următoarelor cerințe:
să aibă cavitatea pedunculară mică, semințele să fie mici, de culoare roșie închis, cu pulpa
fermă, aromă puternică, cu drupeolele strâns unite între ele, bine sortate ca mărime și
grad de coacere.
Productivitatea la recoltarea manuală este de 2-4 kg/oră. Recoltarea mecanizată
se face cu mașini speciale care acționează prin vibrare (500-1000 de vibrații/minut)
scuturând fructele.
Prerăcirea se face la 5-8°C, iar depozitarea la 0°C și 90% umiditate relativă a
aerului.
Deși zmeura nu se remarcă printr-un conținut mare de calorii (37 de calorii la 100
g zmeură), este foarte solicitată și apreciată. Ea se poate prelucra atât industrial cât și
în gospodării, în numeroase semipreparate și produse finite ca: pulpă, pastă, suc,
peltea, gelafruct, jeleu, gem, marmeladă, dulceață, compot, fruct zaharisit, șerbet,
sirop, răcoritoare, înghețată, cremă spumă, fruct congelat cu sau fără adaus de zahăr,
vermut, lichior, coloranți naturali, preparate farmaceutice.

27