Contract de Prestări Servicii Din Data de 22/08/2022
Contract de Prestări Servicii Din Data de 22/08/2022
Contract de Prestări Servicii Din Data de 22/08/2022
22/08/2022
Şi
Art. 2. Definiţii:
În prezentul contract de prestări servicii, următorii termeni vor fi interpretaţi
astfel:
a) contract – prezentul contract de furnizare de produse, respectiv toate actele
adiţionale şi anexele acesteia;
b) prestator/beneficiar - părţile contractante, aşa cum sunt acestea numite,
respectiv identificate în prezentul contract;
c) preţul contractului – suma de bani plătibilă prestatorului de către beneficiar,
pentru îndeplinirea integrală şi corespunzătoare a tuturor obligaţiilor contractuale
asumate de către părţi;
Page | 1
d) servicii – servicii a căror prestare face obiectul prezentului contract;
e) viciu al produsului – neîndeplinirea unor condiţii de orice natură, în lipsa
cărora produsul este impropriu întrebuinţării la care este destinat sau care îi
micşorează întrebuinţarea sau valoarea;
f) standarde – reglementările tehnice cerute de legislația aflată în vigoare și în
propunerea tehnică;
g) notificare - comunicare scrisă adresată unei persoane, prin organul
competent, în scopul de a o informa că un fapt sau un act juridic a fost îndeplinit
sau urmează să fie îndeplinit;
h) forţa majoră - un eveniment mai presus de controlul părţilor, care nu se
datorează greşelii sau vinei acestora, care nu putea fi prevăzut la momentul
încheierii contractului şi care face imposibilă executarea şi, respectiv, îndeplinirea
contractului; sunt considerate asemenea evenimente: războaie, revoluţii, incendii,
inundaţii sau orice alte catastrofe naturale, restricţii apărute ca urmare a unei
carantine, embargo, enumerarea nefiind exhaustivă, ci enunţiativă. Nu este
considerat forţă majoră un eveniment asemenea celor de mai sus care, fără a crea o
imposibilitate de executare, face extrem de costisitoare executarea obligaţiilor
uneia din părţi;
i) zi - zi calendaristică, an – perioadă de timp cuprinzând 365 de zile.
Art. 3. Interpretări:
3.1. în prezentul contract, cu excepţia unei prevederi contrare, cuvintele la
forma singular vor include forma de plural şi vice-versa, acolo unde acest lucru este
permis de context.
3.2. termenul "zi" ori "zile" sau orice referire la zile reprezintă zile
calendaristice dacă nu se specifică în mod diferit.
Page | 2
4.2. Beneficiarul se obligă să achite valoarea prestației/prestațiilor la termenele și în
condiţiile stabilite prin prezentul contract.
Page | 3
10. Recepție și verificări
10.1. Beneficiarul prin Comisia de recepție, are dreptul de a verifica modul de
prestare a serviciilor pentru a stabili conformitatea lor cu prevederile legale și
cerințele solicitate.
10.2. Comisia de recepție numită de către beneficiar, este obligată să verifice
conformitatea prestării serviciilor cu prevederile legale și prevederile din contract și
să solicite prestatorului completarea eventualelor lipsuri sau remedierea acestora.
Completarea eventualelor lipsuri precum și remedierea serviciilor executate se va
face pe cheltuiala prestatorului.
10.3. Recepția se va efectua în mod individual pentru fiecare lucrare în parte.
10.4 La finalul recepției, Comisia de recepția va întocmi un proces verbal în care se
va specifica conformitatea prestării serviciilor cu prevederile legale și
contractuale.*
Page | 4
a) prin rezoluțiune, prin nerespectarea obligațiilor asumate în prezentul
contract de către una din părți;
b) prin acordul expres al ambelor părți;
c) la expirarea perioadei de timp menționate în prezentul contract, dacă
părțile nu convin prelungirea acesteia, prin act adițional semnat de ambele părți;
15. Amendamente:
15.1. Părţile contractante au dreptul, pe durata de valabilitate a prezentului contract,
de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adiţional, numai în cazul
Page | 5
apariţiei unor circumstanţe care lezează interesele legitime ale acestora şi care nu
au putut fi prevăzute la data încheierii prezentului contract.
15.2. Dacă vreuna dintre prevederile prezentului contract se va dovedi ilegală, nulă,
va fi invalidată sau se va dovedi inaplicabilă în baza legii, legalitatea, validitatea şi
aplicabilitatea celorlalte prevederi ale contractului nu vor fi afectate.
15.3. Părţile convin asupra faptului că orice clauză declarată nulă va fi înlocuită cu
o altă clauză, cu respectarea, în măsura maxim posibilă, a înţelesului prezentului
contract şi a voinţei părţilor de la data încheierii acestuia.
Semnătura____________________ Semnătura_________________________
Page | 6