© 2014 by Editura POLIROM, pentru edi ia în limba român

www.polirom.ro
Editura POLIROM
Ia i, B-dul Carol I nr. 4; P.O. BOX 266, 700506
Bucure ti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, sc. 1, et. 1;
sector 4, 040031, O.P. 53, C.P. 15-728

ISBN ePub: 978-973-46-4520-6

ISBN PDF: 978-973-46-4521-3
ISBN print: 978-973-46-3686-0

Coperta: Radu R ileanu

Pe copert : c a by Michael Gwyther-Jones

Aceast carte în format digital (e-book) este protejat prin copyright i este destinat exclusiv utiliz rii ei în scop privat pe dispozitivul de
citire pe care a fost desc rcat . Orice alt utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integral sau par ial , multiplicarea,
închirierea, punerea la dispozi ia public , inclusiv prin internet sau prin re ele de calculatoare, stocarea permanent sau temporar pe dispozitive
sau sisteme cu posibilitatea recuper rii informa iei, altele decât cele pe care a fost desc rcat , revânzarea sau comercializarea sub orice form ,
precum i alte fapte similare s vâr ite f r permisiunea scris a de in torului copyrightului reprezint o înc lcare a legisla iei cu privire la
protec ia propriet ii intelectuale i se pedepsesc penal i/sau civil în conformitate cu legile în vigoare.
 Lectura digital protejeaz mediul

Versiune digital realizat în colaborare cu elefant.ro

PAUL BRUNTON (1898-1981), jurnalist britanic, a renun at la carier pentru a c l tori i a- i însu i înv turile
oamenilor sfin i din diferite regiuni ale globului. C r ile sale – A Search in Secret India (1935), The
Inner Reality (1939), Hidden Teaching Beyond Yoga (1941) etc. – au avut un rol major în popularizarea
gîndirii orientale i a principalilor ei exponen i în Occident. La Editura Polirom au mai fost traduse
volumele India secret (2013) i Un eremit în Himalaya (2013).
 Alte ei Sale Prin ului Ismail Daoud

Trei oameni, pleca i din Cairo într-o splendid noapte prim v ratic , schimbau impresii în apropierea Marii
Piramide. Unul dintre ei nu era altul decît Alte a Voastr ; al doilea, ambasadorul unei puteri orientale;
ultimul, modestul autor al acestor note i impresii de c l torie. Alte a Voastr a f cut o remarc : ar fi
dificil, în Egiptul de ast zi, s descoperi vestigii ale acelei spiritualit i insolite sau ale acelei magii
stranii care f ceau obiectul cercet rilor mele în aceast c l torie. Cu alte ocazii, v-a i exprimat aceea i
opinie.
Cu toate acestea, eu mi-am continuat investiga iile i am descoperit cîteva lucruri care cred c îi vor
interesa pe occidentali. Dac îi dedic Alte ei Voastre aceast expunere, o fac deoarece îndr znesc s sper c
ve i putea s g si i o sintez mai ampl a convingerii care m anim i s în elege i, poate, mai bine de ce o
nutresc. Aceast dedica ie vrea, de asemenea, s fie o m rturie a bucuriei pe care mi-o produce considera ia
noastr reciproc , independent de orice deosebire de vederi de ordin intelectual.
În fine, fie ca aceste pagini s reprezinte un tribut adus Egiptului, ar a c rei fizionomie modern v este
atît de familiar i ale c rei vechi sanctuare exercit asupra mea o atrac ie atît de puternic ! Dac -mi este
permis s reiau sau s adaptez vechea expresie a romanilor, a ad uga: „Cine a b ut din apa Nilului va fi
întotdeauna prietenul celor ce locuiesc pe malurile acestui mare fluviu”.
 Introducere

Aceasta este o carte extraordinar , iar titlul ei, A Search in Secret Egypt , e cum nu se poate mai
nimerit. Capitolele descriu numeroase c ut ri, printre ruine, prin ora e, prin texte str vechi i chiar în
mintea autorului însu i. De asemenea, cartea dezv luie mai multe secrete remarcabile, le explic pe unele
dintre ele, demistific alte cîteva, iar în cazul altora refuz se dea la o parte v lul misterului. Dar, mai
ales, este plasat în Egipt ; povestea lui Brunton oglinde te identitatea complex , stratificat a Egiptului,
o poveste spus de un om ale c rui sensibilit i unice i-au permis s cunoasc Egiptul din trecutul îndep rtat i
s fac investiga ii printre cet enii moderni ai acestei ri.
Ca i titlul, care la prima vedere pare superficial, dar în esen este foarte exact, povestea îns i pare o
lectur u oar , abordînd tangen ial multiplele fa ete i epoci ale Egiptului; totu i, la o analiz mai atent ,
secretele sale încep s ias la iveal . Aceast carte este o c l torie interioar de ini iere, o autodescoperire
a primului dintre marile secrete ale omenirii: s la ul nostru nu este trupul, ci sufletul. Este un secret pe
care îl putem tr i direct, o experien ce va ini ia în mod inevitabil o c utare a s la ului nostru spiritual, o
c utare ce va scoate la lumin multe secrete. Trezirea la sinele nostru spiritual este adev ratul secret al
c r ii, un secret pe care Paul Brunton îl descoper pe parcursul investiga iilor sale ce îl conduc c tre aceast
recunoa tere de importan crucial .
De i ne-am obi nuit de mult s credem c s l luim în trup i c spiritul este con inut în el, întîmpl rile,
interviurile i viziunile autorului dezmint aceast convingere: sîntem creaturi ale spiritului, ale min ii,
iar trupul este doar un recipient, nu constituie adev rul care ne reprezint . Faptul c aceast reorientare a
fost un secret p strat vreme îndelungat de preo ii din templele Egiptului antic este descoperirea pe care o
face Brunton pe m sur ce exploreaz templele, mormintele i inscrip iile hieroglifice ale acelei epoci de mult
apuse. Cercetînd miturile i imaginile acelor vremuri extraordinare, se întoarce iar i iar la mitul lui
Osiris i la misterul pe care îl reprezint Sfinxul însu i. Osiris ne înva c putem s ie im din trup
men inîndu-ne starea de con tien i s dobîndim astfel putere asupra mormîntului; Sfinxul ne înva c aceast
ini iere nu este decît începutul Marelui Mister care atinge doar în treac t sinele nostru temporal, un mister
ce are nevoie de paza r bd toare a Sfinxului însu i, pe m sur ce umanitatea evolueaz treptat c tre maturitatea
spiritual .
Pentru a clarifica lucrurile de care sînt capabile spiritul i trupul i a face distinc ie între diferite
forme de yoga i forma magic a adev ratei spiritualit i, Brunton caut – i g se te – tot felul de
hipnotizatori, magicieni, mistici i chiar un adev rat îmblînzitor de erpi! De i cititorul va fi probabil
uimit de unele dintre elementele neobi nuite (sau conservatoare) ale acestei c r i, Brunton nu era fascinat de
ocult mai mult decît era constrîns de academic, dar nici nu le ocolea. Inten ia sa principal este s ne
prezinte o panoram a punctelor de vedere care exist în Egipt i care graviteaz în jurul misterului central
al rela iei dintre spirit i trup.
Am citit cartea de fa pentru prima dat acum vreo 40 de ani; nu am mai recitit-o pîn cînd nu s-a ivit
ocazia de a publica aceast nou edi ie. Cît timp am lucrat la acest proiect, m-au marcat trei aspecte legate
de lucrarea de fa . Primul îl constituie vastele cuno tin e ale lui Brunton, adesea trecute cu vederea. El ne
ofer textele hieroglifice originale ale Egiptului faraonic, precum i citate din cronicile primilor greci
care au ajuns pe aceste meleaguri i include o prezentare foarte la obiect a cîrmuitorilor ce au urmat. Este
familiarizat i cu proiectele egiptologilor europeni, inclusiv ale celor contemporani cu el, i cu toate c în
general le accept opiniile, aduce i unele corec ii la lucr rile acestora – corec ii care sînt acum
coroborate de cercet rile moderne.
În al doilea rînd, este vorba despre extraordinarele realiz ri ale egiptenilor, în special felul cum
în elegeau rela ia dintre spirit i trup, i despre capacitatea lor de a oferi o ini iere direct în adev rurile
mai profunde ale condi iei umane. De i diferite capitole exploreaz ocultismul, magia, hipnotismul i medita ia
religioas , Brunton se întoarce mereu la tema sa principal – misterul lui Osiris i experien a lui
remarcabil din Marea Piramid . Misterul acesta este misterul identit ii noastre primordiale cu spiritul, nu
cu trupul; avînd o experien direct a acestui secret, c utarea noastr spiritual va putea începe cu adev rat,
c ci vom fi z rit pentru o clip patria noastr adev rat ; pîn atunci, nu putem decît, în cel mai bun caz, s
facem specula ii i, în cel mai r u caz, s r t cim f r nici o direc ie. Astfel în elepciunea Egiptului antic ne
poate oferi cheile regatului, dac sîntem preg ti i s le primim.
Al treilea aspect se refer la Paul Brunton însu i i subliniaz accentul pus de el pe faptul c înv tura
din templele str vechi se axa pe experien . Aceast carte nu a fost scris pe un laptop într-un apartament
european cu aer condi ionat, ci în pie ele din ora e, în moscheile pline de oameni, în templele invadate de
nisip i satele pustii de pe valea Nilului. Chiar i ast zi, cu toate facilit ile de care beneficiaz turistul
modern, o explorare minu ioas a templelor, ora elor i mormintelor din Egipt, a a cum a f cut Brunton, se va
dovedi o sarcin colosal – ca s nu mai vorbim de localizarea magicienilor, a îmblînzitorilor de erpi i a
misticilor adev ra i, care dispre uiesc publicitatea. Mai este i aplombul autorului, care intr în înc peri
subterane pline de scorpioni, pune mîna pe cobre vii, umbl pe întuneric prin temple bîntuite – ca s nu mai
vorbim de extraordinara sa experien din Marea Piramid . Facem cuno tin aici cu un om într-adev r remarcabil:
un înv at care gînde te liber, un jurnalist aventuros i mai ales un om care ajunge la cunoa tere spiritual
prin experien direct .
A a c v invit s lua i noti e – i s lua i aminte – pe m sur ce citi i aceast carte i s v gîndi i la
mijloacele prin care pute i începe i dumneavoastr c utarea, în Egipt sau în alt parte, a secretelor
spiritului, care v vor conduce la o trezire spiritual .
Timothy J. Smith
mai 2006
 Capitolul I

O noapte la picioarele Sfinxului

Plecase i cel din urm dintre turi ti, gonit de chinurile foamei; ultimul ghid, îmbr cat în negru, î i
debitase, pentru a mia oar , cuno tin ele superficiale în fa a vizitatorilor str vechiului Egipt. M g ru ii
obosi i i greoaiele c mile ar goase f ceau cale întoars , ducîndu-i pe ultimii cutez tori ai zilei.
În decorul egiptean, crepusculul este un spectacol de neuitat, de o frumuse e supranatural . Totul î i
schimb culoarea, iar între cer i p mînt se produc contrastele cele mai frapante.
Eram singur, tol nit pe nisipul galben atît de primitor, în fa a Sfinxului încremenit pe labe cu întreaga
sa m re ie regal . Privirile mele fascinate admirau prodigiosul spectacol al culorilor eterice care disp reau
tot atît de lin pe cît ap ruser , în timp ce apusul soarelui f cea ca Egiptul s - i piard gloria str lucirii
sale. Misterioasa flac r , suprema splendoare, l sa în urma ei p mîntul african adormit, dar cine oare ar
putea recepta mesajul sacru al cerului f r a se sim i, pentru un moment, transportat în paradis? Atît timp
cît oamenii nu vor ceda grosol niei i mor ii spirituale, vor continua s pream reasc soarele, p rintele
vie ii, unicul de in tor al secretului acestor splendori. F r îndoial c vechii locuitori, adoratori ai lui
Ra, marele astru, nu erau lipsi i de perspicacitate i în sufletul lor îl considerau un zeu.
La început, el z bovise la marginea bol ii cere ti, incendiind magnific întregul firmament cu un ro u
str lucitor, ca de j ratic. Treptat, culoarea devenea mai delicat , nuan a roz de corai r spîndindu- i dulcea a
de-a lungul întregului orizont. Ea deveni i mai delicat , pîn cînd, la fel ca într-un curcubeu, mai multe
nuan e diferite, de la rozul pur pîn la verde i auriu, f cur o ultim încercare de a st rui pe cer. În
final, la apusul soarelui, totul se topi brusc, într-un cenu iu opalescent. Odat cu dispari ia uria ului glob
astral se pierdeau i aceste culori care te fermecau, l sîndu-te cu r suflarea t iat .
Vedeam Sfinxul pe fundalul opalescent rec p tîndu- i treptat coloritul nocturn. Ultimele raze purpurii nu-
i mai luminau figura impenetrabil cu str lucirea lor puternic .
El ie ea parc din imensitatea nisipurilor, cu fa a uria i corpul întins ce le inspir beduinilor acea
team supersti ioas care i-a determinat s -l denumeasc „p rintele groazei”, la fel cum vizitatorilor
sceptici le stîrne te o asemenea uimire, încît a adus întotdeauna întreb ri pe buzele celor care, cu ochii
încremeni i, priveau colosul pentru prima oar . Misterul leului cu cap de om a exercitat o atrac ie continu
asupra genera iilor de turi ti. Enigm chiar i pentru egipteni, nedumerire pentru întreaga lume. Cine l-a
sculptat? În ce epoc ? Nimeni nu tie. Cei mai pricepu i egiptologi s-au mul umit cu simple specula ii asupra
semnifica iei i istoriei Sfinxului.
Fixam cu privirea ochii de piatr ai Sfinxului în lumina ultimelor raze ale zilei ce se stingea. Cî i nu
trecuser , rînd pe rînd, prin fa a acestor ochi impasibili, privindu-l întreb tor, apoi plecînd nel muri i!
F r a se clinti, el a v zut lumea întuneca ilor atlan i scufundîndu-se pentru totdeauna. Cu imperceptibilul
s u surîs, a v zut cum Menes, primul faraon, a ab tut cursul Nilului, atît de iubit de egipteni, obligîndu-l
s primeasc o nou albie. În t cerea sa, cuprins de regrete, l-a v zut pe gravul i taciturnul Moise
salutîndu-l cu un suprem gest de adio. Îndurerat, a luat parte în t cere la suferin ele rii sale ruinate de
invazia lui Cambise, crudul împ rat persan. Fermecat, dar dispre uitor, a v zut-o pe trufa a Cleopatra cu
p rul ei cel m t sos coborînd dintr-o corabie cu pupa poleit cu aur, pînze purpurii i vîsle din argint. L-a
primit cu încîntare pe tîn rul Iisus, care r t cea în c utarea în elepciunii Orientului, ca o etap
preg titoare a momentului cînd misiunea sa va deveni public , a clipei h r zite de Tat l s u pentru a împ rt i
mesajul divin al milei i iubirii. Cu o tainic pl cere l-a binecuvîntat pe tîn rul Saladin, un nobil tot atît
de curajos pe cît era de generos i de cultivat. Acesta a în l at stindardul verde al semilunii i a
întreprins expedi ia ce avea s -l instaleze pe tronul sultanilor Egiptului. Ca un semnal de avertizare, l-a
salutat t cut pe Napoleon Bonaparte ca pe un instrument al destinului Europei, acel destin care a f cut ca
numele s u s le eclipseze pe toate celelalte, pentru ca apoi s -l duc , posac i sumbru, pe puntea lui
Bellerophon * . 1 i nu f r o anumit melancolie, Sfinxul a v zut cum aten ia lumii întregi s-a îndreptat
asupra rii sale atunci cînd a fost deschis sarcofagul unuia dintre mîndrii s i faraoni, punîndu-se la
dispozi ia omenirii curioase trupul mumificat al acestuia i regalele sale podoabe.
Într-adev r, ochii de piatr ai Sfinxului au v zut toate acestea i multe altele. Dar ce v d ei ast zi? Din
adîncul enormelor orbite, ei fixeaz eternitatea, dispre uindu-i pe oamenii care, preocupa i de activit ile
lor m runte i trec toare, se consum i se agit , indiferen i la cavalcada interminabil a bucuriilor i
suferin elor de-a lungul v ii Nilului. El tie c for a destinului marcheaz toate marile evenimente. Da,
oricine a sim it clar c , neschimb tori, ochii s i privesc dincolo de schimb rile ce se petrec în timp, c tre
începuturile lumii, în tenebrele necunoscutului.
Sfinxul deveni apoi negru ca funinginea; bolta cerului î i pierdu opalescen a cenu ie i argintat , totul
fu înv luit de întunericul care cuprinse de ertul.
 Dar, ca atrac ia unui magnet irezistibil, Sfinxul m subjuga înc , fascinîndu-m . Îmi d deam seama c
apropierea nop ii îl f cea s se simt în elementul s u. Fundalul tenebros, acesta era cadrul s u preferat.
Misticismul nop ii africane îi crea atmosfera necesar . Totul se petrecea în acele ore nocturne cînd Ra i
Horus, Isis i Osiris i to i zeii disp ru i ai vechiului Egipt reveneau pe furi . M-am hot rît deci s a tept
momentul cînd luna i stelele vor dezv lui din nou adev ratul Sfinx. Eram singur i totu i, oricît de imens ar
fi fost triste ea ap s toare a de ertului, nu m sim eam singur, nu puteam s m simt astfel.

Nop ile Egiptului difer în mod straniu de cele europene. Unele se apropie pe nesim ite, palpit de mii de
prezen e pe cît de vii, pe atît de invizibile i r spîndesc o umbr cu nuan e de indigo al c rei efect magic
este resim it de sufletele sensibile. Celelalte au o anumit duritate, impunîndu-ne realitatea brutal a
negrului compact.
Iat ce sentimente încercam pentru a suta oar atunci cînd prima stea a înser rii i-a f cut apari ia
voioas , scînteind parc foarte aproape, cu o str lucire f r asem nare în rile europene, în timp ce luna
aluneca gra ios, dezv luindu- i prezen a, iar cerul p rea o bolt de catifea albastr .
În acel moment mi-a fost dat s v d Sfinxul a a cum rar li se înf i eaz turi tilor. La început, t iat adînc
în piatr , conturul sumbru, îndr zne , de în l imea unei cl diri londoneze cu patru etaje, r s rind t cut în
de ert. Apoi, pe m sur ce, cu fiecare raz , detaliile începur a se lumina, au ap rut fa a argintat i labele
întinse ale str vechiului personaj atît de bine-cunoscut. Atunci am recunoscut în el simbolul frapant al
acestui Egipt a c rui origine misterioas dateaz din vremuri imemoriale. Stînd ca un cîine de paz solitar
care vegheaz ve nic asupra secretelor preistoriei, visînd la acele lumi ale Atlantidei c rora fragila
memorie uman le-a uitat pîn i numele, colosala creatur de piatr va supravie ui în continuare oric rei
civiliza ii f urite de specia uman ; întotdeauna va p stra intact enigma vie ii sale interioare. Chipul s u
auster i impresionant nu ne dezv luie nimic; buzele sale strînse au depus jur mîntul ve nicei t ceri. Dac
Sfinxul are un mesaj secret pentru oameni i l-a transmis de-a lungul timpului unui mic num r de ini ia i,
dota i cu o rar putere de în elegere, atunci acest mister este doar optit la urechea celui ales precum
„cuvîntul maestrului” la francmasoni. i nu vom fi deloc surprin i cînd vom afla c scriitorul latin Pliniu
spunea c Sfinxul este „o minunat oper de art asupra c reia s-a p strat t cerea, popula ia din jur
considerîndu-l o divinitate”.
Noaptea îi creeaz Sfinxului o ambian perfect . În spatele lui, în dreapta i în stînga, se întinde
„ora ul mor ilor”, un spa iu vast plin, literalmente, de morminte. Împrejurul platoului stîncos care se
ridic din nisipuri spre sud, spre vest i spre nord, au fost s pate aceste mastabale pentru a ad posti
sarcofagele regale i alte mumii, aristocra i i demnitari apar inînd clerului.
De ase ani, egiptenii în i i, urmînd indica iile cercet torilor occidentali, au depus, în mod con tiincios
i sistematic, eforturi sus inute pentru a scoate la lumin partea central a acestei vaste necropole. Au
îndep rtat imensele cantit i de nisip care acopereau situl i astfel au ap rut culoare înguste s pate în
piatr , ca ni te tran ee care se intersecteaz i duc de la un mormînt la altul, precum i alei pavate ce leag
piramidele de templele lor. Am str b tut acest loc de la un cap t la altul, am vizitat imensa re ea de
morminte, altare private, camere ale preo ilor i capele funerare. În mod sigur, nu i se putea da o denumire
mai exact decît aceea de „ora al mor ilor”, c ci cuprinde dou cimitire vaste, suprapuse, pe care le separ
un spa iu de mai mul i metri i un interval temporal de aproape trei mii de ani. Vechii egipteni s pau adînc
pentru a- i ascunde mor ii cît mai bine; un mormînt se g se te la nu mai pu in de 190 de picioare sub nivelul
faimosului drum al mor ilor. Am p truns în cavourile celei de-a IV-a dinastii; efigiile din piatr ,
reprezent ri perfecte ale defunc ilor, s-au p strat timp de 5.000 de ani, tr s turile lor r mînînd distincte i
u or de recunoscut, de i serviciile pe care acestea le-ar putea aduce spiritelor sînt discutabile.
Totu i, rareori întâlne ti vreun mormînt în care s intri f r s g se ti capacul greu al sarcofagului dat
deoparte i s descoperi c toate bijuteriile care împodobeau locul funerar au disp rut în timpul s p turilor
arheologice. N-au mai r mas la locul lor decît statuetele de piatr i vasele con inînd organele interne ale
cadavrelor mumificate. i în Antichitate Egiptul a avut de-a face cu jefuitorii de morminte, iar atunci cînd
plebea se ridica împotriva castelor conduc toare degenerate sau în declin, se r zbuna jefuind vastul cimitir,
unde înal ilor demnitari li se îng duise onoarea de a fi înmormînta i al turi de mumiile suveranilor pe care-i
slujiser în timpul vie ii.
Pu inii defunc i ale c ror mumii le-au sc pat primilor ho i egipteni i-au dormit un timp lini ti i somnul de
veci, pîn cînd, rînd pe rînd, grecii, romanii i arabii au venit s -i trezeasc . Aceia care au sc pat i din
aceste încerc ri au fost l sa i în pace pîn la începutul secolului al XIX-lea, cînd arheologii moderni au
început s fac s p turi în solul Egiptului, c utînd ceea ce le sc pase ho ilor de alt dat . Nu trebuie oare s
ne înduio eze soarta acestor faraoni i a altor s rmani prin i îmb ls ma i c rora li se pîng resc mormintele i
li se fur bog iile? Chiar i atunci cînd mumiile lor nu au fost f cute buc i de c tre tîlharii în c utare de
bijuterii, ele sînt condamnate s nu- i g seasc odihna decît în muzee, r mînînd astfel expuse curiozit ii
privirilor i comentariilor fiec ruia dintre vizitatori.
În acest spa iu deprimant, cîndva plin de trupurile neînsufle ite ale celor înmormînta i de atîta vreme,
se înal singuraticul Sfinx. El a v zut cum cavourile din „ora ul mor ilor” au fost jefuite rînd pe rînd de
c tre egiptenii revolta i i de c tre invadatorii arabi. Nu este surprinz tor faptul c Wallis Budge, reputatul
conservator i restaurator al antichit ilor egiptene de la British Museum, a ajuns în cele din urm la
concluzia c „Sfinxul trebuia s in spiritele rele departe de mormintele din jurul lui”. Cine se va mai
mira deci c , acum 3.400 de ani, regele Tutmes al IV-lea a pus s se scrie pe o plac de piatr de 14 picioare
în l ime, ridicat pîn la pieptul Sfinxului, aceste cuvinte: „Un mister magic a d inuit în aceste locuri înc
din zorii timpului, deoarece chipul Sfinxului este o emblem a lui Khepri (zeul rena terii), cel mai mare
dintre spirite, fiin a venerat care se odihne te aici. Locuitorii din Memfis i cei din întreaga regiune î i
înal mîinile c tre el, pentru a se ruga în fa a sa”. i cine se va mira c beduinii din satul din apropiere,
Giseh, au numeroase tradi ii legate de spiritele i umbrele care umbl noaptea în jurul Sfinxului, zon care,
dup ei, este cea mai bîntuit de pe întregul p mînt? Un astfel de cimitir nu seam n cu nici unul dintre cele
moderne. i, îmb ls mînd trupurile celor mai buni dintre ei, egiptenii au prelungit deliberat pentru un num r
de ani cu adev rat surprinz tor leg tura acestor spirite cu lumea noastr .
Desigur, noaptea este momentul cel mai potrivit pentru a privi Sfinxul. C ci atunci, chiar i pentru
individul cel mai pu in impresionabil, lumea spiritual pare mai apropiat , sufletul nostru devine accesibil
unor senza ii pîn atunci necunoscute, în timp ce întunericul confer contururi fantomatice chiar i formelor
precise ale lumii materiale. Cerul nop ii devenise mov-indigo, coloratur mistic în concordan cu inten iile
mele.

Pe cer ap ruser i mai multe stele; acestea st pîneau acum întinderile întunecate. Luna lumina i ea
tabloul spectral din jurul meu.
Forma alungit a corpului leului ap rea tot mai vizibil pe platforma de piatr . Enigmaticul chip se z rea
ceva mai clar. În spatele i în fa a mea, platoul îngust se prelungea confuz în de ert, care se întindea în
jur pîn pierea din vedere, înghi it de întuneric.
Priveam conturul gra ios al nemes -ului care împodobea capul Sfinxului, sem nînd cu o peruc ; acum abia se
distingea. Este o parur regal care îi confer Sfinxului splendoare majestuoas i distinc ie, încununate de
cobra regal în l îndu-se pe fruntea lui cu capi onul ridicat. Aceasta era simbolul puterii i al suveranit ii
asupra lumii trec toare i a celei spirituale, emblem a unei puteri divine i în acela i timp umane.
Adeseori, în scrierile hieroglifice, figura Sfinxului face trimitere la st pînul rii, atotputernicul
faraon; o veche tradi ie afirm chiar c acest monument acoper mormîntul unui monarh, numit Armais.
Arheologul francez Mariette, fost director al Muzeului Egiptean din Cairo, a acordat suficient credit
acestei tradi ii pentru a decide s cerceteze temeliile de piatr ale Sfinxului. Iat ce a afirmat la o
întrunire a unei societ i de speciali ti: „Este posibil ca, undeva în interiorul corpului acestui monstru, s
existe o cript , un cavou sau o capel subteran care ar putea fi un mormînt”. Dar Mariette a murit la scurt
timp dup ce concepuse acest proiect. De atunci, nimeni nu s-a mai încumetat s sape nici în terenul stîncos
din jurul Sfinxului, nici în roca platformei pe care este în l at. Atunci cînd i-am pomenit despre asta
profesorului Selim Hassan, c ruia autorit ile egiptene i-au încredin at coordonarea s p turilor arheologice
din „ora ul mor ilor”, i l-am întrebat dac ar putea exista o substructur a monumentului, cu înc peri
nedescoperite înc , acesta mi-a replicat categoric i decisiv: „Sfinxul însu i este t iat în stînc . Sub el n-
are cum s fie decît stînc ”.
Am ascultat aceste cuvinte cu respectul pe care profesorul îl merita pe deplin, în orice privin . i
totu i, nu m puteam decide nici s îi accept, nici s îi resping afirma ia, a a c am preferat s las problema
în suspensie. Numele Armais seam n mult cu cel al lui Harmachis, zeul solar, personificat, dup o alt
legend , de c tre Sfinx. Dup toate probabilit ile, nu exist nici un mormînt sub acesta, iar cele dou
tradi ii s-au întrep truns întru cîtva de-a lungul lentei evolu ii milenare. Se pot s pa îns cavit i în stînc
nu numai pentru a face morminte, iar vechii egipteni, ocazional, au folosit acest procedeu i în alte
scopuri. Dovada o constituie criptele lor subterane unde se practicau ritualuri religioase secrete. Exist
tradi ii vechi i durabile, consemnate în scrieri caldeene, grece ti, romane i chiar arabe, care vorbesc
despre un pasaj subteran folosit de preo i pentru a ajunge de la Marea Piramid pîn la Sfinx. În general,
aceste tradi ii nu se sprijin pe nimic real, dar nu iese fum f r foc, iar cînd un popor precum vechii
egipteni a fost atît de preocupat s sape coridor dup coridor în stînc i s ascund c ile de acces, nici un
egiptean din zilele noastre n-ar fi capabil s indice un punct pe p mîntul de sub picioarele sale i s bage
mîna în foc c pe acolo nu i-a croit drum vreo cîrti uman . Vechii arti ti care au cioplit stela granitic a
lui Tutmes, plasat între labele din fa , au reprezentat Sfinxul odihnindu-se pe un postament cubic, un
adev rat edificiu, prev zut cu o mare u central i ornamentat. Este posibil ca aceast construc ie s se fi
inspirat din vreo legend ancestral , acum pierdut ? A existat acolo un templu asem n tor acestui postament
t iat în stînc care avea pe acoperi un uria – Sfinxul? O vom afla, mai curînd sau mai tîrziu. Un fapt este
totu i sigur: Sfinxul nu a fost sculptat în întregime în stînc , aceasta avînd dimensiuni mai reduse decît
era necesar pentru execu ia planului încredin at constructorilor. Ace tia au fost deci obliga i s foloseasc
pentru o parte a spatelui rotunjit i pentru labele din fa , lungi de 50 de picioare, c r mizi arse special
în acest scop i pietre scobite, pentru a încheia acest proiect titanic. Acest înveli ad ugat peste stînc a
cedat în parte din cauza ac iunii timpului i oamenilor, a a încît unele c r mizi s-au desprins i cîteva
pietre, de asemenea, au disp rut.
Acum o sut de ani, colonelul Howard Vyse se întorcea în Anglia dup terminarea serviciului militar în
India. Trebuia s debarce la Suez i s ia diligen a po tal , pe care vechea Companie a Indiilor de Est o
folosea pentru transportul ofi erilor pîn la Cairo i apoi pîn la Mediterana, unde ace tia se îmbarcau din
nou. Atras de piramide i de Sfinx, pe care-l vizitase de mai multe ori, colonelul a mai r mas un timp la
Cairo. Auzind vechile legende, el a încercat s le verifice. Procurîndu- i ni te vergele lungi, metalice,
prev zute la unul din capete cu o dalt , el a scobit în um rul Sfinxului pentru a vedea dac este gol pe
din untru sau nu. Rezultatul a fost dezam gitor. Sonda a p truns pe o lungime de 27 de picioare în masa
stîncoas , iar g urile se mai v d i ast zi. Din nefericire, pe vremea lui Vyse doar capul Sfinxului se în l a
deasupra enormei mase de nisip ce-i acoperea corpul. A l sat astfel intacte trei sferturi din monument, f r
s se apropie m car de baza lui…

Noaptea se furi a, lini tit i t cut ca o panter , dac nu ineai seama de tînguielile aproape omene ti ale
unor acali ai de ertului, ce marcau trecerea timpului. Sub splendoarea înstelat a cerului african eram doar
eu i Sfinxul; leg tura invizibil dintre noi doi era din ce în ce mai puternic ; de la simpla cuno tin am
progresat spre prietenie; poate vom ajunge – într-o anumit m sur – s ne în elegem unul pe altul.
Cînd ne-am întîlnit pentru prima oar , cu mai mul i ani în urm , el privise în alt parte, calm i
dispre uitor. Ce eram eu atunci pentru acest gigant decît un simplu muritor, un pigmeu în plus, o creatur în
plus printre fiin ele g l gioase care umbl în dou picioare, o combina ie de înfumurare zadarnic , dorin e
capricioase i gînduri nes buite. În ce m prive te, crezusem c v d în el o emblem tern a acelui adev r pe
care nimeni nu-l va descoperi vreodat , un idol colosal dedicat Necunoscutului în fa a c ruia toate rugile
c deau, f r r spuns, în nisipul alburiu, iar toate întreb rile, pe care el nu le asculta, se pierdeau în gol.
Plecasem, mai sceptic i mai dezam git decît înainte, obosit de aceast lume i cople it de triste e.
Dar anii care au trecut nu s-au scurs zadarnic. Via a este un alt nume pentru educa ia spiritual . St pînul
Invizibil m-a f cut s în eleg unul sau dou lucruri importante.
Am înv at c globul p mîntesc nu se rote te în spa iu f r motiv.
M-am întors la Sfinx într-o dispozi ie mai optimist . inîndu-ne de urît unul altuia în întuneric, el
tol nit în aceast adîncitur de la marginea de ertului libian, eu ghemuit pe nisip, cu picioarele
încruci ate, mi-am reluat medita ia asupra misterioasei semnifica ii a colosului.
Toat lumea cunoa te imaginea Sfinxului i îi recunoa te figura mutilat . Ceea ce nu se tie este de ce i
cînd a fost t iat din stînca de calcar care se înal din nisip i, apoi, ce mîini au transformat roca într-o
statuie de propor ii gigantice.
Arheologia tace, plecîndu- i capul ru inat , c ci a trebuit s renun e la acele presupuneri îmbr cate în
haina împodobit a aparatajului teoretic pe care, pîn nu demult, le etala cu atîta siguran . Nu mai
îndr zne te s pronun e un nume precis, nu mai risc s propun o dat cert . Mult timp de aici înainte,
arheologia s-ar putea s nu mai atribuie Sfinxul regelui Khafre sau regelui Khufu, deoarece acum realizeaz
c inscrip iile se m rginesc s ateste existen a monumentului în timpul domniei lor.
În papirusurile descoperite recent nu se face practic nici o aluzie la existen a Sfinxului înainte de
instaurarea dinastiei a XVIII-lea. Cît despre documentele lapidare, în ele nu figureaz nici o men iune
referitoare la Sfinx înainte de dinastia a IV-a. S p turile au scos la lumin o inscrip ie care men ioneaz
Sfinxul ca pe un monument a c rui origine se pierde în negura timpului i care a fost descoperit din
întîmplare, dup ce fusese îngropat de nisipurile de ertului i uitat complet. Aceast inscrip ie dateaz din
vremea celei de-a IV-a dinastii, întemeiat de faraoni care au tr it i au domnit în Egipt acum aproape ase
mii de ani. Nici m car ace ti regi antici nu tiau de cînd dateaz Sfinxul .

Odat cu noaptea vine i somnul, dar eu, or de or , l-am îndep rtat cu înc p înare. Totu i, ajuns la acest
punct cu medita iile mele nocturne, am început s -mi simt pleoapele tot mai grele i m cuprinse o u oar
toropeal . În mine î i disputau întîietatea dou for e. Una era dorin a fierbinte de a r mîne treaz toat
noaptea, participînd la veghea Sfinxului, iar cealalt , o tendin tot mai accentuat de a-mi l sa atît
spiritul, cît i trupul în voia mîngîierii dulci, adormitoare a întunericului care m înconjura. În cele din
urm m-am hot rît s le împac pe amîndou : îmi ineam ochii întredeschi i, ca ni te fante prin care abia dac
vedeam ceva, i îmi p stram spiritul aproape treaz, l sîndu-mi gîndurile s alunece într-o visare unde
culorile defilau ca într-o procesiune.
Am r mas astfel un timp, abandonat acelei letargii senine care se instaleaz atunci cînd gîndirea este
suspendat . Nu tiu cît am r mas în aceast stare, dar la un moment dat n-am mai v zut culorile, în locul lor
ap rîndu-mi un vast peisaj. Era sc ldat într-o stranie lumin argintat , ca într-o noapte cu lun plin .

Iar în jurul meu se mi cau o mul ime de siluete întunecate, gr bite, unele purtînd pe cap co uri înc rcate,
altele urcînd i coborînd pe ni te e afodaje ubrede care se sprijineau de o stînc enorm . Erau i
supraveghetori care le d deau ordine muncitorilor sau urm reau atent eforturile unor oameni cu ciocane i
d l i care ciopleau stînca dup un model predeterminat.
To i ace ti oameni aveau fa a alungit i aspr , iar pielea brun-ro cat sau galben-cenu ie. De asemenea,
aveau buza superioar mult alungit .
Iar cînd au terminat, în locul povîrni ului stîncos care mai înainte domina locul, a ap rut un gigantic
cap de om cu trup de leu, fiin stranie a ezat într-o vast adîncitur artificial s pat pe întinderea
platoului, spre care coborau ni te trepte late, magnifice. Iar deasupra curioasei paruri de pe capul
personajului, ale c rei margini se profilau în spatele urechilor, se montase un disc de aur masiv.
Sfinxul!

Oamenii au disp rut, iar peisajul a devenit t cut ca un mormînt p r sit. Atunci, am constatat c o mare
imens se întindea la stînga mea, linia rmului profilîndu-se la mai pu in de o leghe dep rtare. T cerea din
jur avea ceva r u prevestitor am în eles despre ce era vorba abia cînd, din adîncul oceanului, s-a auzit un
fel de huruit înfior tor; p mîntul se zguduia i se cutremura sub picioarele mele; cu un muget asurzitor, un
imens zid de ap s-a în l at i a n v lit spre Sfinx i spre mine, înghi indu-ne pe amîndoi.
Potopul!

A urmat o pauz ; nu tiu dac a durat un minut sau o mie de ani. Apoi, deodat , m-am trezit din nou la
picioarele Sfinxului. M-am uitat în jur, dar nu mai era nici o mare. În locul ei se vedea doar un spa iu
vast acoperit de mla tini pe jum tate secate, ici i colo cu mari pete albe de sare uscîndu-se la soare. Iar
soarele str lucea fierbinte pe cer, aceste pete albe crescînd mereu ca dimensiuni i ca num r. Soarele
pîrjolea totul cu focul s u necru tor, evaporînd i ultima urm de umezeal i transformînd p mîntul în nisip
moale i uscat, de un galben-pal.
De ertul!

Sfinxul contempla în continuare peisajul, iar buzele sale groase, puternice, intacte, p reau c sînt gata
s schi eze un surîs, aparent mul umit de existen a sa solitar . Ce armonie perfect între singuraticul
personaj i peisajul pustiu din jurul s u! În acest colos nep s tor, se p rea c însu i spiritul singur t ii î i
g sise o demn întruchipare.
El a r mas de veghe pîn cînd, într-o zi, a ap rut o mic flotil de ambarca iuni care s-a oprit la malul
fluviului. Un grup de oameni au coborît, s-au apropiat încet, apoi s-au prosternat în fa a lui, în l înd
rug ciuni fierbin i.
Începînd din acea zi, vraja t cerii a fost rupt . De atunci s-au construit locuin e pe cîmpia din
apropiere i au venit regii, cu preo ii lor, pentru a face curte celui care era el însu i regele f r curte al
de ertului.
Iar odat cu sosirea lor, viziunea mea s-a stins, la fel ca flac ra unei candele r mase f r ulei.

1 * Nava britanic pe care Napoleon a fost îmbarcat atunci cînd s-a predat englezilor, la 15 iulie 1815
(n.tr.).
 Capitolul II

Paznicul de ertului

Stelele înc spuzeau cerul, iar cornul lunii zîmbea îng duitor deasupra noastr ; Sfinxul se în l a tot
acolo, transfigurat i maiestuos sub razele argintii. Am întors capul spre stînga, acolo unde, în viziunea
mea, v zusem marea n pustindu-se furioas asemenea unui monstru i înghi ind totul în calea sa.
Un liliac, confundîndu-mi probabil trupul nemi cat cu pietrele din jur, îmi atinse capul cu aripile, dup
care î i continu zborul, f cîndu-m s simt un fior de dezgust de-a lungul irei spin rii. Presupun c ie ise
din vreun cavou cu mumii care fusese deschis.
i m-am gîndit la acest enorm ocean de nisip care se întinde pe cele trei milioane de mile p trate ale
De ertului Sahara, st vilit doar de lungul ir de dealuri calcaroase ce se înal ca ni te ziduri v ruite cu
trandafiriu, protejînd Egiptul i valea Nilului pe o distan atît de mare. Parc natura ar fi ridicat în mod
inten ionat colinele libiene, pentru ca Egiptul s nu fie înghi it de de ertul care, la rîndul lui, este tot
opera sa.
Pericolul este cît se poate de real. În fiecare an, pe la începutul prim verii, un vînt de o putere
însp imînt toare, asemenea unui ciclon, temutul khamsin, declar r zboi Africii septentrionale, m turînd cu
furie continentul, începînd de la rmul Atlanticului. Pe m sur ce înainteaz , asemenea unei armate
cotropitoare însetate de jafuri i de victorii, spulber nisipul i praful. Dunele, formate din acumularea
gr un elor de nisip învolburat, se întind tot mai mult, acoperind solul cu un lin oliu auriu. Acolo unde nici
o piedic nu st în calea invaziei lor, ele aduc cu timpul o dezolare sepulcral , c ci nisipul acoper colibe,
case, monumente, temple i chiar ora e întregi. Aceasta este puterea trufa a nisipului galben, care domne te
ca un monarh absolut. For a vîntului e atît de mare, încît cerul poate s se întunece cu totul, soarele fiind
acoperit de norii de nisip învolbura i, adesea la fel de opaci precum cea a londonez ; treptat, nisipul
acoper toate obiectele întîlnite în cale i se adun în jurul lor. Presiunea maselor de nisip asupra
pere ilor caselor era atît de mare, încît am v zut rani care tr iau în apropierea oazelor situate la
marginea De ertului Libiei obliga i s - i p r seasc locuin ele i s le reconstruiasc apoi pe un teren mai
înalt. În Egiptul de Sus am v zut un vechi i seme sanctuar care a fost scos la lumin recent, lîng pere ii
c ruia nisipul se acumulase pîn la nivelul acoperi ului.

Am privit din nou Sfinxul, observîndu-i expresia patetic , aproape lugubr , cu gura lui lung de apte
picioare; nu se distingea decît vag la lumina stelelor, dar ea luase pentru totdeauna locul expresiei
aproape surîz toare a personajului din viziunea mea, aceea a Sfinxului primitiv, din era atlan ilor.
Vînturile de ertului, cu for a lor teribil , i-au erodat chipul, desfigurat i de oameni lipsi i de respect.
Desigur, asupra lui s-au ab tut din cînd în cînd vîrtejurile de nisip, uneori în lini te, alteori cu
tumult de furtun distrug toare. L-au îngropat oare? F r îndoial . Mi-am amintit misteriosul vis povestit de
Tutmes al IV-lea, în hieroglife fascinante, pe stela de granit ro u dintre labele Sfinxului. Îmi reaminteam
de asemenea, cuvînt cu cuvînt, lamenta ia patetic formulat în acest vis de Sfinxul uitat, înecat pîn la gît
de nisipurile nemiloase.

„Nisipul de ertului m acoper ”, striga spiritul s u, „m cufund în el tot mai mult! Repede! F ce trebuie
pentru a-l înl tura, a a voi ti c e ti fiul i ajutorul meu”.

Apoi, dup ce s-a trezit, Tutmes i-a spus: „Locuitorii ora ului i ai templului vin s -l cinsteasc pe
acest zeu, dar nu se g se te nici m car unul printre ei care s se fi gîndit s dezgroape statuia din nisip”.
Desenele gravate în partea superioar a stelei îl reprezint pe rege oferindu-i Sfinxului t mîie; urmeaz
povestea visului celui mai surprinz tor din istorie, cu consecin e la fel de remarcabile. Tîn rul prin Tutmes
a mers la vîn toare împreun cu ni te prieteni pe lîng Giseh, la marginea de ertului.
„El î i petrecea vremea pe drumurile dinspre miaz zi”, spun hieroglifele, tr gînd cu arcul la inta de
aram , vînînd lei i alte animale s lbatice ale de ertului, în carul s u tras de cai mai iu i ca vîntul”.
Prin ul s-a oprit pe la amiaz , mort de oboseal . Dup ce a prînzit, a vrut s se odihneasc , trimi îndu- i
înso itorii pu in mai încolo. El a în l at zeilor o rug ciune la altar, dup care a adormit.
 Figura 1. Scene sculptate pe stela lui Tutmes al IV-lea din fa a Sfinxului

„Prin ul a fost cuprins de un somn adînc la ceasul cînd Ra î i pune coroana pe frunte. El descoperi m re ia
acestui zeu venerat care vorbea cu vocea lui, a a cum un p rinte se adreseaz fiului, spunînd aceste cuvinte:

Cu adev rat, te v d, te privesc, o, fiul meu! Tutmes, eu sînt tat l t u, Heru-Khut, care î i va d rui aceast
împ r ie. Tu vei înnobila coroana sa ro ie i ara î i va apar ine în întregime. Asupra ta va str luci diadema
de zeu; ie î i vor fi date roadele p mîntului Egiptului i i se vor aduce daruri scumpe din ri str ine!

Visul se încheia cu cererea st ruitoare de a dezgropa Sfinxul din mormîntul s u de nisip, dac tîn rul
prin dorea s ob in coroana promis .
Tutmes a dat ascultare întocmai poruncii primite în vis, aducînd aici foarte mul i oameni care s dea la o
parte nisipul care acoperea Sfinxul pîn la gît.
La rîndul s u, Heru-Khut, „soarele-r sare”, spiritul sau zeul Sfinxului, i-a respectat promisiunea.
Prin ul a primit coroana de faraon înl turîndu-i pe fra ii s i mai mari; încoronat sub numele Tutmes al IV-
lea, i-a condus armatele în expedi ii în afara Egiptului, repurtînd numai victorii. Imperiul s u se întindea
de la îndep rtata Mesopotamie, la est, pîn la a doua cataract a Nilului din Nubia, la sud; la vest i-a
supus pe beduinii din Libia, în timp ce darurile bogate anun ate în visul s u îi erau aduse de etiopieni. Sub
domnia sa, Egiptul a devenit extraordinar de bogat i au prosperat atît ranii truditori, cît i prin ii
trîndavi. Cultura i civiliza ia au atins o str lucire f r precedent. Gloria prezis s-a împlinit în toat
m re ia ei.
Nimic din toate acestea n-a fost rodul fabulelor sau legendelor. Toate au fost fapte reale, istorie
adev rat . Într-adev r, egiptenii, mai mult decît oricare alt popor al Antichit ii, i-au p strat analele,
întocmite cu mare grij , iar multe dintre aceste povestiri, s pate în piatr , vor supravie ui celor a ternute
pe hîrtie i pergament.

Nu a fost singura dat cînd un om s-a hot rît s îl elibereze pe Sfinx.

De apte ori eterna deplasare a nisipurilor a reu it s acopere giganticul monument; de apte ori a fost
eliberat.
Este vorba, desigur, numai de timpurile istoriei scrise. Str mo ii no tri din preistorie venerau statuia,
avînd grij s o protejeze.
Prima dat a fost dezgropat din nisip acum mai bine de 5.000 de ani, de c tre Khafre (Khefren), faraon din
dinastia a IV-a, cel care a transformat a doua piramid în mormînt pentru a ad posti propriul sarcofag de
granit. Au trecut apoi mai pu in de dou milenii pîn cînd Tutmes al IV-lea, la rîndul s u, a fost determinat
de celebrul s u vis s dezgroape din nou Sfinxul din nisip. El a încercat chiar s -l protejeze împotriva
invaziei nisipului, ridicînd de jur împrejur un zid de c r mizi.
Aceste c r mizi mai pot fi observate i ast zi, pe unele din ele fiind tan at titlul regelui. Dar nisipul a
pus din nou st pînire pe uria ul de piatr . De data aceasta un suveran str in, împ ratul filozof Marc Aureliu,
a fost cel care, g sind Sfinxul îngropat pîn la gît, l-a scos la lumin . Membrele i p r ile de sub piept
amenin au s se degradeze deoarece erau f cute din dale zidite, i nu t iate din stînc , a a cum erau trupul i
capul Sfinxului. Împ ratul s-a îngrijit s fie reparate. În ceea ce prive te zidurile de c r mizi, locurile
unde au fost restaurate ies în eviden datorit culorii lor mai întunecate pe fondul cenu iu.
În timpul cuceririi arabe este de la sine în eles c Sfinxul a fost neglijat complet, pîn cînd din
nisipul galben nu s-a mai v zut decît griul albicios al chipului s u ostenit. A trebuit s a tepte pîn la
începutul secolului al XIX-lea ca s se îndure cineva de el. Acesta a fost c pitanul italian Caviglia,
entuziast arheolog atras de studiul misterelor supranaturale. El a încercat s degajeze partea superioar a
corpului. Nisipul avansa îns cu o asemenea vitez , încît acoperea din nou por iunile scoase la lumin . În
anul 1869, cu ocazia inaugur rii Canalului Suez, Auguste Mariette, fondatorul Muzeului Egiptean din Cairo, a
întreprins o încercare par ial , a cincea la num r, de înl turare a mormanului tot mai mare de nisip, dar
lucrarea a durat pu in. Dup 33 de ani, Maspéro, succesorul s u la Muzeu, a strîns în Fran a, prin subscrip ie
public , o mare sum de bani în acela i scop. Astfel a putut începe activitatea de degajare, sco înd la lumin
cea mai mare parte a monumentului.
Maspéro spera s descopere la baza Sfinxului vreo deschiz tur care s -l conduc la o camer interioar . El
nu putea crede c aceast statuie unic nu posed vreun secret arhitectonic nedescoperit. i totu i, nu a g sit
nici o deschiz tur sau intrare. Atunci, savantul arheolog a vrut s elucideze un alt mister: nu cumva
Sfinxul se în l a pe o teras dedesubtul c reia s-ar fi putut afla camera secret pe care o c uta? Amploarea
lucr rilor de degajare a bazei dep ea îns posibilit ile sale financiare. Cum, în acea perioad , milionarii
americani înc nu începuser s se intereseze de egiptologie, Maspéro s-a v zut obligat s lase în seama
genera iilor viitoare realizarea acestei sarcini.
Cea de-a aptea i ultima încercare dateaz doar de cî iva ani. Guvernul egiptean s-a hot rît s îndep rteze
definitiv nisipul; astfel, s-au scos la lumin p r i ale bazei fixate în cuveta lunguia care nu erau
vizibile pîn atunci. Lucr torii au eliberat complet partea de jos a blocului mare de piatr , îngropat atîta
vreme, dezv luind în detaliu imensa platform stîncoas , pavat cu dale lungi de piatr , pe care se înal
monumentul. Întreaga împrejmuire i o bun parte din curtea din fa au fost i ele degajate. Astfel a ie it la
lumin irul de trepte, late de 40 de picioare, ce coboar spre platform . În sfîr it, Sfinxul putea fi
admirat în toat m re ia sa. Aceast opera iune a fost completat de construirea unui zid solid, din ciment, în
jurul unor p r i din împrejmuire, cu scopul de a proteja monumentul i a-l ap ra de nisipul vr jma . S sper m
c mormanele de nisip galbene nu vor mai acoperi niciodat Sfinxul, f cînd zadarnic aceast l udabil lucrare
de degajare.
Cu toate acestea, nu trebuie s judec m prea aspru nisipurile vr jma e. Chiar dac înghit statuile i
templele din Egipt, ele îndeplinesc totu i i un rol de protec ie, prezervîndu-le, îmb ls mîndu-le i salvîndu-
le de la distrugere. Nisipul cald i uscat al Africii conserv probabil cel mai bine monumentele de piatr
f urite de mîna omului.

Treptat, una cîte una, poate cu regret, nenum ratele stele începur s dispar . Am în eles atunci c veghea
mea îndelungat se apropie de sfîr it. M hot rîsem s stau pîn în momentul cînd nu se va mai putea distinge
înaintarea misterioas a constela iilor pe cerul indigo i cînd va începe s tremure u or prima gean de lumin
trandafirie a aurorei.
Era r coare, în schimb eu aveam gîtul uscat.
Mi-am fixat înc o dat privirea asupra austerului paznic al secretelor antice, asupra figurii de piatr
care, în lumina slab a stelelor, îl simboliza atît de bine pe supremul observator t cut al lumii noastre.
Întorsesem oare o pagin inedit din preistoria Egiptului? Cine ar îndr zni oare s evalueze vîrsta Sfinxului?
Odat admis c dateaz din epoca atlan ilor, cine ar putea s -i atribuie o dat ?
Nu am g sit nici un motiv care s determine respingerea unei asemenea origini, atît de rapid conturat în
timpul viziunii mele sub stele. Atlantida nu mai era o fic iune a filozofilor greci, a preo ilor egipteni i
a triburilor amerindiene. Ea chiar a existat, dup cum dovedesc sutele de probe adunate de savan i. Am
în eles, de asemenea, c , atunci cînd fusese sculptat Sfinxul, cîmpiile care-l înconjoar nu aveau cum s fi
fost acoperite de nisip, c ci acela i lucru s-ar fi întîmplat i cu panta stîncoas abrupt de la poalele
colinei dominate de piramide – o pozi ie plin de obstacole care ar fi f cut imposibil sculptarea Sfinxului.
Nu, era mult mai probabil ca sculptura s dateze dinaintea apari iei nisipurilor, pe cînd Sahara era o mare
imens , dincolo de care se întindea vasta Atlantid , insula cu un destin tragic.
Locuitorii Egiptului preistoric, cei care au sculptat Sfinxul i au întemeiat cea mai veche civiliza ie
din lume, au venit din Atlantida; exodul i-a determinat s se stabileasc pe fî ia de p mînt udat de apele
Nilului 1 . Acest exod s-a produs înainte ca nefericitul lor continent s se scufunde în Oceanul Atlantic,
cataclism în urma c ruia Sahara s-a transformat în de ert. Scoicile pres rate din loc în loc i fosilele de
pe ti descoperite în nisipurile Saharei atest faptul c aceasta era acoperit cîndva de apele unui ocean.
Era emo ionant i uluitor s te gînde ti c Sfinxul stabile te o leg tur solid , vizibil i durabil între
oamenii de ast zi i cei ai unei lumi disp rute – necunoscu ii atlan i!
Pentru lumea modern , acest mare simbol i-a pierdut semnifica ia; el a r mas doar o curiozitate local .
Dar ce semnifica el pentru atlan i?
Pentru a încerca s g sim un r spuns, trebuie s cercet m pu inele vestigii ale unei culturi r mase de la
popoarele ale c ror istorii pretind c se trag din atlan i. Trebuie s ne întoarcem în timp înainte de
ritualurile degenerate ale unor rase ca inca ii i maya ii, pîn la cultul mai pur al str mo ilor lor
îndep rta i; vom afla astfel obiectul suprem al cultului lor: lumina, reprezentat de soare. Iat de ce au
construit, pe tot cuprinsul continentului american, temple piramidale dedicate astrului zilei. Acestea erau
fie variante, fie copii u or modificate ale templelor similare care existau în Atlantida.
Atunci cînd Platon, ajuns în Egipt, s-a stabilit pentru o vreme în vechea coal de la Heliopolis, unde a
locuit i a studiat 13 ani, preo ii care-l instruiau, de obicei foarte rezerva i fa de str ini, i-au f cut
tîn rului i zelosului înv cel grec favoarea de a-i dezv lui informa ii din arhivele lor secrete, p strate cu
mult grij . I-au spus, între altele, c o mare piramid cu vîrful retezat se în l a pe vremuri în centrul
insulei Atlantida i c , pe ultima platform , se construise templul principal al continentului – un templu
închinat soarelui.
Emigran ii care au navigat spre Egipt au adus cu ei religia lor i au construit temple respectînd acela i
model. În giganticii piloni înclina i i în mormintele piramidale din Egipt putem recunoa te ast zi tr s turile
caracteristice acestei mo teniri a atlan ilor. În plus, soarele i-a p strat întotdeauna un rol primordial
printre zeii egipteni.
De asemenea, atlan ii au adus cu ei în Egipt gustul pentru arta statuar monumental , predilec ia pentru
gigan ii de piatr . La fel cum templele în ruin din Mexic, Perú i Yucatan, construite de descenden ii
atlan ilor din blocuri de piatr imense, îmbinate perfect, pot fi considerate m rturii ale unui stil
arhitectonic strîns înrudit cu cel din Egipt, tot a a i la statuile colosale ce se înal în cur ile acestor
sanctuare i de-a lungul aleilor care duc la ele asem narea este izbitoare.
În ceea ce prive te pietrele sculptate reproducînd figuri omene ti pe care c pitanul Cook le-a descoperit
în Insula Pa telui, acest vestigiu izolat, sterp, muntos al unui continent scufundat, ele au o în l ime de
doar 27 de picioare, adic mai pu in de a treia parte din în l imea Sfinxului. Cu toate acestea, ele au
aceea i origine ca i cele din Egipt.
Astfel începe s se clarifice cercetarea noastr asupra semnifica iei atribuite Sfinxului de c tre
constructorii s i. Era statuia cea mai m rea a atlan ilor din Egipt, imagine a figurii celei mai sublime
gravate în memoria lor, dedicat zeului luminii, Soarele. Ei ar fi în l at, undeva, i templul s u, care ar fi
fost de asemenea cel mai m re i mai sublim din toate.
În aceast lume material , Sfinxul de piatr era simbolul venerat al unei rase care considera c lumina se
apropie cel mai mult de divinitate. Lumina este cel mai subtil, cel mai intangibil din toate lucrurile pe
care omul le poate percepe cu unul dintre cele cinci sim uri. Este elementul cel mai eteric cunoscut de om.
Este elementul cel mai eteric pe care tiin a poate s -l cerceteze; diversele tipuri de radia ii invizibile nu
sînt decît variet i de lumin vibrînd pe frecven e care nu pot fi înregistrate de retina uman . Astfel, în
cartea Facerii, lumina este primul element creat, f r de care nimic altceva n-ar fi putut fi creat. „Duhul
lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor”, spune aceast carte a lui Moise, care crescuse în Egipt. „ i a
zis Dumnezeu: «S fie lumin !» i a fost lumin .” Mai mult, ea este i un simbol perfect al luminii cere ti ce
apare în adîncurile sufletului omenesc atunci cînd inima i spiritul se ofer lui Dumnezeu. Memento magnific
al ilumin rii divine care îl a teapt în secret chiar i atunci cînd sîntem prad celei mai crunte disper ri.
C ci, întorcîndu-se instinctiv c tre soare, omul se întoarce c tre corpul Creatorului s u.
Lumina se na te din Soare: de acolo se revars peste lumea noastr . F r soare am fi condamna i s r mînem
ve nic în groaznicul întuneric; nici urm de vegeta ie, nici o recolt : specia uman ar pieri de inani ie i ar
disp rea de pe fa a acestei planete.
Dac venerarea luminii i a sursei sale, soarele, a fost principiul central al religiei atlan ilor, ea a
ocupat acela i loc i în religia egiptean primitiv . Ra, zeul-soare, a fost primul, tat l i creatorul tuturor
celorlal i zei, p rintele tuturor lucrurilor, n scut din sine însu i.
„Slav ie, tu e ti st pînul cerurilor”, proclam magnificul i str vechiul Imn al lui Ra cînd se ridic pe
cer la r s rit . „Tu înaintezi str b tînd imensitatea cereasc , cu inima înseninat de bucurie. Razele tale
sînt pe toate chipurile. Bun venit, st pînul meu, care str ba i eternitatea i a c rui fiin este
nepieritoare.”
Dac Sfinxul era legat de aceast religie a luminii, atunci avea în mod sigur o anumit leg tur i cu
soarele. i chiar avea!
C ci, dup ce m-am întors ca s privesc aurora care, ivindu-se ca o dung la orizont, destr ma întunericul,
mi-am adus aminte de discul de aur din viziunea mea i leg tura mi-a ap rut fulger tor. Pentru a m asigura,
m-am aplecat s m uit la un obiect fixat la mîna stîng , i anume busola mea cu cadran luminos, ghid sigur i
prieten bun.
 Am constatat c Sfinxul era a ezat exact cu fa a la r s rit, ochii s i orbi fixînd tocmai punctul în care
soarele începea s - i fac apari ia deasupra orizontului!
A fost orientat astfel pentru a simboliza via a ce rena te, la fel cum mormintele regale din Egipt au fost
dispuse pe malul vestic al Nilului pentru a simboliza via a care a trecut, prin analogie cu apusul soarelui.
i, dup cum soarele se înal pîn în crucea cerului, tot a a omul, dup învierea sa, urc în lumea spiritului.
Iar a a cum soarele str bate bolta regal a cerului, apoi î i urmeaz cursul, invizibil pentru noi, sub
orizont, tot a a i omul traverseaz ambele lumi.

M-am întors i mi-am reluat veghea. Pe m sur ce întunericul se risipea, fa a Sfinxului ap rea tot mai
clar , în timp ce, ridicat deasupra nisipurilor, peretele masiv care-l înconjura protector începea s se
disting tot mai clar pe fondul nisipurilor.
Pe cer ap ru o lic rire trandafirie, scurgîndu-se în dîre lungi, trasate parc în creion de o mîn
invizibil . Soarele r s rea, descoperind privirii, din ce în ce mai mult, peisajul egiptean familiar i
colorînd în roz-pal în l imile din dep rtare.
La o distan de apte mile, muezinii din Cairo urmau s urce în minaretele moscheilor, pîn la platformele
circulare, pentru a-i trezi pe credincio ii Profetului, c ci era ora primei rug ciuni.
Aici, Sfinxul chema i el, îns f r cuvinte.
Privindu-i profilul, m gîndeam la îndr zneala oamenilor ale c ror arme profanatoare i-au zdrobit jum tate
de nas. Ce-o fi gîndit Sfinxul cînd acei barbari au tras primele focuri? O fi trecut de la stupoare la
resentiment, pentru a reveni în cele din urm la resemnarea sa filozofic . Egiptenii imput aceast mutilare
solda ilor lui Bonaparte; arheologii francezi o pun pe seama solda ilor mameluci din secolul al XVIII-lea,
care ar fi luat nasul Sfinxului drept int în timpul exerci iilor lor de artilerie. Îns Bonaparte n-ar fi
tolerat niciodat profanarea celei mai vechi statui din lume. Micul corsican era un mare om, iubea prea mult
operele de art , admira cu prea mult pasiune patrimoniul Antichit ii, avea spiritul prea meditativ ca s nu
fi sesizat i s nu fi pre uit importan a marelui vis tor de piatr din de ert. Cu siguran , mamelucii n-ar fi
avut atîtea scrupule; musulmanii nu detest oare orice idol? Un istoric arab men ioneaz chiar gestul fanatic
al unui eic care, în 1379, din mare zel pentru Allah, a încercat s distrug nasul Sfinxului. În orice caz,
distrugerea a început cu mult înainte de venirea mamelucilor sau a francezilor. Ultimele secole n-au f cut
decît s o des vîr easc . În lunga perioad care s-a scurs între c derea ultimului faraon i secolul al XIX-
lea, c l torii supersti io i nu au ezitat s se echipeze cu ciocane i d l i pentru a- i procura talismane i
suveniruri din trupul Sfinxului. Astfel a disp rut o parte a gurii, buc ile de piatr rezultate fiind luate
de vizitatori într-o vreme i sub un regim care nu apreciau monumentele i antichit ile rii cum se întîmpl
ast zi, cînd vizitatorilor nu le mai este permis s fac ce vor, autorit ile asigurînd o paz vigilent a
primelor monumente de art egiptean .
Totu i, nu to i vizitatorii aveau astfel de obiceiuri barbare. Unii dintre ei, care au venit pe vremea
monarhilor greci i romani, n-au putut rezista tenta iei de a- i grava numele pe coastele Sfinxului sau pe
pere ii ce înconjoar vasta adîncitur unde a fost în l at; curio ii pot s observe i s descifreze aceste
semn turi antice. Mai mult decît atît, pe al doilea deget de la laba stîng , abia mai distingîndu-se, r mas
neobservat, sînt sigur, de mul imile care se perind pe acolo zilnic, se afl un fermec tor sonet original
dedicat Sfinxului de un autor celebru care nu este altul decît Arrianos, cronicarul lui Alexandru cel Mare.
Aceste frumoase versuri grece ti merit consemnate, m car în proz : „Zeii eterni au alc tuit trupul t u
uimitor, îndurîndu-se de un inut ars de soare unde î i r spînde ti umbra protectoare. Ei te-au a ezat, ca pe
o insul stîncoas , în mijlocul unui platou vast, unde trebuie s opre ti nisipurile. Acest vecin pe care zeii
l-au dat piramidelor nu este, ca la Teba, Sfinxul lui Oedip, uciga de oameni; el este slujitorul sfînt al
zei ei Latona, str jerul binevoitorului Osiris, augustul st pîn al rii Egiptului, regele celor care locuiesc
în cer, ca i sub soare, egalul lui Vulcan”.
Poate cel mai mare prejudiciu adus Sfinxului de cei care l-au mutilat este pierderea celebrului s u
surîs, acel blînd, inexplicabil, insondabil surîs, care a intrigat genera ii dup genera ii în vechime. Acum
apte sute de ani distrugerea nu era înc total , iar Abdul Latif, medic din Bagdad, c l tor i filozof, scria
urm toarele în însemn rile sale, ce denot spirit de observa ie i perspicacitate, despre capul colosal pe
care l-a descoperit la o b taie de s geat de piramide: „Aceast figur este de o mare frumuse e i gura e plin
de ging ie”. Elogiul, venind din partea unui om a c rui oper intitulat Despre corpul omenesc a r mas
clasic timp de secole la popoarele arabe, merit s fie men ionat. Abdul Latif, care a f cut o c l torie în
Egipt cu pu in înainte de anul 1200 al erei noastre, continua în ace ti termeni: „Un om citit m-a întrebat ce
am admirat mai mult din tot ce am v zut în Egipt, care este lucrul care mi-a stîrnit cel mai mult
încîntarea”. Ca r spuns, el s-a sim it obligat s desemneze Sfinxul. Dar vai! Azi nu-l mai po i admira a a
u or. Nasul s u a fost distrus, barba p tr oas a fost f cut buc i, iar gura trist mutilat ; pîn i faldurile
podoabei capului au suferit deterior ri vizibile. Expresia gurii, alt dat binevoitoare, pare acum crispat ; a
c p tat un aspect pe jum tate melancolic, pe jum tate sarcastic. Dar, de i b trînul Sfinx nu mai surîde, el
troneaz acolo mereu în ciuda cicatricilor i a r nilor suferite, dispre uind imperturbabil trecerea epocilor.

Strania creatur , care întruchipeaz for a leului, inteligen a omului i senin tatea spiritual a unui zeu,
ne înva t cut un adev r inevitabil, necesitatea st pînirii de sine, omul fiind menit s st pîneasc animalul
din el i s -l supun . Cum altfel, f r a în elege aceast lec ie elementar , ai putea s prive ti corpul mare de
piatr , picioarele i ghearele de fiar , dominate de capul i figura unei nobile fiin e omene ti? Cine poate
descifra simbolismul cobrei, aceast emblem a suveranit ii faraonice care se înal deasupra capului, f r a
în elege c Sfinxul ne invit s domnim nu numai asupra altuia, ci i asupra noastr ? Predicator mut, din
piatr , el îi vorbe te oricui are urechi de auzit.
Sfinxul reprezint oare o fiin sau ceva de natur divin ? Da, dac d m crezare hieroglifelor care acoper
pere ii templelor din Egiptul de Sus – spre exemplu, la Edfu, unde se vede un zeu transformîndu-se în leu
cu cap de om pentru a-l învinge pe Set, satana egiptenilor. Un fapt curios ne face s credem c Sfinxul
con ine un secret arhitectonic i ascunde un mister s pat în piatr . Aproape peste tot în Egipt, mici
reproduceri ale Sfinxului erau ridicate în fa a templelor, ca paznici i protectori ai intr rilor; în alte
cazuri, leii figureaz la por ile sanctuarelor ca figuri tutelare. Chiar cheile templelor luau forma unui
leu. Doar Sfinxul de la Giseh nu are un templu în spatele lui. Ceea ce a fost numit templul Sfinxului, acel
ansamblu cu aspect de fort rea , f cut din coloane de piatr p tr oase cioplite grosolan i din pere i masivi,
este o construc ie independent ; ultimele s p turi ale profesorului Selim Hassan au stabilit în sfîr it acest
lucru cu certitudine. Se tie acum c este vorba de templul piramidei lui Khafre, a doua piramid , de care îl
leag un drum în pant , pavat, dezgropat complet la ora actual . În plus, acest sanctuar cu o arhitectur
curioas nu se g se te în spatele Sfinxului, ci în fa a sa.
Cît despre micul templu deschis scos la lumin de Caviglia din dreptul pieptului, între labele Sfinxului,
dar care acum aproape c a disp rut, acesta fusese construit mai tîrziu decît Sfinxul. El este f cut din trei
pl ci cu în l imea de 14 picioare, care erau ni te pere i f r acoperi ; timpul i oamenii lacomi au f cut
nev zute dou din ele. Chiar i altarul de sacrificii, care odinioar se g sea în fa a intr rii acestui templu,
este construit de romani, de i a fost f cut dintr-o bucat de granit ro u ce provine de foarte aproape, de la
mult mai vechiul templu al lui Khafre.
Atunci, unde se g se te adev ratul templu al Sfinxului?
Ridicînd pu in capul, m-am uitat în spatele statuii. i, din unghiul în care eram a ezat, am v zut
în l îndu-se spre cer, în primele sclipiri ale dimine ii, vîrful retezat al celui mai mare edificiu din lume,
insolubil enigm din piatr , miracolul suprem al universului atît pentru greci, cît i pentru noi, enigma
anticilor care continu s r mîn nedezlegat i pentru moderni, prietenul demn al Sfinxului.
Marea Piramid !
Ambele monumente, în l ate în vremea atlan ilor, rezist , semne distinctive ale misteriosului continent
disp rut, i r mîn ca o mo tenire mut a unui neam de oameni disp rut la fel de misterios ca i inutul lor.
Ambele monumente le amintesc succesorilor atlan ilor gloria acestei civiliza ii pierdute.

Apoi, soarele i Sfinxul s-au reg sit, reînnoind splendida lor întîlnire pe care o perpetueaz zi de zi nu
se tie de cî i ani. Cerul a str b tut rapid toate fazele care se succed aurorei în Egipt; orizontul a trecut
de la trandafiriu la purpuriu, apoi la violet i ro u, înainte de a îmbr ca acea nuan albastr -alburie atît
de intens , f r nici un nor, care st ruie mereu deasupra Egiptului. Acum tiu c Sfinxul, paznic al
de ertului, este simbolul celor patru gardieni sacri ai acestei lumi, cele patru fiin e divine care execut
poruncile zeit ii, supraveghetorii misterio i ai umanit ii i ai destinului s u. Cei care au sculptat
tr s turile Sfinxului tiau de aceste nobile fiin e, dar noi, bie ii oameni din epoca modern , le-am uitat cu
des vîr ire.
Pu in obosit de lunga veghe nocturn , m preg team s -mi iau r mas-bun de la chipul titanului în l at
deasupra nisipurilor. St pînirea lui de sine, expresia sa de un calm magistral, lini tea spiritual pe care o
radia nu r mîneau f r ecou în mine, insuflîndu-mi o subtil deta are de lume pe care nu eram în stare s o
exprim sau s o definesc. Sfinxul, atît de b trîn încît a vegheat asupra copil riei umanit ii, adîncit în
contempla ia sa imperturbabil , a v zut civiliza ii urmîndu- i ascensiunea lor glorioas i dec zînd treptat, ca
florile care se ofilesc, a v zut trecînd pe aici valuri de n v litori. i, orice s-a întîmplat, el a r mas
neclintit pe soclul s u, impasibil, neatins de nici o emo ie omeneasc . În acea noapte întunecat p rea c ceva
din aceast indiferen , opus vicisitudinilor sor ii, i-a f cut loc i în mintea mea. Sfinxul î i îndep rteaz
orice nelini te legat de viitor, orice povar care- i apas sufletul; el transform trecutul într-un film,
care poate fi privit cu deta are, impersonal.
Sub limpezimea cerului de safir, am aruncat o ultim privire c tre fruntea larg , c tre ochii atît de
adînci i în orbite, puternicii obraji rotunzi, nemes -ul de pe cap ce pare real, cu pliuri ca de pînz , cu
dungi orizontale, una lat între dou mai înguste. Am mai admirat o dat razele trandafirii care-i accentuau
înc obrajii, amintire a Sfinxului a a cum l-au v zut str mo ii, atunci cînd era acoperit cu un strat de
calcar neted i b tea în ro u-închis.
Dac acest corp alungit combina for a leului cu inteligen a omului, era totu i ceva în el pe care nu-l
puteai numi nici omenesc, nici animalic, altceva, în afara i deasupra acestora, ceva divin! Nici un cuvînt
nu s-a pronun at între noi i totu i datorit Sfinxului s-a produs o vindecare spiritual . De i n-am îndr znit
s murmur nimic urechilor sale surde la agita ia lumii, tiam c el m-a în eles perfect. Da, în mod sigur
exista un element supranatural în aceast fiin de piatr , ajuns pîn în secolul XX ca o creatur dintr-o
lume necunoscut . Dar buzele sale grele r mîneau închise, pecetluind secretele atlan ilor. Dac lumina zilei
îmi dezv luia acum pe deplin Sfinxul, sporea i misterul acestuia.
Mi-am întins picioarele în epenite pe nisip ca s mi le dezmor esc, apoi m-am ridicat încet, adresînd un
cuvînt de adio figurii impasibile. i, în privirea sa a intit spre r s rit, pîndind mereu primele raze de
soare, am citit din nou simbolul plin de speran , simbolul învierii noastre sigure, la fel de sigur pe cît
de inevitabil este ivirea zorilor. Iat , deci, ce a murmurat Sfinxul, rupîndu- i în fine t cerea:

Tu apar ii de ceea ce nu moare, i nu doar de imperiul timpului. Tu e ti ve nic, i nu doar carne

pieritoare. În om, sufletul nu poate fi ucis, nu poate muri. Ascuns, la ad postul inimii tale, el a teapt
a a cum am a teptat eu învelit în nisip, în universul t u. Cunoa te-te pe tine însu i, o, muritorule! C ci în
tine, la fel ca în to i oamenii, este cineva care vine, d m rturie i spune c exist un Dumnezeu!

1 . „Totul ne determin s consider m c egiptenii f cuser deja mari progrese în toate domeniile civiliza iei
înainte de epoca lui Menes (primul faraon) i poate chiar înainte ca migra ia lor s -i fi adus în valea
Nilului.” Aceasta este opinia autorizat a lui sir J.G. Wilkinson, unul dintre cei mai reputa i
egiptologi ai colii engleze.
 Capitolul III

Piramida

Faraonii nu mai sînt decît fantome, spirite insesizabile, disp rute în regatul Amenti* 1 al umbrelor
secrete. Dar ne r mîn piramidele! Monumente cu caracter memorial, solide, impun toare, încorporate acum în
platoul stîncos pe care au fost ridicate. Egiptul antic continu s re in aten ia, s capteze interesul lumii
moderne înainte de toate fiindc ne-a l sat aceste uimitoare m rturii ale existen ei sale; nici un alt imperiu
disp rut al Orientului nu a l sat m rturii mai concrete i mai masive.
Pliniu scria undeva c renumele celor trei piramide ajunge pîn la cap tul p mîntului. Dou mii de ani au
trecut de cînd a a ternut în scris aceast m rturie, dar putem afirma ast zi f r ezitare c timpul nu le-a
tirbit cu nimic prestigiul. Recent, le-am scris unor prieteni ce duc o existen foarte retras într-un col
pierdut din sudul Indiei peninsulare. Rareori au trecut de lungul ir de coline din vecin tate, rareori au
tulburat lumea, iar lumea i-a tulburat rareori. Le-am vorbit de ni te cercet ri pe care le f ceam la Marea
Piramid . Nu era nevoie s le explic ce este i unde este; eram sigur c tiau. R spunsul lor mi-a confirmat
presupunerea: într-adev r, ace ti indieni simpli tiau exact despre ce era vorba. Renumele piramidelor
ajunsese chiar mai departe decît în epoca lui Pliniu. Într-adev r, faima lor este atît de mare încît m
întreb cî i dintre magna ii din domeniul turismului nu au suspinat v zînd aceste suprafe e triunghiulare,
regretînd c nu sînt folosite ca ni te incomparabile panouri publicitare. Cine tie dac , într-o bun zi, nu
se va g si vreun industria întreprinz tor care s ofere guvernului egiptean o sut de mii de pia tri pe an
numai pentru autoriza ia de a monta pe latura de nord a Marii Piramide un e afodaj imens, pe care vom avea
pl cerea îndoielnic s citim în englez , în francez i în arab invita ia st ruitoare de a folosi cutare sau
cutare s pun actualmente aproape tot atît de celebru ca înse i piramidele!
Aceste monumente antice care sfideaz trecerea timpului stîrnesc interesul savan ilor i atrag
curiozitatea profanului în parte deoarece r sar din negura vremii i în parte pentru c dimensiunile lor
uria e uimesc chiar i o genera ie c reia structurile enorme i-au devenit familiare. Cînd z rim piramidele
pentru prima dat , ni se pare c ne întoarcem într-o epoc stranie, îndep rtat , a c rei vechime î i g se te
expresia exact în ciud enia acestor contururi insolite. R mînem stupefia i cînd ne gîndim cum au putut
mîinile unor oameni primitivi, pe un podi pustiu, s ridice ni te mun i artificiali atît de monstruo i,
rivalizînd cu înse i crea iile naturii.
Atunci cînd cuceritorii greci au p truns în Egipt i au z rit aceste construc ii nemaipomenite în l îndu- i
vîrfurile ascu ite spre cerul de ertului, le-au privit în lini te, inîndu- i respira ia. Cînd în elep ii greci
din vremea lui Alexandru au întocmit lista celor apte minuni ale lumii, au a ezat pe primul loc piramidele.
Ast zi, din cele apte, doar prima mai st în picioare.
Dar vechimea i dimensiunile, oricît de impresionante ar fi, nu sînt singurele motive ce justific acest
prestigiu incomparabil. Unele fapte bine-cunoscute i altele mai pu in cunoscute referitoare la prima i cea
mai mare dintre piramide pot s stîrneasc în noi o uimire egal cu cea resim it de vechii greci.
Cînd oamenii de tiin i exper ii pe care Napoleon i-a luat cu sine în expedi ia din Egipt au fost
îns rcina i s întocmeasc harta detaliat a acestei ri, au ales meridianul pe care se afla Marea Piramid ca
punct de plecare pentru a marca longitudinile. Dup ce au cartografiat Egiptul de Jos, au avut surpriza s
constate – coinciden , pare-se – c acest meridian împ r ea exact în dou regiunea Deltei, format la gurile
Nilului i constituind, practic, tot Egiptul de Jos. Surpriza lor a fost i mai mare cînd au constatat c dou
linii diagonale trasate în unghi drept de la Marea Piramid delimiteaz toat suprafa a Deltei. În sfîr it, au
fost profund uimi i cînd, reflectînd la aceste descoperiri, i-au dat seama c pozi ia Marii Piramide poate
marca meridianul central nu numai pentru Egipt, ci i pentru tot globul terestru, deoarece Marea Piramid se
înal exact pe linia median care împarte lumea în dou !
Acest fapt uimitor rezult din pozi ia ei; dac se traseaz o linie vertical prin punctul în care este
situat , la est i la vest de aceast linie suprafe ele sînt egale. Meridianul Marii Piramide ar fi deci în
longitudine punctul zero natural al globului terestru. Pozi ia ei pe suprafa a P mîntului este a adar unic .
i, în perfect concordan cu aceast pozi ie, cele patru fe e înclinate ale Marii Piramide sînt orientate
spre cele patru puncte cardinale.
Aceast extraordinar pozi ie geografic a unui monument construit de mîna omului fie este înc o
coinciden lipsit de semnifica ie, fie este inten ionat , iar în cazul unui neam atît de priceput i de
inteligent precum primii locuitori ai Egiptului sîntem obliga i s accept m a doua variant . Faptul c cea mai
mare construc ie de piatr din lume a fost plasat într-un asemenea punct este, într-adev r, un subiect de
gîndire!
Manualele i ghidurile destinate turi tilor se complac s afirme c Marea Piramid a fost construit de un
faraon din dinastia a IV-a, Khufu, numit de greci Kheops, care dorea un mormînt uluitor, original i demn de
un monarh, i c asta e tot ce se poate spune despre ea. Ca teorie comod , convenabil i conven ional , aceast
idee c Marea Piramid nu e decît un mormînt m re este f r doar i poate cea mai bun pe care o ve i g si. Ea
este sus inut de to i marii speciali ti în egiptologie, arheologie i istorie antic . Înclina i-v deci
respectuos în fa a autorit ilor ortodoxe i accepta i-le verdictele.
Exist îns i teorii neortodoxe. Ideile ce au fost dezvoltate în jurul acestei construc ii antice – i
sînt o mul ime – sînt de toate categoriile, de la cele complet neverosimile pîn la cele plauzibile din
punct de vedere tiin ific. Piramidele sînt suficient de mari i de importante ca s devin un minunat teren
de vîn toare pentru excentrici.
Inginerul- ef de la o societate australian de c i ferate a investit timp i efort f cînd o mul ime de
m sur tori i de statistici pentru a dovedi c piramidele serveau la topografierea inutului! La Paris am
descoperit o coresponden febril între un profesor francez i doi distin i egiptologi; primul încerca s
demonstreze c adev ratul scop al piramidelor a fost de a marca simbolic crearea artificial a Nilului în
vremuri str vechi! Unii istorici inventivi consider piramidele ni te hambare imense unde Iosif, fiul lui
Iacob, stocase grînele menite s îi hr neasc pe oameni în timpul celor apte ani de foamete. Dar, dac ace ti
istorici s-ar fi aventurat în interiorul piramidelor, ar fi constatat c în spa iul existent nu ar fi putut
fi depozitat decît o cantitate de cereale care ar fi hr nit locuitorii de pe o strad nu foarte lung .
Cu cincizeci de ani în urm , astronomul Proctor a prezentat un caz interesant în sprijinul teoriei sale c
piramidele ar fi fost construite în scopul realiz rii unor observa ii astronomice, de aici putîndu-se studia
i nota pozi iile i mi c rile stelelor i planetelor. Totu i, observatoare astronomice atît de costisitoare nu
mai fuseser construite înainte de piramide i nici nu vor mai fi în l ate vreodat !
Sînt i alte argumente, pe cît de inventive, pe atît de amuzante: sarcofagul de piatr din camera mortuar
a regelui nu ar fi decît o cristelni , care era umplut cu ap cînd era folosit . Al ii sus in îns c în loc
de ap era umplut cu grîne, deoarece era conceput ca m sur -etalon de capacitate pentru toate na iile lumii.
Este la fel de greu de crezut c înc perile secrete ale piramidelor ar fi ad postit mari comori, aur i
nestemate, deoarece cheltuielile uria e cerute de construc ie ar fi absorbit toat aceast avere ce trebuia
ad postit !
La origine, afirm al i teoreticieni, piramidele erau ni te faruri gigantice, în l ate pentru a c l uzi
vasele ce navigau pe Nil! Cît prive te p rerea domnului de Persigny, potrivit c reia ele erau ni te fort re e
puternice menite s apere casele, mormintele i templele de invazia nisipurilor de ertului, ea nu poate decît
s -i fac s zîmbeasc pe egiptenii moderni.

Exist îns i persoane ce sus in alte teorii, aparent plauzibile, care, de fapt, au fost acceptate pe
scar larg în anumite cercuri engleze i americane. Acestea sînt interesante, chiar fascinante i inteligent
elaborate. Dar în ce m sur sînt ele i adev rate?
Cei care le sus in v d o semnifica ie aparte în dimensiunile interioare ale Marii Piramide. Înc perile,
culoarele i galeria ar constitui un limbaj simbolic i un mesaj profetic referitor la îns i epoca noastr ;
ei sînt convin i c au g sit cheia cu care pot descifra acest mesaj. Lungimea, l imea i în l imea acestor
coridoare, înc peri i praguri le-au dezv luit ni te prevestiri mute ale unui nou i îngrozitor apocalips. Ei
combin o incredibil gam de personaje i asociaz rasa anglo-saxon cu triburile pierdute ale lui Israel,
c r ile Bibliei i Egiptul antic într-un amestec cu adev rat bizar.
Iat un simplu exemplu din declara iile lor: „Atunci cînd”, spun ei, „m sur m pasajele i marea galerie
din interior, g sim exact, în inchi, num rul anilor scur i pîn în perioada în care tr im. Lungimea marii
galerii este de 1.883 de inchi; dac ad uga i 31, num rul de ani pe care îi indic piramida ca durat a
misiunii de isp ire a Domnului nostru, ob ine i 1914, anul în care a izbucnit Marele R zboi”.
Ei sînt convin i c piramida nu a fost în l at pentru folosul constructorilor s i, ci, dezinteresat, în
beneficiul epocilor viitoare i c ea se raporta îndeosebi la a a-numita er a mileniului. Ei a teapt cu
încredere venirea Celui indicat de revela ia suprem a piramidei – venirea lui Mesia.
A dori s -i pot crede pe aceia dintre prietenii mei care îmbr i eaz aceste puncte de vedere. Mi-ar pl cea
i mie s -mi înc lzesc sufletul cu aceste mari speran e. Dar ra iunea, c reia trebuie s -i r mîn mereu fidel, i
bunul-sim , pe care trebuie s -l p strez ca pe o comoar , m împiedic s o fac.
Omul ce a contribuit mai mult decît oricare altul la elaborarea acestor teorii prin eforturile sale
neobosite i cercet rile perseverente a fost Piazzi Smyth, astronom regal al Sco iei. Smyth avea un caracter
extraordinar: un geniu inspirat; dar asprul s u dogmatism sco ian contravenea mesajului pe care intui ia sa
încerca s -l transmit intelectului s u i îl denatura.
Smyth i-a petrecut o iarn întreag studiind piramida, m surînd distan e i unghiuri i examinînd structura
în cele mai mici detalii. Dar s-a dus acolo cu teoriile sale preconcepute, iar m sur torile i desenele
trebuiau s se potriveasc cu acestea. Teoriile sale erau la fel de imuabile ca piramida îns i. În schimb,
spre deosebire de piramid , desenele i m sur torile puteau fi f cute s se potriveasc cu ceea ce trebuiau s
demonstreze. Eforturile lui Smyth au fost sincere, desigur, dar ideea pe care o sus inea îi întuneca
ra iunea. În orice caz, tiu c regretatul sir Ernest Wallis Budge, care a fost curatorul antichit ilor
egiptene la British Museum, nu a putut accepta cifrele avansate de acesta. tiu de asemenea c sir Flinders
Petrie, decanul de vîrst al arheologilor englezi din Egipt, dup ce a supravegheat cu aten ie o iarn
întreag lucr rile de la piramide, a g sit o diferen de aptezeci i unu de inchi între rezultatele sale i
cele ale lui Piazzi Smyth în privin a celei mai importante m sur tori din interiorul edificiului. În sfîr it,
mai cunosc un om, inginer de meserie, care a reverificat de curînd toate dimensiunile Marii Piramide, atît
cele exterioare, cît i cele interioare, avansate nu numai de Piazzi Smyth, ci i de principalii s i
succesori moderni, i a constatat c mai multe dintre calculele acestor domni nu prezentau încredere. Petrie
poveste te chiar c l-a surprins pe un adept dezam git al lui Smyth încercînd s pileasc bosajul de granit
din anticamera înc perii mortuare a regelui pentru a-l aduce la dimensiunile necesare pentru confirmarea
teoriei!

Figura 2. Sec iune prin Marea Piramid

Dar, dac ne dovedim oarecum circumspec i în privin a concluziilor la care ar vrea s ne conduc ace ti
entuzia ti, aceasta nu se datoreaz numai faptului c cifrele avansate de ei nu sînt întotdeauna fondate. Cu
mul i ani în urm , ei sus ineau c piramida fusese construit în 2170 î.e.n., deoarece în acel an Steaua Polar
se afla în prelungirea axei pasajului de intrare, iar ei socoteau c acest lung coridor întunecat fusese
plasat sub un unghi care s -i permit s capteze lumina acelei stele. Dar, din cauza marii mi c ri celeste
numite precesia echinoc iilor, stelele î i schimb pozi ia pe care o aveau ini ial fa de globul terestru,
întorcîndu-se în acela i punct pe cer doar dup un interval de 25.827 de ani. Deci s-ar putea afirma la fel
de logic c Marea Piramid a fost construit cu 25.827 ani înaintea anului 2170 î.e.n., deoarece atunci
Steaua Polar în discu ie ar fi fost din nou în prelungirea axei pasajului de intrare.
În realitate, acesta a fost a ezat într-un asemenea unghi îndreptat spre punctul ce avea s fie ocupat
timp de cîteva secole de fiecare dintre stelele care au venit rînd pe rînd s stea de gard pe bolta cereasc
înainte de Steaua Nordului. Argumentul c era orientat spre steaua Alfa, din constela ia Dragonul, nu
înseamn mare lucru, deoarece i alte stele au ocupat acest loc.
Data mai îndep rtat era inacceptabil deoarece ar fi implicat c specia uman are o vîrst care dep e te cu
mult cei 5-6.000 de ani de existen a omului pe p mînt conform Bibliei, a a c au preferat data ulterioar .
Or, to i egiptologii au respins pe bun dreptate data ulterioar , tiind din inscrip iile i izvoarele istorice
descoperite c nu se putea ca piramida s fi fost construit atît de tîrziu.
Biblia este o colec ie de scrieri mai complexe i mai profunde decît s-ar crede la prima vedere. Primele
cinci c r i, mai ales Facerea, nu pot fi interpretate corect decît cu ajutorul unei chei de lectur ; din
p cate, aceast cheie s-a pierdut cu multe secole în urm .
Oamenii au r st lm cit textele din Biblie i î i chinuie ra iunea în încercarea de a înghi i lucruri pe care
aceste texte nu au pretins niciodat c le propov duiesc. Astfel s-a ajuns la situa ia de-a dreptul
încînt toare din secolul al XIX-lea, cînd geologii, care descoperiser c fosilele de animale indicau c era
imposibil s se atribuie lumii o vîrst de 6.000 de ani, anumi i teologi tot atît de ilu tri au sus inut cu
gravitate c Dumnezeu ar fi îngropat în mod voit acele fosile în p mînt pentru a-i pune la încercare pe
credincio i!
Dac aceia care au formulat teoriile referitoare la piramid nu ar fi dat i ei o interpretare eronat
Bibliei, ar fi putut s accepte data anterioar i s se apropie astfel mult de realitate, deoarece este
posibil ca structura solid a piramidei s fi rezistat asaltului a trei sute de secole; este atît de
puternic i de stabil , încît va rezista i atunci cînd toate celelalte monumente de pe p mînt se vor fi
pr bu it.
Este posibil ca marele succes al acestei coli s se explice prin faptul c s-a legat de previziuni.
Spusele profe ilor evrei au fost puse laolalt i amestecate în mod curios cu dimensiunile Marii Piramide
pentru a prevesti izbucnirea r zboaielor i c derea guvernelor, refacerea unit ii Bisericii cre tine i a doua
venire a lui Hristos, calamit ile economice mondiale i misiunea divin a popoarelor vorbitoare de limb
englez , transform rile cataclismice pe care le vor cunoa te uscatul i m rile i a a mai departe.
Poate v aminti i totu i c Piazzi Smyth însu i a indicat 1881 ca anul mileniului. S nu uit m nici c
aceast coal , cu mult timp înainte, a desemnat luna mai a anului 1928 drept cea mai fatidic lun din
istoria lumii; or, atunci nu s-au petrecut evenimente r sun toare. Apoi luna fatidic a fost amînat pentru
septembrie 1936, care, ni s-a spus, fusese indicat de dimensiunile piramidei. Totu i, din nou, nu au venit
nici Armaghedonul, nici schimb rile a teptate de milenari ti. În consecin , data a fost schimbat iar: 10
august 1953; din nou, previziunea s-a dovedit a fi incorect .
Nici un ra ionalist, cu siguran , nu va accepta prea u or afirma ia c aceast structur gigantic ,
necesitînd costuri i o for de munc f r precedent, a fost construit nu în folosul oamenilor de atunci sau
al urma ilor lor, ba nici m car în folosul posterit ii egiptenilor, ci al unor oameni ce vor veni pe lume
aproape 5.000 de ani mai tîrziu i vor locui pe alte continente. Chiar acceptînd c ace ti teoreticieni au
relevat exact unele propor ii matematice i particularit i interne ale Marii Piramide, se pare c pîn la urm
au deviat i s-au afundat într-o pletor de preziceri f r vreo leg tur vizibil cu aceste date. Esen a teoriei
lor este c Dumnezeu i-ar fi convins pe primii egipteni s transmit epocii noastre un mesaj scris în piatr .
Dar n-ar fi putut oare, tot atît de eficient, s comunice acest mesaj ast zi, direct, simplu i cu mai mult
succes, folosind un profet uman, în loc s - i asume riscul ca mesajul acesta criptic de piatr s fie ori
necitit, a a cum a r mas de-a lungul secolelor ce s-au scurs pîn acum, ori interpretat gre it, a a cum se
poate întîmpla atît de u or în zilele noastre.
Dar, dac nu putem accepta aceste teorii, putem în schimb s admitem sinceritatea motivelor ce-i anim pe
cei care le sus in. Le putem fi chiar recunosc tori c au suscitat interesul pentru semnifica ia spiritual a
acestei structuri unice.
Natura adev ratului scop al piramidei i sensul simbolic al Sfinxului sînt dou dintre enigmele cele mai
captivante, cele mai fascinante ale Egiptului atît pentru locuitorii s i, cît i pentru cei care îl
viziteaz , ce r mîn înc dificil de descifrat.

Acest zgîrie-nori egiptean a fost în l at oare numai pentru a ad posti mumia faraonului, a a cum ne spun
manualele i cum le spun turi tilor dragomanii arabi înve mînta i în negru? O asemenea cantitate imens de
piatr a fost oare scoas din carierele de calcar de la Turah i t iat din carierele de granit aflate mai
departe, la Syene* 2 , numai pentru a ascunde un singur cadavru înf urat în pînz de in? Au fost transportate
i prelucrate cu trud , sub razele arz toare ale soarelui african, peste 80.000.000 de picioare cubice de
piatr pentru a satisface capriciul unui singur rege? Au fost asamblate cu grij 2.300.000 de blocuri de
piatr , cînt rind fiecare aproximativ 2,5 tone, pentru a acoperi ceva pentru care ar fi fost suficiente doar
cîteva? În fine, Josephus, istoricul evreu, a avut oare dreptate cînd a numit piramidele „monumente mari i
inutile”?
Este foarte posibil, cunoscînd puterea faraonilor i credin ele egiptenilor referitoare la via a de apoi,
dar foarte pu in probabil. Niciodat , dup cuno tin ele istoricilor, nu s-au g sit în Marea Piramid nici
sicrie, nici mumii, nici accesorii funebre, de i exist o tradi ie care afirm c unul dintre califi p stra în
fa a unei por i a palatului s u un sarcofag din lemn ornamentat adus din piramid . Pere ii interiori ai
acesteia nu prezint nici ample inscrip ii hieroglifice, nici basoreliefuri sculptate, nici picturi
reprezentînd scene din via a defunctului – într-un cuvînt, nimic din ce îmbrac pere ii tuturor celorlalte
cripte egiptene din vechime. Structura interioar este goal , lipsit de podoabele cu care faraonilor le
pl cea s î i umple mormintele, f r nici o urm din ornamentele pe care ne-am a tepta în mod firesc s le g sim
în unul dintre cele mai importante morminte ale Egiptului antic.
Obiectul considerat poate cea mai concludent dovad c aici era mormîntul unui monarh p gîn este
sarcofagul de granit ro u, gol, neacoperit, a ezat pe podeaua din camera mortuar a regelui. Evident, acesta
era sarcofagul regelui, are s v spun egiptologul; pentru el, de acum înainte, lucrurile sînt clare.
Dar de ce pe laturile acestui sarcofag nu exist textele i reprezent rile religioase cerute de uzan ? De
ce nu apar nici un cuvînt, nici o inscrip ie hieroglific , de nici un fel? Toate celelalte sarcofage sînt de
obicei acoperite cu inscrip ii sau reprezent ri grafice legate de utilizarea lor. De ce acesta face excep ie,
dac a apar inut unuia dintre cei mai celebri regi ai Egiptului?
De ce au fost construite canale de aerisire, dep ind dou sute de picioare lungime, care fac leg tura
între cripta con inînd acest presupus sarcofag i aerul din exterior? Mumiile nu au nevoie de aer proasp t,
iar lucr torii nu aveau de ce s se întoarc în camera mortuar odat ce au încheiat construc ia ei. Nic ieri
în Egipt nu am mai v zut vreo înc pere care, construit spre a sluji drept mormînt pentru cineva de neam
regesc, s aib canale pentru aerisire.
De ce a fost a ezat presupusul sicriu într-o înc pere situat la 150 de picioare deasupra nivelului
solului cînd în Egipt era obiceiul s se sape cripte în stînc sub nivelul solului? De fapt, a fost i este
un obicei r spîndit în întreaga lume ca mor ii s fie îngropa i fie în p mînt, fie deasupra. „P mînt e ti i în
p mînt te vei întoarce”, acesta a fost întotdeauna mesajul naturii c tre om.
De ce ar fi fost construit acea sal m rea , numit marea galerie, pentru a asigura accesul la camera
mortuar a regelui i de ce ar fi fost conceput s aib peste treizeci de picioare în l ime, dac o prelungire
a coridorului ascendent, înalt de numai patru picioare, ar fi îndeplinit aceea i func ie la fel de bine i cu
mult mai pu in munc , fiind mult mai pu in complicat de construit decît marea galerie?
De ce a fost construit o a doua camer mortuar , a a-numita camer a reginei, al turi de prima? Niciodat
faraonii nu au fost înmormînta i al turi de so iile lor, iar o singur mumie nu are nevoie de dou cavouri.
Dac în camera reginei s-ar fi aflat picturile i inscrip iile murale obi nuite în mormintele egiptene,
existen a sa aici cu titlu de anticamer s-ar putea justifica, dar ea este tot atît de goal i de lipsit de
ornamente ca i înc perea mortuar a regelui. i de ce prima camer ar fi avut canale de aerisire, din moment
ce gurile lor erau astupate cînd au fost descoperite? De ce constructorii s-ar fi obosit s aeriseasc aceste
a a-zise morminte? Înc o dat : mor ii nu respir .
Nu, hot rît lucru, c utînd adev rata cauz a acestei enorme investi ii ca timp, for de munc , materiale i
bani, ra iunea, refuzînd s admit atît ipoteza mormîntului, cît i teoria prezicerilor, trebuie s schimbe
direc ia, în c utarea altei explica ii.

M-am gîndit adesea la acest mister al menirii piramidelor i m-am împiedicat de nenum rate ori de pietrele
sf rîmate ce acoper solul din jurul acestora sau am r t cit prin pasajele întunecoase i înc perile mohorîte
din interiorul lor. Deseori m-am a ezat, în ar i a crunt a soarelui de la amiaz , pe blocurile de calcar alb
de la baza Marii Piramide sau pe nisipul moale ce se întinde la est i am întors problema pe toate p r ile.
Am urcat cu greu treptele de piatr , una cîte una, c utînd cu asiduitate indicii, examinînd cr p turile,
studiind fizionomia general a celor trei edificii. Am deranjat opîrle mari i gîndaci uria i în tunelurile
întunecate, rar vizitate ale celorlalte dou piramide. Pe scurt, m-am implicat atît de mult în cercet rile
mele, încît am ajuns s cunosc aceste construc ii str vechi, ace ti martori de piatr ai primilor locuitori la
fel de bine ca i înc perile noii mele re edin e de la Cairo.
Iar cu cît m familiarizam mai mult cu detaliile lor, cu atît m sim eam mai obligat s le admir; în
acela i timp, cu cît le în elegeam mai bine planurile neobi nuite, cu atît con tientizam mai clar remarcabila
lor perfec iune tehnic .
Abilitatea tehnic de care a fost nevoie pentru a t ia, a transporta i a în l a fiecare dintre imensele
blocuri de piatr la locul s u, într-o epoc în care nu existau nici for a aburului, nici cea a electricit ii,
îmi stîrnea admira ia. Nici o macara mecanic nu s-a mi cat pe ine de o el pentru a ridica masivele blocuri
de piatr , o elul neexistînd nici el pe atunci.
Cu siguran , dac vreun faraon dorise s lase posterit ii un mormînt durabil, nu ar fi putut alege o form
arhitectural mai durabil decît piramida. Baza imens , fe ele înclinate i vîrful ascu it aveau s -i protejeze
mormîntul împotriva vîntului, nisipului i a trecerii timpului mai eficient decît orice alt form , în timp
ce masa solid din interior oferea cea mai bun protec ie împotriva inten iilor profanatoare ale oamenilor.
De i impresionan ii zgîrie-nori din New York dep esc ast zi ca în l ime piramida, nu e mai pu in adev rat c
în întreaga istorie a omenirii, pîn nu demult, ea a r mas cea mai înalt structur construit de om,
eclipsîndu-le pe toate celelalte – un miracol pentru lumea antic i o enigm în ochii lumii moderne.
Ca to i ceilal i cercet tori dinaintea mea, am descoperit curînd c Marea Piramid are o structur
interioar mult mai complicat decît a celorlalte dou i e totodat infinit mai interesant , în timp ce
dimensiunile enorme comparativ cu ale celorlalte dovedeau c este mai important decît acestea. A a c în
curînd m-am concentrat exclusiv asupra acesteia, despre care credeam c ascunde adev ratul secret al
piramidelor.
 Am ajuns s cunosc Marea Piramid în toate nuan ele luminii, care se schimb atît de miraculos în Egipt. În
zori, primele raze îi dau o nuan gri-argintie; la apusul soarelui va fi colorat în violet-pal, în timp ce
sub lumina misterioas a lunii pline fiecare piatr , de la baz pîn la vîrf, pare s se scalde într-o
fosforescen alb struie, nuan at cu argintiu.
Dar Marea Piramid a a cum o vedem ast zi nu este cea pe care o vedeau anticii. Piramida lor era acoperit
pe cele patru fe e cu un strat fin de calcar alb, neted, lustruit, ce reflecta lumina soarelui cu o
str lucire f r seam n i justifica fizic vechiul ei nume egiptean: Lumina . Fe ele fiec rui bloc de piatr erau
perfect netezite i asamblate cu o mare precizie, ca un mozaic, astfel încît nici nu se vedeau locurile unde
erau îmbinate cu mortar. Triunghiul de piatr , atît de nea teptat, atît de uluitor, a ezat pe covorul galben
al de ertului, str lucea ca o gigantic oglind i, în consecin , era vizibil de la o distan foarte mare sub
soarele arz tor al Orientului. i chiar i la sfîr itul secolului al XII-lea aceste pietre albe erau înc la
locul lor, acoperite cu hieroglife care l-au inspirat pe Abdul Latif s a tearn pe hîrtie aceste ciudate
descrieri: „Pietrele erau inscrip ionate cu caractere str vechi, ast zi de neîn eles. Nu am întîlnit niciodat
în tot Egiptul pe cineva care s le în eleag . Num rul de inscrip ii este atît de mare, încît doar copierea
celor ce se pot vedea pe suprafa a celor dou piramide ar umple peste 6.000 de pagini”.
Ast zi, fe ele netede de odinioar sînt formate din trepte; nu se mai vede nici o inscrip ie, iar dintre
miile de blocuri ce formau ve mîntul alb, au mai r mas doar cîteva, f r nici o inscrip ie, de la baz . Dac
analiz m aceste vestigii, este limpede c înveli ul de calcar provenea de pe colinele Mokattam, situate la
sud-est de Cairo. La doi ani dup vizita lui Abdul Latif, tot Egiptul a fost zguduit de un cutremur care a
distrus ora ul Cairo. Iar apoi arabii au folosit pietrele Marii Piramide ca material de construc ie pentru a-
i reconstrui ora ul distrus, la fel cum turcii i grecii transformaser cîndva nobilul Partenon în carier de
piatr , folosind majoritatea blocurilor de piatr pentru a- i cl di case. Arabii au luat blocurile albe,
lefuite, t iate oblic i le-au dus la Cairo. Oare cîte vile vechi, moschei i forturi din capitala Egiptului
ascund ast zi în zidurile lor groase inscrip iile hieroglifice ce acopereau odinioar cele patru fe e ale
Marii Piramide? O parte din gra ioasa moschee a sultanului Hasan, recunoscut drept cea mai frumoas dintre
cele trei sute de moschei din Cairo, a fost construit cu aceste blocuri de piatr care înveleau Marea
Piramid .
Piramida con ine suficiente pietre pentru a construi cu ele casele unui ora m ricel – atît de multe
materiale con ine i ei le-ar fi refolosit pe toate dac nu i-ar fi dat seama c munca, timpul i costurile
necesare pentru deta area doar unuia dintre blocurile enorme din care este alc tuit erau atît de
dispropor ionate în raport cu valoarea sa, iar sarcina era atît de dificil , încît s-a renun at la idee.
Totu i, au priceput asta abia dup ce au dislocat treptele superioare, piramida r mînînd astfel f r vîrf.
Nici intrarea pe care o folosesc ast zi vizitatorii nu este cea folosit de vechii egipteni. Aceasta a
r mas timp de secole un mister, secretul piramidei, pîn cînd a fost redescoperit de un tenace rege arab,
care a cheltuit o avere mobilizînd o armat de lucr tori pentru a-i smulge secretul i a descoperi vechea
intrare astupat . Culoarele i înc perile din adîncurile Marii Piramide îi sfidaser pe st pînitorii greci i
romani, ca i pe egiptenii neini ia i, iar dup ce au trecut pe aici romanii, de i legenda intr rii persista,
nu a mai tiut nimeni unde se afl .
Din zilele cînd a fost astupat i sigilat , secolele s-au scurs în pace peste interiorul neatins al
piramidei, pîn cînd, în cele din urm , oameni porni i în c utarea comorii ei legendare au tulburat acest somn
îndelungat. Amplasarea intr rii a fost descoperit abia în anul 820 e.n., cînd califul al-Mamūn i-a adunat pe
micul platou de la Giseh pe cei mai buni ingineri, arhitec i, constructori i muncitori i le-a poruncit s
deschid piramida. „O, rege”, au spus v tafii lor, „asta nu se poate face”. „Ba o s se fac ”, a fost
r spunsul califului.
Au trebuit s munceasc f r s dispun de nici o schi sau un plan, îns au fost c l uzi i de o veche
tradi ie conform c reia intrarea ar fi trebuit s se afle pe latura nordic . În mod firesc au pornit în
aceast încercare dintr-un punct aflat în mijlocul acestei fe e, îmboldi i mereu de prezen a califului, ce
voia s verifice cît de adev rate erau ni te vechi legende conform c rora ni te faraoni de mult uita i ar fi
ascuns cîndva în piramid mari comori. În parantez fie spus, al-Mamūn era fiul califului Harun ar-Ra id,
faimosul personaj din O mie i una de nop i.
Al-Mamūn nu era un calif obi nuit. Le poruncise c rturarilor lui s traduc în arab scrierile în elep ilor
greci. Nu înceta s le aminteasc supu ilor s i virtu ile studiului. Lui însu i îi pl cea s aib discu ii cu cei
mai mari înv a i din ara sa.
Re edin a sa imperial era la Bagdad i din acest ora celebru a venit el în Egipt. S-a întors în Bagdad la
pu in timp dup aceast încercare de a deschide piramida i acolo a i murit.
Îns constructorii Marii Piramide, anticipînd c într-o zi l comia omeneasc avea s o profaneze,
amplasaser intrarea la o distan de mai multe picioare de punctul central i mult mai sus decît te-ai fi
a teptat în mod firesc s fie situat o u . Drept urmare, oamenii lui al-Mamūn s-au chinuit mai multe luni s
p trund în interiorul piramidei, f r s descopere nici urm de coridor sau de înc pere; nu d deau decît de
zid rie solid . Iar dac s-ar fi bizuit numai pe ciocane i d l i, munca lor ar fi durat cît domnia suveranului
lor sau chiar mai mult. Dar au fost mai inventivi: f ceau foc lîng pietre pîn cînd acestea se încingeau,
iar apoi turnau peste ele o et rece, f cîndu-le s crape. Se pot vedea i ast zi fe ele înnegrite ale unor
blocuri de piatr ce au sc pat de d l ile, care lucrau cu atîta sîrguin acum mai bine de o mie de ani. Doi
fierari nu pridideau, toat ziua, s ascut d l ile tocite atît de repede de pietrele masive, iar ni te berbeci
de lemn îi ajutau pe muncitorii trudi i s î i croiasc drum spre interior. Cu toate acestea, intrarea
original , coridoarele i înc perile interioare nu au fost descoperite.
S parea unui pasaj îngust însemna s te sufoci în praf i c ldur ; era atît de greu de str puns cele mai
solide ziduri din lume cu uneltele primitive din vremea aceea, încît munca îi sleia de puteri, în timp ce
faptul c eforturile lor erau în zadar îi aducea în pragul disper rii. S paser un tunel de peste o sut de
picioare i ajunseser în punctul de a l sa balt uneltele i a se r zvr ti f i , refuzînd s continue o munc
atît de zadarnic , cînd le-a ajuns la urechi zgomotul unei pietre grele ce c zuse de la locul ei – zgomotul
venea din interior, foarte aproape de cel mai adînc punct în care ajunseser .
Era mîna destinului. Din acel moment, au muncit cu zel i însufle ire i curînd au p truns în pasajul de
intrare original. Marea Piramid fusese deschis din nou.
Atunci a fost destul de u or s urce prin acest pasaj i s g seasc u a ascuns : fusese mascat cu atîta
abilitate, încît niciodat nu ar fi fost descoperit din exterior. Dup atîtea secole, u a secret nu mai era
în stare de func ionare; se blocase iremediabil. Aceast u nu mai exist în zilele noastre, pierzîndu-se în
timpul jafului generalizat de dup cutremurul de la Cairo. Era exact genul de u pe care vechii egipteni ar
fi plasat-o la intrarea în cel mai misterios edificiu în l at vreodat . Era realmente o lespede de piatr
mobil , finisat la exterior astfel încît s semene la perfec ie cu pietrele din jur. Se potrivea perfect în
deschiz tur , nefiind decît un bloc solid de piatr printre celelalte. Închis , era imposibil de deosebit de
restul suprafe ei exterioare. Deschis , pivota în jurul propriei lungimi, dezv luind o intrare. Era bine
echilibrat i se rotea pe un pivot, centrul de greutate fiind plasat sub acesta, în timp ce greut i de
compensare erau prev zute pentru contrabalansarea ei, c ci era foarte grea. Nu putea fi deschis decît
împingînd energic una dintre extremit i, apoi tr gînd la fel de puternic de cel lalt cap t, pentru a o ridica
spre exterior, iar apoi în sus. Aceasta îi permitea vizitatorului s p trund , tîrîndu-se în patru labe, în
pasajul astfel descoperit. Apoi lespedea turnant oscila în sens invers pe pivot i ascundea cu totul
intrarea din nou.
Dar asta nu era tot, c ci calea c tre interior era apoi barat de o u grea din lemn. Dup acest nou
obstacol, trebuia s treci de înc zece u i înainte de a p trunde în camera mortuar a regelui. Majoritatea
acestor u i erau din lemn, dar una, precum cea din exterior, era o lespede de piatr mobil i secret . Dar
toate au disp rut între timp.

Ajun i în pasajul de intrare original, oamenii califului al-Mamūn au constatat c mai aveau înc mult de
muncit. Au descoperit c pasajul era închis de un enorm bloc de granit. P rea improbabil ca deschiz tura i
pasajul s fi fost amenajate doar pentru a duce la o fund tur ; de aceea, au încercat s - i croiasc drum prin
formidabila barier de granit, dar în zadar. Uneltele de care dispuneau nu puteau str punge aceast piatr .
Constructorii piramidei au c utat probabil în tot Egiptul piatra cea mai dur i au ales-o pe aceasta.
Din fericire pentru eforturile intru ilor, lîng blocul de granit negru era piatr alb de calcar, mult mai
moale i prin urmare mult mai u or de str puns. i-au îndreptat aten ia c tre aceasta i au s pat prin ea un
tunel paralel cu blocul de granit. Dup ce au s pat astfel cîteva picioare, au ajuns la cap tul blocului i
într-un alt pasaj. A devenit atunci evident c intrarea în al doilea pasaj fusese cîndva astupat în mod voit
cu acel dop de granit gigantic, în form de con i cînt rind cîteva tone, care îl închidea ermetic.
Acest nou pasaj urca într-un unghi similar cu cel sub care primul cobora – aproximativ dou zeci i ase
de grade. Oamenii lui al-Mamūn au urcat acest coridor abrupt, care avea sub patru picioare în l ime i pu in
mai mult de trei picioare l ime. Flac ra tor elor nu dezv luia decît ziduri goale. Astfel au ajuns la un
punct de unde drumul continua orizontal. Punctul acesta era în realitate o intersec ie. Acolo, pasajul se
întîlnea cu un coridor de apte ori mai înalt, ascendent, i un fel de pu îngust ce cobora, pierzîndu-se în
str fundurile piramidei.
Înaintînd pe coridorul orizontal, intru ii, apleca i de spate, cu capetele plecate, au ajuns în cele din
urm într-o sal vast , care, spre dezam girea lor, era complet goal . Pere ii erau foarte netezi, f r nici o
inscrip ie. Doar o ni mare, în peretele dinspre est, le d dea o vag speran c poate acolo ar exista o
comoar care s le r spl teasc eforturile. Pentru a ajunge acolo, au trebuit s se urce pe o platform , apoi s
p trund într-un pasaj dificil, atît de scund, încît au trebuit s se tîrasc precum erpii. Dar tunelul se
oprea brusc în zidul masiv din inima piramidei i, cu toate c mai tîrziu au l rgit considerabil acest punct
terminus, singura comoar pe care au g sit-o au fost alte blocuri de calcar.
 S-au întors iar la intersec ie i au început s exploreze coridorul lung i înalt care, mai tîrziu, va fi
numit marea galerie. Avea o bolt oblic , format din blocuri de piatr zidite pe apte rînduri suprapuse.
Podeaua era înclinat exact la acela i unghi ca i pasajul care ducea la galerie. Oamenii au început s urce
aceast pant neted i lunecoas ce se întinde pe 150 de picioare; de ambele p r i, pe lîng pere ii netezi de
granit, erau b nci lungi de piatr . La cap tul galeriei, o treapt foarte înalt le-a barat brusc drumul. Au
urcat pe ea i, traversînd o suprafa neted , au p truns într-un pasaj strîmt ce i-a condus într-o anticamer .
Dup al i cî iva pa i, au trecut pe sub o hers masiv i au intrat într-o sal mare aflat exact în centrul
piramidei, la aceea i distan de toate fe ele. Era camera pe care au numit-o ulterior „camera regelui”, tot
a a cum primei camere descoperite i-au dat numele „camera reginei”. În realitate, vechii egipteni n-au
folosit niciodat aceste denumiri.
Pere ii camerei regelui erau din blocuri imense de granit negru. Tavanul avea nou grinzi enorme din
acela i material; acestea sînt, se tie acum, cele mai mari pietre din toat piramida. Fiecare cînt re te 70
de tone. Cum au reu it constructorii s le a eze, la 200 de picioare de nivelul solului, f r ajutorul
macaralelor noastre moderne cu aburi sau electrice este o problem în privin a c reia arhitec ii de ast zi
emit diverse teorii, dar pe care nu reu esc s o rezolve.
Din nou, califul al-Mamūn i oamenii s i au fost profund dezam gi i. C ci, cu excep ia unui sarcofag de
piatr deschis, în înc pere nu era nimic. Iar în sarcofag nu era decît praf.
P rea incredibil ca vechii egipteni s fi construit un mormînt gol atît de imens precum acea piramid f r
nici un scop, s-au gîndit ei, a a c au încercat s desprind cu înfrigurare buc i din lespezile de jos, s
sape într-un col al înc perii i s sparg cu ciocanul pere ii gro i, c utînd cu înver unare comoara ascuns .
Dar nu au putut învinge iste imea constructorilor din vechime. Oamenii no tri, deruta i, am rî i, descuraja i,
s-au l sat p guba i în cele din urm .
Le mai r mîneau de explorat înc dou locuri: prelungirea subteran a pasajului de intrare ini ial i pu ul
îngust i adînc. Primul ducea la un tunel strîmt, care cobora într-un unghi abrupt, unde picioarele nu prea
aveau punct de sprijin; aceast pant s pat în piatra dur avea nu mai pu in de 350 de picioare lungime. Ducea
la o înc pere cu pere ii ciopli i grosolan i cu un tavan atît de jos, încît îl puteai atinge cu mîna; podeaua
de piatr era atît de denivelat , încît trebuiser s urce i s coboare pentru a înainta. Au numit acest loc
„groapa”. Nu erau acolo decît praf i sf rîm turi. La cel lalt cap t, un alt pasaj strîmt fusese scobit în
piatr ; n-au putut intra acolo decît tîrîndu-se pe burt , ca erpii, cu fa a aproape atingînd podeaua. Nici
acest tunel nu i-a dus nic ieri, fiindc se oprea brusc într-un zid solid de piatr .
R mînea doar pu ul. Era aproape în întregime perpendicular i putea fi explorat doar l sînd în jos cîte un
singur om, suspendat cu funii, în adîncurile negre ca smoala. Dup ce au coborît astfel vreo 60 de picioare,
au dat peste o înc pere, unde pu ul se l rgea pu in. Acesta continua sub podeaua înc perii, p rînd s coboare
la nesfîr it. Ar ta ca o fîntîn foarte adînc , iar oamenii au decis c asta i era. Nu l-au mai explorat pîn
la cap t.
Oricum, comorile imense cu care imagina ia lor umpluse piramida nu existau nic ieri.
A a s-a încheiat memorabila aventur a califului al-Mamūn de redeschidere a Marii Piramide. Istoricii
arabi erudi i din zilele noastre v vor oferi multe variante ale acestei vechi expedi ii, dar acestea sînt
faptele exact a a cum s-au petrecut.

Dup ce fiul lui Harun ar-Ra id a g urit astfel fa a de nord a piramidei, multe secole au trecut peste
vîrful ei trunchiat. Legenda a înv luit-o curînd în spaime supersti ioase i orori lugubre, astfel încît
arabii se fereau de interiorul piramidei ca de cium . Numai cîteva spirite aventuroase i-au mai explorat
adîncurile. În cea mai mare parte a timpului, coridoarele ei întunecate i înc perile goale s-au odihnit
netulburate în lini tea plin de m re ie. Abia în a doua jum tate a secolului al XVIII-lea, cînd ni te europeni
impasibili, prozaici, care nu credeau în supersti ii, au început s calce nisipurile din împrejurimi, dalta
i ciocanul cercet torilor au reînceput s r sune în edificiul antic.
Întreprinz torul Nathaniel Davison, consulul Marii Britanii la Alger, i-a luat prin 1760-1770 o lung
vacan i a plecat în Egipt, unde Marea Piramid îi stîrnise interesul. tia c vechii egipteni puneau de
obicei i bijuterii în mormîntul personajelor ilustre. tia de asemenea c , potrivit opiniei generale,
piramidele nu erau decît ni te morminte gigantice.
i descoperise, la intrarea în camera regelui, un ecou ciudat ce repeta sunetul de mai multe ori atunci
cînd striga. A presupus – în mod corect – c mai exista undeva o înc pere, în spatele lespezilor de granit
din jurul celei dintîi. Era foarte posibil, ba chiar probabil ca în acea înc pere s se odihneasc o mumie
înf urat în pînz de in i înzestrat cu podoabe pre ioase.
A recrutat cî iva lucr tori i s-au pus pe treab . Cu secole în urm , al-Mamūn s pase în zadar în camera
regelui. Ecourile vocii lui Davison p reau s vin de sus, a a c el i-a concentrat aten ia asupra tavanului,
nu asupra podelei. O examinare minu ioas a planului general al înc perii i al pasajelor adiacente i-a ar tat
c modul cel mai u or de a p trunde deasupra acesteia era s scobeasc o deschiz tur în asiza superioar a
zidului de est al marii galerii i astfel s p trund prin peretele înc perii ce s-ar fi g sit acolo. Aducînd o
scar înalt pentru a examina locul, a avut surpriza s descopere c deschiz tura exista deja i s-a strecurat
în untru.
A g sit o înc pere lung de 20 de picioare. Era situat exact deasupra camerei regelui. Întrucît tavanul
era foarte jos, Davison a trebuit s se tîrasc în genunchi în c utarea comorii mult visate. Înc perea era
îns complet goal .
S-a întors la Alger, f r s cî tige decît onoarea ca arheologii ajun i aici mai tîrziu s boteze dup el
înc perea pe care o descoperise.
În primii ani ai secolului al XIX-lea examinarea piramidei a fost continuat de un cercet tor ciudat, în
care se îmbinau vis torul, misticul i arheologul. Era un italian, c pitanul Caviglia, care a consacrat
monumentului antic atît de mult timp, încît, dup propria m rturisire, devenise el însu i tout à fait
pyramidale . Lordul Lindsay, întîlnindu-l în timpul unei c l torii în Egipt, scria într-o epistol trimis în
Anglia: „Caviglia mi-a spus c în studiile sale referitoare la magie, magnetism animal etc. ajunsese atît de
departe, încît era s moar din aceast cauz . A atins, dup spusele sale, limita domeniului interzis
cunoa terii umane. Numai puritatea inten iilor sale l-a salvat… Are idei stranii, nep mîntene. Spune c ar fi
foarte periculos s le comunice”.
Pe cînd era implicat în proiectul s u arheologic, Caviglia chiar a locuit un timp în camera lui Davison i
a transformat acest loc sumbru într-o camer unde se putea sta!
Caviglia nu i-a limitat cercet rile la studierea Marii Piramide. A f cut descoperiri i în celelalte dou
piramide, a explorat cripte situate între acestea i Sfinx, a dezgropat sarcofage interesante i alte
vestigii de dimensiuni mai mici din vremea Egiptului antic.
Cam pe vremea cînd tîn ra i frumoasa Victoria a devenit regin a Angliei, destinul trimitea în Egipt un
brav ofi er britanic, un gentleman englez perfect i un mecena al faimosului British Museum: colonelul Howard
Vyse. Acesta a angajat sute de lucr tori pentru a ini ia în zona celor trei piramide cel mai amplu proiect de
s p turi arheologice din ultimul mileniu, adic de pe vremea califului al-Mamūn. A colaborat o perioad i cu
c pitanului Caviglia, dar firea iritabilului italian nu se potrivea cu cea a englezului tradi ionalist:
colaborarea lor nu a durat prea mult.
Colonelul Vyse a cheltuit 10.000 de lire sterline din banii lui pentru aceste cercet ri din Egipt,
oferind Muzeului Britanic toate obiectele pe care le-a descoperit. L zi pline cu tot felul de vestigii
interesante au traversat m rile, dar cea mai interesant descoperire a sa a r mas pe loc. El descoperise
patru înc peri situate în partea de sus a Marii Piramide, chiar deasupra camerei lui Davison, de i nu f r
dificult i i pericole; s pînd un pasaj strîmt de jos în sus prin zidul gros, lucr torii s i riscau s cad de
la o în l ime de 30 de picioare. Înc perile descoperite erau tot atît de joase i de strîmte ca i prima. i
acestea erau goale.
Dup aceast descoperire i o examinare a tavanului triunghiular, cu grinzi oblice de calcar, din înc perea
cea mai de sus, scopul pentru care fusese construit ansamblul de cinci camere cu tavan scund a devenit clar.
Tavanul camerei regelui trebuia protejat de presiunea enorm pe care o exercita de bun seam asupra lui toat
zid ria masiv de deasupra; ele ac ionau ca un fel de amortizor. În plus, înc perile respective împiedicau
zid ria s cad pe podeaua camerei regelui în cazul neverosimil, dar nu imposibil în care un cutremur ar fi
spintecat corpul piramidei. Ele ar fi jucat atunci rolul unui admirabil sistem-tampon care ar fi suportat
ocul subsiden ei de dup seism, astfel încît camera regelui s nu fie fi zdrobit sub greutatea enorm a
pietrelor de deasupra. Rezistînd cu succes trecerii mileniilor, piramida a dovedit perfec iunea i geniul
acestei concep ii arhitecturale.
Vyse a mai descoperit prima i singura serie de hieroglife din aceast piramid dup ce fusese îndep rtat
stratul exterior, acoperit cu inscrip ii. Aceste hieroglife nu erau decît semnele trasate de pietrari pe
suprafa a brut a lespezilor folosite la construirea celor cinci camere. Printre aceste semne figurau i
cartu ele sau scrierea cu imagini în chenare de form oval , cu numele a trei suverani – Khufu, Khnem Khufu
i Khnem. Nu erau gravate, ci trasate cu vopsea ro ie, a a cum ap reau în general semnele zidarilor în Egiptul
antic.
Egiptologii au putut doar s emit ipoteze riscante cu privire la semnifica ia numelui Khnem i n-au auzit
niciodat de vreun rege egiptean numit astfel. Ei nu au putut da o explica ie satisf c toare pentru prezen a
acestui nume. Dar tiau foarte bine cine a fost Khufu: acel faraon din dinastia a IV-a c ruia, din
nefericire, istoricii greci de mai tîrziu i-au dat numele Kheops. Descoperirea lui Vyse a stabilit în
sfîr it pentru ei data construirii piramidei; Khufu era cel care o în l ase, nu altcineva.
Cu toate acestea, mumia lui Khufu n-a fost descoperit nic ieri în interiorul piramidei.

1 * În mitologia egiptean , Amenti desemneaz t rîmul str b tut de zeul-soare pe timpul nop ii (împ r ia
 mor ilor) (n.tr.).
2 * Assuan, ora pe Nil în aval de cataracte (n.tr.).
 Capitolul IV

O noapte în Marea Piramid

Pisicile din Cairo, aflate pîn atunci într-o stare de somnolen , i-au deschis ochii verzi, au c scat cu
poft , iar apoi i-au întins l bu ele de catifea. Venea amurgul, ora cînd începea via a lor adev rat –
sporov ieli, incursiuni în c utarea hranei, vîn toare de oareci, dueluri, întîlniri amoroase. i eu tot la
amurg urma s m dedic uneia dintre activit ile cele mai stranii din via a mea. Stranie, dar lini tit .
Îmi propusesem s petrec o noapte întreag în interiorul Marii Piramide, s veghez timp de dou sprezece ore
în camera regelui, în timp ce întunericul domol va înv lui Africa. i iat -m , în sfîr it, în ad postul cel mai
uluitor construit vreodat pe planeta noastr .
Sigur, nu ajunsesem aici f r efort. Descoperisem c , de i oricine se putea apropia de Marea Piramid ,
aceasta nu era proprietate public . Apar inea guvernului egiptean. Nu puteai s intri în ea i s î i petreci
noaptea în una dintre înc perile sale tot a a cum nu puteai s p trunzi în locuin a altuia i s stai peste
noapte în cea mai bun camer .
De fiecare dat cînd un vizitator vrea s p trund în piramid , trebuie s pl teasc cinci pia tri pentru un
bilet cump rat de la Departamentul de Antichit i. A a c m-am dus acolo, cerînd cu optimism permisiunea de a
petrece o noapte în interiorul Marii Piramide. Nici dac a fi cerut permisiunea de a zbura pe Lun ,
func ionarul din fa a mea n-ar fi fost mai uluit.
Am încercat s îi explic pe scurt motivele cererii mele. Dup surpriza ini ial , fa a interlocutorului meu
a c p tat o expresie amuzat ; a început s zîmbeasc . M considera, din cîte mi-am dat seama, un candidat
foarte potrivit pentru o anumit institu ie în care pu ini dintre noi i-ar dori s devin locatari. Iat ce
îmi spuse în cele din urm :
„Nu mi s-a mai cerut niciodat a a ceva. Nu cred c ine de mine”.
M-a trimis la unul dintre superiorii s i ierarhici din acela i departament. Scena comic din biroul s u s-a
repetat. Optimismul începea s m p r seasc .
„Imposibil!”, declar al doilea func ionar, blajin, dar ferm, crezînd probabil c avea în fa a lui un
lunatic inofensiv. „Nu s-a mai pomenit a a ceva. Îmi pare r u.” Vocea lui s-a stins în timp ce el ridica din
umeri.
S-a ridicat de pe scaun ca s m conduc pîn la u a biroului.
Atunci preg tirea mea jurnalistic , care ruginise de cî iva ani, dar înc nu se risipise cu totul, a intrat
în joc cu îndr zneal . Am început s m cert cu el, reformulîndu-mi iar i iar cererea în alte feluri, i am
refuzat s plec. A sc pat de mine în cele din urm spunîndu-mi c problema nu inea de jurisdic ia
Departamentului de Antichit i.
Atunci de a cui jurisdic ie ine? – am întrebat eu. Nu tia foarte sigur, dar credea c ar fi cel mai bine
s m adresez poli iei.
Am în eles c solicitarea mea era cel pu in excentric i suficient ca eu s fiu considerat nebun. Totu i,
nu puteam renun a. Hot rîrea de a o duce la îndeplinire devenise o obsesie.
La sediul poli iei am descoperit o sec ie pentru permise. Pentru a treia oar am cerut permisiunea de a
petrece o noapte în piramid . Poli istul, ne tiind ce s fac cu mine, m-a trimis la eful s u. Acesta mi-a
cerut un r gaz ca s analizeze problema. Cînd am revenit, a doua zi, m-a trimis la Departamentul de
Antichit i!
M-am întors acas f r vreo speran c îmi voi mai atinge vreodat obiectivul.
Dar „dificult ile sînt adesea f cute pentru a fi înfrînte”. Banalitatea obositoare a acestui proverb nu
îi tirbe te cu nimic adev rul nepieritor. Urm toarea mea mutare a fost s ob in o audien la genialul
comandant al poli iei municipale din Cairo, El Lewa Russell Pacha. Am ie it din biroul s u cu un ordin scris,
care-i cerea efului poli iei din districtul în care se afla piramida s -mi ofere tot ajutorul de care aveam
nevoie pentru a-mi atinge scopul.
A a c , într-o sear , m-am prezentat la sec ia de poli ie Mena, la maiorul Mackersey, eful poli iei locale.
Am semnat într-un registru, poli ia r spunzînd astfel de siguran a mea pîn a doua zi. Un agent de la sec ie a
fost îns rcinat s m înso easc pîn la piramid i s -i dea instruc iuni poli istului înarmat ce p ze te
monumentul pe timpul nop ii.
În timp ce ne strîngeam mîna la plecare, maiorul Mackersey îmi spuse în glum : „Ne asum m un risc l sîndu-
v singur în untru o noapte întreag . N-o s arunca i în aer piramida, nu-i a a?”.
„V promit i asta, i c nu o s fug cu tot cu ea!”
„M tem”, ad ug el, „c va trebui s v închidem acolo. În fiecare sear încuiem intrarea cu un grilaj de
fier. Ve i fi deci prizonier timp de dou sprezece ore”.
„Perfect! Ast zi, nici un domiciliu n-ar fi mai pe placul meu decît acest gen de închisoare.”
 *

Drumul c tre piramid este umbrit de ni te copaci numi i lebbek . Din cînd în cînd mai vezi cîte o cas . În
cele din urm urc erpuind u or spre platoul unde se înal piramidele, cu ultima por iune într-o pant
abrupt . La volanul ma inii, m gîndeam c , dintre to i c l torii ce c lcaser pe aici în ultimele cîteva
secole, pu ini veniser cu o misiune atît de curioas ca a mea.
Am urcat delu orul de pe malul vestic al Nilului, unde Marea Piramid i bunul ei tovar , Sfinxul, vegheaz
în lini te asupra Africii de Nord.
Giganticul monument se profila în fa a mea, în timp ce înaintam pe nisipul amestecat cu pietre. Din nou,
priveam cu aten ie fe ele triunghiulare, înclinate ale piramidei, ce delimiteaz cel mai vechi edificiu din
lume, blocurile enorme ce se în irau de la baz spre vîrf, p rînd tot mai mici în perspectiv . Simplitatea
perfect a construc iei, lipsa oric rui ornament, absen a oric rei curbe între atîtea linii drepte nu tirbeau
cu nimic impun toarea m re ie a acestei crea ii.
Am p truns în piramida t cut prin deschiz tura s pat cîndva în flancul ei de califul al-Mamūn i am
început explorarea titanicului edificiu; mai fusesem acolo, este adev rat, dar acum era pentru prima dat
cînd veneam pentru o cercetare atît de stranie precum cea care m adusese din nou în Egipt. Dup ce am mers o
vreme, am ajuns la cap tul acestui tunel orizontal i am cotit-o pe coridorul de intrare originar al
piramidei.
Atunci, cu o tor în mîn , aplecîndu-mi capul aproape pîn la genunchi, am coborît de-a lungul coridorului
strîmt, jos, abrupt i lunecos. Pozi ia mea era cum nu se poate mai inconfortabil , în timp ce înclina ia
podelei de piatr m constrîngea s cobor mai repede decît a fi vrut.
Voiam ca, înainte de a sta în camera regelui, s examinez partea subteran a piramidei; în epoca modern
accesul la aceasta a fost limitat de un grilaj de fier ce împiedic publicul larg s intre în aceast zon
lugubr , unde s-ar putea sufoca. Mi-am reamintit pe nea teptate vechiul dicton latin facilis descensus Averni
* 1 , dar aceste cuvinte c p tau atunci o sumbr ironie. La lumina g lbuie a tor ei, nu vedeam decît piatra
cioplit în care fusese t iat podeaua pe care p eam. Cînd, în cele din urm , am g sit o cavitate pe partea
dreapt , am profitat de ocazie i m-am strecurat acolo ca s -mi îndrept mai spinarea cîteva minute. Am
descoperit c aceast cavitate nu era decît cap tul pu ului aproape perpendicular numit „fîntîna”, care
coboar de la jonc iunea pasajului ascendent cu marea galerie. Numele acesta este folosit i ast zi pentru c ,
timp de aproape dou mii de ani, s-a crezut c la fundul acestui pu ar fi ap . S-a descoperit c fundul
pu ului era perfect uscat doar atunci cînd Caviglia a cur at locul de gr mezile de sf rîm turi ce-l acopereau.
Aceast deschiz tur deloc atr g toare, scobit grosolan, ce se c sca în roca dur era i mai strîmt decît
pasajul pe care tocmai îl str b tusem. Am descoperit ni te mici adîncituri t iate în pere ii laterali,
paralele, de care cei ce încercau s urce î i puteau sprijini mîinile i picioarele, de i era periculos.
Neregulat i sinuoas , urca foarte mult, pîn ajungea la o înc pere mare, nefinisat , ca un castron. Este
ceea ce numim ast zi pe tera. Aceasta marca nivelul platoului stîncos pe care a fost în l at piramida. Pe tera
fost construit l rgind o sp rtur natural a rocii. Dincolo de aceasta, fîntîna a fost evident s pat în
zid rie, iar nu construit din blocuri de piatr , precum toate celelalte pasaje situate deasupra solului.
Aceast parte a fîntînii se l rgea, ceea ce f cea ascensiunea mai dificil aici decît pe por iunea mai strîmt
de sub pe ter .
În cele din urm am ie it din deschiz tura plin de sp rturi i rugozit i ce forma gura pu ului, ajungînd în
col ul de nord-vest al marii galerii.
De ce i cînd fusese s pat prin structura piramidei? Întrebarea se ivea de la sine i, în timp ce m
gîndeam la asta, mi-a venit deodat în minte r spunsul. Vechii egipteni care, marcînd sfîr itul unei epoci în
istoria piramidei, blocaser accesul la înc perile de mai sus i la marea galerie cu ajutorul a trei blocuri
de granit enorme fuseser nevoi i s - i sape o cale de ie ire; altfel, ar fi r mas îngropa i de vii în piramid .
tiam din propriile cercet ri c pu ul i pe tera fuseser construite în aceea i perioad ca i piramida
îns i, dar c atunci pu ul nu ajungea mai jos decît pe tera. Timp de milenii, n-a existat nici o leg tur
direct între pasajul superior i pasajul subteran.
Atunci cînd Marea Piramid i-a îndeplinit scopul misterios, ea a fost sigilat , lucru anticipat de primii
constructori, care l saser acolo materialul necesar i chiar strîmtaser extremitatea inferioar a pasajului
ascendent pentru a se putea insera aici cele trei blocuri de granit.
Cei ce au înf ptuit aceast ultim lucrare au s pat por iunea inferioar a fîntînii în roc pentru a- i croi
o cale de ie ire. Cînd au terminat i au plecat, a fost suficient s blocheze ie irea noii sec iuni s pate, în
punctul unde întîlnea pasajul descendent, apoi s urce din nou panta lung de 300 de picioare pîn la
intrarea original . Iat cum fîntîna, creat ini ial pentru a ajunge la pe ter , a devenit în cele din urm o
cale de ie ire din piramida cu c ile de acces blocate.
Am luat-o din nou pe drumul mai u or spre tunelul lung i abrupt ce permite comunicarea cu lumea
exterioar , pentru a-mi relua c l toria în inima platoului stîncos de la Giseh. Deodat , la un col , o umbr
m rit s-a proiectat de-a curmezi ul drumului, a a c m-am retras cî iva pa i, speriat, pîn cînd am în eles c
era chiar umbra mea. În acest loc ciudat te puteai a tepta la orice. Se puteau întîmpla lucrurile cele mai
stranii. Lunecînd i tîrîndu-m , am str b tut distan a relativ mic ce îmi mai r mînea de parcurs i am r suflat
u urat cînd am terminat de coborît, ajungînd pe o suprafa orizontal , de i m aflam într-un tunel i mai
strîmt. Am parcurs înc vreo zece yarzi tîrîndu-m , apoi am ajuns la intrarea deschis a celei mai bizare
înc peri pe care am v zut-o vreodat – a a-numita groap . Pe lungime avea mai pu in de 50 de picioare de la un
perete la cel lalt.
Acest cavou sumbru, situat chiar sub centrul piramidei, d dea impresia c era o lucrare abandonat în mare
grab ; p rea s fie o înc pere a c rei s pare în roca masiv fusese întrerupt brusc. Tavanul fusese terminat,
dar podeaua avea tot atîtea denivel ri ca o tran ee bombardat . Vechii zidari egipteni lucrau de obicei de
sus în jos pentru a s pa criptele în stînc , astfel c podeaua era terminat ultima. De ce aceast podea nu
fusese niciodat dus la bun sfîr it, de i construirea suprastructurii în l ate deasupra nivelului stîncii a
durat mai mult de o via de om? Aceast enigm arheologic n-a putut fi dezlegat înc de nimeni. Dar întreaga
piramid este de fapt o asemenea enigm .
Am sfî iat întunericul cu lumina tor ei mele i am îndreptat fasciculul spre mijlocul podelei. M-am
apropiat de acest punct i am examinat curios marginea unei g uri adînci ce se c sca larg, martor t cut al
faptului c , odinioar , c ut torii de comori ajunseser i aici; se trudiser în zadar s sape o groap în
groap . Am sim it atingerea nepl cut a aripilor unui liliac în timp ce acesta zbura pe deasupra capului meu,
ipînd în înc perea lipsit de aer. Am constatat c lumina tor ei tulbura somnul altor trei reprezentan i ai
acestei specii, ce st teau ag a i cu capul în jos de marginile neregulate ale g urii. F cînd un pas înapoi, am
mai trezit doi, care st teau atîrna i de tavan. Alarma i, tulbura i de lumina pe care, f r mil , o proiectam
asupra lor, liliecii zbur t ceau încoace i-ncolo ipînd, pentru ca apoi s dispar în întunericul pasajului de
intrare.
Am traversat podeaua denivelat i am ajuns la cel lalt cap t al înc perii, unde, în perete, se deschidea
un mic tunel. Era destul de larg ca s se strecoare prin el un om, dar atît scund, încît nu puteai decît s
te tîr ti pe burt , în praful depus acolo de milenii, i excursia nu era deloc amuzant . Am suportat-o totu i,
ca s pot examina extremitatea tunelului. Dup ce p trundea în stînc aproape 20 de yarzi, se oprea brusc;
aparent, ca i groapa, tunelul r m sese neterminat.
Aproape sufocat, am f cut cale-ntoars i-am ajuns la groapa f r aer; am aruncat o ultim privire de jur
împrejurul înc perii, iar apoi am f cut cale-ntoars spre nivelurile superioare ale piramidei. Cînd am ajuns
la cap tul pasajului scund, ce urca prin stînc urmînd o linie perfect dreapt , de 350 de picioare, înainte
de a continua sub forma unui coridor care traversa zid ria, m-am întins pe jos i, prin deschiz tura de sus,
ca printr-un telescop imens f r lentil , am privit spre cerul întunecat. Am z rit un punct argintiu,
str lucitor, u or de observat pe vastul fundal albastru-indigo; era Steaua Polar . Busola de la încheietura
mîinii mi-a permis s stabilesc direc ia, care era exact nordul. Opera primilor constructori reu ise s îmbine
m re ia cu precizia.
M-am tîrît înapoi prin pasajul abrupt i am ajuns în sfîr it în coridorul orizontal ce duce la camera
reginei. Dup vreo dou zeci de pa i eram sub tavanul înclinat, cu cele dou p r i întîlnindu-se în mijloc. Am
examinat cele dou canale de aerisire care porneau în sus din pere ii dinspre nord i sud. Ele demonstrau
clar c înc perea nu fusese niciodat mormînt, ci era menit s fie utilizat . Mul i au fost nedumeri i la
descoperirea acestor canale, în 1872, cînd s-a observat c ele se opreau la cinci inchi de înc pere, p rînd s
nu fi penetrat ini ial pere ii. Deci, a a cum au fost descoperite, prin ele n-ar fi putut circula aerul.
Aveau oare alt menire, necunoscut ? Cea mai bun explica ie este c ele i-au îndeplinit deja scopul i, la
fel ca restul pasajelor superioare din piramid , au fost complet astupate la capete cu alte blocuri de
piatr .
Waynman Dixon, un inginer constructor angajat în acel moment s realizeze ni te lucr ri nu departe de
piramid , a descoperit din întîmplare aceste tuburi de ventila ie în ziua cînd, din curiozitate, examina
pere ii din camera reginei. A remarcat c un perete, care suna a gol într-un anumit loc, p rea i u or cr pat.
A spart peretele în acel loc i, la cinci inchi de suprafa , a g sit un mic canal. Prin acela i procedeu, a
mai descoperit un canal de ventila ie în peretele opus. Ambele canale traverseaz corpul piramidei: acest
lucru a fost demonstrat de curînd cu ajutorul unor sonde, care au fost introduse în ele pe o lungime de
circa 200 de picioare.
M-am întors în coridorul orizontal i am mers pîn în punctul unde d în marea galerie. Apoi, am parcurs
încet 150 de picioare pîn la cap tul acestei pante abrupte. În timp ce urcam, am început s simt o u oar
sl biciune, cauzat de faptul c inusem post trei zile. În cele din urm , m-am oprit pentru cîteva secunde pe
treapta înalt de trei picioare din cap t, plasat astfel încît s fie aliniat perfect cu axa vertical a
piramidei. Dup cî iva pa i prin anticamer , m-am aplecat ca s trec pe sub blocul de granit ce coboar din
pere ii laterali cu caneluri, blocînd ie irea de pe acest coridor orizontal, i am ajuns în înc perea cea mai
important a piramidei, faimoasa camer a regelui.
 *

i aici, prezen a a dou canale de ventila ie, fiecare avînd în jur de nou inchi p tra i, spulbera teoria
mormîntului. Orificiile din pere ii înc perii nu fuseser niciodat astupate, ca acelea din camera reginei,
îns fuseser umplute cu pietre, pe care colonelul Vyse a trebuit s le extrag atunci cînd a încercat s î i
dea seama care este func ia acestor canale. Era extrem de probabil ca aceste canale s fi fost umplute în
aceea i perioad în care s-a încercat i mascarea celorlalte amenaj ri interioare din partea piramidei de
deasupra nivelului solului.
Am proiectat flac ra tor ei pe pere ii goi i pe tavanul neted, admirînd înc o dat îmbinarea perfect a
imenselor blocuri de granit lefuit, apoi am început s merg încet de-a lungul zidurilor, examinînd cu
aten ie toate pietrele, una dup alta. Pentru a se ob ine aceste blocuri fuseser despicate în dou stîncile
roz din îndep rtatul Syene. Ici-colo, pe jos i pe ziduri, se vedeau cicatricele l sate de investiga iile
zadarnice ale c ut torilor de comori. În partea de est unele dintre lespezile podelei disp ruser , fiind
înlocuite cu p mînt b t torit, în timp ce spre nord-vest se c sca o gaur dreptunghiular adînc . Un bloc lung
de piatr aspr , ce f cuse cîndva parte din podea i astupase gaura aceea, era sprijinit de un perete,
abandonat acolo, poate, cîndva, de arabi. La o distan de doar cî iva inchi, paralel cu acest bloc, se afla
sarcofagul cu pere i netezi, sem nînd cu un sicriu: f r capac, izolat, era singurul obiect din înc pere. Era
a ezat exact pe direc ia nord-sud.
Blocul de piatr desprins din podea putea fi folosit drept scaun. M-am instalat deci pe el, a ezîndu-m
turce te, i m-am preg tit s -mi petrec acolo restul nop ii.
La dreapta îmi pusesem p l ria, jacheta i pantofii; la stînga, tor a înc aprins , un termos cu ceai cald,
dou sticle cu ap rece, blocnotesul i stiloul meu Parker. O ultim privire prin înc pere, apoi c tre
sarcofagul gol de lîng mine, dup care am stins tor a.
Aveam lîng mine o lantern electric puternic pe care o puteam aprinde oricînd.
Cufundat brusc în întunericul total, nu puteam decît s m întreb ce-o s mi se întîmple pîn diminea .
Singurul lucru pe care îl puteam face în aceste stranii circumstan e era s a tept.
Minutele se scurgeau încet, în timp ce, tot atît de încet, „sim eam” c aceast camer a regelui era
înzestrat cu o atmosfer puternic , o atmosfer pe care nu pot s o numesc altfel decît „mediumnic ”. Fiindc
îmi deschisesem mintea, men inîndu-mi o sensibilitate pasiv i o atitudine negativ , astfel încît s pot
înregistra perfect orice eveniment care s-ar petrece dincolo de domeniul realit ii fizice. Voiam ca nici o
prejudecat personal , nici o preconcep ie s nu împiedice receptarea a orice ar fi putut veni c tre mine din
vreo surs inaccesibil celor cinci sim uri ale noastre. Treptat, îmi sub iam firul gîndurilor, pîn cînd
mintea mi s-a golit pe jum tate.
Iar apoi lini tea ce-mi cuprindea astfel spiritul mi-a permis s con tientizez cu acuitate alt lini te,
cea care îmi cuprindea via a. Lumea, cu tumultul i agita ia ei, mi se p rea atît de departe, de parc n-ar fi
existat niciodat . Nu auzeam nici un sunet, nici o oapt din întuneric. În împ r ia piramidei, lini tea este
adev rata suveran , o lini te care a început din Antichitatea preistoric i pe care nici o p l vr geal a
turi tilor n-ar putea-o alunga cu adev rat, deoarece fiecare noapte o readuce, des vîr it , inspirînd o team
amestecat cu respect.
Am început s con tientizez atmosfera puternic din înc pere. Pentru persoanele sensibile este o experien
perfect normal i comun s con tientizeze atmosfera caselor vechi, iar experien a mea a început cam la fel.
Cu cît trecea timpul, cu atît devenea mai intens , la fel ca i sentimentul c totul în jurul meu era
str vechi, f cîndu-m s simt c secolul XX îmi fugea de sub picioare. Totu i, respectînd hot rîrea pe care mi-
o impusesem, n-am opus nici o rezisten acestui sentiment: ba chiar l-am l sat s se intensifice.
În mine a început s se strecoare senza ia stranie c nu sînt singur. Sim eam c în întuneric ceva
însufle it, viu începe s palpite, s ia na tere. Senza ie vag , dar real , iar aceasta, combinat cu
sentimentul tot mai puternic c trecutul se întoarce, m f cea s con tientizez ceva „mediumnic”.
Totu i, nimic definit, nimic clar delimitat nu se degaja din acest sentiment vag i general al unei
prezen e stranii, pulsînd în întuneric. Orele se scurgeau una dup alta, iar contrar a tept rilor mele, se
f cea tot mai frig. Efectul postului de trei zile, pe care l-am inut pentru a-mi ascu i sim urile, se
manifesta acum prin frisoane din ce în ce mai evidente. Prin canalele înguste de aerisire, aerul rece,
p trunzînd în camera regelui, se strecura pe sub bariera inutil a hainelor mele sub iri. Am început s
dîrdîi. M-am ridicat i am îmbr cat jacheta pe care o d dusem jos cu doar cîteva ore în urm , pentru c îmi
era foarte cald. Dar iat ce ne rezerv Orientul în anumite perioade ale anului – c ldur torid în timpul
zilei, sc dere mare de temperatur în timpul nop ii.
Pîn acum gurile acestor canale de aerisire n-au fost descoperite nic ieri în exteriorul piramidei, de i
se cunoa te zona aproximativ a amplas rii lor. Unii egiptologi s-au îndoit chiar c aceste canale ar fi fost
construite pîn afar . R cirea total a aerului din interior în timpul experien ei mele d în sfîr it un r spuns
acestei probleme.
 Mi-am reluat locul pe scaunul meu de piatr i m-am l sat iar i înv luit de lini tea ap s toare, mormîntal ,
i de întunericul atotst pînitor din înc pere. Vegheam cu sufletul docil. F r nici un motiv, mi-am reamintit
c undeva la est Canalul Suez continua s - i traseze linia dreapt printre nisipuri i mla tini, iar apoi m-am
gîndit la Nil, maiestuoasa coloan vertebral a inutului.
Strania lini te mormîntal din înc pere, sicriul de piatr gol de al turi nu erau f cute s - i lini teasc
nervii, iar întreruperea veghii p rea s mai fi întrerupt i altceva, c ci mi-am dat seama foarte repede c
perceperea unei vie i invizibile prezente undeva în jurul meu se transforma rapid în certitudine. Da, foarte
aproape de mine era ceva palpitînd, viu, de i tot nu vedeam nimic. M-am sim it atunci deodat cople it dîndu-
mi seama cît sînt de izolat i realizînd situa ia stranie în care m aflam. A adar, eram singur-singurel într-
o înc pere bizar coco at la peste 200 de picioare deasupra solului, mult deasupra celor un milion de
locuitori ai ora ului Cairo, înv luit de un întuneric de nep truns, z vorît i întemni at într-o construc ie
stranie la marginea unui de ert ce se întindea pe sute de mile, în timp ce lîng aceast construc ie – poate
cea mai veche din lume – se afla sinistra necropol a unei vechi capitale.
Pentru mine – care am cercetat în profunzime lumea psihic , misterele oculte, vr jile i magia Orientului
– vasta camer a regelui s-a umplut de fiin e nev zute, spirite ce p zeau venerabilul monument. Te a teptai
ca dintr-o clip în alta o voce spectral s sparg t cerea atotst pînitoare. Acum le mul umeam celor ce
construiser canalele strîmte de ventila ie, ce aduceau în str vechea înc pere un flux slab, dar constant de
aer proasp t. Ce conteaz c aerul a avut de str b tut aproape 300 de picioare prin piramid înainte de a
ajunge aici? Cu toate acestea, era bine-venit. Sînt un om obi nuit cu singur tatea, ba chiar îmi place s m
bucur de ea, dar în singur tatea acestei înc peri era ceva straniu, însp imînt tor.
Întunericul ce înv luia totul începea s -mi apese capul ca o greutate de fier. În mine tremura u or umbra
unei frici involuntare. Am alungat-o imediat. Nu de curaj fizic era nevoie pentru a sta în inima acestui
monument pustiu, ci de o anumit t rie moral . Dup toate aparen ele, nici un arpe nu avea s ias din vreo
gaur sau cr p tur , nici un vagabond nu avea s se ca ere pe pere ii înclina i ai piramidei ca s se refugieze
aici la c derea nop ii. De fapt, singurele vie uitoare pe care le v zusem fuseser un oarece speriat, peste
care am dat la începutul serii în pasajul orizontal, ce începuse s alerge între pere ii de granit în care nu
era nici o cr p tur , încercînd disperat s scape de temuta lumin a tor ei mele, dou opîrle verzi-g lbui
incredibil de b trîne, pe care le-am descoperit tîrîndu-se pe „tavanul” ni ei din camera reginei, i, în
cele din urm , liliecii din subteran. Trebuie s adaug i c vreo cî iva greieri îrîiser cu înver unare cînd
am intrat în marea galerie, dar se opriser la scurt timp dup aceea. Iar acum, lini tea netulburat st pînea
în întreaga piramid . Nimic de natur fizic nu putea cauza cuiva vreun r u aici. i totu i, un vag sentiment
de disconfort, ca i cum m-ar fi urm rit ni te ochi nev zu i, m-a cople it pentru a doua oar . Locul acela avea
un mister ca de vis, o irealitate fantomatic …

Anumite vibra ii ale energiei, sunetului i luminii dep esc capacit ile noastre de percep ie normale.
Cîntece vesele i discursuri grave ajung, în toat lumea, la urechile ascult torilor ce a teapt cu
înfrigurare, dar ace tia n-ar percepe nimic dac nu ar avea radioreceptoarele reglate pe frecven a corect .
Ie isem din starea de veghe pur receptiv , concentrîndu-m acum, pentru a-mi focaliza toat aten ia, într-un
efort de a str punge t cerea întunecat ce m înconjura. Dac , drept rezultat, capacitatea mea de
con tientizare fusese ridicat temporar la un nivel anormal de intensa concentrare interioar , cine va putea
pretinde c e imposibil s fi început s detectez prezen a unor for e invizibile?
Tot ce tiu este c , atunci cînd „m-am reglat”, printr-o metod de concentrare a aten iei interiorizat pe
care o înv asem cu mult timp înainte de aceast a doua vizit în Egipt, mi-am dat seama c ni te for e ostile
invadaser camera. Era ceva ce se apropia, ceva ce mi se p rea malefic, periculos. O fric f r nume a început
s îmi pîlpîie în suflet, reaprinzîndu-se iar i iar la scurt timp dup ce o alungam. Continuam s aplic
metoda concentr rii intense, îndreptate spre un singur punct, în interior, sentimentul i-a urmat cursul, ca
de obicei, transformîndu-se în viziune. Umbre au început s zboare de colo colo în înc perea f r umbre; pu in
cîte pu in, au început s capete o form mai clar , iar deodat au ap rut ni te figuri sinistre, foarte aproape
de fa a mea. În fa a ochilor min ii mele se distingeau clar imagini sinistre. Apoi o vedenie întunecat s-a
apropiat, fixîndu-m cu o privire sinistr i în l îndu- i mîinile într-un gest amenin tor, ca i cum ar fi
vrut s -mi inspire un respect amestecat cu fric . Spirite str vechi p reau s se fi strecurat pîn aici din
necropola vecin , o necropol atît de veche, încît mumiile se pref cuser în rîn în sarcofagele lor de
piatr ; umbrele ag ate de ele urcau pîn în locul unde st team de veghe. Îmi aminteam de toate legendele
despre spectrele malefice care bîntuie zona din jurul piramidelor, cu acelea i detalii nepl cute cu care
fuseser povestite de arabii dintr-un sat nu prea îndep rtat. Cînd i-am spus unui tîn r prieten arab c aveam
inten ia s petrec o noapte în piramid , a încercat s m conving s -mi schimb hot rîrea.
„Fiecare palm de p mînt este bîntuit ”, m avertizase el. „În locul acela este o întreag armat de
fantome i de duhuri rele.”
Iar acum puteam constata c avertismentul s u nu era neîntemeiat. Figuri spectrale începuser s se tîrasc
în înc perea întunecat în care m aflam, mi unînd pretutindeni; senza ia vag de nelini te ce pusese st pînire
pe mine mai devreme devenea acum cît se poate de justificat . Sub o asemenea tensiune, undeva spre centrul
acelui lucru inert care era corpul meu, am observat c inima îmi b tea ca un ciocan. Teama de supranatural,
care st la pînd în adîncul inimii fiec ruia, m cuprindea înc o dat . Teama, frica, oroarea î i ar tau pe
rînd fa a hidoas . Involuntar, mîinile mi se încle tau ca ni te menghine. Dar eram hot rît s continui i, cu
toate c aceste forme fantomatice ce bîntuiau prin înc pere la început m-au însp imîntat, în cele din urm m-
au f cut s -mi mobilizez toate rezervele disponibile de curaj i combativitate.
Aveam ochii închi i i totu i aceste forme cenu ii, lunecoase, vaporoase îmi intrau în raza vederii
interioare. i emanau mereu o ostilitate implacabil , o îndîrjire atroce de a m împiedica s -mi ating scopul.
Eram înconjurat de entit i potrivnice. Ar fi fost u or s pun cap t acestei experien e aprinzînd lanterna
sau s rind în picioare i ie ind din înc pere – dac str b team în fug cele cîteva sute de picioare pîn la
grilajul de la intrare, paznicul înarmat m-ar fi f cut s m simt mai lini tit prin simpla lui prezen . Chinul
acesta era o form subtil de tortur , care îmi h r uia sufletul, în timp ce corpul îmi r mînea neatins. Dar
ceva din mine îmi spunea la fel de implacabil c trebuie s rezist pîn la cap t.
În sfîr it a venit i punctul culminant. Spirite monstruoase, orori sinistre, infernale, forme cu aspect
grotesc, nebunesc, s lbatic, demonic s-au adunat în jurul meu, iar repulsia pe care mi-o inspirau îmi
pricinuia o suferin inimaginabil . În cîteva minute, am tr it emo ii a c ror amintire nu m va p r si
niciodat . Aceast scen incredibil îmi r mîne viu întip rit în memorie. Niciodat n-a încerca s repet o
asemenea experien ; niciodat nu voi mai petrece o noapte în inima Marii Piramide.
Totul s-a terminat ciudat de brusc. Maleficii invadatori fantomatici au disp rut în întunericul de unde
r s riser , pe t rîmurile sumbre ale mor ilor, luîndu- i cu ei tot cortegiul de orori otr vitoare. Cu nervii pe
jum tate zdruncina i, am sim it o u urare imens , ca un soldat atunci cînd un bombardament violent înceteaz
brusc.
Nu tiu cît timp s-a scurs pîn cînd mi-am dat seama de o alt prezen în înc pere, a cuiva prietenos i
binevoitor ce st tea la intrare i m privea cu bun tate. Sosirea sa a însemnat o schimbare total de atmosfer
– o schimbare în bine. Adusese cu sine ceva curat i s n tos. Un element nou a început s -mi influen eze
fiin a sensibil extenuat , lini tind-o, alinînd-o. S-a apropiat de scaunul meu de piatr i am v zut c era
urmat de o alt figur . S-au oprit al turi de mine, studiindu-m cu gravitate; privirile lor erau pline de
semnifica ii profetice. Am sim it c se apropie un moment important din via a mea.
Apari ia acestor dou fiin e lua în viziunea mea o form de neuitat. Robele lor albe, sandalele pe care le
aveau în picioare, în elepciunea întip rit în tr s turile lor, statura înalt , toate acestea îmi revin imediat
în minte. În plus, purtau însemnele inconfundabile ale rangului lor – mari preo i ai unui vechi cult
egiptean. Îi înconjura un fel de aur , luminînd într-un mod cît se poate de straniu i o parte a înc perii.
Într-adev r, nu p reau s fie ni te simpli oameni, avînd înf i area str lucitoare a semizeilor; chipul lor
emana o lini te monahal .
St teau împietri i ca ni te statui, studiindu-m , cu mîinile împreunate pe piept, în t cere.
Func ionam oare într-o a patra dimensiune, treaz i con tient în vreun ev îndep rtat din trecut? Sim ul
timpului se întorsese oare în vremurile de început ale Egiptului? Nu, imposibil, c ci mi-am dat seama c cei
doi m vedeau i erau pe punctul s mi se adreseze.
Siluetele lor înalte s-au aplecat în fa ; buzele unuia din ei au p rut c se mi c , în timp ce fa a lui
aproape c o atingea pe a mea; ochii s i aveau str lucirea unei fl c ri imateriale i vocea lui îmi sun în
ureche.
„De ce-ai venit tu în acest loc, c utînd s evoci puterile secrete? C ile muritorilor nu- i sînt de
ajuns?”, m întreb el.
Nu sim ul fizic al auzului m-a ajutat s percep aceste vorbe; cu siguran , nici o vibra ie sonor nu
tulburase lini tea înc perii. Totu i, mi se p rea c le aud, cam a a cum un surd, înzestrat cu un aparat
auditiv electric, poate percepe cuvintele vibrîndu-i în timpanul artificial, cu deosebirea c le auzisem în
partea interioar a timpanului. Vocea care-mi parvenea putea fi, într-adev r, numit voce mental , pentru c
am auzit-o cu siguran în cap, îns asta ar putea da impresia gre it c nu era decît un gînd. Or, nimic n-ar
putea fi mai eronat. Era o voce.
„Nu”, am r spuns eu.
Iar el îmi spuse: „Furnicarul mul imilor din ora e lini te te inima tremur toare a omului. Pleac , întoarce-
te la tovar ii t i i vei uita repede capriciul ce te aduce aici”.
„Nu se poate”, am r spuns eu din nou.
Mai f cu un efort.
„Poteca visului te va duce departe de poarta ra iunii. Unii s-au aventurat pe aceast cale, dar s-au
întors nebuni. Întoarce-te cît mai este timp i urmeaz calea sortit muritorilor.”
 Dar eu am cl tinat din cap, murmurînd: „Trebuie s urmez aceast cale. Alta pentru mine nu mai exist ”.
Silueta preotului se apropie atunci i mai mult, aplecîndu-se iar spre locul unde st team.
I-am v zut chipul b trîn profilîndu-se în întunericul din jur. Îmi opti iar la ureche: „Cine intr în
contact cu noi pierde orice leg tur cu lumea. E ti în stare s mergi singur?”.
„Nu tiu”, am r spuns.
Din întuneric îmi parvenir ultimele sale cuvinte: „Fie. Ai ales. Alegerea ta este de-acum înainte f r
drept de apel. R mîi cu bine”. i disp ru.
Am r mas singur cu cel lalt spirit, care pîn atunci jucase doar rolul de martor t cut.

Veni mai aproape, astfel c acum st tea în fa a sarcofagului de marmur . Avea o fa de om foarte, foarte
b trîn. N-am îndr znit s încerc s -i ghicesc num rul anilor.
„Fiule”, spuse el calm, „puternicii st pîni ai puterilor secrete te-au luat în mîinile lor. Trebuie s
fii condus în aceast noapte în Sala de Înv tur . Întinde-te pe aceast piatr ! În vechime, ar fi fost colo,
pe un pat de papirus”, mai zise el ar tînd spre sarcofag.
Nici nu mi-a trecut prin minte s nu-i dau ascultare misteriosului meu vizitator. M-am întins pe spate.
Ce s-a întîmplat imediat dup aceea nu-mi este nici acum foarte clar. Parc mi-ar fi dat pe nea teptate o
doz de anestezic special, ce- i f cea lent efectul, pentru c to i mu chii mi s-au încordat, dup care o
letargie paralizant a început s -mi cuprind membrele. Tot corpul mi-a devenit greu i a în epenit. Mai
întîi, picioarele mi s-au f cut tot mai reci, senza ie care urca încet, pîn la genunchi, de unde a continuat
s urce. Era ca i cum a fi c zut i m-a fi cufundat pîn la brîu într-un morman de z pad în timpul unui urcu
pe munte. Membrele inferioare îmi erau acum total anesteziate.
Mi se p rea apoi c intru într-o stare de semisomnolen i în sufletul meu s-a strecurat un presentiment
misterios al apropierii mor ii. Totu i, nu eram nelini tit, întrucît de mult vreme m eliberasem de
ancestrala fric de moarte i ajunsesem la acceptarea cu în elepciune a inevitabilit ii ei.
Pe m sur ce strania senza ie de frig continua s m cuprind , urcîndu-mi pe ira spin rii, cuprinzîndu-mi
tot corpul, am sim it c m cufundam, con tient, spre un punct central al creierului meu, în timp ce
respira ia îmi devenea tot mai slab .
Cînd senza ia de frig a ajuns i la piept i restul corpului îmi era complet paralizat, am avut un fel de
stop cardiac, dar a trecut imediat i am în eles c suprema criz nu era prea departe.
Dac a fi fost capabil s -mi descle tez maxilarele, poate a fi rîs de primul gînd ce mi-a venit atunci.
Iat -l: „Mîine, cadavrul meu va fi g sit în Marea Piramid , iar totul se va fi terminat pentru mine”.
Eram sigur c toate senza iile pe care le resim eam aveau drept cauz trecerea spiritului meu de la via a
fizic spre t rîmurile de dincolo de moarte.
De i tiam perfect c experimentam toate senza iile unui muribund, nu opuneam nici o rezisten .
În sfîr it, am ajuns la o stare de concentrare maxim , iar un ultim vîrtej nebunesc mi s-a dezl n uit în
creier. Mi se p rea c eram prins într-un ciclon tropical i c urcam printr-o gaur strîmt ; apoi, pentru o
clip , m-a sugrumat teama c voi fi proiectat în spa iul infinit, am f cut un salt în necunoscut… i m-am
sim it Liber !
Nici un alt cuvînt n-ar putea reda încînt toarea senza ie de eliberare pe care am resim it-o atunci. M
transformasem într-o fiin mental , f cut din gîndire i sentiment, debarasat de toate piedicile corpului
greoi, de carne, ce m inuse prizonier. Ie isem ca o n luc din trupul meu p mîntesc, eram asemenea unui mort
ce iese din mormînt, dar, cu siguran , f r s -mi fi pierdut nici o f rîm de con tiin . De fapt, sentimentul
existen ei mele era mult mai intens decît înainte. Mai presus de toate, odat cu aceast trecere spre o
dimensiune superioar , m sim eam liber , fericit, melancolic de liber, în aceast a patra dimensiune în care
p trunsesem.
Mai întîi m-am trezit culcat pe spate, la orizontal , asemenea corpului pe care tocmai îl p r sisem,
plutind deasupra blocului de piatr . Apoi am sim it parc atingerea unei mîini nev zute ridicîndu-m în
picioare, împingîndu-m pu in în fa . În sfîr it, am avut sentimentul curios c sînt în picioare i în acela i
timp c plutesc.
M-am uitat la corpul de carne abandonat, care z cea nemi cat pe blocul de piatr . Fa a f r expresie era
întoars spre tavan; ochii erau întredeschi i, l sînd s se vad lucirea pupilelor. Bra ele erau împreunate pe
piept – nu-mi aduceam aminte s fi f cut asta. Cineva s mi le fi împreunat astfel f r s -mi fi dat seama?
Picioarele i labele picioarelor, întinse, se atingeau. Iat forma mea aparent moart , forma din care m
retr sesem.
Am remarcat o dîr sub ire de lumin argintie pe care o emanam eu, noul eu , spre f ptura ce- i dormea
somnul cataleptic întins pe blocul de piatr . Era surprinz tor, dar i mai surprinz toare a fost descoperirea
c acel misterios cordon ombilical psihic lumina i col ul din camera regelui unde pluteam; pietrele
zidurilor se vedeau astfel ca sub un suav clar de lun .
Nu eram decît o fantom , o creatur f r corp plutind în spa iu. Am în eles, în sfîr it, de ce egiptenii
în elep i de alt dat aleseser pas rea ca simbol hieroglific al sufletului omenesc. Mi se p ruse c crescusem
în în l ime i în l ime, c îmi întinsesem parc ni te aripi. Nu m ridicasem oare în aer i r m sesem plutind
deasupra corpului meu îndep rtat, ca o pas re ce zboar în înaltul cerului i plute te în cerc în jurul unui
punct? Nu aveam senza ia c sînt înconjurat de un mare vid? Da, hot rît lucru, simbolul înaripat fusese bine
ales.
Da, pluteam în spa iu, îmi descîlceam sufletul de pe ghemul lui muritor, m scindasem în dou p r i gemene,
p r sisem lumea pe care o cunoscusem atîta timp. Aveam sentimentul c am devenit o fiin eteric , extrem de
u oar , în acest al doilea corp pe care îl ocupam acum. Privind c tre blocul de piatr rece pe care z cea
corpul meu, mi s-a înfiripat o idee în minte. A prins contur, pentru o clip , în aceste cuvinte concise:

Este starea mor ii. tiu acum c sînt un suflet, c pot s tr iesc separat de corp. Voi crede asta mereu,
deoarece am avut aceast experien .

Acest gînd m inea în strînsoarea lui ca o ghear de fier, în timp ce pluteam deasupra l ca ului trupului
meu, r mas gol. Experimentasem supravie uirea prin metoda, dup mine, cea mai satisf c toare – murind cu
adev rat, apoi înviind! Continuam s -mi privesc trupul întins pe spate. M fascina întru cîtva. Forma aceea
îndep rtat era ceea ce, atî ia ani, considerasem c sînt eu? Am în eles atunci cît se poate de clar c nu era
decît o mas de carne, incon tient , f r inteligen . Privind acei ochi orbi, incapabili s reac ioneze, ironia
întregii situa ii m-a frapat. Trupul meu p mîntesc m inuse cu adev rat prizonier pe mine, „eul” meu real,
dar acum dobîndisem libertatea. Înainte eram purtat de ici colo pe aceast planet de un organism pe care-l
confundasem mult timp cu eul meu real, central.
P rea c senza ia de gravita ie disp ruse; literalmente, pluteam în aer, sim indu-m în mod straniu pe
jum tate suspendat, pe jum tate stînd în picioare.
Deodat , ap ru lîng mine b trînul preot, grav, imperturbabil. Cu ochii migdala i, cu chipul i mai
înnobilat, se ruga: „O, Amon, Amon, care e ti în ceruri, întoarce- i fa a spre trupul mort al fiului t u i f -
l s fie bine în lumea spiritului. Gata”. Apoi îmi spuse: „Ai înv at acum marea lec ie. Omul, al c rui
suflet s-a n scut din Cel Nemuritor, nu poate niciodat s moar cu adev rat . Pune pe hîrtie acest adev r în
cuvinte cunoscute oamenilor. Prive te!”.
i în spa iul din jur s-a conturat chipul unei femei pe care abia mi-o aminteam, la înmormîntarea c reia
asistasem cu peste dou zeci de ani în urm ; apoi, tr s turile familiare ale unui b rbat ce fusese pentru mine
mai mult decît un prieten i pe care îl v zusem ultima oar odihnind în sicriu cu doisprezece ani în urm ; i,
în fine, chipul frumos i zîmbitor al unui copil despre care tiam c murise în urma unei c z turi.
Ace tia trei m priveau, cu un aer lini tit, iar vocile lor prietenoase s-au f cut auzite din nou în jurul
meu. Am schimbat cîteva vorbe cu ace ti a a-zi i mor i, care s-au estompat apoi i au disp rut.
„Tr iesc i ei”, spuse marele preot, „ca i tine, ca i aceast piramid îns i, care a v zut murind o
jum tate de lume i care a supravie uit. Afl , fiule, c în acest str vechi sanctuar se afl m rturia pierdut a
primelor rase omene ti i a învoielii pe care au încheiat-o cu creatorul lor prin primul dintre marii s i
profe i. Afl i c oameni ale i au fost adu i aici pe vremuri, pentru a li se ar ta aceast învoial i pentru
ca ei s se întoarc la ai lor p strînd viu marele secret. Du cu tine acest avertisment: atunci cînd oamenii
î i abandoneaz creatorul i î i privesc semenii cu ur , cum s-a întîmplat i cu conduc torii Atlantidei pe
timpul c rora a fost construit aceast piramid , sînt strivi i de greutatea propriei nedrept i, a a cum a fost
nimicit poporul Atlantidei. Nu creatorul a scufundat Atlantida, ci egoismul, cruzimea, orbirea spiritual
ale poporului ce locuia pe acele insule condamnate. Creatorul îi iube te pe to i oamenii, dar existen a lor
este supus legilor nev zute pe care le-a statornicit pentru ei. Ia deci cu tine acest avertisment”.
M cuprinse o dorin arz toare de a cunoa te misterioasa învoial . Se pare c spiritul îmi citi gîndurile,
pentru c spuse cu promptitudine: „Toate la timpul lor. Nu înc , fiule, nu înc ”.
M-am sim it profund dezam git.
M privi cîteva clipe.
„Nici unui reprezentant al poporului t u nu i s-a îng duit pîn acum s vad a a ceva. Dar, deoarece e ti
priceput la aceste lucruri i ai venit printre noi cu inima plin de bun voin i în elegere, vei fi r spl tit.
Vino cu mine!”
i atunci s-a întîmplat ceva straniu. Mi s-a p rut c am intrat într-un fel de com par ial ; mi-am pierdut
pentru moment cuno tin a, iar primul lucru pe care l-am con tientizat dup aceea a fost c fusesem dus
altundeva. M aflam pe un coridor lung unde plutea o lumin blînd , de i nu se vedea vreo lamp sau vreo
fereastr : m-am gîndit c sursa de lumin nu era decît aura aceea din jurul înso itorului meu, combinat cu
radia ia cordonului str lucitor de eter ce se întindea în spatele meu. Mi-am dat seama totu i c acestea nu ar
fi fost de ajuns ca s o explice. Pere ii erau din piatr colorat într-un trandafiriu str lucitor, iar
îmbin rile lespezilor erau de o extrem fine e. Podeaua era înclinat , coborînd, exact în acela i unghi în
care coboar i intrarea în piramid . Zid ria era perfect finisat . Pasajul era p trat i destul de scund, dar
f r ca aceasta s incomodeze. Nu am reu it s descop r de unde provenea lumina misterioas ; totu i, interiorul
str lucea ca i cum ar fi fost luminat de o lamp 2 .
Marele preot mi-a spus s -l urmez pu in în pasajul ce cobora. „Nu privi înapoi, nu întoarce capul”, m-a
avertizat el. Am coborît un timp, apoi am v zut o înc pere mare, asem n toare unui templu, deschizîndu-se la
cap tul pasajului. tiam cu precizie c m aflu în sau sub piramid , dar nu mai v zusem un asemenea pasaj ori o
asemenea înc pere. Evident, erau secrete i nu fuseser descoperite pîn acum. Am fost extrem de tulburat de
aceast revela ie surprinz toare, iar o curiozitate la fel de mare m f cea s m întreb pe unde se intra aici.
În cele din urm , a trebuit s întorc capul i s arunc o privire rapid în urm , unde speram s descop r u a
secret . P trunsesem acolo cumva, dar nu v zusem nici o intrare; cu toate acestea, am observat c la cap tul
îndep rtat ceea ce ar fi trebuit s fie o deschiz tur era închis de blocuri p trate i aparent cimentate. M-am
trezit cercetînd un perete orb; apoi am fost atras ame itor de repede de o for irezistibil , pîn cînd toat
scena a disp rut i am început din nou s plutesc în spa iu. Am auzit cuvintele: „Nu înc , nu înc ”, repetate
ca un ecou, iar dup cîteva clipe mi-am rev zut corpul inert i incon tient z cînd pe piatr .
Un murmur veni dinspre marele preot: „Fiule, nu conteaz dac descoperi sau nu u a. G se te numai în
spiritul t u pasajul secret ce te va conduce în înc perea ascuns din sufletul t u i vei g si ceva cu adev rat
pre ios. Misterul Marii Piramide este misterul propriului eu. Înc perile secrete, str vechile m rturii, toate
sînt cuprinse în tine. Iat înv tura piramidei: omul trebuie s se întoarc spre interior, s se aventureze
spre centrul necunoscut al fiin ei sale pentru a- i g si sufletul, a a cum trebuie s se aventureze spre
adîncurile necunoscute ale acestui templu pentru a-i descoperi secretul suprem. R mîi cu bine!”.
Spiritul meu a fost prins într-un fel de vîrtej care m lua cu sine; alunecam neajutorat în jos, tot mai
jos; o toropeal grea m-a cuprins i mi se p rea c o s m dizolv din nou în corpul meu fizic. Îmi încordam
voin a, încercînd s pun în mi care mu chii în epeni i, dar degeaba; în cele din urm , mi-am pierdut
cuno tin a…
Am deschis ochii tres rind brusc, în bezna neagr ca smoala. Cînd m-am mai dezmor it, mi-am c utat pe
bîjbîite lanterna i am aprins-o. Eram din nou în camera regelui, înc prad unei violente emo ii, atît de
emo ionat de fapt, încît am s rit în picioare i am strigat; ecourile vocii mele se întorceau atenuate. Dar,
în loc s simt podeaua sub picioare, am sim it c m pr bu eam în gol. Doar prinzînd cu mîinile blocul de
piatr i ag îndu-m de marginile lui am evitat aceast c dere. Am în eles atunci ce se petrecuse. Cînd am vrut
s m ridic, ajunsesem f r s îmi dau seama cu picioarele la cap tul blocului de piatr , deasupra g urii s pate
în col ul de nord-vest al podelei.
Mi-am venit în fire i m-am c rat înapoi, am luat lanterna în mîn i am luminat cadranul ceasului. Sticla
se cr pase în dou locuri, cînd, vrînd s m ridic, îmi izbisem mîna de perete, dar mecanismul înc tic ia
vioi; iar cînd am v zut apoi cît era ora, mi-a venit s rîd, cu toat solemnitatea locului.
Pentru c era exact melodramaticul miez al nop ii, ambele ace ar tînd ora 12, nici un minut în plus sau în
minus!

Cînd poli istul înarmat care f cea de gard a descuiat grilajul de fier, pu in dup ce s-a cr pat de ziu ,
un individ pr fuit, vizibil obosit, tras la fa , a ie it împleticindu-se din întunericul Marii Piramide. A
coborît marile blocuri de piatr , în lumina zorilor, i a privit, clipind din ochi, peisajul plat, familiar.
Înainte de toate, a tras adînc în piept aerul curat. Apoi, instinctiv, s-a întors cu fa a c tre Ra, soarele,
i i-a mul umit în t cere pentru darul binecuvîntat al luminii f cut neamului omenesc.

1 * „Este u or s cobori spre Avernus” (Virgiliu, Eneida ). Despre Avernus, lac situat în craterul unui
vulcan, se credea c era intrarea pe t rîmul subp mîntean al mor ilor (n.tr.).
2 . Doctorul Abbate Pa a, vicepre edintele Institutului Egiptean, a petrecut o noapte în de ert lîng
piramide, în compania domnului William Groff, membru al aceluia i institut. Iat ce a comunicat ultimul,
în raportul oficial despre experien ele lor: „Pe la ora 8 seara, am remarcat o lumin ce p rea s se învîrt
încet în jurul celei de-a treia piramide, aproape de vîrf. Sem na cu o fl c ruie. A descris trei cercuri în
jurul piramidei i apoi a disp rut. Am inut sub observa ie aceast piramid o bun parte a nop ii. Era în jur
de ora 11 cînd am constatat reapari ia fl c rii, dar de data aceasta avea o culoare alb strie. A urcat
încet, aproape în linie dreapt , ajungînd la o anumit în l ime deasupra vîrfului piramidei înainte de a
disp rea”. Punîndu-le întreb ri beduinilor, domnul Groff a aflat c aceast lumin misterioas fusese v zut
mai des sau mai rar în trecut, tradi iile ce-i men ioneaz existen a datînd de secole. Arabii o pun pe seama
duhurilor ce p zesc piramida, dar domnul Groff a încercat s -i g seasc o explica ie natural , f r s reu easc
totu i.
 Capitolul V

Împreun cu un magician din Cairo

La Cairo se tr ie te în dou lumi. Dac din marea sa pia central , Ataba el Khadra, o iei spre est,
p trunzi în vechea lume arab . Dac o iei spre vest, reg se ti lumea european modern . Ciudat existen . Estul
i Vestul, Evul Mediu i timpurile moderne, culoarea i mizeria Orientului, cenu iul i igiena Occidentului se
întîlnesc i se înfrunt sub presiunea irezistibil a epocii noastre.
La Cairo am descoperit magicieni i mediumuri, ghicitori i astrologi, vr jitori i prezic tori, fachiri i
oameni sfin i. Erau de toate felurile, în ciuda nemul umirii i a restric iilor guvernului, care a ar tat cît
de pu in îi agreeaz interzicînd prin lege majoritatea activit ilor lor i care nu ezit s pun foarte des în
aplicare aceast lege. Oricît de mult le-a simpatiza pe unele dintre personajele în cauz , trebuie s
recunosc c guvernul fusese provocat în fel i chip s impun aceste restric ii. arlatanii îi prindeau în
curs pe creduli, palavragii iresponsabili g seau oameni care s -i asculte cu team i respect, iar fal i
profe i erau crezu i pe cuvînt. R ul f cut de prezic torii ale c ror profe ii erau luate drept liter de lege nu
va putea fi niciodat evaluat în totalitate, dar era cunoscut suficient pentru a impune interven ia
guvernului. Totu i, erau i cîteva personaje a c ror personalitate mi-a stîrnit interesul independent de
ocupa ia lor. Un vr jitor care, sub ochii mei, a omorît o g in cu invoca iile i farmecele sale; o negres din
Sudan, vr jitoare i doftoroaie, care mi-a indicat în mod corect India ca fiind o ar foarte favorabil
pentru mine i care apoi a f cut ni te preziceri total incorecte; un tîn r egiptean cre tin de origine sirian
convins c era reîncarnarea profetului Ilie, care î i ducea via a asemenea profetului, dispre uind lumea; o
fran uzoaic din cartierul european care citea cu u urin texte tip rite de i era legat la ochi, atunci cînd
era într-o stare de trans hipnotic ; un b trînel ciudat, care locuia împreun cu adep ii s i într-o cas mare
lipit de o moschee enorm i care era atît de rupt de aceast lume, încît î i petrecea aproape tot timpul
stînd de vorb , cu voce tare, cu spiritele; o doamn curajoas i îndr znea care, sfidînd interdic ia dat de
regele Ibn Saud, filmase pe ascuns ora ul sfînt Mecca, dar care acum începuse s studieze aspecte spirituale
sub îndrumarea unor profesori angelici; faimosul fachir Tahra Bey, care nu ezita s - i împlînte un pumnal în
gît sau s se înjunghie în piept chiar deasupra inimii, sc pînd de fiecare dat teaf r, chiar f r s
sîngereze. i al ii mi-au stîrnit interesul i mi-au captat aten ia. Dac nu pot vorbi despre fiecare în parte
atît cît a dori, cel pu in îi pot men iona aici pe cî iva dintre ei.
Exista i alt aspect al vie ii din Cairo, care m atr gea mult; este vorba despre latura sa religioas ,
pentru c acest ora fusese focarul culturii musulmane timp de peste o mie de ani. Un occidental obi nuit
cunoa te atît de pu ine lucruri despre marea religie a islamului i are idei atît de distorsionate despre ea,
încît am socotit util s consacru un capitol întreg descrierii islamului a a cum mi s-a înf i at mie.

Nu voi da numele vr jitorului care a f cut acel lucru straniu cu g ina, pentru c i-am promis unui înalt
func ionar egiptean s nu-i fac reclam . Este inutil s expun aici motivele acestei cereri, dar eu unul le
consider suficiente, a a c îl voi l sa s r mîn în anonimat i nu voi publica nici excelentele fotografii cu
vr jitorul, casa i ispr vile sale.
L-am descoperit, într-o dup -amiaz în bu itoare, dup ce întrebasem o gr mad de oameni i colindasem mult.
Mersesem pe o strad principal înc pavat cu pietre str vechi; intrasem în acel cartier zgomotos, înghesuit,
pitoresc i vechi, cu str du e înguste, care se afl între moscheea Al-Azhar i lugubrul cimitir Bab el Wazir.
Un ir de c mile intra în ora . Fiecare animal avea ni te clopo ei, astfel încît întreaga procesiune înainta
într-un zgomot vesel. Îmi croiam drum pe str du ele întunecoase, singur, pe jos, încercînd s dau de casa
vr jitorului.
Am traversat un labirint de str du e atît de strîmte, încît abia dac se mai vedea cîte un petic de cer
printre acoperi urile caselor. Totu i, razele soarelui, jucîndu-se pe aceste str zi neregulate, produceau un
efect pitoresc de lumini i umbre.
Am g sit, în cele din urm , strada erpuit ce ducea la poarta personajului meu, prin praful alb i gros
adus de vînt de pe aridele coline Mokattam, ce dominau ora ul.
Casa lui era mare i avea un aspect medieval, fa ada fiind construit din blocuri lungi de piatr vopsite
în culori vesele. În partea de sus erau mai multe ferestre cu obloane grele. Dou u i duble masive i
sculptate d deau într-un vestibul strîmt, dar înalt, unde am g sit ni te scaune i o m su de cafea, dar nimic
care s indice prezen a cuiva. Prin alt u , am aruncat o privire într-o înc pere al turat ; nici acolo nu era
nimeni. Atunci, printr-un mic coridor pardosit cu dale de piatr , am p truns într-o curte interioar acoperit
cu teancuri de hîrtii i documente, toate atît de pr fuite, încît te l sau s crezi c aceast curte servea ca
depozit pentru cele mai vechi arhive ale magicianului. M-am învîrtit pe acolo vreo cinci minute, dezam git,
întrebîndu-m cînd i de unde va ap rea cineva; îns , neg sind pe nimeni, m-am întors în strad i am strigat-o
pe o vecin , care urca, singur , la etaj. Dup dou -trei minute a coborît, înso it de un tîn r de vreo 17 ani.
Acesta mi se adres cu un ton u or ezitant: „Ce dori i?”.
Cînd am pronun at numele magicianului, s-a dat înapoi, surprins. Era evident c europenii nu f ceau parte
din clientel .
„Tata!”, exclam el. „Ce treab ave i cu el, dac nu v sup ra i?”
I-am explicat despre ce era vorba i i-am întins un bilet de recomandare scris cu creionul. Cînd a v zut
semn tura, ochii i s-au luminat, invitîndu-m în cas . „Pofti i, lua i loc.”
M-a condus în camera de lîng vestibul i mi-a ar tat un divan acoperit cu o pînz simpl , alb .
Apoi a disp rut din nou la etaj, dar s-a întors dup scurt timp. Am auzit zgomotul unor pa i rari i
tîr îi i, iar în urma tîn rului a intrat în camera unde m aflam un b rbat corpolent, la vreo 60 de ani, care,
intrînd, m-a salutat ducîndu- i mîna la frunte.
Pe cap i pe umeri avea un al alb, de sub care sc pa o bucl de p r negru ca abanosul. Avea o fa de om
cumsecade, o musta stufoas i o barb rar . B nuiam c are ochii mari, dar se uita în jos i, inten ionat,
desigur, î i inea pleoapele îngustate. A insistat s nu m ridic, apoi s-a instalat i el într-un fotoliu
larg i adînc.

Mi-am rotit privirile prin camer , care era înalt i r coroas , dar con inea un ciudat amestec de
vechituri. Pere ii erau împodobi i cu ni te panouri alungite, cu frumoase inscrip ii în relief – citate din
Coran –, ro ii pe fond galben. Dou vidre cafenii împ iate erau a ezate într-o ni lateral ; teancuri de
documente se înghesuiau pe pervazul ferestrei i, judecînd dup praful sub care erau îngropate, nimeni nu le
mai atinsese de ani de zile. Lîng mine, pe o pern , z cea un almanah în arab . Mai multe c lim ri goale erau
împr tiate ici-colo.
În cîteva cuvinte monosilabice, magicianul m-a informat cît de onorat era de vizita mea i m-a rugat s
servesc împreun cu el ceva r coritor înainte de a trece la lucruri mai serioase. I-am mul umit, dar,
cunoscînd obiceiurile gazdelor egiptene, l-am rugat s nu se deranjeze i cu cafea, deoarece nu beau
niciodat . Mi-a oferit un ceai persan, o b utur delicioas , i am acceptat cu pl cere. Iar apoi, în timp ce un
servitor zelos disp rea în cel mai apropiat bazar, m-am str duit s -l antrenez pe b trîn într-o discu ie.
Eforturile mele au fost zadarnice, c ci, în afar de cîteva expresii monosilabice impuse de eticheta
egiptean , nu voia s spun nimic despre sine. În schimb, m-a luat el la întreb ri. I-am r spuns sincer i
spontan, astfel c , în timp ce servitorul ne punea dinainte zaharicale egiptene – pr jituri mari din f in de
grîu pr jit amestecat cu miere, banane, biscui i i p h rele cu ceai persan –, era parc mai pu in rezervat.
Ba chiar, cînd a în eles c nu f ceam cercet ri cu inten ia de a-i ridiculiza metodele sau de a-i da în vileag
posibilele în el torii, a devenit foarte amabil. Dar, sub masca acestei bun voin e, întrez ream tot timpul o
precau ie constant , ca i cum ar fi vrut s evite riscul de a l sa s p trund în existen a sa un str in
iscoditor venit de pe alte meleaguri.
Mi-a sugerat totu i c mi-ar putea face horoscopul dac i-a spune numele meu, numele tat lui meu, data i
locul na terii mele. Am încercat s -l conving c nu venisem pentru a a ceva i c , oricum, prezicerile
ghicitorilor dau adesea rezultate atît de contradictorii, încît prefer ignoran a cras în loc s -mi asum
nepl cerea de a încerca s conciliez ceea ce p rea definitiv ireconciliabil. B trînul nu se l sa îns cu una,
cu dou , spunînd c , indiferent dac voiam sau nu un horoscop, acum era îndeajuns de interesat de mine pentru
a calcula harta cerului la na terea mea i pentru a-i da o interpretare care s satisfac atît curiozitatea
lui, cît i, spera el, pe a mea. În cele din urm , am cedat insisten elor sale, dîndu-i informa iile cerute.
Apoi m-a rugat s -mi a ez mîna pe o foaie de hîrtie, trasîndu-i conturul cu creionul. În acest contur, a
scris cîteva cuvinte în arab . N-am aflat niciodat de ce a f cut asta.
Am atacat subiectul magiei sale, dar s-a eschivat printr-un r spuns neutru. Auzisem c era probabil cel
mai mare magician din Cairo, de i nu tiu cît pre se putea pune pe o asemenea recomandare.
A deviat cu abilitate discu ia în alt direc ie, astfel încît a trebuit s -mi pierd timpul vorbindu-i
despre via a în Europa.
„Reveni i peste cinci zile”, mi-a spus el cînd s-a ridicat de pe scaun.
Ceea ce am i f cut i, dup ritualurile de ospitalitate preliminare, mi-a ar tat cîteva coli de hîrtie
acoperite de cuvinte în arab ; era, mi-a spus el, horoscopul meu în versuri. M-am v zut astfel obligat s
primesc ceva ce nu solicitasem niciodat i s ofer în schimb o plat pe care, dup ce a refuzat-o de cîteva
ori, a acceptat-o.
Apoi atitudinea lui s-a schimbat pe nea teptate. Mi-a propus s -mi fac o demonstra ie de magie. „Da i-mi
batista”, a zis, iar cînd i-am întins-o, mi-a înapoiat-o aproape imediat. „Bine! Acum rupe i-o în dou .” M-
am supus. A luat una din buc ile rupte i a scris pe ea ceva cu un toc înmuiat în cerneala dintr-o c limar
de pe mas . Dup aceea, a îndoit bucata de batist i mi-a dat-o, rugîndu-m s o pun într-o scrumier de aram
care se afla lîng mine, pe divan.
A teptam urmarea cu oarecare interes. B trînul a luat o foaie de hîrtie i a desenat pe ea un triunghi
mare; în acest triunghi a înscris cîteva semne misterioase, precum i cîteva litere arabe. Mi-a întins
hîrtia, cerîndu-mi s o pun pe bucata de batist îndoit . M-am conformat. Timp de aproximativ un minut, a
murmurat cîteva fraze într-o limb de neîn eles, inîndu- i pleoapele strînse. Apoi, deodat , i-a deschis
ochii cu gene lungi.
Aproape imediat batista rupt s-a luminat i a luat foc în scrumiera de lîng mine. Flac ra s-a în l at mult
în aer, spre marea mea surpriz , apoi s-a transformat într-un nor dens de fum ce a umplut înc perea. Aproape
c nu mai puteam respira, ochii m usturau. M-am ridicat în grab , ca s ajung la u . Dar magicianul ajunsese
acolo înaintea mea, a chemat servitorul i i-a spus s deschid toate ferestrele, ca se aeriseasc înc perea.
Nu m interesa dac era vorba despre magie sau despre o scamatorie abil implicînd folosirea unor substan e
chimice inflamabile, pentru c nu prea vedeam la ce ar putea servi întreaga demonstra ie. Dar b trînul era
evident foarte mîndru de isprav .
„Cum a i dat foc batistei?”, am întrebat. „Cu ajutorul duhurilor mele”, a fost explica ia lui, ce nu
l murea nimic. M-am mul umit cu atît. Este explica ia obi nuit pe care o auzi în Egipt pentru orice are chiar
i cea mai vag leg tur cu supranaturalul.
Magicianul îmi spuse: „Reveni i peste trei zile, dar nu uita i s aduce i o g in alb . Pentru c ave i ceva
ce-mi place, v voi face un serviciu complet gratuit. Aduce i-mi g ina alb i voi face cu ea pu in magie ca s
pun un duh în slujba dumneavoastr . ine i minte, g ina nu trebuie s fie nici prea tîn r , nici prea b trîn ,
nici de alt culoare”.
Gîndindu-m la vracii africani care taie gîtul unor coco i albi, iar apoi arunc sîngele în capul
clien ilor, am refuzat aceast ofert generoas . A insistat, asigurîndu-m c actul de magie pe care îl avea în
vedere va atrage sprijinul unui duh puternic, ce va ac iona în favoarea mea. Tot nu am acceptat. În cele din
urm , m-a „prins la col ”; i-am spus c acest gen de ceremonii m dezgust i c prefer s m lipsesc de
presupusele avantaje pe care le ofer . Imediat, mi-a promis c nu va fi nici o v rsare de sînge, a a c am
cedat.

P eam iar, stîrnind nori ori de praf, pe str du a ce ducea la casa cu multe ascunzi uri a b trînului
magician. De data aceasta, veneam din pia a de p s ri, care se afl în spatele pie ei Ataba el Khadra; aveam
sub bra ul drept o g inu alb i gras . Îi sim eam pulsa ia cald a pieptului sub ap sarea mîinii i m întrebam
ce soart nefast îi rezervase b trînul.
Cînd am ajuns, chipul acestuia i-a pierdut gravitatea obi nuit i a afi at un zîmbet. B trînul mi-a spus
c e încîntat s vad c i-am îndeplinit cererea. M-a rugat s a ez g ina în mijlocul covorului ce acoperea
parchetul, apoi s trec de trei ori pe deasupra unui vas cu t ciuni aprin i pe care fumega ni te t mîie, aflat
într-un col . Dup ce am traversat norul de fum aromat, m-am a ezat pe divan, privind cu aten ie b trînul i
pas rea. Magicianul a luat o foaie de hîrtie, pe care a desenat un p tr el; l-a împ r it apoi în alte nou
p trate mai mici; în fiecare dintre acestea a trasat un semn magic sau o liter din alfabetul arab. Apoi a
început s murmure o incanta ie mistic ; privea fix pas rea i, din cînd în cînd, î i puncta morm itul cu un
gest imperios al degetului ar t tor de la mîna dreapt , întins de parc ar fi dat o porunc . Biata g in s-a
speriat i a fugit s se ascund într-un col al camerei, unde s-a refugiat sub un scaun. Magicianul mi-a
cerut s o prind i s o aduc înapoi în mijlocul covorului. Nu mai aveam chef s pun din nou mîna pe ea i i-
am spus asta. Fiul s u, care ni se al turase, a prins pas rea i a dus-o înapoi.
S-a r sucit înc o dat , p rînd c vrea s fug înapoi în col . Dar magicianul, cu o voce ferm , i-a poruncit
s stea locului.
Pas rea s-a oprit imediat.
Atunci am remarcat c a început s tremure din tot corpul, astfel încât penele i se agitau în toate
p r ile.
Magicianul mi-a cerut s mai trec de trei ori pe deasupra vasului cu t mîie. Cînd m-am a ezat la loc pe
divan, am observat c pas rea nu se mai uita la magician, ci î i întorsese ochi orii ca ni te m rgele spre
mine, iar direc ia privirii ei nu s-a mai schimbat dup aceea.
Iar apoi am observat ceva extraordinar. G ina a început s respire greu; fiecare r suflare era înso it de
un icnet ascu it, iar ciocul nu se mai închidea, de parc se chinuia s î i umple pl mînii cu aer.
Magicianul pusese hîrtia cu semnele cabalistice al turi, pe podea. S-a dus înceti or pîn la u a deschis ,
unde s-a oprit i i-a reînceput murmurul straniu, f r a pierde nici o clip din ochi g ina. Cuvintele de
neîn eles, pe jum tate cîntate, au c p tat un ton imperativ; tonul cre tea treptat i, încet-încet, am v zut c
via a începe s se scurg din pas re.
În cele din urm , a ajuns s fie atît de sl bit , încît picioarele n-au mai inut-o i a c zut pe podea;
totu i, înc era capabil s - i in corpul drept. Dup dou minute, î i pierduse i aceast ultim putere. S-a
întors pe-o parte i s-a întins pe jos. i atunci spiritul s u s-a revoltat împotriva mor ii. A f cut un efort
teribil, încercînd s se ridice în picioare, dar a c zut din nou, epuizat . S-au mai scurs cîteva minute; cu
mi c ri convulsive, corpul i s-a scuturat în sacade spasmodice, b tînd din aripi f r vlag . Apoi mi c rile au
devenit tot mai slabe, oprindu-se în cele din urm . Corpul a devenit eap n, rigiditatea i-a cuprins apoi i
capul i am constatat c mica f ptur cald adus de mine de la bazar doar cu o jum tate de or mai devreme era
acum un stîrv. V zînd tot acel spectacol, am r mas mut de stupefac ie. M cuprinsese o stare de grea .
B trînul mi-a cerut s -mi pun batista pe le ul g inii. Spuse pe un ton impresionant: „Magia a izbutit. De
acum înainte, duhul care a luat via a acestei p s ri, dovedind astfel c este dispus s v slujeasc , va ac iona
în folosul dumneavoastr . Uneori am f cut aceea i opera iune f r ca pas rea s moar , ceea ce este un semn c
duhul refuz s ajute persoana în cauz .
Strania mea gazd î i inuse mereu ochii îndrepta i în jos, fapt pe care l-am observat pe durata întregului
ceremonial. Urm toarea sa remarc a dat acestui fapt o explica ie neobi nuit .
„Atunci cînd rostesc incanta ia pentru a invoca un duh i cînd îi dau porunci dup ce a fost chemat,
niciodat nu-l privesc. Este una dintre regulile ce trebuie respectate. Dar sacrificiul nu s-a terminat înc .
Asculta i! Trebuie s împacheta i pas rea i s o lua i cu dumneavoastr acas ; o ve i p stra, tot împachetat ,
pîn mîine. Apoi, la miezul nop ii, v ve i duce pe podul Kasr-el-Nil i, de acolo, ve i arunca le ul în apele
fluviului. Cînd îl arunca i, nu uita i s v pune i o dorin i, într-o zi, duhul o s v-o îndeplineasc .”
Batista nu era suficient de mare ca s acopere pas rea în întregime. M-am uitat în jur prin camer i am
descoperit un num r al popularului ziar din Cairo Al-Ahram (Piramida ); l-am folosit pentru a înveli în el
pas rea. Cînd am ajuns acas , i-am dat pachetul tîn rului meu servitor arab, spunîndu-i s nu-l desfac i
chiar s nu se ating de el pîn în noaptea urm toare. Dar aceast precau ie era de prisos. Am men ionat în
treac t c g ina fusese sacrificat de un magician i c nu era destinat consumului. Tîn rul servitor s-a tras
înapoi, însp imîntat. Din acel moment, a evitat pe cît posibil s se apropie de pas re.
Seara, am luat cina la restaurant împreun cu doi prieteni, un american i un egiptean. Le-am povestit
toat p ania cu g ina i sacrificarea ei magic . Erau foarte convin i c nu magia omorîse g ina, îns eu nu mi-
am dat cu p rerea, p strîndu-mi mintea deschis . Cînd le-am povestit toate detaliile, au izbucnit în rîs;
g ina a fost principalul subiect de discu ie tot restul serii. Trebuie s m rturisesc c , la rîndul meu, am
zîmbit auzind cîteva glume bune f cute de prietenii mei pe seama magicianului absent; acesta devenise
subiectul unor glume spumoase. Deodat , toate luminile s-au stins în restaurant, cînd înc nu terminaser m de
mîncat. Cu toate eforturile sale, patronul nu a reu it s remedieze problema. În cele din urm , a trebuit s
trimit dup lumîn ri, iar noi ne-am terminat cina în semiobscuritate.
Prietenul meu egiptean, un sceptic convins care studiase la Sorbona, i-a pierdut pentru moment elocven a
spumoas i spiritual .
„Magicianul dumitale a f cut asta!”, a spus el pe un ton aparent amuzat, dar în care am perceput o und
de team .
Poate c se arsese din întîmplare vreo siguran , evident, dar incidentul s-a produs în ni te împrejur ri
care mi-au amintit de alte dou incidente curioase i destul de asem n toare. Primul mi se întîmplase mie; al
doilea îmi fusese povestit de Robert Hichens, celebrul romancier, care îl cuno tea pe principalul personaj
implicat.
Primul a avut loc cu mul i ani în urm , pe cînd f ceam cercet ri referitoare la o serie de culte ap rute
atunci peste tot în Europa i America. Unul dintre ele era condus de un individ dubios, fost cleric, dat
afar din Biseric ; avea îns o personalitate puternic i tia foarte multe lucruri. În urma cercet rilor
mele, am aflat c era înzestrat cu o mare putere de hipnotizare i c abuza de ea în scopuri scandaloase, în
afar de faptul c profita de creduli, tapîndu-i de bani. Le-am prevenit pe unele dintre victimele lui pe
care le cuno team, dar în rest nu am mai spus nim nui ce descoperisem, încredin at fiind c orice scelerat
cap t mai devreme sau mai tîrziu r splata pe care o merit . Punctul culminant a fost atunci cînd, aparent din
întîmplare, m-am întîlnit pe strad , la ora 10 seara, cu o doamn pe al c rei so îl cuno team foarte bine.
Purtarea ei mi s-a p rut atît de stranie, încît m-am oprit s stau de vorb cu ea; am fost surprins s aflu c
era en route spre r spopit, cu care, mi-a spus ea lini tit , urma s - i petreac noaptea. Am înso it-o pîn la
felinarul cel mai apropiat, unde, ridicîndu-i fa a spre lumin , i-am examinat albul ochilor i pupilele. Ceea
ce am v zut a fost suficient ca s în eleg c era complet hipnotizat . Am considerat deci c era de datoria mea
s o „dehipnotizez” imediat i s o conving s se întoarc acas .
A doua zi i-am f cut o vizit unui prieten ca s îi cer p rerea în aceast privin . Era un indian, acela i
care figureaz în capitolul II al c r ii mele India secret . I-am povestit în detaliu tot ce descoperisem în
leg tur cu ac iunea nefast a fostului cleric asupra firilor slabe, ad ugînd c , dup p rerea mea, un om atît
de periculos nu putea fi l sat s - i continue nestingherit escrocheriile. Indianul a fost de acord cu mine;
s-a ar tat chiar extrem de iritat i a propus s arunce asupra individului un blestem greu. tiam c prietenul
meu era ini iat în yoga i în artele fachirilor orientali, iar un blestem rostit de el nu era pu in lucru.
Considerînd c o asemenea pedeaps era prea aspr , i-am spus c poate face ce vrea, dar c eu m gîndisem la un
procedeu mai pu in dur, i anume s îi spun individului s o tearg i s nu î i mai arate fa a vreodat .
Indianul mi-a r spuns c puteam face i asta, dar c , în ceea ce-l prive te, era hot rît s arunce blestemul.
Ceea ce a i f cut.
Dup ce a terminat, am plecat de îndat pentru a-mi pune în aplicare planul. Am pornit deci în c utarea
victimei. L-am g sit pe falsul profet înconjurat de un mare num r de discipoli, într-o mic sal unde se
desf ura o scen de o haos de nedescris.
Sala era cufundat în bezn .
Oamenii se împiedicau unii de al ii, încercînd s ajung la u ; cei care c lcaser strîmb bomb neau i
murmurau, iar pe deasupra g l giei i înv lm elii se în l a vocea strident a maestrului lor, plin de team i
disperare.
„Diavolul este aici”, striga el. „Aici diavolul i-a vîrît coada.”
Am aprins cîteva chibrituri i l-am v zut întins pe estrad , aparent într-o criz de isterie.
Pîn la urm cineva a adus ni te lumîn ri i discipolii lui l-au transportat la un hotel din apropiere,
unde au încercat s -l fac s - i vin în fire cu ajutorul b uturii sale preferate, whisky. Între timp, am aflat
de la al ii ce se întîmplase.
St teau cu to ii lini ti i pe scaune, ascultînd prelegerea liderului lor, cînd deodat toate becurile
electrice explodaser , cu for a unor bombe, proiectînd cioburi de sticl în toate direc iile. În sal se f cuse
deodat bezn ; în mijlocul întunericului i confuziei, îl auziser pe liderul lor c zînd ca un bolovan pe
podeaua estradei i sco înd strig te îngrozite.
M-am dus dup el la hotel, am intrat în hol i am scris un bilet pe care l-am pus într-un plic, pe care l-
a lipit. I-am dat scrisoarea unuia dintre discipolii în ela i, cerînd s -i fie transmis liderului de îndat
ce va fi în stare s o citeasc .
Plicul con inea un ultimatum. Individul trebuia s p r seasc ora ul în 24 de ore, f r s se mai întoarc
vreodat . Altfel, a fi pus poli ia pe urmele sale.
A plecat. Peste dou sprezece luni, am aflat c murise undeva într-un sat obscur.
Dar iat i cea mai mare ciud enie a acestei pove ti: sala se cufundase în întuneric chiar în clipa cînd
ritualul blestemului înf ptuit de prietenul meu indian atingea punctul culminant!
A doua întîmplare îl are ca protagonist pe nefericitul lord Carnarvon, care a finan at s p turile
arheologice ce au dus la descoperirea mormîntului lui Tutankamon. Toat lumea cunoa te povestea acestei
uimitoare descoperiri i faptul c , la scurt timp dup aceea, nefericitul conte a murit din cauza unei
infec ii a sîngelui. De asemenea, unii tiu c exista un blestem str vechi care i-ar fi vizat pe cei care
aveau s profaneze acest mormînt. Din cauza evolu iei rapide a bolii, lordul Carnarvon a fost transportat la
Cairo, pentru a primi cele mai bune îngrijiri medicale pe care le putea oferi acest ora .
Pacientul a fost instalat la Continental Savoy, unul dintre cele mai mari hoteluri din Cairo. Într-o
sear , la pu in timp dup ce a ajuns acolo, s-a întrerupt curentul electric i toate becurile din hotel s-au
stins. Aproape o or hotelul a r mas în bezn . Cînd a venit lumina, sora medical care se ocupa de lordul
Carnarvon l-a g sit mort în patul s u.
Dar s ne întoarcem la g ina noastr .
A doua zi, la miezul nop ii, un individ d dea tîrcoale pe podul Kasr-el-Nil; a tepta un moment favorabil
pentru a îndeplini jertfa. Nu era atît de u or cum p rea, pentru c podul se afl în centrul cartierului
european din Cairo: pe un mal este o mare cazarm britanic , iar pe cel lalt se afl vastul cartier general al
înaltului comisar britanic, cl dire bine p zit de poli ie. Dac arunci la ora asta din noapte, de la o
asemenea în l ime, în apa întunecat , un obiect suspect, înf urat în hîrtie, oricine ar trage concluzia c
este vorba despre un uciga care încearc s se descotoroseasc de o bucat din cadavrul victimei! Totu i, a
sosit i momentul prielnic, iar pachetul a fost aruncat peste parapet; cînd a lovit apa cu un u or zgomot,
hoinarul nocturn a respirat u urat i s-a gr bit s spele putina.
Servitorul meu arab i-a mul umit lui Allah c m întorsesem viu i nev t mat. P rea tot atît de fericit ca o
pisicu care a prins primul oarece.

În timpul vizitelor mele ulterioare, am încercat s -l conving pe magicianul meu s -mi explice procedeele
sale mai în detaliu, ca s îmi dau seama dac , la urma urmelor, nu erau decît ni te scamatorii. Dar b trînul
nu prea voia s vorbeasc despre acest subiect i conversa iile noastre erau pres rate cu lungi t ceri, de
parc era transportat în alt lume – poate în lumea duhului s u. Am în eles c nu era u or s îl tragi de limb
pe un personaj atît de pu in comunicativ. Fiul s u îmi spusese într-o zi, ca r spuns la întreb rile mele, c
tat l s u nu- i împ rt ea niciodat secretele nim nui i c îi ceruse cu mult timp în urm s -l înve e i pe el s
devin magician; dar b trînul refuzase, afirmînd c era o ocupa ie dificil i periculoas . P rin ii lui îi
spuseser , ca ilustrare a unui fapt ce se întîmpla frecvent, povestea unui magician care invocase un duh,
dar n-a mai reu it s -l fac s dispar , rezultatul fiind c duhul s-a întors împotriva sa, cauzîndu-i
suferin e grele. Fiul fusese sf tuit s studieze dreptul, un domeniu mult mai inofensiv.
Am în eles de ce nu trebuia s m a tept ca b trînul s - i dest inuie secretele, indiferent dac erau
autentice sau false: pentru c însu i misterul lor era sursa puterii i reputa iei lui. M-am hot rît s nu mai
insist. Era absolut firesc ca acest om s nu fie dispus s dezv luie informa ii referitoare la ceva de care
depindeau reputa ia i averea lui.
Dar, dac nu i-am putut înfrînge reticen a, am crezut, cînd st team din nou pe divan în camera sa plin de
praf, c poate voi reu i s -l conving s -mi expun teoriile generale care stau la baza acestor secrete; poate
din gura acestui expert reputat aveam s aflu ce semnifica tot ce se povestea despre duhuri în Egipt. Or, în
timp ce îi vorbeam, am auzit prin fereastra închis sunetul caden at, ritmic, al unei tobe. Într-o cas de
al turi, un eic, un vraci de mai mic anvergur , încerca, prin incanta ii i prin aceste b t i de tob , s
alunge din trupul unui bolnav duhul despre care se presupunea c îl chinuia, cauzîndu-i boala.
Gazda mi-a întrerupt irul gîndurilor cu aceste cuvinte: „Poporul dumneavoastr nu crede în str vechea
noastr magie, pur i simplu pentru c aceasta se folose te de for e pe care nu le pute i în elege, for ele
duhurilor”.
Nu i-am r spuns nimic. În elegeam atitudinea sa de oriental, altfel nu m-ar fi interesat niciodat aceste
meleaguri.
Duhurile erau pretutindeni. Dac un om se îmboln vea, era lipsit de noroc sau nefericit, se presupunea c
un duh r u a p truns în corpul sau în via a lui; dac era fericit sau puternic, responsabilitatea îi revenea
unui duh bun.
În cele din urm l-am întrebat pe b trîn: „Ce sînt aceste duhuri?”. Întrebarea a picat la anc, era
binedispus.
„S ti i c aceste creaturi invizibile chiar exist , de i oamenii din epoca noastr le-au pierdut din
vedere aproape cu totul”, îmi explic el. „A a cum în lumea materiei exist animale, în cealalt lume exist
creaturi spirituale, nonumane, care n-au fost niciodat spiritele oamenilor mor i, ci s-au n scut direct în
lumea spiritelor. A a sînt duhurile. Totu i, s nu le confunda i cu sufletele animalelor, pentru c sînt de o
cu totul alt natur . Unele au aproape inteligen a unui om iste , altele au o bun tate ca de sfînt, dar exist
i multe altele care sînt adev ra i fii «ai tat lui lor, diavolul». De fapt, locuitorii lumii spirituale pot
fi împ r i i în trei categorii principale: duhuri, muritori i îngeri. Îngerii, în majoritate buni, n-au tr it
nicicînd pe p mînt. Duhurile sînt bune sau rele i nici ele n-au tr it niciodat pe p mînt. Muritorii, se-
n elege de la sine, sînt b rba ii i femeile care au tr it pe p mînt, p r sindu- i corpul dup moarte. S mai
ti i c , a a cum animalele sînt deseori f cute s -l slujeasc pe om pe p mînt, a a cum cîinele, calul, c mila
sînt dresate ca s se supun voin ei sale, anumite categorii de duhuri pot fi f cute i ele s -l slujeasc , fie
în lumea nev zut , fie în lumea v zut . Magia din vremurile vechi – ca i cea a pu inilor magicieni veritabili
de ast zi – era în principal o cunoa tere a modalit ilor de a ob ine serviciile acestor duhuri. Pe scurt,
era o form de spiritism.”
„Ce metode sînt folosite pentru a ob ine acest control?”
„În primul rînd, trebuie s le afli numele înainte de a le putea porunci. Apoi trebuie s scrii pe hîrtie
un descîntec, con inînd numele duhului, un anumit fragment din Coran, ni te numere trecute într-o anumit
ordine pe o diagram – de obicei în form de p trat dublu, dar uneori poate avea i form de triunghi. În al
treilea rînd, trebuie s arzi t mîie i arome, a c ror compozi ie variaz în func ie de natura duhului invocat.
În al patrulea rînd, trebuie rostite anumite invoca ii sau «cuvinte care au putere». În cele din urm , exist
puterea dobîndit prin ini ierea pe care fiecare o prime te de la maestrul s u.” Interlocutorul meu t cu un
minut. Apoi continu : „Dar pentru a dobîndi aceast m iestrie trebuie s te supui unei grele i periculoase
ucenicii. Magia a fost i va r mîne mereu o art rezervat pu inor oameni. Pot s v vorbesc despre lucrurile
în care credem, a a cum fac acum, dar i-am jurat maestrului meu c nu voi dezv lui niciodat pre ioasele
noastre secrete practice, decît dac a ini ia un discipol acceptat dup mul i ani de studiu. Nu ar fi bine
pentru neamul omenesc ca to i s cunoasc secretele noastre, fiindc atunci oamenii r i le-ar putea folosi
pentru a le face r u altora pentru a- i atinge scopuri personale, în timp ce noi ne-am pierde pozi ia de for
de care ne-am bucurat întotdeauna. Da i-mi voie s v spun c pîn acum nu am acceptat nici m car un singur
discipol. Este adev rat c pîn la urm voi fi obligat, în virtutea legilor care guverneaz fraternitatea
noastr , s ini iez pe cineva înainte de a muri, pentru ca aceast cunoa tere s nu se piard . Or, cunoscînd
data exact a mor ii mele, îmi voi duce la bun sfîr it obliga iile la momentul oportun”.
B trînul se opri. M bucuram c reu isem s -l fac s vorbeasc , dar oare avea s îmi mai spun i altceva? I-
am oferit alt fir c l uzitor, de data aceasta sub forma unei întreb ri despre propria ini iere.
„Da i-mi voie s v povestesc cîte ceva despre via a mea, r spunse el. M-am n scut acum aizeci de ani în
ora ul Suag, din provincia Girga. Tat l meu era un faimos magician i astrolog profesionist. Dintotdeauna,
arta pe care o practica m-a atras foarte mult – m-a fascinat, de fapt. Tat l meu a observat aceast tendin
a mea; mi-a spus c m va ini ia i m va educa, preg tindu-m s practic aceea i profesie. Avea foarte multe
manuscrise arabe vechi i c r i rare despre arta magiei, pe care mi le-a dat s le citesc i s le studiez. De
îndat ce a dus la bun sfîr it ini ierea mea, la vîrsta de 18 ani, am plecat de acas i am venit la Cairo, la
universitatea Al-Azhar. Aici, m-am consacrat studiilor literare i religioase, dar îmi p stram secretele
numai pentru mine. Adusesem cu mine cîteva dintre manuscrisele tat lui meu i continuam s le studiez acas .
Am înv at s recunosc diferitelor tipuri ale naturii umane, pîn cînd am devenit atît de priceput, încît îmi
d deam seama dintr-o privire de caracterul i dorin ele unui om. Am plecat de la universitate la 28 de ani.
Apoi am tr it mult timp singur, continuîndu-mi practicile pîn în momentul în care m-am sim it destul de
puternic pentru a-mi domina în totalitate duhurile. Atunci am început s practic aceast profesie i am
devenit cunoscut. Dac cineva nu poate dobîndi aceast putere, este mult mai bine s renun e. Fiii mei m-au
implorat s îi ini iez în aceast tiin , dar i-am orientat în alte direc ii, deoarece vedeam c le lipsea
curajul necesar pentru a deveni magicieni autentici. Am practicat i astrologia, iar mul i egipteni de vaz
au auzit de mine i veneau adesea ca s le prezic viitorul. Mi-au cerut sfatul – prin i, mini tri, pa ale,
negustori boga i. M-a consultat i un ministru de la curtea Abisiniei, iar anul trecut am primit vizita
fiicei împ ratului abisinian. Sultanul Marocului mi-a trimis o dat un mesager special cu ni te scrisori. În
alt an patru ho i au p truns în casa mea noaptea, încercînd s m omoare i s m prade pe întuneric; i-am
alungat cu ajutorul unui simplu baston. A doua zi, le-am aflat numele cu ajutorul magiei. Dup aceea, am
cules dovezi suficiente pentru ca indivizii s fie aresta i i condamna i la cinci ani de închisoare. Nu
demult, am fost chemat într-o cas bîntuit , unde scaunele, covoarele i ustensilele de buc t rie erau
r sturnate noaptea de fiin e nev zute. Am preg tit un vas în care am ars t mîie i am murmurat invoca ia
adresat spiritelor. În cincisprezece minute, au ap rut cîteva duhuri. Ele erau cauza t r boiului i le-am
poruncit s plece i s lase acea cas în pace. Au disp rut i totul a revenit la normal.”

B trînul a b tut din palme. Îndat i-a f cut apari ia un servitor, aducînd pe o tav jeleuri albe, cîteva
pr jituri i p h rele cu ceai persan.
„Pute i face ca aceste duhuri s poat fi v zute de o persoan oarecare?”, am întrebat eu.
„Da, dup preg tiri îndelungate i multe eforturi, se poate face asta. Preg tirile se termin arzînd t mîie
i intonînd rar anumite invoca ii. Atunci, un duh iese din fum în camera întunecat i vorbe te cu voce tare.
Nu m mai ating de aceast latur a magiei, fiindc sînt prea b trîn pentru a face asemenea eforturi
extraordinare.”
R mîneam înc o dat uimit în fa a acestui personaj straniu care afirma c intr în contact cu fiin e atît
de fantastice. Era cu siguran un personaj cu totul ie it din comun. Totu i, putea fi i foarte uman. Fiindc ,
atunci cînd nepo ica sa, o copil de 6 ani ori, foarte frumos îmbr cat , a intrat pe nea teptate în camer ,
alergînd, s-a aplecat i a s rutat-o cu afec iune, ba chiar a binevoit s se joace pu in cu ea.
Mi-am reluat întreb rile.
„Ce îmi pute i spune despre pericolele pe care le-a i pomenit mai înainte?”
„E adev rat. Oricine dobînde te autoritate asupra duhurilor se expune unor riscuri. Duhurile nu sînt ni te
simple marionete în mîinile sale. Sînt fiin e înzestrate cu inteligen i voin proprie. Este deci oricînd
posibil s se r zvr teasc împotriva omului care le-a supus. De i îi dau deplin ascultare st pînului i îl
slujesc în mod voluntar, dac magicianul î i pierde st pînirea de sine, iar voin a îi sl be te sau dac î i
folose te puterile în scopuri rele ori îi lipse te curajul, atunci este oricînd posibil ca anumite duhuri s
se întoarc împotriva lui i s îl distrug , provocîndu-i necazuri neprev zute, accidente sau chiar moartea.
Asemenea spirite te fac s fii martor la cele mai mari minuni, dar, cînd magicianul nu are controlul deplin
asupra acestor slujitori, ei pot s se r zvr teasc i s se arate nemilo i fa de dînsul.”
„Crede i c i vechii egipteni tiau despre aceste duhuri?”
„Cu siguran , puterea preo ilor lor se baza în principal pe aceast cunoa tere. Duhurile erau folosite ca
paznici ai celor mai importante morminte i comori. Erau invocate în ceremoniile din temple; dar erau
folosite i în cele mai rele scopuri.”
I-am povestit despre experien a pe care am avut-o în Marea Piramid , despre noaptea petrecut în camera
regelui, despre viziunea celor doi preo i-spirite i despre pasajul secret.
„În interiorul piramidei i în leg tur cu Sfinxul exist o categorie anume de duhuri”, a replicat el.
„Ele au fost capturate de mari preo i egipteni din vechime i închise în aceste locuri pentru a p zi anumite
secrete. Vr jeau spiritul oricui p rea c dore te s p trund în locurile secrete, p zindu-le astfel de orice
intruziune. Da, i eu cred c în Marea Piramid se afl pasaje, înc peri i documente ascunse. M-am dus acolo o
dat cu inten ia de a le c uta, dar paznicii nu permiteau nim nui s coboare în pasajul subteran, a a c a
trebuit s plec dezam git. Totu i, po i atrage de partea ta duhurile care p zesc secretele piramidei i
Sfinxului; numai c , pentru a face asta, este esen ial s cuno ti forma lor specific , modalitatea de a le
invoca, numele i semnele lor scrise. Or, din nefericire, aceste cuno tin e au disp rut odat cu vechii
egipteni.”
Am formulat o întrebare cu privire la puterile atribuite magicianului. B trînul a recunoscut c aceste
puteri erau limitate.
„Bineîn eles, nu putem pretinde c facem orice. Putem face anumite lucruri, îns nimic mai mult. Numai
Allah cunoa te i controleaz totul. Tot ce putem face este s ne folosim arta, dar Allah are ultimul
cuvînt.”
Am ie it în str du a pr fuit , sub lumina sidefie, limpede a cerului din Cairo. Aveam în buzunarul hainei o
agat mare, lefuit , de un cafeniu ro cat, în form de ou, pe care magicianul mi-o d duse ca amintire i care,
spunea, apar inuse cîndva unui faraon. Trecîndu-mi degetele peste suprafa a ei neted , m gîndeam la omul de
la care tocmai plecasem, precum i la slujitorii nev zu i care, pretindea el, erau gata s -i asculte
poruncile. Îmi p rea evident c aici se intra pe un teren periculos, la limitele vr jitoriei, ocultismului i
magiei negre.
S fi fost aceste duhuri doar ni te vechi n scociri f r nici un fundament? Nu – nu era greu de admis
teoria c pe t rîmurile ascunse ale naturii locuiesc i alte creaturi în afar de om. Ajungeai la aceast
concluzie printr-un simplu ra ionament bazat pe analogie. De asemenea, era foarte posibil ca printre ele s
fie atît fiin e sinistre i malevolente, cît i altele binef c toare i pa nice. O alt problem era dac puteau
face într-adev r tot ce le cerea magicianul. Poate c anii petrecu i sub soarele arz tor al Egiptului nu i-au
afectat creierul; nu tiam ce s cred.
În India un yoghin readusese în chip misterios la via , sub ochii mei, o pas re moart , de i reînvierea
fusese doar temporar . Aici, în Egipt, fusesem martorul unei experien e inverse tot atît de uimitoare.
Nu am încercat s pun pe hîrtie în prezen a gazdei mele tot ce-mi spunea, c ci exist oameni care, dac
cineva ia noti e, se închid în sine i intuiam c el f cea parte dintre ace tia. Mi-am întip rit deci frazele
sale în memorie i nu le-am a ternut în scris decît atunci cînd am fost singur – cît de stranii mi s-au
p rut în acel moment! Dorisem s explorez formele magiei acestui popor. Acesta era primul rezultat, un
rezultat curios.
 Capitolul VI

Miracolele hipnotismului

Uneori d m peste ceea ce c ut m acolo unde ne a tept m mai pu in i a a mi s-a întîmplat mie în timpul
ederii mele în cartierul european din Cairo, unde am descoperit alt manifestare stranie a for elor pe care
le numim supranaturale, dar pe care tiin a s-ar putea s le explice într-o zi într-un mod atît de credibil,
încît nu le vom mai considera ca atare.
Am descoperit un remarcabil cuplu de tineri care locuiau pe o strad ce ducea la cazarma garnizoanei
britanice. Ora ul Cairo este un viespar atît de cosmopolit, încît un singur bloc de apartamente ad poste te
adesea jum tate de duzin de na ionalit i. În cartierul despre care vorbesc francezii sînt cei mai numero i.
Tîn ra pereche locuia în Egipt de mul i ani. So ul se numea Monsieur Edouard Ades, iar so ia era cunoscut ca
Madame Marguerite. So ul dispunea de o anumit putere hipnotic , iar Madame Marguerite era un subiect
excep ional pentru experimentele sale. Dup cî iva ani de practic i antrenament, ajunseser s poat demonstra
poten ialul extraordinar al spiritului i trupului omenesc. I-am testat în diferite feluri i, cu toate c
multe dintre experien ele noastre n-au avut nimic senza ional, putîndu-i interesa doar pe cercet tori, au
fost totu i i dou -trei care l-ar tulbura chiar i pe un materialist convins ce n-a explorat niciodat
asemenea posibilit i.
Primul experiment pe care îl voi descrie a fost realizat în condi ii de test i, chiar i atunci cînd am
invitat-o s asiste pe so ia unui important func ionar englez, o femeie u or sceptic , aceasta s-a v zut
obligat s recunoasc faptul c demonstra ia p rea perfect autentic i c nu g sea nici o teorie sau un truc
care ar fi putut s o explice.
Eram patru, a eza i în biroul modest mobilat al lui Monsieur Ades. Acesta era un b rbat frumos, la vreo 30
de ani. Avea p rul des, ondulat, fruntea înalt , de intelectual, o privire hot rît i p trunz toare, nasul
drept, grecesc. Era înzestrat cu o elocven rar întîlnit , putea vorbi ore în ir. Toat fiin a sa degaja o
impresie de energie i de vigoare.
Din contr , Madame Marguerite reunea în persoana ei tot ce i-ar putea dori cineva de la un bun subiect
hipnotic. Era blînd , sensibil , calm , rezervat i meditativ . Mic de statur , plinu , avea ochii foarte
mari, cu o privire duioas , vis toare. Mi c rile îi erau lente, cu ceva letargic în ele.
St tea pe un scaun cu sp tarul drept, iar Monsieur Ades s-a a ezat lîng ea i a început demonstra ia. A
ap sat-o între sprîncene cu degetul mare de la mîna dreapt i a r mas în aceast pozi ie vreo dou minute,
privindu-i încontinuu fa a. N-a f cut nimic altceva, nu i-a trecut mîinile pe deasupra ei, nici nu a
încercat alte procedee care de obicei fac parte din tehnica hipnotizatorului.
Explic repede, în francez : „Cînd am început s-o hipnotizez pe Madame Marguerite, cu mul i ani în urm ,
foloseam o metod complicat i trebuia s a tept o gr mad pîn ce ajungea în primul stadiu al st rii de trans .
Dar acum, dup ce am lucrat atît de des împreun , pot s m lipsesc de toate celelalte preparative i s o
hipnotizez aproape instantaneu. Uita i! Acum e hipnotizat ”.
Corpul lui Madame Marguerite devenise oarecum rigid, ochii i se închiseser i p rea s nu mai fie
con tient de ceea ce o înconjura. Am cerut permisiunea s o examinez i, ridicîndu-i pleoapele, am observat
indiciile clasice ale insensibilit ii – ochii erau da i peste cap. Era dovada tiin ific a faptului c
Madame Marguerite intrase în prima faz a transei hipnotice.
Primele ac iuni au fost simple. Monsieur Ades i-a cerut s se uite prin camer . „Ce scen teribil !”, i-a
sugerat el. „Uite cît de cumplit sufer bietul om. Ce trist c s-a putut întîmpla a a ceva, ce trist!”
Madame Marguerite a privit spre cel lalt col al înc perii i a c p tat o expresie dezolat . În scurt timp a
început s suspine. Într-un minut sau dou îi curgeau lacrimi pe obraji.
Deodat , hipnotizatorul i-a poruncit s vad un alai vesel în cel lalt col al înc perii i s rîd . În
cîteva secunde, triste ea a început s se risipeasc ; în curînd, subiectul a schi at un zîmbet i în cele din
urm a rîs din toat inima, cît se poate de firesc.
Apoi a devenit rînd pe rînd copil de 3 ani, soldat i b rbat care i-a luxat genunchiul. De fiecare dat ,
r spundea perfect sugestiilor formulate i p rea s se identifice complet cu noul personaj.
Dup aceea, la invita ia lui Monsieur Ades, i-am acoperit perfect ochii cu ni te band adeziv pe care o
adusesem cu mine i pe care i-am lipit-o peste sprîncene, pleoape i obraji. Acum îi era absolut imposibil s
deschid ochii. Dar, pentru ca experimentul s se desf oare în condi ii perfecte, i-am legat pe deasupra i o
fî ie groas de catifea ro ie în jurul capului, în dreptul ochilor, ca o m sur suplimentar de precau ie.
Ades mi-a cerut s -i optesc la ureche ni te instruc iuni care s fie îndeplinite de subiect. În consecin ,
i-am optit: „Ridica i bra ul drept”. El s-a întors lîng Madame Marguerite, i-a a ezat mîna dreapt la cî iva
inchi de a ei, apoi a ridicat-o în aer. i-a rugat subiectul s fac la fel.
De i Madame Marguerite era atît de bine legat la ochi, încît nu ar fi avut cum s vad despre ce gest era
vorba, l-a reprodus imediat cu exactitate!
El a revenit la noi i i-a cerut doamnei de fa s sugereze alt mi care. Ea opti: „Împlete te degetele
mîinilor”. El s-a întors cu degetele împletite c tre subiectul care nu vedea nimic, dar care l-a imitat f r
ezitare!

Atunci a urmat experimentul cel mai interesant. Ades, atingînd fruntea subiectului i dîndu-i verbal
sugestia, l-a ajutat s intre în a doua faz a transei hipnotice. În aceast stare for ele latente ale
subcon tientului devin impresionant de active.
El i-a poruncit s se a eze la biroul lui. Ea s-a supus imediat. Avea o înf i are stranie cu banda groas ,
ro ie ce-i acoperea ochii.
El ne-a cerut s alegem la întîmplare un pasaj din orice carte. Am ales o lucrare tiin ific francez , am
deschis-o la întîmplare la pagina 53, am marcat un anumit paragraf i am pus cartea pe birou, în fa a
subiectului.
Madame Marguerite a luat un creion în mîn , iar Monsieur Ades i-a a ezat o foaie de hîrtie la îndemîn .
Apoi i-a spus, pe un ton ferm: „Acum, g se te în carte fragmentul ales. Îl vei citi f r dificultate, apoi vei
transcrie ce ai citit pe hîrtia de lîng tine. Începe!”.
Femeia hipnotizat a inut creionul suspendat în aer un minut, în timp ce- i îndrepta ochii lega i cu banda
de catifea spre pagina tip rit , apoi a început s scrie, încet, dar hot rît. Dup ce a scris trei-patru
cuvinte, a revenit la carte, aplecîndu- i fa a deasupra paginii, ca i cum ar fi avut ochii deschi i i ar fi
putut citi fiecare rînd. i totu i, eram siguri c luasem toate m surile de precau ie pentru a o împiedica s
vad .
A continuat alternativ s citeasc i s scrie. O urm ream cu o emo ie abia st pînit . Ades ne asigura c
fiecare cuvînt din paragraf era copiat cu exactitate. El nu-i spunea nimic.

Figura 3. Ceea ce a scris Madame Marguerite cu ochii acoperi i

L-am rugat s -i porunceasc s sublinieze al doilea cuvînt din al doilea rînd i al treilea din urm torul.
Ordinul a fost dat, iar noi am privit-o cum trasa încet dou linii.
În cele din urm s-a oprit din scris i noi ne-am apropiat ner bd tori de birou i ne-am uitat pe foaie,
comparînd, cuvînt cu cuvînt, cu originalul tip rit. Iat care era fragmentul:
 Toutefois le danger scientifique est ici beaucoup moins du côté des statisticiens que du côté de ceux qui
tendent à conclure d’après leur intuition sur un nombre limité… * 1

Copia era surprinz tor de exact , iar cele dou cuvinte indicate fuseser subliniate corect. Exista o
singur gre eal . Madame Marguerite scrisese statistiques în loc de statisticiens . Gre eal curioas , dar de
în eles.
Madame Marguerite nu terminase paragraful, pentru c ni se p ruse c scrisese suficient pentru a- i
demonstra strania capacitate.
Un alt experiment interesant a fost s îi cerem s scrie exact acela i text, dar cu mîna stîng . În mod
normal, nu este ambidextr , dar în stare hipnotic a îndeplinit aceast sarcin f r dificultate.
Apoi, Monsieur Ades i-a dictat o serie de numere pe care i le indicasem în prealabil i pe care ea
trebuia s le adune. A în eles gre it ultimul num r dictat, 103 în loc de 13.103, i a trebuit s o ia de la
cap t. De i tot nu vedea nimic, a reu it s efectueze dou adun ri a ezînd fiecare cifr în coloana
corespunz toare i f cînd suma f r gre eal .
Urm torul experiment demonstreaz ce poten ial latent imens zace ascuns în noi. Doamna pe care o adusesem
cu mine a luat mîinile subiectului în mîinile sale i s-a concentrat puternic asupra imaginii mentale a
so ului s u. Dup pu in timp, Madame Marguerite descria caracterul, talentele, temperamentul i chiar aspectul
fizic ale acestui domn care nu era de fa . Cel mai extraordinar a fost cînd a spus c acesta era func ionar
guvernamental.
„Corect!”, a exclamat femeia, surprins c i s-au citit gîndurile.
i totu i, alt dat , cînd eram lîng Madame Marguerite, aflat în aceea i faz a transei hipnotice, s-a
aventurat, din proprie ini iativ , s -mi cerceteze viitorul. Rezultatele au fost extrem de nesatisf c toare. M
r zvr team în sinea mea, atît de false mi se p reau unele dintre predic iile sale, iar dup cîteva luni
faptele au dovedit c se în elase. În schimb, a reu it s -mi defineasc bine caracterul, aspira iile,
ambi iile, elurile. În consecin , e clar c , aici, ca i în alte p r i, ghicitul este i trebuie s r mîn o
procedur foarte îndoielnic , de i se poate intui în general tendin a evenimentelor ce rezult cu necesitate
din caracterul cuiva.
Pentru ultimul experiment subiectul a fost adus în a treia faz de hipnotizare, un stadiu mai profund.
Anumite p r i ale corpului devin atunci insensibile la durere, iar hipnotizatorul poate chiar s ob in
controlul asupra organelor ce func ioneaz involuntar.
Ades i-a frecat palma stîng cu ni te vat , apoi ne-a ar tat un ac. A înfipt acest ac în c u ul palmei pîn
ce a str puns-o, acul ie ind o jum tate de inch de cealalt parte. Madame Marguerite n-a p rut s simt nici o
durere: dimpotriv , cînd so ul ei i-a sugerat c în fa a noastr se afl un actor de comedie care spune glume,
ea a început s rîd în hohote. Dup cîteva minute, i-a scos acul din mîn . Nu se vedea nici o pic tur de
sînge, nici pe pielea mîinii, nici pe ac. Doar un mic semn întunecat indica locul unde fusese înfipt.

L-am chestionat pe Monsieur Ades cu privire la hipnotism.

Era un om cu educa ie, absolvent de universitate, i predase la un moment dat psihologia la un colegiu. De
aceea îi pl cea s i se spun „domnul profesor Edouard” – fireasc i inofensiv dovad de vanitate. Foloseam
în general acest titlu cînd vorbeam cu el.
Cînd i-am cerut o explica ie a experimentelor sale, i-a întors spre mine privirea p trunz toare i a
exclamat: „Domnule! Voi fi cît se poate de sincer cu dumneavoastr . De fapt, nu tim nimic despre for ele
misterioase care produc fenomenele de hipnotism. Totu i, în elegem tehnica în m sur s produc aceste fenomene
i tim în ce condi ii se va ajunge la reu it sau la e ec. Am descoperit c în to i oamenii exist un anumit
gen de for pe care o numim influen magnetic i c la unii – ca în cazul meu – aceast influen este atît
de dezvoltat , încît poate fi folosit pentru a ac iona asupra altor persoane într-un mod remarcabil, a a cum
a i v zut. Îns , pentru a avea efect, este nevoie de persoane care sînt receptive la ea în mod natural, a
c ror voin cedeaz f r prea mult rezisten . Cînd mi-am descoperit puterea, m-am apucat s o sporesc, pîn
cînd a atins nivelul pe care îl vede i ast zi. i numai experimentînd constant cu Madame Marguerite am ajuns
la aceste rezultate. La început, îmi trebuia mult timp s-o aduc în starea hipnotic . Numai eforturile i
experimentele continue mi-au permis s reduc acest timp la cîteva minute. Ce se întîmpl atunci cînd ajunge
în aceast stare? Devine cumva somnambul , încît, nici chiar dac a i trage cu pistolul, nu s-ar trezi din
semitrans . Doctorii Preyer i Berger, care au putut face studii speciale asupra unor cazuri de somnambulism,
au descoperit c asemenea persoane pot vedea foarte bine cu pleoapele închise atunci cînd sînt în stare
somnambulic . Aceast stare misterioas dovede te posibilitatea unei dedubl ri a con tiin ei i existen a a ceea
ce psihologii numesc subcon tient. Din experien ele noastre rezult c acest subcon tient, foarte clarv z tor,
nu este stînjenit de limitele materiei. El este deci capabil s fac cu corpul ceea ce, în stare con tient ,
aceea i persoan crede c e imposibil. Aceasta demonstreaz c credin a noastr în limit ri este fals i c
sîntem cu to ii capabili de mult mai mult decît b nuim. Hipnotismul îl elibereaz pe subiect de asemenea idei
restrictive”.
„Cum explica i faptul c Madame Marguerite cite te o carte legat la ochi?”
„M m rginesc s spun c nu îndr znim s stabilim limite în ceea ce prive te puterile subcon tientului, iar
clarviziunea pare s fie una dintre facult ile lui naturale. Altfel spus, subcon tientul posed propriile
capacit i de a vedea, a auzi i a sim i, f r ca func ionarea lui s depind de organe fizice, cum ar fi ochii
i urechile 2 . Aten ia subiectului este ab tut de starea hipnotic de la aceste organe fizice – i, de fapt,
de la tot corpul –, fiind concentrat astfel în totalitate asupra subcon tientului, ale c rui facult i
misterioase intr atunci în joc. Dar nu prea pot spune mai mult decît atît. Pot doar s asigur condi iile
necesare, apoi s observ cum ac ioneaz aceste facult i.”
„Remarc c nu v plimba i mîinile în jurul subiectului. Crede i c nu este necesar?”
„Cred, domnule”, r spunse Ades, „c aceste mi c ri pot fi într-adev r necesare pentru anumi i
hipnotizatori, dar, în ceea ce m prive te, pot s m lipsesc de ele. M bazez în totalitate pe for a voin ei
mele i pe sugestiile pe care i le comunic verbal subiectului meu. Experien a m face s cred c adev ratul
secret al hipnotismului st în aceste dou metode, mai ales în sugestie, f cut cu calm i autoritate, i c
pasele magnetice le sînt necesare numai celor care nu se simt suficient de experimenta i pentru a se lipsi
de ele”.

La Cairo popose te în fiecare an un om care poate fi numit f r teama de a gre i fachirul cel mai faimos
din Egiptul modern: nimeni altul decît ilustrul Tahra Bey. Faptele sale au stîrnit multe controverse; mul i
criticii au încercat s -i trateze reputa ia cum î i trateaz el însu i corpul, cu în ep turi de s ge i i de
cu ite; i totu i, nu e mai pu in adev rat c un mare num r de persoane distinse au considerat c realiz rile
sale sînt, dac nu conving toare, cel pu in interesante; c regele Fuad al Egiptului, regele Carol al
României* 3 , regele Victor Emanuel al Italiei, între al ii, l-au onorat cu invita iile lor, iar domnul
Benito Mussolini l-a primit de mai multe ori la palatul Chigi; i c , în loc s evite investiga iile, Tahra
Bey are obiceiul s le caute. În ce m prive te, dup ce am fost martor la mai multe dintre ispr vile sale
executate de fachiri anonimi din diferite regiuni ale Indiei i Africii, îmi vine u or s cred c sînt
posibile; mai mult: cunoscîndu-l personal, tiu c posed efectiv puterile pe care afirm c le are. Doar
atunci cînd – a a cum face i acum, din p cate – se înjose te s satisfac setea de ghicit i farmece a
publicului larg, pot spune c face un lucru cu care nu sînt de acord. Poate c nu este totu i vina lui.
„Lumea m-a silit s -mi comercializez puterile, s fiu un artist, în timp ce eu doream s fac tiin ”, mi-a
spus el într-o zi, cu triste e, pe cînd luam ceaiul împreun . Cu toate acestea, îl admir mult, deoarece a
fost primul fachir oriental cu puteri atît de extraordinare ce a refuzat s se înv luie într-o mantie de
vorb rie mistificatoare sau aspecte religioase irelevante. El însu i dore te ca adev rul cu privire la
miracolele fachirilor s fie eliberat de toate absurdit ile pe care le-a n scocit tradi ia. În privin a
propriilor realiz ri i a principiilor care stau la baza lor, are o atitudine s n toas i modern , unic în
rîndul acestor personaje cu mentalitate medieval , conservatoare, ira ional i iubitoare de mister numite
fachiri. Pe scurt, se str duie te s înlocuiasc supersti ia cu tiin a.
Înainte de a putea în elege corect ceea ce face el, trebuie s îl în elegi pe om; în acest scop, cel mai
bine ar fi s -i schi ez biografia. Voi reproduce aici întocmai ce mi-a povestit. Dar mai întîi s facem
cuno tin cu el.
Poate v a tepta i la silueta costeliv a unui ascet. Închipui i-v mai degrab un b rbat scund, cu înf i are
distins , p r negru i ten m sliniu, avînd un chip blajin, grav, cu barb . Î i acoper uneori capul cu burnuzul
arabilor, dar se mai întîmpl s -l vezi i cu o p l rie obi nuit de fetru moale, dup moda european . Dup cum
am spus, are în l imea pu in sub cea medie. Poart , rînd pe rînd, cu egal u urin , costumul ar besc i un
costum european bine croit. Ochii s i frumo i, cu privirea p trunz toare, sînt extraordinar de interesan i:
albul ochilor, care frapeaz la început, confer profunzime i mister irisurilor negre ca t ciunele. Este
întotdeauna amabil i blînd, curtenitor i rafinat. Se exprim cu atîta modestie i cu o voce atît de blajin ,
încît nimeni n-ar putea ghici din tonul lui c se afl în prezen a unui om care controleaz unele dintre cele
mai misterioase for e ale naturii. Se poart cu naturale e i st pînire de sine, cu un aer v dit de
autocontrol, a a cum vezi întotdeauna la fachirii cu adev rat avansa i. Fumeaz foarte mult.
„M-am n scut”, poveste te el, „în 1897, la Tanta, aglomeratul or el din Delta Nilului în care se afl
mormîntul faimosului fachir din secolul al XIII-lea, eicul Sayid Ahmad el Badawi, unde vin pelerini din
toate regiunile Orientului. Mama mea a murit cînd m-a n scut, iar tata era din rasa cop ilor, cre tinii din
Egipt. i el cuno tea bine preceptele fachirilor i avea prieteni cu acelea i înclina ii. Am crescut deci
într-o atmosfer favorabil viitoarei mele activit i. De foarte tîn r, am fost ini iat în exerci iile i
practicile tradi ionale ale fachirilor, iar tata a fost unul dintre profesorii mei. Cînd înc eram copil, în
ar au avut loc tulbur ri interne care ne-au determinat s plec m; eu, tata i un înv tor am plecat în
Turcia, stabilindu-ne la Constantinopol. Acolo am primit o educa ie bun , modern , am studiat medicina i mi-
am luat doctoratul. Din punct de vedere psihologic, aceast preg tire mi-a fost extrem de util , permi îndu-mi
s supun analizei tiin ifice propriile experien e psihice. Am deschis o clinic în Grecia i am condus-o
pentru scurt timp; acolo am realizat lucrul pe care îl socotesc cel mai minunat dintre toate cele ce pot fi
înf ptuite de un fachir – m refer la înviere. Am consim it s fiu îngropat pentru nu mai pu in de 28 de
zile, s fiu coborît în abisurile mor ii, de unde am ie it la cap tul acestui interval viu i nev t mat.
Arhiepiscopul i al i prela i erau împotriva mea i încercaser s împiedice experimentul, deoarece credeau c
v d în el i în doctrinele pe care le ilustra o amenin are la adresa religiei lor. Cu toate acestea,
autorit ile guvernamentale mi-au luat ap rarea, declarînd c un doctor are dreptul s fie îngropat dac a a
dore te. i cu alte ocazii, cuno tin ele mele tiin ifice i doctoratul m-au ajutat s -mi netezesc calea. Am
vizitat Bulgaria, Serbia i Italia. În Italia le-am permis celor mai cunoscu i savan i s -mi investigheze
realiz rile i am acceptat s m închid într-un sicriu de plumb, unde corpul mi-a fost în totalitate acoperit
cu nisip. Sicriul a fost închis, apoi am fost scufundat la fundul unui bazin de înot. Poli ia a intervenit
cam dup jum tate de or i a oprit demonstra ia, dar, desigur, ea reu ise pîn în acel punct. De acolo, am
plecat în Fran a, unde mi s-a permis nu numai s fac din nou acela i experiment, ci chiar s îl prelungesc. Am
stat 24 de ore în sicriul scufundat în ap , corpul meu fiind într-o stare de catalepsie, în timp ce poli ia
i alte persoane supravegheau continuu demonstra ia, pentru a împiedica orice iretlic. Iat dou fotografii
de atunci. Prima reprezint introducerea corpului meu rigid în sicriu, în stare de trans ; a doua surprinde
momentul cînd sicriul a fost scos din ap , unde st tuse 24 de ore. Eram fericit c puteam face acest
experiment, deoarece foarte mul i critici pretinseser c vor demasca a a-zisa performan a fachirilor indieni
îngropa i de vii, o performan pe care a i descris-o în cartea dumneavoastr despre India. Ei sus ineau c
fachirii aranjau în prealabil s aib un canal de ventila ie prin p mînt care s le permit s respire în
continuare. F r îndoial c asemenea procedee sînt folosite de pseudofachiri – simpli scamatori i
iluzioni ti –, dar nu este nevoie de a a ceva în cazul celor care au înv at adev ratele secrete ale artei
noastre i î i pot cufunda corpul în trans cînd vor. De aceea am aranjat un test care s se desf oare sub
ap , a c rei transparen nu l sa nimic s scape controlului observatorilor. Doctorii erau deosebit de
interesa i de acest experiment i au încercat prin toate mijloacele s se conving c totul este real – i pe
bun dreptate –, dar, cum acesta se baza pe legile naturii, n-aveam a m teme de nimic. De i îndr gesc
confortul vie ii europene, r mîn legat de ara mea i de aceea mi se pare indispensabil s -mi împart în
fiecare an timpul între Egipt i Europa. Îmi plac europenii, iar unii dintre ei m apreciaz i m g zduiesc cu
pl cere. Regina Spaniei mi-a telegrafiat o dat pentru a m invita în ara sa i mi-a trimis chiar o escort
oficial . Nu m împ unez cu faptele mele. Trecutul se deruleaz acum sub ochii mei ca un film minunat. Un
adev rat fachir se situeaz deasupra oric rei vanit i i dorin e de cî tig. Duce o via interioar rupt de
dorin ele lume ti exagerate. Îi cunoa te i pe fachirii Orientului i ve i admite, cred, c sînt un caz aproape
unic, c ci ceilal i, chiar i cei autentici, nu se sinchisesc s viziteze Europa i sînt prea mîndri pentru a
se supune investiga iilor critice. De fapt, ei cred c este inutil s v prezinte performan ele lor, pentru c
dumneavoastr , europenii, le ve i considera cu siguran ni te scamatorii sau arlatanii – într-un cuvînt,
orice, numai nu ceea ce sînt de fapt. i, mult mai important, ace ti fachiri nu cunosc, ca mine, limbile
dumneavoastr – eu tiu italiana i franceza. Nu-mi amintesc nici m car de unul dintre ei care s fi urmat
cursurile unei facult i de medicin sau de tiin e i s fi apreciat educa ia modern la justa sa valoare. A a
cum a i observat, în general desconsider o asemenea educa ie i o v d ca pe un impediment. Se în elege de la
sine c eu nu le împ rt esc p rerea”.

Am adunat un mic grup de doctori i al i profesioni ti c rora le stîrnisem interesul pentru aceste subiecte
insolite. Împreun , am avut privilegiul de a fi martori la o întreag serie de demonstra ii uluitoare, de i
cumplite, realizate de Tahra Bey cu o u urin i o rapiditate de necrezut.
Fachirul î i scosese costumul european; era îmbr cat cu o rob lung de pînz alb . Pe cap avea un burnuz
ar besc prins cu o panglic dubl , albastru cu auriu. Pe piept avea o stea gravat cu cinci col uri, atîrnat
de gît cu un lan ; era emblema ordinului în care fusese ini iat. O centur aurit îi înconjura mijlocul.
St tea cu bra ele încruci ate. Pe parchetul înc perii erau a ezate diversele obiecte i materiale ce urmau s
fie folosite în demonstra iile lui – o mas înc rcat cu pumnale, ace de p l rie, cu ite, ace simple, epu e i
cioburi de sticl ; o alt mas , pe care se afla o scîndur din care ie eau vîrfurile unor cuie lungi, ascu ite;
un bloc de piatr masiv, un cîntar i un ciocan mare; o g in alb i un iepure cenu iu, cu picioarele legate,
pu i într-un co ; dou lame de coas lustruite, str lucitoare; dou suporturi, un sicriu lung, o lad i mai
lung i larg , un morman de nisip ro u i dou lope i; cîteva prosoape, ni te vat i alte fleacuri. Într-un vas
ardea t mîie, umplînd camera cu o arom fin . Doi tineri asisten i a teptau, preg ti i s îl ajute. Tahra Bey a
venit în fa a noastr , dar nu a scos nici un cuvînt. Avea o înf i are foarte distins sub lumina discret a
l mpilor electrice.
Fiecare articol a fost examinat cu aten ie, pentru a ne convinge c nu erau trucate i a ne alunga din
minte orice b nuial de în el torie.
Fachirul i-a dus mîna în spatele capului i a ap sat ferm cu degetele pielea pu in mai sus de ceaf . Cu
cealalt mîn , î i presa tîmplele. Apoi a p rut c inspir brusc aer pe gur ; ca rezultat, m rul lui Adam i s-a
agitat o clip . Într-un un minut, ochii i s-au închis i a intrat în trans ; în acela i timp, a scos un
strig t brusc, straniu. Transa s-a transformat imediat în catalepsie; era complet rigid i ar fi c zut ca un
cadavru dac ajutoarele nu l-ar fi prins în bra e.
Corpul îi era acum la fel de eap n ca lemnul.
Pentru primul experiment a fost dezbr cat pîn la brîu.
Unul dintre asisten i a fixat lamele de coas pe cele dou suporturi, cu t i ul în sus. Tahra Bey a fost
a ezat astfel încît pe o lam i se rezemau umerii, iar pe cealalt gleznele. Unul dintre doctori i-a luat
atunci pulsul i a fost surprins s constate c acesta avea o valoare anormal de ridicat : 130.
Blocul masiv de piatr a fost adus în fa i cînt rit; avea aproape 90 de kilograme. Era un cub ne lefuit
din granit dur. Ajutoarele au a ezat aceast greutate pe abdomenul gol al lui Tahra Bey; apoi, unul din cei
doi, apucînd barosul, a început s loveasc puternic i continuu blocul de piatr . Corpul fachirului r mînea
încordat i rigid, ca i cum ar fi fost de fier, f r s cedeze cîtu i de pu in sub ap sarea barosului i
greutatea blocului de granit. În cele din urm , piatra s-a spart în dou buc i, care au c zut cu zgomot pe
jos. Tahra Bey a fost ridicat în picioare i sus inut de cei doi b rba i. Nu p rea s con tientizeze ce se
întîmplase ori s fi sim it vreo durere. Doctorii l-au examinat cu interes i au constatat c lamele de coas
nu-i l saser nici cea mai mic urm pe piele! Totu i, blocul de granit l sase o urm ro ie pe tot abdomenul.
Parc s-ar fi întins pe un pat de flori. Asta îmi amintea de ni te yoghini de rang inferior pe care îi
v zusem la Benares, care se întindeau i dormeau pe cuie ascu ite, spectacol de la care plecasem mai degrab
dezgustat decît edificat.
Dup aceea fachirul a fost a ezat pe scîndura de lemn din care ie eau vîrfurile unor cuie lungi. Un
asistent s-a urcat pe el, cu un picior pe toracele lui Tahra Bey, iar cel lalt pe abdomenul acestuia. Cu
toate acestea, cînd doctorii l-au examinat din nou, spatele s u gol nu prezenta nici cea mai mic urm de
în ep tur ! Pulsul s u era acum 132.
A fost ridicat din nou în picioare.
Vedeam cum fachirului îi tremur pleoapele. Încet, ochii i s-au deschis. Pentru cîteva clipe dup ce s-a
trezit, pupilele i s-au rotit în orbite. Sem na cu cineva care tocmai se trezise dintr-un vis adînc. Timp de
jum tate de or ochii i-au r mas ciudat de fic i. Pu in cîte pu in, fachirul revenea la via . A f cut un efort
vizibil s inspire, deschizînd gura atît de tare, încît i-am v zut limba strîns în fundul gîtului. Dup ce a
inhalat, i-a introdus degetul în gur pentru a- i readuce limba la pozi ia normal .
Acum ie ise complet din starea de catalepsie în care intrase singur atît de repede.
Dup ce s-a odihnit un minut sau dou , s-a supus i la alte teste, menite s stabileasc dac într-adev r
carnea sa era insensibil la durere.
Le-a cerut doctorilor s -i str pung obrazul cu dou ace de p l rie. Unul dintre ei s-a executat prompt,
str pungîndu-i fiecare obraz cu cîte un ac, al c rui vîrf îi ie ea prin gur . Doctorii tiu c exist anumite
intervale între doi mu chi sau doi nervi unde carnea poate fi str puns f r durere. De aceea, au ales cu mare
grij ni te locuri de pe fa a fachirului unde pericolul era real. Apoi i-au înfipt în obraji ni te epu e
groase. Tahra Bey, perfect con tient i tiind exact ce i se întîmpla, nu p rea s simt nici o senza ie de
durere.
Testul care a urmat a fost i mai impresionant: fachirul l-a l sat pe alt doctor s îi înfig un pumnal
mare în gît, în fa a laringelui, vîrful ie ind prin piele dup ce trecuse prin aproape un inch de carne. Unii
dintre doctori, care erau în mod firesc i pe bun dreptate sceptici, au decis s -i urm reasc pupilele
ochilor cu cea mai mare aten ie, pentru a observa dac se contract sau se dilat . Aceast examinare permitea
s se stabileasc , dac era cazul, prezen a unui drog în organism; doctorii b nuiau c poate fachirul s-a
drogat înainte, pentru a deveni imun la durere. Au descoperit c ochii s i erau totu i perfect normali. Dup
ce toate aceste arme au fost scoase din corpul lui, nici o pic tur de sînge nu se vedea pe piele. Unii
doctori erau atît de uimi i, încît au insistat, crestîndu-i fa a cu cioburi de sticl , în epîndu-i gîtul cu
ace. Cu toate acestea, tot nu a curs sînge. I s-au înfipt în umeri i în piept s ge i i ace de p l rie:
acela i rezultat.
Pentru a ne prezenta înc o capacitate misterioas pe care o poseda, fachirul a permis s -i fie împlîntat
în piept un cu it mare, ascu it; acesta a fost scos f r ca rana s sîngereze. Un doctor i-a exprimat dorin a
s vad sîngele curgînd, pentru a fi sigur c Tahra Bey fusese r nit cu adev rat. Imediat, acesta a f cut s -i
 î neasc sîngele, care i-a acoperit pieptul – spectacol destul de îngrozitor. Cînd doctorul s-a declarat
satisf cut, egipteanul a oprit uvoiul de sînge numai prin puterea voin ei, ceea ce le-a provocat unora
dintre cei prezen i o nespus uimire. Dup zece minute, rana era practic vindecat .
Unul dintre asisten i, luînd o tor aprins , a trecut-o de-a lungul piciorului stîng al fachirului pîn
spre mijlocul coapsei. Am auzit cum pielea i carnea cr pau u or sub efectul c ldurii i totu i fa a îi r mînea
imobil , senin , cu totul impasibil .
Un alt doctor, neconvins înc , presupunea c Tahra Bey luase în secret un drog puternic; de aceea, în
timpul probei cu flac ra, i-a examinat b t ile inimii. Nu a observat nici cea mai mic schimbare. Dac
subiectul ar fi sim it vreo durere i ar fi mascat-o sau chiar ar fi controlat-o printr-o voin uluitoare,
inima l-ar fi tr dat printr-un puls foarte accelerat, fa a i-ar fi p lit i ar mai fi fost i alte semne care
ar fi indicat i ele aceast suferin . Mai mult, dac ar fi consumat o substan precum cofeina, respira ia sa
n-ar fi r mas normal , a a cum era atunci.
În alte experimente i s-au înfipt s ge i lungi în trup, chiar deasupra inimii, i în bra e, str pungîndu-
le.

A demonstrat apoi c are putere asupra animalelor, a a cum po i vedea uneori i la yoghinii indieni.
Adusesem un iepure i o g in la solicitarea lui Tahra Bey i le pusesem într-un co pe una dintre mese. i-a
îndreptat aten ia asupra lor.
A luat iepurele i i-a pus labele din spate în jurul gîtului. Animalul a încercat s opun rezisten de
vreo dou -trei ori, dar fachirul a presat un centru nervos din regiunea posterioar a gîtului i a f cut
deasupra lui cîteva pase magnetice. A fost suficient pentru ca iepurele s se întind pe spate, exact în
pozi ia în care fusese a ezat, i s r mîn imobil, ca mort. Avea ochii larg deschi i; am remarcat c , în ciuda
rigidit ii corpului, pupilele se roteau din cînd în cînd în orbite, dovedind c animalul era cît se poate de
treaz, de i neputincios. Pentru a verifica, unul dintre noi s-a apropiat i i-a atins un ochi cu degetul;
ochiul se închidea imediat, apoi se deschidea din nou, demonstrînd c animalul era pe deplin con tient de
ceea ce se petrecea, de i nu- i putea exercita voin a.
Tahra Bey l-a lovit înceti or dup gît i creatura a scos un ip t, a s rit în picioare i a alergat vesel
în jurul mesei. Viu i nev t mat, f r nici o urm a chinuitoarei sale experien e.
G ina a trecut prin aceea i experien , la fel de obedient ca i iepurele. Tahra Bey putea s -i impun orice
pozi ie dorea i s o men in cît timp voia.
Apoi fachirul ne-a informat c trupul s u nu mai era insensibil la suferin , c ci aceast insensibilitate
nu dura mai mult de 20-25 de minute dup intrarea în trans . Altfel spus, revenise la normalitate. „Dac m-a i
lovi acum, pe nea teptate, cu un cu it, a ipa f r doar i poate de durere”, m rturisi el.
În cele din urm , a avut loc i experimentul cel mai remarcabil din seara aceea: îngroparea de viu.
Aceast fapt extraordinar a fost s vîr it în condi ii de test care excludeau orice îndoial în privin a
autenticit ii ei.
Tahra Bey a vrut mai înainte s stabileasc exact ora i minutul cînd va ie i din transa în care urma s
intre. Ne-a rugat astfel s -l inem îngropat timp de o or i jum tate fix, ca i cum ar fi vrut s evite
trezirea cu cinci minute mai tîrziu.
Sicriul a fost adus în mijlocul camerei, dup ce podeaua apartamentului a fost examinat . Era acoperit cu
pl ci de pardoseal i mozaic, ca multe altele din Egipt; dedesubt nu se afla nimic altceva decît tavanul
altei înc peri, deoarece ne aflam în unul dintre blocurile de locuin e moderne care r sar peste tot în
cartierul european din Cairo. Ne-am dat foarte repede seama c nu se putea ascunde acolo nici o trap , dar,
pentru a risipi orice urm de îndoial , pe pardoseal a fost întins un covor obi nuit. Sicriul a fost a ezat
pe acest covor.
Tahra Bey a procedat dup obiceiul s u pentru a intra în stare de autocatalepsie. i-a ap sat cu degetele
arterele de la ceaf i centrii nervo i de la tîmple. i-a împins limba în fundul gurii i a inspirat brusc.
În cîteva minute, a intrat în catalepsie. Respira ia i s-a oprit, ca i fluxul sangvin, i tot corpul i-a
amor it. A c zut pe spate, în bra ele asisten ilor s i, i, în timp ce ace tia îl sus ineau, doctorii care îl
examinau s-au convins c inima nu-i b tea i c nu respira.
Asisten ii i-au astupat atunci cu vat urechile, n rile i gura. Corpul rigid, ca o statuie, a fost culcat
în sicriu. A ezat astfel în sicriu, ar fi fost dificil de spus cu ce se deosebea Tahra Bey de un cadavru. Cu
chipul cenu iu, acest „mort viu” nu d dea nici un semn de via .
Luînd lope ile, ajutoarele au umplut repede sicriul cu nisipul ro u i fin. Corpul a fost acoperit în
totalitate. Apoi au adus capacul de lemn, care a fost b tut bine în cuie.
Dup aceea, lada lung de lemn a fost adus i a ezat pe covor, al turi de sicriu. Acesta a fost ridicat i
introdus în lad . Ajutoarele s-au pus din nou pe treab i au aruncat nisip peste sicriu pîn ce au umplut
lada cu vîrf.
Am vegheat o or i jum tate, în timp ce Tahra Bey st tea întins, nemi cat, în mormîntul s u de nisip.
Examinaser m în prealabil toate materialele folosite; supravegheaser m cu aten ie fiecare etap a
reprezenta iei. Dac fachirul supravie uia unei asemenea încerc ri, trebuia s ne înclin m în fa a puterilor
sale extraordinare.
Timpul fixat s-a scurs în cele din urm i, respectîndu-ne promisiunea, am dat nisipul la o parte,
dezgropînd sicriul, i am deschis capacul. Fachirul z cea întins acolo, eap n ca un cadavru, cu pielea într-o
nuan gri-p mîntie, ca la mor i. Din toate punctele de vedere, era, cu siguran , mort.
A fost scos din sicriu; rigiditatea persista; a fost a ezat pe un scaun. Dup cîteva minute, a dat primele
semne c se întoarce la via . Pleoapele au început s se mi te; apoi am observat ritmul unei respira ii calme
i, încetul cu încetul, întregul corp a revenit la via .
Dup vreo zece minute de cînd fusese scos din sicriu, Tahra Bey era din nou el însu i i ne vorbea despre
strania sa experien .
„Somnul meu a fost atît de adînc”, ne spuse el, „încît nu tiu nimic din ce mi-a i f cut. Îmi amintesc
doar c am închis ochii în aceast camer i c , datorit misteriosului proces de postsugestie, m-am trezit
exact în momentul pe care mi l-am stabilit”.
Astfel a luat sfîr it memorabila noastr sear , petrecut în compania acestui omule uluitor, capabil s
fac un miracol cît ai clipi din ochi.
Am plecat cu sentimentul c materialismul, deja ubred, va primi lovitura de gra ie în secolul nostru. Nu
contribuise nicicînd în mod notabil la explicarea misterului min ii umane.
Exist savan i pesimi ti care prezic c P mîntul va sfîr i ca o planet înghe at ce se va roti prin
imensitatea spa iului vid. Poate. Dar sfîr itul omului nu va putea niciodat s fie tot atît de lipsit de
speran , deoarece omul este mai mult decît corp .

1 * „Totu i, pericolul tiin ific este aici mult mai pu in de partea statisticienilor prea zelo i decît de
partea celor care tind s trag concluzii dup intui ia lor dintr-un num r limitat…” (n.tr.).
2 . Yoghinii din India mi-au explicat aceste fenomene într-un mod oarecum analog. Ei sus ineau c to i oamenii
posed un „corp-suflet” invizibil i c acesta are apte centri nervo i, situa i într-o zon care o
aproximeaz pe cea a sistemului cerebrospinal i a encefalului superior, fiecare dintre ace ti apte centri
nev zu i guvernîndu-ne în realitate sim urile fizice. Primul, spuneau ei, situat în regiunea sacral ,
guverneaz mirosul; al doilea se g se te în splin i guverneaz gustul; al treilea, situat la nivelul
buricului, corespunde v zului etc. Potrivit teoriei lor, obiectele exterioare sînt de fapt percepute de
„corpul-suflet”, agent intern a c rui cooperare este esen ial pentru func ionarea cu succes a tuturor
sim urilor fizice ale omului. Aceste sim uri nu sînt decît ni te instrumente i, f r cooperarea „corpului-
suflet”, devin incapabile s - i îndeplineasc func ia. Altfel spus, vederea, auzul etc. sînt în primul rînd
facult i mentale i abia apoi facult i fizice. Yoghinii sus ineau c prin controlul con tient al aten iei, ca
în cazul unei concentr ri profunde, tot ceea ce fac subiec ii hipnotiza i se poate realiza dup voie, f r
hipnotizator.
3 * Este vorba despre Carol al II-lea de Hohenzollern-Sigmaringen (1893-1953), rege al României (1930-1940),
fiul lui Ferdinand I (n.tr.).
 Capitolul VII

Un interviu cu cel mai faimos

fachir egiptean

Expunîndu-mi, într-o dup -amiaz , teoriile i principiile pe care se bazeaz demonstra iile sale
remarcabile, Tahra Bey fuma una dintre acele ig ri egiptene cu arom delicat . Ne aflam într-un apartament
luxos din acel cartier tot mai mare care constituie mo tenirea european a ora ului Cairo. Fachirul promisese
s -mi spun multe lucruri, astfel c îi anticipam dezv luirile cu o u oar înfiorare; i, cu certitudine, am
primit cîteva r spunsuri l muritoare la întreb rile mele.
Este întotdeauna interesant i uneori profitabil ca anumite fapte anormale i extraordinare s î i fie
explicate chiar de cei ce le-au s vîr it, i nu de profesori care nu au decît cuno tin e teoretice i care nu
pot decît s fac specula ii.
„Trebuie s începem prin a recunoa te marele poten ial pe care îl avem cu to ii”, începu el. „Pîn nu
facem asta, r mînem lega i de mîini i de picioare din cauza unor limit ri nenecesare care ne împiedic s ne
folosim minunatele puteri psihice i materiale. Oamenii, în fa a fenomenelor pe care le pot produce, le
consider ori iluzionism, ori ceva complet supranatural. În ambele cazuri, se în al . Nu par s observe c
aceste lucruri sînt cît se poate de tiin ifice, respectînd legile naturii. Este adev rat c folosesc ni te
legi psihice pu in în elese, dar ele sînt legi. Nu fac nimic arbitrar, supranatural sau contrar acestor legi.
Cît despre cei ce- i închipuie c sînt un fel de iluzionist sau scamator, nu pot decît s le deplîng gîndirea
îngust , incapacitatea de a lua în considerare posibilitatea ca oamenii s aib un poten ial superior
experien ei lor limitate”.
Stiloul meu a notat aceast ultim fraz a fachirului i am ridicat ochii, surprinzînd expresia melancolic
ce se strecura uneori în privirea sa mistic atunci cînd vorbea despre criticii s i. Se sim ea c ar prefera
s - i fac prieteni în loc de adversari, s g seasc în elegere în loc s dea na tere unor interpret ri gre ite.
„Ei cred, de exemplu, c , atunci cînd îmi înfig ace de p l rie sau epu e în obraji, dac nu este cumva
vorba despre un iretlic, atunci înseamn c m-am drogat sau c m for ez s rezist la durere. Dac ar fi a a,
cum de corpul meu nu are nici un semn i nici o cicatrice dup astfel de r ni i t ieturi? În realitate, ei nu
pot gîndi altfel decît sînt obi nui i; nu pot concepe c e posibil ca explica iile mele s fie adev rate. S
încerce ei s - i înfig cu ite i epu e în obraji i în gît: vor vedea imediat diferen a. Poate vor continua s
î i spun c nu simt nimic, dar realitatea va fi cu totul alta.”
Aici, o pauz i-a subliniat indignarea.
„Dar dumneavoastr dori i s auzi i explica iile mele. Iat cele dou secrete – acest cuvînt nu este în
nici un caz cel mai potrivit, îns e suficient – ce îmi permit s fac toate lucrurile la care a i fost
martor. În primul rînd, presarea anumitor centri nervo i ai corpului. În al doilea rînd, capacitatea de a
intra în com cataleptic . Va putea ob ine acelea i rezultate ca i mine oricine este potrivit pentru a a ceva
i se va supune antrenamentului îndelungat pe care a trebuit s îl urmez i eu ca s ajung s st pînesc i s
aplic cu succes aceste dou secrete. F r un astfel de antrenament, nu a fi putut pretinde c am curajul
necesar pentru a rezista f r s crîcnesc la durerile pe care le implic aceste ac iuni, deoarece constitu ia
mea nu se compar cu cea a fachirilor hindu i pe care i-a i v zut i care caut cu voluptate s se tortureze i
îndur suferin e teribile dictate de doctrinele ascetismului lor. Eu am rupt-o cu asemenea doctrine barbare
i condamn categoric exerci iile exagerate la care se supun ace ti asce i. Singurele lucruri pe care le mai am
în comun cu ei sînt, în privin a doctrinei, via a interioar bazat pe deta area spiritului, iar în privin a
practicilor, rularea limbii în partea din spate a gurii, precum i intrarea în catalepsie.”
Vorbea cu atîta sinceritate, încît, tiind cum gîndesc fachirii orientali, am r mas surprins. Am întrebat
totu i: „A i vrea s -mi explica i mai detaliat primul dumneavoastr secret?”.
„Da”, r spunse el cu voce blînd . „Pe scurt, este inutil s v spun c nervii transmit la creier orice
senza ie de durere. Trebuie s subliniez îns c presînd cu degetul anumi i centri nervo i, pentru a opri
sîngele s ajung la creier, ace tia sînt anestezia i. Nu vreau s sugerez c oricine ar trebui s practice
asta, deoarece f r o lung preg tire adecvat i f r îndrumare asemenea experien e ar fi nes buite i
periculoase; apoi, dac persoana în cauz se concentreaz asupra st rii de pierdere a cuno tin ei, î i relaxeaz
complet mu chii i nervii, î i ruleaz limba spre partea din spate a gurii i inspir brusc aer, se instaleaz
coma cataleptic rigid . Dup aproximativ 25 de minute, carnea va deveni automat insensibil la durere, oricît
de intens , oricît de atroce ar fi aceasta.”
„Asupra c ror nervi exercita i aceast ap sare?”
„Este vorba despre artera carotid principal care transport sîngele la creier, despre centrii hipnotici
ai tîmplelor i despre nervii pneumogastrici. Dar, cum spuneam, nu este un joc. Oricine ar încerca s - i
comprime carotida, de exemplu, i ar reu i astfel s blocheze accesul sîngelui la creier ar auzi foarte
probabil un zumzet în cap, produs de sîngele care se scurge din ceaf ; ar c dea pe spate i, inevitabil, ar
le ina. Eu pot s fac asta f r pericol pentru c am fost preg tit de exper i înc din copil rie.”
„ i înghi irea limbii?”
„Ah! Asta a i v zut-o, cu siguran , în India, la yoghini. N-aveam decît 4 luni cînd tat l meu a început s -
mi ruleze limba cu degetul spre partea din spate a gurii. Rezultatul a fost un fel de convulsie. Cînd
aceasta a devenit prea violent a fost un semn c exagerase i c pentru moment trebuia s renun e. Ast zi, pot
s o fac cu u urin , de i uneori înc îmi este greu s -mi readuc limba la pozi ia normal i trebuie s m ajut
de degete. Hindu ii dumneavoastr fac uneori exerci ii îndelungate de alungire a limbii pentru a reu i s î i
ruleze limba astfel încît s astupe traheea. Tot a a se poate evita p trunderea unor insecte periculoase 1
sau chiar a unor germeni atunci cînd e ti îngropat de viu.”

„Presupunînd c a i intrat în com , ce se întîmpl apoi?”

„Înainte de a intra în aceast stare, îmi fixez întotdeauna momentul trezirii. Cînd sose te acest moment,
m trezesc. Mul i oameni folosesc aceea i form de autosugestie într-un mod foarte simplu, atunci cînd, la
culcare, î i propun s se trezeasc la o anumit or , pentru a se apuca de treab a doua zi. Aceasta
demonstreaz c subcon tientul nu adoarme niciodat ; numai con tientul are astfel de întreruperi, ceea ce
explic i de ce somnambulii realizeaz deseori ac iuni foarte inteligente f r s - i mai aminteasc dup aceea
ce au f cut. S revenim. Începutul transei cataleptice determin o întrerupere a celor dou func ii de
importan vital care sînt respira ia i circula ia sîngelui. tim foarte bine c majoritatea oamenilor vor
afirma c aceasta ar cauza inevitabil moartea, dar nu este necesar s discut cu dumneavoastr în aceast
privin , deoarece a i m rturisit public c a i constatat contrariul în India. Numai fachirii pot s î i
opreasc respira ia i fluxul sangvin f r s î i piard via a. Voi spune doar c , atunci cînd m aflu în com
cataleptic , circula ia sîngelui mi se opre te complet. De fapt, tot ritmul vie ii îmi r mîne suspendat. Este
esen ial s insist asupra faptului c aici nu este vorba despre catalepsia ob inut uneori în experien ele
hipnotice realizate asupra altor persoane, pentru c în asemenea cazuri se întîmpl adesea ca circula ia
sîngelui s se intensifice. De ce? Din cauz c metodele utilizate sînt complet diferite i nu au nici o
leg tur între ele. Aceast diferen apare cît se poate de clar cînd se observ c , spre deosebire de metoda
care folose te doar sugestia hipnotic , eu utilizez mijloace pur fiziologice, i anume ap sarea pe nervi i
înghi irea limbii. Alt diferen este c insensibilitatea mea la durere nu dureaz decît 25 de minute dup ce
am ie it din a doua faz a transei. În cazul subiec ilor hipnotiza i, nu exist o durat fix . F r îndoial ,
st rile hipnotice induse prin sugestie fac deseori corpul subiectului insensibil la suferin e, dar nu este
acela i lucru cu insensibilitatea, care persist i dup trans . Dar cea mai important diferen , la urma
urmei, este c eu intru în stare de trans cînd vreau; care hipnotizator se poate hipnotiza pe el însu i?”
„Este remarcabil c pe corpul dumneavoastr nu sînt cicatrice sau r ni, dup numeroasele înjunghieri pe
care trebuie s le fi suferit în tot acest timp. Cum explica i asta, domnule doctor?”
„Pentru a ob ine acest rezultat, fac dou lucruri. Mai întîi, accelerez pentru moment circula ia sîngelui.
ti i c asear , în timpul experimentului, doctorii au constatat c pulsul meu crescuse la 130. Asta face ca
inima s -mi bat mai repede, dar nu o suprasolicit , iar ritmul ei rapid nu m obose te. O asemenea vitez a
fluxului sangvin contribuie în mod firesc la vindecarea foarte rapid a r nilor. Aminti i-v c fac asta doar
prin puterea voin ei. În al doilea rînd, cresc temperatura sîngelui pîn la starea de febr . Astfel sînt
distru i to i eventualii germeni patogeni care mi-au p truns în r ni i acestea sînt dezinfectate. R nile mele
nu supureaz niciodat i totdeauna se vindec total în cîteva minute sau, în cazurile mai serioase, în cîteva
ore cel mult.”
Am abordat atunci realizarea cea mai remarcabil a fachirului, îngroparea de viu.
A aruncat mucul ig rii, aprinzîndu- i imediat alta.
„Este de prisos s v spun c în Egiptul antic, ca i în India antic , acest lucru se realiza în mod curent
cu mii de ani în urm ”, a r spuns el. „În acea epoc materialismul generalizat care prevaleaz în zilele
noastre înc nu ap ruse; to i credeau în existen a sufletului i, în consecin , experimente precum cele f cute
de mine erau în elese pe deplin. Ca i noi, fachirii de ast zi, toat lumea era convins pe atunci s sufletul
este cel care, în chip misterios, dirijeaz via a trupului i con tiin a spiritului. Noi credem c sufletul
poate tr i separat de corp, c , dac atomii elementelor chimice din care este compus corpul se întorc în
p mînt sub form de carbon, potasiu, hidrogen, oxigen etc., atunci sufletul, for a lor vital , se întoarce la
origine, la For a Necunoscut , care este etern . Nu mai e nevoie s adaug c pericolul materialismului modern
const în r spîndirea unor false obi nuin e de gîndire ce îl priveaz pe om de aceast for incalculabil care
este puterea sufletului. Iat deci aspectul teoretic. În dou cuvinte, pot spune c , în cea mai profund
trans cataleptic , via a fizic este suspendat , dar invizibila scînteie a sufletului nu se stinge. Pentru a
demonstra acest lucru este nevoie de un antrenament îndelungat i dur, care începe de obicei din copil rie.
În ce m prive te, v-am spus deja c tata a început s m antreneze cînd nu aveam decît 4 luni. Acum pot s
stau îngropat chiar i cîteva zile, dac doresc, i s ies de acolo viu i nev t mat.”
„Scepticii”, am murmurat eu, „au întotdeauna o obiec ie. Întreab mereu cum e posibil s tr ie ti îngropat
f r a respira”.
„S lu m un exemplu simplu. Pescuitorii de perle de pe coasta oriental a Africii pot sta sub ap f r s
respire timp de opt-nou minute. Este, dup cîte tiu, recordul atins pîn acum de un om normal. S trecem
acum la regnul animal. Broasca are o respira ie precipitat i totu i poate sta sub ap , f r aer, pîn la patru
ore. Cum este posibil? Studia i-o i ve i descoperi c are corpul rigid. De fapt, este vorba de catalepsie.
Ve i remarca de asemenea c ochii sînt închi i, dar acoperi i de pleoape, ci de o membran special ce îi
protejeaz de pericolul contactului prelungit cu apa. Examina i i broasca- estoas . Tr ie te datorit faptului
c respir aer, dar poate sta mai multe ore sub ap . Dac priva i totu i o estoas de aer i o constrînge i s
r mîn sub ap împotriva voin ei sale, se sufoc i moare, deoarece n-a avut timpul necesar ca s se preg teasc
pentru asta. Crocodilii, înzestra i într-o oarecare m sur cu o capacitate asem n toare, hiberneaz f r s
respire în unele luni în care vitalitatea lor scade. tiin a nu prea reu e te s explice cum pot tr i aceste
animale f r oxigen. Cazul anumitor specii de lilieci este bine-cunoscut; ace tia hiberneaz pe timpul iernii,
cînd r mîn suspenda i, f r s respire. Trebuie s v spun c explica ia performan elor inexplicabile ale acestor
animale const în faptul c ele sînt atunci într-o stare de catalepsie special . Iar dac animalele pot face
acest lucru, de ce nu l-ar putea face i omul, care, la urma urmei, posed i el un corp, ca i animalele?
Iat ce am demonstrat noi, fachirii. Dac n-a fi în trans cataleptic în timp ce sînt îngropat de viu, m-a
sufoca în zece minute. Deci sînt împrejur ri în care putem tr i f r s respir m.”

L-am privit cum sufl fumul cenu iu al ig rii aromate, apoi l-am întrebat: „Dac , a a cum spune i, în timp
ce sînte i îngropat, sufletul se desprinde de corp, el p trunde în lumea de dincolo? i ce ne pute i spune
despre experien ele dumneavoastr în aceast sfer ?”.
„Din nefericire, nu v pot spune mai nimic. Nu vreau s m prefac c a cunoa te secretele lumii de dincolo.
De i am putut s îmi dezvolt atît de mult extraordinarele capacit i ale subcon tientului, r mîn înc
profunzimi misterioase unde nu am putut p trunde. Problema este c , atunci cînd noi, fachirii, evad m din
corp, intr m într-o stare ce seam n cu cea a somnambulilor, adic , de i exist m, nu sîntem con tien i de
existen a noastr , iar cînd ne întoarcem la via a corporal , nu ne amintim nimic din aventura noastr aparent
supranatural . Poate c am explorat domeniile lumii spiritelor, dar, în absen a oric rei amintiri, nu putem
spune nimic despre acea lume. Somnul nostru este atît de adînc, încît e întocmai ca hibernarea acelor
animale despre care am pomenit.”
Era într-adev r regretabil. Faptul c un om precum Tahra Bey, care „murise” de atîtea ori, nu putea
povesti nimic mai clar dup aceste experien e era cu siguran dezam gitor. Dac dincolo de mormînt nu exista
decît vidul absolut, incon tien a total , acesta era totu i, în mod paradoxal, un vid unde r mîneai în via .
Mi-am exprimat dezam girea.
El ridic din umeri i r spunse: „Trebuie s ne mul umim cu faptele a a cum ni se prezint . Totu i, cred c ,
întocmai ca în cazul mor ii veritabile, îmi îngem nam sufletul cu Sufletul Universal, cu For a Necunoscut . În
acest sens, cred c sîntem nemuritori”.
M întrebam cum putea For a Universal – sau, dac vre i, Dumnezeu – s fie identificat cu o stare
infinit de incon tien absolut . Pentru c nu puteam concepe cum spiritul unei fiin e con tiente, Omul, ar
putea deriva dintr-o Fiin incon tient , Dumnezeu. Dar m-am ab inut s ridic aceast problem , pentru c m-ar
fi împins într-o discu ie teologic , în timp ce aici era vorba despre fapte tiin ifice. În orice caz,
respectam explica iile sincere ale doctorului Tahra Bey, pentru c eram sigur c î i descria experien ele
exact a a cum se produseser .
A început s -mi povesteasc un caz curios de îngropare. Un fachir bine-cunoscut fusese îngropat de viu în
1899 la Tanta, ora ul de ba tin al lui Tahra Bey. Fachirul hot rîse dinainte s nu fie trezit înainte de 17
mai 1925. La termenul stabilit, a fost dezgropat i s-a descoperit c era înc în via . Corpul era într-o
stare excelent , iar toate organele i func iile erau intacte, cu excep ia capacit ii de a vorbi. Omul a murit
dup ase luni.
L-am întrebat pe doctorul Tahra Bey de ce omul murise atît de curînd.
Mi-a spus: „Din cauza uz rii corpului îngropat. Îngrop rile pe perioade atît de lungi scurteaz via a unui
fachir. În schimb, dac acestea dureaz foarte pu in timp, s zicem între o zi i trei zile, po i ie i din
«mormînt» extrem de revigorat i vindecat. Dervi ii egipteni au descoperit acest efect cu secole în urm . În
acea epoc , lor li se încredin a pedepsirea anumitor criminali, condamna i nu la moarte, ci la o înhumare
îndelungat , dup ce dervi ii le preg tiser în mod adecvat trupul în acest scop. Durata varia în func ie de
natura crimei. S-a dovedit c , de i acest supliciu le scurta existen a, în schimb erau miraculos vindeca i de
boli, oricare ar fi fost ele, în timp ce st teau îngropa i în nisipul cald. Explica ia mea este c asemenea
înhum ri ofer toate beneficiile odihnei prelungite i postului. Tratamentul prin ab inerea de la mîncare,
atît de r spîndit ast zi, permite naturii s intervin activ i s vindece organismul de bolile de care sufer .
O îngropare ce dureaz dou zile echivaleaz cu un post de aceea i durat , cu beneficiul suplimentar c toate
func iile corporale înceteaz , odihn pe care numai organele noastre suprasolicitate o pot aprecia. Aceast
letargie profund activeaz puternice for e curative, dovedind astfel puterea sufletului asupra materiei i
uimitoarea inteligen ce zace în subcon tientul nostru”.
„Dar nu exist riscuri dac e ti îngropat de viu?”
i-a desf cut bra ele cu un aer resemnat.
„Ba da, cu siguran , dar ele pot fi evitate dac se iau m suri de precau ie adecvate. Trebuie ac ionat cu
cea mai mare grij , pentru c este o problem de via i de moarte. Un tîn r fachir pe nume Said i-a pierdut
astfel via a. Era un tîn r care promitea mult. N-avea decît 18 ani i se dedicase f r rezerve vie ii de
fachir. Înv ase s intre singur într-o stare de catalepsie, urmînd procedeul pe care a i v zut c -l practic eu
însumi. Într-o zi s-a hot rît s se îngroape de viu pentru nu mai pu in de ase ani. Ei bine, hot rîrea lui a
fost dus la îndeplinire i corpul s u a fost a ezat într-un mormînt special. Pentru a-l mai verifica i a-l
ajuta, cî iva musulmani credincio i deschideau mormîntul o dat pe an, în timpul sfintelor ceremonii ale
Ramadanului, examinau starea în care se afla corpul i spuneau rug ciuni. În primii doi ani, corpul a fost
g sit perfect intact, dar, cînd mormîntul a fost deschis pentru a treia oar , spre consternarea general , s-a
descoperit c viermii p trunseser în sicriu i îl devoraser în parte.”
„Cum explica i asta, domnule doctor?”
Întoarse capul i privi pe fereastr . I-am urm rit privirea: se uita la Nil, acest fluviu minunat care a
hr nit i a ajutat milioane de egipteni de-a lungul mileniilor, acest veritabil p rinte al Egiptului. Apoi
Tahra Bey se întoarse din nou spre mine.
„Am dou teorii. Prima este c preg tirile pentru punerea în mormînt nu fuseser f cute cum se cuvine. Un
fachir care vrea s fie îngropat pe o perioad atît de lung ar trebui s fie în totalitate acoperit cu cear
moale, ca i cum i s-ar lua mulajul întregului corp. Apoi, acesta ar trebui depus într-un sicriu închis i
sigilat, din care a fost îndep rtat tot praful, a a cum face un aspirator electric. Aceste m suri de precau ie
n-au fost luate în cazul bietului Said. Cred c gaura din sicriu a fost f cut de o specie de arpe de
dimensiuni foarte mici, dar puternic, care tr ie te în Egipt; probabil c arpele s-a strecutrat în untru, s-a
tîrît pe corp, apoi a p truns într-o nar i de acolo pîn la creier. Aceast ran putea permite oxigenului s
intre în corpul lui Said. Dup p rerea mea, eficacitatea st rii cataleptice se datoreaz în parte faptului c
ea lipse te corpul de oxigen. Sînt sigur c , atît timp cît oxigenul nu poate ajunge la corpul îngropat,
acesta r mîne la ad post de microbi i chiar de viermi. Rezultatul a fost pierderea, într-o oarecare m sur , a
scutului cataleptic împotriva viermilor. Ace tia s-au strecurat în sicriu i au atacat carnea, croindu- i
drum spre organele interne.”
Doctorul Tahra Bey zugr vise un tablou lugubru al pericolelor la care se expune fachirul ce nu pune totul
la punct atunci cînd vrea s fie îngropat. Începeai s în elegi de ce vechii egipteni, dorind s îi p streze
pe monarhii, nobilii i preo ii care mureau, nu numai c le îmb ls mau i mumificau cadavrele, ci le i
închideau în sarcofage de piatr masive, f cute din granit aproape indestructibil, imposibil de penetrat.
„Ve i în elege acum de ce trebuie considerate absurde acuza iile c , în timp ce sînt îngropat de viu, am
ni te tuburi de ventila ie secrete. Cînd eram ceva mai tîn r, m l sam îngropat timp de o or într-o gr din
public , iar lumea dansa deasupra mormîntului meu. Totu i, scopul meu nu e s -i uimesc pe oameni, ca
scamatorii, ci s demonstrez ce puteri mari, pu in cunoscute i înc i mai pu in în elese, zac în noi. Mi s-a
întîmplat s mai dau i gre uneori în momentul în care eram pe punctul de a-mi începe demonstra ia; am avut
întotdeauna sinceritatea s-o recunosc. Dar, datorit antrenamentului îndelungat i experien ei dobîndite,
asemenea accidente mi se întîmpl rar.”

Am întrebat: „Domnule doctor, este posibil s vi se fac o opera ie în timp ce sînte i în catalepsie f r s
se foloseasc vreun anestezic?”.
„Cred c este posibil, dar n-am încercat niciodat . Un doctor a sugerat o dat c r nile produse de pumnale
i de acele de p l rie ar putea fi doar superficiale; m-a întrebat dac a suporta f r durere o opera ie. Am
r spuns c eu unul cred c da i am consim it s fac experimentul, cu condi ia s nu fie vorba despre o opera ie
periculoas . Dar n-am putut s mergem mai departe, pentru c legile rii interziceau orice opera ie care nu
era impus de o boal , iar eu nu eram bolnav.”
Epuizaser m subiectul experien elor sale speciale. Doream acum s abordez problema atitudinii sale
generale fa de acest domeniu. Opiniile sale independente îl distingeau atît de mult de ceilal i fachiri din
Orient, încît am c utat s mi le clarific pe deplin. A zîmbit cînd am men ionat acest subiect i nu m-a l sat
s -mi termin ultima fraz . Cu un u or gest al mîinii, îmi r spunse: „A dori s v d aceste lucruri a ezate pe o
baz tiin ific , purificate de toate falsele sugestii i autosugestii, în cea mai mare parte religioase sau
supersti ioase, cu care au fost în general amestecate în mod inextricabil. tiu din experien cît de mult s-a
distorsionat adev rul în felul acesta. Eu m-am rupt complet de tradi iile fachirilor. tiin a noastr este
una, iar religia e altceva; ele trebuie s r mîn separate. Nu pentru c nu cred în religie, departe de mine
acest gînd. O respect i o consider necesar în via a omului, deoarece confer for moral . Dar, a a cum a i
observat în India, tendin a omului de a atribui lui Dumnezeu, spiritelor sau îngerilor ceea ce are ca surs
numai capacit ile sufletului nostru, ale subcon tientului, este atît de puternic , încît simt c este necesar
o separare complet , dac vrem ca înv turile noastre s fie purificate de orice supersti ie i explicate
tiin ific. Mul i fachiri sînt victimele propriilor autosugestii, în timp ce al ii sînt victimele sugestiilor
induse de tradi iile lor. Pot s fac lucruri autentice, dar s ofere explica ii teoretice eronate. Gîndi i-v
la dervi ii rotitori, care intr singuri într-o stare hipnotic , apoi se cresteaz cu pumnale i cu ite f r s
resimt nici o durere. Ei prefa eaz aceast ac iune cu ritualuri complicate i cu recitarea unui mare num r de
rug ciuni – dup p rerea mea, toate acestea sînt inutile i reprezint numai o form de a crea autosugestia
pentru a ajunge într-o stare în care eu pot intra repede i f r s m rog, în elegînd doar legile naturale
implicate. Sînt convins c fachirii s-au folosit adesea de capacit ile lor extraordinare pentru a-i
impresiona pe oameni, înainte de a le impune credin ele lor religioase. Au adoptat o atitudine misterioas
pentru a înt ri aceste impresii. Toate acestea sînt inutile ast zi, cînd tiin a i educa ia au progresat atît
de mult. Ace ti creatori de mistere ar face mai bine s studieze tiin a i s î i explice faptele în mod
tiin ific”.
Doctorul Tahra Bey avea dreptate. A trecut vremea elucubra iilor. Misterul i mistificarea apar in unei
epoci mai pu in luminate decît a noastr . Ast zi, adev rul trebuie expus direct, nu prin metodele reprobabile
i ocolitoare ale legendei i fic iunii, simbolului i compara iei, aluziilor indirecte i oaptelor ce inspir
un respect amestecat cu team .
„Dar cum stau lucrurile în privin a acelor fachiri care pretind c intr în extaz religios?”
„Nu neg c s-ar putea s fi avut acest gen de experien e, dar ele in de sfera religiei, de care eu nu m-am
ocupat în cercet rile mele experimentale. Mie îmi este suficient s lucrez în domeniul pe care l-am abordat.
Îmi ajunge c pot demonstra c subcon tientul – sufletul – supravie uie te i se întoarce în corp dup ce
acesta trece printr-o stare echivalent cu moartea. G sesc c sînt multe de înv at de aici. Dup o asemenea
experien , cine se mai poate îndoi de realitatea sufletului? Îmi este suficient c pot demonstra
extraordinarele capacit i ale acestui suflet, care îmi sus ine trupul atunci cînd o piatr grea este spart
în buc i pe el f r s fiu r nit în nici un fel. Atunci cînd unul dintre prietenii mei, mare sportiv, a crezut
c poate realiza i el aceast performan i a f cut o încercare în acest sens, i-a rupt ira spin rii. Î i
dezvoltase corpul, dar uitase s - i dezvolte i capacit ile subcon tientului. Speran a pe care o d omenirii
dezvoltarea acestor capacit i este atît de sublim , încît ajung uneori s m gîndesc c poate aici se afl
germenele unei noi epoci de aur. tiin a nu mai poate considera c minunile subcon tientului sînt produsul
unei imagina ii bolnave; trebuie s le studieze cu cea mai mare seriozitate, aducîndu- i astfel tributul
For ei Necunoscute care, de i necreat , a creat totu i universul.”
Astfel, sfinxul min ii omene ti ne provoac s facem cercet ri i investiga ii. Nu trebuie s ne temem. Omul,
care progreseaz de la protoplasm pîn la paradis, este o enigm str veche, menit s fie descifrat de
cercetarea modern . Secolul XX va confirma din plin aceast prezicere.

1 . Îmi amintesc acum c Brama, yoghinul hindus despre care am vorbit în cartea mea India secret i care se
antrenase dup o metod asem n toare cu cea a lui Tahra Bey, mi-a spus odat c orice yoghin ce decide s fie
îngropat de viu pentru o perioad determinat refuz locurile unde mi un micile insecte numite termite,
deoarece acestea pot s p trund în interior, atacînd lemnul sicriului, i s devoreze corpul aflat în
catalepsie.
 Capitolul VIII

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndur tor!

Am c zut în genunchi în spatele unuia dintre superbii stîlpi ai moscheii i mi-am l sat inima s se înal e
în lini te, venerînd aceast for suprem pe care oamenii din jurul meu o numeau Allah. În ceea ce m
prive te, n-am fost nicicînd capabil s atribui vreun nume acestei for e, dar, în timpul ederii mele în
Egipt, acceptasem s o numesc i eu Allah. tiam c în aceast privin în elegem cu to ii acela i lucru, aceea i
Fiin Suprem , care ne ine în c u ul palmelor sale invizibile i pe care o puteam accepta foarte bine sub un
singur nume sau sub nici unul.
Nu tiu cît timp s-a scurs pîn cînd cineva a început s citeasc dintr-un vechi Coran imens poruncile lui
Allah pentru aceste meleaguri, psalmodiind abia auzit. Iar în timp ce de pe buzele lui se în l a murmurul
pl cut în arab , m-am uitat în jur la ceilal i care ascultaser porunca Profetului de a se aduna pe înserat i
a evoca timp de cîteva minute sursa divin c reia îi dator m via a i existen a. Lîng mine era un b trîn
îmbr cat într-o rob lung de m tase alb cu dungi albastre. Tenul m sliniu contrasta puternic cu din ii lui de
un alb str lucitor. Atingea cu fruntea covorul ro u, moale, în timp ce- i murmura rug ciunile. Se tot ridica,
pentru ca apoi s se prosterneze din nou. Dup aceea i-a sprijinit mîinile pe coapse, continuînd s murmure,
apoi s-a prosternat înc o dat cu fruntea pîn la p mînt.
Privind în jur, am mai v zut un b trîn care a intrat i a invocat mila lui Allah; curînd a fost i el
absorbit de mi c rile ce-i înso eau rug ciunea. P rea extrem de s rac; roba lui zdren uit , cîndva alb , dar
acum de un gri ters, risca s se destrame cu totul în curînd.
Fa a sa plin de riduri i de cicatrice p rea epuizat de luptele ce-i fuseser impuse de via i de Allah;
dar aici, în venerabilul edificiu destinat devo iunii t cute, rupt de lume, cu mintea concentrat la
rug ciunea de sear , unele riduri i se tergeau i pu in cîte pu in o pace suav i se a ternea pe fa . Puteai
observa foarte u or ce simte. Suna cam a a: „O, Allah, biruitorule, tu, cel ce iart ! Într-adev r, tu ai
hot rît ca via a celui ce te sluje te s fie aspr , dar tu tii cu siguran ce este cel mai bine pentru el.
Este bine s se prosterneze omul înc o dat în fa a ta i s te prosl veasc . Profetul t u (pacea fie cu el!)
n-a spus oare: «Nu te teme i nu fi mîhnit, ci bucur -te cu speran a paradisului ce i-a fost f g duit»? L udat
fie deci Allah, Împ ratul atotputernic, Adev rul!”.
Acest om avea curajul de a- i încredin a via a – orbe te, dac vre i – în mîinile atotputernicului Allah.
i, evident, nu regreta nici o clip . Accepta tot ce se întîmpla, cu bune i cu rele, repetînd formula
venerabil : Inshallah! (Fac -se voia Domnului!).
Mi-am întors privirea i am remarcat un musulman pios care ar ta ca un negustor care venise direct de la
taraba sa din bazar. St tea în pozi ia prescris , cu fa a spre r s rit i picioarele u or dep rtate; mîinile, cu
palmele desf cute, în l ate de-o parte i de alta a fe ei, îi atingeau urechile. Rosti aceast declama ie
sonor : „Dumnezeu este cel mai mare!”. i-a coborît mîinile în dreptul mijlocului i a început s murmure
capitolul de început al Coranului. Dup aceea, i-a coborît mîinile pîn la genunchi, înclinîndu- i corpul
pu in i desf cîndu- i degetele, i a spus: „Domnul s -l aud pe cel care îl prosl ve te!”. A continuat astfel,
înso indu- i rug ciunea cu m t nii, în posturile pe care le adoptau musulmanii de 1.300 de ani. La sfîr it, a
întors capul, a privit la dreapta i a spus ca i cum s-ar fi adresat restului congrega iei: „Pacea fie cu
voi i mila lui Dumnezeu”. Întorcînd capul spre stînga, a repetat aceea i binecuvîntare. A mai r mas ghemuit
cîteva clipe, apoi s-a ridicat i a ie it, t cut, din moschee. Sufletul s u î i rev rsase dragostea pentru
Allah i omul se putea întoarce acum lini tit la m rfurile lui.
Mai erau i al i b rba i care se rugau, p rînd s fie profund absorbi i de ceea ce f ceau, f r s dea vreun
semn c ar fi observat ce se întîmpl în jurul lor. Ochii i gîndurile trebuie s se fixeze asupra lui Allah,
a spus Profetul Mahomed, iar ei se conformau acestei porunci cu o scrupulozitate l udabil . Nu veniser acolo
pentru a-i studia pe ceilal i credincio i, nici pentru a fi studia i de ei. N-aveau treab decît cu Allah i i
se d ruiau cu o fervoare într-adev r memorabil pentru un observator str in solidar.
Locuitorii din Cairo, în robe lungi, st teau a eza i, îngenunchea i sau prosterna i al turi de oameni de
afaceri în haine europene, dar care aveau pe cap turbane; s racii i boga ii îl sl veau laolalt pe Allah, iar
eruditul care î i însu ise cunoa terea înmagazinat în mii de c r i binevoia s se a eze în spatele copilului
vagabond ce nici nu tia s citeasc . Venera ia profund pe care o ar tau i concentrarea lor total erau
impresionante. Aceasta era democra ia stabilit de Mahomed între acele vechi ziduri ro ii, albe i aurii i
sub bol ile sarazine ascu ite ale acelei moschei magnifice.
C ci moscheile din Cairo erau de o frumuse e care m fascina de fiecare dat cînd z boveam în interiorul
lor. Cine ar putea s priveasc sutele de coloane din marmur alb , surprinz toare, rafinate, ale acelei
cl diri, apoi s - i întoarc ochii spre splendidele bol i ale tavanului, ornamentat în cafeniu-închis i auriu,
f r s fie cuprins de o admira ie f r rezerve? Cine i-ar putea arunca privirea asupra arabescurilor
geometrice care decoreaz pietrele bol ii principale f r s simt o adev rat pl cere?
M-am ridicat i am plecat cu p rere de r u. Picioarele mele înc l ate cu papuci p eau foarte încet în timp
ce eu mai aruncam o ultim privire la spectacolul plin de culoare. Podiumul cu covoare de unde un b trîn cu
barb alb intonase versete din Coran; mihrabul, flancat de dou coloane sub irele, i minbarul de lemn
elegant sculptat, pe a c rui u din lemn de nuc încrustat cu filde era o inscrip ie veche – totul purta
pecetea acelei m iestrii artistice cu care arabii au îmbog it lumea. De jur împrejurul pere ilor erau frize
cu texte din Coran, caligrafiate cu litere arabe aurite, str lucitoare; îns i forma acelor caractere le
conferea o valoare decorativ . Partea inferioar a pere ilor era îmbr cat în marmur de mai multe culori.
Totul era foarte spa ios, de parc arhitec ii nu se zgîrciser cu spa iul în casa unde aveau s se adune
oamenii spre a-l sl vi pe Allah.
Am traversat pardoseala acoperit cu dale i mozaicuri i am ajuns în curtea cea mare – o curte p trat de
marmur , cu o l ime de aproape 200 de picioare, f r acoperi , m turat de vînturile cerurilor. Pe cele patru
laturi era închis de colonade, la rîndul lor înconjurate de ni te ziduri crenelate înalte, ce separau atît
de riguros acest spa iu de lumea exterioar , încît ai fi putut crede mai degrab c te afli în una dintre
cur ile paradisului musulman descris în Coran decît într-o curte din zgomotoasa capital egiptean . Dintr-un
cap t în altul erau întinse covora e moi, iar pe ele, a eza i sau întin i, vedeai mici grupuri de oameni cu
înf i are grav , înv a i pio i cu turban pe cap, poate, sau cet eni s raci care nu aveau altceva de f cut. Unii
se rugau, al ii citeau, dormeau sau pur i simplu leneveau. Printre coloanele rotunde zbur t ceau vr bii
g l gioase, agitîndu-se cînd oamenii î i întrerupeau lectura i scoteau mîncarea pe care o aduseser cu ei.
În centru se în l a o fîntîn de marmur , ornamentat i acoperit ; acoperi ul, în form de cupol , era
sus inut de coloane rotunde, încrustate cu emailuri colorate, în timp ce cî iva palmieri î i în l au capetele
înalte în jurul ei, protejînd-o. Imensa curte p trat oferea o imagine încînt toare, în care se îmbinau
simplitatea, frumuse ea i lini tea. Aici domneau pacea i Allah. Sigur, se auzeau ciripitul i trilurile
p s relelor, care de mult vreme î i f cuser cuiburi sub acoperi urile boltite i printre capitelurile
sculptate ale coloanelor – dar muzica lor pl cut , lini titoare accentua i mai mult lini tea. Lîng fîntîn
se afla un mic bazin cu ap proasp t , unde veneau p s relele s - i cure e penele i s - i astîmpere setea. B teau
apa cu aripile, stropindu- i trupurile m run ele, i î i f ceau ablu iunile rituale ca ni te adev ra i
credincio i ce erau, apoi, luîndu- i zborul, î i reluau ocupa ia ereditar de cînt re i.
Soarele str lucitor al dimine ii proiecta ici-colo umbre imense în curtea deschis ; cei care leneveau s-au
uitat la mine; pentru o clip , o întrebare le-a str b tut privirea, dar ea s-a risipit u or, ca i cum nu ar
fi meritat s î i bat capul cu asta, i i-au continuat trînd veala. Scena pe care o aveam în fa a ochilor era
exact aceea i pe care, cu atîtea secole în urm , trebuie s-o fi v zut vreun cruciat triumf tor cu armur i
coif, atunci cînd, coborînd de pe mîndrul s u bidiviu, a p truns în vechea moschee. Ora ul Cairo cunoa te
transform ri rapide, dar numeroasele sale moschei înc stau în picioare, ca ni te turnuri fortificate care
sfideaz asaltul armatelor moderne. i poate c aceste locuri chiar trebuie s continue s existe ast zi,
reamintind genera iei noastre zgomotoase i agitate cît lini te puteai g si într-o vreme cînd oamenii nu erau
atît de inteligen i. Sub ace ti palmieri umbro i sau sub aceste arcade, puteau s î i aminteasc de ocrotirea
lui Dumnezeu sau s se lase prad vis rii; în orice caz, dac doreau, puteau g si aici un loc pl cut de unde s
observe activit ile ora ului sau s aprecieze via a la justa sa valoare. În ceea ce m prive te, am savurat
lini tea secular a locului.
La ie ire mi-am scos papucii, deoarece era strict interzis s intri înc l at cu pantofii în incinta sacr a
unei moschei i s o murd re ti de noroiul str zii. I-am dat papucii unui slujitor al moscheii ce ie ise dintr-
o înc pere întunecoas . Coborînd o serie de trepte din piatr tocite de pa ii a sute de mii de credincio i, am
ie it din nou în str du a îngust i aglomerat .

Am f cut cî iva pa i, apoi m-am oprit i m-am întors ca s m uit la fa ada i cadrul acestui vechi sanctuar
consacrat vener rii lui Allah. Ce p cat c o parte a zidului lung din fa era ascuns în spatele unui ir de
case vechi! Totu i, acest lucru era compensat de imaginea mîndrelor minarete i a domului impun tor, a
cupolelor str lucitoare, a ferestrelor înalte cu z brele i, în sfîr it, a monumentalelor por i de la intrare,
lucrate cu migal .
Aceste minarete erau octogonale i aveau cîte trei balcoane. Se în l au din postamentul lor p trat,
dominînd moscheea, la fel cum se în l au spre cer gîndurile i aspira iile celor din untru. Sem nau cu dou
degete lungi, trandafirii, ar tînd spre cer. Cupolele erau turtite în partea de sus i sem nau în chip
straniu cu ni te gigantice turbane albe cînd le comparai cu imensul dom colorat din centru. Str lucirea lor,
în lumina puternic a soarelui, m orbea. Coamele crenelate ale zidurilor formau un p trat perfect. Aceste
ziduri înalte, colorate în galben-închis i ro u, p reau s se închid în fa a lumii tranzac iilor i trocului.
Mi-am coborît din nou privirea. În strad , negustorii de dulciuri, rahat i pl cinte se în irau de o parte
 i de alta a intr rii, etalîndu- i produsele pe m su e improvizate sau chiar pe cîte o bucat de pînz întins
direct pe trotuar. Tarabagiii î i a teptau r bd tori clien ii ocazionali, cu o expresie de mul umire placid pe
chip. Cî iva cer etori se ghemuiser lîng trepte, iar doi-trei credincio i se opriser ca s schimbe cîteva
cuvinte. Un negustor de limonad , îmbr cat în roba stacojie cu dungi ip toare i c rînd un vas imens de alam
i ni te pahare, mi-a aruncat o privire întreb toare, apoi a trecut mai departe. Pe lîng mine a trecut cu
pa i m run i i repezi un m g ru cenu iu pe spinarea c ruia era coco at un b trîn ciudat, cu o barb enorm . Ca
de obicei, strada era plin de oameni care umblau încolo i-ncoace. Aerul tremura u or în ar i a dup -amiezii,
în timp ce soarele plutea pe superba bolt azurie.
În incinta sacr a moscheei domnea o lini te secular ; afar domnea zgomotul mul imii ce î i vedea de
treburile ei, vînzolindu-se, îmbulzindu-se, cump rînd i vînzînd. Cele dou fe e ale vie ii, pe care Allah le
ocrotea deopotriv .

Într-o sear traversam pia a Ismailia, cînd am remarcat un om ce î i abandonase areta oprit la marginea
drumului i p ea peste g rdu ul de fier vopsit în verde ce înconjura un p rcule a c rui poart era încuiat .
Acolo, la apusul soarelui, s-a prosternat, cu fa a spre Mecca, i s-a rugat timp de ase- apte minute,
rupîndu-se complet de lumea exterioar . Era cufundat în rug ciune, nu se uita nici la stînga, nici la
dreapta, evident cople it de sentimentul religios. Am fost profund emo ionat, atît de efectul estetic, cît i
de dovada fidelit ii spirituale. Un agent de poli ie, aflat la post în pia , îl privea cu indiferen , f r s
intervin .
În alt noapte, pe la ora 10, am ie it la o scurt plimbare lini tit pe un drum solitar, de-a lungul
Nilului. La lumina unui felinar izolat, am v zut un tîn r cu o m tur de nuiele, un m tur tor de strad angajat
de autorit ile ora ului. St tea rezemat cu spatele de stîlpul de fier; acordîndu- i o clip de r gaz, sub
cerul nocturn ca o cupol de lapislazuli. Cînta tare, plin de veselie, în timp ce citea dintr-o c rticic
ferfeni it , la lumina chioar a felinarului. Cînta cu atîta fervoare i era atît de absorbit de cuvintele
cîntecului, încît n-a observat c m apropiam. În ochii lui ardea focul unei aspira ii religioase pline de
bucurie; nu se gîndea decît la Allah. M-am uitat la cartea din care citea: era o edi ie ieftin a Coranului,
învelit în hîrtie. B iatul era îmbr cat cu ni te haine murdare i rupte, deoarece un m tur tor nu cî tig prea
mul i bani; dar fericirea i se citea pe fa . Nu era nevoie s îi adresez salutul tradi ional: „Pacea fie cu
tine!”. El g sise deja pacea.
În alt sear , ca s mai variez meniul meu obi nuit, am cinat într-un restaurant de lîng Sharia Muhammed
Ali, pe care europenii nu-l frecventau niciodat . Era situat în inima cartierului vechi; de aceea, vechile
obiceiuri înc domneau acolo. Am ajuns s îl cunosc i s îl respect pe patron, ce purta un fes ro u, un om de
mare caracter, cu o polite e înn scut ce îi izvora din suflet. Chelnerul în ve mînt alb de-abia îmi pusese
farfuriile cu mîncare pe mas , c s-a i retras într-un col , apucînd un obiect ce st tea rezemat de perete.
Îl trata cu atîta grij , încît s-ar fi putut crede c era cel mai pre ios obiect pe care îl poseda. S-a
dovedit a fi o simpl rogojin de paie uzat , pe care a întins-o pe jos, îndreptat c tre est, spre Mecca. Dup
aceea, chelnerul s-a instalat pe aceast suprafa aspr i deloc confortabil . În urm toarele zece minute, a
s vîr it toate prostern rile credinciosului, recitîndu- i rug ciunile cu voce joas , dar foarte clar .
Gîndurile i se cufundau în Allah. Mai erau atunci în restaurant vreo apte-opt clien i i doar înc un
chelner. Era ora la care puteau ap rea dintr-un moment în altul foarte mul i clien i. Cu toate acestea,
b trînul patron îl privea aprobator pe angajatul s u; d dea chiar din cap, astfel încît ciucurii fesului se
balansau la unison cu aceast aprobare. A r mas în micul separeu în l at pe un fel de podium, de unde
supraveghea toat sala întocmai ca un sultan în palatul s u. El nu servea niciodat clien ii i nu încasa nota
de plat . Era doar un oriental cu autoritate, care d dea ordine, dar îi l sa pe al ii s le execute. Cît
despre clien i, ace tia acceptau situa ia ca ni te buni musulmani i erau perfect mul umi i s a tepte ca
chelnerul s î i termine rug ciunea. Atunci cînd, în sfîr it, acesta adeverise i subliniase cu fervoare în
repetate rînduri, atît pentru el, cît i – în parantez fie spus – pentru auditoriul s u, c „nu exist alt
Dumnezeu decît Unicul” i c „a lui Dumnezeu este biruin a”, a redevenit con tient de ceea ce îl înconjura,
i-a amintit c la urma urmei era doar un chelner, a împ turit rogojina i a pus-o din nou în col . S-a uitat
în jur, parc fericit; întîlnindu-mi privirea, a zîmbit i a venit s -mi ia urm toarea comand . Cînd am plecat
din restaurant, i-a luat r mas-bun cu un simplu „Dumnezeu s v aib în paz ”.
Nu po i în elege religia islamului decît atunci cînd o vezi astfel transpus în fapte, practicat . Îmi
amintesc c odat , cînd c l toream pe ruta ce leag Cairo de portul Suez, trenul a oprit într-o gar . Am scos
capul pe geam s v d unde ne aflam i am remarcat un lucr tor îmbr cat foarte modest; f cea parte dintr-o
echip de muncitori care lucrau la calea ferat . L-am v zut deta îndu-se de grup, intonînd un fragment din
Coran i atingînd p mîntul cu fruntea. Se ruga pe nisip, foarte aproape de in . Evident, trebuia s munceasc
pentru a- i cî tiga pîinea de zi cu zi, dar munca nu era atît de important încît s îl fac s î i uite
îndatoririle fa de Allah. I-am cercetat tr s turile fe ei i am descoperit chipul unui om care tr ia în
lumina con tiin ei sale i care ajunsese la o anumit lini te interioar , chiar dac era un simplu muncitor
necalificat.
Într-o zi, la prînz, am intrat în una dintre nenum ratele cafenele din Cairo; am cerut ceai i dou -trei
pr jituri egiptene. În timp ce amestecam zah rul în pl cuta infuzie cafenie, patronul cafenelei a
îngenuncheat deodat pe podea i a început s - i fac rug ciunea de amiaz . Era, de altfel, o rug ciune aproape
t cut , murmurat doar pentru sine sau mai degrab pentru Allah. Nu puteam s nu admir fervoarea pe care o
ar ta i s nu respect în elepciunea cu care profetul Mahomed i-a înv at pe adep ii s i s îmbine via a de
devo iune religioas cu via a în mijlocul lumii angrenate în activit ile cotidiene. Nu puteam decît s pun în
opozi ie valoarea practic a islamului cu valoarea mai pu in evident a acelor credin e religioase extrem-
orientale pe care le cuno team atît de bine i care caut prea adesea s izoleze complet via a lumii de cea a
spiritului.
Sînt numai patru exemple dintre atîtea altele; patru exemple care mi-au ar tat ce înseamn islamul pentru
cei umili i s raci, pentru cei f r tiin de carte i f r educa ie, pentru clasele a a-zis ignorante. Dar ce
înseamn el pentru clasa de mijloc i cea superioar ? Dup cîte am observat, înseamn o credin practicat mai
pu in riguros, pentru c asaltul educa iei tiin ifice occidentale a sl bit fundamentul religiei, aici ca i în
toate celelalte ri din Orient unde ajunsese. Nu critic, ci doar constat faptul ca pe un fenomen inevitabil,
deoarece convingerea mea este c atît credin a, cît i tiin a sînt necesare vie ii. În rîndurile
mahomedanilor, oamenii mai lumina i ajung acum la aceea i concluzie. Ei în eleg c , mai devreme sau mai
tîrziu, islamul va ceda în fa a spiritului modernit ii i a secolului XX, dar tiu c pentru asta el nu
trebuie s bea din otrava materialismului ce neag în totalitate spiritul. i totu i, cu toate c admit toate
acestea, este cert c , în Egipt, clasele superioare acord mai mult importan religiei decît cele din Europa
i America. Voin a de a crede îi curge orientalului prin vine i el n-ar putea s scape de ea oricît ar
încerca.
Voi povesti îns o întîmplare la care am fost martor în biroul unui prieten, tipic pentru ceea ce am
v zut atît în birouri, cît i în locuin ele oamenilor mai înst ri i. Trecusem pe la el chiar înainte de ora
prînzului. În timp ce î i rezolva treburile, totdeauna numeroase – este inspector general al guvernului –,
beam împreun un pahar de ceai persan.
Biroul Excelen ei Sale Khaled Hassanein Bey era cît se poate de modern i, f cînd abstrac ie de o mare
inscrip ie arab ce reproducea un text din Coran, mai nimic nu îl deosebea de un birou european. Excelen a Sa
st tea a ezat la o mas acoperit cu sticl , vorbea întruna la telefon i î i inea documentele în fi ete cu
închidere automat .
Chiar înainte de prînz a mai ap rut un vizitator: era unul dintre inspectorii Excelen ei Sale. Dup cîteva
minute, inspectorul general m întreb : „Ave i ceva împotriv dac acum îmi fac rug ciunile?”. Bineîn eles, i-
am spus c nu trebuia s - i fac nici o grij în aceast privin .
Cei doi b rba i au întins pe jos ni te covora e, s-au desc l at i s-au prosternat dup obiceiul musulman.
Dou sprezece minute încheiate, au fost cufunda i în rug ciuni, în timp ce secretarii continuau s lucreze, iar
mesagerii intrau, l sau documente pe birou i ie eau, f r s îi bage în seam . Cei doi se rugau de parc ar fi
fost singuri, ignorîndu-mi complet prezen a. Cînd au terminat, s-au ridicat, i-au reluat locul la masa
acoperit cu sticl i i-au continuat discu ia despre afaceri.
Toate acestea m-au impresionat foarte mult; nu v zusem nicicînd a a ceva într-un birou din lumea
occidental . Nic ieri în Europa sau în America nu vedeai a a ceva. Acolo, la amiaz , to i se gr beau s plece
ca s ia masa de prînz. Aici, în Egipt, ace ti doi b rba i mai întîi se rugau i abia dup aceea se gîndeau s
ia masa.
Dac noi, occidentalii, am fi într-adev r credincio i – m-am gîndit eu –, am avea aici atît un exemplu
de urmat, cît i o moral din care s înv m ceva. Dar oare credin a noastr putea merge atît de departe? M
îndoiam.
Asta m-a surprins atît de mult în Egipt. Dumnezeu – Allah – era pentru musulmani o fiin foarte real ,
nu o simpl abstrac ie filozofic . Negustori, servitori i muncitori, nobili, pa ale i func ionari nu ezitau s
se opreasc în mijlocul activit ilor pe care le desf urau i s se prosterneze în fa a lui Allah, în birou, în
pr v lie, pe strad sau acas , deci în afara moscheii. Poate c ni te oameni c rora niciodat nu le-ar fi trecut
prin gînd s se scoale diminea a sau s se culce seara f r s se plece în fa a lui Allah nu au ce altceva s ne
înve e, dar lumea occidental , atît de ocupat i de preocupat cu alte probleme, putea înv a de la ei m car
atîta lucru. Nu ridic aici problema doctrinelor islamice, pe care le voi explica la momentul potrivit, ci
doar problema valorii pe care o are credin a noastr într-o Putere suprem ; putem da acestei Puteri ce nume
dorim.
Imagina i-v c la Londra sau la New York un om ar îngenunchia pe strad sau în alt loc public i l-ar sl vi
pe Dumnezeu, fiindc a sim it impulsul de a face asta, pentru a ne aminti de existen a Celui care permite
existen ei noastre s continue! Acest om ar stîrni rîsete, ar fi ridiculizat i poate comp timit de
concet enii no tri moderni i superinteligen i. Sau ar fi arestat pentru c obstruc ioneaz circula ia
pietonilor ori a ma inilor!

Semnul semilunii domin atît Orientul Apropiat i Mijlociu, cît i Orientul Îndep rtat; mai recent, cîteva
raze ale acesteia au ajuns i în regiunile cele mai îndep rtate ale continentului african. Totu i, for a
religiei islamice nu trebuie m surat dup num rul aderen ilor s i, ci dup înfl c rarea devo iunii pe care i-o
consacr fiecare dintre ace tia. Nou , celor din Occident, ne place s punem înaintea cuvîntului „mahomedan”
adjectivul „fanatic” i, cu toate c nu avem motive întru totul întemeiate pentru a face asta, nici nu
gre im în totalitate. Ace ti oameni respect principiile religiei lor cu o fervoare pe care noi am pierdut-o.
De ce?
S începem cu începutul. Într-o zi un b rbat a îngenuncheat într-o pe ter s pat în coasta abrupt a
muntelui Hira, în Arabia, i s-a rugat Atotputernicului ca ideile credin ei pure, neîntinate a primilor
patriarhi s poat fi f cute din nou cunoscute poporului s u, care pe atunci era idolatru i cufundat într-un
materialism supersti ios pe care îl confunda cu religia.
Acest b rbat era Mahomed.
Era de statur potrivit , cu p rul lung pîn la umeri, fa a palid i pu in culoare în obraji; avea fruntea
înalt , o gur mare i nasul u or proeminent. Îmbr c mintea îi era mai simpl decît cerea pozi ia lui social .
Fusese negustor i era cunoscut în multe ora e ca om integru, cinstit i de încredere. Transportase m rfuri cu
caravanele pîn în Siria. An dup an, lungul s u ir de c mile î i croise drum, cu pa i m sura i, printre dune
v lurite de nisip ro cat i peste pasuri stîncoase, c rînd înc rc turi grele de m rfuri pe care conduc torul cu
turban negru al caravanei avea s le vînd în pie e îndep rtate. Noaptea, cînd oamenii s i dormeau, Mahomed se
retr gea mai la o parte i st tea un timp pe nisipul moale, în mijlocul de ertului, pentru a medita la tainele
vie ii i la natura lui Dumnezeu. Stelele mistice î i rev rsau razele argintii asupra chipului s u solitar,
sc ldîndu-l în misterul lor, i îi însemnau soarta de om ales.
Dup ce s-a c s torit cu v duva Khadidja, a deprins obiceiul s mediteze profund asupra subiectelor celor
mai serioase legate de existen a uman . Astfel a ajuns s con tientizeze neajunsurile religiei din vremea sa
i incapacitatea acesteia de a satisface instinctele profunde ale semenilor s i. În cele din urm , s-a întors
la locul lui de refugiu preferat – pe tera din muntele Hira, nu departe de Mecca –, unde a petrecut o
noapte întreag în l înd rug ciuni fierbin i c tre Infinit, cerînd iluminarea nu doar pentru el, ci i pentru
poporul s u. Rug ciunea s-a transformat apoi într-o viziune extatic , viziunea în transfigurare, iar
transfigurarea într-o comuniune con tient cu Dumnezeu. Unul dup altul, toate v lurile erau date la o parte.
Straniu paradox: în pe tera aceea întunecoas g sea lumina Adev rului!
Atunci a auzit o voce care i-a spus: „Tu e ti omul. Tu e ti profetul lui Allah!”.
Din momentul acela, Mahomed, negustorul, acceptînd misiunea ce îi fusese astfel încredin at , a renun at
la baloturile lui cu m rfuri i a început s predice Cuvîntul, acel Cuvînt al c rui ecou avea s se fac auzit
în decurs de un secol pe trei continente.
Oracolele sibilinice ale Romei anun aser viitoarea venire a lui Hristos, dup care r m seser mute. În cele
din urm , Hristos a venit, i-a adresat mesajul oricui a binevoit s îl asculte, apoi a disp rut, la o vîrst
cînd majoritatea oamenilor înc nu i-au g sit locul în existen a material , ca s nu mai vorbim de cea
spiritual . La mai pu in de 600 de ani dup aceea, ap rea acest profet al Dumnezeului necunoscut.

Mahomed a fost norocos s î i g seasc primul discipol în propria so ie, fiindc mare este puterea unei
femei – fie pentru a distruge, fie pentru a face s înfloreasc via a unui b rbat. Cel c ruia i-a povestit
dup aceea experien a tr it în pe ter a fost Waraquah, un b trîn în elept, adus de spate i orb, care l-a
avertizat: „Sigur vei fi surghiunit, fiindc nicicînd vreun muritor n-a adus ceea ce aduci tu f r s cad
victim celei mai aspre persecu ii. Ah! Dac Dumnezeu ar binevoi s m lase s tr iesc pîn atunci, mi-a folosi
toat puterea pentru a te ajuta s - i înfrîngi du manii!”.
Dar un profet inspirat trebuie întotdeauna s poarte crucea singur t ii i a în elegerii gre ite; exist
totu i i lucruri care compenseaz toate acestea, care sînt prea greu de v zut i prea pu in palpabile pentru a
putea fi în elese de mul ime.
Orice religie nou trebuie s se a tepte ca la na terea ei s fie b tut de cei nesim itori i pro ti.
Prietenii i rudele lui Mahomed au format primul grup de converti i. Se adunau ca s se roage într-o cas
lini tit din afara ora ului.
La Mecca oamenii persistau în ritualurile de magie primitiv , încercînd s îmbuneze for ele nev zute din
pragul paranormalului, venerînd o mul ime de idoli. Mahomed i ai s i îl prosl veau pe unicul Dumnezeu.
 Timp de trei ani acest grup tot mai numeros s-a adunat i s-a rugat în cea mai mare tain ; pentru c nu
sosise înc momentul revela iei publice, data stabilit de Destin. Apoi vocea i-a vorbit din nou profetului,
spunînd: „Propov duie te porunca ce i s-a dat”. Atunci Mahomed a convocat o mare adunare, la care i-a
chemat pe to i concet enii s i, avertizîndu-i c , dac nu vor renun a la pseudoreligia lor ancestral ca s
adopte adev rata credin , îi va lovi mînia lui Allah. Ace tia l-au ascultat f r convingere, apoi au plecat
scîrbi i.
Dar flac ra se aprinsese acum în inima profetului. A început s mearg din loc în loc, propov duind mesajul
care îi fusese încredin at. Se îmbr ca în haine grosolane i mînca frugal. Le-a dat s racilor aproape tot ce
avea. S-a dus chiar i în templul sfînt de la Kaaba, printre cei trei sute aizeci i ase de idoli ce erau
venera i acolo, pentru a-i mustra pe idolatri, la fel cum Iisus intrase cu îndr zneal în Templu pentru a-i
mustra pe cei care schimbau bani. Mul imea, furioas , l-a atacat, iar unul dintre adep ii s i a fost ucis în
timp ce încerca s -l apere.
Crucea profetului o poate duce numai cel ce crede în tot ce a profe it, pîn la ultima liter a ultimului
cuvînt.
Autorit ile, v zînd c nu-l puteau reduce la t cere pe acest exaltat, au încercat s -l corup , oferindu-i
bog ii i o pozi ie privilegiat . Mahomed, drept r spuns, a avertizat din nou cu privire la mînia lui Allah.
Din acel moment a fost persecutat pe fa i i-a sf tuit pe unii dintre adep ii s i s se refugieze în
Abisinia – ceea ce ei au i f cut. R zbunarea autorit ilor de la Mecca i-a urm rit chiar i acolo, iar
împ ratului negru i s-a cerut s -i predea pe fugari. În loc s cedeze, acesta l-a chemat pe purt torul lor de
cuvînt, pe nume Jafar, i l-a întrebat: „Ce e cu aceast religie din cauza c reia v-a i rupt de poporul
vostru?”.
Iar Jafar i-a povestit cum tr iser aproape ca ni te s lbatici, închinîndu-se la idoli, mîncînd stîrvuri i
oprimîndu-i pe cei slabi. Apoi venise Mahomed, Profetul lui Allah, care i-a îndemnat s fie ni te fiin e cu
adev rat spirituale, s se închine unicului Dumnezeu, s devin sinceri, milo i i drep i. În încheiere a
recitat cîteva fragmente din Coran, care l-au f cut pe împ rat s remarce: „Într-adev r, acest mesaj i cel
adus de Moise vin din una i aceea i surs de lumin . Du-te, c ci, pe Dumnezeu, nu îi voi l sa s pun mîna pe
voi! Duce i-v acas , tr i i în pace i aduce i slav dup obiceiul vostru i nimeni n-o s v mai supere”.
În acest timp, în Arabia, persecutarea musulmanilor era din ce în ce mai dur . Cînd unii dintre
prigonitorii lui Mahomed i-au cerut s fac o minune spre a dovedi c este un adev rat profet, el, ridicîndu-
i ochii spre cer, a r spuns: „Dumnezeu nu m-a trimis ca s fac minuni. M-a trimis la voi. Eu nu pot s aduc
decît propov duire de la Allah i mesajele Lui”.
În aceast perioad neagr Mahomed a povestit o experien extraordinar pe care o avusese într-o noapte.
Spiritul lui fusese desprins de trup de c tre îngerul Gabriel, întîlnise spiritele celor mai mari profe i din
trecut, Adam, Avraam, Moise i Iisus, în lumea nev zut a îngerilor. De asemenea, v zuse cum este scris
soarta lumii.
Nu mult dup aceea, aceast experien a fost urmat de r spîndirea rapid a înv turilor lui Mahomed, ceea
ce a atras dup sine, inevitabil, o recrudescen a persecu iilor. i, chiar cînd un grup de conspiratori
hot rîser s îl omoare pe Profet, acesta a avut inspira ia de a p r si în secret Mecca, traversînd de ertul,
pîn în ora ul Medina, unde a fost întîmpinat cu c ldur i a pus piatra de temelie a primei moschei
construite vreodat . Ziua intr rii sale în Medina a devenit prima zi a primului an din noul calendar
musulman: era în anul 622 dup Hristos.
Acesta a fost punctul de cotitur în destinul islamului.
Locuitorii din Mecca le-au declarat r zboi celor din Medina. O mic armat , comandat de Mahomed, a ie it
din Medina i a dat piept cu inamicul, reu ind s cî tige o b t lie important . Înving torii i-au continuat
mar ul; a avut loc o a doua b t lie, al c rei deznod mînt a r mas incert. Au urmat i alte b t lii, care au
consolidat pozi ia lui Mahomed. Acesta a trimis soli la regele Greciei, regele Persiei, împ ratul Abisiniei
i regele Egiptului, explicîndu-le misiunea sa i invitîndu-i s îmbr i eze religia islamului.
La apte ani dup fuga sa din Mecca, Mahomed a pornit, în fruntea armatei sale, c tre acest ora . Fiindc
nu voia s fac v rsare de sînge în mod inutil, le-a cerut adep ilor s i s î i lase armele la o distan de opt
mile de ora i s intre pa nic pe por ile acestuia. Au fost l sa i s intre în ora i s plece f r s li se fac
vreun r u. Dar, la pu in timp dup aceea, locuitorii din Mecca i-au ajutat pe membrii unor triburi s îi
masacreze pe musulmanii care se refugiaser în templul lor. Mahomed s-a v zut silit s î i conduc din nou
armata spre r s rit, c tre Mecca. A cucerit ora ul, a distrus idolii de piatr , i-a convertit în mod pa nic pe
locuitori i i-a stabilit re edin a acolo.
Islamul s-a r spîndit în toat Arabia, determinînd triburile s lbatice s i se supun i s îmbr i eze o
credin superioar . Pe colina Arafat, c lare pe c mila lui, Mahomed le-a adresat adep ilor s i un ultim mesaj:
„V las vou cartea, Coranul”, le spuse el în felul s u obi nuit, vorbind rar i chibzuit; „strînge i-v
neîntîrziat în jurul lui, altfel v ve i r t ci. Pentru c acesta este probabil ultimul meu pelerinaj. S nu
c de i iar în obiceiurile voastre dinaintea islamului i s nu începe i s v ataca i unii pe al ii dup ce v
p r sesc; fiindc într-o zi va trebui s sta i în fa a lui Allah i ve i da seam de p catele voastre”. Le
aminti c Profetul nu era decît un om ca i ei, de i era mesagerul lui Allah, i îi avertiz s nu mai venereze
ni te simple morminte.
Dup pu in timp, într-o dup -amiaz , s-a întors în marele Necunoscut de unde venise; ultimele sale cuvinte
au fost: „Acum nu mai exist un prieten atît de mare ca El”.
Toate acestea se petreceau în 632 e.n., în al 61-lea an din via a lui Mahomed. Dovedise c proverbul care
spune c nimeni nu e profet în ara lui nu este infailibil.
 Capitolul IX

Un interviu cu liderul spiritual

al mahomedanilor

Eram curios s cunosc r spunsurile anumitor întreb ri despre islam asupra c rora îmi f cusem o p rere bazat
pe experien a mea, dar f r s tiu exact ce spuneau Profetul i cartea sa despre ele. De aceea i-am f cut o
vizit Eminen ei Sale eicul el-Islam, omul care conduce cartierul general al religiei în Egipt, la moscheea-
universitate Al-Azhar, cu minarete rotunjite i ziduri crenelate. Se nume te eicul Mustafa el Maraghi, iar
venerabila institu ie al c rei mare rector este de ine autoritate de o mie de ani, în calitate de centru
musulman ale c rui hot rîri referitoare la problemele de religie i crez sînt definitive. Este un om cu
puteri pontificale. Este adev rat c Arabia posed piatra sfînt , Kaaba din Mecca, unde orice credincios
musulman sper s mearg în pelerinaj într-o zi. Dar piatra vie, centrul nervos, creierul islamului, se afl
în Egipt. Marele rector este nu numai autoritatea oficial suprem în materie de religie islamic în aceast
ar , ci, datorit caracterului interna ional al moscheii-universit i Al-Azhar, are autoritate i în alte ri
musulmane. La Al-Azhar, mîndria musulmanilor, aspectele mai profunde ale religiei se predau înc de la
începuturile acesteia, în beneficiul celor care vor s î i perfec ioneze cuno tin ele referitoare la
doctrinele sale i s în eleag în cele mai mici detalii mesajul lui Mahomed.
„Coranul, citit corect, încurajeaz cercet rile tiin ifice în privin a cunoa terii lui Dumnezeu i a
universului”, mi-a spus eicul el Maraghi în cursul interviului pe care îl voi expune mai jos. „Nu exist
tiin care s fie str in Creatorului i crea iei Sale; nimic, în nici o tiin , nu poate contrazice
preceptele islamului. Trebuie s ne purific m religia de interpret ri supersti ioase i fanteziste. Aceste
studii ne ajut s facem asta. În acest secol în care tiin a a f cut progrese atît de mari, este în interesul
islamului s pun la dispozi ia celor care îl studiaz acelea i surse de înv tur . Situa ia s-a mai îmbun t it
fa de acum un secol, cînd Edward Lane spunea c «musulmanilor le repugn s dea informa ii cu privire la
subiecte legate de religia lor unor persoane despre care presupun c au opinii diferite de ale lor», dar
ceva din aceast veche re inere mai persist i ast zi.”
Nu era prea u or pentru un nemusulman – cel pu in nu în sensul ortodox al cuvîntului – s ob in
interviul la care rîvneam. Totu i, dup unele demersuri preliminare, datorit interven iei unor prieteni
comuni, am ob inut în sfîr it aceast favoare.
Mergeam prin cel mai vechi cartier din Cairo, un furnicar de oameni, pe o strad larg care t ia în dou
zona comercial i care m-a condus la por ile celui mai vechi centru de înv mînt musulman din lume, Al-Azhar.
Pe sub arabescurile înl n uite i arcadele largi, am p truns într-o curte mare, însorit , la fel cum f cuser
înaintea mea sutele de mii de studen i care s-au succedat în decursul unei lungi istorii i care, apoi, s-au
r spîndit în lumea oriental , pentru a-i înv a la rîndul lor pe al ii cuvintele profetului Mahomed, pentru a
oferi interpret ri autentice ale Coranului sacru i a men ine aprins flac ra culturii musulmane.
Cînd am fost condus într-o sal de audien e i m-am aflat în prezen a Eminen ei Sale, dup ce am schimbat
formulele de salut obi nuite, am avut timp s studiez acest personaj cu o expresie grav , de statur mijlocie,
care se bucur de un prestigiu unic în lumea mahomedan .
eicul el Maraghi, fost mare cadiu al Sudanului, exercit o influen considerabil nu numai în cercurile
religioase, ci i asupra unora dintre persoanele publice importante.
Sub un turban alb, vedeam doi ochi p trunz tori, un nas drept, comun, o musta sub ire, cenu ie, o gur cu
buze groase, iar în prelungirea b rbiei un smoc de p r cenu iu. Marea institu ie condus de Eminen a Sa oferea
instruire gratuit pentru mii de studen i, viitori sus in tori ai doctrinei lui Mahomed, fondurile ei
provenind de la funda ii i din subven iile oferite de stat. Studen ilor celor mai s raci li se ofereau
mîncare i cazare gratuite, primind chiar i ni te aloca ii. Vechile cl diri nu-i mai puteau ad posti pe to i;
de aceea, mai multe corpuri de cl dire fuseser construite în alte cartiere; aceast extindere determinase o
schimbare i în procesul de înv mînt. Fusese introdus studiul tiin elor moderne, fuseser construite
laboratoare bine dotate i amfiteatre pentru cursurile de fizic i de chimie, iar acum se foloseau metode de
predare moderne. Totu i, aceste reforme fuseser introduse cu mult precau ie – cu atît de mult precau ie,
încît aerul de vechi se p stra, iar metodele educa ionale vechi i cele noi coexistau.
Trecînd de zidurile exterioare, ce împrejmuiau tot felul de colonade i arcade, galerii i minarete, am
v zut personaje cu b rbi negre care studiau c r i scrise în arab . Mi-au ajuns la urechi ecourile vocilor
studen ilor care î i psalmodiau lec iile, leg nîndu-se u or înainte i înapoi în ritmul cînt rii lor. St teau
ghemui i pe rogojini, în grupuri mici, la umbr , în galerii, iar în mijlocul lor se afla mentorul.
Aceasta este metoda tradi ional de predare, practicat i ast zi în cl dirile vechi. Dar dincolo, în marile
corpuri moderne, observasem deja c Eminen a Sa î i adaptase universitatea religioas la condi iile actuale.
În aceast privin era sus inut cu entuziasm de tîn ra genera ie de musulmani, dar o vreme a trebuit s se
lupte cu teologii conservatori, care nu puteau în elege c Al-Azhar trebuia s se înnoiasc pentru a func iona
într-o lume în schimbare. Lupta a fost lung , dar victoria rectorului a fost în cele din urm deplin .
A a cum soarele cucere te treptat labirintul str du elor s r c cioase i înguste din b trînul Cairo, a a cum
asanarea vechilor cartiere î i continu mar ul triumf tor, iar aerul curat risipe te pu in cîte pu in
mirosurile grele seculare, la fel i gîndirea modern î i pune amprenta asupra vechilor orientali. Tîn ra
genera ie se îndreapt spre aceast uniune, inevitabil , între ideile vechi i cele moderne.
Ace ti studen i vin din toate col urile lumii musulmane, din Persia pîn în Zanzibar, atra i ca pilitura de
fier de magnetul influentei culturi a universit ii. Poart fesuri ro ii sau turbane albe i ve minte de toate
culorile. M a teptam s v d printre ei i cî iva chinezi, dar m-a surprins s descop r c erau i tineri
japonezi.
eicul el Maraghi era îmbr cat cu o c ma lung de m tase în dungi albe i negre i o rob i mai lung de
m tase neagr , cu mîneci ample. O cing toare alb îi cuprindea mijlocul. Pantofii, de marochin galben-pal,
aveau vîrful întors în sus. Aceste ve minte denotau simplitate i bun-gust.
Îmi pl cea seriozitatea calm a înf i rii sale.
Am început cu o întrebare despre mesajul principal al islamului.
Eminen a Sa i-a cînt rit cu grij r spunsul.
„Primul principiu este c nu exist decît un singur Dumnezeu. Acesta a fost mesajul fundamental al lui
Mahomed. Acest mesaj le fusese încredin at de Dumnezeu profe ilor (Moise i Hristos) înainte de a i-l
încredin a i lui Mahomed. Acesta l-a transmis evreilor i cre tinilor, chemîndu-i pe preo ii lor s se
uneasc . Credin a în unicitatea unui Dumnezeu creator care nu are nici un partener. Doar acest Dumnezeu
trebuie glorificat i prosl vit i nu are nevoie de nici o mediere între el i oamenii pe care i-a creat.
Profe ii i apostolii sînt numai ni te intermediari c rora El le comunic legile i poruncile Sale i care îi
cheam pe oameni s Îl asculte i s I se închine. Doar ajutorul S u este c utat pentru iertarea gre elilor;
nimeni altul nu trebuie chemat pentru a d rui iertarea, nici implorat în caz de nevoie. Domnul (fie sl vit!)
a spus:

i nu chema în locul lui Allah ceea ce nu- i este spre folos i nici spre stric ciune; c ci, de vei face
aceasta, vei fi tu dintre cei nelegiui i (10:106).

i:

i dac Allah te atinge cu un r u, nu este cine s -l îndep rteze decît numai El! Iar dac El î i voie te un
bine, nu este nimeni care s poat respinge Harul S u cu care El îi atinge pe cei care voie te El dintre
robii S i, iar El este Iert tor, Îndur tor (10:107).”

„Ce în elege Eminen a Voastr prin ideea de suflet?”

„Coranul nu define te acest cuvînt, de aceea conduc torii islamului, în diverse perioade, au luat în
considerare în aceast privin mai multe opinii. Astfel de opinii pot fi studiate din punct de vedere
intelectual, dar nu trebuie ad ugate la Coran, cartea revelat . Totu i, noi credem, evident, ca va exista
Judecata de Apoi pentru oricare suflet, cînd cei drep i î i vor primi r splata, iar cei r i, pedeapsa,
punîndu-se astfel baza unui sim moral. Allah a spus:

Care a f cut un bine cît un gr unte de colb îl va vedea, dup cum cel care a f cut un r u cît un gr unte de
colb îl va vedea (99:7-8).

„Prin ce era diferit Mahomed de profe ii trimi i de Dumnezeu?”

„Profetul Mahomed nu era diferit de al i profe i deoarece au fost cu to ii ale i de Dumnezeu pentru a
transmite mesajul s u umanit ii i i-au primit cu to ii revela ia. Musulmanii sînt obliga i s cread în
demnitatea profetic a tuturor acestora, f r deosebire. Domnul a zis:

Spune: «Noi credem în Allah, în ceea ce ne-a pogorît nou i a pogorît lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac,
lui Iacob i semin iilor, precum i în c r ile date lui Moise, lui Iisus i tuturor profe ilor de c tre Domnul
lor. Noi nu facem nici o deosebire între ei! Noi Lui îi sîntem supu i» (3:84).”

i de aceast dat r spunsul venise abia dup ce Eminen a Sa îl cînt rise îndelung.
„Crede i c nici un om nu îl poate ajuta pe altul s îl g seasc pe Dumnezeu? Pun aceast întrebare pentru
c religia dumneavoastr nu are preo i, lucru foarte izbitor.”
„Da, în islam nu exist preo i între om i Dumnezeu. Totu i, avem musulmani instrui i, care îi pot înv a pe
ceilal i calea Domnului a a cum este înf i at în Coran, precum i în cuvintele i faptele Profetului Mahomed.
Acestea sînt cîteva dintre principiile rînduite de islam, f r de care nimeni n-ar fi vrednic s se numeasc
musulman i care nu difer de principiile tuturor religiilor pe care Allah ni le-a trimis prin apostolii S i.
Islamul, care nu este singura religie care propov duie te credin a în unitatea lui Dumnezeu i care rînduie te
supunerea în fa a poruncilor Domnului, nu i-a fost trimis doar lui Mahomed (pacea fie cu el!), ci este
religia lui Dumnezeu, pe care El a trimis-o prin to i profe ii i apostolii. Allah a spus:

Unica religie acceptat de Allah este Islamul i nu au fost deosebiri între cei c rora le-a fost dat
Scriptura decît dup ce a ajuns la ei tiin a, din pricina pizmei lor. Iar cel care nu crede în semnele lui
Allah s tie c Allah este grabnic la socoteal ! (3:19).

Astfel, noi ne împ r im poporul între cei ce au studiat în profunzime în elepciunea noastr religioas
tradi ional i cei care nu au f cut asta. Pe cei din prima categorie îi respect m i îi ascult m, dar nu îi
consider m ni te oameni inspira i – ci numai ni te intelectuali. Nici un musulman n-are dreptul s spun :
cutare sau cutare lucru v este interzis; c ci numai Domnul posed aceast autoritate. În credin a noastr nu
exist intermediari între om i Dumnezeu. Aceasta este o piatr de temelie pentru islam. Dar îi recunoa tem i
îi respect m pe cei care î i dedic via a studiilor sfinte i le cerem p rerile i sfaturile. Ca atare, un
negru care cunoa te bine problematica musulman are dreptul ca opiniile sale s fie ascultate cu respect. În
istoria noastr exist un astfel de caz în care un calif aflat pe tron asculta sfaturile unui sclav negru
foarte priceput în înv turile i spusele Profetului. Se în elege de la sine c un asemenea om a fost apoi
eliberat din sclavie.”
„V-a putea întreba, Eminen a Voastr , dac moscheile sînt esen iale pentru religia dumneavoastr ?”
„Nu, oamenii au obiceiul de a merge la moschei pentru a se ruga i a asculta o predic vinerea; dar,
neexistînd nici preo i, nici ceremonial, moscheile nu sînt esen iale pentru practica islamului. Musulmanii se
pot ruga oriunde, nu neap rat într-o moschee – orice palm de p mînt curat este suficient . Construind
moschei, dorim s înt rim unitatea prin solidaritatea social în cadrul cultului. De i neesen ial, cultul
practicat într-o moschee este, fire te, preferabil.”
„Care este specificul rug ciunilor dumneavoastr ?”
„Cînd se roag un musulman”, îmi r spunse Eminen a Sa cu vocea lui re inut , „se în elege c mai întîi
repet un fragment din Coran înv at pe de rost. De obicei, con ine anumite propozi ii cunoscute în mod
tradi ional ca exprimînd lucruri la care omul trebuie s se gîndeasc atunci cînd se roag . Scopul
rug ciunilor noastre, trebuie s repet, este nu numai s ne facem datoria fa de Dumnezeu, ci i s primim o
educa ie spiritual în timp ce ne rug m. Musulmanul ce repet aceste cuvinte zilnic le rememoreaz astfel
constant. Nu pot exista cuvinte mai bune ca s te rogi decît cele indicate de Coran în acest scop. «Numai pe
Tine Te ador m, numai de la Tine cerem ajutor». Iat dou propozi ii folosite adesea. În plus, ele vin în
ajutorul celor ignoran i. Rug ciunile noastre sînt foarte scurte; ele cuprind paragraful ini ial din Coran i
alte apte texte. Cei care doresc pot s mai adauge alte fragmente alese de ei. Dar nu este permis ca omul s
adauge rug ciuni improvizate la aceste texte. Musulmanul trebuie s se roage de cinci ori pe zi. Dac prin
for a împrejur rilor este împiedicat s î i spun rug ciunile la momentul cuvenit, atunci trebuie s compenseze
mai tîrziu. Este interzis s se omit vreuna dintre cele cinci”.

„Ce va face un om grav bolnav?”

„Dac nu poate s stea în picioare sau a ezat în pozi iile prescrise pentru rug ciune, va trebui s se roage
stînd culcat. Dac nu poate vorbi, î i va duce mîinile la tîmple, în semn de respect fa de Domnul. Nu uita i
c gesturile i atitudinile noastre le impun oamenilor s arate umilin în fa a Domnului, f cîndu-i s se
prosterneze. Este bine pentru oameni s recunoasc astfel m re ia lui Dumnezeu.”
„Nu e cam mult s li se cear oamenilor s se roage de cinci ori pe zi?”
„Nu; aceste rug ciuni sînt esen iale pentru ca oamenii s î i aminteasc frecvent de Domnul i, a a cum am
mai spus, s î i fac educa ia spiritual . Astfel, numindul-L pe Dumnezeu preamilostiv, ei înva c mila este
bun în ochii Lui, aceasta fiind o invita ie de a o pune în practic în via a lor. La fel se întîmpl i cu
celelalte calit i pe care le atribuim Domnului.”
Intr un func ionar al universit ii. Lu mîna pe care i-o întindea marele rector, se înclin i o s rut cu
fervoare, atingînd-o apoi cu fruntea. Dup ce s-a a ezat, am formulat o nou întrebare: „Care este scopul
pelerinajului la Mecca?”.
„A a cum moscheile înt resc comuniunea în islam la nivel local, i pelerinajul la Mecca înt re te i
intensific unitatea islamic interna ional . În islam, to i oamenii sînt fra i, iar pelerinajul i moscheea le
permit s se întîlneasc în aceast calitate. Egalitatea este un principiu al islamului. Islamul este prin
esen a lui democratic i distruge ura dintre clase. Islamul a rezolvat problema s r ciei, prescriind
milostenii reglementate, luînd un anumit procent din averea celor boga i pentru a o împ r i s racilor. Dac ar
fi a a pretutindeni, bun voin a, pacea i compasiunea ar domni, suverane, peste neamul omenesc; între clasele
sociale s-ar institui un echilibru s n tos. Oricine crede în Allah îl trateaz ca egal pe orice alt
credincios pe care îl întîlne te la moschee sau în pelerinaj. Un rege poate astfel s p easc sau s se roage
al turi de un cer etor. Islamul le cere oamenilor s lase deoparte orice deosebire, de ras sau de alt natur ,
i face din unitatea religioas i din principiile umanit ii liantul ce îi une te pe to i oamenii. Nu are
încredere în nimeni, ci doar în spiritul de dreptate i în faptele bune. Pentru c a a a spus Allah (fie
sl vit!):

O, voi, oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un b rbat i o muiere i v-am f cut pe voi popoare i triburi,
pentru ca s v cunoa te i. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este
Atoate tiutor i Bine tiutor (49:13).”

„În Occident se crede în general c mahomedanii sînt fanatici i intoleran i. A a este? Se crede i c
islamul a fost propagat exclusiv prin puterea armelor. Cum comenta i asta?”
eicul el-Maraghi zîmbi.
„Islamul a devenit o credin religioas de neclintit. Musulmanii au devenit cunoscu i ca sus in tori
necondi iona i ai credin ei lor. De aceea, criticii neobiectivi ai islamului l-au acuzat în mod fals de
fanatism. De fapt, ceea ce adversarii s i numesc fanatism nu este decît o credin puternic , orice nume i s-
ar da acesteia. Cît despre afirma ia c islamul a fost propagat exclusiv cu sabia în mîn , este suficient s
te raportezi la faptele istorice i s analizezi adev ratele cauze ale r zboaielor în care islamul a fost
implicat la începuturile sale. Realizezi astfel c aceste r zboaie n-au avut nici o leg tur cu expansiunea
islamului. Au fost în cea mai mare parte r zboaie defensive, pentru protejarea credincio ilor i ap rarea lor
împotriva persecu iei i tiraniei necredincio ilor care i-au alungat din casele lor. Acestea sînt motivele
pentru care Domnul i-a dat voie Profetului s u s pun mîna pe arme împotriva agresorilor. Domnul a spus:

Allah nu v opre te s face i bine acelora care nu au luptat împotriva voastr , din pricina religiei, i nu
v-au alungat din c minele voastre, ba din contr , s fi i foarte buni. Îns Allah v opre te s -i lua i ca
alia i pe cei care au luptat împotriva voastr , din pricina religiei, i v-au alungat din c minele voastre
i au ajutat la alungarea voastr (60:8-9).

i:

Li s-a îng duit s se apere acelora care sînt ataca i, c ci ei sînt nedrept i i. Iar Allah este în stare s -i
ajute pe aceia care au fost sco i din c minele lor pe nedrept, pentru c ei au zis: «Domnul nostru este
Allah!» (22:39-40).

Acestea sînt, pe scurt, cîteva dintre cauzele care i-au silit pe Profet i pe tovar ii s i s pun mîna pe
arme. La început, el le-a propus acestora s îl lase s îi cheme singur pe arabi s îmbr i eze islamul. Dar a
fost întîmpinat cu insulte, iar oamenii au refuzat s primeasc noua credin , l-au atacat i au pus la cale s
îi denatureze mesajul. S-a v zut deci silit s se apere pe sine i pe tovar ii s i de atacurile du manilor,
pentru a sus ine cauza lui Allah. R zboaiele i cuceririle ulterioare au fost incontestabil destinate ap r rii
islamului. Cuceritorii le-au oferit învin ilor posibilitatea de a alege una din trei alternative: a) s
adopte islamul i s devin egalii lor; b) s le pl teasc un tribut care s mai atenueze s r cia arabilor, via a
i propriet ile lor fiind în schimb protejate; c) s lupte în continuare. Nu încape totu i îndoial c aceste
r zboaie au izbucnit din motive par ial politice, par ial sociale i par ial economice. Îns afirma ia c
islamul a fost propagat exclusiv cu sabia în mîn este fals . Mai tîrziu, islamul s-a r spîndit f r a se
recurge deloc la arme. Oare mongolii i t tarii, care au m turat Asia i au distrus m rea a civiliza ie
islamic , oare ace ti du mani înver una i ai musulmanilor nu au îmbr i at islamul, nu au devenit zelo ii s i
adep i? O examinare impar ial a izvoarelor istorice ne va aduce cu siguran dovezi suficiente pentru a
combate afirma ia în cauz .”
„Care este p rerea personal a Eminen ei Voastre despre popoarele Occidentului i institu iile lor, din
punctul de vedere al unui oriental, atîta cît le-a i v zut sau a i auzit de ele?”
„Personal, cred c aceste popoare au atins un nivel ridicat de cultur , atît tiin ific , cît i social .
Dar observ c civiliza iei occidentale îi lipsesc motiva iile spirituale. Nu putem considera c o civiliza ie
este perfect decît dac atît natura spiritual , cît i cea material ale oamenilor au fost luate în
considerare, deoarece ele sînt complementare i se compenseaz reciproc. Cît despre institu iile europene, le
admir m i ne str duim s adopt m multe dintre ele, stimula i în aceast privin chiar de textul c r ii noastre
sfinte:
 Care ascult cuvîntul i urmeaz ceea ce este mai bun în el! Ace tia sînt cei pe care îi c l uze te Allah i
ace tia sînt cei cu pricepere (39:18).

i Profetul nostru sus ine asta; el a spus:

În elepciunea este comoara pierdut a credinciosului adev rat, el o ia de oriunde o g se te.

Tot ce avem de obiectat în privin a institu iilor occidentale este libertatea individual excesiv , pentru
c aceasta conduce la comportamente foarte deplasate ce tind s submineze îns i existen a acestor institu ii.
De i admitem c principiul libert ii individuale este pentru om un drept natural, nu putem spune c acest
principiu e aplicat a a cum se cuvine. Cu totul altfel stau lucrurile în islam, unde oricine are dreptul s
fac tot ce nu d uneaz lui însu i sau aproapelui s u.”

„La începuturile islamului autorit ile obi nuiau s rezerve anumite p r i ale moscheilor pentru predarea
unor înv turi religioase i laice. Unele mari moschei au luat înf i area unor universit i, mai ales atunci
cînd li s-au anexat spa ii de cazare pentru studen i i înc peri pentru profesori. Se f ceau dona ii pentru ca
aceste institu ii s continue s func ioneze. Al-Azhar era una dintre ele. În secolul al VII-lea de la hegira*
1 profetului, atunci cînd Bagdadul, c lcat în picioare de n v litorii t tari, a fost pref cut în ruine, iar
califatul a fost abolit, regele Al Sahir Bibars l-a luat sub protec ia sa pe unul dintre fiii prin ilor
abbasizi i l-a f cut calif. La Al-Azhar, cursurile fuseser suspendate. Regele Bibars i-a redeschis por ile
i a cople it-o cu finan ri generoase. Drept urmare, Al-Azhar a dobîndit faim , atr gînd numero i studen i
care, de aproape sau de departe, veneau s înve e aici. Astfel, a devenit cea mai mare i mai important
universitate islamic din lume. S-a dezvoltat neîntrerupt, ajungînd o institu ie public pentru totalitatea
musulmanilor. Distinc ie considerabil , f r îndoial , la care n-a mai ajuns nici o alt moschee. Reformele pe
care le introduc la Al-Azhar au scopul de a le oferi studen ilor posibilitatea de a- i l rgi orizontul mental
i cultural în toate domeniile cunoa terii. În c utarea adev rului, islamul recomand gîndirea logic . Condamn
imitarea oarb i pe cei care o practic . Domnul a spus:

Cînd li se spune: «Veni i la ceea ce a pogorît Allah i la Trimis!», ei zic: «Pentru noi sînt de ajuns
cele cu care i-am g sit pe p rin ii no tri». Dar dac p rin ii lor nu tiau nimic i nu erau c l uzi i pe calea
cea bun ? (5:104).”

„Poate islamul s satisfac nevoile epocii moderne, educat din ce în ce mai mult în spiritul tiin ei i
tinzînd s fie în întregime practic ?”
„Cum ar putea islamul, care se bazeaz pe exigen ele naturii umane i ale ra iunii, care le cere
credincio ilor s î i îmbog easc cuno tin ele i s î i îndeplineasc cum se cuvine obliga iile, cum ar putea o
asemenea credin s fie improprie sau incompatibil cu satisfacerea nevoilor din epoca modern a tiin ei i a
culturii? Într-adev r, islamul îi îndeamn pe oameni s caute cunoa terea. În aceast privin , Domnul a spus:

Spune: «Privi i la cele care sînt în ceruri i pre p mînt…» (10:101).

Adev ra ii credincio i sînt descri i în Coran drept aceia care «cuget la facerea cerurilor i a
p mîntului». Primii musulmani au dovedit c este posibil s împace religia cu via a practic i cu tiin a f r
s cad în gre eal . S-au folosit de lucr rile filozofice i tiin ifice ale grecilor i romanilor; le-au
tradus, le-au criticat i le-au perfec ionat. Au activat în toate domeniile, inclusiv în agricultur , comer
i industrie. Unul dintre motivele expansiunii timpurii i rapide a islamului este faptul c e o religie
practic , nu teoretic . A propus legi i porunci care trebuiau ascultate, precum i principii care puteau fi
aplicate în via a de zi cu zi. A luat în considerare exigen ele relevante ale naturii umane i a stabilit
reguli inînd deopotriv de nevoile trupului i de cele ale sufletului. Nu l-a neglijat pe unul în favoarea
celuilalt. Cînd islamul a declarat legitim desf tarea cu lucrurile bune ale vie ii, a stabilit i limite
pentru a pune stavil poftelor omului i i-a interzis acestuia s fac ceea ce ar putea s îi d uneze i s îl
corup . Nu a pierdut din vedere nici latura spiritual a omului; i-a acordat i acesteia toat aten ia
cuvenit .”
„De ce femeile poart v l? Se va renun a la acest obicei? În Occident se crede în general c în rile
mahomedane femeile au fost men inute într-o stare de subjugare, aproape ca ni te sclave, tratate ca ni te
fiin e inferioare. Ce pute i spune în aceast privin ?”
„Cît despre v lul femeilor, islamul i-a dat o anumit întrebuin are; femeile nu trebuie s î i etaleze
farmecele în ochii str inilor i s se împodobeasc ostentativ în public. Astfel femeile î i p streaz buna-
cuviin , iar b rba ii nu risc s cad sub vraja lor. F r îndoial c , impunînd acest lucru, islamul a reu it s
stabileasc un principiu s n tos, ferindu-i atît pe b rba i, cît i pe femei de ispit i de p cat. Totu i,
islamul nu a împins prea departe aceast exigen . Femeilor li s-a permis s î i descopere fa a i mîinile
atunci cînd nu exist pericolul ispitei. Ideea occidental conform c reia femeile musulmane ar fi men inute
într-o stare de subjugare, ca ni te sclave, i tratate ca ni te fiin e inferioare nu este nici adev rat , nici
conform cu preceptele religiei noastre, pentru c islamul a acordat drepturi depline femeii. Între anumite
limite în elepte, i-a permis tot ce o poate face fericit . I-a acordat a form conservatoare de libertate i a
f cut-o st pîn pe domeniul ei. Nu i-a refuzat educa ia de nici un fel. Dimpotriv , le-a recomandat femeilor s
se perfec ioneze cît mai mult cu putin . Le-a recunoscut dreptul la proprietate personal i de a dispune de
bunurile lor. Femeile au drept de procur i dreptul la custodie, pot fi administratori i chiar judec tori,
mai pu in în cazurile de drept penal. Unele musulmane au fost mari erudite, altele au fost cunoscute pentru
virtutea lor, iar altele s-au remarcat în domeniul literaturii. Zvonul c so iile musulmanilor sînt pe
jum tate sclave î i are originea în faptul c unii oameni ignoran i, sub influen a anturajului, au deprins
prostul obicei de a- i bate nevestele. Este inutil s adaug c islamul nu poate fi f cut r spunz tor de
asemenea abuzuri.”

Nu trebuie s îl învinuim pe europeanul obi nuit pentru ignoran a sa în ceea ce prive te aceast mare
religie; mai pu in scuzabile sînt concep iile gre ite pe care i le face în aceast privin . Mul i dintre
prietenii mei din Anglia tiu doar c un musulman este un om c ruia religia îi permite s aib patru so ii; în
afar de asta, nu tiu nimic altceva! Nu m îndoiesc c , în subcon tient, ei cred c , dac islamul (ca s d m
acestei religii numele pe care i-l d propriul popor, iar nu numele artificial mahomedanism, pe care i l-am
atribuit noi) s-a r spîndit puternic în Orient, acest lucru se explic în mare m sur prin atrac ia ideii de a
avea patru neveste. Pentru un b rbat care î i folose te ra iunea i în elege c i responsabilitatea i povara
financiar sînt de patru ori mai mari, atrac ia acestor eventuale so ii este mai pu in evident . Personal, nu
am cunoscut decît doi musulmani care aveau cîte patru so ii, iar ace tia erau ni te maharajahi foarte boga i.
Dintre oamenii obi nui i, cunosc cî iva care au dou so ii, dar nu am întîlnit nici unul care s aib un harem
de patru. Circa 97% dintre musulmanii pe care i-am cunoscut nu aveau decît o so ie. Nu f r o urm de regret,
trebuie deci s risipesc o iluzie pe care noi, occidentalii, am cultivat-o cu drag. Odat risipit aceast
iluzie, nu mai r mîne mare lucru din cuno tin ele noastre despre islam.
Musulmanii nu trebuie s se team de învinuirea de poligamie, adus atît de des islamului pentru a încurca
lucrurile. Poligamia în sine nu este neap rat odioas sau imoral . Din punct de vedere fiziologic i
tiin ific, poate uneori s fie de dorit. Oricum, procentul mariajelor poligame este extrem de sc zut în
Orient; nu îl dep e te pe cel din Occident, unde asemenea c s torii exist f r doar i poate, dar într-un
context caracterizat de ru ine, tain i ilegalitate. Oricum, actualmente, opinia public se pronun în
general împotriva poligamiei în Egipt, iar dac estimez propor ia unor astfel de c s torii la 5% în Egipt,
aceast cifr ar fi probabil de 2% în Persia i de 5% la indienii musulmani.
Mi-am amintit c popoarele antice au practicat din plin poligamia i c în Arabia era deja o institu ie
adînc înr d cinat cînd a ajuns Mahomed aici. Nu a introdus-o i nu a propagat-o ca pe o doctrin nou , ci doar
a acceptat situa ia i a c utat s-o reglementeze într-un mod etic. Mi-am amintit, de asemenea, c la arabii
din vechime sistemul matrimonial era destul de barbar în compara ie cu ceea ce a instituit apoi Mahomed. De
exemplu, un fiu putea mo teni so iile tat lui s u. Mahomed a interzis leg turile temporare, pe care tradi ia le
accepta. Pîn la el, era foarte u or s divor ezi. De i n-a încercat s fac divor ul mult mai dificil, i-a
avertizat pe adep ii s i: „Dintre toate lucrurile îng duite, divor ul este acela pe care Domnul îl ur te cel
mai mult”. i a impus condi ii de divor mai echitabile pentru ambele p r i. Este discutabil dac aceasta e
sau nu de preferat ipocriziei legalizate a codului divor ului de la noi.
Acuza ia c Mahomed le-ar fi permis b rba ilor s î i satisfac poftele este ridicol . În realitate, le-a
impus tuturor adep ilor s i s in post pentru a-i ajuta s se desprind de patimile lor. A interzis consumul
de b uturi alcoolice pentru a le sprijini eforturile de a se st pîni. Doream s tiu îns exact ce a spus
Mahomed despre poligamie, a a c l-am întrebat pe Eminen a Sa: „Care este înv tura referitoare la poligamie?
Care este practica actual ?”.
Mi-a r spuns: „Islamul îng duie poligamia dac so ul î i poate trata so iile la fel i impar ial. Sfîntul
Coran interzice poligamia dac so ul nu poate fi impar ial. Allah (fie sl vit!) a spus:

Nu ve i putea s v purta i întocmai la fel cu soa ele, chiar dac a i voi cu tot dinadinsul… (4:129).

În nici un caz, islamul nu a favorizat poligamia. Niciodat nu a permis-o f r condi ii. A vrut doar s îi
fereasc de p catul de adulter pe b rba ii desfrîna i care nu se pot mul umi cu o singur so ie. Dar nici
acelora nu li s-a îng duit poligamia decît dac pot îndeplini condi ia impar ialit ii. Actualmente,
majoritatea musulmanilor sînt monogami. Fac excep ie doar cî iva care, prin for a circumstan elor de ordin
fizic sau material, trebuie s aib mai mult de o so ie, fie pentru a se feri de adulter, fie pentru a salva
ni te femei s race i lipsite de orice sprijin”.
Înainte de a pleca am vizitat nepre uita bibliotec , ad postit în ni te s li cu tavane din lemn de cedru
sculptate încînt tor. Edi ii vechi ale Coranului, scrise pe pergament, c r i împodobite cu miniaturi i
ini iale aurite, manuscrise de o vîrst venerabil mi-au trecut prin fa a ochilor cu miile. Numai acolo erau
p strate 15.000 de volume.
Iar cu aceasta audien a mea a luat sfîr it. Fusesem numai ochi i urechi, pentru c înaltul prestigiu al
eicului el Managhi conferea declara iilor sale o autoritate într-adev r unic .
Începusem s în eleg mai clar de ce s-a r spîndit credin a lui Mahomed, de ce islamului i s-au închinat în
scurt timp i s lbaticii beduini din de ert, ca i or enii civiliza i din Persia i mul imea de triburi i
popoare din Orientul Apropiat i Mijlociu.
Ca i Moise, dar spre deosebire de Buddha, Mahomed viza în principal s instituie pe p mînt un paradis
vizibil, concret, organizînd o societate a oamenilor care s î i vad mai departe de via a lor normal , dar
aplicînd regulile propov duite de el, mesagerul Domnului. Buddha i chiar i Iisus se preocupau s exprime
teme ascetice, intui ii referitoare la adîncurile tainice ale spiritului omenesc; Mahomed, ca i Iisus, a
tr it cu pasiune întru Domnul, dar, în timp ce Iisus i-a investit pasiunea în c utarea împ r iei interioare,
Mahomed a folosit-o pentru întemeierea unei împ r ii exterioare. Nu avem competen a necesar pentru a emite
aici o judecat de valoare, ci doar s observ m aceste fapte. Mahomed, Moise, Iisus i Buddha au fost într-
adev r mesagerii inspira i ai Domnului, dar ceea ce îl deosebe te net pe Mahomed de majoritatea profe ilor
orientali este c s-a opus tendin ei de renun are la îndatoririle publice i sociale pe care le presupune
via a, tendin ce înso e te de obicei devo iunea religioas extrem . A ar tat c islamul nu are nici o simpatie
pentru c lug ri i m n stiri, nu a aprobat doctrinele ascetice care implic moartea afectelor omene ti.
Este regretabil c occidentalul obi nuit cunoa te atît de pu ine despre credin a islamic ; chiar i acest
pu in este de obicei par ial eronat, dac nu chiar complet gre it.
Mahomed i-a înv at pe oameni s nu le fie ru ine s îngenuncheze i s îl prosl veasc pe acest Împ rat
nev zut, chiar i pe strad .
Este timpul s ne debaras m de preconcep iile noastre legate de acest mare om, Mahomed, i de marea sa
religie, islamul. Este timpul s în elegem de ce prestigiul magic al numelui s u e atît de mare, încît îl
face s fie binecuvîntat zi de zi de milioane de oameni, aproximativ o eptime din rasa uman , de la rmul de
vest al Africii pîn la rmul de est al Chinei. Este timpul s recunoa tem cît de real e fervoarea acestor
oameni, musulmanii, i s în elegem de ce numele lui Allah pronun at prea repede de europeni este o caricatur
jalnic a invoca iei fierbin i, prelungite, din inim a orientalilor: „Al-lah”, lungind cu fervoare a doua
silab .
Noaptea deschisese ochii, clipind cu mii de giuvaieruri scînteietoare, cînd am ajuns din nou în strad ,
dup ce am ie it pe poarta universit ii Al-Azhar, privind absent, f r s m uit la ceva anume. Cornul lunii
str lucea printr-o pîcl înconjurat de albastrul-indigo al cerului. Apoi, vocea puternic de tenor a
muezinului de la moschee a r sunat în v zduh, proclamînd, sonor , din înaltul s u foi or, unicitatea lui
Dumnezeu.
Acum, pretutindeni în acest ora cu por i sculptate, bol i cu ornamenta ii geometrice i cur i pavate, sub
paza lui Allah i a îngerilor s i, oamenii c deau în genunchi, cu fa a îndreptat spre Mecca, repetînd aceste
cuvinte simple: „Dumnezeu este cel mai mare!”.

1 * În arab , hidjra înseamn „fug ”. Este vorba despre ziua (16 iulie 622 e.n.) cînd Mahomed a fugit de la
Mecca la Medina, dat cu care începe calendarul musulman (vezi supra , capitolul VIII) (n.tr.).
 Capitolul X

În lini tea str vechiului Abydos

Cu mai bine de 7.000 de ani înainte ca Mahomed s trezeasc , în rîndul triburilor nomade ale Arabiei,
credin ei într-un Dumnezeu exclusiv spiritual, acest t rîm cu un cer transparent a cunoscut înflorirea unei
religii ai c rei adep i au cioplit idolii gigantici din piatr pe care profetul îi detesta. Totu i, cele mai
luminate spirite ale acestei religii prosl veau în realitate acela i Dumnezeu Necunoscut; credin a lor nu era
doar o simpl adora ie. Savan ii egiptologi din zilele noastre n-ar ti s spun prea multe despre acea religie
deoarece apar ine preistoriei, o epoc cu atît de pu ine dovezi materiale, încît nu-i pot dezv lui misterul,
totul reducîndu-se la aproxim ri prudente despre oameni i evenimente.
În Egiptul modern exist locuri în care templul antic i moscheea musulman se înal al turi – ca în Luxor
–, ceea ce-i confer inutului un contrast izbitor.
În timp ce scriu, aud parc tropot de copite, iar cu ochii min ii întrez resc parc acea cavalerie u oar a
n v litorilor arabi ce înfig prin Egipt stindardul verde al Profetului. Timpul a teapt cu o r bdare
amenin toare… iar verdele se transform în ro u, alb i albastru – apoi iar i verde. Dar dincolo de toate
persist slaba vibrare a sistrelor* 1 în sanctuarele antice!
Egiptul nu poate sc pa de emblemele credin ei sale indigene. Trecutul, ca o pas re phoenix, î ne te în fa a
ochilor no tri, reînviat miraculos de arheologi. Aceste m rturii din piatr vizibile îi amintesc de un trecut
de care se mai aga uneori, dar pe care, cel mai adesea, îl ignor .
Totu i, frontiera dintre prezent i trecut r mîne incert . Orice suflet sensibil va recunoa te c atmosfera
în care au tr it acele popoare disp rute i în care s-a manifestat credin a lor venerabil înv luie înc acest
t rîm. Chiar dac , din p cate, templele lor sînt acum diminuate, deseori distruse, f r acoperi uri, bîntuite
de lilieci ce- i flutur aripile mari în jurul coloanelor lor în noaptea întunecoas , iar ei n-au l sat decît
cîteva cadavre îngropate care s le certifice existen a, cadavre golite de sînge i de m runtaie i
transformate în mumii înf urate în bandaje de îmb ls m tori abili, multe dintre duhurile lor înc mai bîntuie
vechile locuri care le erau atît de familiare. Puterea a a-numi ilor mor i persist în Egipt mai mult decît în
oricare dintre locurile pe care le cunosc.
Am descoperit din nou prezen a acestei mo teniri intangibile în timp ce st team a ezat, cu picioarele
încruci ate, în una dintre cele apte ni e laterale din interiorul unei s li cu coloane din templul lui Seti,
la Abydos. Înf i ri ciudate m priveau sau se în irau pe zidurile pictate. Dup o goan de dou ore de-a
lungul oselei în l ate care taie planta ii de trestie-de-zah r i cîmpuri cu fasole, l sasem pl cuta i
tonifianta prospe ime a aerului matinal – deoarece plecasem înainte de rev rsatul zorilor – i p isem peste
pragul pardosit cu dale al vechiului sanctuar, opera primului dintre faraonii Seti. Puternica impresie a
trecutului a pus repede st pînire pe spiritul meu, proiectîndu-mi pe dinaintea ochilor min ii imagini ale
unei epoci disp rute.
Involuntar, vedeam vechile procesiuni p ind pe podeaua pavat cu piatr i înaintînd ritmic, cu pa i
m sura i, spre înc perile altarului. În mod inevitabil, sim eam amprenta puternic a acelor str vechi preo i-
magicieni care au f cut din acest loc unul dintre centrele în care invocau binecuvînt rile lui Osiris – zeul
pe care îl reprezentau purtînd un coif înalt, cu o creast tripl . Iar unele dintre rug ciuni stîrneau ecouri
ce reverberaser în cer secole la rînd; cum m re ia calm a unei prezen e superioare începea s m înv luie i s
m prind în vraja ei, sub aripile-i binevoitoare îmi vedeam existen a terestr plin de dorin e alunecînd
precum nisipul ce ni se scurge printre degete.
Dup cum spunea Strabon, bine-cunoscutul geograf, scriind despre epoca sa acoperit de praf: „La Abydos
este prosl vit Osiris, dar în acest templu nici cantorul, nici flautistul sau iteristul nu au voie s cînte
la începutul ceremoniilor oficiate în cinstea zeului, dup obiceiul ritualurilor închinate zeilor”. Lini tea
cobora din zidurile albe ale acestei s li, o lini te de vis pe care lumea exterioar n-o cuno tea i n-o putea
în elege. Marta, care stîrne te forfot , este dojenit de Iisus; Maria, lini tit i vis toare, a fost l udat .
Nu în zgomot i agita ie g sim cele mai frumoase clipe; numai atunci cînd senin tatea ne p trunde înceti or în
suflet intr m într-o comuniune intim cu Fericirea, În elepciunea i Puterea divin .
M ghemuisem confortabil în micu a mea ni din perete, a a cum f cuse probabil vreun preot oache al
templului cu o sut de genera ii înaintea mea, i l sam ca blînda influen s m înv luie ca o vraj . Oh! Ce
bine era s fii o vreme singur i s ui i de numeroasele zgomote aduse de progres în a teptarea inexorabil a
nenum ratelor lui binefaceri; ce bine era s ui i i de egoismul cumplit, de neîn elegerile inevitabile,
du m niile nedemne, geloziile amare care- i vor ridica din nou capul, asemenea cobrei, pentru a împro ca i
lovi la întoarcerea în lumea fiin elor tenebroase!
Dar de ce s-ar întoarce cineva? m-am întrebat.
Izolarea ni se pare un blestem, dar o în elepciune des vîr it ne înva s o vedem ca pe o binecuvîntare.
Trebuie s urc m muntele Everest al visurilor noastre i s ne obi nuim s tr im pe culmile singur t ii. C ci
dac vom c uta sufletul în mijlocul mul imii, nu vom observa decît lipsa lui; dac vom c uta adev rul, cel mai
adesea vom g si nesinceritatea.
Compania ine de suflet, nu de trup. Po i petrece o sear într-un salon mare, în mijlocul a 40 de oameni,
i totu i s te sim i singur ca în Sahara. Corpurile se pot apropia unele de altele, dar cînd inimile i
sufletele sînt departe, r mînem singuri. Cineva se consider obligat s ne invite acas la el, în virtutea
regulilor unei etichete formale; mergem, îns gazda noastr nu este acolo, ca s ne primeasc . i-a l sat doar
corpul s ne întîmpine, tiind prea bine c pr pastia dintre sufletele noastre este prea mare i nu are rost s
r mîn . Cunoa terea unui astfel de om nu va avea ca rezultat o cunoa tere veritabil . Ceea ce a desp r it
Dumnezeu, omul s nu împreuneze!
Pornisem la drum spre Imperiul Celest, acel vast inut în care informa iile noastre neînsemnate i banale
nu p trund. Oare îmi ur sc aproapele? Cum s spunem c cineva care se joac cu copiii i î i împarte banii cu
cei s raci este mizantrop?
De ce s nu st m deoparte i s accept m binefacerile pe care ni le ofer o existen retras , eliberat de
anxiet i inutile, în locuri lini tite cum este acest sanctuar de la Abydos?
Îl acoperim cu dispre pe omul care p r se te societatea pentru a c uta o via mai înalt , chiar dac ,
poate, retragerea sa nu are drept scop decît s revin pentru a comunica semenilor s i vreo veste bun . Îmi
reaminteam angajamentul solemn pe care m-au f cut s mi-l iau cei pe care îi respectam – nu, îi veneram –
i tiam c întoarcerea era inevitabil . Totu i acest lucru nu m-a întristat, deoarece tiam, de asemenea, c
atunci cînd lumea m va obosi, m voi putea retrage în profunzimile fiin ei mele spirituale i voi reveni
revigorat, senin, mul umit i fericit. În acea adînc i sfînt lini te l untric puteam auzi limpede vocea lui
Dumnezeu, întocmai cum în lini tea adînc a s lii acestui templu puteam auzi oaptele imperceptibile ale
zeilor disp ru i. Cînd ne întoarcem spre lumea exterioar ne facem drum printre umbre i nedumeriri, dar cînd
ne orient m spre universul nostru l untric întîlnim certitudini sublime i fericiri eterne. „Opri i-v ”,
spune psalmistul, „ i cunoa te i c Eu sînt Dumnezeu”.
Am uitat vechea art de a fi singuri i nu mai tim ce s facem în singur tate. Nu tim cum s fim ferici i
din cauza lipsei resurselor noastre interioare, astfel încît trebuie s pl tim animatori sau alte persoane
care s ne fac ferici i pe moment. Nu numai c sîntem incapabili s fim singuri, dar sîntem i mai pu in
capabili s r mînem nemi ca i. Or, dac am ti s ne men inem corpul în aceea i pozi ie un anumit timp i s ne
folosim mintea în mod corect, am putea dobîndi o în elepciune profund care s merite efortul, iar inimile
noastre ar fi cuprinse de o pace adînc .
Am r mas a a aproape dou ore, pîn cînd tic-tac-ul neîncetat al timpului mi-a r sunat din nou în urechi i
am deschis înc o dat ochii.
Am privit în jur, la coloanele groase cu ornamente ale s lii ce sus ineau acoperi ul greu, curios de
asem n toare unor tulpini uria e de papirus sprijinind bolte solide. Ornamentele lor erau luminate ici i colo
de razele soarelui ce p trundeau prin g urile acoperi ului, dezv luindu-le basoreliefurile pictate i
colorate. Aici era faraonul stînd ceremonios în prezen a unuia dintre zeii venera i în vremea sa sau condus
chiar în fa a marelui Osiris; acolo se în irau rînduri suprapuse de hieroglife aliniate, atît de misterioase
pentru neini ia i. Seti însu i contemplase aceste coloane inscrip ionate i bazele lor proeminente.
Mi-am întins pentru o clip picioarele amor ite, apoi m-am ridicat s cercetez locul. De-a lungul
camerelor înalte i al sanctuarelor boltite, am început s studiez mai îndeaproape picturile murale, al c ror
colorit albastru, verde, ro u i galben î i p stra prospe imea, deta îndu-se pe fondul alb de calcar, ca de
marmur , la fel ca atunci cînd se n tea sub degetele arti tilor în urm cu 3.500 de ani.
Mai devreme sau mai tîrziu, frumuse ea delicat a tr s turilor feminine este furat de trecerea nemiloas a
timpului, îns frumuse ea s pat în piatr a acestor picturi p rea s sfideze asemenea pericol. Ce secrete
ascundeau acei arti ti din vechime ale c ror culori, nuan e str lucitoare de ro u aprins i albastru deschis,
î i p streaz i ast zi prospe imea, i de ce nu le mai putem recrea? Str lucirea nuan elor nu era egalat decît
de fine ea liniei i splendoarea sculpturii acelor mae tri care, cîndva, st teau i lucrau chiar în locurile
pe unde trec i gîndesc la rîndu-mi, înf i înd pe piatra alb via a misterioas a Egiptului disp rut!
Pretutindeni se puteau vedea reprezent ri ale regelui prosl vindu-i pe marii zei i primind în schimb
binecuvîntarea lor. În acest templu neobi nuit, care nu a fost cu totul închinat, ca de obicei, unei
divinit i anume, erau omagia i mai mul i zei din panteonul Egiptului antic. Fiecare avea altarul s u,
fiecare, chipul s u pictat sau gravat, inclus în vreo scen religioas , de i, între to i, Osiris î i p streaz
demnitatea suprem . apte înc peri boltite, formate din mari blocuri de piatr ce se întind de la o arhitrav
la alta, îi onorau, printre alte divinit i, pe Horus i Isis, Ptah i Harakht.
Isis, acoperit cu voal, m rea a Mam a În elepciunii, reprezentat în toat tandre ea ei matern , î i
întindea bra ul i atingea um rul piosului faraon. Al turi plutea barca sa sfînt , în mijlocul c reia fusese
amenajat un altar împodobit cu lotus; valurile prietenoase i vînturile docile erau preg tite s-o duc pîn pe
acele meleaguri paradiziace unde s l luiesc zeii, zei ele i acei muritori pe care divinit ile au venit s -i
binecuvînteze pe p mînt. În fa a unui asemenea tablou, spiritele pripite se vor mira c anticii au putut fi
atît de pu in ra ionali încît s cread în aceste lucruri, în aceste divinit i disp rute ast zi cu totul i în
b rcile sfinte care-i duceau la ceruri pe favori ii lor. De fapt, b rcile nu erau decît ni te simboluri,
elemente ale unui limbaj sacru pe care elita lumii antice îl pricepe cu u urin , dar pe care lumea modern
abia îl în elege; îns divinit ile erau departe de a fi ni te simple fic iuni. În universul infinit al lui
Dumnezeu este loc i pentru alte fiin e în afara omului, superioare acestuia; i chiar dac , în timp, cap t
diverse nume i forme, divinit ile respective nu- i schimb caracterul înn scut.
Ca i Plutarh, consider c

nu exist zei diferi i în rîndul diverselor popoare, barbare sau grece ti. Dar, întocmai ca soarele, luna, cerul, p mîntul i
marea, zeii apar in în comun tuturor oamenilor, de i fiecare na iune le d nume diferite.

Chiar dac , în aparen , ei au ie it ast zi din cîmpul nostru vizual, nu se poate ca opera lor s se fi
terminat. Retragerea lor s-a realizat poate doar pe meleaguri mai pu in accesibile sim urilor noastre fizice,
dar nici noi nu ne afl m în sfera lor de influen . Ei înc vegheaz asupra lumii care le-a fost dat în grij ;
continu s controleze direc ia evolu iei umane, de i nu mai coboar pe p mînt, luînd forme vizibile. Eu cred
în zei – la fel cum credeau i vechii egipteni – i v d în ei un grup de fiin e supraomene ti care vegheaz
asupra mersului înainte al universului i asupra bun st rii omenirii, care guverneaz destinele ascunse ale
popoarelor i le îndrum în problemele esen iale, ducînd în cele din urm orice individ i orice lucru c tre
des vîr ire
Cele apte capele consacrate ale templului au fost martorele folosirii focului i a apei, ofrandei de
t mîie i posturilor de rug ciune, ceremoniilor care au devenit idolatre sau spirituale în func ie de puterea
de în elegere i inten iile participan ilor. Cel care î i imagina c ni te acte fizice erau suficiente pentru a
înlocui virtu ile l untrice devenea adora ie; cel care f cea din ele simboluri amintind de pietatea i
jertfele pe care voia s le închine Creatorului s u pe tot parcursul existen ei sale se înt rea astfel în
adev rata religie; în vreme ce preotul, care folosea toate aceste lucruri ca elemente ale unui sistem de
magie ajuns la el prin tradi ie, mo tenea o mare responsabilitate, deoarece putea dezl n ui asupra
congrega iei sale for e diabolice sau angelice.
Plebea nu avea voie s p trund niciodat în aceste apte sanctuare interioare, ale c ror altare disp rute
str luceau odinioar de aur – într-adev r, în majoritatea templelor egiptene, oamenii nu puteau merge mai
departe de vastele cur i interioare. Acesta era caracterul exclusiv al religiei, în care doar clerul juca
rolul central. M gîndeam la libertatea moscheii i a bisericii i am în eles din nou de ce preo ii, care
întrecuser m sura în eforturile de a cuceri i p stra puterea, au pierdut în cele din urm orice dram de
influen . „În dar a i luat, în dar s da i” – o regul pe care nu au aplicat-o în vremea lor. Au luat i au
dat cu cea mai mare re inere i pruden .

Cît de stranii sînt transform rile timpului pentru sarcofagul fondatorului acestui templu, m gîndeam,
ad postul din alabastru preg tit pentru mumia faraonului Seti care acum st gol la peste 3.000 de mile, într-
un mic muzeu din mijlocul unui cartier din Londra plin cu oameni ai legii i func ionari de stat. Dac ar fi
fost îngropat mai adînc cu 100 de picioare, ar fi putut evita zbuciumata traversare a Golfului Biscaya.
Mi-am în l at privirile spre tavanele pictate în albastru-deschis i împodobite cu nenum rate stele i spre
acoperi ul gros str puns ici i colo de vicisitudinile timpului, l sînd s se vad lungi por iuni de cer. Din
nou m gîndeam c nic ieri în lume cerul nu are acel albastru intens ca în Egipt. Am intrat pe un coridor
pr fuit i am examinat faimoasa plac de la Abydos, o list hieroglific a tuturor regilor din Egipt anteriori
lui Seti, care i-a ajutat pe arheologi s reconstituie istoria antic a acestei ri. Seti însu i, împreun cu
tîn rul s u fiu Ramses, este reprezentat aici aducînd omagiu celor 76 de str mo i ai lor. Se vede bine din
profil capul regal al faraonului, tr s turile sale accentuate, înf i area semea , nu lipsit de asprime. În
timp ce p eam pe nisipul fin i moale ce acoperea pe alocuri podeaua templului, m-am oprit în fa a altor
basoreliefuri, picturi încadrate de cartu e regale sau de magnifice inscrip ii hieroglifice s pate adînc în
piatr .
Era acolo Horus, cu cap de oim i corp de om, a ezat, cu spatele drept, pe un tron cubic în l at, inînd în
ambele mîini triplul sceptru al Egiptului – biciul, cîrja pastoral i bastonul lui Anubis. Trei însemne ale
puterii. Biciul simboliza dominarea asupra corpului, cîrja – controlul sentimentelor, iar bastonul cu cap
de acal – st pînirea asupra gîndirii. Tronul masiv cubic simboliza aceast putere absolut asupra naturii
p mînte ti. Forma sa cubic semnifica faptul c ini iatul trebuia s ac ioneze întotdeauna „potrivit ordinii
cuvenite”; de aici provine deviza masonic „pentru un comportament onorabil” – c ci Francmasoneria are o
genealogie mai veche decît cred cei mai mul i dintre adep ii s i. „O, ciople te-te pentru a fi folosit; o
piatr ce se potrive te în zid nu este l sat în drum”, spune o veche inscrip ie persan apreciat de masoni.
De-a lungul bazei tronului se întindea un ir de cruci cu mîner (ankh ), celebra „cheie a misterelor”
pentru egipteni i alte popoare, simboluri ale vie ii pentru egiptologi; dar, într-un sens mai profund,
simboluri ale ini ierii în via a spiritual superioar i nepieritoare.
Marele scop propus ini ia ilor egipteni era st pînirea de sine. De aici, acea expresie de calm
imperturbabil a multora dintre chipurile înf i ate atît de des în portrete. În fa a lui Horus st tea fidelul
s u adorator, regele, care, cu mîinile întinse, stropea cu solemnitate flori de lotus puse în vaze. Se tie
c în Egipt, ca i în alte ri din Antichitate, lotusul era floarea sfînt ; înflorit, el simboliza magnific
spiritul trezit al omului. Deci aceast sculptur îl înf i eaz pe rege manifestîndu- i grija pioas pentru
cre terea i dezvoltarea naturii sale spirituale. Regele purta un or îndoit în triunghi ce-i acoperea
organele sexuale, articol de îmbr c minte avînd acela i simbolism ca i or ul francmasonilor de ast zi. Astfel
îmbr cat i desf urînd în templu un ritual înaintea St pînului s u divin, faraonul î i g se te ast zi
echivalentul în Francmasoneria secolului XX, al c rei adept parcurge un ritual în loj înaintea St pînului pe
care îl ador . Prim sanctuar al cultului închinat zeului Osiris, Abydos a fost i prima Mare Loj dedicat
ritualurilor secrete ale acestei religii, adic „Misterelor”, predecesoare ale Francmasoneriei timpurii.
Îmi croiam drum printre coloanele proeminente, în timp ce ascultam ciripitul vr biilor, ce se auzea f r
încetare de pe vechile acoperi uri. Am p r sit templul i, îndreptîndu-m spre vest, am p it pragul unui pasaj
înclinat care cobora sub p mînt, ale c rui ziduri erau acoperite cu texte i chipuri luate din principala
lucrare egiptean , Cartea mor ilor . Am ajuns astfel la cîteva înc peri s pate despre care arheologii cred c
au fost destinate s serveasc drept cenotaf pentru Seti.
Întreaga structur , avînd un aspect dintre cele mai arhaice, era scoas la iveal de sub un strat de 40 de
picioare de d rîm turi. Sala central era acoperit în form de a i prezenta aspectul unui sarcofag imens.
Tavanul era împodobit cu sculpturi fine înf i îndu-l pe Shu, zeul aerului, ridicînd de pe p mînt un faraon
defunct i protejîndu-l cu bra ele sale. Am sim it imediat c aceast imagine con inea un simbolism secret.
Întreaga construc ie era remarcabil , fie i pentru marile dimensiuni ale pietrelor sale. Un an umplut cu ap
înconjura cu totul cripta i izola nava central . Este mai mult decît probabil c acest an este legat de Nil
printr-un canal subteran secret. Herodot a descris c ar fi existat ceva foarte similar sub Marea Piramid ,
dar nimeni nu a reu it înc s verifice ceea ce-i spuseser preo ii.
Aceast cript misterioas din Abydos, practic unic printre înc perile subterane exavate, poate c a fost
într-adev r reconstruit de Seti pentru a-i servi drept cenotaf; îns am sentimentul clar c ini ial era menit
unui scop mai înalt. Care? Am amînat deocamdat studierea acestei probleme.
M-am întors s m a ez pe o veche lespede, în umbra s lii cu coloane. La Abydos, spun vechile tradi ii,
însu i omul-zeu Osiris ar fost îngropat în tain , în necropola regal de la Thinis, ora ul disp rut care se
în l a odinioar în aceast zon . Regele Neferhotep poveste te c , atunci cînd a preluat sceptrul faraonilor,
Abydosul era un amestec de construc ii în ruin ; i spune c a f cut cercet ri în biblioteca sacerdotal din
Heliopolis, c utînd relat ri despre templul lui Osiris care fusese acolo odinioar ; i cum, dup studierea
acelor vechi documente, a putut reconstitui ritualurile disp rute. Succesorii lui s-au folosit i ei de
aceste documente pentru a reconstrui din ruine edificii frumoase, c rora le-au ad ugat i alte construc ii.
Aceste temple s-au în l at în mijlocul caselor din ora ul Thinis. Îns timpul a distrus totul.
În acele zile ale Egiptului timpuriu, misterele lui Osiris erau aspecte glorificate ale religiei, iar
Abydos a fost primul loc în care au fost celebrate. Aceasta a f cut din Abydos unul dintre cele mai sfinte
locuri i tiam c intrasem în contact cu vibra iile acelei str vechi atmosfere spirituale – i nu cu
ritualurile formaliste ce se desf urau zilnic în frumosul, dar mai noul edificiu al regelui Seti. Fiindc
istoria primitiv a Abydosului era strîns legat de istoria lui Osiris, afundîndu-se în negura epocii
preistorice a Egiptului, despre care nu exist dovezi istorice, epoc ce preced apari ia faraonilor. Erau
vremurile în care zeii nu disp ruser înc din sfera oamenilor, cînd „semi-zeii”, cum îi numesc istoricii
egipteni, guvernau poporul. Este extraordinar, gîndeam eu, c , printr-un proces misterios al unor vibra ii
înl n uite psihic, atmosfera sublim din Abydosul preistoric este înc vie, putînd fi din nou perceput de un
receptor uman sensibil.
Aici, la Abydos, s-a în l at primul i cel mai mare sanctuar al lui Osiris din Egipt. Dar cine a fost
Osiris? Legenda istoric r spunde cu un mit incredibil i fantastic despre cineva care a fost ucis i ale
c rui r m i e risipite au fost mai tîrziu adunate laolalt .
M-am cufundat în descifrarea acestei chestiuni, a teptînd un r spuns…
i din t cerea Trecutului a venit acest r spuns: unul dintre cei mai mari atlan i, prev zînd necesitatea de
a preg ti un nou s la pentru cele mai tinere rude ale sale i cei mai tineri prieteni spirituali, i-a dus
spre est, pe p mînturile pe care ast zi se afl Egiptul. Atinsese acel nivel supraomenesc al existen ei ce-i
caracterizeaz pe semi-zei, a a încît pentru poporul s u nu era doar un conduc tor de seam , fiind privit ca
un zeu. El a dus acele suflete evoluate de pe continentul blestemat, chiar dac civiliza ia lor era la
apogeu, pentru c zeii încep s preg teasc noi t rîmuri cu mult timp înaintea dispari iei celor vechi.
 Înainte de c derea Atlantidei, grupuri alc tuite din cele mai luminate min i au emigrat. Cei din imperiile
vestice s-au mutat în America Central i de Sud; cei din imperiile estice ale Atlantidei s-au dus în Africa,
unde au pus bazele m re iei egiptene.
Au c l torit cu cor biile lor curbilinii spre t rîmurile mai pu in cunoscute din est i au fondat colonii,
în diverse locuri i în timpuri diferite, pe rmurile euro-africane; îns aceia dintre ei pe care îi conducea
direct Osiris s-au îndreptat spre Egiptul preistoric, pe ale c rui t rîmuri s-au oprit înainte de a merge în
sus pe Nil, trecînd de cele trei piramide i de Sfinx, crea ii ale primului val de atlan i; în cele din urm ,
Osiris i-a oprit nu departe de actualul amplasament al Abydosului. Au g sit Egiptul septentrional ocupat de
o popula ie aborigen , care i-a acceptat pa nic, l sîndu-i chiar, datorit culturii lor superioare, s - i impun
treptat influen a i puterea. A a s-a n scut civiliza ia Egiptului de Jos, iar înainte de a- i p r si poporul,
Osiris a instituit misterele sale religioase, pe care le-a l sat mo tenire, spunîndu-le s -i p streze în veci
numele, opera i înv tura. Astfel, acei oameni din Egiptul preistoric au cunoscut cultura i civiliza ia
înainte ca Londra s se înal e din mla tini. La mult timp dup diapari ia lui Osiris, cînd religia lui trebuia
reînsufle it i codificat , a ap rut un alt mare înv tor, un „semi-zeu”, pe nume Toth, care a înfiin at la
Sais un nou centru al Misterelor lui Osiris. Toate acestea î i au obîr ia în comunit ile aborigene din
Egiptul preistoric.
Dar cum a luat na tere legenda uciderii lui Osiris?
Cum nu reu eam s ob in un r spuns direct, m-am hot rît s -l amîn pentru o medita ie ulterioar .
M îndreptam spre ie ire, p ind pe lespezile inegale a c ror suprafa era uzat de mult. Pe vremuri erau
acoperite cu mozaicuri fermec toare, îns acum nu mai r m sese nici o pietricic pe aceast podea deteriorat
de trecerea timpului. Am aruncat o ultim privire spre acele coloane magnifice, ale c ror capete proeminente
sus inuser atîtea secole marile pietre sculptate ale tavanului – i pe care înc le mai sprijineau cu
elegan . Astfel se încheia r t cirea mea prin acest sanctuar al Antichit ii.
Am p r sit curtea i, p ind afar din incinta templului, m-am trezit înv luit de lumina str lucitoare a
soarelui de la amiaz . Am pornit la drum prin praf i ruine, printre buc i de piatr i movile de nisip,
printre blocuri stricate i r m i e f r form , printre pîlcuri de ruguri verzi i spinul-c milei, pîn am g sit
un loc convenabil pentru a arunca o ultim privire asupra edificiului p r sit.
Se în l a simplu i alb, cu fa ada p zit de dou sprezece coloane p trate deteriorate i o intrare strîmt .
Cît de diferit i de grandios trebuie s fi ar tat în perioada lui de glorie! Arhitectura egiptean era o art
hieratic . Religia era firul pe care arti tii i artizanii s i în irau perlele splendidelor lor crea ii.
Într-un edict dat de Seti, acesta se mîndrea descriindu- i propria realizare: „Palatul interior a fost
mult înfrumuse at cu aur fin i pur din mine. V zîndu-l, inima tresalt i orice om face o umil reveren .
Noble ea este cea care-i d splendoarea. U ile, extrem de mari, sînt f cute din pin de p dure, corpurile lor
sînt împodobite cu aur fin i placate cu bronz pe spate. Marile turnuri-pilon sînt din piatr de Anu, iar
vîrfurile din granit; frumuse ea lor se întîlne te cu Ra la orizont”.
sta a fost Abydosul – cunoscut loc de înhumare a zeului Osiris, de fapt primul centru al ini ierii în
Misterul „înmormînt rii” din Egipt.
Ciocîrliile înc î i în l au cîntecul fermec tor deasupra acoperi urilor degradate ale ultimului succesor al
primului sanctuar al lui Osiris, în timp ce coboram spre sat, ducînd cu mine visul personal al trecutului.
G sisem un loc care-mi pl cea i tiam c vraja lui intangibil , rev rsat peste mine ca de o mîn invizibil ,
m va atrage iar i iar. Astfel de locuri m subjugau – efectiv i în amintire –, atr gîndu-m într-o robie
din care nu voiam s scap.
Dac , dintre toate orele care zboar , a putea prinde cîteva clipe nemuritoare, numai atunci a
con tientiza faptul c n-am tr it în van. La Abydos am tr it astfel de clipe.

1 * Sistru – instrument muzical la vechii egipteni; era alc tuit dintr-o lam metalic îndoit fixat de un
mîner i traversat de bare metalice mobile care, prin lovire, produceau sunete (n.tr.).
 Capitolul XI

Cel mai tainic ritual al templelor egiptene

R spunsul pe care îl c utam în leg tur cu misterul uciderii legendare a lui Osiris l-am primit, în cele
din urm , cînd am c l torit pe Nil în amonte i am început s studiez cel mai bine p strat mare templu din
Egipt, acela închinat zei ei Hathor din Dendera, pe care nisipul moale i cald l-a acoperit i l-a conservat
mai bine de o mie de ani. Pe partea nordic , m-am c rat pe o scar extraordinar de strîmt i de uzat . Pe
drum, m opream ici-colo pentru a examina, la lumina tor ei, scenele sculptate care acopereau pere ii de-a
lungul acestor trepte. Ele înf i au cea mai important procesiune-ritual a templului – aceea a Noului An –,
care înainta cu faraonul în frunte. Preo i, hierofan i ai misterelor i purt tori de stindarde î i urmau
drumul s pat pe aceste ziduri, a a cum au f cut probabil în timpul vie ii lor, urcînd aceste trepte. Împreun
cu ei, am ie it din bezn în soarele str lucitor i am ajuns, printre giganticele pietre din acoperi , la un
mic templu ce se în l a, solitar, într-un col al terasei-acoperi . Era sus inut de ni te coloane cu capul
zei ei Hathor.
Am intrat i am recunoscut un sanctuar în care Misterele lui Osiris au fost celebrate pîn în epoca
Ptolemeilor. Zidurile erau decorate cu reliefuri sculptate care îl înf i au pe Osiris întins pe un divan,
înconjurat de diver i slujitori i c ui cu t mîie. Hieroglifele i picturile istoriseau întreaga poveste a
mor ii i învierii lui Osiris, iar o serie de inscrip ii repartizau rug ciuni pentru cele dou sprezece ore ale
nop ii.
M-am a ezat pe podea, care, de fapt, era o parte din acoperi ul templului, i am început s meditez din nou
la vechea legend . Iar cînd m-am eliberat suficient de mult i îndeajuns de profund de aceast povar
ap s toare, spiritul meu s-a luminat i mi s-a înf i at adev rul ale c rui fragmente distorsionate ajunseser ,
de-a lungul secolelor, s îmbrace forma acestei povestiri fantastice a dezmembr rii lui Osiris i a reunirii
ulterioare a buc ilor risipite.
Cheia mi s-a ar tat atunci cînd mi-am amintit brusc de experien a din camera regelui din Marea Piramid ,
cînd, î nind din tenebrele nop ii, mi-au ap rut în fa doi mari preo i, unul p trunzîndu-mi în corp, r pindu-
mi spiritul din puterea con tiin ei. Practic, corpul meu adormit era atunci în com ; via a nu se me inea decît
la nivelul celei mai imperceptibile respira ii incon tiente, lipsit de elementul cu adev rat vital. Eram un
om mort al c rui suflet p r sise corpul. Dar, odat încheiat experien a, m-am întors în trup, iar aparen a
mor ii a disp rut. Nu era o înviere adev rat , o întoarcere la existen a noastr terestr dup o privire rapid
aruncat asupra celeilalte st ri? Nu era o existen con tient în via a de apoi?
M-am ridicat i am examinat din nou picturile murale, pentru a-mi confirma iluminarea primit . Osiris
z cea întins, aparent mort, asemenea unui trup îmb ls mat i înf at ca o mumie; îns totul indica preg tirea
unei ceremonii destinate unui om în via , iar nu unui decedat. Da – erau corpul în trans al neofitului,
preo ii asisten i i c delni ele pentru facilitarea intr rii în trans .
Erau i rug ciunile nocturne. Deoarece aceste ini ieri se desf urau întotdeauna la c derea întunericului.
Neofitul era adus în stare de trans pe o durat variabil – cu cît gradul ini ierii sale era mai mare, cu
atît mai lung i mai profund era intrarea în trans –, iar preo ii vegheau asupra sa pe tot parcursul
orelor din noapte ce-i fuseser alocate.
A a ar ta scena reiterat în cadrul ritualurilor Misterelor din timpuri imemoriale. Iar semnifica ia sa?
Uciderea lui Osiris nu era altceva decît uciderea aparent a oric rui neofit care voia s fie ini iat în
Misterele lui Osiris; adic s se uneasc cu spiritul lui Osiris, întemeietorul acelor Mistere.
Dispunerea arhitectural a celor mai vechi temple se realiza întotdeauna într-un plan dublu, fiecare
sanctuar avînd dou p r i: una pentru religia obi nuit i alta pentru Misterele secrete. Acest ultim spa iu
era complet rezervat, amplasat într-o parte special a sanctuarului.
Prin mijloace hipnotice, ce includeau folosirea unor fumigan i puternici, precum i a unor pase magnetice
mesmerice de-a lungul corpului, i asociate cu folosirea unei baghete magice, neofitul era cufundat într-o
stare de trans asem n toare cu moartea, înl turîndu-i-se orice semn vital. De i corpul r mînea inert, sufletul
continua s fie legat de el printr-un fir magnetic vizibil ini iatorului clarv z tor, astfel încît func iile
vitale erau men inute în ciuda completei suspend ri a existen ei însufle ite. Întreaga semnifica ie i scopul
acestei ini ieri vizau s -i insufle neofitului c „nu exist moarte!”. Aceasta i se insufla în cel mai clar
i mai practic mod posibil, adic experimentînd pe propria-i persoan procesul efectiv al mor ii, f cîndu-l s
intre, în mod misterios, într-o alt sfer a existen ei. Transa în care se afla era atît de profund , încît
era a ezat într-un sarcofag acoperit cu picturi i inscrip ii, al c rui capac era închis i sigilat. Era
efectiv ucis din toate punctele de vedere!
Dup trecerea timpului stabilit pentru trans se deschidea sarcofagul, iar neofitul era trezit prin
mijloacele adecvate. Astfel, buc ile risipite în mod simbolic ale trupului lui Osiris erau puse din nou la
un loc, iar el revenea la via . Aceast înviere fictiv a lui Osiris nu era altceva decît învierea real a
celui ini iat în Misterele lui Osiris!
Capela în care m aflam fusese cîndva scena mai multor asemenea „omucideri” i „învieri”. Cîndva avusese
un divan i tot materialul necesar pentru ini iere. Dup ce neofitul trecea de starea de trans i era preg tit
s fie trezit, era transportat într-un loc în care primele raze ale r s ritului de soare c deau drept pe fa a
lui înc adormit .
Se tie c , în cele mai vechi temple, mul i dintre preo ii egipteni de rang superior i to i Marii Preo i
erau cunosc tori ai misterelor hipnotismului i mesmerismului, putînd face ca subiec ii experien elor lor s
cad într-o stare cataleptic atît de profund , încît rigor mortis p rea real . Marii Preo i puteau face chiar
mai mult decît reu esc hipnotizatorii moderni, deoarece tiau cum s men in treaz spiritul neofitului în timp
ce corpul s u era în trans i s -l fac s treac printr-o serie de experien e supranaturale de care nu- i mai
amintea odat revenit la starea de con tien obi nuit . În acest mod, puteau s -i insufle capacitatea de
în elegere a naturii sufletului omenesc i, prin separarea temporar a propriului suflet de corp, s -l fac s
perceap existen a unei alte lumi, a a a-numitei lumi a spiritului, simbolizat în picturile de pe sarcofag.
De aceea gravau egiptenii pe capacele sarcofagelor, pictau pe co ciugele mumiilor sau desenau în textele din
c r ile lor sacre un ciudat omule -pas re luîndu- i zborul sau a ezîndu-se pe mumie. Era o pas re cu cap de om,
avînd bra e omene ti, deseori reprezentat întinzîndu-se pîn la n rile mumiei, inînd într-o mîn semnul
hieroglific al unei pînze de corabie umflate, suflul, iar în cealalt o cruce cu mîner, simbol al vie ii. Fie
c le g sim aici, scrise pe suluri de pergament sau gravate pe pietre din granit, simbolismul acestor
hieroglife ciudate se refer întotdeauna la aceea i doctrin a existen ei unei lumi spirituale. Cînd Cartea
mor ilor vorbe te despre defunc i, ea se refer de fapt la mor ii-vii intra i într-o trans profund ca moartea,
cu corpul imobil i eap n, iar sufletul plecat într-o alt lume. Este vorba de Ini iere. Într-un mod
misterios, cealalt lume se întrep trunde cu a noastr , iar aceste spirite pot fi foarte aproape de noi,
muritorii. În natur nimic nu se pierde, chiar oamenii de tiin ne spun lucrul acesta, iar cînd un om
dispare din aceast lume, l sînd în urm un corp inert i insensibil, este foarte posibil s reapar în eter,
invizibil pentru noi, dar vizibil pentru fiin ele eterate.
De i acest proces al ini ierii prezenta toate caracteristicile aparente ale hipnotismului specializat, el
dep ea cu mult metodele de inducere a transei ale experimentatorilor no tri de ast zi, care ajung în
subcon tientul omului, dar nu îi pot determina pe subiec ii lor s con tientizeze planurile i mai profunde
ale existen ei.
În credin a popular , Osiris fusese martirizat i a murit, dup care s-a ridicat din mormînt. Astfel,
pentru popor, numele s u a devenit sinonim cu supravie uirea dup moarte, iar victoria lui asupra mor ii i-a
f cut pe oameni s spere c vor realiza acela i lucru dup propria moarte.
Nemurirea sufletului i via a dincolo de mormînt erau convingeri obi nuite; de asemenea c , trecînd la
aceast nou via , zeii judecau sufletul, cînt rindu-i faptele bune i pe cele rele din trecut. Cei r i
primeau o pedeaps pe m sur , iar cei buni mergeau pe t rîmul preaferici ilor, al turîndu-i-se lui Osiris.
Aceste no iuni erau potrivite pentru masele de oameni, oferind spiritelor ranilor truditori atît cît puteau
în elege. De obicei se evitau explica iile filozofice profunde sau supraînc rcate cu subtilit i psihologice.
Toate aceste mituri, legende i fabule populare trebuiau în elese – par ial din punct de vedere simbolic,
par ial din punct de vedere istoric – ca ascunzînd o semnifica ie ra ional i un adev r care era prin el
însu i real. Pentru a men ine vie aceast înv tur , preo ii templelor nu foloseau doar ritualul, ci, la date
fixe, organizau anumite reprezenta ii dramatice simbolice publice, înf i înd mul imii povestea lui Osiris.
Foarte pu ine dintre aceste reprezenta ii erau incluse în categoria misterelor, în sensul oferirii unei
versiuni populare, u or de în eles; ele corespund reprezenta iei misterului din Grecia antic sau
reconstituirii Patimilor din Europa medieval i modern , cum ar fi drama lui Hristos, care înc mai este
jucat la Oberammergau, în Bavaria. Dar adev ratele Mistere nu trebuie confundate cu acestea, deoarece nu se
desf urau niciodat în public i erau mai mult decît ni te reprezenta ii teatrale.
Punerile în scen publice erau simbolice i sfinte, dar nu dezv luiau publicului secrete ascunse; prin
urmare, vechile spectacole populare ale mor ii i învierii lui Osiris nu trebuie considerate mistere de
ini iere.
Ceremoniile populare, devo iunile personale i reprezenta iile publice erau destinate maselor, c rora li se
potriveau foarte bine; îns existau o doctrin mai filozofic i practici secrete care se adresau
intelectualilor. Egiptenii cul i i educa i din punct de vedere spiritual i aristocra ia tiau acest lucru i,
dac aveau o înclina ie în acest sens, c utau s se ini ieze în domeniu.
Templele dispuneau de cl diri speciale i izolate pentru Mistere, care erau celebrate doar de anumi i
preo i, pu ini la num r, numi i hierofan i; iar aceste ritualuri secrete se s vîr eau al turi de i în afara
ceremoniilor cotidiene de venerare a zeilor. Egiptenii în i i numeau aceste ritualuri „Misterele”.
Diver i ini ia i au vorbit despre caracterul supranatural al Marilor Mistere, cu care reprezenta iile
rituale aveau prea pu ine leg turi; de exemplu, unul dintre ace ti ini ia i declara c , „datorit Misterelor,
moartea nu este un r u, ci un bine pentru muritori”. Aceasta nu putea semnifica decît un lucru: fusese el
însu i ucis i cî tigase foarte mult din aceast experien . Textele hieroglifice vorbesc despre un astfel de
om care „s-a n scut de dou ori”, fiindu-i permis s - i adauge la numele s u cuvintele: „cel care i-a
reînnoit via a”; astfel, pe unele inscrip ii funerare arheologii înc mai descoper astfel de expresii ce
descriu starea spiritual a defunctului.
Care erau cele mai mari secrete pe care neofi ii promi tori le aflau din Mistere?
Acestea depindeau de nivelul la care ajungeau aspiran ii, dar, în linii mari, toate experien ele lor pot
fi condensate în dou rezultate, care formeaz nucleul revela iilor ar tate.
La primele niveluri, aspiran ii erau familiariza i cu sufletul omenesc, înf i at în sistemul hieroglifelor
printr-un mic om-pas re i descifrau misterul mor ii. Ei aflau c , disp rînd dintr-o sfer a existen ei,
reap reau în alta i c le era afectat corpul carnal, dar nu le era distrus spiritul i sinele. De asemenea,
aflau nu numai c sufletul supravie uie te distrugerii înveli ului s u muritor, dar i c înainteaz spre cele
mai înalte sfere.
La nivelurile superioare erau familiariza i cu sufletul divin, erau adu i într-o stare de comuniune
personal cu Creatorul, st teau fa -n fa cu Divinul. Mai întîi li se revela adev rata explica ie a C derii
omului din starea sa spiritual originar . Li se spunea tainica poveste a Atlantidei, poveste strîns asociat
cu povestea C derii. Apoi erau în l a i dintr-o sfer în alta, pîn cînd ajungeau la acel nivel de con tiin
spiritual de care s-a bucurat omul la origini. Astfel, continuîndu- i pelerinajul în timp, strîngeau
comorile eternit ii.

Ajuns în acest punct al impresiilor i relat rilor mele de c l torie, g sesc oportun s inserez aici cîteva
rînduri care s înf i eze diversele institu ii str vechi ale Misterelor, rînduri împrumutate de la un om care
a tr it în Antichitate i care a fost el însu i ini iat, cel pu in în primele niveluri. Deoarece se angajase
sub jur mînt s nu dezv luie în detaliu ceea ce experimentase, nu putea g si decît explica ii generale i
aluzii sugestive. Fragmentul, care constituie cea mai ampl m rturisire cunoscut a unui ini iat, i se
datoreaz lui Apuleius, un ini iat în primele niveluri ale Misterelor lui Isis; scrierile lui autobiografice
vorbesc despre un om pe nume Lucius care bate la poarta templului din dorin a de a dobîndi cunoa terea
secret .
Misterele egiptene au fost mult vreme ferite de ochii str inilor, tîrziu fiind accepta i i ini ia i cî iva
dintre ei. Cei care au fost ini ia i i-au respectat aproape întotdeauna jur mîntul de a p stra secretul.
Regulile ini ierii erau stricte i severe.
„Dorin a mea de a fi acceptat la Mistere spori din zi în zi mai mult. M duceam foarte des la marele preot
i, cu cele mai st ruitoare rug min i, îi ceream s m ini ieze în tainele nop ii sfinte pentru zei . Dar el,
personaj sobru de altfel, i renumit prin aleasa grij cu care p stra rînduielile unei religii atît de
curate, m primea cu blînde ea i bun tatea unui tat care înfrîneaz la copiii s i dorin ele aprinse i prea
timpurii i, opunînd st ruin elor mele amîn rile sale, îmi potolea nelini tea din suflet prin vorbele lui
pline de u urare i d t toare de speran . C ci îmi spunea c zei a, printr-un semn de încuviin are, ar ta ziua
cînd fiecare trebuia s fie ini iat, c , în înalta-i în elepciune, ea se îngrijea de alegerea preotului ce
trebuia s s vîr easc slujbele religioase.
Mi-a spus s a tept, ca i ceilal i, poruncile zei ei cu o cucernic r bdare, c ci eu trebuia mai ales s m
feresc de grab i de nesupunere, adic s nu p c tuiesc printr-un prea mare zel, cînd nu sînt chemat, i prin
nep sare, cînd voi fi chemat.
Cheile Infernului ca i acelea ale mîntuirii sînt în mîinile zei ei i îns i ini ierea în misterele ei
echivaleaz cu o moarte de bun voie i cu o via care nu mai atîrn decît de bun voin a ei. De obicei, ea alege
ca slujitori ai s i pe cei ajun i la cap tul vie ii i a eza i la hotarul dintre cele dou lumi, pentru c numai
lor le poate încredin a f r team marile Mistere ale zei ei i, prin providen a sa, îi recheam oarecum la via
i le d un nou prilej de mîntuire. Prin urmare, i eu trebuia s a tept porunca cereasc .
Bun tatea puternicei zei e nu-mi în el speran a i ea m scuti de chinurile unei îndelungate întîrzieri.
Printr-o porunc tot atît de clar pe cît era de întunecoas noaptea în care o primii, ea m anun l murit c a
sosit, în sfîr it, ziua atît de rîvnit în care dorin a mea cea mai arz toare avea s se înf ptuiasc .
Reînsufle it de aceste binevoitoare porunci i rînduieli ale nobilei zei e, m-am trezit din somn înainte
de a se fi luminat bine de ziu i am pornit în toat graba spre locuin a preotului. L-am g sit tocmai în
momentul cînd ie ea din camer i, salutîndu-l, m preg team cu mai mult curaj ca niciodat s -i cer s m
ini ieze, ca i cum a fi avut un drept cî tigat. Dar, îndat ce el m-a z rit, mi-a luat-o înainte i mi-a
spus:
— O, dragul meu Lucius, ce fericire, ce binecuvîntat e ti! Voin a augustei noastre zei e î i este
favorabil . Iat ziua mult dorit , necontenit chemat în rug ciunile tale, aceste mîini ale mele te vor ini ia
în cele mai sfinte i mai adînci taine ale misterelor!
Apoi, punîndu-mi pe um r mîna dreapt , preabinevoitorul b trîn m conduse îndat la por ile impozantului
sanctuar. Dup ce, potrivit obi nuitei datini, oficie slujba deschiderii por ilor i s vîr i sacrificiul
dimine ii, scoase dintr-o taini a sanctuarului ni te c r i scrise cu litere necunoscute.
Trecuser primele dou p r i ale zilei, cînd el m aduse din nou în templu i m a ez chiar la picioarele
zei ei. Îmi d du în secret unele îndrum ri pe care graiul omenesc nu le poate dest inui i îmi porunci cu glas
tare înaintea întregii asisten e s m ab in zece zile în ir de la orice pl cere a mesei, s nu m nînc nimic
din ce a avut via i s nu beau vin.
P zind aceste porunci, potrivit datinei, cu o exactitate vrednic de tot respectul, în sfîr it sosi ziua
hot rît pentru împlinirea f g duielilor divine. Soarele tocmai cobora la orizont i din nou aducea seara,
cînd din toate p r ile se rev rsa o numeroas mul ime care, dup uzul antic al misterelor, îmi aducea diferite
daruri. Atunci, marele preot, îndep rtînd pe to i profanii, m lu de mîn i, îmbr cat cum eram într-o c ma
din pînz de in nepurtat , m conduse în sanctuarul templului.
Poate tu, cititor curios, m vei întreba, cu oarecare îngrijorare, ce s-a spus, ce s-a f cut dup aceea. A
spune, dac mi-ar fi permis s-o spun, ai afla dac i-ar fi îng duit s ascul i. Dar ar fi o crim deopotriv de
mare i pentru urechile i pentru limba care s-ar face vinovate de o indiscre ie i de o curiozitate atît de
sacrilege. Totu i, v zîndu-te chinuit de o pioas dorin , nu te voi l sa într-o prea lung a teptare. Ascult
deci i crede, c ci tot ceea ce voi spune e adev rat. M-am apropiat de hotarele mor ii, am c lcat pragul
Proserpinei i de acolo m-am întors, trecînd prin toate elementele. În mijlocul nop ii, am v zut soarele
str lucind cu o lumin orbitoare, m-am apropiat de zeii infernului i de zeii cerului, i-am v zut la fa i i-
am adorat de aproape. Iat , i-am spus lucruri pe care, de i le-ai auzit, e ti totu i osîndit s nu le
în elegi!”*1
Un an mai tîrziu, Lucius a fost ini iat în Misterele lui Osiris, superioare celor ale lui Isis.
Printre pu inii str ini c rora li s-a permis s primeasc ini ierea egiptean se num r Platon, Pitagora,
Thales, Lycurg, Solon, Iamblichos, Plutarh i Herodot. În lucr rile sale, ultimul dintre ei face aluzie la
ele cu mari rezerve, descriind în detaliu reprezenta iile simbolice i ceremoniile publice care erau de
obicei asociate cu Misterele i care nu erau decît de natur ritual , dar refuzînd s divulge secretele
riturilor, despre care spune: „Cît despre aceste Mistere, pe care într-adev r le cunosc f r excep ie, buzele-
mi sînt obligate s p streze o t cere religioas ”.
S ne îndrept m acum aten ia c tre Plutarh, biograful.
„Cînd ve i auzi vorbindu-se despre fabule pe care egiptenii le povestesc despre zei – c l toriile lor,
t iat în buc i i alte întîmpl ri nepl cute de-ale lor –, s nu v închipui i c nimic din toate acestea nu s-a
întîmplat sau c au fost f cute altfel. Popoarele au stabilit i folosesc simboluri, unele obscure, altele
mai inteligibile, pentru a explica lucrurile divine. În acela i fel trebuie s privi i pove tile despre zei,
considerîndu-le, cu respect i în elepciune, mituri de interpretare.
La ceasul mor ii, sufletul tr ie te acelea i experien e ca i cei ini ia i în marile Mistere.
Acele pove ti banale i triviale despre popoare ce identific legendele despre aceste divinit i cu
schimb rile atmosferice dup anotimpuri sau cu cre terea bobului dup arat i sem nat i care spun c Osiris
este îngropat cînd bobul sem nat este ascuns în p mînt, dar c rena te cînd planta începe s creasc ; s fim cu
mare b gare de seam , de team s nu degrad m f r voia noastr fiin e divine, reducîndu-le la stadiul de
vînturi i curen i, ar turi i sem n turi, fenomene p mînte ti i varia ii sezoniere.
Misterele au fost deci concepute i cu scopul de a ocroti semnifica ia unor evenimente importante ale
istoriei.”
Tot ceea ce Plutarh consider c poate divulga sînt doar indicii, dar în elesul deplin este c tainica
poveste a Atlantidei i a c derii sale a fost spus ini ia ilor.
În tratatul s u Despre Isis i Osiris , el indic scopul psihologic al Misterelor atunci cînd spune:
„Cît timp sîntem pe aceast lume, stînjeni i de înrobiri trupe ti, nu putem avea nici o leg tur cu
Dumnezeu, cu excep ia gîndirii filozofice, care numai ea abia ne poate face s ne apropiem de el ca în vis.
Dar cînd sufletele noastre sînt eliberate (de c tre Mistere) i au p truns în domeniul a ceea ce este pur,
invizibil i imuabil, acest Dumnezeu le va fi c l uz i rege de încredere i îi contempl cu o ardoare
nes ioas frumuse ea despre care buzele omului nu pot vorbi.”
El se refer la scopul Misterelor lui Isis, spunînd:
„Prin aceste mijloace, ei pot fi cel mai bine preg ti i pentru a ajunge la cunoa terea Spiritului primar i
suprem, în c utarea c ruia zei a îi îndeamn s plece. Din aceast cauz templul ei se nume te Iseion, aluzie la
aceast cunoa tere a Fiin ei eterne i necreate ce poate fi ob inut astfel, dac este abordat în mod
corespunz tor.”
Atît despre grecul Plutarh. Ce ne poate spune sirianul Iamblichos despre acele Mistere egiptene în care a
fost ini iat?
„Esen a i perfec iunea tuturor bunurilor este con inut în zei, iar numai în rîndul nostru, al preo ilor,
este în mod serios cultivat principiul i scopul tuturor bunurilor. Cunoa terea zeilor este înso it de
întoarcerea c tre noi în ine i de cunoa terea de sine. Afirm c omul conceput ca divinizat, unit anterior cu
contemplarea zeilor, a p truns într-un alt suflet adaptat formei sale omene ti i de aceea a c zut în
lan urile necesit ii i ale fatalit ii. Trebuie s cercet m cum se elibereaz i se desprinde din aceste
lan uri. Nu exist nici o alt modalitate în afara cunoa terii zeilor. Acesta este scopul egiptenilor în
ascensiunea hieratic a sufletului c tre divinitate.”
Un alt ini iat a fost Proclus. Iat ce spune el:
„În toate ini ierile i Misterele, zeii se înf i eaz sub numeroase forme, iar uneori, într-adev r, o lumin
neînchipuit ce eman din ei se ofer vederii; uneori, aceast lumin îmbrac form uman , alteori, o alt form .
Unele din aceste înf i ri nu sînt zei i stîrnesc team .”
Care a fost m rturia nobilului filozof Platon?
„În urma acestei ini ieri divine, contemplam viziuni simple i binecuvîntate, ce se prezentau într-o
lumin pur ; iar noi în ine deveneam imacula i, elibera i de acest înveli pe care îl numin corp i de care
acum sîntem lega i ca o stridie de cochilia sa.”
El afirma, de asemenea, c scopul suprem al Misterelor consta în readucerea omului la principiile pe care
rasa noastr le-a pierdut la început.
Homer, care fusese ini iat, a scris în Odiseea urm torul îndemn c tre cititori:

Repede, s fugim, cu toate pînzele sus,

S-ajungem în scumpa noastr patrie, mult timp pierdut .

Sub aceast form poetic era exprimat gîndirea lui Platon.

Un alt ini iat str in cunoscut a fost Moise; de fapt, el era doar pe jum tate evreu, unul dintre p rin ii
s i fiind egiptean. „ i a fost înv at Moise în toat în elepciunea egiptenilor”, spune Noul Testament – ceea
ce, dac citim ad litteram, înseamn c -i fusese dezv luit cea mai profund în elepciune a egiptenilor. Nu
putea fi altceva decît cunoa terea transmis prin Mistere.
Mai departe, acela i text spune c „Moise i-a acoperit fa a cu un v l”. Cît despre natura acestui v l, o
oarecare aluzie se distinge în continuarea aceluia i text: „Pîn în ziua de azi, la citirea Vechiului
Testament, r mîne acela i v l, neridicîndu-se” (Epistola a doua c tre Corinteni ). Ceea ce înseamn c nu era
un v l de pînz , ci de unul a ezat peste ceea ce exprim cuvintele, adic peste cunoa tere. În consecin , v lul
purtat de Moise era de fapt jur mîntul t cerii i al p str rii secretului pe care îl f cuse în cursul ini ierii
sale în Mistere.
Moise dobîndise aceast în elepciune în celebra coal a templului din ora ul On, pe care grecii l-au numit
Heliopolis cînd au cucerit Egiptul (în Biblie apare sub numele de On), ora disp rut ce se în l a cîndva la
cîteva mile nord de Cairo. Peste cîmpie, un drum sacru se întindea de la baza platoului unde se înal
piramidele pîn la aceast cetate sfînt , Heliopolis. Heliopolis i Memfis – un alt ora disp rut ce se vedea
dinspre piramide – considerau Marea Piramid sanctuarul suprem al Misterelor. Heliopolis a disp rut, iar
templul odat cu el: acum, zidurile din c r mid i chirpici ale ora ului i coloanele templelor sînt acoperite
de nisip, la o adîncime de dou sprezece picioare; doar obeliscul din granit ro u de la intrare a r mas în
picioare, la locul s u. Moise l-a v zut, a trecut pe acolo de multe ori. Este cel mai vechi obelisc ce se
înal înc în regiune. Printre ucenicii atra i de por ile acestui templu ca fluturii de lumina l mpii
cunoa terii s-au num rat i Platon, filozoful, i istoricul Herodot. i ei au v zut obeliscul, r mas ast zi
într-o singur tate impresionant , monolit înalt, dezorientat, la picioarele c ruia ranii î i ar cîmpurile.
Este frate cu cel lalt obelisc masiv pe care Tutmes al III-lea l-a în l at în fa a Templului Soarelui de la
Heliopolis i care ast zi domin Tamisa, în fa a ambarcaderului din Londra; i care, sub numele de „Acul
Cleopatrei”, aminte te gr bitei lumi a metropolei engleze de o civiliza ie antic impun toare i îndep rtat .
Mîndrul obelisc p rea o santinel veghind intrarea în templu, în timp ce inscrip iile care îi acopereau
fe ele cu hieroglife adînc gravate povesteau istoria acestui sanctuar. Obeliscul era îns mai mult decît o
s geat din piatr în l at pentru a purta inscrip ii; era în egal m sur un simbol sacru, iar vîrful se termina
sub forma unei mici piramide.
Heliopolis era un mare centru de studii sacre i profane ce num ra 13.000 de ucenici care doreau s devin
preo i i profesori; cu o popula ie numeroas i o bibliotec faimoas care mai tîrziu a contribuit la formarea
renumitei biblioteci din Alexandria.
Tîn rul Moise participa la procesiunile ceremoniale din jurul templelor sau studia sulurile de papirus
din bibliotec : a petrecut acolo multe ore, cufundat în gînduri i medita ii solitare.
Foarte serios înc din copil rie, Moise a f cut progrese considerabile în studiile sale i s-a dovedit un
caracter atît de puternic, încît a dep it cu cinste toate treptele ini ierii, ajungînd la nivelul cel mai
înalt i mai rar atins, acela de Ini iat. Era înc de atunci capabil s devin hierofan cînd avea s -i vin
timpul. În aceea i coal a Misterelor în care studiase – în coala ce inea de Marele Templu de la
Heliopolis, Cetatea Soarelui – a primit aceast distinc ie. A oficiat acolo ini ieri ale aspiran ilor în
ritualurile secrete ale lui Osiris, cele mai înalte dintre riturile Misterelor.
În vremurile acelea purta un alt nume, egiptean, potrivit descenden ei sale egiptene. Primul s u nume era
Osarsif. (S nu suspecta i aici influen a imagina iei autorului; numele s u, precum i numele templului i alte
cîteva întîmpl ri le-am preluat din vechile m rturii egiptene ale preotului Manethon – restul constituie
rezultatul cercet rilor mele personale.)
Cînd a survenit marea cotitur a vie ii sale, cînd a acceptat misiunea pe care i-o încredin au atît
destinul, cît i zeii, a marcat acest eveniment luînd în locul numelui s u egiptean un nume evreiesc. To i
egiptenii instrui i credeau în puterea numelui. Pentru ei, numele avea o valoare magic . i a a Osarsif a
devenit Moise.
Faraonul din vremea aceea era un caracter dur i lipsit de spiritualitate, om înc p înat i crud. Prin
modul în care îi trata pe evrei, supunîndu-i la tot felul de persecu ii, el i-a trezit compasiunea lui
Moise, amintindu-i c în venele sale curgea sînge evreiesc. Acesta a reu it s elibereze triburile evreie ti
din sclavie i captivitate i le-a scos din valea Go enului pe vechiul drum istoric care, din timpuri
imemoriale, ducea din Africa în Asia, acela i drum pe care Napoleon a mers c lare în ziua cînd era cît pe ce
s se înece, înainte s ajung la Suez.
Se pot reg si în Biblie cîteva episoade din istoria ulterioar a lui Moise, amestecate, din p cate, cu
m rturii indirecte.
În Vechiul Testament exist o serie de cinci c r i, reunite sub numele de Pentateuh, care-i sînt atribuite
lui Moise. Acestea con in esen a în elepciunii pe care, în mod vizibil, Moise voia s-o comunice poporului s u,
împreun cu date mai mult sau mai pu in istorice despre crearea lumii i primele rase umane.
Or, Moise, în calitatea sa de Ini iat, cuno tea i folosea scrierea sacr a celor ini ia i, adic
hieroglifele, cu cel de-al treilea sens al lor, sensul spiritual secret. Dup ce a terminat Pentateuhul, a
scris textul în hieroglife egiptene. Singurii care puteau în elege aceste texte erau preo ii ini ia i. Dar
cînd evreii s-au stabilit în Palestina i dup ce au trecut peste ei secole, cunoa terea în elesului
hieroglifelor s-a diminuat din ce în ce mai mult. Încet-încet, clerul a devenit tot mai pu in familiarizat
cu aceste caractere, nemaiputîndu-le descifra decît cu mare greutate. Ceea ce nu este deloc surprinz tor,
dac ne amintim c pîn i în Egipt, în secolul al IV-lea e.n., arta interpret rii hieroglifelor se pierduse
în totalitate. Atunci cînd, aproape la o mie de ani dup marele exod al evreilor, b trînii lui Israel au
reunit acea colec ie de c r i pe care ast zi o numim Vechiul Testament, ei s-au confruntat cu mari dificult i
încercînd s traduc scrierile lui Moise în ebraic . Fiindc Moise scrisese asemenea unui Ini iat, iar acei
b trîni, de i înv a i, nu erau Ini ia i. De multe ori au ap rut în elesuri gre ite; expresii simbolice au fost
interpretate ca fapte reale; imagini hieroglifice au fost considerate ca evocînd lucruri existente; iar
expresii metaforice au dat na tere la cele mai grave erori de interpretare. Un singur exemplu poate fi
suficient: cele ase zile ale crea iei însemnau, pentru Moise, ase lungi perioade de timp denumite simbolic
zile din motive cunoscute de orice ini iat. Dar cei care le-au tradus literal au crezut c era într-adev r
vorba de zile de 24 de ore.
Prin urmare, aceste prime c r i din Biblie prezint ni te no iuni ciudate dac sînt citite literal –
ciudate, deoarece sînt contrazise, i pe bun dreptate, de descoperirile tiin ifice –, lectura lor devenind
îns extrem de fructuoas cînd se face în lumina în elegerii a ceea ce se înv a în Templele Misterelor din
Egipt.
A adar Moise trebuie considerat drept unul dintre cele mai importante personaje ie ite din transa obscur
a ini ierii.

1 * Apuleius, Metamorfoze sau M garul de aur , trad. de I. Teodorescu, Editura MONDERO, Bucure ti, 2008, pp.
196-197 (n.tr.).
 Capitolul XII

Misterele antice

Ini ia ii Misterelor antice depuneau un jur mînt solemn s nu dest inuie niciodat ceea ce se petrecuse în
incinta sfînt . În orice caz, trebuie s ne amintim c , în fiecare an, pu ini erau ini ia i în Mistere, a a
încît aceast cunoa tere n-a fost nicicînd împ rt it unui num r prea mare de oameni. De aceea nici un
scriitor antic nu a oferit o expunere complet i sistematic a ceea ce constituiau de fapt aceste Mistere,
jur mîntul fiind respectat cu sfin enie. Totu i s-au mai descoperit scurte aluzii, comentarii ale unor autori
clasici, referin e întîmpl toare i inscrip ii gravate, suficient cît s ne permit s arunc m o privire asupra
naturii acestor practici obscure ale lumii antice. Iar de aici în elegem c , la origini, cînd erau
nealterate, Misterele aveau un scop înalt, o îmbinare de eluri religioase, morale i filozofice. „R mas-bun
ie, cel ce-ai tr it ce n-ai tr it nicicînd, ie, care din om ai devenit zeu” – aceasta auzea, la desp r ire,
ini iatul în cele mai înalte trepte ale Misterelor orfice.
Oricine avea voie s bat la por ile acelor Temple ale Misterelor, dar nu oricine era admis. S ne amintim
cuvintele cu care Pitagora îi respingea pe cei ce nu erau potrivi i pentru Academia sa de la Crotona: „Nu
orice lemn este bun pentru crearea Mercurului”.
Primul nivel al ini ierii aducea cu el o experien teribil , însp imînt toare, ca un preludiu la trezirea
pl cut în sufletul-corp.
În unele ini ieri fundamentale, dar nu în toate, într-o vreme se foloseau mijloace mecanice pentru ca
subiectul s cread c se pr v lea într-un abis periculos, c era înghi it de un val de ap sau c era atacat de
animale s lbatice. În felul acesta i se puneau la încercare curajul i inventivitatea.
Dar cel mai îngrozitor test era atunci cînd, la un nivel mai avansat, trebuia s înfrunte creaturi
înfrico toare din lumea infernal , într-o perioad cînd, pentru o vreme, dobîndea capacitatea clarviziunii.
„Spiritul este îndurerat i agitat în moarte, tot a a cum este i în ini ierea în Marile Mistere; prima
etap const doar în erori i incertitudini, eforturi, mers r t citor i tenebre. Apoi, ajuns la liziera mor ii
i ini ierii, totul se transform în orori, cutremurare, spaim . Dar odat terminat aceast scen , iat c se
r spînde te o lumin divin i miraculoas …; perfect i ini iat, e ti liber, încoronat, triumf tor, str ba i
t rîmurile preaferici ilor.” Acest text, citat de Stobaios dintr-o m rturie antic , confirm experien a
ini ia ilor.
Papirusurile antice arat cum aspirantul este condus în aceast etap de c tre Anubis, zeul cu cap de
acal, St pînul Misterelor: Anubis este cel care îl ajut s p easc pragul lumii nev zute, conducîndu-l în
fa a unor apari ii însp imînt toare.
Cunoa terea din aceste coli de ini iere provenea direct din revela ia primitiv a adev rului dest inuit
celor mai vechi civiliza ii; i trebuia protejat , pentru a i se p stra puritatea. În elegem astfel de ce
aceste secrete erau ascunse cu atîta grij i ferite cu aten ie de ochii profanului.
Starea în care era transpus candidatul supus ini ierii nu trebuie confundat cu somnul obi nuit. Era o
stare de trans ce-i elibera eul con tient; era un somn magic în care, în mod paradoxal, r mînea treaz, dar
într-o alt lume.
În plus, s-ar comite o grav eroare dac s-ar confunda o asemenea experien sublim cu travaliul mental
practicat în hipnotismul modern. În acest ultim caz, subiectul este cufundat într-o stare ciudat care nu
este pe deplin în eleas , în timp ce hierofantul Misterelor poseda o cunoa tere secret tradi ional care-i
permitea s - i exercite puterea avînd o capacitate de în elegere total . Hipnotizatorul duce mentalitatea
subcon tient a subiectului s u intrat în trans la un anumit nivel, f r s participe i el la aceast
schimbare, în timp ce hierofantul supraveghea i controla orice modificare de acest fel prin capacitatea lui
perceptiv . Mai presus de toate, hipnotizatorul nu poate elucida prin intermediul subiectului s u decît
probleme legate de lumea i via a noastr material , sau poate realiza lucruri anormale cu corpul material.
Hierofantul mergea mai în profunzime, putînd determina spiritul candidatului s treac , treptat, printr-o
experien implicînd sferele spiritului – ceva este mai presus de puterea oric rui hipnotizator modern.
Am observat tot felul de fenomene hipnotice realizate în ri din R s rit sau din Apus i tiam c , oricît
de uimitoare erau unele dintre acele fenomene, ele f ceau parte dintr-o categorie inferioar . Nu erau
procedee sacre. Prezentau un interes tiin ific, dar erau lipsite de o valoare spiritual profund . De i ne
smulg din profunzimile greoaie ale materialismului, dovedindu-ne existen a în fiin a uman a unor for e
subcon tiente misterioase, ele nu ne pot în l a pîn la descoperirea con tient a sufletului ca existen vie,
nemuritoare i independent .
Datorit experien ei mele personale din piramid i dovezilor oferite de inscrip iile murale din temple, am
reu it s reconstitui drama misterioas a celui mai profund ritual secret al lui Osiris. Acest ritual august
nu era altceva decît o îmbinare de for e hipnotice, magice i spirituale ce încercau – pentru cîteva ore,
uneori pentru cîteva zile – s elibereze sufletul aspirantului de puternica robie a corpului s u carnal,
încît s poat p stra chiar i dincolo de via amintirea acestei experien e marcînd pentru el o dat decisiv i
s se comporte în consecin . Supravie uirea sufletului dup moarte, admis de majoritatea oamenilor prin
credin a lor religioas , putea fi acceptat de acum înainte de c tre ini iat, înt rit în convingerea lui de
dovada unei cunoa teri personale.
Ce semnifica ie aveau toate acestea pentru el nu puteau aprecia decît cei care cunoscuser o experien
similar . Chiar i în epoca modern , unii au tr it involuntar i în mod nea teptat o parte din aceast
experien . Cunosc un caz, al unui ofi er în For ele Aeriene, care, în timpul r zboiului, a fost anesteziat
pentru a fi supus unei opera ii chirurgicale. Medicamentul a avut un efect ciudat: durerile au disp rut, îns
pacientul nu a adormit. În schimb s-a trezit levitînd deasupra mesei de opera ie i observînd calm întregul
proces, de parc altcineva ar fi fost operat! Experien a i-a schimbat caracterul într-un mod extraordinar:
dintr-un materialist convins, a ajuns s cread în existen a sufletului, iar de atunci are alte a tept ri i un
alt scop.
Cine erau ace ti hierofan i care puteau provoca în om o transformare atît de surprinz toare?
P str torii venerabili ai acestei tiin e superioare erau întotdeauna pu ini la num r. Într-o vreme, erau
to i Marii Preo i din Egipt, precum i unii clerici cu rang înalt. Cunoa terea lor era p strat în cel mai mare
secret, a a încît, în Antichitate, numele Egiptului devenise sinonim cu misterul.
În galeriile egiptene de la muzeul Luvru se afl monumentul funerar al lui Ptah-Mer, mare preot din
Memfis, ce are ca epitaf o inscrip ie con inînd aceste cuvinte: „A p truns Misterele fiec rui sanctuar; nimic
nu-i era ascuns. A ascuns sub un v l toate lucrurile pe care le-a v zut ”. Hierofan ii erau constrîn i s
respecte aceast re inere extraordinar din motive doar de ei tiute. Totu i, este evident c se impunea
excluderea scepticilor i a zeflemi tilor de la experien e ce puteau pune în pericol via a aspirantului; în
plus, nu era bine s se arunce m rg ritare înaintea porcilor. În afar de aceasta, era mai mult decît probabil
c majoritatea oamenilor nu erau suficient de dispu i sau preg ti i s fac fa unei experien e care le putea
provoca nebunia sau moartea – a a încît ini ierea a r mas întotdeauna privilegiul pu inilor ale i. Mul i
b teau în zadar la por ile Templelor Misterelor, în timp ce al i doritori erau supu i unor serii treptate de
probe ce le diminuau curajul sau dorin a de a merge mai departe. Astfel, printr-un proces de eliminare i
selec ie sever , Misterele au devenit cea mai exclusivist institu ie din Antichitate, iar secretele din
spatele por ilor atît de bine p zite le erau dezv luite ini ia ilor doar sub jur mîntul solemn de a nu fi
divulgate. Chiar i dup ce ie ea pe por ile templului, orice om apar inea unei societ i secrete consacrate
unor eluri înalte i care, cu o cunoa tere profund , ac iona în rîndul maselor profane. „Se spunea c aceia
care participau la Mistere deveneau mai spirituali, mai drep i i mai buni în toate privin ele”, scria
Diodor din Sicilia dup vizita sa în Egipt.
Îns aceste ini ieri nu se realizau doar în Egipt. Civiliza iile antice au mo tenit aceste Mistere dintr-o
Antichitate îndep rtat , constituind o parte component a unei revela ii primitive acordate de zei neamului
omenesc. Aproape toate popoarele precre tine au avut o institu ie i o tradi ie a Misterelor. Romanii, cel ii,
druizii bretoni, grecii, cretanii, sirienii, hindu ii, per ii, maya ii i amerindienii, de pild , aveau temple
i ritualuri corespunz toare unui sistem de ilumin ri treptate pentru ini ia i. Aristotel nu ezita s afirme c
socotea bun starea Greciei ca fiind asigurat de Misterele eleusine. Socrate nota: „Cei ce s-au familiarizat
cu Misterele au a tept ri foarte pl cute pentru clipa mor ii”. Dintre anticii care au m rturisit sau au f cut
aluzie la faptul c fuseser ini ia i în Mistere pot fi aminti i Aristide oratorul, Menippus din Babilon,
Sofocle dramaturgul, Eschil poetul, Solon legislatorul, Cicero, Heraclit din Efes, Pindar i Pitagora.
Chiar i ast zi, în Japonia, la niveluri avansate ale disciplinei jiu-jitsu, niveluri cunoscute doar de un
num r foarte mic de persoane, deoarece comport secrete ce nu pot fi controlate de mul i, aspirantul este
constrîns s urmeze un curs al Misterelor spirituale. El trebuie s treac printr-o ceremonie de ini iere ce
impune s fie sugrumat de un maestru. Actul efectiv al strangul rii dureaz doar un minut, dup care
candidatul este culcat pe un pat, p rînd mort. În timpul acestei st ri, spiritul s u este eliberat de corp i
este supus unei experien e din lumea de dincolo. Dup care, odat încheiat perioada de experimentare a
mor ii, maestrul îl readuce la via prin mijloacele unei practici misterioase numite kwappo , termen
intraductibil. Cine trece prin aceast minunat experien devine ini iat. Chiar i ast zi Francmasoneria
p streaz un vestigiu, o relicv a acelor institu ii; r d cinile trebuie c utate în Egipt. Masonii v d în
Pitagora un exemplu de ini iere antic ; oare î i amintesc c a fost ini iat în Egipt? Cei care au reglementat
nivelurile Francmasoneriei au adoptat unele dintre simbolurile importante ale Misterelor egiptene.
S fi dus inevitabila degenerare uman la dispari ia sau retragerea adev ra ilor hierofan i, c rora li s-au
substituit oameni lipsi i de iluminare, ducînd astfel la degradarea Misterelor, care au dec zut la nivelul
unor d un toare caricaturi a ceea ce fuseser odinioar ? Oare indivizi perverti i, avizi de a- i însu i
puterile magiei negre, s fi ajuns s guverneze aceste institu ii în Egipt i altundeva? Oare ceea ce a fost
la început sfînt, exclusiv i sortit s men in vie flac ra cunoa terii spirituale i pure s fi devenit
instrumente degradate i agresive ale unor puteri corupte? Iat tot atîtea fapte istorice care au dus la
dispari ia meritat a celor mai mari comori ale lumii antice.
Dar dac secretele hierofan ilor au pierit odat cu ei, în elepciunea pe care, în zilele lor de glorie, au
distribuit-o oamenilor este marcat de lista ilustr a numelor celor care au c utat i au g sit – sau c rora
le-a fost oferit i care au acceptat – experien a sublim a unei asemenea ini ieri.
Multe papirusuri i inscrip ii murale dovedesc cu cît fervoare venerau primii egipteni ritualul lui
Osiris i arat întregul prestigiu de care se bucurau în ochii maselor cei c rora le fusese permis s p trund
în sanctuarele i criptele ascunse, unde se s vîr eau cele mai sacre i mai tainice etape ale acestui ritual.
Pentru c exista un nivel sublim i final al ini ierii la care sufletele omene ti nu mai erau doar eliberate
temporar de corpul lor într-o stare de moarte aparent , ca s resimt realitatea supravie uirii dup marea
transformare, ci erau efectiv purtate pîn în cele mai înalte sfere ale existen ei, pîn pe t rîmul
Creatorului însu i. Aceast experien minunat punea spiritul limitat al omului în contact cu spiritul
infinit al divinit ii superioare. Pentru scurt timp, îi era dat s intre într-o comuniune t cut , inefabil ,
cu Tat l; iar acest contact rapid, de un extaz incomparabil, era suficient pentru a-i schimba întreaga
atitudine fa de via . Avusese parte de cea mai sfînt hran ce poate exista pentru muritori. Descoperise
acea lumin inefabil a Divinului care era esen a sa intim i adev rat i pentru care sufletul-corp care
supravie uie te mor ii nu era decît un înveli intangibil. Într-adev r, de fapt se n scuse din nou, în sensul
cel mai înalt al termenului. Cel care trecea prin aceast ini iere perfect devenea un Ini iat perfect, iar
textele hieroglifice vorbesc despre el ca despre unul care în tot timpul vie ii se poate bucura de favoarea
zeilor, iar dup moarte, de starea paradiziac .
O asemenea experien era înso it de o trans care, de i în exterior era similar , în interior era complet
diferit de transele hipnotice specifice primelor niveluri de ini iere. Nici o putere hipnotic nu o putea
produce, nici o ceremonie magic nu ar fi putut-o evoca vreodat . Numai cei mai mari hierofan i, ei în i i
deveni i una cu divinit ile lor, voin ele fiindu-le confundate cu ale acestora, cu for a lor divin
extraordinar , îl puteau determina pe aspirant s - i con tientizeze natura superioar . Aceasta era cea mai
nobil i mai impresionant revela ie pe care ar fi putut-o primi egipteanul antic – lucru care este înc
posibil, de i prin alte mijloace, pentru omul zilelor noastre.

La scar mic , experien a ini ierii o oglindea pe aceea menit s devin experien a întregului neam omenesc
de-a lungul procesului evolutiv – cu o singur diferen : prima era o cre tere for at , gr bit , la care se
folosea un proces artificial de intrare în trans ; pe cînd la cealalt , atît dezvoltarea spiritual , cît i
cea psihic s-ar realiza în mod natural.
Astfel, experien a reproducea în suflet întreaga dram a evolu iei omene ti, soarta inevitabil a fiin elor
umane.
Principiul de baz era urm torul: natura p mînteasc normal a unui om putea fi temporar paralizat de un
adînc somn letargic, iar natura sa psihic sau spiritual , de obicei neb nuit , putea fi trezit prin procedee
cunoscute numai de hierofant. Pentru un observator, individul cufundat artificial într-o asemenea com putea
p rea cu adev rat mort din punct de vedere fizic; de fapt, în limbajul simbolic al Misterelor, i s-ar fi
spuns c „a coborît în mormînt” sau c „a fost îngropat”. Lipsit astfel de vitalitatea sa corporal i
fiindu-i adormite pe moment for a pasiunilor i dorin elor sale personale, aspirantul murea într-adev r pentru
toate lucrurile p mînte ti, în timp ce con tiin a sa, sufletul s u viu, i se desp r ea temporar de trup. Doar
într-o astfel de stare putea un om s perceap lumea spiritual a a cum o percep spiritele înse i, s aib
viziuni ale zeilor i îngerilor, s fie purtat prin spa iul infinit, s - i cunoasc sinele cel mai profund i,
în cele din urm , s -l cunoasc pe adev ratul Dumnezeu.
Un astfel de om putea spune într-adev r c a murit i c a înviat, c a adormit (atît simbolic, cît i
literal) în mormînt i a tr it miracolul învierii, dornic s descopere o nou în elegere a sensului mor ii, i
c poart în sine o via mai divin . Asupra sa r mînea pecetea hierofantului ce hot rîse totul; chiar dup
aceea, cei doi erau uni i, invizibil, prin cea mai strîns i mai profund leg tur . Doctrina nemuririi
sufletului era acum mai mult decît o simpl doctrin ; era un fapt resim it, dovedit pe deplin ini iatului.
Trezindu-se la lumina zilei, el putea spune cu adev rat c s-a întors în lume complet transformat i ren scut
din punct de vedere spiritual. Str b tuse infernul i raiul i tia cîteva dintre secretele lor. Angajat s
p streze aceste secrete neatinse, el jurase i ca, de acum înainte, s tr iasc i s se comporte în func ie de
existen a real a acestor lumi. Circula printre semenii s i cu certitudinea absolut a nemuririi i, de i
p stra doar pentru el sursele acestei certitudini, nu se putea ab ine s nu transmit celor din jur, chiar
incon tient, ceva din credin a sa. Le reînnoia speran ele i le confirma credin a prin misterioasele leg turi
telepatice care exist mereu între oameni. Nu mai credea în moarte, ci doar în Via – Via a etern , necreat ,
ve nic con tient . Credea în ceea ce hierofantul îi dezv luise în taini ele p zite ale templului: c sufletul
exista i c era pentru el o raz a soarelui central, a lui Dumnezeu. Povestea lui Osiris îmbr case o
semnifica ie personal . G sindu-se pe sine nou-n scut, îl g sea i pe Osiris, existînd în profunzimile sale ca
eul s u nemuritor.
Acesta era înv tura adev rat a celui mai vechi text sacru al Egiptului, Cartea mor ilor – care, totu i,
sub forma cunoscut ast zi, este un amestec de papirusuri referitoare atît la mor i, cît i la cei afla i în
moarte aparent (ini ia i), ceea ce creeaz o oarecare confuzie. Faptul c , ini ial, înainte de a suferi tot
felul de modific ri, ea apar inea Misterelor este dovedit par ial i de acest fragment: „Iat o carte înv luit
în mare mister. S fie ascuns de privirea profanului – ar fi o tic lo ie s cad sub ochii lui. T inui i-i
existen a. «Cartea St pînului Templului Ascuns» este numele ei”.
De aici, în Cartea mor ilor , defunctul (de fapt ini iatul) î i începe de mai multe ori propriul nume cu
numele lui Osiris. În primele versiuni ale acestui text str vechi, defunctul spune despre el: „Eu sînt
Osiris. Am ap rut ca i tine, tr iesc asemenea zeilor!”, ceea ce sus ine interpretarea mor ii lui Osiris ca
fiind într-adev r moartea aparent a ini iatului în trans .
Astfel, în papirusul din Nu, cu ilustra ii pitore ti, ini iatul triumf tor exclam :
„Eu însumi sînt Osiris. Am devenit glorios. M-am a ezat în camera natal a lui Osiris i m-am n scut odat
cu el, mi-am reînnoit tinere ea odat cu el. Am deschis gura zeilor. Stau pe locul unde st el”.
Iat înc un text dintr-un alt papirus al acestei str vechi C r i a mor ilor :
„M-am în l at la Zeul venerat, St pînul Marii Case”.
Astfel era înv tura primit în cadrul Misterelor, o institu ie atît de sl vit în Antichitate, îns atît de
dispre uit în timpurile moderne.

Prin urmare, putem în elege sensul real al vechilor religii atunci cînd în elegem c eroii lor simbolizeaz
sufletul omenesc i c aventurile lor sînt prototipul experien elor acestui suflet aflat în c utarea împ r iei
cere ti.
Osiris a devenit astfel imaginea elementului divin din om i o poveste simbolic a acestui element –
coborîrea sa în lumile materiale i urcarea sa din nou spre con tiin a spiritual .
Dezmembrarea sa legendar în 14 sau 42 de fragmente simbolizeaz dezmembrarea spiritual a fiin ei umane
într-o creatur a c rei armonie str veche a fost acum rupt . Ra iunea i-a fost desprins de sentimente, trupul
de spirit, iar confuzia i dorin ele contrare îl trag dintr-o parte în alta. De asemenea, povestea lui Isis,
care adun la un loc buc ile din trupul lui Osiris i le d via , simboliza restaurarea – în Misterele de
atunci, iar mai tîrziu prin evolu ie – a armoniei perfecte în natura r zboinic a omului: o armonie asemenea
aceleia în care spiritul i corpul lucreaz în comun acord, iar ra iunea i sentimentele merg în aceea i
direc ie. Aceasta era reîntoarcerea la unitatea primordial .
Cea mai înalt doctrin a egiptenilor, baza teoretic a nivelurilor supreme ale ini ierii, afirma c
sufletul omenesc trebuie s se reîntoarc în cele din urm la Esen a divin din care a ie it la început,
desemnînd aceast reîntoarcere prin „a deveni Osiris”. Chiar i pe p mînt, omul era considerat un poten ial
Osiris. În Cartea mor ilor , manualul secret al ini ierii, sufletul eliberat al aspirantului este îndrumat s
se protejeze pe parcursul îndelungatelor i periculoasele sale c l torii prin infern nu numai prin folosirea
de amulete, dar i rostind cu îndr zneal : „Eu sînt Osiris”.
„O, suflet orb! Înarmeaz -te cu for a Misterelor i, în noaptea p mînteasc , î i vei descoperi Dublul
luminos, Eul ceresc. Urmeaz aceast c l uz divin , care va fi Duhul t u. Deoarece de ine cheia existen ei tale
trecute i viitoare”, spune aceea i carte sfînt .
Prin urmare, ini ierea însemna accesul la o nou viziune asupra vie ii, o viziune spiritual pe care neamul
omenesc o pierduse în trecutul îndep rtat c zînd din „paradis” în materie. Misterele constituiau un mijloc
de reascensiune l untric , ducînd, din treapt în treapt , la o stare perfect de iluminare. Mai întîi
dezv luiau acele lumi misterioase ce se întind dincolo de limitele materiei fizice, apoi, cel mai mare
mister dintre toate, îns i divinitatea omului. Îi ar tau candidatului lumile infernale, pentru a-i pune la
încercare caracterul i hot rîrea, dar i pentru a-l instrui; dup care îi derulau tabloul lumilor celeste,
pentru a-l încuraja i a-l binecuvînta. Iar dac foloseau procedeul inducerii transei, asta nu înseamn c nu
mai exista sau nu mai exist o alt posibilitate. Aceasta era calea lor; îns împ r ia poate fi g sit i pe
alte c i, chiar f r a recurge la inducerea transei.
Care dintre noi se poate face ecoul nobilelor cuvinte ale filozofului roman ini iat, ce spunea: „Unde
sîntem noi nu este moarte; unde este moartea nu sîntem noi. Acesta este darul suprem i cel mai bun al
naturii; pentru c moartea îl elibereaz pe om de toate grijile sale. În cel mai r u caz, este sfîr itul unui
osp de care ne-am bucurat”.
Atitudinea noastr fa de moarte ne ofer i un indiciu important privind atitudinea noastr fa de via .
Misterele schimbau atitudinea unui om fa de moarte i, prin urmare, îi modificau atitudinea fa de via .
Demonstrau c Moartea nu este altceva decît reversul Medaliei Vie ii.
 Cercet rile tiin ifice, psihice i psihologice sînt pe cale s modifice pozi ia lumii occidentale în
privin a unor aspecte considerate cîndva nonsensuri fantastice. Aceste studii înl tur dispre ul nemeritat
care înv luia ideile anticilor, în timp ce no iuni mai recente le luau toat vigoarea. Începem s discernem
echilibrul mental în aparenta nebunie a anticilor, s descoperim c cunoa terea antic a puterilor i
propriet ilor spiritului omenesc o dep e te pe a noastr în anumite privin e. Apari ia unor for e imateriale a
f cut agnosticismul nostru s tresar . Cei mai lumina i savan i i gînditori ai no tri se raliaz celor care
admit o baz psihic a vie ii. Ceea ce gîndesc ei ast zi, vor gîndi masele mîine. Am început prin a fi – i
poate pe bun dreptate – absolut sceptici; vom fi în cele din urm credincio i des vîr i i: am aceast
convingere intim , pozitiv . Vom salva credin a în suflet din aerul rece al îndoielii moderne. Primul mesaj
important al vechilor Mistere – „Nu exist moarte ” –, de i întotdeauna pasibil de a fi demonstrat prin
experien a personal de foarte pu ini oameni, este destinat s se r spîndeasc în toat lumea.
Ideea supravie uirii nu înseamn neap rat c vom ap rea brusc din sicriele noastre într-un viitor
nedeterminat. A ne confunda cu înveli ul carnal în care st m nu face cinste spiritului nostru. Cuvîntul
„înviere” a fost atît de des denaturat, primind o conota ie cu totul material , atît în Europa medieval ,
cît i în rîndul egiptenilor neini ia i, încît trebuie s redescoperim legile care guverneaz constitu ia
secret a fiin ei umane. Aceste legi erau bine cunoscute de cele mai elevate spirite ale Antichit ii –
ini ia ii în Mistere –, dar, de i buzele lor vor r mîne pecetluite, iar adev rurile vor r mîne în bezna
criptelor, acest lucru nu trebuie s ne descurajeze.
Acestea au fost Misterele, cea mai glorioas dintre toate institu iile antice disp rute. Pentru c a sosit
i ziua cînd, asemenea tuturor celorlalte na iuni ale Antichit ii, Egiptul a dec zut i a fost ruinat,
îndeplinindu-se astfel literal prezicerea vechiului s u profet Hermes:

O, Egipt, Egipt! ara care a fost tronul divinit ii va fi privat de prezen a zeilor. Din religia ta nu vor mai r mîne decît
pove ti, cuvinte gravate în piatr vorbind despre pietatea ta pierdut . Va veni ziua cînd, vai! hieroglifele sfinte nu vor
mai fi decît idoli. Lumea va lua drept zei simbolurile în elepciunii i va acuza marele Egipt c a adorat mon tri ai
infernului.

A venit i ziua cînd controlul asupra Misterelor a început s cad în mîinile r ului, ale unor egoi ti
ambi io i ce urm reau s foloseasc în scop personal influen a acestei institu ii puternice în fa a c reia se
înclinaser uneori chiar i mîndri faraoni. Numero i preo i s-au concentrat asupra r ului virulent, practicînd
înfrico toarele ritualuri i incanta ii obscure ale magiei negre; chiar i unii mari preo i – presupu i
slujitori ai zeilor oamenilor – au devenit demoni cu chip de om, evocînd cele mai îngrozitoare apari ii din
lumea infernal , cu cele mai rele inten ii. În sanctuare, vr jitoria a luat locul spiritualit ii. Printre
tenebrele i haosul care au cuprins ara, Misterele i-au pierdut curînd adev rata natur i elurile înalte.
Aspiran ii potrivi i erau tot mai greu de g sit – cu trecerea timpului, num rul lor era din ce în ce mai mic.
i a venit o vreme cînd, distru i parc de un du man crîncen, adev ra ii hierofan i, au început s dispar , f r
a reu i s - i mai preg teasc un num r suficient de succesori care s le continue rostul. A a încît locul lor a
fost luat de personaje nedemne. Incapabili s - i împlineasc în mod corespunz tor voca ia în aceast lume, cei
pu ini care au supravie uit i-au urmat destinul. Preg tindu- i sfîr itul, i-au închis, cu triste e, dar calm,
c r ile sfinte, i-au abandonat criptele subterane i înc perile sanctuarelor, au aruncat o ultim privire
plin de regret asupra vechilor meleaguri i au plecat.
Au plecat lini ti i, am spus. Pentru c , departe de orizonturile fixate destinului Egiptului, întrez riser
reac ia inevitabil a Naturii. V zuser o gean de lumin ce avea s p trund pe cerul rii lor i s se
r spîndeasc cu putere pentru o vreme. V zuser steaua lui Hristos, cel ce va deschide lumii întregi – f r
rezerve i nelimitat – accesul la adev rul fundamental al înv turii Misterelor.
„Taina cea din veci ascuns neamurilor”, cum spunea unul dintre apostolii lui Hristos, va fi dezv luit
maselor defavorizate i oamenilor obi nui i. Îns ceea ce institu iile antice transmiteau pu inilor ale i
printr-un proces dificil va fi transmis tuturor prin simpla putere a credin ei. Iisus avea în inima sa prea
mult dragoste pentru a se adresa doar unora – el voia s salveze mul imea. i le-a ar tat o cale care nu
cerea decît suficient încredere în cuvintele sale; nu le oferea un proces misterios de ini iere ocult . Era
îns o cale care îi conducea pe cei dispu i s o urmeze la aceea i certitudine a nemuririi pe care o ofereau
odinioar Misterele.
Deoarece calea deschis de Iisus propov duia smerenia i ajutorul unei Puteri superioare, mereu preg tit s
confere o certitudine absolut doar în virtutea prezen ei Sale în inimile care o l sau s intre. Tot ceea ce
cerea Iisus era încredere în înv turile sale, îmbinat cu destul smerenie pentru a evita uzurparea
intelectului. În schimb, oferea cea mai minunat dintre recompense – con tientizarea prezen ei Tat lui. În
aceast prezen , dup cum tia el, orice umbr de îndoial va disp rea, iar omul va în elege adev rul nemuririi
f r s fie nevoit a se supune experien ei inducerii transei. Omul va ti asta pentru c Spiritul Tat lui se va
r spîndi în propriul s u spirit, iar în felul acesta, simpla credin va fi transformat în intui ie divin .
 *

Astfel, por ile grele ale Misterelor egiptene s-au închis pentru ultima dat . Candida ii plini de speran
nu vor mai urca nicicînd scara sfînt ce-i conducea spre intrarea templului i nici nu vor mai coborî prin
tunelul înclinat, spre cript . Dar istoria se repet , ceea ce a fost va mai fi; tenebrele i haosul ne
înv luie din nou, în timp ce omul resimte iar i impulsul profund de a restabili comuniunea cu lumile
superioare. De aceea, am speran a c se vor împlini condi iile, vor ap rea circumstan ele propice i persoanele
potrivite pentru cultivarea, pe toate cele cinci continente ale lumii noastre, a unei versiuni moderne a
acelor Mistere, sub forme cu totul noi, adaptate epocii noastre.
 Capitolul XIII

În templul de la Dendera

Înainte de a p r si micu a capel a Misterelor de pe terasa templului din Dendera, am privit cu aten ie un
remarcabil zodiac astronomic ce fusese gravat pe tavan. tiam c nu era decît o copie, fiindc originalul
fusese extras i transportat la Paris cu peste un secol în urm . Dar copia era o reproducere fidel .
Imensa imagine era aproape plin cu efigii – animale, umane i divine – dispuse într-un glob i
înconjurate de cele 12 semne clasice ale zodiacului. i, pentru a completa acest simbolism izbitor, formele
a dou sprezece divinit i diferite, zei i zei e, unele în picioare, altele îngenunchiate, erau distribuite în
jurul globului cu bra ele ridicate i palmele întinse, sus inîndu-i rotirea. Astfel, întregul univers, în
mi carea sa f r sfîr it, era redat aici cu exactitate, de i simbolic; era într-adev r o reprezentare a
sferelor cosmice ce se deplaseaz ritmic pe cerul nostru, o reprezentare care transmite chiar i celui mai
sceptic dintre spiritele sensibile un sentiment de uimire în fa a Inteligen ei sublime care a modelat acest
univers.
Interpretat corect, zodiacul din Dendera pare o descriere a cerului în timpul unei anumite epoci din
trecut. Care epoc ? Aceasta este o alt întrebare. Nu este locul s ne ocup m de explica ii astronomice
absconse i complicate. Este suficient s constat m c dispunerea constela iilor nu coincide cu cea pe care o
observ m ast zi.
Pozi ia echinoc iului de prim var din zodiacul Templului Dendera nu coincide cu pozi ia actual , indicînd
intrarea soarelui într-o alt constela ie.
Cum s-a putut produce aceast mare schimbare? Din cauza mi c rii de rota ie a p mîntului, axa globului
indic succesiv diferite Stele Polare. Asta înseamn c soarele nostru se deplaseaz în jurul unui soare al
s u. Aceast mi care aproape imperceptibil spre înapoi a echinoc iului – imens ca num r de ani i atît de
lent ca mi care efectiv – modific i pozi iile r s ritului i apusului unor stele în raport cu anumite
constela ii. M surînd mi carea medie a acestor a tri, tim cîte zeci de mii de ani s-au scurs de la prima lor
pozi ie. Acest interval de timp poart numele de Marea Precesie sau „precesia echinoc iilor”, deorece
intersec ia dintre ecuator i ecliptic , marcînd echinoc iul de prim var , se deplaseaz încet pe cer în
virtutea acestei precesii.
Astfel spus, asta înseamn c stelele se deplaseaz în sens invers fa de cele 12 semne ale zodiacului,
parcurgînd în fiecare an o frac iune de minut din spa iu. Aceast mare mi care cereasc , aceste schimb ri lente
din univers formeaz un orologiu cosmic al c rui cadran este cerul întreg, unde putem citi în cele dou
sensuri i observa revolu iile globurilor timp de mii de ani.
Examinarea unei vechi h r i cere ti îi permite astronomului s determine în ce perioad a fost întocmit
harta respectiv . Studierea trecutului îndep rtat poate duce uneori la descoperirea pe o astfel de hart a
unor date extrem de importante. Cînd savan ii adu i în Egipt de Napoleon au descoperit acest zodiac din
Dendera, ei au fost foarte entuziasma i, crezînd c le va furniza cheia necesar aprecierii vîrstei
civiliza iei egiptene. Zodiacul plasa echinoc iul de prim var departe de pozi ia sa actual . Dar cînd, mult
mai tîrziu, s-a descoperit c templul fusese construit abia în epoca greco-roman i c zodiacul egiptean
fusese îmbinat cu unul grecesc, chestiunea a fost scoas din discu ie i nu s-a mai revenit la ea de atunci.
P rerea conform c reia acest zodiac ar fi în totalitate grecesc este gre it . Adic egiptenii n-aveau
propriul lor zodiac? Clerul a studiat astrologia i astronomia atîta amar de vreme f r s dispun de un
zodiac, înainte ca prima ambarca iune greceasc s ating rmul nisipos al Egiptului, c l uzit de o hart a
celor dou sprezece constela ii? Cum a putut acest cler, care venera atît de mult astrologia, fiind pe punctul
de-a o încorpora în religia lor, s - i foloseasc sistemul f r ajutorul unui zodiac? Dac exista un domeniu al
cunoa terii cu care se mîndreau ace ti preo i, acesta era astronomia.
În realitate, egiptenii au copiat o parte din zodiacul lor dup unul care existase anterior la Dendera,
al c rui templu fusese construit i reconstruit în mai multe rînduri. O înregistrare astronomic unic de
acest fel va fi fost reprodus în mai multe exemplare pentru a fi p strat în siguran . i la fel s-a procedat
i cu alte m rturii str vechi, care la început au c zut treptat în uitare, disp rînd în cele din urm odat cu
p str torii arhivelor, adic vechiul cler.
Lucr ri arheologice desf urate în Mesopotamia au scos la lumin t bli e de argil caldeene antice pe care
astronomii notaser c prim vara începea odat cu intrarea soarelui în constela ia Taurului. Cum, cel pu in pe
durata erei cre tine, prim vara începe odat cu intrarea soarelui în constela ia Berbecului, adic pe 21
martie, rezult c o schimbare de o asemenea amploare a climatului face din civiliza ia caldeean una dintre
cele mai vechi, dup cum afirmau în i i caldeenii. În mod similar, prin marcarea pozi iei echinoc iului,
zodiacul din Dendera indic o epoc din Antichitate aflat în urm nu cu secole, ci cu sute de secole! Astfel
este datat prima civiliza ie egiptean . Fiindc pozi ia indic faptul c mai mult de trei „Ani Mari” i
jum tate au trecut pe cadranul cosmic – adic soarele s-a rotit în jurul propriului s u soare de trei ori i
jum tate.
O verificare atent a statisticilor astronomice a stabilit c durata medie a precesiei echinoc iilor este
de aproximativ 50,2 secunde pe an, a a încît putem merge în trecut i parcurge toat circumferin a cereasc
pîn ajungem la punctul indicat de pozi ia zodiacului din Dendera. Marele cerc al zodiacului are 360 de
grade, iar durata precesiei de 25.800 de ani solari ar constitui un „An Mare”.
Prin urmare, fiecare revolu ie complet dureaz mai pu in de 25.800 de ani, iar un calcul rapid arat c au
trecut cel pu in 90.000 de ani de la data indicat în zodiacul de la Dendera.
90.000 de ani! O cifr cu adev rat incredibil , imposibil ? Preo ii-astronomi egipteni nu erau de aceast
p rere; c ci Herodot, istoricul grec, ne spune c ace tia i-au zis c poporul lor considera c rasa lor era cea
mai veche din neamul omenesc i c ei p strau în academiile i templele lor sacre m rturii din urm cu 12.000
de ani fa de data c l toriei sale. Se tie cu cît minu iozitate î i culegea Herodot informa iile, primind pe
bun dreptate numele de „p rinte al istoriei”. Ace ti preo i i-au mai spus c „soarele r s rise de dou ori de
acolo unde apune acum i c apusese de dou ori acolo de unde r sare ast zi”. Concluzia acestei afirma ii
extraordinare este c pozi ia celor doi poli ai p mîntului s-a schimbat complet fa de pozi iile ini iale,
determinînd imense transform ri ale p mîntului i apelor. Or, în urma cercet rilor geologice, tim c aceste
schimb ri s-au produs cu adev rat; îns datele ne duc la perioade extraordinar de îndep rtate în timp.
Unul dintre rezultatele acestor schimb ri ar fi clima regiunilor polare, care n-a fost de la început
arctic , ci tropical . De exemplu, nimeni nu mai contest faptul c tot nordul Europei, inclusiv Insulele
Britanice, a fost cîndva acoperit de o imens întindere de ghea , groas de mii de picioare, care ascundea
toate v ile, din care se vedeau doar vîrfurile mun ilor i cele mai mari în l imi. O asemenea înf i are a
planetei nu putea fi decît rezultatul unor uria e transform ri astronomice. Ceea ce justific afirma ia
preo ilor egipteni.
Or, ace tia nu aveau cuno tin ele geologice de care dispunem ast zi, ci numai m rturii vechi, s pate în
piatra obeliscurilor, înscrise pe t bli e de lut, scrijelite pe pl cu e metalice sau scrise pe papirusuri.
Exista i o doctrin i o istorie secrete, comunicate doar în cadrul Misterelor, iar apoi verbal, fiind
astfel transmise din gur -n gur de-a lungul secolelor.
F r a avea cuno tin e de geologie, cum puteau ti preo ii despre asemenea transform ri planetare
convulsive, dac nu din acele m rturii aflate în posesia lor? Aceast cunoa tere confirm preten ia lor c s-ar
afla în posesia unor astfel de m rturii, justificînd i existen a unor zodiacuri originale dup care a fost
copiat par ial zodiacul templului de la Dendera.
În lumina acestor fapte, o durat de 90.000 de ani nu mai pare atît de improbabil . Aceasta nu înseamn c
cultura egiptean a existat pe p mîntul Egiptului de atîta vreme: se poate ca poporul i cultura lui s se fi
aflat pe un alt continent, emigrînd ulterior în Africa. Într-adev r, aceasta este o tem care dep e te
limitele argumenta iei mele, dar de ce s ne fie team s admitem c au existat?
Istoriile noastre despre Egipt încep cu prima dinastie, dar s nu uit m c ara fusese populat cu mult
timp înaintea apari iei celor mai timpurii documente care au ajuns pîn la noi. Istoria primilor egipteni i
numele regilor lor sînt necunoscute egiptologilor. Istoria primitiv a Egiptului este legat de istoria
ultimilor ani ai Atlantidei. Zodiacul preo ilor egipteni, care erau i astronomi, î i avea originea în
Atlantida. De aceea zodiacul de la Dendera poate indica revolu ii siderale mai vaste decît zodiacurile din
epoca noastr istoric .
Descoperirea fiec rui nou vestigiu al acestei civiliza ii primitive ne smulge exclama ii de surpriz . Într-
o vreme cînd, potrivit ideilor moderne referitoare la „progres”, ne-am putea a tepta s întîlnim un popor
crud, primitiv i barbar, descoperim oameni cul i, rafina i i religio i.
În general se consider c cu cît ne întoarcem mai mult în timp în cercetarea trecutului omenesc, cu atît
ne apropiem mai mult de o stare de s lb ticie. În realitate, chiar i în unele perioade îndep rtate din
preistorie g sim atît s lbatici, cît i oameni civiliza i pe planeta noastr ; iar tiin a, care a stabilit deja
o vîrst a lumii care sfideaz imagina ia limitat a omului, înc nu a reu it s strîng suficiente date pentru
a înf i a imaginea detaliat a timpurilor preistorice i a vie ii omene ti de atunci. Dar tiin a progreseaz
neîncetat, a a încît va reu i cîndva s schi eze acest tablou. Prin urmare, s nu ne gr bim prea mult s neg m
tradi iile clerului egiptean vechi de 90.000 de ani, acordîndu-le cu zgîrcenie cel mult 5-6.000 de ani, cum
se consider de obicei. C ci vîrsta planetei noastre îi contrazice mereu pe cei ce au o p rere atît de proast
despre str mo ii no tri, iar vîrsta universului ar trebui s -i determine s accepte, ru ina i, vederi mult mai
largi. C ci în infinitele profunzimi ale cerului exist stranii cimitire cosmice în care stele moarte i
planete reci, ce au luminat odinioar pompa i str lucirea unor civiliza ii de mult apuse, se apropie de clipa
întunecat a distrugerii lor finale.

*
 Am ie it înc o dat pe acoperi ul templului i m-am oprit în spatele parapetului jos ce cresta zidurile. O
panoram întins de cîmpuri cultivate se deschidea în jurul sanctuarului, disp rînd apoi printre dunele
unduitoare ale de ertului ce str luceau sub razele soarelui. ranii se încovoiau pe micile lor parcele de
p mînt, continuîndu- i munca imemorial , în maniera i cu uneltele folosite de str mo ii lor din vremurile
biblice. Încet i cu r bdare, boii lor învîrteau aceea i roat hidraulic pe care o învîrtiser i boii
str mo ilor lor. Mîrîind, c milele lor c rau acelea i mari poveri care se în l au i în spatele animalelor de
povar din timpurile faraonice. Ace ti oameni trudiser i araser glia bogat a îngustei fî ii de p mînt a
Egiptului din timpuri imemoriale, f r a istovi vreodat sau a-i epuiza uimitoarea fertilitate. Pe aceste
cîmpii lini tite, de culoarea smaraldului, pe aceste cîmpuri opulente create de mîlul Nilului cre teau i se
strîngeau recolte cu o u urin aproape necunoscut în orice alt regiune din lume. Inevitabil, an de an venea
acea perioad binecuvîntat în care apele din dep rt ri ale fluviului cre teau, schimbîndu- i ca prin minune
culoarea din albastru în cafeniu i acoperind mereu cîmpurile, depunîndu- i nepre uitul mîl proasp t,
hr nitor, pe p mînturile arse de soare. Da, b trînul Nil era ca o mam pentru copiii neferici i care îi
populau malurile i care, oarecum înduio tor, aveau convingerea c -i va hr ni cu laptele s u.
Am privit în direc ia fluviului. Nilul! Ce magie ascunde oare acest nume? De dou ori pe zi, preo ii erau
obliga i s se scalde în apele lui pentru a- i p stra puritatea – i de dou ori pe noapte. În India,
brahmanii fac acela i lucru i ast zi, cu acela i scop; doar c ei se stropesc cu ap din Gange sau Godivari i
nu- i stric nop ile. i egiptenii, i indienii aveau aceea i teorie: c omul dobînde te un magnetism personal
invizibil din contactul i interac iunea cu alte persoane i c ablu iunile frecvente erau necesare pentru a
sc pa de aceste influen e, care de multe ori pot fi nedorite, dac nu mai r u.
Dar Nilul este mai mult decît o mare panglic de ap , mai mult decît un fluviu ce se întinde pe jum tate
de continent: este o fiin vie, o creatur inteligent care i-a asumat sarcina de a hr ni milioane de b rba i,
femei i copii, mamifere i p s ri deopotriv . Secole la rînd, el a depus pe cîmpuri strat peste strat de mîl,
f cînd din Egipt paradoxul planetei noastre. Din cîte tiu, Egiptul este singura ar cu cîmpuri atît de
fertile; i totu i, nic ieri altundeva n-am v zut s plou atît de pu in ca aici. Aceasta este ac iunea magic a
marelui binef c tor, a fluviului care a transformat o fî ie de de ert întins între dou linii paralele cu
în l imi arse de soare într-un p mînt fecund i generos. Aici, pe cîmpurile dominate de acoperi ul templului,
felahii canalizau apa mîloas pentru iriga ii prin an uri înguste care le str b teau ogoarele. O serie de
cumpene i sute de canale distribuiau apa scoas din fluviu. Am observat un b rbat ce avea o bucat de pînz
în jurul alelor: era aplecat asupra cumpenei sale, la fel cum ranii din vremea faraonului, purtînd aceea i
bucat de pînz , st teau apleca i asupra aceluia i tip de dispozitiv, cîntînd în ritmul utilajului de lemn
care, pîrîind, ridica i v rsa monoton apa dintr-o g leat . Era doar o pr jin lung i flexibil inut în
echilibru pe un suport orizontal i prev zut cu o contragreutate la extremitatea inferioar . G leata era
legat cu o frînghie la cel lalt cap t. Frînghia era tras în jos, iar g leata se scufunda în ap ; se l sa
frînghia liber , iar g leata urca, plin , pentru a- i v rsa con inutul într-un an . Inven ia antic i-a fost
util ranului de acum 5.000 de ani; acum se dovedea a fi util i ranului din secolul XX.
Am trecut în partea cealalt a acoperi ului i am privit o alt por iune a tabloului cuprins de privirile
preo ilor disp ru i i ale faraonilor defunc i.
Colinele Libiei se în l au, abrupte, la vest – ziduri trandafirii, o adev rat fort rea în spatele
templului ce-i asigura protec ia. Ici-colo, nisipul se strînsese gr mad . În l imile ar mii p reau fl c ri vii
î nite din p mînt ca ni te limbi enorme, pietrificate apoi ca prin vraj . Poate mai ardeau înc , deoarece
dinspre ele m izbea o c ldur cumplit , pe m sur ce captau soarele puternic al zilei în cre tere.
Aceste lan uri lungi de coline se întindeau în linie dreapt , str b tînd Egiptul, spre îndep rtata Nubie,
mergînd în paralel cu marele fluviu a c rui paz le-a încredin at-o natura în acest mod misterios, plasîndu-
le doar la cîteva mile de malurile lui, pentru a-l împiedica s se reverse în vasta dezolare a de ertului
african i s moar acolo, absorbit de nisipuri. Acest lucru a fost conceput oare în mod deliberat? m
întrebam. F r aceast configura ie izbitoare, fluviu, coline i izvor, n-ar fi putut exista nici Egiptul,
nici t rîmul a c rui istorie se întinde atît de departe în negura adormit a Antichit ii. i accept r spunsul
pe care creierul meu meditativ l-a primit din profunzimile fiin ei – c zeii, pentru care natura nu era
decît un instrument, creaser cu siguran aceast îmbinare cînd au preg tit puternicei civiliza ii calea de a
se în l a spre împlinirea scopului lor m re . C ci la fel cum marile crea ii omene ti – precum este i acest
templu alb din Dendera, pe al c rui acoperi m aflu – au luat na tere conform unui plan existent în mintea
arhitec ilor s i, fiecare mare adunare de oameni în cadrul unei na iuni era prestabilit în spiritul zeilor,
acei arhitec i divini prin e c ror grij i ocrotire a existat i înc mai exist întreaga omenire.
Am coborît vechea scar i m-am întors spre intrare, pentru a cerceta interiorul marelui templu, pe care
mai întîi îl traversasem rapid, dorind s g sesc Capela Misterelor, care-mi stîrnise interesul mai presus de
orice. În vasta galerie deschis , corni a grea a porticului impun tor era sus inut de 24 de coloane mari,
albe, ale c ror capiteluri p trate sus ineau reprezent rile sculptate, dar mutilate, ale chipului zei ei
Hathor i care erau acoperite cu hieroglife. Chipul zei ei ap rea pe toate cele patru p r i ale capitelurilor,
iar sub abac se afla un mic pilon, parte integrant a nemes -ului. Cît de trist era s te gînde ti c acest
templu, dedicat zei ei egiptene a frumuse ii i a dragostei, Hathor, cu acoper mînt de cap cornut, fusese atît
de pu in afectat de vitregiile timpului – este, poate, cel mai bine p strat dintre toate templele antice
r mase i unul dintre pu inele conservate atît de bine –, fiind în schimb distrus în mare parte de mîna
omului. Aproape toate acele chipuri uria e de femeie au fost distruse de furia fanaticilor, de i î i mai
p streaz înc urechile lungi i nemes -ul masiv. Dendera era unul dintre cele mai somptuoase temple din
Egipt, dintre cele active înc în vremea cînd edictul lui Teodosiu, din anul 379 e.n., a abolit vechiul
cult, dînd lovitura de gra ie religiei deja în agonie.
Cynegius, trimisul împ ratului, i-a executat ordinele cu rigurozitate. A închis toate templele i locurile
de ini iere i a interzis orice fel de celebrare a Misterelor i a vechilor ritualuri. Cre tinismul – sau mai
degrab Biserica – triumfase în cele din urm . Atunci gloata intolerant a n v lit în Dendera, i-a izgonit pe
preo i i a c lcat în picioare obiectele de cult. Au r sturnat statuile zei ei Hathor, au jefuit bogatele sale
altare i au mutilat elementele mai proeminente ale chipului ei sculptat peste tot unde le era la îndemîn .
În alte p r i distrugerile au fost i mai mari, deoarece au doborît zidurile, au demolat coloanele, au
f cut nd ri statuile gigantice, distrugînd o munc de mii de ani. Aceasta este soarta schimb toare a
credin elor religioase, ai c ror adep i încep prin a îndura ororile persecu iei i martiriului, ajungînd în
cele din urm s aplice altora acela i tratament, trebuind s distrug arta predecesorilor pentru a- i crea o
art proprie.
Înainte s intru, m gîndeam la Ptolemei, mîndrii monarhi ce veneau cîndva în acest templu în care aurite,
în fa a unei mul imi amu ite în venera ie. Mul ime adunat odinioar în curtea templului pustiu!
În imensa centur a coloanelor porticului, am ales un loc de unde, ridicîndu-mi privirea, puteam studia
în detaliu frumosul tavan albastru, pres rat cu numeroase stele i împodobit cu cercul zodiacal. Apoi, am
intrat în a doua sal , unde minunatul albastru african nu mai lumina cele ase coloane imense care se în l au
acolo, a a cum luminase suratele lor, mai numeroase, din portic. Am înaintat în templul vast, obscur,
îndreptînd ici-colo lumina lanternei. Acum am îndreptat fasciculul de lumin asupra unor chipuri cu mitr
s pate pe fe ele coloanelor i încadrate în chenare p trate sau înconjurate de numeroase inscrip ii
hieroglifice; altele erau separate unele de altele prin largi fî ii orizontale. Pe ziduri am descoperit
formele faraonilor i divinit ile lor, unii a eza i pe tronurile lor, al ii în procesiune. Un basorelief îl
înf i a pe Ptolemeu apropiindu-se de Isis i de tîn rul Horus, cu ofrande în mîini – o bordur frumoas ,
ie it în afar , delimita scena în partea superioar . Peste tot chipurile fuseser scrijelite, terse par ial
sau distruse cu totul. i peste tot revine Hathor – solidele coloane din piatr îi înf i eaz chipul, iar pe
ziduri îi apare întreaga form .
M plimbam încet de-a lungul s lii principale – mai bine de 200 de picioare –, într-o atmosfer oarecum
inadecvat studiului i reflec iilor, deoarece praful supraînc rca aerul închis de secole i un miros greu î i
cuprindea n rile. Sus, în profunzimile întunecate ale acoperi ului i printre capetele coloanelor, se agita i
ipa o legiune de forme dezagreabile înaripate, furioase de intrarea mea nea teptat , într-un anotimp în care
turi tii nu le invadau nicicînd domeniul. Erau lilieci.
„Intrusule!”, ipau în cor. „Intrusule! Nu acum se c l tore te prin Egipt. Ia- i lanterna aia enervant , cu
lumina ei puternic i îngrozitoare; pleac de-aici. Las -ne s ne bucur m în lini te de vechile noastre
muluri, de tradi ionalele noastre locuri de întîlnire printre capetele sumbre ale zei ei Hathor i corni ele
negre. Afar !” Dar eu perseveram în cercetarea mea, analizînd îndeaproape picturile elaborate înf i înd
scarabei imen i i sori înaripa i, care abia se distingeau prin murd ria depus pe tavanul imens. Liliecii se
comportau asemenea unor creaturi lovite brusc de demen , agitîndu-se în toate p r ile, ipînd i aruncîndu- i
mînia asupra mea. Cînd în cele din urm m-am îndep rtat, coborînd printr-un coridor îngust spre subsolul
cl dirii, i-am auzit calmîndu-se pu in cîte pu in i venindu- i în fire.
Dac marea sal era un loc care, de i interesant, trezea o oarecare melancolie, criptele subterane în care
m aflam acum erau i mai înc rcate de melancolie. Aceste înc peri întunecate erau construite în temelia
extraordinar de groas a zidurilor, fiind i ele împodobite din bel ug cu semireliefuri înf i înd ritualurile
de îngrop ciune care se celebrau odinioar între aceste ziduri.
Am p r sit aceste cripte ca ni te morminte i m-am întors la splendidul portic. Pe vremuri, intrarea se
f cea prin ni te u i masive acoperite cu aur str lucitor. Am început s m plimb în afara templului.
Era greu de crezut c , atunci cînd Abbas Pasha l-a redescoperit pe la mijlocul secolului al XIX-lea, cea
mai mare parte din templu se afla sub o colin de nisip i d rîm turi, ca într-un mormînt, a teptînd ca
s p turile s -i dezv luie m re ia. Cî i rani nu vor fi mers pe deasupra lui, f r s b nuiasc sau f r s se
sinchiseasc cîtu i de pu in de trecutul ascuns sub picioarele lor.
M-am oprit s cercetez, pe exteriorul peretelui din spate, faimosul relief reprezentînd-o pe Cleopatra,
care contribuise cu fonduri pentru restaurarea unor p r i ce începuser s se degradeze pe vremea sa, fiind
r spl tit cu acest relief s pat în zid în onoarea sa. Fiul ei, Cezarion, este înf i at al turi de ea; chipul
s u aduce curios de mult cu al tat lui s u, Iulius Cezar. Îns chipul mamei sale nu-mi pare a fi o reproducere
fidel , asemenea celor de pe vechile monede egiptene. Aceast faimoas fiic a lui Ptolemeu era ultima dintr-o
lung descenden de regine egiptene, iar cînd Iulius Cezar a traversat Mediterana cu legiunile sale
invadatoare, i-a devenit amant aproape chiar din ziua sosirii sale. Gîndeam: este curios c , prin
intermediul lui Cezar, aceast femeie a legat Egiptul de o insul îndep rtat care avea s joace un rol foarte
mare chiar în istoria Egiptului, la mai bine de 18 secole dup ea. i la fel de curios este i faptul c acei
solda i romani au adus în Britania, printre cultele lor, i cultul lui Serapis de origine egiptean ,
stabilind astfel, cu mult timp în urm , înc un contact, de i indirect, între cele dou ri.
Pe zidul sculptat, regina apare purtînd cu elegan nemes -ul cu discul cu coarne al zei ei Hathor, de sub
care i se rev rsa p rul împletit. Chipul dolofan era acela al unei femei pricepute, obi nuite s - i exercite
puternica voin i s - i duc prin orice mijloace planurile la bun sfîr it. Sub influen a ei, Iulius Cezar a
visat s fac din Alexandria capitala imperiului s u i centrul lumii. A a îmi ap rea ea, cu o înf i are clar
semitic , avîndu- i prototipul în vreun trib evreiesc, arab sau asirian; dar cu greu unul greco-egiptean.
Odat cu Cleopatra s-a stins guvernarea indigen , gîndeam eu stînd pe o grind de piatr cr pat , precum i una
dintre cele mai renumite frumuse i ale lumii antice, una dintre femeile care au jucat un rol însemnat în
istorie. Era înfior tor s te gînde ti c , uneori, destinul unui mare om – i al unei na iuni întregi –
depinde de surîsul unei femei.
Pe partea superioar a zidurilor templului, pîn la corni , erau s pate semireliefuri i numeroase
inscrip ii hieroglifice. Liniile frumoase i echilibrate ale caracterelor, unele alfabetice, altele grafice,
erau ele însele frumoase ornamenta ii. Ele ar tau c în Egiptul antic, la fel ca în China antic sau în
Babilonia, cine voia s înve e s scrie trebuia s înve e i s deseneze – în felul acesta, orice scrib sau
preot instruit era, într-o anumit m sur , i un artist. Transmiterea ideii unui obiect oarecare prin
intermediul unei imagini era rezultatul firesc al primelor încerc ri de a scrie ale omului primitiv. Îns
egiptenii nu au început ca ni te primitivi incul i, croindu- i treptat drum spre o cultur elementar . Legenda
îi atribuie zeului Toth inventarea întregului sistem de scriere hieroglific , p strînd astfel cu sfin enie,
sub o form popular , un adev r istoric. Deoarece un om-zeu, un Ini iat, pe nume Toth (literal: Tehuti), a
fost cel care a adus acest sistem de scriere, dezv luindu-l descenden ilor atlan i emigra i din colonia de pe
malurile Nilului, înainte ca ultimele valuri s înghit cea din urm insul a Atlantidei. Toth a fost autorul
C r ii mor ilor . El este reprezentat par ial, potrivit propriului sistem, prin semnul hieroglific al ibisului
– acea pas re ciudat cu picioroange i un cioc lung.
Studiile de filologie comparat demonstreaz din ce în ce mai riguros c limbile s-au dezvoltat din cîteva
idiomuri fundamentale, iar acestea, la rîndul lor, s-au dezvoltat dintr-o limb comun , primitiv i
universal . M aventurez s afirm c atunci cînd aceste limbi vor fi cercetate pîn la originile lor
primordiale, se va descoperi c dateaz din vremea atlan ilor.
Anticii spuneau c hieroglifele „vorbesc, semnific i ascund”. Asta însemna c ele aveau un triplu
în eles. În primul rînd, simpla lor valoare fonetic obi nuit , necesar pentru elocu iunea oral : oamenii de
rînd nu reu eau s dep easc aceast valoare. În al doilea rînd, hieroglifele con ineau un sens deosebit
pentru scribi; semnifica ia scris sau exprimarea simbolic , sub form gramatical , pe papirus i pe piatr , a
cuvintelor rostite de omul incult. În fine, exista o semnifica ie ezoteric , cunoscut numai de preo ii
ini ia i, care-i p strau secretul.
„Cuvintele lui Dumnezeu” – a a numeau egiptenii sistemul hieroglific; nu numai pentru c se credea c
sistemul le fusese revelat de unul dintre zei, ci i pentru c în elesul secret al acestor caractere ciudate
le era ascuns maselor, fiind dezv luit doar celor care fuseser ini ia i în Mistere. Iar to i egiptologii din
zilele noastre nu au f cut decît s traduc semnifica ia popular a hieroglifelor – cu rezultate, ce-i drept,
remarcabile; restul îns le scap . Deoarece, pentru a p trunde cele mai profunde secrete ale lor, „Cuvintelor
lui Dumnezeu” trebuie s li se acorde o considera ie spiritual reveren ioas . Acela i lucru este valabil i
pentru în elegerea secretelor revelate în camera de ini iere în Misterele egiptene.
Plotin, un ini iat care a tr it în vechea Alexandrie, face aluzie la natura simbolic a hieroglifelor cînd
scrie:

În c utarea riguroas a adev rului sau în expunerile pe care le f ceau liber pentru discipolii lor,
în elep ii egipteni nu foloseau semne scrise (simple imita ii ale vocii i ale limbii vorbite) în templele
lor, ci desenau figuri i revelau semnifica ia profund formei acelor imagini, astfel încît fiecare imagine
con inea o parte de cunoa tere i de în elepciune. Este cristalizarea unui adev r. Apoi, profesorul sau
elevul extr gea con inuturile imaginii, le analiza în cuvinte i descoperea motivul pentru care imaginea
era cum era i nu altfel.

Fapt este c egiptenii, la fel ca i alte popoare din vechiul Orient, nu s-au gîndit niciodat s separe
strict religia de via a secular ; prin urmare, nu s-au gîndit nicicînd s foloseasc limbajul, scrierea sau
vorbirea doar ca mod de comunicare. La fel cum credeau c numele aveau puteri magice, ei simbolizau în
alfabetul lor hieroglific principiile acelei cunoa teri misterioase transmise în spatele u ilor închise ale
templelor închinate Misterelor.
Numai cine fusese dus în prezen a divinului Osiris, biruitorul „mor ii”, care f cea „s se nasc din nou”
b rba i i femei (dup cum prezenta Cartea mor ilor scopul nivelurilor superioare ale ini ierii), putea explica
i expune semnifica ia suprem a hieroglifelor – cel mai des vîr it sistem din lume al simbolismului literar.
Herodot, el însu i un ini iat, cum am v zut deja, confirm , cred, undeva c hieroglifele erau absolut sacre
i simbolice în sensul lor ascuns, cunoscut doar de c tre demnitarii sacerdotali de rang înalt. Iar
Iamblichos, un alt ini iat din Antichitate, afirma c limbajul hieroglific secret era utilizat de zei în i i.
Sub forma unei întreb ri, voi emite aici o sugestie referitoare la principiul implicat în semnifica ia
secret a hieroglifelor.
În acest sistem, un personaj a ezat desemneaz persoana în lumea zeilor: de aceea, acest caracter apare de
obicei ca parte a numelui scris al divinit ilor egiptene i figureaz printre hieroglifele înscrise deasupra
portretelor desenate ale acestora. De ce au adoptat egiptenii o siluet a ezat , i nu una în picioare?
Decît s m expun riscului de a stîrni indignarea savan ilor profesori de egiptologie, care ar fi perfect
îndrept i i s -l dispre uiasc pe amatorul r t cit prin domeniul lor sacru, îl voi l sa pe cititor s - i
formuleze propria p rere.
Opera marilor egiptologi merit , în domeniul lor, toat lauda. C ci f r ei – i destin –, comorile
inscrip iilor de pe zidurile templelor i textele papirusurilor n-ar fi fost nicicînd traduse.
Rolul pe care destinul l-a jucat în aceast descoperire este într-adev r uimitor. Dac Napoleon n-ar fi
invadat Egiptul, textele acelor ziduri i papirusuri ar fi putut r mîne necitite. Napoleon era el însu i, în
cea mai mare m sur , un om al destinului, iar el a influen at soarta tuturor regatelor, indivizilor sau
supu ilor cu care a intrat în contact. El a fost un adev rat instrument al Providen ei, dar i un instrument
al lui Nemesis.
Expedi ia lui a deschis calea unei în elegeri a vie ii i gîndirii Egiptului antic. Adeseori, opera
incon tient a soldatului preg te te calea pentru opera savantului, mesajul înv torului spiritual sau comer ul
negu torului, dar uneori le i distruge – dup cum istoria arat f r putin de t gad .
Începutul guvern rii grece ti asupra Egiptului a determinat renun area la vechea limb . În mod firesc, noii
conduc tori încercau s impun predominan a înv mîntului i limbii grece ti în rîndul claselor instruite. De
exemplu, func iile publice importante erau rezervate acelora dintre egipteni care cuno teau bine limba
greac . Academia antic sacr de la Heliopolis, unde erau preg ti i un mare num r de preo i i unde se promova
cunoa terea limbii egiptene, a fost interzis i închis . Cu excep ia unui mic num r de membri ai clerului,
care, cu înc p înare i în secret, au continuat s foloseasc limba tradi ional , alfabetul grecesc a devenit
practic alfabetul na ional al Egiptului.
La sfîr itul secolului al III-lea e.n., nu mai exista în toat ara nici un individ capabil s explice
sensul obi nuit al unei inscrip ii hieroglifice, ca s nu mai vorbim de scris.
Au trecut 15 secole. Arta interpret rii hieroglifelor p rea s se fi pierdut pentru totdeauna. Atunci a
ap rut în Alexandria, împins de furtun pe sub nasul amiralului Nelson, fregata ce-l purta pe Napoleon.
Armata francez s-a apucat curînd s ridice fortifica ii, s pînd cam peste tot. Una dintre primele a ez ri,
aleas pentru importan a sa strategic , era la gurile Nilului, în apropierea portului Rosetta. Aici, un tîn r
ofi er de artilerie, locotenentul Boussard, a f cut o descoperire important ce avea s furnizeze cheia
descifr rii hieroglifelor. S pînd temeliile fortului Saint-Julien, cazmalele solda ilor s i au scos din p mînt
un fragment spart de bazalt negru. Boussard a în eles pe dat importan a acestei „pietre de la Rosetta”,
acum bine-cunoscut , deoarece con inea o inscrip ie trilingv , un decret prin care preo ii din Memfis îi
aduceau cinstire lui Ptolemeu al V-lea. Erau 54 de rînduri în greac , cu traducerile în paralel în
hieroglife i demotic .
Piatra a fost trimis în Europa, unde savan ii s-au apucat s o studieze, pîn cînd, în cele din urm , au
reconstituit echivalentul hieroglific al alfabetului grec. Iar aceast cheie avea s permit interpretarea
textelor din papirusuri i a inscrip iilor r mase o enigm atîtea secole.
 Capitolul XIV

Zilele petrecute în Karnak

În sfîr it m aflam în adev ratul Egipt, str vechiul i fascinantul Egipt, ara în care Nilul, templul,
cîmpul, satul i cerul contribuie laolalt la crearea unei imagini seduc toare i vii a timpurilor cînd
faraonii domneau cu pomp , iar lespezile din piatr r sunau de cîntecele numero ilor preo i. Aici, la Luxor,
la 450 de mile de Cairo, mergînd în amonte pe fluviu, c l tore ti în trecut f r cel mai mic efort, iar
peisajul î i ofer numeroase scene antice. Sudul – Egiptul de Sus, dup cum i-au spus dintotdeauna geografii
– este cel care a p strat cele mai multe dintre aceste scene pentru observatorii moderni.
Faimoasa lui capital antic , Teba, „Ora ul celor o sut de por i”, dup cum îi spunea Homer, a disp rut,
dar ne-a l sat Karnakul, odinioar centrul clerului egiptean.
Ast zi, Karnakul este perla regiunii. Renumele imenselor lui temple, ruine acum, dar înc impun toare, s-a
r spîndit în toat lumea. Acolo se afl cel mai mare templu din cîte exist înc în Egipt, este Marele Templu
al lui Amon-Ra, c ruia, odinioar , i se supuneau toate celelalte temple egiptene. Am venit deci în pelerinaj
la Karnak, unde am stat mai multe zile, plimbîndu-m printre ruine în descompunere i coloane sf rîmate, atît
la lumina soarelui, cît i în lumina blînd a lunii.
Karnakul, care, la nord, apare dintr-o p dure de palmieri verzi, este situat la dou -trei mile de Luxor,
în aval, i pu in mai în interiorul regiunii. Acolo se ajunge pe un drum pr fuit, de-a lungul unei vaste
cîmpii, pe sub un cer de un albastru extrem de pal; se trece de cupola alb a mormîntului unui eic, apoi de
un crîng de tamarisc , dup care se înal brusc dinaintea ochilor un pilon înalt din piatr . Peste tot pe
cîmpuri, pupeze umblau de colo-colo în c utarea hranei. Din loc în loc, pe ambele p r i ale drumului, se
vedeau ie ind din p mînt vestigiile bizare, decapitate, pe jum tate sf rîmate sau r sturnate ale unor mici
sfinc i cu cap de berbec care odinioar se întindeau de la Luxor pîn la Karnak, dar care acum z ceau în cea
mai mare parte îngropa i pe cîmpurile ce m rginesc drumul. Probabil c odinioar se în l au cu sutele de-a
lungul drumului de trei mile.
Magnificul pilon de 20 de iarzi de la intrare atrage privirile.
Aceast form a pilonului, cu laturile u or înclinate i arhitrava arcuit ca o strea in , este o expresie
arhitectonic a puterii i elegan ei. În partea superioar era s pat în relief portretul lui Ptolemeu, cel
care l-a construit, înf i at aducînd jertf zeilor din Teba, în timp ce patru canale verticale, t iate în
partea inferioar i repartizate pe toat în l imea marelui portal, indicau locurile unde cîndva fuseser
fixate pr jinile din lemn ale steagurilor colorate vioi ce fluturau în zilele festivalurilor templului i
pentru a îndep rta influen ele nefaste.
Odat intrat, m-am trezit în curtea deschis a templului lui Honsu, zeul cu cap de oim, care, în limbajul
popular al neini ia ilor, era fiul lui Amon. Tronsoanele sparte ale unei duble colonade ocupau mijlocul. Pe
ziduri era reprezentat o procesiune sacr a unor cor bii urcînd pe Nil spre Luxor i purtînd imaginea lui
Amon-Ra. Am p truns în sanctuarul ruinat unde odinioar fusese p strat barca sfînt a lui Honsu. Toat
mascarada ce se desf ura între aceste ziduri era foarte important pentru popor, pentru preo ii avizi de
putere i în special pentru regi în i i. Îns avea prea pu in însemn tate pentru pu inii ini ia i, care vedeau
în ritual i ceremonie doar semne i simboluri, iar nu manifest ri ale realit ii.
Apoi am descoperit o serie de basoreliefuri interesante, fiecare înconjurat de o bordur special , pe
zidul estic al unei camere interioare adiacente sanctuarului. Ceea ce mi-a atras aten ia în primul rînd a
fost o sculptur reprezentîndu-l pe prietenul meu, tovar ul medita iei mele lungi dintr-o noapte de iarn –
Sfinxul!
Am în eles imediat c descoperisem ceva important, fiindc po i merge zile întregi f r s observi Sfinxul
pe un zid sau pe vreo coloan . Primul panou îl înf i a pe faraonul Ramses al IV-lea în prezen a zei ei Amunet,
c reia îi oferea o statuet . Ultimul, pe o baz neted , înf i a dou personaje. În prim-plan, un copil, nimeni
altul decît Horus, fiul lui Osiris. O bucl mare de p r îi atîrna pe o parte a capului; soarele i arpele
simbolici îl încoronau; mîna stîng îi st tea pe genunchi, în timp ce dreapta era în l at spre chip, cu
ar t torul îndreptat spre buzele sale închise – poruncea t cere deplin .
Personajul din spatele lui era Sfinxul.
Amunet î i întindea mîna dreapt spre Ramses; inea între degete o cruce cu mîner, îndreptîndu-o chiar
între ochii regelui.
Care era semnifica ia acestei scene?
Un egiptolog ar propune, f r îndoial , o interpretare coerent i logic , corect pentru punctul de vedere
adoptat. Ar spune c regele era pur i simplu pe cale s aduc jertfe zeilor – atît i nimic mai mult. De
multe ori, aceste scene murale sînt doar relat ri ilustrate sau prezent ri ale unor victorii în r zboaie.
Dar, evident, aici era vorba de altceva; se discerne s vîr irea unui ritual sacrosanct, cu atît mai mult cu
cît scena apare pe un zid din apropierea sanctuarului, sfînta sfintelor a acestui templu.
A a cum sistemul hieroglifelor egiptene era folosit pentru a exprima o semnifica ie ezoteric , cunoscut
numai de preo ii ini ia i, de i folosea caractere simbolice comune, tot a a chipurile sub care erau
reprezenta i zeii purtau odinioar , pentru ini ia i, un sens mult mai profund decît pentru mase. Prin urmare,
înv tura profund a acestei scene poate fi descoperit doar de cei familiariza i cu doctrina i metodele
Misterelor.
Aici semnifica ia este dat în special de actul s vîr it de zei a Amunet. Crucea cu mîner – sau crucea cu
un cerc deasupra – pe care o îndreapt între ochii lui Ramses era numit de preo ii ini ia i „Cheia
Misterelor” i reprezenta acceptarea la Mistere. i totu i, pentru un egiptolog ea reprezint pur i simplu
via a. În calitate de cheie, ea simboliza deschiderea por ii p zite a respectabilei institu ii, dar ca model
geometric simboliza spiritul etern al ini iatului în l îndu-se triumf tor din corpul s u material
„crucificat”. Cercul, care nu are început i nici sfîr it vizibil, corespundea naturii nemuritoare a
spiritului asemenea zeilor, în timp ce crucea simboliza starea de trans , asemenea mor ii, în care era plasat
ini iatul, i astfel moartea, crucificarea lui. În anumite temple, el era efectiv culcat pe un pat din lemn
în form de cruce.
Punctul dintre sprîncene corespunde pozi iei glandei pineale a creierului, ale c rei func ii complexe înc
nu sînt pe deplin elucidate. În primele etape ale ini ierii, hierofantul stimula activitatea acestei glande,
ceea ce-i permitea temporar aspirantului s aib viziuni mentale ale unor creaturi-spirite foarte aproape de
el. Metoda folosit în acest scop era par ial mesmeric , dar se utilizau i esen e puternice.
În consecin , faptul c Amunet î i îndrepta crucea între ochii faraonului ar ta c va fi admis la Mistere
i c îi vor fi temporar îmbog ite clarviziunile. Dar îi era interzis s dezv luie altora ceea ce vedea i
tr ia în timpul ini ierii sale. Acest lucru era indicat de primul personaj de pe statueta copilului Horus,
„Horus al orizontului”, în realitate zeul Hormakhu – care este asociat în mod tradi ional cu Sfinxul –,
al c rui deget, îndreptat spre buzele lui închise, impune respectarea cu stricte e a secretului. Imagini
similare se g seau în apropierea sanctuarelor i camerelor pentru Mistere din toate templele, i în fiecare
personajul atingea buzele cu un deget, porunc simbolic de a p stra secretul în privin a Misterelor divine.
Amunet îns i era varianta feminin a lui Amon „cel tainic”.
Regele ipostaziat oferind statueta ca ofrand accentueaz faptul c el era preg tit s - i sacrifice graiul
i s p streze pentru totdeauna t cerea.
Pe baza neted a statuetei, în spatele lui Hormakhu era întins un alt personaj sculptat, Sfinxul. De ce?
Asemenea ini iatului aflat în trans , care i-a pierdut cu des vîr ire capacitatea de a vorbi în timpul
ini ierii, Sfinxul tace întotdeauna. În timpul îndelungatei sale vie i, el nu i-a spus nicicînd omului un
cuvînt care s poat fi auzit. Sfinxul a tiut mereu s - i p streze secretele. Care erau aceste secrete
str vechi?
Erau secretele ini ierii.
Sfinxul p zea cel mai puternic templu al ini ierii din lumea antic : Marea Piramid .
Pentru c ceremonialul de apropiere de aceasta se desf ura întotdeauna dinspre malul Nilului, iar oricine
venea dinspre fluviu pentru a intra în Marea Piramid trebuia s treac mai întîi de Sfinx.
În propria-i t cere, acesta simboliza deopotriv lini tea i secretul ini ierii.
Astfel, faraonul fusese avertizat s se a tepte la cea mai mare revela ie mistic ce-i poate fi acordat
omului.
Alte trei panouri completau aceast serie interesant de scene ale Misterelor, la care ast zi are acces
orice excursionist sau turist, dar care, în vremuri str vechi, erau rezervate doar cîtorva privilegia i. Ele
înf i au rezultatele apropierii regelui de Mistere.
Al doilea panou îl reprezenta în picioare, între Horus adult cu capul de oim i Toth cel cu chip de ibis.
Fiecare dintre ace ti zei inea un vas deasupra capului lui Ramses, din care, în loc de ap , curgea un uvoi
de cruci cu mîner ce se rev rsau asupra lui.
Or, Toth era zeul în elepciunii i al înv turii secrete. Aici, în timpul ini ierii, el d ruia cunoa terea
misterioas atît a for elor psihice, cît i a în elepciunii spirituale pentru care Egiptul era atît de renumit
în vremurile antice. El era i St pînul Lunii. De aceea, toate ceremoniile religioase i magice avînd o
importan secret , mai ales ini ierile în Mistere, se desf urau noaptea, cînd fazele lunii aveau cea mai mare
influen – adic pe lun nou i lun plin .
Horus adult cu chip de oim era zeul solar. Rolul s u în aceast scen indica faptul c , de i început în
timpul nop ii, ini ierea se termina ziua, la sosirea zorilor. Cînd primele raze ale soarelui dimine ii
atingeau cre tetul aspirantului, hierofantul îi adresa anumite „cuvinte înc rcate cu putere magic ”, iar el
se trezea.
Al treilea panou îl înf i a pe Ramses, devenit în eleptul ini iat, condus înainte de al i doi zei care îl
prinseser de mîini în semn de bun-venit i-i ineau în fa crucea cu mîner, indicînd c de-acum înainte le
era tovar în virtutea ini ierii dobîndite. În ultima scen , regele era înf i at oferindu-i o statuet zeului
Amon-Ra. Aceast statuet reprezenta un zeu a ezat, cu o pan fixat pe cap – zeul Adev rului. Faraonul
atinsese de-acum În elepciunea, a a încît pe viitor va fi o „voce a adev rului”, î i va sacrifica via a pe
altarul adev rului; adic , atît în gînd, cît i în fapt , se va conforma legilor spirituale ce guverneaz via a
omului, legi care tocmai îi fuseser dezv luite prin ini iere.
Aceste imagini inscrip ionate îmi dezv luiau a adar o p rticic din tainica via profund a unui faraon
instruit i cîte ceva din semnifica ia celebratelor, dar exclusivistelor Mistere egiptene.
Apoi am fost atras spre vest de un mic templu minunat, unde o parte dintre acei pu ini ini ia i î i
dobîndiser în elepciunea. Era un sanctuar al Misterelor lui Osiris, iar pentru mine, în ciuda dimensiunilor
lui reduse, era probabil unul dintre cele mai importante locuri din întregul Karnak. Pe jambajele de la
intrare am v zut imagini s pate în piatr înf i îndu-l pe acel Ptolemeu care în l ase sanctuarul, fiind dus în
prezen a divinului Osiris. Trecînd pragul, m-am trezit într-un portic oblong al c rui acoperi colorat i plin
de inscrip ii era sprijinit de dou coloane elegante, zvelte, cu înflorituri, deasupra c rora se afla chipul
p trunz tor al zei ei Hathor. Pe zidul estic erau dou ferestruici cu grilaj din piatr ; dar nu mai era nevoie
de iluminatul firav ce se infiltra prin ele, deoarece trei blocuri mari se desprinseser din acoperi ul din
piatr , l sînd lumina s p trund în voie.
Dincolo se afla un mic vestibul ai c rui pere i erau acoperi i cu basoreliefuri îndr zne e i hieroglife
dispuse în linii verticale. i, un lucru rareori v zut în majoritatea celorlalte temple înc existente, dar
în ruin , trei portaluri perfect conservate se deschideau pe zidurile din fund i din lateral ale micului
vestibul. Fiecare lintou sus inea o arhitrav format dintr-un ir de mai bine de 20 de cobre impun toare.
erpii nu erau simple semireliefuri s pate pe suprafa a zidului, ci sculpturi solide; capetele li se în l au,
cu glugile desf cute. Sub fiecare ir, a ezat pe o ie itur , se vedea emblema familiar a soarelui înaripat,
totul formînd o ornamenta ie masiv de aproape un iard în l ime.
Aceste ornamente înf i înd cobre regale indicau, dup p rerea mea, faptul c cele trei înc peri în care
d deau portalurile aveau o importan deosebit în ansamblul templului. Am trecut prin portalul din cap tul
îndep rtat (u ile nu mai exist , de i se v d clar înc loca urile de sus i de jos în care erau fixate) i am
ajuns într-un mic sanctuar pe pere ii c ruia era înf i at regele în adora ie i însemnul zei ei Hathor.
Dedesubt, în podeaua de piatr , se deschidea o bre mare care, în lumina lanternei, p rea intrarea surpat
într-o cript subteran . Am examinat din nou cele dou înc peri laterale i am g sit, la col uri, orificii
conducînd la aceea i cript , precum i la un pasaj subteran. Într-adev r, tot locul era plin de bol i i
coridoare subterane; la dreapta porticului am descoperit alte dou bre e în podea ce d deau spre pasaje
înguste al c ror praf era neatins de picior de om.
Explorarea a dezv luit c unul dintre aceste pasaje traversa subsolul pîn la templul lui Honsu.
Întreaga podea a templului era acoperit cu un strat de praf atît de gros, încît probabil c se acumulase
de secole. Am cercetat vechea podea de piatr c utînd urme de om, dar în afar de urmele unor picioare goale,
l sate, desigur, de paznicul arab de la templul apropiat al lui Honsu, nici urm de înc l minte. Peste tot pe
podea praful se a ternuse în strat gros, singurele urme vizibile pe suprafa a lui fiind cele l sate, de la o
gaur la alta, de unul sau doi erpi mici. M-am întrebat de cît timp lini tea acestui sanctuar nu mai fusese
tulburat de vreun turist sau c l tor. tiam c un ghid turistic evit men ionarea acestui templu, considerînd
c nu merit osteneala. tiam, de asemenea, c vizitatorii nu sînt nici a tepta i, nici bineveni i, pentru c
Departamentul Na ional de Antichit i pusese la intrare o u de lemn încuiat . Nu reu isem s intru decît dup
ce l-am convins pe paznicul arab al marelui templu s scoat o cheie din leg tur , s m înso easc la micul
sanctuar al lui Osiris i s -mi deschid u a. De ce aceste dificult i? Oare din cauza g urilor periculoase din
podea?
Dar care era scopul acestor cripte misterioase i coridoare melancolice? Îmi aminteam de curioasa cript
înconjurat de un an i umplut cu 40 de picioare de d rîm turi ce m intrigase la Abydos.

În timp ce cugetam la aceast problem , locul asemenea unui mormînt p rea s se lumineze i am v zut din nou
celebrarea vechiului ritual ce punea în scen drama mor ii i învierii lui Osiris – acela i ritual pe care îl
observasem s pat în piatr pe zidurile micului Templu al Misterelor ce se în l a pe terasa-acoperi de la
Dendera, acela i ritual pe care îl contemplasem în viziunea mea i pe care îl tr isem personal în timpul
nop ii petrecute în întunecata camer a regelui din Marea Piramid , acela i ritual pe care Osiris atlantul îl
l sase mo tenire marilor preo i ai vechiului Egipt.
De ce erau preferate locuri atît de sumbre i de întunecate pentru desf urarea acestor ini ieri
misterioase?
Sînt trei motive: pentru a p stra secretul absolut i siguran a a ceea ce, la urma urmei, era un
experiment privilegiat i periculos; pentru a-l ajuta pe aspirant s intre mai u or în trans , împiedicîndu-l
s vad în jurul s u lucruri care i-ar fi putut abate aten ia de la starea interioar în care trebuia s intre;
 i, în fine, pentru a oferi un simbolism perfect – atît de drag anticilor – al ne tiin ei i întunecimii
spirituale a aspirantului la începutul ini ierii sale; deoarece la trezire avea s - i deschid ochii, sub
razele soarelui, într-un alt loc, unde va fi transportat spre sfîr itul experien ei sale în iluminarea
spiritual . Dup o ini iere îndelungat , început noaptea i terminat în zori, neofitul va fi ie it din
ignoran a materialist (întuneric), cunoscînd percep ia spiritual (lumin ).
Ritualurile secrete ale Misterelor se practicau în cripte subterane sau în camere retrase, închise,
aproape de sanctuarul sfînt, sau în mici temple amenajate pe acoperi uri; nic ieri altundeva. Toate aceste
locuri erau interzise oamenilor de rînd, care nu îndr zneau s se apropie, amenin a i cu cele mai îngrozitoare
pedepse. Hierofan ii care acceptau ini ierea unui aspirant î i asumau o grea responsabilitate. Via a sau
moartea lui era în mîinile lor. Pentru c apari ia pe nea teptate a unui intrus în timpul ritualului sacru al
ini ierii îi putea provoca moartea, la fel cum o interven ie nea teptat , în zilele noastre, în timpul unei
opera ii chirurgicale dificile ar putea determina moartea nefericitului pacient. i, în definitiv, ce era
ini ierea, dac nu un fel de opera ie chirurgical la nivel psihic, o separare a sufletului de partea fizic a
omului? Iat de ce toate înc perile destinate ini ierilor erau izolate i p zite în permanen . Cele aflate în
apropierea sanctuarului unui mare templu nu erau accesibile decît traversînd un pasaj foarte întunecat,
lumina sc zînd de îndat ce se trecea de u , disp rînd complet cînd se ajungea în pragul sfîntului sanctuar.
De îndat ce aspirantul era intrat complet în trans , corpul s u era l sat în aceast întunecime protectoare
pîn la sfîr itul ini ierii sale, cînd era transportat la lumin .
Acele înc peri subterane erau folosite în acela i mod, orice lumin fiind stins dup intrarea în trans ,
astfel încît criptele deveneau – i simbolic, i literal – morminte.

Am coborît printr-o gaur i am explorat o cript întunecat în care preo ii practicaser cîndva cele mai
tainice ritualuri ale lor, dup care am urcat din nou la suprafa , u urat, ie ind la lumina pl cut a soarelui
i la aer curat.
Am trecut printre enormele portaluri ale frumosului templu al lui Amon-Ra, continuîndu-mi c l toria
printre gloriile stinse ale Karnakului. Aceste portaluri erau potrivite mai degrab pentru trecerea unor
gigan i decît a unor muritori pl pînzi. Se în l au deasupra mea ca pere ii unui abis. Preferin a egiptenilor
pentru dimensiunile exagerate ducea uneori la rezultate stupefiante, ca în cazul Marii Piramide de lîng
Cairo i al zidurilor de la intrare în umbra c rora m g seam acum. Aveau aproape 50 de picioare grosime, mai
mult decît ar fi fost nevoie pentru zidurile unei fort re e. Cu siguran , lumea exterioar i profan era
împiedicat s pîng reasc incintele sacre ale acestui templu, pe care anticii îl numeau cu mîndrie „tronul
lumii”. Dar vai! era un tron acum distrus, iar cînd am ie it în curtea din fa am g sit o gr mad de zid rie
distrus , i doar cîteva coloane r mase în picioare contrastau cu dezolarea general . Am înaintat încet în
aceast curte p trat , p ind pe p mîntul rugos i acoperit cu ierburi, unde cîndva se întindea un frumos
mozaic, pe o lungime de mai multe sute de picioare.
Dup ce am traversat aceast întindere, am ajuns la o intrare înalt , acoperit cu semireliefuri colorate
i deschizîndu-se între r m i ele unui alt pilon, din care nu mai r m sese decît o mas inform de pietre
r sturnate i arse de soare. Îns odinioar intrarea se în l a probabil la o sut de picioare deasupra solului.
Disp ruser cele apte trepte pe care constructorii le amplasaser în fa a intr rii, apte trepte simbolice
indicînd evolu ia omului de la lumea de jos a existen ei de zi cu zi pîn la cea mai înalt sfer a dezvolt rii
spirituale. Deoarece, ca mul i dintre antici, egiptenii cuno teau misterioasa interpretare numerologic ce
guverna întregul univers creat; ei tiau c ziua a aptea sau treapta a aptea aducea Odihna, lini tea suprem
atît pentru om, cît i pentru celelalte fiin e i lucruri ale crea iei. G sisem aceast reprezentare a
num rului apte în toate templele lor din ar , a c rui expresie ap ruse limpede i surprinz tor în marea
galerie a Marii Piramide. De aceea, într-un mod foarte potrivit, treptele – ast zi distruse de timp i de
oameni – fuseser amplasate chiar la intrarea vestibulului celui mai m re i mai impresionant monument din
Karnak, Marea Sal Hipostil a Templului lui Amon-Ra.
Am intrat, iar dinaintea ochilor mi s-a deschis perspectiva uluitoare a 16 rînduri compacte de coloane.
Razele soarelui se rev rsau asupra unei imagini unice în amintirea mea. Aproape fiecare dintre cele 130 de
coloane aflate în pozi ie vertical proiecta o umbr intens , orizontal , pe p mîntul nepavat. S ge ile din
piatr alb se în l au ca o armat de solda i uria i. Circumferin a lor era la fel de incredibil : în jur de 30
de picioare fiecare. Era colosal aceast grandioas scar arhitectural : pe o l ime de 300 de picioare, o
p dure imens de arbori din piatr – stilul egiptean!
Iar faraonul care construise cea mai mare parte din aceast sal era Seti, cel care a în l at i templul de
la Abydos, unde m bucurasem de o pace de nedescris. Aici e ti cople it de senza ia de for , de putere
transmis de epoca disp rut în care s-a realizat o asemenea lucrare. Seti nu a tr it – nu putea s tr iasc
– atît cît s - i vad terminat colosala crea ie, a a încît marele Ramses a preluat-o, transformînd rocile de
la Assuan în enorme coloane sculptate i suspendînd pe ele arhitrave decorate de 30 de tone, f r a folosi
ciment sau leg turi metalice pentru fixarea lor. Se dorea astfel s -i fie deschise spiritului perspective
largi, smulgîndu-l pe individ din cercul meschin al unor aspira ii limitate, inspirîndu-i ambi ii mari i
dorin e înalte, dîndu-i elan în realizarea unor scopuri generoase, sporindu-i energiile. Se dorea, într-un
cuvînt, s fie asemenea lui Ramses însu i, s imagineze i s înal e temple de dimensiuni extraordinare, dup
care s construiasc în jurul lor cet i-model îmbel ugate în care oamenii s poat tr i în lumina unor idei i
idealuri nobile.
Odinioar , acest loc sfînt de unde au î nit atîtea rug ciuni fusese acoperit i pavat; acum era deschis
spre profunzimile azurii ale cerului, în timp ce podeaua era o gr mad de p mînt, nisip, ierburi i pietre.
Atunci cînd vastul acoperi era la locul s u, interiorul s lii era probabil slab iluminat, avînd în vedere c
singura surs de lumin o constituiau ferestrele cu grilaj din piatr de deasupra aleii centrale. Dar imensul
acoperi se pr bu ise în mii de buc i, dintre care foarte pu ine mai erau întregi.
Chiar dac am încerca s nu-i critic m pe vechii arhitec i, totu i este evident c puternicele coloane
proeminente fuseser ridicate mult prea aproape unele de altele. O mai bun a ezare ar fi înlesnit
perspective mai mari, mai pu in întrerupte. Dar poate c anticilor le p sa mai mult de simbolismul lor decît
de perspective.
Fiecare coloan era sculptat din abunden i prev zut în vîrf cu un impozant boboc de floare sau cu un
potir în form de clopot. Suprafe ele frumos rotunjite ale coloanelor erau acoperite cu picturi în culori i
hieroglife, iar acelea i decora iuni se aflau i pe arhitrave i ziduri. Erau reprezentate evenimente ale
zeilor i regilor Egiptului, gravate sau pictate în culori ce- i p straser prospe imea. Am recunoscut
chipurile pictate i cartu ele alungite – regele Seti exprimîndu- i venera ia în prezen a zeului Toth sub
copacul sfînt din Heliopolis, împingîndu-i pe hiti i în fa a carului s u de înving tor, c utînd în îndep rtatul
Liban cedri înal i pentru catargele templelor sale, revenind apoi triumf tor în ara sa mult iubit . Mai erau
i multe alte personaje; unii erau pe jum tate goi, al ii îmbr ca i, îns to i aveau acea stranie expresie
concentrat , îndep rtat , caracteristic poporului egiptean. Pe zidul de la miaz zi, gravate pe o stel i
inserate în c r mid , hieroglife comemorau primul tratat oficial din istorie, încheiat între Ramses cel Mare,
„cel brav, fiul lui Seti I, marele conduc tor al Egiptului”, i regele hitit Khetasira, „fiul lui Meresar,
marea c petenie din Kheta”, dup cum îl nume te textul, care se încheie cu urm toarele cuvinte pl cute:
„bunul tratat de pace i de fraternitate, care stabile te între ei pacea pentru totdeauna”.
Am trecut într-o curte îngust , neacoperit , unde un obelisc solitar i puternic î i îndrepta degetul
piramidal spre cer i arunca pe p mînt o umbr purpurie. Purta cartu ul regal apar inînd lui Tutmes I, care îl
în l ase, i era acoperit de trei rînduri verticale de inscrip ii. „Horus cel mult iubit al adev rului, rege
al Egiptului de Sus i al celui de Jos, Amon. A închinat acest monument tat lui s u Amon-Ra, st pînul celor
dou inuturi, în l îndu-i dou obeliscuri, foarte mari, pe fa ada dubl ”, se putea citi într-un loc. Aceea i
mare adora ie a zeilor.
Mai departe, printre vestigiile r spîndite ale unei colonade se în l a un alt obelisc, mai mare i chiar
mai impresionant, ie ind din p mînt ca limba de foc a unui arpe i ridicîndu-se spre cer aproape o sut de
picioare – al doilea cel mai mare obelisc din lume aflat înc în picioare. Acest monolit de granit
trandafiriu str lucitor avea la baz o inscrip ie ce men iona cu mîndrie c vîrful fusese acoperit cu un aliaj
de aur i argint care îl f cea vizibil de la mari dep rt ri i c cioplirea i transportul granitului adus de
la Syene pentru acest obelisc i fratele s u geam n, acum disp rut, nu durase mai mult de apte luni. A fost
în l at de o femeie care, în anumite privin e, a fost o regin Elisabeta pentru Egipt, energica regin
Hatshepsut. Regina Hatshepsut se îmbr ca uneori b rb te te, iar conducerea sa a fost întotdeauna tipic
masculin ; aceast doamn cu nasul lung i maxilare puternice, care construia obeliscuri înalte i temple
impun toare, a organizat expedi ii de pionierat i a inut sceptrul faraonilor cu nu mai pu in autoritate; la
moartea so ului ei, a renun at la v l i la tot ce reprezenta acesta.
Iat superba dedica ie pe care a gravat-o cu caractere hieroglifice în partea inferioar a celor patru fe e
ale obeliscului:

St team în palat, m gîndeam la Creatorul meu, cînd inima m-a îndemnat s -i înal dou obeliscuri cu vîrfurile pîn la cer, în
nobila sal a coloanelor care se g se te între cei doi mari piloni ai lui Tutmes I.
Cînd vor vedea monumentul meu peste ani, s exclame: „Iat ce am f cut”. Da, s-a f cut la ordinele mele, acest munte
înve mîntat în aur. Conduc aceast ar precum fiul lui Isis; sînt puternic precum fiul lui Nu cînd soarele se odihne te în
Barca Dimine ii i r mîne în Barca Înser rii. Aceasta va exista pentru totdeauna, ca Steaua Nordului. Într-adev r, sînt dou
mari obeliscuri pe care Majestatea Mea le-a acoperit cu aur pentru Tat l meu Amon i din dragoste, pentru a-i sl vi numele
în veci, s se înal e de-a pururi în incinta templului! Sînt construite dintr-un bloc masiv de granit, f r îmbinare sau
fragmentare.

*
 M-am îndreptat spre marea poart ce ducea cîndva la Templul lui Mut, construit de al doilea dintre
Ptolemei, dar care acum d spre ni te cîmpuri m rginite de palmieri. Contururile elegante i fe ele sale
ornamentate mi-au re inut mult timp privirile. Deasupra lintoului, soarele înaripat, sculptat, avea,
potrivit vechii credin e, un rol protector, opunîndu-se p trunderii influen elor malefice.
M-am oprit într-o înc pere ro ie, dreptunghiular , pe al c rei zid era înscris numele lui Filip al
Macedoniei, a c rui moned , perfect conservat în p mîntul propice, o g sisem chiar în ajun, cam la zece mile
dep rtare de aici.
i mi-am continuam drumul printre cur ile în ruin i sanctuarele distruse de la Karnak; printre ziduri
cenu ii i f r acoperi uri, ornate cu reliefuri sculptate, printre altare de granit roz lipsite de statuile
divinit ilor lor, ocolind gr mezile de d rîm turi. Gînditor, am traversat un spa iu aproape gol, cu solul
unduitor, unde cîndva se în l a un edificiu care a fost distrus i îndep rtat, dup care am dat peste un
ansamblu de sfinc i mutila i i idoli cu cap de leoaic . Înaintam cu grij printre rugii în ep tori ce cre teau
din abunden în sala ruinat a lui Tutmes al III-lea; m-am oprit s meditez sub arhitrava joas a altarului
pe jum tate disp rut, la cap tul s lii. Ce regi str b tuser cu mîndrie acela i parcurs, înscriindu- i
victoriile pe coloane i pe ziduri, unde erau acum? Tutmes, Amenhotep, Seti, Ramses, Tutankhamon, Ptolemeu
– chipurile b rboase ale acestor b rba i, st pîni ai destinelor Egiptului în urm cu mii de ani, defilau în
procesiune pe dinaintea ochilor mei, risipindu-se apoi în aer. Are mîndria vreun rost, gîndeam eu, dac din
tot ce realiz m sau des vîr im oricum se va alege praful? Nu este mai bine s ne urm m drumul în aceast lume
lini ti i, cu umilin , amintindu-ne c tot ce avem se datoreaz bun voin ei unei puteri superioare?
Ziua era pe sfîr ite, îndreptîndu-se spre amurg asemenea unui arpe ademenit de îmblînzitor, cînd îmi
terminasem peregrin rile prin aceast cetate a templelor distruse.
A fost odat un rege din a XXII-a dinastie care a în l at un zid de chirpici de jur-împrejurul templelor
din Karnak, iar la terminarea lui, conturul m sura nu mai pu in de o mil i jum tate. Karnak era o saga din
piatr , epopeea unui efort impresionant i a unei distrugeri inevitabile, o glorie în ruine, dar nemuritoare!
M mai opream din drum, în timp ce minunatul i gr bitul apus, asemenea unui înger fermec tor, al c rui
nimb tremur tor î i rev rsa nuan ele de la auriu la ro u, a pus cap t acestei vizite. Imaginea vast a
ruinelor, cîmpurilor i de ertului, cu bog ia sa de culori, m cufunda într-un extaz profund.
Am revenit la Karnak zi de zi, l sînd timpul s se scurg , trecînd de la hoin real la cercetare,
îmbog indu-mi colec ia de amintiri de neuitat i fapte insolite. Farmecul Karnakului i se strecoar în
suflet, asemenea unei neguri ce se ridic deasupra apei, aproape imperceptibil, pîn cînd î i dai seama c te-
a înv luit cu totul. Cei lipsi i de o anumit fine e sau subtilitate a spiritului nu vor vedea în aceste
temple pe jum tate distruse decît un morman de c r mizi, pietre, praf i mortar. S rmanii de ei! S ne în l m
din contemplarea acestor ruine maiestuoase cu sufletele impresionate i pline de admira ie, con tientizînd
frumuse ea i demnitatea ce supravie uiesc i în condi iile tristei lor descompuneri.
Eram norocos s am întregul spa iu doar pentru mine, astfel încît m puteam deplasa f r s fiu tulburat sau
deranjat de al ii, într-o lini te absolut întrerupt , la intervale inegale, doar de bîzîitul somnoros al unor
albine sau de ciripitul pl cut al vr biilor. Deoarece era miezul verii, iar grupurile de turi ti transpira i
p r siser Luxorul i fugiser cam de mult vreme din fa a valului de c ldur torid , a roiurilor de insecte i a
altor forme de via ce apar în acest anotimp în Egiptul meridional. Mu te, în ari, scorpioni, erpi, ca s nu
mai men ionez i alte forme de via , reapar odat cu temperatura care îi anemiaz pe oameni, dar care pare s
revitalizeze vie uitoare i insecte resping toare. Îns în privin a cercet rilor, avantajele singur t ii erau
destul de mari, compensînd micile mizerii, deoarece c ldura nu p rea s -mi afecteze curiozitatea intelectual .
Am descoperit chiar c te po i împrieteni cu soarele; în parte, era doar o chestiune de atitudine mental . În
clipa cînd credeai c soarele avea s te r neasc sau s te mole easc , se deschideau c i prin care era
acceptat o asemenea ran . Credin a activ în resursele interioare le punea întotdeauna în mi care.
Pentru mine, avantajul singur t ii la Karnak era extraordinar. Am putut s m las prad lini tii sale,
beneficiind de acest lucru în cea mai mare m sur .
Aceste vremuri agitate nu ne încurajeaz s fim singuri; aceast epoc a tehnicii nu ne ajut s apreciem
lini tea. Totu i, cred c este necesar s ne reculegem pu in zi de zi, s dedic m cîteva clipe medita iei
lini tite, revigorîndu-ne astfel inima istovit i aducînd inspira ie spiritului surmenat. Via a actual seam n
uneori cu un cazan în fierbere, în care oamenii sînt atra i; cu fiecare zi care trece, ei î i pierd tot mai
mult din intimitate, comunicînd din ce în ce mai pu in cu ei în i i i mai mult cu cazanul.
Folosirea cu regularitate a medita iei produce din bel ug roade datorate unei evidente aprofund ri
spirituale, oferind fermitate în luarea unor decizii, curajul de a- i tr i via a independent de opinia
mul imii i stabilitate în vîltoarea agita iei epocii actuale.
Cel mai d un tor efect al vie ii moderne const în faptul c sl be te puterea gîndirii profunde; în iure ul
nebun al unui ora ca New Yorkul, nu te po i opri în loc, gîndindu-te c via a ta interioar a fost paralizat ;
tii doar un singur lucru – c te gr be ti. Or, natura nu se gr be te – i-au trebuit milioane de ani pentru a
modela acest personaj firav ce se gr be te pe Broadway – i poate foarte bine s a tepte s vin o vreme cînd,
ducînd o via mai calm i desf urînd o activitate mai lini tit , el va ie i din dezastrul i chinurile
autoimpuse i va descoperi izvorul adînc al gîndirii divine ce fusese îngropat sub suprafa a zgomotoas a
sinelui i anturajului s u.
Sim urile noastre fizice ne domin ; a sosit timpul s devenim st pînii sim urilor noastre. În corabia sacr
a sufletului nostru, str batem m ri pe care sim urile corporale nu îndr znesc s ne urmeze.
Putem în elege doctrinele prezic torilor, culegînd adev rurile enun ate în c r ile i spusele lor,
supunîndu-le deseori controlului vie ii meditative, nu doar confruntîndu-le cu via a activ a lumii de zi cu
zi.
 Capitolul XV

Nop ile petrecute în Karnak

Cele mai fascinante au fost vizitele f cute de mine la miezul nop ii i îndeosebi cea dintr-o noapte cu
lun plin . Nop ile egiptene înv luiau vechile temple într-o lumin misterioas , dezv luind exact ceea ce
trebuia dezv luit i ascunzînd restul într-o obscuritate care se potrivea foarte bine cu aceste temple.
Venisem noaptea la Karnak pe mai multe c i, toate la fel de fermec toare pentru mine. Coborîsem încet pe
Nil într-o ambarca iune cu o pînz uria , în b taia brizei; mersesem c lare, leg nat de pasul domol al unui
animal de povar ; urcasem pe vechiul drum într-o cotig mai mult sau mai pu in confortabil tras de un cal.
Dar în aceast noapte cu lun plin nu a fi putut g si o metod mai bun de a ajunge aici decît s parcurg pe
jos cele cîteva mile, a a cum f ceau b trînii preo i, chiar i în zilele celor mai fastuoase ritualuri din
vechiul Egipt. Lumina argintie f cea s sclipeasc praful alb, gros al drumului pe care mergeam. Din cînd în
cînd, lilieci coborau în picaj, apoi se în l au din nou cu iu eal , sco înd ipete ascu ite. În rest o lini te
monumental înv luise p mîntul, care nu a fost tulburat pîn am ajuns în satul Karnak, unde siluete în
ve minte închise la culoare – uneori inînd în mîn ni te felinare care se leg nau – au trecut pe lîng mine
în noapte, în timp ce prin ferestrele f r geamuri lic reau l mpi galbene. C lcam f r zgomot pe praful moale,
nisipos ce acoperea drumul; totu i, ace ti rani cu auzul fin p reau s tie, parc printr-un al aselea sim ,
c un str in le traversa satul în acea noapte, pentru c ie eau la por i, cîte unul, cîte doi, s m vad
trecînd sau îmi aruncau priviri ironice de la ferestre. Faptul era inexplicabil i, în lumea ireal creat de
luna plin , extrem de bizar. Umbletul oamenilor i-a stîrnit pe vreo doi cîini, care s-au apucat s latre nu
prea convin i, dar i-am lini tit – i pe ei, i pe mine – murmurînd un salut, f r s m opresc totu i. Îi
în elegeam bine pe ace ti oameni simpli i pl cu i, care abordau micile necazuri ale vie ii cu o filozofie
deta at , cu adev rat captivant : Maleesh! („Nu conteaz !”).
i iat c la cap tul drumului s-a ivit uria ul pilon argintiu al lui Ptolemeu, ca o santinel fantomatic
veghind asupra marelui templu, cu vîrful îndreptat spre cerul violet.
Dar nu era preg tit s m primeasc , deoarece intrarea era închis de un grilaj. L-am trezit pe paznic,
care, tres rind, a ie it alarmat din patul lui îngust; a început apoi s se frece somnoros la ochi în lumina
puternic a lanternei mele. Dup ce mi-a descuiat mica poart modern , i-am dat un ciubuc generos pentru c îi
deranjasem astfel odihna, a a c m-a l sat s intru i s m plimb pe-acolo singur. Am traversat curtea din fa
i m-am a ezat pentru cîteva minute în mijlocul blocurilor de gresie pr bu ite ce formau cîndva înaltul pilon
ce separa aceast curte de vasta sal hipostil . Acolo am meditat asupra m re iei dec zute a acestui monument
închinat lui Amon-Ra. Curînd, treceam printre coloanele impozante i ruinele maiestuoase ale s lii celei
mari. Lumina lunii p ta stîlpii ce se în l au lîng mine, proiectîndu-le pe podea umbrele întunecate, astfel
încît hieroglifele sculptate ap reau la un moment dat foarte luminoase, în relief, iar în clipa urm toare
disp reau în noapte. Am stins lanterna, folosind-o doar atunci cînd nu tiam sigur pe unde s-o iau, ca s nu
rivalizeze cu lumina pl cut a lunii, ce transforma întregul templu într-un peisaj de vis. Deodat , m-am
trezit fa în fa cu obeliscul reginei Hatshepsut: sem na cu un splendid ac de argint.
Iar în timp ce înaintam încet prin semiîntuneric spre sanctuarele acoperite situate în spatele
impresionantelor colonade ale s lii hipostile, am avut o vag senza ie c nu mai eram singur. Trecuser totu i
cel pu in cincisprezece secole de cînd credincio ii nu se mai îmbulzeau în aceste s li uria e i în jurul
altarelor mai modeste; zeii de piatr mutila i suportaser în t cere uitarea în care fuseser l sa i în tot
acest timp i nu auzisem ca cineva din Egiptul modern s fi fost acuzat c s-a întors la vechea credin . i
atunci de ce sim eam prezen a unor oameni vii în preajm , în acest templu erodat de trecerea timpului, unde
domnea o lini te mormîntal ? Am proiectat în jurul meu raza lanternei; aceasta a poposit rînd pe rînd pe
ruinele de piatr i pe podelele sparte, reînsufle ind pentru o clip imagini d ltuite i inscrip ii
hieroglifice, dar nu a dezv luit nici urm de form omeneasc .
Am plecat mai departe, vizitator solitar în toiul nop ii, dar nu puteam s scap de aceast impresie
obsedant . Noaptea aduce întotdeauna odat cu ea propriile spaime i î i spore te mereu temerile, oricît ar fi
de vagi, dar înv asem s accept i s iubesc aceste nop i blînde ale Egiptului, care m bîntuiau cu farmecul
lor supranatural. Aici aceste temple ruinate c p tau îns , în lumina palid i stranie, contururi aproape
sinistre i eram con tient c nelini tea era o reac ie la momentul i locul în care m aflam. De ce oare eram
a a de afectat?
Am luat-o pe vechiul drum pavat ce duce la ruinele dinspre nord i la micul templu încînt tor al lui Ptah.
Am traversat curtea micu cu coloane i, pe alt poart , am p truns în sanctuar. Un m nunchi str lucitor de
raze argintii lumina una dintre statuile cele mai ciudate din Karnak, cea a zei ei Sekhmet. Locuia singur în
aceast înc pere întunecat , o siluet feminin singuratic , cu cap de leoaic . Chipul s lbatic, amenin tor se
potrivea de minune cu rolul zei ei Sekhmet în mitologia egiptean , care a îns rcinat-o cu misiunea de a
pedepsi i a distruge omenirea. Ce teroare le va fi inspirat victimelor sale, care nu puteau a tepta de la ea
pic de mil !
M-am a ezat pe un soclu de granit i am privit dansul razelor argintii pe zidurile d r p nate. De undeva,
de departe, s-a auzit slab urletul unui acal pornit la vîn toare. Cum st team, lini tit i nemi cat, am sim it
din nou cum mi se strecoar în inim acea impresie misterioas a unei prezen e invizibile, amestecat cu teama
pe care o creeaz întotdeauna nesiguran a.
Oare fantomele acelor preo i cu chipuri mîndre i ale mul imilor de credincio i mai bîntuiau aceste locuri
str vechi, murmurîndu- i rug ciunile c tre Ptah, cel ce inea în mîn un sceptru simbolizînd puterea i
stabilitatea? Spiritele preo ilor i regilor disp ru i h l duiau oare pe deasupra vechilor lor domenii, ca
ni te umbre vii golite de substan ?
Mi-am amintit f r s vreau de curioasa poveste pe care mi-o spusese un prieten din Cairo, un func ionar
englez care lucra pentru guvernul egiptean. Cunoscuse un tîn r care avea leg turi cu aristocra ia i care
venise din Anglia pentru a petrece cîteva s pt mîni în Egipt ca simplu turist. Era un b iat vesel care nu se
interesa decît de aspectele materiale ale vie ii. Cînd a ajuns la Luxor, a venit într-o dup -amiaz la Karnak
i a fotografiat marea sal din templul lui Amon-Ra. Cînd a developat negativul i l-a imprimat pe hîrtie
fotografic , a avut surpriza s descopere imaginea unui preot egiptean înalt, rezemat cu spatele de una
dintre coloane, cu bra ele încruci ate pe piept.
Acest incident a f cut o impresie atît de puternic asupra tîn rului, încît acesta a devenit cu totul alt
om; din acel moment, el a început s studieze cu asiduitate aspectele care in de supranatural i spiritual.
Nu m puteam dezlipi de scaunul meu de piatr , dar st team cufundat în gînduri, punîndu-mi întreb ri i
f cînd specula ii, plin de nelini te, în compania t cut a acestor divinit i de piatr .
Astfel a trecut o jum tate de or , apoi probabil c am intrat într-un fel de reverie.
P rea c îmi cade un v l de pe ochi, aten ia concentrîndu-mi-se asupra unui punct situat la mijlocul
distan ei dintre sprîncene, dup care m-a înv luit o lumin nep mîntean .
În aceast lumin am v zut un b rbat cu pielea ar mie, care st tea în picioare al turi de mine. Iar cînd m-
am uitat la el, i-a întors fa a spre mine.
ocul m-a f cut s m cutremur.
C ci acest personaj eram chiar eu.
Avea exact chipul meu de ast zi, dar era îmbr cat ca în Egiptul antic. Nu era nici prin , nici vreun
individ oarecare, ci un preot cu un anumit rang. Am tiut asta imediat, dup acoper mîntul capului i dup
roba pe care o purta.
Imediat, în jurul lui i în spate s-a f cut lumin – pîn cînd am putut distinge o scen animat în jurul
unui altar. Atunci, personajul din viziunea mea s-a îndreptat încet spre acest altar; cînd a ajuns la el, a
început s se roage i s-a rugat… s-a rugat… s-a rugat…
Cînd mergea, mergeam i eu cu el, iar cînd se ruga, m rugam i eu cu el – nu ca un tovar , ci ca i cum
eram el însu i . Eram în acela i timp spectator i actor în aceast viziune paradoxal . Am constatat c avea o
mare suferin , c era îndurerat de situa ia rii sale, întristat de dec derea ce cuprindea b trînul Egipt. Mai
presus de orice, suferea deoarece religia sa înc puse pe mîinile unor r uvoitori. F r încetare, în
rug ciunile sale, îi implora pe vechii zei s salveze adev rul pentru poporul s u. Dar, la sfîr itul rugilor
sale fierbin i, sim ea c are o piatr pe inim , fiindc n-a primit nici un r spuns i a în eles c soarta
Egiptului era pecetluit . S-a îndep rtat cu un aer ab tut, nesfîr it de trist.
Lumina s-a topit din nou în întuneric; preotul a disp rut, la fel i altarul. Am r mas din nou singur,
meditînd lîng templul lui Ptah. i sufletul îmi era nesfîr it de trist.
Era oare doar un vis sugerat de cadrul unde m g seam?
Era oare doar n lucirea sc pat de sub control a unui spirit meditativ? Era apari ia unei idei latente
n scut din interesul meu pentru trecut?
Era oare viziunea clarv z toare a unui preot-spirit care chiar fusese acolo?
Sau era reminiscen a îndep rtat a unei alte vie i pe care o tr isem în Egipt?
Pentru mine, tiind ce vîrtej de sentimente tr isem în timpul acestei viziuni i dup aceea, nu era posibil
decît un singur r spuns.
Un în elept nu se gr be te s trag concluzii, fiindc Adev rul e un miraj, o femeie care, spune un scriitor
din Antichitate, tr ie te în str fundul unei fîntîni extrem de adînci.
Cu toate acestea, am acceptat – trebuia s accept – un r spuns afirmativ la ultima întrebare.
Einstein a r sturnat concep iile conservatoare asupra timpului care prevalau în trecut. A demonstrat
matematic c o persoan capabil s vad lucrurile în patru dimensiuni ar percepe trecutul i viitorul cu totul
altfel decît un om obi nuit. Aceasta ne poate ajuta s în elegem c natura p streaz o amintire perfect a
trecutului, în care se perpetueaz imaginile din secolele trecute. Puteam în elege foarte bine cum, în aceste
momente sensibile de medita ie, omul, într-un mod involuntar i misterios, reu e te s ia contact cu aceast
amintire.
 *

În alt noapte, la ora 11, mergeam cu ma ina s m întîlnesc cu cineva în s tucul Naga Tahtani, pu in mai
încolo de Karnak. Dup ce am trecut de Luxor i Karnak, am mers un timp pe un drum de-a lungul Nilului, apoi
am cotit în unghi drept i am mai mers vreo dou zeci de minute.
Într-o pia ce marca centrul satului, nisipoas , nepavat , am g sit peste 200 de b rba i ghemui i în praf.
Nici m car o femeie nu era de fa . Ace ti b rba i purtau ve minte lungi, ar be ti i turbane albe; p reau ni te
oameni foarte simpli, primitivi.
Pe o verand înalt de lut spoit cu var edeau patru oameni de vaz , patru b trîni de rang înalt, cu o
mentalitate superioar ; judecînd dup fe e i îmbr c minte, erau eici; robele lor largi de m tase le d deau un
aspect foarte pitoresc. To i erau în vîrst , aveau p rul c runt. Eroul de roman ieftin, tîn rul eic chipe al
de ertului ce r pe te frumoase domni oare englezoaice, poate fi întîlnit pesemne în Anglia, dar cu siguran
nic ieri în Egipt.
eicul Abu Shrump, singurul b rbat pe care îl cuno team din toat adunarea, era unul dintre cei patru. Mi-a
urat un cordial bun venit i m-a prezentat c peteniei Karnakului i unui alt eic, care i-au dus mîna la
frunte i la inim , politico i, apoi c peteniei satului i al regiunii, eicul Mekki Gahba; lui îi apar inea
casa pe a c rei verand st team cu to ii. A insistat, evident, s m serveasc cu o cafea, pe care, din
fericire, am putut-o înlocui cu ceai f r lapte.
M-am a ezat pe una dintre pernele puse pe jos, al turi de prietenul meu, eicul Abu Shrump, care locuia în
satul Kourna, pe cel lalt mal al Nilului, i care era sfîntul cel mai faimos i mai respectat din regiunea
Luxor, pe o raz de dou zeci de mile.
De i se spunea c are putere asupra duhurilor i face talismane puternice, era un pios adept al
Profetului, respectat pentru c fusese în pelerinaj la Mecca. Purta pe cap un turban verde, simplu. Musta a
stufoas , perciunii i barba scurt îi albiser . Fa a lui foarte oache avea o expresie pl cut , dar grav ,
amabil , dar demn . Avea ni te ochi foarte mari, profunzi. O hain lung , larg , de stof groas , maronie îi
ajungea pîn la glezne. Pe un deget de la mîna dreapt avea un inel imens de argint împodobit cu o inscrip ie
în arab .
Fusesem invitat s asist la aceast reuniune de primarul (omdeh ) Luxorului, care insistase s accept. Ne
întîlniser m pe strad , într-o dup -amiaz sufocant ; primarul îmi adresase salutul arab „S ave i o zi
fericit !”, în clipa cînd eicul Abu Shrump coborîse de pe m g ru ul s u pe spinarea c ruia era un valtrap
minunat; î i respecta promisiunea de a-mi face o vizit ca s bem un ceai împreun . Dup cîteva zile, primarul
îmi transmitea o invita ie, din partea eicului i a sa, de a participa la o adunare a dervi ilor din regiunea
Karnak-Luxor.
 Figura 4. Talismanul arab al eicului Abu Shrump

M dusesem deci la aceast ciudat întrunire. Eram singurul european prezent i m str duiam s uit c
hainele mele croite la Londra nu puteau trece neobservate.
Primarul a explicat c era vorba despre prima adunare din aceast regiune dup mul i ani, în timp ce eicul
Abu Shrump a subliniat c o asemenea reuniune a dervi ilor era întotdeauna stabilit în func ie de anumite
faze ale lunii, inîndu-se întotdeauna într-o noapte cu lun nou sau cu lun plin , momente considerate
deosebit de sfinte.
A ad ugat: „Nu va fi o reuniune zgomotoas . Sîntem cu to ii oameni pa nici, aduna i din dragoste pentru
Allah”.
Am privit în jur. Un catarg înalt fusese înfipt în mijlocul pie ei; în partea de sus flutura un steag
trandafiriu, brodat cu litere arabe. De jur împrejur, se grupau rînduri-rînduri de beduini i s teni
ghemui i, formînd un cerc perfect. Pe un cîmp din apropiere trecusem pe lîng tot felul de animale priponite,
care apar ineau celor mai boga i dintre ace ti oameni; mi s-a spus c unii veniser c lare din sate aflate la o
dep rtare de pîn la dou zeci de mile. De altfel, nu erau admi i decît cei care fuseser invita i personal.
Scena de sub cerul albastru înstelat al Africii era fermec toare. Peste 200 de capete cu turbane albe,
dispuse într-un cerc mare, se unduiau în fa a ochilor mei. Erau acolo atît b trîni cu p rul alb, cît i
b ie andri. Pe dou dintre laturile pie ei, palmieri stufo i, al c ror frunzi era mîngîiat de briza nocturn ,
proiectau ici-colo umbre negre; pe celelalte laturi se în l au cîteva cl diri cubice înconjurate de o mul ime
de plante ag toare tropicale. Dincolo de acestea domnea întunericul, acoperind cîmpurile, colinele, Nilul i
de ertul. Lumina lunii i a stelelor era completat de o singur lamp , puternic , suspendat pe verand ,
deasupra capetelor noastre.
 La miezul nop ii, unul dintre dervi i s-a ridicat i a incantat, cu o voce clar i melodioas , un verset
din Coran. De-abia terminase, c a i izvorît drept r spuns din 200 de gîtlejuri fraza cîntat prelung: „Nu
exist alt Dumnezeu decît Allah”.
Un b iat, ce nu p rea s aib mai mult de 6 ani, de i în Orient aceast vîrst însemna mult mai mult
maturitate decît în Europa, a venit în mijlocul oamenilor, s-a oprit lîng catargul steagului i, din
memorie, cît îl inea vocea sa cristalin , a intonat alte versete din Coran. Dup el a venit un b trîn cu
barb , care a trecut încet de-a lungul fiec rui rînd de oameni a eza i pe jos, ducînd în mîini un vas de alam
cu t ciuni încin i peste care aruncase ni te t mîie. Norii de fum traversau pia a i ajungeau pe veranda
noastr .
Apoi trei b rba i au stat fa în fa în jurul catargului steagului i au început s cînte un lung imn
religios, care a durat vreo 15-20 de minute. Sim eai în tonul solemn al vocilor intensa fervoare pioas din
sufletul lor. Dup aceea, s-au a ezat, iar un al patrulea s-a ridicat s cînte. Alesese o melodie preferat a
dervi ilor, care se în l a de pe buzele sale cu o pasiune aproape melancolic . Versurile arabe, foarte
poetice, exprimau acea a teptare înfrigurat a lui Allah pe care se presupune c o tr ie te adev ratul dervi .
La final, cuvintele se transformaser în strig te tînguitoare smulse parc din inim ; strig te care invoc
prezen a con tient a lui Allah, creatorul.

Unirea îmi pare atît de îndep rtat ,

Nicicînd preaiubitul nu-mi va întîlni privirile?
Vai! Dac absen a Ta
Nu m-ar face s l crimez, n-a suspina.

În tristele nop i sînt pustiit,

Absen a m face s -mi pierd speran a,
Lacrimile-mi cad ca perlele,
Iar inima îmi arde.
Cu ce pot compara aceast stare?
Mai c nu cunosc leac,
Vai! Dac absen a Ta
Nu m-ar face s l crimez, n-a suspina.

O, Cel Dintîi, unic, Etern!

Arat -mi totu i bun voin .
Robul t u, Ahmad El-Bakri,
N-are alt st pîn decît pe tine.
Prin m re ia Profetului nostru!
Nu-i t g dui dorin a.
Vai! Dac absen a Ta
Nu m-ar face s l crimez, n-a suspina.

Cînd s-a a ezat, am constatat c majoritatea celorlal i erau vizibil emo iona i de dorin a arz toare ce
constituia tema cîntecului, dar eicii de lîng mine r mîneau impasibili, imperturbabili.
Apoi toat lumea s-a ridicat în picioare, iar primii trei cînt re i i b iatul au trecut, foarte încet,
printre rîndurile de oameni a eza i în cerc. Întorceau capul la unison, cînd în jos, cînd la dreapta, cînd la
stînga, repetînd îndelung: „Allah-Allah-ah-ah!” de nenum rate ori. Transformau acest cuvînt într-o melodie
blînd i melancolic . Trupurile lor se leg nau într-un ritm monoton, dar constant. Cei 200 de b rba i au r mas
t cu i, observînd i ascultînd de peste jum tate de or , în vreme ce dervi ii se roteau printre ei într-un ritm
perfect, f r gre . Cînd, în cele din urm , s-au oprit, publicul r bd tor s-a a ezat din nou în praf. Era clar
c tuturor le pl cea spectacolul.
A urmat o pauz în care to i cei prezen i au fost servi i cu cîte o ce cu de cafea, în timp ce primarul se
îngrijea s comande pentru mine p h rele cu kerkadi parfumat, o infuzie fierbinte de flori ale unei plante
care cre te în Sudan, cu un gust pu in mai acru decît al ceaiului.
eicul Abu Shrump n-a încercat deloc s -mi explice semnifica ia acelei ceremonii nocturne. Abia dac ne-am
privit din cînd în cînd; tia c putea s conteze pe în elegerea mea, iar eu tiam ce fericire sim ea la
invocarea nocturn a prezen ei lui Allah. Mi-a trecut prin minte c în Europa i America, în multe locuri din
marile ora e, mii de alte grupuri de oameni ascultau la aceea i or cîntece, muzic jazz. Dar ascultau o
muzic f r Dumnezeu; se amuzau, e adev rat, se distrau, i totu i…
I-am spus b trînului eic la ce m gîndeam, iar drept r spuns, el a citat un verset din Coran:

Acestea sînt dovezi limpezi de la Domnul vostru, ocîrmuire i îndurare pentru un neam de oameni care cred.
 Pomene te-l pe Domnul t u în sufletul t u, cu umilin i fric , f r a o rosti cu glas tare, atît diminea a,
cît i seara, i nu fi dintre cei nep s tori! Va r spunde numai acelora care ciulesc urechea.

Ne aflam acolo, în acel cerc de lumin galben , înconjura i de întuneric, încercînd s ne deschidem inimile
spre adorarea Puterii Supreme. Pe cel ce nu are nume îl numeam Allah; dar cine oare, dac ar reu i s se
topeasc în aceast blînd adora ie, ar putea cinstit s îl cuprind în limitele vreunui nume?
F r nici un cuvînt, mi-am ridicat ochii spre cer. Planetele str lucitoare, suspendate în imensitatea
acelui cer senin, îmi atr geau privirea. Fiecare avea frumuse ea subtil , intangibil a unui mare poem;
fiecare îmi amintea într-un mod tulbur tor c eram doar un trec tor pe fa a acestui p mînt, el însu i înv luit
în mister, ca i noaptea.
Mi-am coborît din nou privirea. Setea de Dumnezeu se citea pe fiecare dintre chipurile acelea grave care
m înconjurau.
Înc o dat , dervi ii au început s cînte domol: „Nu exist alt divinitate în afar de Allah!”,
înclinîndu- i de dou ori atît capul, cît i corpul de fiecare dat cînd repetau aceast fraz . Dup un sfert
de or , ritmul cîntecului i al mi c rilor s-a accelerat, în timp ce tonul vocilor devenea mai profund. Ceea
ce fusese la început un cîntec m surat s-a transformat în cele din urm într-o serie de strig te ascu ite i
exclama ii puternice. Pe m sur ce trecea timpul, dervi ii se înfierbîntau din ce în ce mai tare, iar
cuvintele lor sem nau cu ni te exclama ii r gu ite, pe care le scoteau în vreme ce î i leg nau capetele la
unison cu vocile, cu mîinile încruci ate pe piept i unduindu- i corpurile. Totu i, în nici un moment i în
nici un fel nu i-au justificat denumirea de „dervi i url tori”. Fervoarea extatic , oricît de departe ar fi
ajuns, nu a fost nici o clip i în nici un fel ofensatoare i a încetat brusc dup ce se intensificase i se
accelerase în acel crescendo frenetic.
Atunci s-a f cut o lini te mormîntal , divin , extrem de impresionant prin contrast cu sunetele puternice
care o precedaser . Apoi s-au oprit.
S-au servit din nou cafea i ceai, iar restul întrunirii a continuat mai pa nic. Dervi ii cîntau cu voci
domoale, uneori publicul inînd isonul – 200 de gîtlejuri ce repetau din cînd în cînd numele lui Allah –,
iar cîntecul se în l a spre cer ca o ofrand melodioas i vibrant .
Atunci cînd, dup mult timp, primele raze ale zorilor eliberatori au ajuns pîn la cercul nostru, dervi ii
au amu it. A avut loc o medita ie final – „despre Allah i întru Allah” – la care a participat toat
adunarea, apoi oamenii au rupt rîndurile în lumina trandafirie a zorilor ce se r spîndea în m nunchiuri
sub iri de raze pe cer.
Peste vreo dou zile l-am avut ca oaspete pe eicul Abu Shrump, la un ceai. A adus un p tr el de hîrtie
care fusese îndoit i împ turit astfel încît s formeze un pache el. Mi-a spus c era un talisman con inînd
versete din Coran combinate cu anumite simboluri i descîntece magice. A ad ugat c aceast hîrtie fusese
preg tit , împreun cu altele, în timpul reuniunii dervi ilor, cu cîteva seri în urm , unde primise pecetea
sau influen a magnetic a for elor superioare evocate atunci. Iar numele meu (în arab ) era scris i el acolo.
Trebuia s port asupra mea, în buzunar, aceast „hîrtie magic ”, cum o numea b trînul eic, ori de cîte ori
doream s întreprind ceva cu succes i pretutindeni unde m puteam teme de prezen a unor for e ostile.
M-a avertizat totu i, cu toat sinceritatea, de i nu lipsit de o oarecare naivitate, c nu va trebui s am
asupr -mi talismanul dac se va întîmpla s intru în rela ii intime cu vreo femeie, c ci atunci acesta î i va
pierde temporar o parte din putere.
De i nu cerusem acest dar neobi nuit, l-am acceptat ca pe un lucru foarte firesc, sperînd c totul va fi
bine.
Abu Shrump locuia la Kourna, satul cel mai apropiat de valea pustie i p r sit numit Valea Regilor. Fiind
persoana cea mai important de acolo, primise atîtea vizite ale domnului Howard Carter în numero ii ani pe
care acesta i-a consacrat s p turilor arheologice din zon , încît cei doi deveniser buni prieteni.
Pentru a-mi demonstra eficacitatea celei de-a doua puteri a „hîrtiei magice”, eicul mi-a spus c
mormintele dezgropate fuseser adesea bîntuite de duhuri teribile, cît se poate de malefice, închise acolo
din vremuri imemoriale, i c el, Abu Shrump, î i extinsese în mod deliberat puterea protectoare asupra
prietenului s u Howard Carter, pentru a-l pune la ad post de aceste duhuri ostile. Faptul c o serie atît de
lung de decese sau de dezastre îi urm rise pas cu pas pe ceilal i membri ai expedi iei arheologice legate de
descoperirea mormîntului lui Tutankamon, dar îl ocolise pe domnul Howard Carter m-a impresionat.
Printre alte activit i ale eicului Abu Shrump se num ra i practica vindec rii. Într-o zi am fost martor
la o demonstra ie. Un b rbat ce suferea de dureri reumatismale la coapsa stîng a venit s -l caute. Abu Shrump
a fric ionat înceti or acest membru timp de un minut, apoi a spus o rug ciune din Coran, ceea ce i-a mai luat
un minut sau dou , dup care i-a spus pacientului c durerea va disp rea curînd. Am urm rit evolu ia acestui
caz i am aflat c a existat cu siguran o diminuare a durerii, dar mi-a fost dificil s stabilesc dac acest
rezultat a fost temporar sau permanent.
eicul mi-a spus c înv ase de la bunicul s u secretele autentice ale artei dervi ilor i c aceste secrete
se transmiseser din genera ie în genera ie înc din epoca în care tr ise Mahomed însu i. „Binecuvîntat fie
numele lui!”, a ad ugat cu respect b trînul.
 Capitolul XVI

Împreun cu cel mai faimos

îmblînzitor de erpi din Egipt

Ex Oriente lux! („Lumina vine de la r s rit!”) Cercet rile insistente ale unor savan i str luci i i
fascinantele descoperiri ale c l torilor curio i s-au combinat pentru a confirma din plin adev rul acestei
formule. Noi, occidentalii, sim im o mîndrie îndrept it de a fi „reînnoit fa a” acestei lumi, dar sîntem
uneori pu in stînjeni i cînd auzim vorbindu-se despre un fachir pe jum tate dezbr cat care a f cut un lucru pe
care n-am putea nici s îl egal m, nici s îl în elegem. Acest lucru se întîmpl destul de des ca s ne
reaminteasc faptul c în rile situate de o parte i de alta a Canalului Suez exist vechi secrete i o
în elepciune milenar , iar locuitorii acestor ri pline de culoare nu sînt cu to ii ni te p gîni pro ti i
limita i, a a cum î i închipuie unii dintre noi.
Ajung s m gîndesc la asta atunci cînd îmi amintesc de aventurile prin care am trecut împreun cu eicul
Moussa, acest veritabil suveran al imperiului erpilor. Întîlnisem mul i îmblînzitori de erpi în diverse
regiuni ale Orientului, a a cum mai pot fi v zu i i ast zi, dar unii membri ai tagmei lor m ini iaser în
iretlicurile i artificiile dezam gitoare ale artei lor; de aceea, cu cîteva excep ii, nu-i mai respectam.
Cînd tii c folosesc reptile inofensive, c rora li s-au scos col ii, nu îi mai prive ti cu aceea i uimire ca
spectatorii lor, fie ei indigeni, fie europeni.
Dar eicul Moussa nu era dintre ace tia. Se f lea c este un adev rat magician – în sensul vechi al
acestui cuvînt de care se abuzeaz ast zi – i c st pîne te, în numele Profetului, orice fel de erpi
folosindu-se doar de o putere magic str veche. Întotdeauna faptele i-au confirmat vorbele.
Care occidental poate s se duc în de ert i s scormoneasc prin nisip i printre pietricele c utînd un
arpe, pe care apoi s -l ia în mîn a a cum ai lua un baston? Care occidental, mu cat de o cobr pe care tocmai
a capturat-o, poate privi surîzînd cum îi curge sîngele din bra ? Care occidental poate s intre într-o cas
i s descopere orice reptil pe care pîn atunci nu a tiut nimeni unde se afl , ce s-ar putea ascunde într-o
gaur , într-un cotlon sau într-o mobil ?
L-am v zut pe eicul Moussa f cînd toate aceste lucruri, precum i altele, exercitîndu- i astfel domina ia
subtil asupra celor mai subtile vie uitoare. Cu tot avansul nostru prodigios în domeniul cunoa terii
tiin ifice, nu putem sau nu îndr znim s încerc m lucrurile pe care acest oriental le f cea f r nici o
problem .
În India v zusem un îmblînzitor de erpi care a intrat într-un sat, avînd pe um r doi s cule i. Le-a ar tat
locuitorilor c în unul erau cî iva obolani, iar în cel lalt ni te erpi venino i. A b gat mîna în al doilea
sac, a scos doi erpi i i-a l sat s -l mu te de mai multe ori de bra i de gît. Apoi a luat un obolan i l-a
pus pe p mînt. Acesta, confuz pentru o clip , s-a uitat în jur, iar în momentul acela erpii l-au atacat i l-
au mu cat de cap. Dup un minut, bietul obolan z cea mort, ucis de veninul din col ii acestor reptile.
Numele eicului Moussa era varianta arab a numelui Moise. Era o coinciden curioas c purta acela i nume
ca marele patriarh care a uimit pe faraon i curtea sa apucînd un arpe de coad i transformîndu-l în toiag
– în m sura în care acest episod din cartea Ie irii poate fi luat în sens literal.
Moussa locuia în micul ora Luxor. L-am g sit la fel de u or cum î i g sea el cobrele i viperele. Pentru c
nu este doar îmblînzitorul de erpi cel mai cunoscut din toat regiunea; dat fiind c Luxorul e o destina ie
favorit pentru turi ti, se poate spune c el este i cel mai cunoscut din lume, c ci excursioni tii,
întorcîndu-se acas , îi r spîndesc faima în toate cele patru z ri.
Nu era genul de îmblînzitor de erpi care se înconjoar de un mic grup de curio i pe o strad plin de
praf, iar apoi, cîntînd la fluier, face s danseze o cobr lipsit de col i. De aceea, sute de turi ti au
vizitat Luxorul f r s afle de existen a lui Moussa, dar mul i dintre cei ce reveneau în fiecare sezon i
ajungeau s cunoasc or elul i pe locuitorii s i îl întîlneau mai devreme sau mai tîrziu pe omul nostru.
De fapt, Moussa avea ocupa ia de vîn tor de erpi neoficial pentru popula ia Luxorului; putea fi comparat
cu acei angaja i la serviciile de deratizare care au sarcina de a prinde obolanii în unele localit i
europene. Oricînd se b nuia c ar fi un arpe în vreo gospod rie din Luxor sau era v zut unul într-o gr din
sau înc pere, gospodarul alerga într-un suflet s îl cheme pe eicul Moussa; acesta descoperea f r gre locul
unde se ascundea reptila – într-o cr p tur în perete, printre grinzile acoperi ului sau într-o gaur din
gr din –, apoi îi poruncea s ias la iveal . De obicei, animalul se supunea. Altfel, eicul b ga mîna în
ascunzi ul suspect i apuca reptila de gît. Dup aceea, punea arpele într-un co rotund i îl lua cu sine.
Cînd un ran vedea prea des erpi pe cîmpul unde p teau vitele sale, trimitea dup Moussa, care elimina
pericolul. De asemenea, înainte de a- i redeschide hotelurile pentru turi ti, în noiembrie sau decembrie, cei
cî iva hotelieri din Luxor îl rugau pe Moussa s cerceteze minu ios toate apartamentele; aceast inspec ie se
transforma uneori într-o vîn toare de erpi palpitant , fiindc nic ieri nu le place mai mult erpilor decît în
cl dirile nelocuite. Cînd Moussa ie ea din hoteluri, puteai fi sigur c nu l sase în urm nici un arpe, atît
de eficient era în munca sa.
Prima dat cînd m-am aflat fa -n fa cu eicul Moussa el Hawi, afar se strînsese un grup de vreo
patruzeci de persoane, în timp ce el bea ceaiul i gusta din fructele pe care i le-am oferit. Ei îl
remarcaser venind încet pe strad , cu co ul rotund i cu bastonul lui, accesoriile ocupa iei sale, i
presupuseser pe bun dreptate c era pe punctul de a intra în ac iune. În c ldura cople itoare din miezul
verii ce se ab tuse asupra ora ului, mul imea de gur -casc , mirosind c ar putea urma ceva interesant, care s
rup monotonia cvasiletargiei lor, o luase pe urmele lui Moussa, pe str du ele pline de praf ce duceau la
apartamentul meu. R m seser în fa a u ii, a teptînd r bd tori ca acesta s ias din cas .
M-am uitat la personajul a ezat pe scaunul de trestie. Era mic de statur . Purta un turban plat, de pînz
alb , înf urat de mai multe ori. La piept i se vedea o parte din c ma a alb , sub o rob lung , grea, de
culoare maro-închis, dintr-o stof aspr , din p r de capr ; era genul de ve mînt pe care beduinii arabi îl
poart pe deasupra altuia, alb i larg.
Îi d deam cam 48 de ani, de i avea riduri pe fa i mai ales pe frunte. Prima oar mi-au s rit în ochi
barba neras de o s pt mîn , musta a neîngrijit i nasul borc nat; dar ochii cu pleoape grele, cam l crimo i, nu
m impresionaser în mod special. Expresia gurii era blînd i pl cut . M aflam cu siguran în prezen a unui om
simplu, f r preten ii intelectuale, cu gusturi simple, oricît de priceput era în meseria lui.
Dou inele mari de argint îi împodobeau mîna dreapt , iar alte dou mîna stîng . Dup inscrip iile gravate
pe acestea, am în eles c purta trei dintre ele deoarece credea c au o misterioas putere ocrotitoare. Al
patrulea era un inel-pecete, gravat cu numele s u i cu o formul care exprima încrederea în Allah. tiam c ,
întrucît Mahomed dezaproba podoabele de aur, adep ii s i pio i preferau adesea s poarte inele de argint,
chiar dac î i permiteau s cumpere unele de aur.
Dup ceai, ne-am apucat de treab . Moussa s-a oferit s prind un arpe în orice loc pe care l-a fi ales,
ca s nu se poat spune c îl ascunsese dinainte într-un loc gata preg tit. A ad ugat c nu îi p sa unde îl
duceam s vîneze.
Am ales o gr din mare, apar inînd de o cas veche cu multe ascunzi uri, care era nelocuit de doisprezece
ani sau mai mult din cauza unei dispute între rude legate de mo tenirea acestei propriet i. De la moartea
proprietarului, casa nu mai fusese locuit , în vreme ce numero ii aspiran i la succesiune pl teau avoca i i
î i petreceau timpul prin tribunale pentru a ob ine ceea ce probabil nu erau îndrept i i s revendice. Între
timp, ho ii furaser tot mobilierul, acoperi ul i parchetul fuseser dezmembrate, iar pere ii deteriora i i
cr pa i abia mai st teau în picioare, iar cînd disputa avea s ia sfîr it, era foarte posibil s nu mai existe
nici o cas . În orice caz, tiam c locul se transformase de mult vreme într-un ad post – ce-i drept,
nemobilat – pentru erpi, scorpioni, obolani i alte vie uitoare mai pu in gîlcevitoare decît oamenii.
Gr dina, care se întindea spre Nil, se s lb ticise; era atît de p r ginit , încît atr gea probabil to i erpii
din Luxor. Moussa a p rut foarte mul umit de alegerea mea, a a c ne-am îndreptat cu to ii spre scena
demonstra iei sale. Cei vreo patruzeci de gur -casc erau atît de incita i de ceea ce avea s urmeze, încît,
în ciuda c ldurii toropitoare, au scos în vreo dou rînduri echivalentul în arab al exclama iei: „Ura pentru
eicul Moussa!”.

Cînd am ajuns în gr din , Moussa a insistat s îmi îndep rteze orice urm de îndoial pe care a fi putut-o
avea – de i nu mai era vorba despre a a ceva, c ci sim eam c nu e el omul care s umble cu tertipuri –, a a
c i-a scos roba maro-închis i pe cealalt , alb , pe care o purta pe dedesubt, r mînînd doar în c ma i
sandale. Voia s dovedeasc , prin aceast demonstra ie nea teptat , c nu ascundea nici un arpe în faldurile
robelor sale sau încol cit în jurul picioarelor! L-am asigurat imediat c m-a convins i s-a îmbr cat la loc.
Moussa a înaintat încet într-o por iune a gr dinii plin de d rîm turi; în mîna dreapt avea o nuielu de
palmier lung de trei picioare. S-a oprit brusc i a lovit pietrele u or de cîteva ori. În acela i timp, a
plesc it din limb i a început s recite f r întrerupere, cu voce strident , anumite fraze din Coran,
amestecate cu incanta ii i invoca ii magice pe care le adresa unui scorpion pentru a-l atrage afar .
„Este un scorpion sub aceast piatr ”, spuse el, ar tînd o bucat de roc zgrun uroas . „L-am mirosit!”
Nu i-a f cut apari ia nici un scorpion, a a c Moussa i-a reluat apelurile i invoca iile, de data aceasta
mai tare i pe un ton mai ferm. Eforturile i-au fost încununate de succes, c ci un scorpion mare a r spuns
chem rii sale, ie ind imediat de sub piatr , dup care s-a oprit în loc. Moussa s-a aplecat i l-a luat cu
mîinile goale. S-a apropiat de mine i l-a ridicat, ca s -l pot examina cu aten ie. Era verde-g lbui i avea
cam trei inchi lungime. Acul – aceast arm periculoas , de i foarte mic , de la extremitatea cozii – era
intact. În glanda galben care se termin cu acest ac era poate suficient venin pentru a-i cauza unui om o
moarte foarte dureroas . Or, de i temutul ac era ridicat amenin tor, scorpionul nu l-a înfipt nici m car o
dat în carnea lui Moussa.
 „Sînte i mul umit?”, întreb acesta. „Vede i, e foarte mare, dar nu m în eap . Nici un scorpion n-are voie
s m în epe, fiindc le-am interzis!”
L-a a ezat pe dosul mîinii stîngi.
Gîngania veninoas i-a mi cat de mai multe ori acul, în virtutea unui instinct natural, pentru a-l ataca
pe Moussa, dar de fiecare dat s-a oprit brusc cînd vîrful se g sea la un sfert de inch de pielea celui care
îl capturase.
Apoi, pentru a demonstra din nou puterea pe care o avea asupra scorpionului, Moussa l-a pus pe p mînt.
Acesta a încercat s se ca re peste d rîm turi, de parc voia s scape, cînd deodat eicul i-a poruncit s se
opreasc . i s-a oprit!
L-a luat în mîn i s-a dus c tre co ul de r chit . Era un co mare, rotund, sem nînd cu o c limar enorm .
Moussa a ridicat capacul care îl închidea perfect, a pus scorpionul în untru i a pus din nou capacul.
Am pornit în c utarea unui vînat mai serios. Moussa m asigura c putea detecta culcu ul unui arpe doar cu
ajutorul mirosului, explica ie care nu mi s-a p rut foarte conving toare. Totu i, s-a oprit din nou într-o
zon a gr dinii mai apropiat de Nil, a rostit o comand scurt i a lovit cu nuielu a r d cinile unui copac.
Apoi a început, cu aceea i voce strident i monoton , s rosteasc o serie de fraze ce se tot repetau,
cerîndu-i arpelui s ias din gaura lui i poruncindu-i, în numele lui Allah, al profetului s u i al regelui
Solomon, s nu se opun voin ei sale. P rea foarte încordat i concentrat. Din cînd în cînd, lovea r d cinile
copacului cu nuielu a.
Astfel s-au scurs dou minute. Nici urm de arpe. Moussa p rea pu in agitat i nervos c nu i se ascult
porunca. Sudoarea îi curgea pe fa în pic turi mari, iar buzele chiar îi tremurau. Lovind copacul cu
nuielu a, îmi spuse: „Pe via a Profetului, jur c e aici!”. S-a aplecat o clip spre p mînt, morm ind, apoi a
strigat: „Da i-v to i mai încolo! Vine o cobr mare!”.
Într-o clipit , spectatorii s-au împr tiat care-ncotro, în timp ce eu m-am retras vreo doi yarzi, urm rind
în continuare cu privirea chiar i cele mai mici mi c ri ale lui Moussa. i-a suflecat mîneca dreapt a robei
sale închise la culoare, s-a uitat cu aten ie la p mîntul de sub picioarele lui, a repetat apelurile magice
cu i mai mult for , apoi, f r ezitare, a b gat mîna adînc într-o gaur strîmt , printre r d cini. De unde m
aflam, nu puteam vedea arpele, dar era evident c se retr sese mai adînc în refugiul s u. Cu un aer foarte
plictisit, Moussa i-a retras mîna, i-a suflecat i mai mult mîneca i apoi i-a introdus din nou bra ul în
gaura întunecoas , de data aceasta aproape pîn la um r. Dup o clip , i-a tras mîna afar , strîngînd bine un
arpe care se zb tea din toate puterile. eicul îl tr sese afar cu putere, de parc ar fi fost doar o bucat
de funie inofensiv , i nu o fiin care prezenta un pericol mortal.
L-a aruncat pe jos, l-a l sat o clip s se încol ceasc , apoi l-a apucat brusc de coad . arpele se r sucea
încolo i-ncoace, demonstrînd o agilitate surprinz toare, dar nu s-a putut desface din strînsoare. Atunci
Moussa l-a prins de dup cap i l-a ridicat în aer, invitîndu-m s m apropii i s examinez victima artei
sale. Corpul reptilei se balansa într-o parte i în alta; sîsîia tare, neîncetat, furioas c fusese prins ;
limba despicat s geta fulger tor aerul, dar Moussa inea arpele strîns ca într-o menghin . Cînd a v zut c nu
era chip s scape, cobra înfuriat s-a calmat pu in, p rînd c voia s cî tige timp. În acest moment, Moussa a
rostit o rug fierbinte i a l sat arpele s îi alunece din mîn . Acesta se tîra prin praf, iar eicul l-a
prins din nou de coad , ca m sur de prevedere.
Avea aspectul obi nuit al erpilor din aceast grup , o combina ie interesant de verde i cenu iu-g lbui.
M-am apropiat vreo doi pa i i l-am studiat cu interes. Capi onul, cu acele semne curioase care seam n cu
o pereche de ochelari, caracteristice pentru aceast specie, r mînea dilatat, iar din corpul solzos emana un
miros destul de nepl cut. arpele avea cam cinci picioare lungime i doi inchi i jum tate grosime. Ochii mici
i sini tri îl priveau fix, f r s clipeasc , pe eic, plini de r utate. Acesta intona un nou descîntec, cu o
voce poruncitoare i hot rît . Îndreptîndu- i degetul ar t tor spre arpe, i-a poruncit s î i pun capul în
palma lui, interzicîndu-i în acela i timp s îl mu te. arpele sîsîia, p rînd s se opun , i î i flutura limba
despicat ; încet, foarte încet, cu ochii ca ni te perle a inti i întruna asupra eicului, s-a apropiat i în
cele din urm a acceptat ceea ce p rea inevitabil.
Cobra a încetat s mai sîsîie i i-a pus înceti or capul în palma deschis a mîinii lui Moussa!
Neputincioas i lini tit , a stat acolo cuminte, ca un copil care î i odihne te capul în poala mamei.
Nu mai v zusem niciodat a a ceva, era foarte straniu. Priveam cu r suflarea t iat .
Am vrut s verific c totul se întîmpla pe bune i s m asigur c arpele era într-adev r veninos. Am scos o
lingur mare i l-am rugat pe Moussa s o introduc în gura mic i ro ie a acestuia, ceea ce a i f cut. Cînd
f lcile s-au încle tat pe lingur , veninul s-a rev rsat din col ii curba i – un lichid de culoarea
chihlimbarului. În scurt timp, lingura argintie aproape s-a umplut cu venin, ce avea consisten a glicerinei
i sem na la aspect cu melasa; ceea ce m-a uimit cînd mi-am amintit c o pic tur sau dou erau suficiente
pentru a omorî un om.
În cele din urm , eicul Moussa a luat arpele i, cu un singur gest, l-a înf urat în jurul gîtului s u, ca
pe o etol . Cobra p rea acum cu totul îmblînzit , acceptîndu- i umilin a f r s se opun .
 Omul a ridicat capacul co ului i a îndreptat capul arpelui chiar deasupra deschiz turii. Cu un singur
cuvînt, i-a poruncit s intre acolo. F r întîrziere, arpele a lunecat în co , pîn cînd tot corpul s u lung i
neted a disp rut în untru. Atunci s-a întîmplat ceva – f r nici o îndoial , se întîlnise cu scorpionul mare
care se afla deja acolo –, fiindc deodat cobra, r sucindu-se, descol cindu-se, a încercat s scape din co .
O porunc imperioas a lui Moussa, o clip de ezitare, apoi a intrat la loc în închisoarea rotund . eicul a
închis capacul i l-a legat bine.
Ce urma s se întîmple în co ul acela? Îmi imaginam scorpionul agresiv i cobra mortal prin i într-o
încle tare pe via i pe moarte i m întrebam care va fi înving torul. Sau poate aveau s r mîn lini ti i unul
lîng altul?
Moussa i-a întors spre mine chipul obosit, dar triumf tor. Demonstra ia se încheiase.
Acum eram înconjura i de o sumedenie de spectatori, care se apropiaser din ce în ce mai mult pe m sur ce
pericolul sc dea, iar curajul lor cre tea. Publicul ini ial de patruzeci de in i se dublase, fiindc în Orient
ve tile se r spîndesc cu o iu eal într-adev r incredibil . Într-un glas, mul imea de oameni – din toate
categoriile sociale, de la cer etori la oameni de vaz , b ie i i fete, în picioare sau a eza i în diverse
pozi ii – l-a ova ionat cu entuziasm pe îmblînzitorul de erpi victorios.
„L udat fie eicul Moussa!”, a strigat corul acela pitoresc de trei ori.

Dup dou zile, cînd m-am întors dintr-o scurt c l torie pe Nil – vizitasem o b trîn , o femeie-fachir ce
tr ia singur ca o pustnic , într-o colib pe o insul –, l-am g sit pe eic a ezat pe verand , cu picioarele
încruci ate, a teptîndu-m r bd tor. M-a salutat zîmbind în timp ce îmi scoteam p l ria de soare; l-am invitat
la un ceai. Mi-a mul umit, dar a refuzat, spunînd c va intra, îns doar ca s st m de vorb .
Dup o or , ca rezultat al acestei discu ii, îmblînzitorul de erpi m acceptase ca ucenic. „Nu numai c
sînte i primul meu elev european”, îmi spuse el, „ci i al doilea ucenic pe care l-am avut vreodat ”.
În elegeam foarte bine aluzia. Primul s u elev fusese fiul lui cel mai mic, pe care îl antrenase mai multe
luni, pentru ca acesta s îi ia locul dup moartea sa. Într-o zi, dup ce b iatul înv ase secretele meseriei,
Moussa l-a trimis în de ert, singur-singurel pentru prima dat , spunîndu-i: „Ucenicia ta s-a terminat. Du-te
i prinde singur primul t u arpe”.
B iatul nu s-a mai întors. Cînd tat l s-a dus s -l caute, l-a g sit mort.
Z cea chircit; tr s turile i corpul s u tr dînd convulsiile violente ce înso iser agonia provocat de o
mu c tur de arpe fatal .
Explica ia tat lui s u era c nu devii îmblînzitor de erpi, ci trebuie s te na ti cu aceast voca ie, s ai
o predispozi ie înn scut . B iatul n-o avea, dar tat l lui îl alesese din comoditate. Spunea totu i c mai are
trei fii i c , atunci cînd va fi prea b trîn ca s fac aceast meserie sau cînd va sim i c i se apropie
ceasul, îl va ini ia pe unul dintre ei pentru a-i lua locul.
Moussa mi-a dat de în eles c nu eram un elev propriu-zis, ci unul onorific, i a trebuit s îi promit c
nu voi încerca niciodat s cî tig bani din asta. Motivul pentru care mi-a cerut asta nu era foarte clar, dar
am reu it s în eleg c el însu i fusese ini iat dup ce jurase s nu dezv luie secretele decît unui membru al
propriei familii, pe care trebuia s îl aleag i s îl instruiasc pentru a-i lua locul la un moment dat.
Aparent, aceast condi ie era menit s p streze aceast art în familie i astfel s îi asigure acesteia o
pozi ie avantajoas i influent . Mi-a explicat deci c îi fusese profesor chiar tat l s u, eicul Mahmed, la
rîndul s u ini iat de bunicul lui Moussa.
În privin a acestuia din urm , Moussa mi-a povestit alt întîmplare ce ilustra importan a st pînirii de
sine cînd ai de-a face cu erpii. La sfîr itul unei veri, bunicului s u i se ceruse s cure e de erpi o
cl dire mare; i-a umplut „sacul” cu reptile, dar una îi sc pase. Era o viper mic , dar rea. Se ad postise
într-o gaur din buc t rie, de unde se înc p îna s nu ias . Toate apelurile îmblînzitorului de erpi r m seser
f r r spuns. În cele din urm , acesta i-a ie it din fire i, în loc s formuleze o nou invoca ie pentru a
învinge obstacolul, a exclamat: „Dac nu pot s te vr jesc ca s ie i, tot pun eu mîna pe tine!”. Zis i
f cut. A b gat mîna în gaur , încercînd s prind vipera. În cele din urm a scos-o afar , dar a fost mu cat de
degetul mare. Col ii, p trunzînd în piele, i-au injectat în carne otrava mortal . Cînd veninul s-a r spîndit
în mîn , apoi în bra , acesta s-a umflat peste m sur i s-a înnegrit. Dup cîteva ore, nefericitul i-a dat
sufletul. Dup ce o via întreag fusese imun la venin, murise tocmai din cauza acestuia. Riscul meseriei, a
spus eicul; dar aceasta a fost voia lui Allah.
Era evident c îmblînzirea erpilor nu era o voca ie care s atrag prea mul i adep i în Egipt, c ci am auzit
i de alte victime. Totu i, în India auzisem rareori de îmblînzitori de erpi omorî i astfel. În schimb, în
rîndul popula iei din India, nu mai pu in de 26.000 de oameni au c zut victime mu c turilor fatale ale erpilor
venino i în 1935; majoritatea erau cobre.
Moussa mi-a propus s -mi împ rt easc o cunoa tere care m va face imun i la mu c tura celui mai veninos
 arpe. Dezvelindu- i bra ul mai sus de cot, mi-a ar tat o br ar de sfoar de care erau lega i apte s cule i din
piele, ce erau tot atîtea talismane, fiecare m surînd cam 1,25 inchi p tra i. Erau de toate culorile, efectul
vizual fiind intensificat de firele de lîn , la fel de colorate, cu care erau prinse. Mi-a explicat c în
fiecare s cule era cîte o hîrtie pe care erau scrise anumite versete din Coran, al turi de cîteva descîntece
magice.
„Le port mereu, ca m sur suplimentar de protec ie împotriva erpilor periculo i”, îmi spuse el. „Aceste
talismane au fost f cute dup înv turile magiei. Este necesar s ave i i dumneavoastr unul; o s îl fac eu.
Curînd o s aduc hîrtia scris i o s v ar t ce putere are.”
I-am pus cîteva întreb ri referitoare la demonstra ia la care fusesem martor.
„Ce se întîmpl cu erpii pe care îi captura i?”
„Îi p strez pîn cînd mor. Nu am voie s îi omor, pentru c altfel mi-a pierde puterea asupra lor.”
„Dar, atunci, înseamn c ave i acas o adev rat gr din zoologic !”, am exclamat.
„O, nu!”, rîse el. „ erpii pe care-i prind sînt de trei feluri. Cei mici se bat în co urile mele cu
scorpionii, care cel mai adesea îi omoar . Din moment ce nu-i omor eu, nu pot fi învinuit!”
Mi s-a p rut o logic foarte îndoielnic i m-am întrebat dac ea va determina sau nu interven ia îngerului
r zbun rii din împ r ia erpilor.
Moussa mi-a explicat c nu putea s - i asume responsabilitatea de a l sa erpii din nou în libertate; cu
atît mai mult cu cît, odat ce îi elibera, nu mai veneau înapoi. Cu toate acestea, în unele cazuri le d dea
drumul în de ert.
„În trei-patru zile, erpii r i care sînt primejdio i i irascibili ajung în general s se mu te singuri,
luîndu- i astfel via a. Cît despre cei buni, dac sînt mari, îi las s moar de foame. A a c , în ambele
cazuri, nu eu sînt cel care-i omoar .”
„Prin ce putere vr ji i erpii ca s ias din ascunzi ? E un fel de hipnotism?”
„Nu tocmai. Pe onoarea islamului, tot ce pot spune e c aceast putere se transmite prin ini iere, de la
maestru la discipol. Pentru a vr ji erpii nu este suficient s fie rostite ni te invoca ii. Talismanele,
rug ciunile i poruncile – toate sînt necesare i de mare ajutor, la fel ca i invoca ia secret care îi este
comunicat discipolului pentru a o folosi doar mental, dar puterea principal provine din aceast for
specific pe care profesorul i-o transmite elevului. A a cum se presupune c un cleric cre tin prime te un
anumit har atunci cînd episcopul î i pune mîinile pe capul lui în timpul ceremoniei de hirotonire, la fel i
ucenicul prime te puterea asupra erpilor, care îi este transmis în chip nev zut. Aceasta este for a care îl
face într-adev r capabil s domine erpii.”
eicul mi-a spus apoi c apar inea de fapt unui anumit ordin al dervi ilor, specializat în manipularea
erpilor venino i, i c acest ordin era singura colectivitate de magicieni ce folosea puteri mistice pentru a
domina erpii. Cu un secol în urm în Egipt existau mul i membri ai acestui ordin, dar în Egiptul modern nu
prea mai întîlneai astfel de oameni. Îmblînzitorii de erpi obi nui i nu beneficiau de o asemenea ini iere,
a a c nu puteau lucra decît cu erpi inofensivi, folosind anumite substan e ce le protejau pielea sau
recurgînd la alt metod inferioar .
Moussa mi-a explicat c inten iona s îmi transmit o parte din acea putere mistic , suficient pentru a m
imuniza împotriva veninului celor mai periculo i erpi i scorpioni. Aceast putere, al turi de cuvintele
anumitor invoca ii, unele cunoscute, altele secrete, pe care avea s mi le comunice i talismanul promis,
avea s constituie ini ierea mea în ordinul dervi ilor. Totu i, trebuia s respect cu stricte e instruc iunile
detaliate pe care urma s mi le dea în perioada uceniciei mele. Trebuia, de asemenea, s respect în
continuare numele lui Allah i al lui Mahomed, profetul s u. Am consim it.
O cerin extraordinar – dar destul de obi nuit în toate ini ierile yoghinilor i fachirilor din Orient
– era ca, în s pt mîna de dinaintea transmiterii acestei puteri, discipolul s stea izolat i s nu consume
decît pu in pîine i ap . Aceast s pt mîn trebuia s fie consacrat rug ciunii i medita iei, discipolul
deta îndu-se de orice preocupare lumeasc i de orice interes temporal.
eicul afirma c puterea i invoca ia secrete fuseser transmise din genera ie în genera ie înc de pe vremea
regelui Solomon, pe care Moussa p rea c îl venereaz de-a dreptul. În aceast privin , nu era singurul;
descoperisem c majoritatea fachirilor din Egipt p reau s îl considere pe Solomon primul i cel mai mare
dintre fachiri, suprem maestru al în elepciunii oculte i magician cu puteri nelimitate.

Dup încheierea preliminariilor, eicul mi-a comunicat un „cuvînt cu putere” secret care, afirma el, îi
va influen a pe erpi dac o persoan ini iat îl va rosti mental. De asemenea, mi-a adus talismanul promis.
Era o foaie de hîrtie scris în arab , con inînd mai ales descîntece magice i versete din Coran. Mi-a înmînat
i s cule ul de piele în care voia s in hîrtia dup ce o voi fi folosit dou -trei zile; el însu i avea s coas
atunci s cule ul. Era un obiect dr gu din piele de oaie vopsit în ro u; una din fe e era ornamentat cu linii
oblice care se intersectau. Un nur lung din fire r sucite de lîn , stacojii, verzi i galbene, strîngea
s cule ul la gur , cu care acesta putea fi prins de hain .
„V-am scris numele pe acest talisman, a a va func iona numai cînd îl ve i folosi dumneavoastr ”, îmi
atrase aten ia Moussa. „Pentru oricare alt persoan nu va avea nici o valoare. Dup ce îl voi coase, purta i-
l mereu sub c ma , aproape de piele, i ave i grij s nu-l pierde i, pentru c nu-l ve i mai g si niciodat .
Pîn atunci, purta i la dumneavoastr hîrtia împ turit .”
F r nici un fel de agita ie sau ceremonie, transmiterea puterii mistice a constat în faptul c eicul i-a
pus mîinile pe mine i a rostit o invoca ie lung . Din acel moment, spunea Moussa, trebuia s fiu imun la
veninul scorpionilor i erpilor. Mai r mînea totu i ca ini ierea s fie pus la încercare; Moussa admitea
totu i c imunitatea nu va dura mai mult de doi ani; dac doream dup aceea s reînnoiesc puterea transmis ,
trebuia s îl caut din nou.
 Capitolul XVII

Devin dervi îmblînzitor de erpi

Ca preambul, ca s zicem a a, al instruirii mele în îmblînzirea erpilor, am înv at pe dinafar a a-

numitele invoca ii rifa , apoi am început s manipulez diverse specii de erpi cu totul inofensivi.
Inofensivi, dar foarte capabili s m mu te i foarte înclina i s-o fac . Senza ia de a fi mu cat era cum nu se
poate mai nepl cut ; era ca un cîrlig de pescuit înfipt în piele. Tou i, r nile erau superficiale i f r nici
o urm de venin. Urm torul pas a fost s manipulez erpi venino i ai c ror col i fuseser smul i. i ace tia erau
foarte dornici s mu te un simplu novice ca mine, pîn în clipa cînd incanta iile mele au p rut într-adev r s
func ioneze i am c p tat o asemenea încredere, încît am sim it cum le impun erpilor voin a mea. Am descoperit
curînd c încrederea curajoas , concentrarea gîndurilor i continua st pînire de sine au un rol foarte
important dac vrei ca aceste vie uitoare s devin mai maleabile.
Apoi am traversat Nilul i am mers în de ert împreun cu eicul, în c utare de erpi venino i cu col ii
intac i. El a prins doi; unul era o cobr mare, cu pielea colorat magnific în verde cu dungi galbene;
cel lalt, mai mic i mai sub ire, avea capul romboidal i un model tot cu romburi de-a lungul spin rii. I-am
adus triumf tori la Luxor, închi i bine în co ul eicului.
Ne-am instalat într-o por iune deschis a gr dinii. Moussa ridic brusc capacul i, b gînd mîna în co ,
exclam : „Începe prima dumneavoastr lec ie. Lua i arpele sta!”.
Cobra se întindea spre mine, balansîndu- i capul înainte i înapoi.
Acest ordin brusc m-a f cut s tresar. Niciodat pîn atunci nu m apropiasem atît de mult în mod deliberat
de un arpe aflat în libertate, darmite s mai încerc s îl iau în mîn . Ezitam.
„Nu v fie fric !”, îmi spuse eicul, încercînd s m lini teasc .
În clipa aceea am în eles c eram pus la încercare. Roti ele creierului meu se învîrteau cu o vitez
uluitoare. Am ezitat iar – i cine oare n-ar ezita s apuce o cobr care î i poate provoca o moarte
îngrozitoare? Apoi am sim it, ca printr-o comunicare telepatic cu maestrul meu, c , dac îmi era fric de
arpe în acel moment crucial, puteam s pic testul, iar astfel visul meu de a deveni îmblînzitor de erpi nu
avea s se mai realizeze niciodat . Am în eles c trebuie s iau rapid o decizie, s refuz sau s accept –
evident, a doua variant , dac mai voiam s continui aceast leg tur misterioas cu neamul erpilor.
„Fie”, mi-am spus. „C mor acum sau mai tîrziu – maleesh! (nu conteaz )”. Am întins mîna i am apucat
cobra încol cit . În loc s simt o atingere lipicioas i rece, am avut surpriza s constat c acest contact nu
îmi producea o senza ie nepl cut .
arpele a ridicat capul ca s îl vad pe cel care îl prinsese acum. I-am întîlnit privirea. A încremenit,
r mînînd la pînd , nemi cat ca un b .
Înc o dat , m-a str b tut fulger tor, firesc i inevitabil, un fior de fric ; imediat am revenit la
hot rîrea de a continua experien a pîn la cap t, cu orice pre , dup care nimic nu mi-a mai schimbat aceast
hot rîre.
Moussa m privi i zîmbi entuziasmat.
„Vede i, a i devenit st pînul lui”, spuse el cu mîndrie.
Era înc prea devreme ca s îmi dau seama dac arpele acceptase pe deplin aceast situa ie. Nu degeaba
aceast specie este considerat inteligent i viclean ; nu am considerat c dac am cî tigat o prim b t lie
însemna c am cî tigat i r zboiul. Fiind novice, îmi lipsea certitudinea interioar absolut , atît de
admirabil în cazul unui om ca maestrul meu.
Cobra a început s se onduleze, supl , în mîna mea. Se r sucea încolo i-ncoace, inîndu- i în continuare
capul i privirea sinistr îndreptate c tre mine, sco înd din cînd în cînd limba despicat i sub ire. Sîsîitul
pe care îl scotea uneori amintea de un om ce respir greu.
Era o fiin detestat care nu tia – nu avea s tie – ce e mila; purta un r zboi neîndur tor cu lumea; la
fel ca urma ii lui Ismail odinioar , în elesese pe deplin c f cea parte dintr-o clas aparte, fiind du manul
detestat al tuturor celorlalte animale i aproape al întregii rase umane.
arpele i-a apropiat din ce în ce mai mult fa a lui mic de a mea i eu am ghicit c urmeaz un al doilea
test. Eu nu iubesc via a la nebunie i sînt convins c moartea îi deschide omului o nou poart . Dar a prefera
ca for a mea vital s se epuizeze în slujba unei cauze nobile. Moussa a luat cobra i a pus-o pe p mînt. Nu
doream s mai am de-a face cu acest animal, s îi mai manipulez corpul neted i sinuos, dar înc exercita o
fascina ie stranie asupra mea i eram fericit c avusesem ocazia s îl studiez de atît de aproape. Se
încol cea acum în fa a mea, la vreo optsprezece inchi distan , ridicîndu- i gra ios capul i partea anterioar
a corpului, i continua s m pîndeasc .
Uitîndu-m în ochii s i, m gîndeam la mu c tura fatal a gurii sale mici. Tot pericolul pe care îl
reprezint un arpe este concentrat în aceast cavitate amenin toare, la fel cum tot misterul s u pare s fie
concentrat în ochii lui fic i, f r pleoape.
Mu c tura cobrei egiptene injecteaz în corpul victimei o otrav ce paralizeaz rapid nervii, deteriorînd
sau distrugînd sistemul nervos. Urmeaz inevitabil un stop cardiorespirator.
M întrebam cum reu ise natura s confere erpilor asemenea puteri de via i de moarte. În cele din urm ,
l-am rugat pe Moussa s m lase s m uit în gura cobrei. A acceptat imediat i, apucînd-o de gît, a înfipt un
b în deschiz tura strîmt a gurii, dezv luindu-mi o structur anatomic pu in obi nuit .
Gura deschis era de un ro u-aprins, contrastînd puternic cu verdele i galbenul ters ale pielii. Nu
puteam s nu fiu impresionat de mecanismul extrem de eficient al mu c turii, expus astfel vederii. Col ii
curba i erau situa i în partea anterioar a gurii, de o parte i de alta, i st teau plia i pe maxilarul
superior. Eforturile pe care le f cea animalul ca s se descotoroseasc de b mi-au permis s constat c ace ti
doi col i venino i nu erau înfip i fix în maxilar; col ii erau ac iona i de un anumit mu chi, astfel încît
puteau fi împin i în fa , reluîndu- i apoi locul. Nu îmi aminteam de nici o alt specie de animale cu col i
mobili.
Col ii activi erau acoperi i cu o membran mucoas , iar în spatele lor erau al i col i, parc de rezerv . De
o parte i de alta a fiec rui col era cîte un s cule în care era secretat veninul. Glanda ce alimenta acest
s cule func iona probabil dup acela i principiu ca i glandele noastre salivare.
Alt caracteristic a col ilor: erau goi pe din untru, ca acul unei seringi hipodermice. Cobra î i înfigea
vîrful col ilor ascu i i ca ni te ace direct în carnea victimelor, contractînd în acela i timp mu chii care
ac ionau s cule ii cu venin; astfel, otrava, coborînd prin col i, era injectat în ran ; într-un mod foarte
asem n tor, acul hipodermic în eap carnea, injectînd simultan medicamentul din cilindrul seringii.
eicul mi-a sugerat atunci s încerc s controlez cobra f cînd-o s adoarm ; a fi testat astfel în acela i
timp eficacitatea talismanului pe care mi-l confec ionase i care era esen ial pentru reu ita acestui
experiment.
A dat drumul cobrei i s-a retras mai la o parte. Imediat, reptila s-a întors spre mine i i-a pironit
ochii negri, fic i i str lucitori în ochii mei. I-am testat mai întîi vigilen a p ind încet în jurul ei.
Cobra î i mi ca capul i corpul în func ie de pa ii mei, f r s întrerup contactul vizual nici m car o clip .
Poate c mi carea mea o enerva, pentru c a început s se înal e i mai mult, ridicîndu- i capul plat i
sîsîind mînioas ; s geta din nou aerul cu limba neagr , ca un fir de a , în timp ce- i dilata capi onul regal.
Sim eam c , atunci cînd o cobr î i dilat capi onul ca o umbrel , încearc astfel s - i sperie victima.
Teribilii ochelari de pe gît accentueaz efectul.
tiam c , chiar dac nu s rea s m atace, punîndu-mi via a în pericol cu mu c tura sa, ar fi fost suficient
s -mi scuipe cî iva stropi de venin în ochi – cum inten ioneaz unii dintre ace ti erpi –, orbindu-m pentru
totdeauna.
M-am str duit s îmi impun voin a. I-am poruncit mental: „Dormi!”. Apoi m-am mai apropiat pu in de ea,
inînd talismanul în mîna dreapt i repetînd acest ordin mut. Sîsîitul a încetat, capi onul s-a contractat,
balansul corpului a devenit mai lent, iar cobra a abandonat postura regal pe care o adoptase pîn atunci. Am
îndoit hîrtia în form de triunghi i am pus-o pe capul cobrei. Aproape imediat arpele s-a l sat în jos,
astfel c a trebuit s îi a ez din nou talismanul pe cap. În final, foarte sl bit, s-a întins cît era de lung
pe p mînt, corpul s u sinuos desenînd un S în praf.
Dup aceea a r mas rigid, f r s fac nici o mi care. Oare chiar dormea sau intrase într-o trans hipnotic ?
Sau era înc în stare de veghe, dar incapabil s se împotriveasc „magiei” talismanului? Nu m-am ostenit s
l muresc aceast problem .
Astfel s-a terminat prima mea încercare de a îmblînzi un arpe.

Am mai mers de cîteva ori împreun cu Moussa s c ut m erpi pe care s -i captur m vii. Eu unul eram
incapabil s le reperez ascunz torile, dar Moussa reu ea cu o rapiditate uimitoare s îi adune din diverse
locuri, în de ert sau pe por iunile mai pustii ale malurilor Nilului. Spunea c este în stare s îi depisteze
dup miros, talent pe care eu n-am reu it niciodat s mi-l dezvolt; Moussa considera c este nevoie de cel
pu in un an sau doi de practic pentru a deveni un îmblînzitor de erpi profesionist calificat.
Uneori erpii sîsîiau i chiar scuipau înfuria i venin spre Moussa cînd îi chema; totu i, pîn la urm cedau
întotdeauna i se abandonau în mîinile lui. Dar o dat s-a produs un accident.
Capturaser m o viper -cu-corn care ne crease probleme de la bun început. Cînd în sfîr it am încercat s o
constrîngem s intre în co , s-a în elat, se pare, asupra unei mi c ri a eicului, crezîndu-se atacat – unii
erpi sînt ni te creaturi surprinz tor de agitate – i a contraatacat. Gura mic a arpelui a mu cat fulger tor
bra ul drept al eicului. A început imediat s curg sînge, din ce în ce mai tare; m-am gr bit s înf or o
batist în jurul r nii pentru a opri sîngerarea, înainte de a lua vreo alt m sur pe care mi-ar fi indicat-o
el. Speram c avusese grij s î i a tearn pe hîrtie ultimele dorin e i c vreo rud a sa va avea grij de
v duv i de copii.
Dar Moussa a zîmbit.
„Maleesh! ”, murmur el. „Nu conteaz ! Vipera nu m poate omorî. Nu m-a mu cat cu col ii venino i.”
Eram stupefiat.
„Nici unui arpe nu-i este îng duit s m mu te cu col ii venino i”, ad ug Moussa. „Dar uneori m mai mu c
cu col ii ceilal i. Mi s-a mai întîmplat, nu-mi fac probleme.”
Da, era adev rat – mu c tura, oricît de veninoas ar fi fost pentru al ii, nu îl afecta pe eic. Pentru a-
i demonstra imunitatea, a silit arpele s deschid gura i apoi i-a pus degetele chiar sub col ii fatali.
Dac reptila ar fi vrut, ar fi putut în orice clip s î i înfig col ii în degetele lui i s îl omoare.
Totu i, col ii nu s-au mi cat i în cele din urm Moussa i-a retras mîna, nev t mat .
A doua zi nu era nici urm de inflama ie, iar bra ul mu cat era deja pe jum tate vindecat.
Anumite persoane mi-au povestit despre cazuri recente în care v zuser cu ochii lor c erpii aveau col ii
sco i. De i preocuparea lor pentru adev r era l udabil , dac a asocia aceste exemple cu cobrele noastre ar
însemna s împing credulitatea pîn la ni te limite inacceptabile.
Cît despre cei doi ani de imunitate pe care el pretindea c mi i-a oferit, pot doar s spun c am pus mîna
de mai multe ori pe cobre letale i vipere tot atît de veninoase, le-am încol cit chiar i în jurul gîtului,
f r ca acestea s m atace vreodat . Aproape c au devenit animalele mele preferate, atît de interesat am
ajuns s fiu de aceste fiin e misterioase. Totu i, Moussa m-a avertizat c scorpionii negri sînt r i i
nesupu i i c era posibil s nu îi pot domina; de asemenea, mi-a mai spus c exista întotdeauna un oarecare
risc s dau peste vreun arpe cu aceea i fire. Mi-a spus c puteam recunoa te un arpe periculos dac pronun am
„cuvîntul cu putere” secret înainte de a m apropia de animal. Dac acesta ignora formula i nu înceta s se
mi te, nu trebuia s îl ating; fiind o creatur rea, un asemenea arpe ar fi putut s m atace i s m ucid .
Am avut nea teptata ocazie de a intra în contact cu un scorpion la cîtva timp dup ce m desp r isem pe
eic, pe cînd c l toream spre sudul Egiptului. Am petrecut un timp cercetînd vechiul i superbul templu de la
Edfu; acolo am coborît într-o gaur din podeaua unei mici înc peri de lîng sanctuar, ale c rei trepte
disp ruser de mult. Trebuia s p esc cu b gare de seam prin aceste subsoluri ruinate, deoarece erpilor le
pl cea foarte mult s se ad posteasc aici. Se r suceau prin cr p turile strîmte din zid rie, care îi ajuta s
î i lepede pielea cea veche frecîndu-se de zid. În plus, le pl ceau izolarea, întunericul i umbra r coroas
ale acestor vechi refugii. De aceea, asemenea locuri erau pline de erpi.
Tîrîndu-m printr-un tunel extrem de strîmt, unde stratul gros de praf nu mai fusese r scolit de multe
secole, am ajuns în un alt pasaj întunecos care m-a condus la o cript cu tavanul scund. Mi-am dat imediat
seama c aceasta slujise la ini ierea în riturile oculte ale vechilor mistere. Era întuneric bezn i a
trebuit s aprind lanterna.
Dup o examinare foarte minu ioast , m-am întors pe acela i drum. Deodat , un enorm scorpion galben a î nit
dintr-o cr p tur a zidului i s-a repezit la picioarele mele. Scorpionii au o predilec ie pentru criptele din
vechile ruine. Nu m puteam mi ca liber, din cauza lespezilor sparte, a întunericului atotst pînitor i a
tavanului scund. În consecin , am rezistat i mi-am îndreptat degetul ar t tor spre gîngania veninoas . Am
spus cu voce tare „cuvîntul cu putere” i i-am poruncit scorpionului s se opreasc . Moussa îmi recomandase
s pronun aceast invoca ie – ca toate invoca iile magice – cu toat for a i concentrarea mental de care
eram în stare.
Scorpionul a încremenit, de parc o barier i s-ar fi în l at deodat în fa !
A r mas locului, împietrit, i n-a f cut nici cea mai mic încercare de a se mi ca în timp ce eu m
îndreptam spre ie ire.
Cine tie, poate c nefericitul scorpion st nemi cat acolo i ast zi, a teptînd comanda care s îl
elibereze!
Uneori Moussa se amuza apropiindu-se de un copac unde tia c se ascundea un scorpion i îi poruncea s
ias la lumin . Dup un timp mai lung sau mai scurt, un scorpion ap rea invariabil undeva pe copac i chiar
s rea pe turbanul turtit al eicului!
Odat , cînd discutam despre puterea mistic a dervi ilor îmblînzitori de erpi rifa-ee , încercînd s îl
conving pe Moussa s defineasc natura exact a acestei puteri pe baza experien ei sale îndelungate, iat tot
ce a putut sau a vrut s -mi spun : „Numai prin puterea lui Allah cedeaz arpele în fa a noastr . erpii au
încredere în noi pentru c ne este interzis s îi ucidem cu mîna noastr . Nu le în el m încrederea. Invoca iile
noastre con in întotdeauna cîteva cuvinte din sfîntul Coran. Nu tr dez nici un secret dac reproduc aici
incanta ia folosit de ace ti dervi i rifa -ee în ordinul c rora am fost ini iat, pentru c este singura dintre
invoca iile lor pe care o rostesc în public; neini ia ii care au auzit-o în forma ei arab sonor i poetic
sunt cu siguran de ordinul sutelor. În m sura în care conteaz doar exprimarea gîndurilor, nu v d de ce
traducerea textului n-ar fi i ea eficient , de i simpla incanta ie nu prea pare suficient pentru a scoate un
arpe din ascunzi sau a-l determina s - i pun capul plat în poala cuiva! Iat cum sun : „O, arpe! Vino aici!
Te conjur în numele lui Allah, fie c te afli sus, fie c te afli jos, vino aici! Nimeni nu Îl poate cuceri
pe Allah, nimeni nu Îl poate învinge. O, Tu, care m aju i la nevoie! În numele locului sfînt i al c r ii
sfinte, te conjur s vii aici! În numele Celui a c rui splendoare a deschis toate por ile, ie i i supune-te
leg mîntului. Sînt st pînul lumii. În numele sublim al st pînului oric rui ajutor. Te chem, cu îng duin a
eicului meu i a maestrului ordinului meu, Admad el «Rifa-ee». Vino aici! În numele lui Solomon în eleptul,
care st pîne te peste toate reptilele. Ascult ! Allah î i porunce te. Vino aici, o, arpe! Vino aici! Pacea fie
cu tine! Nu- i voi face nici un r u”.

Dup ce mi-am luat r mas-bun de la Moussa, nu m-am putut ab ine s m gîndesc uneori c la baza doctrinelor
i practicilor dervi ilor rifa-ee se afl vreun vechi cult al arpelui, avîndu- i poate obîr ia în timpuri
imemoriale. tiam c Moussa, ca un bun mahomedan ce era, ar fi contestat aceast idee cu vehemen . Odat chiar
l-am întrebat despre asta, dar el a evitat subiectul, declarînd c nu exist alt Dumnezeu decît Allah. Cu cît
insistam mai mult, cu atît el afirma mai ferm suprema ia lui Allah. Mi-am dat seama în cele din urm c ori
nu putea, ori nu voia s în eleag clar întrebarea mea i m-am v zut silit s renun .
Cînd am pus cap la cap tot ceea ce aflasem de la îmblînzitorii de erpi de toate felurile, am comparat
toate acestea cu manifest rile cultului erpilor care v zusem c era practicat în India i despre care tiam c
fusese practicat i în vechiul Egipt i mi-am studiat reac iile la aceste reptile, ce se schimbaser din ziua
memorabil a ini ierii mele, a trebuit s constat în cele din urm c ipoteza mea era corect . Cu cît întorceam
problema pe toate fe ele, cu atît îmi veneau în minte mai multe dovezile c aceast stranie cunoa tere era
doar un vestigiu al uneia dintre cele mai vechi religii ale continentului negru.
C ci observasem o schimbare treptat , dar puternic a atitudinii mele fa de lumea reptilelor. Nu mai
priveam to i erpii cu teribila i irepresibila repulsie pe care o resim isem înainte, cu acea oroare ce
izvor te spontan în sufletul oric rui om normal. Nu îi mai percepeam pe to i ca pe ni te du mani temu i i
implacabili ai tuturor celorlalte vie uitoare. Nu m mai temeam de orice arpe ca de o întruchipare tîrîtoare
a ireteniei i a în el toriei. În schimb, încet, dar sigur, ajunsesem s simt o mare admira ie pentru
str lucitoarea i sinuoasa frumuse e a corpului lor, pentru gra ia capetelor în l ate, o stranie fascina ie
provocat de stranietatea lor de net g duit i misterul lor extraordinar, precum i o oarecare mil fa de ei.
Nu c utasem aceast schimbare, ci ea se produsese de la sine, pe nesim ite.
Printr-un contrast frapant, în toate rile cre tine arpele este simbolul r ului, chiar al diavolului, pe
cînd în aproape toate civiliza iile antice i chiar i în majoritatea celor care au r mas primitive în prezent
– de exemplu, în Africa Central – erpii au fost i sînt împ r i i în dou categorii: cei divini i cei
malefici.
În toat Africa, în toat India, la druizi i în majoritatea regiunilor din America Central unde au
persistat ecourile Atlantidei, cultul arpelui a fost o realitate. Zidurile marelui templu aztec din Mexic,
care se întind pe cîteva mile, erau împodobite cu erpi sculpta i.
Dravidienii, b tina ii din India cu pielea mai închis la culoare, ce au fost împin i aproape to i spre
sud, consider cobra – mai ales pe cea cu ochelari – o fiin divin i ezit s o ucid , de i omoar orice alt
arpe f r s se gîndeasc de dou ori. Unii preo i chiar au în templele lor cobre c rora li s-au scos col ii,
le hr nesc cu miere i zah r i creeaz în jurul lor un cult ceremonial. Ace ti erpi devin foarte docili i ies
repede din g urile lor din templu cînd li se cînt din fluier. Cînd unul dintre ei moare, este înf urat într-
un giulgiu i incinerat, de parc ar fi vorba de un om.
Mul i rani indieni, din nord ca i din sud, din est ca i din vest sau din centrul rii, venereaz
imaginea unei cobre cu capi onul dilatat sau las hran lîng o gaur unde tr ie te vreuna dintre aceste
reptile, deoarece consider c în trupul ei s l luie te o putere superioar , un spirit care trebuie cinstit i
venerat. Aceast idee le-a parvenit prin intermediul celor mai vechi tradi ii din inutul unde locuiesc i o
accept f r ezitare, la fel cum accept atîtea alte idei stranii. Ei nu venereaz nici o alt specie de erpi.
În partea cea mai sacr a multor temple, cufundat în întuneric sau slab luminat de l mpi, al c rei prag
nu îl poate trece nici un om de alt credin , imaginea sculptat a arpelui se încol ce te în jurul altarului
sau î i înal capul cu capi on. În Africa de Sud, zulu ii, care tr iesc departe de ora e i nu au suferit
influen a civiliza iilor, cred c spiritele rudelor defuncte se reîncarneaz în erpii care p trund în case sau
colibe. De aceea, nu caut s îi omoare, ci doar s îi scoat afar , de obicei cu ajutorul vraciului, care
îmbin deseori arta îmblînzitorului de erpi cu multe alte practici.
De mai multe ori, privind în ochii unei cobre, m-am gîndit la aceast credin ciudat a zulu ilor. În
ciuda fixit ii tulbur toare i misterioase a privirii acestora, mi s-a întîmplat s am sentimentul straniu c
în spatele lor se afl o inteligen aproape omeneasc .
Odat , dup ce mi-am înf urat în jurul gîtului pentru un minut un arpe foarte lung i gros, mintea mea s-a
deta at brusc de lumea material , instalîndu-se o stare psihic deconcertant . Am sim it c leg turile mele
fizice se rupeau i c se deschidea lumea interioar a spiritelor. Mi se p rea c p r sesc globul nostru
rotitor cu uscaturi i m ri, îndreptîndu-m c tre o sfer supramundan întunecat , spectral , a c rei atmosfer
era în mod distinct malefic . Dar nu prea m-a încîntat ideea de a intra într-o stare atît de stranie i de a
pierde contactul cu lucrurile din jur în timp ce m aflam atît de aproape de un pericol mortal. Am pus încet
arpele jos. Imediat, con tiin a mi-a revenit la normal i s-a concentrat din nou asupra lumii fizice
familiare din jurul meu. Asta s-a întîmplat o singur dat , dar mi-a creat o amintire de ne ters.
Percepusem oare con tiin a arpelui? Oare acesta exista în dou lumi simultan? Iar una din ele era o lume
infernal a ororilor? Cine poate spune?
În timpul unei expedi ii prin jungl , în sudul Indiei, d dusem pe nea teptate cu ochii de un spectacol
sinistru: parc era un congres al cobrelor. Unele dintre ele erau adunate în cerc, cu partea anterioar a
corpului în l at maiestuos în aer. M-am întrebat ce puteau dezbate acele capete cu capi oane; ce secrete
misterioase aveau s î i comunice? Trebuie totu i s m rturisesc c , v zîndu-le, am plecat imediat de acolo. La
vremea aceea, nu îmi pl cea s v d nici m car o singur cobr , ca s nu mai vorbim de imaginea unui num r atît
de mare adunate la un loc.
Cînd te plimbi printre monumentele sculptate i pictate ale Egiptului antic, vezi erpi la tot pasul.
Astfel, pe arhitrava giganticului pilon de la intrarea în templul lui Amon-Ra din Karnak dou magnifice
cobre din piatr se înal într-un echilibru gra ios. Nu departe, micul templu al lui Osiris prezint iruri de
erpi sculpta i. De cealalt parte a Nilului, pe zidurile aproape tuturor mormintelor regale din valea
mor ilor, unde mumii zbîrcite de trecerea timpului zac în m runtaiele colinelor Tebei, se pot vedea picturi
ce atest locul important ocupat odinioar de arpe în religia i gîndirea egiptenilor. Multe reprezent ri ale
ceremoniilor publice celebrate în templele din tot Egiptul demonstreaz exact acela i lucru. În fine,
altarele unde se desf urau riturile secrete ale misterelor î i aduc i ele m rturia mut . În vîrful fiec rui
obelisc i pe porticul celor mai multe dintre temple este cîte un arpe sculptat. O pereche de erpi î i scot
aproape întotdeauna capetele cu capi on din discul perfect ce simboliza soarele mult iubit i ve nic adorat.
Aceste fapte aveau o leg tur semnificativ cu lumea psihic , iar în aceast leg tur – susceptibil s
degenereze în vr jitorie dac ajungea în mîinile unor persoane r u inten ionate – î i are obîr ia reputa ia
nefast a simbolului arpelui, separat de calit ile fizice ale acestui animal.
Egiptenii î i d duser seama de asta i reprezentau atît un arpe r u, cît i unul bun, primul în general
tîrîndu-se, iar cel lalt în l îndu-se. Diavolul lor era Apofis, arpele negru, foarte sinuos, care st pîne te
asupra for elor întunericului, adic diavolul.
Dar se admitea i un simbolism superior. Iat -l: arpele reprezint un simbol perfect al energiei creatoare
a spiritului suprem, creatorul universului, i al crea iei înse i. Faraonii purtau în partea din fa a nemes
-ului reprezentarea unui arpe cu capi on, ca simbol al descenden ei divine pe care o revendicau. Deci arpele
simboliza atît divinitatea, cît i – în cazul anumitor specii – diavolul.
Prima for care s-a mi cat deasupra adîncului întunecat, la începuturile crea iei, a fost for a divin pe
care o simboliza arpele cel bun. A a cum arpele, cînd se mi c , se prezint sub o sut de aspecte diverse i
totu i r mîne unul singur, la fel i universul a îmbr cat nenum rate aspecte (forme ale fiin elor i
lucrurilor), de i esen a sa r mîne unul i acela i spirit. tiin a a început s confirme aceast ultim
afirma ie, schimbînd doar numele cu care desemneaz spiritul. A a cum arpele î i leap d periodic pielea i
îmbrac alta nou , i formele ce compun universul mor i atunci, mai încet sau mai repede, se întorc la starea
primordial a materiei. „P mînt e ti i în p mînt te vei întoarce…” Dar simbolismul nu se opre te aici.
Pielea cea nou a arpelui simbolizeaz forma nou pe care o va îmbr ca materia în cele din urm . i, a a cum
arpele continu s tr iasc , de i pielea sa exterioar a murit, la fel i spiritul este i r mîne nemuritor,
de i formele sale exterioare mor.
arpele se deplaseaz de i nu are mîini, picioare sau alte membre exterioare. Tot a a, for a creatoare se
deplaseaz cînd trece de la o form la alta pentru a construi o întreag lume sau o singur creatur .
Cînd egiptenii reprezentau arpele cu solzi care î i mu c coada, formînd un cerc închis, voiau s
simbolizeze însu i universul creat. Solzii sînt astrele. Gestul de a se mu ca singur simbolizeaz
autodistrugerea universului, care trebuie s se întîmple într-o zi, atunci cînd spiritul se va retrage din
materie.
În simbolismul arpelui, exist multe alte semnifica ii, care se e aloneaz de la divin la diabolic. i mai
exist , în sfîr it, semnifica ia special ce îi este atribuit în mistere.
În aceste ritualuri tainice el reprezenta ac iunea for ei ce elibera sufletul omenesc în timpul ini ierii,
o for care p trundea încet în trupul ini iatului aflat în trans , a a cum s-ar strecura încet un arpe.
Astfel, simbolul arpelui se înal deasupra lumii antice, cu dou capete distincte: un diavol ce trebuie
comb tut i temut i o divinitate ce trebuie respectat i venerat , creator al tuturor lucrurilor i izvor al
tuturor relelor.
 Capitolul XVIII

Întîlnesc un Ini iat

La cîteva mile dincolo de Nil, în dreptul Luxorului, se vede spre vest un lung ir de coline roz cu
cafeniu care se profileaz pe fundalul cerului, separînd valea cultivat a fluviului de De ertul Libiei.
Ascuns printre acele coline se afl o trec toare arid , ars de soare, unde nu cre te nimic; nu vezi decît
stînc goal sau nisip sterp; nimic nu tr ie te aici, în afar de erpi i scorpioni. În aceast vale pustie au
fost îngropa i mult vreme mor ii de neam regesc ai ora ului Teba, el însu i disp rut, pentru c e vorba despre
faimoasa Vale a Regilor. Am spus „au fost” pentru c multe dintre aceste cadavre mumificate sînt scoase
acum din cavernele lor întunecoase i expuse public în galeriile bogate ale marilor muzee. Iar dac altele nu
au fost descoperite pîn ast zi, aceasta nu se datoreaz lipsei de timp, de efort sau de bani.
Aveam multe de studiat în morminte, în templele descoperite aflate la cîteva mile de Valea Regilor, în
ruinele Tebei care au v zut din nou lumina zilei i la marginile De ertului Libiei. Pentru a face toate
aceste scurte expedi ii plecînd de la Luxor, ca mijloc de transport, nici un animal nu se compar cu un
m g ru bun, care tie s î i croiasc drum cu pasul sigur printre stînci, peste pietrele t ioase i pe marginea
rîpelor.
Angajasem un „b iat”, care s îmi fie un fel de servitor, iar unul dintre primele porunci pe care i le-am
dat a fost s g seasc pe cineva care s îmi vînd un m g ru destoinic pentru aceste scurte excursii. Youssef
era numit „b iat” conform terminologiei conven ionale a c l torilor, dar de fapt avea peste 40 de ani, o
so ie i trei copii. Îmi reamintea deseori c are o familie – de fapt, de fiecare dat cînd scoteam
portofelul ca s ne încheiem socotelile. Într-o zi, în joac , am încercat s îi pun un arpe de gît. Youssef,
indignat, s-a plîns c , dac ar fi fost mu cat, n-ar mai fi existat nimeni „care s îi hr neasc familia”.
Dup cîte se pare, obi nuit de mult vreme s hr neasc m garii, ajunsese s pun cam pe acela i plan i hr nirea
familiei sale. Oricum, era bine-crescut i avea un excelent sim al umorului. Pe scurt, îmi pl cea de el.
A negociat cu vînz torul i, dup ce s-au în eles, s-a întors cu un m g ru alb, ar tos, mare i în euat. Am
înc lecat i animalul a pornit. Totul a mers bine pîn ce am ajuns la Nilul lat i cenu iu, pe care l-am
traversat to i trei cu o barc , de la est la vest. Dup ce am coborît pe cel lalt mal, am urcat din nou în a
i mi-am început c l toria de apte mile pîn în Valea Regilor.
Nu mi-a trebuit mai mult de un sfert de or de mers c lare ca s descop r i s m conving c personalitatea
animalului nu era la fel de agreabil ca înf i area lui. Dup ce am parcurs cu chiu, cu vai aproape jum tate
din distan , m-am plîns lui Youssef: ori c nu se pricepuse s aleag un m gar ca lumea, ori c turma
vînz torului era de calitate foarte slab , din moment ce acest animal era cel mai bun exemplar. Am ad ugat c
era foarte lene i c îi pl cea mai mult s doarm decît s mearg . Youssef î i ridic mîinile i, întorcîndu- i
privirea spre cer, strig stupefiat: „In sha Allah! Cine sîntem noi ca s îndr znim s corect m opera mîinilor
Atotputernicului?”.
Ce s -i r spund? M-am ab inut s mai aduc vorba despre asta. Am l sat în urm lanurile de porumb; abia dac
am aruncat o privire celor doi colo i gemeni ai lui Memnon, o pereche de statui gigantice ale c ror fe e nu
mai au tr s turi i ale c ror corpuri deformate a ezate pe tronuri st teau odinioar de paz la intrarea într-un
palat-templu construit de Amenhotep al III-lea, ast zi disp rut, i care se în l au pîn la cincizeci de
picioare deasupra lanului de grîu care cre tea pe locul unde se aflase odinioar templul. F r nas i ochi,
f r urechi i gur , colo ii st teau a a cum st tuser de veacuri, deplîngînd poate, cum spunea inscrip ia
scrijelit pe soclu de c l torul roman Petronianus, r nile ce le fuseser pricinuite de invadatorul persan
Cambise. O alee pietruit se întindea cîndva în spatele lor pe o distan de peste o mie de picioare, flancat
de perechi de statui i de sfinc i. Toate acestea disp ruser i ele. Am l sat în urm lunca fertil a Nilului
i ne-am îndreptat spre colinele tebane. Pe drum am întîlnit obi nuitele grupuri de b rba i cu robe albe i
femei cu robe negre.
Am trecut pe lîng un sat tipic cu colibe de lut, cîteva case joase, spoite cu var alb, un minaret în
miniatur pe o moschee micu cu cupol alb i inevitabilul pîlc de palmieri planta i pentru umbra lor pl cut .
M-am oprit lîng fîntîna satului pentru ca m g ru ul i c l re ul s î i astîmpere setea. Animalul i-a
cufundat botul într-un jgheab ciudat – era un sarcofag de piatr spart, în care odihnise poate cîndva un
faraon!
Am pornit din nou la drum, f r s ne oprim nici la templele pe jum tate ruinate de la Kourna, nici la
mormintele dezgropate ale nobililor tebani de la Abd-el-Kourna, nici chiar în remarcabila necropol de la
Dira Abu el-Naga.
Voiam s ajung la mica vale p r sit ce ducea spre în l imi înainte ca soarele arz tor s ajung deasupra
noastr . Plecaser m în zori, iar în aceast lun de var nu era o or prea matinal . C ci tiam c pe în l imile
pres rate cu stînci temperatura va fi de dou ori mai ridicat , iar eu voi fi prins la mijloc între dogoarea
soarelui i cea a pietrelor.
Încetul cu încetul, înaintam c tre vest pe drumul str vechi, f cînd apoi un ocol pentru a ajunge la baza
colinelor, unde solul era pres rat cu stînci de toate formele. Acolo, am p truns în primul defileu strîmt.
În cele din urm , m garul cu mers greoi, p ind pe p mîntul arid i nisipos al drumului m rginit de stînci,
m-a adus la intrarea în faimoasa vale unde faraonii cîndva puternici fuseser înmormînta i atunci cînd au
fost cuprin i în îmbr i area mor ii i toat m re ia lor p mînteasc ajunsese la inevitabilul sfîr it.
Stîncile roz, col uroase ce se în l au ca ni te santinele de o parte i de alta a drumului ar tau minunat pe
fundalul albastru-cobalt al cerului. Conturul crestelor se profila pe toat lungimea defileului. În l imile
reflectau lumina alb , scînteietoare ce c dea drept pe ele, în timp ce pietrele sparte de pe jos reflectau
c ldura intens . M rginit de pere i abrup i de calcar, valea, fiind complet izolat i lipsit de orice urm de
verdea , se dovedea extraordinar de potrivit pentru scopul melancolic ce îi fusese atribuit cîndva – s
ad posteasc mumiile regilor Egiptului. De partea cealalt odihneau nobilii i marii preo i.
Am continuat s str bat valea spre cap tul unde se afl mormintele deschise i unde ambii pere i ai
defileului fuseser scobi i pentru a le ad posti, sarcin deloc u oar , deoarece fiecare mormînt trebuia s pat
în stînc masiv . M g ru ul meu c lca eap n, înaintînd cu greu prin defileul arid, c ci poteca tot mai strîmt
era pres rat cu bolovani c zu i de sus, pietre zgrun uroase, buc i de cuar i silex desprinse din pere i. Ici-
colo, pe o parte sau pe cealalt , se vedea cîte un pisc ars, înnegrit. Gr mezi de pietre scînteietoare i
a chii de piatr calcaroas îmi luau ochii în lumina orbitoare a soarelui. Ar i a atîrna greu, ca o cea de
care nu puteai sc pa, iar aerul fierbinte tremura în fa a ochilor. Nu se z rea pic de umbr i sim eai c
fierbi într-un cuptor imens. Îmi sim eam buzele ca pergamentul, limba uscat . Tabloul era nespus de trist,
dar nu lipsit de o anumit m re ie.
Nici un sunet nu tulbura lini tea, nici o pas re nu î i în l a cîntecul în aerul fierbinte al de ertului;
nici o plant verde nu se i ea în aceast pustietate de piatr i nisip.
Colinele întunecate culminau cu un vîrf cu patru muchii, ale c rui povîrni uri erau acoperite cu grohoti ,
dar mormintele s-au ar tat vederii înc dinainte s ajungem la el. Aici oamenii s paser în colinele str vechi,
ticsite de mumii îngropate împreun cu comorile lor, i scoseser la lumina zilei lucrurile ce fuseser
ascunse cu atîta grij .

Versan ii v ii erau pur i simplu ciurui i de tuneluri în pant ce duceau c tre camerele mortuare, formînd
un ora subteran al mor ilor. Coborînd irul de trepte t iate în stînc , apoi intrînd pe coridorul înclinat i
întunecos al unuia dintre aceste morminte, coborai parc în lumea cealalt . Am luminat pere ii cu lanterna.
Erau acoperi i cu un strat sub ire de tencuial , pictat de sus pîn jos cu erpi sinuo i, portrete de regi,
preo i ridicîndu- i mîinile imploratoare spre zeit ile lor, b rci sacre i spirite protectoare, crocodili cu
cap de om i ofrande funerare, scarabei i lilieci simbolici, totul dispus într-o suit de tablouri
reprezentînd ocupa iile defunctului i c l toria sa în lumea de dincolo. Pe pere i erau de asemenea coloane de
hieroglife, menite s ajute sufletul nou-venitului în c l toria sa plin de peripe ii, c ci ele reproduceau
fragmente din Cartea por ilor i din Cartea celui aflat în lumea de dincolo . Aceste texte vorbeau de o lume
subp mîntean a spiritelor, de erpii ce o p zeau i de un infern f r fund unde domnea întunericul. Spuneau i
cum trebuia protejat trecerea sufletului astfel încît acesta s scape de chinurile groaznice, cum trebuia s
te adresezi zeilor-judec tori i cum s le r spunzi la întreb ri.
Am coborît din ce în ce mai adînc în mormînt; pasajul înclinat ducea la o înc pere, aceasta ducea la un
alt pasaj în pant i a a mai departe, pîn cînd am ajuns la aproape trei sute de picioare în adîncul colinei.
Deasupra mea erau mii de tone de stînc . Pere ii erau picta i sau scri i de sus pîn jos, ansamblul oferind o
vedere panoramic asupra vie ii în Egiptul antic care te f cea s contempli moartea ca într-o oglind . În
înc perea principal fusese s pat o cavitate în podea pentru sarcofagul greu, de granit, aflat înc acolo.
Cîndva, acest sicriu de piatr fusese ultimul l ca al unui faraon acoperit de giuvaiere, dar mumia eap n a
acestuia, înf urat în fî ii de pînz , luase acum, ca toate celelalte mumii descoperite în vale, drumul
muzeelor cu s li luminoase, pentru a satisface curiozitatea secolului nostru.
Dup ce am trecut printre furcile caudine ale mul imii de ochi picta i, am l sat în urm întunericul dens,
dar r coros, ie ind din nou în c ldura torid , sub str lucirea de nesuportat a soarelui – se apropia amiaza
–, dar, dup ce am traversat cei cî iva yarzi ai potecii pietroase, m-am afundat din nou într-un mormînt
adînc i bogat ornamentat. Am vizitat ase de acest fel; în treac t, observam lungile iruri de desene
instructive care aveau s fie studiate îndeaproape mai tîrziu. Mormîntul impresionant al lui Seti, de i s pat
în piatr , în m runtaiele p mîntului, pe o lungime de peste patru sute de picioare, nu m-a fascinat atît de
mult ca acela al lui Ramses al IX-lea, mai mic, unde am descoperit cele mai remarcabile sculpturi i picturi
din vale. Erau mai spiritualizate decît majoritatea celorlalte, limpezi, optimiste, f cîndu-m s m gîndesc
la destinul glorios al omului i la nemurirea sa în loc s m deprime.
 Deasupra portalului de la intrare era pictat marele disc ro u al soarelui, c ruia i se închina Ramses
însu i. Simbolismul imaginii era destul de rudimentar: a a cum, în natur , soarele ro u se afund în noapte
atunci cînd apune, i sufletul acestui rege coborîse împreun cu el în întunericul mormîntului; apoi,
asemenea inevitabilului r s rit al aceluia i soare, sufletul lui avea s se înal e din nou la via , triumf tor.
A a cum soarele, dup ce disp rea, r s rea în fiecare diminea la est, fiind în consecin nemuritor, la fel i
sufletul faraonului avea s se înal e în lumea spiritual dup ce traversase t rîmurile întunecate ale lumii
subp mîntene – pentru c , la fel ca soarele, i el era nemuritor.
Dar, pentru cei care fuseser ini ia i în vechile mistere, exista o semnifica ie i mai profund . Moartea nu
îi mai speria, fiindc erau „mor i” înc din timpul vie ii i tiau c sufletul nu numai c va tr i dup moarte,
ci chiar se va întrupa . Pe m sur ce avansam, lumina lanternei mele dansa pe peretele din stînga al primului
pasaj i am v zut acolo reprezent rile lui Ramses în prezen a marilor zei: Osiris, Harakht i Amon-Ra. Ceva
mai încolo, regele ardea t mîie în semn de venerare. Am trecut prin dou înc peri care aveau inscrip ionate cu
hieroglife deasupra intr rii texte ce îl prosl veau pe zeul-soare, apoi am ajuns la alt perete, unde un preot
turna, ca la un botez, pe capul faraonului un uvoi de figuri simbolice, printre care i „crucea cu mîner”,
cheie a misterelor i emblem a vie ii eterne. Ca rezultat, înf i area lui Ramses se schimbase, c ci acesta
luase acum forma lui Osiris însu i. Sufletul îi era eliberat i iertat; cunoscuse adev rata înviere i avea
dreptul ca numele s u s fie precedat de cel al divinului Osiris.
C ci iat minunata-i rug ciune: „Iat , sînt în prezen a ta, o, st pîne al lui Amenteit! Nu este p cat în
trupul meu. Nu am spus neadev ruri cu bun tiin , nici n-am f cut ceva cu inima în el toare. D -mi puterea s
devin asemenea unuia dintre ferici ii din a ta suit , s fiu un Osiris ocrotit de zeul magnific i iubit de
st pînul lumii”.
i Toth, care consemneaz cît cînt re te inima celui decedat i face cunoscut judecata marelui sfat al
zeilor, a spus: „Ascult judecata. Inima lui Osiris a fost cînt rit cu toat dreptatea, iar sufletul i-a fost
martor; a fost g sit drept la proba marelui cîntar. În el nu s-a g sit nici o r utate; nu a f cut r u prin
faptele lui; i nu a spus vorbe rele cît timp a fost pe p mînt”.
Iar marele sfat al zeilor a r spuns: „Vorbele tale vor fi adeverite. Osiris cel victorios este sfînt i
drept. N-a p c tuit i n-a f cut rele împotriva noastr . Devoratorului nu-i va fi îng duit s -l înving .
Intrarea în prezen a zeului Osiris îi va fi îng duit , ca i un s la ve nic pe cîmpurile p cii”.
În al treilea coridor regele îi aducea ca ofrand lui Ptah o statuet reprezentînd-o pe zei a adev rului.
Al turi era o pictur a propriei mumii osirificate, culcat sub soarele ce r sare, din al c rui disc
str lucitor ie ea scarabeul, simbol al vie ii nou-create i al reînvierii sigure a sufletului.
Am traversat dou înc peri i am coborît în cripta principal , ale c rei comori au fost jefuite i de unde
au disp rut i faraonul, i sarcofagele. Doar o pat de vopsea indic locul unde se aflase sarcofagul lui.
Alte embleme ale nemuririi erau pictate pe unul dintre pere ii înc perii – de exemplu, Horus copil stînd
a ezat în prezen a soarelui înaripat. Pe tavanul boltit erau reprezentate un cer de var înstelat i
constela iile zodiacale care alc tuiesc splendida panoplie a cerurilor.
Din aceste lumi subterane aglomerate, din acest sejur paradiziac am revenit spre intrare, tablourile
trecînd din nou unul cîte unul pe lîng mine sub raza lanternei, ca un film de cinema. i, deodat , lumina
orbitoare a soarelui m-a înv luit din nou.
Aceste morminte deschise demonstreaz cît este de absurd s desconsideri toate tradi iile vechi,
socotindu-le lipsite de fundament. În jur de 55 î.e.n, Diodor scria c în consemn rile preo ilor egipteni se
g seau referin e la faptul c 47 de faraoni fuseser îngropa i la Teba. Egiptologii moderni nu au ignorat
afirma ia lui Diodor – dimpotriv ; iar acest lucru le-a permis s fac în Valea Regilor descoperirile care au
culminat cu mormîntul i comorile lui Tutankamon.
Dar acum voiam s îi p r sesc pe ace ti faraoni care, pentru a- i asigura o fals nemurire, recurseser la
artificiile îmb ls m rii i înf ur rii în pînz ! Era sfîr itul dup -amiezii, aerul fierbinte din toiul verii m
cople ea, iar cerul gurii îmi era uscat iasc . Am traversat poteca pietruit , c utîndu-l pe Youssef i
pre ioasa sticl cu ceai d t tor de via . Se retr sese pe undeva, în c utarea unui col i or de umbr . Nu îl
vedeam nic ieri. Se topise de c ldur ? În cele din urm , urechile m-au ajutat s detectez ceea ce ochii nu
reu iser . De la intrarea într-un mormînt mai retras, apar inînd unui rege egiptean ce fusese un r zboinic
renumit, mi-a ajuns la urechi refrenul sonor al unui sfor it puternic. M-am gr bit într-acolo i am z rit un
b rbat îmbr cat cu o rob alb , întins pe jos i cufundat, dup cîte se p rea, într-un vis pl cut.
Era Youssef!

Zilele treceau în mod pl cut una dup alta în timp ce eu îmi astîmp ram setea permanent de explorare a
gîndurilor secrete i a aspira iilor sacre ale disp rutei lumi tebane. M-am familiarizat – i uneori m-am
împrietenit – cu acele chipuri de zei calme i maiestuoase i cu fe ele grave i preocupate ale p mîntenilor
care îi venerau, dar i cu locuitorii de ast zi ai Luxorului, succesorul Tebei. Am remarcat, de asemenea,
semnele oculte din atmosfera unora dintre aceste morminte care marcau tristul declin c tre practici
vr jitore ti al unui popor cîndva m re .
În una dintre aceste expedi ii de cercetare l-am întîlnit pe omul cu care am purtat discu ii pe care am
ezitat mai întîi s le men ionez în aceste capitole, pentru c implica iile unora dintre afirma iile sale nu
le puteam verifica prin investiga ii personale i pentru c ele ar putea uimi secolul nostru prozaic sau –
mai degrab – numele lui ar putea fi ridiculizat – ca i al meu, deoarece am considerat c asemenea pove ti
sînt demne de a fi relatate. Totu i, am cînt rit argumentele pro i contra, iar primele au atîrnat ceva mai
greu în balan . Mai mult, dorin a sa era i este s public aceste lucruri, a c ror importan pentru epoca
noastr p rea s fie pentru el mai mare decît puteam socoti eu cu judecata mea blazat .
Eram la sfîr itul unei zile de cercet ri printre mormintele regilor, c ci începusem curînd dup ce se
luminase de ziu i continuasem pîn dup -amiaza tîrziu. Ca s ajung acas mai repede, o luasem pe c rarea ce
str b tea colinele libiene i coborîsem în apropierea templului terasat, ce pare s ias direct din stînc , de
la Deir el Bahri, evitînd astfel, cu pre ul unui urcu dificil, ocolul pe care îl face vechiul drum în jurul
acestor în l imi.
M g ru ul care la început m dezam gise atît de mult, dar cu care între timp m împrietenisem, ajungînd
aproape s îl îndr gesc, i-a dovedit aici adev rata valoare, urcînd cu pasul sigur rîpa abrupt . M în elasem
în privin a sa; punea de fiecare dat piciorul acolo unde trebuia, printre sf rîm turile de pietre desprinse
i stîncile gata-gata s se pr bu easc ce formau poteca. Nu avea nici un rost s încerc s îi ar t drumul,
pentru c instinctul s u infailibil îl ghida mai bine decît mine unde s pun piciorul. Era într-adev r foarte
puternic i mult mai înalt decît cei de prin p r ile noastre, fiind cam de talia unui catîr mic. Pas cu pas,
am urcat cu greu panta abrupt al c rei vîrf domin tot irul de coline, în timp ce razele nemiloase ale
soarelui arz tor se rev rsau asupra noastr . Au fost por iuni i curbe periculoase unde a trebuit s m dau
jos, l sînd animalul s mearg înaintea mea, ca s nu abuzez de for ele sale. Cînd aceast ascensiune
periculoas se apropia de final, am avut grij s îmi in picioarele bine înfipte în sc ri ca s nu cad.
Ajungînd în vîrf, am coborît de pe animalul ce gîfîia i l-am l sat s se odihneasc . Am privit peisajul
minunat ce se întindea la dou mii de picioare mai jos. Piscul domina colinele dimprejur i cîmpia neted . Ce
contrast izbitor între galbenul de ertului i verdele str lucitor al p mînturilor irigate! Pacea melancolic a
acestei priveli ti mi-a dat un sentiment de mîngîiere spiritual . Ce loc prielnic pentru a intra în comuniune
cu natura! Lini tea domnea peste întregul tablou i sim eam c orice leg tur între mine i lumea de dincolo se
rupsese.
M-am întors i am f cut cî iva pa i – atunci l-am observat pe str in.
St tea a ezat – sau mai curînd ghemuit cu picioarele încruci ate – pe o stînc joas , pe care pusese o
bucat de pînz . De sub turbanul alb i se rev rsa p rul lung i negru ca pana corbului, înspicat cu cenu iu.
St tea nemi cat; ca i mine, p rea absorbit de contemplarea m re ului tablou etalat de natur sub ochii no tri.
Era scund, avea picioare mici, era îmbr cat îngrijit, cu o rob gri-închis. Avea barbi on i îi d deam vreo 40
de ani. Nu i-am z rit ochii pîn ce nu i-a întors în sfîr it capul spre mine. Cînd privirea i s-a îndreptat
asupra mea, am avut impresia greu de descris c m aflu în prezen a unui om cu totul neobi nuit. Am sim it c
aceast întîlnire îmi va r mîne pentru totdeauna întip rit în minte.
Ochii erau elementul cel mai frapant al acelei figuri frapante. Erau str lucitori, mari, perfect rotunzi,
lumino i. Albul ochilor era atît de pronun at, încît conferea o profunzime aproape supranatural pupilelor
negre ca smoala.
Ne-am privit în t cere vreo dou minute. Tr s turile acelui om denotau atîta distinc ie i autoritate, încît
m-am gîndit c ar fi fost aproape o impertinen s deschid eu discu ia. Nu voi putea – vai! – niciodat s
îmi amintesc care au fost primele lui cuvinte, pentru c mintea a p rut s mi se înce o eze chiar înainte s
vorbeasc . Probabil un organ secret al unei clarviziuni latente a început deodat s func ioneze în capul meu.
Am v zut învîrtindu-se cu mare iu eal în fa a mea, pu in mai deasupra în l imii ochilor, o roat str lucitoare
cu spi e de lumin . Leg turile fizice se desf ceau i intram într-o stare de con tien eteric i supranormal .
Este suficient s spun c mi s-a adresat el mie, atunci cînd viziunea ro ii care se învîrtea s-a risipit.
Mintea mea a reu it atunci s realizeze c m aflam pe cel mai înalt vîrf al colinelor tebane i c eram
înconjurat de o vast scen de o grandoare dezolant .
Am rupt t cerea spunîndu-i „bun ziua” în arab . A r spuns imediat în englez , cu un accent excelent. Dac
a fi închis ochii, a fi putut crede c în locul acelui oriental îmbr cat cu ve minte lungi vorbea un englez
cu studii superioare.
Iar înainte s m gîndesc cum s încep discu ia, m-am pomenit zicîndu-i, f r s vreau, de parc a fi fost
împins de o for interioar : „Domnule, sînt sigur c ve i în elege o experien deosebit pe care am tr it-o
adineauri, în timp ce st team aici, lîng dumneavoastr ”. I-am descris surprinz toarea viziune pe care o
avusesem.
M privi gînditor, apoi d du din cap. „Da”, zise lini tit, „în eleg”.
 „Sînt sensibil la atmosfera care m înconjoar , iar faptul c acest lucru s-a întîmplat în timp ce
personalitatea dumneavoastr se afla în contact cu a mea m face s cred c poseda i o putere neobi nuit ”, am
continuat eu.
M cercet din nou cu privirea. Dup o clip , spuse: „Eu am inten ionat s ave i aceast experien . Voiam s
v transmit un anumit mesaj f r cuvinte – i a a a fost!”.
„Ce mesaj?”
„C acum recunoa te i ordinul din care fac parte.”
Era adev rat. Descoperisem în el toate semnele i indiciile ce caracterizeaz un fachir sau yoghin de rang
înalt. Chiar dac nu mi-a fi amintit experien a extraordinar pe care o tr isem, era suficient s m uit în
ochii lui pentru ca acest lucru s mi se confirme intuitiv.
Ochii lui mari i ie i i din comun atr geau cel mai mult aten ia i stîrneau cel mai mult admira ia. Erau
str lucitori, cu o privire plin de for i autoritate, care m fixa într-un mod straniu. În timp ce îi
vorbeam, am fost cuprins de senza ia irezistibil c privirea aceea p trunde în mine i m hipnotizeaz . Ace ti
ochi îmi citeau în suflet i îl dominau. Smulgeau din mintea mea secrete i m constrîngeau s r mîn pasiv în
fa a acelui om.
Am exclamat: „Este într-adev r o surpriz pl cut . E surprinz tor pentru mine ca singura persoan pe care o
întîlnesc în aceast regiune s lbatic i pustie s fie un membru al ordinului dumneavoastr ”.
„Chiar a a?”, replic el. „Eu nu sînt surprins deloc. A sosit momentul s ne întîlnim. Nu este o pur
întîmplare c îmi vorbi i acum. O putere mai mare decît hazardul a aranjat întîlnirea noastr .”
Ascultam, frem tînd cu ner bdare. Gîndurile se învolburau în mintea mea în efortul de a în elege situa ia,
în timp ce sentimentele îmi alunecau în mod firesc spre acea stare de venera ie pe care mi-o creeaz
întotdeauna un om ce a atins un nivel superior din punct de vedere spiritual.
Mi-a spus apoi c drumurile unor oameni se întîlnesc iar i iar sub impulsul unor for e invizibile i ni te
aparente coinciden e pot fi de fapt verigi dinainte stabilite ale unui lan de cauze menite s produc anumite
efecte. Mi-a mai spus i alte lucruri, referindu-se la el însu i i prezentîndu-se – f r urm de vanitate,
doar ca o constatare – drept un Ini iat.
„Este un cuvînt pe care îl prefer oric rui altuia; i anticii îl foloseau, inclusiv egiptenii, a a c îl
folosesc i eu. În acele vremuri, ini iatul era cunoscut, iar statutul s u acceptat. Ast zi este practic
necunoscut, iar simplul fapt c exist e contestat cu dispre . Dar roata se va întoarce i secolul
dumneavoastr va fi constrîns s admit c legile evolu iei spirituale se aplic întotdeauna, creînd inevitabil
anumi i oameni capabili s func ioneze în egal m sur ca fiin e spirituale i ca fiin e materiale.”
Sim eam c ceea ce mi-a spus este adev rat. Da, era unul dintre acei oameni misterio i despre care vorbe te
adesea tradi ia oriental – acei ini ia i care participaser la sfaturile zeilor i cuno teau secretele
spirituale cele mai profunde pe care omul nu a reu it niciodat s le afle.
Ei prefer s ac ioneze în t cere i în tain , ca s nu fie stînjeni i de faptul c lumea nu îi în elege, iar
cînd trebuie s g seasc un mod de comunicare cu oamenii obi nui i, îi trimit deseori pe discipolii lor, care
se expun astfel criticilor ignoran ilor i devin inte pentru s ge ile otr vite ale r ut cio ilor.
B rbatul mi-a spus c putea s comunice cu ceilal i ini ia i dup voie i la orice distan ; a ad ugat c un
ini iat poate controla temporar corpul altei persoane – în general, al unui discipol –, printr-un proces
prin care î i proiecteaz sufletul în corpul celuilalt, cu condi ia ca acesta din urm s fie întru totul
preg tit, dispus, receptiv i pasiv.
„Am venit aici ca s v a tept”, îmi spuse, zîmbind u or. „Sînte i scriitor. Am de transmis un mesaj
omenirii. Îl ve i scrie atunci cînd am s vi-l comunic, pentru c este important. Întîlnirea noastr de ast zi
nu e decît un preambul, domnule Paul Brunton.”
Am f cut un pas în spate, tres rind. De unde îmi tia numele? Este adev rat c ini ia ii erau cunoscu i
pentru puterea lor extraordinar de a citi gîndurile, chiar de la mare distan .
„A putea afla i eu numele dumneavoastr ?”, am îndr znit s îl întreb.
Î i uguie buzele i privi peisajul de la poalele colinei. Îi cercetam chipul nobil, a teptînd un r spuns.
„Da”, zise el într-un tîrziu. „Dar nu vreau s îl publica i. Nu vreau ca identitatea mea s fie
dezv luit . Spune i-mi Ra-Mak-Hotep. Da, e un vechi nume egiptean i egiptologii dumneavoastr pot cu siguran
s ofere o excelent interpretare literal a acestor cuvinte. Pentru mine, ele nu înseamn decît un singur
lucru: în pace . Egiptul nu este casa mea. Acum, întreaga lume e casa mea. Asia, Africa, Europa, America –
cunosc toate aceste inuturi i umblu peste tot. Numai trupul meu este oriental, pentru c mintea mea nu
apar ine unui singur inut, iar inima mea apar ine doar p cii.”
Vorbea destul de repezit, cu for i convingere, dar era foarte evident c î i controla perfect emo iile.
Mai mult de o or am vorbit despre lucruri spirituale, a eza i în vîrful colinei, sub un soare a c rui
lumin blînd continua s ne orbeasc i a c rui c ldur continua s ne încing . Totu i, am uitat de toate
acestea, c ci omul din fa a mea i vorbele lui îmi captau tot interesul. Mi-a vorbit despre unele lucruri
legate de lume i de altele legate doar de mine. Mi-a dat indica ii precise i m-a înv at ni te exerci ii
speciale, care s m ajute s ajung la un nivel de echilibru spiritual i de iluminare mai înalt decît cel pe
care îl atinsesem deja. Vorbea sincer i critic, chiar cu severitate, despre anumite obstacole ridicate în
calea mea de propriile gre eli. În cele din urm mi-a dat întîlnire a doua zi, lîng altarul roman, în
interiorul colonadei ce se înal pe malul Nilului la templul de la Luxor.
Apoi, f r s se ridice de pe scaunul s u de piatr , i-a luat bun-r mas, scuzîndu-se c nu poate prelungi
conversa ia pentru c era foarte ocupat i avea multe de f cut.
L-am p r sit cu regret, contrariat c trebuie s m despart de un om cu care purtasem ni te discu ii atît de
originale i de fascinante, un om cu o personalitate ce m inspira i stimula.
Coborî ul era dificil i periculos; am coborît pe jos, printre stînci i grohoti uri, inînd cu o mîn
frîiele m g ru ului. Ajun i jos, m-am suit în a i am aruncat o ultim privire c tre piscul atît de maiestuos.
Ra-Mak-Hotep r m sese tot acolo. St tea în continuare a ezat pe creasta mohorît .
Oare ce f cea acolo, „foarte ocupat”, dar nemi cat ca o statuie? Oare tot acolo aveau s îl prind umbrele
asfin itului întinzîndu-se peste terasele trandafirii ale colinelor libiene?
 Capitolul XIX

Mormintele: mesajul solemn

al unui Ini iat

A a cum r m sese stabilit, ne-am întîlnit din nou printre ruinele templului de la Luxor. Eu m-am a ezat pe
un bloc lung de piatr acoperit cu hieroglife, ca i ini iatul, care s-a ghemuit, încruci îndu- i picioarele,
cu fa a la mine.
Aveam carne elul preg tit i, cu stiloul în mîn , m preg team s notez mesajul, s umplu foile albe de
hîrtie cu caracterele mai pu in pitore ti ale sistemului nostru modern de hieroglife – stenografia.
Ra-Mak-Hotep nu i-a pierdut vremea cu discu ii preliminare, ci a intrat direct în subiect: „Cei care au
deschis mormintele Egiptului antic au eliberat i ni te for e care au pus lumea în pericol. Arheologii, ca i
jefuitorii de morminte de odinioar , au descoperit f r s î i dea seama criptele unor oameni ce practicau
magia neagr . Pentru c în ultimul ciclu al istoriei Egiptului oamenii instrui i – clerul – degeneraser
foarte mult, iar vr jitoria i artele oculte erau la ordinea zilei. Cînd lumina pur a adev rului ce str lucea
înainte în religia egiptean adev rat a început s se sting , fiind tot mai mult înlocuit de umbrele otr vite
ale falselor doctrine materialiste, a ap rut practica mumific rii, cu toate ritualurile complicate ce o
înso eau. Totu i, în spatele înv turilor am gitoare i pervertite pe care se baza aceast practic , r mînea o
preocupare secret , i anume efortul de a conserva o leg tur durabil cu lumea fizic prin îmb ls marea
cadavrului. Aceast practic , la origine, le era rezervat doar regilor-ini ia i din epoca de aur a Egiptului
preistoric i marilor preo i care ajunseser la un înalt nivel spiritual, adev ra i mesageri ai lui Dumnezeu,
astfel încît corpul lor material, impregnat cu puterea lor sfînt , s poat continua s existe i s serveasc
drept focar care s emane aceast putere în lume. S-a dezvoltat de asemenea un fel de cult al str mo ilor;
corpurile erau îmb ls mate numai ca ritual formal, pentru ca genera iile ulterioare s poat vedea cum ar tau
defunc ii lor str mo i. Era, de fapt, o imita ie g unoas a îmb ls m rii practicate odinioar în Egipt pentru a
p stra relicvele sfinte ale marilor regi i preo i. C ci, în sumbra perioad ce avea s înceap în Egipt cînd
acest t rîm i-a pierdut adev rata lumin spiritual , iar for ele infernale din lumea de dincolo erau invocate
de indivizi care tiau multe, dar erau nemilo i, au început s fie îmb ls mate i trupurile oamenilor instrui i
din sînul clerului i din clasele conduc toare, dup dorin a lor. F ceau asta uneori din motive care ineau de
magia neagr , alteori de teama c spiritul lor va fi distrus în purgatoriul ce îl a tepta dup moarte, iar
alteori pur i simplu ca s se conformeze în mod ignorant obiceiului existent. Aproape în toate cazurile,
înainte s moar , un asemenea om d dea dispozi iile de rigoare i î i preg tea mormîntul. Dup preg tirea
mormîntului, invoca (sau punea un preot s fac asta) o entitate spiritual , crea ie elementar artificial ,
care nu putea fi perceput cu ajutorul sim urilor, uneori bun , dar cel mai adesea rea, ca s îi protejeze
mumia, s vegheze asupr -i i s -i p zeasc mormîntul. Pentru a proteja i mai bine corpurile îmb ls mate,
mormintele erau mai întîi ascunse cu o grij viclean , apoi, în general, li se spunea oamenilor c oricine
le va profana va fi aspru pedepsit de for ele spirituale. Oamenii au crezut asta i mult vreme mormintele au
fost l sate în pace. Dar, cum clerul i conduc torii degenerau tot mai mult, chiar i poporul a început s nu
mai cread în aceste supersti ii. Atunci a început jefuirea mormintelor, pentru a fura giuvaierele care erau
îngropate împreun cu mumiile celor mai mul i dintre oamenii de vaz . Era adev rat c , acolo unde trupul
îmb ls mat îi apar inuse unei persoane cu anumite cuno tin e de magie sau aflate sub protec ia i îndrumarea
altei persoane cu asemenea cuno tin e, fuseser invocate anumite for e spirituale pentru a p zi mormintele i
a-i pedepsi pe profanatori. Adesea, aceste for e oculte erau de o r utate f r margini, amenin toare i
distrug toare. Erau prezente în mormintele închise i ar fi putut s r mîn acolo mii de ani. Iat de ce
arheologii vo tri care, f r s î i dea seama ce fac, deschid asemenea morminte o fac pe riscul lor. Totu i,
dac acest pericol ar amenin a numai siguran a arheologilor i a familiilor lor, ceea ce vreau s v spun n-ar
avea prea mare importan . Dar este vorba despre siguran a întregii lumi. C ci, printre mormintele pe care le
dezgroap , apar inînd unor personaje cu pozi ii sociale diferite, se g sesc unele care au fost protejate
astfel. Din fiecare, o multitudine de spirite nocive se revars ca un uvoi asupra lumii noastre fizice.
Fiecare mumie scoas dintr-un astfel de mormînt i transportat în muzeele voastre din Europa i din America
duce cu sine leg tura invizibil pe care o are cu aceste spirite, deci i influen a lor cumplit . Aceste
influen e nu pot decît s aduc prejudicii omenirii, prejudicii de diferite feluri, susceptibile chiar s
afecteze într-un mod dezastruos destinele popoarelor. Voi, occidentalii, nu ave i nici o pav z împotriva
lor, iar dac sînt invizibile pentru voi nu înseamn c sînt mai pu in puternice. Cînd lumea voastr î i va da
seama c în multe dintre aceste morminte sînt închise spirite malefice, va fi poate prea tîrziu. Pîn atunci,
toate mormintele vor fi fost deschise i creaturile diabolice vor fi sc pat de acolo. Între altele, sînt i
vor fi responsabile de tr d ri la nivel interna ional. Dac omul nu cunoa te legile naturii, asta nu înseamn
c nu va avea de suferit atunci cînd le încalc ; iar faptul c nu se tie despre existen a for elor magice
malefice nu înseamn c acest secol nu va fi pedepsit pentru incursiunile voastre inutile pe t rîmul lor.
Aceste spirite elementare, create artificial, au fost eliberate în acest secol într-un num r suficient de
mare pentru a teroriza lumea de pe t rîmul lor paranormal, imaterial, deci invizibil, dar suficient de
apropiat pentru a influen a existen a fizic a celor vii. Noi, preocupa i de bun starea spiritual a oamenilor,
combatem aceste for e întunecate pe propriul teren, dar legile naturii nu ne permit s le nimicim, tot a a
cum nu ne permit s nimicim oamenii pe care îi consider m foarte periculo i pentru semenii lor. Puterile
noastre se m rginesc la luarea sub protec ia noastr special a anumitor persoane i institu ii. Obiectele care
sînt scoase din morminte odat cu mumiile – scarabei, giuvaiere, amulete i piese de mobilier – poart cu
ele influen a acelor morminte. Dac ele n-ar fi legate în chip magic de entit ile malefice, nu ar fi nici un
pericol dac cineva i le-ar însu i sau le-ar sustrage, dar, dac au astfel de leg turi magice, scoaterea lor
la lumin poate aduce nenorocire i dezastru. Or, arheologii i egiptologii obi nui i, neb nuind aceste fapte
i incapabili s fac diferen între mormintele inofensive i cele periculoase, le deschid pe toate. Fie c îl
va lua în seam , fie c nu, adresez omenirii acest mesaj: nimeni s nu se ating de mormintele ale c ror
caracteristici paranormale nu sînt în elese de oameni. Lumea trebuie s nu le mai deschid pîn cînd nu va
dobîndi cuno tin e suficiente pentru a în elege consecin ele grave ce decurg de aici. Majoritatea regilor
posedau într-o oarecare m sur puteri oculte, folosite fie în scopuri bune, fie în scopuri rele, pentru c
erau ini ia i de marii lor preo i. La început puterile magice susceptibile s le fac r u altor oameni erau
folosite doar în scop defensiv sau pentru a împiedica s vîr irea unor crime, dar, cînd Egiptul i-a pierdut
idealurile înalte, aceast cunoa tere s-a pervertit, fiind folosit în scopuri rele: de exemplu, pentru a-i
lovi pe du mani de la distan sau pentru a-i înl tura pe cei care st teau în calea ambi iilor magicianului
(sau ale st pînului s u). Aceste cuno tin e oculte erau folosite i pentru protejarea mormintelor. Deschiderea
oric rui mormînt egiptean vechi poate implica intrarea necon tientizat în contact cu for e invizibile
periculoase. Chiar dac e vorba despre mormîntul unui rege al c rui suflet era bun i care avea mari puteri,
se poate ca lumea s aib de suferit ca pedeaps pentru c a fost tulburat astfel mormîntul unui suflet
superior. Totu i, obiectele – precum scarabeii – scoase din acest mormînt nu vor avea o influen malefic ,
ci, dimpotriv , una binef c toare. Dar, dac persoana care i le însu e te are gînduri rele, aceste obiecte nu-
i vor folosi la nimic; binefacerile le sînt rezervate doar celor cu gînduri curate. Aceast ultim regul se
aplic oricît de nobil a fost sufletul defunctului i oricît de durabil este influen a sa spiritual . Un
asemenea om a fost, de exemplu, regele Tutankamon. Acesta poseda multe cuno tin e oculte i un suflet
spiritual. Deschiderea mormîntului s u i-a f cut s sufere pe profanatori, dar i lumea în general. În anii
care urmeaz , lumea va mai suferi i va pl ti pentru asemenea profan ri ale mor ilor Egiptului, de i aceste
dificult i de ordin material vor duce la un cî tig pe plan spiritual”.

„De aceea, repet, str inii care, c utînd comori ascunse sau mîna i de acea curiozitate excesiv ce se
ascunde adesea sub masca cercet rii tiin ifice, încearc s exploateze vreun inut vechi unde magia era bine
cunoscut i intens practicat se expun unor mari riscuri. În Tibet, prezen a în Lhassa a mormintelor secrete
ale marilor lama explic în parte de ce tibetanii nu-i las pe str ini s intre în ara lor. Va veni îns o zi
cînd accesul la aceste morminte i vizitarea lor vor fi permise, iar cei care vor merge acolo vor avea de
suferit mari nenorociri. În vremuri str vechi, principalul centru al cunoa terii i practicii magice era
Egiptul. În materie de magie, acesta dep ea chiar i India, fie c era vorba despre magie alb , fie despre
magie neagr , adic folosit în scopuri bune sau rele. Ast zi, aceste puternice for e paranormale l sate libere
în trecut î i fac înc sim it influen a asupra poporului i a rii – i, înc o dat , rezultatele sînt cînd
favorabile, cînd nefericite. Unele dintre rezultatele nefericite sînt, de exemplu, bolile, precum eczema, ce
nu este decît o consecin a influen elor magice d un toare, ce persist înc în regiune, chinuindu-i pe
egiptenii de ast zi. Fie ca acest avertisment s fie transmis prin peni a dumneavoastr . Acum pute i în elege
de ce ne-am întîlnit. Chiar dac vom fi trata i cu dispre i ignora i, ne-am f cut datoria, i eu, i
dumneavoastr , dac sînte i de acord. Legile naturii nu iart ignoran a; îns oamenii nu vor mai avea aceast
scuz .”
Astfel s-a terminat mesajul lui Ra-Mak-Hotep. L-am transcris i apoi l-am redat întocmai aici.

M-am mai întîlnit cu acest ini iat de cîteva ori, apoi a trebuit s îmi continui c l toria spre sud. La
fiecare întîlnire, mi-a oferit numeroase informa ii referitoare la doctrinele misterioasei confrerii din
care f cea parte. Cînd m-am referit o dat la anumite experien e pe care le avusesem India, unde întîlnisem
un tîn r yoghin ce pretindea c maestrul s u dep ise vîrsta de patru sute de ani, în mod uluitor, Ra-Mak-
Hotep a spus, foarte serios, c unii ini ia i ce tr iser în Egiptul antic erau înc în via !
 Nu voi uita prea curînd exclama iile de uimire cu care am întîmpinat aceast afirma ie.
Ideea era c exist ini ia i ale c ror trupuri zac într-o stare comatoas în unele morminte egiptene care nu
au fost descoperite înc i pe care, sus inea el, arheologii obi nui i nu le vor descoperi niciodat .
„Mormintele acestor mari ini ia i”, mi-a explicat el, „sînt prea bine p zite i nu vor fi g site niciodat
de «scormonitorii» vo tri. Nu sînt morminte pentru mor i, ci pentru vii. Nu con in mumii, ci corpurile unor
ini ia i afla i într-o stare cu totul special , pe care cuvîntul «trans » o poate descrie aproximativ. În
India a i constatat c fachirii se l sau îngropa i pentru o perioad mai lung sau mai scurt , pe parcursul
c reia corpul le r mînea într-o stare de trans 1 . Func ionarea organelor respiratorii era complet suspendat
pe timpul cît r mîneau îngropa i. Pîn la un anumit punct, starea în care intr ini ia ii egipteni este
similar , dar cunoa terea lor merge mult mai departe i ei i-au inut corpul viu, în trans , timp de mii de
ani. În plus, între ei i fachirii hindu i exist o diferen esen ial . Fachirii intr într-o stare de
incon tien total cît timp sînt îngropa i i nu- i amintesc nimic atunci cînd se trezesc, cu excep ia cazului
în care sînt ini ia i, numai c ace tia nu ar putea fi convin i nicicînd s fac o demonstra ie public a
capacit ilor lor. Ini ia ii egipteni, din contr , r mîn perfect con tien i în mormînt i, cu toate c trupul lor
este în com , mintea le este liber i activ . În India, l-a i vizitat pe «În eleptul Care Nu Vorbe te
Niciodat », care tr ie te lîng Madras; prima dat , l-a i g sit într-o trans profund , p rînd mort. Totu i,
trebuie s ti i c mintea îi era cît se poate de vie, deoarece la a doua vizit nu numai c tia totul despre
prima, ci i-a amintit i de faptul c obiectase atunci cînd a i încercat s -l fotografia i. Un astfel de om
func ioneaz pe t rîmurile interioare ale fiin ei sau chiar în lumea fizic folosind un trup eteric. Ini ia ii
egipteni îngropa i sînt din punct de vedere mental într-o situa ie similar , în timp ce, fizic, trupul lor a
intrat, desigur, într-o trans mult mai profund . Spiritul lor se deplaseaz , c l tore te, mintea lor gînde te,
pe deplin con tient ; ei au privilegiul de a cunoa te dou lumi, cea material i cea spiritual . Trupurile lor
sînt ascunse în morminte care nu pot fi descoperite, a teptînd întoarcerea spiritelor. Într-o zi, ele vor
reînvia aceste corpuri aflate în com , care vor ie i atunci în lumea exterioar . Procesul acestei readuceri
la via trebuie s fie realizat de persoanele potrivite, care posed cuno tin ele necesare. O parte din
ritualul trezirii va consta în intonarea unor «cuvinte cu putere» secrete. Acest lucru poate s vi se par
curios, dar corpurile lor par îmb ls mate, pentru c sînt înf urate în pînz i depuse în sarcofage, ca
mumiile. Exist îns diferen a esen ial c acestora nu li s-a scos inima, a a cum se întîmpl în cazul
mumiilor. Toate organele lor vitale r mîn intacte, cu excep ia stomacului, care este sl bit, din cauza
faptului c de la intrarea în trans nu au mai ingerat alimente. O alt diferen este c ini ia ii vii au
corpul i fa a în întregime acoperite cu un strat de cear . Acest strat a fost aplicat dup intrarea în
trans . Mormintele lor sînt bine ascunse, iar num rul lor e extrem de redus. Acest lucru se în elege de la
sine, pentru c numai ini ia ii foarte avansa i erau capabili s intre în aceast stare i nu to i ini ia ii
voiau s o fac . Nu-mi place s vorbesc despre «trans » în cazul lor, deoarece acest cuvînt creeaz o impresie
gre it , dar nu cunosc alt termen mai apropriat. Starea lor difer foarte mult, de exemplu, de transa
mediumurilor i a subiec ilor hipnotici. Exist grade de trans foarte profund pe care cercet torii moderni nu
le-au descoperit înc . Toate st rile pe care le-au observat ei sînt superficiale în compara ie cu starea
profund i unic a ini ia ilor egipteni îngropa i. Repausul acestora din urm implic de fapt o activitate
intens ; starea lor nu este chiar de trans , în sensul obi nuit al acestui cuvînt. Exist un ini iat care st
în mormînt din anul 260 î.e.n.; altul de dinainte de anul 3000 î.e.n.; iar altul se g se te în aceast stare
de zece mii de ani! Cu to ii sînt foarte activi, ac ionînd în secret, pentru binele spiritual al umanit ii.
Ei tiu ce se întîmpl în întreaga lume, de i trupul le r mîne îngropat. Sînt ni te oameni perfec i. În eleg
prin asta c trupurile lor nu pot fi atinse – nici m car de o insect sau de un parazit –, atît de teribil
este iradierea for elor lor spirituale. Mai mult, ei comunic în mod constant, telepatic, cu anumi i ini ia i
din zilele noastre, al c ror corp este în stare de func ionare. Comorile spirituale p strate de ace ti vechi
ini ia i egipteni le sînt astfel transmise ini ia ilor care tr iesc în prezent. Cînd va veni momentul s fie
trezi i, ritualul de tept rii va trebui s fie îndeplinit de unul dintre ace tia din urm ”.
 Epilog

Iar dup ce am c l torit în lungul i în latul acestui vechi t rîm al Egiptului i am v zut multe lucruri
stranii, mi-am întors pa ii spre bunii mei prieteni, care mediteaz pentru ve nicie la marginea De ertului
Libiei.
„Spune-mi”, am strigat, „o, în eleptule Sfinx, dac acum pot s -mi odihnesc picioarele obosite, ce au
b tut destul drumul colbuit al vie ii!”.
Iar Sfinxul îmi r spunse: „Pune întrebarea celei al c rei unic copil sînt, al c rei pîntece m-a n scut ca
s îndur dureroasele lovituri ale acestei lumi. Pentru c eu sînt însu i Omul, iar acolo este mama mea, Glia.
Întreab-o pe ea!”.
A a c am mers mai departe i am ajuns la Marea Piramid . Am intrat în pasajul întunecat i m-am strecurat
în m runtaiele p mîntului, pîn în lugubra cript subteran .
Am rostit parola, a a cum înv asem din versetul al aptelea din capitolul 64 al celei mai vechi c r i din
Egipt: „Slav ie, st pîn al altarului ce se înal în centrul p mîntului!”.
Apoi m-am a ezat pe podeaua de piatr i mi-am cufundat mintea în lini tea ei înn scut , a teptînd cu r bdare
un r spuns.
Cînd, în cele din urm , i-a f cut apari ia Cel M re , St pînul Casei Divine, l-am rugat s m duc la cea
numit „St pîna Templului Ascuns”, care este sufletul viu al P mîntului nostru.
Iar St pînul a cedat rugilor mele fierbin i i, printr-o u secret , m-a condus în templul ascuns nu
departe de acolo. Maica divin m-a primit cu bun voin , dar a r mas a ezat ceva mai departe i mi-a cerut s
spun ce doresc.
I-am repetat întrebarea mea: „Spune-mi, o, St pîn a Templului Ascuns, dac m pot duce s -mi odihnesc
picioarele obosite, ce au b tut destul drumul colbuit al vie ii”.
Înainte de a r spunde, s-a uitat îndelung în ochii mei, cu gravitate.
„O, C ut torule, apte c i sînt deschise în fa a ta. apte trepte a teapt s fie urcate de omul care a
p truns în camera mea secret . apte lec ii trebuie s fie înv ate de oamenii care mi-au v zut fa a descoperit .
Pîn nu vei str bate toate c ile, nu vei urca toate treptele i nu vei înv a toate lec iile, nu po i spera ca
picioarele tale s g seasc odihna, nici sufletul t u pacea.”
Îi auzeam vocea suav , care p rea s vorbeasc de dincolo de miriade de ere cu tonurile acelea calme, ce
reverberau în Marea Sal a Templului.
„ i care sînt acele c i, o, Maic divin ?”
Iar ea spuse: „Drumul ce duce la Multe Case i C rarea ce Duce în Pustiu, Strada pe care Cresc Flori
Ro ii; Urcarea Mun ilor Înal i i Coborîrea în Pe terile Întunecate, Poteca R t cirii Ve nice i Felul de a Sta
Nemi cat”.
Am întrebat: „ i care sînt cele apte trepte?”.
Ea r spunse: „Prima sînt Lacrimile, a doua e Rug ciunea, a treia Munca, a patra Odihna, a cincea Moartea,
a asea Via a, iar ultima este Mila”.
„ i care sînt, o, Maic , acele apte lec ii pe care trebuie s le înve e omul?”
Iar ea r spunse: „Prima i cea mai u oar este Pl cerea, urm toarea e Durerea, Ura este a treia, Iluzia a
patra, Adev rul a cincea, Dragostea a asea, iar la urm trebuie înv at Pacea”.
i m-am minunat de aceste lucruri.
Apoi St pîna Templului Ascuns s-a retras din Marea Sal i am v zut în spatele ei o stea mare de aur i, în
aceast stea, o coroan str lucitoare i dou semiluni de argint. Sub coroan se afla o cruce alb , iar în
jurul bra elor crucii apte trandafiri ro ii.
Iar zidul din spate era albastru-închis i pe el ap rur deodat multe cuvinte, str lucind ca ni te
giuvaiere. i dintre acele cuvinte mi s-a cerut s le citesc numai pe ultimele.
Iat -le: „Pentru c Egiptul este imaginea lucrurilor cere ti i cu adev rat un templu al lumii întregi. Iar
cînd Egiptul va fi adeverit aceste lucruri, atunci Domnul i Tat l care este Dumnezeul suprem, întîiul ca
putere i st pînitorul lumii, va cerceta inimile i faptele oamenilor i, prin voin a Sa, le va întoarce la
bun tatea lor din vechime, pentru ca lumea îns i s poat cu adev rat s se înf i eze ca opera fermec toare a
mîinilor Sale”.

Comentariu asupra epilogului

(Comentariu al autorului menit s explice
sensurile simbolice)
 Multe Case – în temple exist capele, altare, cripte, s li i fiecare serve te unui anumit scop. Casele
cele multe sînt menite s permit o experien complet , te ajut s devii un om împlinit, s î i dezvol i
diferitele aspecte ale naturii tale. Trebuie s le armonizezi. Fiecare cas este o fa et a fiin ei tale – dar
i ceea ce se afl în exterior (societatea este casa altora).
C rarea ce Duce în Pustiu – eremitul se izoleaz pentru a g si pacea interioar (în natur ) dup ce a întors
spatele lumii (mai întîi la exterior i apoi în interior) – renun înd la satisfac ia oferit de lucrurile
umane (societatea i natura uman ).
Strada pe care Cresc Flori Ro ii – astralul, pasiunile care îl asalteaz pe acela ce trebuie s se
autopurifice. Florile pasiunii sînt o mo tenire a naturii noastre animale, dar noi nu sîntem doar animale,
a a c trebuie s le control m. Aceast Strad este mo tenirea pe care o primim de la animalul din noi –
trebuie s ne afirm m umanitatea, controlînd animalul.
Urcarea Mun ilor Înal i – aspira ia este esen ial pentru a ajunge la un nivel mai înalt decît cel la care
te afli. Este aspira ia de a deveni o fiin superioar . Pentru asta ai nevoie de curaj. Pentru c te ridici
deasupra turmei care se mul ume te cu pu in, faci acest urcu de unul singur.
Coborîrea în Pe terile Întunecate – acestea sînt etapele în care nu vezi deloc încotro mergi – bîjbîi
prin întuneric. Întunericul este nesiguran a – adic nu tii dac mergi înainte sau înapoi. Cînd sentimentul
acesta se acutizeaz , este noaptea neagr a sufletului, unde exist o mare usc ciune spiritual . E ti mort
în untru i aspira iile tale se domolesc. Acest întuneric trebuie îndurat (c ci i el va trece).
Poteca R t cirii Ve nice – aceasta este calea incapacit ii de a te mul umi cu ceea ce s-a realizat deja.
Trebuie s cau i mai departe – setea de cunoa tere. Po i s afli diferite înv turi i s asimilezi cîte ceva
din fiecare. În tot acest timp e ti un înv at r t citor care î i continu c ut rile.
Felul de a Sta Nemi cat – în cele din urm trebuie s renun i la orice aspira ii, la vizitarea anumitor
locuri i a anumitor guru. Trebuie s r mîi nemi cat, s te la i condus de Dumnezeul din interior i s prime ti
harul s u. Trebuie s te bazezi pe Dumnezeul din interior.

În func ie de istoria ta, trebuie s urmezi

mai mult sau mai pu in aceste c i

Lacrimi – cu to ii trebuie s trecem prin suferin e pentru a vedea c lumea nu este ceea ce pare a fi,
adic un loc pl cut.
Rug ciune – roag -te pentru îndrumare i ajutor.
Munc – trebuie s faci eforturi ca s devii mai bun.
Odihn – acum echilibrul s-a r sturnat i ai ajuns în punctul de mijloc, care este sfîr itul drumului lung
i începutul celui scurt. Te odihne ti dup eforturile pe care le-ai f cut ca s str ba i drumul cel lung
(disciplinele). Trece în revist ce ai cî tigat. Acum te po i odihni dup toate acele eforturi, a a vei g si
lini tea. Acum te afli pe drumul cel scurt.
Moarte – moartea eului este dezv luit de-a lungul drumului celui scurt. Via a dezvoltat în sinele
superior provoac moartea eului f r ca tu s faci vreun efort.
Via – etapa în care intri într-o uniune con tient cu via a, spiritul i puterea – fiin a con tient fiind
universul (Îshvara). Intri în armonie cu Îshvara i voin a Sa.
Mil – dup armonizarea i unirea cu Îshvara ajungi la cunoa tere i pace interioar . Acum apare sentimentul
c tu e ti bine, dar cum r mîne cu ceilal i, care nu g sesc sau care nu caut ? Se treze te în tine compasiunea
sau mila. Aceasta este ultima treapt pentru c apoi trebuie s te întorci pe acela i drum, s te pui în pielea
altuia i s îl aju i s urce pîn la treapta pe care o poate trece singur. Asta se poate face în diferite
moduri – în public, în secret, prin intermediul unor prelegeri, texte, institu ii. Unele r mîn necunoscute,
altele sînt cunoscute.

apte lec ii

Pl cere – este cel mai u or de înv at; exist o bucurie temporar , dar aceasta e urmat întotdeauna de
durere. Dilatarea pl cerii este urmat de contrac ia durerii.
Durere – ofer un echivalent valoros al lec iei pl cerii.
Ur – ura nu na te decît i mai mult ur , nu se sfîr e te niciodat . Trebuie s înv m despre karma i despre
faptul c ura se întoarce asupra noastr ca un bumerang. Trebuie s înv m s manifest m opusul urii, care este
compasiunea sau dragostea. Efectele urii îi afecteaz i pe al ii, dar i pe tine. i na iunile au de suferit
din cauza asta.
Iluzie – con tientizeaz natura iluzorie a lumii i a vie ii tale personale, acesta este drumul cel scurt.
Cu ajutorul metafizicii o putem în elege la nivel intelectual i, dac avem suficient experien , putem s o
recunoa tem în via a noastr i s începem s vedem dincolo de ea. Acum p trunzi în con tiin a sinelui superior.
Vezi cît de m runt este iluzia în compara ie cu realitatea.
 Adev r – acesta este cel mai greu de îndurat. Trebuie s faci fa singur adev rului despre tine, adev rului
c via a personal trebuie în cele din urm s dispar (c ci personalitatea nu este nemuritoare). Trebuie s te
confrun i cu asta i s accep i acest adev r al întregului univers – totul este condamnat s se dezintegreze.
Dar asta înseamn fuzionare, pierdere în oceanul Fiin ei, deci nu este o pierdere total .
Dragoste – marea armonie, muzica sferelor, armonia cosmic . Teribila semnifica ie a inten iei lui
Dumnezeu, care, poate, nu îl atrage întotdeauna pe om. Este rela ia plin de iubire dintre oameni, dar i
dintre om i Dumnezeu.
Pace – aici nu mai exist alte cereri sau dorin e i e ti mul umit de fiin a care e ti în interior. Nu mai
exist reîncarn ri for ate (c ci noi revenim datorit dorin elor noastre). Cînd te eliberezi de acestea, g se ti
pacea. Ea nu este apreciat cu adev rat pîn cînd nu tr ie ti aceast experien . Sufletele str vechi au trecut
prin toate experien ele posibile, a a c apreciaz pacea – asta ine de vîrsta sau maturitatea sufletului.
„St pînitorul” de la sfîr itul epilogului este Îshvara; el corespunde în elegerii interioare – capacit ii
de a vedea lumea ca oper a mîinilor Sale.

1 . În cartea mea despre yoghinii indieni, India secret , m refer la unul dintre ace ti fachiri la p. 93
[ed. rom.: traducere de Ciprian iulea, Polirom, Ia i, 2013, p. 90]. Nu este lipsit de interes s completez
aceast referin cu detaliile urm toare, pe care le-am preluat din raportul oficial al lui sir Claude Wade.
Fachirul a fost înmormîntat de viu într-un cuf r a ezat într-o groap , la trei picioare sub podea, p zit de
dou companii de solda i. Patru santinele vegheau zi i noapte, schimbate din dou în dou ore, p zind
cl direa de orice intrus. „Cînd cuf rul a fost deschis”, scria sir Claude, „am v zut trupul închis într-un
sac de pînz alb , legat cu o sfoar deasupra capului. Servitorul a început s verse ap cald pe trup.
Mîinile i picioarele erau în epenite i chircite, fa a umflat , capul l sat pe um r, ca al unui cadavru. L-
am rugat atunci pe medicul care era cu mine s coboare i s examineze trupul. Nu a putut detecta nici o
pulsa ie la nivelul inimii, tîmplelor sau bra elor. Totu i, spre deosebire de restul corpului, zona
creierului era cald . Procesul de resuscitare a inclus sp l ri cu ap cald , frec ii, scoaterea tampoanelor
de cear i vat din n ri i din urechi, ungerea pleoapelor cu unt topit i, ceea ce multora li se va p rea
extrem de curios, aplicarea pe cre tetul capului a unui soi de pl cint de grîu fierbinte, cam de un inch
grosime. Dup ce aceasta a fost aplicat pentru a treia oar , corpul a fost cuprins de convulsii violente,
n rile s-au umflat, omul a început s respire, iar membrele i s-au întins; totu i, pulsul abia se sim ea.
Atunci i s-a pus pe limb unt topit; ochii s-au dilatat i i-au rec p tat culoarea natural , iar fachirul i-
a recunoscut pe cei de fa i a început s vorbeasc ”. Îmi amintesc de un indian foarte b trîn, care fusese
martor la îngroparea de viu a unui yoghin pentru 27 de zile. Mi-a spus c , atunci cînd omul fusese
dezgropat i readus la via , aerul îi n v lea în pl mîni cu un uierat care sem na cu cel al unui vapor cu
aburi.
 Index 1

a doua piramid 28, 37, 59

a treia piramid 59, 81
abac 210
Abbas Pasha 212
Abd-el-Kourna 273
Abisinia 98, 144-145
Abu Shrump, eic 236-244
talismanul lui 237-238, 242-243
Abydos 164-175, 223, 226
tableta de la 170-171
„Acul Cleopatrei” 187
Adam (Vechiul Testament) 145
Ades, M. Eduard 102-109
adev r
zei a 277
zeu al 221
Africa de Sud 267
agat , amintire de la un magician 100
Ahmad el „Rifa-ee” 265
Al-Ahram ( Piramida ), ziar 91
Al-Azhar, moscheea-universitate 85, 147, 157
Al-Azhar, universitatea 98, 149, 162
alcool în islam 161
Alexandria 213, 216
Biblioteca din 187
Alexandru cel Mare 35, 41
al-Mamūn, calif 53-60, 64
Amenhotep 229
Amenhotep al III-lea 272
Amenteit 276
Amenti, inutul ascuns 40
America Central 31-32, 173, 266
amerindieni, Mistere ale 193
Amon 79, 218, 227-228
i Amunet 220
Amon-Ra 218, 221, 227, 233
Marea Sal 217, 233
Templul lui 225, 235, 268
amulete, folosire a 198
Amunet (zei ) 219-220
i Amon 220
Anu 175
Anubis 171, 191
St pîn al Misterelor 191
Anul Nou, procesiune de 176
Apofis (diavol egiptean) 268
Apuleius, ini iat al Misterelor lui Isis 181-184
Arafat 146
argint, musulmanii i 248
Aristide, ini iat al Misterelor 194
Aristotel 193
Armais 19
Arrianos (istoric) 35
art spiritual , distrugere a 35, 210
Assuan 226
astrologie 84, 97-98, 204, vezi i horoscop, zodiac
astronomi caldeeni 205
Ataba el Khadra (pia din Cairo) 84, 89
Atlantida 14, 16, 26, 30-34, 37, 39, 80, 173-174, 181, 184, 207, 213, 223, 266
emigrarea din 173-174, 213
scufundarea 80
i America Central 173, 266
i originile Marii Piramide 37, 80, 174, 223
i originile Sfinxului 30-34, 37, 174
Avraam (Vechiul Testament) 145, 151
azteci 26

Bab el Wazir (cimitir din Cairo) 85

Babilonia, scriere i desen în 213
Badawi, Sayid Ahmad el, eic 111
Bellerophon (corabie) 15
Benares 114
Berger, dr. 108
Bibars, Al Sahir, rege 157
Biserica cre tin distruge str vechea religie egiptean 210
blestem asupra unui r uf c tor 93-94
Boussard, locotenent 216
Britania, în Antichitate
Mistere ale 193
i cultul lui Serapis 212-213
i Egiptul 212-213
Buddha 161-162
Budge, Wallis 18

cadiu, mare (Sudan) 111-112, 118, 123-129, 289-290

Cairo 84-87, 100, 148
cartierul european 102
c mile în 85
cutremurul din 52, 54
moscheile 52, 134, 136-137
Pia a Ismailia 137
podul Kasr-el-Nil 91, 95
calea deschis de Iisus 201
Cambise 14
camera regelui 43, 49, 55-56, 58-60, 62, 65, 69-72, 78, 82, 100, 177, 223
plafonul 56-57
camera reginei 50, 56, 68-69, 72
Carnarvon, lord 94
Carol, rege al României 109
Cartea celui aflat în lumea de dincolo 275
Cartea mor ilor 172, 197-198, 213, 215
autorul 213
Cartea por ilor 275
Cartea St pînului Templului Ascuns 197
Carter, Howard 243
cartu e 60, 171, 227
Caviglia, c pitan (arheolog) 29, 37, 59, 65
c lug ri, nedori i în islam 162
c mile 85
ceai persan 87, 99, 140
cel i, Mistere ale 193
cenotaf 172
centri nervo i 108, 117, 121
Cezarion (fiul Cleopatrei) 212
cheie a Misterelor 171, 219, 276
China antic , scriere i desen în 213
Cicero, ini iat al Misterelor 194
ciocîrlii 175
cîntec al dervi ilor 240
clarviziune 108, 178, 191, 220, 236, 280
Cleopatra 14, 212-213
cobr 19, 222, 246-254, 258-262, 267-268
din piatr 19, 268
regal 19, 222
simbolic 19, 38
colo ii lui Memnon 272
com 80, 121, 123-124, 129, 177, 196, 290
cataleptic 121, 123-124, 129
Cook, c pitan 32
cop i 111
Coran 87, 97, 132-135, 138-140, 144, 146-148, 151-153, 158, 161, 239, 241, 243, 249, 254, 257, 265
cordon ombilical psihic 78
corp-suflet 108
cretani, Mistere ale 193, vezi i cruce cu mîner
cripte
folosite pentru ini iere 224
Templul de la Dendera 212
Crotona, Academia lui Pitagora 190
cruce cu mîner 219-221
cheie a Misterelor 171, 219, 276
simbol al vie ii ve nice 171, 179, 276
cutremur de p mînt
în Cairo 52, 54
precau ii în Marea Piramid 60
„Cuvinte ale lui Dumnezeu” (hieroglife) 214
„cuvînt cu putere” 97, 251, 256, 263-264, 280
Cynegius 210

Daoud, Ismail 7
Davison, Nathaniel 58-60
de Persigny, domnul 43
Deir el Bahri 278
demotic , scriere 216
Departmentul Egiptean de Antichit i 62-63, 223
dervi i 127, 130, 236-244
cîntecul 240
rifa-ee , incanta ia 264-265
specializa i în mînuirea erpilor 256, 258-270
Despre Isis i Osiris 184
dinastia a IV-a 17, 22, 28, 42, 61
dinastia a XVIII-a 22
Diodor 193, 277
Dira Abu el-Naga 273
disc cu coarne 213
divor în islam 160
Dixon, Waynman (inginer) 68
dravidieni 266
druizi 266
Mistere ale 193
Dublu luminos 198
duhuri 74, 89, 91, 95-101, 237, 243
 ca p zitori 99-100
în compara ie cu îngerii 96
tipuri 96

echinox, precesia 46, 204-205

eczeme 288
Edfu, templu 36, 263
Egiptul de Sus 217
Einstein 236
el-Islam, eic 147
El Lewa Russell Pacha (comandantul poli iei) 63
entit i spirituale malefice 286-287
Epistola a doua c tre Corinteni 186
Eschil, ini iat al Misterelor 194
Eul ceresc 198
experien extracorporal 77-78

Facerea 33, 46
fachiri 84-85, 93, 109-131, 245, 253, 280, 289
regele Solomon drept cel dintîi 256
testa i de doctori 113-116
fantome 18, 73, 234
femei în islam 158-159
Filip al Macedoniei 228
„fîntîna” (pu în Marea Piramid ) 57, 65, 66
fortul Saint-Julien 216
Francmasoneria 171-172, 194
r d cinile 172, 194
i Misterele egiptene 194
Fuad I, rege al Egiptului 109

Gabriel, înger 145

Gange, ap i ritual 208
ghid divin 198
Giseh 18, 27, 37, 53, 66
gland pineal 220
Godivari, vezi Gange
Go en, vale 188
greci
guvernarea asupra Egiptului 216
limba folosit în Egipt 216
Misterele 193
reprezenta ii ale Misterelor 180
„groapa” (camer în Marea Piramid ) 57, 66-67
Groff, William 81
guvernare, simboluri ale 171

Harakht 168, 276

Harmachis (zeu solar) 19
Harun ar-Ra id, calif 53, 58
Hasan, sultan, moscheea lui 52
Hassan, Selim (arheolog) 19, 37
Hathor 176, 210-213, 222
 templul lui 176, 203, 210-213
Hatshepsut, regin 228, 233
Heliopolis 32, 172, 186-187, 216, 227
Heraclit, ini iat al Misterelor 194
Hermes, profet 200
Herodot 172, 187, 205, 215
ini iat al Misterelor 184, 215
Heru-Khut , zeu al Sfinxului 27-28
Hichens, Robert (romancier) 92
hierofant al Misterelor 176, 180, 193, 195, 223
comparat cu hipnotizatorii 191
dispari ia 194, 201
hieroglife 9-10, 19, 26-27, 36, 49, 52, 60, 78, 168, 170-171, 176, 179-181, 187-189, 195, 200, 210-211, 213-
216, 219, 222, 227-228, 233-234, 275-276, 284
„Cuvintele lui Dumnezeu” 214
descrise de Plotin 214
lipsa aproape total din Marea Piramid 52, 60
semnifica ie spiritual secret 188, 214-215, 219
hindu i, Mistere ale 193
Hira, munte (Arabia) 142
hiti i 227
Homer 186, 217
ini iat al Misterelor 186
Honsu, zeu cu cap de oim 218, 222-223
Hormakhu, zeu asociat cu Sfinxul 220
horoscop 87, vezi i astrologie
Horus 15, 168, 171, 211, 219-221, 227, 277
cu cap de oim 171, 221
Hristos 47, 143, 145, 150, 166, 180, vezi i Iisus
i Misterul înv turii 201

Iamblichos, ini iat al Misterelor 184-185, 215

ibis 213
Ie irea 246
Iisus 14, 144-145, 151, 162, 166, 201
calea deschis de 201
Ilie, reîncarnare a lui 85-86
incanta ie 90-91, 96, 200, 249, 258, 265
inca i 31
India 20, 40, 84, 93, 101, 108, 110, 112, 122-124, 130, 208, 246, 254, 266, 268, 288-290
India secret 93, 289
inim , cînt rirea 276
Ini iat 187-188, 195, 213, 281-291
egiptean i fachiri din India 290
regi 284
ini ia i i ini iere
a dervi ilor 253-257, 265
a fachirilor 97, 111, 113
a magicienilor 97-98
a str inilor în Misterele egiptene 183-184
folosirea criptelor 264
importan a întunericului, lumina soarelui 223-224
în Misterele antice 171-172, 177-202, 210, 214, 218-224, 269, 276, 286-287
orfic 190
simboluri ale 171
i glanda pineal 220
i supravie uirea în fa a mor ii 194
Insula Pa telui 32
invocare 99-101, 241, 254
Iosif, fiu al lui Iacob 43
Iseion 185
Isis 15, 168, 181, 184, 198, 211, 228
ca fiu al 228
Mama În elepciunii 168
islam
propagarea 154-156
r zboi i cuceriri 155
rolul moscheilor 152-153
rug ciunea 152-153, 162
sufletul în 151
i alcoolul 161
i c lug rii 162
i divor ul 160
i femeile 158-159
i poligamia 159-161
i tiin a 147-148, 157
universit ile 157
Ismail 151
Ismailia, pia din Cairo 137
Iulius Cezar 212-213

îmblînzitori de erpi 245-270

împ ratul negru al Abisiniei 144
îngeri 96, 130, 145, 196
înghi irea limbii 122
înviere 34, 39, 177-178, 196, 200, 276
a lui Osiris 176, 178, 180, 223
de c tre fachiri 111
învoial 80

Jafar 144
Japonia, Mistere ale 194
Josephus, istoric 48
ju-jitsu 194

Kaaba 144, 147

Karnak 217-244, 268
centru al clerului egiptean 217
Kasr-el-Nil, pod în Cairo 91, 94
Keops 42, 61, vezi i Khufu
kerkadi (b utur ) 241
Khadidja, so ia lui Mahomed 142-143
Khafre (rege) 22, 28, 37
Khaled Hassanein Bey 140
khamsin (ciclon) 25
Khepri, zeu al rena terii 18
Kheta 227
Khetasira, rege hitit 227
Khnem 60
Khnem Khufu 60
Khufu (rege) 22, 42, 60-61
Kourna 237, 243, 273
kwappo 194
L

lama tibetani 288

Lane, Edward 148
Latif, Abdul 36, 52
Latona (zei ) 35
leg turi invizibile 286
Lhassa, Tibet 288
Liban, cedri din 227
lilieci 25, 67, 72
hibernarea 125
locuitori ai templelor din Dendera 211-212
simboluri pictate 274
Lindsay, lord 59
lini te 70, 167
longitudini, meridian central 41-42
lotus 169, 171
Lucius 181, 183-184
lumina, cel mai apropiat lucru de Dumnezeu 33
Lumina, vechiul nume egiptean al Marii Piramide 52
lun
fazele lunii i adun rile dervi ilor 239
plin 232
i ini ierea 221
Luna, st pîn al (Toth) 221
Luvru 193
Luxor 217-219, 230, 235-238, 246, 271
succesorul Tebei 278
templul din 164, 284
Lycurg, ini iat al Misterelor 184

Mackersey, maior ( ef al poli iei) 64

magician din Cairo 84-101
magie, alb i neagr 200-201, 285, 288
Mahomed 134, 139, 142-152, 157, 160-162, 164, 244, 248, 256
i aurul 248
mameluci, solda i 34-35
Manethon 187
Marc Aureliu 29
marea galerie 44, 49, 56, 58-59, 65-66, 69, 72, 225
Marea Piramid 20, 37, 40-83, 100, 172, 177, 223, 225, 292
apari ii în 73-82
cel mai mare sanctuar al Misterelor 186
duhurile ca paznici ai 99-100
fiin e binevoitoare în 75-82
fiin e potrivnice în 74
„fîntîna”, pu în 57, 65-66
„groapa”, camer în 57, 66-67
intrarea din 53-54, 64
lipsa aproape total a hieroglifelor în 52, 60
marii preo i din 75-82, 177
numit Lumina 52
p zit de Sfinx 220
„pe tera”, camer în 65-66
precau ii în construire 60
precizia construc iei 52
Sala de Înv tur 77
i longitudinea 41-42
via a animalelor în 72
vîrsta 46
Marea Precesie 204
Marea Sal a lui Amon-Ra 217, 233
Marele Templu de la Heliopolis 187
Marguerite, Madame 102-109
mari preo i 178, 193, 223, 284, 287
în Marea Piramid 75-82, 177
i maleficul 200
Mariette, August (arheolog) 19, 29
Marile Mistere 191
masonerie, egiptean 52, 67
masoni 171-172, vezi i Francmasonerie
„cuvîntul maestrului” 16
Maspéro 29
maya i 31, 193
m gar 271-274, 278, 283
Mecca 85, 137-138, 142-145, 147, 163
pelerinajul la 154, 237
Medina 145
medita ie 174, 187, 218, 230, 236, 242, 256
Mekki Gahba, eic 237
Memfis 18, 186, 193, 216
Memnon, colo ii lui 272
Mena/Menes, primul faraon 14, 31
Menippus din Babilon, ini iat al Misterelor 194
Meresar 227
Mexic 32, 266
minuni ale lumii, apte 41
mister (reprezentare), la greci 180
Mistere 171-173, 176-202, 206, 210, 214, 219-221, 224, 264, 268, 276
ale lui Isis 181-185
ale lui Osiris 173, 184
cheie a 171, 219, 276
comparate cu experien a hipnotic 177-179, 191-192, 196, 289-290
ini ia i individuali 181, 184, 188, 191, 194-195, 215
Marile 191
Mistere egiptene 191, 194, 219, vezi i ini ia i i ini iere; Mistere; Osiris i Misterele lui Osiris
Mistere eleusine 194
moarte 198
senza ia de 78
Socrate despre 194
i ini ierea 191
i Misterele 178
Moise 14, 33, 144-145, 150-151, 161-162, 187-189, 246
ini iat al Misterelor 186
Mokattam, coline 52, 86
morminte ale regilor 277
moschee
din Cairo 52, 134, 136-137
în islam 152-153
prima 145
Moussa el Hawi, eic 245-265
mumii 268, 271
legate de entit i malefice 285
Mussolini, Benito 110
Mustapha el Maraghi, eic 147-148, 150, 154
Mut, Templul lui 228

Naga Tahtani 236

Napoleon I 15, 41, 188, 204-205
i amiralul Nelson 216
 i cartografierea Egiptului 41-42
„n scut de dou ori” 180
Neferhotep, rege 172
New York 51, 141, 231
Nil 128, 208, 272
Noul Testament 186
Nu 197, 228
Nubia 28, 209

O mie i una de nop i 53

obeliscuri 186-187, 206, 227-228, 233, 268
Oberammergau, Bavaria 180
Odiseea 186
Oedip 35
On (ora ) 186, vezi i Heliopololis
„Opri i-v i cunoa te i c Eu sînt Dumnezeu” 167
„ora ul mor ilor” 16-18
Ora ul Soarelui, vezi Heliopolis
Osarsif (numele lui Moise) 187-188
Osiris i Misterele lui Osiris 15, 35, 165, 168, 172-184, 192, 194-198, 219, 222
dezmembrarea 198
divinitate suprem 168
moartea i învierea 180, 215, 223
ritual secret 187, 192
Templul lui Osiris 166, 173, 177, 222, 223, 268

Pacha, dr. Abbate 81

Paris 42, 203
patru fiin e divine, p zitori ai umanit ii 38
p s ri în moschei 135
Pentateuh 188
Perú 32
„pe tera” (camer în Marea Piramid ) 65-66
Petrie, sir Flinders (arheolog) 45
Petronianus 272
piatra sfînt , vezi Kaaba
piloni, în arhitectur 32, 175, 210, 218, 225, 233, 268
ai lui Tutmes I 228
Pindar, ini iat al Misterelor 194
Pitagora 190
ini iat al Misterelor 184, 194
placa de la Abydos 171
Platon 185-187
ini iat al Misterelor 184
în Egipt 32
Pliniu 16, 40
Plotin
despre hieroglife 214
ini iat al Misterelor 214
Plutarh 169, 184-185
ini iat al Misterelor 184
poligamie în islam 159-161
portic, al Templului de la Dendera 210-212
post 69, 71, 161
poteca visului 76
practici vindec toare 243
precesia echinoxurilor 46, 204-205
Preyer, dr. 108
prima piramid , vezi Marea Piramid
Proclus, ini iat al Misterelor 185
Proctor (astronom) 43
Proserpina 183
psalmist 167
Ptah 168, 234, 277
Templul lui 234, 236
Ptah-Mer, mare preot din Memfis 193
Ptolemei 176, 211, 218, 222, 228
Ptolemeu al II-lea 229
Ptolemeu al V-lea 216
pupeze 218

Ra 13, 15, 27, 33, 175

imn închinat lui 33
mul umire 83
Ra-Mak-Hotep 282-284, 288
mesaj 284, 291
Ramses al IV-lea 218-219, 221, 226
Ramses al IX-lea 275-276
Ramses cel Mare 170, 227, 229
reprezentarea Patimilor, în Europa 180
rifa-ee
dervi i 264-265
invoc ri 258
romani, Mistere ale 193
Rosetta, piatra de la 216
rug ciune 177
în islam 152-153, 162
rug ciuni nocturne 177

Said (fachir) 127-128

Sais, Mistere ale lui Osiris la 174
Sala de Înv tur din Marea Piramid 77
Sala Hipostil (Templul lui Amon-Ra) 217, 225, 233, 235, 268
Saladin 14
scarabeu 211, 274, 286-287
simbol al vie ii i învierii 277
sceptru întreit al Egiptului 171
scorpioni 230, 248-250, 252, 255-257, 263-264, 271
scriere, ca art grafic 213
secret, important în ini iere 184, 200-201, 219-220
Sekhmet (zei ) 234
senza ie de moarte 78
Serapis 212
Set, satana egiptean 36
Seti 165, 226-227, 229
cenotaful 172
mormîntul 275
templul lui (la Abydos) 164-175
Sfinxul 13-39, 292-293
basoreliefuri ale, de la Karnak 218-223
duhuri, ca p zitori 99-100
mutilare 34-36
s p turi 28-30
i soarele 33
 i zeul Hormakhu 220
vechime 31
Sharia Muhammed Ali, Cairo 138
Shu, zeu al aerului 172
simbolul p s rii (pentru suflet) 78, 198
singur tate
blestem sau binecuvîntare 167
capacitate 166, 230
Smyth, Piazzi (astronom) 44-45, 47
soare
ora al, vezi Heliopolis
sori înaripa i (picturi) 211, 222, 228, 277
i ini iere 221, 223
Templul Soarelui 187
venerarea 32, 275
soare înaripat 211, 222, 228, 277
Socrate, despre moarte i Mistere 194
Sofocle, ini iat al Misterelor 194
Solomon, rege 250, 165
primul fachir 256
Solon, ini iat al Misterelor 184, 194
Spania, regina 112
spirite elementare 75, 285-286
spirite malefice 285-286
stare asem n toare mor ii 79-80
Steaua Nordului 46, 228, vezi i Steaua Polar
Steaua Polar 46, 68, 204
Stobaios 191
Strabon 166
suflet
în islam 151
pas rea ca simbol al 78, 179, 181
puterea 125-131
realitatea 78, 131
i Misterele 179, 181
supraveghetori misterio i ai umanit ii 38
Syene, granit de la 48, 69, 227

apte, simbolistic 225

apte minuni ale lumii 41
erpi
în diverse religii i culturi 266-267
în rile cre tine 266
în vechi Mistere 269
malefici i buni 268-269
mu cîndu- i coada, simbol al universului 269
sculpta i 268
simbol al divinei for e creatoare 269
simbolismul 268-269
opîrl 72
tiin i religie 129-130, 147-148, 158

Tahra Bey (fachir) 85, 109-131

talisman 35
al eicului Abu Shrump 238, 243-244
al eicului Moussa el Hawi 255-257, 261-262
tamarisc 217
Tanta 111, 126
t tari 156-157
Teba 35, 217-218, 271, 277
ast zi Luxor 278
Tehuti 213
Templul de la Dendera 176-177, 203-216
criptele din 212, 223-224
distrugerea artei în 210
reconstruirea 205
i Misterele lui Osiris 223-224
i uciderea lui Osiris 176, 223
Templul Misterelor de pe acoperi ul-teras 203, 223
zodiacul gravat pe tavan 203-206, 211
Templul Sfinxului 37
adev ratul 37
a a-numitul 37
Templul Soarelui 187
Teodosiu, edictul lui 210
texte hieroglifice
Thales, ini iat al Misterelor 184
Thinis 172-173
Tibet 288
tob 96
Toth 174, 213, 227, 276
autor al C r ii mor ilor 213
cu cap de ibis 221
d t tor al sistemului de scriere 213
St pîn al Lunii 221
zeu al în elepciunii i al tiin ei secrete 221
trans hipnotic 85, 92, 102-119, 123
în compara ie cu experien a Misterelor 177-179, 191-192, 196, 289-290
Turah 48
Tutankhamon 229, 277, 287
mormîntul lui ( i dezastre) 94, 243, 287
Tutmes I 227-228
Tutmes al III-lea 187, 229
Tutmes al IV-lea 18, 26-28
stela 20

valea mor ilor 268

Valea Regilor 243, 271-272
vase (con inînd organele interne ale mumiilor) 17
v lul femeilor 158
Vechiul Testament 186, 188
Victor Emanuel, rege al Italiei 109
Victoria, regin a Angliei 59
vipere cu corn 262
„voce a adev rului” 221
voce mental 76
vr ji i invoca ii 97
vr jitoare-doftoroaie 84
vr jitor în Cairo 84-101
Vulcan 35
Vyse, Howard, colonel 20-21, 59-61, 69

Wade, Claude, sir 289

Waraquah 143
Wilkinson, J.G., sir (egiptolog) 31

yoghin 101, 108, 114, 116, 122, 256, 280, 288

Youssef 271-272, 277
Yucatán 32

zeu al luminii, Soarele 32

zodiac 203-207, 211, 277
zulu i 267

1 . Num rul paginilor se refer la edi ia tip rit a c r ii i la edi ia digital în format PDF.