2021_Suport de Curs_ Bazele Contabilității (2)

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty
uiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopas
dfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjkl
zxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
tyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopa
sdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjk
lzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbn
mrtyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
opasdfghjklzxcvbnmqwertyuiopasdfg
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
Departamentul de Învăţământ la
Distanţă şi Formare Continuă
Facultatea de Ştiinţe Economice
hjklzxcvbnmqwertyuiopasdfghjklzxc
vbnmqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmq
Coordonator de disciplină:
Conf. univ. dr. Violeta State
Lect. univ. dr. Cristina Maria Voinea
wertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwertyui
hjklzxcvbnmrtyuiopasdfghjklzxcvbn
1
mqwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwer
Suport de curs – învăţământ la distanţă
Management, Anul I, Semestrul II
Prezentul suport de curs este actualizat având la bază suportul de curs elaborat
de Lect. univ. dr. Cristina Maria Voinea, curs protejat potrivit legii dreptului de
autor și orice folosire alta decât în scopuri personale este interzisă de lege sub
sancțiune penală
ISBN 978-9731955-04-9
2013-2014
UVT
BAZELE CONTABILITĂŢII
ACTUALIZAT 2021
Suport de curs – învăţământ la distanţă

2
SEMNIFICAŢIA PICTOGRAMELOR
 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE
= TEST DE AUTOEVALUARE
= BIBLIOGRAFIE
= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI

DE ÎNVĂŢARE
= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PE

PLARFORMA ID
3
 Introducere
Cursul de Bazele contabilităţii are drept scop furnizarea noţiunilor de

bază cu privire la patrimoniul unei entităţi economice abordat prin
prisma contabilităţii, respectiv a metodelor, principiilor, procedurilor
şi instrumentelor specifice contabilităţii. De asemenea, este explicat şi
exemplificat modul în care operaţiile economico financiare sunt
înregistrate în contabilitate. Toate informaţiile financiar contabile
astfel rezultate vor fi prezentate în situaţiile financiare anuale.
 Obiectivele şi competenţele cursului

Având drept obiectiv familiarizarea studenţilor cu noţiuni specifice
contabilităţii precum activ, pasiv, debit, credit, cont, balanţă de
verificare, bilanţ, cont de profit şi pierdere, disciplina oferă
metodologia de lucru privind:
− culegerea şi prelucrarea informaţiilor economice în vederea
întocmirii documentelor contabile;
− înţelegerea circuitului documentelor contabile;
− familiarizarea cu noţiuni precum active, pasiv, debit, credit;
− poziţionarea elementelor specifice structurii contului şi lucru
pe cont;
− analiza operaţiilor economico-financiare în vederea
întocmirii formulei contabile;
− transpunerea informaţiilor contabile din documentele
justificative în conturi şi din conturi în balanţa de verificare ;
− întocmirea registrelor contabile şi a balanţei de verificare.
 Structura cursului
Cursul este structurat pe Unităţi de învăţare, în număr de 14, grupate
pe 5 Module, respectiv
Fiecare unitate de învăţare necesită un timp de studiu de 3 ore. În
cadrul fiecărei unităţi de învăţare se regăsesc teme de autoevaluare a
căror rezolvare este prezentată la finalul unităţii respective. Scopul
acestor teme este de a vă verifica cunoştinţele dobândite ca urmare a
parcurgerii suportului de curs.
La această disciplină sunt prevăzute 2 Teme de control care se
regăsesc pe platforma E-learning. Transmiterea către cadrul didactic a
temelor rezolvate se face tot pe platforma E-learning. Rezultatele
obţinute (notele) sunt de asemenea încarcate pe paltforma E-learning.
4

Cerinţe preliminare
Pentru participarea la acest curs este recomandat ca, apriori, să fi
studiat disciplinele Microeconomie, Matematici aplicate în economie
şi, eventual, Dreptul afacerilor.

Discipline deservite
Cunoştinţele dobândite în cadrul disciplinei Bazele contabilităţii vă
vor ajuta în parcurgerea mai facilă a disciplinelor Contabilitate
financiară, Analiză economico-financiară, Finanţele întreprinderii,
Contabilitate de gestiune.
Durata medie de studiu individual

Dat fiind faptul că timpul alocat acestei discipline pentru studiu
individual este de 42 de ore, fiecare unitate de învăţare necesită un
timp de studiu de 3 ore.
Evaluarea
Nota finală la acestă disciplină are următoarea componenţă:
- examen - 60%
- Tema de control 1 - 20%
- Tema de control 2 - 20%
5
CUPRINS - Studiu individual (S.I.)
Modul I. Obiectul şi metoda contabilităţii. Activele și pasivele

patrimoniale. Veniturile, cheltuielile și rezultatul exercițiului
financiar /pag. 7
Obiective / pag. 7
UI 1. Obiectul contabilităţii: patrimoniul. Echilibrul patrimonial/pag. 8
UI 2. Metoda contabilităţii: procedee, principii / pag. 16
UI 3. Active și pasive patrimoniale. Venituri, cheltuieli și rezultatul
exercițiului financiar / pag. 23
Modul II. Documentele contabile şi evaluarea patrimoniului în
contabilitate/ pag. 59
Obiective / pag. 59
UI 4. Documentele şi registrele contabile/ pag. 60
UI 5. Forme şi metode de evaluare / pag. 71
Modul III. Contul şi dubla înregistrare/ pag. 80
Obiective / pag. 80
UI 6. Definiţia, forma şi structura contului /pag. 81
UI 7. Reguli de funcţionare a conturilor. Dubla înregistrare şi
corespondenţa conturilor /pag. 85
UI 8. Analiza contabilă a operațiilor economice. Formula
contabilă /pag. 89
Modul IV. Modificări ale patrimoniului determinate de
înregistrarea contabilă a operaţiilor economice/ pag. 95
Obiective /pag. 95
UI 9. Tipuri de modificări produse de operaţiile economice
asupra elementelor patrimoniale/pag. 96
UI 10. Înregistrarea în contabilitate a principalelor operații
economice privind capitalurile și imobilizările. Exemplificări/pag. 103
economice privind stocurile, terții și trezoreria. Exemplificări/pag. 108
economice privind cheltuielile, veniturile şi rezultatul exercițiului
financiar. Exemplificări /pag. 114
Modul V. Balanţa de verificare. Registrul Jurnal. Registrul
Cartea Mare / pag. 122
Obiective /pag. 122
UI 13. Balanța de verificare – definiție, caracteristici, tipuri
/pag. 123
UI 14. Întocmirea registrelor contabile obligatorii și a balanței de
verificare. Monografie contabilă / pag. 127
6
MODUL I
Obiectul şi metoda contabilităţii. Activele și
pasivele patrimoniale. Veniturile, cheltuielile și
rezultatul exercițiului financiar
1. Cuprins
2. Obiectiv general
3. Obiective operaţionale
4. Dezvoltarea temei
5. Bibliografie selectivă
Cuprins
 UI 1. Obiectul contabilităţii: patrimoniul. Echilibrul
patrimonial
= 1,5 ore
 UI 2. Metoda contabilităţii: procedee, principii
= 1,5 ore
 UI 3. Active și pasive patrimoniale. Venituri, cheltuieli și
rezultatul exercițiului financiar.
= 6 ore
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind

patrimoniul.
 Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor şi structurilor de

activ respectiv pasiv, precum şi înţelegerea modului în care acestea reflectă
poziţia financiară şi performanţele întreprinderii prin intermediul
bilanţului contabil şi al contului de profit şi pierdere
7
UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1
OBIECTUL CONTABILITĂŢII: PATRIMONIUL. ECHILIBRUL
PATRIMONIAL
Obiectivul declarat al contabilităţii, ca teorie ştiinţifică şi tehnică de

 înregistrare, este reflectarea clară, fiabilă şi completă a situaţiei patrimoniului, a
Definiţia
patrimoniului rezultatelor obţinute din utilizarea acestuia şi a performanţelor financiare a unităţii
patrimoniale.
În calitatea ei de disciplină ştiinţifică independentă, contabilitatea are un
obiect propriu de cercetare prin care se deosebeşte de celelalte ştiinţe.
De-a lungul timpului, au apărut şi s-au dezvoltat multe teorii şi concepţii
cu privire la definirea obiectului contabilităţii.
O primă definiţie dată contabilităţii a fost formulată de Luca Paciolo, în
lucrarea sa „Summa de arithmetica, geometria, proportioni e proportionalita”,
apărută la Veneţia în anul 1494, în care consideră că obiectul contabilităţii,
“cuprinde tot ce aparţine negustorului, averea, mobilă şi imobilă, precum şi
afacerile mari şi mici în ordinea în care au avut loc”.
Pornind de la definiţia dată de Luca Paciolo, de-a lungul secolelor au fost
adoptate diverse concepte în vederea fundamentării şi definirii obiectului
contabilităţii. Mai des întâlnite sunt cele de patrimoniu, avere, resurse economice
şi capital.
Dintre categoriile economice enumerat mai sus, predominantă în definirea
conţinutului obiectului contabilităţii este cea de patrimoniu.
Evoluţia ulterioară a contabilităţii a fost însoţită de multiplicarea
concepţiilor referitoare la obiectul contabilităţii, respectiv patrimoniul, fără
să se ajungă la un consens. După unii autori, contabilitatea este considerată o
teorie ştiinţifică, ce are ca obiect de studiu mişcarea circulară a bunurilor
economice, a veniturilor, şi a cheltuielilor etc. Alţi autori consideră contabilitatea
ca o tehnică de culegere, prelucrare, stocare, transmitere şi analiză a informaţiilor
privind situaţia patrimoniului şi a rezultatelor obţinute.
În ultima vreme se conturează în literatura de specialitate trei concepţii
privind obiectul contabilităţii: concepţia juridică, concepţia economică şi
concepţia financiară.
8
1.1. Concepţia juridică asupra obiectului contabilităţii
Dominată de şcoala germană de contabilitate, prin Fr. Hügli, I.C. Kocibig
şi R. Reisch, concepţia juridică privind obiectul contabilităţii, a fost preluată în
România de profesorii G. Trancu – Iaşi, S. Iacobescu şi A. Sorescu. Conform
acestei concepţii, obiectul de studiu al contabilităţii este patrimoniul unei
persoane fizice sau juridice, privit din punct de vedere juridic, respectiv a
drepturilor şi obligaţiilor pecuniare în corelaţie cu obiectele corespunzătoare.
Autonomia subiecţilor participanţi la circuitul economic impune separarea
patrimoniului, a averii şi a rezultatelor de gestiune.
 În consecinţă, patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi

Concepţia obligaţiilor cu valoare economică, aparţinând unei persoane fizice sau juridice,
juridică privind
patrimoniul inclusiv bunurile la care acestea se referă (fig. 1.1).
Fig. 1.1 Structura de ansamblu a patrimoniului
PATRIMONIU
PERSOANĂ FIZICĂ
BUNURI ŞI SAU DREPTURI
VALORI UNITATE ŞI
ECONOMICE PATRIMONIALĂ OBLIGAŢII
Expresia “valoare economică” semnifică, în acest caz, însuşirea drepturilor

şi obligaţiilor de a fi evaluate în etalon monetar, bănesc.
Pentru existenţa patrimoniului este obligatorie prezenţa a două elemente
 interdependente:
Condiţia -subiectul patrimoniului, respectiv persoana fizică sau juridică care posedă
existenţei
patrimoniului şi gestionează bunurile, îşi asumă drepturile şi obligaţiile asupra acestor bunuri. În
această calitate, subiectul de patrimoniu poate exercita acte de dispoziţie şi
administrare asupra patrimoniului;
-obiectul patrimoniului, respectiv bunurile care compun patrimoniul,
reprezentând materializarea drepturilor şi obligaţiilor.
Rezultă că patrimoniul unei entităţi economico-sociale sintetizează două
elemente principale:
-elemente patrimoniale sub forma bunurilor, a mijloacelor materiale şi
băneşti, exprimate valoric şi uneori cantitativ;
-elemente patrimoniale sub forma raporturilor sau relaţiilor juridice de
9
natură pecuniară, generate de desfăşurarea activităţii, concretizate sub forma
drepturilor şi obligaţiilor patrimoniale.
Bunurile şi valorile economice, ca primă componentă a patrimoniului în
 calitatea lor de obiecte de drepturi şi obligaţii, formează averea, adică substanţa
Bunuri
economice materială a patrimoniului cu conţinut concret, material, determinate fizic şi
economic.
Abordarea contabilă a noţiunii de bunuri are loc pe principiul dublei
reprezentări, situaţie în care vom descoperii cele două laturi inseparabile:
-aspectul economic: bunurile ca atare, averea sau mijloacele consemnate în
activul bilanţier;
-aspectul juridic: provenienţa bunurilor, abstractizarea juridică a
drepturilor şi obligaţiilor referitoare la aceste bunuri, consemnate în pasivul
bilanţier.
Din punct de vedere economic bunurile economice sunt caracterizate de
cele două componente ale acestora: utilitatea şi valoarea.
Utilitatea unui bun economic este dată de capacitatea acestuia de a
satisface o anumită nevoie, prin folosirea în procesul de producţie sau consum. În
funcţie de utilitatea unui bun economic, se stabileşte valoarea acestuia.
Valoarea unui bun economic, reprezintă expresia bănească a mărimii lui.
În sens economic, valoarea unui bun este măsura de evaluare a acestuia, exprimată
sun formă de valoare de întrebuinţare (folosinţă) sau valoare de schimb
(posibilitatea de achiziţionare de pe piaţă a bunului în funcţie de preţul generat de
variaţia cererii şi ofertei).
Drepturile şi obligaţiile, cu valoare economică evaluată în bani reprezintă
a doua componentă a patrimoniului. Această latura exprimă de fapt, raporturile de
 proprietate generate de procurarea şi gestionarea bunurilor economice.
Drepturi şi
obligaţii Raporturile de proprietate iau forma de drepturi în situaţiile în care
titularul de patrimoniu, îşi procură o parte din bunuri din resurse proprii.
Raporturile de proprietate iau forma de obligaţii în situaţia în care titularul
de patrimoniu îşi procură o parte din bunuri din resurse ce aparţin altor persoane
fizice sau juridice.
Privit prin prisma acestei concepţii ecuaţia de bază a patrimoniului este:
BUNURI = DREPTURI +
ECONOMICE OBLIGAŢII
Această abordare a patrimoniului mai este cunoscută şi sub denumirea de
10
dubla reprezentare a patrimoniului.
Aplicaţie
 Se cunosc următoarele informaţii cu privire la o entitate patrimonială:
Aplicaţie
-bani 500 lei;
-mărfuri 1.000 lei;
-utilaje 10.000 lei
Ştiind că:
-banii şi utilajele au fost aduse ca aport de către proprietar;
-mărfurile au fost cumpărate de la un terţ, pe credit,
Să se scrie ecuaţia dublei reprezentări a patrimoniului conform concepţiei
juridice.
Rezolvare:
BUNURI = DREPTURI +
ECONOMICE OBLIGAŢII
Utilaje 10.000 Drepturi 10. 500
Bani 500 Obligaţii 1.000
Mărfuri 1.000
Total 11.500 = Total 11.500
Tema de autoevaluare nr. 1

Se cunosc următoarele informaţii cu privire la o entitate patrimonială:
-bani 1.000 lei;
-mijloace de transport 5.000 lei;
-mărfuri 500 lei.
Ştiind că:
-banii au fost depuşi ca aport la capital de către proprietar;
-mijloacele de transport şi mărfurile au fost cumpărate de la un terţ, pe
credit comercial,
Să se scrie ecuaţia dublei reprezentări a patrimoniului conform concepţiei
juridice.
Rezolvare (vezi pagina nr. 15)
11
1.2. Concepţia economică asupra obiectului contabilităţii
 Conform acestei concepţii, obiectul contabilităţii este definit ca circuit al
Concepţia
economică
capitalului în funcţie de destinaţia lui, respectiv capital fix şi capital circulant şi al
privind modului de dobândire, în speţă, capital propriu şi capital străin.
patrimoniul
Capitalul fix sau activele imobilizate este constituit din bunuri economice
investite care participă la mai multe cicluri de exploatare şi care se înlocuiesc
după un număr de ani de utilizare. Consumul activelor imobilizate se face treptat
pe calea amortizării.
Capitalul circulant sau activele circulante este constituit din bunurile
economice ce se consumă sau îşi schimbă forma de existenţă pe parcursul unui
singur ciclu de exploatare.
După modul în care bunurile economice se dobândesc, se procură, se
apropie sau se finanţează capitalul se prezintă sub forma de capital propriu si
capital străin.
Capitalul propriu, reprezintă partea din capital dobândit de unitatea
patrimoniala prin efortul propriu, respectiv prin capitalizare si subvenţii primite.
Capitalul străin, reprezintă partea din capital dobândit de unitatea
patrimoniala cu capital împrumutat si atras, respectiv cu împrumuturi si credite pe
termen scurt si lung sau alte resurse atrase (creditări, personal, etc).
Aşa cum am arătat mai sus, concepţia economică, substituie noţiunii de
patrimoniu, capitalul, pe care îl prezintă în funcţie destinaţie şi de modul de
dobândire. În acest caz ecuaţia va fi:
CAPITAL FIX + CAPITAL CIRCULANT = CAPITAL PROPRIU + CAPITAL STRĂIN
1.3. Concepţia financiară asupra obiectului contabilităţii

 Conform concepţiei financiare, se consideră că obiectul contabilităţii îl
Concepţia
financiară constituie elaborarea şi aplicarea procedeelor de evidenţă, calcul, analiză şi
privind
patrimoniul control în expresie valorica a existentei, stării şi mişcării resurselor economice.
În contabilitate, resursele economice sunt abordate din punct de vedere al
modului de utilizare, precum şi al provenienţei sau originii acestora.
După modul de utilizare distingem:
12
-surse cu utilizare durabilă sau permanentă, de natura activelor
imobilizate;
-surse cu utilizare ciclică, ce se consumă în timpul unui ciclu de
exploatare, de natura activelor circulante.
După provenienţa sau originea resurselor distingem :
-resurse permanente sau durabile;
-resurse temporare sau ciclice.
Ecuaţia de echilibru patrimonial este:
UTILIZĂRI + UTILIZĂRI = SURSE + SURSE
DURABILE CICLICE PERMENENTE TEMPORARE
Sau
UTILIZĂRI = SURSE
Dubla reprezentare a patrimoniului face posibilă menţinerea acestui
echilibru. Abordare dualistă a patrimoniului determină în plan contabil
următoarele concepte:
-pentru bunuri economice, corespund noţiunile:
-obiecte de drepturi şi obligaţii;
-avere totală (brută);
-activ patrimonial.
-pentru drepturile şi obligaţiile cu valoare economică corespund noţiunile:
-drepturi şi obligaţii;
-capital propriu şi capital străin;
-pasiv patrimonial.
Ecuaţia de echilibru patrimonial din punct de vedere contabil este:
 ACTIV = PASIV
Aplicaţie continuare:
 CAPITAL
Revenind la exemplul de mai sus ecuaţia economică este:
+ CAPITAL = CAPITAL + CAPITAL
Aplicaţie FIX CIRCULANT PROPRIU STRĂIN
Utilaje 10.000 Bani 500 Capital social Datorie
Mărfuri 1.000 10.500 1.000
Pe acelaşi exemplu vom scrie ecuaţia financiară de echilibru al patrimoniului:
UTILIZĂRI + UTILIZĂRI = SURSE + SURSE E

DURABILE CICLICE PERMANENTE TEMPORARE
Utilaje 10.000 Capital social 10.500 Datorie comercială 1.000
Bani 500
Mărfuri 1.000
13
Din punct de vedere contabil dubla reprezentare a patrimoniul conduce
la următoarea ecuaţie de echilibru:
ACTIV = PASIV
Utilaje 10.000 Capital social 10.500
Bani 500 Furnizori (datorie comercială) 1.000
Mărfuri 1.000
Total Activ 11.500 Total Pasiv 11.500
Aşadar, patrimoniul constituie obiect al reflectării contabile şi al unui

echilibru valoric permanent, indiferent de concepţia sub care a fost abordat.

Pe baza conţinutului problemei Tema de autoevaluare nr. 1 să se scrie
ecuaţiile de echilibru patrimonial din punct de vedere economic, financiar şi
contabil.
Ecuaţia economică (vezi pagina nr. 15)
Ecuaţia financiară (vezi pagina nr 15)
Ecuaţia contabilă (vezi pagina nr. 15)
14
Rezolvare Tema de autoevaluare nr. 1
BUNURI ECONOMICE = DREPTURI + OBLIGAŢII
Bani 1.000 Drepturi (capital social) 1.000
Mărfuri 500 Obligaţii(credit comercial) 5.500
Mijloace de transport 5.000
Total 6.500 Total 6.500

Ecuaţia economică:
CAPITAL FIX + CAPITAL = CAPITAL + CAPITAL
CIRCULANT PROPRIU STRĂIN
Mijloace de Bani 1.000 Capital social Capital străin
transport 5.000 Mărfuri 500 1.000 5.500
Ecuaţia financiară:
UTILIZĂRI + UTILIZĂRI = SURSE + SURSE
DURABILE CICLICE PERMANENTE TEMPORARE
Mijloace de Bani 1.000 Capital social Datorie 5.500
transport 5.000 Mărfuri 500 1.000
Ecuaţia contabilă:
ACTIV = PASIV
Mijloace de transport 5.000 Capital social 1.000
Bani 1.000 Datorie comercială (furnizori)
Mărfuri 500 5.500
Total Activ 6.500 Total Pasiv 6.500
15
METODA CONTABILITĂŢII : PRINCIPII, PROCEDEE
Având obiect propriu de cercetare, contabilitatea şi-a creat şi o metodă

proprie prin care îşi realizează obiectul ei de studiu.
2.1. Noţiunea şi conţinutul metodei contabilităţii
Metoda contabilităţii cuprinde un ansamblu de principii, procedee şi
 instrumente cu ajutorul cărora se realizează procesul de cunoaştere contabilă a
Principiile
metodei
contabilităţii.
patrimoniului.
Contabilitatea ca disciplină ştiinţifică are o singură metodă de cercetare,
prin care îşi propune să-şi atingă obiectivul său fundamental, respectiv de
furnizare de informaţii, care să ofere o imagine cât mai fidelă asupra
patrimoniului, asupra evoluţiei şi performanţelor situaţiei financiare şi a
rezultatelor, în scopul utilizării acestora pentru luarea unor decizii economice.
Principiul patrimoniului închis
Potrivit acestui principiu, contabilitatea este organizată şi condusă la
nivelul fiecărui titular de patrimoniu, respectiv unitatea patrimonială. Aceasta
înseamnă că operaţiile economice sunt analizate şi reflectate în contabilitate
numai din punctul de vedere al unui titular care gestionează patrimoniul respectiv.
Principiul dublei reprezentări
Potrivit dublei reprezentări, relaţiile patrimoniale privind modificările în
masa şi structura acestuia presupune reflectarea elementelor patrimoniale sub
două aspecte:
-sub aspectul substanţei materiale a patrimoniului, respectiv al destinaţiei
şi componenţei bunurilor economice, denumite mijloace economice;
-sub aspectul modului de dobândire, respectiv al drepturilor şi obligaţiilor
ca expresie a raporturilor de proprietate, denumite surse.
Principiul dublei înregistrări
Elementele patrimoniale se află în continuare mişcare şi transformare,
parcurgând fazele circuitului economic. Intrările şi ieşirile de mijloace economice
sau de surse produc transformări ale unor mijloace în altele sau a unor surse în
altele.
Principiul dublei înregistrări are în vedere că orice transformare a
elementelor patrimoniale se face numai sub raport valoric de echivalenţă între
intrări şi ieşiri, respectiv între mijloace economice şi resurse.
16
2.2. Procedeele metodei contabilităţii
 Principiile teoretice privind metoda contabilităţii se concretizează în
Procedeele
metodei practica contabilă printr-o suită de procedee de lucru corelate între ele ca un tot
contabilităţii.
unitar.
Procedeele utilizate de contabilitate pentru realizarea obiectului său de
cercetare pot fi grupate astfel: procedee universale, procedee specifice şi procedee
comune şi altor discipline economice.

Procedee universale
Universale Între procedeele universale comune tuturor ştiinţelor, metoda contabilităţii

utilizează: observaţia, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, analiza, sinteza, etc.
Observaţia reprezintă faza iniţială a cercetării obiectului de studiu al
oricărei ştiinţe. Contabilitatea foloseşte acest procedeu pentru cunoaşterea
fenomenelor şi proceselor economice ce se pot exprima valoric şi reflectate cifric,
după consemnarea în documente, cu ajutorul procedeelor specifice de lucru,
respectând principiile şi convenţiile stabilite.
Raţionamentul este utilizat de metoda contabilităţii pentru a ajunge la
anumite concluzii ce permit stabilirea cu exactitate a modului de reflectare a
fenomenelor şi proceselor economice ce fac obiectul său de studiu, pe baza
judecăţii logice.
Comparaţia se utilizează de metoda contabilităţii prin alăturarea a două
sau mai multe fenomene sau procese economice exprimate valoric, pentru a stabili
asemănările şi deosebirile dintre ele în vederea adoptării deciziilor
corespunzătoare.
Clasificarea este utilizată de metoda contabilităţii în cadrul proceselor
specifice şi comune pentru studierea raţională şi sub diferite aspecte a
patrimoniului, respectiv a mijloacelor economice, a surselor de finanţare şi a
rezultatelor obţinute.
Analiza este folosită de metoda contabilităţii la înregistrarea corectă a
operaţiilor economice, analiza bilanţului, analiza contului de rezultate pentru
cunoaşterea veniturilor, cheltuielilor şi a rezultatelor.
Sinteza este folosită frecvent de metoda contabilităţii în operaţiile de
grupare şi centralizare a datelor şi a generalizării concluziilor ce se desprind din
analiza lor.
17
 Procedee specifice
Specifice
Procedeele specifice metodei contabilităţii utilizate pentru cercetarea şi
studierea obiectului său de studiu sunt următoarele: bilanţul, contul şi balanţa de
verificare.
Bilanţul este cel mai reprezentativ procedeu al metodei contabilităţii, care
asigură înfăptuirea principiului dublei reprezentări a patrimoniului, pe de o parte
sub aspectul destinaţiei economice şi pe de altă parte sub aspectul surselor de
procurare.
Cu ajutorul bilanţului, metoda contabilităţii asigură sintetizarea şi
generalizarea datelor, pornind de la nivelul unităţilor patrimoniale şi până la
nivelul economiei naţionale.
Bilanţul prezintă starea patrimoniului la un moment dat, furnizând
informaţii generale, sintetice, privind rezultatele utilizării şi valorificării acestui
patrimoniu în perioada dată. Bilanţul este completat cu notele explicative la bilanţ
şi contul de rezultate care explică şi detaliază anumite date cuprinse în bilanţ.
Contul se deschide în contabilitatea curentă pentru fiecare element
patrimonial, în care se înregistrează existentul, creşterile şi micşorările acestora.
Prin intermediul conturilor se asigură dubla înregistrare a elementelor
patrimoniale, în condiţiile menţinerii egalităţii bilanţiere.
Deşi, conturile se deosebesc după conţinutul economic, între ele există
legături reciproce determinate de unitatea obiectului de cercetare şi studiu al
contabilităţii. Totalitatea conturilor utilizate de contabilitate în scopul realizării
obiectului său constituie sistemul conturilor.
Balanţa de verificare asigură legătura dintre cont, care furnizează relaţii de
detaliu asupra elementelor patrimoniale şi bilanţ, de unde rezultă informaţii
generalizatoare privind activitatea unităţii patrimoniale.
Balanţa de verificare asigură respectarea în contabilitate a principiului
dublei înregistrări a elementelor patrimoniale, garantând exactitatea înregistrărilor
efectuate în conturile unităţii patrimoniale.
Cu ajutorul balanţei de verificare se centralizează datele existente în
conturi în vederea obţinerii de informaţii de ansamblu pentru întreaga perioadă de
gestiune.
 Procedee comune
Comune Procedeele metodei contabilităţii, comune şi altor discipline economice,
sunt următoarele: documentele, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.
18
Documentele au o importanţă deosebită pentru verificarea realităţii şi
legalităţii operaţiilor economice, controlul gestionar al mijloacelor economice şi
băneşti, creşterea responsabilităţii în gestionarea patrimoniului etc.
Legea contabilităţii a statuat obligativitatea consemnării în documente a
tuturor operaţiunilor care au loc într-o unitate patrimonială, iar în contabilitate nu
se pot înregistra decât acele operaţii care au fost în prealabil reflectate în
documente.
Evaluarea ca procedeu al metodei contabilităţii constă în cuantificarea, iar
pe această bază măsurarea în expresie bănească a mărimii elementelor
patrimoniale. Prin evaluare se aduc la acelaşi numitor toate elementele
patrimoniale, ceea ce permite gruparea, sintetizarea şi compararea lor.
Calculaţia presupune utilizarea unor algoritmi de calcul, ce stau la baza
celorlalte procedee ale metodei contabilităţii, determinând astfel pe unii autori să
o considere ca o ramură a matematicii.
Calculele se efectuează începând cu întocmirea documentelor de evidenţă
primară şi până la încheierea bilanţului contabil ca document final.
Inventarierea este procedeul prin care se constată faptic şi direct mărimea
elementelor unităţii patrimoniale şi se compară cu cea înregistrată în contabilitate.
Pe baza constatărilor la care s-a ajuns în urma inventarierii se fac
rectificările necesare în conturi, stabilindu-se astfel, concordanţa dintre datele din
conturi şi cele constatate faptic.
Enumeraţi trei procedee din fiecare categorie ? Vezi pag. 16-19
19
2.3. Principiile generale de raportare financiară
 Prin raportare financiară, în contabilitate, se înţelege activitatea de
Principiile măsurare, clasificare şi prezentare a elementelor patrimoniale în situaţiile
generale de
raportare financiare individuale, respectiv în cele consolidate, activitate care se derulează
financiară
într-un cadru de raportare bine stabilit, bazat pe o serie de standarde, reguli şi
principii generale menite să conducă la atingerea obiectivului situaţiilor financiare
de a furniza „informaţii despre poziţia financiară, performanţa financiară şi
fluxurile de trezorerie ale unei entităţi, utile unei categorii largi de utilizatori”1 şi
de a asigura astfel o imagine fidelă în conformitate cu cadrul relevant de raportare
financiară.
Situaţiile financiare reprezintă un set de documente, care, în varianta
completă, sunt reprezentate de:
1. Bilanţ - ce reflectă poziţia financiară
2. Contul de profit şi pierdere - ce reflectă performanţa financiară
3. Situaţia modificărilor capitalului propriu
4. Situaţia fluxurilor de trezorerie
5. Notele explicative la situaţiile financiare anuale.
În România, elementele prezentate în situaţiile financiare anuale
individuale sunt recunoscute şi evaluate pe baza următoarelor principii generale
de raportare financiară:
1) Principiul continuităţii activităţii care presupune că entitatea îşi
continuă în mod normal funcţionarea, fără a intra în stare de lichidare sau reducere
semnificativă a activităţii. Se prezumă că entitatea îşi desfăşoară activitatea pe
baza acestui principiu. O eventuală deteriorare a rezultatelor din exploatare şi a
poziţiei financiare care se produce ulterior datei de întocmire a situaţiilor
financiare impune o reconsiderare a prezumţiei de continuitate a activităţii în
condiţii normale.
2) Principiul permenenţei metodelor potrivit căruia politicile contabile,
precum şi metodele de evaluare, trebuie aplicate în mod consecvent de la un
exerciţiu financiar la altul.
3) Principiul prudenţei care cere ca evaluarea să fie făcută pe o bază
prudentă şi presupune că:
1
O.M.F.P. nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 2.1 Dispoziţii generale
20
a) în contul de profit şi pierdere poate fi inclus numai profitul realizat la
data bilanţului;
b) trebuie să se ţină cont de toate datoriile apărute în cursul exerciţiului
financiar curent sau al unui exerciţiu financiar precedent, chiar dacă acestea devin
evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;
c) trebuie să se ţină cont de toate datoriile previzibile şi pierderile
potenţiale apărute în cursul exerciţiului financiar curent sau al unui exerciţiu
financiar precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului
şi data întocmirii acestuia;
d) trebuie să se ţină cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este pierdere sau profit şi indeferent de impactul acestora
(reflectate prin înregistrarea de cheltuieli) asupra contului de profit şi pierdere.
De asemenea, acest principiu nu permite supraevaluarea, deliberată, a
activelor şi veniturilor şi subevaluarea datoriilor şi cheltuielilor, deoarece situaţiile
financiare nu ar mai fi neutre şi și-ar pierde calitatea de a fi credibile.
4) Principiul contabilităţii de angajamente presupune că efectele
tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi
evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce trezoreria sau echivalentul său este
încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile
financiare ale perioadelor aferente. Altfel spus, veniturile şi cheltuielile vor fi
înregistrate în contabilitate independent de încasarea, respectiv plata acestora.
Veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi
tranzacţie vor fi înregistrate distinct, ca venituri, respectiv cheltuieli, după natura
lor.
5) Principiul intangibilităţii: bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu
financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar
precedent. Înregistrarea pe seama rezultatului reportat a modificărilor de politici
contabile sau a corectării erorilor semnificative aferente unor exerciţii financiare
precedente nu modifică bilanţul perioadei anterioare celei de raportare şi nici nu
se consideră o încălcare a principiului intangibilităţii.
Politicile contabile sunt „principiile, bazele, convenţiile, regulile şi
practicile specifice aplicate de o entitate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor
21
financiare anuale”2.
6) Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de datorii.
Conform acestui principiu, componentele elementelor de activ sau de datorii
trebuie evaluate separat.
7) Principiul necompensării. „Orice compensare între elementele de activ
şi de datorii sau între elementele de venituri şi cheltuieli este interzisă”3.
Eventualele compensări între creanţele şi datoriile entităţii faţă de acelaşi terţ se
pot face cu respectarea prevederilor legale, numai după contabilizarea creanţelor
şi veniturilor, respectiv a datoriilor şi cheltuielilor corespunzătoare”.4
8) Contabilizarea şi prezentarea elementelor din bilanţ şi din contul de
profit şi pierdere ţinând seama de fondul economic al tranzacţiei sau al
angajamentului în cauză. În esenţă, acest principiu se referă la situaţiile în care
există diferenţe între fondul sau natura economică a unei tranzacţii şi forma sa
juridică. Înregistrarea în contabilitate a tranzacţiilor sau operaţiunilor de acest fel
se va face în concordanţă cu fondul economic al acestora.
9) Principiul evaluării la cost de achiziţie sau cost de producţie stipulează
faptul că elementele prezentate în situaţiile financiare se evaluează, de regulă, la
cost de achiziţie sau la cost de producţie şi permite evaluarea alternativă la valoare
justă a instrumentelor financiare, precum şi a imobilizărilor corporale, cu ocazia
reevaluării lor.
10) Principiul pragului de semnificaţie potrivit căruia entitatea economică
se poate abate de la cerinţele referitoare la prezentarea informaţiilor şi publicarea
lor, prin situaţiile financiare, atunci când efectele respectării lor sunt
nesemnificative.
2
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 2.5 Politici contabile, corectarea
erorilor contabile, estimări şi evenimente ulterioare datei bilanţului
3
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 2.4 Principii generale de raportare
financiară
4
Idem 34
22
ACTIVE ȘI PASIVE PATRIMONIALE.
VENITURI, CHELTUIELI ȘI REZULTATUL EXERCIȚIULUI
FINANCIAR
3.1. Bilanțul – document de prezentare a elementelor patrimoniale

Noţiunea de bilanţ este foarte veche. Nu se cunoaşte precis când şi cine a
creat acest instrument contabil. Termenul de bilanţ vine de la cuvântul italienesc
„bilancia” care are la bază latineştele „bi” şi „lanx” adică cu „două talere”,
simbolizând astfel o balanţă cu două talere.
Între calităţile şi funcţiile proprii bilanţului sunt reţinute cele mai
importante: procedeu folosit în explicarea şi definirea dublei reprezentări a
patrimoniului; model al situaţiei patrimoniale.
Pornind de la prima sa calitate, bilanţul poate fi definit ca un procedeu al
 metodei contabilităţii prin care se reflectă principiul dublei reprezentări a „averii”
Definiţie
unităţilor patrimoniale.
bilanţ
Conceptul de bilanţ mai poate fi definit şi ca o modalitate de prezentare a
utilizării resurselor unităţilor patrimoniale.
Fig. 2.1. Reflectarea resurselor
UTILIZARI = RESURSE
ACTIV = PASIV
Bilaţul ca procedeu al metodei contabilităţii folosit în explicarea şi

definirea dublei reprezentări a patrimoniului, poate fi reprezentat în forma cea mai
simplă (globală) astfel:
Bilanţ contabil
ACTIV PASIV
I. Prezentarea în expresie valorică a I. Prezentarea în expresie valorică a
mijloacelor economice aflate la surselor de provenienţă a mijloacelor
dispoziţia unităţii patrimoniale economice
II. Pierderi II. Profit
TOTAL ACTIV (I + II) TOTAL PASIV (I + II)
Pentru reprezentarea patrimoniul sub dublul aspect, bilanţul contabil are

două părţi dinstincte, partea din stânga activ, care cuprinde mijloacele economice,
23
şi partea din dreapta pasiv care reflectă sursele de provenienţă a mijloacelor
economice şi trebuie să fie egal cu totalul valorilor surselor de provenienţă a
acestora. Cu alte cuvinte între valoarea activului bilanţului şi cea a pasivului
bilanţier trebuie să existe o egalitate permanentă.
Denumirea de activ provine de la caracteristica mijloacelor economice de
a se afla într-o permanentă mişcare şi transformare în cadrul circuitului economic
al unităţii patrimoniale, identificându-se chiar cu activitatea acesteia.
Denumirea de pasiv provine de la caracteristica surselor economice din
pasivul bilanţului de a nu-şi schimba volumul şi structura în mod independent, ci
numai ca urmare a mişcărilor şi transformărilor mijloacelor economice din activ.
În reprezentarea de mai sus profitul este structură de pasiv bilanţier,
aceasta deoarece constituie sursă de provenienţă a valorilor economice noi,
rezultate pe parcursul exerciţiului financiar, faţă de cele care existau la începutul
perioadei raportate. În cazul în care unitatea patrimonială înregistrează diminuarea
mijloacelor economice la finele exerciţiului faţă de valorile lor iniţiale, aceasta
reprezintă o pierdere ce se poziţionează în bilanţ în activ. Această pierdere se
poate reprezenta şi în pasivul bilanţului însă cu semnul minus, semnificând o
diminuare a surselor economice.
Diferitele poziţii care formează activul şi pasivul bilanţului sunt denumite
posturi de bilanţ respectiv posturi de activ şi posturi de pasiv. La rândul lor
posturile sunt grupate şi sistematizate în capitole şi grupe de activ şi respectiv de
pasiv. Ordonarea posturilor se face, de regulă, în funcţie de criteriul lichidităţii
activului şi exigibilităţii pasivului.
În bilanţ, oricare ar fi modelul utilizat, informaţiile sunt sistematizate dupa
principiul generalizării în trepte între care delimităm următoarele: grupa, capitolul
şi postul de bilanţ.
Grupa, cuprinde în structura sa mai multe capitole de elemente
patrimoniale cu caracteristici generale apropiate. Exemplu: active imobilizate,
active circulante, capitaluri proprii, datorii etc.
Capitolul, cuprinde în structura sa elemente patrimoniale cu caracteristici
analitice apropiate. Exemplu: imobilizări corporale, stocuri de materii prime şi
materiale, fonduri etc.
Postul de bilanţ, reprezintă treapta de detaliere în structura bilanţului la
nivelul unui element patrimonial. Exemplu: terenuri, interese de participare,
furnizori, clienţi, casa, acreditive etc.
24
Indiferent de forma de prezentare bilanţul contabil prezintă situaţia
activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii la începutul exerciţiului financiar (fiind
vorba despre bilanţ de deschidere care este identic celui de închidere a exerciţiului
financiar precedent) şi la sfârşitul exerciţiului financiar (situaţia finală – bilanţ de
închidere care va deveni bilanţ de deschidere pentru exerciţiul următor).
Există două forme de bilanţ:
 1. Bilanţ tip tablou sau bilanţ cu secţiuni separate
Tipuri de
bilanţ 2. Bilanţ tip listă sau bilanţ diferenţă
Cele două tipuri de bilanţ sunt prezentate schematic în cele urmează.
Bilanț tip tablou
ACTIV Valoare PASIV Valoare
Început Sfârșit Început Sfârșit
ex N ex N ex N ex N
I. Active imobilizate I.Capitaluri proprii
II. Active circulante II. Datorii
III. Cheltuieli III.Venituri în avans
înregistrate în avans
Total Activ Total Pasiv
Relația de echibru bilențier, și totodată de verificare a întocmirii corecte a

 bilanțului tablou este:
Relație de
verificare Active totale = Pasive totale
bilanț tablou
Bilanţ listă sau diferenţă

Specificarea elementelor Valoare
Încep Sfârşit ex
ex N N
A. Active imobilizate
B. Active circulante (+)
C. Cheltuieli în avans (+)
D. Datorii pe termen scurt (curente) (-)
E. Active circulante nete/Datorii curente nete
F. Total active minus datorii curente
G. Datorii pe termen lung
H. Provizioane
I. Venituri în avans
J. Capitaluri proprii
Reglementările în vigoare în România prevăd utilizarea formatului de

 bilanț listă, a cărui relație de echilibru și în același timp de verificare este:
Relație de
verificare Active totale – Datorii totale = Capitaluri proprii
bilanț listă
25
Urmare a celor prezentate mai sus desprindem următoarele:
-bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii care se prezintă sub
forma unui tablou, ce cuprinde în expresie valorică mijloacele economice, sursele
de formare şi resursele financiare obţinute de o unitate patrimonială;
-bilanţul este un instrument de generalizare şi sintetizare a datelor din
contabilitate privind elemente patrimoniale;
-bilanţul exprimă atât structura economică cât şi cea juridică a
patrimoniului;
-în bilanţ există o egalitate permanentă denumită egalitate bilanţieră ca
urmare a dublei reprezentări a patrimoniului, reflectată între totalul valorii
mijloacelor şi totalul valorii surselor, adică:
- pentru bilanţul tablou:
 Activ = Pasiv
Ecuaţii
bilanţiere - pentru bilanţul listă sau diferenţă:
Active – Datorii = Capitaluri proprii
Care sunt cele două forme de prezentare a bilanţului ? Precizaţi ecuaţiile de

echilibru bilanţier pentru fiecare dintre formele de prezentare a bilanţului.
26
3.2. Activele și pasivele patrimoniale – definiții, clasificare
Activele patrimoniale
În literatura şi practica de specialitate, pentru structurarea activelor
patrimoniale, se au în vedere mai multe criterii, între care cele mai utilizate sunt :
- conţinutul economic şi natura activelor patrimoniale;
- lichiditatea activelor patrimoniale.
Lichiditatea vizează capacitatea fiecărui element patrimonial de a parcurge
mai rapid sau mai încet întregul circuit de exploatare până la transformarea lui în
bani. Din punct de vedere al lichidităţii, activele patrimoniale pot fi prezentate în
situaţiile financiare anuale în ordine directă sau inversă a lichidităţii.
 În România, s-a adoptat prezentarea activelor patrimoniale după natura

Structura lor şi în ordinea inversă a lichidităţii, după modelul majorităţii ţărilor din Europa
activelor
de Vest, după cum urmează:
A. Active imobilizate
B. Active circulante
C. Cheltuieli înregistrate în avans
 A. Active imobilizate
Activele
imobilizate Cuprind acele active destinate utilizării pe o bază continuă, în scopul
desfăşurării activităţilor entităţilor economice. Activele imobilizate sunt „active
generatoare de beneficii economice viitoare şi deţinute pe o perioadă mai mare de
un an”.5 În consecinţă, activele imobilizate au perioada de utilizare şi de lichidare
mai mare de un an, participă la desfăşurarea mai multor circuite economice,
respectiv nu se consumă şi nu se înlocuiesc după prima întrebuinţare şi participă
la desfăşurarea activităţii entităţilor economice, nefiind destinate vânzării
(comercializării).
Cea mai mare parte a activelor imobilizate au durate de utilizare
economică limitate în timp.
 Prin folosire în activitatea de exploatare, activele cu durată de utilizare

Uzura economică limitată în timp îşi pierd din valoare ca urmare a uzurii atât fizice, cât
ireversibilă a
activelor şi morale (ca urmare a progresului tehnic şi al tehnologiilor). Constatarea
=
contabilă a pierderii ireversibile de valoare suferită de aceste active poartă numele
amortizare
5
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.4 Active imobilizate
27
de „amortizarea valorii activelor imobilizate cu durate limitate de utilizare
economică şi reprezintă alocarea sistematică a valorii amortizabile a unui activ pe
 întreaga durată de utilizare economică”6.

Gruparea Activele imobilizate se diferenţiază în trei grupe:
activelor
imobilizate I. Imobilizări necorporale
II. Imobilizări corporale
III. Imobilizări financiare
I. Imobilizări necorporale – intangibile sau nemateriale sunt destinate să
 servească activitatea entităţii economice pentru o durată mai mare de un an fără a
Imobilizări
necorporale îmbrăca formă de bunuri materiale, fizice (concrete).
În structura imobilizărilor necorporale sunt incluse următoarele 7 categorii
de elemente patrimoniale pentru a căror recunoaştere ca activ necorporal entitatea
trebuie să demonstreze că acestea corespund definiţiei unei imobilizări
necorporale şi că îndeplinesc criteriile generale de recunoaştere:
1. Cheltuielile de constituire;
2. Cheltuielile de dezvoltare;
3. Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi
activele similare, cu excepţia celor create intern de entitatea economică;
4. Active necorporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale;
5. Fondul comercial pozitiv;
6. Avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale
7. Alte imobilizări necorporale
1. Cheltuielile de constituire sunt cheltuielile ocazionate de înfiinţarea sau
dezvoltarea unei entităţi (este ştiut faptul că pentru înscrierea şi înmatricularea
entităţilor se percep o serie de taxe şi se fac o serie de cheltuieli; pot fi imobilizate
cheltuielile privind emisiunea şi vânzarea de acţiuni şi obligaţiuni, precum şi alte
cheltuieli de această natură, legate de înfiinţarea şi extinderea activităţii entităţii).
Odată înscrise în activul patrimonial, aceste cheltuieli de constituire sunt supuse
amortizării pe o perioadă de maximum 5 ani.
2. Imobilizările necorporale de natura cheltuieli de dezvoltare fac parte
din categoria activelor generate intern de entitatea economică în urma unor
proiecte interne de cercetare sau dezvoltare. Aceste cheltuieli de dezvoltare se
amortizează pe durata lor de viaţă utilă care nu poate să depăşească perioada
6
28
drepturilor contractuale sau a celorlalte drepturi legale, dar care, dacă entitatea
estimează că va folosi activul pe o perioadă mai mică, poate fi mai scurtă. În cazul în care
durata contractului sau durata de utilizare este mai mare de 5 ani, durata de amortizare
este de maxim 10 ani.
3. Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile şi
activele similare, cu excepţia celor create intern de entitatea economică cuprind,
aşadar, elementele de această natură intrate în patrimoniu prin aport, achiziţionate
sau primite cu titlu gratuit. Amortizarea acestora făcându-se în conformitate cu
legislația aplicabilă .
4. Activele necorporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
sunt active specifice domeniului de activitate legat de prospectarea, explorarea şi
valorificarea resurselor minerale, precum: cheltuieli cu achiziţionarea drepturilor
de a explora, costul studiilor topografice, geologice, petrochimice, geofizice,
costul forajelor de explorare, al săpăturilor, al eşantioanelor, costul evaluării
fezabilităţii tehnice, a viabilităţii comerciale a extracţiei vizate. Amortizarea
acestor active se stabileşte în funcţie de durata lor de viaţă utilă.
5. Fondul comercial pozitiv reprezintă „diferenţa între costul de achiziţie
şi valoarea justă la data tranzacţiei, a părţii din activele nete achiziţionate de către
o entitate”.7 Fondul comercial apare, de regulă, la consolidarea conturilor
grupurilor de societăţi.De regulă, fondul comercial recunoscut ca activ se
amortizează pe o durată de 5 ani, în cazuri excepţionale (se poate estima în mod
credibil durata de utilizare) durata de amortizare poate fi extinsă la maxim 10 ani.
6. Avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale cuprind
avansurile acordate furnizorilor de imobilizări necorporale (creanțe asupra
furnizorilor de imobilizări necorporale).
7. Alte imobilizări necorporale cuprind elemente de natura programelor
informatice create de entitate sau provenite de la terţi, reţete, formule, modele,
proiecte şi prototipuri care sunt amortizate pe durata prevăzută pentru utilizarea
lor de către entitatea economică în al căror patrimoniu se găsesc. Se amortizează
pe o perioadă egală cu durata de utilizare.
De precizat faptul că în cazul programelor informatice achiziţionate
împreună cu licenţele de utilizare, acestea vor fi contabilizate şi amortizate în mod
distinct, dacă se poate face o separare între cele două active necorporale.
7
29
 II. Imobilizări corporale – denumite şi active fizice, tangibile, reprezintă
Imobilizări activele care:
corporale
- „sunt deţinute de o entitate pentru a fi utilizate în producerea sau
furnizarea de bunuri ori servicii, pentru a fi închiriate terţilor sau pentru a fi
folosite în scopuri administrative, şi
- sunt utilizate pe parcursul unei perioade mai mari de un an”8.
În categoria imobilizărilor corporale intră:
1.Terenuri şi construcţii;
2. Instalaţiile tehnice şi maşinile;
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier;
4. Investiţii imobiliare;
5. Active corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale;
6. Active biologice productive;
7. Avansuri şi imobilizări corporale în curs.
 1. Terenuri şi construcţii
Terenurile
NU se
Contabilitatea terenurilor se ţine pe două categorii:
amortizează a) terenuri şi
b) amenajări de terenuri
Având în vedere faptul că durata de utilizare economică a terenurilor nu
este limitată în timp, acestea nu se amortizează. În contabilitatea analitică,
terenurile pot fi evidenţiate pe categorii, în funcţie de tipul de teren şi destinaţia
acestuia, astfel: terenuri agricole, silvice, cu zăcăminte, fără construcţii, cu
construcţii şi altele.
În schimb, investiţiile făcute pentru amenajarea lacurilor, bălţilor,
iazurilor, terenurilor şi pentru alte lucrări similare, sunt recunoscute în patrimoniul
entităţii ca element distinct, respectiv amenajări de terenuri. Acestea au durata de
utilizare economică limitată în timp şi, în consecinţă, vor fi supuse amortizării.
Terenurile şi construcţiile (clădirile) sunt elemente patrimoniale distincte,
au caracter separabil şi de aceea vor fi recunoscute în patrimoniu separat, chiar
dacă, în unele cazuri, acestea sunt achiziţionate împreună. Mai mult, o creştere a
8
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.4.3 Imobilizări corporale
30
valorii terenului nu influenţează valoarea amortizabilă a clădirii care se află pe
terenul respectiv. Deci construcţiile fac parte din categoria activelor amortizabile
întrucât au durata de utilizare economică limitată în timp.
2; 3. În categoria Instalaţii tehnice şi maşini şi alte instalaţii, utilaje şi
mobilier vor fi incluse acele elemente de active corporale care, în urma aplicării
raţionamentului profesional pentru circumstanţele specifice entităţii, îndeplinesc
criteriile de recunoaştere enunţate în definiţia imobilizărilor corporale. Aceste
categorii de active corporale sunt amortizabile pe durata de utilizare economică
stabilită tot prin raţionament profesional, având la bază Catalogul privind
clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe.9
Din punct de vedere fiscal, se prevede faptul că un activ se înregistrează în
patrimoniu ca mijloc fix, deci ca imobilizare corporală, dacă valoarea sa de intrare
depăşeste un anumit prag valoric, care, prin legea fiscală, este modificat la diferite
intervale de timp.
4. Investiţiile imobiliare. Prin definiţie, o investiţie imobiliară este
„proprietate (un teren sau o clădire ori o parte a unei clădiri sau ambele) deţinută
(de proprietar sau de locatar în baza unui contract de leasing financiar) mai
degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru creşterea valorii capitalului,
ori ambele, decât pentru:
a) a fi utilizată în producerea şi furnizarea de bunuri sau servicii ori în
scopuri administrative; sau
b) a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii”.10
5. Active corporale de explorare şi evaluare a resurselor minerale
Activele încadrate în această categorie sunt utilaje, maşini şi instalaţii specifice
domeniului explorărilor în vederea accesului şi exploatării zăcămintelor de resurse
neregenerabile, cum ar fi de exemplu vehicule şi instalaţiile de forare. Având
durata de utilizare economică limitată în timp, aceste active sunt amortizabile.
6. Activele biologice productive au caracterul unor active biologice
autoregeneratoare, fiind vorba de animale vii şi plante vii.
7. Avansurile şi imobilizările corporale în curs cuprind avansurile
acordate furnizorilor de imobilizări corporale, precum şi imobilizările corporale în
curs de execuţie, exclusiv investiţii imobiliare, şi investiţiile imobiliare în curs de
9
H.G. 2139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind clasificarea si duratele normale de
functionare a mijloacelor fixe, modificată prin H.G. nr. 1496/2008
10
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.4 .3 Imobilizări corporale
31
execuţie, respectiv active corporale care la sfârşitul unei perioade de gestiune:
nu sunt finalizate, neputând fi puse în funcţiune;
sunt finalizate, dar nu au fost recepţionate şi puse în funcţionare;
nu sunt montate şi nu pot fi recepţionate şi puse în funcţiune.
III. Imobilizările financiare - denumite şi investiţii financiare pe termen

 lung - sunt reprezentate, pe de o parte, de titluri (înscris constatator al unei
Imobilizări
financiare valori negociabile la bursă) a căror posesie durabilă asigură realizarea unor
venituri financiare sub forma dividendelor, care permit exercitarea unui control
(exclusiv sau comun) asupra entităţii emitente şi, pe de altă parte de creanţe
imobilizate rezultate ca urmare a unor împrumuturi acordate entităților la care
există un interes de participare la capital (sunt deținute titluri ale acestor entități)
în condiţiile legii.
1. Acţiunile deţinute la entităţile afiliate;
2. Împrumuturi acordate entităţilor afiliate (creanțe imobilizate; acordarea
acestor împrumuturi are drept scop susținerea dezvoltării entităților afiliate);
3. Acţiuni deţinute la entităţi asociate şi entităţi controlate în comun;
4. Împrumuturi acordate entităţilor asociate şi entităţilor controlate în
comun (creanțe imobilizate; acordarea acestor împrumuturi are drept scop
susținerea dezvoltării entităților asociate și a celor controlate în comun);
5. Alte investiţii deţinute ca imobilizări;
6. Alte împrumuturi.
32
B. Active circulante
 Un activ se clasifică, este recunoscut în patrimoniu, ca activ circulant
Activele
circulante atunci când:
„a) se aşteaptă să fie realizat sau este deţinut cu intenţia de a fi vândut sau
consumat în cursul normal al ciclului de exploatare al entităţii;
b) este deţinut în principal în scopul tranzacţionării;
c) se aşteaptă să fie realizat în termen de 12 luni de la data bilanţului; sau
d) este reprezentat de numerar sau echivalente de numerar a căror utilizare
nu este restricţionată”.11
Ciclul de exploatare al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre
achiziţionarea activelor destinate procesării, care intră într-un proces de
transformare şi finalizarea acestora în elemente de trezorerie, respectiv numerar
sau echivalente de numerar.
Sub aspectul lichidităţii, activele circulante nu rămân durabile într-o
unitate patrimonială, perioada de rotaţie a lor este, de regulă, mai mică de un an.
Ele se află în continuă mişcare, schimbându-şi forma materială şi utilitatea în
cadrul circuitului economic al patrimoniului (materii prime-producţia în curs-
produse finite-bani).
Cu ocazia finalizării fiecărui ciclu de exploatare, diferitele elemente ale
activelor circulante sunt înlocuite continuu cu alte elemente de aceeaşi natură.
Astfel, în faza de aprovizionare, activele circulante sub formă de bani se
transformă în stocuri de materii prime şi materiale, în faza de producţie, stocurile
de materii prime şi materiale se consumă integral, rezultând stocuri de producţie
în curs de execuţie, care, după ultima operaţie de prelucrare, devin produse finite,
iar în faza de desfacere sunt vândute clienţilor, operaţie care generează drepturi
faţă de aceştia.
În raport de forma concretă pe care o îmbracă şi destinaţia pe care o capătă
 în cadrul ciclurilor de exploatare, activele circulante se împart în:
Gruparea
activelor 1. Stocuri, inclusiv valoarea serviciilor prestate pentru care nu a fost
circulante
întocmită factura
2. Creanţe
3. Investiţii pe termen scurt
11
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.5 Active circulante
33
4. Casa şi conturi la bănci
1. Stocurile sunt active circulante:
 - „deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a

Stocuri activităţii;
- în curs de producţie în vederea vânzării în procesul desfăşurării normale
a activităţii; sau
- sub formă de materii prime, materiale şi alte consumabile care urmează
să fie folosite în procesul de producţie sau pentru prestarea de servicii”.12
Din definiţie de mai sus reiese faptul că în categoria stocurilor se înscriu şi
activele cu ciclu lung de fabricaţie, mai mare de 12 luni, destinate vânzării.
Exemplu: construcţiile cu destinaţia locuinţe, realizate de o entitate care are ca
obiect de activitate construirea şi vânzarea acestora.
În structura stocurilor sunt incluse:
 Mărfurile ce reprezintă bunurile pe care entitatea le cumpără în vederea
Categorii de
stocuri revânzării lor ca atare (în forma în care au fost achiziţionate) sau produsele
predate spre vânzare magazinelor proprii.
Materiile prime, care participă direct la fabricarea produselor şi se
regăsesc în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie
transformată. Exemple de materii prime: cimentul în construcţii; făina în industria
de panificaţie etc.
Materialele consumabile, ce participă sau ajută la procesul de fabricaţie
sau de exploatare fără a se regăsi, de regulă în produsul finit. Principalele
materiale consumabile sunt: materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru
ambalat, piese de schimb, seminţe şi materiale de plantat, furaje şi alte materiale
consumabile.
Materialele auxiliare se adaugă materiei prime în scopul de a ajuta la
transformarea ei, cum ar fi catalizatorii în industria chimică, drojdia în industria
de panificaţie sau în scopul de a contribui la fabricarea produselor finite (aţa,
substanţele de lipit şi de vopsit în industria de încălţăminte) sau pentru asigurarea
condiţiilor necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii (lubrefianţi, materiale
de curăţenie şi întreţinere etc.).
Combustibilii iau parte direct sau indirect la procesele care au loc în cadrul
12
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.5.2 Stocuri
34
unei entităţi economice.
Materialele pentru ambalat sunt bunuri materiale folosite pentru
protejarea altor bunuri pe timpul transportului şi al depozitării. Ele pot fi:
ambalaje de circulaţie (saci, cutii, pungi, containere, recipiente, sticle, borcane
etc.) şi ambalaje de protecţie (cutii de conserve, fiole pentru medicamente, tub
pentru pastă de dinţi, flacoane pentru parfumuri etc.).
Piesele de schimb servesc pentru înlocuirea unor componente ale
maşinilor şi utilajelor în vederea reparării acestora.
Materialele de natura obiectelor de inventar sunt bunurile ce au o durată
de utilizare mai mare de un an şi o valoare de intrare mai mică decât cea prevăzută
de legislaţia fiscală pentru a putea fi considerate imobilizări corporale sau o durată
de utilizare mai mică de un an, indiferent de valoarea de intrare.
Produsele, şi anume:
- semifabricatele, prin care se înţeleg produsele al căror proces tehnologic
a fost terminat într-o secţie (fază de fabricaţie) şi care trec în continuare în
procesul tehnologic al altei secţii (faze de fabricaţie) sau se livrează terţilor;
- produsele finite sunt reprezentate de produsele care au parcurs în
întregime fazele procesului tehnologic şi nu mai au nevoie de prelucrări ulterioare
în cadrul entităţii, putând fi depozitate în vederea livrării sau expediate direct
clienţilor.
- rebuturile, materialele recuperabile şi deşeurile.
- produsele agricole rezultate în momentul recoltării de la activele
biologice ale entităţii; activitatea agricolă cuprinde o serie de activităţi precum:
creşterea animalelor, silvicultura, cultivarea pomilor fructiferi sau a altor plantaţii,
cultivarea plantelor anuale sau perene, floricultura, acvacultura, piscicultura.
Activele biologice de natura stocurilor reprezentate de acele active care
urmează a fi recoltate ca produse agricole sau care vor fi vândute terţilor ca atare.
Acest tip de active se caracterizează prin faptul că se transformă biologic,
transformare în urma căreia pot rezulta:
- fie modificări ale activelor biologice, respectiv creştere sau degenerare
cantitativă sau a calităţii unui animal sau a unei plante, sau reproducere a activelor
biologice;
- fie produse agricole, conform precizărilor de mai sus.
Ambalajele se referă la ambalajele refolosibile destinate produselor
vândute care în mod temporar pot fi păstrate la terţi, cu obligaţia restituirii în
35
condiţiile prevăzute în contracte. Aceste ambalaje pot fi achiziţionate sau produse
chiar de entitatea economică.
Producţia în curs de execuţie este reprezentată de producţia care nu a
trecut prin toate fazele (stadiile) de prelucrare, prevăzute în procesul tehnologic,
precum şi produsele nesupuse probelor şi recepţiei tehnice sau necompletate în
întregime. În cadrul producţiei în curs de execuţie se cuprind, de asemenea,
lucrările şi serviciile, precum şi studiile în curs de execuţie sau neterminate. Ea
cuprinde mijloacele în curs de transformare (producţia neterminată ) care ocupă o
poziţie intermediară, fie între materia primă şi semifabricat, fie între semifabricat
şi produsul finit.
Producţia în curs de execuţie precum şi lucrările şi serviciile în curs de
execuţie îşi măresc valoarea treptat pe măsura încorporării în ele a noi consumuri
de materiale şi de muncă vie până la transformarea lor în semifabricate şi produse
finite.
În cadrul stocurilor se includ şi bunurile aflate în custodie pentru
prelucrare sau în consignaţie la terţi, care se înregistrează distinct în contabilitate
pe categorii de stocuri.
 II. Creanţele
Creanțe
Creanţele sau valorile în curs de decontare reprezintă valori economice
avansate temporar de către titularul de patrimoniu altor persoane fizice sau
juridice şi pentru care urmează să se primească un echivalent valoric, într-o
perioadă mai mică de un an. Creanţele se pot grupa în următoarele categorii:
 1. Creanţe comerciale
Categorii de 2. Debitori diverşi
creanțe
3. Decontări cu asociaţii privind capitalul (creanţe aferente părţii din
capitalul social subscris, dar nevărsat)
4. Sume de încasat de la entităţi afiliate şi sume de încasat de la entităţile
de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare
5. Alte creanţe
Toate persoanele fizice sau juridice care au beneficiat de valori avansate
de către entitatea economică şi care urmează să dea un echivalent corespunzător
sunt delimitate prin noţiunea generică de debitori. Toţi debitorii entităţii sub
forma creanţelor comerciale legate de vânzarea de bunuri, lucrări şi servicii sunt
delimitaţi prin structură de clienţi şi valori asimilate.
36
1. Creanțele comerciale. Clienţii reprezintă creanţele asupra terţilor
determinate de vânzarea pe credit comercial a bunurilor materiale, lucrărilor şi
serviciilor care fac obiectul activităţii entităţii economice.
Sunt asimilate clienţilor creanţele privind efectele comerciale de primit.
Entitatea economică care vinde produse către un client, dacă doreşte să aibă o
certitudine mai mare în ceea ce priveşte încasarea echivalentului valoric, solicită
clientului să semneze un efect comercial. Acestea reprezintă titluri de valoare
negociabile care atestă existenţa unei creanţe în cadrul relaţiilor comerciale ce
poate fi decontată imediat sau pe termen scurt. Ele circulă sub diferite denumiri:
înscrisuri, cambii, poliţe, instrumente de plată şi de credit. Fiind negociabile, pot
fi cedate, vândute ori transmise.
Avansuri acordate furnizorilor pentru cumpărări de bunuri de natura
stocurilor şi pentru prestări de servicii. Dacă aceste avansuri sunt acordate
înaintea începerii execuţiei unei comenzi sau unui contract, ele sunt denumite
avansuri, iar dacă sunt acordate după executarea parţială a comenzilor sau a
contractelor, sunt denumite aconturi. Aconturile şi avansurile se acordă sub forma
unor finanţări temporare înainte ca datoria faţă de furnizor să existe. Ca urmare,
aceste avansuri şi aconturi dau naştere la un drept de creanţă asupra
beneficiarului.
2. Debitorii diverşi cuprind toate creanţele entităţii faţă de alţi terţi, alţii
decât personalul propriu, clienţii şi furnizorii.
3. Decontările cu asociaţii privind capitalul reprezintă un drept de
creanţă asupra acţionarilor sau asociaţilor care au subscris să participe la
constituirea sau mărirea capitalului social şi care nu au vărsat integral contribuţia
la care s-au angajat.
4. Sume de încasat de la entităţi afiliate şi sume de încasat de la entităţile
de care entitatea este legată în virtutea intereselor de participare sunt creanţe
generate de acordarea de împrumuturi entităţilor economice din cadrul grupurilor
al căror termen de decontare este mai mic de un an.
5. Alte creanţe cuprind drepturile entităţilor economice izvorâte din
diverse tipuri de decontări, cum ar fi: avansuri acordate personalului, sume de
încasat de la bugetul de asigurări sociale, sume de încasat de la bugetul statului,
sume de încasat ca urmare a vânzării activelor imobilizate şi a valorilor
mobiliare de plasament, pagube de recuperat pentru care unitatea patrimonială
posedă titlu executoriu.
37
III. Investiţiile pe termen scurt cuprind titlurile achiziţionate în vederea
 realizării unui câştig pe termen scurt. Acest câştig se realizează ca diferenţă între
Investiții pe
termen scurt preţul de vânzare şi preţul de cumpărare al acestor titluri. Din această categorie
fac parte: acţiunile deţinute la entităţi afiliate, obligaţiuni emise şi răscumpărate,
obligaţiuni achiziţionate pentru obţinerea de dobânzi sau în vederea revânzării şi
alte valori mobiliare achiziţionate în vederea realizării unui profit pe termen
scurt.
IV. Casa şi conturile la bănci sunt reprezentate de numerarul aflat în

 casierie şi de disponibilităţile aflate în conturi la bănci în lei sau în valută şi
Casa și
conturi la prin alte valori financiare care, datorită naturii lor, sunt convertibile imediat în
bănci
disponibilităţi băneşti. Cu ajutorul acestor mijloace băneşti se efectuează
operaţiuni de încasări şi plăţi, care pot fi în numerar sau prin decont bancar.
Casa este reprezentată de numerarul aflat în casieria entităţii, în lei şi/sau
în valută, destinat efectuării plăţilor scadente ale entităţii patrimoniale (exemplu:
plăţi către salariaţi, către furnizori în limita unor plafoane prevăzute de lege).
Casieria este alimentată cu numerarul încasat de la clienţi sau de la alţi debitori ai
entităţii, precum şi cu sumele ridicate din contul bancar şi depuse în casă.
Conturile la bănci cuprind valorile de încasat, cum sunt cecurile şi
efectele comerciale depuse la bănci; disponibilităţile în lei şi în valută, cecurile
entităţii, dobânzile aferente disponibilităţilor şi creditelor primite de la bănci în
conturile curente.
Pe lângă conturile curente, entităţile pot solicita băncilor deschiderea unor
acreditive în vederea achitării unor obligaţii faţă de furnizori. Acreditivul este un
cont bancar deschis la în favoarea unui furnizor, ceea ce înseamnă că din contul
respectiv se vor efectua numai plăţile către furnizorul respectiv.
Alte valori de trezorerie cuprind timbrele fiscale şi poştale, biletele de
tratament şi odihnă, tichetele şi biletele de călătorie şi alte valori (bonuri valorice)
deţinute de o entitate economică.
Avansurile de trezorerie reflectă sumele acordate personalului sau terţilor,
în numerar sau prin sistemul de carduri, cu titlu de avansuri spre decontare în
vederea plăţii unor achiziţii sau prestări de servicii. Acestea reprezintă creanţe
asupra personalului până în momentul decontării, cu un grad de lichiditate foarte
ridicat.
38
C. Cheltuieli în avans
 Cheltuielile în avans sunt reprezentate de cheltuielile plătite sau de plătit
Cheltuieli în
avans în cursul exerciţiului financiar curent, dar care privesc exerciţiile financiare
următoare. Cheltuielile înregistrate în avans sunt creanţe ale exerciţiului curent
asupra exerciţiului ulterior şi cuprind: chiriile, abonamentele, asigurările şi alte
cheltuieli efectuate anticipat aferente perioadelor sau exerciţiilor următoare, etc.
Indiferent de natura lor, cheltuielile înregistrate în avans vor fi recunoscute
ca şi cheltuieli curente eşalonat, pe perioadele la care se referă .
Aşadar, aceste cheltuieli nu afectează rezultatul exerciţiului în care ele
au fost efectuate (exerciţiul curent), ci pe cel al exerciţiului căruia îi sunt
aferente (exerciţiul următor).
Încadraţi următoarele elemente patrimoniale în grupa de active patrimoniale

corespunzătoare
Ex. Clădiri 10.000 lei – activ imobilizat corporal
Materii prime 4.000 lei – stoc, activ circulant
Cheltuieli de constituire 700 lei

Program informatic 1.000 lei
Materiale consumabile 500 lei
Mărfuri 800 lei
Mijloace de transport 12.540 lei
Terenuri 100.800 lei
Clienţi 790 lei
Ambalaje 100 lei
Piese de schimb 1.200 lei
Obiecte de inventar 1.650 lei
Avansuri acordate furnizorilor 12.568 lei
Interese de participare 5.874 lei
Împrumuturi acordate 6.854 lei
Casa 400 lei
Acţiuni deţinute pe termen scurt 6.400 lei
Debitori diverşi 5.645 lei
Avansuri acordate personalului 8.500 lei
Efecte de primit 600 lei
Utilaje 8.450 lei
Cheltuieli de dezvoltare 5.600 lei
Cont curent la bancă 85.850 lei
39
Pasivele patrimoniale
Pasivele patrimoniale sunt elemente care reflectă modul de apropriere şi de
finanţare a activelor patrimoniale. Acestea sunt grupate în funcţie de natura lor
juridică şi sunt prezentate în situaţiile financiare anuale după criteriul
exigibilităţii.
Exigibilitatea surselor financiare se referă la termenul de decontare al
 pasivelor (datoriilor), respectiv perioada de timp necesară pentru a ajunge la
Structura
pasivelor scadenţă. În funcţie de gradul de exigibilitate, pasivele se grupează în:
A. Datorii;
B. Provizioane;
C. Venituri în avans;
D. Capital şi rezerve.
 A. Datorii
Datorii Persoanele fizice sau juridice faţă de care unitatea are obligaţii băneşti sunt
denumite creditori.
Datoriile se reflectă de contabilitate din momentul naşterii lor şi până la
momentul scadenţei, care poate fi momentul rambursării, restituirii sau plăţii
acestora către terţi.
 În funcţie de exigibilitate, datoriile se împart în:

Clasificarea I. Datorii pe termen scurt – sumele care trebuie plătite într-o perioadă de
datoriilor
până la un an, şi
II. Datorii pe termen lung – sumele care trebuie plătite într-o perioadă
mai mare de un an.
O datorie trebuie clasificată ca datorie pe termen scurt, denumită şi datorie
curentă, atunci când:
- „se aşteaptă să fie decontată în cursul normal al ciclului de exploatare al
entităţii; sau
- este exigibilă în termen de 12 luni de la data bilanţului”13.
În consecinţă, toate celelalte datorii vor fi clasificate şi reflectate în
patrimoniu ca datorii pe termen lung.
În funcţie de natura lor, datoriile, indiferent de exigibilitate, pot fi grupate
13
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.8 Datorii pe termen scurt: sume
care trebuie plătite într-o perioadă de până la un an
40
în următoarele categorii: datorii financiare, datorii comerciale, datoriile fiscale,
datorii salariale şi sociale, datorii aferente relaţiilor de decontare cu
asociaţii/acţionarii, datorii aferente relaţiilor de decontare în cadrul grupului şi
creditorii diverşi (datorii care nu pot fi incluse în nici una dintre categoriile
enumerate).
Datoriile financiare reprezintă creditele primite de la bancă şi alte
instituţii de credit, precum şi împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni.
Creditele primite de la bancă şi alte instituţii de credit cuprind creditele pe
termen scurt, cunoscute şi sub denumirea de credite de trezorerie şi creditele pe
termen mediu şi lung. Acestea sunt, în general, destinate finanţării nevoilor
curente generate de activitatea de exploatare, respectiv finanţării investiţiilor.
Creditele bancare sunt purtătoare de dobânzi care reprezintă costul resurselor
împrumutate, reprezentând pentru entitatea economică cheltuieli rezultate din
activitatea financiară.
Împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni reprezintă resursele financiare
pe termen lung asigurate prin vânzarea de titluri de credit negociabile (obligaţiuni)
către public.
Datoriile comerciale iau naştere graţie activităţii de comerţ şi apar, deci,
în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionări de bunuri
materiale, lucrări şi servicii primite. Datoriile comerciale se delimitează
patrimonial sub forma furnizorilor, avansurilor primite de la clienţi şi efectelor
de plătit.
În grupa patrimonială Furnizori entitatea economică va reflecta datoriile
comerciale faţă de terţi, generate de achiziţii pe credit comercial şi reprezintă
contravaloarea bunurilor materiale, lucrărilor şi serviciilor primite de la aceştia.
Avansurile primite de la clienţi sunt datorii care apar în patrimoniu în
momentul în care entitatea economică primeşte în avans, parţial sau în totalitate,
echivalentul în bani al bunurilor, serviciilor sau lucrărilor înainte ca acestea să fie
livrate, respectiv prestate sau executate.
Efectele de plătit reprezintă titluri de valoare (cambie şi bilet la ordin) care
atestă obligaţia de plată a entităţii patrimoniale în cadrul relaţiilor de decontare cu
furnizorii.
Datoriile fiscale, salariale şi sociale cuprind, în ordine, obligaţiile privind
impozite şi taxe datorate bugetului statului, obligaţii privind salariile şi alte
drepturi asimilate datorate angajaţilor, obligaţiile la bugetul asigurărilor sociale,
41
obligaţii la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, obligaţii la fondul de şomaj.
Aceste datorii sunt generate în urma desfăşurării activităţii de exploatare şi
privesc, aşa cum reiese de mai sus, decontările cu salariaţii şi cu statul.
Datoriile aferente relaţiilor de decontare cu asociaţii/acţionarii
reprezintă obligaţiile faţă de acţionari sau asociaţi pentru capitalul de rambursat
acestora în cazul retragerii participării la capitalul social sau diminuării acestuia
din cauza restrângerii sau reorganizării activităţii. De asemenea, această grupă
cuprinde şi datoriile entităţii economice faţă de asociaţi/ acţionari pentru
repartizările din profit sub forma dividendelor.
Datoriile aferente relaţiilor de decontare în cadrul grupului se referă la
obligaţiile care iau naştere în cadrul grupului ca urmare a împrumuturilor primite
de către entităţile afiliate, entităţile asociate de la alte entităţi, inclusiv de la
societatea mamă, aparţinând grupului respectiv.
Datoriile reflectate prin categoria patrimonială Creditori diverşi cuprind
toate datoriile entităţii faţă de terţi, alţii decât cei la care se face referire în mod
explicit (bănci, instituţii financiare, furnizori, salariaţi, stat, acţionari/asociaţi,
etc.).

B. Provizioane
Provizioane Acestea se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar în situaţia în care se

stabileşte că există probabilitatea înregistrării unor datorii sau cheltuieli, cu grad
mare de incertitudine. „Provizioanele sunt destinate să acopere datoriile a căror
natură este clar definită şi care la data bilanţului este probabil să existe, sau este
cert că vor exista, dar care sunt incerte în ceea ce priveşte valoarea sau data la care
vor apărea”14. Ele reprezintă pasive (datorii) cu exigibilitate sau valoare incertă.
Valoarea unui provizion trebuie să reprezinte cea mai bună estimare a cheltuielilor
probabile la care se referă sau a sumei necesare stingerii datoriei probabile
respective.
Recunoaşterea provizioanelor influenţează rezultatul exerciţiului şi,
implicit, valoarea impozitului pe profit, întrucât:
- în exerciţiul financiar în care se constituie provizioane se măresc
cheltuielile,
- iar în exerciţiul următor când are loc o anulare sau o diminuare a
provizioanelor se măresc veniturile, ceea ce determină o decalare în timp a
14
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.10 Provizioane
42
impozitului pe profit.
Provizioanele se constituie pentru elemente cum sunt: litigii, amenzi şi
penalităţi, despăgubiri, daune şi alte datorii incerte; cheltuieli legate de activitatea
de service în perioada de garanţie şi alte cheltuieli privind garanţiile acordate
clienţilor; dezafectarea imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare acestora;
alte situații prevăute de legislația aplicabilă.
C. Venituri în avans
 Veniturile în avans (venituri amânate) sunt reprezentate de încasările sau
Venituri în
avans creanţele constatate în exerciţiul curent, dar care vor influenţa rezultatele
exerciţiilor următoare, precum veniturile anticipate din chirii, abonamente,
asigurări, etc., încasate în contul exerciţiilor viitoare sau veniturile de realizat cum
sunt dobânzile aferente vânzărilor în rate. Veniturile în avans reflectă o datorie
faţă de exerciţiul următor şi nu afectează rezultatul exerciţiului financiar
curent.
Asimilate veniturilor în avans (venituri amânate) sunt şi subvenţiile. În
categoria subvenţiilor se cuprind subvenţiile aferente activelor şi subvenţiile
aferente veniturilor. Acestea pot fi primite de la guvern, de la agenţii
guvernamentale şi alte instituţii similare naţionale şi internaţionale. Ele se vor
înregistra ca venituri ale exercițiului financiar pe măsură ce sunt utilizate.
D. Capitaluri proprii
 Capitalurile proprii (capital şi rezerve) reprezintă dreptul
Capitaluri
proprii acţionarilor/asociaţilor asupra activelor unei entităţi economice, după
deducerea tuturor datoriilor acesteia (drepturi reziduale).
Capitalurile proprii cuprind:
1. Aporturile de capital
2. Primele de capital
3. Rezerve din reevaluare
4. Rezerve
5. Rezultatul reportat
6. Rezultatul exerciţiului financiar
1. Aporturile la capital sunt reprezentate de capitalul social, de
patrimoniul regiei etc., exclusiv patrimoniul public (bunurile primite în
administrare publică).
43
Capitalul social se constituie la înfiinţarea entităţilor economice prin
aportul personal al asociaţilor sau acţionarilor. Acest aport poate fi în numerar
şi/sau în natură (imobilizări, stocuri, etc.).
Capitalul social se reflectă în patrimoniu pe baza actelor de constituire a
entităţii economice şi a documentelor justificative care atestă efectuarea
vărsămintelor la capitalul social şi se evidenţiază în contabilitate, distinct pe
următoarele două structuri:
- capital subscris şi nevărsat ce reflectă partea de capital care, deşi a fost
subscrisă, nu a fost încă pusă la dispoziţia entităţii economice (nevărsată);
- capital subscris şi vărsat ce reflectă partea din capitalul subscris care a
fost pusă efectiv la dispoziţia entităţii economice (vărsată).
Pe parcursul desfăşurării activităţii unei entităţi economice au loc
operaţiuni de majorare sau de reducere a capitalului social.
Majorarea capitalului social are loc pe calea subscrierii şi emisiunii de noi
acţiuni sau părţi sociale, încorporarea rezervelor şi alte operaţiuni, potrivit legii.
Reducerea capitalului social se efectuează prin reducerea numărului de
acţiuni sau părţi sociale sau diminuarea valorii nominale a acestora ca urmare a
retragerii unor acţionari sau asociaţi, răscumpărarea acţiunilor (acestea sunt
prezentate în situaţiile financiare ca o corecţie a valorii capitalului propriu) sau
prin acoperirea pierderilor contabile înregistrate în decursul exerciţiilor financiare
anterioare.
Important de precizat faptul că orice modificare a capitalului social se
efectuează pe baza unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor/asociaţilor, cu
respectarea legislaţiei în vigoare.
Capitalul social este reflectat în patrimoniu la nivelul valorii nominale a
acţiunilor sau părţilor sociale subscrise de către acţionari, respectiv acţionari,
valoare înscrisă în actul constitutiv.
Capital social = Valoare Nominală x Număr acțiuni sau părți sociale
2. Primele legate de capital sunt determinate de operaţiunile de creştere a
capitalului social prin noi aporturi sau prin fuziuni. Primele legate de capital
cuprind primele de emisiune, primele de fuziune, primele de aport, prime de
conversie.
3. Rezerve din reevaluare reprezintă contrapartida plusului sau minusului
de valoare creat prin reevaluarea imobilizărilor corporale. În urma operaţiunilor de
reevaluare are loc o modificare a valorii activelor imobilizate şi ca urmare are loc
44
o modificare a capitalurilor proprii sub forma rezervelor din reevaluare.
Rezervele din reevaluare nu pot fi utilizate direct pentru compensarea
pierderilor şi nu pot face obiectul distribuirii de dividende către acţionari.
4. Rezervele se constituie în principal prin acumularea profitului din
exerciţiile financiare precedente. Rezervele cuprind rezervele legale, rezervele
statutare sau contractuale şi alte rezerve.
Rezervele legale se constituie anual din profitul entităţii economice, în
cotele şi limitele prevăzute de lege şi din alte surse prevăzute de lege. Rezervele
legale se utilizează numai în condiţiile prevăzute de lege.
Rezervele statutare sau contractuale se constituie anual din profitul net al
entităţii economice, conform prevederilor din actul constitutiv al acesteia.
Alte rezerve neprevăzute de lege sau de statut pot fi constituite facultativ
pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau pentru alte
scopuri, potrivit hotărârii adunării generale a acţionarilor sau asociaţilor, cu
respectarea prevederilor legale.
5. Rezultatul exerciţiului financiar reprezintă o sursă proprie de finanţare
a activelor entităţii patrimoniale, atunci când acesta se concretizează în realizarea
de profit. În contabilitate, „profitul sau pierderea se stabileşte cumulat de la
începutul exerciţiului financiar”.15
Rezultatul exerciţiului financiar (R) se determină ca diferenţă dintre
veniturile (V) şi cheltuielile (Ch) unei entităţi patrimoniale dintr-o anumită
perioadă de timp (denumită exerciţiu financiar care coincide cu anul
calendaristic, cu excepţia situaţiilor în care o entitate economică se înfiinţează sau
se desfiinţează în cursul unui an, când exerciţiul financiar este reprezentat de
perioada dintre data înfiinţării şi 31 decembrie, respectiv perioada dintre 1
ianuarie şi data desfiinţării).
 Rezultatul exerciţiului financiar = Venituri - Cheltuieli

Rezultatul
exercițiului
financiar Rezultatul definitiv al exerciţiului financiar poate fi favorabil, profit, sau
nefavorabil, pierdere, după cum veniturile au fost mai mari sau mai mici decât
cheltuielile.
Profitul reprezintă o sursă proprie de finanţare până la repartizarea lui pe
destinaţiile legale de către adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.
15
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.13.5 Rezultatul exerciţiului,
repartizarea profitului şi acoperirea pierderii contabile
45
Repartizarea profitului se înregistrează în contabilitate pe destinaţii, după
aprobarea situaţiilor financiare anuale şi pot fi reprezentate de dividende cuvenite
acţionarilor/asociaţilor, rezerve, alte destinaţii potrivit legii.
6. Rezultatul reportat apare în patrimoniu prin preluarea la începutul
exerciţiului financiar curent a profitului exerciţiului financiar precedent
nerepartizat, reportat în exerciţiul curent, a pierderii exerciţiului precedent,
neacoperită, reportată în exerciţiul financiar curent, precum şi a rezultatului
reportat provenit din modificările politicilor contabile, respectiv din corectarea
erorilor contabile.
Capitalurile proprii împreună cu împrumuturile/creditele primite pe
termen lung şi provizioanele formează sursele la dispoziţia entităţii patrimoniale
de o manieră permanentă, durabilă, pe termen lung, adică reprezintă
capitalurile permanente ale acesteia.
Încadraţi următoarele elemente patrimoniale în grupa de pasive patrimoniale
corespunzătoare
Ex. Capital social 200 lei – capitaluri proprii
Furnizori 8.900 lei – datorii comerciale pe termen scurt
Credite bancare primit pe 8 ani 90.000 lei

Avansuri primite de la clienţi 5.600 lei
Salarii datorate 9.500 lei
Impozit pe profit 1.075 lei
Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 10.580 lei
Dividende de plată 6.000 lei
Creditori diverşi 500 lei
Efecte de plătit 6.850 lei
Rezerve legale 5.600 lei
Rezultat reportat 5.400 lei
Subvenţii pentru investiţii 8.900 lei
Rezultatul exerciţiului, pierdere (9.850 lei)
Aplicaţia nr. 1:
 O societate comercială prezintă următoarea situaţie: capital social
Aplicaţie
19.400 lei; mijloace de transport 7.000 lei; amortizarea mijloacelor de transport
3.000 ei; mărfuri 2.500 lei; efecte de primit 700 lei; rezerve 600 lei; cheltuieli de
constituire 1.500 lei; împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 6.000 lei;
avansuri acordate furnizorilor 1.000 lei; prime de emisiune 300 lei; terenuri
6.000 lei; materii prime 1.700lei; avansuri primite de la clienţi 600 lei; clădiri
5.000 lei; amortizarea clădirilor 1.500 lei; produse finite 3.500 lei; împrumuturi
acordate pe termen lung 3.000 lei; disponibil la bancă 1.000 lei; impozit pe
salarii 500 lei; dividende de plată 1.000 lei.
Să se întocmească bilanţul contabil format listă.
46
Bilanţ listă
Încheiat la 31.XII.200N
Denumire indicator Valoare

Imobilizări necorporale 1.500
-cheltuieli de constituire 1.500
Imobilizări corporale 13.500
-terenuri 6.000
-mijloace de transport 7.000
-amortizarea mijloacelor de transport (3.000)
-clădiri 5.000
-amortizarea clădirilor (1.500)
Imobilizări financiare 3.000
-împrumuturi acordate pe termen lung 3.000
ACTIV IMOBILIZAT – TOTAL 18.000
Stocuri 7.700
-mărfuri 2.500
-materii prime 1.700
-produse finite 3.500
Creanţe 1.700
-efecte de primit 700
-avansuri acordate furnizorilor 1.000
Disponibilităţi 1.000
-disponibil în cont 1.000
ACTIV CIRCULANT – TOTAL 10.400
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an: 2.100
Datorii comerciale- -avansuri primite de la clienţi 600
Datorii fiscale -impozit pe salarii 500
Datorii faţă de asociaţi -dividende de plată 1.000
ACTIVE CIRCULANTE NETE , RESPECTIV 8.300
DATORII CURENTE NETE (10.400 -2.100)
TOTAL ACTIV MINUS DATORII CURENTE 26.300
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 6.000
-împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 6.000
CAPITAL ŞI REZERVE: 20.300
-Capital social 19.400
-Rezerve 6.000
-Prime de emisiune 3.000

Societatea “X” prezintă următoarea situaţie patrimonială: capital social
6.000 lei; clădiri 4.000 lei; materii prime 700 lei; mărfuri 400 lei; rezerve statutare
1.000 lei; clienţi 1.500 lei; acreditive 800 lei; credite bancare pe termen lung
2.500 lei; programe informatice 1.500 lei; terenuri 5.000 lei; combustibil 500 lei;
dividende de plată 1.000 lei; datorii salariale 2.500 lei; efecte de primit 1.000 lei;
furnizori 1.500 lei; avansuri primite de la clienţi 500 lei; avansuri acordate
furnizorilor 600 lei; cheltuieli de constituire 500 lei; interese de participare 2.500
47
lei; alte titluri de plasament 500 lei; timbre poştale 20 lei; împrumuturi acordate
pe termen lung 1.500 lei; împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 2.000 lei;
impozit pe profit 200 lei.
Se cere:
-să se stabilească valoarea capitalurilor proprii, a activelor imobilizate, a
activelor circulante şi a datoriilor (pe elementele de structură componente).
Rezolvare
48
3.3. Venituri, cheltuieli și rezultatul exercițiului financiar – definiții,
clasificare și prezentare în documentul de sinteză Cont de profit și pierdere
Contabilitatea include în obiectul său de studiu şi evidenţa, calculul,
analiza şi controlul mişcărilor interne şi a transformărilor suferite de elementele
patrimoniale în urma operaţiunilor desfăşurate de către o entitate economică.
Consumurile de mijloace economice, de resurse şi producerea de rezultate sunt
mişcări complexe care provoacă transformări atât în volumul cât şi în structura
patrimoniului.
Aşa cum am prezentat în capitolul precedent, rezultatul exerciţiului
financiar, structură de capitaluri proprii, se determină ca diferenţă între veniturile
şi cheltuielile perioadei respective. În marea majoritate a cazurilor, veniturile şi
cheltuielile nu se echilibrează între ele şi ca urmare se înregistrează o modificare a
volumului patrimoniului, în sensul creşterii acestuia (venituri mai mari decât
cheltuielile; excedent de resurse) sau în sensul diminuării volumului patrimoniului
(cheltuieli mai mari decât veniturile; apare deficit de resurse) .
 A. Venituri
În categoria veniturilor se includ „atât sumele sau valorile încasate sau de
Definiţia
veniturilor încasat în nume propriu din activităţi curente, cât şi câştigurile din orice alte
surse”16.
Câştigurile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice care nu diferă ca
natură de veniturile din activitatea curentă, dar care să apară sau nu ca rezultat al
acestei activităţi. Activităţile curente sunt orice activităţi (de exploatare sau
financiare) desfăşurate de o entitate economică, ca parte integrantă a obiectului
său de activitate, precum şi activităţile conexe acestora.
Veniturile din activităţi curente se pot regăsi sub diferite denumiri, cum ar
fi: vânzări, prestări servicii, comisioane, redevenţe, chirii, dobânzi, dividende şi
sunt grupate pe feluri de venituri după natura lor în:
 - venituri din exploatare;
Clasificarea
veniturilor - venituri financiare.
16
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.17.1. Venituri
49
Veniturile din exploatare cuprind:
 a) venituri din vânzarea produselor, mărfurilor, lucrărilor executate şi
Venituri din serviciilor prestate, inclusiv veniturile din vânzarea locuinţelor obţinute de
exploatare
entităţile economice care au ca obiect de activitate construirea şi vânzarea
locuinţelor;
b) venituri aferente costului producţiei, reprezentând variaţia în plus
(creştere) sau în minus (reducere) dintre valoarea la cost de producţie efectiv a
stocurilor de produse şi servicii în curs de execuţie de la sfârşitul perioadei de
gestiune (1 lună calendaristică) şi valoarea stocurilor iniţiale acestora, fără a lua în
calcul ajustările pentru depreciere constituite.
Veniturile aferente costului producţiei se înscriu, alături de celelalte
venituri, în contul de profit şi pierdere, cu semnul plus (creştere a stocului) sau
minus (reducere a stocului). Ele reprezintă o corecţie a cheltuielilor de producţie,
care, în primul caz, reflectă faptul că producţia a majorat valoarea stocului,
respectiv vânzările au diminuat nivelul acestora.
c) venituri din producţia de imobilizări, reprezentând costul lucrărilor şi
cheltuielile efectuate de entitatea economică pentru ea însăşi, care sunt capitalizate
şi reflectate în patrimoniu ca active imobilizate corporale şi necorporale;
d) venituri din subvenţii de exploatare, reprezentând subvenţiile pentru
acoperirea diferenţelor de preţ şi pentru acoperirea pierderilor, precum şi alte
subvenţii (finanţarea activităţii de cercetare şi alte finanţări) de care beneficiază
entitatea;
e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe
recuperate şi alte venituri din exploatare (datorii prescrise, penalităţi contractuale,
datorii anulate potrivit legii, alte venituri din exploatare).
Totalitatea veniturilor realizate de o entitate economică din activitatea de
exploatare ce reprezintă obiectul său de activitate reprezintă cifra de afaceri
netă care înseamnă „sumele obţinute din vânzarea de produse şi prestarea de
servicii după deducerea reducerilor comerciale şi a taxei pe valoarea adăugată şi a
altor impozite direct legate de cifra de afaceri”.17
17
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 1.2 Definiţii
50
Veniturile financiare cuprind:
 a) venituri din imobilizări financiare reprezentate de preţul de vânzarea a
Venituri
financiare acestora;
b) venituri din investiţii financiare pe termen scurt, rezultate în urma
vânzării investiţiilor pe termen scurt, reprezintă câştigul obţinut determinat ca
diferenţă între preţ de cesiune (mai mare) şi decât valoarea contabilă (mai mică )
a investiţiilor respective ;
c) venituri din investiţii financiare cedate;
d) venituri din diferenţe de curs valutar;
e) venituri din dobânzi, dobânzile se recunosc periodic, în mod
proporţional, pe măsura generării venitului respectiv, independent de încasarea
acestuia;
f) venituri din sconturi primite în urma unor reduceri financiare;
g) alte venituri financiare.
 De o reflectare distinctă în patrimoniu beneficiază veniturile din reluarea

Alte categorii provizioanelor, respectiv a ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare,
de venituri
evidenţiate după natura lor, pe cele două tipuri de activităţi, de explaotare și
financiară (venituri din provizioane, venituri din ajustări pentru deprecierea
reversibilă a imobilizărilor privind activitatea de exploatare, venituri pentru
deprecierea activelor circulante privind activitatea din exploatare, venituri din
fondul comercial negativ, venituri financiare din ajustări pentru pierdere de
valoarea a imobilizărilor financiare, venituri financiare din ajustări pentru
pierderea de valoarea a activelor circulante).
B. Cheltuieli
 În categoria cheltuielilor se includ atât sumele sau valorile plătite sau de
Definiţia
cheltuielilor plătit, cât şi pierderile din orice altă sursă, pierderi ce sunt definite ca diminuări
ale beneficiilor economice viitoare, rezultate sau nu din activitatea curentă a
entităţii, identice ca natură cu celelalte tipuri de cheltuieli.
Cheltuielile entităţii reprezintă „valorile plătite sau de plătit pentru:
- consumuri de stocuri şi servicii prestate, de care beneficiază entitatea;
- cheltuieli cu personalul;
51
- executarea unor obligaţii legale sau contractuale etc.”18
 Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, pe cele două

Clasificarea tipuri de activităţi, exploatare şi financiară, după natura lor, astfel:
cheltuielilor
- cheltuieli de exploatare
- cheltuieli financiare
Cheltuieli de exploatare care cuprind:
 a) cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile, costul de
Cheltuieli de
exploatare achiziţie al obiectelor de inventar consumate, costul de achiziţie al materialelor
nestocate, trecute direct asupra cheltuielilor, contravaloarea energiei şi apei
consumate, valoarea activelor biologice de natura stocurilor, precum şi costul
mărfurilor vândute şi al ambalajelor;
b) cheltuieli cu lucrările şi serviciile executate de terţi, redevenţe, locaţii de
gestiune şi chirii, cheltuieli cu primele de asigurare, cu studii şi cercetări,
cheltuieli cu alte servicii executate de terţi (colaboratori), comisioane şi onorarii
plătite sau de plătit, cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate, cheltuieli cu
transportul de bunuri şi personal, cheltuieli cu deplasările, detaşările şi
transferările personalului, cheltuieli poştale şi taxe de telecomunicaţii, cheltuieli
cu serviciile bancare şi altele;
c) cheltuieli cu personalul generate de obligaţiile entităţii faţă de personal
(costul muncii prestate de salariaţi), precum şi cheltuielile generate de obligaţiile
entităţii faţă de bugetul asigurărilor sociale, asigurărilor de sănătate, faţă de fondul
de şomaj şi alte cheltuieli cu personalul, suportate de entitatea economică (costul
social al muncii prestate de salariaţi);
d) alte cheltuieli de exploatare reprezentate de cheltuieli legate de
protejarea mediului înconjurător, pierderi din creanţe şi debitori diverşi, pierderi
din despăgubiri, amenzi şi penalităţi datorate, donaţii şi alte cheltuieli similare,
cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţii de capital, pierderi din creanţe
prescrise potrivit legii, costul certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră
achiziţionate, etc.
18
anuale individuale şi situaţiile financiare consolidate, Secţiunea 4.17.2. Cheltuieli
52
Cheltuieli financiare formate din:
 a) pierderi din creanţe legate de participaţii;
Cheltuieli
financiare b) cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
c) diferenţele nefavorabile de curs valutar;
d) dobânzile privind exerciţiul financiar în curs;
e) sconturile acordate clienţilor;
f) pierderi din creanţe de natură financiară şi
g) alte cheltuieli financiare;
 În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea,

Alte categorii cheltuielile cu amortizările, provizioanele, ajustările pentru depreciere sau
de financiare
pierdere de valoare, precum şi cheltuielile cu impozitul pe profit/venit, calculat
potrivit legii, care se evidenţiază distinct în funcţie de natura lor, de exploatare
sau financiară.
 C. Rezultatul exerciţiului financiar

Rezultatul Rezultatul exerciţiului financiar (Rex. financiar) se obţine prin cumularea
exercițiului
financiar rezultatului calculat pentru activitatea de exploatare (Rexpl) cu cel determinat
pentru activitatea financiară (Rfin), pe baza relaţiei:
Rex. financiar = Rexpl + Rfin

La rândul lor, cele două tipuri de rezultat de determină ca diferenţă între
venituri şi cheltuieli, grupate după natura lor financiară sau de exploatare. Relaţia
de mai sus devine:
Rex.financiar = (Vexpl - Cexpl) + (Vfin – Cfin)

Atât rezultatul din exploatare, cât şi cel financiar, poate fi pozitiv,
reflectând o generatoare de resurse - recunoscut ca profit sau poate fi negativ,
semnificând un consum de resurse - recunoscut ca pierdere.
Totalitatea veniturilor, cheltuielilor, precum şi rezultatul exerciţiului
financiar sunt prezentate în documentul de sinteză denumit Cont de profit şi
pierdere, care face parte integrantă din situaţiile financiare anuale şi prin
intermediul căruia sunt publicate informaţii privind performanţa financiară a
entităţii, implicit informaţii cu privire la modul în care aceasta a fost obţinută.
Indiferent de mărimea lor, toate entităţile au obligaţia de a întocmi Contul
53
de profit şi pierdere, a cărui structură este următoarea:
Contul de profit şi pierdere

Specificarea elementelor Valoare
Început Sfârşit
ex. N ex . N
1. Cifra de afaceri netă
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de
execuţie
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi
capitalizată
4. Alte venituri din exploatare
Total venituri din exploatare
5. a) Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile
b) Alte cheltuieli externe
6. Cheltuieli cu personalul
a) Salarii şi indemnizaţii
b) Cheltuieli cu asigurările sociale, cu indicarea distinctă a celor
referitoare la pensii
7. a) Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi
imobilizările necorporale
b) Ajustări de valoare privind activele circulante, în cazul în care
acestea depăşesc suma ajustărilor de valoare care sunt normale în
entitatea în cauză
8. Alte cheltuieli din exploatare
Total cheltuieli din exploatare
Rezultat din exploatare
Profit
Pierdere
9. Venituri din interese de participare, cu indicarea distinctă a celor
de la entităţile afiliate
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi care fac parte din
activele imobilizate, cu indicarea distinctă a celor obţinute de la
entităţile afiliate
11. Alte dobânzi de încasat şi venituri similare, cu indicarea
distinctă a celor obţinute de la entităţile afiliate
Total venituri financiare
12. Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi
investiţiile deţinute ca active circulante
13. Dobânzi de plătit şi cheltuieli similare, cu indicarea distinctă a
celor de plătit entităţilor afiliate
Total cheltuieli financiare
Rezultat financiar
Profit
Pierdere
Rezultatul brut al exerciţiului financiar
Profit
Pierdere
14. Impozitul pe profit
15. Profitul sau pierderea după impozitare
16. Alte impozite neprezentate la elementele de mai sus
17. Profitul sau pierderea exerciţiului financiar
Sursa: O.M.F.P. 1802/2014 , Secţiunea 4.16 Prezentarea contului de profit şi pierdere
54
Pe baza informaţiilor prezentate mai jos să se identifice principalele
structuri patrimoniale:
-cheltuieli pentru dezvoltarea potenţialului de activitate 1.000
-cheltuieli pentru înregistrarea şi înmatricularea societăţii 200
-cheltuieli de prospectare a pieţei 1.700
-cheltuieli alocate pentru noi tehnologii 1.300
-cheltuieli pentru achiziţionarea unei mărci de fabrică 3.000
-cheltuieli cu materii prime 2.500
-cheltuieli pentru achiziţionarea unui program informatic 1.500
-prime de asigurare plătite în avans 600
-abonamente plătite în avans 400
-cheltuieli pentru reparaţii curente şi revizii tehnice 700
-venituri din chirii înregistrate în avans 400
-venituri din vânzarea produselor finite 2.000
-venituri din lucrări executate şi servicii prestate 1.800
-cheltuieli cu salariile 2.700
-diferenţe favorabile aferente datoriilor în devize 300
-diferenţe nefavorabile aferente creanţelor în devize 200
Rezolvare
55
Capitalurile proprii sunt formate din:
-capital social 6.000
-rezerve statutare 1.000
Capitaluri proprii – total 7.000
Activul imobilizat cuprinde:

-imobilizări necorporale: 2.000 (a)
-cheltuieli de constituire 500
-programe informatice 1.500
-imobilizări corporale: 9.000 (b)
-clădiri 4.000
-terenuri 5.000
-imobilizări financiare: 4.000 (c)
-interese de participare 2.500
-împrumuturi acordate pe termen lung 1.500
Active imobilizate – total (a+b+c) 15.000
În structura activului circulant se cuprinde:

-stocuri: 1.600 (d)
-materii prime 700
-mărfuri 400
-combustibil 500
-creanţe: 3.100 (e)
-clienţi 1.500
-efecte de primit 1.000
-avansuri acordate furnizorilor 600
-investiţii financiare pe termen scurt: 500 (f)
-alte titluri de plasament 500
-disponibilităţi şi alte valori: 820 (g)
-acreditive 800
-timbre poştale 20
Active circulante – total (d+e+f+g) 6.020
Din categoria datoriilor fac parte:

-datorii financiare: 4.500 (h)
-credite bancare pe termen lung 2.500
-împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni 2.000
-datorii comerciale: 5.500 (i)
-furnizori 5.000
-avansuri primite de la clienţi 500
-datorii salariale, sociale şi fiscale: 2.700 (j)
-datorii salariale 2.500
-impozit pe profit 200
-datorii faţă de asociaţi: 1.000 (k)
-dividende de plată 1.000
Datorii – total (h+i+j+k) 13.700
56
În baza informaţiilor de mai sus se determină următoarele structuri:
Imobilizări necorporale:
Cheltuieli de constituire: 2.900
-cheltuieli pentru dezvoltarea 1.000
potenţialului de activitate
-cheltuieli pentru înregistrare şi 200
înmatriculare 1.700
-cheltuieli pentru prospectarea pieţei
Concesiuni, brevete, licenţe: 3.000

-cheltuieli pentru achiziţionarea unei mărci de 3.000
fabrică
Cheltuieli de dezvoltare: 1.300

-cheltuieli alocate pentru noi tehnologii 1.300
Alte imobilizări necorporale: 1.500

-cheltuieli pentru achiziţionarea unui 1.500
program informatic
Cheltuieli în avans: 1.000

-prime de asigurare plătite în avans 600
-abonamente plătite ăn avans 400
Venituri în avans: 400

-venituri din chirii înregistrate în avans 400
Cheltuieli şi venituri aferente exerciţiului:

Cheltuieli aferente exerciţiului: 6.100
-cheltuieli pentru reparaţii curente 700
-cheltuieli cu materii prime 2.500
-cheltuieli cu salariile 2.700
-diferenţe nefavorabile aferente creanţelor în 200
devize
Venituri aferente exerciţiului: 4.100

-venituri din vânzarea produselor finite 2.000
-venituri din lucrări executate şi servicii 1.800
prestate
-diferenţe favorabile aferente datoriilor în 300
devize
Rezultatul exerciţiului financiar (pierdere): (2.000)*

Venituri aferente exerciţiului 4.100
Cheltuieli aferente exerciţiului 6.100
* Suma de 2. 000 pusă între paranteze indică faptul că aceasta este cu
semnul „-”, respectiv rezultat negativ: 4.100 – 6.100 = - 2.000 lei
57
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
1. Cristina Maria VOINEA, Violeta STATE, Loredana Cristina TĂNASE,
„Bazele contabilităţii: de la principii la tehnici şi metode ”, Ediţia a II-a revizuită
şi adăugită, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2016, 230 pag., ISBN 978-606-26-
0537-7
2. ***Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată
3. *** OMFP 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi
situaţiile financiare consolidate
58
MODUL II
Documentele contabile şi evaluarea patrimoniului
în contabilitate
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 4. Documentele şi registrele contabile.
=3 ore
 UI 5. Forme şi metode de evaluare
=3 ore
 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind

documentele şi registrele contabile, precum şi în ceea ce priveşte evaluarea
elementelor situaţiilor financiare.
 Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor teoretice şi

practice privind documentele şi registrele contabile. Însuşirea formelor şi
metodelor de evaluare. Dobîndirea capacităţii de a aplica metoda de
evaluare adecvată, în funcţie de natura elementului evaluat şi momentul la
care se face evaluarea
59
DOCUMENTELE ŞI REGISTRELE CONTABILE
4.1. Definirea, conţinutul şi funcţiile documentelor contabile

Orice operaţie economică, pentru a fi înregistrată în sistemul de evidenţă
 contabilă, este necesar să fie consemnată într-un document întocmit la locul şi
Definiţie
momentul producerii ei.
Documentele reprezintă acte scrise, întocmite pentru operaţii economice,
cu scopul de a servi ca dovadă a înfăptuirii lor şi ca instrument de fundamentare a
înregistrărilor contabile.
Documentele se întocmesc atât pentru operaţiile economice dintr-o unitate
patrimonială cât şi pentru operaţiile economice prin care se stabilesc relaţii între
unităţile patrimoniale sau între acestea şi persoane fizice. Unităţile patrimoniale
regenerează documente ca purtători de informaţii pentru fiecare din funcţiile sale.
În sfera metodei contabilităţii se cuprind numai documentele care consemnează
operaţii care au ca scop realizarea funcţiei financiar-contabile a unităţii
patrimoniale.
Cu ajutorul documentelor contabile se formalizează în scris şi se
organizează faptic procesele de culegere, prelucrare, stocare şi transmitere a
informaţiilor privind patrimoniul. Ele reprezintă piesele sau suporturile materiale
ale contabilităţii. Formularele folosite ca documente contabile pot fi tipizate sau
netipizate19.
Conţinutul documentelor contabile variază în funcţie de caracterul
 operaţiilor consemnate, concretizat în anumite elemente obligatorii, care trebuie să
Conţinut
asigure reflectarea clară şi completă a operaţiilor economice pentru care se
întocmesc. Dintre aceste elemente, unele sunt comune tuturor categoriilor de
documente economice, iar altele sunt specifice anumitor documente20.
Elementele comune se referă la:
- denumirea documentului;
- denumirea unităţii eminente şi adresa sau compartimentul şi sectorul,
după caz, care a întocmit documentul;
- numărul şi data documentului;
- părţile participante la efectuarea operaţiei economice consemnată în
document;
19
M. Ristea – Noul sistem contabil din România, Editura Caetimex Bucureşti 1994
20
Colectiv autori – Bazele contabilităţii, Editura Intelcredo Deva 1995
60
- conţinutul operaţiei economice reflectată în document şi justificarea
efectuării ei;
- datele cantitative şi/sau valorice aferente operaţiei economice efectuate;
- semnăturile persoanelor participante la efectuarea operaţiilor economice
consemnate în document, a celor care au întocmit şi a persoanelor care răspund
pentru executarea, conţinutul, legalitatea, oportunitatea, necesitatea şi realitatea
operaţiei economice respective;
- alte elemente menite să asigure consemnarea completă a operaţiilor în
documentele justificative.
Elementele specifice, diferă de la o categorie de documente la alta şi
asigură detalierea operaţiei consemnate ele având un rol completativ. De exemplu,
factura conţine elemente specifice date privitoare la comandă, contract, aviz de
însoţire, document de transport, conturile de la băncile părţilor etc.
Funcţiile documentelor contabile sunt:
 consemnarea:
Funcţii
- este înscrierea datelor referitoare la procese şi fenomene economice
consumate într-un anumit loc şi la o anumită dată;
- se face de regulă în mod cronologic şi apoi se sistematizează;
justificarea:
- documentele atestă producerea operaţiei sau fenomenului ce a avut loc;
verificarea:
- urmăreşte necesitatea, oportunitatea, realitatea şi exactitatea operaţiilor
sau fenomenelor consemnate;
asigurara integrităţii patrimoniale:
- realizează evidenţa cantitativă şi valorică a mărimii fiecărui element
patrimonial şi a întregului patrimoniu;
calculul costurilor:
- realizează cuantificarea mişcărilor şi transformărilor şi a rezultatelor
acestora;
funcţia juridică:
- documentele sunt dovezi de probă în justiţie pentru drepturile şi
obligaţiile create în legătură cu patrimoniul unităţii.
Îndeplinirea acestor funcţii este condiţionată de calitatea documentelor, de
operativitatea întocmirii lor şi de viteza cu care circulă de la locul întocmirii şi
până la locul înregistrării şi valorificării lor.
61
4.2. Circuitul documentelor contabile
Documentele contabile au o utilizare generală în toate lucrările de

contabilitate, reflectând toate operaţiile economice legate de starea şi mişcarea
mijloacelor economice, urmare a proceselor de aprovizionare, producţie şi
desfacere, a relaţiilor de drepturi şi obligaţii generate de acestea şi de stabilire a
rezultatelor.
Documentele contabile reprezintă unul din elementele componente ale
metodei contabilităţii întrucât înregistrarea operaţiilor economice în conturi se
face numai după ce acestea au fost consemnate în documente corespunzătoare.
 Documentele se întocmesc pe formulare tipizate manual sau cu mijloace
Întocmirea
documentelor
contabile
tehnice, la locul de muncă în cadrul căreia se produc operaţiile economice.
Întocmirea manuală a documentelor se realizează cu cerneală, cu pastă sau
creion chimic şi prezintă unele dezavantaje: volum mare de muncă, nu asigură
exactitatea deplină a datelor, nu asigură operativitate şi productivitate
corespunzătoare, nu asigură calitate superioară etc.
Întocmirea cu mijloace tehnice a documentelor elimină în mare măsură
neajunsurile întocmirii manuale a documentelor, impune în schimb anumite limite
legate de mărimea, conţinutul şi formatul documentelor în funcţie de
particularităţile tehnice ale echipamentelor utilizate.
Indiferent de modalitatea de întocmire a documentelor contabile, aceasta
trebuie să fie clară şi completă, respectând toate regulile privitoare la conţinutul şi
forma lor condiţionând calitatea şi exactitatea informaţiilor contabile.
Valabilitatea întocmirii documentelor contabile este dată de îndeplinirea
unor condiţii: documentele să fie scrise clar şi citeţ pentru a se evita orice
posibilitate de interpretare; să nu conţină ştersături sau corecturi; să fie întocmite
la timp; să aibă anulate rândurile libere; să conţină date exacte şi reale; sumele să
fie înscrise în cifre şi litere.
Documentele trebuie să fie întocmite la timp, pentru a asigura
operativitatea informaţiilor contabile. Între producerea operaţiilor economice şi
întocmirea documentelor trebuie să existe o deplină concordanţă. Toate operaţiile
economice trebuie consemnate în documente. De altfel, Legea contabilităţii
reglementează acest lucru: ,,Orice operaţiune patrimonială se consemnează în
momentul efectuării ei într-un înscris care stă la baza înregistrărilor în
62
contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ”. Astfel,
reflectând toate operaţiile economice privind starea şi mişcarea patrimoniului,
documentele constituie baza înregistrării în contabilitate, influenţând exactitatea şi
operativitatea informaţiilor contabile.
Prelucrarea documentelor, constă în sortarea documentelor pe operaţii,
 exprimarea în etalon monetar, cumularea unor documente primare şi obţinerea
Prelucrarea
documentelor
documentelor centralizatoare, verificarea de formă, aritmetică şi de fond privind
contabile
legalitatea, realitatea, oportunitatea, necesitatea şi economicitatea operaţiilor
consemnate în documente, iar în final înregistrarea în contabilitate.
În vederea înregistrării în contabilitate, se face analiza şi contarea
documentelor justificative. Înregistrările se fac document cu document sau pe
bază de documente centralizatoare.
Verificarea documentelor, este operaţia premergătoare înregistrării
 operaţiilor economice în conturi şi constă în controlul respectării condiţiilor de
Verificarea
documentelor formă şi de fond pe care acestea trebuie să le îndeplinească. Verificarea se face în
contabile
scopul evitării unor nereguli, eliminării unor abuzuri şi al reflectării realităţii în
contabilitate.
Verificarea documentelor contabile poate fi de formă sau de fond.
Verificarea de formă a documentelor priveşte: folosirea modelului de
document corespunzător naturii operaţiei economice consumate; completarea
tuturor elementelor cerute de document; existenţa semnăturilor persoanelor
autorizate; existenţa aceluiaşi număr de ordine pentru fiecare exemplar în cazul
documentelor întocmite în mai multe exemplare. În continuare se verifică
exactitatea datelor şi corectitudinea calculelor efectuate.
Verificarea de fond a documentelor vizează: legalitatea, necesitatea,
realitatea, oportunitatea şi economicitatea operaţiilor economice consemnate.
Greşelile constatate la întocmirea documentelor pot fi corectate cu
respectarea anumitor reguli: corectarea în documente trebuie să se facă în aşa fel
încât să se poată recunoaşte cu uşurinţă că ea a intervenit cu ocazia întocmirii
documentului şi nu mai târziu, iar cei care au întocmit documentul au cunoştinţă
de corectura respectivă; în document nu se admit ştersături; rectificarea greşelilor
în documente se face prin tăierea textului sau a sumei greşite cu o linie, aşa încât
să se poată citi ceea ce a fost greşit; deasupra textului sau a sumei care a fost
corectate se face menţiunea asupra acestui fapt, care se confirmă prin semnăturile
aceloraşi persoane care au semnat iniţial documentul.
63
După înregistrarea documentelor contabile în conturi, acestea parcurg
ultima fază a circuitului lor – clasarea la dosar.
Clasarea reprezintă totalitatea operaţiunilor de aranjare a documentelor
 într-o anumită ordine, strict determinată, în scopul asigurării păstrării lor în bune
Clasarea
condiţii şi pentru a putea fi uşor utilizate ulterior în vederea obţinerii informaţiilor
necesare.
Păstrarea documentelor, impune asigurarea integrităţii depline a lor,
 deoarece acestea servesc pentru controlul operaţiilor economice efectuate,
Păstrarea
informarea sau documentarea în timp a organelor şi organismelor abilitate sau
autorizate în acest scop.
De regulă, păstrarea documentelor pentru anul curent se organizează în
arhiva curentă a fiecărui sector sau compartiment al unităţii patrimoniale, iar
păstrarea documentelor din anii precedenţi se organizează în arhiva generală a
unităţii patrimoniale.
După depunerea documentelor la arhivă, consultarea, folosirea şi
eliberarea de copii sau extrase de pe acestea se face numai cu respectarea actelor
normative. În cazul eliberării unui document original din arhivă, în locul acestuia
se introduce copia certificată de pe documentul original, procesul-verbal încheiat,
aprobarea eliberării documentului şi semnătura persoanei care a ridicat
documentul original.
Termenele de păstrare a documentelor se stabilesc prin acte normative şi
diferă în funcţie de natura şi importanţa documentului. La expirarea termenului de
păstrare a documentelor, acestea se scot din arhivă şi se predau la serviciile de
corectare.
Care sunt funcţiile documentelor contabile ? Dar circuitul acestora?
64
4.3. Clasificarea documentelor contabile.
Urmare a diversităţii operaţiilor economice consemnate în documentele

contabile acestea se clasifică după mai multe criterii:
A. După modul de întocmire şi rolul pe care îl deţin în cadrul sistemului
informaţional contabil documentele contabile pot fi:
Documentele justificative, sunt acele documente contabile în care se
consemnează operaţiile economice în momentul efectuării lor, asigurând pe
această cale intrarea informaţiilor în sistemul informaţional contabil. Ele servesc
ca dovadă a înfăptuirii operaţiilor economice şi ca instrument de fundamentare a
instrumentelor contabile.
Documentele de evidenţă contabilă, sunt acele documente în care se
înregistrează cronologic şi grupat, operaţiile economice consemnate în
documentele justificative. Documentele de evidenţă contabilă se prezintă sub
forma unor fişe sau registre legate, cu un conţinut şi o formă corespunzătoare
scopului pentru care se ţin. Cu ajutorul documentelor de evidenţă contabilă se
formalizează şi concretizează înregistrarea operaţiilor economice în sistemul de
conturi, asigurându-se pe această bază de informaţii privind starea şi mişcarea
patrimoniului.
Documentele de sinteză şi raportare, sunt documentele centralizatoare
prin intermediul cărora, datele înregistrate cu ajutorul sistemului de conturi sunt
consolidate şi prezentate ca un tot unitar. Cu ajutorul documentelor de sinteză şi
raportare, situaţia patrimoniului şi rezultatele obţinute de unitatea patrimonială
sunt prezentate sub forma unui sistem de indicatori economico-financiari.
Documentele de sinteză şi raportare cuprind: bilanţul contabil, contul de profit şi
pierdere, tabloul de finanţare, anexa de bilanţ etc.
B. După natura operaţiilor la care se referă documentele contabile pot fi:
Documente pentru activitatea financiar-contabilă, cuprind documentele
privind activele imobilizate, activele circulante, pasivele, rezultantele financiare
etc;
Documente pentru alte activităţi, care nu constituie acte justificative
pentru înregistrările contabile: documente privind activitatea de cercetare,
proiectare, investiţii, programare şi urmărirea producţiei, întreţinerea şi reparaţiile
la utilaje, documente privind activitatea de control tehnic de calitate şi metrologie,
personal, informatică, secretariat-administrativ etc.
65
C. După funcţia pe care o îndeplinesc, documentele contabile pot fi:
Documente de dispoziţie, sunt acelea prin care se transmite ordinul de a se
executa o operaţie economică (dispoziţia de plată, ordinul de plată, comanda etc.).
Aceste documente nu fac dovada executării efective a operaţiei respective şi de
aceea, nu pot servi ca bază pentru înregistrarea lor în contabilitate;
Documente justificative sau de execuţie, cuprind date cu privire la
executarea operaţiilor economice. Ele servesc ca bază pentru înregistrarea
operaţiilor respective în conturi (factura, chitanţa, bonul de consum, nota de
recepţie şi constatare de diferenţe etc.);
Documente mixte sau combinate, reunesc trăsăturile documentelor de
dispoziţie şi a celor justificative. Ele cuprind date privind dispoziţia de executare a
operaţiei, dar şi dovada înfăptuirii ei. Aceste documente sunt iniţial documente de
dispoziţie, iar prin completarea lor cu date referitoare la executarea operaţiilor
respective, ele devin documente justificative (bonul de consum întocmit la
lansarea produselor în fabricaţie, care după eliberarea materialelor din magazie şi
completarea lui cu date privitoare la efectuarea operaţiei, devine document
justificativ).
D. După numărul operaţiilor contabile pe care le cuprind, documentele se
împart în doua grupe:
Documente singulare, conţin date privitoare la o singură operaţie
economică: chitanţa, bonul de consum, factura etc.
Documente cumulative sau centralizatoare, conţin date privind mai multe
operaţii economice de acelaşi fel. De aceea, pe lângă datele obligatorii comune
tuturor categoriilor de documente, acestea conţin în plus, ca date specifice: diferite
totaluri cantitative şi valorice, perioada pentru care au fost centralizate datele din
documentele individuale, numărul de ordine al acestora, locul păstrării
documentelor etc.
E. După locul unde se întocmesc şi circulă, documentele pot fi:
Documente interne, care se întocmesc în cadrul unităţilor patrimoniale şi
consemnează operaţiile economice cu privire la activitatea acestora. Unele dintre
aceste documente circulă şi rămân în interiorul unităţilor respective (bonul de
consum, bonul de lucru, nota de predare etc.). Alte documente din această grupă
circulă în afara unităţii, la alte unităţi patrimoniale (facturile întocmite pentru
produsele livrate, lucrările executate, serviciile prestate, mărfurile vândute,
cecurile etc.);
66
Documente externe, sunt cele care s-au întocmit în afara unităţii şi justifică
raporturile economice cu alte unităţi sau persane fizice (facturile furnizorilor,
extrasele de cont de bancă, mandatele poştale pentru sumele primite etc.)
F. După sfera de aplicare, documentele se grupează în:
Documente generale sau comune, care se folosesc în toate unităţile
patrimoniale. În această categorie intră documentele privitoare la activitatea
financiar-contabilă (nota de recepţie şi constatare de diferenţe, bonul de consum,
chitanţa, factura etc.).
Documente specifice, care se utilizează în anumite ramuri ale economiei,
fiind determinate de particularităţile acestora („Nota de predare” se utilizează
pentru predarea produselor obţinute la magazie în unităţile de producţie sau
„Devizele” în cazul unităţilor de construcţii).
G. După forma de prezentare pot exista:
Documente tipizate, care se întocmesc pe formulare tip, strict determinate,
a căror folosire este obligatorie. Din această categorie fac parte toate documentele
generale sau comune care se folosesc de către toate unităţile patrimoniale.
Regulamentul de aplicare al Legii contabilităţii cuprinde Nomenclatorul privind
metodele registrelor şi formularelor tipizate comune privind activitatea financiară
şi contabilă;
Documente netipizate, care se întocmesc, fie pe formulare specifice
fiecărei ramuri economice, fie pe hârtia simplă, fără a avea un format tip, dinainte
stabilit.
Care sunt criteriile de clasificare a documentelor contabile?
67
4.4. Registrele de contabilitate
Principalele registre ce se folosesc în contabilitate sunt: registrul jurnal,

registrul inventar şi registrul „cartea mare”.
Persoanle juridice care, potrivit legii pot conduce contabilitatea în partidă
simplă înregistrează operaţiunile patrimoniale cu ajutorul registrului jurnal de
încasări şi plăţi.
 Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu în care se

Registrul înregistrează, în mod cronologic, operaţiunile patrimoniale prin respectarea
jurnal
succesiunii documentelor după data de întocmir sau intrare a acestora în unitate.
Registrul jurnal se întocmeşte de persoana juridică fără scop lucrativ şi de
fiecare subunitate a acesteia, cu contabilitate proprie.
Registrul jurnal este prezentat sub forma unui registru-jurnal general şi a
unor registre-jurnal auxiliare.
Principalele registre jurnal auxiliare care pot fi utilizate sunt cele privind
aprovizionările, vânzările, trezoreria, operaţiile diverse, în funcţie de necesităţile
unităţii.
Periodic, de regulă lunar, totalurile jurnalurilor auxiliare se centralizează în
registrul jurnal general.
Înregistrările operaţiunilor patrimoniale în registrele-jurnal au la bază
elemente cu privire la felul, numărul şi data documentului justificativ, sume
parţiale şi totale, explicaţiile şi conturile debitoare şi creditoate corespunzătoare
operaţiunilor efectuate.
Registrul jurnal se numerotează, se parafează şi se înreguistrează la
organele fiscale, la fiecare început de exerciţiu sau ori de câte ori se deschide un
registru-jurnal nou.
Registrul jurnal se întocmeşte într-un singur exemplar, se utilizează numai
de compartimentul financiar contabil şi se arhivează la unitatea patrimonială care
îl arhivează.
Registrul inventar este un document contabil în care se înregistrează toate
 elementele patrimoniale de activ şi de pasiv, grupate în funcţie de natura lor,
Registrul
inventar
conform posturilor din bilanţul contabil, inventariate potrivit normelor legale.
Elementele patrimoniale înscrise în registrul-inventar au la bază listele de
inventariere sau alte documente care justifică conţinutul fiecărui post din bilanţul
contabil.
68
Registrul inventar se întocmeşte la înfiinţarea unităţii, anual la încheierea
exerciţiului financiar, cu ocazia încetării, potrivit legii, a activităţii acesteia pe
bază de inventar faptic, precum şi în alte situţii.
În cazul în care inventarierea are loc pe parcursul anului, în registrul
inventar se înregistrează soldurile existente la data inventarierii, la care se adaugă
intrările şi se scad ieşirile de la data inventarierii până la data încheierii
exerciţiului financiar.
Registrul inventar se întocmeşte la nivelul fiecărei subunităţi, precum şi
centralizat, la nivelul persoanei juridice fără scop lucrativ.
Registrul inventar se întocmeşte într-un singur exemplar, fără ştersături şi
spaţii libere pe baza datelor cuprinse în listele de inventariere, prin gruparea
acestora pe conturi ce constituie posturi de bilanţ distincte.
 Registrul “Cartea mare” este un document contabil obligatoriu în care se

Registrul înscriu lunar, direct sau prin regrupare pe conturi corespondente, înregistrările
“Cartea
mare” efectuate în registrul jurnal, stabilindu-se situaţia fiecărui cont, respectiv soldul
iniţial, rulajele debitoare, rulajele creditoare şi soldurile finale.
Cartea mare stă la baza întocmirii balanţei de verificare şi se întocmeşte de
persoana juridică fără scop lucrativ şi de fiecare subunitate a acesteia, cu
contabilitate proprie.
Registrul „cartea mare” deţine un rol important în sistematizarea şi
structurarea rulajelor fiecărui cont utilizat, pe conturi corespondente. este totodată,
un instrument de verificare a înregistrărilor contabile efectuate şi de asemenea, o
sursă pentru furnizarea datelor necesare analizei bilanţului contabil. registrul
cartea-mare se prezintă în două versiuni: registrul cartea-mare clasică şi registrul
cartea-mare şah.
Registrul „cartea mare” nu se numerotează, nu se şnuruieşte şi nu se
parafează. De asemenea, nu se vizează de organele fiscale teritoriale. Registrul
cartea-mare se utilizează pentru întocmirea balanţei de verificare lunară. Se
arhivează la unitatea patrimonială, alături de celelalte documente contabile.
Registrele de contabilitate pot fi prezentate sub formă de registru sau foi
volante şi listări informatice legate sub formă de registru, după caz.
Registrele de contabilitate se utilizează în strictă concordanţă cu destinaţia
acestora şi se prezintă în mod ordonat şi completate astfel încât să permită în orice
moment identificarea şi controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate.
Registrele de contabilitate numerotate, şnuruit, parafate, înregistrate la
69
organele fiscale teritoriale şi conduse regulat pot fi admise ca probă în cazul
litigiilor persoanelor juridice fără scop lucrativ, precum şi în orice alte situaţii.
Totodată, absenţa registrelor de contabilitate sau neţinerea cu regularitate a
acestora lipseşte persoana juridică de mijloacele de probă în relaţiile cu organele
fiscale şi dă posibilitatea acestora din urmă de a stabili obligaţiile faţă de bugetul
statului, fără a ţine seama de datele din contabilitate. Forma de prezentare este
arătată mai jos.
Enumeraţi şi precizaţi conţinutul registrelor contabile?
70
FORME ŞI METODE DE EVALUARE
5.1. Noţiunea şi principiile evaluării patrimoniului
Operaţiile economice care au loc în unităţile patrimoniale sunt înregistrate

în contabilitate în expresie bănească urmare a utilizării procedeului metodei
contabilităţii: evaluarea.
Evaluarea, ca procedeu al metodei contabilităţii constă în cuantificarea,
 iar pe această bază măsurarea în expresie bănească a existenţei, stării, mişcării şi
Definiţia
evaluării
transformării patrimoniului, pentru a-l reflecta în contabilitate.
Prin evaluare se asigură legătura întregului flux informaţional contabil de
culegere, prelucrare şi informare contabilă, care permite trecerea de la informaţii
singulare, individuale, exprimate în etalon natural la informaţii multiple, de
sinteză, exprimate în expresie valorică. Evaluarea este strâns legată de celelalte
procedee pentru a căror aplicare este necesară exprimarea valorică prezentă în
aplicarea unor procedee moderne de calculaţie a costurilor la înregistrarea
acestora in conturi, in aplicarea procedeelor verificării şi controlului prin
intermediul balanţei de verificare, la inventarierea patrimoniului prin conjugarea
etalonului calitativ cu cel valoric şi la întocmirea bilanţului prin verificarea
echilibrului dintre activ si pasiv.
Informaţiile furnizate de contabilitate obţinute prin utilizarea evaluării la
toate nivelele şi în toate momentele circuitului de prelucrare contabilă sunt
utilizate în managementul unităţii patrimoniale pentru luarea deciziilor.
Pentru ca evaluarea să dea o imagine fidelă patrimoniului, trebuie
 respectate o serie de principii, care influenţează întreaga metodologie a acestui
Principii
procedeu al metodei contabilităţii. Aceste principii sunt:
- principiul stabilirii obiectului evaluării, în virtutea căruia problema
evaluării este pusă diferenţiat de la o categorie de bunuri la alta. Astfel, într-un
mod se pune problema evaluării imobilizărilor corporale pentru care se utilizează
metoda analitică, conform căreia se realizează evaluarea individuală a fiecărui
obiect şi în alt mod se pune problema evaluării activelor circulante materiale,
pentru care se impune metoda sintetică, mai ales la ieşirea acestora din
patrimoniu. Pentru bunurile care se vând terţilor se utilizează preţurile pentru
evaluarea bănească a lor iar pentru bunurile care se consumă în cadrul fluxurilor
interne unitatea patrimonială le evaluează cu ajutorul costurilor;
- principiul valorii reale, conform căruia bunurile se evaluează la valoarea
71
reală, deoarece numai în acest fel se evidenţiază toate stadiile circuitului economic
asigurând astfel siguranţa patrimoniului. Valoarea reală a elementelor
patrimoniale reprezintă valoarea de utilitate a bunurilor în momentul respectiv,
care se stabileşte luându-se în considerare starea fizică a acestora, preţul pe piaţă
al bunurilor asemănătoare, amplasare, precum şi utilitatea lor. În cazul creanţelor
şi datoriilor valoarea de utilitate se determină ţinându-se seama de valoarea
probabilă care se va încasa, care trebuie plătită;
- principiul alegerii formei de evaluare, conform căreia elementele
patrimoniale se evaluează în funcţie de scopul urmărit. Pentru înregistrările
curente în contabilitate se practică evaluarea la costul de producţie, preţul de
achiziţie (procurare) sau de obţinere a elementelor evaluării, iar pentru evaluările
făcute periodic se utilizează valoarea actuală sau de utilitate la preţul zilei;
- principiul prudenţei, conform căruia în evaluarea elementelor
patrimoniale trebuie să se ţină seama de deprecierile, riscurile şi pierderile
posibile de înregistrat ca urmare a activităţii viitoare a unităţii patrimoniale. Nu se
admite supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, respectiv subevaluarea
elementelor de pasiv şi a cheltuielilor;
- principiul permanenţei metodelor, conform căruia se impune
continuitatea aplicării normelor şi regulilor utilizate pe tot parcursul exerciţiului,
ca de altfel şi de la un exerciţiu la altul, asigurându-ţi în acest fel comparabilitatea
informaţiilor contabile;
- principiul cuantificării influenţei factorului timp, conform căruia se
impune actualizarea permanentă a preţurilor în funcţie de evoluţie a acestora în
timp.
5.2. Sistemul de preţuri şi tarife, bază a evaluării patrimoniului
Evaluarea elementelor patrimoniale se realizează folosind diferite costuri,

preţuri sau tarife. Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată în 2005 precizează
că „înregistrarea în contabilitate a elementelor de activ se face la costul de
achiziţie, de producţie sau la valoarea justă pentru alte intrări decât cele prin
achiziţie sau producţie, după caz”. De asemenea, „creanţele şi datoriile se
înregistrează în contabilitate la valoarea nominală”.
72
Costurile reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate de unitatea
 patrimonială în vederea obţinerii produselor, lucrărilor sau serviciilor. Acestea
Costul
îmbracă diverse forme:
- costul de achiziţie reprezintă valoarea de achiziţie a bunurilor procurate
cu titlu oneros. Costul de achiziţie se compune din preţul de cumpărare negociat şi
înscris în factura primită de la furnizor, taxele de import şi alte taxe (cu excepţia
acelora pe care persoana juridică le poate recupera de la autorităţile fiscale),
cheltuieli de transport, manipulare şi alte cheltuieli care pot fi atribuite direct
achiziţiei bunurilor respective. Reducerile comerciale acordate de furnizor nu fac
parte din costul de achiziţie.
- costul de producţie, reprezintă valoarea la care sunt produse bunurile de
unitatea patrimonială. Costul de producţie cuprinde: costul de achiziţie al
materiilor prime şi materialelor consumabile şi cheltuieli de producţie direct
atribuibile bunului (materiale directe, energie consumată în scopuri tehnologice,
manoperă directă, alte cheltuieli directe), precum şi cota cheltuielilor indirecte de
producţie alocată în mod raţional ca fiind legată de fabricaţie. Nu se includ în
costul de producţie următoarele elemente:
- pierderile de materiale, manopera sau alte costuri de producţie
înregistrate peste limitele normal admise;
- cheltuielile de depozitare (cu excepţia cazurilor în care aceste costuri sunt
necesare în procesul de producţie, anterior trecerii într-o nouă fază de fabricaţie);
- cheltuielile (regiile) generale de administraţie care nu participă la
aducerea stocurilor în forma şi locul final;
- costurile de desfacere.
Preţurile, reprezintă suma sau valoarea care se încasează pentru bunurile
 vândute. Pentru furnizori ele reprezintă preţuri de vânzare, iar pentru cumpărători
Preţul
reprezintă preţuri de cumpărare sau de achiziţie. Acestea cuprind:
- preţurile cu ridicata, reprezintă preţurile la care se vând bunurile între
unităţile patrimoniale. Preţurile cu ridicata cuprind: costul complet al bunurilor
vândute şi profitul producătorului.
- preţurile cu amănuntul, reprezintă preţurile la care se vând mărfurile
către populaţie. Preţurile cu amănuntul cuprind: costul complet al bunurilor
vândute, adaosul comercial şi taxa pe valoarea adăugată.
 Tarifele, reprezintă elemente băneşti asemănătoare preţurilor cu ajutorul
Tariful
cărora se evaluează lucrările executate şi serviciile prestate sau pentru munca
73
prestată de personalul salariat. Tarifele au structură asemănătoare costurilor de
producţie.
 Aplicaţia nr. 1
Aplicaţii Societatea comercială “X” a achiziţionat o linie tehnologică pentru
fabricarea produselor de panificaţie, pentru care s-au efectuat următoarele
cheltuieli: valoarea liniei tehnologice 10.000 $; taxe vamale 10%; comision
vamal 1% cheltuieli de transport pe teritoriul ţării 700lei; cheltuieli cu montajul
400 lei.
Cursul leu/$ la data achiziţiei era 3,1lei.
Costul de achiziţie al liniei tehnologice este format din:
Valoare linie tehnologică (10.000 x3,1lei /$ ) 31.000
+ taxe vamale (10% x 31.000) 3100
+ comision vamal (1% x 31.000) 310
(=) Cost de achiziţie în vamă 34.410
+ cheltuieli de transport 700
+ cheltuieli cu montajul 400
(=) Cost de achiziţie linie tehnologică 35.510
Aplicaţia nr. 2
O întreprindere de import a achiziţionat mărfuri în valoare de 1000$, taxe
vamale 10%; comision vamal 0,5%; adaos practicat de societate 4%.
Cursul de schimb din momentul achiziţiei era 3,1lei/$.
Pentru determinarea preţului de livrare la intern se vor parcurge
următoarele etape:
Valoarea externă la preţ de cumpărare (1000$ x 3,1 lei) 3.100
+ taxa vamală (10% x 3.100) 310
+comision vamal (0,5% x 3.100) 15,5
(= )Valoare în vamă 3.425,5
+adaos societate importatoare(4% x 3.100) 124
(=) Preţ de vânzare la intern 3.549,5
Precizaţi modul de formare al costului de achiziţie
74
5.3. Forme şi metode de evaluare a elementelor patrimoniale
În raport de modul de efectuare în timp a evaluării sunt cunoscute două
forme de evaluare: evaluarea curentă şi evaluarea periodică.
A. Evaluarea curentă
 Practicată la înregistrarea operaţiilor economice în contabilitate pe tot
Evaluarea
curentă parcursul desfăşurării activităţii, evaluarea curentă este numită şi evaluarea
contabilă.
Evaluarea curentă are la bază unul din principiile fundamentale ale
evaluării – principiul costului istoric sau al costului de producţie – ce constă în
evaluarea elementelor patrimoniale la costul de origine sau de intrare stabilit pe
baza documentelor justificative.
Evaluarea curentă în faza de intrare în patrimoniu

La intrarea Bunurile sunt evaluate în faza de intrare în patrimoniu la costul istoric sau
în patriminiu
de origine, în funcţie de modul de dobândire a lor, ce se poate identifica cu costul
de achiziţie, costul de producţie, valoarea de aport, valoare justă sau valoare
nominală.
- costul de achiziţie se utilizează pentru evaluarea bunurilor procurate cu
titlu oneros. Costul de achiziţie este format din elementele precizate în
subcapitolul anterior. Imobilizările financiare se evaluează la costul de achiziţie
sau valoarea determinată prin contractul de dobândire a acestora;
- costul de producţie se utilizează pentru evaluarea bunurilor produse în
unitatea patrimonială. Principalele bunuri produse şi evaluate de unităţile
patrimoniale la cost de producţie sunt: producţia de imobilizări şi produsele şi
producţia în curs de execuţie;
- valoarea de aport reprezintă metoda de evaluare curentă pentru
elementele patrimoniale intrate prin aportul în natură adus de acţionari sau asociaţi
la capitalul social. Aportul în natură la capitalul social al societăţii este scutit de
taxa pe valoarea adăugată, conform reglementărilor legale.
- valoarea justă reprezintă valoarea la care sunt evaluate bunurile obţinute
cu titlu gratuit (donaţii). Prin valoare justă se înţelege suma pentru care un activ ar
putea fi schimbat de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul
unei tranzacţii cu preţul determinat obiectiv.
- valoarea nominală se utilizează pentru evaluarea creanţelor şi datoriilor
în contabilitate. Valoarea nominală este egală cu suma de lichidităţi sau
echivalentul de lichidităţi ce se vor încasa sau plăti în schimbul lor. Creanţele şi
75
datoriile în devize se evaluează în contabilitate în lei, la cursul de schimb în
vigoare la data efectuării operaţiilor. Eventualele diferenţe de curs valutar între
data înregistrării creanţelor şi datoriilor în devize şi data încasării respectiv plăţii
lor, se înregistrează ca venituri sau cheltuieli financiare după caz.
În funcţie de specificul activităţii, pentru determinarea costului în cazul
stocurilor poate fi folosită:
- fie metoda costului standard, în activitatea de producţie sau
- fie metoda preţului cu amânuntul, în comerţ cu amănuntul.
Costul standard ia în considerare nivelurile normale ale materialelor şi
consumabilelor, manoperei, eficienţei şi capacităţii de producţie. Diferenţele de
preţ faţă de costul de achiziţie sau de producţie trebuie evidenţiate distinct în
contabilitate, fiind recunoscute în costul activului.
 Evaluarea curentă în faza de ieşire din patrimoniu

La ieşirea din La data ieşirii din patrimoniu sau la darea în consum, bunurile se
patriminiu
evaluează şi se scad din gestiune la valoarea lor de intrare.
Evaluarea la ieşirea din patrimoniu a imobilizărilor. O imobilizare poate
ieşi din patrimoniu prin cedare sau casare, atunci când nici un beneficiu economic
viitor nu mai este aşteptat din utilizarea sa ulterioară. Cedarea sau casarea poate
avea loc, fie la sfârşitul duratei de utilizare, fie mai înainte. În principiu, la ieşirea
din patrimoniu, imobilizările se evaluează la valoarea contabilă.
Evaluarea la ieşirea din patrimoniu a stocurilor şi a investiţiilor pe termen
scurt. La ieşirea din patrimoniu, bunurile materiale de natura stocurilor şi
investiţiile financiare pe termen scurt se evaluează şi se înregistrează în
contabilitate prin aplicarea metodei „costului mediu ponderat” (CMP), metodei
„primei intrări – primei ieşiri” (FIFO) sau metodei „ultimei intrări – primei ieşiri”
(LIFO). De asemenea, evaluarea şi înregistrarea în contabilitate a stocurilor se
poate face şi la preţuri standard;
- evaluarea ieşirilor din stoc prin metoda „costului mediu ponderat”
(CMP). Se poate face fie după fiecare intrare, fie calculat lunar sau la finele
perioadei de gestiune ca medie ponderată a costurilor elementelor aflate în stoc la
începutul perioadei şi a costului elementelor produse sau cumpărate în timpul
perioadei, după formula următoare:
76
n
Q p i i
CMP = i =1
n
Q
i =1
i
unde:
Q = cantitatea aferentă stocului;
Pi = preţul unitar aferent stocului.
-evaluarea ieşirilor din stoc prin metoda „primei intrări – primei ieşiri”
(FIFO), se face la costul de achiziţie sau de producţie al primei intrări (lot). Pe
măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de
achiziţie sau de producţie al lotului următor, în ordine cronologică;
-evaluarea ieşirilor din stoc prin metoda „ultimei intrări – primei ieşiri”
(LIFO), se face la costul de achiziţie sau de producţie al ultimei intrări (lot). Pe
măsura epuizării lotului, bunurile ieşite din gestiune se evaluează la costul de
achiziţie sau de producţie al lotului anterior, în ordine cronologică.
Dacă s-a adoptat metoda costului standard, stocurile vor fi evaluate la
ieşire din patrimoniu la costul standard corectat cu diferenţele de preţ repartizate
asupra valorii bunurilor ieşite calculate pe baza unui coeficient de repartizare.
Acest coeficient se înmulţeşte cu valoarea bunurilor ieşite din gestiune la preţ de
înregistrare (cost standard).
Care sunt momentele la care se face evaluarea curentă a elementelor patrimoniale?

Precizaţi cel puţin două metode de evaluare pentru fiecare moment.
77
B. Evaluarea periodică
 Evaluarea periodică se efectuează în două momente principale ale
Evaluarea
periodică circuitului contabil, generat de operaţiile economice: evaluarea de inventar şi
evaluarea bilanţieră.
 Evaluarea la inventar a elementelor patrimoniale

Evaluarea elementelor patrimoniale la inventariere, active imobilizate şi
La inventar
stocuri, se face la valoarea actuală a fiecărui element, denumită valoare de
inventar, stabilită în funcţie de utilitatea bunului, starea acestuia şi preţul pieţei.
La stabilirea valorii de inventar se aplică principiul prudenţei, potrivit căruia se va
ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor.
Dacă valoarea stocurilor este mai mare decât valoarea de inventar,
valoarea stocurilor se diminuează până la valoarea realizabilă netă prin
înregistrarea unei ajustări de valoare pentru depreciere. Valoarea realizabilă netă
reprezintă valoarea pe care întreprinderea ar primi-o dacă ar vinde bunurile la
momentul inventarierii lor. Această valoare se stabileşte începând cu preţul pieţei
corectat cu coeficienţii rezultaţi din evaluarea stării fizice a bunurilor ţinând cont
de locul lor de depozitare precum şi modalitatea de ambalare şi prezentare.
În situaţia constatării unor plusuri în gestiune, bunurile respective sunt
evaluate la valoarea justă.
În situaţia constatării unor lipsuri în gestiune imputabile, bunurile lipsă vor
fi evaluate şi imputate la valoarea de înlocuire care reprezintă costul de achiziţie
al unui bun cu caracteristici şi grad de uzură similare celui lipsă din gestiune, la
data constatării pagubei.
Evaluarea creanţelor şi datoriilor se face la valoarea lor probabilă de
încasare sau de plată, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.
Evaluarea creanţelor şi a datoriilor exprimate în valută se face la cursul de schimb
comunicat de Banca Naţională a României valabil la data închiderii exerciţiului
financiar.
Evaluarea bilanţieră a elementelor patrimoniale
 Evaluarea bilanţieră a elementelor patrimoniale se realizează la finele
La bilanţ
exerciţiului cu prilejul închiderii conturilor în vederea întocmirii bilanţului
contabil. Elementele patrimoniale de activ şi de pasiv de natura datoriilor se
evaluează şi se reflectă în situaţiile financiare anuale la valoarea de intrare numită
şi valoarea contabilă, pusă de acord cu rezultatele inventarierii. În acest scop,
valoarea de intrare se compară cu valoarea stabilită la inventariere şi se vor avea
78
în vedere următoarele:
- pentru elementele de activ, diferenţele constatate în minus între valoarea
de inventar şi valoarea contabilă netă (valoarea de intrare, mai puţin eventuale
ajustări pentru pierderi de valoare) a elementelor de activ se înregistrează în
contabilitate pe seama unei amortizări suplimentare, în cazul activelor
amortizabile pentru care deprecierea este ireversibilă sau se efectuează o ajustare
pentru depreciere sau pierdere de valoare, atunci când deprecierea este reversibilă,
aceste elemente menţinându-se la valoarea de intrare;
- pentru elementele de pasiv de natura datoriilor, diferenţele constatate
în plus între valoarea de inventar şi valoarea de intrare a elementelor de pasiv de
natura datoriilor se înregistrează în contabilitate pe seama elementelor
corespunzătoare de datorii.
Care sunt valorile ce se compară cu ocazia evaluării bilanţiere a elementelor

patrimoniale?
0537-7
79
MODUL III
Contul şi dubla înregistrare. Formula contabilă
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 6. Definiţia, forma şi structura contului
= 3 ore
 UI 7. Reguli de funcţionare a conturilor. Dubla înregistrare şi
corespondenţa conturilor
=3 ore
 UI 8. Analiza contabilă a operaţiilor economice. Formula
contabilă
=3 ore
 Obiectiv general: : Dobândirea de cunoştinţe privind

conturile, regulile de funcţionare a acestora, precum şi întocmirea formulei
contabile.
 Obiective operaţionale: Însuşirea metodologiei de întocmire a

formulei contabile.
80
DEFINIŢIA, FORMA ŞI STRUCTURA CONTULUI
6.1. Noţiunea, necesitatea şi conţinutul economic al contului
Contul poate fi definit ca un procedeu specific al metodei contabilităţii ce

 reflectă existenţa şi mişcarea fiecărui element patrimonial ca efect al modificărilor
Definiţia
contului produse de operaţiile economice ce au loc într-o perioadă de gestiune.
Cu ajutorul contului se urmăresc şi se calculează în ordine cronologică
starea iniţială a elementului patrimonial, mişcarea lui în timp, iar în final se
determină noua lui stare. Altfel spus, contul este un instrument de lucru al metodei
contabilităţii folosit pentru evidenţierea şi urmărirea grupată, ordonată şi
sistematizată a informaţiilor generate de mulţime şi diversitatea operaţiilor
economice.
Noţiunea de cont înglobează cele două laturi ale procesului cunoaşterii
contabile: activitatea de ordonare şi sistematizare a informaţiilor contabile şi
activitatea practică de înscriere, respectiv de înregistrare a datelor, pe baza
principiilor impuse de cerinţele de grupare şi ordonare specifice contabilităţii.
Spre deosebire de bilanţ, care reflectă situaţia sintetică în expresie valorică
a tuturor elementelor patrimoniale la un moment dat, contul serveşte la
evidenţierea unui singur element patrimonial modificat de operaţiile economice.
Contul reflectă atât situaţia la un moment dat cât şi creşterile şi micşorările
elementului patrimonial a cărui evidenţă o ţine. În fiecare cont se înregistrează
existentul de mijloace şi de surse de la începutul perioadei de gestiune preluate
din bilanţ şi se continuă cu înregistrarea pe baza documentelor justificative, a
modificărilor mijloacelor şi surselor determinate de operaţiile economice pe
parcursul perioadei. Pe baza datelor înregistrate în fiecare cont se poate determina
existentul de la sfârşitul perioadei astfel:
EXISTENTE INIŢIALE + CREŞTERI - MICŞORĂRI = EXISTENTE FINALE
 Orice cont deschis în contabilitatea curentă are un anumit conţinut

Conţinutul economic, determinat de însăşi elementul patrimonial, care se evidenţiază cu
contului
ajutorul său şi care poate fi:
- bun economic de o anumită destinaţie, ca de exemplu: mijloc fix, materie
primă, produs finit, marfă, numerar din casieria unităţii, disponibil la bancă etc.;
- sursă de finanţare, în funcţie de modul de provenienţă a bunurilor
81
economice, ca de exemplu: capital social, credite bancare pe termen lung şi mediu
sau scurt, datorii faţă de furnizori, de bugetul statului etc.;
- proces economic, care antrenează venituri şi cheltuieli pe fazele
circuitului economic, ca de exemplu: aprovizionarea cu materiale şi mărfuri,
producţia de bunuri materiale, lucrări şi servicii, vânzarea produselor şi mărfurilor
etc.;
- rezultat financiar, care se prezintă sub formă de profit sau pierdere.
Totalitatea conturilor folosite de contabilitatea curentă pentru reflectarea
obiectului său de studiu constituie sistemul conturilor.
6.2. Forma şi structura contului

A. Forma contului
Datorită faptului că modificările pe care le suferă elementele patrimoniale
 reflectate cu ajutorul contului constau în creşteri şi micşorări, contul a trebuit să

Forma adopte o astfel de formă care să permită înregistrarea separată a celor două feluri
contului
de modificări pentru a putea cunoaşte totalul fiecăreia dintre ele.
Urmare a necesităţilor de evidenţiere a celor două tipuri de operaţii
economice privind creşterile şi micşorările, contul a trebuit să îmbrace o formă
care să permită înregistrarea separată a acestor modificări pentru a putea cunoaşte
şi explica numărul, mărimea şi totalul fiecărui sens de modificare. S-a considerat
astfel că forma care răspunde cel mai bine necesităţilor respective, este aceea
bilaterală, de balanţă, a cărei prezentare simplificată se aseamănă cu litera “T”.
forma este utilizată şi din punct de vedere didactic.
În felul acesta, se înregistrează într-o parte a contului creşterile, care se
adună între ele, iar în partea opusă micşorările, care, de asemenea, se adună între
ele. Deci în fiecare parte a conturilor, se fac adunări de sume, nu şi scăderi; pentru
a scădea o sumă din alta, ea trebuie înregistrată fie pe partea opusă celei din care
se scade, reprezentând o micşorare, fie pe aceeaşi parte cu aceasta, dar în roşu, sau
în negru, încadrate în chenar, care are semnificaţia unor sume cresc scad între ele
în negru pe aceeaşi parte a contului, reprezentând o rectificare a sumelor
înregistrate anterior.
82
Înregistrarea în cont se face în ordine cronologică şi cu exprimarea în
etalon bănesc, uneori şi cantitativ (exemplu pentru evidenţa materiilor prime,
materialelor, etc.).
Deci, în această formă, a contului, soldul se stabileşte după fiecare operaţie
economică sau financiară înregistrată.
Ce este contul şi de cine este dat conţinutul său economic. Exemplificaţi.
B. Structura contului
Totalitatea elementelor necesare pentru a reflecta informaţiilor clare şi
complete cu privire la starea şi mişcarea contului formează structura contului.
Elementele principale ale contului sunt: titlul contului, debitul şi creditul
contului, explicaţia operaţiei înregistrate, rulajul contului, totalul sumelor şi soldul
contului.
Titlul contului
 Pentru a se identifica de celelalte conturi, fiecărui cont i se atribuie o
Titlul
contului denumire stabilă cât mai aproape sau, dacă este posibil, chiar identică cu
denumirea elementului patrimonial a cărui evidenţă o ţine. Exemplu: pentru
elementul patrimonial „Materii prime” se deschide contul cu aceeaşi denumire,
pentru numerarul din casierie se deschide contul „Casa” etc. Totodată fiecare cont
are un simbol cifric, care uşurează munca practică de contabilitate.
 Debitul şi creditul contului

Debitul şi Sunt denumirile celor două părţi opuse ale contului care permit separarea
creditul
contului creşterilor de micşorări. În mod convenţional partea stângă a contului a fost
denumită debit (D) iar partea dreaptă credit (C). Denumirea îşi are originea în
verbele latine „debere” care înseamnă a datora şi „credere” care înseamnă a crede.
Astfel, conturile erau folosite pentru înregistrarea relaţiilor juridice dintre
persoanele care participau la operaţiile economice şi între care apăreau drepturi şi
obligaţii. Ca urmare, noţiunea de debit provine de la cea de debitor, iar cea de
credit de la cea de creditor. Ulterior, pe măsura evoluţiei funcţiei de înregistrare şi
83
calcul a contului noţiunile de debit şi credit au căpătat un conţinut mai larg, ele
fiind folosite pentru sistematizarea tuturor genurilor de modificări în structura
elementelor patrimoniale.
Rulajul contului
 Sumele înregistrate într-un cont, într-o perioadă de timp, fără existenţele
Rulajul
contului iniţiale formează rulajul contului. În funcţie de partea în care se înregistrează
sumele într-un cont, rulajul poate fi debitor sau creditor.
 Totalul sumelor
În funcţie de partea în care sunt înregistrate sumele în cont se disting
Totalul
sumelor
mişcări debitoare şi mişcări creditoare. Periodic, pentru a cunoaşte suma
modificărilor intervenite pe o anumită perioadă, mişcările fie debitoare sau
creditoare se totalizează obţinându-se totalul mişcărilor debitoare şi respectiv
creditoare. Dacă la totalul mişcărilor debitoare (rulaj debitor) se adaugă
existentele iniţiale debitoare (soldul iniţial debitor) se obţine totalul sumelor
debitoare (TSD) şi dacă la totalul miscărilor creditoare (rulaj creditor) se adaugă
existentele iniţiale creditoare (soldul iniţial creditoe) se se obţine totalul sumelor
creditoare (TSC).

Soldul contului
Soldul Înregistrarea distinctă în cele două părţi ale contului, pe de o parte

contului creşterile unui element şi pe de altă parte micşorările aceluiaşi element, face
posibilă stabilirea în orice moment a situaţiei elementului respectiv. Acest lucru se
exprimă cu ajutorul soldului contului. Aceasta se stabileşte prin efectuarea
diferenţei dintre totalul sumelor debitoare şi al celor creditoare sau invers. Dacă
totalul sumelor debitoare este mai mare decât al celor creditoare diferenţa poartă
numele de sold debitor, iar dacă totalul sumelor creditoare este mai mare decât al
sumelor debitoare, diferenţa reprezintă sold creditor.
Soldul unui cont poate fi stabilit la începutul unei perioade şi atunci se
numeşte sold iniţial (SI), sau la sfârşitul perioadei şi se numeşte sold final (SF).
Acestea pot fi debitoare sau creditoare.
Indicaţi modul de determinare al:

TSD =
TSC =
84
REGULI DE FUNCŢIONARE A CONTURILOR. DUBLA
ÎNREGISTRARE ŞI CORESPONDENŢA CONTURILOR
7.1. Reguli de funcţionare a contului

Înregistrarea operaţiilor cu ajutorul conturilor se face după anumite reguli.
Acestea reprezintă modul de debitare şi creditare a conturilor.
Pentru a înţelege regulile de funcţionare a conturilor se porneşte de la
bilanţ, deoarece între bilanţ şi conturi există o strânsă legătură în ambele sensuri.
La începutul perioadei de gestiune existentele din activul şi pasivul
bilanţului sunt preluate de conturi în vederea urmăririi în continuare a
modificărilor intervenite ca urmare a operaţiilor economice. La sfârşitul perioadei
de gestiune, bilanţul se întocmeşte pe baza datelor din conturi, respectiv soldurile
finale ale conturilor se trec în activul şi pasivul bilanţului contabil.
Pe aceste considerente putem face o primă împărţire a conturilor în două
categorii: conturi de activ şi conturi de pasiv. Conturile de activ, reflectă existenţa
şi mişcarea mijloacelor ca elemente patrimoniale de activ. Conturile de pasiv,
înregistrează existenţa şi mişcarea surselor de provenienţă a mijloacelor
economice, ca elemente patrimoniale de pasiv.
Modul de urmărire a mişcării mijloacelor şi surselor este diferit la
conturile de activ şi de pasiv, datorită semnificaţiei diferite a celor două mase
patrimoniale. În continuare sunt prezentate regulile de funcţionare a conturilor.
 Conturile de ACTIV:
Reguli de -încep să funcţioneze prin debitare şi se debitează cu existentele
funcţionare
pentru conturile iniţiale de active, preluate din bilanţul iniţial;
de activ
-se mai debitează cu creşterile de active şi cheltuieli, determinate
de operaţiile economice, consemnate în documentele justificative;
-se creditează cu micşorările de active şi cheltuieli, determinate de
operaţiile economice, consemnate în documentele justificative;
-pot prezenta numai sold debitor şi reprezintă existentele de active
 la un moment dat.
Conturile de PASIV:
Reguli de
funcţionare
pentru conturile
-încep să funcţioneze prin creditare şi se creditează cu existentele
de pasiv iniţiale de pasive, preluate din bilanţul iniţial;
-se mai creditează cu creşterile de pasive şi venituri, determinate de
85
-se debitează cu micşorările de pasive şi venituri, determinate de
-pot prezenta numai sold creditor, care reprezintă existentele de
pasive la un moment dat.
Aceste reguli generale se aplică la majoritatea conturilor utilizate în
contabilitatea financiară şi de gestiune. Conturile care se supun acestor reguli se
numesc monofuncţionale deoarece se supun numai unei singure reguli.
Există conturi care nu se supun rigorilor unei sau alteia din regulile
 generale. Astfel, ele încep să funcţioneze fie prin debitare, fie prin creditare şi pot
prezenta fie sold debitor, fie sold creditor. Aceste conturi sunt denumite conturi
bifuncţionale. Schematic regulile de funcţionare a conturilor se pot prezenta
astfel:
D Cont de Activ C
Sold iniţial Micşorări (-)
Creşteri (+)
Sold final
D Cont de Pasiv C
Micşorări (-) Sold iniţial
Creşteri (+)
Sold final
Luând în considerare elementele contului schemele de mai sus devin:

D Cont de Activ C
Sold iniţial (SI) (3) Micşorare 1
(1) Creştere 1 (4) Micşorare 2
(2) Creştere 2
Rulaj Debitor (RD) = (1) + (2) Rulaj Creditor (RC)= (3) +
(4)
Total Sume Total Sume
Debitoare(TSD)=SI+RD Creditoare(TSC)=RC
Sold Final Debitor(SFD)=TSD -
TSC
D Cont de Pasiv C
(3) Micşorare 1 Sold iniţial (SI)
(4) Micşorare 2 (1) Creştere 1
(2) Creştere 2
Rulaj Debitor (RD) = (3) + Rulaj Creditor (RC)= (1) + (2)
(4)
Total Sume Total Sume Creditoare (TSC) =
Debitoare(TSD)=RD SI+RC
Sold Final Creditor (SFC)
=TSC - TSD
86
Pe baza regulilor de funcionare operai în “T-ul “ conturilor de Activ, respectiv de
Pasiv indicând elementele contului
7.2. Dubla înregistrare şi corespondenţa conturilor
Orice operaţie economică produce o dublă modificare a patrimoniului, fie

numai la nivelul uneia dintre masele patrimoniale sau concomitent şi cu aceeaşi
sumă în ambele categorii de elemente patrimoniale. Deci, aceste modificări se
reflectă în schimbarea concomitentă şi cu aceeaşi sumă a cel puţin două elemente
patrimoniale în condiţiile menţinerii egalităţii dintre activ şi pasiv.
 Dubla înregistrare constă în înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă, cu

Dubla ajutorul conturilor, a creşterilor şi a micşorărilor ce se produc în componenţa şi
înregistrare
structura patrimoniului ca urmare a operaţiilor economice.
Dubla înregistrare reprezintă continuarea cu alte mijloace a dublei
reprezentări a patrimoniului. Dacă ne referim la existenţa, starea şi mişcarea
elementelor patrimoniale, conform principiului dublei reprezentări a
87
patrimoniului în structura sa globală (A = P), se caracterizează conform
principiului dublei înregistrări în egalitatea:
DEBIT = CREDIT
Alegerea conturilor în care se înregistrează operaţiile economice este

 condiţionată de natura operaţiei şi natura modificărilor pe care le produce.
Corespondenţa
conturilor
Natura operaţiei economice, respectiv conţinutul ei economic, determină o
interdependenţă, o legătură reciprocă între conturile în care se efectuează
înregistrarea.
Corespondenţa conturilor, reprezintă legătura organică şi logică între
contul sau conturile ce se debitează şi între contul sau conturile care se creditează
în vederea înregistrării în contabilitate a operaţiilor economice.
Conturile nu pot funcţiona decât în corespondenţă cu unul sau mai multe
conturi. Pentru fiecare operaţie economică, în funcţie de natura şi modificările
produse se stabilesc distinct conturi corespondente. Conturile între care se
stabileşte legătura de reciprocitate se numesc conturi corespondente.
Corespondenţa se stabileşte:
- numai între conturile de activ, când se înregistrează operaţii economice
care generează modificări in structura activelor;
- numai între conturile de pasiv, când se înregistrează operaţii
economice care generează modificări în structura pasivelor;
- între conturile de activ si pasiv, când se înregistrează operaţii
economice care generează modificări în volumul activelor şi pasivelor.
Dubla reprezentare conduce la relaţia de echilibru contabil: (Vezi pag.)
=
Dubla înregistrare conduce la relaia de echilibru , formula contabilă: (Vezi pag.)
=
88
ANALIZA CONTABILĂ A OPERAŢIILOR ECONOMICE.
FORMULA CONTABILĂ
8.1. Analiza contabilă a operaţiilor economice

Analiza contabilă prezintă o importanţă deosebită pentru contabilitate,
 întrucât asigură înregistrarea operaţiilor economice numai cu ajutorul conturilor
Analiza
contabilă care corespund conţinutului lor economic.
Analiza contabilă a unei operaţii economice presupune cercetarea
amănunţita a acesteia, pe bază de documente, prin descompunerea ei in elemente
componente, în vederea stabilirii modificărilor de natura creşterilor sau
micşorărilor ce se produc asupra elementelor patrimoniale reflectate cu ajutorul
conturilor corespondente şi a părţilor acestora, respectiv debit sau credit, în care
urmează a se înregistra operaţia respectivă, concomitent şi cu aceeaşi sumă.
Efectuarea analizei contabile a operaţiilor economice în vederea
înregistrării lor în conturi presupune parcurgerea următoarelor etape:
- stabilirea naturii, respectiv a conţinutului operaţiei supuse analizei, ce
 urmează a se înregistra (încasare, plată, aprovizionare cu materiale, consum de
Etapele analizei
contabile
materiale, obţinere de produse, vânzări de produse etc.);
- determinarea modificărilor pe care le produce operaţia economică în
patrimoniu referitoare la elementul de activ şi de pasiv care se modifică şi sensul
modificărilor în cauza (creşteri sau micşorări de activ sau de pasiv);
- determinarea pe baza elementelor patrimoniale modificate a conturilor
corespondente în care urmează să se înregistreze operaţia economică analizată ;
- aplicarea regulilor de funcţionare a conturilor în vederea determinării
contului care se debitează şi a contului care se creditează şi stabilirea pe această
bază a formulei contabile.
 Exemplu: Se presupune că o unitate patrimonială a cumpărat materii

Exemplificare prime de la un furnizor în sumă de 80 lei conform facturii.
analiză
contabilă Parcurgând etapele analizei contabile a acestei operaţii economice rezultă
următoarele:
- natura operaţiei economice este aprovizionarea cu materii prime;
- această operaţie economică determină modificări în ambele mase
patrimoniale, în sensul creşterii unui activ adică elementul “Materii prime”
concomitent cu creşterea unui pasiv, elementul “Furnizori”.
89
- conturile între care se stabileşte corespondenţa pa baza acestei operaţii
economice sunt contul de activ “Materii prime”, respectiv contul de pasiv
“Furnizori”.
- în baza regulilor de funcţionare a conturilor, contul “Materii prime”
fiind de activ şi având de înregistrat o creştere se va debita cu suma de 80 lei, iar
contul ”Furnizori” fiind de pasiv şi având de înregistrat tot o creştere se va
credita cu suma de 80 lei.
8.2. Formula contabilă

Potrivit particularităţilor dublei înregistrări, în exemplul de mai sus se
stabileşte corespondenţa între debitul contului ”Materii prime” şi creditul contului

Formula „Furnizori” care arată interdependenţa şi corelaţia reciprocă dintre ele. Cele două
contabilă
conturi se pun faţă în faţă şi se unesc prin semnul egalităţii obţinând astfel formula
contabilă.
80 lei “Materii prime” = “Furnizori” 80ei
Formula contabilă, reprezintă modalitatea de exprimare grafică a unei

operaţii economice în conturile corespunzătoare, pe baza principiilor dublei
înregistrări, sub formă de egalitate valorică a elementelor patrimoniale.
Prin înlocuirea semnului egalităţii cu litera (T) care reprezintă forma
simplificată de reprezentare grafică a contului se constată următoarele:
-contul care se debitează se găseşte în partea stângă a egalităţii, deoarece
debitul apare în partea stângă a contului;
-contul care se creditează se trece în partea dreaptă a egalităţii, deoarece
creditul apare în partea dreaptă a contului.
Formula contabilă are următoarele componente:
-contul corespondent debitor, scris întotdeauna în partea stângă a egalităţii;
-contul corespondent creditor, scris întotdeauna în partea dreaptă a
egalităţii;
-semnul egal (=), care reprezintă egalitatea valorică dintre sumele înscrise
în conturile corespondente;
-sumele înscrise în conturile corespondente.
Preluând exemplul de mai sus unde s-a înregistrat aprovizionarea de
materii prime de la furnizori, prezentăm modalităţile de exprimare a formulei
90
contabile:
a) înscrierea sumelor de fiecare parte a semnului egalităţii:
80 lei “Materii prime” = “Furnizori” 80 lei
b) înscrierea sumelor numai în partea dreaptă a egalităţii;
“Materii prime” = “Furnizori” 80 lei 80 lei
c) înscrierea sumei o singură dată în partea dreaptă;
“Materii prime” = “Furnizori” 80 lei
Modalitatea c) este forma de scriere a formulei contabile cel mai des

utilizată.
 Formulele contabile se pot clasifica după două criterii:

Clasificarea -după numărul conturile corespondente;
formulelor
contbaile -după scopul pentru care se întocmesc.
a) După numărul conturilor corespondente din care este formată formula
contabilă, aceasta poate fi:
● formulă contabilă simplă;
● formulă contabilă compusă;
● formulă contabilă complexă (dublă).
Formula contabilă simplă este aceea în care corespondenţa se stabileşte
între un singur cont debitor şi un singur cont creditor. Această formulă este
specifică operaţiilor economice care afectează numai două posturi de bilanţ, fie
din activ, fie din pasiv sau din ambele părţi al bilanţului. Un exemplu de formulă
contabilă simplă este cea prezentată mai sus, care cuprinde un singur cont debitor
şi un singur cont corespondent creditor.
Formula contabilă compusă este aceea în care corespondenţa se stabileşte
între un singur cont debitor şi mai multe conturi creditoare sau între un singur
cont creditor şi mai multe conturi debitoare. Formula contabilă compusă este
specifică acelor operaţii economice care modifică concomitent mai mult de două
elemente patrimoniale.
Se efectuează plăţi prin bancă pentru furnizori 30 lei şi asigurări sociale
 50 lei. Din analiza contabilă a operaţiei de mai sus rezultă următoarea formulă
Exemplu
91
contabilă:
% = “Conturi curente la bănci” 80 lei

“Furnizori” 30 lei
“Asigurări sociale” 50 lei
Semnul (%) în cadrul formulei contabile se citeşte „următoarele

conturi”.
Analizând cu atenţie structura formulei contabile compuse vom observa în
cazul de mai sus ca aceasta se compune din două formule contabile simple de
forma:
“Furnizori” = “Conturi curente la bănci” 30 lei
“Asigurări sociale” = “Conturi curente la bănci” 50 lei
Formula contabilă compusă se prezintă în două variante:

- formula contabilă compusă, cu un singur cont corespondent debitor şi
două sau mai multe conturi corespondente creditoare;
- formula contabilă compusă, cu un singur cont corespondent creditor şi
două sau mai multe conturi corespondente debitoare.
Formula contabilă complexă (dublă) este aceea în care corespondenţa se
stabileşte între două sau mai multe conturi care se debitează şi două sau mai multe
conturi care se creditează.
În practica contabilă din România formula contabilă complexă (dublă) nu
se utilizează, de regulă.
b) După scopul pentru care se întocmeşte formula contabilă poate fi:
● formula contabilă de înregistrare curentă;
● formula contabilă de stornare.
Formula contabilă de înregistrare curentă, se întocmeşte pe baza unui
document contabil de înregistrare a unei operaţii economice. Aceste formule
contabile au cea mai mare frecvenţă în practica de contabilitate. De regulă,
înscrierea sumelor se face în negru, sumele respective se adună atât în debitul cât
şi în creditul contului. Sunt anumite cazuri de formule contabile curente, în care
sumele respective se adună atât în debitul cât şi în creditul contului. Sunt anumite
cazuri de formule contabile curente, în care sumele se înscriu în roşu sau în negru
în chenar, având semnificaţia unor sume cu semnul (-), ce se scad din sumele
92
înscrise în negru în debitul şi creditul contului. Aceste formule servesc pentru
înregistrarea unor operaţii economice cu caracter special fiind denumite formule
contabile de rectificare.
Formula contabilă de stornare, se utilizează pentru corectarea sau
anularea unei operaţii economice înregistrate anterior.În funcţie de modul de
înscriere a sumei în formulele contabile de stornare, acestea pot fi formule
contabile de stornare în negru şi formule contabile de stornare în roşu.
- stornarea în negru, constă în anularea unei formule contabile înregistrate
anterior greşit, prin înregistrarea ei inversă, întocmindu-se apoi formula contabilă
corectă.
- stornarea în roşu, constă în anularea unei formule contabile înregistrate
anterior greşit, prin repetarea ei, dar cu suma înscrisă în roşu.
Enumeraţi etapele analizei contabile.
93
Componentele formulei contabile.
0537-7
94
MODUL IV
Modificări ale patrimoniului determinate de
înregistrarea contabilă a operaţiilor economice
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 9. Tipuri de modificări produse de operaţiile economice

asupra elementelor patrimoniale
= 1,5 ore
 UI 10. Înregistrarea în contabilitate a principalelor operații
economice privind capitalurile și imobilizările. Exemplificări
= 3,5 ore
economice privind stocurile, terții și trezoreria. Exemplificări
= 3,5 ore
economice privind cheltuielile, veniturile și rezultatul exercițiului.
Exemplificări
= 3,5 ore
 Obiectiv general: : Aprofundarea cunoştinţelor privind

regulile de funcţionare a conturilor, corespondenţa conturilor şi întocmirea
formulei contabile
 Obiective operaţionale: Dobândirea capacităţii de a înregistra

în contabilitate principalele operaţii economice, practic de a le transpune în
formula contabilă
95
TIPURI DE MODIFICĂRI PRODUSE DE OPERAŢIILE
ECONOMICE ASUPRA ELEMENTELOR PATRIMONIALE
Orice operaţie economică produce o modificare de volum sau structură în

masa patrimoniului. Operaţiile economice care au loc în viaţa unei unităţi
patrimoniale sunt numeroase şi de o mare diversitate, determinate de
caracteristicile şi natura activităţilor şi de specificul mijloacelor sau surselor ce
participă la realizarea lor.
Toate operaţiile economice care produc modificările în masa şi structura
patrimoniului au loc numai prin prisma şi în cadrul egalităţii permanente dintre
activul şi pasivul patrimonial, egalitate care trebuie menţinută obligatoriu.
Analizând caracteristicile operaţiilor economice prin prisma modificărilor
determinate în patrimoniu acestea se pot grupa în patru mari categorii după tipul
de modificare produsă în patrimoniu, astfel:
a) Operaţii economice care determină modificări patrimoniale numai în
 structura activelor, în sensul creşterii unui element de activ şi micşorării
concomitente şi cu aceeaşi sumă a altui element de activ;
A+x–x=P
b) Operaţii economice care determină modificări patrimoniale numai în
structura pasivelor, în sensul creşterii unui element de pasiv şi micşorării
concomitente şi cu aceeaşi sumă a altui element de pasiv;
A=P+x–x
c) Operaţii economice care determină modificări patrimoniale în volumul
activelor şi pasivelor, în sensul creşterii unui element de activ concomitent cu
creşterea unui element de pasiv, totalul activului şi pasivului crescând cu suma
respectivă, egalitatea patrimonială menţinându-se;
A+x=P+x
d) Operaţii economice care determină modificări patrimoniale în volumul
activelor şi pasivelor, în sensul micşorării unui element de activ şi concomitent şi
cu aceeaşi sumă micşorarea unui element de pasiv, totalul activului şi pasivului
micşorându-se cu suma respectivă, egalitatea patrimonială menţinându-se.
A–x=P–x
96
Pentru exemplificarea celor patru tipuri de modificări prezentate mai sus
 se porneşte de la următoarea situaţie iniţială privind patrimoniul unei
Exemplificare
întreprinderi:
Situaţia iniţială a patrimoniului
Active patrimoniale Suma

a1. Mijloace fixe 50 lei
a2. Materii prime 30 lei
a3. Conturi curente la bănci 60 lei
a4. Casa 10 lei
Total 150 lei
Pasive patrimoniale
p1. Capital social 60 lei
p2. Furnizori 40 lei
p3. Credite bancare 30 lei
p4. Creditori 20 lei
Total 150 lei
Exemplu 1: Se ridică din contul curent de la bancă suma de 20 lei care se

depune la casierie. Operaţia economică determină modificări astfel:
-creşte numerarul existent în casieria unităţii patrimoniale cu 20 lei adică a
elementului de activ “Casa” care devine 10 + 20= 30 lei;
-se micşorează concomitent şi cu aceeaşi sumă un alt element de activ
“Conturi curente la bănci” care devine 60 – 20 = 40 lei.
După această operaţie economică patrimoniul se prezintă astfel:
Situaţia patrimoniului după operaţia 1

a3. Conturi curente la bănci (60 – 20) 40 lei
a4. Casa (10+ 20) 30 lei
Total 150 lei
Pasive patrimoniale
Total 150 lei
Comparând situaţia patrimoniului după prima operaţie economică cu cea

iniţială, constatăm că s-au produs modificări numai în activul patrimonial, prin
creşterea unui element de activ (casa), concomitent cu scăderea altui element de
97
activ (conturi la bănci), fără a influenţa pasivul şi menţinându-se egalitatea
patrimonială.
Exemplul 2: Se achită unui furnizor suma de 10 lei dintr-un credit bancar
pe termen scurt. Operaţia economică determină modificări în mărimea şi
structura patrimoniului astfel:
-cresc obligaţiile din credite faţă de bancă cu 10 lei reprezentate de
elementul de pasiv “Credite bancare pe termen scurt” care devine 30 + 10 = 40
lei;
-se micşorează concomitent şi cu aceeaşi sumă un alt element de pasiv
“Furnizori” care devine 40 – 10 = 30 lei.
După această operaţie economică patrimoniul iniţial devine:

a4. Casa 10 lei
Total 150 lei
Pasive patrimoniale
p2. Furnizori (40-10) 30 lei
p3. Credite bancare (30+10) 40 lei
Total 150 lei
Comparând situaţia patroimoniului după această operaţie cu cea iniţială,
constatăm că s-au produs modificări numai în pasivul patrimonial, prin creşterea
şi scăderea concomitentă a două elemente de pasiv fără a influenţa activul şi
menţinându-se egalitatea patrimonială.
Exemplul 3: Se aprovizionează cu materii prime de la furnizori în valoare
de 40 lei conform facturii. Operaţia economică determină modificări în mărimea
şi structura bilanţului astfel:
-creşte valoarea materiilor prime în stoc cu 40 lei, adică a elementului de
activ “Materii prime” care devine 30 + 40 = 70 lei;
-creşte concomitent şi cu aceaşi sumă un element de pasiv “Furnizori”
care devine 40 + 40 = 80 lei.
După această operaţie economică patrimoniul se prezintă astfel:
98
a2. Materii prime (30 + 40) 70 lei
a4. Casa 10 lei
Total 190 lei
Pasive patrimoniale
p2. Furnizori (40 + 40) 80 lei
Total 190 lei
Comparând situaţia patrimonială după operaţia 3 cu cea iniţială cu,

constatăm că operaţia economică a produs modificări în ambele mase
patrimoniale (active şi pasive) prin creşterea unui element de activ, concomitent
cu creşterea cu aceeaşi sumă a unui element de pasiv, totalul activelor şi cel al
pasivelor crescând cu aceeaşi sumă, menţinându-se astfel egalitatea
patrimonială.
Exemplul 4: Din contul curent la bancă se rambursează un credit bancar

pe termen scurt în sumă de 20 lei. Operaţia economică determină modificări în
mărimea şi structura patrimoniului astfel:
-scade disponibilul din contul curent la bancă cu 20 lei, reflectat în
elementul de activ “Conturi curente la bănci”, care devine 60 – 20 = 40 lei;
-scade concomitent şi cu aceeaşi sumă un element de pasiv “Credite
bancare pe termen scurt” care devine 30 - 20 = 10 lei.
După această operaţie economică patrimoniul este:
a3. Conturi curente la bănci (60 - 20) 40 lei
a4. Casa 10 lei
Total 130 lei
Pasive patrimoniale
p3. Credite bancare (30 - 20) 10 lei
Total 130 lei
99
Comparând situaţia patrimoniului după operaţia 4 cu cea iniţială,
constatăm că operaţia economică a produs modificări în ambele mase
patrimoniale (active şi pasive), prin micşorarea unui element de activ,
concomitent cu scăderea cu aceeaşi sumă a unui element de pasiv, totalul
activelor şi cel al pasivelori micşorându-se cu aceeaşi sumă, menţinându-se astfel
egalitatea patrimonială.
După cum rezultă din cele prezentate, indiferent de tipurile de modificări
produse asupra activului şi pasivului unităţii patrimoniale, egalitatea
patrimonială se menţine permanent. Aceasta întrucât în cazul fiecărei operaţii
economice s-a produs, concomitent şi cu aceeaşi sumă o dublă modificare şi
anume:
- de sens contrar, atunci când au fost influenţate elemente din aceeaşi
masă patrimonială, modificându-se structura fie a activelor fie a pasivelor;
volumul patrimoniului nu este afectat pentru că cele două influenţe ale fiecărei
operaţii se anulează reciproc;
- sau de acelaşi sens, în cazul în care au fost influenţate elemente din
ambele mase patrimoniale, ducând la creşterea sau scăderea volumului
patrimoniului.
Pentru a demonstra menţinerea permanentă a egalităţii bilanţiere, toate
cele patru tipuri de operaţii economice exemplificate se vor prezenta într-o
singură schemă care va cuprinde situaţia iniţială a patrimoniului şi modificările
poduse de cele patru operaţii economice.
Situaţia iniţială a patrimoniului
Active patrimoniale Iniţial Op. 1 Op. 2 Op. 3 Op.4

Suma Suma Suma Suma Suma
a1. Mijloace fixe 50 lei 50 lei 50 lei 50 lei 50 lei
a2. Materii prime 30 lei 30 lei 30 lei *70 lei 30 lei
a3. Conturi curente la bănci 60 lei *40 lei 60 lei 60 lei *40 lei
a4. Casa 10 lei *30 lei 10 lei 10 lei 10 lei

Total 150 lei 150 lei 150 lei 190 lei 130 lei
Pasive patrimoniale
p1. Capital social 60 lei 60 lei 60 lei 60 lei 60 lei
p2. Furnizori 40 lei 40 lei *30lei *80 lei 40 lei
p3. Credite bancare 30 lei 30 lei *40 lei 30 lei *10 lei
p4. Creditori 20 lei 20 lei 20 lei 20 lei 20 lei

Total 150 lei 150 lei 150 lei 190 lei 130 lei
Din această schemă se observă că operaţiile 1 şi 2 au produs modificări
100
numai în structura activelor şi pasivelor patrimoniale, respectiv a mijlocelor
economice şi a surselor de finanţare, fără a influenţa totalul patrimoniului în timp
ce operaţiile 3 şi 4 au produs modificări atât în structura cât şi asupra totalului
activelor şi pasivelor patrimoniale.

Societatea comercială prezintă următoarea situaţie la începutul lunii
decembrie: capital social 6.000 lei; materii prime 800 lei; clienţi 500, furnizori
800 lei; rezerve 500 lei; clădiri 5.000 lei; disponibil în cont la bancă 1.000 lei.
În cursul lunii decembrie societatea efectuează următoarele operaţii
economice:
1) achiziţionează materii prime pe credit comercial în valoare de 1.000 lei.
2) înregistrează datorii salariale în sumă de 500 lei.
3) încasează creanţa de la clienţi prin contul de la bancă.
4) prestează o lucrare de reparaţii în valoare de 1.500 lei unei alte societăţi.
5) consumă materii prime în valoare de 1.100 lei.
6) obţine produse finite în valoare de 2.500 lei;
7) înregistrează dobânda încasată aferentă disponibilului existent în contul
de la bancă în valoare de 100 lei.
8) ridică numerar de la bancă necesar pentru plata salariilor şi îl depune în
casierie.
9) plăteşte salariile din disponibilul existent în casierie.
Să se stabilească modificările produse în patrimoniu de operatiile de mai
sus.
Rezolvare
101
102
ÎNREGISTRAREA ÎN CONTABILITATE A PRINCIPALELOR
OPERAȚII PRIVIND CAPITALURILE ȘI IMOBILIZĂRILE.
EXEMPLIFICĂRI
10.1. Exemplificarea înregistrării contabile a operaţiilor de capitaluri
 Exemplul 1: La constituirea unei societăţi comerciale, asociaţii subscriu un

Exemplificare capital social de 5.000 lei.
Analiza şi formula contabilă
- operaţia este de natura creşterii capitalului;
- operaţia determină creşterea unui post de activ concomitent cu creşterea
unui post de pasiv cu aceeaşi sumă (modificare de volum a patrimoniului în sensul
creşterii, de forma A + x = P + x)
-conturile corespondente între care se stabileşte corespondenţa pe baza
acestei operaţii sunt: 456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul”, cont
bifuncţional, în acest caz de activ (creanţă faţă de asociaţi), care prin creştere se
debitează şi 1011 “Capital subscris nevărsat”, cont de pasiv care prin creştere se
creditează;
-formula contabilă:
456 = 1011 5.000 lei

“Decontări cu asociaţii = “Capital subscris nevărsat”
privind capitalul” =
Aplicaţia nr. 2: Asociaţii varsă capitalul subscris în bani şi în natură astfel:

un asociat depune ca aport la capital un mijloc de transport în valoare de 3.500 lei,
un alt asociat aduce ca aport terenuri evaluate în valoare de 12.500 lei, iar ceilalţi
asociaţi depun aportul la capital la bancă în sumă de 10.000 lei.
- operaţia este de natura vărsării capitalului subscris;
- operaţia produce asupra patrimoniului o modificare de structură, de
forma A + x + x + x –x = P, determinând creşterea a trei posturi de activ
concomitent cu micşorarea unui post de activ;
- conturile între care se stabileşte corespondenţa pe baza acestei operaţii
sunt 2111 “Terenuri”, 2133 “Mijloace de transport”, 5121 “Conturi la bănci în
lei”, conturi de activ, care prin creştere se vor debita şi 456 “Decontări cu asociaţii
privind capitalul”, cont bifuncţional, în acest caz cont de activ, care prin scădere
se va credita;
% = 456 26.000 lei

2133 “Decontări
= cu asociaţii 3.500lei
“Mijloace de transport” privind capitalul”
2111 12.500lei
“Terenuri”
5121 10.000lei
“Conturi la bănci în lei”
103
Concomitent: Se constată vărsarea integrală a capitalului subscris de
25.500 lei.
- operaţia este de natura constituirii efective a capitalului subscris;
- operaţia produce o modificare patrimonială de structură a pasivului de
forma A = P + x –x determinând creşterea unui post de pasiv concomitent cu
micşorarea unui alt post de pasiv cu aceeaşi sumă;
- conturile corespondente între care se stabileşte corespondenţa pe baza
acestei operaţii sunt 1011 “Capital subscris nevărsat”, cont de pasiv, care prin
scădere se debitează şi 1012 “Capital subscris vărsat”, cont de pasiv, care prin
creştere se creditează;
1011 = 1012 26.000 lei

“Capital subscris nevărsat” “Capital subscris vărsat”

Capitalul social fiind disproporţionat faţă de obiectul de activitate al unei
societăţi, adunarea generală hotărăşte diminuarea acestuia cu suma de 1.000 lei.
Să se înregistreze diminuarea capitalului social i rambursarea acestuia din
disponibilul în cont la bancă.
Rezolvare
104
10.2. Exemplificarea înregistrării contabile a operaţiilor cu active pe
 termen lung
Exemplificare
Exemplul 1: O societate comercială plăteşte din disponibilul de la bancă

de 1.000 lei, suma de 700 lei reprezentând taxe de înmatriculare la constituirea
acesteia.

-operaţia este de natura angajării unor cheltuieli de constituire;
-operaţia produce asupra patrimoniului o modificare de structura a
activului de forma: A + x – x = P determinând creşterea unui post de activ,
concomitent cu scăderea cu aceeaşi suma a altui post de active;
-conturile între care se stabileşte corespondenţa pe baza acestei operaţii
sunt 201 “Cheltuieli de constituire”, cont de activ, care prin creştere se debitează
şi 5121 “Conturi la bănci în lei ”, cont de activ, care prin diminuare se creditează;
201 = 5121 700 lei
“Cheltuieli de constituire” “Conturi la bănci în lei”
Aplicaţia nr. 2: O societate comercială amortizează cheltuielile de

constituire de 700 lei pe o perioadă de 5 ani. Se înregistrează amortizarea
cheltuielilor de constituire aferentă primului an în sumă de 40 lei.
- operaţia este de natura recuperării treptate a cheltuielilor de constituire;
- operaţia este modificativă de creştere a patrimoniului de forma: A + x =
P + x, determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu creşterea cu
aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 6811 “Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”, cont de
activ, care prin creştere se debitează şi 2801 “Amortizarea cheltuielilor de
constituire”, cont de pasiv, care prin creştere se creditează;
6811 2801 140 lei
“Cheltuieli de = “Amortizarea cheltuielilor de
exploatare privind constituire”
amortizarea imobilizărilor”
Aplicaţia nr. 3: La sfârşitul celor cinci ani, societatea înregistrează

scoaterea din evidenţă a cheltuielilor de constituire.

-operaţia este de natura ieşirii din patrimoniu a cheltuielilor de constituire;
-operaţia produce asupra patrimoniului o modificare de volum, de forma:
A – x = P – x determinând diminuarea unui post de activ, concomitent cu scăderea
cu aceeaşi suma a unui post de pasiv.
sunt 201 “Cheltuieli de constituire”, cont de activ, care prin diminuare se
105
crediează şi 2801 “Amortizarea cheltuielilor de constituire”, cont de pasiv, care
prin diminuare se debitează;
-formula contabilă;
2801 = 201 700 lei
“Amortizarea cheltuielilor de “Cheltuieli de constituire
constituire”
După aceste înregistrări, situaţia în conturi redată în evidenţa sistematică

se prezintă astfel:
201 5121
D Cheltuieli de constituire C D Conturi la bănci în lei C
(1) 200 200 (3) (Si) 1.000 200 (1)
(RD) 200 200 (RC) (RD) 0 200 (RD)
(TSD) 200 200 (TSC) (TSD) 1.000 200 (TSC)
(SFD) 800
2801 Amortizarea cheltuielilor de C

D constituire
(3)200 40 (anul I) (2)
40 (anul II)
40 (anul III)
40 (anul IV)
40 (anul V)
(RC) 200 200 (RC)
(TSD) 200 200 (TSD)

O societate comercială achiziţionează de la furnizor un calculator PC, la
un cost de achiziţie fără T.V.A. de 2.400 lei. Plata se va face ulterior achiziţiei.
Societatea comercială înregistrează amortizarea aferentă calculatorului în
primul an de utilizare, ştiind că durata normală de funcţionare s-a stabilit la 3 ani,
regimul de amortizare fiind cel liniar.
Societatea comercială înregistrează scoaterea din funcţiune a calculatorului
în valoare de 2.400 lei complet amortizat, respectiv după cei trei ani de utilizare.
Rezolvare
106
107
OPERAȚII ECONOMICE PRIVIND STOCURILE, TERȚII ȘI
TREZORERIA. EXEMPLIFICĂRI
11.1. Exemplificarea înregistrării contabile a operaţiilor cu stocuri
 Exemplul 1: O societate comercială se aprovizionează cu materii prime de

Exemplificare
la un furnizor la preţ de cumpărare de 1.000 lei, cheltuieli de transport 200 lei.
-operaţia este de natura aprovizionării cu materii prime;
-operaţia determină o modificare de volum în sensul creşterii de forma A +
x = P + x, determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu creşterea cu
aceeaşi suma a unui post de pasiv;
sunt 301 “Materii prime”, cont de activ, care prin creştere se debiteză şi 401
“Furnizori”, cont de pasiv, care prin creştere se creditează;
301 = 401 1.200 lei

“Materii prime” “Furnizori”
Exemplul 2: Se înregistrează consumul de materii prime în valoare de 800

lei.
-operaţia este de natura consumului de materii prime;
-operaţia determină o modificare de structură în activul patrimonial de
forma A + x – x = P, determinând creşterea unui post de activ şi scăderea cu
aceeaşi suma a altui post de activ;
-conturile în care se stabileşte corespondenţa pe baza acestei operaţii sunt
601 “Cheltuieli cu materiile prime”, cont de activ , care prin creştere se debitează
şi contul 301 “Materii prime”, cont de activ, care prin scădere de creditează;
601 = 301 800 lei

“Cheltuieli cu materiile prime “Materii prime”
În urma acestor înregistrări situaţia în conturi redată în evidenţa

sistematică se prezintă astfel:
401 301
D Furnizori C D Materii prime C
1.200 (1) (1) 1.200 800 (2)
1.200(RC) RD) 1.200 800 (RC)
1.200 (TSC) (TSD) 1.200 800 (TSC)
1.200(SFC) (SFD) 400
108
Exemplul 3: O societate comerciala obţine produse finite din procesul de
producţie la un cost de producţie efectiv de 3.000 lei.
-operaţia este de natura obţinerii de produse finite;
-operaţia determină o modificare de volum în sensul creşterii, de forma A
+ x = P + x, determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu creşterea
cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 345 “Produse finite”, cont de activ, care prin creştere se debitează şi contul
711 “ Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”, cont bifuncţional care
prin creştere se creditează;
345 = 711 3.000 lei

“Produse finite” “Venituri aferente costurilor
stocurilor de produse”
Exemplul 4: Din produsele finite obţinute se vând 10%, la preţ de vânzare

de 360 lei, TVA 19%.
-operaţia este de natura vânzării de produse finite;
-operaţia determină o modificare de volum în sensul creşterii de forma: A
+ x1 = P + x2 + x3, determinând creşterea unui post de activ şi o creştere a două
posturi de pasiv cu aceeaşi sumă;
sunt 4111 “Clienţi”, cont de activ, care prin creştere se debitează şi conturile 701
“Venituri din vânzarea produselor finite”, cont de pasiv, care prin creştere se
creditează, alături de 4427 “TVA colectată”, cont de pasiv, care prin creştere se
creditează;
4111 = % 428,40 lei

“Clienţi” 360,00 lei
701
“Venituri din vânzarea de produse finite”
4427
68,40 lei
“TVA colectată”
Exemplul 5: Urmare a vânzării produselor finite se descarcă gestiunea de

produsele finite vândute la costul de producţie al acestora de 300 lei (10% x 3.000
lei).
-operaţia este de natura destocării producţiei vândute;
-operaţia determină o modificare de volum în sensul diminuării de forma:
A – x = P –x, determinând micşorarea unui post de activ, concomitent cu
micşorarea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
- conturile între care se stabileşte corespondenţa pe baza aceste operaţii
sunt 345 “Produse finite”, cont de activ, care prin scădere se creditează şi 711 “
Venituri aferente costurilor stocurilor de produse”, cont bifuncţional, care prin
scădere se debitează;
- formula contabilă:
109
711 345 300 lei
“ Venituri aferente costurilor = “Produse finite”
stocurilor de produse”
În urma acestor înregistrări situaţia în conturi redată în evidenţa

sistematică se prezintă astfel:
345
D Produse finite C
(1) 3.000 300 (3)
(RD) 3.000 300 (RC)
(TSD) 3.000 300 (TSC)
(SFD) 2.700
4111
D Clienţi C
(2) 428,4
(Rd) 428,4
(TSC) 428,4
(SFD) 428,4
11.2. Exemplificarea înregistrării contabile a operaţiilor cu terţii şi de

 trezorerie
Exemplificare
Exemplul 1: Se ridică de la bancă, pe baza cecului de numerar suma de

2.500 lei care se depune la casieria unităţii pe baza dispoziţiei de încasare.
Observaţie: întrucât operaţiunea de ridicare de numerar de la bancă şi
depunerea acestuia în casierie are la baza înregistrării în contabilitate două
documente justificative distincte, se vor înregistra practic două formule contabile.
1. -operaţia este de natura ridicării de numerar de la bancă;
-operaţia produce modificări în structura activului, de forma: A+ x –x =P,
determinând creşterea unui post de activ şi scăderea cu aceeaşi sumă a altui post
de activ;
sunt 581 “Viramente interne”, cont de activ, care prin creştere se debitează şi 5121
“Conturi la bănci în lei”, cont de activ, care prin micşorare se creditează;
581 = 5121 2.500 lei

“Viramente interne” “Conturi la bănci în lei”
2.- operaţia este de natura depunerii numerarului în casierie;

-operaţia produce modificări în structura activului, de forma: A+ x –x =P,
determinând creşterea unui post de activ şi scăderea cu aceeaşi sumă a altui post
de activ;
sunt 5311 „Casa în lei”cont de activ, care prin creştere se debitează şi 581
“Viramente interne”, cont de activ, care prin micşorare se creditează;
110
5311 = 581 2.500 lei

„Casa în lei” “Viramente interne”

Se încasează prin bancă de la clienţi o creanţă în sumă de 5.000 lei.
Rezolvare
Exemplul 2: Se primeşte un credit pe termen scurt în sumă de 10.000 lei.

-operaţia este de natura încasării unui credit de la bancă;
-operaţia produce o modificare de volum a patrimoniului în sensul creşterii
de forma: A + x = P + x, determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu
creşterea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 5121 “Conturi la bănci în lei”, cont de activ, care prin creştere se debitează şi
5191 “Credite bancare pe termen scurt”, cont de pasiv care prin majorare se
creditează;
5121 = 5191 10.000 lei

“Conturi la bănci în lei” “Credite bancare pe termen
scurt”
Exemplul 3: Se achită obligaţii faţă de furnizori în sumă de 2.000 lei.

-operaţia este de natura plăţii furnizorului;
-operaţia produce o modificare de volum în sensul diminuării
patrimoniului de forma: A – x = P – x, determinând scăderea unui post de activ,
concomitent cu scăderea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 5121 “Conturi la bănci în lei”, cont de activ, care prin scădere se creditează şi
401 “Furnizori”, cont de pasiv, care prin scădere se debitează;
111
401 5121 2.000 lei
“Furnizori” = “Conturi la bănci în lei”
Exemplul 4: O societate comercială se aprovizionează cu materii prime în

valoare de 1.000lei, TVA 19 %.

-operaţia este de natura aprovizionării cu materii prime;
-operaţia produce o modificare de volum în sensul creşterii de forma: A +
x1 + x2 = P + x3, determinând creşterea a doua posturi de activ, concomitent cu
-conturile între care se stabileşte corespondenţa sunt 301 “Materii prime”
şi 4426 “TVA deductibilă”, conturi de activ care prin creştere se debitează şi 401
“Furnizori”, cont de pasiv, care prin creştere se creditează;
- formula contabilă:
% = 401 1.190 lei

301 1.000 lei
“Furnizori”
“Materii prime”
4426
“TVA deductibilă”
190 lei
Exemplul 5 : Se livrează unui client semifabricate în valoare de 2.000 lei,

TVA 19%.
Analiza si formula contabilă
-operaţia este de natura vânzării de semifabricate;
-operaţia produce o modificare de volum în sensul creşterii patrimoniului
de forma: A + x = P + x + x, determinând creşterea unui post de activ,
concomitent cu creşterea cu aceeaşi suma a doua posturi de pasiv;
-conturile între care se stabileşte corespondenţa sunt 4111 “Clienţi”, cont
de activ care prin creştere se debitează şi 702 “Venituri din vânzarea
semifabricatelor”, respectiv 4427 “TVA colectata”, conturi de pasiv, care prin
creştere se creditează;
-formula contabilă :
4111 % 2.380 lei

“Clienţi” = 702 2.000lei
“Venituri din vânzarea
semifabricatelor”
4427 380 lei

Se înregistrează salariile datorate personalului pe luna curentă conform
statelor de salarii în suma de 10.000 lei. La o dată ulterioară se plăteşte restul de
plată în sumă de 4.972 lei din casierie.
Rezolvare (Vezi pag)
112
113
OPERAȚII PRIVIND CHELTUIELILE, VENITURILE ȘI
REZULTATUL EXERCIȚIULUI FINANCIAR. EXEMPLIFICĂRI
12.1. Exemplificarea înregistrării contabile a operaţiilor privind

 cheltuielile, veniturile şi rezultul exercițiului financiar
Exemplificare
Exemplul 1: Se înregistrează consumul de materiale consumabile în luna
curentă în valoare de 2.000lei, stocul iniţial fiind de 5.000 lei.

-operaţia este de natura consumului de materiale consumabile;
-operaţia produce o modificare de structură de forma: A + x - x = P,
determinând creşterea unui post de activ şi micşorarea cu aceeaşi suma a altui post
de activ;
sunt 602 “Cheltuieli cu materiale consumabile”, cont de activ, care prin creştere se
va debita şi 302 “Materiale consumabile”, cont de activ, care prin scădere se
creditează;
602 = 302 2.000 lei

“Cheltuieli cu “Materiale consumabile”
materialele consumabile”
Exemplul 2: Se înregistrează consumul de energie electrică la un cost de

500 lei, TVA 19%.
-operaţia este de natura înregistrării consumului de energie;
-operaţia produce o modificare de volum a patrimoniului în sensul creşterii
de forma: A + x +x = P + x determinând creşterea a două posturi de activ
concomitent cu creşterea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 605 “Cheltuieli cu energia şi apa”, cont de activ, care prin creştere se
debitează şi 4426 “TVA deductibilă”, cont de activ care prin creştere se debitează
şi 401 “Furnizori”, cont de pasiv care prin creştere se creditează .
% 401 595 lei

605 = “Furnizori” 500 lei
“Cheltuieli cu energia şi apa”
4426 95lei
“TVA deductibilă”
Exemplul 3: Se înregistrează reţinerea pe extrasul de cont de către bancă

a comisiului bancar pentru administrarea contului curent al societăţii în sumă de 8
lei.
-operaţia este de natura plăţii unui serviciu;
114
-operaţia produce o modificare de structură a activului patrimonial de
forma A + x – x = P determinând creşterea, respectiv scăderea concomitentă, cu
aceeaşi sumă a două posturi de activ.
-conturile între care se stabileşte corespondenţa pe baza acestor operaţii
sunt 627 “Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate”, cont de activ, care prin
creştere se debitează şi 5121 “Conturi la bănci în lei”, cont de activ, care prin
scădere se creditează;
627 = 5121 8 lei

“Cheltuieli cu serviciile bancare şi “Conturi la bănci în lei”
asimilate”
Exemplul 4: Se prestează unui client un serviciu de publicitate facturat

la un preţ de vânzare de 6.000 lei, TVA 19%.
-operaţia este de natura vânzării de servicii;
de forma A + x = P + x+ x determinând creşterea unui post de activ, concomitent
cu creşterea, cu aceeaşi sumă, a două posturi de pasiv.
sunt 4111 “Clienţi”, cont de activ, care prin creştere se debitează, contul 704
“Venituri din lucrări executate şi servicii prestate” şi a contului 4427 “TVA
colectată”, cont de pasiv, care prin creştere se creditează.
4111 % 7.140 lei

“Clienţi” = 704 6.000 lei
“Venituri din lucrări executate şi
servicii prestate”
4427 1.140 lei
Exemplul 5: Se încasează dobânda aferentă disponibilităţilor în cont

curent plătită de bancă în sumă de 20 lei.
-operaţia este de natura încasării unui venit financiar;
de forma A + x = P + x, determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu
766 “Venituri din dobânzi”, cont de pasiv, care prin creştere se creditează.
5121 = 766 20 lei

“Conturi la bănci în lei” “Venituri din dobânzi”
Exemplul 6: La sfârşitul perioadei de gestiune se decontează cheltuielile

înregistrate în cursul perioadei asupra rezultatului exerciţiului, respectiv se închid
115
conturile de cheltuieli, preluându-le soldul în debitul contul 121 „Profit şi
pierdere”.
-operaţia este de natura determinării rezultatelor financiare;
-având în vedere că influenţa cheltuielilor asupra rezultatului exerciţiului
este negativă (în sensul creşterii pierderii) operaţia produce o modificare de
structură a activului patrimonial A – x + x = P, determinând micşorarea unor
elemente de activ (cheltuielile), concomitent cu creşterea cu aceeaşi sumă a altui
element de activ, pierderea exerciţiului financiar.
sunt 602 “Cheltuieli cu materiale consumabile”, 605 “Cheltuieli cu energia şi
apa”, 627“Cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate” conturi de active care prin
diminaure se creditează şi 121 “Profit şi pierdere”, cont bifuncţional, cu funcţie în
acest caz de activ (pierdere, diminuare de surse), care prin creştere se debitează.
121 % 2.508 lei

“Profit şi pierdere” = 602 2.000 lei
“Cheltuieli cu
materiale consumabile”
605 500 lei
“Cheltuieli cu energia şi apa”
627 8 lei
“Cheltuieli cu serviciile bancare şi
asimilate”
Exemplul 7: Se închid veniturile prin încorporarea lor în rezultate,

preluându-se soldul lor creditor în contul 121 „Profit şi pierdere”.
-operaţia este de natura determinării rezultatelor financiare;
-având în vedere că influenţa veniturilor asupra rezultatului exerciţiului
este pozitivă, în sensul creşterii profitului, operaţia produce o modificare în
stuctura pasivelor de forma: A = P + x – x – x, determinând creşterea unui post de
pasiv, profitul exerciţiului financiar, concomitent cu micşorarea a două posturi de
pasiv, cu aceeaşi sumă;

sunt 121 “Profit şi pierdere”, cont bifuncţional, în acest caz este de pasiv (sursă
de finanţare) care prin creştere se creditează, pe de o parte şi 704 “Venituri din
lucrări executate şi servicii prestate” şi 766 “Venituri din dobânzi”conturi de
pasiv, care prin micşorare se debitează;
% = 121 6.020 lei

704 “Profit şi pierdere” 6.000 lei
“Venituri din lucrări executate şi
servicii prestate” 20 lei
766
“Venituri din dobânzi”
116
Modificările produse de aceste operaţii asupra patrimoniului se prezintă
astfel:
1) operaţia economică determină următoarea modificare:
-creşte stocul de materii prime reflectat de elementul bilanţier “Materii
prime”, element de activ, cu 1.000 lei;
-creşte datoria faţă de furnizori, reprezentată de elementul “Furnizori”,
element de pasiv, cu 1.000 lei.
Modificarea este de tipul: A + x = P + x
-creşte datoria faţă de salariaţi reprezentată de elementul bilanţier “Datorii
salariale”, element de pasiv, cu 500 lei;
-cresc cheltuielile cu salariile, reprezentată prin elementul “Cheltuieli cu
salariile”, element de activ, cu 500 lei.
-scad creanţele faţă de clienţi reflectat de elementul bilanţier “Clienţi”,
element de activ, cu 500 lei;
-cresc disponibilităţile existente la bancă, reprezentat prin elementul
“Conturi la bănci în lei”, element de activ, cu 500lei.
Modificarea este de tipul: A – x + x = P
-cresc creanţele faţă de clienţi reflectate de elementul bilanţier “Clienţi”,
element de activ, cu 1.500 lei;
-cresc veniturile din lucrări executate şi servicii prestate reprezentate de
elementul “Venituri din lucrări executate şi servicii prestate”, element de pasiv, cu
1.500 lei.
-scade stocul de materii prime reflectat de elementul bilanţier “Materii
prime”, element de activ, cu 1.100 lei;
-cresc cheltuielile unităţii cu materiile prime, reprezentate de elementul
“Cheltuieli cu materii prime”, element de activ, cu 1.100 lei.
Modificarea este de tipul: A – x + x = P
117
-creşte stocul de produse finite reflectat de elementul bilanţier “Produse
finite”, element de activ, cu 2.500 lei;
-cresc veniturile unităţii din produse obţinute, reprezentate de elementul
“Variaţia stocurilor”, element de pasiv, cu 2.500 lei.
-cresc disponibilităţile la bancă reprezentate de elementul bilanţier
“Conturi la bănci”, element de activ, cu 100 lei;
-cresc veniturile din dobânzi, reprezentate prin elementul “Venituri din
dobânzi”, element de pasiv, cu 100 lei.
-scade numerarul de la bancă reflectat de elementul bilanţier “Conturi la
bănci în lei”, element de activ, cu 500 lei;
-creşte numerarul în casierie, reprezentat de elementul “Casa”, element de
activ, cu 500 lei.
Modificarea este de tipul: A - x + x = P
-scade datoria faţă de salariaţi reflectată de elementul bilanţier “Datorii
salariale”, element de pasiv, cu 500 lei;
-scade numerarul din casierie, reprezentat de elementul “Casa”, element de
activ, cu 500 lei.
Modificarea este de tipul: A - x = P - x

- operaţia este de natura diminuării efective a capitalului social;
- operaţia produce o modificare patrimonială de structură a pasivului de
forma A = P + x –x determinând creşterea unui element de pasiv şi micşorarea
unui alt element de pasiv cu aceeaşi sumă;
- conturile corespondente între care se stabileşte corespondenţa pe baza
acestei operaţii sunt 456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul”, cont
bifuncţional, care în acest caz funcţionează ca un cont de pasiv (datorie faţă de
asociaţi), care prin creştere se creditează şi 1012 “Capital subscris vărsat”, cont de
pasiv, care prin diminuare se debitează;
118
1012 = 456 1.000 lei
“Capital subscris vărsat” “Decontări cu asociaţii privind
capitalul”

- operaţia este de natura rambursării capitalului social;
- operaţia produce o modificare patrimonială de volum de forma A - x =
P- x determinând diminuarea unui post de pasiv concomitent cu micşorarea unui
post de activ cu aceeaşi sumă;
-conturile corespondente între care se stabileşte corespondenţa pe baza
acestei operaţii sunt 456 “Decontări cu asociaţii privind capitalul”, cont
bifuncţional, în acest caz cont de pasiv (datorie faţă de asociaţi), care prin
diminuare se debitează şi 5121 “Conturi la bănci în lei”, cont de activ, care prin
diminuare se creditează;
456 = 5121 1.000 lei

“Decontări cu asociaţii privind “Conturi la bănci în lei”
capitalul”

-operaţia este de natura achiziţionării unui activ imobilizat corporal;
-operaţia produce asupra patrimoniului o modificare de volum în sensul
creşterii, de forma: A + x = P + x, determinând creşterea unui post de activ,
concomitent cu creşterea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale”, cont de activ, care prin creştere se debitează
şi 404 “Furnizori de imobilizări”, cont de pasiv care prin creştere se creditează;
214 = 404 2.400 lei
“Mobilier, aparatură birotică, echipamente de “Furnizori
protecţie a valorilor umane şi materiale şi alte de imobilizări”
active corporale”

-operaţia este de natura deprecierii ireversibile a activului imobilizat
corporal;
-operaţia determină o modificare de volum de forma: A + x = P + x,
determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu creşterea cu aceeaşi
sumă a unui post de pasiv;
6811 “Cheltuieli de exploatare privind amortizarea imobilizărilor”, cont de activ
care prin creştere se debitează şi 2814 “Amortizarea altor imobilizări corporale”,
cont de pasiv, care prin creştere se creditează;
Amortizarea anuală aferentă televizorului color se calculează după
formula:
119
Vi 2.400
Aa = = = 800 lei
T 3
unde: Aa = amortizarea anuală
Vi = valoarea imobilizării
T = durata normală de funcţionare
6811 = 2814 800 lei

“Cheltuieli de exploatare privind “Amortizarea altor
amortizarea imobilizărilor” imobilizări corporale”

-operaţia este de natura ieşirii din patrimoniu a imobilizărilor corporale;
-operaţia produce o modificare patrimonială de volum în sensul
diminuării, de forma A – x = P – x , determinând scăderea unui post de activ,
concomitent cu scăderea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
sunt 214 “Mobilier, aparatură birotică, echipamente de protecţie a valorilor umane
şi materiale şi alte active corporale”, cont de activ , care prin micşorare se
creditează şi 2814 “Amortizarea altor imobilizări corporale”, cont de pasiv , care
prin micşorare se debitează;
2814 = 214 2.400 lei
“Amortizarea altor imobilizări “Mobilier, aparatură birotică,
corporale” echipamente de protecţie a
valorilor umane şi materiale şi
alte active corporale”

-operaţia este de natura încasării în contul la bancă în lei a unei creanţe;
-operaţia determină o modificare în structura activului de forma: A + x –x
= P, determinând creşterea unui post de activ şi scăderea cu aceeaşi sumă a altui
post de activ;
4111 “Clienţi”, cont de activ care prin micşorare se creditează;
5121 = 4111 5.000 lei

“Conturi la bănci în lei” “Clienţi”

-operaţia este de natura înregistrării obligaţiilor societăţii comerciale faţa
de personal pentru munca prestată;
de forma A + x = P + x, determinând creşterea unui post de activ, concomitent cu
creşterea cu aceeaşi suma a unui post de pasiv;
120
-conturile între care se stabileşte corespondenţa sunt 641 “Cheltuieli cu
remuneraţiile personalului ”, cont de activ, care prin creştere se debitează şi 421
“Personal – salarii datorate”, cont de pasiv, care prin creştere se creditează;
641 = 421 10.000 lei

“Cheltuieli cu “Personal
remuneraţiile personalului” salarii datorate”

-operaţia este de natura plăţii din casierie a salariilor;
-operaţia produce modificări în volumul bilanţului în sensul diminuării de
forma A – x = P – x, determinând micşorarea unui post de activ, concomitent cu
micşorarea cu aceeaşi sumă a unui post de pasiv;
-conturile între care se stabileşte corespondenţa sunt 5311 “Casa în lei”,
cont de activ, care prin scădere se creditează şi 421 “Personal – salarii datorate”,
cont de pasiv care prin scădere se debitează;
421 5311 4.972 lei

“Personal salarii datorii” = “Casa în lei”

0537-7
121
MODUL V
Balanţa de verificare. Registrul Jurnal.
Registrul Cartea Mare
1. Cuprins
2. Obiectiv general
Cuprins
 UI 13. Balanța de verificare - definiţie, caracteristici, tipuri
= 1,5 ore
 UI 14. Întocmirea registrelor contabile obligatorii și a balanței
de verificare. Monografie contabilă
= 4,5 ore
 Obiectiv general: : Dobândirea de cunoştinţe privind balanţa

de verificare.
 Obiective operaţionale: Însuşirea metodologiei de întocmire

balanţei de verificare.
122
BALANȚA DE VERIFICARE – DEFINIȚIE, CARACTERISTICI,
TIPURI
13.1. Noţiunea şi conţinutul balanţei de verificare
Balanţa de verificare denumită şi balanţa conturilor este un procedeu

 specific al metodei contabilităţii care asigură verificarea exactităţii înregistrării
operaţiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi analitice,
centralizarea datelor contabilităţii curente şi legătura dintre conturile sintetice şi
bilanţ.
Balanţa de verificare este un document contabil ce se prezintă sub forma
unui tabel în care se înscriu datele valorice preluate din conturi, servind la
întocmirea bilanţului contabil.
Cu ajutorul balanţei de verificare se verifică corelaţiile dintre egalităţile
generate de dubla înregistrare a operaţiilor patrimoniale în contabilitate, respectiv
concordanţa dintre totalul înregistrărilor din registrul jurnal şi totalul rulajelor
debitoare şi totalul rulajelor creditoare din balanţă, precum şi concordanţa dintre
totalul soldurilor finale debitoare şi creditoare din balanţă. Egalităţile structurale şi
globale proprii dublei înregistrări şi corespondenţei conturilor obţinute în cadrul
balanţei de verificare exprimă un echilibru permanent între aceste date. Balanţa de
verificare se întocmeşte atât pentru conturile sintetice cât şi pentru conturile
analitice. Cu ajutorul balanţei de verificare analitice se verifică concordanţa dintre
conturile sintetice şi conturile lor analitice.
Balanţa de verificare conţine toate conturile folosite de o unitate
patrimonială, fiecare cont fiind înscris cu soldul iniţial aferent perioadei curente,
totalul sumelor şi soldul final de la sfârşitul perioadei curente, totalul sumelor şi
soldul final la sfârşitul lunii pentru care se încheie balanţa respectivă.
13.2. Clasificarea balanţelor de verificare

Balanţele de verificare se pot clasifica după mai multe criterii: după natura
conturilor pentru care se întocmesc; după numărul de egalităţi pe care le cuprind
după conţinutul şi forma grafică de prezentare etc.
După natura conturilor pentru care se întocmesc, balanţele de verificare
pot fi: balanţe de verificare ale conturilor sintetice denumite şi balanţe generale şi
balanţe de verificare ale conturilor analitice denumite şi balanţe auxiliare.
123
Balanţele de verificare ale conturilor sintetice, denumite şi balanţe
 generale, se întocmesc pe baza datelor preluate din conturile sintetice şi cuprind
toate conturile sintetice folosite în contabilitatea curentă a unei unităţi
patrimoniale într-o anumită perioadă de gestiune.
Balanţele de verificare ale conturilor analitice, denumite şi balanţele
auxiliare, se întocmesc înaintea elaborării balanţei conturilor sintetice, pe baza
datelor preluate din conturile analitice. Aceste balanţe se întocmesc pentru fiecare
cont sintetic desfăşurat pe conturile analitice şi au drept scop verificarea exactităţii
înregistrărilor din conturile sintetice şi cele analitice prin concordanţa care trebuie
să existe cu privire la soldurile iniţiale, rulaje, sume totale şi solduri finale.
La rândul lor, balanţele de verificare analitice, se clasifică după felul
soldului pe care îl reprezintă conturile pentru care se întocmesc la sfârşitul
perioadei. Astfel, se întocmesc:
-balanţe de verificare analitice pentru conturi monofuncţionale, care se
clasifică, la rândul lor, după numărul etaloanelor de evidenţă utilizate, în: balanţe
de verificare analitice pentru conturi cu un singur etalon de evidenţă (bănesc) şi
balanţe de verificare analitice pentru conturi cu două etaloane de evidenţă;
-balanţe de verificare pentru conturi bifuncţionale
Numărul balanţelor de verificare ale conturilor analitice depinde de
numărul conturilor care au fost desfăşurate pe conturi analitice.
După numărul de egalităţi pe care le cuprind balanţele de verificare pot fi:
- balanţe de verificare cu o serie de egalităţi;
- balanţe de verificare cu două serii de egalităţi;
- balanţe de verificare cu patru serii de egalităţi etc.
Balanţa de verificare cu o serie de egalităţi
 Se întocmeşte grafic sub formă tabelară şi se prezintă în două variante:
balanţă a sumelor şi balanţă a soldurilor. Cuprinde numai o singură serie de
egalităţi:
Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare

(∑ TSD) (∑ TSC)
sau:
Totalul soldurilor finale = Totalul soldurilor finale

debitoare (∑ SFD) creditoare (∑SFC)
124
Balanţa de verificare cu două serii de egalităţi
 Este denumită şi balanţa sumelor şi a soldurilor, rezultând din combinarea
balanţei sumelor cu balanţa soldurilor. Cuprinde patru coloane, două pentru totalul
sumelor debitoare şi creditoare şi două coloane pentru soldurilor finale, debitoare
şi creditoare. Egalităţile acestei balanţe sunt:
Totalul sumelor debitoare = Totalul sumelor creditoare (1)

(∑ TSD) (∑ TSC)
Totalul soldurilor finale = Totalul soldurilor finale (2)

debitoare (∑ SFD) creditoare (∑SFC)
 Balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi

Din punct de vedere grafic se prezintă fie sub formă tabelară cu şase
coloane, din care două coloane pentru solduri iniţiale, debitoare şi creditoare, două
pentru rulaje, debitoare şi creditoare şi două pentru solduri finale, creditoare şi
debitoare, ce permite stabilirea a trei serii de egalităţi, fie sub forma unui tablou
matricial care conţine aceleaşi egalităţi. Balanţa de verificare cu trei serii de
egalităţi este concepută pentru a spori volumul informaţiilor oferite de balanţele
de verificare cu o serie sau două de egalităţi. Egalităţile acestei balanţe sunt:
Totalul soldurilor iniţiale = Totalul soldurilor iniţiale (1)
debitoare (∑ SID)
creditoare (∑ SIC)
Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare (2)

(∑ RD) (∑ RD)

debitoare (∑ SFD) creditoare(∑ SFC)
Deşi, balanţa de verificare cu trei serii de egalităţi prezintă unele avantaje

faţă de balanţa de verificare cu două serii de egalităţi, ea prezintă unele neajunsuri,
deoarece nu reflectă natura operaţiilor efectuate. Aceste neajunsuri pot fi
înlăturate prin folosirea balanţei de verificare cu trei egalităţi în forma şah, ce
permite redarea corespondenţei conturilor în care s-au înregistrat operaţiile
economice.
125
Balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi
 Din punct de vedere grafic se prezintă sub formă tabelară cu opt coloane,
din care două pentru sumele din lunile precedente debitoare şi creditoare, două
pentru rulajele lunii curente debitoare şi creditoare, două pentru solduri finale
debitoare şi creditoare şi două pentru solduri finale debitoare şi creditoare, ce
permite stabilirea a patru serii de egalităţi. De aceea, acest tip de balanţă poartă
denumirea de balanţă de rulaje lunare cu sume precedente. Egalităţile acestei
balanţe sunt:
Totalul sumelor debitoare din = Totalul sumelor creditoare din (1)
balanţa (perioada) balanţa (perioada)
precedentă (∑ TSDp) precedentă (∑ TSCp)
Totalul rulajelor debitoare = Totalul rulajelor creditoare (2)

ale lunii curente (∑ RD)
ale lunii curente (∑ RC)
Totalul sumelor debitoare la data = Totalul sumelor creditoare la data (3)

întocmirii bilanţului (∑ TSDF) întocmirii bilanţului (∑ TSDF)

debitoare (∑ SFD) creditoare (∑ SFC)
Balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi, în cazul lunii ianuarie,

cuprinde soldurile iniţiale debitoare şi creditoare, iar egalitatea se stabileşte între
aceste totaluri ale soldurilor iniţiale debitoare şi creditoare. Balanţele de verificare
cu patru serii de egalităţi pentru celelalte luni ale anului, cuprind în primele două
coloane date privind totalul sumelor precedente debitoare şi creditoare.
Neajunsurile balanţei de verificare cu patru serii de egalităţi pot fi înlăturate prin
întocmirea unei balanţe de verificare cu cinci serii de egalităţi.
Câte tipuri de balanţe se pot întocmi (Vezi pag)
126
ÎNTOCMIREA REGISTRELOR CONTABILE OBLIGATORII ȘI A
BALANȚEI DE VERIFICARE. MONOGRAFIE CONTABILĂ
14.1. Reguli de întocmire a balanţei de verificare
Balanţele de verificare se întocmesc lunar ori de câte ori este necesar

 pentru verificarea exactităţii înregistrărilor operaţiilor economice.
Reguli
Întocmirea unei balanţe de verificare presupune efectuarea următoarelor
lucrări:
1. Se procedează la transpunerea operaţiilor din jurnal în conturi pentru
perioada de gestiune aferentă;
2. Se totalizează sumele din debitul şi creditul conturilor deschise în
cartea-mare şi se determină soldul acestora;
3. Se transpun datele din conturile deschise în cartea-mare, în formularul
balanţei de verificare;
Etapele întocmirii balanţei de verificare:
 I. Se înregistrează operaţiile economice în ordine cronologică în registrul
Etape
jurnal.
II. Se întocmeşte cartea mare: se procedează la transpunerea operaţiilor din
jurnal în conturi, respectiv în registrul cartea-mare, după care se totalizează
sumele din debitul şi creditul conturilor deschise în cartea-mare determinându-se
soldul acestora. Soldurile finale se stabilesc folosind relaţiile:
Sfd = Sid + Rd - Rc
Sfc = Sic + Rc - Rd
unde: Srd = sold final debitor;

Src = sold final creditor;
Sid = sold iniţial debitor;
Sic = sold iniţial creditor;
Rd = rulaj debitor;
Rc = rulaj creditor.
Utilizând balanţa cu patru serii de egalităţi, soldul final se poate determina

şi prin diferenţa dintre totalul sumelor debitoare şi totalul sumelor creditoare.
III. Se întocmeşte balanţa de verificare
127
Pe baza soldurilor finale din balanţa de verificare se întocmesc situaţiile
financiare anuale, respectiv bilanţul şi contul de profit şi pierdere
14.2. Monografie contabilă – întocmirea Registrului Jurnal, Registrului

Cartea Marea și a balanței de verificare
 Pentru exemplificarea modului de întocmire a balanţei de verificare se

Exemplificare
porneşte de la o situaţie iniţială prezentată într-un bilanţ iniţial care urmează să fie
modificată prin operaţiile economice dintr-o lună, înregistrate în ordine
cronologică şi sistematică. Toate aceste modificări vor fi reflectate în balanţa de
verificare.
Bilanţ iniţial
lei
Denumire indicator Valoare
Imobilizări necorporale 0
Imobilizări corporale 10.000
-utilaje 10.000
Imobilizări financiare 0
ACTIV IMOBILIZAT – TOTAL 10.000
Stocuri 1.500
-materii prime 1.000
-produse finite 500
Creanţe 1.500
-clienţi 1.500
Disponibilităţi 1.500
- disponibil în cont 1.000
- casa 500
ACTIV CIRCULANT – TOTAL 4.500
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mică de un an: 2.000
-credite bancare pe termen scurt 1.000
-furnizori 1.000
ACTIVE CIRCULANTE NETE , RESPECTIV 2.500
DATORII CURENTE NETE (4.500-2.000)
TOTAL ACTIV MINUS DATORII CURENTE 12.500
Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an 0
CAPITAL ŞI REZERVE: 12.500
-Capital social 12.000
- Profit şi pierdere 500
În cursul lunii au avut loc următoarele operaţii economice:

1. Se consumă materii prime, conform bonului de consum de materiale în
valoare de 500 lei.
2. Se plătesc furnizorii în valoare de 300 lei din casă;
3. Se cumpără materii prime de la un furnizor, neplătitor de TVA, la cost
de achiziţie de 800 lei;
128
4. Se plătesc furnizori în valoare de 700 lei şi se rambursează credite
bancare pe termen scurt în valoare de 200 din conturi la bănci în lei.
5. Se ridică de la bancă 100 lei pentru efectuarea unor plăţi curente prin
casierie.
6. Se acordă un avans spre decontare în valoare de 50 lei unui merceolog;
7. Se încasează creanţe prin bancă în valoare de 1.400 lei de la clienţi;
8. Se ridică de la bancă 900 lei şi se depune la casieria unităţii
patrimoniale pentru plata avansului chenzinal;
9. Se achită avansul chenzinal în valoare de 900 lei;
10. Se achiziţionează ambalaje de la furnizori la cost de achiziţie de 600
lei (furnizor neplătitor de TVA).
11. Se înregistrează produse finite obţinute din producţia proprie la cost
de producţie de 500 lei.
12. Se vând produsele obţinute finite la preţ de vânzare 600 lei; societatea
este neplătitoare de TVA
13. Se închid conturile de cheltuieli.
14. Se închid conturile de venituri.
REGISTRUL JURNAL
Nr. Explicaţia Sume

op. Conturile corespondente
D C
ec.
0 2 3 4
1 ....................... 601 = 301 500 500
..... “Cheltuieli cu “Materii prime”
materii prime”
2 401 = 5311 300 300
“Furnizori” “Casa”
3 301 = 401 800 800
“Materii prime” “Furnizori”
4.1 5191 = 5121 200 200
“Credite banc .pe “Conturi la bănci
termen scurt” în lei”
4.2 401 = 5121 700 700
“Furnizori” “Conturi la bănci
în lei”
5 5311 = 5121 100 100
“Casa în lei” “Conturi la bănci
în lei”
129
6 542 = 5311 50 50
“Avansuri de “Casa în lei”
trezorerie”
7 5121 = 4111 1.400 1.400
“Conturi la bănci “Clienţi”
în lei”
8 5311 = 5121 900 900
“Casa în lei” “Conturi la bănci
în lei”
9 425 = 5311 900 900
“Avansuri “Casa în lei”
acordate
personal.”
10 381 = 401 600 600
“Ambalaje” “Furnizori”
11 345 = 711 500 500

“Produse finite” “Variaţia
stocurilor”
12 411 = 701 600 600
“Clienţi” “Venituri din vânz.
prod. Finite”
711 = 345 500 500
“Variaţia “Produse finite”
stocurilor”
13 121 = 601 500 500
“Profit şi “Cheltuieli cu
pierdere” materii prime”
14 701 = 121 600 600
“Venituri din “Profit şi
vânzarea pierdere”
produselor finite”
TOTAL 9.150 9.150
Carte mare, respectiv situaţia în conturi se prezintă astfel:

D D 301 C
2131 C
(SI) 10.000 (SI) 1.000 500 (1)
(RD) 0 (3) 800
(TSD) 10.000 (RD) 800 500 (RC)
(SFD) 10.000 (TSD) 1.800 500 (TSC)
(SFD) 1.300
D 345 C D 4111 C
130
(SI) 500 500 (12) (SI) 1.500 1.400 (7)
(11) 500 (3) 600
(RD) 500 500 (RC) (RD) 600 1.400 (RC)
(TSD) 1.000 500 (TSC) (TSD) 2.100 1.400 (TSC)
(SFD) 500 (SFD) 700
D 5121 C D 5311 C
(SI) 1.000 700 (4.1) (SI) 500 300 (2)
(7) 1.400 200 (4.2) ( 5) 100 50 (6)
100 (5) (8) 900 900 (9)
900 (8) (RD) 1.000 1.250 (RC)
(RD) 1.400 1.900 (RC) (TSD) 1.500 1.250 (TSC)
(TSD) 2.400 1.900 (TSC) (SFD) 250
(SFD) 500
D 1012 C D 401 C
12. 000 (SI) (2) 300 1.000 (SI)
0 (RC) (4) 700 800 (3)
12.000 (TSC) 600 (10)
12.000 (SFC) (RD) 1.000 1.400 (RC)
(TSD) 1.000 2.400 (TSC)
1.400 (SFC)
D 5191 C D 601 C
(4) 200 1.000 (SI) (1) 500 500 (13)
(RD) 200 0 (RC) (RD) 500 500 (RC)
(TSD) 200 1. 000 (TSC) (TSD) 500 500 (TSC)
800 (SFC)
D 542 C D 425 C
(6) 50 (9) 900
(RD) 50 (RD) 900
(TSD) 50 (TSD) 900
(SFD) 50 (SFD) 900
D 381 C D 711 C
(10) 600 (12) 500 500 (11)
(RD) 600 (RD) 500 500 (RC)
(TSD) 600 (TSD) 500 500 (TSC)
(SFD) 600
D 701 C D 121 C
(14) 600 600 (12) 500 (SI)
(RD) 600 600 (RC) (13) 500 600 (14)
131
(TSD) 600 600 (TSC) (RD) 500 600 (RC)
(TSD) 500 1.100 (TSC)
600 (SFC)
În continuare se întocmeşte balanţa de verificare cu patru serii de egalităţi.
132
Balanţa de verificare
încheiată la 31.12.200N
Simb. cont Denumirea conturilor Solduri iniţiale Rulajul perioadei Total sume Solduri finale
Debitoare Creditoare Debitor Creditor Debitoare Creditoare Debitoare Creditoare
Sd Sc Rd Rc Tsd Tsc Sfd Sfc
1012 Capital social - 12.000 - - - 12.000 - 12.000
121 Profit şi pierdere - 500 500 600 500 1.100 - 600
2131 Echipament tehnologic 10.000 - - - 10.000 - 10.000 -
301 Materii prime 1.000 - 800 500 1.800 500 1.300 -
345 Produse finite 500 - 500 500 1.000 500 500 -
381 Ambalaje - - 600 - 600 - 600 -
401 Furnizori - 1.000 1.000 1.400 1.000 2.400 - 1.400
411 Clienţi 1.500 - 600 1.400 2.100 1.400 700 -
425 Avansuri acordate - - 900 - 900 - 900 -
personal.
5121 Conturi la bănci în lei 1.000 - 1.400 1.900 2.400 1.900 500 -
5191 Credite banc. pe termen - 1.000 200 - 200 1.000 - 800
scurt
5311 Casa în lei 500 - 1.000 1.250 1.500 1.250 250 -
542 Avansuri de trezorerie - - 50 - 50 - 50 -
600 Cheltuieli cu materii prime - - 500 500 500 500 0 -
701 Venituri din vânz. prod. - - 600 600 600 600 - -
fin.
711 Venituri din prod. stocată - - 500 500 500 500 - -
TOTAL 14.500 14.500 9.150 9.150 23.650. 23.650 14.800 14.800
133
14.3. Identificarea erorilor de înregistrare cu ajutorul balanţei de
verificare
Balanţele de verificare îndeplinesc funcţia de control şi identificare a erorilor

de înregistrare prin intermediul egalităţilor care trebuie să existe între totalurile
diferitelor coloane, precum şi prin intermediul corelaţiilor ce se stabilesc cu ajutorul
lor. Neasigurarea unei egalităţi sau a unei corelaţii se datoreşte existenţei unei erori.
Cu ajutorul balanţei de verificare se pot descoperii o serie de erori: erori de
întocmire a balanţei de verificare, erori de închidere a conturilor pentru stabilirea
soldurilor finale, erori de înregistrare în cartea mare şi erori în stabilirea sumelor din
formulele contabile compuse.
Erorile de întocmire a balanţei de verificare se produc cu ocazia adunării
coloanelor sau a transcrierii sumelor din registrul cartea mare în formularul de balanţă
(ca urmare a inversării cifrelor, a omiterii unor cifre care fac parte din suma
respectivă sau a adăugării unor cifre la suma respectivă, a preluării altei sume dintr-
un rând sau coloană alăturată etc.) etc. identificarea erorilor de calcul se face prin
repetarea calculelor, iar a celor transcrise prin punctare, adică prin confruntarea
tuturor sumelor transcrise din registrul cartea mare în formularul de balanţă de
verificare.
Erorile de închidere a conturilor pentru stabilirea soldurilor finale se
datorează calculelor greşite efectuate cu ocazia adunării sumelor debitoare sau
creditoare din conturi, ori cu ocazia stabilirii soldurilor finale ale acestora.
Identificarea lor se face prin repetarea calculelor din cadrul fiecărui cont în parte.
Erori de înregistrare în cartea mare se datorează reportării greşite a sumelor
din jurnal în cartea mare sau de la o pagină la alta a registrului cartea mare, ca de
exemplu: omiterea reportării în cartea mare a sumei unui cont din articolele contabile
întocmite în jurnal, reportarea de două ori a aceleaşi sume din jurnalul cartea mare,
înregistrarea în cartea mare a altei sume decât cea din jurnal, fie datorită inversării
cifrelor, fie datorită omiterii unor cifre din sumele respective, fie datorită reportării
altei sume decât cea în cauză etc, reportarea sumei care trebuie trecută în debitul unui
cont din cartea mare, în credit, şi invers, reportarea greşită a totalului de pe o filă din
cartea mare, adică prin confruntarea sumelor transcrise din jurnal în cartea mare sau a
reportărilor de la o pagină la alta a registrului cartea mare.
134
Erorile în stabilirea sumelor din formulele contabile compuse se datorează
adunării greşite a sumelor în aceste formule contabile. Identificarea unor astfel de
erori se asigură prin refacerea calculelor la formulele contabile compuse şi prin
punctarea unor astfel de înregistrări cu documentele care au stat la baza lor.
Din cele de mai sus se observă că posibilitatea de descoperire a erorilor cu
ajutorul balanţei de verificare sintetice, prin intermediul egalităţilor dintre coloane
sunt foarte limitate, deoarece cu ajutorul lor se pot descoperii numai erorile care se
bazează pe inegalităţi, nu şi cele care denaturează însuşi sensul înregistrărilor
contabile.
Din categoria erorilor care nu pot fi descoperite cu ajutorul balanţelor de
verificare sintetice, fac parte următoarele: omisiunea de înregistrare a operaţiilor,
erori de compensaţie, erori de imputaţie şi erori de înregistrare în registrul jurnal.
Omisiunile de înregistrări constau în faptul că operaţia economică nu a fost
înregistrată de loc, nici în contul debitor şi nici în contul creditor. Identificarea unor
astfel de erori este posibilă fie în urmas verificării documentelor prin punctare pentru
a se vedea dacă acestea au fost înregistrate în totalitate, fie în urma descoperirii unor
documente care nu poartă pe ele menţiunea de înregistrare, fie ca urmare a
reclamaţiilor primite de la corespondenţi în legătură cu operaţiile respective.
Erorile de compensaţie se datorează reportării greşite a sumelor din
documentele justificative în jurnal sau din jurnal în cartea mare, în sensul că sa trecut
o sumă în plus într-o parte a unui cont sau a mai multor conturi şi altă sumă în minus,
egală cu aceea trecută în plus, în aceeaşi parte a unuia sau mai multor conturi, astfel
încât pe total cele două categorii de erori se compensează. Identificarea acestor erori
este posibilă datorită apariţiei de solduri finale nefireşti în unele conturi, cu ajutorul
balanţelor de verificare analitice sau în urma reclamaţiilor primite de la terţi.
Erori de imputaţie se datorează repetării unei sume exacte ca mărime din
jurnal în cartea mare, atât în debit, cât şi în credit, însă nu în conturile la care trebuie
să fie trecută, ci în alte conturi, care nu corespund conţinutului economic al operaţiei
respective. Identificarea acestor erori se face ca în cazul precedent.
Erori de înregistrare în registrul jurnal se pot datora stabilirii greşite a
conturilor corespondente, înregistrării unei operaţii de două ori, atât în debit cât şi în
credit, inversării formulei contabile sau întocmirii unei formule contabile crecte, dar
cu altă sumă mai mare sau mai mică, atât la debit cât şi la credit. Şi identificarea
135
acestor erori se face în cazul erorilor de compensaţie.
Singura balanţă de verificare cu ajutorul căreia se pot descoperii aceste erori
care nu influenţează egalităţile este balanţa şah, şi aceasta întrucât ea redă pe lângă
cele trei serii de egalităţi şi corespondenţa conturilor. Astfel, balanţa şah oferă
posibilitatea identificării corespondenţelor eronate de conturi, a erorilor de
compensaţie şi a celor de imputaţie.
Ce erori pot fi depistate cu ajutorul balanţei de verificare

„Bazele contabilităţii: de la principii la tehnici şi metode ”, Ediţia a II-a revizuită şi
adăugită, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2016, 230 pag., ISBN 978-606-26-0537-7
Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile
financiare consolidate
136

2021_Suport de Curs_ Bazele Contabilității (2)

Încărcat de

Informații documentapăsați pentru a extinde informațiile documentului

Informații documentapăsați pentru a extinde informațiile documentului

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2021_Suport de Curs_ Bazele Contabilității (2)

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

2021_Suport de Curs_ Bazele Contabilității (2)

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

qwertyuiopasdfghjklzxcvbnmqwerty

Suport de curs – învăţământ la distanţă

 = INFORMAŢII DE REFERINŢĂ/CUVINTE CHEIE

= TIMPUL NECESAR PENTRU STUDIUL UNEI UNITĂŢI

= INFORMAŢII SUPLIMENTARE PUTEŢI GĂSI PE

Cursul de Bazele contabilităţii are drept scop furnizarea noţiunilor de

 Obiectivele şi competenţele cursului

Durata medie de studiu individual

Modul I. Obiectul şi metoda contabilităţii. Activele și pasivele

 Obiectiv general: Dobândirea de cunoştinţe privind

 Obiective operaţionale: Însuşirea noţiunilor şi structurilor de

Obiectivul declarat al contabilităţii, ca teorie ştiinţifică şi tehnică de

 În consecinţă, patrimoniul este format din totalitatea drepturilor şi

Expresia “valoare economică” semnifică, în acest caz, însuşirea drepturilor

Tema de autoevaluare nr. 1

CAPITAL FIX + CAPITAL CIRCULANT = CAPITAL PROPRIU + CAPITAL STRĂIN

1.3. Concepţia financiară asupra obiectului contabilităţii

Pe acelaşi exemplu vom scrie ecuaţia financiară de echilibru al patrimoniului:

UTILIZĂRI + UTILIZĂRI = SURSE + SURSE E

Aşadar, patrimoniul constituie obiect al reflectării contabile şi al unui

Tema de autoevaluare nr. 2

Ecuaţia economică (vezi pagina nr. 15)

Ecuaţia financiară (vezi pagina nr 15)

Ecuaţia contabilă (vezi pagina nr. 15)

Rezolvare Tema de autoevaluare nr. 2

Având obiect propriu de cercetare, contabilitatea şi-a creat şi o metodă

Universale Între procedeele universale comune tuturor ştiinţelor, metoda contabilităţii

Enumeraţi trei procedee din fiecare categorie ? Vezi pag. 16-19

3.1. Bilanțul – document de prezentare a elementelor patrimoniale

Bilaţul ca procedeu al metodei contabilităţii folosit în explicarea şi

Pentru reprezentarea patrimoniul sub dublul aspect, bilanţul contabil are

Total Activ Total Pasiv

Relația de echibru bilențier, și totodată de verificare a întocmirii corecte a

Bilanţ listă sau diferenţă

Reglementările în vigoare în România prevăd utilizarea formatului de

Care sunt cele două forme de prezentare a bilanţului ? Precizaţi ecuaţiile de

 În România, s-a adoptat prezentarea activelor patrimoniale după natura

 Prin folosire în activitatea de exploatare, activele cu durată de utilizare

 întreaga durată de utilizare economică”6.

III. Imobilizările financiare - denumite şi investiţii financiare pe termen

1. Stocurile sunt active circulante:

 - „deţinute pentru a fi vândute pe parcursul desfăşurării normale a

IV. Casa şi conturile la bănci sunt reprezentate de numerarul aflat în

Încadraţi următoarele elemente patrimoniale în grupa de active patrimoniale

Cheltuieli de constituire 700 lei

 În funcţie de exigibilitate, datoriile se împart în:

Provizioane Acestea se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar în situaţia în care se

 Rezultatul exerciţiului financiar = Venituri - Cheltuieli

Credite bancare primit pe 8 ani 90.000 lei

Denumire indicator Valoare

Tema de autoevaluare nr. 1

 De o reflectare distinctă în patrimoniu beneficiază veniturile din reluarea

 Contabilitatea cheltuielilor se ţine pe feluri de cheltuieli, pe cele două

 În cadrul cheltuielilor exerciţiului financiar se cuprind, de asemenea,

 C. Rezultatul exerciţiului financiar

Rex. financiar = Rexpl + Rfin

Rex.financiar = (Vexpl - Cexpl) + (Vfin – Cfin)

Contul de profit şi pierdere