Cuprins

Editorial 3
100 de ani de la nașterea istoricului Paul Păltănea și 30 de ani de la apariția
monumentalei lucrări „Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918” 3

Biblioteca în mijlocul comunității 5

Un nou proiect la Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați
Cătălina Şoltuz 6
Educație vizuală la bibliotecă
Cătălina Popa 8
Conferința Națională ANBPR Bibliopublica: Rețeaua bibliotecilor publice –
infrastructură dinamică de sprijin privind prioritățile de dezvoltare durabilă
Veronica Strungă 10

Cronici de carte 13
Autoportretul poetic al unui armean: Cronica volumului de poeme, Neîndemânatic de viu
de Varujan Vosganian
Romeo Aurelian Ilie 13
Corneliu Stoica: Marcel Bejan
Stan M. Andrei 16
Viața în schițe și povestiri
Mihai Vintilă 19
Cronici (și cărți) în șantier
Adi-George Secară 21
Palatul Suțu
Radu Moțoc 24

Interviu 29
„Aceasta e frumusețea care mă salvează pe mine mereu: oamenii!”
Interviu cu scriitoarea și jurnalista Katia Nanu
Adi-George Secară 29

Teatru 39
Reflectări din FNT 34
Tamara Constantinescu 39
Teatrul văzut/ jucat de la... Bibliotecă
Adi-George Secară 43
Arte plastice 48
Miruna Cărăușu - Prezență didactică și artistică remarcabilă
Corneliu Stoica 48
„Acest spațiu nu există” o expoziție de Andreea Gabriela Tudor
Codrin Vasiloancă Smirnoff 53
Legendă a artelor plastice contemporane la Galați: Dan Covătaru
Marc Sebastian 53

Literatură 57
Tip sau arhetip?
Cristian T. Florea 57
Bătălia de la Capul Matapan
Violeta Daniela Copăceanu 60
Când cineva ascultă
Aurelia Caragea 63
Saga Ceangăilor
Iosif Roca 65
Interviu cu Doamna Julieta G.
Theodor Parapiru 69
Proză
Veaceslav Cușter 72
Orașul roșu
Adam Stein 74
Poezii
Mara Lauretta Balaban 78
Poezii
David Greenslade 81
Poezii
Alexandru Cazacu 83
Poezii
Liviu Chifane 85
Poezii
Valeriu Ion Găgiulescu 89
Depresie (sau atunci când nici cangurul nu mai sare)
Dorian Stoilescu 92
Arta Traducerii - Scriitori traduși de Petru Iamandi
Petru Iamandi 96
Arta Traducerii - Scriitori traduși de Emanuel Pope
Emanuel Pope 99

Evenimente 101
Un fel de jurnal: Galațiul, un oraș care se deschide spre libertate...
Camelia Nenu 101
Editorial

100 DE ANI DE LA NAȘTEREA ISTORICULUI

PAUL PĂLTĂNEA ȘI 30 DE ANI DE LA
APARIȚIA MONUMENTALEI LUCRĂRI
„ISTORIA ORAŞULUI GALAŢI DE LA
ORIGINI PÂNĂ LA 1918”

Paul Păltănea deja a intrat în legendă.

Iar această legendă cuprinde și dragostea
Magistrului pentru instituția noastră,
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, pentru
cărțile sale, probabil ani și ani profesorul
și istoricul petrecându-și timpul în sălile
noastre de lectură, studiind, studiind,
studiind. Probabil zeci de articole științifice
s-au născut în urma cercetărilor efectuate
și la Biblioteca noastră, care nu poate decât
să-l declare Bibliotecar de onoare.

Muzeul de Istorie care îi poartă

numele, ca și una dintre filialele noastre,
a avut o serie de manifestări dedicate, în
unele postări pe internet precizându-se
diverse aspecte ale vieții și activității acestuia, una dintre postări referindu-se și la
ceea ce s-a întâmplat pe 26 iunie 2024, când s-a ținut la Catedrala Arhiepiscopală,
,o slujbă de pomenire în memoria „arheologului în istorie” Paul Păltănea, slujbă
oficiată de Î.P.S.Dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul „Dunării de Jos”, care a subliniat în
predica sa contribuția adusă de Paul Păltănea istoriei locale și naționale. Momentul de
comemorare a continuat cu luări de cuvânt de către istorici locali, ziariști, bibliotecari
despre activitatea și viața marelui cercetător, Paul Păltănea, într-o conferință care s-a
desfășurat într-una dintre sălile Arhiepiscopiei.

*
Istoricul Paul Păltănea s-a născut la Bucureşti, pe 25 iunie 1924, iar copilăria
și-a petrecut-o la Galaţi, unde familia sa se mutase. A urmat cursurile primare
(1931-1935) şi apoi pe cele ale Colegiului „Vasile Alecsandri” din Galați (1935-
1943).
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Paul Păltănea a fost admis și
a urmat cursurile Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii

decembrie 2024 3
Editorial

București, avându-i profesori și îndrumători pe marii istorici români ai vremii:

Gheorghe Brătianu și Constantin C. Giurescu.
În perioada studenției, a participat la manifestaţii studenţeşti de amploare, aşa
cum a fost cea din martie 1944, de susţinere a demersurilor de recâştigare a Ardealului,
la acţiunile anticomuniste organizate în Facultatea de Istorie de Partidul Naţional
Țărănesc, sau la manifestaţiile de omagiere a M.S. Regelui Mihai I din Piaţa Palatului,
la 8 noiembrie 1945 şi 10 mai 1946. Aceste acțiuni, alături de colaborarea la elaborarea
unor memorii de protest adresate Ministerului Educaţiei Naţionale, precum şi o
delaţiune, în care era catalogat legionar şi membru al Partidului Naţional Ţărănesc-
Maniu, au dus la încadrarea sa ca legionar. O falsă acuzație care însă a condus la
prima sa arestare, din 17 mai 1948, fiind încarcerat în Penitenciarul din Galați și apoi
în lagărul de muncă de la Capul Midia (Canal). Aici a suportat cu stoicism presiunile
fizice și psihice.
A fost eliberat, pe 29 decembrie 1952, după patru ani de „iad”. Prieteniile pe
care și le-a făcut în prima perioadă de detenţie au devenit motivul celei de-a doua
arestări, pe 17 aprilie 1959, urmate la 27 august 1959 de condamnarea la 18 ani de
muncă silnică şi încarcerarea în Penitenciarul din Galați. În luna septembrie același
an, ajungea la închisoarea din Aiud, unde a rămas timp de aproape cinci ani, până la
graţierea din 27 iulie 1964.
La eliberarea din Aiud, în 1964, a fost angajat la Muzeul de Istorie din Galaţi și
a început să cerceteze arhivele Primăriei Galaţi, cu scopul de a obţine titlul de doctor,
cu o lucrare despre istoria Galaţiului.
În anul 1994 reușește să publice „Istoria oraşului Galaţi de la origini până la 1918”,
opera sa de căpătâi, considerată una dintre cele mai bune monografii scrise în România.
De altfel, volumul a şi fost recompensat cu premiul „A.D.Xenopol” al Academiei
Române. În anul 1993, i se recunoaște titlul de doctor în istorie, deşi îşi susţinuse teza cu
20 de ani înainte; autorităţile regimului comunist i-au refuzat acest titlu. În ultimii ani,
Paul Păltănea a fost președintele filialei din Galați a Asociației Foștilor Deținuți Politici,
decernându-i-se titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Galați.
Pe 25 ianuarie 2008 s-a stins din viață, la Galați, orașul care l-a adoptat.

**

Ca un omagiu adus istoricului Paul Păltănea la 100 de ani de la naşterea sa (25

iunie 1924), Editura Muzeului de Istorie Galaţi i-a republicat, într-un prim volum,
studiile şi articolele apărute în perioada ani­lor 1966-1972.
Personalitate complexă în arealul istoriei naţionale şi universale, Paul Păltănea s-a
format într-un mediu intelectual cu puternice rădăcini din secolul al XIX-lea şi prima
jumătate a secolului al XX-lea, asimilând, în general, metode şi teorii de interpretare
a fenomenului istoric şi cultural românesc. Cercetările istorice locale, regionale sau
universale au fost publicate de Paul Păltănea în cele peste 200 de articole şi studii, dar şi
în volumele Viaţa lui Costache Negri, Istoria oraşului Galaţi de la începuturi până la 1918
şi Neamul logofătului Costache Conachi.
Ediția este îngrijită de profesorul Cristian Dragoș Căldăraru, directorul
Muzeului de Istorie „Paul Păltănea” Galați, părintele Eugen Drăgoi și colega noastră,

4 Axis Libri
bibliotecara Camelia Toporaș, trei dintre cei mai serioși cercetători gălățeni,
contemporani cu noi, din afara prestigiosului cerc universitar de la Dunărea de Jos,
primii doi semnând două binevenite texte care prefațează cercetările lui Păltănea.
Cristian Dragoș Căldăraru dovedește că poate fi autorul unei monografii dedicate
lui Păltănea, care poate fi considerat mentorul celor doi mai sus menționați, din
„cuvântul înainte” al managerului prestigioasei instituții gălățene extrăgându-se deja
un prețios arbore genealogic științific, citatul de mai jos fiind dintr-un articol care
arată cât de bine îi cunoaște viața de istoric:
„Urmând exemplul mentorului său, profesorul Ion Tohăneanu, văr primar cu
mama sa, profesor și director al Liceului „Vasile Alecsandri” din Galați, Paul Păltănea
a studiat și învățat atât limbile clasice (latina, slavona, greaca), cât și limbile franceză,
engleză, italiană, germană, rusă. Acest lucru l-a ajutat să întrețină o corespondență
pe diverse teme științifice cu personalități marcante din cadrul instituțiilor culturale
europene, „beneficiind de aportul bibliografiei din străinătate”, în afara lui Tohăneanu,
partea de preocupare pentru istoria Galațiului, fiind datorată și hotărârii de a continua
munca unui alt profesor, Gheorghe N. Munteanu-Bârlad, care avea începută „Istoria
Galaților”, rămasă însă neterminată din cauza decesului, în anul 1947.
Părintele Eugen Drăgoi remarcă un adevăr: Paul Păltănea a croit „o istorie
adevărată a târgului medieval Galați, a personalităților care i-au animat viața și au
concurat la prestigiul și la afirmarea acestuia de-a lungul vremii”, punând acolo unde le
este locul „părerile și legendele cu pretenții de dat istoric”. De asemenea, cu înțelegere
pentru contextul istorico-politic, semnalează un foarte mic și justificabil sacrificiu
în „propensiunea sa ontologică spre perfecțiune”, „impunerea citării în lucrările sale
a unor istorici care promovau marxism-leninismul în cercetarea istorică și alinierea
istoriografiei românești la canoanele istoriografiei staliniste”, ceea ce din punctul de
vedere al judecății de apoi a culturii gălățene (și române) este nesemnificativ, ceea ce
ne-a lăsat moștenire Paul Păltănea fiind un adevărat tezaur incomensurabil:
„A slujit cultura gălățeană în două instituții emblemă din Galați: Muzeul
județean de istorie care astăzi îi poartă numele și Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”
(sala mică de lectură a acestei biblioteci și o filială din orașul Galați le patronează
cu numele său), laboratoare ale creației sale istorice unde s-au plămădit aproape
întreaga-i operă.”
În semn (și) de omagiu, semnalăm și noi acest volum de referință, la care vom
reveni, subliniind, din punctul de vedere al unei posibile „istorii culturale” accentul pus
pe unele aspecte care țin de importanța vieții culturale la propriu, titlurile unor articole
fiind exemplare în acest sens: „ O vizită a lui George Coșbuc la Galați” (din care aflăm
și unul dintre pseudonimele istoricului, P. Paulian), „Un teatru de operă italian la Galați
între anii 1853-1857”, „Povestea rimată Istorie de patima Galaților și războiul ruso-turc
din 1768-1774”, „Câteva stampe inedite referitoare la orașul Galați” (unele fiind doar
rodul imaginației), „Informații inedite despre biserica Mavromol din Galați”, „Noi
mărturii privitoare la ridicarea monumentului lui Mihai Eminescu la Galați”, „Fișe de
enciclopedie gălățeană: Fani Tardini”, „Călători străini prin orașul Galați”.

Redacția Axis libri

decembrie 2024 5
 Biblioteca în mijlocul comunităţii

UN NOU PROIECT
LA FILIALA NR. 2 „PAUL PĂLTĂNEA”
A BIBLIOTECII JUDEȚENE „V.A. URECHIA”
GALAȚI

Încă de la începutul crizei refugiaților, alături de asociații,

ONG-uri și alte instituții, bibliotecile publice s-au numărat printre
cei care au oferit sprijin și siguranță, înlesnind participarea acestora
la proiecte derulate într-un cadru informațional de bună calitate și o
atmosferă de normalitate.
Bibliotecile au devenit astfel hub-uri comunitare, locuri în care
oamenii, indiferent de naționalitate, se pot întâlni, învăța și crește
împreună, unde fiecare este binevenit și sprijinit în călătoria sa către
integrare și succes.
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, prin sediul central și
filialele sale, a fost printre principalele puncte de interacțiune cu familiile

Cătălina ŞOLTUZ
responsabil, Filiala Nr. 2
„Paul Păltănea”

6 Axis Libri
fugite din calea războiului, nu numai pentru cadrul Brașov, Filiala Nr. 4 - Centrul Info-Documentar
informațional pe care îl oferă, ci și pentru a crea un „Valeriu Braniște”; Biblioteca Județeană „V.A.
cadru de normalitate, prin dezvoltarea de activități Urechia” Galați, Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” și
dedicate copiilor și adulților. La nivelul bibliotecii Biblioteca Metropolitană București, Filiala „Marin
s-a identificat necesitatea de a dezvolta competențe Preda”) și 7 biblioteci din Republica Moldova
prin participarea în proiecte dedicate acestora, prin (Biblioteca „Mihail Lomonosov”, filială a Bibliotecii
organizarea și desfășurarea de evenimente, pentru a Municipale „B.P. Hașdeu”, Chișinău; Biblioteca
putea oferi refugiaților sprijinul necesar. Publică Raională „Ion Ungureanu”, raion Căușeni;
Proiectul „LibHUB - Biblioteci pentru toți”, Biblioteca Publică Raională „Alexandru Donici”,
finanțat de Network of European Foundations raion Orhei; Biblioteca Municipală „Eugeniu
(NEF), prin European Programme for Integration Coșeriu”, Bălți; Biblioteca Publică Comunală
and Migration (EPIM) și implementat de către Ivancea, raion Orhei; Biblioteca Publică Tănătari,
Asociația Comunitățile Viitorului, vine ca o raion Căușeni; Biblioteca Publică Ursoaia, raion
continuare firească a activității, pentru a închega în Căușeni).
jurul bibliotecii o comunitate educată, incluzivă și Informații despre proiect și activitățile sale
adaptată vremurilor. le puteți găsi accesând site-ul bibliotecii județene
Proiectul LibHub se va axa pe dezvoltarea gălățene, https://www.bvau.ro/, precum și pagina
unui KIT de programe pentru biblioteci publice - de facebook a filialei https://www.facebook.com/
un set de programe esențiale care vizează creșterea profile.php?id=100063634599061.
abilităților noilor membri ai comunității în trei Prin desfășurarea Proiectului „LibHUB
direcții: abilități digitale, abilități lingvistice și - Biblioteci pentru toți” la Filiala Nr. 2 „Paul
abilități de organizare comunitară. Păltănea” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
Proiectul se va desfășura în perioada noiembrie instituție subordonată Consiliului Județean
2024 - mai 2025, cu posibilitatea de continuare a Galați, dorim să oferim oportunități refugiaților
activităților după încheierea acestuia. Activitățile ucraineni care frecventează/vor frecventa
prevăzute în cadrul acestui proiect se vor desfășura biblioteca, să contribuim la integrarea lor mai
la Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Județene ușoară în comunitatea gălățeană și să demonstrăm
„V.A. Urechia” și sunt destinate copiilor, adulților în același timp, că biblioteca nu înseamnă numai
și seniorilor ucraineni și nu numai. În cadrul cărți, spații sau programe pentru public, ci este un
proiectului vor participa 3 biblioteci publice din centru multicultural, educațional și civic activ și
România (Biblioteca Județeană „Gheorghe Barițiu” permanent pentru întreaga comunitate.

decembrie 2024 7
 Biblioteca în mijlocul comunităţii

EDUCAȚIE VIZUALĂ
LA BIBLIOTECĂ

Educația vizuală reprezintă procesul prin care oamenii învață să

perceapă, să analizeze și să creeze imagini, utilizând un limbaj vizual.
Acest tip de educație nu este doar despre artă, ci implică și alfabetizarea
vizuală – abilitatea de a înțelege și interpreta imaginile, fie ele fotografii,
videoclipuri, ilustrații sau simboluri grafice.
Un proiect vizual extrem de interesant, intitulat After x Class,
s-a desfășurat la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” în perioada
septembrie-noiembrie 2024, sub forma unor întâlniri săptămânale, în
care participanții, tineri din categoria de vârstă 15-19 ani, au dezbătut
asupra unor imagini din mai multe perspective. Prin intermediul
atelierelor propuse, ei au fost încurajați să își dezvolte abilități
pentru a decoda informații și fotografii care apar zilnic în realitatea
înconjurătoare, în fluxurile mass media și social media, să dezvolte
competențe critice și creative, să încurajeze exprimarea personală și să
ajute la interpretarea mesajelor vizuale.
O reclamă în drum spre liceu, clipuri pe social media, video-
uri care arată atrocități din zone de conflict, hainele din vitrinele

Cătălina POPA
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

8 Axis Libri
 avut un conținut bine structurat, ilustrat cu exemple
edificatoare, participanții având cunoștințe vaste și
demonstrându-și deschiderea către multiple culturi
și perspective.
Mai mult, activitățile proiectului vizual
After x Class au fost susținute și de o serie de
invitați, profesioniști cu experiență, care au oferit
participanților ocazia de a explora noi dimensiuni,
anume tehnici în fotografie, design grafic, actorie
și dramaturgie. Dragoș Hanciu, fotograf și cineast
cunoscut pentru documentarele sale care surprind
realitatea într-un mod sincer și profund, a propus
tinerilor realizarea de albume foto personale, cu
imagini pe tema „Youth Culture” – o reflecție a
propriei identități, a locurilor și a comunităților din
care fac parte. Vlad Mihai, designer grafic și director
al unei agenții de publicitate, a oferit o imagine de
ansamblu asupra provocărilor și oportunităților din
lumea designului grafic și a realizat împreună cu
participanții afișe originale, menite să atragă atenția
asupra problemelor orașului natal și să inspire
schimbarea. Nu în ultimul rând, Anca Munteanu,
actriță și dramaturg, membru în echipa de proiect,
magazinelor, cutiile de cereale, coperțile cărților, a oferit o perspectivă inedită asupra materialelor
jocurile video, videoclipurile trupei preferate sunt cursului încurajând tinerii să-și exploreze
doar câteva exemple de imagini care fac parte creativitatea și să dezvolte o gândire critică asupra
din cultura vizuală. Programul care s-a desfășurat la realităților cotidiene.
bibliotecă le-a inclus într-o serie de opt prezentări, Proiectele de educație vizuală sunt mai mult
însoțite de explicații și argumentări, materiale decât simple activități artistice. Ele contribuie la
video complementare pe care tinerii le-au urmărit formarea unei generații capabile să interpreteze
cu interes, au completat cu subiecte din experiența și să creeze mesaje vizuale cu impact, lucru
proprie, manifestând o curiozitate continuă și aplicabil participanților la After x Class, program
creând dezbateri cu adevărat constructive. de educație vizuală desfășurat la Biblioteca „V.A.
„Despre autoreprezentare și autoportrete” sau Urechia”. Investiția în astfel de inițiative este o
„Cum ne prezentăm altora și cum suntem percepuți investiție în viitorul unei societăți mai conștiente
de către alții”, acestea au fost două teme din cadrul și mai creative.
proiectului, cu referire la autocunoaștere,
estetizare specifică rețelelor sociale, precum și
la ideea că acestea transformă existența într-
un „spectacol” în care jucăm un rol pentru a
obține aprecierea altora, exprimată prin like-
uri, followers etc.
Prezentările care au urmat, reunite ca
într-un manual de utilizare a imaginilor, în
funcție de mesajul transmis și de impactul
pe care îl au asupra celorlalți, au avut drept
subiecte imaginea documentară, imaginea
care critică, protestează, imaginea care
manipulează. Fiecare dintre aceste categorii a

decembrie 2024 9
 Biblioteca în mijlocul comunităţii

CONFERINȚA NAȚIONALĂ ANBPR

BIBLIOPUBLICA
REȚEAUA BIBLIOTECILOR PUBLICE – INFRASTRUCTURĂ
DINAMICĂ DE SPRIJIN PRIVIND PRIORITĂȚILE DE
DEZVOLTARE DURABILĂ

Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din

România (ANBPR), în parteneriat cu Biblioteca Națională a României,
a organizat Conferința ANBPR BIBLIOPUBLICA cu tema „Rețeaua
bibliotecilor publice – infrastructură dinamică de sprijin privind
prioritățile de dezvoltare durabilă” la Biblioteca Națională a României,
București, în perioada 11-12 noiembrie, 2024.
După cum spune și ANBPR în anunțul conferinței, putem
spune, că societățile reziliente de astăzi se definesc în funcție de 4
abordări ale sustenabilității: abordarea dominată de reziliența bazată
pe securitate, discursul și răspunsul la crize majore; abordarea
orientată spre inovare, care se concentrează pe combaterea riscurilor
și transformarea favorabilă a dezastrelor, abordarea care promovează o
societate civilă bazată pe participarea socială activă a cetățenilor săi, și,
nu în ultimul rând, abordarea conform căreia societatea civilă este un
actor indispensabil pentru
a face față complexității
și schimbării perpetue a
societății contemporane.
Bibliotecile sunt
spații dinamice, vibrante
Veronica STRUNGĂ
și inspiraționale, care bibliotecar, Biblioteca
stimulează creativitatea Județeană „V.A. Urechia”
și inovația. Angajate
într-un proces amplu de
transformare și adaptare la
noile provocări, bibliotecile
publice se redefinesc
constant, căpătând noi și noi
valențe, în acord cu misiunea
proprie, dar și cu exigențele
din ce în ce mai rafinate
ale utilizatorilor lor. În
ultimele decenii, bibliotecile

10 Axis Libri
s-au implicat activ în conștientizarea importanței Cu această ocazie au fost lansate albumul
obiectivelor de dezvoltare durabilă. şi expoziţia Ex-libris în colecțiile Bibliotecii
În acest spirit, tema conferinței de toamnă Naționale a României şi au fost vernisate alte două
a ANBPR a adus în prim-plan rolul bibliotecilor expoziții: Fakenews, În Spatele Raftului: În căutarea
publice în susținerea priorităților de dezvoltare bibliotecilor de mâine, în parteneriat cu Goethe
durabilă. Așadar, am fost încântați să participăm la Institut.
o conferință care a explorat implicarea bibliotecilor O tema foarte importantă abordată în cadrul
în sprijinirea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă conferinței a fost Inteligența Artificială. Invitații
și a Agendei 2030. Această reuniune profesională de care și-au prezentat lucrările de studiu, au vorbit
marcă pentru domeniul bibliotecilor și nu numai a despre evoluţia din sfera Inteligenţei Artificiale
oferit cadrul pentru dezbateri de substanță despre care nu înseamnă doar posibilitatea integrării
modul în care bibliotecile pot contribui la inițiativele unor soluţii de ultimă oră în activitatea acestora,
de durabilitate, prin îmbunătățirea accesului la ci şi necesitatea unor transformări şi actualizări în
informații, încurajarea angajamentului comunității privinţa serviciilor şi resurselor oferite în calitate
și promovarea oportunităților educaționale care de instituţie, suport în procesul de educaţie şi în
sprijină obiectivele de mediu pe termen lung. activitatea de cercetare. Au fost prezentate soluții
Conferinta a fost deschisa de către Dr. tehnice de ultimă generație și s-a discutat despre
Dragoș-Adrian Neagu, Președinte ANBPR, după rolul bibliotecilor în susținerea inovației și în
care au luat cuvântul Prof. Univ. Dr. Adrian extinderea accesului la cunoaștere și informații în
Cioroianu, Director General al Bibliotecii Naționale diferite forme și formate.
a României; Doina Banciu, Președinte al Academiei Biblioteca Județeana „V.A. Urechia” a
Oamenilor de Știință din România; Dr. Carmen participat la această conferință fiind reprezentată
Leocadia Pesantez - Pozo, Președinte al Asociației de o delegație de patru bibliotecare dintre care,
Bibliotecarilor din România. Geta Eftimie, Director Adjunct, Popa Cătălina,
În cadrul celor două zile de conferinţă, s-a serviciul Marketing, Proiecte și Promovare, Radu
vorbit despre parteneriate și proiecte internaționale Daniela-Teodora, serviciul Achiziții și Strungă
pentru sustenabilitate, bune practici în sprijinul Veronica, bibliotecar, Împrumut la domiciliu
bibliotecilor viitorului, societăți incluzive bazate pe pentru adulți.
participare socială activă şi multe alte subiecte.

Daniela-Teodora Radu, Veronica Strungă, Cătălina Popa, Geta Eftimie

decembrie 2024 11
 noiembrie 2024. Cu această ocazie, autoarea a
declarat: „Premiul a fost rezultatul unei munci de
cercetare desfășurate timp de un an, în 2023. Inițial,
acest demers a început ca parte a unei investigații
asupra personalităților notabile din Cudalbi,
având drept scop contribuția la monografia
extinsă despre comuna Cudalbi, elaborată de
domnul profesor bibliotecar, Ștefan Andronache.
Colaborarea cu membrii familiei Corciovă, inclusiv
cu nepoata foștilor dascăli, medicul Mirela Colea,
și cu profesorul George Corciovă, a avut un rol
important în realizarea acestei cercetări. Prin
intermediul interviurilor, al documentelor de
familie, fotografiilor și manuscriselor învățătorului
Costin Corciovă, am reușit să adun o cantitate
semnificativă de informații relevante și valoroase
despre această familie deosebită. După publicarea
articolului, am digitizat manuscrisul învățătorului
Costin Corciovă, care, în anul 1967, a scris o schiță
monografică a satului Cudalbi, rămasă nepublicată
Cătălina Popa până acum. Lucrarea a apărut în anul 2024 la
Editura Axis Libri, sub titlul Satul Cudalbi: repere
În cadrul sesiunii „ANBPR – Partener al monografice, de Costin Corciovă, avându-mă pe
bibliotecilor și comunității în adresarea obiectivelor mine drept editor și îngrijitor de ediție.”
de dezvoltare durabilă prin intermediul proiectelor”,
colega noastră, Cătălina Popa, a prezentat experiența
din mobilitatea desfășurată în Alicante, Spania, care
a fost parte integrantă în proiectul “EcoBiblioteca
de idei pentru o abordare a problemelor de mediu”,
organizat și implementat de ANBPR în anul curent.
Printre mai multe subiecte de actualitate în materie
de ecologie și sustenabilitate expuse în prezentare,
planul de activități pentru o bibliotecă verde a
constituit un model de urmat pentru bibliotecarii
participanți, exemplele de activități și bune practici
putând fi incluse și aplicate oricând și cu toate
categoriile de public.
Tot în cadrul acestei conferințe, la Gala
decernării premiilor ANBPR 2023, colegei, Sava-
Târâlă Maricica, i-a fost oferită diploma cu cea
mai bună lucrare de specialitate pentru studii și
cercetări: „Familia Corciovă din Cudalbi – Figuri
memorabile: învățător Costin Corciovă și profesor
George Corciovă”, pe care o găsim și în Buletinul
Fundației Urechia, Biblioteca Județeană „V.A.
Urechia” Galați, an. 21, nr. 24, noiembrie 2023,
Editura Axis Libri, pp. 110-129.
Premiul a fost înmânat autoarei în cadrul
unei întâlniri profesionale organizate în luna

12 Axis Libri
Cronici de carte

AUTOPORTRETUL POETIC
AL UNUI ARMEAN
CRONICA VOLUMULUI DE POEME
NEÎNDEMÂNATIC DE VIU DE VARUJAN VOSGANIAN
(EDITURA ART, 2023)

Varujan Vosganian (născut în anul 1958, la Craiova) este scriitor,

economist și om politic român de origine armeană. Este președintele
Uniunii Armenilor din România și al Uniunii Scriitorilor din România.
A debutat în anul 1994 cu volumul de poezie, Șamanul Albastru, la
editura Ararat din București. Au urmat volumele de poezie: Ochiul alb
al reginei (Cartea Românească, 2001), Iisus cu o mie de brațe (Dacia,
2004), Cartea poemelor mele nescrise (Cartea Românească, 2015),
Ei spun că mă cheamă Varujan (ART, 2019) și Neîndemânatic de viu
(ART, 2023), precum și romanele sau volumele de proză scurtă: Statuia
Comandorului (Ararat, 1994), Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri
(Polirom, 2013), Copiii războiului (Polirom, 2016), Patimile după Gödel

Romeo Aurelian
ILIE
poet și cronicar de carte

Varujan Vosganian

decembrie 2024 13
 Cronici de carte
(Polirom, 2020), Povestiri despre oameni obișnuiți
(Polirom, 2022) și Dublu autoportret (Polirom,
2024). În cele ce urmează mă voi apleca asupra celui
mai recent volum de poeme, Neîndemânatic de viu
(ART, 2023).
Volumul este structurat pe trei secțiuni:
Neîndemânatic de viu, Poemele molimei și Elogiile.
Cel dintâi, care dă și numele volumului, este și cel
mai amplu ca întindere, dar și cel mai profund din
punct de vedere al mesajelor poetice transmise.
Poemele din această secțiune sunt grupate în jurul
unei teme principale, a unei autobiografii poetice a
autorului, temă pe care acesta a grefat alte două teme
recurente, teme care de altfel au marcat întreaga
operă a autorului, și anume credința sau relația cu
divinitatea și dureroasa temă a genocidului armean,
a condiției armenilor persecutați de turci, începând
cu anul 1915.
Autobiografia autorului debutează cu un
poem, în egală măsură personalist și istoric, dar și
puternic metaforizat, din care aflăm că încă de la
naștere, viața acestuia a stat sub zodia dezastrului, a
răului, a fatalității: „nu știu dacă nașterea mea a fost
menită să-ndrepte/ o lume greșită/ voia Domnului să
se facă, nu-mi e de folos amintirea/ nașterea a fost Tatăl: „eram tânăr și tăifăsuiam cu un Iisus tânăr/
prima amintire pe care-am uitat-o// m-am născut acum îmbătrânesc și vorbesc cu un Iisus bătrân/ El
într-o lume greșită și am trăit greșelile ei/ ca atunci nu a fost niciodată mai bătrân sau mai tânăr/ dar
când mănânci merindea pregătită de-acasă/ de-o se schimbă la față să nu mă-ntristeze prea mult/
mamă care n-ar fi vrut să te lase să pleci// în anul când lumea nu mi se mai potrivește”; „Biblia din
nașterii mele s-a decis masacrarea vrăbiilor din care citesc poartă un autograf/ de-al lui Dumnezeu:/
China/ în schimbul unei frânghii de care atârnau „Fiule, să nu te superi pe mine!”/ Dumnezeu coboară
vrăbiile moarte/ vânătorii primeau un pumn de rugăciuniule lui spre pământ/ eu ridic rugăciunile
grăunțe, cât păsările/ nu mai puteau ciuguli/ s-au către el/ unde rugăciunile se întâlnesc e tăcere/
inventat chiar și reguli pentru vânătoarea de vrăbii/ Miserere mei, Deus, miserere!”.
stolurile erau zvânturate în vuiet de trâmbiți/ În ceea ce privește tema genocidului
păsările zburau până cădeau istovite/ condamnarea armean, aceasta capătă, prin metonimie, aspectul
la zbor însemna condamnarea la moarte// nu știu temei strămoșilor, a familiei proprii, care însă,
dacă nașterea mea a fost menită să-ndrepte/ o prin extensie, se referă la întregul neam armean
lume greșită,/ dar Dumnezeu a ales să mă numesc persecutat de turci: „scriu poezia asta cu litere mici/ e
Varujan/ care e numele unei păsări”. Așadar, poetul, despre supraviețuitori, nu despre eroi/ de aceea literele
identificându-se, prin numele său, cu o pasăre, își nu se deosebesc între ele/ sfârșitul poate să fie un nou
asumă încă de la început destinul nefast în care început// povestea familiei mele e a supraviețuirii/
„condamnarea la zbor înseamnă condamnarea la unora supraviețuirea li s-a părut o povară/ altora
moarte”. li s-a părut că e o moștenire lăsată/ de către uciși,
Poate chiar acesta este motivul pentru care ca un Nou Testament/ unii au ales tăcerea pentru a
autorul se refugiază într-o relație foarte strânsă supraviețui/ cea mai trădătoare dintre tăceri/ alții au
cu divinitatea, cu care dezvoltă chiar o oarecare supraviețuit, pur și simplu, așa cum aduni/ în palmă
intimitate, o apropiere curajoasă, atât cu Fiul lui firimiturile de la masa de seară// am avut și eu
Dumnezeu, Iisus Hristos, cât și cu Însuși Dumnezeu parte, la vârsta la care alții/ nici nu și-o imaginează

14 Axis Libri
măcar/ de întâlnirea cu moartea/ ne-am strâns să-i Meduzei/ tânjim la pădurile foșnitoare/ când carnea
facem loc printre noi, deținuții/ n-ai fi crezut că mai se va reuni iarăși cu lemnul/ să ne mântuiască”.
e cu putință/ dar morți îi e potrivit orice loc, cât de În fine, cea de-a treia și ultima secțiune a
strâmt/ nu pierzi decât o singură dată în viață/ am cărții, Elogiile, reunește o serie de poeme în care
supraviețuit și de-atunci eu și moartea/ jucăm zaruri poetul elogiază la propriu o serie de elemente care
la dublu”. Vedem așadar, cum drama neamului definesc probabil, fiecare în parte și toate la un loc,
se transformă în drama familiei care se transferă, universul interior al acestuia. Avem printre altele:
transgenerațional, la poet, care pare să fi rupt șirul elogiul Poeziei, al tăcerii, al zidului, al umbrei,
nefast al durerii, prin pactizarea, învingătoare, cu al singurătății și alte câteva elogii, prin care, de
moartea, cu durerea, cu suferința. fapt, poetul nu face altceva decât să realizeze,
În cea de-a doua secțiune a volumului, într-o manieră inedită un altfel de autoportret,
Poemele molimei, sunt adunate poeme despre întrucât, din fiecare poem aflăm câte ceva despre
pandemia de Covid 19, cel mai probabil scrise acesta, despre ceea ce el apreciază, despre ceea ce
chiar în acea perioadă nefericită care ne-a fost îl marchează, îl sensibilizează. Mă voi opri însă la
dat să o trăim cu toții între anii 2020 și 2022. poemul care încheie și ciclul și volumul, la Elogiu
Este adevărat că în perioada pandemiei, foarte alor mei, pentru că, prin intermediul acestuia,
mulți poeți au scris despre angoasele trăite din poetul își manifestă încă o dată devotamentul față
cauza fricii, a nesiguranței și a neputinței. Dar de familia sa și prin extensie față de neamul său de
poemele lui Varujan Vosganian despre pandemie armeni. Așa cum spuneam și mai sus, identitatea
au ceva special. El metaforizează totul foarte aceasta etnică, de armean, este unul dintre cele mai
puternic reușind astfel, pe de o parte să pună puternice lait motive ale creației sale, atât în poezie
accentele la locul lor dar totodată să estompeze cât și în proză. Și este cât se poate de firesc să fie așa.
cumva senzația aceea stranie de spaimă. Mai mult Întrucât este un poem foarte lung, voi reda numai
decât atât, el îndulcește întru câtva atmosfera începutul acestuia: „din veacul vieții lor/ bunicii
tensionată, strecurând câte un gram de speranță, mei Garabet și Setrak/ au înțeles doar cât e de greu/
aducând în sprijinul acesteia elementul cheie, să mori în același pământ/ din care te-ai născut//
fără de care deznădejdea ar pune stăpânire pe poporul meu nu s-a numărat/ printre popoarele
omenire, și anume ancorarea în credință, în relația mării/ a fost și a rămas un popor/ al pământului/
cu divinitatea: „e anul molimei, o boală nouă/ care pentru ai mei marea a fost un pod plutitor/ între
nu-mi amintește nimic/ aerul are zimți, totul în jur/ țărmul care i-a alungat”.
miroase a piatră/ are gustul apei pe care o beau/ Așadar, Neîndemânatic de viu este un volum
din chiupul de piatră/ nu pot deosebi esențele tari/ de poeme autobiografic, care ne descoperă un
vinul e steril ca lacrima spaimei// e anul molimei om și un poet legat ombilical de neamul său, dar
și ne depărtăm/ ca orice atingere să fie imposibilă/ și de Dumnezeu, care își trăiește viața în deplină
ca șoaptele să nu se mai audă/ și spovedania să fie conștiință de sine, atent însă și la tot ce se întâmplă
interzisă/ rămânem de piatră, atinși de privirea în jurul său.

decembrie 2024 15
 Cronici de carte

CORNELIU STOICA:
MARCEL BEJAN

Un om împărțit în mod egal școlii, atelierului și familiei, dându-

le deopotrivă timp, viață, dăruire și prețuire nu poate fi decât un
suflet ales. Între cariera artistico-plastică și cariera didactică, până la
pensionare, a ars continuu, după o anume dinamică și determinare,
impuse de volumul reflectărilor și decantărilor personale, precum și de
gândirea critică și creatoare proprie omului exigent.
Acestui artist și dascăl, criticul de artă Corneliu Stoica îi
consacră, în mod ceremonios, albumul de artă intitulat simplu,
realist, metaforic și simbolic – „Marcel Bejan”. Acest om, în ceea ce
a întruchipat mai frumos, este spiritul realității absorbite și răsfrânte
într-o viziune personală, metafora vibrației sufletești în fața culorii

Stan M. ANDREI
scriitor, colecționar
de artă

16 Axis Libri
și simbolul respectului pentru sine, pentru artă,
pentru consumatorii picturilor sale.
Albumul, publicat de Editura Axis Libri
din Galați, în anul 2021, întregește preocupările
în domeniu ale criticului de artă care propune
colecției „Artiști români contemporani” a editurii
mai sus menționată o lucrare de referință pentru
cunoașterea artistului gălățean Bejan.
Precizăm că albumul are 146 de pagini în
format 20 x 22 cm; se bucură de așezarea pe hârtie
cretată lucioasă de 175g/m.p. și de o protejare
din coperte de carton dublu cretat de 350g/m.p.,
oferind cititorului și privitorului imaginea calității
tipografice și editoriale. Un gest de iubire și respect,
volumul apare cu suportul financiar al soției
artistului.
Deschizând albumul, ne întâmpină ca un boier
de viță nouă conu Marcel. Ne privește printre gene,
parcă îndoit, dar și cu surâsul meșterului mulțumit,
ajuns la capăt de drum. Așezarea mâinilor trădează
nevoia odihnei, doar ochelarii din mâna stângă, Marcel Bejan
neobosiții și indispensabilii săritori în afirmarea
personalității, sunt gata a spune în locul său: încă o atracție pentru iubitorii de convorbiri cu diferite
îmi mai trebuie timp, mai am de văzut multe, mai personalități.
am de pictat, mai am de oferit destule; ceea ce v-am O surpriză mai mult decât plăcută o
dat e numai o parte din ceea ce pot. constituie intervenția celei care i-a fost alături
Cu scopul prezentării unei vieți dedicate și ani buni, soția Doina Marta Bejan, exprimând
a contribuției acesteia la sporul artei tradiționale „Întru memoria soțului meu” opinia despre opera
prin accentele moderne ale concepției personale, care i-a înfrumusețat viața și casa, sentimentele
autorul așază studiul său cu titlul „Marcel Bejan/ din care s-a născut aceasta și care, totodată, o fac
Realitate, metaforă, simbol”, dând posibilitatea nepieritoare.
cunoașterii complexității acestei personalități, Este prezentă nelipsita și necesara „Antologie
un „adevărat reper al profesionalismului”, după critică” pentru a nemuri o operă și un artist.
cum îl caracterizează criticul de artă Mariana Semnează eseuri cu alese aprecieri critice Maria
Tomozei-Cocoș, pe 2.03.2021. Frumos elogiu cu Magdalena Crișan, Valentin Ciucă, Horațiu Mazilu,
două luni înaintea stingerii din viață a artistului Mariana Tomozei-Cocoș, Leandru Popovici, Ana
(3.05.2021). Maria Vicol și Corneliu Stoica.
Urmează opt pagini cu fotografii color Consistentă este și rubrica „Bibliografie”,
înfățișând chipul pictorului în diferite etape ale precizând volumele și articolele din diferite
vieții, precum și ipostaze ale bucuriei de familist periodice scrise de Octavian Barbosa, Valentin
sau ale bunei colegialități. Nu lipsește diploma cu Ciucă, Corneliu Stoica, Victor Cilincă, Ioan
„Premiul de Excelență”, acordat în anul 2016 de către Murariu-Neamț, Maria-Magdalena Crișan, Horațiu
Filiala U.A.P. Galați, sau „Diploma de Excelență” a Mazilu, Ghiță Nazare, Leandru Popovici, Angela
Asociației U.A.P. Galați prin care i se conferă titlul Ribinciuc, Lică Rugină, Nicolae Spirescu, Maria
de Președinte de Onoare al Filialei U.A.P. Galați, în Stanciu, Ana Maria Vicol.
2021. Un rezumat al studiului realizat de Corneliu
Confesiunile pictorului exprimate în interviul Stoica este tradus în limba franceză de dr. Rodica
acordat scriitorului Ghiță Nazare și publicat în Veduță, în limba engleză de dr. Gabriela Dima, iar
revista „Școala gălățeană” nr. 258/2018 constituie în italiană de Carina Cesa Sava.

decembrie 2024 17
 spuma pământului, iar în altele, intră în compoziții
bine organizate, ca elemente de comunicare sau
de sporire a luminozității pe care autorul vrea
s-o exploateze, punând-o în ritmuri gândite:
„Orchestrație cromatică” sau „Cugetare”, „Idilă”, „O
bună vestire” și altele.
Compozițiile, ferestre deschise spre lumină,
încântă și pun privitorul în ipostaza gânditorului,
ispitit fiind de impactul în sine, dar și de titlurile
bine ticluite, precum „Vorbește tăcerea”, „Apus”
etc.
Apreciem interesul criticului de artă
Corneliu Stoica de a prezenta publicului gălățean
și din toată țara un artist precum Marcel Bejan,
membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România
încă din 1968, la trei ani de la absolvirea facultății,
„un ambasador al frumosului”, după afirmația
scriitorului Ghiță Nazare. Dar în aceeași cadență ți
solicitudinea soției, doamna conf. dr. univ. Doina
Marta Bejan, de a oferi dovada dragostei față de cel
Corneliu Stoica ce i-a fost tovarăș de viață: gândul cel cuviincios,
imaginile după o parte din opera artistului,
Partea cea mai cuprinzătoare și mai fotografiile din arhiva familiei, cât și finanțarea
importantă din album, de la pagina 55 la 142, o editării acestui reușit album.
constituie capitolul „Reproduceri” după tablourile Nici nu se putea ivi o asemenea izbândă
artistului. Se întâlnesc portrete ale membrilor fără o combinație de haruri, de generozitate și de
familiei și ale personalităților care și-au pus modalități de abordare a universului bejanian.
amprenta pe istoria neamului și, firesc, autoportrete.
Titlurile sunt sugestive: „Craiul munților”, „Vechi
năzuințe”, „Înfăptuitorul primei uniri”, „Ion Vodă
cel Cumplit”. Multe portrete înfățișează pe soția și
fetele artistului, dar și pe acei colegi, deveniți în
timp prieteni, „Doina”, „Simona, fiica artistului”
etc.
Sunt de evidențiat tablourile care oglindesc
predilecția pictorului pentru peisajul oferit de
orașul Galați și împrejurimile sale, Dunărea cu
splendoarea și poezia malurilor, biserica, în diferite
anotimpuri, „Iarna”, „Farmecul nopții de iarnă”
ori „Noian de alb”, „Biserica Sf. Nicolae”. Chiar și
peisajul industrial intră în centrul preocupărilor
estetice, „Galați, 1979”.
Cum florile fac parte din natură, iar natura
este sursa de inspirație, se oprește asupra acelora
care îi oferă o bogăție cromatică și pe acel vino-
ncoa pe care sufletu-i se sprijină bine. Majoritatea
sunt specifice primăverii și toamnei, panseluțe,
păpădie, violete, crizanteme, dumitrițe, tufănele. În
multe tablouri, florile sunt subiect simplu, doar ele

18 Axis Libri
Cronici de carte

VIAȚA ÎN SCHIȚE ȘI POVESTIRI

Întoarcerea nostalgică spre viața satului și întâmplările sale

cunoaște o tot mai pronunțată mișcare în lumea literară de azi. Tot
mai mulți autori au explorat această zonă, scoțând la lumină fascinante
povești de viață. În ultimii ani nume precum cele ale lui Ștefan Mitroi
sau Adrian Lesenciuc sunt tot mai legate de satul anilor 60-80 ai
secolului trecut. Tudor Cicu este comparativ cu aceștia un constant.
Satul este o temă recurentă a autorului.
Apărut în lumea literară pe aripile criticii literare, Tudor Cicu are
din când în când libertatea unui autor polivalent și atacă și alte zone

Mihai VINTILĂ
scriitor

decembrie 2024 19
 precum povestirea sau romanul. Pentru el satul este cum este Tudor Cicu. Și totuși, candoarea aceasta
o sursă permanentă de inspirație și de respirație fascinează. Povestea nu este ieșită din comun, dar
scriitoricească, lucru care vine cumva firesc, modul cum autorul plimbă protagoniștii înainte și
autorul fiind născut și copilărind la țară. Acolo este înapoi puțin timp, prin viață, cum destinele lor se
lumea unde se regăsește și de unde își alimentează întâlnesc, împletesc și urmăresc, este magistral. Am
poveștile. Specificul satului lui Tudor Cicu este satul scris mai sus că Tudor Cicu este un mare povestitor.
tătărăsc, unde tradițiile vechi sunt păstrate și unde Aici, în această dragoste dezvăluită, este o mare
modernismul pătrun+dea greu. Acum, prin această măiestrie artistică. Trebuie să o citiți încet, pentru
carte de povestiri, intră pe tărâmul amintirilor, ai putea pătrunde toate straturile, pentru ai înțelege
scriind cu litere nostalgice despre ziua de ieri și mai toate tainele și a merge pe urmele firimiturilor
ales despre ziua de azi. asemenea copiilor din poveste.
Povestitor cu har, autorul nostru este dus de Am găsit în Podul cu porumbei, povestirea cu
viață înapoi în satul părintesc unde descoperă o care aproape se încheie volumul, idei și imagini pe
nouă lume care-i este total străină. Nu recunoaște care autorul nostru le-a mai folosit și în alte scrieri,
casele, nu recunoaște copacii, nu recunoaște puse într-o altă lumină. Fata din această povestire
oamenii. Se simte ca un lunatic și totuși paradoxal pare a fi aceeași fată din Fata cu smochine, un roman
știe că este acasă. Aceasta ar fi tema povestirii Satul... semnat de același Tudor Cicu. Privirea ei, modul
și ulița copilăriei, din noul volum Luna ca un ban de cum se desfășoară întâlnirea cu un băiat care o
aur apărut la editura Editgraph din Buzău în 2023. admira de la distanță, pașii de apropiere, tema casei
O editură primitoare cu lucrările sale, mare parte cu fereastra deschisă sunt recurente. Dacă acolo
din cărțile semnate de Tudor Cicu văzând lumina fata era însoțită de muzică aici ea se dezvăluie prin
tiparului la această instituție buzoină. desen. Sunt iată fațete ale aceleiași idei dar abordate
Astăzi, pierdute sunt acele vremuri. Tabloul diferit de autor. Poate vreo întâmplare trăită, care
copilului pierdut printre butucii de vie, doar cu s-a întipărit bine în memorie, dă posibilitatea acum,
bucata de pâine în mâini, a fost înlocuit de tabloul de a jongla cu atât de multe detalii, de atmosferă. E
celui aplecat peste coala de scris, a omului care poate, aceasta, schița acelui roman de care am adus
scrie. Dar mă simt furat de nostalgia unui trecut în aminte? Nu știu, dar important e fiorul care străbate
care aș vrea să mă întorc. Si mă gândesc la fiul de povestirea.
împărat rătăcit, alergând după un iepure șchiop pe Fata de la iaz, încheie acest volum de schițe
un alt tărâm al tinereții fără bătrânețe și viață fără și povestiri cum bine se precizează. Avem introduși
de moarte. ca personaje un bunic sfătos și o bunică senină
Și pentru că știe poveștile satului trecut și și iubitoare. Este un crâmpei de viață la țară, cu
descoperă poveștile satului prezent Tudor Cicu pildele ei, pe care îl văd doar ca pe un pretext pentru
trebuie să le scrie, să le transmită parcă înfiorat introducerea acestor persoanje. Povestea fetei nu
că ele s-ar pierde. Așa apar Cum s-a întors tata este decât o joacă scriitoricească, un pas fals pentru
din marele război, Lăutarul Floricel, Una din tolba cititorul neavizat, care astfel primește ceva, dar care
poveștilor, Maidanul copilăriei, Fata lui moșu Stan, poate să nu vadă datorită mișcărilor din față, ceea
Puiandrul. Toate acestea pot fi puse sub mare tribut ce este cu adevărat remarcabil în fundal. Este un joc
adus satului. de nuanțe pe care autorul l-a mai practicat și în alte
Volumul nu este doar despre sat. Dragostea povestiri din volum.
este deasemenea prezentă. Este dacă vreți o Scrise cu talent, îngrijite și coerente, povestirile
îmbinare pe care autorul o poartă prin toată opera lui Tudor Cicu din Luna ca un ban de aur ne arată
sa. un autor stăpân pe mijloacele sale scriitoricești, un
Cea care dă titlul volumului este Luna ca un autor deplin format. Faptul că volumul se citește
ban de aur. Este o povestire bine gradată despre ușor nu constituie decât un argument în plus să-i
dragostea descoperită și pierdută, despre dragostea descoperiți și poezia internă a frazei.
ideală și despre dragostea imaginată. Are o candoare
această scriere, pe care nu te așteptai să o descoperi Tudor Cicu, Luna ca un ban de aur, Buzău,
într-o lucrare semnată de un realist prin excelență editura Editgraph, 2023, 200 pagini.

20 Axis Libri
Cronici de carte

CRONICI (ȘI CĂRȚI)

ÎN ȘANTIER

Marilena Apostu, Cămașa pătată de somn, Ed. Școala Ardeleană,

Cluj-Napoca, 2024

Răpită de Poezie cum puțini pot fi, Marilena Apostu trăiește cu

dragoste și disperare întru Aceasta, și în cea mai nouă carte a domniei
sale. După cum observă, indirect, Adrian Alui Gheorghe, pe coperta a
IV-a, „răpirea” pare să fi fost undeva, pe drumul Damascului:
„La Marilena Apostu, metafora, epitetul, alegoria, adică tot
ce înfrumusețează textul, fac parte dintr-o recuzită a misticului, a
transcendentului. Omul e măsura lucrurilor, arta e măsura duhului

Adi-George
SECARĂ
bibliotecar, Biblioteca
Județeană „V.A. Urechia”

decembrie 2024 21
 Cronici de carte
care mișcă lucrurile. Toți am fost pe drumul
Damascului, toți am avut posibilitatea întâlnirii
cu Dumnezeu, numai că nu toți am fost atenți, nu
toți am știut cu cine trebuia să ne întâlnim. Căci,
până la urmă, găsești cu adevărat numai ceea ce știi
că trebuie să cauți. Găsești numai ceea ce ai aflat
deja. Așa este poezia Marilenei Apostu, o găsire,
o regăsire în miezul misticii existenței. Mai mult,
poezia Marilenei Apostu este, în ciuda aparențelor,
solară, tonică, frumoasă. Dacă există o tristețe
care plutește peste fiecare pagină a acestei cărți de
poezie, este o tristețe care ne face bine.”
Desigur, nu orice „răpire” este frumoasă,
carpetele cu răpirile din serai aveau, uneori,
neprihănita strălucire a unei nostalgii din viitor,
privirile răpitei/ răpitelor erau ele însele poeme, cu
tot ceea ce implică posibila frumusețe a clipei…
În cămașa de noapte a liricii, „Noaptea
împodobește jarul”, dar imediat citadinul vine în Marilena Apostu
contrapondere exoticului existenței, devenirii,
finalul revenind la pseudo-aventura (propunerii (p. 5), tensiunile nefiind, așadar, calofilic, ascunse
hermeneutice): „orașul sărbătorește ceasul din prin cine știe ce cotlon de carte, fiind aduse în prim
centru.//trenuri pleacă spre nord,/ploaia traversează plan încă de la început. Iar finalul nu va fi mai puțin
casele.//nu-mi apăr umerii,/poate că sunt ciudată!/ tensionat:
am căutat semne/nimic nu mă va convinge să râd.// „E posibil să lipsesc/de la întâlnire/a lătrat
voi vorbi pietrelor/despre cel care îmi face semn câinele orb până târziu/între mai multe povești și
să-l ajut.//de ce visezi cai împrumutați de plecare?” pofte de răsărit.//zgomotul apei ne supraveghează
(p. 6) privirea.//ți-am măsurat pașii/ tălpile tale mă mai
Marilena Apostu stăpânește cu grație țin minte?” (p. 88) Sau, pe ultima pagină: „Hai să
categoria Neobișnuitului, seducând elegant îngerii mergem pe străzi să cântăm pe la ora șapte/hai să
Poeziei: „Mierea hrănește sângele/ hainele vorbesc mergem în piața cu lumini demodate/să cântăm
despre degete fericite.//să-mi povestești/despre cum pentru zori!//femei atârnă rochii negre în lumină./
ai alungat pe drum gânduri./acum râzi împietrit./ liniștea celor douăzeci și doi de bărbați/pregătește
îngerul rătăcește zile și rochii/ într-o casă cu număr anul.//când vom fi singuri/ îți voi arăta/câte flori
de soldat…” (p. 7) Sau: „îngerii atârnă flori”, p. 38, au încăput între nopți/ziua respiră asemeni unei
„scurg clepsidre colorate”, p. 10… păpuși cu trup gigant,/genunchii se arată strâmbi/
Volumul încep oarecum abrupt, cu o când ascund semne.//n-am amintiri,/n-am vești
deschidere de… umbrelă (amintind de Mary despre clipa aceea de vară./ orașul cu multe statui
Poppins, „luptând” nu împotriva… părinților, ci luminează/ pe cei care au știut să aducă iubirea./
chiar a copiilor lucizi, în felul lor) care „îmbătrânește când vei sosi va fi eclipsă.”
și nu știe/să acopere ochii/ploaia o strâng în pumni,/ Da, apropo de eclipse, are ceva Marilena
la soare nu știu ce mă așteaptă/ doar zgomotele îmi Apostu amintind de filme italiene clasice, de la
amintesc/să strâng poeziile ieșite afară.//nu doresc Antonioni la Fellini, poate și de brutalitatea lui
să plec,/voi fi cântec din cartierul tău./cuvintele Visconti, mai ales într-un poem precum „Eram
au mângâiat gândul până al disperare,/acum se o păcătoasă cu sâni primitivi/ turcoazul din ochi
joacă de-a melancolia.//iubesc ochii blânzi,/copacii strângea clipa/ cu gust dulce pe unghie.// pe înserate
imaginari și rochiile frumoase.//fiul îmi spune să voi mânca/ precum femeia pictorului fără să mă
mă opresc/deoarece felul meu de-a fi nu e necesar mișc.// tandrețea mi-a promis rotunjire./ ești sigur
nimănui.//mâine voi fi la biserică. hai la somn!” că poți alerga?// poezia e o mireasă în închisoare”

22 Axis Libri
(p. 84), și apropierea între haremul seraiului și de Mariana Bojan, pictor și scriitor, aceasta apropo
închisoare este iar de încercat! la imagini-cuvinte, dar și vitalismul cerut de
Psalmicul are un aer neobișnuit, proaspăt: cuvintele-din-litere:
„Doamne, ai împărțit raiul!/neînfricații au strâns „E devreme să plec sub iarbă/ dimineața
bucurii.//ziua trecută prin multe dioptrii/cheamă apele vorbesc despre duminici.//voi trece păcatele
somnul/confiscat de cei împodobiți.//totul e pentru dincolo,/ am fost prea însetată să-i spun unui șarpe/
eșarfe și nori./Doamne,/ascultă cum plâng vulpile cum strâng spinii.//literele cer pâinea noastră cea
blânde!” (p. 87) de toate zilele//seceta strigă: udați-mi pământul
Referințele cultural-livrești (meșterul cu întrebări/vrăbiile nu știu a muri iarna/ stau
Manole, Lot, Homer ș.a.) sunt inserate firesc, ghemuite în pene.//sânii doresc flori de cicoare./ ce
inserțiile suprarealiste sunt „de acolo” (între de cuvinte neodihnite!” (p. 37)
Chirico și Magritte, ca să nu pomenim de eterna Da, este multă deodihnă în poezia Marilenei
scurgere, trecere daliană): Apostu, un zbucium rar întâlnit, de păsări gata să
„De întrebi șoldul ce e disperarea/îți va plece cu vreo arcă a lui Noe, dar arca nu mai vine
răspunde: oricum voi ajunge înaintea nopții./ („Am de plătit aducerea corabiei”, p.47/„ochii îți
nimicuinstau spânzurate de un fir.//trenuri șoptesc: iată, voi fi corabie/pentru pleoapele tale!”,
șuieră,/e vremea să împart floare de tei cîinilor.// p.43), agitația fiind amplificată de imaginarul
ca un fagure carnea noastră/strânge anotimpuri și coșmaresc:
cuvinte de iarbă//umilința bătutăî în pereți./te-a „sunt rece,/visez rânduri de zahăr/ sunt rece,
căutat/amândoi eram miere risipită.// amânarea e în fotografii/se odihnesc păsări galbene.//doar
culeasă din timp,/vom îmbătrâni ploi.” (p. 72) nebunii îți piaptănă părul până la os.” (p. 47)
Invitat special al cărții: Singurătatea: Apropo de suprarealism, în ultimă instanță,
„cofetăria nu mângâie oamenii singuri” (p. 73), este o demonstrație (și de onirism), de inventare a
„soclul are acum singurătate” (p. 40), nebunii „s- poeziei… încăpățănate, totuși (poezia care se poate
au născut singuri” (p. 41), dar balul lumii interioare transforma în poveste, cum și-a schimbat Marilena
a poetei este demn de un Edgar Allan Poe: „cred Apostu viața în ultimul timp: tot în poveste):
că am murit neliniștită” (p. 40), nebuniei umane „Încă nu s-a inventat poezia încăpățânată/
sau celei a lebedelor („toți suntem puțini luați!”) fiecare talpă va atinge pământul ca un îndrăgostit.//
dându-i-se jertfă: de-aș avea curaj mi-aș smulge degetele/prietenii
„Setea are gânduri mincinoase/vămile nu-i voi mai vedea.//iată-mă înrăită.//mâine voi fi
tulbură florile orașului.//lebedele se sinucid pe pământ./strugurii strâng jocul sfinților.//știi, hoții
întuneric./trebuie să mă dezbrac/de verdele ce se închină iubiri lui Mefisto/când plâng de sete!//
scurge pe frunză./gleznele traversează lumina/a voi coborî mai des în smarald.//la un moment dat
venit răsăritul soarelui,/vrăbiile au ales bucuria.// mă voi opri să bat la ușă.” (p. 11) Sau, apropo de
copacii somnoroși foșnesc,/pielea așteaptă./iată- adevărul poeziei și de povestea prozaică:
mă,//am palmele pigmentate disciplinat./nu știu „Îmi stă bine în somn/acolo merele visează
când voi muri/au trecut ani de când te aștept!/ viermi înaintea femeilor,/voi întârzia.//nebunii
împart cu răbdare prăjituri și vin.//voi adormi sfărâmă cerul cu glasul lor,/melcii urcă spre lună,/
lăudând nebunia și vântul.” (p. 44) toamna liniștește iarba./strig: înfășurați-mo
Parcă am fi între lebede și vrăbii, între păsări degetele/deoarece nu pot aluneca întâmplător!//
ale paradisului și cele ale infernului („Nimeni nu voi călători/simt aglomerația de dimineață ca un
știe cât timp voi vedea/corbul pe întuneric.”, p. 35), colind/ cu fața la perete./ între două eclipse trecerea
între Emily Dickinson și Virginia Woolf, dar este e un ordin.//adevărul e doar o închipuire a minții,/
atenție și la culori: așa voi ajunge poveste.” (p. 12)
„klimt mi-a poruncit să te sărut pe stradă/
îndoiala nu se schimbă la culoare/stă așezată
într-un tablou.//voi veni/să-mi poruncești: trăiește
pentru mine!” (p. 55), și astfel se înțelege și alegerea
imaginii pentru copertă, „Fată cu pasăre galbenă”,

decembrie 2024 23
 Cronici de carte

PALATUL SUȚU

O carte deosebit de interesantă a apărut în anul 2024 și lansată

pe 12 noiembrie la București. A fost publicată la Editală Vremea din
București, intitulată „CASA SUȚU, palatul și fantomele sale”.
Autoarea acestui studiu de mare amploare și frumos ilustrat este
Nazen Ștefania Peligrad, care are o experiență de 15 ani de activitate
la Muzeul Municipiului București.

Radu MOȚOC
inginer, publicist

Radu Negrescu - Suțu

Volumul este prefațat de Radu Negrescu-Suțu, care trăiește la
Paris, cel care a realizat o amplă monografie pe care a intitulat-o Cartea
de aur a Familiei Suțu. În această prefață a volumului se amintește
despre cel care a ctitorit acest palat: „Câte nu se pot povesti despre
Costache Suțu și a lui viață aventuroasă. Ori despre semeața casă pe

24 Axis Libri
care dumnealui și-o clădise în mahalaua Colței, din care și-a făcut averi însemnate. În final a ajuns
peste drum de biserica cu același nume și pe care, să aibă monopolul aprovizionării cu apă asupra
datorită proporțiilor sale neobișnuite la noi atunci, întregului Constantinopol, al irigării zonei agricole,
megieșii o numiră, pompos, palat. O frumoasă casă prin construirea a patru sute de fântâni (300 pentru
boierească, clădită într-un stil heteroclit, unde se musulmani și 100 pentru creștini). Mai târziu au
îmbină armonios influențe apusene și otomane, obținut monopolul aprovizionării Seraiului cu lapte
fala unor vremuri apuse. Aici, Grigore Suțu, fiul și produse lactate.
și moștenitorul lui Costache Suțu și soția acestuia Suțeștii s-au înrudit cu familii nobiliare
Irina Hagi-Mosco dădeau strălucite baluri la belgiene, braziliene, engleze, franceze, grecești,
care era invitată toată protipendada țării și unde olandeze, poloneze, rusești sau spaniole, dând
Suveranul Carol I le făcea onoarea de a le călca personalități de marcă în multe domenii de
pragul, dându-i chiar, în semn de prețuire, două activitate. Dar s-au înrudit și cu familii din România
degete în loc de doar unul, atunci când îi întindea precum: Cantacuzino, Callimachi, Balș, Brătianu,
regala-i mână.” Ghica, Lahovari, Mavrocordat, Miclescu, Moruzi,
Lucrarea are două capitole principale: Racoviță, Rosetti, Știrbei, Sturdza, Văcărescu sau
- Familia Suțu în istoria Bucureștiului. Ipsilanti1.
- Palatul Suțu pe planuri cartografice și Trebuie remarcate mai multe persoane din
cadastrale. această familie, precum: beizadeaua Iorgu A. Suțu,
savant, beizadeaua Nicolae, mare logofăt în Moldova
Familia Suțu este originară din Epir și făcea și primul economist român, Costache Grigore Suțu,
parte din acele 18 familii nobile grecești, care au mare logofăt în Țara Românească, ctitorul Palatului
Suțu din București. Un alt membru al acestei
familii este Mihail C. Suțu, numismat reputat,
academician și cel care a inaugurat Palatul Suțu
din Constanța, academicianul Alexandru A. Suțu,
fondatorul școlii de psihiatrie română, membru al
Academiei Române în anul 1888, în a cărui clinică
din București a decedat poetul Eminescu.
Trebuie amintiți și junimistul Alexandru
Gr. Suțu, protectorul lui M. Eminescu și Rudolf
Suțu, cunoscut publicist ieșean, autorul Iașilor de
odinioară, care este bunicul matern al lui Radu
Negrescu-Suțu2.
,,Costache Suțu, ctitorul palatului, era nepot și
frate de domnitor, ceea ce-l îndreptățea a avea ambiții
voievodale înaripate, ce‑l purtară chiar și prin alte
văzduhuri, încercând să domnească în Bulgaria, ori
acasă, în Valahia, unde căută în două rânduri să‑l
răstoarne pe Bibescu Vodă întru a‑i lua locul.
Arestat de fiecare dată, dar lăsat pe loc
slobod datorită înaltelor sale protecții, aprigul dar
nenorocosul logofăt se cuminți în cele din urmă,
resemnându‑se doar la a se răzvrăti atunci când
Cuza Vodă îi porunci să dea jos herbul princiar
pe care‑l arborase cu neascunsă mândrie pe
Costache Suțu
frontispiciul casei.
venit la Constantinopol, unde sultanul Mahomed
al II-lea acordat privilegii, francize și imunități.
1
Casa Suțu, palatul și fantomele sale, Nazen Ștefania
Peligrad, Ed. Vremea din București, 2024, pag, 13-15.
Familia Suțu s-a specializat pe instalații hidraulice 2
Ibidem, pag. 16-17

decembrie 2024 25
 Cronici de carte
reședința de vară a familiei Suțu, unde se organizau
baluri3.
În partea a doua a volumului este tratat
Palatul Suțu, de unde vom selecta anumite pasaje
mai interesante.
Începuturile legate de construcția proprietății
Suțu se pot reconstitui pe baza descoperirilor
arheologice. Pământul pe care a fost construit
palatul făcea parte din proprietatea Cantacuzinilor.
Cuplul Costache Suțu și Lucsandra Racoviță,
care domnea asupra mahalalei Colțea, a construit
palatul în stil neogotic, apelând la arhitecții vienezi
Johann Veit și Conrand Schwenck.

Vila Suțu din Sinaia

Supărarea Suțului era pricinuită de faptul
că, deși împământenit prin căsătoria cu Luxița,
o româncă Racovițoaie, asemeni tătânelui său
Grigorie, care se însoțise cu o Dudească, continua să
fie privit ca venetic, fiind născut la Constantinopol,
și împiedicat să‑și poată depune candidatura la
tronul țării, devenit acum privilegiul legitim al
boierilor pământeni, întrucât Poarta nu mai avea
încredere în grecii fanarioți cei trădători.’’
Conacul din Suțești
Un capitol special este dedicat proprietăților
deținute de familia Suțu. Grigore Suțu a moștenit
În anul 1836, Costache Suțu îi comandă
de la părinții săi mai multe case din București,
meșterului austriac Eser un policandru de alamă
Brăila și Atena, precum și două moșii: Greabănul,
alcătuit din 24 de sfeșnice. Pentru a aduce un
din județul Râmnicul Sărat, și Suțești, din județul
surplus de rezistență clădirii, Karl Storck a creat
Brăila, care aveau 24.000 de hectare. Dar a avut
în anul 1863 cele trei arcade din hol și scara cu
și o vilă în Sinaia, construită de el, care a devenit
două brațe. Pentru a completa partea estetică a
interiorului clădirii, soții Suțu au comandat oglinda
de Murano și ceasul Collin de la Paris, decorat cu
elemente baroce, îmbrăcate elegant cu foiță de aur
și având mecanismul cu rotație inversă, ora corectă
fiind reflectată în oglindă, astfel că invitații puteau
să vadă de la parter sau etaj cât este ora în oglindă.
Karl Storck a realizat portretul în medalion,
din lemn, al Irinei Suțu, care se observă discret
deasupra oglinzii și sub care se află sculptate armele
familiei Suțu.
Grădina vastă, înconjurată de păduri a
fost mărită de Costache Suțu prin cumpărarea
Vila Suțu din Constanța 3
Ibidem, pag. 41,42

26 Axis Libri
proprietății Ecaterinei, văduva doctorului Stema cu armele familiei a fost dărâmată din
Constantin Esarcu, pe care a achiziționat-o în anul ordinul lui Cuza, dar a fost repusă în timpul lui Carol
1839, cu 2.000 de galbeni. Grădina avea o fântână, I și fixată pe frontoanele ambelor fațade. Porțile
care imita fântânile de la Versailles. palatului susțin stema familiei (doi lei încadrând

Palatul Suțu din București

Palatul Suțu sintetizează prin inspirate un soare), care era de fapt stema familiei boierești
alegeri ale proprietarilor luxul lumii occidentale. Racoviță, preluată de Suțești prin Lucsandra
Intrarea palatului este impunătoare, cu frontonul Racoviță, soția lui Costache Suțu.
parterului din stejar masiv, cu geamuri spațioase Decorarea interioarelor palatului prezenta
și un geamlâc de mari dimensiuni, pentru a-i feri o puternică influență orientală, manifestată prin
de intemperii pe invitați și pe proprietari, atunci prezența unui tip de mobilier de mici dimensiuni,
când coborau din caleștile elegante. Pe fiecare divane cu perne, covoare orientale, obiecte
fațadă este dispus câte un balcon de lungimea decorative și de uz casnic, precum vase decorate
unei camere. Cele patru turnuri neogotice cu pietre semiprețioase și ceramică de Iznik. După
sunt plasate simetric, câte două, pe fiecare
colț al palatului. Spațialitatea și luminozitatea
interiorului se datorează supraînălțării de formă
dreptunghiulară a tavanului, sprijinită pe arcade
semicirculare, cu ferestre. Tavanul este bogat
decorat cu motive neoclasice, scoica, frunza de
măslin, capiteluri ionice și corintice, chipuri
feminine, care au fost creația lui Gottereau. În
mijlocul tavanului a fost montat un candelabru
cu brațe subțiri și elegante.
La etaj, în partea superioară a ușilor, care
duceau spre saloane, erau două arcade simetrice,
unde cânta orchestra în timpul balurilor. Palatul are
și o acustică foarte bună. Cele două saloane erau
prevăzute cu balcoane de mărimea camerelor. Stema familiei Suțu dărâmată de Cuza Vodă

decembrie 2024 27
 1830, se poate vorbi despre influențe occidentale, urmau să fie expropriate. Printre alte proiecte se
cu precădere venite de la Paris. numără și construirea pe acest teren a unei Facultăți
Când a fost terminat palatul, iluminatul s-a de Drept. Dar în anul 1932 Universitatea București
făcut cu lumânări de ceară curată, spre deosebire a renunțat la exproprierea Palatului Suțu. În anul
de cei mai nevoiași, care foloseau lumânări din seu 1933, regele Carol al II-lea s-a interesat de Palatul
de oaie, care scoteau un fum și miros greoi. Din Suțu, nefiind de acord cu dărâmarea lui și a altor
anul 1857, s-a introdus iluminatul cu gaz lampant imobile cu trecut istoric.
și Grigore Suțu a fost printre primii, care a instalat Palatul Suțu a devenit sediul pentru diferite
în palat gazul lampant, atât în exterior cât și în instituții. A fost achiziționat în 1942 de CEC și
interior4. din 1956 până astăzi a găzduit Muzeul de Istorie
La un an după moartea lui Grigore Suțu, în al Orașului București, fiind declarat monument
1894, se anunța în presa vremii decizia Consiliului istoric5.
comunal de a construi marea catedrală în fața Istoricul Palatului Suțu constituie povestea
Palatului Universității, pentru care anumite unei familii, având o elegantă casă princiară într-o
proprietăți, printre care se număra și Palatul Suțu, capitală europeană, care merită a fi vizitată.

Turnurile în stil neogotic și terasa închisă a Palatului Suțu, văzută noaptea

4
Ibidem, pag. 57, 58, 67, 69, 76, 80 5
Ibidem, pag. 94, 102,105

28 Axis Libri
Interviu

„ACEASTA E FRUMUSEȚEA CARE MĂ

SALVEAZĂ PE MINE MEREU: OAMENII!”
INTERVIU CU SCRIITOAREA ȘI JURNALISTA KATIA NANU

Adi-George Secară: Dragă Doamnă Katia Nanu, vă propun un

dialog despre bucuriile vieții, despre creație, despre istorie și literatură,
cultură în general, plecând chiar de la o frază a dumneavoastră,
dintr-un interviu mai vechi, unul dintre primele mele interviuri din
presa culturală:
„Vedeţi, de câte ori vreau să dau un exemplu de creaţie mă
întorc la poezie, un tărâm al celor aleşi, unde se păşeşte cu grijă, să
nu deranjezi îngerii…” - spuneați atunci, iar acum, când deja ați
publicat și prima carte de poezie, exceptându-le pe cele pentru copii,
„de demult”, care au caracteristicile lor, puteți să ne povestiți care
este odiseea convertirii la lirică? Metaforic vorbind, cum ar fi să
fie un manual de pășit cu grijă printre îngeri? În interviul mai sus
menționat, apărut într-un supliment al revistei „Dunărea de Jos”,
declarați că au fost niște ani, ai adolescenței, când ați mai fost…
poetă, dar atunci, la un moment dat, v-a trecut! Așadar, acum ar fi și
o... Renaștere?
Katia Nanu: Nu știu dacă
„Pasăre fără Aripi” (Editura
Tracus Arte, București, 2023),
bănuiesc că la această carte vă
Adi-George referiți, ar fi o renaștere. Mai
SECARĂ curând un act de curaj extrem.
scriitor, critic literar
La apariția acestei cărți m-am
simțit ca și cum aș fi acceptat
să zbor cu planorul. Singură.
Eu, care am o frică nebună de
înălțimi. Dar, mă visez uneori
zburând fără să mi se taie
picioarele. Așa că am acceptat
să-mi materializez un vis.
Cartea adună poeme scrise
de-a lungul unor decenii, așa
că are, sincer vorbind, scăderile

decembrie 2024 29
 Interviu
sfătuit cu redactorul de carte, doamna Violeta
Ionescu, și am convenit că acolo le era locul.
M-a ajutat mult să pot vorbi, să pot lucra
cu cineva la această carte. Uneori pierderile
noastre sunt atât de comune, durerea noastră atât
de asemenea cu a celorlalți încât ne regăsim unii
în alții, ne căutăm acolo pentru a ne alina, căci
vindecare nu există. Doar puține cuvinte și un dor
nesfârșit. Poezia a îmblânzit „Primăvara...”.
Poate, de aceea, această carte a dispărut pur
și simplu. S-a citit pe nerăsuflate. Mai am un singur
exemplar. Dar mie mi s-a părut că după ea nu va mai
fi nimic. Și a fost, pe aripile unor îngeri mărinimoși,
volumul „Pasăre fără sfârșit”.

A.S.: Citind cea mai nouă carte a

„olimpianului” Teodor Parapiru, „Amintiri de
la catedră”, am găsit și câteva meditații asupra
culturii locale, din Galați. Personal, consider că
ei. Le știu, dar le iubesc. Tocmai pentru că am avut avem „o epocă de aur” a acesteia, cu aproape zece
curajul să mi le expun. reviste de cultură, activitățile universitare, filială a
N-a fost o convertire, mai curând o revenire. Uniunii Scriitorilor din România, zeci de premiere
Însă nu eu am revenit la poezie, ci ea la mine. Eram la teatrele din Galați, zeci de vernisaje ale artiștilor
într-un punct fix, încremenisem și poezia îmi tot plastici, concerte, cenacluri literare ș.a.m.d.!
dădea târcoale. Pot spune că ea m-a salvat de la Conectată la această efervescență spirituală,
renunțarea la scris. Obosisem de mine și, cumva, participantă la multe dintre aceste activități, ce
de furia cu care mă tot aruncam în scris ca într-un i-ar mai lipsi Galațiului pentru a deveni un reper
colac de salvare. Cineva îmi spunea deseori să nu național, european…? Dacă nu cumva chiar este
mai „crap” de seriozitate. Și avea dreptate. Așa că și unii nu văd pădurea din cauza copacilor! Dacă
am acceptat mănușa pe care mi-o aruncau poemele ar fi să realizați un top al evenimentelor literar-
mele, cu lumea lor cu tot. Și am zâmbit, gândindu- culturale ale Galațiului din ultimii 30 de ani, care
mă că ele nu mă părăsiseră niciodată. ar fi acesta?
Iar manualul acela cu și despre îngeri a fost K.N.: Sunt de acord cu dumneavoastră. Viața
deja scris. O să vorbim mai încolo despre el. culturală din zonă este vie, există.
Dar o să vă răspund cu un citat din ceea
A.S.: Ce ne puteți spune și despre poezia din ce spunea profesorul Teodor Parapiru în 1999:
„Primăvara femeii în galben”? „Ceasul reformei funcționează aiurea. Cel mai des
K.N.: A fost preludiul volumului de poeme arată că este timpul când se dă în gropi din grabă,
mai sus amintit. Nici curajul ăsta nu vine tot, din ambiție, din prostie, din lipsă de onestitate, din
deodată. Se adună picătură cu picătură, când incompetență și chiar din bune intenții.”
ești conștient de ceea ce vrei să lași scris. Însă, Ei bine, a trecut un sfert de secol și nimeni n-a
„Primăvara femeii în galben” (Editura Phoebus, reparat cu adevărat ceasul ăsta. Nu l-a... potrivit.
Galați, 2022), o carte care încă mă doare, a fost Viața culturală a orașului, și, de ce nu, a
atât de greu de scris, încât uneori prea plinul s-a județului nostru, este vie, pulsează, se dezvoltă. Și
concretizat într-un fel de cântec. Poemele care e plăcut să ai de unde alege, să vrei să participi.
sparg imaginea crudă a unei realități dezolante, De la bibliotecă, la teatre, la activitățile scriitorilor
pandemia, au venit ca și cum nu aveam altă sau ale artiștilor plastici, totul pare un aluat bine
șansă de a transmite ce simt. Un soi de pauză de dospit, crește, se coace. Însă oamenii se schimbă
respirație... Erau o surpriză și pentru mine. M-am mai greu.

30 Axis Libri
 Eforturile de a se renova clădiri emblematice Receptorul prim, publicul gălățean, este
pentru cultura gălățeană, precum Teatrul Dramatic uneori mult prea decent. Citește o carte pentru că
„Fani Tardini”, Biblioteca „V.A. Urechia”, sau de a se îl cunoaște pe autor și nu îndrăznește să îi spună că
construi sedii noi, ca viitoarea clădire a Muzeului de este departe de literatură, merge la teatru și aplaudă
Artă Vizuală, sala de spectacole de la Școala Populară la final din politețe, chiar dacă nu i-a plăcut piesa și
de Artă etc. arată că interesul (administrativ) așa mai departe. Publicul masiv la expoziții, lansări,
pentru cultură există, ia forme favorabile, generează festivaluri, numărul mare de cititori ai bibliotecii
proiecte, face bine comunității. Dar ritmul este încă etc. atestă dorința gălățenilor de a fi la curent, de a
modest, generațiile nu s-au rotit suficient, e loc de cunoaște și trăi cultură. Locală sau națională. Însă,
nou, proaspăt, însă argumentat. pentru a discerne calitativ lucrurile este nevoie de
Greutăți încă există, unele lucruri nu critici avizați și de curajul de a spune lucrurilor pe
avansează cum ar trebui, vă dau doar câteva nume. Aceasta este reforma la care speram și eu
exemple: starea bustului lui Mihai Eminescu cândva.
din parcul central al orașului sau cea a lucrărilor Cât despre topuri, nu vreau să fac eu clasificări.
din metal de pe Faleza Dunării, calitatea unor Ar însemna că știu tot, pot ierarhiza valoric în
manifestări de interior sau stradale, deschiderea domenii atât de diverse, ceea ce nu ar fi corect din
autorităților către calitate, nu cantitate etc. partea mea. Vă pot spune însă ce a dispărut. Printre
Însă, ceea ce mi se pare important și aproape altele. De exemplu, Tabăra de sculptură în metal,
inexistent în acest moment privind starea și viitorul devenită cândva o tradiție, sau Târgul de carte Axis
culturii gălățene este spiritul critic. Aici este Libri, sunt pierderi importante.
reforma pe care o dorea Teodor Parapiru și alții ca
el încă de acum douăzeci, treizeci de ani. Cultura A.S.: Apropo și de situarea Galațiul în
gălățeană este practic un conglomerat de acțiuni contextul cultural național și raportându-ne și la
meritorii, de valoare, excelente, cărora li se adaugă o altă declarație din mai sus amintitul interviu
altele mediocre, ocazionale, personale etc. Cine să („Cum a apărut pe lume Crăița, fiica mea - cel
discearnă între ele? mai bun lucru pe care l-am făcut vreodată - am

decembrie 2024 31
 Interviu
reînceput să scriu.”), ce dialoguri culturale aveți gălățenilor, am fost părtașă la necazurile și bucuriile
cu Crăița, unul dintre cele mai bune „produse” lor. Uneori îmi spun că aș fi putut face mai mult,
gălățene „de export cultural” (citesc pe nerăsuflate mi-aș fi dorit să se schimbe mai multe... Însă, ce am
articolele domniei sale din presa culturală; știm că făcut, am făcut bine și mă uit cu mândrie înapoi.
este implicată și în organizarea unor festivaluri de Presa gălățeană actuală este un domeniu în
talie mondială de film), dar de o discreție aproape care eu nu aș mai activa.
genială? De aici, plecând, apropo de bucuriile
vieții, cât de ușor (sau greu) și de frumos este să ai A.S.: Cum ați defini ACUM, în anul 2024, -
o familie culturală? Viața, Omul, Umanitatea, Cultura și Civilizația,
K.N.: E minunat! Cu soțul meu am sentimentul românesc al ființei, nu ca Noica,
întotdeauna, de cinci decenii, ce să discut, copilul (dar) nici precum… Cioran?
meu este enciclopedia mea de film și de literatură K.N. Nu pot să cred că vrei definiții de la
contemporană. Pe mulți dintre tinerii autori români mine! Tocmai îți spuneam că ne luăm prea în serios.
i-am cunoscut datorită ei. Îmi aduce cărți, mă Dar întrebarea ta mă duce cu gândul la unul
informează, facem schimb de păreri, ne contrazicem dintre gânditorii gălățeni, profesorul Ionel Necula,
și uneori, mai rar ce e drept, citește și ce scriu eu și din Tecuci, pe care îl respect și care m-a ajutat să
este un critic pe cât de avizat, pe atât de sever. Vine îl citesc altfel pe Cioran. El spunea, într-una dintre
repede din urmă Maria, nepoata mea de 11 ani, cărțile sale despre Cioran: „A cioraniza înseamnă,
căreia îi place să picteze, să citească, să vadă filme, printre altele, a medita la vraiștile acestui veac și la
muzee și expoziții. urmările lui funeste”.
Suntem o echipă... „Întorcându-mă la Cioran, actul lucidității mai Tipul de cunoaștere
multidisciplinară, ne înseamnă clarviziune și trezire din somnul nostru propus de Cioran este
completăm reciproc. liniștitor!” luciditatea. Să ne-o
Mai am un asumăm și noi și să
cumnat pasionat de nu credem că putem
fotografie (și foarte talentat), o soră care pictează, rezolva totul într-un simplu interviu. Ar dura mai
ne face bijuterii, două nepoate studente, plecate și mult decât este permis.
ele pe drumul creației. Dar, o să-ți citez, nu știu dacă exact, o
Nu prea avem timp să ne plictisim! afirmație a lui Cioran. Mi se pare potrivită anului
de grație 2024. „De-aș fi Dumnezeu m-aș face orice
A.S.: Sunteți unul dintre jurnaliștii care au afară de om”.
făcut istorie în acest domeniu în întreaga zonă a E prea multă prostie, ură, moarte, neputință
Dunării de Jos. Dacă ar fi să facem niște exerciții, și nefericire acum în lumea asta mare, care se laudă
și de imaginație, ce ați schimba în activitatea cu tehnologia, inteligența artificială și progresele
ziaristică și cum ați descrie presa gălățeană ei. Și totuși, după suficiente cataclisme naturale, își
astăzi? produce și singură tragedii, vezi războiul din coasta
K.N.: Dacă este vorba despre activitatea mea noastră, nebunia din Orientul Mijlociu.
jurnalistică, singurul lucru pe care l-aș schimba Ca să nu-ți rămân datoare, îl voi menționa
ar fi preocuparea pentru politică. Am irosit prea și pe Noica. Aș îndrăzni să fac un joc de afirmații
mult din timpul meu profesional scriind despre pornind de la cum explică el „sentimentul
oamenii politici. Dar îmi amintesc cu reală bucurie românesc al ființei”. M-a fascinat acel „întru” la
de perioada când m-am ocupat exclusiv de cultură care am reflectat și eu multă vreme. „A fi” întru
și cu și mai mare satisfacție de momentele când am ceva, în mișcare, cu o anume fragilitate, sesizabilă
putut scrie - reportaje, investigații - în zona socială. „înlăuntru”, în propriul spațiu interior, asta ne dă
Oamenii pot fi ascultați și ajutați, cu asta am identitate.
rămas după anii din presă. Când mă întâlnesc cu Așadar, în 2024, n-a fost să fie neapărat
acești oameni pe stradă, iar ei mă recunosc și vor umanitate pe glob, era să fie civilizație pentru că
să vorbim, simt că nu mi-am irosit anii petrecuți va fi fiind cultură pretutindeni, însă ar fi să fie ceva
la ziar. Am trăit din plin viața postdecembristă a probleme cu oamenii și mai ales, este să fie viață

32 Axis Libri
acolo unde a fost să fie deosebită. Mi-a făcut
război. Poți întoarce „Ceea ce mi se pare important și aproape onoarea și bucuria
cum vrei aserțiunea inexistent... este spiritul critic!” de a-mi cere să scriu
asta, alcătuită din ce despre fiecare desen în
analiza Noica despre parte, publicând chiar
starea lui a fi, interesant este că o putem plia pe un album pe care și astăzi îl răsfoiesc cu plăcere.
realitatea noastră imediată. Pe care o atinge dureros Eseurile care însoțesc desenele au încercat să se
de exact. ridice la nivelul talentului deosebit al plasticianului.
Revenind la noi, românii, Noica spunea că Sunt atât de multe amintiri! Cum îți spuneam,
atunci „când civilizația noastră s-a ridicat până la acum aproape două decenii în interviul pe care l-ai
cultură, ea nu a creat totul din nou...”, ci s-a bazat menționat, eu sunt un om bogat. Am cunoscut
pe tradiție, s-a regăsit în spiritul ei. Acum, sună mai oameni deosebiți, am trăit momente frumoase
bine decât este. Părerea mea. Rostirea românească a alături de ei, am amintiri multe și prețioase legate
ființei pare din ce în ce mai palidă, mai „emigrată” de momente inedite din viața culturală gălățeană.
peste hotare. Și încă adun.
De aceea mă întorc la Cioran. Actul lucidității
mai înseamnă clarviziune și trezire din somnul A.S.: Experiența religioasă sau mistică
nostru liniștitor. Când se va produce trezirea? v-ar putea (re) defini? Cum abordați/ați abordat
Habar nu am. Însă trebuie să recunoști că, în agnosticismul și… noua corectitudine politică (și
2024, Cioran este mai actual ca niciodată. Uite! la vreme de pandemie; acum la vreme de război
„Câteodată oamenii se împiedică de adevăr, dar de prin vecini)?
cele mai multe ori se ridică și merg mai departe.” K.N. Am fost și sunt o persoană credincioasă.
Noi mergem mereu mai departe. Mărșăluim Îmi place să cred că veghează cineva deasupra mea.
ca o armată condusă de orbi. O să vă citez din Andrei Pleșu, cărțile și
conferințele lui m-au ajutat în multe momente
A.S.: Personal, (dar) și social: care sunt cele să mă echilibrez, să îmi pun întrebări sau să îmi
mai frumoase amintiri culturale, dar și meta- răspund la ele.
culturale? „Credința este, din punctul meu de vedere,
K.N. Cele mai frumoase amintiri sunt spunea Pleșu, o ieșire din hotarele „competenței”
lansările de carte, întâlnirile cu cititorii. Dar și intelectuale, din hotarele unui domeniu „specializat”,
montarea la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” a uneia o ieșire din confortul „răspunsurilor” garantate, o
dintre piesele mele de teatru, „DNA”. Pentru asta îi trecere spre întrebare, căutare, uneori chiar dubiu.”
voi fi mereu recunoscătoare actorului și regizorului Pe calea asta merg și eu, de multă vreme. De
Cristian Gheorghe. A fost o experiență incredibilă! aceea simt că aparțin ortodoxiei, nu ortopraxiei,
O altă amintire este legată de colegul meu cum spune Pleșu. Eu știu de la el că „îngerii
Ion Manea. Scriam amândoi cronici de teatru la convertesc abisul dintre Dumnezeu și om într-un
Festivalul de comedie. Și căutam să schimbăm spațiu al comunicării”. Și asta mă ajută să înaintez.
„poziția” din care priveam spectacolul. Unul N-o să intru în adâncul tratatului „Despre îngeri”,
viziona piesa din sală, altul de la balcon. Și scriam pentru că e mai mult decât mi-ai cerut. O să-ți spun
verificându-ne unul altuia „direcția” vizionării. Erau numai că eu știu ce înseamnă speranța și de aceea
cronici atipice, dar exercițiul nu se putea compara înțeleg cum Andrei Pleșu privește „transcendența
cu nimic. Aveam timp să vedem, să gândim, să ca pe un depozitar al speranțelor”.
analizăm, să schimbăm locurile. Credința îmi oferă această prelungire
Mai am o amintire dragă legată de o expoziție a căutării răspunsurilor într-o lume plină de
a plasticianului Cristian Bedivan. A avut loc în 2014, întrebări. Dar și certitudinea că Dumnezeu a dat
mai întâi la Muzeul de Artă Vizuală Galați și apoi lumii posibilitatea de a se întâlni cu Fiul său tocmai
la București, la Biblioteca Națională a României. pentru a o cunoaște. Așadar, ea, lumea, ca spațiu
Se numea „Jurnal” și erau desene în creion cu al iubirii și jertfei Lui, nu cred că poate exista fără
o încărcătură filozofică, dar și sentimentală credință.

decembrie 2024 33
 Interviu
Cât despre noua corectitudine politică, e și legiferare exagerată. Și legiferarea a luat, în diferite
mai greu de comentat. Chiar termenul este cvasi locuri, forme bizare, uneori chiar periculoase.
necunoscut la noi. Sunt doar direcțiile trasate de Citeam că identitatea de gen este verificată zilnic
peste ocean, discuții puține și generalizante. Inițial, la nivel preșcolar în unele țări, ceea ce pare deja o
cred că a fost teoretizată o dorință de a găsi soluții nebunie...
pentru problema conflictelor, a urii care maculează În fine, eu cred că efectul unor practici
relațiile dintre oameni, xenofobie, rasism etc. exagerate se va atenua în timp, lumea are capacitatea
Categoriile defavorizate aveau (au) nevoie de sprijin. de a se autoregla.
Numai că acest sprijin a devenit nu doar supapă de
siguranță pentru unele minorități, cât capacitate de A.S.: Pentru dumneavoastră a existat un
oprimare a altora. Roata s-a întors nejustificat pe un război al generațiilor?
drum al exagerărilor. Niciun film fără un personaj K.N.: Nu cred că există cineva pentru care să
de culoare, sau fără o persoană LGBT, Julieta neagră nu existe un astfel de război, stă în firea lucrurilor
sau travesti etc. ca părinții să fie altfel decât copiii lor. La ritmul în
Regizorul Andrei Șerban vorbea într-un care evoluează lucrurile, mult mai rapid în secolul
interviu despre curentul care l-a determinat să acesta decât în cel anterior, nu știu și dacă mai bine,
părăsească profesoratul din America: „Suntem în e greu să nu existe diferențe.
plină evoluție a unui curent absurd, radicalismul Au existat și între părinții mei și mine sau
de stânga e atât de crud, de dement, de simplist, între mine și copilul meu. Important este cum le
mai ales în America unde spun că negrii trebuie să gestionezi. Și niciodată nu deții rețeta perfectă.
ocupe toate pozițiile... Când se începe vânătoarea Niciun părinte nu are la dispoziție un manual de
de vrăjitoare se va merge exagerat la infinit.” folosință când aduce copilul pe lume. Oricâte
Ei bine, eu cred că deja se exagerează. Să nu cursuri de parenting ai face, copilul tău este unic,
mă înțelegi greșit, admir curajul individului de a fi irepetabil și se poate sau nu potrivi în schemele
liber, de a se reprezenta pe sine așa cum se simte studiate. Depinde de tine și de cât poți să dai, să
el, admir autenticitatea, creativitatea, tenacitatea cauți, să înțelegi din ceea ce îți cere el.
susținerii unor principii. Dar echilibrul trebuie Dar, să știi, acest așa zis război este folositor.
să primeze în toate. Știu că identitatea de gen și Înveți din ce au greșit ai tăi părinți ca să faci alte
orientarea sexuală continuă să fie folosite pentru greșeli în dreptul copiilor tăi. Și lucrurile evoluează.
încălcări grave ale drepturilor omului, dar măsurile Până când ajungi tu să înveți de la copilul tău și să
de contracarare trebuie să păstreze o... măsură. fii mai înțelept în relația cu nepotul...
Necazul cu această corectitudine politică Suntem oameni și omenește greșim. Ne
este că buna cuviință și dreptatea, care puteau și opunem unii altora și pierdem șanse, ocazii de a ne
pot fi instalate în societățile evoluate ca exemplu bucura de ai noștri, de a învăța de la ei. Andrei Pleșu
de bune practici în această direcție, au tins către o spunea că „suntem subiecții unui acces perpetuu de

34 Axis Libri
neatenție...” Recunoașterea realului este ea însăși o Eu nu sunt suficient de ordonată, n-am fost
artă. Adaptarea la el, mai ales odată cu înaintarea în niciodată. Așa că îi admir pe cei care știu să își
vârstă, poate deveni creație. respecte o astfel de rutină. Eu citesc o carte, mă
Îți spun un secret. Eu cred, simt, că pierderea duce o pagină citită cu gândul la alta, o caut și citesc
lui „matale” din vocabularul relațiilor noastre de în ea, între timp pun niște muzică, apoi mi se face
familie ne-a sărăcit căldura căminelor. Însă, după poftă să ies la aer sau mi se face dor de cineva...
ce eu l-am practicat, nu am știut să-l transmit mai Cred că mă ordonează doar scrisul.
departe. A rămas întru amintirea relației cu părinții
mei. Dar, la vremea adolescenței, l-am respins și eu A.S.: Deși am mai discutat despre aceste
cu ardoare. Iar acum îmi lipsește. aspecte, care sunt cărțile care v-au marcat cel mai
mult în ultimii… douăzeci de ani? Atât dintre
A.S.: Sintagme precum „abrutizarea prin cele citite, cât și dintre cele scrise? Motivații,
cultură”, „abatoare spirituale” etc. vă spun ceva? argumentări.
Cum ați învins Rutina din cultură, din viața K.N.: Uite, citesc acum o carte autobiografică,
spirituală? Irvin Yalom, „Călătoria către sine”, memoriile unui
K.N.: Abrutizarea prin cultură mi se pare un psihiatru. Când a scris această carte psihiatrul
nonsens. Poate prin incultură, ceea ce se petrece avea 85 de ani, acum are vreo 93. Este un om de
vizibil, mai ales pe ecranele televizoarelor. Dar, nu o complexitate interesantă, practician renumit,
numai. părintele terapiei de grup, un profesionist
Golănia, neam prostia, mediocritatea, desăvârșit și un om de cultură. A scris mult, nu
teribilismul gol, știrile șocante din care trebuie doar în domeniul său ci și literatură. Viața sa chiar
neapărat să curgă sânge etc. toate astea trag gustul este un roman. M-a bucurat să văd că unele dintre
public înapoi. Consumatorii sunt reduși la un cărțile sale preferate sunt și ale mele: „Un veac de
anumit nivel, scăzut, evident. Pe de altă parte, nu singurătate”, „Marile speranțe”, „Casa umbrelor”,
te duci la teatru să vezi acte sexuale mimate, să „Maestrul și Margareta”...
auzi expresii indecente, să retrăiești strada cu toată Sunt cărți pe care le uit și le iau de la capăt.
micimea ei, te duci să îți pui probleme, să înțelegi Cum spunea Irvin: „pierderea memoriei are totuși
ce rost ai pe lumea asta, să trăiești un miracol. o parte bună, uitând subiectul unor cărți, îmi ofer
Simplific, evident. plăcerea de a le reciti.” Așa că citesc mult, divers
Despre abatoare spirituale am auzit în și îmi place. Din urmă și din ceea ce apare acum.
contextul unor întâmplări din licee. Adolescenții, Când dau peste un autor care mă captivează caut
unii dintre ei sclipitori, confruntați cu un să-i citesc toate cărțile apărute în limba română.
învățământ rigid, depășit, se simt „arși” pe rugul Așa am devorat cam tot ce am găsit din Haruki
unor reguli absurde, sunt încorsetați de cerințe pe Murakami. Sau din Svetlana Aleksievici.
care nu le înțeleg și, drept urmare, nu le acceptă. Ca să îți mai dau un exemplu, recent am citit
În context mai larg, există discuții o nuvelă de Fredrik Backman, „Afacerea vieții tale”.
contradictorii despre credință, spiritualitate, Cartea mi s-a lipit pur și simplu de mână într-o
biserici, clerici și manifestările specifice poporului librărie. N-o căutasem, nu știam nimic despre ea.
român în diferite momente, cum ar fi pelerinajele, M-a cucerit. Am citit-o pe nerăsuflate și am recitit-o
care sunt normale într-o societate normală. imediat ca și cum n-o gustasem deplin. Ultima
Punctele de vedere diferite, căutarea unor carte citită până la capăt mă marchează.
explicații, dialogul, toate astea sunt firești. Pasul O să mă întorc la Andrei Pleșu, care spune:
următor, cel al aruncării cu piatra, din orice direcție, „nu trebuie să-ți fie rușine că n-ai citit la timp cărți
este periculos și duce la abrutizare. esențiale. Că n-ai citit tot ce trebuie citit. Biografia
Și chiar nu știu de ce te preocupă rutina. unui cititor are un grafic unic, irepetabil, consangvin
Atâta timp cât nu devine obsesie, rutina este bună, cu evoluția sa interioară... De aceea, când mi se cere
te organizează, îți dă un sens. Un om ordonat, care „lista celor 100 de cărți fundamentale”, mă derobez.
respectă în viața lui o anume rutină, cu scopul de Nu există rețete.” (”Despre frumusețea uitată a
a-și organiza activitatea este de admirat. vieții”)

decembrie 2024 35
 Interviu
De unde pornisem? A, de la ce m-a marcat? urma lui Apollo. Nu fac teoria eticului în literatură
Tot. Nimic nu trece pe lângă noi fără să lase urme. și nici nu sunt estetician. Știu și practic câte puțin
Cărțile ți se întipăresc în carnea minții. Fac un șanț, o din toate, fiind un soi de trăiristă de modă veche, cu
cută, o linie, ceva tot rămâne. De aceea am învățat să bucuriile mărunte și oarecum decente ale generației
citesc ce îmi comunică, vorbește. Nu mai duc la capăt mele.
un volum prost scris, o carte venită conjunctural Scriu când și cum simt, încercând mereu
către mine. Nu mai am timp pentru asta. forme noi de exprimare. Lupt cu mine să nu dau
Cât despre cărțile mele, ele sunt o revărsare, totul dintr-o dată, să șlefuiesc, să recitesc, să îmbrac
nu o resursă. Cineva îmi spunea că admiră titlurile în cea mai potrivită haină ceea ce ofer cititorului.
pe care le-am găsit Am un mare respect
pentru aceste cărți. pentru oamenii care
Și atunci mi-am dat „Viața culturală a orașului, și, de ce nu, a îmi lecturează cărțile
seama că nu eu le- județului nostru, este vie, pulsează, se dezvoltă!” și nu vreau să îi
am găsit, ci ele m-au dezamăgesc.
descoperit pe mine.
Uneori am scris o carte pentru că aveam un A.S.: Dintre celelalte arte, care v-au sedus
titlu care mă apăsa. Cum a fost „Suflet de rezervă” și cum s-au manifestat aceste iubiri? În aceeași
(1999), primul meu roman. Alteori, după ce am ordine de idei, a afinităților elective, care este
scris cartea, titlul a apărut ca adresa pe un pachet povestea și definirea Unei Mari Prietenii? Sau,
gata să fie livrat. O etichetă. De niciunde, dar nu neapărat în altă ordine de idei, cum ar
potrivindu-se perfect. spune Bogdan Răileanu: Unde se duc prieteniile
atunci când se duc? Există „niște vârste ale
A.S.: Care a fost/ este Cartea perfectă/ prieteniilor”?
subiectul incitant care v-ar mobiliza pentru Cu ce scriitor ați fi vrut să fiți prietenă?
un nou proiect… „livresc”, în sensul bun al K.N.: Prieteniile, cele adevărate, nu mor
termenului? niciodată. Doar se duc deasupra noastră, într-un Cer
K.N.: Am citit atâtea cărți „perfecte” în generos, de unde ne veghează. Nu cred să existe o
ultimii ani! Nu pot să spun că astfel de cărți mă vârstă mai bună pentru prietenie decât adolescența.
mobilizează, mai curând mi se pare că eu nu pot Atunci ai nevoie mai mare de un suflet cu care
urca atât de sus. Însă, mă bucură existența lor. Și vin să te înrudești. Fericiți cei care pot păstra aceste
atât de puternic din urmă tineri talentați, serioși, cu prietenii! Eu am o astfel de prietenă de-o viață. Ne
har, încât nu mă pot plânge că nu am ce citi. Și mă vedem rar, dar când ne vedem reluăm lucrurile
refer, în primul rând, la spațiul românesc. exact din punctul în care le-am lăsat.
Evident, am un proiect, dar nu vreau să vorbesc Însă, nu există o vârstă a prieteniei. Este o
despre el. În privința asta am fost întotdeauna puțin chimie care poate interveni oricând. Viața te poate
superstițioasă. Iar cărțile mele au viața lor proprie, binecuvânta cu oameni care să-ți fie alături și pe
unele se nasc și cresc ca în poveste, altele vin greu, care să-i poți prețui mereu, indiferent dacă prezența
nehotărâte, ascunzându-se în ele însele. O carte nu lor mai este fizică sau doar o frumoasă amintire. Și
se sfârșește niciodată, sigur mai e ceva de făcut la nu cred în conceptul de „afinități elective”. Nu alegi,
ea. Mereu. descoperi sau nu că ai afinități cu cineva, apoi totul
vine de la sine. Dacă e greu să-ți descoperi tiparul
A.S.: Apollinic și dionisiac, etic și estetic, tău în tabloul alcătuirii altei persoane? Firește că
cum v-ați raportat la aceste categorii, cum vă este! Însă nu e imposibil.
raportați și cum vă veți raporta în noile proiecte? Mi-ar fi plăcut să fiu prietenă cu Svetlana
În ce ar consta acestea? Aleksievici, scriitoarea care a luat premiul Nobel
K.N.: Nu vei găsi în mine „animalul bolnav” pentru literatură în 2015. Să vorbesc cu ea despre
al lui Nietzsche. Și nici nu voi face acum teoria „Războiul nu are chip de femeie”, despre „Vremuri
chibritului privind modul în care un scriitor poate second hand” sau „Rugăciune pentru Cernobîl”. E
pendula între atracția lui Dionysos și înrolarea în jurnalistă, doar cu câțiva ani mai mare ca mine. Îmi

36 Axis Libri
place enorm cum scrie, cum se documentează, cum superioare de violență, de autoritate, de dictatură
intră în mintea și inima personajelor. a credinței... Gândului i se dăduse libertatea de a
Și pentru că vorbeai despre celelalte arte, justifica violența, așa cum șapte secole înainte i se
mă pasionează domeniul plastic, iubesc culoarea, permisese rațiunii să discute credința...”
forma, citesc, privesc, am pasiuni și curiozități în Ți se pare ceva cunoscut? N-ai impresia
această direcție. Și un îndrumător avizat în soțul că mitul se regenerează fără a mai avea nevoie de
meu. explicații, sau de cineva anume drept subiect, așa,
Îi respect imens pe artiștii plastici pentru cumva cu de la sine putere. Se generalizează.
capacitatea lor de a vedea lumea altfel decât noi și
pentru generozitatea de a ne-o împărtăși. A.S.: Proza/Teatrul ca Iubire, Poezie! Între
teatru, poezie și proză, cum vă raportați acum la
A.S.: Destinul este doar o… Poveste sau acești copii… spirituali? Frumusețea va salva…
o Istorie? Ce ați cere acestui Destin să schimbe Ceva, cumva?
pentru d-voastră? Cum vă raportați la mitul lui K.N.: Am niște (mulți) ani și timpul mi se
Faust? pare deja prea grăbit. Am învățat greu să păstrez
K.N.: Destinul? Istorie. N-aș cere nimic. Așa timp și pentru mine, de obicei îl dăruiam, uneori
a fost să fie. Și atât am putut eu să dau. Am trăit îl iroseam. Acum plătesc inconsecvența cu care
clipe pe care am pentru ce să le țin minte. De ce mi- am trecut prin timpul meu. Poate dacă rămâneam
aș dori să le schimb? cu scrisul într-un singur domeniu aș fi performat
Mitul lui Faust? Iar vrei să divagăm? Fiecare altfel. Cine știe?
își vinde la un moment dat sufletul pentru cineva, Am fost un scriitor pentru copii bun. Poezia
pentru ceva. Îi avem în noi și pe Dumnezeu și aceea rezistă și acum. Pot oricând să le citesc celor
pe Diavol. Poate nu la nivelul mitului, dar și mici din „De demult cu elefanții” (1984) sau din
compromisul face parte din vânzare. Nu suntem „Piersici cu aripi” (1987), cărți apărute acum patru
perfecți, de aceea și tindem către perfecțiune. Nu decenii. Nici cu celelalte nu-mi este rușine.
trăim într-o lume perfectă, de aceea încercăm să o Însă, am vrut să arăt, nici nu știu cui, cred că
schimbăm. Da, suntem trecători și vrem mereu să mai ales mie, că pot scrie orice.
punem clipa în nemișcare, dar cu ce preț? La un moment dat, mi se urcase jurnalismul
Hai să nu ne gândim la mit, ci tot la o carte. Tu la cap. Știam, puteam să scriu foarte bine. Despre
mă trimiți la ea. Este vorba despre Thomas Mann, orice. În timp real. Așa am decis să lărgesc cercul, să
„Doctor Faustus”. Este o carte greu digerabilă, scriu și proză, și teatru, recent chiar și poezie.
despre o lume care se frânge pe sine însăși. Am Unele dintre cărțile mele au fost foarte bune,
căutat mult citatul pe care vreau să ți-l dau ca să altele doar bune și practic eu le-am aruncat în lume
vezi cât de actuale sunt cărțile
bune și cum trec ele peste ani:
„Era o veche lume nouă, o
lume revoluționar-reacționară,
în care valorile legate de
ideea de individ, cum ar fi:
adevărul, libertatea, dreptul,
rațiunea, erau complet golite de
substanță, recuzate sau, în cel
mai bun caz, acceptate într-un
înțeles cu totul altul decât li-l
atribuiseră secolele trecute,
erau despărțite brutal de palida
teorie și, relativizate, alimentate
din belșug cu sânge proaspăt,
erau atribuite unei instanțe

decembrie 2024 37
 să se descurce singure. „Paso doble”
(2007), romanul cel mai apreciat, face
parte dintr-o trilogie, pe care aveam
de gând să o termin anul ăsta. Un
fel de frescă a lumii în care viețuim
învățând libertatea. Am scris, prin
2012, „Registrul de gardă”, a doua
carte din acest ciclu. Acum urma a
treia. Nu am terminat-o. În schimb,
m-am apucat de altceva.
Sar de la una la alta. Când
am scris proză scurtă - „Exerciții
de monotonie” (2006); „Cine a golit
Prutul de pește” (2017 ) - am vrut
să demonstrez că pot. La fel a fost și
cu teatrul. Sunt niște aventuri în care Redacția „Viața liberă”
m-am aruncat cu bucurie, savurând fiecare clipă a simt nevoia să o recitesc ca pe un jurnal. Așa îmi
scrisului. Și mi-a plăcut la nebunie! aduc aminte ce am trăit, cât de frumos a fost, cum
Însă, cărțile au propriul lor destin și nu mi-am irosit nicio clipă din cele pe care mi le-a
trebuie să le ajuți să-și scrie istoria. Eu nu le-am dăruit destinul pentru a fi de folos altora.
prea ajutat pe ale mele. Am trecut de la una la De când am pierdut redacția și pe mulți
alta, bucurându-mă doar de procesul aducerii dintre oamenii ei, mutați la Cer și transformați în
pe lume a acestor altfel de copii ai mei, nu și de îngeri, am momente când anii aceia mi se par un
creșterea lor. De aceea spun că am fost, pe undeva, vis. Citesc cartea și mă ajut pe mine să cred într-o
inconsecventă. Dacă mergeam pe un singur drum, realitate care a lăsat mult prea puține urme.
poate, m-aș fi ocupat mai atent de acel gen literar. Cum îți spuneam, suntem trecători prin
Și aș fi depășit barierele gălățene. anotimpurile vieții. Dar, ce frumos putem întomna!
Jurnalismul, care m-a devorat ani de zile, Dacă mă gândesc mai bine, asta e frumusețea
mi-a convertit însă orice interes unidirecționat, m-a care mă salvează pe mine mereu: oamenii. Îi
obligat să trăiesc precum un vânător cu urechile regăsesc în mine, în jurul meu, în amintiri, pe
ciulite, atent să nu piardă nimic. Și nici n-am stradă. Iubesc oamenii!
pierdut. Dar m-am și împrăștiat în cele patru zări.
Trebuie să-ți spun, nu-mi pare rău pentru Octombrie/ noiembrie 2024
nimic din ce am scris. Mi-e dragă fiecare carte în
parte. De exemplu, „Nevoia de colivie” (1995), un *
volum de poeme eseu ilustrat de mine, mi se pare
încă un fel de operă de artă. Sunt mândră de cum Legenda fotografiilor: multe dintre ele sunt din
am gândit această carte. Despre „Ochiul de sticlă” colecția personală a Katiei Nanu, la unele autorii imaginilor
(2013), volumul de teatru, îți pot spune că merită sunt intrați în legendă, alții au numele și prenumele consemnate
(Sorin Pană, par exemple), unele sunt din colecțiile Bibliotecii
citit, e o frescă a unor ani care și-au lăsat amprenta
Județene „V.A. Urechia” Galați, de la lansările cărților Katiei,
asupra noastră. Și „Puzzle cu Vasile” (2011), un
unele având loc chiar în sediul Bibliotecii. Sunt și fotografii
roman puțin atipic pentru mine ar merita mai numai aparent alb negru sau sepia, deoarece culorile istoriei
multă atenție. sunt mereu vii. Dintre personalitățile prezente în imagini,
Dar, ca să-ți mărturisesc și o slăbiciune, să amintim pe Violeta Ionescu, Sterian Vicol, Codruța Nanu,
știi că „Ușor cu democrația pe scări”, (Cronica Dan Basarab Nanu, Teodor Parapiru, Corneliu Stoica ș.a., dar
unui singur an: 2007), cu articolele din ziar și și pe regretații Radu Macovei și Dan Plăeșu.
surprinderea clipelor petrecute alături de colegii
mei în redacție, îmi este cartea cea mai apropiată
de suflet. Este și cartea pe care, din când în când,

38 Axis Libri
Teatru

REFLECTĂRI DIN FNT 34

Cea de-a XXXIV-a ediţie a Festivalului Național de Teatru,

desfăşurată în perioada 18–27 octombrie 2024, a avut ca linie definitorie
DRAMATURGIILE POSIBILULUI, unde dramaturgia devine
elementul decisiv al spectacolului. Echipa de curatori (vorbim de ceva
timp de „curatori”, nu de „selecţioneri”), Mihaela Michailov, Călin
Ciobotari şi Ionuţ Sociu, a avut drept criterii în ansamblul direcţiilor
curatoriale: capacitatea spectacolului de a structura o estetică atent
definită, principiul reprezentativității, Festivalul Naţional ca observare
și încurajare a potențialului creator în raport cu dramaturgii diverse,
echipele de creație și vocea lor colectivă în valorizarea dramaturgiilor
actuale, sau, deschiderea către interdisciplinaritate, luând ca partener
şi publicul care a fost numit „al patrulea curator”. Astfel festivalul a
conţinut pe lângă spectacole, ca şi în ediţiile precedente, spectacole și
ateliere dedicate publicurilor tinere, ateliere desfășurate în grădinițe,
școli, licee sau universități, un modul de spectacole-lectură, cu rol
de a valoriza formule dramaturgice variate, cu texte din Germania,
Portugalia și România, dar şi spectacole invitate din alte ţări. În
secţiunea principală, a montărilor din spaţiul teatral românesc, au
fost prezente teatre din diferite regiuni ale ţării: Teatrele Naționale din

Tamara
CONSTANTINESCU
actriţă, critic de teatru

decembrie 2024 39
 Teatru

Cluj-Napoca, Craiova, Sibiu, Timișoara, Târgu- completat cu o remarcabilă expoziţie de fotografii,

Mureș, Iași, Teatrul Național din București, dar iniţiată de Adriana Moca şi de lansări ale albumelor
şi teatre din Constanța, Brăila, Oradea, Sfântu- - Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze de Mihaela
Gheorghe, Piatra Neamț, Teatrul Maghiar Cluj, Marin şi TNC – Purcărete&Boroghină. Pelerini în
Teatrul Maghiar Timișoara, instituţiile bucureştene marele teatru al lumii de Ludmila Patlanjoglu. Cel
fiind reprezentate şi de Teatrul Nottara, Teatrul de-al doilea eveniment aniversar a fost dedicat
Mic, Teatrul Excelsior, Teatrul Metropolis, Teatrul unei personalităţi din lumea dansului, lui Miriam
Evreiesc. Spectacolele, reprezentative în repertoriul Răducanu, la împlinirea a 100 de ani de viaţă.
acestor instituţii, au putut fi vizionate şi în cadrul Unul dintre modulele care a completat
altor evenimente festivaliere din acest an, unde au sugestiv oferta de spectacole, adâncind conceptul
fost nominalizate sau chiar au obţinut prestigioase DRAMATURGIILE POSIBILULUI, FNT educa­
premii, la diferite secţiuni, inclusiv la Gala Premiilor țional, a fost dimensionat prin creaţii reprezentative
UNITER, cum este spectacolul Antologia dispariţiei ale Teatrului „Ion Creangă”, București, Teatrului
de la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași. Dramatic „Fani Tardini”, Galați, Teatrului
Evenimentul aniversar SILVIU PURCĂRETE Luceafărul, Iași, Teatrului de Animație „Țăndărică”
– 50 de ani de creație, dedicat unuia dintre cei sau Opera Comică pentru Copii, ş.a.. Evenimentele
mai importanţi regizori români, eveniment gândit conexe reprezentate de expoziţii, Dezbaterile FNT,
de UNITER și FNT prin prezentarea celor mai sau Maratonul lansărilor de carte, care a cuprins
recente premiere care îi poartă semnătura: O nu mai puţin de 58 de titluri, au oferit dinamice
TRAGEDIE VENINOASĂ, după Women Beware interacţiuni între cei prezenţi.
Women de Thomas Middleton – de la Teatrul Revenind la spectacolele din secţiunea
Național „Vasile Alecsandri” Iași și LEXICONUL principală a FNT-ului, una dintre remarcabilele
AMAR de Sebastian-Vlad Popa și Laur Cavachi, montări, realizate în ultimul timp pe scenele
după Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte româneşti, este şi Oedip de Robert Icke, în regia lui
– producție a Teatrului Odeon, București. fiind Andrei Şerban, de la Teatrul Bulandra din București,

40 Axis Libri
spectacol ce a avut premiera contemporan, concept
în luna decembrie a anului ilustrat sugestiv în montarea
trecut, dar care continuă să se lui Andrei Şerban şi de
joace cu sală plină. Dincolo spaţiul scenic. Astfel, încă
de interesul publicului larg, de la intrarea spectatorilor
pentru acest spectacol, în sală, biroul de campanie
criticii, ca spectatori avizaţi, electorală este străjuit de un
au reflectat în articolele lor amfiteatru antic, proiectat pe
calitatea montării, Oedip fiind fundal. Construcţia viziunii
totodată nominalizat la regizorale este structurată
Premiile UNITER 2024 pe această ideee, ilustrativă
la categoria Cel mai bun spectacol, iar Cerasela fiind linia pe care Andrei Şerban i-a conturat-o
Iosifescu obține Premiul UNITER pentru Cea mai personajului Tiresias. Orbul Tiresias, vestitul
bună actriţă în rol principal. Interesul regizorului prezicător Theban, impecabil interpretat de actriţa
Andrei Şerban pentru dramaturgul-regizor Robert Ana Ioana Macaria, pare a traversa veacurile. De la
Icke, după cum mărturiseşte într-un articol publicat tiradele, incantaţiile rostite în greaca veche, precum
în LiterNet, s-a conturat cu ani în urmă, astfel încât, în tragediile antice, cu care începe reprezentaţia,
descoperindu-i valenţele textelor, îi montează pe Tiresias şi cumplitele sale preziceri sunt prezente
scenele din România Oedip, prima dată la Teatrul ameninţător pe tot parcursul acţiunii. „Ce e scris se
Maghiar de Stat din Cluj, și piesa Doctorul la Teatrul va întâmpla”, pare să anunţe prezenţa sa obsesivă,
Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara. în diferitele puncte de joc sau la schimbarea dintre
«Mi-a spus că scriind, a încercat să se pună pe sine scene. Tiresias devine astfel un reper al destinului
în locul primului spectator care a vizionat acum implacabil, un liant al timpului, trecut-prezent.
2.000 de ani Oedip. Cu alte cuvinte, intenția a fost să Spaţiul scenic, expresiv imaginat de
descopere în Oedip o piesă cu totul nouă. Adaptând, Carmencita Brojboiu, potenţează viziunea
era hotărât să șteargă praful gros acumulat de regizorală condimentată cu note cehoviene, uneori.
sutele de ani de tradiție a spectacolului [...] Azi Ne aflăm în biroul de campanie electorală, cu tot ce
cunoaștem cu toții povestea lui Oedip. Totuși Icke presupune un astfel de birou, campania lui Oedip,
vrea să ne convingă că n-o cunoaștem. Declară: „ca care a candidat la cea mai înaltă funcţie în stat.
să adaptezi cu succes o piesă clasică, trebuie să uiți Elementele de decor, mese, scaune, cutii, panouri,
că e clasică, în schimb ești nevoit să te întrebi de ce vor dispărea treptat, personajele pregătindu-se de
a devenit ea clasică. Trebuie să uiți orice reverență plecare, aidoma celor din actul IV al Livezii de
și respect: fiecare spectacol e o adaptare”.», notează vişini, când şi aici se vor auzi „topoarele”, topoarele
regizorul Andrei Şerban. Despre lucrul la Oedip unui destin de neînvins. Atmosfera scenelor este
şi excelenta lui adaptare, Andrei Şerban apreciază susţinută, împlinită, uneori, dincolo de replicile
că după Trilogie, este de departe cel mai important care se rostesc, şi prin ilustrative imagini video,
spectacol al său în materie de tragedie antică. realizate de Radu Daniel, proiectate pe peretele-
Oedip-ul lui Icke este o redimensionare în cheie ecran din fundal. Roşul, predominant în scenă,
modernă a mitului antic. O transcriere în actualitate semnifică iubirea dar şi sângele tragediei care a fost
a traumelor antice, a vinilor, un text excelent, care îi şi va urma!
propune spectatorului contemporan să descifreze, Campania s-a încheiat, succesul pare
să reflecteze, printr-un foraj de adâncime, asupra iminent, urmează anunţarea rezultatului!
temelor - „Care este soarta noastră? Suntem doar Candidatul la preşedenţie, Oedip, are forţă dar
actorii dintr-un scenariu care a fost deja scris? De şi sensibilitate, tărie şi vulnerabilitate, prin jocul
către părinţii noştri? De către zei? De către propriile firesc, inteligent nuanţat, al lui Vlad Zamfirescu,
noastre trupuri?” Personajele păstrează în piesa lui actorul realizând unul dintre rolurile importante
Robert Icke numele din textul original al lui Sofocle din cariera sa. Oedip, „un candidat pe care îl vrea
- Oedip, Iocasta, Creon, Merope, Tiresias, Corin, ţara”, prin sloganuri electorale, asigură poporul că
Antigona, Eteocle, Polinike, dar au profilul omului se află în slujba adevărului, a respectului pentru

decembrie 2024 41
 viaţa celor din jur – „Votaţi adevărul!”, „Oedip când s-a produs accidentul lui Laios, personaj figurat
pentru un viitor curat!” Promite presei că îşi va sugestiv de Lucian Ifrim, atingând o culme în scena
declara originea, prezentându-şi certificatul de în care Iocasta i se destăinuie lui Oedip. Cerasela
naştere, apoi va lumina cazul neelucidat al morţii Iosifescu construieşte magistral monologul Iocastei,
lui Laios, fostul preşedinte, de acum aproape 30 cu forţă imensă de transfigurare scenică, pentru a
de ani. Cu văduva acestuia, Iocasta, cu 13 ani reliefa traumele trecutului, pe întreaga partitură a
mai mare, Oedip are acum o familie, iar iubirea, personajului, de altfel, actriţa devine un univers de
pasiunea dintre ei e de necontestat. Creon, feminitate, senzualitate, putere şi fragilitate. Ultima
directorul de campanie, interpretat cu convingere, dezvăluire, a mamei, Merope, interpretată cu multă
coerent de Andi Vasluianu, încearcă să tempereze sensibilitate, fineţe şi fior tragic de Manuela Ciucur,
unele elanuri în afirmaţii nu tocmai potrivite, declanşază prăbuşirea totală a protagonistului,
rostite de Oedip, între aparenţa adevărului şi contrabalansată de anunţul victoriei în alegeri.
esenţa lui existând un posibil decalaj. Tensiunea Întoarcerea spre lumea interioară prin orbirea
spectacolului, bine orchestrată de Andrei Şerban, lui Oedip, cu extraordinara puterea evocatoare a
creşte treptat prin apariţia lui Tiresias şi a scenei în care Oedip îşi scoate ochii cu tocurile de
prezicerilor sale, prin scena mesei în care apar la pantofi, completată de proiecţia video a ochilor
disensiunile dintre membrii familiei viitorului însângeraţi, este în fapt o iluminare. De altfel, în
preşedinte, tulburări de adolescență, problemele „epilogul fără aplauze”, Oedip este singurul personaj
între fraţi, orientările sexuale diferite, bine care nu poartă o bandă neagră pe ochi!
reliefate de tinerii Andrada Corlat, (Antigona/ Regizorul Andrei Şerban şi asociata Dana
Lycas), Eduard Chimac (Poliniche), Radu Ștefan Dima construiesc, prin estetica simbolurilor,
Bănică (Eteocle), prin personajul Corin, expresiv folosind mijloace moderne, o remarcabilă montare,
realizat de Adrian Ciobanu, care aduce un plus de un spectacol de referinţă în peisajul teatral
mister, sugerând o iubire secreta. românesc!
Încordarea, dramatismul, se redimensionează
prin mărturisirile celui care a fost la volanul maşinii

42 Axis Libri
Teatru

TEATRUL VĂZUT/JUCAT DE LA...

BIBLIOTECĂ
MIRACOLUL LETA POPESCU & MIRACOLUL OANA MOGOȘ
& CELELALTE MIRACOLE ALE TEATRULUI GĂLĂȚEAN

Teatru viu. Teatru adevărat, cu adevăr pe adevăr călcând.

Adevărul morții, dar mai ales al vieții. Găleți în loc de scaune ionesciene.
Teatru nou, pe scenă „nouă”, la Casa de Cultură a Studenților. Montare
care o consacră, dacă mai era nevoie, pe Leta Popescu, ca una dintre
vocile forte ale dramaturgiei românești contemporane. Care pare să
poată face mai din nimic (dacă viețile oamenilor simpli, fără aspirații
prea înalte, dacă nu punem la socoteală Cambridge-ul la care aspiră
nepoata-minune a familiei din „Regina Nopții”!) un spectacol-etalon, o
„Livada cu vișini” fără… vișini. Și fără Cehov! Sau, mă rog, se poate să-
mi fi scăpat vișinii din enumerarea pe care o fac personajele la bogățiile
pe care le poate oferi un colț din Grădina Maicii Domnului care este
un nu știu care sat, într-o nu știu care țară, pardon, Moldova, Moldova
noastră eternă, sub un nu știu
care pat, dar șoricelul lipsește
din distribuție, dar avem o
pisică care se pisicește cum
trebuie, o găinușă moțată
care are vreo două scene care
ne conving că Elena Emandi
Adi-George
SECARĂ poate interpreta memorabil
bibliotecar, Biblioteca chiar și un fir de praf, dacă nu
Județeană „V.A. Urechia”
cumva mai bine decât sclipirea
vreunei stele (se poate înțelege
altfel de acum expresia „La
început a fost nimicul…”),
o cucuvea care mai greșește
pronosticurile morbide și
„un câine”, mai cheamă-ți un
câine, care confirmă, pentru
Mihai Păun, care mai are în

decembrie 2024 43
 Teatru
palmares un rol de câine de neuitat, iar dacă va transformând doi „veterani” anonimi ai satului
continua așa va fi actorul ideal pentru… cine știe românesc din regimurile comunist și de tranziție în
ce Sonic! adevărate repere, aproape fiind ispita de a-i declara
Și era să uit Țapul lui Ștefan Forir, punct de Moromete al II-lea și Moromete al III-lea!
legătură între vechea tragedie (care, etimolog, ar „Tinerii” țin pasul în hora personajelor, cu
însemna „Cântecul țapului”) și tragi-comedia cu tot cu Tik Tok și Instagram, Ama Beschieru fiind
elemente de music-hall care este, de fapt, „Regina…” Clara, nepoata, fiica Ilenei, Vlad Volf (Norbert,
Da, și muzica și dansul sunt prezente, iar muzica, nepot, fiul Silvianei), Răzvan Clopoțel (Călin, fiul
Csaba Boros și versuri, (tot) Oana Mogoș, ar trebui Aurorei), Radu Horghidan (Doru, fiul Aurorei),
să fie remarcate și de o Ada Milea, par exemple, Elena Ghinea (Tarzan/Crina, posibilă fiică a lui
pentru că iubitorii de Ada se pot raporta și la Leidididi), deși, în principiu, textul și montarea
show-urile ei, în timpul vizionării sau rememorării sunt un pios omagiu adus celor mai în vârstă sau
scenelor, ulterior! celor care au trecut în lumea celor drepți, ca să nu
„Oamenii” sunt oameni, cu cele bune, și cu mai spunem despre eseul etnografic și istoric în
cele rele, aici Oana Mogoș fiind Mamaia eternă, care intriga poate fi dragostea pentru lumile care
aproape o Venus din Willendorf, adică o zeiță sunt pe cale să dispară sau să se transforme până la
interpretând rolul unei aproape muritoare (nu este nerecognoscibil, lumea în care aproape s-a născut
spoiler), oricine a avut „o mamaie”, o bunică care să- veșnicia, satul românesc! Mai exact, satul românesc
și iubească firesc, iar nu teatral, nepoții, fâcând orice din sudul Moldovei, dacă nu din întreaga Moldovă
pentru ei, de la „două ouă ochiuri” la îmbrățișările de la vest de Prut!
liniștitoare, înduioșându-se, empatizând cu
personajul, care poate fi și dur când este cazul. Nu „Doamnele” (în absența „ginerilor” care
întâmplător Oana Mogoș a fost recompensată cu „sunt” doar la telefon, în convorbiri), Ileana-
Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, Elena, Silviana și Aurora, ca să nu uităm și de
„Valeria”, în Festivalul Național de Comedie Galați, misterioasa Leidididi, au biografii bogate, poate
2024, unde juriul nu a fost deloc gălățean! mai puțin Aurora, care a fost mai legată de glie,
Ciprian Brașoveanu, după tânărul din dar nu și de cumințenia amoroasă, Petronela Buda,
„Desculț în parc”, îl interpretează pe aproape bătrânul Carmen Albu, Cristina Uja, respectiv Tamara
Lămbiță, tataia, soțul Valeriei (aproape deoarece Dan Constantinescu, formând cu careu de ași (cuvântul
Căpățână este Grigore, străbunicul, tatăl Valeriei, „ase” ar trebui inventat pentru această situație!, dar
trecut de 100 de ani… de nesingurătate, aluzia la ne putem mulțumi, probabil, cu expresia „baronese
Marquez fiind necesară, deoarece Leta Popescu ale scenei”), în care cuplul Carmen Albu-Cristina
„jonglează” și cu realismul magic, cât se poate de Uja (eiiiii!) poate rivaliza fără doar și poate cu
firesc), ambii „bătrâni” creând roluri memorabile, cuplul premiat la același festival, Horghidan Radu-

44 Axis Libri
Andrei pentru rolul „Doru”, fiul Aurorei și Răzvan pot lua în cazurile în care poți intra în păcătoasa și
Clopoțel pentru rolul „Călin”, fiul tot al Aurorei, sfânta, scuzați oximoronul, gură a satului…
pentru performanța comică… petronela Buda Toate aceste „aluzii” sunt de fapt în capitolele,
trăiește aparte drama dezrădăcinării și a sacrificiului scenele incluse în întreaga montare. Leta Popescu
pentru carieră… la oraș, Tamara Constantinescu și amintește, de fapt, într-un interviu, că este o
bate apropouri subtile la vreun personaj dickensian, creație quasi-colectivă: „Am scris „Regina nopții”
„iubirea secretă” în care este implicat personajul cu gândul la locul copilăriei mele, iar actorii au
ei prilejuind și o dramă secretă, a pierderii (sau a propus texte și poveşti cu gândul la atmosfera
părăsirii) unui copil, care ar fi putut fi, sau poate satului tradițional în care au crescut.” Dar Mâna…
chiar este… Tarzan! Maicii Domnului, ca să mai pomenim o altă floare
care rivalizează cu Regina Nopții, de regizor, se
Revenind la Leta Popescu, care are și o cunoaște!
carieră consacrată și la nivel național, dă impresia
unei ușurințe fantastice de a crea scene demne de *
un Lars von Trier (În dansând cu întunericul) sau
să apese pe butonul tragic în maniera lui Andrei Desigur, nu este doar miracolul Letei Popescu
Șerban, în text apelându-se la deja menționata temă acest spectacol, pe lângă faptul ce urmează să fie
a morții satului românesc… tradițional, cu toată re-demonstrat că Leta Popescu este ea însăși un
temelia sa de paiantă (cu subliniata, în mizanscenă, miracol al teatrului (nostru de suflet), tandemul
aromă/duhoare a balegii de cal), nejenându-se Oana Mogoș-Leta Popescu fiind aparte, ceea ce
să apeleze și la tehnicile basmului, poate este și s-a observat deja, pentru această montare, dar,
câte o aluzie și la Sartre (cu muștele într-o scenă desigur, întreaga echipă reușește iarăși un spectacol
antologică), poate și la Hesiod, cu muncile (la de referință nu numai pentru Proiectul 9. Teatru
propriu: semănat, îngrijit, cules, prelucrat, crescut Românesc Contemporan, despre care am mai
animale ș.a.m.d.) și zilele, dar și nopțile ruralului, relatat în acest colț de pagină, multe dintre show-
cu dragoste și moarte, rațiune și „sâmțâre”, la „arta uri fiind demne de miracolele despre care amintesc
conceptuală”, la nenorocirile care se pot ivi, ca în titlu. Și apropo de personajul Oanei, memento-
bătăile, sarcinile nedorite, vulgaritatea (îndulcită ul proiectat la final, în colțul dreapta sus al scenei,
cumva) a exprimărilor neaoșe, măsurile care se limpezește faptul că personajul Letei este și al Oanei,

decembrie 2024 45
 Teatru
creativ vorbind, fiindcă Valeria a fost, în realitatea- DISTRIBUȚIE:
realitate, bunica, „mamaia” Oanei!
Oana Mogoș (Valeria, mamaia, fiica lui Grigore),
Prilej de a mulțumi, dincolo de timp, și Ciprian Brașoveanu (Lămbiță, tataia, soțul Valeriei), Dan
miracolului Valeria, muză de necontestat, parte a Căpățână (Grigore, străbunicul, tatăl Valeriei), Petronela
României eterne! Buda (Ileana, fata celor doi), Cristina Uja (Aurora, fata
celor doi), Carmen Albu (Silviana, fata celor doi), Ama
Iulia Popovici, într-un număr de „Observator
Beschieru (Clara, nepoată, fiica Ileanei), Vlad Volf
Cultural” scrie, sub titlul „Cronica fericirii rurale”: (Norbert, nepot, fiul Silvianei), Răzvan Clopoțel (Călin,
„Regina nopții (titlu evocînd, desigur, și floarea în fiul Aurorei), Radu Horghidan (Doru, fiul Aurorei),
cauză, și figura feminină centrală – în contextul Tamara Constantinescu (Leidididi, străina), Elena
Ghinea (Tarzan/Crina, posibilă fiică a lui Leidididi),
în care, printre altele, prima parte a spectacolului Ștefan Forir (Țapul), Flavia Călin (Pisica Mâță), Mihai
e una cu acțiune nocturnă) e teatru popular nu Păun (Câinele Țuchi), Elena Emandi (Găina Moțată ),
fiindcă vorbește despre lumea… populară a satului, Elena Anghel (Cucuvea)
ci fiindcă o face cu instrumente accesibile unui Regia și textul: Leta Popescu
public vast, iar în centrul producției este o viziune Scenografia: Bogdan Spătaru
solară, tandră, care-ne-aduce-împreună – despre Mișcare scenică: Elena Anghel
Muzică: Csaba Boros
familie și ruralul din care ne tragem.”
Versuri : Oana Mogoș
Altfel spus, să tragem aerul nopților vieții la Preparator muzical: Monica Măciuceanu
țară puternic în piept, în nas, în suflet (este o aluzie Regie tehnică: Gigi Busuioc
la niște scene din piesă), pentru niște senzații… Asistență regie: Lavinia Eiler
Operator sunet: Dan Nedelescu
proustiene! Operator lumini: Marian Tarazi

**

Colega noastră, Cătălina Popa, debut absolut pe scena Teatrului din Buzunar
Trupa din Joben, un nou succes!

În timp ce ediția a XXXV-a a Festivalului

Național de Comedie se pregătea de încheiere,
dragostea pentru teatru a gălățenilor se manifesta
și în altă parte a Galațiului, la sala Teatrului din
Buzunar, care găzduia spectacolul de absolvire
al unei noi generații de actori formați la o școală
independentă. Trupa din Joben prezenta, în regia
Isabelei Oancea, piesa „Drum cu sens unic” (Doroga
tuda, otkuda net doroghi, mai exact „Drumul spre
unde nu există drum”, din 1991), a dramaturgului,
în curând nonagenar (născut la 20 decembrie
1934), Valentin Krasnogorov, pe numele său real
Valentin Samuilovici Faynberg. Un text și o piesă
care nu trebuie ratate, greul montării de pe vârful
dealului Țiglinei fiind dus de către interpretul
personajului masculin, Iulian Ciocan, „soțul” și
de către debutanta absolută, „soția”, interpretată
de către Cătălina Popa. Cei doi își duc personajele
cu dezinvoltură, delicatețe, sau fermitate, când Cătălina Popa

46 Axis Libri
este cazul, prin toate „stațiile” unei vieți oarecum ține destul de mult, ambele actrițe dând fiori prin
normale, universale, în care banalitatea, fericirea, ceea ce trezesc în sufletele oamenilor: teroarea și
deznădejdea, depresia, dezamăgirile se urcă și ele oroarea în fața lipsei de omenie, de înțelegere, de
în jocul de-a călătoria cu autobuzul, convenția pe compasiune, deși Paula Oprea aduce niște nuanțe,
care dramaturgul a impus-o spectatorilor și pe punând și niște accente comice bine cumpănite.
care regizorii, în diverse spectacole prezente (și) Roluri mai consistente și mai dificile „duc”
pe internet, o interpretează după inspirație sau Cristina Rotaru (Amanta) și Anto Balaban
locul (țara) montării. Și în spectacolul realizat pe (Fiica), cu pasiune sau cu gingășie, cu turbulențe
scena Teatrului din Buzunar s-a renunțat la unele adolescentine sau cu atitudini ce ne aduc aminte
personaje și scene, întru totul motivat, ceea ce de declarații imprudente ale unor politicieni.
a rămas constituindu-se într-o seară de neuitat Aplauzele, dar și lacrimile publicului, empatizând
pentru cei prezenți la show. cu personajele, au fost dovada unui spectacol reușit,
Cătălina Popa și Iulian Ciocan sunt de neuitat de rejucat cu prima ocazie.
pe drumul lor, adolescenți, proaspăt căsătoriți (s-
au luat și lecții de dans), proaspăt părinți, apoi soți În fotografii, de la stânga la dreapta: Paula
ajunși în mijlocul unei crize conjugale, apoi bătrâni, Oprea, Paula Bîra, Cristina Rotaru, Iulian Ciocan,
bolnavi și… la ultima stație a fost momentul așteptat Cătălina Popa, Anto Balaban și Mirela Cozmaciuc.
de Mirela Cozmaciuc, care și-a susținut monologul Debutanta Cătălina Popa și afișul spectacolului. Cu
care îndeamnă la înțelepciune, la echilibru, aducând colegii de la Biblioteca Județeană V.A. Urechia.
aminte tuturor cât de repede poate trece timpul, cât
de ușor, dar și cât de greu poate
fi să îndrepți greșelile. Paula
Oprea este asistenta medicală
care îi face zile fripte pacientului
îmbătrânit, interpretând cât
se poate de realist, Paula Bîra
se joacă post-umanist cu rolul
unei „șefe de bancă”, superioara
personajului principal, care
intră într-un con de umbră și
de rutină, de unde și posibila
sa aventură amoroasă, care

decembrie 2024 47
 Arte plastice

MIRUNA CĂRĂUȘU
PREZENȚĂ DIDACTICĂ ȘI ARTISTICĂ
REMARCABILĂ

În februarie 2018, cu prilejul aniversării Centenarului Marii

Uniri, am publicat la Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”
cartea „Arta gălățeană feminină”, în care am prezentat 100 artiste
plastice care s-au născut în municipiul Galați și în localitățile județului,
precum și pe cele care au venit de pe alte meleaguri ale țării și s-au
stabilit în cetatea dunăreană după terminarea studiilor universitare.
Miruna Cărăușu nu se află printre acestea, ea începuse să expună la
Saloanele Filialei locale spre sfârșitul lui 2017 și în anii următori s-a
impus atenției publice, în prezent având o activitate expozițională și
didactică aflată sub semnul dinamismului, responsabilității și totalei
dăruiri.
Născută în Galați în aceeași zi cu fratele său geamăn Valentin,
26 aprilie 1980, în familia inginerului Constantin Cărăușu și a
Floricăi Cărăușu, artista a manifestat aptitudini pentru desen din

Corneliu STOICA
scriitor, critic de artă

Miruna Cărăușu

48 Axis Libri
 Miruna Cărăușu, Rădăcini, Miruna Cărăușu, Nu mă lăsa să cad,
60 x 60 cm pictură pe sticlă, 27x27cm, 2018
școala gimnazială. A fost încurajată de părinți și cu micii artiști au fost concretizate prin organizarea
în toamna lui 1995 a fost admisă la Liceul de Artă unor expoziții ca cele intitulate „Copiii și magia
„Dimitrie Cuclin”, secția pictură monumentală, sărbătorilor de iarnă”, „Culorile copilăriei”, „Icoana
clasa profesoarei Gabriela Georgescu, pentru care în sufletul copiilor”, „Magia picturii românești prin
artista de astăzi are profunde sentimente de stimă și ochii micilor artiști”, „Magia culorilor iernii în
recunoștință, fiindcă dumneaei i-a șlefuit talentul, suflet de copil”, „Armonii cromatice de iarnă” etc.
a îndrumat-o și a ambiționat-o să lucreze mult, Din 2017, artista este cadru didactic și la
astfel că a obținut rezultate notabile la olimpiadele Școala Piticot, devenită Școala Româno-Britanică
și concursurile școlare, iar în ultimul an de liceu din 16 decembrie 2021, ca și la Facultatea de Arte
(1999), clasarea pe locul II la Olimpiada Națională din cadrul Universității „Dunărea de Jos” Galați,
de Arte Vizuale, Arhitectură și Istoria Artei, etapa la aceasta din urmă deținând în prezent calitatea
națională, secțiunea Arte Plastice, specializarea de lector universitar, având în responsabilitate
Pictură, i-a favorizat intrarea la facultate fără predarea unor discipline din programul de licență:
examen de admitere. A optat pentru Universitatea Iconografie, Tehnici mixte și Tehnologia picturii
Națională de Arte din București, Facultatea de Arte de șevalet. De menționat că în cadrul proiectului
Decorative și Design, pe care a absolvit-o în 2003 educativ „Terapie prin culoare. De la suflet la suflet”,
la secția Artă Murală, clasa profesoarei Marilena împreună cu studenții Facultății de Arte, plasticiana
Preda Sînc. La aceeași Universitate a obținut în 2020 a executat în 2023, prin voluntariat, pictură murală
doctoratul în Arte Vizuale cu teza „Rolul imaginii pe pereții Secției Recuperare Neuropsihomotorie a
digitale în educația artistică a copiilor” (îndrumător Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Sfântul
științific, prof. univ. dr. Marilena Preda Sînc). Ioan” Galați, înfățișând imagini din lumea vegetală/
Mamă a trei copii (Sara – 18 ani, Teodor – 12 acvatică și a basmelor
ani, Andrei – 3 ani), Miruna Cărăușu, din dragoste În paralel cu munca didactică, desfășoară și
pentru vârsta infantilă, în 2012 a pus bazele Școlii o bogată activitate artistică în cadrul Filialei Galați
de Artă „Leonardo” din Galați, instituție privată a U.A.P.R., a cărei membră este din anul 2018. A
pe care o coordonează și care urmărește să ofere expus cu regularitate la Saloanele plasticienilor
copiilor posibilități de folosire creativă a timpului gălățeni și expozițiile acestora organizate în alte
prin deprinderea tehnicilor de desen, pictură, grafică localități din țară, participând în același timp la
și modelaj, să le dezvolte acestora capacitatea de a peste 40 de manifestări de profil cu caracter național
comunica prin formă și culoare. Rezultatele muncii și internațional, printre care: Salonul Național

decembrie 2024 49
 Arte plastice
de Plastică Mică Brăila (2018, 2019, 2020, 2021, Bienala Albastră Brașov (2023); „Universalitatea
2023, 2024); „Dragobete Art.Ro”, Galeria de Artă poeziei Eminesciene, Galeria „Absida”, Iași (2023);
„Victoria”, Iași (2018, 2020, 2021, 2022); „Masca „Dincolo de noi”, în cadrul Salonului Național de
și Perla” expoziție organizată în cadrul celei de a Artă Contemporană, București, Muzeul Național
III-a ediții a Bienalei Artelor „Poveștile inorogului”, al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala „Gheorghe Focșa”
Sala „Constantin Brâncuși”, Palatul Parlamentului, (2023) etc. A participat, de asemenea, la Tabăra de
București (2018); Bienala Internațională de Arte creație de la Poiana Pinului, Buzău (1997, 1998) și
Miniaturale, ediția a III –a,Timișoara (2018); Bienala ea însăți a organizat o Tabără de creație cu copiii
Internațională de Artă Contemporană „Nicolae de la Școala de Artă Leonardo la Moieciu de Sus,
Tonitza”, ediția a II –a, Bârlad (2018); „Valul grecesc”, Brașov (2023).
ediția a VII-a, Biblioteca Națională a României, La unele dintre aceste manifestări, artista
București (2019); Bienala de Pictură „Alexandru a fost onorată cu importante distincții: Premiul
Ciucurencu”, Muzeul de Artă, Tulcea (2019, 2021); pentru pictură la expozițiile „Dragobete.Art.
Anuala de Artă religioasă, Muzeul Național al Ro” (2020), „Portret – Autoportret” (2020/2021),
Satului „Dimitrie Gusti” București (2019, 2022); „Identități ieșene” (2021); Premiul de Excelență la
Bienala Națională de Artă „Camil Ressu” Galați Festivalul Internațional „Arte-Reciclări-Terapii-
(2020, 2022); Expoziția-Concurs de Artă Plastică Educații”, Iași (2021); Premiul pentru tehnică
Contemporană „Saloanele Moldovei”, Bacău – mixtă la expoziția „Careu de dame”, Iași (2021):
Chișinău (2020, 2020, 2024); „Identități ieșene”, Premiul pentru Arte Plastice la Expoziția-Concurs
Iași (2021); „Portret – Autoportret”, ediția a III-a Internațional de Creație Vizuală „Eminesciana”
Online Iași (2020/2021); Bienala Internațională de (2023) etc.
Arte Grafice „Constantin Brâncuși”, Tg. Jiu (2022); Lucrările expuse de Miruna Cărăușu în cadrul
Bienala Națională de Grafică „Constantin Găvenea”, manifestărilor artistice de profil lasă să se vadă
Muzeul de Artă și Casa Avramide, Tulcea (2022), preocuparea pictoriței de a se exprima într-un limbaj
Bienala Națională de Pictură Constanța (2023); plastic modern, figurativul și abstractul coexistând

Miruna Cărăușu, Coloris et parfumes,

triptic, lemn, 39x25 cm

50 Axis Libri
 Miruna Cărăușu, Praslea, Miruna Cărăușu, Jertfa,
pastel, 40x50 cm acr. p., 40x50 cm (BIS)
deopotrivă în creația ei ca moduri de materializare compoziții unitare, armonioase, echilibrate. În
vizuală a realității, a ideilor, sentimentelor și lucrarea intitulată „Amin”, mâna lui Iisus Hristos,
gândurilor care o frământă. Nu lipsesc nici figurată în stilul iconografiei bizantine, în gestica
alunecările în expresionism sau în suprarealism. binecuvântării, se înalță dintr-un vas liturgic,
Fie că abordează tema frumuseților României și având pe el înscrisă monograma Acestuia (IC XC).
a rădăcinilor noastre rurale, fie că înalță o rugă a Aceeași monogramă o întâlnim și în „Pocal”, ca și
omului către Divinitate pentru a-i opri prăbușirea în „Conștiința eului”, ceea ce ar putea semnifica
din drumul spre mântuire, fie că figurează „nimic nu există fără Dumnezeu, fără El nu am
mâna dreaptă a lui Iisus Hristos în ipostaza de putea fi niciodată nimic”. „Semn sacru” și „Jertfa”
a binecuvânta sau fie că încearcă să găsească sunt compoziții care au ca motiv central „Crucea”,
echivalențe plastice unor motive livrești, Miruna cuvântul „NICA”, inscripționat în partea superioară
Cărăușu recurge la o reprezentare metaforică și a celui de-al doilea tablou, însemnând în limba
simbolică de o mare sensibilitate și cu o mare greacă „Victorie”. „Pădurea spânzuraților” este o
încărcătură ideatică și emoțională. Copaci stilizați, metaforă a dramatismului războiului. „Sărutul”
forme de relief, structuri geologice, elemente de amintește de sculptura lui Brâncuși cu același titlu,
arhitectură populară în care își are originea și prin modul cum configurează personajul masculin,
„Coloana infinită” a lui Brâncuși (prezentă și ea și de „Domnișoara Pogani”, în conceperea chipului
în spațiul plastic al tablourilor), obiecte de uz personajului feminin. „Colivia aurie” pare mai
casnic confecționate de meșteri populari, vase mult un spațiu al recluziunii. „Enigma Otiliei”
liturgice, scara, pomul vieții, motive antropomorfe sugerează o atmosferă în care domină discreția
și avimorfe etc. populează lucrările sale, alcătuind și misterul. Imaginile din „Discuții aprinse” și

decembrie 2024 51
 „Umbra aurului” dobândesc valențe ale picturii proaspătă, vie, strălucitoare, materia picturală este
suprarealiste, în timp ce „Liniște” și „Apus de așezată uneori în contraste puternice, juxtapuse,
soare” surprind aspecte peisagistice ale unei naturi alteori doar într-o combinație de griuri colorate.
generoase. „Et in arcadia ego”, „Remember the Lirismul ei este când exuberant, exploziv, când
time”, „Jurnalul fericirii”, „My dream” sunt pictate în meditativ și discret, în funcție de natura subiectului
cheie abstractă. Există în creația Mirunei Cărăușu și a stărilor prin care trece artista în timpul actului
o încărcătură semantică care se cere descoperită cu de creație. Inventivitatea de care ea dă dovadă,
răbdare, artista își ia o mare libertate în a desena imaginația productivă, soluțiile plastice propuse
și picta, de a compune imaginile după o logică sunt tot atâtea motive pentru care discursul plastic
proprie, încercând să-și închege un stil care să fie al acesteia atrage și reține atenția iubitorilor de
numai al ei și să o reprezinte. artă.
În lucrările Mirunei Cărăușu formele sunt
întotdeauna dinamice, iar cromatica acestora este

Miruna Cărăușu, Discuţii aprinse,

acrilic pe pânză, 80x100 cm, 2018

52 Axis Libri
Arte plastice

„ACEST SPAȚIU NU EXISTĂ”

O EXPOZIȚIE DE
ANDREEA GABRIELA TUDOR
Cronică de vernisaj

Andreea Gabriela Tudor este artist vizual cu diplomă, de o

remarcabilă dezinvoltură, indusă probabil de statutul de vârf al
generației ei și de numeroasele burse de nivel național de care a
beneficiat în folosul ... nostru, până la urmă.
AGT expune pe simeza Muzeului de Istorie din Brăila sub titlul
„Acest spațiu nu există”. Lucrările (în general de dimensiuni generoase,
realizate în ulei pe pânză) încă ne mai surprind (deși, datând din
perioada de masterat parcursă cu brio la Facultatea de Arte din cadrul
UGAL, au mai fost expuse, unele dintre ele) prin aerul lor de maturitate
precoce (cel puțin când autoarea le stă alături) definită prin culori terne
(griuri vârstate de câte-o pată de roșu), care degajă o atmosferă gotică,
de fotografii documentând o apocalipsă.
AGT este tributară unei picturi figurative de un detaliu anatomic
pus în valoare prin racursiuri îndrăznețe devoalând o stranie fascinație

Codrin Vasiloancă
SMIRNOFF
publicist

Andreea Gabriela Tudor

decembrie 2024 53
 pentru Mantegna. Trebuie spus că anatomia metaforic și virtual, în care regulile jocului mortal
picturală a AGT nu depășește deocamdată nivelul pe care-l jucăm în fiecare zi par suspendate – un
didactic evocând convenția studiului după natură, spațiu creat cu pasiune și împărtășit cu bucurie
de atelier. Momentul în care poza căutată va fi conspirativă.
înlocuită de expresivitatea involuntară a limbajului Lucrările AGT, aproape monocrome (ceea
trupesc (pe care ne-o imaginăm tragică) este ce se receptează ca o calitate), se remarcă prin
anticipat și conținut în linii de o forță potențială virtuozitatea desenului. AGT ține de gruparea
– AGT pare a amorsa o bombă ale cărei ticăituri restrânsă a artiștilor motivați nu de dorința
sperăm să le auzim în curând. compulsivă de a reda pur și simplu aspecte ale
Subiectul majorității lucrărilor evocă (după realului, ci de dorința de a-l interpreta și, mai ales,
cum precizează chiar AGT) momente biografice, de a-l face vizibil – nu este așadar un artist senzitiv,
fotografice, în vreme ce piesele de rezistență centrale ci mai degrabă unul cerebral (adică o intelectuală în
mărturisesc o preocupare (nu neapărat o obsesie) toată regula).
pentru somnul vecin cu letargia a nudului surprins Marca de originalitate a artistei este certa
în posturi oarecum nefirești, modelate de capriciile înclinare către instantaneu și mai ales către
artistei, pe parchetul atelierului redat sub formă portretul limbajului trupesc, în special al mâinilor.
de plajă. Subiectul lucrării centrale a expoziției Un spirit poetic ar fi putut spune că asemenea mâini
„Acest spațiu nu există” sunt câteva nuduri deloc picură discret un elixir prețios în cupa de cristal a
erotice, asexuate, abandonate în spațiul virtual al speranțelor noastre, dacă nu ar aranja șuvițele unei
imaginației în perspectiva unei puneri în scenă care coafuri simple, amplificând astfel expresivitatea
nu a mai avut loc (s-ar putea intitula „Studiu de fizionomiei feminine văzută din spate și relevând
nuduri”). remarcabila intuiție a autoarei despre absență și
Poate cea mai reușită lucrare, aproape taină ca fiind mai grăitoare decât prezența explicită.
ascunsă într-un colț al simezei (autoarea nu îi AGT este un om serios; mult prea serios
conștientizează valoarea, sau nu își conștientizează pentru un artist – are timp să își dovedească sieși
posibilitățile pe care le are în această direcție?), (așa cum ar spune-o Dostoievski) că e om și nu
ruptă de context, este o grafică de mici dimensiuni clapă de pian. Cu toate acestea, sufletul ei străbate
extrem de întunecată (tuș), cu o succesiune de reflexia urbană a celei mai bune lumi cu putință,
planuri arhitectonice animate de umbra prezenței reușind să atragă în cercul spațiului meontic pe cei
umane ce ar putea ilustra un roman de Kafka sau fascinați de frumusețe și de succes.
Însemnările din subterana dostoievskiană. AGT
are intuiția contrastului ontologic între lumină și
întuneric, între a fi și a nu fi, intuiția discursului
apofatic, al cărui ton se face simțit încă din titlul
expoziției. Iar AGT se amuză în spiritul unui Lewis
Carroll sau Exupéry să ne primească în acest spațiu

54 Axis Libri
Arte plastice

LEGENDĂ A ARTELOR PLASTICE

CONTEMPORANE LA GALAȚI:
DAN COVĂTARU

Miercuri, 2 octombrie, la Muzeul de Artă Vizuală Galați a avut

loc un vernisaj cumva inedit, non conformist. Un mare profesor și un
genial creator, care este receptat ca un părinte de către mulți dintre
artiștii plastici gălățeni, ajuns la venerabila vârstă de 80 și aproape
încă un an (pe care nu o arată, cu un umor moldovenesc marcă
înregistrată), a intrat în dialog cu numerosul public, întâlnirea fiind
moderată de curatorul expoziției sculptorul şi muzeograful gălăţean
Eduard Costandache, care l-a prezentat pe Maestrul Dan Covătaru
(despre domnia sa este vorba, cu expoziție intitulată „Între Metaforă
și Simbol”) cu bucuria discipolului care și-a găsit prietenul înger
în profesor. Mesajul acesta a fost subliniat și de către o altă invitată
specială, Maria Bilașevschi, criticul de artă și președintele U.A.P. Iași,
care a avut norocul să-l cunoască încă din copilărie, aceasta invitând
publicul să fie atent la relația care se stabilește între privitor, energia
creatorului, materia vie a operelor de artă. În catalogul extrem de

Dan Covătaru

decembrie 2024 55
 prisma necesităților și urgențelor cotidiene, sau a
concepțiilor și preconcepțiilor despre lume.
Apropo de umorul lui Dan Covătaru,
povestind despre reacția apropiaților scriitorilor
Mihail Sadoveanu și Cezar Petrescu, cărora le-a
realizat busturile monumentale, fiind întrebat,
apropo de Cezar Petrescu, „Maestre, cum de l-ați
surprins așa de bine?”, după ceva timp de gândire,
a răspuns simplu…: „Nu știu!” Un „nu știu” care
însă are bogăția remarcilor brâncușiene, care ne
aduce aminte și de ceea îi sfătuia marele Paciurea
pe ucenicii săi, după cum aflăm din același catalog-
album de artă, „să nu se piardă în amănunte și
să releve esențialul”, după cum își aduce aminte
Grigore Ilisei.
Acel socratic „știu că nu știu nimic” merită
monumentul său, poate realizat chiar de către
Maestrul, pe care îl așteptăm din nou la Galați, care
este, din 1977, mereu pe recepție…
După cum a spus-o Eduard Costandache,
„conexiunea cu Galațiul este evidențiată de
prezența uneia dintre primele sale creații de mare
anvergură, „Receptor”, care domină malul Dunării
elegant al expoziției (conceput de același Eduard încă din 1977. Această lucrare monumentală,
Costandache), dr. în arte vizuale, cadru didactic realizată cu prilejul celei de-a doua ediții a taberelor
universitar, Maria Bilașevschi își încheie astfel de sculptură în metal de la Galați, a devenit un
articolul: „Expresia directă, cioplirea ce lasă reper emblematic în peisajul cultural al orașului.”
nealterat sensul generator al semnului plastic, (Coperta IV reproduce o lucrare de Dan Covătaru
întreaga recuzită simbolică, fac ca fiecare lucrare prezentă în expoziție)
să câștige un caracter al permanenței, să existe ca
sens prin ea însăși, indiferent de ciclicitatea istorică,
tendințe și curente, așezându-l pe Dan Covătaru ca
reper fundamental în istoria sculpturii românești.”
Între legendă și istorie, Dan Covătaru, cu
generozitate, a și donat colecțiilor Muzeului din
Galați una dintre lucrările expuse, „Cotigari”, Ed.
Costandache considerând că lucrarea merită să fie
în expoziția permanentă, expresie a valorii artei
contemporane.
Codrin Vasiloancă, proaspăt doctorand în
arte vizuale, la una dintre primele sale intervenții
ca analist, a arătata că Maestrul Dan Covataru
și-a păstrat ca artist fascinația jocului, dispoziția
ludică, pentru că dansul, jocul sunt ritual și inițiere
- un ritual la capătul căruia se metamorfozează
întrupându-se ideatic în câte un obiect oferit apoi
contemplării. Miza acestei inițieri, din punctul de
vedere al publicului, este recuperarea capacității
de a vedea realitatea ca realitate, iar nu prin
Marc SEBASTIAN

56 Axis Libri
Literatură

TIP SAU ARHETIP?

fragment revizuit (cu o adăugire în final) din volumul
17 pași pe strada Mântuleasa

Un domn în vârstă cu pălărie de pai și haine prea largi, spălăcite,

dând târcoale unei case mari „sobră, aproape severă”, cu mai multe
etaje, și întrebând trecătorii de ceas. Cu această scenă se deschide
nuvela Pe strada Mântuleasa1. E una dintre acele clădiri vechi dar
impozante ale Bucureștiului, cu portar, rechiziționată de stat pentru
a-și instala în ea nomenclatura de partid și „lucrătorii” din aparatul
de represiune, în vreme ce proprietarii zac azvârliți undeva în fundul
pușcăriei. Ne aflăm, deci, în plină epocă stalinistă, în „obsedantul
deceniu”. Încadrarea temporală a principalului fir narativ al nuvelei
poate fi aproximată la nivel de an prin portretizările în filigranul cărora,
nu credem să fi existat cititor care să nu fi căutat persoanele și situațiile
„corespondente” din lumea reală.
Numele dat de autor personajului Anca Vogel, înfățișarea, poziția
de conducere în aparatul de stat, faptul că, în prezența lui Fărâmă are un
schimb de cuvinte în rusește la telefon2, toate acestea trimit indubitabil
la Ana Pauker, în ciuda asigurărilor date de Eliade că ar fi rodul purei
ficțiuni. De altfel, singur povestește cât de mirată a fost fiica cunoscutei
activiste a Kremlinului pentru portretul atât de reușit (...)3. Desigur,
„...figura ei îi servea pentru a sublinia caracterul fundamental străin

Cristian Tiberiu
1
Voi folosi ca ediție de referință pe cea publicată de Eugen Simion în 1991-1992
FLOREA la Fundația Culturală Română în cinci volume. Nuvela dă numele volumului III.
scriitor
2
Regăsim scena (imaginată? bazată pe informații primite?) într-unul din
articolele politice: „Ana Pauker... nu acționa dialectic decât după ce cerea, telefonic,
instrucțiuni de la Moscova...” În „Revoluționari cu normativ” publicat în Uniunea
Română, aprilie 1949, inclus în culegerea Împotriva deznădejdii, Humanitas, 1992,
p. 41.
3
„Vine să mă vadă dr. Brătescu... însoțit de soția lui. Figura mi se părea
oarecum cunoscută. – Este fata Anei Pauker! mă lămurește doctorul. Citiseră,
amândoi, Pe strada Mântuleasa. - Dar cum de-ați cunoscut atâtea detalii precise?, mă
întreabă. Nu știu dacă m-au crezut, când le-am mărturisit că povestirea este inventată
de la început până la sfârșit, că o inventam pe măsură ce o scriam...” (Mircea Eliade,
Jurnal, II, Humanitas, 1993, p. 235, însemnarea din 6 iulie 1976). Este o afirmație
pe care Eliade o face în mai multe locuri și care se găsește, expressis verbis, chiar în
nuvelă, sub forma unei interpelări a Ancăi Vogel: „... de ce inventezi dumneata lumea
asta pe măsură ce-o povestești?” (p. 142).

decembrie 2024 57
 Literatură
ales întâmplător. (Ar fi fost interesant
ce ar fi răspuns acesta dacă măcar
unul dintre interlocutori l-ar fi
întrebat cum explică numele alocat
personajului). În plus, ce altă femeie
mai putea fi în vârful aparatului de
stat (Fărâmă îi compară, mental,
figura, cu fotografiile din ziare),
în anii de început ai regimului
comunist din România? Prima
femeie din lume ministru de externe,
începând cu 5 noiembrie 1947, apoi
vicepremier în guvernul Gheorghiu-
Dej, a deținut aceste funcții până la
marginalizarea grupului moscovit
din care făcea parte, împreună cu
Vasile Luca și Teohari Georgescu.
Pe 27 mai 1952 este demisă din toate
al comunismului, anomalia pe care o reprezintă în
funcțiile de partid, pe 10 iulie este înlocuită de la
istoria României”4. Iar din jurnal, sau din articolele
Externe, iar pe 24 noiembrie, același an, obligată să
politice ale exilului, vedem cât de firesc a trecut
părăsească și postul de vicepreședinte al Consiliului
în textele literare: „Nu întâmplător o regăsim pe
de Miniștri8.
Ana Pauker în centrul romanului său Pe strada
În tot, numărul de coincidențe este cu mult
Mântuleasa, scris în cea mai mare parte în 1955...”5.
peste cât ar avea nevoie o astfel de demonstrație.
Totuși, se încăpățânează să-și susțină teoria
Întrebarea e: de ce atâta obstinație în a respinge
mitogenezei personajului și cu alte prilejuri, de
evidența? Înțelegem că Eliade era dornic să-și vadă
exemplu în corespondența cu Mircea Handoca.
nuvela publicată în România anilor de dezgheț
Acestuia îi scrisese, în 21 mai 1969: „Mă bucur că v-a
ideologic. Or, cu un asemenea... submarin în ea,
plăcut Pe strada Mântuleasa. În privința «aluziilor»
căruia să-i și consimtă prezența în apele teritoriale
(politice?) la «persoane reale» de care vorbiți, cred că
ale regimului, se temea – neîntemeiat, pare-se,
vă înșelați. Totul este «mitologizat», iar Anca Vogel
având în vedere ruptura dintre național-comunism
nu are «model», ci constituie, ea însăși, un arhetip.
și vechii staliniști - că va fi oprită de la publicare. În
(Dacă m-aș fi inspirat din «realitate», mi-ar fi fost
pofida prudenței lui, ea avea să fie pentru prima oară
greu să ignor anumite trăsături caracteristice.)”6.
tipărită în țară cinci ani după întâlnirea consemnată
Ba bine că nu! Tocmai aceste „trăsături
în Jurnal, odată cu apariția volumului În curte la
caracteristice” se abat de la geometria impersonală
Dionis (Cartea Românească, 1981), adică într-un
a unui arhetip. Ele izbesc, pur și simplu: „o femeie
moment de revenire a vigilenței ideologice.
de vreo 50 de ani, mare, mătăhăloasă, cu obrazul
Sigur, putem încerca să înțelegem justificările
lătăreț, tăiat de zbârcituri adânci, cu gura enormă,
lui Eliade: este perfect posibil să fi scris fără un
cu grumazul scurt și gros, iar părul cenușiu îl purta
model în fața ochilor, mânat de pura inspirație
tăiat scurt, aproape băiețește”7. Dar dacă tipul
literară. (Și în acest caz, el doar corijează lectura
fizionomic mai putea fi comun și altor persoane,
„improprie” a cititorului). Numai că obsesiile
numele trădează total gândul scriitorului: „Anca
inconștientului răzbesc când te aștepți mai puțin
Vogel” rezonează prea intim cu Ana Pauker ca să fie
la suprafață. Situația amintește de bancul savuros
despre nedumerirea unuia care, oricum asambla
4
Florin Țurcanu, Mircea Eliade. Prizonierul istoriei,
piesele unei biciclete cumpărate la Zărnești, îi ieșea
Ed. Humanitas, București, 2005, p. 464.
5
Țurcanu, op. cit., p. 465. un pistol-mitralieră.
6 Mircea Eliade, Europa, Asia, America: corespondență,
vol. I A-H, Humanitas, București, 1999, pp. 368-369. 8
Vezi http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Ana_
7
Pe strada Mântuleasa, ed. cit., p. 114. Pauker.

58 Axis Libri
 Această comparație cam malițioasă poate fi echilibru. Cum se reconciliază contrariile? Prin
însă neutralizată dacă încercăm să ieșim, cumva, potențializarea unuia din termeni pe măsură ce
din argumentația implacabilă a logicii lui „sau-sau”. celălalt se actualizează și invers. Este, cu sintagma
Și, iată, cea mai neașteptată rezolvare o furnizează, consacrată de Basarab Nicolescu, discipol al
cu o rapidă intuiție feminină, Dorina Al-George, epistemologului Ștefan Lupașcu și promotor al
soția marelui indianist Sergiu Al-George. În transdisciplinarității, un „terț tainic inclus”. Și este o
cartea sa de evocare a vieții pline de neprevăzut, coincidență mirabilă faptul că, în paginile dedicate
de întâlniri semnificative trăite alături de soțul ei, nuvelei, subliniază caracterul interschimbabil
stins înainte de vreme, exprimă concis, lapidar al acestor planuri, glisarea unuia în opusul lui:
și memorabil felul în care a văzut-simțit relația „Ficțiunea devine astfel reală, iar realitatea este
dintre personaj și model. Astfel, ea povestește fictivă”10. Două persoane familiarizate cu nuvela,
cum întâmplarea a făcut ca soțul ei să fi fost coleg despărțite prin timp, spațiu geografic, sferă de
de liceu cu Gheorghe Brătescu, viitor doctor și preocupări, folosind aceleași cuvinte, constituie,
ginere al Anei Pauker. Vorbind despre destinele credem, un argument suficient de „tare” pentru
despărțite ale foștilor colegi, unul scufundându-se a fi luat în considerare cu toată seriozitatea. În
în pușcăriile comuniste, celălalt urcând pe scara procesul creativ, crâmpeiele de istorie personală
socială, pentru a cădea „de sus” odată cu intrarea în și colectivă trăite de Mircea Eliade absorb, prin
dizgrație a soacrei sale, evocă momentul miraculos infuzie, elementele pur imaginative, lăsându-se,
al reînnodării prieteniei lor după recluziunea astfel, transfigurate. De aceea, putem considera,
de care amândoi avuseseră parte. Și în acest loc de-acum, tipul Anca Vogel tot atât de fictiv, de
autoarea scrie: mitologic, pe cât este de „biografic”. Dar numai
din perspectiva arhetipului său, întruchipat, ne
„Cred că pe undeva, în această mirobolantă spune Basarab Nicolescu, având binecuvântarea
istorie, lucrurile s-au petrecut într-un plan la lui Eliade (loc. cit.), de Oana. Interesul aparte pe
jumătatea distanței între realitate și ficțiune, cam ca care îl manifestă pentru ea (pune să se extragă din
în Strada Mântuleasa de Mircea Eliade, unde eroina declarațiile lui Fărâmă pasajele ce o privesc) arată
Anca Vogel ține de planul ficțional tot atât cât de cel că în uriașa de doi metri șaizeci, tovarășa Vogel,
real. Cu Gică [Gh. Brătescu – n.mea., C.F.] și Tatiana „temuta luptătoare”, împerecheată și ea peste fire,
(Tania) [fiica Anei Pauker – n.mea], o femeie dar nu cu un taur ca-n poveste, ci cu o ideologie
remarcabilă, am devenit foarte buni prieteni9. roșie, își regăsește stirpea mitică („Jidovii Uriași”,
din care s-ar trage Oana), reconectându-se, astfel,
Să reluăm. Memorialista cântărește relația miraculos, la adevăratele ei rădăcini (vezi și p. 35).
dintre soț și prietenul de familie, desfășurată Așadar, binomul mitico-narativ Oana -
între o coordonată istorică (încercările prin care Anca Vogel restituie o unitate contradictorie în
trec cei doi în timpul regimului totalitar) și una care tipul se subsumează arhetipului, fără a se
supraistorică (prietenia inițială și cea reînnodată), topi în el, rămânând ceea ce este. Pe acest tipar se
relație translată în alt plan, „la jumătatea distanței va înscrie logica întregii nuvele.
între realitate și ficțiune”.
Importantă circumstanțializare! Logic, ni-l
imaginăm ca fiind situat deasupra contradicțiilor
„irezolvabile”, ca cea de mai sus, deasupra
perechii realitate-ficțiune. Cât de mult seamănă
această situație cu logica ternară lupașciană
care reconciliază contrariile într-un punct de
echilibrare a lor aflat în afara planului în care se
realizează contradicția, reiese din sursa acestui 10
Basarab Nicolescu, „Ambiguitate și semnificație
în nuvela Pe strada Mântuleasa”, în volumele de memorii
9
Dorina Al-George, Șocul amintirilor, ediția a II-a intitulate De la Isarlîk la Valea Uimirii, vol. I, Interferențe
revizuită și adăugită, Editura Paralela 45, Pitești, 2006, pp. spirituale, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2011,
295, 296. p. 281.

decembrie 2024 59
 Literatură

BĂTĂLIA DE LA CAPUL MATAPAN

Își amintea ziua de 28 Martie 1941 de parcă ar fi fost ieri. Și el și

Giovanni au fost îmbarcați pe cuirasatul Vittorio Veneto, în vreme ce
alți colegi ai lor, pe crucișătorul greu Pola.
Se îndreptau spre Capul Matapan. Aflară ulterior că marina
germană exercitase presiuni asupra marinei italiene în confruntarea cu
cea engleză pentru a distrage atenția de la mijloacele de transport care
îi duceau pe soldați în nordul Africii.
Ca o etalare a puterii statului italian, flota trimisă pe mare
era formată din șase crucișătoare grele, două crucișătoare ușoare și
treisprezece distrugătoare, în afară de cuirasatul Vittorio Veneto și de
crucișătorul Pola.
În zori navele au pornit. Valurile loveau cu zgomot sec, dar
înaintau silențioase. Soldații marinei erau la posturi. Ofițerii scrutau
orizontul cu binocluri cu rezoluție mare. Cerul se unea cu marea și
totul părea liniștit, însă toți știau că în doar câteva minute situația se
putea schimba dramatic. Sfârșitul lunii martie aducea cu sine o vreme
rece și umedă, vizibilitatea era destul de redusă, iar acest lucru se
traducea printr-o nesiguranță care îmboldea inimile marinarilor exact
în interior, acolo unde-și țineau amintirile cele mai dragi și chipurile
persoanelor iubite.
El privea din când în când prin binoclu, apoi îl trecea lui
Giovanni. Comandantul navei, amiralul Angelo Iachino, era tăcut. Violeta Daniela
Tocmai ordonase unui hidroavion să zboare în recunoaștere și aștepta COPĂCEANU
mesajele pilotului. scriitoare
— Semnalez prezența a patru crucișătoare ușoare și a patru
distrugătoare sub drapel britanic pe direcția Capului Matapan! – s-a
auzit clar vocea pilotului.
— Recepționat! – a răspuns amiralul Angelo Iachino!
Apoi, cu voce sigură, a reluat, transmițând ordinul către marinarii
întregii escadre italiene:
— Cu toată viteza, înainte spre Capul Matapan!
Apoi s-a auzit, ca un ecou.
— Cu toată viteza înainte spre Capul Matapan!
Inimile o luaseră înaintea valurilor. Gândurile se îngrămădeau
unele în altele, se învălmășeau, zburau pe crestele valurilor străpunse

60 Axis Libri
de burțile vaselor italiene, scuipând în urmă spumă cerul. Valurile aruncate de bombele explodând,
albă. Doar câteva minute au trecut până când vasele detonările tunurilor, ca niște tunete ce zguduiau
inamice au fost vizibile cu binoclurile bifocale. Și deopotrivă cerul și apa, transformaseră frica într-
de-acolo, parcă și cerul și marea au început cea mai un curaj nebunesc. Vedea acest lucru pe chipurile
crâncenă bătălie. preocupate ale marinarilor.
De undeva au apărut brusc vreo patru — Nave italiene la 45 de grade vest!
avioane cu torpile, care au început bombardarea Alexandru Tulpan a privit într-acolo. Câteva
vaselor italiene. Niște schije apărute de niciunde, au nave erau de fapt cinci și într-un fel s-a bucurat să
străpuns picioarele amiralului, care a căzut. le vadă, ca și cum ar fi întâlnit niște prieteni vechi.
— Preia comanda ofițerul Alessandro Tulpan! Faptul că aparțineau aceleiași țări îl făcea să se simtă
Ofițerul Alessandro Tulpan la comandă! - s-au important și susținut.
auzit repetate cuvintele, ca un ecou, către ceilalți — Cârma 30 de grade dreapta! – a sunat
transmisioniști. comanda lui.
Uluit, abia a avut timp să realizeze că el era Trebuiau să se eschiveze în continuare
cel chemat să conducă escadra, fiind următorul schimbând mereu direcția de navigare și încercând
în ordinea gradului, după amiral, pe crucișătorul să tragă în navele marinei regale britanice.
Vittorio Veneto. — Crucișătorul Pola e grav avariat! Se va
— Preiau comanda! – a răspuns cu voce scufunda în scurt timp! – a anunțat transmisionistul.
sigură, deși habar nu avea cum să conducă un grup Într-adevăr, cu binoclul putea observa gaura
de vase de război împotriva unui atac aerian. mare din carlingă și faptul că unghiul de răsturnare
Vittorio Veneto era avariat parțial. Cerul era de peste 15 grade.
vuia de zgomotul motoarelor de avioane, — Oameni la apă! – s-a auzit mesajul.
care se întorseseră pentru un al doilea val de — Cârma la 30 de grade dreapta, către
bombardamente asupra vaselor italiene. crucișătorul Pola! Să recuperăm camarazii din apă!
— Crucișătorul Pola este avariat! Marinarii s-au privit uimiți și revoltați în
— Cârma la 45 de grade stânga! – a ordonat. același timp. Voiau să se salveze pe ei înșiși, mergând
Încerca o eschivă împotriva avioanelor care se cât mai departe de crucișător. Nici un cuvânt nu le-a
întorceau într-un atac nou asupra vaselor italiene. ieșit de pe buze. Strângând din maxilare, au aruncat
— Sunt ofițerul Tulpan! Amiralul Iachino a frânghii peste bord și au recuperat marinarii care
fost rănit! Am preluat comanda cuirasatului Vittorio pluteau pe apa învolburată. Au recuperat douăzeci.
Veneto! Suntem atacați de flota aeriană britanică Restul s-au scufundat odată cu nava, fără vreo șansă
între Insula Creta și capul Matapan! Crucișătorul de scăpare.
Pola avariat! Solicit ajutor aerian! — Vasele britanice se strâng în jurul nostru!
— Recepționat! Ofițer Tulpan, la comandă! Au apărut câteva dinspre partea de Est insulei
Solicitați ajutor aerian în apropierea capului Creta! – a remarcat, îngrijorat, Giovanni.
Matapan! Revin cu noi ordine! — Ne împing spre Capul Matapan, să nu
— Recepționat! Aștept ordine! avem vreo șansă! – a remarcat Alexandru Tulpan,
— Au plecat spre voi câteva nave! Vor ajunge concentrat, privind cu atenție sextantul.
în maximum o oră! Terminat! — Banda către vest! Cu toată viteza înainte!
— Recepționat! Au plecat către noi câteva Foc de voie! Transmiteți tuturor navelor să mă
nave! Ne vom întâlni într-o oră! Ajutorul aerian ar urmeze!
fi fost mai bun în situația dată! – a completat atunci, Giovanni îl privea cu admirație pe prietenul
cu destul curaj. său. Înțelegea ce încerca să facă. Tunurile și-au
Alte nave care să fie bombardate de sus… nu schimbat orientarea turelelor și au început să tragă
prea vedea unde era ajutorul propriu-zis și în numai concomitent, către navele britanice, care erau astfel
o oră toate temerile sale aveau să se confirme. nevoite să se mențină la câteva mile distanță.
Scruta cu atenție orizontul. Giovanni stătea — Avem nave lovite! Nu cred să reușească să
în apropierea lui, privind în cealaltă direcție. Prea iasă din încercuire – s-a auzit vocea lui Giovanni.
tineri pentru o astfel de responsabilitate, fără Alexandru a evaluat rapid situația. Nu se
suficientă experiență, încercau să scape cu viață sau puteau întoarce să-i salveze pe marinarii din apă.
măcar să-și vândă scump pielea. Risca să piardă toate navele. Parcă simțea privirile
Atacul artileriei britanice a fost violent. celor din apă exact în ceafa sa. Parcă-l durea trupul
Cerul s-a scufundat în apă; sau poate apa acoperea de efort și inima de regret. Se sfâșia între a salva pe

decembrie 2024 61
 cei rămași în urmă sau a merge înainte, ca să salveze Toate chipurile erau de o seriozitate
vasele și marinarii de pe ele. întunecată. În biroul Amiralului se aflau mai mulți
— Cu toată viteza înainte! – a ordonat cu ofițeri, care s-au întors să-l privească. Unii au ridicat
inima strânsă. Tunurile trăgeau într-una, iar Vittorio din sprâncene, alții s-au încruntat, privind insistent.
Veneto, deja avariat, era urmat de celelalte cuirasate și — Deci dumneata ești ofițerul Alexandru
distrugătoare care reușiseră să fie manevrate la timp. Tulpan.
— Aș vrea un raport al pierderilor! — La ordin! – a spus răspicat și a pocnit din
— Trei crucișătoare și două distrugătoare! călcâiele bocancilor.
A strâns maxilarele. Poate că dacă ar fi avut — Știi de ce te-am chemat?
mai multă prezență de spirit, ar fi reușit să salveze — Nu știu, să trăiți!
mai multe nave. Îi părea rău pentru oamenii aceia. — Ca să-ți citesc un mesaj din țara ta,
— Care este situația amiralului Iachino? domnule ofițer Tulpan!
— A fost operat de urgență de medic. I-au fost Au urmat câteva secunde de tăcere, căci nu
scoase gloanțele din picioare. Este încă sedat, dar se știa cum să interpreteze ceea ce tocmai auzise. A
va trezi în curând – a venit răspunsul infirmierului. decis să fie sincer, mirat și surprins în același timp.
— Am reușit să ieșim din încercuirea — Mă surprinde că a ajuns tocmai aici un
britanică. Unde ne retragem? Aștept noi ordine! mesaj pentru mine, însă m-aș bucura să-l ascult!
— Vă retrageți la Taranto! – a venit sec, — Dau citire mesajului! – a spus amiralul
ordinul. foarte serios. ”Operațiunea de la capul Matapan
Tonul i-a adus niște fiori de gheață. Era clar o consider a fi o victorie, chiar dacă în sine, ea se
că probabil făcuse niște greșeli de evaluare, că ar fi prezintă ca o înfrângere. Te felicit, ofițer Alexandru
trebuit să protejeze celelalte vase sau măcar să mai Tulpan, pentru felul în care ai condus operațiunea!
salveze câțiva marinari, însă în inima lui știa că nu Mă felicit, în același timp, pe mine pentru că te-
putuse face mai mult. Probabil va fi pedepsit în am susținut să pleci ca student în Italia, țara ta
vreun fel. Își asuma orice eroare de comandă. Mai de adopție în această perioadă! Mergi tot așa în
mult decât atât nu știuse să facă. Și oricum, lucrurile continuare, cu pricepere și omenie!
nu mai puteau fi schimbate. Marina britanică Horia Macellaru - Secretar general al
avusese o victorie zdrobitoare. Ministerului Aerului și Marinei din Republica
Română”
La Taranto, înainte de a trage nava la chei, a Își amintea foarte bine. Câteva minute a rămas
primit ordinul de a se prezenta la Amiralitate. Pe încordat, procesând înțelesul cuvintelor mesajului,
navă se făcuse tăcere, deși înainte de acel moment, abia apoi a expirat tot aerul pe care îl ținuse captiv
atât marinarii cât și ofițerii începuseră să se simtă în piept, moment în care ofițerii din încăpere au
ceva mai liniștiți. Vederea țărmului țării natale le început să zâmbească și s-au apropiat să-i strângă
adusese în suflete un fel de bucurie ascunsă. Dacă mâinile, felicitându-l pentru că a reușit să aducă
erau mulțumiți sau nu de prestația lor, încă nu știau, acasă o mare parte din flotă.
însă mulțumeau în gând lui Dumnezeu pentru că Când a ieșit, a tras adânc aer în piept. Briza
erau în viață și se rugau pentru sufletele celor ce-și era rece și sărată, o ceață subțire plutea ca un fum
sfârșiseră zilele în apele Atlanticului. deasupra apei verzui, care se lovea sacadat de
Simțea că are de dat explicații și era pregătit să pontoanele țărmurilor străine. Pentru prima dată
o facă. Nu-și făcea iluzii că va fi gratulat. Își reproșa de când se afla în țara aceea, se simțea mândru
într-una faptul că nu recuperase și marinarii din și sigur pe el. Nu se mai sătura de aerul sărat. În
cele două nave rămase în încercuirea britanică. Își interior simțea că plânge, că în piept o pasăre sorbea
imagina cum s-ar fi simțit el dacă ar fi văzut navele necontenit din izvorul lacrimilor care se strângeau
îndepărtându-se fără a-i aștepta. Și totuși, oricât de în piept și se zbătea în stomac cu un fâlfâit de aripi.
mult se gândea, singura șansă de a mai salva ceva Era visul lui care prindea aripi și putere. Simțea că
din flota italiană era decizia pe care o luase și din bătălia aceea îl schimbase, încercările la care fusese
acest punct de vedere nu avea vreun dubiu. Numai supus îl căliseră și adăugaseră chipului său tânăr
că uneori, din focul luptei lucrurile se vedeau într- câteva riduri fine care exprimau voință nețărmurită
un fel, iar din birou puteau să pară cu totul altfel. și hotărâre. În câteva zile devenise bărbat.
Giovanni l-a bătut pe umăr, a încurajare. S-au
privit în ochi și abia atunci a plecat, cu pas hotărât NR: Fragment din romanul Legături de sânge
și pieptul în față, către comandament. (în curs de publicare)

62 Axis Libri
Literatură

CÂND CINEVA ASCULTĂ

Câți eroi măreți au descălecat în adâncuri pentru totdeauna,

luând cu ei armura, sabia, calul și noianul de amintiri ce îi învăluie
protector? Straturi, straturi, adâncindu-le statura. Ochii amintirilor
își fac loc ici și colo, săpând din aproape în aproape în căutarea celor
dragi care i-au așteptat mereu și mereu... În orizonturile ferecate
definitiv pentru ei, sabia se tocise, nu mai putea să-și taie drum, dinții
metalici ai armurii se împrăștiaseră ca mărgelele, care încotro, caii nu
mai știuseră să găsească potecile de altădată, picioarele lor pierduseră
trapul și galopul undeva pe drumul fără întoarcere. Suflul vieții nu vrea
să coboare acolo, în întunericul pământului. Respirația atâtor suflete
s-a oprit ca un ceas obosit de atâta ticăit repetitiv care nu mai are nimic
interesant de spus. Să ticăie oare doar tăcerea în lumea lor, cea cu limba
vâlvătaie, inima ghimpată, timpanul spart și picioarele împleticite?
Atâta neputință, atâta durere anihilată?
— Aici sunteeeeem! s-ar auzi, altfel, de pretutindeni, voci peste
voci, tremurânde de atâta pământ înghițit, linguriță cu linguriță după
gurile de apă ce-și fac loc după ploile prelinse până la ei. Apa îi înmoaie,
îi înțepenește și corpurile lor se scorojesc, solzii peștilor de altădată
se desprind unul câte unul, pierzând astfel elasticitatea mișcării care,
oricum, nu le mai este de folos... doar vocile eroilor ar mai găsi puterea
Aurelia CARAGEA să răzbată, dar ar suna a gol în... golul rece. Ce ar aștepta oare de la noi,
scriitoare
cei care încă le-am putea răspunde de la înălțimea verticalității noastre
vremelnice? În primul rând, ne-ar fi greu să îngenunchem și apoi să ne
lipim urechea de pământ, dar ei știu asta. Nu-i nimic, ei au tot timpul
din lume! Vor striga fără încetare, adunându-și puterile o dată și încă o
dată, întemnițați sub atâta amar de vreme, visând la sufletul nobil ce va
dori să le dea ascultare. Va apărea, mai devreme sau mai târziu desigur,
venind agale dintr-o plimbare care nu promitea nimic. Pașii, simțind
parcă vibrația din rărunchii pământului, vor ezita un pic, negăsind
echilibrul gândului, și se vor opri. Puterea vocilor de dedesubt se va
împleti în rădăcini aeriene îmbrățișând mai întâi condurul delicat,
apoi coapsele pe care se sprijină fertilitatea, sânii dătători de viață.

decembrie 2024 63
 Împletitura va fi perfectă odată ajunsă în părul demn, spre nemurirea clipei. Clipa e împlinită,
ei. Acum, comuniunea va fi totală, fiecare fibră a prelungirea ei răzbate dincolo de vremuri, a ajuns
ei va fi conectată la istorie. Câmpurile de luptă o la suprafață. A găsit căușul palmei în care să se
străbat din toate direcțiile, strategiile militare nu-i cuibărească, să-și caute alintul binemeritat spre a-l
încurcă părul, oștenii fără nume nu mai prididesc pudra, la rândul ei, peste sufletele celor uitați de
să se jertfească pe fiecare centimetru al corpului toți în afară de ea. Ea știe să-i prețuiască pe eroi,
ei, cuvintele de îmbărbătare nu pot fi oprite de spre neuitare. Căușul palmei, ascunzând un bulgăre
articulații sau tendoane, gloria eroilor îi picură în de recunoștință, suie firesc către inima celei ce s-a
canalele urechii, glasurile lor îi dau fiori. Ochii-i oprit din drum. Printre degetele ei par să curgă
sunt martori tăcuți ai câmpurilor însângerate, ai boabe de rouă împrăștiate de atâta trăire, de atâta
vieților curmate prea devreme, ai bocetelor naturii, iubire. Sufletul ei zboară frumos cu miile de aripi
nevoită să-și îngroape de una singură fiii. Cortegiul care i-au înălțat cândva pe ei, pe eroi. Plutește. Se
vântului, ploii sau al zăpezii le-au călcat, inevitabil, simte iubită dincolo de barierele timpului. O clipă
pe urme mai târziu. Urmele trecerii lor au dispărut, de oprire i-a dăruit clipe de iubire. Iubire infinită
s-au făcut una cu mama natură. Defilarea măreției privind în jos, înspre pântecul arcuit, apoi mai jos,
își face loc cu modestie printre genele care nu mai înspre străfundurile omenirii, înspre glorii apuse
au clipire, de teamă că totul s-ar putea opri. Eroii în istorie, dar dornice de a vibra împreună cu ea,
noștri stau drepți în șaua cailor, inima bate în ritmul prin ea. Rădăcinile aeriene ale vocilor străbunilor
tobelor încurajatoare, sângele se învolburează de nu își mai încap în piele de bucurie, au găsit portița
dorința victoriei, frica nu își are locul nicăieri. În către făptura modernă, învăluită în straie străvezii
straie mai mult sau mai puțin strălucitoare, sub menite parcă să absoarbă toate iubirile vechi,
pulberi de viață sau de moarte, soldații mărșăluiesc neîmpărtășite, ale pământului.

64 Axis Libri
Literatură

SAGA CEANGĂILOR
Fragment de roman

[…] Incidentele din biserică şi din afara ei sunt un alt subiect

de mare interes. Curiozitatea celor care nu fuseseră de față devine,
dintr-odată, evidentă – se opresc din mâncat, bucătăresele şi servitorii
se adună în jurul mesei şi aşteaptă. Giurgi este în mijlocul atenţiei lor.
Se ridică şi repetă tot ce a spus în biserică şi încheie cu întrebarea:
„De ce ne spuneţi «csángó» şi țigani?” Niciunul nu poate răspunde, se
privesc şi nu înţeleg întrebarea. Privirile se îndreaptă spre preoţi. Iosif
este singurul care nu pare surprins. Priveşte îngândurat spre degetele
mâinilor care frământă o îmbucătură de miez de pâine şi are un uşor
legănat, față-spate, al corpului. După câteva clipe, îl priveşte în ochi pe
Giurgi şi... Gândul: „Sunt dator în fața lui Dumnezeu şi în fața acestui
om al lui Dumnezeu ca să le spun şi să explic tot ce ştiu, clar şi în adevăr.
Am primit darul vorbirii în limbi, darul înţelegerii şi al cunoaşterii,
darul misionar, darul preoţiei şi multe alte daruri pe care mulţi nu le
au. Aici este mâna Domnului, iar eu sunt obligat în conştiinţa mea să
dau, tot în dar, ce am primit.”
Ascultaţi-mă cu atenţie: „Povestea asta începe chiar de aici,
de lângă noi. În urmă cu mai bine de o sută de ani, a fost marea
revoltă a secuilor împotriva stăpânirii...” Este întrerupt de Șandor
care completează: «Noi, cei de aici – (arată spre rudele sale) – suntem
din Madéfalva, de la o aruncătură de băț şi ştim de la părinţii noştri
Iosif ROCA
scriitor despre masacrul din sat, făcut de armata asupritoare, de jalea care
a urmat şi de fuga strămoşilor noştri care-ncotro.» Iosif continuă:
Aşa este. În acele zile, un confrate de-al nostru, pe nume Zolly, a fost
condamnat la închisoare de către stăpânire pentru că fusese unul din
organizatori. A reuşit să fugă din închisoare, a trecut munţii şi a bejănit
în Moldova vreme de cinci ani. A cutreierat satele moldoveneşti şi a
fost bine primit. A stat mai mult în satele ungureşti pentru că nu
cunoştea limba moldovenească. În acest timp a trimis mai multe
scrisori superiorului său în credinţă, episcopul Batthia, pentru ca să
intervină la curtea stăpânirii de la Viena pentru iertarea sa. Prețul
libertăţii a fost trimiterea unor scrisori despre moldoveni. Într-una
din scrisorile trimise de Zolly episcopului a descris şi viața trăită de
catolici. Episcopul duce scrisorile unui bogătaş – pe nume Windi

decembrie 2024 65
 Literatură
– istoric şi prieten, primarul oraşului Bratislava, nepedepsit, Și cel ce spune minciuni va peri”1 sau
care împreună cu alţii le traduc, le modifică după Apostolul Ioan în Evanghelie, despre mincinoşi:
cum le vine lor bine şi publică în revista lor o „Voĭ súntețĭ din tatăl, diavolul, și voițĭ să facețĭ
părere proprie, în care moldovenii şi catolicii din poftele tatălui vostru. Acela de la început era
Moldova erau numiţi «Tschangos». Acest cuvânt omorâtor de oameni și nu stă în adevĕr, pentru că
inventat a fost tradus în ungureşte ca «csángó», iar într’ĕnsul nu este adevĕr. Când vorbește minciuna,
răul a ajuns până la noi. Am citit revista, am văzut vorbește din ale sale; pentru că este mincinos și tată
scrierea şi am înţeles rostul ticluirii minciunii – şi al mincinosului.”2 Nu putem înţelege tot cuvântul
anume – dorința de mărire deşartă cu orice preţ.” lui Dumnezeu, dar putem înţelege că minciuna nu
Preotul continuă explicaţiile pe înţelesul tuturor, aduce nimic bun. Gazda îi mulţumeşte:
însă subiectul pare fără mare importanţă. Unii − Nimeni nu ne-a vorbit aşa. Noi dorim bună
chiar se miră de ce fusese nevoie de atâtea cuvinte pace tuturor, dar răul acesta vine mereu peste noi
meşteşugite despre scrisori, reviste şi multe alte şi ne doboară. Multe nu putem înţelege. Răbdăm şi
lucruri de prisos. Cu toate acestea, câţiva sunt trăim cu speranța în Dumnezeu. Cei din Moldova
interesaţi oarecum. Unul din secui întreabă: sunt fraţii noştri şi noi cei care răzbatem de pe o zi
− Ce s-a întâmplat cu preotul? pe alta nu avem ce împărţi şi ne duşmăni. Zâzania
− A fost iertat şi s-a întors pe meleagurile vine peste noi, aşa parcă din senin, dar, acum am
natale. Mateiaș este nedumerit: înţeles că nu este tocmai aşa. Vă rog să luaţi pentru
− Noi ştim cine suntem! Nu ne interesează drum mâncare şi orice aveţi nevoie. Ridicarea mesei
ce spun alţii despre noi. Preotul îl priveşte şi-l o face gazda: „Doamne binecuvântează-ne pe noi şi
atenţionează: aceste bucate pe care ni le-ai dat din marea ta milă
− Ţine minte, spune şi urmaşilor tăi: prin Christos Isus, fiul Tău. Amin!”
Minciuna este lucrarea diavolului şi începe cu După plecarea invitaţilor, faraoanenii
însămânţarea ei de către oameni, apar adepţii nedumeriţi îi cer să le explice toate aceste cuvinte
minciunii, după care vine furtuna – ca aceea de de neînţeles. Sunt în jurul lui ochi şi urechi, iar
astăzi. Mihai pregătit să scrie tot ce va spune preotul
− Nu înţeleg! Ce înseamnă «Tschangos»? Iosif. Funcţionarul, ameţit de prea multă băutură,
− Nu înseamnă nimic, este o invenţie, iar din încearcă să priceapă.
acestea Diavolul poate face orice, iar ce face este „Ştiu că nu puteţi înţelege totul, de aceea vă
mereu spre răul oamenilor. voi spune o pildă. Aşa le vorbea Isus ucenicilor săi
− Tot nu înţeleg, cum ne poate face rău acest ca să priceapă vestea nouă. Iată: «Un om avea o
cuvânt care nu este nimic? grădină plină cu flori. Vântul a adus seminţe noi,
− Iarăşi, ţine minte: acest nimic a ajuns până florile s-au înmulţit, iar grădină a devenit din ce
aici, aşa cum ai văzut. În viitor va creşte, după în ce mai frumoasă. Într-o zi a bătut la poarta lui
cum au interese oamenii, iar voi din Moldova o să un proscris alungat din ţara lui şi l-a rugat să-l
ajungeţi „nimic-csángó” în ochii lor şi vor fi atât de găzduiască un timp. A fost primit şi omenit, ca
convingători, încât o să credeţi şi voi asta. Vă veţi şi ceilalţi din familie. Grădina, cu tot ce era în
scoate ochii unii altora, chiar şi în aceeaşi familie, ea, i-a atras privirile. Unele din flori le avea şi el
pentru că nu o să mai ştiţi cine sunteţi. Iar asta v-o acasă dar nu le ştia denumirile. A trimis scrisori la
spun tuturor: oamenii fac asta dintotdeauna – au oameni de vază pentru iertare. În aceste scrisori a
schimbat până şi Cuvântul Lui Dumnezeu pentru descris şi frumuseţea florilor din grădina gazdei,
folosul lor: pentru bani, pentru averi şi mai acătării spunându-le că unele sunt asemănătoare cu cele din
– pentru putere. Asta să ţineţi minte: „Staţi mereu grădina casei sale. Pentru mărire şi scandal, unul
cu fața la Isus Christos pe cruce şi nu la cel rătăcit din bogătaşi, a răspândit vestea că într-o grădină de
şi mincinos.” peste munţi, sunt flori care se cheamă «Kanhals».
− Şi... când se va termina? Faima a cuprins regatul iubitor de lucruri neştiute.
− După ce veţi suferi şi veţi fi în stare să Doreau să afle cât mai multe despre această floare.
curmaţi minciuna. Ea trebuie înăbuşită din fașă. Dar... să ştiţi: Gândul lor era la grădina.”
Asta trebuie să faceţi voi cât mai repede, dacă nu
veţi suporta să fiți numiți în tot felul. Aşa spune 1
Ibidem, p.543
sfânta scriptură: „Marturul mincinos nu rémâne 2
Ibidem, Noul Testament, p.88

66 Axis Libri
 Funcţionarul, mângâindu-şi mustața – cu duşmăni mult timp. După câteva discuţii între ei
privirea piezișă spre musafiri – îşi spune: „Aici reprezentantul cetei o întreabă pe Ana:
se-ntâmplă lucruri necurate. Cum a spus că se − De ce pleci? Spre surprinderea tuturor Ana
cheamă floarea? Aaa... da! «Honhals». Voi face o este stăpână pe ea şi răspunde tot cu o întrebare:
scrisoare.” − Cum mă cheamă? Se privesc între ei
În tot acest timp, Ana stătuse deoparte, nedumeriţi. Ana continuă:
năpădită de consecinţele hotărârii ei. Pur şi simplu − Pentru voi sunt: „treci la treabă!” şi nimic
aşa îi venise atunci vorba – o spusese din inimă, altceva, iar pentru ei sunt Ana. Ei m-au strigat
dar... acum? Ştie că se vor întoarce cât de curând, pe nume şi voi pleca de la voi. Pentru cât am fost
au nevoie de ea la muncă, dar mai presus de toate servul vostru am dreptul să ştiu cine sunt părinţii
sunt în pericol salvatorii ei. Este în cumpănă. mei şi cum am ajuns la voi. Nu v-am spus niciodată,
Teamă şi lacrimi. Priveşte spre cărarea din grădină. dar eu o ţin minte pe mama şi cântecul ei de leagăn.
În căutătura de bun rămas întâlneşte privirea lui Nu eram în casa voastră. Spre surprinderea tuturor,
Mihai. Nu îşi poate mişca nici corpul, este puţin ceata se retrage dincolo de drum şi ţine un scurt
ameţită şi simte un gol imens în stomac – mâna sfat după care, fără alte cuvinte, pleacă. Paşii cailor
lui de pe umăr o paralizează. Toate gândurile sunt se pierd în scurt timp, vestind libertatea Anei.
un fel de ghem mototolit ce dispar ca din senin la Toţi sunt uimiţi de curajul şi inteligența Anei, de
vederea flăcăului. Vorbele lui îi încălzesc corpul, hotărârea ei şi de modul cum a domolit şi rezolvat
obrajii ard, ochii ar vrea să-l privească... cearta. Este un moment de uşurare pentru toţi şi un
− Ana...! Îi atinge bărbia şi-i înalță privirea început nou pentru ea – Ana a hotărât singură şi i
spre ochii lui – ridică şi baticul. Frunte dreaptă, s-a respectat dorinţa. Aşa ceva nu ar fi fost posibil
înaltă, sprâncene frumos arcuite peste genele lungi, cu doar câteva ceasuri în urma – „Nu aduce anul
ochii căprui deschis, obraji-s bujori, nasul drept, ce aduce ceasul!” Sufletul ei tresaltă de bucurie,
puţin înroşit, gura aşezată unde îi stă cel mai bine dar şi de nelinişte. Pentru prima dată spune ceva
şi bărbia, uşor proeminentă, are un tremur uşor. după dorința ei fără să-şi înnăbuşe cuvintele. Simte
Chipul fetei îl lasă fără grai. Nu ştie ce să-i spună... o mare uşurare şi o încearcă speranţa în mai bine.
− Ana... tu n-ai mâncat nimic. Pe de altă parte a riscat totul pentru aceşti oameni
− Mi-e teamă! Glasul ei îl răscoleşte... Îi străini, dar cel mai mult pentru Mihai pe care-l
răspunde protector: va urma oriunde va dori – „Am încredere în el!”
− Ţi-am promis că voi avea grijă de tine. Mihai scrie ceva pe coala albă de hârtie, o face sul
− Ştiu, dar se vor întoarce şi va ieşi cu bătaie. şi o pune la locul ei – în buzunarul, din interior,
− Stai fără griji. Ştiu că-ţi e greu, dar, dacă al pieptarului. O ia de mână pe Ana şi-i şopteşte
ai încredere totul va fi bine. O ia de mână şi se ceva la ureche, ochii celorlalți sunt îndreptaţi spre
îndreaptă spre bucătărie şi, spre mirarea lor, femeia ei – întunericul nopţii nu poate ascunde lumina
gazdei îi dă un pachet cu haine, încurajând-o să din ochii ei, nici zâmbetul şi nici bujorii obrajilor.
plece. Este linişte şi e bine! Pe de altă parte gândul ei e
Preotul Iosif îşi pregăteşte şi el plecarea spre cântec de leagăn şi adâncă amărăciune: „Nani, nani,
Viena, alături de ceilalţi misionari. Are o lungă puica mamii, puică! /Nani, nani, ochii mamii, ochi!
discuţie cu Giurgi. Plecarea este hotărâtă pentru /Nani, nani, năsucul mamii, năsuc...” Îi aude vocea
a doua zi cu un ceas înainte de apariţia zorilor. cristalină, îi urmăreşte degetul şi-i vede fața, dar
Surpriza vine după miezul nopţii. Zarva este în fața deodată un strigăt o sperie: „Nuuu..”, urmat de un
casei. O ceată de localnici doresc să o ia pe Ana. plânset sfâşietor – chipul mamei dispare după uşa
La început înjurăturile şi ameninţările curg peste camerei cu toc alb. De când a deschis ochii, mai
faraoaneni, însă gazda reuşeşte să-i potolească şi bine, în această lume, mereu a căutat uşa cu toc
începe o judecată ad-hoc între cele două tabere – alb, dar nu a putut-o afla. Este amintirea ei cea mai
una în drum, în fața casei şi cea de-a două în curte dragă pe care o poartă în adâncul inimii, singura
– cu gazda în mijloc. Până la urmă este adusă Ana. care este vie, pentru că merge mână-n mână cu
Autoritatea de necontestat a gazdei şi a fratelui său ea, plâng împreună – ele amândouă mereu – ea şi
impun respect, care hotărăsc: amintirea ei, țesute una întru cealaltă. De multe ori
− Vom face cum îşi doreşte Ana. Vrem pace îi venea să-şi ia lumea-n cap, dorul mamei îi usca
între noi. Dacă nu vom respecta voia ei ne vom inima, lacrimile ei udau tot ce atingea, ochii ei –

decembrie 2024 67
 un izvor nesecat de lacrimi – erau mereu triști. S-a bine.
întrebat întruna de unde mai curg atâtea lacrimi, A noua zi de la plecare, seara, ajung în sat şi
dar ele se preling ca dintr-o fântână cu izvor în fiecare trage la casa lui.
sporire. Lacrimile de acum sunt altfel – de emoţie Vasile povesteşte familiei: „Mihai a adus o fată
şi fericire – alunecă altfel pe obraji, sunt călduţe de acolo, nu am înţeles de ce a făcut asta. Ungurii
şi vindecătoare, limpezesc ochii, tresăltă inima şi l-au lovit în cap pe Giurgi din cauza Sfintei Fecioare,
curăță toată tristeţea lacrimilor vechi. a căzut pe jos, dar s-a sculat. Mateiaș a jurat că
− Mihai, tu ai plâns vreodată? toţi copiii lui vor vorbi de acum înainte numai
− Toată lumea plânge! românește. Mi-a fost teamă tot drumul, bine că am
− Oare se despart undeva lacrimile de fericire ajuns acasă – nu îmi mai trebuie în veci.” Familia lui
de cele de durere? Aş vrea să păstrez lacrimile de Mateiaș este mai curioasă şi doreşte detalii:
azi. − De ce să vorbim numai pe româneşte, avem
− Dacă vrei poți să le pui laolaltă cu ale mele. limba maternă – ne-am născut cu ea.
− Să-mi povesteşti de mama ta, de familia − Pentru că ungurii de acolo ne-au făcut
ta... de toate. csángó, ţigani şi în tot felul. Dar cel mai mult m-a
− Îţi voi povesti la timpul potrivit, acum îţi supărat vorba lor despre Maica Sfântă – ne-au zis să
spun doar că numele tău – Ana – îmi place, iar tu, plecăm de acolo şi să ne rugăm la Sfânta Fecioară a
îmi placi şi mai mult. noastră că sfânta din biserica lor este a ungurilor.
Sunt pregătiţi de plecare. Mulţumesc gazdei, Stăpânii de acolo au făcut asta, săracii nu au timp
care îi invită şi la pelerinajul din anul următor. de aceste lucruri, sunt ca şi noi. Pelerinajul m-a
Giurgi devine din ce în ce mai tăcut. Simte că i-au schimbat, am văzut cum trăiesc şi cum gândesc
fost iertate păcatele, dar a răsărit ceva nou în el – oamenii de pe alte meleaguri şi ce ne poate aştepta
o chemare lăuntrică neclară care îl tulbură. Ultima dacă nu ne vom schimba la timp. Sunt pericole
discuţie cu preotul Iosif l-a pus pe gânduri. Îi va mari pe care noi nici nu le bănuim, iar primii, în
povesti fiului pentru ca să le scrie pe foile lui. Până fața lor, suntem noi, cei de rând, săracii pământului,
la Trotuş totul este bine, însă dimineaţa, Giurgi, are fugăriţi de colo-colo după bunul plac al celor care
amețeli, cade şi rămâne nemişcat câteva clipe, după ne numesc cum vor şi fac ce vor cu noi. Tot ei ne
care îşi revine. Pentru el drumul de întoarcere este iau copiii în războaiele lor. Iar noi nu avem nicio
mai greu, munţii par mai neaccesibili şi potecile putere în fața lor, ca şi părinţii şi bunicii noştri.
mai înguste. Între râu şi fostul sat Stăneşti are loc o Singura speranță a lor a fost Dumnezeu şi Maica
discuţie între tatăl şi fiul său: Sfântă. Asta ne-a rămas şi nouă, numai că acum
− Copile, să scrii tot ce îţi voi zice acum. suntem împărţiţi după bunul lor plac. Să ştiţi
Preotul Iosif mi-a spus lucruri neauzite de noi: „În cu toţii – aceasta este hotărârea mea şi nu voi da
apus, cei bogaţi aduceau copii cu pielea de culoare îndărăt niciodată. Vă mai spun că peste munţi, nu
neagră, îi puneau în cuşti şi-i arătau oamenilor ca pe de parte de noi, în vechime, a fost o biserică şi un
nişte ciudăţenii, ca pe animale rare. Acestea se vor sat unde au fost minuni mari ale Sfintei Fecioare
schimba, dar cu multe sacrificii – vor muri foarte Maria. După ce a fost luată maica sfântă de acolo
mulţi oameni în războaie cumplite pornite de aceşti a dispărut şi biserica şi satul. În acel loc Giurgi a
«stăpâni»; Duhul Sfânt vine la noi dacă avem poarta văzut-o pe maica sfântă. La fel s-a întâmplat şi la
deschisă şi ograda curată, altfel degeaba aşteptăm Șumuleu în biserică, dar vă va povesti el totul. De
adierea lui; Țineți cu preţul vieţii de limba voastră atunci s-a schimbat – nu mai este Giurgi aşa cum
pentru că rădăcina ei este pe crucea lui Isus; Păziţi- îl ştiam noi. Preotul Iosif ne-a învăţat multe lucruri
vă de cei care vă spun «Tschangos»; Minunile sunt pe care vi le voi spune la timpul potrivit. Cu ajutorul
semnul lui Dumnezeu şi au un scop. Viaţa ta se Domnului mă voi duce şi la anul.
va schimba şi va trebui să urmezi calea ce ți se va − Ce e acela... csángó? Întrebarea vine de la
da.” Mi-a mai spus despre amestecarea limbilor toată familia.
şi obligarea de a vorbi alta decât cea a noastră, − E o poreclă urâcioasă care nu înseamnă
Diavolul nu poate fi învins de oameni şi fiecare nimic, aşa ne spun unii, care ne poartă sâmbetele
om trebuie să aibă grija sufletului său, iar păstor de celor de aici din Moldova. Uitați de ea. Noi să ne
suflete este unul singur – Isus Christos. Mi-a mai vedem de-ale noastre, iar Domnul va alege. […]
spus ceva legat de creier şi inima, dar nu ţin minte

68 Axis Libri
Literatură

INTERVIU CU DOAMNA JULIETA G.

Codex Testis, cap.80 (număr al identităţii mereu datoare exuberanţei

şi deprimării, încrederii şi suspiciunii, în aceeaşi măsură)

Alunecă ziua spre seară cu umbre lungi de apus însângerat.

Cafelele scot rotocoale fine de aburi gata să învăluie o poveste
luminoasă, o amintire de nerefuzat cu o întâmplare mai veche
ori mai nouă, un vis migrator sau o dorință tainică... Sunt
prezenți la întrunire toți membrii clubului „Testis”.
— Ce temă avem azi, domnule Solo? se interesează madam
Mina, actrița care (în calitate de Cleopatra) vorbise pe scenă în
direct cu Iulius Caesar, (ca Ofelia) fusese trimisă la mănăstire
de prințul Hamlet, robul unor întrebări grele despre viață și
moarte, despre onoare, demnitate și dragoste, (ca Didona)
fusese părăsită în suferința sinuciderii de troianul Eneas și în
alte roluri celebre.
Solo (surâde abia sesizabil):
— Dacă ar fi să urmez exemplele profesioniștilor rutinieri
și mincinoși din media, aș zice că la cererea unui mare număr de
ascultători, tele/spectatori reali sau virtuali, de diverse orientări
geografice / istorice / religioase / sexuale / politice / științifice
Theodor PARAPIRU / artistice..., am invitat-o pe distinsa centenară Julieta G. să
scriitor răspundă unor întrebări venite prin noi din partea întregului
popor – care, cum bine se știe, ori luptă pentru pace, ori pentru
zilele de azi, de ieri și de mâine deodată, ori face revoluții, ori
le suportă, dar cel mai mult le discută sau mănâncă și bea pe
seama lor, sau cântă, dansează și face sport... dornic să înțeleagă
pe ce lume trăiește.
Iar Doamna Julieta G. a trecut frumos prin stația de o
sută de ani și, cu pensia în proțap, a văzut multe, știe multe și
ne poate transmite învățăminte din experiența sa pe tărâmul
supra/viețuirii.
Ca să sparg gheața – cum spun oratorii-suricate – am să
pun prima întrebare:

decembrie 2024 69
 Literatură
— Cum ai ajuns la vârsta asta, doamnă Julieta?
Centenara are privire sfredelitoare, de parcă vede prin
omul pe care-l fixează:
— Întâi, vreau să fac o precizare: dragii mei, voi aveți timp
să puneți întrebări, că sunteți tineri, dar eu nu mai am timp să
răspund pe lung și pe lat. Astea fiind precizate vă zic: la vârsta
asta, am ajuns așteptând.
Doctorița Carmen:
— Am observat că, parțial, v-ați retras din viața publică,
în sensul că mult mai rar ieșiți la poartă. Nu vă mai place să
socializați cu semenii, sau aveți alte motive?
— Nu mai ies la poartă din motive serioase: toți nătărăii de
seama mea din cartier au murit, iar cu alții mă potrivesc mai puțin
la vorbă și la port. Cât despre voi, mai aveți mult până la anii mei.
Madam Covalu:
— Cum te simți cu sănătatea, doamnă Julieta?
— Nici eu nu mai știu, Elviră! N-am nicio boală, iar de
durut nu mă mai dor decât anii.
Generalul Augustin:
— Cu nepotul și cu ai lui vă aveți bine? Discutați despre
evenimente, mai schimbați câte-o vorbă, o părere?...
Doamna J:
— Sunt copii buni, dar oameni noi, domnule general!
Vorbesc la telefon și când dorm, au treburi fără sfârșit, serviciu,
deplasări, controale, defecțiuni, afaceri, reduceri de personal,
implementări, proiecte... Unde să mai am loc și eu?
Actrița Mina (compătimitor):
— Doamne, ferește, să nu uiți cuvintele, doamnă J.! Pe
scenă, când apărea câte un blocaj de memorie, aveam sufleorul
și ne scotea din încurcătură!
Doamna J. (liniștitor):
— Nu-i cazul, draga mea, eu conversez mult și bine, nici
nu-ți închipui cât de mult și cât de bine!... (pe chipurile celor
din asistență se citește uimire și îndoială). Degeaba vă mirați! Eu
vorbesc ore în șir cu păsărelele, mai ales cu vrăbiuțele pe care le
servesc cu firimituri și niscaiva grăunțe, cu florile – chiar și când
se veștejesc! –, cu insectele (albine, muște, furnici, fluturi...).
Vecinul veșnic Marțian:
— Și când acestea nu răspund la apel, sau vin foarte rar,
ce faci? Nu te uiți la televizor? Nu asculți muzică? Nu vrei să
afli știrile care nu se mai termină? Ba războaie, ba sport, ba
procese cu amânări și suspendări, ba accidente și povești cu
proști din dragoste de bani și de moșteniri, ba măsuri și realizări
de reformă și sărăcie, ba politicieni cu poalele în brâu sau în
cap, ba rețete de întinerire prin buline pătrate și frecții postume
miraculoase, cu alifii mântuitoare...
Doamna J.:
— Am ce face, vecine, și am să vă spun: de cele mai multe
ori, vorbesc cu umbrele; în zori de zi – cu cele mici, din copilărie,

70 Axis Libri
spre prânz – cu cele mature și spre amurg, cum suntem acum –
cu cele lungi. Și înțeleg lucruri pe lângă care am trecut cândva și
nu le-am dat atenția cuvenită, sau altele care au înflorit cu folos
în viața mea. Să vă spun drept, după atâta amar de vreme și de
singurătate, îmi vine să cred că, în general, viața nu ne este dată
atât pentru fapte, cât pentru amintirea lor.
Fostul poștaș Covalu:
— Fără supărare, doamnă J., am înțeles că te-ai trecut în
pomelnic când i-ai făcut slujbă de pomenire soțului! Din câte
știu, în pomelnic se trec numai morții...
Doamna J.:
— E adevărat, dar știți cum e pe lumea asta, copiii sunt
ocupați și au diverse probleme. Așa că este frumos din partea
mea să am grijă de mine, în caz că ei uită.
Domnul Solo (abrupt):
— Fără supărare, doamnă Julieta, îți este frică de moarte?
Doamna J:
— Dragul meu, văzând cum stau lucrurile în universul
nostru, uneori mai mult îmi este frică de viață decât de
moarte!... Uite, acum eu vă las cu bine și merg acasă la mine
să-mi amintesc de voi!...
Se ridică și, ajutată de nepotul Dănuț, pornește spre casa
dumisale cu un surâs luminos pe chip și cu un gest al mâinii
drepte de rămas bun.
Solo (încet, dar suficient să audă toți):
— „Dacă piesa/v-a plăcut, aplaudați-o/și toți împreună
manifestați-vă bucuria.” Cel puțin așa a zis împăratul Augustus
și se potrivește.

decembrie 2024 71
 Literatură

PROZĂ

Iepurașul de la spitalul clinic pentru copii

Sunt fericit și nu-mi lipsește nimic, căci o am pe mama. Dar astăzi

parcă este o zi specială, cu multă bunătate în jur. Doctorul care a venit
dis-de-dimineață cu două seringi metalice pe o tăviță din oțel părea mai
binevoitor decât oricând. M-a întrebat dacă pot strânge pumnii. Nu prea
am avut putere, dar m-a lăudat pentru încercare. Am stat cuminte, ca
de obicei, când acele groase ale celor două seringi mi-au fost introduse
în gluteus maximus. La fel de cuminte am urmărit cum o altă doctoriță
mi-a recoltat sânge din venă, ștergându-mi brațul cu o vată umedă. La
dejun am mâncat supă de legume. Mama mi-a spus o poveste și a plecat
în oraș. Nu mă pot da jos din pat ca să privesc orașul de aici de sus, dar
îl aud forfotind. Doctorii intră și ies. Eu stau întins pe spate și privesc
pereții albi. Mama s-a întors din oraș cu câteva portocale și o carte de
colorat. Sunt atât de fericit! Anul acesta nu am mâncat portocale. Oare
de unde a găsit mama bani pentru carte? Acum miroase a portocale
și a alcool etilic. La prânz am mâncat un cartof uriaș copt și o sticlă
mică de chefir. După masă ne-a vizitat Moș Cră ciun
– un bătrân care semăna cu Sfântul
Nicolae de pe iconița mamei. Avea Veaceslav CUȘTER
un sac roșu de catifea. M-a întrebat scriitor
cum mă cheamă, a deschis sacul
și a spus că pot să-mi aleg eu ce
cadou vreau. Am băgat mâna în s a c
și am luat o jucărie pufoasă de pluș. Un
iepuraș. Nu știu dacă l-am ales eu sau
m-a ales el pe mine. Este gri, cu floricele pe
urechiușe și pe lăbuțe. Este cel mai drăguț
iepuraș din lume. Îmi amintesc că
tata, după o zi grea de muncă, ne
aducea uneori cadouri de la iepuraș:
nuci, mere sau o bucățică de pâine.

72 Axis Libri
Erau cele mai frumoase cadouri pe care le puteam ambulanțele. La fereastră se legănau fulgi mari și
primi! Cred că iepurașul acesta este un iepuraș bun, luminile multicolore ale orașului. Sunt fericit și nu-
asemeni celui care-i iese tatei în cale și-l ajută. Mi-e mi lipsește nimic, căci o am pe mama. Și pe iepurașul
dor de tata. Seara am mâncat hrișcă fiartă cu lapte. gri cu floricele pe urechiușe și lăbuțe. Mama îmi
Mama mi-a spus o poveste. Am adormit în miros de veghează somnul, iar iepurașul mă însoțește în
alcool și portocale, cu iepurașul minunat la piept. lumea viselor, pe pajiști verzi cu portocale, nuci și
Afară se auzeau aproape neîncetat roțile de tren și mere.

Visul cutremurător al vulturului

Ostenise și simțea că-i amorțesc aripile. Se în interior, acoperit cu un țesut sensibil și vulnerabil.
opri pe o stâncă și privi în jur. De aici, de sus, valea Adesea își lovea trupul, îl rănea, îl pedepsea. Însă
cu râpi și pietre se vedea ca un tărâm nelumesc. nu-l putea nicidecum controla. Trupul său părea a fi
În zare sclipea vadul Oblucița. Lăsă vântul să-i o altă ființă care îl domina și îl împingea să-i aducă
mângâie penele, închise ochii pe o clipă și ațipi. surse de energie și senzații. Era într-un continuu
Se făcea că era ziua a zecea a lunii, iar părinții efort, alerga în toate părțile, clătinându-și membrele
lui erau făcuți din pământ. Și cei doi bulgări de și devorând plante lungi și verzi, vietăți cu pene
humă rămaseră în ploaie, până au devenit fertili. și solzi, semințe cu viață în ele și bând șiroaie de
Astfel apăruse el în mijlocul lor, într-o joi fatidică. stropi cu bule și clipocit straniu. Nu avea timp să
Fusese scos cu putere mare afară din râul în care se gândească la viețuirea lui. Nici la existența lui de
sălășluia. Era însângerat, lipicios și trist. Din acea până la viețuire. Nici la existența de după viețuire.
clipă deveni terestru. O lume străină, rece și ostilă Nu avea timp să viseze, căci trupul lui și trupurile
îl întâlni, rânjind satisfăcută. Părea că această lume celorlalți îl hărțuiau egoist și imperativ. Aceste trupuri
se bucura că din acel moment i se mai alăturase o ahtiate îl biciuiau și îl alergau prin mărăcini și ape,
ființă nevinovată, care avea să sufere alături de ea prin grote și flori, prin copaci și munți, prin vânt și
un timp. Totul în jur îl speria și îl copleșea. Prima ploaie, soare și fulgi. Nu avea timp să viseze în afara
lovitură violentă fusese lumina, care îi săgetase trupului, nu avea timp să se regăsească, nu avea timp
ochii cu enorm de multe semne, forme, nuanțe. să se odihnească. Era sclavul trupului. Zi și noapte
Apoi urmase sunetul. La început era un murmur, era pus pe drumuri în slujba dorințelor fizice. Nimic
apoi vibrație, care creștea și se transforma în ecouri, în lumea aceasta nu-i aducea aminte de sine. Orice
trăsnete și bubuituri sfâșietoare. Atingeri străine încercare de a scăpa de suferință se izbea de trupul
și neplăcute îi străpungeau corpul, unele reci și lui care îl ținea legat de pământ. Cu cât încerca să se
metalice, altele fierbinți și ascuțite. Lumea era un loc depărteze mai mult de suferință, cu atât mai mult îl
infernal cu multă agitație absurdă, țipete sălbatice, strângea trupul și îl apăsa spre pământ. Trebuia să se
culori agresive, apropieri sufocante, senzații și nevoi zbată, să alerge, să transpire și să respire pentru trup,
supărătoare. Fiecare clipeală îi provoca infinită pentru plăceri, pentru nevoi, pentru dorințe. Nimic
suferință și groază. Nu-și dorea nimic altceva decât pentru sine, nimic pentru esența lui. Și în fuga lui
să plece de aici, oriunde, oricum, însă imediat. Nu se cotidiană de sine, în fuga după energie și senzații, se
putea acomoda acestei realități total incompatibile cu poticnea de trupuri căzute, bolnave, lovite, mutilate.
ființa lui. Plângea necontenit și detesta cu disperare Iar înăuntrul acestor trupuri zăceau scântei palide,
ziua în care apăruse, asemeni lui Iov. rănite, înșelate, nefericite și sclave. În lumea aceasta,
După un timp învățase să privească în jur sinele se consuma pentru trupuri egoiste. Și după ce
căutând sens, să asculte zgomote căutând rost, ultima scânteie a sinelui se estompa până se întuneca
să ceară și să ofere, căutând scop. Toate acestea îl definitiv, trupul începea să se ofilească, să miroasă
întristau și îi aduceau multă durere. Trupul îl încătușa și să se târâie din inerție printre rădăcini și roșcove,
și îl limita, ținându-l lipit de această lume caraghioasă, până devenea una cu pământul...
inutilă și schimbătoare. Era nevoit să-și care trupul Trezindu-se din visare, își dorea să nu mai
debil, imperfect și dependent printre alte trupuri viseze niciodată că e om. Își întinse aripile, scoase
asemănătoare. Avea un trup lacom și înfricoșător. un strigăt și se avântă cu toată puterea în imensitatea
Cu membre lungi și neastâmpărate, cu măruntaie vii cerului senin ce se așternuse peste Cartal.

decembrie 2024 73
 Literatură

ORAȘUL ROȘU
fragmente

Subsemnatul locotenent în Divizia 2 Infanterie Constantin

Calistrat, fiul lui Vasile și Ioana, născut în orașul Galați, Regatul
României, în etate de 25 de ani, de profesie ofițer de marină, absolvent
al Școlii de Marină Comercială și al Școlii de Răsboi, necăsătorit,
în virtutea Onoarei Militare, nu sunt dispus să renunț la statutul de
prizonier pentru reînrolarea în armata austro-ungară, nu sunt dispus
să îmi trădez Țara! (a se traduce ad literam în limba germană) Sunt
mândru pentru înscrierea mea voită la Școala de Răsboi, arma Infanterie
și deși am petrecut puțin timp în Armata Regatului României, știu că
sub conducerea M.S. Ferdinand I al României, Țara mea și Oștirea
noastră au ales calea cea dreaptă a neatârnării și vom continua să
mergem pe ea, oricât ar fi de greu! Subsemnatul si subordonații mei:
plutonier Gogu Mihai, sergent Boieru Dumitru, sergent Frank Rabi,
soldat Stavăr Mihai și soldat Bărbulescu Eugeniu nu voim sa trecem
la inamic! Rog respectuos, acordarea de îngrijiri medicale soldatului
Stavăr Mihai! Trăiască România Liberă!
Ploaia friguroasă ne intră în oase și în suflete, nu sunt mândru
că am căzut prizonier, da sunt mândru că sunt român… într-o bună zi Adam STEIN
vom ajunge acasă, la blânda noastră Mamă, în orașul nostru cu străzile scriitor
murdare…
Supsemnatul plutonier în Divizia 2 Infanterie Gogu Mihai, fiul
lui Aristița și Ionel, născut în sat Cudalbi, județul Tecuci, Regatul
României, în etate de 24 de ani, de profesie tâmplar, 4 clase, căsătorit,
2 copii, în virtutea Onoarei Militare, nu sunt dispus să renunț la
statutul de prizonier pentru reînrolarea în armata austro-ungară, nu
sunt dispus să îmi trădez Țara! Trăiască România Liberă! Doamne
ajută.
Îmi e rușine că armata a tras în țăranii răsculați la 907…
capetele lor s-au ridicat și nu vor mai fi plecate niciodată. Ei chiar
vor pământ!

74 Axis Libri
 Supsemnatul sergent în Divizia 2 Infanterie I
Boieru Dumitru, fiul lui Haralambie și Sevastița,
născut în orașul Brăila, Regatul României, în etate Dimineaţa de ianuarie ocrotea feţele într-un
de 29 de ani, de profesie lăcătuș, 4 clase, necăsătorit, aer rece încărcat de aburul Dunării. Carele de peşte
în virtutea Onoarei Militare, nu sunt dispus să troncăneau pe piatra cubică a străzii ce lucea în
renunț la statutul de prizonier pentru reînrolarea în culorile de plumb ale cerului. Soarele nu apărea de
armata austro-ungară, nu sunt dispus să îmi trădez după norii grei, copiii alergau după o minge din
Țara! Trăiască România Liberă! cârpă, se auzeau suduielile birjarilor peste capetele
Sudoarea Mamei și a Tatei ne-au dus acolo zdrenţuroşilor din care ieşeau aburi ca din nişte
unde suntem. Și lacrimile Bunicii, biata Bunică. coşuri. Acoperişurile, care din ţiglă, care din table,
Fiindcă România asta este, părinții noștri… unii în stau aliniate sub zborurile line ale pescăruşilor,
pământ, alții deasupra lui albul zăpezilor stă în aşteptare deasupra oraşului
Subsemnatul sergent în Divizia 2 Infanterie care începe să vuiască prin glasurile fabricilor,
Frank Rabi, fiul lui Ioachim și Rebeca, născut în depozitelor, docurilor încărcate de grâne felurite
orașul Galați, Regatul României, în etate de 32 de scoase din câmpurile verzi astă vară din jurul
ani, de profesie ajutor farmacist, 7 clase, căsătorit, un oraşului, de mărfurile venite din cele patru colţuri
copil, religie mozaic, în virtutea Onoarei Militare, ale lumii celei largi, cafele şi mirodenii aduse de
nu sunt dispus să renunț la statutul de prizonier vase pântecoase, uleiuri de măslin şi postavuri grele.
pentru reînrolarea în armata austro-ungară, nu Feţele murdare ale hamalilor încărcate de umbre
sunt dispus să îmi trădez Țara! Trăiască România grele, muşchii încordaţi pe sub hainele vătuite,
Liberă! mâinile vânjoase prinzând greutăţile, trăgând
Sâmgele care a curs în iunie 1916 la Galați nu şforile, făcând noduri complicate, asigurând
va fi uitat NICIODATĂ cârligele macaralelor, comenzile scurte şi vorba
Subsemnatul soldat în Divizia 2 Infanterie apăsată de lup de mare. Rotocoalele de fum în
Stavăr Mihai, fiul lui Mihai și Aurora, născut pauzele ivite rar şi scurtate repede de o altă sarcină
în orașul Tecuci, Regatul României, în etate de şi o alta.
20 de ani, de profesie muncitor ceferist, 4 clase, Fiul pescarului care se uită la carenele albe ale
necăsătorit, religie ortodocs, în virtutea Onoarei vapoarele, fumul coşurilor şi ceaţa lăptoasă ca ieşită
Militare, nu sunt dispus să renunț la statutul de din burta unui peşte mare cu spatele albăstrui.
prizonier pentru reînrolarea în armata austro- Armata de albatroşi roind pe deasupra Căpităniei, o
ungară, nu sunt dispus să îmi trădez Țara! Trăiască sirenă vuind de se cutremură geamurile fereştrilor,
România Liberă! Doamne ajută să ajungem acasă! frigul ce amorţeşte încet, încet degetele picioarelor
Copiii nostrii vor trăi într-o lume mai bună. ce simt şosetele făcute gheomotoc în vârful
Deși omenirea nu dă semne că și-ar reveni din delir, bocancilor, puţin jilave, mirosul de la fabrica de
știu că copiii noștri vor trăi într-o lume mai bună pâine, zgomotul greu al unui tramvai şi scrâşnitul
Subsemnatul soldat român în Divizia 2 în curbă, glasurile oamenilor şi tăcerea Dunării
Infanterie Bărbulescu Eugeniu, nu voiesc să trec la care curge la vale de mii de ani spre o mare închisă
inamic, fiul lui Gheorghe și Magdalena, născut în la culoare pe care doar câţiva mateloţi de pe stradă
orașul Slobozia, Regatul României, în etate de 22 au văzut-o...
de ani, de profesie muncitor, 2 clase, necăsătorit, Oraşul fornăie greu din cuptoare, târnăcoape
religie ortodocs, în virtutea Onoarei Militare, nu şi schele. Camioanele grele sau despovărate se
sunt dispus să renunț la statutul de prizonier pentru mişcă în sus şi în jos, noroiul e întărit şi câţiva
reînrolarea în armata austro-ungară, nu sunt dispus pescari se întorc cu puţin rod pentru a-l lăsa
să îmi trădez Țara! Trăiască România Liberă! negustorilor. Barca joasă afundată în apă şi
Când războaiele încep, speranța omenească bunicul trăgând la rame, fulgii mari de zăpadă ce
vrea ca ele să se termine în câteva zile sau cad peste căpuşorul novicelui pescar, ceaţa ursuză
săptămâni, când trec anii, speranța omenească acoperind Dunărea, plasele negre ca o jivină
nu închină steagul, dar vede în juru-i mii de căzută pe sub picioarele lui, soarele doar ghicit
morminte. De ce? acolo sus aruncând o lumină săracă, trece un vas

decembrie 2024 75
 Literatură
greu şi barca se mişcă cu unduiri solide, săltând şi se învârtoşa pe la ferestre, cu vânt năprasnic şi o
coborând ca zvâcnirile unei naşteri... apa murdară grămadă mare de zăpadă ce cuprindea tot oraşul,
şi ceaţa... şi roiul de fulgi ce se-aşterne pe toată- dar care nu-l putea face mut, îl făcea să muncească
ntinsura... taina prânzului, bucata de brânză şi să trăiască în subteranul alb, în frigul pojghiţă
sărată pe care o întinde bunicul, felia de ceapă groasă străpuns de sute de coşuri şi mii de suflete
tăiată atent cu briceagul, mirosuri de apă, de oaie, care respiră, se zbat, se încordează s-aducă pâine pe
de peşte, burta acum e cuminte, bunicul aruncă masă şi lemne de foc, un tremur frenetic în iarna
năvodul, ceaţa mai deasă se zbate-ntre maluri, grea ca o plapumă dulce, aşternută peste mizerii
năluci apoase se-apleacă spre el şi se-ntorc, el, şi murmure, peste case mai mari sau mai mici,
bunicul şi barca curg înspre mare cu fluviul, soarele înfingându-şi colţii în străzi pietruite şi în nămoale
sparge creasta norilor ca o farfurie albă cu lumină îngheţate în formă de paşi, de urme de camioane,
cărnoasă, bunicul aduce năvodul şi el îl ajută, şalăul de vorbe şi fapte, iarnă ducând dorurile mai departe
ca o scânteie se zbate în aţe, ceţurile fumuri se duc cu viscolul surd şi albul mai alb ca sirenele ce străbat
spre stihii lăsând în urmă o apă mare şi lată cum maluri şi unde, suflete şi înmuguriri de cuvânt...
n-a mai fost vreodată, şuvoaie verzi şi un zâmbet Iar gerul sfârtecă totul, sobele duduie, bunicile
de copil. coc pâinea grea neagră, focul ce muşcă din lemnul
Zăpada tot ninge şi acoperă strada, soba ucis, înzăpezirea cuprinde ogradă, docuri, cartier...
duduie printre vorbele domoale ale bunicului casele cu ochi mici de opaiţ stau într-o veghe amară
înşirând ca peştii afumaţi poveşti de demult, de spre un orizont cafeniu, într-un ianuarie slobod...
când lovise tifosul şi bolnavii erau îngrijiţi în sărutul cuminte al căldurii îi lasă pe faţă miros de
corturi, despre copilul căzut din barcă care n-a aghiazmă şi gust de lămâi... sirenele plâng grav
mai fost găsit, despre somnul uriaş care îngrozea căci navele lor nu mai pleacă, o săptămână la cheu,
şi marinarii străini sau despre o femeie care făcuse pământul ascuns de zăpadă, doar pietrele malului
atât de mulţi bani că unul de ciudă a tăiat-o pe faţă şfichiuite de nori de zăpadă, parâmele sfinte
cu briciul. Multe mai spunea bunicul şi grămăjoara încordate-n văzduh...
din lemne de salcâm scădea de la gura sobei, Oraşul împodobit cu castele fumurii şi clădiri
înghiţită de focul flămând ce lupta cu iarna care cu faţade bej, lăptărese cu forme voluptoase şi băieţei

76 Axis Libri
cu pantaloni scurţi, zgomot de trăsuri rapide, flori tutunul, îl dor oasele, semn că vor veni crivăţul şi
parfumate pe tarabele ţigăncilor, soarele rotocol de vremea rea…
raze peste capetele unor ţărani grăbiţi, câmpurile din În întunericul rece, viscolul porni a bate din
jur pline de holde, vaci mugind şi păsări ţâşnind în nord prăbuşind stâlpii de telegraf la pământ. Un
văzduh... Oraş vechi înnoit de idei mari, tiparniţe, vuiet groaznic urla pe străzi, strecurând aripi negre
suflul unor mari filosofi, respiraţia tinerelor fete, printre oasele firave ale caselor, sorbind în nări
frumuseţea temerară a sinagogilor, oraş depărtat în gigantice rotocoale de zăpadă, aducând în mantii
care un bărbat purtând barbă stufoasă visează cu nevăzute alte valuri de zăpadă, mii şi mii de fulgi
ochii deschişi departe, departe în timp şi în spaţiu, aruncaţi cu putere oarbă spre Dunăre...
vede lumea ca într-o imensă moară primenitoare şi Navele care plecaseră decuseară spre Brăila
departe, aproape de gurile unui fluviu visează fiinţa erau în pericol, un vas de pescuit plecat spre Sulina
unui băiat care stă într-un pătuc sărăcăcios, soba în trebuie că era departe acum de puterea feroce a
care ard putregaiuri de lemne, gaura unde un şoricel viscolului... Dimineaţa nu se mai putea deschide
tocmai s-a furişat, vasele captive ale gheţurilor, cerul uşa, iar tata a ieşit pe un geam din spatele casei şi cu
de un bleumarin tulbure revărsat peste ape, păduri, o lopată mare din lemn a reuşit să despresoare casa
munţi vechi şi oameni foşgăind printr-o zăpadă de strânsoarea duhului alb... Multe din animale
stranie... erau moarte... Tata a adus apă într-o găleată mare,
Vasele sunt încleştate între gheţurile era rece şi avea cel mai bun gust din lume...
albăstrii de mai mult de o săptămână şi gerul este În acea noapte s-au prăbuşit două case aici
fără cruţare, docherii, hamalii, oamenii portului în vale şi oamenii au murit bătuţi de urgia naturii,
nu mai au de lucru, lemne mai sunt pe lângă case, vântul se mai subţiase, dar tot mai ningea, fulgii
dar proviziile de cartofi sunt pe terminate, strada învârtindu-se-n aer... Una din navele plecate spre
Dogăriei este aproape deszăpezită, ca şi străzile Brăila nu a mai ajuns niciodată... Marinarii simt
dimprejurul gării. mâna lungă a morţii şi miros de peşte în nări,
Fumul se înalţă din hornuri, oraşul există, lemnul covertei e putred, alge şi gustul laptelui de
soarele străpunge norii trei ceasuri la prânz... Copiii mamă, un soare care nu va mai răsări niciodată şi
se joacă printre lopeţile mari şi urâte mânuite de mâlul mai negru decât orice mormânt... raze de
oamenii mari, un uliu se învârte în înalt pândind soare deasupra unei ape lăptoase... raze de soare...
vreun animal ieşit după mâncare... oamenii încep
să umble pe străzile ca nişte pârtii, câţiva s-au
întors la muncă, Dunărea tot nu cedează cu toată
apa ce curge necontenit pe sub podul de gheaţă,
din bucătăria bunicii vine miros de varză călită şi
seara se lasă prea repede, mănuşile ude şi obrajii
roşii, nasul pe care şi-l trage tot timpul şi-l şterge
cu mâneca, stelele care apar pe cerul de sticlă, nu
mai ninge, dar gerul a omorât câteva animale,
tramvaiele stau înzăpezite în deal, mai sunt lemne
de foc, bunicul trage din pipă şi deapănă poveşti de
demult...
Copilul ronţăie o bomboană dulce, părinţii
trebăluiesc ceva prin curte, ţurţurii mari încep
să se topească şi să cadă cu pocnet mare de la
streşini, fraţii mai mari sunt plecaţi la muncă...
Vasele mari au plecat care spre Sulina, care spre
oraşul vecin. Bunicul se uită la soarele abia ridicat
deasupra caselor, spre port. Acum se trage la
copcă şi băieţii mai tineri aduc plătică, roşioară,
caraşi cu oase multe… Bunicul oftează şi soarbe

decembrie 2024 77
 Literatură

POEZII

(N-)Ai venit!

Scârțâie ușa de frigul neintrării

De când ai plecat, păianjeni merg crăcănați încercând lecții de dans
Cearceaful stă boțit acolo unde ai stat și holbează dungi vineții
Spre mine
Cafeaua-ți din ceașcă a expirat, Zu o adulmecă și întreabă de tine
Tot așa îi răspund, din priviri
Calendarul mă minte: nu-i plecat de mult
Se lăbărțează-n zile și mi-e greu să-l ascult
Câte s-au scurs?
Fac inventarul firelor de praf de pe frunzele
Nemaicurățate de vreo ploaie de atunci
Și contrazic calendarul
Păianjenii și-au însușit valsul Valurile Dunării
Ascult Dunărea
Și-o bătaie în ușă
Ai venit!

Mara Lauretta
BALABAN
Bate-mi în poartă culori... poetă

Suflă-mi în lob viziunea ta despre eros

Ascultă-mi vântul sălbatic cu ifose de fecioară
Dirijează-l pe strada ta
Bate-mi în poartă culori
Nu te îndoi că voi auzi şi-ţi voi deschide înainte de
Prima lovitură
Toarnă furtuni cu care cureţi îndoieli
Pune-le pe făraş şi varsă peste ele cântec de
Bonamassa

78 Axis Libri
Un radio a rămas cu melodia În ritmul privirilor mele
suspendată în colţul gurii Genul acela de valuri de pe stadion
Unii se ridică, când alţii se aşează
Neanunţat, te oglindeşti în geamurile cafenelei Şi totul ţinea de mine...
Opreşti harnaşamentul pe capitol imberb Auzeam continuu plescăitul acela
Intri tropăind cât o mie de inimi în faţa unui Care nu mai era al stelelor
penalti Mi-l însuşisem, acum era în mine
Atragi până şi atenţia radioului care-şi uită ,,iartă” ,,mulţumeşte” ,,iubeşte”
versurile Incantaţia trecea prin mine şi-i învia pe ei
Şi o ia de la capăt Într-o lumină pură
Începi să bâigui despre al cincilea anotimp Toţi se întorceau spre mine şi-mi zâmbeau
Despre cum ai vrut tu să îmbrăţişez stelele Îl aud cum trânteşte uşa
Şi cum ai vrut să muşc din soare Viitorul...
Cum ai desenat hărţi pe cearceaful meu Din capătul ierbii violet
Ca să nu mă pierzi O lumină caldă mă înfăşoară
Şi acum vrei să de la început Ca un şal parfumat în bătaia şemineului
Şi hai să împăturim trecutul Şi-mi strigă: am ajuns acasă!
Să-l introducem prin fanta din spate
A porcușorului de porțelan
Cea prin care strecori monedele Înghite-mă în liniştea ta
Dar uiți că am o memorie bună
Iar porcușorul e totuși din porțelan Fă-mă să înţeleg ariile fără uvertură
Registrele nesemnate
Fă-mă să nu mă mai sperii
Visul De labirinturile descreierate
Să le înţeleg de la prima strigare
Spaţiul... Să le descopăr încâlcenia
Eram în pădurea cu copacii albaştri şi iarba Pe notele tale
violet Pe notele liniştii
Din loc în loc răsăreau prin iarbă stele portocalii
Care-mi şopteau şi reşopteau
,,iartă” ,,mulţumeşte” ,,iubeşte” Oraș înțepenit/ Fentarea nopții prin asfalt
Îşi deschideau cele două colţuri opuse bătătorit
Şi le închideau la loc, făcând să vibreze
Corzile lor de stele vocale Semafoarele orașului au tăcut
,,iartă” ,,mulţumeşte” ,,iubeşte” Nici măcar pe intermitent nu se mai întrețin
Am intrat în ţara lui ho’ oponopono, zic Radiază doar luna
Şi merg înainte La care câinii rânjesc ca unui bliț
Nu era nici noapte nici zi Crezând că stau la poză
Era un lac turcoaz Ra încetinește pasul și îmi cere să mă opresc
Care se sfârşea într-un amfiteatru imens Din asfaltul bătătorit de freamăt
Pe treptele căruia stăteau catatonice statui Se aud valurile zilei care a trecut
Catatonici de ei trecuţi. Într-un colț de stradă se desfășoară o dragoste
Curăţare...... Maidaneză
Îmi plimb privirea din vis Trecem repede pe lângă ea
Pe treptele cele mai de sus ale amfiteatrului Să nu ne lâncezească
Catatonicii încep să se mişte ca nişte valuri

decembrie 2024 79
 Vrei să fiu gheișa ta?
Ți-aș face ceai de lună plină
Uite acum mă duc să o culeg
Semafoarele orașului au tăcut
Dar întind timid ceștile de ceai

Pe 20.01 a fost urmarea unei luni pline

Orgoliile noastre nu pot fi avariate așa

Păpuși pe tocuri

Pe insula de purpură păpușile umblă pe tocuri

Păpușarii le schimbă flecurile de chihlimbar
Le țin de mâini ca să pășească în siguranță
Până se obișnuiesc cu ele
Și le arată drumul prin iarba tăvălită
De baloanele de săpun

Pe insula de purpură
Păpușile ating harpele cu trenele lor
Și le fac să vibreze lumină
Nici un păpușar nu umbrește muzica divină
Doar urmăresc cum flecurile de chihlimbar
Tropăie visare

Când plouă pe insula de purpură

Păpușarii nu deschid umbrele
Ei suflă în pântecul mătăsurilor făcând valuri
Și toate culorile se înviorează
Iar păpușile dansează sub ele
Pe tocuri

— Puterea pirouettei vine direct din plie-

Sfătuiesc păpușarii
—Miezul corpului să fie strâns!
—Așa? întreabă păpușile piruetând la neșfârșit
În ploaia colorată
Pe insula de purpură

80 Axis Libri
Literatură

POEZII

Cale ferată

Ce cale dificilă ești și tu,

Şi fără șine! Ce ușor ucizi,
și ce nebun aș fi s-aleg
să mor pentru tine – să flutur
al tău sărut pe-un câmp de luptă.
Nu-i inginer să te creeze,

în grămezi de-ascuns.
Am eu curaj să te imaginez
și să te neg? Fără-ncetare-
până ce nu pot decât
să-ţi smulg inelul de pe deget,
pielea-ţi când se-articulează alb.

Vreau o pernă unde pântecele tău

așaz-un semn pe hartă, un gust
unde tremurul își frânge aripile.
Vreau o noapte pe dantela ta,
pe marginea ta. Vreau să salut
orice lucru spart când începe a cânta.
David
GREENSLADE
poet
Fluturi navetiști

Iată câțiva dintre

Fluturii călătoriei,
Gașca drumului;
O adevărată adunătură:
Flacăra uliței,
Bocitoarea accidentului
Stranierii din alee,
Scurtătura din pelerinaj,
Navetistul istovit,

decembrie 2024 81
 Schimbătorul aventuros, Strânsă-ntre
Păunul îngâmfat, Buricele degetului mare
Prostul agresiv, Și a celui arătător.
Limba ascuțită și surdă a zorilor,
Limba lată zgomotoasă și sălbatică, Le rostogolesc, gigantice
Burta plină a vacanțelor, Și mărunte deopotrivă,
Domnița cea perfectă. În jurul izvoarelor digitale –
Aceștia-s doar câțiva Poposesc într-un vas plin cu linii ale vieții, simțind
Din fluturii șoselei, Istoveala formei lor finale.
Câte-un sfânt
Sau câte-un diavol. Ele au fost acolo-ntotdeauna, așteptând
Chipuri regești ce-au fost trimise
Cu o ușurință neprielnică.
Peștera lui Artur Se-ntorc ca liliecii incandescenți
O uimitoare prezentare de acrobații,
Ce rost mai au Căutând caverne-n corpul meu
Un rege aflat sub influența baghetei magice a Unde să se poată cuibări.
somnului?
Și tatăl, regele Drăgoi Unele aleg un deget, altele o ureche,
Care a plecat în lumea umbrelor? Șolduri, mațe, carii ale dinților, chiar nervul optic,
Și Merlin, prea bătrân ca să mai fie de folos? Spații minuscule pe pielea arsă.
Vor răzbunare.
Pentru că un rege adormit
E pentru galezi un mod de a se reinventa. Nestemate sălbatice,
Iar la-nceput de primăvară Plăsele uitate pe bordură,
Trezirea face să merite-așteptarea. Linguri, umerașe, agende,
Sticle de lapte, bonuri fiscale,
Fiecare ștejar își poartă ghinda Se transformă-n arme în pumnul meu.
Și în această mlaștină de ghindă
Stă la pândă grădinița lui Merlin. Spintecă trecutul
Zdrobind supapele,
Racla – nu e de datoria tatălui să-nfrunte moartea Înmuind necazurile fiecărei zile încâlcite.
În fața imensității de zei și de zeițe?
De dragul lor, tatăl umple cazanul acestui pământ Ele n-au făcut tot drumul ăsta
cu trupul său Ca eu să zâmbesc.
Era-ntuneric acolo-n depărtare,
Exact ca regele Drăgoi Frig printre copaci –
Exact ca Merlin Printre mânere rupte,
Exact ca Artur. Pantofi fără șireturi,
Scaune cu trei picioare,
Când iubești povestea, o spui prin cântec. Saltele pătate de sânge,
Cine iubește baladele, le cântă. Guri ale unor lucruri dispărute.

Galezii se află la intrarea-n grotă Mânjite de griji, ele

Unde se aud șoapte prevestindu-l pe Artur. Își găsesc calea clandestină dincolo de graniță
Croindu-și drum prin spaima mea,
prin pasaje subterane venind spre mine, până când
Obiectele se-ntorc triumfătoare din exil Fiecare dintre ele își găsește locul.

Obiectele se-ntorc triumfătoare din exil,

Enormitatea lor Traducere în limba română din welsh sau engleză de
Cristina Sturzu (Suceava) sau de către poet.

82 Axis Libri
Literatură

POEZII

Lucrurile mărunte

Jumătatea lunii Septembrie

ca o vară indiană printr-un oraș de jucărie
unde lucrurile mărunte făuresc încet duminica
iar bucuriile îşi adună singurătăţi
trecute prin aureola de ceață a îngerilor
sosiți dintr-un trecut apropiat
şi așezaţi pe umerii
unei jeune fille dans le vieux ville
când tăcerea învinge discret
fără martori și fără ritual
sub cerul adunat undeva
în inima şi trupul
care a încercat crucile
iernilor ce or să vină

Un tablou fără ramă

Plouă mărunt și parcă suntem

de o mie de ani singuri
într-o stație de benzinărie
Alexandru CAZACU la marginea șoselei
poet ce nimeni nu știe unde se duce
Din reverul hainei garoafa
ne privește cu îngăduință
iar singurătatea ceasornicului de perete
detronează micul imperiu
de întâmplări fericite
ce-l purtam cu noi
ca pe o armă secretă

O lumină străină crește-n vitrine

odată cu lutul în tencuiala pereților
Pe undeva pe aproape se aud
complicatele mecanisme ale veacului
ce împing paletele morilor de vânt

decembrie 2024 83
 și blânda ironie a multor Sancho Panza când speranța se leagă de noi
Un tablou fără ramă este seara asta ca un odgon de corabie
unde atâtea lucruri iar tăcerea ambiguă face prozeliți
pot fi iubite înainte de a fi în orașul- grădină din vestul câmpiei
unde trenurile gonesc în cerc
și plouă până la uitarea de sine a toamnei abia
Al doilea crepuscul începute
Nimeni nu mai povestește nimic
Razele soarelui precum ghearele Locul altei dureri răzbate
unui leu ajuns la senectute printre rănile acestea invincibile
se reflectă-n ferestrele acestui oraș portuar Arborele din centru a devenit o paiață
la ore serii hotărâte să se arunce în Adriatică Acoperișul, căciulă de arlechin
când pescăruși de aer cald se adună peste și lucrurile toate în jurul nostru îndrăznesc să
campanile călătorească

Trupurile preumblă prin alte vârste

departe pe țărm odată cu Emma Bovary Prin centrul decrepit al urbei
și încrederea ei în oameni
iar al doilea crepuscul ia în primire răspântiile Orele se destramă dinspre trecut
evadate din releveul unui muzeu peste zidurile înălțate deasupra
iar fluturii lipiți de geamul ferestrelor ruinelor unei colonii grecești
trenurilor de plecare ori întoarcere unde ecoul crește
par frunzele unui sicomor și-n apropiere și-n depărtare
apăsat de gramul de empatie
pe care ți-l produc lucrurile
Serenadele lui Schubert abandonate brusc
și risipitoarele noastre duminici
Orașul îmbătrânește cu încetinitorul prinse între revoluțiile de catifea albastră
sub ploaia măruntă de Octombrie ale serilor de iarnă
zidurile încep să apese când de zgomotul făcut de valuri
și să șoptească „Ego absolvo te” se aseamănă cu plânsul unei orgi
când pare că înainte ne stă un șir nesfârșit de zile într-o veche catedrală
pe unerii cărora putem și nu putem prin centrul decrepit al urbei
trece greutatea franjurilor de lumină cu alei ce duc spre mare
strecurate printre lamele jaluzelei
la ceasuri ce se tem de istorie și bilanț
ori de cadența stropilor pe bulevarde Miraje în miniatură
ce măresc durata serii
şi strigătul unor nezărite păsări arginti Flăcările frigului joacă
când devenim așteptarea peste câmpul acoperit cu brumă
ce bântuie printr-un castel al cărților de joc în zona periurbană
care zace în dezordine lângă centrala termolectrică
învăluiți de serenadele lui Schubert unde liniile de autobuz se termină
ca tot ce poate amăgi ori amâna
Travelling circular ostenit de griji și teamă
când atribuim inamicului ceea ce
Oricât de târziu are să fie noi înșine am făcut
niciodată va fi prea târziu în dimineața unui superb anotimp
să te aștept fragmentat de blânda vinovăție
când iluziile nu iartă a mirajelor în miniatură sosite si alungate
și pe toate panourile stradale precum șoimul pe umerii vânătorului
ţi se pare că stă scris : sub liniștea acestei ierni când
„Inima nu poate stăpâni nimic si din acest motiv albul petelor de zăpadă
poate avea totul” sunt virgulele unei lumi
dincolo de somnul acesta sălbăticit fără asemănare

84 Axis Libri
Literatură

POEZII

cicluri

am văzut pietre însărcinate

născând alte pietre mai mari
cu femei deasupra
născând femei mai mari
iubind bărbaţi mai mici ca furnicile în jurul furnicilor

şi fiecare temelie
avea zece bărbaţi ca membre inferioare
care cântau rotirea ochilor
şi alte rotiri cu acelaşi sunet
precum cele din univers
şi de sub sânul apelor

şi fiecare eu
ascundea o sută de femei
toate pietre mai mici
născănd pietre mai mari
hrănite cu lapte de altă culoare
Liviu CHIFANE
poet dacă ar exista vreodată un noi
am avea pe fiecare nor câte un copil
născând copii mai mici
pe nori mai mici

de ce nu vii

am mâna ta
de ce nu vii

am ochii
surâsul şi genele

decembrie 2024 85
 Literatură
şi marea mare de cristal în tăcere de vulpe, de lup;
în tabloul cu soare oval cu ochii răpuşi
scaunele dorm calup
am mâna ta
de ce te sperii aşa era, aşa, aşa
spunea mereu bătrânul cu şa
am cele două secrete
ale tuturor lumilor şi-n urmă venea
pierdute şi-alese din nou din pom în pom
dintre pietre un om
am capul de taur cu dinţii de cremene ca liniştea-nea
de ce nu vii să-mi spui c-o să-mi semene
ziua asta pierdută printre vii
punct
de ce nu vii
mult râvnito de la o vreme eram un punct
de ce nu vii şi mă scoteam un doi trei pe sub coaste
un doi trei pe sub frunte
am mâna ta
am mâna ta pentru că pot să rup şi braţul acesta
şi altceva spuneam
cu aspect subterestru de cărbune dacă aş alerga aş uita să închid
şi departe de lume fiecare frunză care nu vrea să moară

şi ţi-aş spune că am nevoie de ceva din tine

maraton ce-ai face?
cel mult ai muri
un om
venea fumegând pe sub cer eram un punct
furtună şi ger spuneam
venea fumegând pe sub cer şi mă scoteam un doi trei pe sub coaste
cucută şi fier
spre peştera în care umbrele dorm
dans nebun
un om
furtună şi ger ia-mă de mână
venea; şi spintecă-mi şoaptele până la tălpi
ca o ureche enormă, ciulită spune-mi ce vrei ce gândeşti ce vorbeşti
clanţa gemea când nebunii se-ntunecă
şi-ţi dansează pe frunte
cu tot cu aer
încapi într-o găoace leagă-mi lumina de ciotul umbrit
îndeasă-te bine cu fuga spre noapte
pune-ţi două capace să spumege picioarele mele
căci omul când vine, că nimeni nu le-a mai iubit
ce face-desface aşa aspru cum tu le dansezi peste porţi
şi tace şi le ţii pentru tine
cuvintele tale
o umbră
naşte o alta pe lângă uşi dincolo-n pustiu
ne vom pierde doar noi cei chemaţi

86 Axis Libri
pune-mă peste ochi cu mâinile calde
şi întreabă-mă unde te-ai ascuns
cum nimeni nu ştie am văzut un copil cerându-i tatălui pălăria,
ce lume ascunzi şi pentru cine pălăria cu clopoţei şi cu argint
şi am sărit deşi nu am vrut să te prind
apoi te-am auzit căzând peste umbra mea
zero mut
ştiam, ştiam că nu au nici măcar o zi
astăzi s-au prăbuşit gurile sterpe cu sau fără picioare,
mai multe mâini decât de obicei şi eram gură cu două petale
şi visam, îmi doream să nasc pui vii...
ucid în mine orice zvâcnire
în pornirea flămândă a iubirii cu chipul ascuns poate mâine, mi-am zis, poate mâine
şi-aşa am învăţat să spun poezii
nu mă mai cunosc să le-atârn de cortine care nu mai cad
ştiu doar definiţia căderii şi să mă arunc şi pe mine
cu spinarea ei încovoiată, cu nasul cârn; în primul rând dacă e lângă rândul cu tine;
pe foaia asta plină găsesc doar iartă-mă bunule că apa mea nu e fiartă
urmele grele dacă mă răcesc eu se răceşte şi ea
urmele grele ale unei mâini prea mari ascunde mai bine pana mea
şi n-o arăta la toţi cunuscuţii
de-atâta singurătate cu pete albe în mijlocul frunţii...
mi-am băgat urechile înăuntru
să le-ascult cu mâinile calde
când vine lumina
s-o-ntrebi a cui a fost vina
apus cu lună stearpă

ochiul meu opac floare de sân

mă prinde
de deget nu mă prinde somnul
de pleoapă deşi l-am legat de pat cu mâinile mele albe
de dinte şi vreau să dorm şi vreau să dorm
şi acum îţi spun ţie că somnul mi-e greu
mişcare oarbă şi că mă ridic din el ca dintr-o groapă
cădere oarbă şi acum îţi spun ţie
muşc luna c-o să-i crească picioare sufletului meu
cu cerul meu sterp cu furia ta
cu buza căzută să m-apropii de mine ar fi prea târziu
cu ultimul cerb prea târziu prea târziu

înmormântarea din zori mâine am să dau o fugă

nebună la lăptarul din colţ să-ţi scriu numele pe pervaz
se-aprinde ca o floare de sân să îmi creşti peste oase
şi-mi cade pe lume straină peste mărul din poartă
pe una ... pe toate şi peste câlcâiul ce mă trage în jos
pe toate sferele ce s-au spart mai departe ca o plasă

ştiu noaptea de-ai şti câte oale-aş putea să mai sparg

mi-e scrisă sub talpă ai alerga către mine poate
de ultimul fier roşu cu gură stearpă

decembrie 2024 87
 cerându-mi să-ţi vând din mine şi visul cu palate şi licurici
o parte...
seara am aşa o poftă să cânt
am sânge...am sânge...am sânge... şi cântecul meu are culoarea ochilor tăi
aş striga noaptea ca un înjunghiat
am sânge...dar nu sunt mort...nu mă plânge... dacă mă-ntorci ca pe un butoi
o să îţi cadă o sită
ia-o şi pune-o la ochi la lumină
nuanţe ăla sunt eu
o mare prea alba dungată şi plină
am fost rece am fost cald
şi nu am putut să uit acel ultim salt
hora ielelor slute
aş fi vrut să fie perfect nodul de la cravată
pentru măsele spirt şi vată gândul meu somnambul
îşi roade unghiile cu tot cu degete
dacă mă cheamă şi-mi spun pe nume şi-mi spune mă derbedeule
nu ieşi afară ielele umblă în lume aleargă ielele
derbedeule ielele
nu fugi nu te-ascunde... prin iarba amară aleargă relele
nu ştii prinde-le-aprinde-le
când a căzut cine şi unde sărută-le slutele
ţine-le ţine-le de ochi de sprâncene
o ultimă întrebare şi m-am culcat: slutele mutele
cine te-a trezit...cine te-a hrănit...cine te-a- de ţâţe de pene
mbrăcat?
dansează regina până când cade
şi-apoi du-o-n castelul cu muşchi pe perete
zebră minte-o cu luna cu stelele
taie-i din plete
am să alerg către tine
simplu ca o lună cu stele în dinţi şi vom face o nuntă ca-n basme ca-n vise
gol până la oase ai să-ţi recapeţi tălpile ucise
albastru şi nins şi mâna şi casa şi podul
şi cer şi apă şi soare şi frunza de viţă şi sfoara cu nodul
şi frunze şi pământul pe care calci ca pentru o
sărbătoare aleargă ielele derbedeule
am să alerg către tine ielele relele
cu mâinile albe cu mâinile pline slutele mutele
să-mi pui tu pe frunte toate câte ai uitat să mai pui
când cântai când dansai hai-hui
cu noaptea în sân adusă de lângă poartă
târzie şi dulce ca buza ta coaptă...
primeşte-mă aşa ca o roată când o arunci de pe
deal
ascunde-mă strigă-mă că nu ştii unde sunt
aruncă-mă aruncă-mă vinde-mă
am să-ţi aduc toţi piraţii şi stăpânii de sclavi
să-ţi termine casele de chirpici
şi gardul

88 Axis Libri
Literatură

POEZII

O AMINTIRE

Se scutur de dor și iubire

castanii și teii aceia.
În mine e doar amintire...
O clipă intuisem femeia!

Era doar o fetiță cuminte,

veselă și plină de viață,
avea cosițe bălai împletite,
Pistrui și chiar strungăreață.

Am pupat-o, ușor și sfielnic,

la un joc numit Perinița;
a avut un fior feciorelnic,
simțind cum se naște dorința.

Ne-am prins într-un joc al iubirii,

așa cum credeam că există,
plăteam un tribut fericirii
iar chezaș i-am dat o batistă.
Valeriu Ion
GĂGIULESCU Timp generos s-a scurs tumultos
poet
Peste un Liceu, străjuit de castani;
Mă apropii acum, cu pas rar și sfios:
Din iubire au rămas ani, numai ani!

A CĂZUT O FRUNZĂ...

Toamnă, distinsă și arămie Doamnă,

îți las un semn de prevestire sumbră
că va veni și clipa ce condamnă
să ne prefacem, amândoi, în umbră!

decembrie 2024 89
 Literatură
Dar când lumina risipi-va umbra Sunt în al iernii anotimp
iubirea va fi, iar, stăpâna Și doar P.C.-ul e de vină...!
ființei care-și regăsește fibra
pentru a-mi fi, pe veci, Regina. N.B. Evident, poezia a fost scrisă de mână și
apoi postată pe Facebook!
O aștept. Treci Iarnă, vino Primăvară,
să râdem iar, la soare și lumină,
să-ți făuresc, din dragoste, brățară SOLSTIȚIUL DE IARNĂ
ca să rămâi, în mine, rădăcină!
Mulți ani trecură în zbor,
ca norii pe bolta înaltă,
ZIUA SCRISULUI DE MÂNĂ inima în piept îmi tresaltă
și iar mă cuprinde un dor:
Consimt acum, că-i ziua ta,
Bătrân prieten, de demult, mi-e dor de povești ascultate
Să te arăt pe dumneata lângă soba cu jarul aprins.
Față de care am un cult. Erau seri de vis, fermecate,
mă-nfioram, cu obrazul încins.
Când te-am primit în viața mea Am crezut mereu, totdeauna,
Eram micuț, un picișor... că acel Rău va fi alungat,
Eu nu te-am luat în zeflemea că cel Bun primi-v-ar cununa
Și totul a devenit ușor. și că frumoasa-l va iubi neîncetat.

Acum, e drept, din timp în timp, A trecut acel vis. A venit dimineață
Te mai scot, iarăși, la lumină; și viața mi-a pus în față nevoi.

90 Axis Libri
Nu era să rămân nătăfleață... Știu, pe pământ nimic nu ține
m-am luptat și am învins în război! Veșnic. Dar... am remușcări.

Timpul a fost darnic cu mine: Căci, poate, n-am făcut destule

am avut parte și de râs și de plâns, să te salvez din acea boală rea;
au fost furtuni, dar și zile senine, n-au ajutat injecții și pilule,
cum se-ntâmplă-n al vieții cuprins. ca să-ți aline suferința grea.

Simt acum cum anii mă apasă. Te port mereu, în suflet și în gând,

Respir greu și am pașii mărunți... acum, când anii mă-înconvoaie
Mă gândesc la viața frumoasă: te văd, cu ochii minții, surâzând
la amintiri nu ai cum să renunți! dar nu pot să-mi opresc lacrimi șiroaie!

NOAPTEA CEA LUNGĂ ALUNGAREA LUI ADAM

Sunt în prag de Anul nou, Doamne,

am în minte drag ecou oare, dacă sar prin foc,
al cântării ce-am cântat mă curăț de nenoroc,
atunci când m-am deșteptat: de spaime și amăgiri,
Căci dormisem un somn greu, de multe nenorociri,
Somn ce mă găsea mereu de pofte și de ispite,
printre spaime și năluci, de vorbe nepotrivite,
nu știai pe unde s-apuci, de gânduri mai necurate,
speriat și însingurat, de fapte necugetate
părăsit, ne-ajutorat, și de pizmă și de ură,
fără draga-mi jumătate, trufie făr-de măsură,
plecată-n eternitate. de hoție și minciună,
Dar am învățat cântare, de iertare cu ranchiună,
într-o zi de sărbătoare, de dorința de-a avea
la Mânăstirea din Crâng faimă ca alt nimenea,
și, de-atuncea, nu mai plâng! de drag de-a agonisi
bani, cu sutele de mii...
Spune-mi, Doamne,
PRIMUL MĂRȚIȘOR spune-mi Tu :
”Mă curăț prin foc sau nu” ?!
Primul mărțișor închipuia o carte,
căreia îi desfăceai, ușor, coperta.
”Să nu mă uiți, de voi pleca departe!”, 26 feb.2023, privind pe fereastră și constatând
scriam pe-o poză către mult iubita. lipsa focurilor tradiționale de ”Lăsata secului!”.
”Aoleouuu.... aoleuuu...!”. ”Ce ți-e, măre, ce ți-e?!”.
Dar n-am plecat de lângă tine, Păcat! Se pierd obiceiuri vechi!
mult timp am fost alăturea;
a fost frumos, a fost atât de bine.
Mult te-am iubit, frumoasa mea!

Viața ne-a dat și rău și bine,

dar am învins acele încercări.

decembrie 2024 91
 Literatură

DEPRESIE
(SAU ATUNCI CÂND NICI CANGURUL
NU MAI SARE)
Piesă de teatru în 4 tablouri

Personaje
Dinu – un bărbat pe la cincizeci de ani care arată neîngrijit, ca
un om al străzii. Este singurul personaj vizibil din această piesă. Se
aud diverse replici, care pot fi interpretate de același actor, sau se pot
folosi vocile (doar) ale altor actori. Pe baza experimentelor din timpul
repetițiilor, se pot înregistra o parte din replici care se pot mixa cu
tăcerile/trăirile personajului.

Introducere
Piesa are un singur personaj, Dinu, care arată ca un ins singuratec,
un om fără căpătâi. Este în permanent dialog doar cu el însuși. Câteodată
este pasionat, alteori arată contrariat, plictisit sau cinic. Se comportă
ca și cum și-ar multiplica personalitatea, făcând mari eforturi pentru
a rămâne coerent și de a-și actualiza diversele și contradictoriile stări
de spirit prin replici și dialoguri cu persoane imaginare sau cu sine
însuși. Are uneori mișcări contorsionate și haotice pentru a exprima
direct interacțiunea nemijlocită cu exteriorul, cu universul, cu trăirea
propriului eu. El arată ca un personaj izolat de toți ceilalți, dar în contact
cu umanitatea însăși, vorbind uneori în numele ei.

Tabloul 1 Dorian STOILESCU

scriitor
Scena arată o stradă mizeră și pustie, cu o singură bancă. Este
noapte. Un om îmbrăcat într-un costum de gunoier (Dinu), dând
senzația de personaj fără adăpost, stă pe-o bancă. Este un om la vârsta
a doua și arată o atitudine non-conformistă. Are o față nebărbierită
și nedormită, cu părul vâlvoi, destul de albit. La început stă cu fața
spre public, întorcându-se treptat, cu spatele, tot mai nepăsător. La
începutul monologului, Dinu pare optimist, chiar exuberant, dornic să
interacționeze cu ceilalți, cu care pare să vorbească în spatele scenei. Pare
volubil la primele mișcări. Apoi se mișcă din ce în ce mai greu și fără
entuziasm. Este din ce în ce mai mohorât. Lumina se estompează treptat.
La sfârșit se face beznă.

92 Axis Libri
 — Pot să vorbesc cum vreau. — Nu pot lua nicio decizie.
— Pot să vorbesc când și unde vreau. — Am început să urăsc societatea. Urăsc
totul în jur. Înainte nu era o petrecere de la care
* să lipsesc.
— Acum am devenit ostil. Dar nu sunt
— Sigura regulă de igienă este mizeria. terorist. Nu! Nu ucid pentru nici o cauză. Nu ucid
— Cât mai multă mizerie. pe nimeni. Cel mult mă ucid pe mine, zi de zi.
— Sau poate îi terorizez cu ceva pe toți,
* într-un mod nu neapărat deștept, dar pentru care
nu pot să mă condamne.
— Animalele din captivitate trăiesc de câteva — Dar încă nu s-au prins.
ori mai mult decât cele în libertate. — Încă!
— Dar asta este viață?
— Nu știu. Oare câtă decență îți mai trebuie *
ca să-ți poți permite să mai și trăiești?
— Cu urâtul vieții? Da!
* — Pe toți am început sa-i terorizez cu
terorismul îndreptat către viața mea, chiar dacă nu
— Aș vrea acum să mă simt un copil. sunt un terorist, mă repet!
— Însă... — Iau hainele cele mai ponosite și dorm pe
— ??? (pauză, Dinu se uită peste tot, mirat) bănci sau pe străzi.
— Nu există și nu poate fi ceva bun acum. — Mă îmbăt și iau prafuri și injecții în fiecare
— Nu simt nimic bun. noapte. Și fiecare zi poate fi ultima, dar nu-mi pasă.
— Acum, nimic nu e bun în lume. Despre ce Acum am uitat de toate astea.
vorbim?
*
*
— Ce fac în timpul zilei? Demult nu mai
— Nu există dragoste. Există doar dorința lucrez. Nu, mersi.
de control. Manipularea doar! Manipulare! — Ce fac în timpul nopții? În nici un caz nu
Omniprezentă! Este atotputernică, de când lumea pot dormi.
a fost făcută. — Dar îmi mai găsesc eu câte ceva.
— Mă întreb dacă manipularea vine de la — Mă mai plimb. Așa!
oameni, de la diavol sau de la... dumnezei. — Dacă încerc să vorbesc cu altcineva, par
periculos.
* — Caut pe cei mai dezgustați... de mine.
Când îi văd că le vine să vomite, atunci insist, îi
— În viață este esențial să fii hotărât. îndrăgesc... Când îi văd că fug, alerg după ei...
— Ar trebui să știi să poți lua hotărâri. — Sunt refuzat. Mereu. Bineînțeles! Câteodată
—Nu prea mai știu ce e aia, inteligență sau mă mai și arestează.
deșteptăciune? — Nu-i nimic. La noapte mă voi preface că
— Pot spune doar: cel care poate lua deciziile vreau să vandalizez aceste insalubre mașini de lux și
poate fi toate acestea. Sau chiar mai mult. apartamentele luxoase din cartierele bogate ale unei
economii greșite.
* — Nu numai că l-au omorât pe Joey, dar nu
e nimic bun în aceasta. Nu mai nuimic bun rămas
— Cei care pot decide, pot face... Pot înțelege... pe lume. Fără sustenabilitate? E puțin! Totul este
Dar eu... fără suflet! Le dau foc! Aș vrea! Așa aș vrea, să aduc
— Abia acum simt... că nu simt. potopul! Să vină tornadele! Să cutremur totul!

decembrie 2024 93
 Literatură
— Și mai ales, de ce a trebuit ca Joey să fie — Sau în fața profesorilor tot mai neșcoliți...
omorât. Oarecum prin mine. — Sau în fața polițailor, niște mardeiași.
— Singura mea distracție este să fiu fără Totdeauna îi bat pe cei slabi și îi apără pe cei
direcție. puternici. Mamăăă, ce de bătaie mi-au mai dat!!! Și
— Dar cine e Joey? ce? Mai dau și eu...

* *

— Și colind toate cârciumile. Toate vitrinele — Cum să stai în fața tuturor prostovanilor!
magazinelor. Toate! Le colind și le-aș sparge! Cu Să-ți râdă toți în față, să arunce pietre în tine... Și
drag! vremea asta care niciodată nu e a ta!
— Nu vreau să mai văd copiii. Știu că uneori — Dacă vrei să faci ceva cu care erai confortabil
îi vreau. I-am vrut. Ba chiar acum îi vreau din nou. înainte de-a fi prins în starea asta ciudată de spital
Și-i iubesc. Dar, gata! Nu-i mai vreau. Și mai ales de nebuni, râd toți de tine. Ei parcă nu au nimic
bebelușii mă obsedează și îmi aduc amintiri legate care să le aparțină.
de începuturi. Și sunt total împotriva oricărei forme — Și atunci?
de procreare, naturale sau nu. Dar mai ales a celei
artificiale. Suntem atât de mulți pe pământ! Unde *
vom ajunge?
— Nu că ar fi prostesc ceea ce vrei să faci. Dar
* trebuie să le ceri tuturor aprobare. (se oprește, se
gândește, se bate singur, se consolează, își revine)
— Prea mulți neghiobi! — Tuturor? Nu, mai bine... Din doi în doi...
— Poate eu sunt chiar primul dintre ei... sau... Din trei în trei... Aprobareeeeee...
Dintre neghiobi. — Încearcă să te facă toți ridicol dacă nu
— (arată spre public) Și cu voi nu mi-e rușine. aștepți aprobarea tuturor.
— Din contra, dacă aștepți pentru toți...
* — Asta e așa zisa viață lungă și îmbelșugată
din zilele noastre. La asta se reduce.
— Mă plimb apoi prin fața bisericilor. Prin — Trebuie să locuiești într-o grădină
spatele bisericilor. Mă plimb și prin ele. Mă plimb zoologică. Da. Este ideal. Ca în Belgia secolului
prin ele ca pe bulevard. Și văd mulți ticăloși acolo. XIX...
Mai mulți decât în cârciumi. — Mi-aduc aminte de un rinocer care atunci
— Diavolul a intrat demult în biserică. când voia să se ușureze se apropia de oameni și-i lua
— Mai ales în toți ăștia cu tot felul de funii la țintă cu fecalele.
religioase. — Aș vrea să devin acel rinocer de la zoo.
— Care te prind și te sugrumă sau te spânzură Măcar atât. Unii chiar făceau spectacol din asta și
cu ele... dădeau bani buni să fie împroșcați de acel monstru.
Cereau să fie și pișați...
*
*
— Sau în fața universitarilor care nu sunt
decât niște șarlatani. Niște escroci cu mai multă — O întreagă civilizație, suntem astăzi ca un
carte. Unii chiar doar par că au carte. Dar au parte... balon de heliu. Lăsat din mână, ajunge...
— Sau în fața medicilor care îmi aduc aminte — Nu spui nimic nou! Mai scutește-mă!
doar că-și fac parte. Că până la urmă, sunt din Această lume n-are nici o profunzime. De mult...
breasla măcelarilor sau a turnătorilor pentru tot Și s-a mai observat asta... Și cangurii au observat
felul de servicii de informații, mai mult sau mai asta...
puțin secrete.

94 Axis Libri
 — Cel mai bun prieten al meu a fost un — Aș vrea acum să urlu. Aș vrea să devin un
cangur. Vorbeam cu el așa cum vorbesc acum cu strigăt. Însă nu iese nimic din gură, nici măcar un
tine. Și l-am trimis înăuntrul lumii! ecou.
— Nu există nimic înăuntrul acestei lumi. — O să încerc totuși, mai încerc puțin să țip...
Oare ce este această lume de fapt?
— Cel judecat devine judecătorul, călăul *
devine cel osândit. Publicul devine călăul. Și tot
așa...Oare l-am omorât pe cangur? (Se străduiește să țipe în fel și chip, mult timp,
— Ce tot spui? totul rămâne în muțenie)
— Nu se aude niciun zgomot.
* — Măcar de m-aș transforma în altceva.
Măcar să fiu un strigoi. Sau un măgar... Să fac...
— Ce este adevărul? Un echivalent al vodcii. ihaaaa... ihaaaa... Uite că nici asta nu prea iese!
— Trăiască idioții și nemernicii. Ei vor stăpâni (se aude un zgomot animalic slab, se
lumea. Uraaa! străduiește să spună ihaaaa mai tare, dar apoi nu se
— Dreptatea și fericirea nu sunt pentru mai aude nimic)
canguri. Așa i-am spus și lui Joey! Cangurul era — Nu merge mai tare!!! Dar poate că pot
Joey! Așa scria pe el! Joey! Nu am scris eu pe el. vorbi... doar. Da, să vorbesc. Că eu încă nu știu ce
Nici el n-a scris. Nu știa cum apăruse acolo scris: să vorbesc. Ce este... cuvântul? Ce este... sunetul din
Joey. Dar discutam așa frumos cu el despre pace, cuvânt? Cuvântul e format numai din sunete?
despre dragoste, despre credință, despre zei, religie — Sunetele mă vor liniști precum zgomotul
și mântuire... unei fântâni. Care vorbește, care se ridică, aruncă
— Și ce, nu mai discuți? cu apa ca rinocerul! Sau ca hipopotamul?
— Joey nu mai este.
— Nu-i nimic, sunt atâția canguri. *
— Vor dispare dacă vor să devină ca Joey.
(deschide gura dar nu se aude nimic, nici un
* zgomot)
— Nu. Nu pot nici să vorbesc ca lumea. Totul
— Orice aș face, este prea târziu. e nisip în jurul meu. Am nisip în gură.
— De când am început discuția noastră, — Glasul e doar un mic șuvoi de nisip în
jocurile sunt deja făcute. bătaia vântului.
— Chiar cu mult mai demult! — Nu mă mai pot mișca. Parcă aș vrea să stau
— Numai că nu putem afla rezultatele prea într-un spital până la sfârșitul zilelor mele.
repede. — În loc de alveole parcă am pumnale.
— Aș mânca ceva. Ar trebui să mănânc ceva. — Parcă aș fi bolnav de COVID.
Nu știu ce să mănânc pentru că mă îngraș și din aer.
— Dacă așa crezi, atunci nu mai respira. (Începe să facă slab precum sirena unei
ambulanțe, ce se învârte. Se învârte, ninooooo,
* ninoooo, ninooo, din ce în ce mai stins și iese din
scenă)
— Orice mâncare e ceva care mă îmbolnăvește. Se aude o sirenă cu zgomote puternice, dar
— Mi-e și sete, dar nu știu ce să beau. Dinu doarme nestingherit.
— Poate mesteci și tu ceva, ca o iarbă sau ca o
ciupercă mai tărișoară... să-mi mai... afum... puțin... *
creierii, sângele, plămânii... Tu și eu, tu și eu, care
sunt... Se încheie primul tablou. Pauză.
— Aș vrea acum să pot să vorbesc sau să țip.
Măcar să țip.

decembrie 2024 95
 Literatură

ARTA TRADUCERII
Scriitori traduși de Petru Iamandi

D.H. LAWRENCE

Simțul cosmic

Pentru om cea mai mare minune este viața. Pentru om, ca și

pentru floare, animal sau pasăre, supremul triumf este să-și trăiască
viața cu maximă intensitate. Orice ar ști, cei nenăscuți sau morți
nu pot cunoaște frumusețea, minunea de a exista în carne și oase
... Ar trebui să dansăm vrăjiți la gândul că trăim, că întruchipăm o
parte din cosmosul viu. Eu sunt o parte din soare, la fel cum ochiul
meu este o parte din mine. Picioarele mele știu foarte bine că sunt
o parte din pământ iar sângele meu este o parte din mare. Sufletul
meu știe că sunt o parte din rasa umană, sufletul meu este o parte
organică din marele suflet omenesc, la fel cum spiritul meu este o
parte din poporul meu. Prin eul meu sunt o parte din familia mea.
Nimic din mine nu este singur și absolut, poate doar în cugetul meu,
iar mintea nu are o existență a ei, este doar răsfrângerea soarelui pe
unda apelor.
Astfel individualismul meu
este, de fapt, o iluzie. Eu sunt o
parte din marele întreg, de care Petru IAMANDI
scriitor, traducător
niciodată nu mă pot desprinde. Dar
îmi pot nega legăturile, le pot rupe,
devenind un fragment. Și atunci sunt
condamnat.
Tot ce ne rămâne de făcut este
să distrugem legăturile noastre false,
străine, mai cu seamă pe cele ce țin
de bani. Și să restabilim legăturile
organice, vii, cu cosmosul, cu soarele
și pământul, cu omenirea, cu poporul
și familia. Să începem cu soarele și
D.h. Lawrence restul va veni, încet, de la sine.

96 Axis Libri
SHERWOOD ANDERSON pentru a învăța, pentru a-și găsi drumul, pentru a
se împlini, iar acum simte că, dacă ar avea o altă
Relația artă-viață viață pentru a se folosi de acest limpede început,
ar putea arăta tot ceea ce este în stare să facă. Apoi
Un lucru o întâmplare care să demonstreze că lucrul făcut
pe care mulți nu-l de el e rodul străduinței lui – că a făcut tot ce i-a
înțeleg este simplul stat în putință, că a pus în faptele lui dragostea
fapt că arta este artă. de perfecțiune prin care acestea vor dăinui. Sau o
Nu este nicidecum întâmplare care să acționeze într-un sens opus –
viață. care să-i arate ce ar putea face sau momentul în care
Viața imagina­ trebuie să se lase păgubaș pentru totdeauna. Prima
ției va rămâne idee e cea mai bună. Un somn adânc în care și-a
întotdeauna separată avut răgazul. Apoi trezirea care îl face să priceapă
de viața realității. Se că visul este doar fapta lui.
nutrește din viața
realității, dar nu este
acea viață – nici nu MATĺAS SERRA BRADFORD
Sherwood Anderson poate fi. Pictând
Podul Brooklyn sau scriind Tom Jones, John Marin Jurnalul meu – Calea mea Lactee
și respectiv Henry Fielding nu încearcă, în tablou
sau în roman, să ne ofere realitatea. Ei se străduiesc În loc de
să realizeze prin artă un lucru izvorât din propriile explicații, voi descrie,
experiențe imaginative, inspirate, fără doar și poate, unul câte unul, tăcutele
din realitatea imediată. Un lucru complet diferit de orașe ale cugetului
realizarea unei copii exacte a ceea ce au în față. meu - micile lumi ce se
Și aici se ivește confuzia. Dintr-un motiv petrec, iedera din jurul
sau altul – mie unuia nu mi-a fost clar niciodată – arborilor și al caselor,
imaginația trebuie ori să se inspire permanent din ca să uităm de toate
realitate ori să piară. Detașează-te prea mult de viață neliniștile noastre. Matĺas Serra Bradford
și s-ar putea ca uneori să fii poet liric, dar niciodată
artist. Ceva din interiorul tău seacă, are o mare *
nevoie de hrană. Imaginația trebuie să se nutrească Casa de la țară, unde citeam în vacanțe,
permanent din realitatea înconjurătoare pentru ca către seară, în vreme ce păsările și buturugile îmi
viața imaginativă să rămână semnificativă. aminteau mereu că ele n-au avut nevoie să învețe
nimic.

HENRY JAMES *
Un exercițiu: iartă timpul,
Dorința unui răgaz binecuvântează penele, toate aripile și
pânzele de corabie.
Ideea bătrânului artist sau a unui
scriitor care, la sfârșit, e chinuit de *
dorința unui răgaz, a unei prelungiri Autobiografia este umbra
a vieții pentru a săvârși lucrurile pe fiecărui scriitor.
care le are în el – lucruri pentru care
toate celelalte nu au fost decât o lentă *
pregătire. El este omul care a cunoscut A răspunde la întrebarea „De ce
o evoluție târzie, cel care, întâmpinând scrii?” e ca și cum ai scoate ucigașul
mari piedici, a avut nevoie de toată viața dintr-un film de acțiune.
Henry James

decembrie 2024 97
 * *
Pot ieși pe stradă fără să-mi fie rușine, nimeni Prima zi în care mi-am scris numele pe
nu știe cărțile pe care nu le-am citit. tablă; încă mai aud scrâșnetul cretei în timp ce-l
descopeream.
*
Zăpada: Dumnezeu rupe paginile. Mai *
degrabă creează frumusețe în imagini decât în Pentru mine orice librărie e ca o biserică, orice
cuvinte. carte bună pe care-o țin în mână – o rugăciune.

* *
Memoria este un partener de dans, un Poemele sunt scrumul povestirilor. Cântecele
clinchet de clopoței. Memoria este o limbă pe – focul lor.
jumătate învățată care uimește până și urechea cea
mai ascuțită. *
Un bărbat stă în fața unei femei goale și, de
* fiecare dată, își dă seama că habar nu are de nimic.
Întotdeauna am știut foarte puțin despre
cărți; ele însă știu mult mai mult despre mine. *
Într-o seară am stins lumina și am ieșit din
* bucătărie. Brusc mi-am amintit de ceva și m-am
Adormind: așa dispare lumea și așa va întors. Am aprins lumina și am văzut un păianjen
dispărea. mare, la jumătatea drumului dintre tavan și
chiuvetă, căuta vreun rest de mâncare, probabil
* mult mai mirat decât mine că îl vede cineva.
Citesc pe bancheta din spate a mașinii.
Dorința de a iubi și a fi iubit, dorința de a purta *
cu mine această imagine a parbrizului ud, pe Odată și-odată ochii mi se vor opri asupra
care amicul meu, șoferul, l-a lăsat într-adins să se cărților preferate și mă vor face să înțeleg că ele sunt
acopere de stropii de ploaie ca să avem senzația că singura tehnologie de care am nevoie.
ne contopim cu un peisaj de Monet.
*
* Din aburii cănii de ceai se înalță un fel de
În sfârșit, chelnerul vine la masa mea și începe Aladin, inform, fără glas, obosit și aerian, iar râsul
să mintă. (Minciuna e, uneori, singura libertate de lui temător îmi dezvăluie dragostea de fantezie:
care te bucuri). cana mea de ceai.

* *
Umbre pe tavan, îngeri modești, politicoși, Acesta e sfârșitul scrisorii pe care am renunțat
sigur de-acolo vine muzica. s-o mai aștept.

* *
Ochii deschiși spre un balcon semicircular, cea Se aud greierii; mă dor ochii: poate din cauza
de-a doua jumătate a lunii, clădirile și acoperișurile fumului sau a vocalelor.
din jur ne împing spre cer.

*
Dumnezeu plânge când ea nu e aici.

98 Axis Libri
Literatură

ARTA TRADUCERII
Scriitori traduși de Emanuel Pope

3 poeme de Yehuda Amichai

Yehuda Amichai (1924-2000),

poet evreu, născut în Germania și stabilit
în Israel este recunoscut azi ca fiind una
dintre cele mai puternice expresii poetice
ale modernității. Tradus în peste 40 de
limbi - „cel mai tradus poet evreu de la
Regele David”‚ (Robert Alter) - a primit
numeroase recunoașteri și distincții literare
de-a lungul vieții sale, fiind nominalizat
și pentru Premiul Nobel. De menționat că
Yehuda Amichai a fost primul poet care a
scris poezie în ebraica colocvială.

statistici

Pentru fiecare om furios se găsesc mereu

Emanuel POPE doi, trei care să-i semene și să-l liniștească,
scriitor, traducător
pentru fiecare ins care plânge, mai mulți care să-i șteargă lacrimile,
pentru fiecare fericit, o mulțime de oameni triști
ce vor să se încălzească la fericirea acestuia.
Și în fiecare noapte cel puțin un om
nu-și va putea găsi casa
locuința lui mutându-se în alt loc,
iar el gonește pe străzile ei de altădată,
absolut degeaba.
Odată, așteptam cu băiatul cel mic în stație
și un autobuz gol a trecut prin fața noastră. Fiul meu a spus:
„Uite, un autobuz plin cu oameni goi.’”

decembrie 2024 99
 mi-am pierdut cardul de identitate

Mi-am pierdut cardul de identitate.

Acum trebuie să scriu toată istoria vieții mele
toată din nou și din nou pentru toate oficiile, o
copie pentru Dumnezeu
și una pentru diavol.
Îmi amintesc poza de acum treizeci și trei de ani
în intersecția răvășită de vânt din Negev.
Ochii îmi erau profetici atunci, dar trupul meu nu
avea nici cea mai mică idee
prin ce avea să treacă ori de unde aparținea.
Tu adesea spui: „Acesta e locul,
aceasta se întâmplă exact aici”, dar acesta nu este
locul,
tu numai gândești așa și trăiești în eroare,
o eroare a cărei eternitate este mai mare
decât eternitatea adevărului.
Și cu trecerea timpului, viața mi se umple de nume
ca abandonatele cimitire
ori ca o clasă goală de studiul istoriei
ori ca o carte de telefoane într-un oraș străin.
Și moarte e, atunci, când cineva din spate continuă
să te cheme
și te cheamă,
dar tu nu te mai întorci ca altădată
să vezi cine te strigă.
*
ora de grație
Din „The selected poetry of Yehuda Amichai’’,
Obișnuiam să gândesc că ar fi putut fi rezolvată translated by Chana Bloch and Stephen Mitchell,
așa: University of California Press, 1996
cum se strâng oamenii în stație la miezul nopții
pentru ultimul autobuz ce nu va veni,
la început doar câțiva dintre ei, apoi mai mulți și
mai mulți.
Asta era șansa de-a fi aproape unul de celălalt,
și să schimbi totul apoi, împreună
să pornești o lume nouă.
Dar se risipesc.
(ora de grație a trecut și
nu va mai reveni.) Fiecare va merge așadar pe
drumul lui.
Fiecare va fi din nou o piesă de domino,
cu una din fețe orientată în sus, căutându-și
o altă piesă care să i se potrivească,
într-un joc fără de sfârșit.

100 Axis Libri

Evenimente
Urbea culturală

UN FEL DE JURNAL:
GALAȚIUL, UN ORAȘ CARE SE DESCHIDE
SPRE LIBERTATE...

În ultima vreme, am fost marcată de setea materială a oamenilor,

care se închină banilor, considerând că doar aceștia le pot da valoare.
Mergând prin orașul aproape cenușiu, într-o toamnă care se joacă
de-a vara și de-a iarna, rămân surprinsă de cât de mult se lasă oamenii
acestui oraș, cuprinși de febra „mărcilor”, ce marchează doar banul:
Nike, Adidas, Guess etc.
Am avut însă bucuria de a primi pe facebook o invitație
interesantă, la un eveniment minunat, găzduit de Muzeul de Arte
Vizuale din Galați.

Camelia NENU
publicist

Andrei Ursu

decembrie 2024 101

 Arte plastice

Ada-Simona Biriș

Așa am aflat despre proiecţia filmului și mi-am dat seama că un glonț mi-a trecut pe
documentar „Cazul Inginerului Ursu”, de joi, 10 lângă ureche, când puteam să am mari probleme,
octombrie 2024, la ora 18.00, din cadrul KineDok norocul și vigilența tatălui meu oprindu-mă din
și deși avusesem ore de la ora 8,00, oboseala mi-a a trimite o scrisoare, în care vorbeam despre
dispărut când am auzit că gălățenii se vor bucura revoltele de la Brașov, cu speranța și bucuria
de prezenţa unui invitat special, Andrei Ursu, fiul libertății.
inginerului Gheorghe Ursu, cel care a devenit un Mi-am dat seama că și tatăl meu ar fi putut
simbol al luptei împotriva regimului comunist din avea soarta inginerului Ursu, pentru că avea un
România. copil revoluționar, precum eram eu la 14 ani și ar fi
Le povestisem elevilor despre eveniment, fost pedepsit, pentru că nu știa să îi dea o educație
dar pentru că urma un test greu la biologie, le-am socialistă fiicei.
promis că îl voi filma pe Andrei și astfel vor fi și M-a impresionat calvarul prin care a trecut
ei alături de principalul motor al campaniei pentru Andrei, în lupta lui de a descoperi adevărul dur
dreptate în cazul tatălui său, ucis de Securitate în despre moartea tatălui său și m-a întristat enorm
timpul regimului Ceauşescu. să văd cum societatea noastră se sprijină, încă, pe
Au rămas încântați să afle că unii dintre ei valorile trecutului. La vremuri noi, tot cu noi, adică
locuiai în case proiectate de inginerul Ursu la Galați nomenclaturiștii, îmbrăcați de data aceasta cu aura
și că acesta era absolvent de LVA, deci gălățean de libertății, au continuat să ne joace pe degete.
al nostru. Adevărul este atât de greu de descoperit încă
Cu oboseala alungată de emoția de a fi în și mi s-a părut incredibil că Andrei nu a renunțat la
prezența lui Andrei Ursu, am urmărit cu multă luptă. A făcut greva foamei de două ori, a renunțat
atenție filmul documentar. Am retrăit momentele la jobul său din SUA, pentru a putea să ajungă
copilăriei din Epoca de Aur a lui Ceaușescu la acel adevăr, care ar fi putut să-i redea liniștea.

102 Axis Libri

Obsesivitatea întrebării: „Cine mi-a omorât tatăl?” Justiția afirmă că acei oameni își făceau doar
se multiplică cu alte întrebări, ce se nasc în sufletul datoria. Care datorie? De a ucide oameni, care
meu: „Ce ați făcut cu această țară?”, „De ce nu doreau să schimbe în bine viața altor oameni?
există o șansă reală pentru tinerii valoroși, care Cine era inginerul Ursu? Un criminal? Cu
ne părăsesc în fiecare an, pentru că aici nu se pot siguranță nu.
afirma, din cauza celor care își cumpără locuri Am vizionat cu elevii mei https://kinedok.
călduțe și veșnice?” net/ro/event/cazul-inginerului-ursu-galati și le
Aș putea continua, dar povestea nu este vedeam tristețea din ochi. E trist să înțelegi că țara
a mea, este a lui Andrei Ursu, băiatul care, deși a ta nu se mai face bine, prin unele părți esențiale.
îmbătrânit, luptând, nu i-a văzut încă, pe ucigașii Cel mai glumeț dintre copii mi-a spus, cu un
tatălui său după gratii. zâmbet trist: De ce nu ați plecat, doamnă? Cum ați
Trist, că după aproape 35 de ani de la Revoluție, supraviețuit? Cum de mai sunteți încă altfel?
nimeni nu îi dă bucuria de a-i aduce liniște tatălui Ce răspuns să le dau? Că și eu, precum Andrei
său, mort în închisoare, din cauza unor oameni ai Ursu, nu vreau să mă dau bătută și sper că într-o zi
Securității. adevărul va ieși la iveală!

decembrie 2024 103

 Axis Libri
REDACŢIA

DIRECTOR Corina Emanuela Tudorache

REDACTOR-ȘEF Adi George Secară
SECRETAR DE REDACȚIE Catrina Căluian
REDACTORI Catrina Căluian
Ioana-Monica Chicu
Camelia Toporaș
Camelia Bejenaru
Cătălina Popa
Anca Georgescu
MACHETARE Sorina Radu
FONDATOR Zanfir Ilie

COLABORATORI
Arte plastice Corneliu Stoica
Film, teatru, muzică Tamara Constantinescu
Adrian Buzdugan
Literatură Ion Avram
Tudor Neacşu
Alina Neculachi
Cronică literară Romeo Aurelian Ilie
Istorie Ghiță Nazare
Radu Moțoc
Studii și cercetări Maria Stanciu
Epigrame Vasile Manole

Revista Axis Libri este membră ARPE (Asociația Revistelor, Publicațiilor şi

Editurilor).

Ilustrația revistei a fost realizată cu fotocopii după documente din colecțiile Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”,
precum și din arhivele personale ale autorilor articolelor. Responsabilitatea asupra conținutului opiniilor
exprimate în articole revine în exclusivitate semnatarilor acestora.

CONSILIUL JUDEȚEAN GALAȚI

BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „V.A. URECHIA”
Adresa: Galaţi, str. Mihai Bravu, nr. 16
Tel: 0236/411037, Fax: 0236/311060
E-mail: axislibri@gmail.com
Web: http://www.bvau.ro/axislibri/
ISSN: 2734-4924
ISSN-L: 1844-9603