Dan al III-lea
| Dan al III-lea | |
| Date personale | |
|---|---|
| Decedat | aprilie 1460  Rucăr, Țara Românească |
| Părinți | Dan al II-lea |
| Ocupație | conducător[*] |
| Activitate | |
| Apartenență nobiliară | |
| Familie nobiliară | Dinastia Dăneștilor |
| Domn al Țării Românești | |
Modifică date / text  | |
Dan cel Tânăr (executat în aprilie 1460) a fost un pretendent la tronul Țării Românești între anii 1456-1460. El a fost fiul lui Dan al II-lea al Țării Românești care a murit în lupta pentru tron în 1431. După ce fratele său, Vladislav al II-lea al Țării Românești, a fost ucis de vărul lor, Vlad Țepeș, în 1456, Dan s-a stabilit în Brașov. În afară de Dan, Vlad Călugărul (fiul lui Vlad Dracul), precum și Basarab Laiotă (frate al lui Dan), au revendicat Țara Românească împotriva lui Vlad Țepeș. Dan a încercat să profite de Țara Românească, cu sprijinul boierilor din oraș[care?], dar a fost învins și capturat într-o bătălie în apropiere de Rucăr. A fost nevoit să-și sape propriul mormânt înainte de a fi decapitat.
Viața timpurie
[modificare | modificare sursă]Dan al III-lea a fost fratele lui Vladislav al II-lea al Țării Românești, fiul lui Dan al II-lea.[1][2] Dan al II-lea a murit luptând pentru Țara Românească împotriva vărului său, Alexandru I Aldea, în 1431.[3][4] Vladislav al II-lea a luat Valahia de la Alexandru Aldea, fratele lui Vlad al II-lea „Dracul”, cu sprijinul lui Ioan de Hunedoara, Guvernator al Ungariei, la sfârșitul anului 1447.[5][6] După ce Vladislav al II-lea s-a supus sultanului otoman Mahomed al II-lea, Ioan de Hunedoara l-a sprijinit pe Vlad Țepeș, fiul lui Vlad Dracul, să invadeze Țara Românească și să-și recupereze tronul după 15 aprilie 1456.[7][8] Vladislav al II-lea a fost capturat și decapitat în timpul invaziei.[7]
Pretendent
[modificare | modificare sursă]Dan s-a stabilit în Șcheii (în afara zidurilor orașului fortificat Brașov) în Transilvania.[9] Boierii din Țara Românească și Făgăraș i s-a alăturat.[10] Pe 16 decembrie 1456, Ioan de Hunedoara, fiul lui, Ladislau de Hunedoara, a ordonat Sașilor din Brașov și Țara Bârsei să îl sprijine pe Dan împotriva lui Vlad Dracula, care a "provocat multe neplăceri și pagube", în Transilvania, dar Dan nu a putut să îl urmărească pe Vlad în Țara Românească.[11] Boierii sași din Sibiu l-au sprijinit pe fratele vitreg al lui Vlad Dracula, Vlad Călugărul, să cucerească Amlașul (care a fost în mod tradițional al domnitorilor Țării Românești, deși locația era în Transilvania) înainte de 14 martie 1457.[12]
Ladislau al V-lea al Ungariei l-a executat pe Ladislau de Hunedoara în 16 Martie.[13] Unchiul său din partea mamei, Mihail Szilágyi, s-a ridicat împotriva regelui, dar Sașii Transilvăneni au rămas credincioși monarhului.[14][15] profitând de situație, Vlad Dracula a jefuit Țara Bârsei în 1457.[2] Solii lui Vlad au fost prezenți la negocieri între Szilágyi și Sași.[2] Szilágyi și Sașii au semnat un tratat de pace pe 23 sau 24 noiembrie 1457, care i-a obligat pe boierii din Brașov să îl expulzeze pe Dan din oraș.[16][17]
Relația dintre Vlad Dracula și Sași a devenit din nou tensionată, pentru că Vlad i-a prins și tras în țeapă pe "toți negustorii din Brașov și Țara Bârsei" care s-au stabilit în Țara Românească.[18] Dan a revenit la Brașov, cu sprijinul lui Matei Corvin, noul rege al Ungariei, la începutul anului 1459.[18] Pe 5 aprilie, Dan a autorizat ca oficialii din Brașov să confiște averea comercianților Valahi care au fugit din oraș din cauza conflictului în curs de dezvoltare.[18] După ce Vlad Dracul a pătruns în Țara Bârsei, jefuind regiunea în luna august sau septembrie,[19] Dan l-a acuzat de colaborare cu Imperiul Otoman.[20]
Un al treilea pretendent la tronul Valah, Basarab Laiotă, s-a stabilit în Sighișoara. [21][22] S-a oferit să lupte pentru Sașii din Brașov împotriva lui Vlad Dracula cu o trupă de 500 de oșteni, dacă va beneficia de sprijin financiar la începutul anului 1460.[22] Dan a decis să invadeze Țara Românească și a autorizat ca boierii din Brașov să păstreze bunurile pe care le-au confiscat de la negustorii Valahi în schimbul sprijinului lor pentru el, la 2 martie 1460.[23] A intrat în posesia domeniilor de Făgăraș și Almaș (feudă Transilvăneană a voievozilor din Țara Românească), și i-a închis sau ucis pe susținătorii locali ai lui Vlad Dracula.[20]
El a intrat în Țara Românească în luna aprilie, dar a fost învins și capturat într-o bătălie în apropiere de Rucăr.[23][20] Vlad Dracula l-a obligat pe Dan să își "sape propriul mormânt", să-și ascute slujba bisericească de prohod, înainte de decapitare.[23][20] Susținătorii lui Dan au fost trași în țeapă.[20] După ce a fost informat de moartea lui Dan, burghezia din Brașov a trimis o ambasadă la Vlad, dar el a închis proprii reprezentanți și din nou a jefuit pământurile de lângă oraș.[1] Istoricii Radu Florescu și Raymont T. McNally spun că Biserica Sfântul Nicolae de la Târgșor a fost construită în timpul domniei lui Vlad Dracula, care a vrut să ispășească pentru uciderea lui Vladislav al II-lea și Dan.[24] Kurt W. Treptow scrie că biserica ar putea fi mai degrabă construită pentru a sărbători victoria lui Vlad asupra lui Vladislav și Dan.[24]
Familie
[modificare | modificare sursă]Dan avea doi fii, Albert și Petru. Numele lui Albert sugerează că mama sa (soția lui Dan) era o femeie romano-catolică, potrivit istoricului român Nicolae Iorga. Cei doi fii s-au stabilit în Transilvania după moartea lui Dan.
Referințe
[modificare | modificare sursă]- ^ a b Stoicescu 1991, p. 94.
- ^ a b c Treptow 2000, p. 100.
- ^ Treptow 2000, p. 41.
- ^ Florescu & McNally 1989, pp. 36–37.
- ^ Rezachevici 1991, p. 254.
- ^ Florescu & McNally 1989, pp. 36–37, 61.
- ^ a b Rezachevici 1991, p. 255.
- ^ Treptow 2000, p. 62.
- ^ Florescu & McNally 1989, pp. 115, 156.
- ^ Florescu & McNally 1989, p. 115.
- ^ Stoicescu 1991, p. 83.
- ^ Stoicescu 1991, p. 84.
- ^ Stoicescu 1991, p. 85.
- ^ Treptow 2000, pp. 98, 100.
- ^ Stoicescu 1991, pp. 85–86.
- ^ Treptow 2000, p. 101.
- ^ Florescu & McNally 1989, p. 119.
- ^ a b c Treptow 2000, p. 104.
- ^ Treptow 2000, p. 111.
- ^ a b c d e Florescu & McNally 1989, p. 121.
- ^ Florescu & McNally 1989, pp. 115–116.
- ^ a b Treptow 2000, pp. 111–112.
- ^ a b c Treptow 2000, p. 112.
- ^ a b Treptow 2000, p. 88 (note 1).