Din istoria televiziunii in Romania.pdf

Istoria știinţei și tehnicii DIN ISTORIA TELEVIZIUNII ÎN ROMÂNIA. PRIORITĂTI INTERNAȚIONALE Octavian Baltag∗ Motto - Știința trebuie să fie stăpâna lumii și viitoriul omenirii atârnă de știință ... (gânduri dintr-o dedicatie) Abstract:This paper presents some of Romania's international priorities in the field of television, from international literature review of patents and Romanian patents. Romania was not broken by the pioneers and world scientific concerns preoccupied television. The following aspects are analyzed historical data during the third decade of the last century: when in Romania, Bucharest University's physics laboratories have begun research on imaging and their place in international research; presents new information on the work of the pioneers of television. Keywords: television history, patents, autofocus, plasma display. F ascinantele fenomene ale electromagnetismului stăpânite, dezvoltate de cercetătorii începutului de secol XX și dezvăluite omenirii prin minunile aduse de telegraf, telefon și radio a cucerit imaginația și spiritul omului printr-o nouă şi nemaiîntâlnită invenție: transmiterea la distanță nu numai a sunetelor ci și a imaginii împreună cu sunetele care o însoțesc, cunoscută la început sub diferite denumiri: “radio-viziune”, „radioteleviziune” şi apoi „televiziune”. Pentru transmiterea imaginilor statice au mai fost folosiți și termenii: „teleautografie”, „telefotografie” etc. Prima menționare a „viziunii în depărtare” sau „vizionării la distanță” se pare că se găsește în scrierile filozofului grec Pre-Socratic, Anaxagoras (Aναξαγόρας) (500-428 I.Ch.) [http://www.echo.msk.ru/programs/victory/53109/] care amintește de un rapsod rătăcitor care a rostit o frază în care spunea că „vederea lui se întinde dincolo de ecumena” (οiκουµένη), Inspirați din tehnici cinematografice, optică și fenomene electromagnetice, inventatorii au imaginat și unii din ei, au reușit să realizeze o varietate impresionantă de dispozitive care transmiteau imagini, la început statice și apoi dinamice. Realizările lui Baird și deficiențele sistemului său împreună cu ultimele descoperiri din fizică au determinat imaginarea și inventarea unor dispozitive, în totalitate electronice pentru captarea, transmisia și reproducerea imaginii la distanță, cu o rezoluție satisfăcătoare. Implicarea oamenilor de afaceri și a companiilor au dat rezultatele scontate. Foarte rapid, trecerea de la sistemul optico – mecanic de captare și reproducere a imaginii la invenția lui Zworykin a iconoscopului și folosirea tubului catodic pentru reproducerea imaginii în diferite variante constructive, a făcut ca televiziunea să devina un fenomen de masă, devenind tot mai prezentă în viața și casele oamenilor. Cu 90 de ani in urmă, în anul 1924, un student (în vârstă de 22 ani) al Facultății de Știinţe a Universității din București, George D. Cristescu, pasionat de noua minune care se întrezărea, efectua cercetări privind captarea imaginilor și apoi reproducerea lor folosind un alt principiu decât discul lui Nipkow utilizat cu precădere în cercetările europene și de peste ocean. Informații despre această dată a începuturilor televiziunii în România au fost găsite într-o lucrare publicată în anul 1928 de George D. Cristescu, devenit asistent. Este prima lucrare despre televiziune [1]: „Problema televiziunei”. Despre acest fizician de excepţie se cunosc foarte puține. S-a născut în București în anul 1902. A absolvit Liceul Matei Basarab din ∗ Profesor universitar doctor, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa"Iași 104 Istoria știinţei și tehnicii București în anul 1921 (Certificat No. 7 din 8 Iulie 1921) [2]. Este licențiat în Fizică-Chimie al Universității București (Diploma No. 10234 din 17 Ianuarie 1925). A absolvit seminarul Pedagogic Universitar (Certificat No. 285 din 23 Februarie 1925). În anul 1930, în decembrie, susține la „Facultatea de Științe a Universității din București” tezele pentru obținerea titlului de doctor în Științele Fizice, cu titlurile [3]: „Teza I: Asupra posibilităței de a separa emisiunile prin unde hertziene de lungimi foarte vecine sau chiar de aceeași lungime. Teza II: Chestiune propusă de Facultate: Componenta orizontală a intensității câmpului magnetic pământesc. Metode de determinare.” Comisia examinatoare era compusă din D-nii: - C. Miculescu, Președinte - Dr. Hurmuzescu, membru - Chr. Musceleanu, membru. Decanul Facultății de Știinţe era N. Coculescu. În anul 1931 primește diploma de Doctor în științele Fizice al Universității din București (Diploma No. 216 din 22 Iunie 1931). După terminarea facultății este numit prin decizia No. 102648/1926 asistent suplinitor al Facultății de Științe din București, Laboratorul de Acustică și Optică. Cu începere de la 1 Iulie 1932 (I.D.R. 2093/1932) devine asistent cu titlu definitiv la același laborator. Cu trecerea anilor devine șef de lucrări (1939). În anul 1950 este conferențiar la Facultatea de Textile din București, în anul 1952 este lector la Facultatea de Matematică și Fizică a Universităţii din București iar în anul 1953 îl aflăm Conferențiar la Institutul Politehnic București și Institutul de Mine. A efectuat cercetări în domeniul undelor radio, magnetism [4], aparate de măsură de laborator [5], descărcărilor în gaze [6], televiziune, comunicate la Societatea Română de Fizică sau publicate. Este autorul a trei brevete de invenție [7] (19291930). Lucrarea „Problema televiziunei” cuprinde „două expuneri la Societatea Română de Fizică: prima la 18 mai 1926, a doua la 30 martie 1928”. Lucrarea prezintă sinteza experimentelor de explorare și transmitere a imaginilor de televiziune efectuate în „Laboratorul de Acustică și Optică a Universităței de Știinţe din București” după cum scrie și în dedicația făcută: „În semn de recunoștință D`lui Prof. C. Miculescu directorul laboratorului de Acustică și Optică, al Facultăței de Științe din București în care a luat ființă lucrarea de față 28 / VIII 1928”. De asemenea, autorul propune un nou sistem mecanic de explorare și obținere a imaginii. Lucrarea cuprinde două părți: - în prima parte intitulată „Teleautografie, telefotografie, televiziune”, autorul scrie: „Această primă parte a lucrării de față este reproducerea expunerei făcută în ziua de 18 Mai 1926 la Societatea Română de Fizică. Ea nu constituie decât un istoric și în același timp un studiu critic al cercetărilor mai importante ce s`au făcut pentru transmiterea imaginilor fixe și animate, la distanță, cu ajutorul electricităței. Este după cât știm, cel dintâiu istoric mai desvoltat și cel dantâiu studiu critic ce s`a făcut în această direcțiune”; - partea a doua intitulată, „Cercetările autorului” informează cititorul: „Partea a doua a acestei lucrări nu este decât redarea, cuvânt cu cuvânt, a expunerei ce a fost făcută în ședinţa de la 20 105 Istoria știinţei și tehnicii Martie 1928 a Societăței Române de Fizică. Ea este continuarea firească a aceleia de la 18 Mai 1926, deși între aceste două expuneri s`a strecurat un interval de timp de aproape doi ani”. Aceasta a doua parte, cuprinde mai multe subcapitole: a) Câteva rânduri despre numărul de puncte ce urmează să alcătuiască o imagine” b) Transformarea variațiunilor de intensitate luminoasă în variațiuni de intensitate electrică și invers” c) Un dispozitiv pentru descompunerea și reconstituirea rapidă a imaginilor” d)Procedee pentru obținerea sincronismului” e) Asupra înlăturarei decalajului dintre oglinzile transmițătorului și receptorului” f) O descriere mai amănunțită a noilor aparate” g) Asupra modului de funcționare al stațiunilor” h) Încheiere” Autorul încheie lucrarea cu cuvintele: „Iată dar aparatele noastre destinate să aducă la îndeplinire acea vedere la distanță, prin intermediul electricităței atât de căutate. Este fără o îndoială o mare deosebire între dispozitivele de până acum și cele de față. Lucrul acesta poate fi observat de oricine cunoaște întregul șir de cercetări ce s`au făcut până astăzi în acest domeniu. Am avut ca țintă nu numai rezolvarea acestei probleme, dar ceva mai mult, soluționarea ei într`un mod cât mai simplu, cât mai la îndemâna tuturor”. Lucrarea mai conține o erată și anexă cu trei planșe cuprinzând schițele aparatelor. Desigur, cele prezentate în lucrare sunt rezultatul a numeroase experimente făcute înainte de anul 1926. Aceasta este susținută prin declarația autorului făcută la pagina 39: „În anul 1924 studiind pentru prima dată posibilitatea vederei la distanță prin intermediul electricităței am observat că principala greutate ce trebuia învinsă era aceea de a creia mai întâiu un dispozitiv care să permită descompunerea imaginei în maximum o zecime de secundă, prefăcând-o într`o fâșie de lumină cu intensitate variabilă și apoi un altul care să poată realiza operațiunea inversă cu aceeași iuțeală. Cercetările întreprinse în direciunea aceasta au condus în scurt timp la creiarea unui prim dispozitiv care prin simplitatea și numeroasele avantagii pe cari le întrunea, comparat fiind cu tot ceia ce cunoaștem că se realizase până atunci în acest sens, lasă să se întrevadă mai mult decât se sperase, cu toate nouile greutăți ce apăreau în cale”. Din afirmațiile autorului, rezultă un fapt deosebit de important, necunoscut până în acest moment: în anul 1924, fizicianul în devenire George D. Cristescu efectua cercetări de televiziune de pionierat în România, fiind primul cercetător român care și-a îndreptat atenția către acest domeniu fascinant. 106 Istoria știinţei și tehnicii Această carte a avut un destin interesant: am găsit-o în una din bibliotecile universitare și când mia sosit am avut o surpriză: nici una din filele cărții nu era tăiată! Nimeni nu a deschis cartea de la tipărire și până când a ajuns la mine, timp de 86 de ani! A stat zeci de ani neștiută în biblioteca deşi inventarul a trecut peste ea de câteva ori: avea ștampilele de verificare în anii 1953 și 1964. În anul 1928, inginerul Condrea Gh. Sergiu (1900-1986), fiind rezident în Franța și student la Școala Superioară PPT din Paris (1926-1928) inventează o metodă nouă de „comprimare a benzii de frecvențe a semnalelor de televiziune” și obține brevetul francez [8] cu titlul: „Perfectionnemts aux systems de telecommunications’’, Brevet d`invention, nr. 651.864, Gr.12-Cl.4, 1929. Brevetul a fost depus în martie 1928, a fost eliberat în luna octombrie 1928, iar publicarea s-a făcut în februarie 1929. Din revendicări cităm: „L`ěnvenetion a pour objet un mode d`utilisation des oscillations electriques pour la transmission des signaux, sons, imagnes et autres communications, par fil et par radio, caracterise principalement par les points suivantes .... ”. Interesant, că prin acest brevet se întrevede (în viziunea de astăzi) posibilitatea transmisiei prin cablu a unor imagini în sensul televiziunii prin cablu. În anul 1930, același autor, Condrea Gh. Sergiu obține brevetul RO 18.693 / 16.07.1930, pentru invenția cu titlul „Nou sistem de televiziune” [9]. Din revendicările invenției cităm: „Prezenta invenție are de obiect un nou sistem de televiziune, realizabil în mai multe moduri, după cum au fost descrise mai sus și anume: A). Procedeu de explorare lentă a imaginei mișcătoare la emisie și la recepție, utilizând pentru perzistența fizică a imaginelor în intervalul orb, unul din mijloacele următoare, (cari fac parte din obiectul invenției) 107 Istoria știinţei și tehnicii 1). O rază luminoasă sau catodică și o rază ștergătoare producând pe ecranul de recepție fenomene fotochimice persistente, fenomene de fosforescență temporară sau de catodoluminiscență. 2). Un câmp magnetic variabil acționând un ecran format dintr`un fir de oțel și un câmp magnetic auxiliar (constant) pentru ștergerea impresiilor anterioare. 3). Un curent variabil acționând un ecran chimic printr`un vârf metalic și producând electroliză reversibilă. Un curent constant servește pentru ștergerea impresiilor anterioare. 4). Un vârf metalic impregnat cu cerneală, ca explorator, pentru imprimarea mecanică, întovărășit de un vârf ștergător. B). Procedeu cu 8 filme conjugate la emisie și recepție, filmele fiind explorate alternativ la emisie, cu viteză redusă în momentul când sunt fixe. Profesorul Christian Musceleanu (1886-1941) publică în anul 1930 volumul „Materia în infinitul mare, pe Pământ și în infinitul mic” [10] în care „.... dă cititorului numai câteva din aspectele sublime sub care se prezintă natura și anume acelea în care apare sub forma materială”. Volumul prezintă noutăți științifice din toată lumea, printre care și televiziunea în articolul „Telefotografia și televiziunea”. În lucrare sunt prezentate pe scurt principiile televiziunii mecanice cu disc Nipkov și ultimele realizări mondiale. Ar fi de menționat faptul că nu se menționează deloc despre începuturile cercetărilor din anii 1924-1928 de la Universitate, deși se poate presupune că, fiind membru în comisia de doctorat a lui George D. Cristescu, avea cunostință despre preocupările acestuia. În anul 1931, Mihai Konteschweller (1897-1947) publică în volumul „Actualități radiofonice” [11] care conține un număr de 16 conferințe radiofonice privind subiecte diferite legate de electricitate și radiotehnică, conferința ținută la radio intitulată: „Starea actuală a televiziunei”. Alte informații despre progresele știinţei și tehnicii apar în revistele știinţifice și de popularizare a știinţei, cum este și Natura, “revista pentru răspândirea ştiinţei” îngrijită de G. Țițeica, G.G. Longinescu și O. Onicescu. Lucrarea intitulată “Telegrafie, Fotoelectricitate și Televiziune” aparține profesorului Nicolae R. Stănescu este formată din două părți și apare în două numere [12], [13]. O altă lucrare de popularizare, scrisă de lt. col. dr. ing. C. Pană, intitulată „Cum s-a putut realiza televiziunea” [14] apare în revista Știinţă și Progres a Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu Mureș în anul 1934. 108 Istoria știinţei și tehnicii Profesorul Victor Vâlcovici, prezintă în anul 1935 o conferință radiofonică intitulată „Televiziune – Perfecționări privind cinematograful”, publicată ulterior în volumul Actualităti Știintifice [15]. În anul 1936, Constantin Săulescu și Felix Popp publică cartea „Televiziunea” în care sunt prezentate reperele istorice până în acel moment, și principiile moderne (pentru deceniul al treilea) de televiziune [16]. În anul 1937, (30 octombrie) la Facultatea de Știinţe din București, Laboratorul de Electricitate și Căldură, profesorul Cristian Musceleanu prezintă o instalație de televiziune mecanică, cu disc Nipkow adusă pentru demonstrații de firma Philips. Ziarul Universul din 25 octombrie, 1937 menționează evenimentul sub titlul: „Cel dintâi post de televiziune din România va începe să funcționeze peste câteva zile la București” acesta este primul post cu care încep emisiunile experimentale de televiziune [17]. Tot în același an, pe data de 14 noiembrie 1937, la Ateneul Român, Christian Musceleanu prezintă o conferință și face demonstrații de televiziune cu instalația Philips. Aceasta era echipată la emisie cu un sistem mecanic cu disc Nipkow, având 45 de linii; transmisia se făcea cu o frecvență a cadrelor de 12,5 Hz, iar imaginea era recompusă electronic, folosind un tub catodic cu diametrul de 7 cm, emiţătorul avea o putere de 200 W, și emitea pe lungimea de undă 80 m. În anul 1937 (26 februarie) Condrea Sergiu, inginer șef la Laboratorul de Transmisiuni al S.A.R. de Telefoane prezintă în cadrul Cercului Electrotehnic, secția Electrocomunicații, [18] lucrarea „Sistemele moderne de televiziune”, publicată ulterior în volumul „Ciclu de Conferințe 1937”. În acel moment, Cercul Electrotehnic secția Electrocomunicații, era în cel de al doilea an de existență. Cercul era coordonat de un comitet format din N. Vasilescu Karpen – Președinte de onoare, I. Ștefănescu Radu – Președinte, împreună cu alți profesori și ingineri. Lucrarea prezintă sistemele actuale de televiziune din acea vreme, explorarea și analiza imaginii, problemele explorării, transformarea electro-optică, transmisia la distanță a semnalelor de televiziune, sistemul de televiziune Zworikin, alte sisteme de televiziune. 109 Istoria știinţei și tehnicii La „Luna Bucureștilor” din anul 1938, firma Philips revine pentru demonstrații publice cu o instalație de televiziune electronică; pentru captarea imaginii folosea un iconoscop, care explora imaginea optică cu 405 linii (conform standardului European), emițătorul montat într-un camion avea o putere de (40-50) W, iar imaginea era redată pe tub catodic care avea dimensiunile (40 x 50) cm, apropiate de dimensiunile actuale. Publicul era invitat sa fie „televizat”, imaginile fiind transmise din studioul amenajat intr-o sala cu spectatori. În Gazeta Municipală [19] din 1938, au apărut știri și informații pentru public: «Încă de acuma doi ani organizatorii „Lunei Bucureștilor” au intenționat să aducă și să prezinte în cadrul acestei „Luni” un aparat de televiziune. Anul acesta, grație noilor perfecționări aduse descoperirii, comitetul de organizare a „Luni Bucureștilor a reușit să aducă un aparat de televiziune (de emisiune și recepție). Aparatul a fost instalat în noul pavilion construit special de inginerii specialiști veniți din străinătate, în parcul distracțiilor, din cadrul „Lunei Bucureștilor”. Aparatul de televiziune se compune dintr`un post emiţător și unul de recepție. Postul emițător emite scenele din parcul național „Regele Carol II”, prinde în obiectivul său oamenii ce se plimbă acolo, pe vizitatorii circului Medrano şi al altor pavilioane și le va transmite într`o sală de proecție, unde pe ecran se vede și se aude tot ce se petrece, în acelaș moment, în afară de zidurile acestei săli». În anul 1938, Mihai Konteschweller publică cartea „Televiziune” [20], care se vrea de fapt un adevărat manual de televiziune, fiind prima lucrare de acest gen care prezintă problemele fundamentale legate de transformarea imaginii optice în semnale electrice, explorarea imaginii, analizând atât explorarea mecanică cât și cea electronică. Autorul, în introducere, scrie: „Cartea de față constituie un răspuns la câteva întrebări curente: Cum stăm cu televiziunea? Când se va realiza televiziunea?, etc.” Se prezintă sistemul cel mai performant și utilizat în acel moment în lume, sistemul Baird care a permis realizarea unei televiziuni publice. Sunt prezentate soluțiile tehnice și constructive folosite în aparatura de emisie și recepție a imaginii, rezultatele practice, prețul, cât și conținutul programelor transmise. În ultimul capitol este prezentat stadiul de dezvoltare a televiziunii din Europa și USA; referitor la situația din România, autorul nu face nici o referire la cercetările efectuate de George D. Cristescu, amintind vag despre transmisiile experimentale din București: „... publicul să știe că în mod normal televiziunea dă mai mult decât s-a putut vedea la București.’’ 110 Istoria știinţei și tehnicii Cartea conţine o serie de anexe, în care se prezintă şi ultimele aplicații ale televiziunii: vederea prin ceață, telefonul televizor, ziarul tipărit la domiciliu, paza automată, microscopul electronic, multiplicatorii electronici, aplicații în astronomie; sunt prezentate unitățile fotometrice, o cronologie a televiziunii și bibliografia folosită. După un an, în 1939, firma Telefunken face o demonstrație publică de televiziune prin cablu, transmițând imagini din sala Dalles. Cu această demonstrație, odată cu începerea celui de al doilea război mondial, se încheie o perioadă de cercetări proprii, atât originale cât și cu participarea unor firme de prestigiu, Philips (care devine o firma germana) și Telefunken. După război, în anul 1946, Arno Hilf, publică într-un volum de popularizare, din biblioteca de buzunar, intitulat „Aplicațiile radio electricităţii în știință și technica industrială” mai multe articole referitoare la realizări științifice și tehnice din domeniul radio şi al electrotehnicii. Unul din articole despre televiziune, intitulat „Televiziunea” prezintă pe lângă principiile de bază ale televiziunii și noutăți privind transmisiile televizate, din Europa și USA [21]. Depășind perioada de pionierat a anilor `50 când a fost realizată prima instalație de televiziune electronică de către o echipă de cercetare coordonată de profesorul Spătaru, trecând peste câteva inovări aduse televiziunii și câteva publicaţii de popularizare mă opresc asupra a două probleme de importanță fundamentală în captarea și reproducerea imaginii: focalizarea automată a imaginii sau „autofocus - AF” și ecranul tv cu plasmă - „plasma display”. În anul 1965, după 45 de ani de când un student la fizică a început cercetările de televiziune, un alt student, al Facultății de Fizică din Iași, înregistrează la OSIM o cerere de brevet [22] pentru invenția „Aparat videocaptor cu punere la punct automată”, pentru care, primește brevetul RO 44.277, 1965. Lipsa de interes al forurilor și nivelul tehnologic al electronicii acelor ani au făcut ca acest brevet sa fie eliberat în baza Legii Invențiilor din anul 1906. Peregrinările pe la televiziune nu au dat rezultatele aşteptate de inventator, dar, ca urmare a unui imbold uitat, în anul 1967 am îndrăznit să scriu unui om de film, despre care auzisem, Sergiu Ioan Huzum; nu știam că era director la Studiourile Cinematografice Sahia. I-am scris despre preocupările mele, despre brevetul obținut, și spre surprinderea mea, am primit un răspuns care m-a însuflețit prin faptul că era singura persoană care a înțeles ce doream: focalizarea automată a imaginii! Atunci, când am scris, nu știam că persoana căreia i-am scris era unul din marii oameni de film și televiziune ai României, cel care inventase o metodă pentru a produce un efect cinematografic de modificare cinematică a perspectivei “traveling-ul” sau “trans-trav” sau “efectul Huzum”cum mai este 111 Istoria știinţei și tehnicii denumit. Nu am dat curs la timp invitației de a sta de vorbă despre acest subiect, cred că nici măcar nu știa că autorul invenției este student, dar nu cred că avea importanță pentru el. Îmi scria că îl interesa la fel aceeași problemă: menținerea focalizării pe durata transfocării! Aceasta era problema: sa păstreze focalizarea planului de interes pe intervalul transfocării! Era o idee vizionară, realizată abia după mai bine de 20 de ani prin mijloace electronice, de fapt, la fel de vizionară ca și ideea focalizării automate în sine. Huzum a brevetat totuși o metodă și un dispozitiv mecanic care-i permitea să realizeze acest deziderat [23]. Când am vrut să-l caut, am aflat că nu era de găsit, plecase din țară, iar oamenii nu doreau să vorbească despre asta. Mai târziu, peste ani, am aflat ca era căsătorit cu poeta Mioara Cremene, pe “site”-ul careia se găsesc fișiere cu informații despre el. A trecut la cele veșnice în anul 2004, și regret că nu l-am cunoscut personal. În anii 1963-67 a brevetat “Trans-Trav”, cunoscut în Franța și ca “travelling contrarié, travelling compensé, contra-zoom”. Efectul aplicat inițial în cinematografie, s-a extins și în producția de televiziune; el mai este cunoscut și sub denumirile: “dolly effect, dolly out, vertigo effect, vertigo zoom, Hitchcock zoom, back zoom travelling, forward zoom, reverse tracking, zoom in” fiind folosit de diverși producători. Un alt pionier al anilor `60, un inginer talentat, fondator și custode al proaspătului Muzeu Politehnic din Iași, inginerul Marcel Ițicovici, a reușit să confecţioneze o cameră videocaptoare folosind probabil piese disparate sau provenind de la o cameră veche, nefuncțională. Camera folosea pentru captarea imaginii un iconoscop, o electronică clasică, cu tuburi electronice, bine realizată şi mai ales funcțională, care făcea deliciul vizitatorilor secției muzeului. Mi-a fost de folos în foarte puținele discuții purtate în sala fascinantă a Muzeului. Drept optică, folosea un obiectiv „Meopta Belar 4,5/55”. Camera este montată pe un trepied, iar ca monitor folosea un televizor Rubin de producție sovietică, și el adaptat pentru transmisia prin cablu [24]. Invenția „Aparat videocaptor cu punere la punct automată”, prin brevetul obținut în anul 1965 se înscrie ca fiind prima menționare a folosirii în punerea la punct a imaginii, a analizei contrastului, constituind o prioritate internațională. Acest procedeu de analizare a contrastului elementelor de imagine s-a aplicat în fotografie abia după 10 ani și este folosit astăzi cu precădere alături de o altă metodă numită „contrast de fază” [25], [25], [26]. O altă invenție, care de asemenea constituie o prioritate internațională, se referă la ecranul de televiziune cu plasmă, brevetat în România în anul 1967. Primul brevet care foloseşte descărcarea în plasmă se referă la un display cu descărcare în gaze (neon) și era destinat să fie folosit ca terminal optic la calculatoarele electronice din acei ani. El afișa numai stările logice corespunzătoare informațiilor digitale „1” și ”0”. Această soluție tehnică, ca și celelalte, nu permiteau obținerea unei imagini televizate având nuanțe de gri, ele formau pe ecran numai zone luminate sau întunecate. În 1967 se înregistrează la OSIM București o cerere de brevet de invenție cu titlul „Traductor curent imagine” [28] pentru care se eliberează brevetul cu nr. RO 50.108 / 1967. Acesta descria soluția tehnică pentru realizarea unui ecran de televiziune plat, care folosea descărcarea în gaze și permitea obținerea nivelelor de gri între regiunile albe și negre. Acesta este un brevet care poate fi considerat pionier în 112 Istoria știinţei și tehnicii sensul că, prezintă caracteristicile unei priorităţi internaționale. Revendicările din brevet se regăsesc astăzi, în soluțiile tehnice aplicate în ‚tv plasma display” produse în toată lumea [29]. Ulterior, în SUA se mai înregistrează o serie de patente, dar fiecare din ele cuprindeau parțial revendicările din brevetul RO 50.108. Bibliografie 1. 2. 3. 4. 5. 6. 7. 8. 9. 10. 11. 12. 13. 14. 15. 16. 17. 18. 19. 20. 21. 22. 23. 24. 25. 26. 27. 28. 29. 30. George D. Cristescu, Problema televiziunei, Tipografia I. Copuzeanu, Bucureşti, 1928 Idem, Memoriu de Titluri si Lucrări, Tipografia „Cuvântul Românesc”, Bucureşti, 1937 Idem, Asupra posibilităţei de a separa emisiunile prin unde hertziene de lungimi foarte vecine sau chiar de aceeaşi lungime, Teza de doctorat, București, 1930 Idem, Un electrodinamometru – busola de sinus pentru determinarea componentei orizontale H a magnetismului pământesc, Tipografia „Cuvântul Românesc”, Bucureşti, 1937 Idem, Un instrument de măsură de mare sensibilitate pentru diferenţe de potenţial şi sarcini electrice, Buletin Ştiinţific, Seria: Matematica, Fizica, Chimie, Tom. II, Nr. 1, Ed. Academiei R.P. Romane, 1950 George D. Cristescu, R. Grigorovici, Studiul torţei de înaltă frecvenţă. Determinări de tensiune, curent şi putere de descărcare, Ed. Academiei R.P. Române, 1949 C.G. Bedreag, Bibliografia fizicii româneşti. Biografii, Biblioteca Societăţii de Ştiinţe Matematice şi fizice din R.P.R., Ed. Tehnică, Bucureşti, 1957 Serge Condrea, Perfectionnemts aux systems de telecommunications, Brevet d`invention, nr. 651.864, Gr.12-Cl.4, 1929 Sergiu Condrea, Nou sistem de televiziune, Brevet RO 18.693 / 16.07.1930 Chr. Musceleanu, Telefotografia şi televiziunea, în volumul Materia în infinitul mare, pe Pământ şi in infinitul mic, pg. 262-267, Ed. Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1930 Mihai Konteschweller, Starea actuală a televiziunei, în volumul Actualităţi radiofonice, pg. 1721, Tipografia Dimitrie Cantemir, Bucureşti, 1931 Nicolae, R. Stanescu, Telegrafie, fotoelectricitate şi televiziune, partea I, Natura, nr. 6, 1934, pg. 8-14 Nicolae, R. Stanescu, Telegrafie, fotoelectricitate şi televiziune, partea II, Natura, nr. 7, 1934, pg. 19-25 C. Pana, Cum s-a putut realiza televiziunea, Ştiinţă şi Progres, Liceul Militar „Mihai Viteazul”, Târgu Mureş, nr. 7, 1934, pg. 187-195 Victor Valcovici, Televiziune – Perfecţionări privind cinematograful, Conferinţa radiofonica 1935, în vol. Actualităţi Ştiinţifice, Ed. „Lumina Românească”, pg. 46-53, Bucureşti, 1939 C. Saulescu, Felix Popp, Televiziunea, Ed. Institutul de Arte Grafice „Lupta” N. Stroila, Bucureşti, 1936 Universul, 25 oct, 1937 Condrea Sergiu, Sistemele moderne de televiziune, Cercul Electrotehnic, secţia Electrocomunicaţii, Ciclu de conferinţe 1937, pg. 31-55, Inst. de Arte Grafice „Vremea”, 1938 Gazeta Municipală, nr. 326, 12 iunie, pg. 5, 1938 Mihai Konteschweller, Televiziune, tipografia „Cuvântul Românesc”, Bucureşti, 1938 Arno Hilf, Televiziunea, în volumul Aplicaţiile radio electricităţii în ştiinţa şi tehnica industriala, Editura de Stat, 1949 O. Baltag, Aparat videocaptor cu punere la punct automată, brevet RO 44.277, 1965 Sergiu Ioan Husum, Automatic device for filming fixed-sized images with varied focal lenght lens, patent US 3.314.350, 1967 Lenuţa Chiriţă, informaţii personale Baltag, O., Focalizarea automată - Istoric (Hystory of Autofocus), The 16-th International Conference “Inventica 2012”, Iaşi, România, pp. 107-116 (2012). Baltag, O., Focalizarea automată (The Automatic focusing - Hystory), Romanian Journal of Industrial Property, nr. 3-4, pg. 49-65 (2013) O. Baltag, Automatic Focusing - a Romanian Invention, Proc. of the 41st ICOHTEC Symposium, Technology in Times of Transition, pp. 204-214, Brasov, 2014 O. Baltag, Traductor curent imagine, Brevet RO 50.108 / 1967 O. Baltag, Priorităţi româneşti oglindite în brevete de invenţie, Sesiunea Anuală de Comunicări ştiinţifice, CRIFST, oct. 2014, Bucureşti Corespondență și note din arhiva personală. 113