What do you think?
Rate this book
Iertarea
„Se prea poate ca o iertare total straina de orice gind ascuns sa nu fi fost niciodata acordata pe pamint, se prea poate ca o doza infinitezimala de ranchiuna sa dainuiasca totusi in remisiunea oricarei insulte: orice dezinteres ascunde undeva, in strafundurile sale, un calcul imponderabil, un motiv microscopic de interes propriu, o mica speculatie imperceptibila, care face ca disperarea sa fie un disperato teatral si care este constiinta impura a constiintei vinovate. Din acest punct de vedere, iertarea este un eveniment care nu s-a produs niciodata in istorie, un act care nu are loc nicaieri in spatiu, o pornire sufleteasca ce nu exista in psihologia curenta. Si totusi, chiar daca, sa zicem, gestul iertarii n-ar fi o trasatura a experientei psihologice, el ar trebui sa ramina o indatorire.” (Autorul)
- GenresPhilosophy
296 pages, Mass Market Paperback
First published January 1, 1967
About the author
Vladimir Jankélévitch
86 books56 followersVladimir Jankélévitch était un philosophe et musicologue français. Il était le fils de Samuel Jankélévitch, un médecin juif ukrainien qui s'était installé en France après avoir fui les progroms antisémites.
Vladimir Jankélévitch was a French philosopher and musicologist. He was the son of Samuel Jankélévitch, a Ukrainian Jewish doctor who moved to France after fleeing the anti-Semitic pogroms.
Vladimir Jankélévitch was a French philosopher and musicologist. He was the son of Samuel Jankélévitch, a Ukrainian Jewish doctor who moved to France after fleeing the anti-Semitic pogroms.
Ratings & Reviews
Friends & Following
Create a free account to discover what your friends think of this book!
Community Reviews
Displaying 1 - 6 of 6 reviews
April 28, 2023
Iertarea, Le Pardon e un opuscul tipărit în 1967. El nu pare tipic pentru gîndirea lui Jankélévitch, un filosof al nuanțelor și ezitării, în care „Je-ne-sais-quoi” și „Le presque-rien” sînt formulele definitorii.
Ce l-a împins pe filosof să devină dintr-odată tăios, caustic, vehement? Răspunsul e simplu și a fost formulat de Karl Jaspers prin sintagma „culpă germană”: nu doar executorii direcți, ci întregul popor german e vinovat de ceea ce s-a petrecut în timpul războiului. După grozăviile petrecute la Auschwitz, îndemnul evanghelic (Matei 5, 38-44: „iubiţi-vă duşmanii şi rugaţi-vă pentru cei ce vă persecută”) a devenit imposibil de urmat. Din păcate, situația se repetă în zilele noastre.
Cu cîțiva ani înainte de apariția cărții lui Jankélévitch, în Germania, dar și aiurea, avusese loc o înverșunată discuție juridică și morală. Specialiștii s-au întrebat dacă există crime imprescriptibile, în care nu e posibilă amnistia de nici un fel și răspunsul lor final fusese afirmativ. Crimele împotriva umanității nu pot fi prescrise de nimeni. Sau, cu vorbele lui Jankélévitch: „Iertarea a murit în lagărele de exterminare”, Le pardon est mort dans les camps de la mort. Nimeni nu are puterea și dreptul de a ierta ororile naziste.
De obicei, iertarea ia forme inautentice: devine scuză, uitare, uzură a timpului, neglijență. Timpul le rezolvă pe toate (deși timpul nu rezolvă nimic). În acest caz, subiectul care iartă e anonim. În schimb, iertarea autentică e o „formă de sfințenie”, un har. Doar Iisus Christos are acest privilegiu.
În acest caz, iertarea e un ideal, o idee-limită, un termen imposibil de atins. Ea vine dintr-o iubire totală, pură, dintr-un „amour-fou”. Omul obișnuit nu e capabil de asta.
Din păcate, după Auschwitz (unde torționarii au încercat să distrugă însăși esența ființei umane), am descoperit că „iubirea e mai puternică decît răul și răul e mai puternic decît iubirea: l’amour est plus fort que le mal et le mal est plus fort que l’amour”. Acest enunț paradoxal justifică poziția omului care nu mai poate ierta, imprescriptibilul.
Ce l-a împins pe filosof să devină dintr-odată tăios, caustic, vehement? Răspunsul e simplu și a fost formulat de Karl Jaspers prin sintagma „culpă germană”: nu doar executorii direcți, ci întregul popor german e vinovat de ceea ce s-a petrecut în timpul războiului. După grozăviile petrecute la Auschwitz, îndemnul evanghelic (Matei 5, 38-44: „iubiţi-vă duşmanii şi rugaţi-vă pentru cei ce vă persecută”) a devenit imposibil de urmat. Din păcate, situația se repetă în zilele noastre.
Cu cîțiva ani înainte de apariția cărții lui Jankélévitch, în Germania, dar și aiurea, avusese loc o înverșunată discuție juridică și morală. Specialiștii s-au întrebat dacă există crime imprescriptibile, în care nu e posibilă amnistia de nici un fel și răspunsul lor final fusese afirmativ. Crimele împotriva umanității nu pot fi prescrise de nimeni. Sau, cu vorbele lui Jankélévitch: „Iertarea a murit în lagărele de exterminare”, Le pardon est mort dans les camps de la mort. Nimeni nu are puterea și dreptul de a ierta ororile naziste.
De obicei, iertarea ia forme inautentice: devine scuză, uitare, uzură a timpului, neglijență. Timpul le rezolvă pe toate (deși timpul nu rezolvă nimic). În acest caz, subiectul care iartă e anonim. În schimb, iertarea autentică e o „formă de sfințenie”, un har. Doar Iisus Christos are acest privilegiu.
În acest caz, iertarea e un ideal, o idee-limită, un termen imposibil de atins. Ea vine dintr-o iubire totală, pură, dintr-un „amour-fou”. Omul obișnuit nu e capabil de asta.
Din păcate, după Auschwitz (unde torționarii au încercat să distrugă însăși esența ființei umane), am descoperit că „iubirea e mai puternică decît răul și răul e mai puternic decît iubirea: l’amour est plus fort que le mal et le mal est plus fort que l’amour”. Acest enunț paradoxal justifică poziția omului care nu mai poate ierta, imprescriptibilul.
August 11, 2015
Vladimir Jankelevitch is one of my new favorite philosophers. This penetrating look at forgiveness employs an apophatic method of approaching the "limit of pure forgiveness," that normative ideal which continuously resists human conceptualizing. Jankelevitch sets up his description of forgiveness so well in the first two thirds of the book by effectively deconstructing contemporary experiences of "forgiveness" such as temporal decay and the excuse. The result is an incredibly clear, well-written, moving, and optimistic view on the "mad and mortal adventure" that is approaching the limit of forgiveness.
January 19, 2024
Wybaczenie jako przedmiot rozważań filozoficznych - niełatwe to i ryzykowne. Jankelevitch się tego podjął w wielkim stylu - rozruszał moje szare komórki
June 5, 2016
This book presented an analytical view of forgiveness of what it is and what it is not.
Excusing is not forgiving and forgetting as in "time heals all wounds" is not forgiving either. The idea that to understand is to forgive is also not forgiveness and makes forgiveness useless.
Forgiveness is outside of justice, ethics, and even morality. It is spontaneous and must be done freely to be done truly. In a sense, it is one's chance to bestow grace. Anyway, that's some of what I thought he was saying.
It is a slow read and written for academia. There are a lot of powerful ideas and insights but his audience will be small because of his verbose writing style. Lots of foreign words and phrases, not all footnoted. For example, he writes, " Considered from its positive side, it is nothing other than the necessity of the quoddity. The notion of the Imprescriptible, in general,refers us to this diptych of an impossibility and a necessity" These kinds of sentences were sprinkled throughout the book. It could be a very useful and enlightening book for many folks if written, or translated, less esoterically.
Excusing is not forgiving and forgetting as in "time heals all wounds" is not forgiving either. The idea that to understand is to forgive is also not forgiveness and makes forgiveness useless.
Forgiveness is outside of justice, ethics, and even morality. It is spontaneous and must be done freely to be done truly. In a sense, it is one's chance to bestow grace. Anyway, that's some of what I thought he was saying.
It is a slow read and written for academia. There are a lot of powerful ideas and insights but his audience will be small because of his verbose writing style. Lots of foreign words and phrases, not all footnoted. For example, he writes, " Considered from its positive side, it is nothing other than the necessity of the quoddity. The notion of the Imprescriptible, in general,refers us to this diptych of an impossibility and a necessity" These kinds of sentences were sprinkled throughout the book. It could be a very useful and enlightening book for many folks if written, or translated, less esoterically.
November 13, 2022
Este cea mai profundă și nuanțată lectură pe tema iertărij de până acum,m-a îmbogățit peste așteptări.
Autorul descrie cu un rafinament aparte procese psihologice și argumentează din ce motive uitarea , scuza ,indulgența, înțelegerea sau mila nu înseamnă IERTARE.
Autorul descrie cu un rafinament aparte procese psihologice și argumentează din ce motive uitarea , scuza ,indulgența, înțelegerea sau mila nu înseamnă IERTARE.
October 5, 2024
Mózg mnie boli
Displaying 1 - 6 of 6 reviews