învăța

Romanian

Etymology

From a Vulgar Latin *invitiāre, a variant of *vitiāre (“accustom, habituate, familiarize”), or formed from in- + Latin vitium (“vice”). Compare Aromanian anvets, nvets, anvitsari, Istro-Romanian ănmeţå, Italian avvezzare, invezzare, Spanish avezar, vezar, Portuguese vezar, Occitan envezar, Old French envoisier, Catalan avesar, Albanian mësoj.

Pronunciation

• IPA^(key): [ɨnvəˈtsa]

• Audio:

  (file)

• Audio:

  (file)

Verb

a învăța (third-person singular present învață, past participle învățat) 1st conj.

1. (transitive, intransitive) to learn
2. (transitive) to teach

   a învăța ceva pe cineva

   to teach someone something

3. (reflexive) to become accustomed (to)

   a se învăța cu ceva

   to become accustomed to something

   m-am învățat cu obiceiurile lui proaste

   I've become accustomed to his stupid habits

Conjugation

    conjugation of învăța (first conjugation, no infix)

infinitive			a învăța
gerund			învățând
past participle			învățat
number		singular			plural
person		1st person	2nd person	3rd person	1st person	2nd person	3rd person
indicative		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	învăț	înveți	învață	învățăm	învățați	învață
	imperfect	învățam	învățai	învăța	învățam	învățați	învățau
	simple perfect	învățai	învățași	învăță	învățarăm	învățarăți	învățară
	pluperfect	învățasem	învățaseși	învățase	învățaserăm	învățaserăți	învățaseră
subjunctive		eu	tu	el/ea	noi	voi	ei/ele
	present	să învăț	să înveți	să învețe	să învățăm	să învățați	să învețe
imperative		—	tu	—	—	voi	—
	affirmative		învață			învățați
	negative		nu învăța			nu învățați

Derived terms

• dezvăța
• învățare
• învățământ
• învățător
• învățătură