Wikipedia

Petru Vintilă

scriitor român
Petru Vintilă
Date personale
Născut[1] Modificați la Wikidata
Orșova, Mehedinți, România[1] Modificați la Wikidata
Decedat (80 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
Cetățenie Regatul României
 Republica Populară Română
 Republica Socialistă România
 România Modificați la Wikidata
Ocupațiepoet
romancier[*]​
dramaturg
scriitor Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba română[2] Modificați la Wikidata
Activitate
StudiiUniversitatea din București
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Petru Vintilă (n. , Orșova, Mehedinți, România – d. , București, România) a fost un poet, prozator și dramaturg român.

Biografie

modificare

S-a născut la Orșova în familia subofițerului Petru Vintilă și a soției sale, Maria (n. Barbeș). A urmat studii secundare la Caransebeș (absolvite în 1942) și apoi cursurile Facultății de Filologie ale Universității din București (1942-1948).[3][4]

A lucrat încă din perioada studenției în presă, mai întâi ca redactor la Luptătorul bănățean (1945-1946) și apoi la Frontul plugarilor (1946-1948). După absolvirea facultății a fost redactor la Contemporanul (1948-1951), Gazeta literară (1954-1957), Luceafărul (1958-1963) și România liberă (1964-1965), apoi redactor-șef adjunct la Colocvii (1966-1968) și Satul socialist (1968-1970).[3]

Activitatea literară

modificare

A debutat ca poet în 1939 în revista Fruncea din Timișoara cu o poezie compusă la Crușovăț și dedicată tatălui său.[3][4][5] Debutul publicistic a avut loc în 1945 cu placheta Cinci dioptrii.[5] Primele poezii sunt marcate de intimism adolescentin și de sentimentul istoriei.[6]

Proza de început a lui Petru Vintilă se conformează cerințelor sociale ale regimului comunist: Aria lui Botgros (1948), Metodă nouă (1948), [7] romanul Orașul încercuit (1964), ce prezintă lupta comuniștilor din perioada ilegalității, și volumul Vendeta (1965) ce conține povestiri din perioada foametei de după război.[6] În anii 1960 autorul a depus eforturi pentru a scrie o proză eliberată de dogmatism.[7] A mai scris romane istorice: Salamandra (1949), ce evoca viața viața grea a minerilor în timpul stăpânirii habsburgice, Nepoții lui Horia (1951) etc.[6] Romanul cronologic Eminescu (1974) reface viața poetului din documente și din mărturiile contemporanilor în peste 800 de pagini.[6] Petru Vintilă evocă într-un mod inedit și remarcabil viața generalului Moise Groza în romanul Un soldat în căutarea patriei (1978).[8]

Nuvela „Mărirea și decăderea Păunei Varlam” (1961), redenumită ulterior „Hiena”, ce prezintă căderea unei femei sub patima banilor în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul instaurării regimului comunist în România, a fost ecranizată de regizorul George Cornea în filmul Patima (1975), în care rolurile principale au fost interpretate de Draga Olteanu-Matei, Gheorghe Cozorici și Emanoil Petruț.[9][10] Personajul principal a fost asemănat deseori cu Mara lui Ioan Slavici.[6]

Petru Vintilă a mai publicat, de asemenea, literatură pentru copii (Mai tare ca Sfântul (1969) și Călătorie pe planeta Zeta (1972)), reportaje realist-socialiste (Dobrogea în marș (1961), Șoseaua milionarilor (1961), Orașe fără arhive (1964)), publicistică (101 picături de cerneală (1973)) și un eseu (Milița (1972)).[3] A scris prefețele unor ghiduri turistice, a efectuat traduceri din literatura universală și a scris scenarii de film.[3] Petru Vintilă a obținut în două rânduri (1962 și 1974) Premiul Uniunii Scriitorilor din România.[3]

Opera

modificare
  • Poeme, Ed. Vrerea, Timișoara, 1945;
  • Cinci dioptrii, versuri, Ed. Alfabet, Timișoara, 1945;
  • Aria lui Botgros, povestiri, București, 1948;
  • Revoltașa, nuvelă, București, 1949;
  • Salamandra, București, 1949;
  • Oamenii și faptele lor. Brazde în luncă, poeme, EPLA, București, 1950;
  • Președinta cooperativei, București, 1950;
  • Nepoții lui Horia, roman, București, 1951;
  • Ion Hango și ai săi, povestire, București, 1952;
  • Ciobanul care și-a pierdut oile, povestire, București, 1954;
  • Oraș de provincie, nuvelă, București, 1954;
  • Moștenire, nuvele, București, 1955;
  • Trei povestiri, București, 1955;
  • Dezertorul, București, 1956;
  • Eroul necunoscut, nuvele, București, 1957;
  • 1907. Cincizeci de ani de atunci..., București, 1957;
  • Steaua magilor, nuvele, București, 1957;
  • Zodia Cutezătorului, București, 1957;
  • Linia vieții, nuvele, București, 1958;
  • Postul înaintat, București, 1959;
  • Dobrogea în marș, București, 1961;
  • Șoseaua milionarilor, reportaj, București, 1961;
  • Băile Herculane, București, 1962;
  • Cei 45, povestiri, București, 1962;
  • Drumul dragostei, București, 1962 (1963);
  • Pe scena vieții, nuvele, București, 1962;
  • București - Mic îndreptar turistic, București, 1963;
  • Orașe fără arhive, București, 1964;
  • Orașul încercuit, roman, București, 1964;
  • Trenul, nuvelă, București, 1965;
  • Vendeta, nuvele, Ed. Tineretului, București, 1965;
  • Mic îndreptar de comportare civilizată, București, 1967;
  • Hiena și circul, povestiri, București, 1967;
  • Mai tare ca Sfântul, București, 1969;
  • A doua zi după război, București, 1970;
  • Dansatoarea și cifrul, Ed. Militară, București, 1970;
  • Ghidul turistic al elevilor, București, 1970, în colab. cu Ion Ciungu și Florian Frazzei;
  • Călătorie pe planeta Zeta, București, 1972;
  • Milița, eseuri, București, 1972;
  • Numărătoarea inversă, roman, București, 1972;
  • 101 picături de cerneală, București, 1973;
  • Doi vikingi și o fată, Ed. Facla, Timișoara, 1974;
  • Eminescu, roman cronologic, București, 1974;
  • Casa care a fugit pe ușă, teatru, București, 1975;
  • Zăpezile de altădată, versuri, Ed. Cartea Românească, București, 1976;
  • Șoimii au trecut Dunărea, în colab. cu Petru Vintilă jr., București, 1977;
  • Un soldat în căutarea patriei, Ed. Dacia, București, 1978;
  • Pictor de duminică, roman, București, 1983;
  • Prima oră a dimineții, roman, București, 1983;
  • Roata, roman, București, 1984;
  • Muntele speranței, I-III, roman, București, 1986-1987.

Traduceri

modificare
  • Hans Leberecht, Lumină la Coordi, în colaborare cu Gh. Nicolau, București, 1950. Romanul descrie organizarea primelor ferme colective din Estonia postbelică (colectivizarea) și despre lupta de clasă din mediul rural.
  • J. Reabokliaci, Zorile, în colaborare cu Gh. Nicolau, București, 1950;
  • Henryk Sienkiewicz, Cavalerii teutoni, I-II, în colaborare cu Dan Telemac, București, 1957;
  • Igor Zabelin, O tragedie dincolo de cerul polar, I-II, în colaborare cu Margareta Roman, București, 1961.

Note

modificare
  1. ^ a b (PDF) http://bibliotecadeva.eu:82/periodice/romlit/1982/06/romania_literara_1982_06_24.pdf  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Czech National Authority Database, accesat în  
  3. ^ a b c d e f Aurel Sasu, Dicționar biografic al literaturii române, vol. II (M-Z), Ed. Paralela 45, București, 2004, p. 814.
  4. ^ a b Emil Manu, Eseu despre generația războiului, Ed. Cartea Românească, București, 1978, p. 388.
  5. ^ a b Ion Rotaru, „Petru Vintilă”, 1987, p. 696.
  6. ^ a b c d e Ion Rotaru, „Petru Vintilă”, 1987, p. 697.
  7. ^ a b Anton Cosma, Romanul românesc contemporan: Metarealismul, Editura Eminescu, București, 1988, p. 185.
  8. ^ Ion Rotaru, „Petru Vintilă”, 1987, pp. 697-698.
  9. ^ Adrian Epure (), „„Din culisele cinematografiei". Cum a ajuns Draga Olteanu-Matei să fie „victima" naționalizării din 1948”, Adevărul, accesat în  
  10. ^ „Săracă și cinstită”, Jurnalul Național, , accesat în  

Bibliografie

modificare
  • Ion Rotaru, „Petru Vintilă”, în vol. O istorie a literaturii române, vol. III: 1944-1984, Editura Minerva, București, 1987, pp. 696-698.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Petru_Vintilă&oldid=15925461