Stadionul Progresul Spartac

Stadionul Progresul Spartac
PoreclăIntrarea Vrabiei
AmplasareBucurești
Nume completStadionul Progresul Spartac
Coordonate44°22′50″N 26°05′16.5″E ({{PAGENAME}}) / 44.38056°N 26.087917°E
Începerea construcției1966
Renovat2016
ProprietarProgresul Spartac
BeneficiarProgresul Spartac
Capacitate1.030
Dimensiuni102 x 64
Suprafață de jocgazon artificial

Stadionul Progresul Spartac este un stadion de fotbal din sudul Bucureștiului, situat pe strada Intrarea Vrabiei, care aparține clubului de fotbal Progresul Spartac. Acesta are o suprafață de joc artificială modernă, instalație de nocturnă cu 200 de lucși și 1030 de locuri împărțite în trei sectoare (Tribuna 1 - 300 de locuri, Tribuna 2 - 230 de locuri, Peluză - 500 de locuri). Stadionul face parte din baza sportivă principală a Progresului Spartac, în care mai sunt incluse două terenuri de minifotbal acoperite.[1]

Sportul Muncitoresc, Betonul, Prefabricate

modificare

Terenul a început ca o bază sportivă pentru echipa de fotbal Constructorul Fevoriar București, însă în 1966 a devenit un stadion de fotbal autonom, care a deservit numeroase echipe din sudul Bucureștiului în deceniile ce au urmat. Stadionului i-au fost atribuite mai multe denumiri de-a lungul existenței sale, precum Sportul Muncitoresc și Betonul, până să rămână la numele Stadionul Prefabricate. În secolul al 21-lea, stadionul a avut doi proprietari principali: Comprest GIM (2004-2016) și Progresul Spartac (2016-prezent).[2]

Progresul Spartac

modificare

În 2016, omul de afaceri Gabriel Rădulescu a început să investească în clubul de fotbal Progresul Spartac, cumpărând și Stadionul Prefabricate, care a fost redenumit Stadionul Progresul Spartac. La vremea achiziționării, terenul se afla într-o stare avansată de degradare, fără să aibă facilități esențiale și cu un gazon de slabă calitate, înconjurat de moloz, pământ, și buruieni.[3] Următorii ani au adus numeroase îmbunătățiri stadionului, de la un gazon sintetic cu fir de 60 mm și shockpad, la renovarea clădirilor, adăugarea celor două terenuri de antrenament, construirea celor trei sectoare pentru spectatori, și alte retușări cosmetice.[1] Ultima dată, gazonul sintetic a fost înlocuit în toamna lui 2019.[4]

  1. ^ a b „Baza sportivă”, progresulspartac.com, accesat în  
  2. ^ „Prefabricate”, stadiondecartier.asz.ro, accesat în  
  3. ^ „Despre noi”, progresulspartac.com, accesat în  
  4. ^ „Gazon – "biliard" pe Progresul Spartac”, progresulspartac.com, accesat în  

Legături externe

modificare