PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

Eseul de cinci minute

Eseul este o modalitate eficientă de a încheia ora, pentru a-i ajuta pe elevi să-şi adune ideile legate de
tema lecţiei şi pentru a-i da profesorului o idee mai clară despre ceea ce s-a întâmplat, în plan
intelectual, în acea oră. Acest eseu le cere elevilor două lucruri:
1. să scrie un lucru pe care l-au învăţat din lecţia respectivă şi
2. să formuleze o întrebare pe care o mai au în legătura cu aceasta.
Profesorul strânge eseurile de îndată ce elevii le-au terminat de scris şi le foloseşte pentru a-şi
planifica la aceeaşi clasă lecţia următoare.

Ciorchinele

Ciorchinele este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor

dintre idei şi care presupune următoarele etape:
1. Se scrie un cuvânt / temă (care urmează a fi cercetat) în mijlocul tablei sau a foii de hârtie;
2. Se notează toate ideile, sintagmele sau cunoştinţele care vă vin în minte în legătură cu tema
respectivă în jurul acestuia, trăgându-se linii între acestea şi cuvântul iniţial;
3. Pe măsură ce se scriu cuvinte, idei noi, se trag linii între toate ideile care par a fi conectate;
4. Activitatea se opreşte când se epuizează toate ideile sau când s-a atins limita de timp.
Etapele pot fi precedate de brainstorming în grupuri mici sau în perechi. În acest fel se îmbogăţesc şi
se sintetizează cunoştinţele. Rezultatele grupurilor se comunică profesorului care le notează la tablă
într-un ciorchine fără a le comenta sau judeca. În etapa finală a lecţiei, ciorchinele poate fi
reorganizat utilizându-se anumite concepte supraordonate găsite de elevi sau de profesor.

Turul galeriei

Turul galeriei presupune evaluarea interactivă şi profund formativa a produselor realizate de

grupuri de elevi.
1. În grupuri de trei sau patru, elevii lucrează întâi la o problemă care se poate materializa într-
un produs (o diagramă, de exemplu), pe cât posibil pretându-se la abordări variate.
2. Produsele sunt expuse pe pereţii clasei.
3. La semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a examina şi a discuta fiecare
produs. Îşi iau notiţe şi pot face comentarii pe hârtiile expuse.
4. După turul galeriei, grupurile îşi reexaminează propriile produse prin comparaţie cu celelalte
şi citesc comentariile făcute pe produsul lor.

Cubul

Metoda presupune explorarea unui subiect, a unei situaţii din mai multe perspective,
permiţând abordarea complexă şi integratoare a unei teme. Sunt recomandate următoarele etape :
1. Realizarea unui cub pe ale cărui feţe sunt scrise cuvintele: descrie, compară, analizează,
asociază, aplică, argumentează.
2. Anunţarea temei, subiectului pus în discuţie
3. Impărţirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând tema din perspectiva cerinţei de pe
una dintre feţele cubului
o Descrie: culorile, formele, mărimile etc.
o Compară: ce este asemănător? Ce este diferit?
o Analizează: spune din ce este făcut, din ce se compune
o Asociază: la ce te îndeamnă să te gândeşti?
o Aplică: ce poţi face cu aceasta? La ce poate fi folosită?
PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

o Argumentează: pro sau contra şi enumeră motivele care vin în sprijinul afirmaţiei tale
4. Redactarea finală şi împărtăşirea ei celorlalte grupe
5. Afişarea formei finale pe tablă sau pe pereţii clasei

Bulgărele de zăpadă

Metoda presupune reducerea numărului de elemente, aspecte, faţete ale unei probleme/situaţii
pentru focalizarea asupra celor esenţiale. Se recomandă următoarele etape:
1. Împărţiţi grupul în echipe de 7-8 persoane
2. Enunţaţi tema
3. Fiecare membru notează pe un post-it ideea sa şi o pune pe centrul mesei
4. Fiecare membru citeşte toate ideile şi le ierarhizează (1-8). Se vor reţine primele 2-3.
5. Se reuneşte tot grupul cu cele 2 idei de la fiecare şi se repetă algoritmul, astfel se vor
reţine doar ideile/aspectele pe care tot grupul le consideră relevante.
.
Dacă ne uităm cu atenţie, observăm că cele două metode – CUBUL şi BULGĂRELE de ZĂPADĂ –
sunt complementare prin ceea ce propun spre realizare. CUBUL îi va ajuta pe elevi să privească tema
din diferite perspective, exercitând diferite proceduri, iar BULGĂRELE de ZĂPADĂ îi va ajuta să
reducă numărul de elemente, aspecte, faţete ale unei probleme/situaţii pentru focalizarea asupra celor
esenţiale, rămânând în consens. Atribuirea perspectivei de lucru pentru fiecare grup în cadrul
CUBULUI se poate face aleatoriu (după împărţirea pe grupe –6- se rostogoleşte cubul şi fiecare
grupă reţine perspectiva care pică cu faţa în sus) sau după preferinţele elevilor dintr-un grup; sau
chiar profesorul poate atribui fiecărui grup câte o perspectivă. Modul de atribuire a perspectivei
rămâne la alegerea şi cumpănirea profesorului, în funcţie de timpul pe care îl are la dispoziţie, de cât
de bine cunoaşte colectivul de elevi, dinamica colectivului clasei, etc. Prezentările fiecărui grup din
perspectiva care i-a revenit trebuie să fie văzute de ceilalţi, discutate, completate în urma discuţiilor.
Dacă ne-am opri aici, rezultatul ar fi prea stufos, oarecum ca un mozaic divers colorat. E nevoie de o
structură, e necesar să se convină asupra aspectelor care merită a fi reţinute. Cine poate să judece
asta? Ar putea să o facă profesorul, dar asta ar fi o imixtiune, ar putea chiar să pară elevilor ca
exercitarea autorităţii fără a participa la lucru, sentiment nesănătos şi descurajant. Dar utilizând
BULGĂRELE de ZĂPADĂ , elevii pot să reanalizeze ceea ce s-a produs şi să reţină ce este relevant.
Reîmpărţiţi elevii în grupe mai mari, de 7-8. Fiecare va nota pe un post-it aspectul, perspectiva,
problema care i s-a părut cea mai interesantă şi o plasează în centrul mesei. Din 8 propuneri se reţin
3; continuaţi procedura până cănd întreaga clasă a fost de acord cu 3 aspecte/probleme, etc. Ceea ce
se obţine remarcabil prin utilizarea coroborată a celor două metode este implicarea tuturor elevilor cu
minimum de „conflicte” şi apoi, finalizarea, construirea propriu-zisă tot cu participarea tuturor; odată
ce a fost de acord şi a sprijinit, a „votat” pentru o idee va trebui şi să o pună în operă. Chiar dacă nu
este ideea lui, dar a găsit-o bună, a aderat la ea, elevul va lucra cu cu mai multă seriozitate şi chiar
plăcere.

Mozaicul

Mozaicul presupune învăţarea prin cooperare la nivelul unui grup şi predarea achiziţiilor
dobândite de către fiecare membru al grupului unui alt grup. Ca toate celelalte metode de învăţare
prin cooperare şi aceasta presupune următoarele avantaje:
• stimularea încrederii în sine a elevilor
• dezvoltarea abilităţilor de comunicare argumentativă şi de relaţionare în cadrul grupului
• dezvoltarea gândirii logice, critice şi independente
• dezvoltarea răspunderii individuale şi de grup
PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

• optimizarea învăţării prin predarea achiziţiilor altcuiva

Mozaicul presupune următoarele etape:
• Impărţirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceştia primind câte o fişă de
învăţare numerotată de la 1 la 4. Fişele cuprind părţi ale unei unităţi de cunoaştere.
• Prezentarea succintă a subiectului tratat
• Explicarea sarcinii care constă în înţelegerea întregii unităţi de cunoaştere
• Regruparea elevilor, în funcţie de numărul fişei primite, în grupuri de experţi: toţi elevii care au
numărul 1 vor forma un grup, cei cu numărul 2 vor forma alt grup s.a.m.d. In cazul în care se
lucrează cu toată clasa se vor forma două grupuri pentru fiecare număr. Profesorul poate alege ca
jumătate din clasă să participe la activitatea MOZAIC, celorlalţi elevi revenindu-le o altă sarcină de
lucru.
• Invăţarea prin cooperare a secţiunii care a revenit grupului din unitatea de cunoaştere desemnată
pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înţeleagă cât mai bine, hotărăsc modul în care pot preda
cea ce au înţeles colegilor din grupul lor originar. Strategiile de predare şi materialele folosite rămân
la latitudinea grupului de experţi. Este foarte important ca fiecare membru al grupului de experţi să
înţeleagă că el este responsabil de predarea secţiunii respective celorlalţi membri ai grupului iniţial.
• Revenirea în grupul iniţial şi predarea secţiunii pregătite celorlalţi membri. Dacă sunt neclarităţi, se
adresează întrebări expertului. Dacă neclarităţile persistă se pot adresa întrebări şi celorlalţi membri
din grupul expert pentru secţiunea respectivă. Dacă persistă dubiile, atunci problema trebuie cercetată
în continuare. • Trecerea în revistă a unităţii de cunoaştere prin prezentare orală cu toată clasa/ cu toţi
participanţii
ATENŢIE – Este important să monitorizaţi predarea pentru ca achiziţiile să fie corect transmise.
Discuţia constă într-un schimb organizat de informaţii şi de idei, de impresii şi de păreri, de critici şi
de propuneri în jurul unei teme sau chestiuni determinate în scopul examinării şi clarificării în comun
a unor noţiuni şi idei, al consolidării şi sistematizării datelor şi conceptelor, al explorării unor
analogii, similitudini şi diferenţe, al soluţionării unor probleme care comportă alternative. Discuţia cu
clasa este fundamentală pentru învăţarea interactivă. Din perspectiva unui participant, discuţia
presupune avansarea unor idei şi receptarea unei multitudini de alte idei, unele în acord, altele în
dezacord cu părerile proprii, dar tocmai această varietate este aceea care provoacă gândirea la
acţiune. Din această perspectivă, discuţia prezintă o serie de avantaje:
• Crearea unei atmosfere de deschidere
• Facilitarea intercomunicăriii şi a acceptării punctelor de vedere diferite
• Conştientizarea complexităţii situaţiilor în aparenţă simple
• Optimizarea relaţiilor profesor-elevi
• Realizarea unui climat democratic la nivelul clasei
• Exersarea abilităţilor de ascultare activă şi de respectare a regulilor de dialog

Teme de reflecţie individuală

Pe parcursul acestui modul aţi fost solicitaţi de nenumărate ori să participaţi la discuţie pe diverse
teme. Aceste discuţii împărtăşesc caracteristicile din definiţiile de mai sus? Care dintre avantajele
enumerate mai sus sunt reale din perspectiva experimentării discuţiilor (la clasă, cu elevii sau în
şcoală, cu colegii)?

Etape
• Stabilirea regulilor discuţiei şi reamintirea acestor reguli (cu ocazia fiecărei noi discuţii sau pe
parcursul discuţiei)
• Dispunerea elevilor în cerc sau semicerc
PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

• Prezentarea subiectului discuţiei cu claritate şi într-un mod care să încurajeze exprimarea

ideilor
• Moderarea discuţiei, facilitând exprimarea punctelor de vedere
• Intr-o discuţie, rolul profesorului este de facilitare a fluxului coerent de idei al elevilor ceea ce
presupune încurajarea lor de a se exprima – adecvat şi la obiect.
Următoarele acţiuni sunt de natură să faciliteze discuţia :
1. Parafrazarea – astfel încât elevul să simtă ca a fost înţeles iar colegilor săi să li se faciliteze
înţelegerea printr-un rezumat esenţializat a ceea ce a fost spus pe larg ;
2. Verificarea înţelegerii – prin adresarea unei întrebări de clarificare astfel încât elevul să
reformuleze ceea ce a spus;
3. Complimentarea unui punct de vedere interesant sau pertinent ;
4. Sugerarea unei noi perspective sau a unui contraexemplu pentru a contracara – fără a critica însă –
un punct de vedere nerealist ;
5. Energizarea discuţiei – folosind o glumă sau solicitând în mod explicit luarea de poziţii din partea
celor tăcuţi ;
6. Medierea divergenţelor prin reformularea punctelor de vedere opuse din perspectiva toleranţei ;
7. Evidenţierea relaţiilor dintre intervenţiile diferiţilor elevi – ceea ce va oferi coerenţă si pertinenţă
temei de discutat şi comentariilor elevilor, facilitând înţelegerea conceptelor vehiculate;
8. Rezumarea ideilor principale.

Teme de discuţie
Ce formule aţi folosi pentru a interveni în discuţie pe unul din aspectele formulate mai sus? Ce
motivaţie ar avea rezumarea ideilor principale de către profesor ?

De maximă importanţă pentru derularea unei discuţii profitabile este maniera de a adresa
întrebări stimulative pentru elevi :
• Întrebări la care pot fi date mai multe răspunsuri, evitând întrebările cu răspuns Da/ Nu
• Întrebări de genul “de ce credeţi asta ?”, “de ce credeţi că…?” (pentru a aprofunda problema
pusă în discuţie)
• “Ce s-a întâmplat ?” (o astfel de întrebare îi ajută pe elevi să-şi clarifice perspectiva asupra
problemei în discuţie)
• “De ce s-a întâmplat aceasta ?” (se încurajează înţelegerea cauzelor şi a efectelor, se
deplaszează accentul spre căutarea motivelor)
• “Se putea întâmpla şi altfel? Cum?” (se subliniază ideea că acţiunile sunt de fapt rezultatul
unei alegeri sau sunt influenţate de faptul că nu s-a ales cea mai bună alternativă)
• “Ce ai fi făcut tu într-o astfel de situaţie ? Ce crezi că a simţit persoana respectivă ? Ce ai fi
simţit tu într-o astfel de situaţie ?” (elevii sunt antrenaţi să exprime empatie)
• “A fost corect ? De ce” (sunt întrebări esenţiale pentru stimularea dezvoltării morale la elevi)

Temă de discuţie: Ce alte întrebări stimulative aţi mai folosi? Impărtăşiţi colegilor din experienţa
discuţiilor purtate cu elevii?

Sfaturi practice :
• Acordaţi elevilor suficient timp de reflecţie pentru a-şi organiza răspunsurile
• Nu permiteţi monopolizarea discuţiei de către anumiţi elevi ţi încurajaţi elevii timizi să
participe la discuţie
• Formulaţi întrebări care presupun analiza, sinteza şi evaluarea elementelor situaţiei
• Accentuaţi în mod pozitiv partea de răspuns care este corectă
PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

• Evitaţi comportamente de genul:

- acapararea discuţiei pe baza convingerii că profesorul are mai multe de spus pentru
că este adult şi specialist !
- criticarea unor puncte de vedere sau a unui elev
- intervenţia după fiecare elev
- impunerea unui punct de vedere

Organizatorul grafic

Organizatorul presupune esenţializarea unui material informativ care urmează să fie exprimat
sau scris, prin schematizarea, sistematizarea şi vizualizarea ideilor.
Prin intermediul organizatorului, se obţin:
• eliminarea redundanţei din informaţie
• structurarea informaţiei
• reprezentarea vizuală a unor noţiuni, fenomene, concepte
Organizatorul grafic poate fi structurat pe cinci domenii:
1. comparaţia
2. descrierea
3. structurarea pe secvenţe
4. relaţia cauză-efect
5. detectarea problemei şi găsirea soluţiei

Teme de lucru individual:

1. Proiectaţi şi aplicaţi cât mai multe dintre metodele prezentate în acest subcapitol. Observaţi
comportamentele elevilor. Reflectaţi asupra felului în care se implică în activităţi. Cereţi-le părerea
asupra utilităţii fiecărei metode traduse prin actvitatea specifică proiectată de d-vs.
2. Care este metoda care are cel mai mare succes ? De ce oare ?
3. Faceţi topul metodelor. Comparaţi topul dumneavoastră cu acela al altui coleg. Cum explicaţi
diferenţele care apar?
4. Sunt unele dintre metodele prezentate aici superioare altora? Explicaţi.
5. Reveniţi la proiectul de unitate de învăţare realizat la finele capitolului anterior. Puteţi ameliora
secvenţa activităţilor de învăţare ?

De la domeniul exterior şcolii la didactica disciplinelor

Disciplinele şcolare reprezintă reducţii din perspectiva utilităţii şi a logicii didactice a

diverselor domenii exterioare şcolii. In cadrul acestor domenii, experţii operează cu anumite metode
predilecte şi diverse concepte specifice pentru a asigura funcţionarea diferitelor segmente de
cercetare/ creaţie.
Un curent didactic recent vizează învăţarea în cadrul unei discipline având ca reper
competenţele expertului din domeniul exterior şcolii. Din perspectivă metodologică, aceasta ar
presupune instrumentarea elevilor cu metodele favorizate de expertul domeniului pe parcursul
activităţii sale. Perspectiva este nu numai interesantă dar şi foarte eficientă dacă este aplicată. In acest
sens am structurat subcapitolele următoare în jurul unei metode eficiente pentru câte un domeniu de
activitate, exterior şcolii. Fiecare subcapitol va avea un ”focus” şi un exemplu pornit din câte o
disciplină/ grup de discipline. Metoda însă nu rămâne închistată numai în disciplina respectivă. Aşa
cum o metodă specifică unui domeniu poate foarte bine să fie folosită în viaţa de fiecare zi pentru a
face faţă unei situaţii concrete (evident, cu reducţiile necesare momentului şi poate şi cu o oarecare
PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

lipsă de rigoare !), la fel de bine o metodă specifică unei discipline prin asimilarea ei cu procedurile
expertului poate să inspire şi alţi practicieni, în funcţie de un context dat.

Invăţarea bazată pe probleme

FOCUS – matematica, ştiinţele şi NU NUMAI!!!

Teme de reflecţie în grup:

Incercaţi să definiţi următorii termeni: ”problemă”, ”situaţie-problemă”, ”problematizare”,
”rezolvare de probleme”. Dacă sarcina vi se pare dificilă sau dimpotrivă prea uşoară sau de dificultate
medie, sunteţi invitaţi să citiţi (pe roluri!) textul de mai jos.

Teme de discuţie în grup:

V-aţi confruntat vreodată cu genul de problemă de mai sus? De fapt câte feluri de probleme
discerneţi în enunţul de mai sus? Cu ce fel de probleme vă confruntaţi în viaţa de fiecare zi? Dar
elevii ce probleme au? Faceţi câte o listă (profesor – elevi) cu problemele identificate. Comparaţi
probleme ale lumii reale cu problemele dintr-o culegere de matematică. Ce asemănări şi ce deosebiri
constataţi?

O problemă este dată/ definită prin intermediul scopurilor. Dacă cineva doreşte bani şi dacă
are bani puţini, atunci, evident are o problemă. Dar dacă cineva nu doreşte bani, banii puţini nu
constituie o problemă. Dacă oamenii au scopuri diferite într-un anumit context, ei percep respectivul
context în mod diferit. Unii pot detecta o situaţie problemă, dar alţii nu. In consecinţă, pentru a
identifica o problemă este necesară clarificarea diferenţelor între scopuri. In absenţa unor scopuri
clare, nu putem gândi problemele.
O situaţie este doar o circumstanţă. O situaţie nu este nici bună, nici rea şi deci trebuie să
privim situaţiile în cel mai obiectiv mod cu putinţă. O situaţie este neutră din punct de vedere al
scopurilor. De regulă situaţiile nu constituie probleme. In absenţa acestei obiectivităţi rezolvarea de
probleme este îngustă prin confuzia dintre problemă şi prejudecata celui care acţionează pentru a
rezolva problema.
Problema se referă la anumite segmente ale situaţiei, care nu pot realiza anumite scopuri.
Dacă scopul este diferit o situaţie identică poate conduce la o problemă sau nu.
Soluţia este o acţiune specifică pentru rezolvarea problemei, respectiv o actiune specifică
pentru obţinerea unui rezultat. Soluţia nu este un rezultat. Rezultatul este atins prin acţiuni specifice.
Cel care rezolvă o problemă trebuie să spargă rezultatul aşteptat în acţiuni specifice pentru a-l obţine.

Temă de discuţie în grup: Sunteţi de acord cu definiţiile termenilor de mai sus. Contravin aceste
definiţii reprezentărilor pe care le aveaţi?

Invăţarea centrată pe probleme este o direcţie relativ nouă în educaţie, care vizează o
contextualizare a învăţării, incitând elevii la considerarea şi rezolvarea de probleme ale lumii reale. În
acest context, direcţiile de rezolvare pot fi diferite şi pot chiar conduce la mai multe clase de soluţii.
După părerea lui Finkle şi Thorp este de fapt vorba despre un sistem de dezvoltare a curriculumului şi
de instruire care dezvoltă simultan atât strategiile de rezolvare a problemelor, cât şi bazele cunoaşterii
disciplinare, plasând elevii în rolul de descoperitori care se confruntă cu o problemă insuficient
structurată, care oglindeşte probleme ale vieţii cotidiene. Alte surse se referă la învăţarea centrată pe
probleme (denumită şi ca ”problem-solving”, respectiv ”rezolvare de probleme”) ca la o metodă
didactică prin care învăţarea este stimulată de crearea de situaţii provocatoare care necesită o soluţie.
Un subiect/ o temă este prezentat/ă sub forma unei probleme de rezolvat de către elev care are
PROIECTUL PENTRU INVATAMANUL RURAL

mijloacele şi informaţiile necesare la dispoziţie. Profesorul acţionează ca un ghid pentru elevul care
caută soluţii şi se abţine să ofere un răspuns gata fabricat. Este de remarcat că şi definiţiile dar şi
denumirile nu sunt stricte. Cu atât mai puţin demersul ca atare nu are prescriptivitate.

Etapele acestui demers din perspectiva unor practicieni sunt următoarele :

1. Observare: Priviţi problema. Aţi mai întâlnit o problemă similară anterior ? Dacă da, prin ce
este asemănătoare ? Dar diferită ? Care sunt datele/ faptele ? Ce nu este dat în problemă?
2. Alegerea unei strategii: Cum aţi rezolvat probleme similare în trecut? Ce strategii
cunoaşteţi? Incercaţi o strategie care pare să funcţioneze. Dacă nu funcţionează totuşi, vă
poate conduce la una care să fie cu adevărat adecvată.
3. Rezolvare: folosiţi strategia pentru a lucra la problemă
4. Reexaminare: Recitiţi întrebarea/ enunţul problemei. Aţi răspuns la problemă? Este dat
răspunsul în termeni adecvaţi ? Răspunsul pare rezonabil ?
După unii cercetători, succesiunea sarcinilor în învăţarea centrată pe probleme este:
1. determinarea de către elevi a existenţei sau non-existenţei unei probleme
2. definirea problemei cu exactitate
3. identificarea informaţiilor de care au nevoie pentru a înţelege problema
4. identificarea resurselor de care au nevoie pentru a colecta informaţia necesară
5. generarea unor posibile soluţii la problemă
6. prezentarea soluţiilor (eventual prin susţinerea unei variante)

Dintr-o perspectivă didactică cognitivistă, putem privi această abordare prin intermediul
expertului-care-rezolvă-probleme. In domeniul exterior şcolii, expertul cu cea mai lungă tradiţie în
acest sens este matematicianul (din acest motiv şi avem majoritatea dintre noi părerea că problemele
sunt doar acele enunţuri din culegerile de ”mate”, adevărate pedepse pentru indivizii mai puţin
matematici!!!). ”Rezolvarea de probleme rămâne obiectivul fundamental al matematicii ca ştiinţă
(indiferent de domeniul matematic de care este vorba)”, şi atunci este utilă o privire asupra
demersurilor pe care le face matematicianul autentic în rezolvarea de probleme.

Teme de discuţie în grup:

Care dintre seturile de etape privind rezolvarea de probleme vi se pare mai adecvat demersului
dumneavoastră/ disciplinei dumneavoastră.In tabelul următor subliniaţi antrenamentele care se pot
face la disciplina dumneavoastră/ la o altă disciplină de cât matematica. Comparaţi răspunsurile
oferite de către diferiţi membri ai grupului. Ce concluzii trageţi?