UNIVERSITATEA DE STAT ,,ALECU RUSSO “ DIN BĂLȚI

FACULTATEA DE ȘTIINȚE REALE, ECONOMICE ȘI ALE MEDIULUI

Catedra de științe economice

CREȘTEREA VIȚEI DE VIE ÎN

LUMEA
CONTEMPORANĂ.ASPECTELE
REGIONALE

Elaborat:
Nicoleta ILAȘCIUC

Profesor:
Alexandru AVRAM

Bălți, 2017
1
CUPRINS:
Introducere ....................................................................................................................................................3
1.Informații generale .....................................................................................................................................4
1.1 Istorie ............................................................................................................................................4
1.2 Utilizare.........................................................................................................................................5
1.3 Categorii de viță de vie .................................................................................................................6
2. Tehnologia de cultivare a viței de vie .......................................................................................................7
2.1 Alegerea și organizarea terenului .......................................................................................................7
2.2 Alegerea și amplasarea soiurilor ........................................................................................................8
2.3 Criterii pentru alegerea sistemului de cultura ....................................................................................9
2.4 Sistemul de cultura neprotejata........................................................................................................10
3. Cultura viței de vie în Republica Moldova .............................................................................................10
4.Recoltarea şi valorificarea strugurilor ......................................................................................................13
4.1. Recoltarea, ambalarea, transportarea, păstrarea şi comercializarea strugurilor pentru masă .....14
Concluzie.....................................................................................................................................................16
Bibliografie .................................................................................................................................................17

2
 Introducere
Viticultura este știința care studiază particularitățile agrobiologice ale viței de vie, în
vederea satisfacerii lor, prin elaborarea și perfecționarea continuă a tehnologiilor de cultură, în
scopul obținerii de recolte mari, relativ constante, de calitate superuioară și eficiente în același
timp. Aceasta se ocupă de cultivarea viței de vie pentru obținerea strugurilor. Denumirea de
viticultură provine din limba latină ("vitis" - viță de vie; "cultura" - cultivare, îngrijire)

Strugurii se folosesc în stare proaspătă pentru producerea:

 Vinurilor
 Spumantelor
 Divinurilor
 Alte produse alcoolice
 Producerea stafidelor
 Industria alimentară

3
 1.Informații generale

Vița de vie (Vitis vinifera L.) este o specie de plante din genul Vitis, familia Vitaceae,
originară din regiunea mediteraneană, Europa Centrală și sud-vestul Asiei,
din Maroc și Spaniapână în sudul Germaniei în nord și în est până în nordul Iranului.[1]

Viță de vie este o liană care poate atinge o lungime de 35 m. Frunzele alternează, sunt
lobate palmat și au o lungime și lărgime de 5–20 cm. Fructul este o bacă, boabele respective
dezvoltându-se într-un ciorchine cunoscut sub numele de strugure. Boabele, la specia sălbatică,
au un diametru de circa 6 mm, iar când se coc dobândesc o culoare purpurie închis spre negru; la
speciile cultivate, de regulă, boabele sunt mult mai mari, de până la 30 mm lungime și pot avea
diverse culoari: albe, alb-gălbui, alb-verzui, roșii sau purpurii. Specia sălbatică crește de obicei în
păduri umede și pe malurile apelor curgătoare.

Strugurele sălbatic este deseori clasificat ca V. vinifera, subsp. silvestris (în unele
clasificări considerat Vitis silvestris), cu V. vinifera, subsp. vinifera restricționată la formele
cultivate. Vița-de-vie cultivată are flori hermafrodite, dar subsp. silvestris este dioecică (are flori
masculine și feminine pe plante separate) și pentru ca fructul să se dezvolte este necesară
polenizarea.

1.1 Istorie

Strugurii sălbatici au fost recoltați de cultivatori și fermierii timpurii. De mii de ani, fructul
este cules atât pentru proprietățile sale medicinale, cât și pentru cele nutriționale, istoria lui fiind
strâns legată de cea a vinului.

Schimbări în conformația sâmburilor (mai mici la formele cultivate) și distribuții ale

semințelor sălbatice cultivatorilor, au avut loc între cca 3500-3000 î. Hr., în sud-vestul Asiei sau
în sudul Transcaucaziei (Armenia și Georgia). Cultivarea strugurilor s-a răspândit și în alte părți
ale lumii, în perioada preistorică sau în antichitate.

Strugurii au fost transportați în coloniile europene din întreaga lume, ajungând în America
de Nord în jurul anului 1600 și apoi în Africa, America de Sud și Australia. În America de Nord,
strugurii au format hibride cu o specie de Vitis, gen originar din regiune; unele hibride fiind create
intenționat pentru a combate Phylloxera, o pestă cauzată de o insectă, care a afectat vița-de-vie
europeană cu mult mai mult decât pe cea nord-americană, reușind să devasteze producția
europeană de vin în câțiva ani. Mai târziu rădăcinile nord-americane au fost folosite în întreaga
lume pentru a altoi V. vinifera, astfel încât aceasta să reziste în fața Phylloxerei.

4
 În America de Nord creșterea Vitis viniferei a fost limitată la regiunea cu climă temperată
de pe Coasta de vest a Statelor Unite, în New Mexico și California. Însă, datorită unor cercetări
interprinse de Konstantin Frank, Vitis vinifera este cultivată acum și în regiunile cu un climat mai
aspru ca New York și sudul provinciei canadiene Ontario. Munca Dr. Helmut Becker din anii '80
a adus Vitis vinifera și în Valea Okanagan din British Columbia.

În martie 2007, cercetători australieni de la CSIRO, lucrând în Centrul cooperativ de

cercetare pentru viticultură[2] au descoperit că "mutații independente și extrem de rare din două
gene [VvMYBA1 și VvMYBA2] [din struguri roșii] produc o singură viță-de-vie albă, care este
părintele aproape tuturor varietăților de struguri albi din lume. Dacă numai o singură genă ar fi
suferit mutații, majoritatea strugurilor ar fi rămas roșii și astăzi nu am avea mai mult de 3000 de
cultivatori disponibili, de struguri albi.

1.2 Utilizare

Folosirea strugurilor datează din neolitic, fapt demonstrat, de descoperirea unui depozit
improvizat de vin, vechi de 7,000 de ani pe teritoriul actual al Georgiei, în 1996. Alte dovezi au
arătat că mesopotamienii și vechii egipteni aveau plantații de vin și dețineau măiestria necesară
fabricării vinului. Filozofii greci preamăreau puterea vindecătoare a strugurilor, atât ca întreg cât
și sub formă de vin. Cultivarea Vitis viniferei, ca și producția vinului, au început în China în timpul
dinastiei Han, în secolul al II-lea î.Hr., odată cu importarea speciei din Ta-Yuan. Totuși, după alți
autori, vița de vie sălbatică, crescută la munte ca Vitis thunbergii, a fost folosită pentru producerea
vinului înainte de secolul al II-lea î.Hr.

Seva viței de vie a fost folosită de vindecătorii tradiționali europeni pentru tratarea bolilor
de piele și de ochi. Alte utilizări includ folosirea frunzelor pentru oprirea sângerării, dureri și
inflamații ale hemoroizilor. De asemenea, pentru tratarea durerilor de gât au fost folosiți strugurii
necopți, iar stafidele au fost folosite pentru tratarea tuberculozei, constipației și setei. În
tratamentul cancerului, holerei, variolei, amețelilor, infecțiilor de piele și ochi, bolilor de rinichi și
ficat au fost folosiți struguri necopți. Au fost dezvoltate și varietăți de struguri fără sâmburi, pentru
a atrage consumatorii, însă cercetări recente au arătat că multe dintre propietățile vindecătoare ale
strugurilor provin chiar de la sâmburi.

Frunzele viței de vie sunt folosite umplute cu carne tocată, orez și ceapă la prepararea
mâncării tradițional-balcanice dolma, precum și a sarmalelor românești.

5
 1.3 Categorii de viță de vie

În prezent, soiurile de viță de vie se împart în două mari categorii:

 vițe portaltoi (folosite pentru producerea de coarde), constituite din specii de

proveniență americană (Vitis riparia, Vitis berlandieri, Vitis rupestris etc) sau hibrizi între acestea
ori cu soiuri din Vitis vinifera;
 vițe roditoare (folosite prioritar pentru producția de struguri), constituite fie din
soiuri nobile (europene) provenite doar din Vitis vinifera, fie din soiuri de proveniență americană
(îndeosebi vechii hibrizi direct producători), fie din aceste soiuri încrucișate cu unele provenind
din Vitis vinifera.

Vițele roditoare se împart în 3 grupe:

 soiuri nobile (europene) provenite exclusiv din Vitis vinifera. Se pot cultiva sub
formă de vițe nealtoite fie pe soluri nisipoase, fie în golurile din plantațiile care urmează a fi
defrișate în maximum 10 ani. De asemenea, se pot cultiva pe orice tip de sol sub formă de vițe
altoite pe portaltoi rezistenți la atacul filoxerei.
 hibrizi direct producători (HDP), proveniți din specii americane încrucișate între
ele, apoi dintre acestea încrucișate cu soiuri din Vitis vinifera.
 soiuri rezistente, rezultate din încrucișări multiple ale unor HDP cu soiuri provenite
din Vitis vinifera rezultând soiuri care se apropie până la identificare de soiurile nobile, dar având
genele de rezistență provenite de la soiurile de provenineță americană.

Hibrizii direct producători se împart în funcție de generație:

 hibrizi vechi americani (prima generație) este reprezentată de soiurile aduse de pe

continentul american, cele mai multe fiind create dinainte de invazia filoxerei în Europa. Cele
mai răspândite soiuri din această generație
sunt Noah, Othello, Isabelle, Lidia, Jacquez, Delaware, Clinton.
 hibrizi euro x americani (a doua generație) este rezultatul încrucișării între HPD
din prima generație sau și a altor specii, cu vițe nobile. Cei mai cunoscuți în România sunt: Baco
noir, Marechal Foch, Leon Millot, Ferdinad, Lesseps, Seibel 1000, Seibel 1, Flot d'or, Rayon
d'or, Plantet, Terras 20.
Soiuri de viță de vie:

6
 În spațiul românesc s-au dezvoltat soiuri locale de viță de vie dintre care cele mai
reprezentative sunt:

 Soiuri albe: Fetească albă, Fetească regală, Tămâioasă românească, Galbenă de

Odobești, Mustoasă de Măderat, Iordană, Creață, Grasă de Cotnari, Zghihară.
 Soiuri roșii: Roșioară, Băbească neagră, Fetească neagră, Cadarcă.

2. Tehnologia de cultivare a viței de vie

Perenitatea unei plantatii viticole exclude orice greseli tehnice la infiintare, fapt ce ar afecta
productia pe o perioada indelungata de timp. De aceea , este obligatorie realizarea unei vii incheiate
inca din primul an de la plantare, cu butuci egali ca vigoare, care sa asigure o longevitate mare,
intrarea timpurie pe rod, recolte constante an de an, cu un profit ridicat. Se recomanda ca noile
plantatii sa fie amplasate in cadrul podgoriilor consacrate, in interiorul arealelor delimitate pentru
viticultura, pe terenurile in panta sau pe solurile nisipoase, sau pe cele care prezinta conditii mai
putin favorabile pentru culturile agricole de camp. In ceea ce priveste cultura vitei de vie in
gradina casei, nu sunt restrictii decat de regim termic.

Infiintarea unei plantatii viticole implica o serie de aspecte tehnico-economice si

organizatorice de luat in seama, care sa conduca , in final, la o exploatare eficienta.

2.1 Alegerea și organizarea terenului

Conditiile climaterice. Sunt hotaratoare in alegerea terenului. Suma globala a gradelor de

temperatura este bine sa insumeze peste 25000C, deci sa se realizeze 14000c temperatura utila.
Temperatura minima absoluta sa fie pe cat posibil cel mai putin de –350C. Durata de stralucire a
soarelui sa depaseasca in perioada de vegetatie pese 2000 de ore. Precipitatiile anuale pot fi
cuprinse intre 600-800 mm, din care 350-400 mm in perioada de vegetatie.

Terenurile care se aleg trebuie sa fie ferite de grindina, de brume tarzii de primavara si de
brume timpurii de toamna. Prezenta padurilor si a lacurilor in apropiere reprezinta un avantaj, ele
fiind un factor stabilizator al temperaturii. Sursele de apa pot fi exploatate pentru irigatii. Panta
terenului poate fi de cel mult 24%, cu posibilitati de terasare impotriva eroziunii si a usurarii
executiei lucrarilor in toate sistemele viticole.

Expozitia terenului. Terenurile cu expozitie sudica, sud-estica si sud-vestica dispun de mai

multa radiatie solara.

7
 Adancimea panzei de apa freatica. Terenurile cu apa freatica aproape de suprafata (2-3 m)
nu sunt indicate pentru cultura vitei de vie, deoarece lastarii cresc mult, nu se maturizeaza, nu
rezista la ger, strugurii pot fi atacati mai usor de boli.

Continutul chimic al solului. Acesta trebuie sa fie moderat. Sunt preferate toate tipurile de
sol in afara celor podzolice, saraturate sau gleizate.

Altitudinea terenului variaza intre 40-600 m. Platourile inalte pot fi folosite cu soiuri de
vita pentru obtinerea distilatelor si vinurilor spumante, pe cand cele de la altitudini reduse, se pot
folosi cu soiuri de diferite tpuri si culori de vin. Se vor evita platourile fara aparare, fiind supuse
vanturilor reci. Plantatiile viticole amplasate pe terenurile cu expozitie sudica si cu altitudine
cuprinse intre 80 si 150 m dau cele mai renumite vinuri.

Factorii social-economici. Distanta fata de centrele populate,. posibilitatile de transport.

Se tine cont de traditia in zona de cultivare a vitei, si de asigurarea cu forta de munca.

Organizarea terenului. Se urmareste crearea conditiilor pentru exploatarea la maximum a

utilajelor, ridicarea continua a fertilitatii si conservarea solului. Organizarea interioara a terenului
se materializeaza prin stabilirea cailor de acces, a retelei de evacuare a excesului de apa, drenarea
izvoarelor de coasta, stingerea ogaselor si consolidarea ravanelor, executarea sistemului de
alimentare cu apa , parcelarea terenului. Terenul se imparte in trupuri (450-700 ha), tarlale (15-40
ha) si parcele (1-6 ha) cu lungimea randurilor de 100-200 m. Reteaua drumurilor asigura legatura
intre ferme, tarlale si parcele. La trasarea drumurilor se are in vedere panta terenului si traseul
teraselor. Reteaua canalelor de irigare si a sistemului de alimentare cu apa pentru stropit este
organizata in mod asemanator cu aceea a drumurilor. Constructiile se amplaseaza in perimetrul
viticol nou infiintat in functie de suprafata acestuia, sortimentul de soiuri si destinatie a strugurilor.
O atentie deosebita se acorda halelor de sortare, platformelor de zbor pentru elicopterele utilitare,
rampelor de descarcat, depozitelor de ingrasaminte si substante de combatere a bolilor si
daunatorilor, statiilor de preparare a solutiilor, bazinelor cu apa.

2.2 Alegerea și amplasarea soiurilor

Soiurile de vita de vie se aleg potrivit directiilor de productie si de specializare pentru

fiecare podgorie si centru viticol in parte, prevazute in zonarea viticulturii. Amplasarea unui
sortiment cat mai corespunzator are consecinte asupra potentialului si calitatii productiei. Pentru
aceasta se are in vedere alegerea celor mai potrivite soiuri pentru anumite insusiri fizico-chimice
ale solului si pentru conditiile climatice specifice locului. La amplasarea soiurilor pe teren se iau
8
in considerare raportul intre ele, sistemul de cultura si tipul de plantatie de vie, iar in cazul
versantilor se va tine cont de variatia factorilor de vegetatie de-a lungul lor si de expozitia pantei.
Soiurile se amplaseaza in sistemul ecologic corespunzator al zonei viticole delimitate, unde se pot
obtine vinuri cu denumire de regiune si trepte de calitate.

Soiurile in productia viticola au diferite destinatii: pentru vinificatie, pentru consum in stare
proaspata si pentru stafide. Conform Legii viei si vinului soiurile trebuie sa indeplineasca o serie
de conditii de calitate pentru ca strugurii sa poata fi prelucrati pentru obtinerea diferitelor tipuri
de vin sau in vederea consumului direct.

Soiurile pentru strugurii de masa se constituie intr-un conveer varietal, adica intr-o
succesiune din vara pana in toamna, in vederea asigurarii unui consum proaspat esalonat.

2.3 Criterii pentru alegerea sistemului de cultură

Plantatia de vita de vie reprezinta o investitie costisitoare si de lunga durata, ca urmare este
necesar sa se asigure un sistem de cultura specific fiecarui areal viticol, functie de conditiile
pedoclimatice. Sistemele de cultura sunt determinate in primul rand de valoarea temperaturilor
negative ce survin in perioada de iarna, de frecventa anilor de ingheturi pronuntate, fiind insa
conditionate si de alti factori ca: forma de conducere, numarul de butuci la suprafata cultivata,
soiul cultivat si mijlocul de sustinere, etc.

Cunoasterea factorilor climatici prezinta o mare importanta pentru stabilirea sistemelor de

cultura, ce trebuie sa asigure productii sustinute an de an si o longevitate economica garantata. Pe
aceasta cale se precizeaza si se delimiteaza arealele de cultura protejata si neprotejata, avand in
vedere ca posibilitatea practicarii pe tulpini este o tendinta majora in tara noastra, ceea ce ar putea
determina marimea gradului de intesivitate a productiei viticole.

Frecventa temperaturilor negative este luata in considerare deoarece in toate

zonele viticole se pot inregistra temperaturi minime foarte scazute (-26oC), care pun in pericol nu
numai productia anului de baza ci insasi viata butucului, a lemnului anual si multianual.
Amplitudinea temperaturilor negative de la –18oC la –26oC, deci scaderile bruste de temperatura
din timpul iernii, in perioada de repaus, pot fi mai pagubitoare decat cele care se produc intr-o
perioada mai indelungata de timp. Perioada gerurilor, care se are in vedere de asemenea, deoarece
foarte periculoase sunt temperaturile negative ce se instaleaza la inceputul lunii, cand se constata
o debilitate pronuntata o butucilor si cele de la inceputul primaverii, survenite dupa perioade mai
calde ce au determinat o decalire a plantelor.
9
 2.4 Sistemul de cultură neprotejată

In zonele in care frecventa anilor cu geruri este foarte redusa si se inregistreaza o data la 4-
6 ani , iar temperatura atinge valori de –15…-180C, se recomanda cultura neprotejata a butucilor
cu forme de conducere pe tulpini, semiinalte si inalte. Unii specialistii recomanda varianta de
semiprotejate cand la baza tulpinii se lasa 1-2 cepi de cate 2-3 ochi. Pe timpul iernii acestia se
protejeaza cu pamant. Daca lemnul anual si mai ales multianual, in caz extrem tulpina, este afectata
in parte si mai ales inghetata, din cepi se poate forma un nou butuc fara a defrisa via si a efectua
noi plantari. Pierderile de ochi se reduc la 20-40% si sunt compensabile prin taiere.In cadrul acestui
sistem butucii se conduc sub forma de cap Guyot sau cap inaltat, cordon simplu sau dublu,
unilateral sau bilateral pe spaliere de sarma. Datorita expunerii la un regim termic alternativ,
perioada cu temperatura ridicata si perioada cu temperatura scazuta in timpul iernii, butucii sufera,
se degradeaza si sunt mai putin longevivi, comparativ cu cei din cultura protejata. Un avantaj il
constituie faptul ca taierea se poate efectua din toamna, dupa coacerea lemnului si caderea
frunzelor pana in primavara, la intrarea in vegetatie a plantelor, ceea ce usureaza mult aceasta
lucrare, asigurand o finalizare in timp optim si de calitate.

3. Cultura viței de vie în Republica Moldova

Chiar dacă războaiele mondiale și revoluțiile au frânat dezvoltarea vinificației în țara
noastră, în timpul URSS, Moldova devine cel mai mare producător de vin, unde fiecare a 2-a sticla
consumată era vin moldovenesc. După reabilitarea unităților de producere, în anii 60 au fost
amenajate galeriile vinicole subterane, devenite legende și atracții turistice: Cricova, Mileștii Mici,
Brănești, orașe subterane, cu străzi de sute de kilometri unde se păstrează aprox. 300 mii hl vinuri
și milioane de sticle de colecție. Supusă defrișărilor dramatice în anii 80, prin campania anti-alcool
a lui Mihail Gorbaciov, vinificația Moldovei a început să se reabiliteze și să se modernizeze după
declararea independenței statului, în 1991. Sectorul vitivinicol, aflat în proprietatea privată, s-a
aliniat standardelor mondiale, păstrându-și în același timp tradițiile seculare. După crizele
puternice din 2006-2011, sectorul vitivinicol al Moldovei a mizat pe producerea vinurilor de
calitate, pe diversificarea piețelor și modernizarea industriei. Recent, a fost reformată legislația
vitivinicolă, atrase fonduri de 75 mln EUR pentru investiții în modernizare, delimitate 4 regiuni
pentru producerea vinurilor cu indicație geografică protejată, creat un program național de
promovare generică - Wine of Moldova.

10
 În prezent, sortimentul viticol al Republicii Moldova este foarte diversificat, cu soiuri
pentru struguri de masă, pentru vin alb, pentru vin roșu, pentru vinuri spumante sau pentru distilate.
Acesta este constituit din soiuri autohtone, multe dintre ele cultivate și în România, dar și din soiuri
preluate din străinătate.

Suprafața viticolă este dominată, în proporție de 70%, de soiurile albe, printre care se
numără: soiul românesc Fetească albă și soiurile străine Aligoté, Riesling de Rhin, Sauvignon,
Muscat Ottonel, Rkațiteli, Chardonnay, Muscat de Frontignan,Traminer roz și Pinot gris. În ceea
ce privește soiurile roșii, cele mai bune rezultate se obțin cu soiurile Pinot noir, Saperavi, Cabernet
Sauvignon, Merlot, Malbec și Rară neagră (Băbească neagră, soi local). Soiurile pentru struguri
de masă sunt Muscat Perlă de Csaba, Muscat jemciujnâi, Muscat chihlimbariu, Ranii magaracia,
Cardinal, Regina viilor, Chasselas doré, Chasselas roz, Chasselas musqué, Leana, Alb de Suruceni,
Muscat Hamburg, Coarnă neagră, Kișmiș moldovenesc, Frumoasă albă, Startovâi, Kișmiș lucistâi,
Codreanca, Ialovenskii ustoicivâi.

Din punctul de vedere al dispunerii geografice, viile Moldovei se grupează în patru regiuni
viticole: nordică, centrală, sudică și sud-estică.

 Bălți (nord) = Zonă nordică nu dispune de semnificative plantații industriale de viță-de-

vie. Acolo strugurii se cultivă în perspectivă prelucrării în materiale primare pentru
producerea coniacurilor, că bază a vinurilor speciale alcoolizate și, parțial, pentru consum în
stare proaspătă. În nordul Republicii Moldova viile sunt plantate în special cu soiuri albe de
struguri: Aligote, Pinot, Fetească, Traminer.

 Codru (centru) = Zonă centrală în Moldova este cea mai puternic dezvoltată sub aspect
economic. Aici se află masivul principal al plantațiilor de viță-de-vie (circa 60%) și majoritatea
întreprinderilor specializate atât în vinificația primară, cât și în producerea și îmbutelierea tuturor
varietăților de vin. Diversitatea teritorială permite producerea în zonă Codrilor a unor vinuri
unice, controlabile sub aspectul provenienței. Anume aici rodesc plantațiile renumitei
gospodarii Românești, fostă moșie a dinastiei imperiale rusești a Romanovilor. În
microzonă Hîncești de peste un secol se produc, din soiurile de struguri Cabernet-
Sauvignon și Merlot, vinuri roșii, a căror varietăți de top nu cedează
renumitului Château bordolez.

 Nistreană (sud-est) = include și faimoasa zonăƒ Purcari cu condiții climaterice sunt

favorabile cultivării soiurilor roșii de struguri, Merlot, Cabernet-Sauvignon și Rară neagră, în
bază cărora se produc vinuri măturate cu gust armonios, complet și buchet bogat în tonalități de
marochin, coacăză neagă, viorele și stejar nobil.

 Comrat (sud) = Perimetrul ei cuprinde stepa Bugeacului și extremitatea sudică propriu-

zisă. Aceste două teritorii sunt la fel de aride, dar solurile și condițiile lor climaterice au diferite
caracteristici. Teritoriul aflat mai spre miază-zi este favorabil producerii de vinuri roșii și
varietăți de deșert. Cele mai cunoscute centre vinicole din zonă respectivă sunt
Comratul, Taraclia, Ciumaiul și Trifeștii.

11
 Fig.1. Industria vinicolă în Moldova

Regiunea nordică, cu resurse heliotermice mai reduse, se caracterizează prin ierni mai
aspre, care, în mulți ani, afectează recolta de struguri. Regiunea centrală, care cuprinde circa 60%
din viticultura Moldovei, beneficiază de un relief favorabil culturii viței-de-vie. Pădurile și
dealurile de aici protejează via de vânturile uscate din anotimpul estival, dar și de gerurile de peste
iarnă. Este regiunea cea mai bună pentru obținerea unor vinuri albe valoroase, precum și a vinurilor
roșii. Tot aici se află și centrul viticol Romanești, primul centru imperial de vinificație al dinastiei
Romanov, unde se obține vinul comercializat sub denumirea de ''Trandafirul Moldovei'', realizat
din soiul Traminer.

Fig. 2. Sticle de vin provenind de la cramele moldovenești Mileștii Mici și Cricova

12
 Demne de amintit sunt și pivnițele de la Cricova, săpate în calcar natural, care formează un
adevărat oraș subteran. Galeriile săpate în calcar, în lungime de 65 km, sunt organizate sub forma
unor străzi, cu denumiri de soiuri (Fetească, Riesling, Cabernet Sauvignon etc). Locul acesta are
o valoare deosebită nu numai prin vinurile pe care le adăpostește, ci și prin ambientul deosebit.

Regiunea sudică beneficiază de condiții climatice favorabile culturii soiurilor de origine

franceză, care s-au adaptat foarte bine aici, centrele Vulcănești, Cahul, Taraclia, Comrat, Leova
sau Cimișlia mândrindu-se cu rezultate foarte bune în ceea ce privește cultura soiurilor pentru
vinuri roșii de înaltă calitate.

În regiunea sud-estică, situată în zona Nistrului, se cultivă soiuri pentru vinuri roșii. Tot
aici se produc și vinurile Negru de Purcari, obținut din Cabernet Sauvignon, Rară neagră și
Saperavi, și Roșu de Purcari, obținut din Cabernet Sauvignon, Merlot și Malbec.

Fig.3. Vin roșu de purcari

Pe lângă aceste vinuri, în Moldova se obțin și vinuri speciale tari de tip Porto, Madera,
Jerez sau Marsala, dar și spumante renumite sau distilate. Cât despre distilatele de vin de bună
calitate, acestea sunt comercializate sub numele de ''Divin'', constituind o adevărată mândrie
națională. Sunt învechite în butoaie de stejar timp de 3-5 ani, putând ajunge chiar și până la 40 de
ani. Astfel, ''Divinul'' Bucuria se obține după o maturare de 10 ani, Noroc, după 20 de ani, iar
President și Ambasador, după 40 de ani.

4.Recoltarea şi valorificarea strugurilor

Strugurii prin valoarea lor nutritivă se consideră cele mai solicitate produse alimentare. Ei
sunt utilizaţi mai mult pentru consumul în stare proaspătă şi mai puţin pentru producerea
compoturilor, strugurilor deshidrataţi şi congelaţi. Strugurii de masă trebuie să corespundă
anumitor cerinţe.
13
4.1. Recoltarea, ambalarea, transportarea, păstrarea şi comercializarea strugurilor pentru
masă

Recoltarea strugurilor de masă este etapa finală şi foarte importantă în tehnologa producerii
lor. Volumul şi calitatea producţiei de struguri depinde de soi, agrotehnica aplicată, condiţiile
pedoclimatice etc. şi recoltarea trebuie efectuată în termenii optimi pentru fiecare soi în parte, în
caz contrar pierderea din roadă va fi 20-30 %. Consumurile de muncă, constituie cca. 40 % din
costul produc- ţiei de struguri. 122 Culesul strugurilor se organizează din timp folosind tehnologii
şi maşini moderne pentru mecanizarea maximă a lucrărilor auxiliare. La începutul maturării
bobiţelor în plantaţiile viticole se întrerup toate lucrările, fiind interzisă trecerea transportului,
tractoarelor. La fel se finalizează reparaţia şi amenajarea punctelor de primire şi condiţionare a
strugurilor, se aduc în regulă cântarele, inventarul, lăzile, ambalajele, mijloacele de transport,
punctele de sortare şi ambalare, se alcătuieşte planul de recoltare. La întocmirea planului se
apreciază în prealabil volumul producţiei de struguri pentru fiecare soi, pe fiecare parcelă, în
vederea calculării necesităţii zilnice în ambalaj, muncitori, mijloace tehnice etc. Recolta se
stabileşte prin metoda parcelelor de control sau prin metoda diagonalelor. În cazul ultimei metode
se numără strugurii fiecărui al cincilea butuc tipic la fiecare al cincilea rând. Pe butuc se numără
strugurii, apoi se calculează numărul lor mediu la un butuc, care înmulţit cu numărul de butuci la
1 ha şi greutatea medie a strugurilor (după datele multianuale) obţinem roada unui hectar, apoi se
calculează producţia globală.

Soiurile de viţă de vie Greutatea medie a Termenul aproximativ de

strugurilor, g maturare
Perla de Csaba 120-155 3-14.08
Irşai Oliver 130-153 18-22.08
Muscat iantarnâi 250-300 15-23.08
Rannii Magaracea 200-240 20-25.08
Cardinal 210-340 15-28.08
Regina viilor 220-320 24.08-3.09
Leana 195-215 25.08-15.09
Chasselas dore 130-155 1-19.09
Alb de Suruceni 280-300 15-27.09
Muscat de Hamburg 250-320 15.09-6.10
Coarnă neagră (Moldavski) 179-223 10.09-9.10
Chişmiş moldovenesc 800-1500 15.09-16.10
Dekabriski 800-1500 15.09-2.10
Moldova 285-302 20.09-25.10
Caraburnu 200-320 25.09-15.10
340-460
Fig.4 Greutatea medie a strugurilor şi termenii aproximativi de atingere a maturităţii tehnice şi
de consum a boabelor pentru unele soiuri omologate şi de perspectivă pentru Republica
Moldova

14
 Conform metodei parcelelor de control, roada se apreciază la 3-5 % din butuci. În plantaţia
viticolă se aleg parcele de 5-10 butuci, la care se numără strugurii, calculând apoi numărul mediu
la un hectar şi pe toată suprafaţa ocupată de acest soi. Aceste date sunt înscrise în registre speciale,
păstrate în gospodărie, de care se vor conduce în anii următori.

15
 Concluzie
Având forma unui strugure pe hartă, Republica Moldova este situată în sud-estul Europei,
între Ucraina și România, în bazinul Mării Negre, locul de origine al viței-de-vie. Relieful
Moldovei este fragmentat, predominat de dealuri joase, de podișuri și câmpii însorite străbătute de
numeroase râușoare revărsate în cele două râuri Prut și Nistru, ce duc la Marea Neagră. Clima este
continentală, pe alocuri cu influențe maritime. Situate între latitudinea 46-47˚, la fel ca și alte
regiuni vitivinicole renumite din Europa, viile dispun de un terroir propice producerii vinului de
calitate, roșu în regiunile de sud și alb preponderent în centrul țării.

Republica Moldova dispune de 112 mii ha de viță de vie, plantate cu peste 50 de tipuri de
soiuri tehnice. Arealul viticol este repartizat în 4 regiuni vitivinicole istorice: Valul lui Traian (sud-
vest), Ștefan Vodă (sud-est), Codru (centru), Bălți (nord); primele trei fiind destinate producerii
vinurilor cu indicație geografică protejată.

16
 Bibliografie

1. Viță de vie. Disponibil: https://ro.wikipedia.org/wiki/Vi%C8%9B%C4%83_de_vie

[accesat 15.11.2017]
2. Tehnologia de cultivare a viței. Disponibil:
http://www.rasfoiesc.com/business/agricultura/viticultura/Tehnologia-de-cultivare-a-vite12.php
[accesat 16.11.2017]
3. Viticultura și vinurile lumii: Republica Moldova. Disponibil :
https://www.agerpres.ro/flux-documentare/2016/12/07/viticultura-si-vinurile-lumii-republica-
moldova-10-07-53 [ accesat 16.11.2017]
4. NICOLAESCU, Gheorghe et al. Ghid : Pentru producătorii de struguri pentru masa.
Chișinău: “Iunie Prim” SRL, 2007. - 128 p. ISBN 978-9975-9780-4-0

17