Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR 3:
REGNUL FUNGI

CUPRINS
3.1. Obiectivele unităţii de învăţare nr. 3 153
3.2. Regnul Fungi: caracterizare generală, clasificare 153
3.2.1. Încrengătura Myxomycota 154
3.2.2. Încrengătura Eumycota 155
3.2.2.1. Clasa Chytridiomycetes 156
3.2.2.2. Clasa Oomycetes 157
3.2.2.3. Clasa Zygomycetes 158
3.2.2.4. Clasa Ascomycetes 158
3.2.2.5. Clasa Basidiomycetes 161
3.2.2.6. Clasa Deuteromycetes 163
3.2.3. Încrengătura Lichenomycota 165
3.2.3.1. Clasa Ascolichenomycetes 165
3.2.3.2. Clasa Basidiolichenomycetes 166

3.1. OBIECTIVELE UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE NR. 3

Prin studierea acestei unităţi de învăţare vei fi în măsură să:

 Cunoşti caracterele generale, clasificarea şi importanţa regnului Fungi.

3.2. REGNUL FUNGI: CARACTERIZARE GENERALĂ, CLASIFICARE

Regnul Fungi cuprinde organisme eucariote, unicelulare şi pluricelulare, numite generic ciuperci, ce
au corpul nediferenţiat în organe (un tal), cu nutriţie heterotrofă şi simbiontă.
Corpul vegetativ al fungilor este foarte variat, în funcţie de
grupul sistematic (fig. 19).
La organismele unicelulare, acesta poate fi:
- gimnoplast (celulă uninucleată) sau plasmodiu (celulă
plurinucleată), când celula nu prezintă perete celular;
- dermatoplast (celulă uninucleată), când celula prezintă
perete celular;
- sifonoplast, celulă uriaşă, plurinucleată, la care peretele
celular prezintă numeroase ramificaţii tubulare (la Oomycetes).
La ciupercile pluricelulare, superioare (Basidiomycetes),
corpul vegetativ este un miceliu, alcătuit din celule aşezate una în
continuarea celeilalte, numite hife. Din împletirea hifelor rezultă
un tal masiv.
Structura celulei (celulelor) este de tip eucariot,
prezentând la exterior perete celular (excepţie la celulele nude),
impregnat cu o substanţă asemănătoare cu celuloza, numită
micoceluloză (chitină, glucani, manane). Între peretele celular şi
plasmalemă se află lomazomii, cu rol în creşterea şi diferenţierea
peretelui celular. În citoplasma celulei se găsesc: vacuole, Fig. 19. Aparatul vegetativ la ciuperci:
înconjurate de tonoplast; unul sau mai mulţi nuclei, în funcţie de 1. gimnoplast la Archimycetes;
grupul sistematic; ribozomi; reticul endoplasmatic; mitocondrii; 2. plasmodiu la Plasmodiophoraceae;
condriozomi ş.a. Plastidele lipsesc. În celulă se acumulează 3. dermatoplast la Saccharomycetaceae;
4. sifonoplast la Phycomycetes;
substanţe de rezervă, cum sunt glicogen, picături de lipide.
5. 5.a,b. tal filamentos la Ascomycetes
Înmulţirea fungilor se poate realiza vegetativ, asexuat şi (dupǎ Sǎvulescu Olga)
sexuat.
- 149 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

Înmulţirea vegetativă se poate realiza prin diviziunea celulei; fragmentare de miceliu; înmugurire, la
drojdia de bere; scleroţi, la cornul secarei.
Înmulţirea asexuată, cea mai frecventă, se realizeză prin spori, care pot fi: mobili (zoospori) prevăzuţi
cu flageli, la organismele inferioare şi imobili (aplanospori), la ciupercile cele mai evoluate. Aceştia se pot
forma la exteriorul organelor sporifere (conidiospori, bazidiospori) şi în interiorul acestora (ascospori,
sporangiospori).
Înmulţirea sexuată se realizează în mai multe moduri, în funcţie de grupul sistematic: gametogamie,
gametangiogamie şi somatogamie.
Gametogamia reprezintă contopirea celulelor specializate, numite gameţi, din care rezultă oul sau
zigotul.
Gametangiogamia constă în contopirea conţinutului gametangiilor, fără a se diferenţia gameţi.
Somatogamia se întâlneşte la ciupercile evoluate (basidiomicete) şi se realizează prin contopirea a
două celule somatice nespecializate (deoarece nu se mai formează gameţi), ce aparţin la două micelii diferite.
Regnul Fungi cuprinde trei încrengături: Myxomycota, Eumycota şi Lichenomycota (Ainsworth, 1973,
Smith, 1988).

3.2.1. ÎNCRENGĂTURA MYXOMYCOTA

Cuprinde cca. 500 de specii, organisme unicelulare, lipsite de perete celular, având corpul vegetativ
plasmodiu, celulă cu mai mulţi nuclei în citoplasmă. Acestea se deplasează în locuri umede şi umbrite, spre
sursa de hrană, prin mişcări amiboidale, cu ajutorul unor prelungiri, numite pseudopode.
Nutriţia mixomicetelor este saprofită, trăiesc pe materii organice moarte, din care extrag soluţiile
organice necesare şi au ca substanţă de rezervă glicogenul.
Înmulţirea. La maturitate, plasmodiul se deplasează spre locuri uscate şi bine luminate, unde se
transformă în corpuri sporifere, numite sporangi, acoperite cu o membrană groasă, numită peridie. Nucleii
din interiorul sporangilor, care sunt diploizi, se divid reducţional, rezultând mixospori haploizi şi nişte
filamente, numite elatere (filamente fine de citoplasmă). Elaterele fiind higroscopice au rol în împrăştierea
sporilor.
În condiţii favorabile de umiditate, mixosporii germinează, dând naştere unor zoospori flagelaţi,
numiţi mixomonade. Aceştia îşi resorb flagelul, devenind mixamoebe, de sexe diferite, cu mişcări
amoeboidală.
Din conjugarea a două mixamoebe, rezultă mixamoebozigotul (diploid), care pe măsură ce îşi măreşte
citoplasma, prin diviziuni mitotice repetate, se formează un nou plasmodiu plurinucleat (Pop, 1983). Ca
urmare, mixomicetele sunt organisme haplo-diplobionte, în care predomină faza diploidă, reprezentată de
plasmodiu.
Răspândire. Mixomicetele sunt răspândite pe tot globul, în special în regiunile temperate, în păduri,
pe soluri umede, pe substanţe organice în descompunere.
La noi în ţară, cu studiul mixomicetelor, s-a ocupat Marcel Brândză, care a descris peste 160 de specii
în lucrarea “Myxomycetes de Roumanie”. Mixomicetele sunt grupate în 3 clase: Acrasiomycetes,
Myxomycetes şi Hydromyxomycetes, cu mai multe ordine şi familii, din care se vor prezenta câteva specii,
din ordinul Myxogasterales.

ORDINUL MYXOGASTERALES
Fuligo septica - Floarea tăbăcarilor
Are plasmodiul de câţiva dm2, de culoare galbenă, cu sporangi galben-brunii. Trăieşte pe material
lemnos vechi (ustensilele tăbăcarilor).
Mucilago spongiosa - Scuipatul cucului
Prezintă plasmodii albe şi de consistenţă mucilaginoasă. Creşte pe ierburi.
Stemonites fusca
Are plasmodii de culoare brună. Corpurile sporifere au formă cilindrică, cu elatere dispuse în reţea, în
ochiurile căreia se găsesc mixosporii. Trăieşte pe lemne putrede.
Trichia varia
Prezintă plasmodiile şi corpurile sporifere de culoare galbenă-portocalie, cu elatere filamentoase, iar
mixosporii ornamentaţi. Trăieşte pe lemne putrede şi frunze căzute.

- 150 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

3.2.2. ÎNCRENGĂTURA EUMYCOTA

Caracterizare generală, clasificare
Cuprinde ciuperci cu peste 100.000 de specii heterotrofe, lipsite de clorofilă, saprofite şi parazite.
La majoritatea ciupercilor, corpul vegetativ este un miceliu, format din filamente simple sau
ramificate, numite hife.
La multe ciuperci, hifele prezintă nişte formaţiuni specializate, numite rizoizi sau haustori, care extrag
substanţele nutritive din substraturile organice.
Miceliul poate fi: primar (monocariotic), când celulele au un singur nucleu; secundar (dicariotic),
când celulele au doi nuclei şi terţiar (dicariotic), celulele au doi nuclei, iar talul este masiv, de exemplu la
ciupercile evoluate cu pălărie (Basidiomycetes). La ciupercile evoluate, hifele miceliene se împletesc,
formând nişte ţesuturi, numite plectenchimuri, care atunci când sunt moi se numesc strome, iar când sunt tari
se numesc scleroţi.
Culoarea miceliului poate fi: albă, cenuşie, brună, neagră ş.a.
Nutriţia ciupercilor este heterotrofă. Ele preiau substanţele organice necesare metabolismului din
ţesuturile vii sau moarte, ducând o viaţă parazită sau saprofită.
Ciupercile parazite se hrănesc din ţesuturile vii şi acestea pot fi: parazite facultative, într-unul din
stadiile de viaţă şi parazite obligatorii, pe tot parcursul ontogenezei.
Ele se pot dezvolta în interiorul organismului atacat, fiind numite endoparazite (Plasmopara viticola,
Claviceps purpurea) şi la suprafaţa organismului, fiind numite ectoparazite (Erysiphe graminis).
Ciupercile saprofite reprezintă marea majoritate a ciupercilor, ele se hrănesc cu materie organică
moartă, intrată în descompunere. Unele din ele intră în constituţia microflorei solului, contribuind la
formarea humusului, iar altele produc fermentaţii alcoolice sau sunt comestibile. Acestea se clasifică în:
saprofite obligatorii, hrănindu-se cu materie organică moartă şi saprofite facultative, când trăiesc atât ca
parazite, cât şi ca saprofite (Phytophthora infestans).
Există şi ciuperci simbionte, care convieţuiesc cu algele, formând lichenii sau cu rădăcinile unor plante
superioare, formând micorize (hifele înlocuind rolul perilor absorbanţi).
Înmulţirea ciupercilor se realizează vegetativ, asexuat şi sexuat.
Înmulţirea vegetativă se poate realiza prin fragmentare de miceliu, prin înmugurire (la drojdia de bere)
sau prin scleroţi (la cornul secarei).
Înmulţirea asexuată se realizeză prin spori, care pot fi: mitospori (rezultaţi în urma mitozei, la
ciupercile inferioare) şi meiospori (rezultaţi în urma meiozei, la ciuperci evoluate).
Sporii pot fi: zoospori (mobili), prevăzuţi cu 1-2 flageli, la ciupercile inferioare şi aplanospori
(imobili), la ciupercile cele mai evoluate. Aceştia se pot forma la exteriorul organelor sporifere, numiţi
exospori sau exogeni şi în interiorul organelor sporifere, numiţi endospori sau endogeni.
Dintre sporii externi fac parte:
- conidiile cu conidioforii (la Ascomycetes, Basidiomycetes);
- bazidiile cu bazidiosporii (la Basidiomycetes).
Dintre sporii interni fac parte:
- ascosporii, ce se formează în organe numite asce (la Ascomycetes);
- sporangiosporii, care se formează în interiorul unor sporangi globuloşi pedicelaţi.
În afară de aceşti spori, ce au rol în înmulţire, se mai întâlnesc şi spori de rezistenţă, de exemplu
teliosporii (la Ustilaginales) şi teleutosporii (la Uredinales).
Înmulţirea sexuată are loc prin unirea a două celule specializate, numite gameţi, care pot fi
asemănători sau diferiţi ca formă şi mărime. Acest proces se realizează în două faze:
În prima fază, numită plasmogamie, unirea se realizează la nivelul citoplasmelor, fără unirea nucleilor,
rezultând un zigot dicariotic, care prin diviziuni ecvaţionale dă naştere la miceliul secundar, format din celule
dicariotice.
În faza a doua, cariogamia, are loc unirea celor doi nuclei din celulele dicariotice, rezultând un zigot
monocariotic diploid, care printr-o diviziune reducţională dă naştere unor spori haploizi. Plasmogamia
precede întotdeauna cariogamia, iar distanţa între cele două faze, în timp, este variabilă la diferite grupe de
ciuperci.
Înmulţirea sexuată se realizează în mai multe moduri: gametogamie, gametangiogamie şi
somatogamie.
Gametogamia (izogamia) se realizează după eliberarea gameţilor din organele sexuale prin fecundare
(doi câte doi), din care rezultă oul sau zigotul, numit zigozoospor (la ciupercile inferioare).
- 151 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

Gametangiogamia (cistogamia) constă în contopirea gametangiilor, care sunt asemănătoare

conţinutului organelor sexuale, gameţii nefiind puşi în libertate. Aceasta se poate realiza în două feluri:
izogametangiogamie şi heterogametangiogamie.
- Izogametangiogamia este un proces sexual între gametangii identice morfologic, din care rezultă
zigozoosporul (la Zygomycetes).
- Heterogametangiogamia este un proces la care participă gametangii diferite morfologic: anteridia,
organul mascul şi oogonul sau ascogonul, organul femel, din care rezultă oosporul (la Oomycetes) sau asca
(la Ascomycetes).
Somatogamia se întâlneşte la ciupercile evoluate (Basidiomycetes) şi se realizează prin contopirea a
două celule somatice nespecializate (deoarece nu se mai formează organe sexuale), ce aparţin la două micelii
diferite.
După fecundaţie se formează zigotul diploid (zigozoospor, zigospor, oospor, celula ascogenă, celula
bazidiogenă). În urma unei diviziuni meiotice, zigotul dă naştere unor spori haploizi.
Sistemele de clasificare ale ciupercilor sunt numeroase, în funcţie de criteriile filogenetice.
Încrengătura Eumycota este împărţită în 5 clase: Chytridiomycetes, Oomycetes, Zygomycetes,
Ascomycetes, Basidiomycetes şi Deuteromycetes (Popescu Gh., 2009).

3.2.2.1. CLASA CHYTRIDIOMYCETES

Cuprinde ciuperci primitive, acvatice şi de locuri umede, având corpul vegetativ un gimnoplast (celulǎ
fără perete, uninucleată). Sunt parazite intracelular (endoparazite), producând boli grave la plante. Unele
sunt parazite pe alge, plante superioare, acvatice şi de locuri umede.
Înmulţirea se realizează asexuat prin zoospori (spori mobili, uniflagelaţi) şi sexuat prin gametogamie
(unirea a doi zoospori cu rol de gameţi), rezultând un zigot, numit zigozoospor. Acesta se divide reducţional
şi formează zoospori haploizi, numiţi meiospori, din care rezultă ciuperci haplobionte. Din această clasă se
prezintă un singur ordin - Chytridiales, cu două familii: Olpidiaceae şi Synchytriaceae.

ORDINUL CHYTRIDIALES
Familia Olpidiaceae
Olpidium brassicae produce înnegrirea şi putrezirea plăntuţelor de varză. Atacul se realizează prin
zoospori, ce pătrund în celulele corticale, unde formează gimnoplastul, care trăieşte parazit intracelular.

Familia Synchytriaceae
Cuprinde specii endoparazite în organele plantelor superioare terestre, unde formează mici umflături,
asemănătoare galelor.
Synchytrium endobioticum parazitează tuberculii şi stolonii la cartof, producând boala numită “râia
neagră”, „buba neagră” sau „cancerul cartofului”. Pe tuberculii infectaţi, apar mici excrescenţe, moi la pipăit,
care cresc, se brunifică, acoperind tot tuberculul, ca urmare tuberculii putrezesc.

3.2.2.2. CLASA OOMYCETES

Cuprinde ciuperci cu talul un sifonoplast (celulă, ramificată, cu mai mulţi nuclei), foarte rar celulă
neramificată.
Se înmulţesc asexuat prin zoospori biflagelaţi, ce se formează în zoosporangi, iar sexuat, la marea
majoritate prin heterogametangiogamie sau oogamie, la care gametangele mascul este anteridia, fiind
alungit, iar cel femel este oogonul, globulos. În urma fecundaţiei rezultă oosporul, care se divide reducţional
dând naştere la zoospori.

ORDINUL PERONOSPORALES
Familia Peronosporaceae
Cuprinde ciuperci parazite obligate, ce se dezvoltă intercelular, absorbind substanţele hrănitoare prin
intermediul haustorilor de diferite forme. Asexuat se înmulţesc prin zoospori şi conidii, iar sexuat prin
oogamie sifonogamă.
Peronospora destructor - ciuperca produce „mana la ceapă”.

- 152 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

Plasmopara viticola - produce „mana viţei de vie” (fig. 20)

Ciuperca atacă toate organele aeriene ale plantei, mai ales frunzele.
Produce pagube însemnate în anii cu temperaturi ridicate şi precipitaţii
abundente.
Se înmulţeşte asexuat şi sexuat. Asexuat se realizează prin conidii
ovoidale, ce se formează pe conidiofori ramificaţi. Prin germinarea
conidiilor, rezultă zoospori biflagelaţi. Înmulţirea sexuată se realizează prin
oogamie.

Familia Pythiaceae
Cuprinde ciuperci saprofite sau parazite, intercelular, lipsite de Fig. 20. Plasmopara viticola
haustori, absorbţia se face prin membrana miceliului. 1. frunzǎ atacatǎ; 2. conidiofori
Asexuat se înmulţesc prin zoospori biflagelaţi (care se formează în şi conidii (dupǎ Sǎvulescu O.)
zoosporangi), iar sexuat prin oogamie sifonogamă. Oosporul germinează
dând naştere la filamente de infecţie.
Pythium debaryanum este o ciupercă polifagă, care provoacă
„putrezirea plăntuţelor” de tomate, varză, ardei ş.a. Ţesuturile atacate se
înnegresc, putrezesc, iar plăntuţele cad la pământ şi mor.
Phytophthora infestans - produce boala numită “mana cartofului”
(fig. 21).
Ciuperca atacă toate organele plantei, în special frunzele şi tuberculii.
Primăvara, frunzele atacate prezintă pe partea superioară pete untdelemnii,
iar pe cea inferioară albicios-cenuşii, care sunt conidiile cu conidioforii.
Tuberculii prezintă la început pete brun-cenuşii, iar după însilozare
putrezesc. Ciuperca se dezvoltă intercelular, formând conidiofori ramificaţi,
ce ies prin stomate pe faţa inferioară a frunzelor. Ramificaţiile conidioforilor
poartă în vârf conidii piriforme, care germinează formând zoospori
biflagelaţi.
Boala se transmite de la un an la altul prin tuberculii infectaţi sau prin
conidiile pătrunse în sol odată cu apa de ploaie.

3.2.2.3. CLASA ZYGOMYCETES

Cuprinde cca. 500 specii de ciuperci terestre, saprofite şi parazite, cu
talul un miceliu unicelular, plurinucleat, neseptat, numit sifonoplast, foarte Fig. 21. Phytophtora infestans
1. secţiune transversalǎ prin
rar septat (cu pereţi transversali). Cele saprofite au ca organe de fixare frunza atacatǎ; a. conidiofor;
rizoizi, iar cele parazite haustori, care extrag substanţele hrănitoare din b. conidie; 1a,b. germinarea
celula plantei gazdă. conidiei; 1c. zoospor
Înmulţirea asexuată este adaptată la viaţa terestră, realizându-se prin (dupǎ Sǎvulescu O.)
spori imobili (aplanospori), ce se formează în sporangi, foarte rar prin
conidii.
Înmulţirea sexuată este o izogametangiogamie, rezultând în urma procesului de fecundaţie
zigozoosporul (2n). În momentul germinării zigozoosporului are loc şi diviziunea reducţională, rezultând
ciuperci haplobionte.
Din această clasă se va prezenta un singur ordin Mucorales, cu familia Mucoraceae.
Mucor mucedo produce „mucegaiul comun”, trăind pe substanţe organice hidrocarbonate (dulceţuri,
compoturi, fructe, pâine ş.a.), pe care le alterează (fig. 22). Miceliul acesteia este format dintr-o hifă
unicelulară, neseptată, ramificată şi plurinucleată, sub forma unei pâsle, care se fixează de substrat cu
ajutorul rizoizilor. Pe miceliu se formează sporangioforii, sub forma unor ramuri verticale care poartă
sporangii, ca nişte umflături, în care iau naştere aplanosporii, numiţi sporangiospori, sferici, gălbui şi hialini.
La maturitate, aceştia sunt puşi în libertate formând noi micelii.
În cazul înmulţirii sexuate, două filamente de sexe diferite, îşi apropie capetele, se separă de restul
filamentului, devenind gametangii şi conţinutul dintr-unul pătrunde în celălalt, se contopesc, rezultând
zigozoosporul (2n). În condiţii favorabile, zigozoosporul germinează dând naştere la un sporange.

- 153 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

3.2.2.4. CLASA ASCOMYCETES

Cuprinde cca. 30.000 specii de ciuperci evoluate,
saprofite şi parazite, cu talul un miceliu pluricelular (rar
unicelular), ramificat, format din hife septate. Miceliul
caracteristic este cel primar, fiind de lungă durată, format din
celule uninucleate, excepţie la Taphrinales, unde predomină
miceliul secundar (dicariotic).
Sunt întâlnite pe diverse substraturi vegetale moarte
(plante, lemne), dar şi în seva plantelor vii. Unele specii,
alături de bacterii şi mixomicete, contribuie la mineralizarea
resturilor vegetale, la descompunerea materiei organice.
Se înmulţesc vegetativ, asexuat şi sexuat.
Înmulţirea vegetativă se realizează prin înmugurire şi
prin scleroţi.
Înmulţirea asexuată se face prin mitospori, cum sunt
conidii, care se formează pe conidiofori, la suprafaţa
Fig. 22. Mucor mucedo - înmulţirea: organului atacat; picnospori, ce se formează în nişte cavităţi,
1 - spor; 2 - miceliu; 3- formarea sporangilor; numite picnidii şi prin meiospori, caracteristici acestei clase,
4 - sporangi; 5 - formarea zigotului prin numiţi ascospori, ce iau naştere în urma unui proces sexual în
gametangiogamie; 6 - zigot; asce.
7 - zigot germinat; 8 - sporange Reproducerea sexuată este o heterogametangiogamie
(după M. Răvăruţ şi E. Turenschi)
(gametangiile sunt diferite ca formă), numită ascogamie (fig.
Ascogon (+) 23). Se formează ascosporii (meiospori), câte 8 (4) în asce.
Prin germinarea ascosporilor, de potenţe diferite, rezultă
Anteridie (-) micelii primare + şi - . Pe unul din cele două micelii se
Miceliul primar plasmogamie
(+); (-) formează anteridia (organul sexual mascul), iar pe celălalt
ascogonul (organul sexual femel). Ascogonul are formă de
Hife ascogene butelie prezentând la bază o porţiune mai umflată şi un gât,
dicariote numit trichogin. În ascogon se află mai mulţi nuclei
Ascospori Ciclul biologic la
(+); (-) Ascomycetes haploizi, cu rol de oosfere. La maturitate, anteridia
Cariogamie fecundează ascogonul având loc plasmogamia, fără unirea
(C) nucleilor, aceştia se alătură formând perechi.
4-8
Nuclei haploizi Ascogonul fecundat, germinează, dând naştere unor
Celule ascogene evaginaţii sub forma unor degete, numite hife ascogene, în
Diviziune
care pătrund nucleii pereche. Hifele ascogene cresc, se
reducţionalǎ
(R) ramifică, după care fiecare pereche de nuclei se separă în
câte o celulă prin apariţia unor pereţi transversali. Ca
Fig. 23. Schema ciclului biologic la
urmare, hifele ascogene vor fi formate din celule cu câte 2
Ascomycetes(după Elena Săvulescu)
nuclei (excepţie la Taphrinales). Celulele binucleate,
reprezintă miceliul secundar, care este de scurtă durată.
Creşterea hifelor se face prin celula terminală, ce duce la formarea ascelor. În celula terminală are loc
cariogamia, cei doi nuclei haploizi se unesc formând un nucleu diploid. Nucleul diploid se divide meiotic,
rezultând 8, rar 4 nuclei haploizi, care vor deveni ascospori închişi în ască.
Ascele formează un strat compact, numit strat himenial (strat fertil), printre care se află şi hife sterile,
numite parafize, cu rol tampon. La majoritatea speciilor din această clasă, himeniul este purtat de nişte
corpuri sporifere, numite “ascofructe”, de forme şi mărimi diferite, cum sunt: apotecii, peritecii şi
cleistotecii (Păun, 1980).
Apoteciile au formă de cupă, cu stratul himenial, situat în cavitatea lor pe partea superioară.
Periteciile au formă de butelie sau piriformă, în care se află stratul himenial, iar la maturitate se
deschid printr-un orificiu situat apical.
Cleistoteciile sunt de formă sferică, închizând în interior ascele, ascosporii fiind puşi în libertate prin
ruperea pereţilor cleistotecilor.
Ca urmare, la ciupercile din această clasă există o alternanţă de două generaţii: o generaţie haploidă
(sexuată), de lungă durată, reprezentată de miceliul primar şi o generaţie sporofitică, diploidă, de scurtă

- 154 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

durată, reprezentată de miceliul secundar dicariotic şi zigotul diploid. Între cele două generaţii se interpune
dicariofaza, care este de scurtă durată.
Din această clasă se vor prezenta următoarele ordine: Endomycetales, Taphrinales, Erysiphales,
Plectascales, Clavicipitales, Pleosporales, Helotiales şi Pezizales.

ORDINUL ENDOMYCETALES
Familia Saccharomycetaceae
Saccharomyces cerevisiae - Drojdia de bere (fig.
24)
Este o ciupercă unicelularǎ (dermatoplast), cu celule
de formă ovală sau sferică. Se înmulţeşte vegetativ prin
înmugurire şi sexuat prin hologamie. Prin hologamie, două
celule vegetative, cu potenţe sexuale diferite, copulează şi
Fig. 24. Saccharomyces cerevisiae:
formează un zigot diploid. Zigotul, în urma unei diviziuni
a. celulǎ izolatǎ; b. celulǎ în proces de
reducţionale, se transformă într-o ască cu 2-4 ascospori. înmugurire; c. colonie; d. celulǎ ascǎ cu 4
Are întrebuinţări multiple, la fabricarea berii, dospirea ascospori (dupǎ Wettstein)
pâinii, ca furaj proteic.

ORDINUL TAPHRINALES (EXOASCALES)

Familia Taphrinaceae
Cuprinde ciuperci parazite, intercelular, la care ascele se formează la suprafaţa organului parazitat, sub
cuticulă, formând un strat himenial lipsit de parafize. Miceliul dicariotic este de lungă durată (excepţie la
Ascomicetes).
Taphrina deformans atacă frunzele, ramurile şi fructele de piersic, provocând boala denumită
“băşicarea frunzelor de piersic” prin hipertrofierea mezofilului.

ORDINUL ERYSIPHALES (PERISPORIALES)

Familia Erysiphaceae
Cuprinde ciuperci parazite obligate, pe organele plantelor superioare, producând boli cunoscute sub
numele de ”făinări”. Miceliul se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate, absorbind substanţele nutritive din
celulele epidermice cu ajutorul haustorilor. Se înmulţesc asexuat prin conidii, având aspect de şirag de
mărgele, care în cantităţi mari are aspect de pulbere fină. Reproducerea sexuată este o ascogamie, formându-
se ascele, închise în cleistotecii, prevăzute cu apendici simpli sau ramificaţi, numiţi fulcre. Acest stadiu are
loc la sfârşitul perioadei de vegetaţie.
Erysiphe graminis produce „făinarea la graminee”. Miceliul se dezvoltă la suprafaţa organelor atacate
(frunze, tulpini, spice), având aspectul unor perniţe, la început albe, apoi roze. Cleistoteciile au culoarea
neagră, cu apendici simpli, care conţin mai multe asce.
Uncinula necator produce „făinarea viţei-de-vie”, atacând
toate organele (lăstarii, frunzele, boabele). Cleistoteciile au
apendici, spiralaţi.

ORDINUL PLECTASCALES (EUROTIALES)

Familia Aspergillaceae (Eurotiaceae)
Cuprinde ciuperci, marea majoritate saprofite, ce trăiesc în
sol pe diferite substanţe organice aflate în descompunere,
producând mucegaiuri negre sau verzi.
Aspergillus niger (fig.25 A) produce “mucegaiul negru” pe
diferite resturi vegetale. Miceliul prezintă conidiofori unicelulari,
cu vârful sferic, pe care se formează sterigme, care dau naştere la Fig. 25. A - Aspergillus sp.;
şiraguri de conidii dispuse radiar. B Penicillium sp;
Penicillium notatum şi P. chrysogenum (fig. 25 B) (după Strassburger)
Sunt ciuperci cu conidiofori pluricelulari, ramificaţi digitat în
partea superioară, pe care se află conidii sferice.

- 155 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

Aceste specii produc mucegaiurile verzi, cu importanţă practică deosebită în industria farmaceutică, la
obţinerea unor antibiotice, cum este penicilina.

ORDINUL CLAVICIPITALES
Familia Clavicipitaceae
Cuprinde ciuperci cu stroma viu colorată în galben, roşu, violet, ce se
formează exogen. Periteciile sunt izolate sau grupate, cu asce alungite, cu câte 8
ascospori filamentoşi, septaţi.
Claviceps purpurea (fig. 26) - parazitează specii din Poaceae, dar mai
ales secara, producând boala numită “cornul secarei”.
Miceliul atacă ovarul florilor de secară, din care rezultă un sclerot, cu
aspect de corn, de 1-2 cm lungime, de culoare neagră-violacee. Primăvara,
scleroţii germinează dând naştere la filamente cu strome globuloase, în interiorul
cărora se formează periteciile cu asce. Ascele conţin ascospori filiformi, care
sunt puşi în libertate, infectând ovarul florilor de secară. Ovarul infectat cu
miceliu nu se mai dezvoltă, iar în locul cariopselor iau naştere scleroţi. La
treieratul plantelor de secară, scleroţii cad pe sol unde iernează, iar primăvara
ciclul se repetă. Scleroţii conţin substanţe toxice, hemostatice, fiind utilizaţi în
Fig. 26. Claviceps purpurea industria farmaceutică.
(original)
ORDINUL PLEOSPORALES
Familia Venturiaceae
Se caracterizează prin strome dezvoltate, cu una sau mai multe peritecii globuloase, scufundate în
ţesut, fiind prevăzute cu peri rigizi în jurul orificiului de deschidere.
Venturia inaequalis - parazitează pe măr şi provoacă boala numită „rapănul” frunzelor, fructelor şi
ramurilor de măr.
ORDINUL HELOTIALES (LEOTIALES)
Familia Sclerotiniaceae
Cuprinde ciuperci parazite cu apotecii în formă de cupă, cărnoase, pedunculate, care rezultă din
germinarea scleroţilor.
Sclerotinia fructigena (Monilinia fructigena) - produce „putregaiul brun” şi mumifierea fructelor de
măr, păr, gutui, fiind numită şi „monilioză”. Pe fructele atacate se formează pete
circulare, galbene-cafenii, în care se dezvoltă perniţe concentrice, formate din
conidiofori scurţi, cu conidii dispuse în lanţuri simple sau slab ramificate.

ORDINUL PEZIZALES
Familia Helvellaceae
Cuprinde ciuperci saprofite, tericole, cu corpuri sporifere (apotecii)
cărnoase, formate dintr-un picior steril şi o parte conică (pălărie) fertilă, încreţită
sau lobată.
Morchella esculenta - Zbârciog (fig. 27).
Corpul sporifer este format dintr-un picior alb, care poartă o căciuliţă
alveolată, brun-deschisă. Apar primăvara prin poieni şi păduri, fiind comestibile.

Fig. 27. Morchella esculenta 3.2.2.5. CLASA BASIDIOMYCETES

(după E. Strassburger) Încadrează cele mai evoluate ciuperci, cca. 30.000 de specii, având corpul
vegetativ un miceliu, pluricelular, filamentos sau masiv. Caracterul distinct al acestor ciuperci este bazidia,
pe care se formează spori, numiţi bazidiospori. Numeroase ciuperci sunt saprofite, trăiesc pe resturi vegetale,
litieră, în sol, iar altele formează micorize. Unele sunt specii parazite şi patogene, producând boli grave la
plante şi animale.
Se înmulţesc asexuat prin bazidiospori, iar sexuat prin somatogamie, din care se formează bazidii cu
bazidiospori. La ciupercile cu pălărie, acestea se formează pe partea internă a pălăriei şi se numesc zone
himeniale.
- 156 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

În ciclul biologic (fig. 28), ciupercile din Plasmogamie

această clasă prezintă un miceliu primar, (P)
haploid, de scurtă durată (monocariotic), rezultat Miceliu secundar
din germinarea bazidiosporilor; un miceliu Miceliul primar dicariotic
(+); (-)
secundar, de lungă durată (dicariotic),
reprezentând aparatul vegetativ, rezultat în urma
procesului de plasmogamie şi un miceliu terţiar, Ciclul biologic la
format din hife strâns împletite (plectenchimuri), Basidiospori Basidiomycetes
ce constituie bazidiofructele sau corpuri (+); (-) Cariogamie
fructifere (ciuperca cu pǎlǎrie), care se formează (C)

pe miceliu secundar. 4
Bazidiosporii haploizi (de sexe diferite), Nuclei haploizi
Celule
prin germinare, formează miceliul primar basidiogene
haploid de sex corespunzător (+ sau -).Procesul
Diviziune reducţionalǎ
sexual este o somatogamie, ce se realizează în (R)
două faze (Păun, 1980):
În prima fază are loc plasmogamia (unirea Fig. 28. Schema ciclului biologic la Basidiomycetes
gameţilor la nivel de citoplasmă), din care (după Elena Săvulescu)
rezultă un zigot dicariotic (cu 2 nuclei). Din
zigot se formează miceliul secundar,
de lungă durată, fiind tot dicariotic.
La unele specii, din miceliul
secundar se formează miceliul
terţiar (corpul fructifer).
În faza a doua are loc
cariogamia (unirea celor 2 nuclei),
în care se formează nucleul diploid,
care la scurt timp se divide Fig. 30. Agaricus campestris
reducţional şi formează 4 nuclei
haploizi, ce pătrund în nişte
Fig. 29. Cantharellus cibarius
ecvaginaţii ale peretelui bazidiei,
numite sterigme, devenind bazidiospori. Din germinarea acestora iau
naştere micelii primare (n), care participă la o nouă somatogamie.
Celula în care are loc cariogamia şi diviziunea reducţională, se
numeşte bazidie.
Bazidiile se pot forma fie direct pe miceliul dicariotic, fie pe
miceliul terţiar, pe partea inferioară a pălăriei, numită zonă himenială.
Acestea pot fi septate, formate din 4 celule sau neseptate (fără pereţi
Fig. 31. Pleurotus ostreatus
despărţitori).
Ciuperci comestibile:
ORDINUL CANTHARELLALES
Familia Cantharellaceae
Cantharellus cibarius - Bureţi gălbiori (fig. 29)
Au corpul sporifer galben-portocaliu, cu aspect de pâlnie. Zona
himenială este lamelară şi porneşte aproape de la baza piciorului până
la marginea pălăriei. Cresc în grupuri, prin păduri de foioase şi
conifere, din iunie până în septembrie. Au valoare alimentară mare.
ORDINUL AGARICALES
Fig. 32. Boletus edulis
Familia Agaricaceae
Agaricus campestris (Psalliota campestris) - Ciuperca albă de câmp (fig. 30)
Are corpul sporifer format din pălărie şi picior. Pălăria este globuloasă, alb-murdară, cu zona
himenială lamelară, roză la început, mai târziu devine neagră. Piciorul este cilindric, neted, cu un inel
(velum) în treimea superioară. Creşte din primăvară până toamna în pajişti, păşuni bogate în resturi organice.
Are valoare nutritivă, fiind şi cultivată.

- 157 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

Dintre speciile cultivate pe scară largă, amintim Agaricus bisporus.

Familia Pleurotaceae
Pleurotus ostreatus - Păstrăv de fag (fig. 31)
De la bază pornesc mai mulţi indivizi, cu lungimea piciorului diferită.
Pălăria este mare, în formă de scoică sau ureche, de culoare cenuşiu-maronie, cu
zona hiemenială lamelară. Se formează pe trunchiul copacilor bătrâni.

Familia Boletaceae
Boletus edulis - Mănătarcă, Hrib (fig. 32)
Prezintă o pălărie brună, bombată, cărnoasă, cu zona himenială tubulară,
formată din tuburi paralele, sudate între ele, gălbuie. Piciorul este gros, brun-
Fig. 33. Lepiota procera deschis. Creşte în păduri de foioase şi conifere, având valoare alimentară mare.

Familia Lepiotaceae
Lepiota procera - Pălăria şarpelui (fig. 33)
Este o ciupercă mare, cu picior înalt, solzos şi bulbiform la bază. Pălăria
este mare, cu o mică ridicătură brunie în partea centrală, iar în rest numeroase
scvame mici, brun-roşcate pe un fond albicios Sub pălărie, pe picior, prezintă
un inel alb-gălbui. Apare în august-septembrie, în păduri de foioase şi conifere.

Ciuperci otrăvitoare:
Familia Amanitaceae
Amanita muscaria - Muscăriţă (fig. 34)
Pălăria este roşie cu pete albe, iar zona himenială este lamelară, albă.
Piciorul, înalt până la 11 cm, este alb, dilatat la bază şi îmbrăcat într-un
Fig. 34. Amanita muscaria
manşon, numit volvă. Apare din vară până în toamnă prin luminişurile
pădurilor de conifere. Provoacă tulburări gastro-intestinale. Nu este letală.
Amanita phalloides - Buretele viperei (fig. 35)
Prezintă o pălărie galben-verzuie, cu zona himenială lamelarǎ, albă.
Piciorul este alb, bulbiform la bază şi acoperit de un manşon alb. Are miros şi
gust neplăcut. Creşte izolat sau în grupuri, în pădurile de foioase şi conifere.
Este foarte toxică, datorită unei substanţe, numită falina, care acţionează
asupra ficatului şi a sistemului nervos, producând moartea.

Familia Boletaceae
Boletus satanas - Hrib ţigănesc (fig. 36)
Este o ciupercă cu pălăria mare, până la 30 cm, alb-cenuşie, cu pete
Fig. 35. Amanita phalloides galbene. Piciorul este gros, bombat, aproape sferic, galben sau roşietic. Zona
himenială este albă, iar la atingere se colorează în albastru. Provoacă tulburări
gastro-intestinale. Creşte în pădurile de foioase, în lunile septembrie-
octombrie.

Fig. 36. Boletus satanas

- 158 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

3.2.2.6. CLASA DEUTEROMYCETES

(fungi imperfecţi)
Cuprinde ciuperci superioare, heterogene, cu miceliul septat, la care până în prezent nu se cunoaşte
modul de reproducere sexuată, ci numai înmulţirea vegetativă prin conidii sau micelii sterile.
După modul de formare a conidioforilor, ciupercile din această clasă, sunt împărţite în mai multe
ordine, din care sunt prezentate cele mai cunoscute: Sphaeropsidales, Melanconiales şi Hyphales.

ORDINUL SPHAEROPSIDALES
Încadrează ciuperci cu picnidii globuloase sau ovale, situate în ţesutul plantei gazdă. În picnidii se
formează picnospori unicelulari sau bicelulari, rareori pluricelulari, hialini.
Phoma lingam - produce putregaiul negru sau uscat al verzei.
Phoma destructiva - produce putregaiul negru al tomatelor.
Septoria lycopersici - produce septorioza sau pătarea frunzelor de tomate.

ORDINUL MELANCONIALES
Cuprinde ciuperci la care conidiile se formează pe conidiofori, dispuşi în acervule subcuticulare sau
subepidermale, cum sunt:
Colletotrichum orbiculare - parazitează tulpinile, frunzele şi fructele cucurbitaceelor, provocând boala
numită „antracnoza”.
Colletotrichum lindemuthianum - provoacă „antracnoza fasolei”.

ORDINUL HYPHALES
Cuprinde ciuperci cu conidii formate fie pe miceliul superficial al ciupercii, fie pe conidioforii
diferenţiaţi, izolaţi sau grupaţi.
Botrytis cinerea - este o ciupercă polifagă, atacă plante din diverse familii: floarea-soarelui, tutun,
ricin, provocând boala numită „putregaiul cenuşiu”.
Cercospora beticola - provoacă „pătarea frunzelor de sfeclă”.

3.2.3. ÎNCRENGĂTURA LICHENOMYCOTA

- Licheni –
Caracterizare generală, clasificare
Cuprinde licheni, cca. 15.000 specii, organisme simbionte, autotrofe, ce
reprezintă o convieţuire permanentă între o algă unicelulară, verde sau
albastră şi o ciupercă ascomicetă, rar basidiomicetă. Astfel, ciuperca
aprovizionează alga cu apă şi substanţe minerale, iar substanţele organice,
sintetizate de algă, sunt folosite de ciupercă.
Talul lichenilor este variabil ca formă, mărime şi culoare.
După formă, întâlnim licheni crustoşi, când talul aderă puternic de
substrat, având formă de crustă; licheni frunzoşi, cu talul foliaceu, lamelar,
fixat uşor de substrat cu ajutorul unor hife, numite rizine şi licheni fruticuloşi
sau filamentoşi, cu talul ramificat, pendul, fixat de suport prin baza lui.
Mărimea talului variază de la câţiva milimetri (la licheni crustoşi),
până la câţiva centimetri (la licheni frunzoşi şi fruticuloşi).
Culoarea talului poate fi albă, cenuşie, galbenă, portocalie, brună,
verde, albăstruie, roşie. Fig. 37. Structura unui
lichen foliaceu:
După substratul pe care cresc, se întâlnesc următoarele tipuri de
Ss- scoarţa superioarǎ;
licheni: saxicoli (pe stânci); tericoli (pe sol); corticoli (pe scoarţa copacilor) g-zona gonidialǎ;
ş.a. Majoritatea lichenilor trăiesc în mediul terestru. m-zona medularǎ;
Structura talului este constituită din hife de ciuperci şi celule de alge Si-scoarţa internǎ;
(fig. 37). În secţiune transversală printr-un lichen foliaceu, se observă scoarţa r-rizine
externă, formată din hifele ciupercii strâns împletite, sub care se află zona (dupǎ Morlova, 1966)
gonidială, alcătuită din hife lax împletite, printre care se găsesc numeroase
- 159 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

alge, urmată de zona medulară, în care algele lipsesc sau sunt în număr
mic, iar la interior scoarţa internă. Scoarţa internă, ca şi cea externă,
prezintă hife strâns împletite, însă din loc în loc se găsesc rizine, cu ajutorul
cărora talul se fixează de substrat, dar şi cu rol în absorbţie.
Lichenii sunt organisme autotrofe, produşii rezultaţi prin
metabolism: lichenina, manoza, acizi organici sunt depozitaţi în zona
medulară.
Înmulţirea se realizează în special vegetativ, prin fragmentare de tal
sau prin soredii şi izidii (Pop I., 1983).
Sorediile se formează în interiorul talului, la nivelul stratului gonidial
Fig. 38. Cetraria islandica şi sunt formate din una sau mai multe celule de algă, înconjurate de hifele
ciupercii. Acestea sunt puse în libertate sub formă de pulbere uscată,
făinoasă.
Izidiile sunt nişte excrescenţe mici, columnare, cu aceeaşi structurǎ
ca şi sorediile, însă iau naştere pe suprafaţa talului.
Ambele se răspândesc cu ajutorul vântului, iar acolo unde cad,
formează un nou lichen.
Înmulţirea asexuată a algei are loc prin mitoză, iar a ciupercii prin
spori (ascospori sau bazidiospori), ce se formează în corpuri sporifere
situate pe suprafaţa talului, cum sunt: apotecii, cu aspect de cupă sau în
peritecii, cu aspect măciucat, ce prezintă o deschidere mică. Sporii puşi în
Fig. 39. Xanthoria parietina libertate germinează, dând naştere la hife de ciuperci, care dacă întâlnesc
alga sau cianobacteria corespunzătoare formează un nou lichen.
După natura ciupercii care intră în componenţă, lichenii sunt
împărţiţi în două clase: Ascolichenomycetes şi Basidiolichenomycetes.

3.2.3.1. CLASA ASCOLICHENOMYCETES

Cuprinde licheni care au în componenţă o ciupercă ascomicotină şi o
algă verde, mai rar albastră. Din această clasă se prezintă un singur ordin -
Discolichenes, cu speciile cele mai reprezentative:

ORDINUL DISCOLICHENES
Familia Roccellaceae
Fig. 40. Usnea florida Roccella tinctoria - este un lichen fruticulos, de culoare cenuşie,
fixat de substrat printr-un disc. Creşte pe stâncile marine, din jurul Mării
Mediterane. Din acesta se extrage o substanţă, numită orceina, folosită în
industria coloranţilor.
Familia Cladoniaceae
Cladonia rangiferina - Lichenul renilor
Are talul fruticulos, ramificat, de culoare cenuşie, cu apoteciile
brune. Frecvent întâlnit în tundră şi regiunea alpină, servind ca hrană pentru
reni. Creşte şi la noi în regiunea alpină.
Fig. 41. Evernia prunastri
Familia Parmeliaceae
Cetraria islandica - Lichen de munte (fig. 38)
Are talul arborescent, cu ramurile lăţite şi lobate, de culoare castanie. Creşte pe sol în regiunile
montane. În regiunile arctice se foloseşte ca furaj pentru animale. Are şi proprietăţi medicinale (tonic,
antifebril).

Familia Theloschistaceae
Xanthoria parietina - Lichenul galben (fig. 39)
Are talul foliaceu, cu lobii rotunjiţi, de culoare galben-portocaliu, fixat de substrat prin intermediul
rizinelor. Creşte pe scoarţa copacilor, ziduri, acoperişuri vechi, de la câmpie până la munte. Este dăunător
pentru pomii fructiferi, adăpostind insecte dăunătoare şi îngreunează schimbul de gaze la nivelul scoarţei.

- 160 -
 Botanică - Morfologie, Anatomie şi Sistematică

Familia Usneaceae
Usnea florida - Mătreaţa brazilor (fig. 40)
Are talul filamentos, ramificat, cenuşiu-verzui, care atârnă pe ramurile coniferelor. În vârful
ramificaţiilor se formează apotecii mari. Este dăunător arborilor, acoperǎ ramurile pe care le sufocă.
Evernia prunastri - Lichenul de prun (fig. 41)
Se formează pe scoarţa prunilor sau a unor arbori foioşi, având talul fruticulos, fixat de substrat printr-
un disc adeziv, cenuşiu-verzui, ce dăunează prunului. Datorită conţinutului în ulei volatil este folosit în
industria parfumeriei. Are şi proprietăţi antibiotice, inhibând dezvoltarea bacilului tuberculozei şi difterei.

3.2.3.2. CLASA BASIDIOLICHENOMYCETES

Cuprinde licheni din zonele tropicale sau subtropicale, în constituţia cărora intră ciuperci
bazidiomicotine.
Cora pavonia are talul lamelar sau disciform, cu marginea ondulată, de culoare albastră-verzuie,
brăzdat de şanţuri concentrice. Creşte pe trunchiul copacilor şi pe sol, în America de Sud.

Importanţa Fungilor
Ciupercile saprofite îndeplinesc un rol important în natură.
Alături de bacterii, participă la descompunerea materiilor organice moarte, îmbogăţind solul în materie
anorganicǎ, folosită de plante.
Unele ciuperci trǎiesc în simbioză cu alte plante, de exemplu trăiesc pe rădăcinile unor arbori sau ale
unor graminee, formând micorize, îndeplinind rolul perişorilor absorbanţi (absorbţia sevei brute), iar cu
algele formeazǎ lichenii.
Ciupercile fitopatogene produc boli grave la plante, diminuând producţia, cantitativ, dar şi calitativ.
Multe ciuperci superioare sunt comestibile, fiind bogate în proteine şi glucide, iar altele sunt foarte
toxice, letale. Altele au proprietăţi medicinale pentru obţinerea antibioticelor.
Lichenii sunt indicatori buni ai poluării, fiind foarte sensibili la poluare.
Prin descompunerea lor, lichenii contribuie la formarea humusului.
Lichenii saxicoli, prin rizinele şi substanţele pe care le elimină, contribuie la descompunerea şi
dezagregarea rocilor, formând o pătură subţire de sol, ce permite instalarea unor plante.
Lichenii din regiunile arctice şi deşerturile arabe sunt comestibili, folosiţi ca furaj pentru animale.
Unele specii de licheni sunt utilizate în industria coloranţilor (Roccella tinctoria), farmaceutică, a
parfumurilor şi săpunurilor fine (Evernia).
Lichenii corticoli sunt şi dǎunǎtori, trăiesc pe scoarţa ramurilor tinere sufocându-le, împiedicând
respiraţia şi totodată formează un adăpost pentru multe insecte dăunătoare, fiind necesare măsuri de
combatere a acestora.

- 161 -