PARTICULARITĂŢI DE CONSTRUCŢIE A UNUI PERSONAJ DINTR-UN TEXT

NARATIV STUDIAT, APARTINAND LUI ION CREANGA

Ion Creangă, autor cu o semnificativă activitate literată în perioada clasică, este considerat
unul dintre cei mai valoroşi povestitori ai poporului nostru. Opera literară Povestea lui Harap-
Alb de Ion Creangă este un basm cult, publicat în revista Convorbiri literare în anul 1877.
R1. După cum reiese şi din titlul creaţiei, personajul principal este Harap-Alb, fiul mai mic
al craiului. Eroul basmului cult se caraterizează prin complexitate, având atât calităţi, cât şi non-
calităţi.
La nivel simbolic, personajul este surprins în trei ipostaze: ca fiu de crai, ca slugă şi ca
viitor împărat; statutul social al eroului basmului este conturat aşadar pe parcursul întregii
acţiuni.
În ceea ce priveşte statutul moral, el întruneşte toate calităţile necesare unui viitor
împărat. Harap-Alb, întruchipare a binelui, este un erou atipic de basm, deoarece este lipsit de
însuşiri supranaturale şi este construit realist, ca o fiinţă care învaţă din greşeli şi progresează.
Mezinul craiului este naiv, nu ştie să distingă adevărul de minciună, să vadă caracterul unui om
dincolo de aparenţe. Are nevoie de experienţa vieţii pentru a dobândi înţelepciune. Se deosebeşte
de fraţii săi încă de la început, prin bunătate, şi chiar superioritate.
Totuşi, fiind novice, este păcălit de Spân, cu care se însoţeşte nerespectând sfatul
părintesc. Protagonistul dovedeşte perseverenţă şi astfel reuşeşte să treacă peste obstacolele
vieţii. Eroul central este foarte sociabil, fapt care îl ajută în demersurile sale pentru că reuşeşte
să-şi facă prieteni loiali. La finalul călătoriei, Harap-Alb cunoaşte un nou sentiment mai puternic
şi mai profund, iubirea. Tăsăturile ce-l particularizează în plan psihologic sunt menţionate din
perspectiva altor personaje: Sfânta Duminică îl numeşte luminate crăişor, prin care se dezvăluie
inteligenţa tânărului. Calităţile îi sunt recunoscute şi de către tatăl său, în urma probei de la
început: tu eşti vrednic de împărat, iar Spânul, având rol de formator, îl consideră fecior de om
viclean.
R2. Principala trăsătură a protagonistului Poveştii lui Harap-Alb este caracterul său profund
uman.
a)Astfel, în prima parte a basmului, mezinul se dovedeşte a fi naiv. O scenă relevantă în acest
sens este cea în care antagonistul, Spânul, profită de ingenuitatea fiului de crai şi îl atrage fără
prea mult efort într-o capcană, în ciuda avertizării tatălui său: să te fereşti de omul roş, iar mai
ales de omul spân. Strategia lui e foarte simplă, varsă apa din plosca stăpânului său şi îl prosteşte
exact ca pe un copil să intre într-o fântână. Vicleania Spânului determină schimbarea destinului
tânărului naiv, prin puterea sa de convingere. Coborârea în fântână echivalează cu o nouă naştere
a eroului, sub alt nume, Harap-Alb, şi cu o altă misiune, sluga răufăcătorului, pecetluită de un
jurământ.
b)O altă secvenţă în care eroul îşi dovedeşte umanitatea este constituită de a treia probă, o
altă etapă a iniţierii. Drumul spre Împăratul-Roş începe cu trecerea unui pod, având aceeaşi
simbolistică: o altă etapă a maturizării, probată prin faptul că Harap-Alb are iniţiativa actelor
sale. Cum pe pod tocmai trece o nuntă de furnici, tânărul hotărăşte să protejeze viaţa acestora,
punând-o în pericol pe a sa şi a calului pentru că alege să treacă înot o apă mare. Drept răsplată
pentru bunătatea sa, primeşte în dar de la crăiasa furnicilor o aripă. Aceeaşi răsplată o primeşte
de la crăiasa albinelor pentru că le face un stup. În plus, cel care va deveni cândva împărat
dovedeşte mila şi înţelepciunea de a ajuta popoarele gâzelor.
R3. a) Un prim element de strucutră relevant în construcţia lui Harap-Alb este constituit de
modalităţile de caracterizare, în strânsă legătură cu acţiunea, alt element structural
semnificativ în conturarea personajului. Însuşirile protagonistului reies, pe de o parte, din
caracterizarea directă. Chiar de la începutul basmului, naratorul obiectiv redă naivitatea
protagonistului: fiul craiului, boboc în felul său la treburi de aiste. De asemenea, Sfânta
Duminică îl prezintă milostiv şi generos - fii încredinţat că nu eu, ci puterea milosteniei şi inima
ta cea bună, te ajută, dar totodată îl dezvăluie ca fiind slab de înger şi mai fricos decât o femeie.
Acţiunea contribuie la caracterizarea indirectă a personajului prin fapte, comportament, relaţii cu
celelalte personaje. Superioritatea mezinului iese la iveală chiar de la început, din moment ce el
este singurul dintre fraţi care se ruşinează la mustrările tatălui. În episodul întâlnirii cu Sfânta
Duminică, fiul Craiului îşi probează naivitatea, orgoliul, superficialitatea, ghidându-se după
aparenţe.; generozitatea de care dă dovadă când o miluieşte pe bătrână este provocată de faptul
că Sfânta Duminică îi prevesteşte un destin împărătesc. Fiind neiniţiat, fiul se rătăceşte în
pădurea-labirint şi este nevoit să-l ia pe Spân ca slugă, deşi Craiul îl avertizează să se ferească de
acesta. Lipsit de experienţă, cade în cursa întinsă de Spân, devenindu-i slugă şi primind numele
de Harap-Alb. Tot Spânul îi confiscă armele, pentru că nu de forţă fizică are nevoie mezinul, ci
să mai prinză la minte, Spânul devenind astfel un rău necesar. Odată ajuns la curtea Împăratului
Verde, Harap-Alb este supus la trei probe, în care dă primele semne de maturitate: răbdare,
perseverenţă, curaj - proba aducerii sălăţilor din grădina ursului; capacitatea de a rezista tentaţiei
- proba aducerii nestematelor; generozitate faţă de cele mai neînsemnate vietăţi, capacitatea de a
vedea dincolo de aparenţe în alegerea celor cinci tovarăşi, consecvenţă în atingerea scopului
propus - aducerea fetei Împăratului Roş. Desăvârşirea maturizării lui Harap-Alb survine odată cu
parcurgerea ultimelor două experienţe esenţiale ale vieţii - dragostea şi moartea. Sentimentul
dragostei apare abia după ce fiul de crai a epuizat toate etapele iniţierii. În plus, relaţia cu fata
farmazoană a Împăratului Roş îl readuce din moarte la viaţă.
b) Un alt element de structură esenţial în conturarea lui Harap-Alb este chiar titlul, acesta
sugerând şi una dintre temele basmului: maturizarea mezinului craiului. Concret, eroul parcurge
o aventură eroică imaginară, un drum al maturizării, pentru dobândirea unor valori morale şi
etice. El este numit de către formatorul său, antagonistul, printr-o sintagmă oximoronică, Harap-
Alb; substantivul comun harap desemnează o persoană cu pielea şi părul de culoare neagră şi se
află în contradicţie cu epitetul cromatic alb. Astfel, Numele Harap-Alb semnifică sclav-alb, rob
de origine nobilă, fiul craiului devenind sluga atipică a Spânului.
Conflictul dintre Bine şi Rău are, de asemenea, un rol esenţial în analiza evoluţiei
protagonistului. Textul lui Creangă respectă tiparul narativ al basmului popular, subiectul
organizându-se în jurul conflictului dintre forţele Binele şi cele ale Răului, Binele ieşind, în cele
din urmă, învingător. Astfel, la prima vedere, personajele pot fi împărţite în două categorii. Fiul
de crai/Harap-Alb simbolizează binele, iar Spânul reprezintă forţele răului. Protagonistul din
Povestea lui Harap-Alb, după ce a parcurs întregul drum al maturizării, aduce victoria binelui şi
reuşeşte să restabilească armonia lumii.
 Ca toate basmele lui Creangă, şi Povestea lui Harap – Alb ilustrează pe marginea schemei
universale a basmului o imagine a lumii rurale de odinioară, cu tradiţiile şi credinţele ei şi cu
comportamentul ei specific.