Fișa IV-„Povestea lui Harap-Alb” de Ion Creangă (sinteză)

Personajul literar
1. Personajele, oameni, dar și ființe himerice, sunt purtătoare ale unor valori simbolice, binele și
răul în diversele lor ipostaze, Ion Creangă deosebindu-se de un creator popular de basme printr-o
particularitate și anume umanizarea și localizarea fantasticului. La Creangă eroii sunt aduși în
planul unei existențe reale, prin detalii de comportament, de psihologie sau de mentalitate. Ei
vorbesc și se comportă ca niște țărani din Humulești, evadând din fantastic în realitate: Harap-
Alb poartă pălărie, Craiul, ca un țăran hâtru, își ironizează fiii cei mari într-un limbaj colocvial:
„Cum văd eu, frate-meu se poate culca pe-o ureche din partea voastră; la Sf. Așteaptă s-a împlini
dorința lui...”
2. Harap-Alb este protagonistul basmului, un personaj pozitiv al cărui portret moral se
conturează de-a lungul acțiunii în relație cu antagonistul, Spânul, personaj negativ după cum
sugerează și portretul acestuia marcat de un aspect ce-l individualizează si îi dă și numele.
Noblețea fiului de crai nu înseamnă doar rang social, ci trimite la valorile încă nerevelate.
Fiind mezinul, el este cel căruia îi este sortit un statut superior. La Creangă, alegerea eroului
este explicită, ca o consecință a virtuților dovedite. Este milostiv cu cerșetoarea care îi cere de
pomană și este singurul dintre frații săi sensibil la supărarea tatălui privind onoarea familiei.
Doar el înțelege sensul inițiatic al drumului care i se propune și îl asumă limpede: „îți făgăduiesc
dinainte că, odată pornit din casa dumitale, înapoi nu m-oi întoarce, să știu bine că m-oi întâlni
cu moartea în cale.”
3. Totuși, Creangă își umanizează foarte mult eroul, subliniindu-i în mod repetat temerile și
naivitățile. Prin dimensiunea umană, vulnerabilă a eroului, Creangă înlesnesnind
identificarea cititorului cu acest posibil model etic.Tânărul nu deține puteri supranaturale,
nu e Făt-Frumos care știe că învinge în toate situațiile, ci are manifestări asemănătoare unui
flăcău din Humulești, trecând prin toată gama de stări sufletești: plâns, mâhnire, îndoială,
deznădejde, compasiune sau bucurie. El „se face roș cum îi gotca”, „se olicăie” și nici nu e mai
viteaz decât frații săi. Se arată naiv și slab când acceptă tovărășia Spânului și este stăpânit de
teamă când este trimis după fata Împăratului Roș. Vorbele lui evidențiază suferința și deruta sa,
precum și conștientizarea unor situații-limită cărora nu le poate face față. El va reuși să iasă din
impas datorită omeniei sale, datorită bunătății lui, care generează asocierea cu forțele
binelui, calitățile lui sufletești fundamentale fiind cinstea, bunătatea și milostenia. Devenind
eroul unui scenariu inițiatic, de partea lui se află Sf. Duminică și calul care îl vor încuraja
permanent, arătându-i rostul suferinței și al efortului său: „Când vei ajunge tu odată mare și tare,
îi căuta să judeci lucrurile de-a fir-a-păr și vei crede celor asupriți și necăjiți, pentru că știi acum
ce e necazul”.
4. Inițierea lui Harap-Alb nu este în virtuți războinice, ci în valori morale. Virtuțile eroice
sunt secundare în acest basm, fiiind considerate doar simple consecințe ale calităților morale ale
personajului. De altfel, Sf. Duminică subliniază mereu în mod direct trăsătura definitorie a
mezinului craiului, bunătatea, afirmând: „fii încredințat că nu eu, ci puterea milosteniei și
inima ta cea bună te ajută.”. Harap-Alb nu răspunde răului cu rău, își ține cuvântul dat,
împlinește binele de câte ori poate. El este expresia viziunii autorului asupra lumii, care
crede că pentru a reuși în viață este suficient să fii bun. Curajul, disciplina, spontaneitatea
etc se dobândesc ulterior prin acumularea experienței.
5. Din punct de vedere al mijloacelor de caracterizare, se poate remarca în primul rând
caracterizarea directă, făcută atât de narator, cât și de alte personaje. Fiul de crai este considerat
„boboc în trebi de aieste”, „slab de înger”, „mai fricos decât o femeie”. Sfânta Duminică îl
privește cu admirație, „vedea-te-aș împărat”, în timp ce Spânul îl tratează cu dispreț,
considerându-l „rudă vicleană”. Caracterizarea indirectă se deprinde din faptele eroului, din
vorbe și din relația cu celelalte personaje, mai ales cu Spânul, calitățile morale superioare ale
tânărului fiind evidente în fiecare moment al scrierii.
RELAȚIA DINTRE DOUĂ PERSONAJE
1. În relație cu Harap-Alb, antagonistul, Spânul, nu este altceva decât „o reprezentare prin
contrariu” ( S. Freud) a lui Harap-Alb. El apare ca un rău necesar în procesul de maturizare a
tânărului, fiind cel care îi oferă acestuia lecții de viață, făcându-l să învețe prin experiență
trăită ce înseamnă să ai un stăpân nemilos, orgolios și crud, devenind astfel un simbol al
experiențelor nefaste din viața omului, a căror apariție este neplăcută, uneori chiar dramatică,
dar care reprezintă o provocare pentru fiecare individ. Spânul este antiteza eroului, încarnarea
răului, care își schimbă radical atitudinea față de mezinul Craiului. Prin vicleșug, îl supune pe
naivul călător, trecând de la un discurs lingușitor „mulțumește lui Dumnezeu că m-ai găsit și
tocmește-mă”, la defăimare și brutalități: „puiu de viperă ce mi-ai fost”, „alelei, fecior de om
viclean ce te găsești”, „ ei, că bine te-am mai căptușit”. Personajul întruchipează tot ceea ce
degradează ființa umană, răutate, viclenie, prefăcătorie, brutalitate, sete de ascensiune fără
merite, urâțenie fizică și morală, pregătindu-l pe viitorul împărat să facă față acestor provocări.
De altfel, calul năzdrăvan atrage atenția asupra rolului acestuia în formarea caracterului lui
Harap-Alb: „și unii ca aceștia sunt trebuincioși pe lume câteodată, pentru că-i fac pe oameni să
prindă la minte.”
2. Relația dintre cei doi este insidioasă, deoarece nonvaloarea ocupă prin impostură locul
valorii autentice, legătura lor fiind construită pe schema conflictului etic dintre omul
normal (fiul craiului) și cel stigmatizat (omul spân). Spânul este un veritabil pedagog,
care aplică metode mai puțin specifice, învățându-l pe Harap-Alb să cunoască lumea
(aducerea „salăților” din gradina ursului), să descopere bogățiile ei (nestematele cerbului) și
să se desăvârșească spiritual prin experiența iubirii (pețirea fetei Împăratului Roș)