Scribd Logo
Încărcați

Bine ați venit la Scribd!

  • 316 vizualizări

    Suferinta in Lirica Eminesciana

    Încărcat de

    Irina Cecati
    Documentul analizează suferința în lirica lui Mihai Eminescu. Suferința este o realitate omniprezentă care poate lua orice formă. Poezia lui Eminescu oscilează între acceptarea și respingerea condiției umane. Durerea este determinată de voința de a trăi, iar filozofia antică oferă resemnarea ca modalitate de înfruntare a suferinței.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Suferinta in Lirica Eminesciana

    Încărcat de

    Irina Cecati
    316 vizualizări2 pagini
    Documentul analizează suferința în lirica lui Mihai Eminescu. Suferința este o realitate omniprezentă care poate lua orice formă. Poezia lui Eminescu oscilează între acceptarea și respingerea condiției umane. Durerea este determinată de voința de a trăi, iar filozofia antică oferă resemnarea ca modalitate de înfruntare a suferinței.

    Titlu original

    Suferinta in lirica eminesciana

    Drepturi de autor

    © © All Rights Reserved

    Formate disponibile

    DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd

    Vi se pare util acest document?

    Este necorespunzător acest conținut?

    Documentul analizează suferința în lirica lui Mihai Eminescu. Suferința este o realitate omniprezentă care poate lua orice formă. Poezia lui Eminescu oscilează între acceptarea și respingerea condiției umane. Durerea este determinată de voința de a trăi, iar filozofia antică oferă resemnarea ca modalitate de înfruntare a suferinței.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca docx, pdf sau txt
    316 vizualizări2 pagini

    Suferinta in Lirica Eminesciana

    Încărcat de

    Irina Cecati
    Documentul analizează suferința în lirica lui Mihai Eminescu. Suferința este o realitate omniprezentă care poate lua orice formă. Poezia lui Eminescu oscilează între acceptarea și respingerea condiției umane. Durerea este determinată de voința de a trăi, iar filozofia antică oferă resemnarea ca modalitate de înfruntare a suferinței.

    Drepturi de autor:

    © All Rights Reserved
    Descărcați ca DOCX, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
    Descărcați ca docx, pdf sau txt
    Sunteți pe pagina 1din 2

    DISCURS

    “Suferinta in lirica eminesciana”


    Suferinţa este un cuvânt tare, un cuvânt plin de greutate, un concept ce
    gravitează în jurul fiinţei umane dar şi în fiecare dimensiune ce o constituie:
    bio-fiziologică, psihologică, socială şi spirituală; o realitate care poate căpăta
    contur în orice clipă şi a cărei prezenţă nu o putem negocia ci doar accepta.
    Durerea lui Eminescu este metafizica si are loc intre doua entitati “eul in lume”
    si “sinele extramundan”
    Lirica lui Eminescu penduleaza intre acceptarea si trairea intensa a
    ipostazelor vietii si repudierea senina (“Melancolie”, “Glossa”) sau dramatica
    (“Rugaciunea unui dac”, “Scrisorile”) a fiintarii de model omenesc. Durerea, ca
    esenţă a vieţii, e determinată de "voinţa de a trăi". Există o proporţionalitate
    directă între sensibilitate şi durere. Cu cât sensibilitatea e mai mare, cu atât
    durerea e mai mare. Neputând fi evitată, suferinţa trebuie înfruntată, iar
    cugetarea filozofică este izvorul acestei puteri stoice. Resemnarea îşi are
    originea în filosofia antică, grecii comparând viaţa cu o piesă de teatru în care
    soarta fiecărui om reprezintă de fapt un rol atribuit de o putere superioară.
    Omului nu-i revine decât misiunea de a juca, cât mai bine, acest rol. Ideea
    teatrului apare şi în viziune eminesciană:
    "Privitor ca la teatru
    Tu în lume să te-nchipui:
    Joace unul şi pe patru,
    Totuşi tu ghici-vei chipu-i,
    şi de plânge, de se ceartă,
    Tu în colţ petreci cu tine
    şi-ntelegi din a lor arta
    Ce e rău şi ce e bine."
    (“Glossa”)

    Starea de suferinta a lui Mihai Eminescu este o stare filozofica, o meditatie


    lucida “esxtramundana” asupra axiologiei lumii. Poezia este cea care a
    constituit modalitatea de vindecare a poetului.
    “ Luceafărul - floarea supremă şi cea mai pură a acestei tendinţe" este construit
    de fapt pe ideea potrivit căreia geniul nu poate atinge fericirea pe pamânt,
    semnificația estetică a lumii se exprimă ca o imagine a altei lumi, a unei lumi
    complecte, libere de toate condițiile. Arta este creația geniului, anume el posedă
    energia puternică de cunoaștere și de percepere nu a ceea ce a creat natura, dar
    ceea ce a vrut să creeze, dar nu a creat. Geniul este clar văzător, este cointeresat
    de frumusețea lumii, de esența ei. Eminescu însuşi explică că geniul nu are
    moarte, dar n-are nici noroc. “ Mi s-a părut că soarta Luceafărului din poveste
    seamănă mai mult cu soarta geniului pe pamânt şi i-am dat acest înţeles
    alegoric".
    “ Trăind în cercul vostru strâmt,
    Norocul vă petrece,
    Ci eu în lumea mea mă simt
    Nemuritor şi rece”
    (“Luceafărul”)

    Pentru Eminescu a exista înseamnă a suferi, pentru el această suferinţă nu


    apare ca o trăire obişnuită, dramatică şi tragică, deoarece viaţa este luptă, durere
    prea lungă. Trăind întreg registrul suferinţei, poetul obţine răsplata morală
    supremă - mântuirea, purificarea şi relevarea divinului.
    “Nu credeam să –nvăţ a muri vrodată
    Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi
    Ochii mei nălţam visători la steaua Singurătăţii
    Când deodată tu răsărişi în cale-mi
    Suferinţă tu ,dureros de dulce…”
    (“Odă”(în metrul antic))

    Prin urmare, putem conchide ca inspirația poetică e determinată de sentimnte și


    influențe puternice, iar una dintre acestea este pesimismul filozofic, cu ajutorul
    caruia a insufletit diverse ganduri abstracte.

    S-ar putea să vă placă și