CAPITOLUL III

Organizarea spaţiului de vânzare şi a vânzării

3.1 Consideraţii generale

Organizarea interioară a suprafeţei de vânzare reprezintă, într-o
anumită măsură, modul de prezentare a magazinului. Atât în proiectarea
noilor magazine, cât şi în remodelarea celor existente, se urmăreşte în esenţă,
crearea unei ambianţe care să promoveze în cel mai înalt grad vânzările,
realizarea unei legături optime între diferitele componente ale sistemului pe
care-l formează ansamblul suprafeţei de vânzare.
Un plan al optimizării tehnologiei comerciale, proiectat pentru un
magazin, urmăreşte două obiective-scop [11,119]:
1. Evaluarea mărimii şi numărului raioanelor; pe lângă dimensionare
se are în vedere şi asocierea acestora într-o structură specifică
unui sistem în care fiecare componentă se “ajută” reciproc. O
atare opţiune pretinde rezolvarea problemelor generate de
localizarea raioanelor în corelaţie cu cerinţele dirijării fluxului de
clienţi şi cu necesitatea reducerii timpului cheltuit pentru
efectuarea cumpărăturilor.
2. Amenajarea suprafeţei de vânzare. În cadrul acestei operaţiuni se
caută rezolvarea a două probleme esenţiale: dispunerea
mobilierului de prezentare a produselor pe toată suprafaţa de
vânzare şi etalarea diferitelor produse pe acest mobilier.

3.2 Autoservirea: principii de bază şi avantaje

În zilele noastre consumatorii au la dispoziţie o mare diversitate de
magazine de unde pot cumpăra bunurile şi serviciile necesare. Noile
magazine apar pentru a satisface preferinţele extrem de diferite ale
consumatorilor în materie de nivel al produselor şi al serviciilor speciale.
Inovaţia comercială a secolului al-XX-lea este fără îndoială apariţia
autoservirii. Ea a revoluţionat amenajarea şi atractivitatea punctelor de
vânzare pentru că oferă consumatorilor două mari avantaje:
 o mai mare rapiditate a serviciului, datorată faptului ca plata se face o
singură data la casă;
 absenţa vânzătorului, de unde: anonimatul respectat, libertatea alegerii şi
cumpărării produselor de către client.
În timp, alte avantaje au fost adăugate, astfel că, în funcţie de talia de
vânzare, se asigură clientului: coşuri şi/ sau cărucioare, spaţii de parcare

49
(pentru că ”no parking means no business”).
După numeroase studii s-a concluzionat că nivelul cheltuielilor la
magazinul cu autoservire este mai redus cu două procente faţă de nivelul
înregistrat la magazinele similare cu servire, iar baza tehnico-materială se
utilizează cu maximum de eficienţă. Ponderea cheltuielilor pentru salarii la
vizita unui client într-un magazin cu servire este cu aproximativ 40% mai
mare decât într-un magazin cu autoservire, iar ponderea cheltuielilor pentru
salarii per bon de casă este, într-un magazin cu servire, cu 100% mai ridicată
decât în magazinul cu autoservire. Dezvoltarea rapidă a autoservirii arată că
preocuparea generală nu constă în a convinge pe cineva asupra oportunităţii
introducerii acesteia ci în perfecţionarea ei continuă, în organizarea ştiinţifică
a procesului de vânzare şi modernizarea lui sub toate aspectele şi, mai ales, în
ceea ce priveşte mărimea optimă a unităţilor, asigurarea unei cât mai bune
încărcări a suprafeţelor comerciale, stabilirea nomenclatorului optim al
sortimentului de mărfuri, realizarea unei proporţii raţionale a stocurilor
expuse în magazin în raport cu frecvenţa lor de vânzare, organizarea raţională
a fluxului de consumatori, stabilirea numărului optim de case de marcat astfel
încât să se asigure o eficienţă maximă a acestei forme de vânzare.

Principii de bază [3,1]:
 Prezentarea, la vederea şi îndemâna clientului, cu afişarea
preţurilor, produselor condiţionate sau preambalate;
 Liberul acces al clientului la marfă;
 Libera alegere a articolelor de către cumpărător, fără
intervenţia personalului vânzător;
 Post de încasare special echipat (chiar dacă uneori sunt mai
multe), amplasat la ieşirea din magazin;
 Punerea la dispoziţia clientelei a unui suport ajutător (coş
sau cărucior) care să-i permit să transporte grupat
mărfurile în interiorul magazinului, la postul de încasare şi
până la eliberarea lui prin transbordare în propriile
mijloace de transport (sacoşă, geantă, portbagajul
autoturismului, etc.)

Avantajele pe care le oferă magazinul care funcţionează pe baza

principiului autoservirii, faţă de magazinul clasic, pot fi formulate astfel:
1. Economisirea unei bune părţi din timpul afectat cumpărăturilor.
Cumpărătorul nu trebuie să aştepte ca să fie servit de către
vânzător, ci “se serveşte singur” în cadrul timpului de care
dispune. O mare economisire a timpului se realizează şi prin

50
 faptul că în magazinele cu autoservire se găsesc sortimente
variate de mărfuri.
2. Libertatea alegerii nestânjenite a mărfii face inutil efortul de
convingere din partea vânzătorului (cu unele excepţii), astfel că
dorinţele consumatorului pot fi pe deplin realizate.
3. Garantarea calităţii şi greutăţii mărfurilor este asigurată prin
însemnele şi etichetele de pe marfă, care ofer posibilitatea
controlului acestora. Preţurile înscrise clar pe mărfuri sau pe
ambalajele în care se află acestea fac imposibilă incorectitudinea,
abuzul faţă de consumator.
4. Condiţiile igienice într-un magazin cu autoservire sunt mult mai
bune datorită faptului că mărfurile se vând preambalate.
5. Frecvenţa consumatorilor în magazinul cu autoservire este mult
mai mare decât în magazinul clasic, deoarece nu se aşteaptă mult
la rând, utilizându-se astfel mai raţional spaţiul de vânzare şi, în
general, capacitatea magazinului.
6. Magazinele cu autoservire creează posibilitatea realizării de
economii de investiţii prin "reducerea" necesarului de spaţiu
comercial (aplicarea principiilor merchandisingului permite
expunerea unui sortiment mai variat pe mp sau metru linear de
expunere).
7. Utilizarea forţei de muncă în magazinul cu autoservire este mult
mai raţională întrucât, de regulă, numărul salariaţilor este mult
mai mic, în comparaţie cu magazinul clasic.
8. Datorită numărului mare de consumatori şi de asortimente variate,
se realizează o vânzare mai mare faţă de magazinul clasic, se
măreşte productivitatea, ceea ce permite creşterea rentabilităţii
întreprinderii comerciale.

3.3 Amplasarea, dimensionarea şi amenajarea

raioanelor
3.3.1 Principii generale
Funcţionalitatea eficientă a magazinului este condiţionată de modul
cum se va soluţiona repartizarea suprafeţei de vânzare pe raioane,
dimensionarea optimă a acestora având consecinţe nemijlocite asupra cifrei
de afaceri ca şi asupra nivelului de servire a clienţilor.
Prin operaţiunea de amplasare se urmăreşte, în general, localizarea
raioanelor, a mobilierului şi a produselor într-o concepţie care să asigure
prezenţa unui stoc de mărfuri echilibrat în raport cu cerinţele clientelei,
precum şi uşurarea alegerii de către cumpărători a mărfurilor expuse. Este
necesară găsirea unor soluţii de utilizare intensivă a spaţiilor de vânzare prin
luarea în considerare, în principal, a mai multor factori de influenţă: natura şi
caracteristicile mărfurilor expuse; formele de vânzare practicate;
dimensiunile şi forma suprafeţei de vânzare; obiceiurile de cumpărare şi

51
preferinţele cumpărătorilor; condiţiile de aprovizionare de la furnizor;
normativele de stoc şi viteza de rotaţie a stocurilor de mărfuri.
Practica comercială a demonstrat că, într-o sală de vânzare
determinată există, în virtutea curenţilor de circulaţie a clientului, două zone
distincte: o zonă de circulaţie naturală numită “zonă caldă” şi o zonă de

zona
zona “caldă’
“rece”

Fig. 3.1 Circulaţia clienţilor în magazin

circulaţie “înceată” sau aşa-zisă “rece”.

Scopul compartimentării pe raioane este de a crea un raport optim
între suprafaţa raionului şi volumul vânzărilor corespunzătoare. Un plan de
amplasare optim are ca scop localizarea produselor de cerere foarte mare într-
o asemenea variantă încât clienţii să fie atraşi către fiecare dintre ele,
traversând întreaga sală de vânzare. Astfel, clienţii au posibilitatea de a
înregistra vizual întregul linear de prezentare, de-a lungul căruia vor figura
produsele curente şi, bineînţeles, cele de impuls. În general, se recomandă
determinarea amplasamentelor raioanelor de foarte mare atracţie, susţinute de
produsele de apel, apoi amplasamentele mărfurilor de cerere curentă şi, în
cele din urmă, amplasamentele articolelor care fac obiectul cumpărăturilor
din impuls. Amplasarea mărfurilor de cerere foarte mare sau curentă va trebui
să conducă la un drum dirijat al clientelei pe cât posibil pe fiecare culoar de
circulaţie, în timp ce produsele care fac obiectul cumpărăturilor din impuls se
amplasează fie în funcţie de complementaritatea în utilizare, fie ţinând cont
de viteza lor lentă de rotaţie care poate fi accelerată printr-o aşezare în
imediata vecinătate a unui loc atractiv.
Suprafaţa de vânzare atribuită fiecărui raion depinde de mai mulţi
factori (fig. 3.2) [11, 123]:
 volumul şi structura asortimentului de mărfuri comercializat;
 formele de expunere şi vânzare, în interdependenţă cu tipul
şi dimensiunile mobilierului utilizat;
 frecvenţa cererii de mărfuri a populaţiei, după sezon şi
tendinţele modei;
 obiceiurile de cumpărare ale populaţiei;
 amplasarea magazinului şi particularităţile sale constructive.

52
 Formele de
expunere şi
vânzare
Volumul şi (în funcţie de
structura mobilierul ales) Evoluţia cererii
de mărfuri în
asortimentului
de mărfuri funcţie de sezon
comercializat şi tendinţele
modei
Suprafaţa
de
vânzare

Amplasarea
Obiceiurile de magazinului şi
cumpărare ale particularităţile
populaţiei sale
constructive

Fig. 3.2 Suprafaţa de vânzare - factori de influenţă

Pentru repartizarea suprafeţei de vânzare şi a linearului de expunere a

mărfurilor într-un magazin, este dificil recomandarea unei formule
matematice drept cheie a stabilirii unei structuri ideale datorită diferenţierii
volumului vânzărilor de mărfuri pe raioane, articole şi a incertitudinii
cunoaşterii evoluţiei viitoare a sistemelor de condiţionare a mărfurilor.
Totuşi, pentru dimensionarea raioanelor, se sugerează parcurgerea
succesivă a următoarelor etape:
1. determinarea unui număr teoretic de referinţe, pornind de la un asortiment
tip pentru fiecare raion;
2. determinarea stocului de etalare;
3. stabilirea unor norme de încărcare pe mp suprafaţă de etalare;
4. calcularea raportului dintre suprafaţa de etalare şi cea ocupată de
mobilier;
5. determinarea lungimii linearului alocat fiecărui raion, respectiv a
frontului de linear de expunere.
Amplasarea şi dimensionarea raioanelor rezultă, cel mai adesea,
dintr-un compromis între două elemente: obiectivele comerciale, constând în
a-l face pe client să circule prin faţa a cât mai multe raioane fără a-i da

53
impresia unui circuit impus şi existenţa restricţiilor tehnice ale suprafeţei de
vânzare.
Restricţiile tehnice ţin în esenţă de:
 forma suprafeţei de vânzare, dimensionarea intrării, a caselor de marcat,
orientarea şi lungimea mobilierului (gondole);
 amplasarea diferitelor spaţii de depozitare influenţează localizarea
produsului cu o rotaţie a stocurilor rapidă; pentru aceste produse se va reduce
la maximum circuitul de manipulare şi durata de reaprovizonare a
mobilierului;
 localizarea camerelor frigorifice, instalate în general în capătul opus al
magazinului, deci raioanele respective vor fi amplasate în apropiere;
 nevoia de control: produsele de volum mic şi greutate scăzută, dar cu
preţuri ridicate, vor fi amplasate în apropierea caselor de marcat sau în alt loc
în care personalul poate să asigure o supraveghere atentă.
Localizarea raioanelor se face cu scopul de a răspunde următoarelor
principii, prin prisma cărora se judecă eficienţa unei anumite arhitecturi
interioare:
 rentabilizarea fiecărui mp al suprafeţei de vânzare;
 luarea în considerare a restricţiilor tehnice;
 satisfacerea clienţilor;
 posibilitatea unei eventuale extinderi;
 limitarea costurilor;
 supravegherea clientelei.
În amplasarea raioanelor trebuie să se ţină cont de comportamentul
consumatorilor sintetizat în câteva tendinţe care vor fi respectate:
 cei mai mulţi dintre clienţi încep să viziteze magazinul din partea dreaptă
a intrării în magazin şi se deplasează în sens invers acelor de ceasornic;
 culoarele vor fi cât mai lungi; după statistici, 25% dintre clienţi parcurg
toata suprafaţa de vânzare în magazinele cu gondole continue şi doar 5%
din cele cu culoarele transversale;
 la dreapta intrării în magazin se vor situa cele de mobilă, textile,
electrocasnice, iar la stânga produsele alimentare şi produsele de apel,
pentru că există tendinţa consumatorului de a se întoarce spre dreapta la
intrarea în magazin.
Fluxul consumatorilor trebuie dirijat ţinând cont că există două tipuri de
trafic:
a. traficul de destinaţie: consumatorul merge spre un punct precis;
este o circulaţie logică şi raţională;
b. traficul de impuls: consumatorul străbate magazinul condus de
impuls, în funcţie de aşezarea gondolelor şi de atracţia produselor şi a
prezentării; este un trafic ilogic, iraţional care trebuie exploatat prin
orice mijloace.

54
 articolele de consum curent trebuie să fie dispersate pe diverse culoare,
pentru a face clientul să circule cât mai mult posibil;
 lângă produsele de apel vor fi dispuse produse complementare, de
cumpărare mai puţin curentă şi mai puţin premeditată.
 se vor amplasa în apropiere unele faţă de altele produsele care răspund la
aceeaşi trebuinţă.
Comercianţii cu amănuntul au trei posibilităţi sau trei modele de bază
pentru dispunerea raioanelor în magazin:
 Dispunerea în forma de grilă: are o formă rectangulară, astfel încât
coridoarele sunt paralele. Dispunerea mărfurilor este formală,
controlându-se fluxul clienţilor în magazin. Amplasarea de acest tip este
practicată de supermagazine şi magazinele cu autoservire. Foloseşte
eficient spaţiul de vânzare disponibil, creează un mediu plăcut, organizat
şi facilitează cumpărarea prin standardizarea dispunerii articolelor.
 Dispunerea în formă neregulată (liberă): este informală, folosind
aranjări de diferite feluri şi mărimi. Avantajul esenţial îl constituie
crearea unei atmosfere relaxante, amicale de cumpărare, ceea ce
încurajează clientul să cumpere mai mult şi să mărească numărul de
bunuri cumpărate sub impulsul momentului. Nu foloseşte spaţiul atât de
eficient ca metoda precedentă, creând probleme de siguranţă, dacă nu au
fost prevăzute măsuri adecvate în acest sens.
 Dispunerea în boutique-uri: împarte magazinul într-o serie de zone de
vânzare individuale, fiecare cu o anumită gamă de produse. Este ca şi
cum s-ar construi o serie de magazine de specialitate într-unul singur.
Dispunerea este mai mult informală şi poate crea un mediu unic de
cumpărare pentru client. Magazinele universale folosesc uneori acest mod
de dispunere pentru a crea o imagine distinctă propriilor afaceri.

3.3.2 Dispunerea mobilierului pe suprafaţa de vânzare

În funcţie de obiectivele amenajării, a cadrului de muncă a
merchandiserului, a personalităţii asortimentului şi a zonei de atracţie a
magazinului, merchandiserul poate să definească o dispunere a mobilierului
său. Pot fi evidenţiate câteva mari tipuri de dispunere.

1. Amenajarea dreaptă în grilă

Această amenajare a mobilierului lasă multă libertate clientului, cu condiţia
să delimiteze cu precizie diferitele raioane şi permite o bună comparare a
produselor între ele. Dimpotrivă, ea nu-l asigură pe merchandiser că totuşi
clientul urmează un circuit perfect definit. Acesta din urmă are într-adevăr
prea multe posibilităţi de a-şi alege drumul la fiecare nod de circulaţie. În
consecinţă, există foarte puţine şanse ca el să vadă tot linearul, deci toate
produsele din magazin. O astfel de dispunere nu poate să rentabilizeze în
mod armonios suprafaţa magazinului (fig. 3.3.)

55
 Fig. 3.3. Amenajarea dreaptă în grilă

2. Amenajarea cu circulaţie aspirată

Această amenajare îi impune clientelei un sens relativ obligatoriu. Ea permite
o viziune deosebit de uşoară a mai multor gondole dintr-o dată şi deci a unor
produse de natură diferită. În concluzie, ea este deosebit de bine adaptată
prezentării de produse care se cumpără din impuls. După cum se ştie, acest
gen de produse nu atrage premeditat clientela. De abia atunci când sunt
observate poate apare intenţia de cumpărare, fie pentru că s-a uitat de ele, fie
pentru că atrag brusc intenţia (fig.3.4.).

Fig. 3.4. Amenajarea cu circulaţie aspirantă

3. Amenajarea oblică
Această amenajare îmbină amenajarea în grilă şi amenajarea cu circulaţie
aspirată. Mai dirijantă decât amenajarea în grilă, ea impune un anumit sens de
circulaţie, dar din contra, nu permite compararea produselor de la gondolă la
gondolă şi chiar de la linear de gondolă la linear de gondolă. Ea îi impune
deci merchandiserului să-şi amenajeze raioanele pe latura gondolei, ceea ce
poate să fie un inconvenient major pentru raioanele mari (fig.3.5.).

56
 Fig. 3.5. Amenajarea oblică

4. Amenajarea liberă
Amenajarea liberă utilizează un material de prezentare specific fiecărui raion,
ceea ce înseamnă că o astfel de amenajare nu poate să fie uşor modificată şi
costă bani. Ea permite să i se dea magazinului o anumită diversitate. Clientul
nu are impresia că ar fi într-un singur magazin: el trece din raion în raion şi
de fiecare dată găseşte o ambianţă diferită, deosebit de bine adaptată
produsului prezentat (fig 3.6.).

Fig. 3.6. Amenajarea liberă

5. Regulile generale de amenajare

Rândurile anterioare ne-au arătat care sunt principalele modele de amenajare
întâlnite în general. Atunci când am descris amenajarea “liberă” ne-am găsit
în faţa unei probleme care trebuie rezolvată înaintea enunţării regulilor
generale de amenajare şi anume cea a alegerii mobilierului. Este evident că
mobilierul de prezentare nu se poate alege la întâmplare şi că este important
să se acţioneze cu o anumită precauţie. Investiţia în mobilier poate să fie
foarte importantă şi decizia odată luată nu se poate reveni asupra ei decât
foarte greu.

În demersul de ameliorare a localizării raioanelor, este importantă

analiza comportamentului consumatorului în suprafaţa de vânzare. Înaintarea
clienţilor depinde de două elemente: viteza şi circuitul.

57
 Asupra vitezei de deplasare se poate acţiona prin:
- muzică şi anunţuri sonore (cu efect de atracţie şi orientare către anumiţi
poli, efecte de întreţinere, de destindere, efecte de persuasiune şi
furnizarea de sfaturi în cumpărare);
- lărgimea aleilor (acestea sunt mai largi, în sensul de la intrare către fund
şi invers, în sensul de mers către caselor de marcat);
- în faţa raioanelor foarte frecventate spaţiile sunt mai mari, astfel încât
clienţii să aibă uşor acces în raion.
Asupra circuitului urmat de clienţi se poate acţiona nu numai prin
amplasarea raioanelor ci şi prin alte elemente:
- informarea de la intrare ( planul general al magazinului);
- afişajul precis la linear al preţului fiecărui produs;
- fişe de informare a clienţilor, furnizând toate informaţiile pentru a facilita
alegerea clientului. Distribuitorul poate fi ajutat în aceasta muncă de
informare de către furnizorii săi.
O deosebită importanţă o are separarea suprafeţelor de vânzare de
cele necomerciale. Acestea, deşi necesare, nu trebuie să ocupe spaţii
importante din spaţiul de vânzare, ci trebuie să fie amenajate în spatele
clădirii magazinului sau la subsolul acesteia, acolo unde este posibil.
Nu orice spaţiu din magazin are aceeaşi valoare. Aceasta descreşte pe
măsură ce distanţa faţă de intrarea principală se măreşte. Înţelegerea valorii
spaţiului magazinului contribuie la o dispunere corespunzătoare a mărfurilor
în magazin. Articolele dispuse în zonele cele mai valoroase vor aduce un
venit suplimentar, justificându-şi costul mai ridicat.
Descreşterea "valorii" magazinului de la intrare spre partea din spate
este exprimată de regula 4-3-2-1. Această regulă arată că 40% din vânzările
anuale se realizează în primul sfert din suprafaţa magazinului, adică cele din
faţă; 30% se realizează în următorul sfert; 20% din ele în al treilea sfert, iar
10% se realizează în ultimul sfert.
Dimensionarea raioanelor se poate face, în sensul măririi spaţiului de
vânzare acordat fiecăruia dintre acestea sau familiei de produse, prin
utilizarea cifrei de afaceri previzionată a magazinului. Aceasta se repartizează
între raioane, subraioane şi familii de produse ţinând seama de lărgimea şi
profunzimea asortimentului propus. Aceste cifre sunt apoi divizate, prin
norma de randament pe metru pătrat sau metru linear dezvoltat.
Invitând clienţii să circule într-un mod premeditat, să treacă mai mult
sau mai puţin prin faţa unui anumit gen de articole, să se oprească pentru a se
interesa de un produs al cărui linear le-a atras atenţia, comerciantul utilizează
spaţiul de vânzare ca pe un instrument comercial.

3.3.3 Fluxul clienţilor în sala de vânzare

Fluxul clienţilor într-un magazin este condiţionat de mărimea şi
localizarea spaţială a căilor de circulaţie în cadrul sălii de vânzare. Acestea
creează premisele pentru o viziune de ansamblu asupra interiorului

58
magazinului şi accesibilităţii la diferitele raioane de vânzare, prin asigurarea
circulaţiei nestânjenite a clienţilor şi a mărfurilor.
Dimensiunile şi orientarea căilor de circulaţie sunt în relaţie directă
cu:
 mărimea şi particularităţile constructive ale magazinului, îndeosebi
cele legate de dispunerea punctelor fixe: intrări, ieşiri, scări rulante, lifturi;
 dispunerea spaţială a mobilierului comercial în sala de vânzare, în
funcţie de forma de vânzare promovată de către magazin;
 comportamentul spaţial al clienţilor.
Numărul şi poziţionarea punctelor de acces al clienţilor în magazin
condiţionează orientarea majoră a fluxului de circulaţie. Astfel se impune:
- orientarea uşilor de intrare direct spre stradă;
- căi de acces comode, primitoare, dimensionate astfel încât
să asigure circulaţia nestânjenită a clienţilor;
- deschiderea uşilor în sensul curentului clienţilor; la
magazinele cu autoservire uşa de intrare trebuie să se
deschidă spre stânga, pentru a orienta fluxul de clienţi în
sens opus acelor de ceasornic.
Într-un magazin cu autoservire rândurile de gondole pot fi ordonate,
în principal, în două moduri:
 de-a lungul axei longitudinale a spaţiului de vânzare
 perpendicular pe axa longitudinală

În funcţie de numărul rândurilor de purtători de mărfuri (gondole,

rafturi), fluxul clienţilor va fi orientat astfel încât, întotdeauna, punctul de
plecare va corespunde cu punctul de sosire. Numărul rândurilor de gondole
pe mijlocul suprafeţei de vânzare trebuie să fie impar, astfel încât punctul
final al fluxului clienţilor să corespundă cu ieşirea din magazin. Toate
magazinele trebuie să practice un stil propriu, individual, care să corespundă
cerinţelor estetice şi funcţionale ale clienţilor.
Circulaţia orizontală în perimetrul unei suprafeţe de vânzare se
realizează prin proiectarea unor culoare a căror lăţime trebuie să corespundă
condiţiilor antropometrice ale clienţilor aflaţi în diferite ipostaze:
- staţionarea într-un anumit loc, în vederea alegerii unei
mărfi;
- mişcarea printre purtătorii de marfă;
- aşteptarea pentru plata cumpărăturilor la casă.
Culoarele pentru circulaţia clienţilor, în funcţie de destinaţia lor, se
clasifică în [11,132]:

1. Căi principale de circulaţie, care se subdivid în:

1.1. Căi de primă importanţă, determinând direcţia fluxului de
cumpărători în funcţie de particularităţile constructive ale

59
 clădirii (intrările principale, legăturile spre mijloacele şi
căile verticale de circulaţie).
1.2. Căi de importanţă secundară, care stabilesc legăturile
transversale spre diferite raioane de vânzare.
2. Culoare destinate efectuării cumpărăturilor, existente de-a lungul
mobilierului şi a altor suporturi de vânzare.
3. Spaţii de staţionare – toate spaţiile unde clienţii sunt în aşteptare
(în afara scărilor rulante, a lifturilor, a caselor de marcat tec.)

De regulă, în proiectarea căilor de circulaţie dintr-un magazin trebuie

să se respecte următoarele principii [11,133] :
1. Căile principale de circulaţie să fie construite în linie
dreaptă şi să păstreze lăţimea de trecere pe tot
parcursul sălii de vânzare, înlesnind clientului
drumul cel mai scurt spre diferitele raioane de
vânzare.
2. Pentru dimensionarea lăţimii culoarelor de circulaţie
şi a spaţiilor de staţionare calculul va porni de la
frecvenţa cea mai intensă a vizitatorilor (în
perioadele şi orele de vârf ale activităţii
magazinului).
3. Culoarele destinate efectuării cumpărăturilor trebuie
să fie dispuse perpendicular pe căile principale de
circulaţie, pentru a asigura clienţilor accesul
nestânjenit la marfa dorită.
4. Spaţiile destinate activităţilor la standurile de
vânzare şi în faţa caselor de marcat nu trebuie să se
interfereze cu căile principale de circulaţie şi de
efectuare a cumpărăturilor.
5. Lăţimea căilor destinate efectuării cumpărăturilor
este dependentă şi de înălţimea mobilierului
comercial, recomandându-se în acest sens ca lăţimea
căii de cumpărare să fie egală cu înălţimea raftului
de mărfuri.
6. Dacă marile lungimi ale gondolelor sunt indicate
pentru vânzarea mărfurilor alimentare, în comerţul
cu mărfuri nealimentare ele devin inacceptabile
pentru că amplifică monotonia; întrerupându-se

60
 aceste lungimi se creează zona de “promenadă” şi de
stabilizare a clientului în interiorul raionului.
3.3.4. Reguli de amenajare
Regulile enunţate anterior sunt reguli empirice, bazate pe observaţii,
aceasta fiind singura cale posibilă merchandiserului atunci când îşi defineşte
amenajarea pentru deschiderea magazinului. El este obligat să se încreadă în
intuiţia sa, să stabilească ipoteze întrucât nu are decât foarte puţine
informaţii.
Prima regulă: trebuie să se caute să se creeze o circulaţie coerentă în
magazin, având un sens bine determinat, astfel încât linearul “văzut” să se
apropie cât mai mult posibil de linearul parcurs. Acest lucru este simplu de
realizat în cazul suprafeţelor mici. Problema se complică atunci când trebuie
dispuse mai multe gondole. Astfel, între două gondole se creează în mod
natural un nod de circulaţie, clientul având posibilitatea să abordeze mai
multe circuite. El trebuie tentat deci de circuitul general: la acesta se ajunge
prin dispunerea de la gondolă la gondolă a unor produse de apel (fig.3.7.).

produse de apel circuit impus de merchandiser

nod de circulaţie circuit posibil

Fig. 3.7. Amenajarea raionului

A doua regulă: trebuie să se încerce, în măsura posibilului, să nu se

defavorizeze nici o zonă a magazinului. De multe ori colţurile îndepărtate ale
magazinului sunt adeseori neglijate. Când se identifică o zonă neglijată se
recomandă ca ea să fie amenajată conform metodei circulaţiei aspirate. Ceea
ce arată că merchandiserul adeseori are un interes în combinarea diferitelor
moduri de amenajare: aceasta îi permite pe de o parte să dea diversitate
magazinului său şi pe de altă parte să aibă o circulaţie coerentă.

A treia regulă: nu trebuie să ezităm să folosim “capcanele cu

oglinzi”. În cazul amenajării la deschiderea magazinului, ele reprezintă într-
adevăr mijloacele cele mai eficace pentru a obţine un trafic al clientelei. În
aceeaşi ordine de idei trebuie să se acorde o atenţie deosebită să se evite

61
“locurile înguste”, mai ales la case. Este important să se facă un studiu de
prospectare al frecventării magazinului de către clientelă, ceea ce permite să
se prevadă numărul aproximativ de case necesar ”tratării” eficiente a
clientelei.

62
Casa de marcat şi fluxul de consumatori

Casa de marcat – punct cheie in exploatarea impulsului de cumpărare

Casa de marcat devine astfel un element esenţial în cadrul magazinului. Odată ajuns aici,
cumpărătorul achită marfa, dar are şi posibilitatea de a-şi revizui lista de cumpărături sau de a mai
alege şi altceva în cazul în care i-au mai rămas bani.
Dacă rafturile magazinului fac în general obiectul unor cumpărături programate, aranjamentele
temporare (gen piramidă) şi casa de marcat fac obiectul cumpărăturilor din impuls. În momentul în
care a ajuns la casa de marcat, consumatorul consideră închisă lista de cumpărături. De ce nu l-am
face oare să-şi dorească să mai cumpere o gumă de mestecat, o pungă de bomboane, o napolitană,
o ciocolată sau orice alt produs pe care, dacă l-ar vedea expus în raftul magazinului, printre alte
produse, l-ar putea ignora ?
Atâta timp cât cei mai mulţi dintre oamenii care intră într-un magazin îşi petrec timpul aşteptând la
coadă la casa de marcat pentru a plăti, aceasta este o locaţie ideală pentru crearea unui punct de
vânzare, care să exploateze impulsul de cumpărare. Câteva companii de prestigiu au făcut teste în
mai multe ţări diferite, în momente diferite, pentru diferite tipuri de aranjamente. Rezultatele au
arătat că cele mai importante creşteri de vânzări sunt generate de punctele de vânzare poziţionate
la casele de marcat.

Tipuri de produse poziţionate la casele de marcat

Produsele care se recomandă să fie aşezate la casa de marcat sunt în general dulciurile (pungi de
bomboane, batoane de ciocolată, napolitane), guma de mestecat, ţigările, bateriile, lamele de
bărbierit etc. Vă veţi întreba poate, de ce tocmai aceste produse? Răspunsul este foarte simplu: în
cazul dulciurilor, cea mai mare parte dintre consumatori intră în magazin fără intenţia de a
cumpăra astfel de produse, deci putem spune că acestea nu fac obiectul unor cumpărături
programate. Dar sunt atraşi de acestea în timp ce cumpără cu totul altceva. Este uimitor faptul că
mai mult de jumătate din vânzările de dulciuri se datorează cumpărării din impuls, şi astfel
milioane de lei din vânzări sunt generate într-o fracţiune de secundă.
În cazul ţigărilor, orice fumător îşi va aminti în ultimul moment că tocmai i s-au terminat ţigările,
sau că poate ar fi bine să-şi mai cumpere încă un pachet. Iar în ceea ce priveşte guma de mestecat
sau dropsurile, acestea sunt dintre cele mai populare produse, care vor completa cu succes lista de
cumpărături a oricărei persoane.
Toate aceste produse au dimensiuni relativ mici, care pot fi amplasate pe tejghea, în apropierea
casei de marcat, produse cu preţuri mici deoarece se presupune că, după ce a cumpărat tot ce a
avut nevoie, consumatorului nu i-au rămas prea mulţi bani. Totodată se recomandă amplasarea la
casa de marcat a acelor produse care fac obiectul unor reduceri de preţ, oferte speciale sau
concursuri, bineînţeles ţinându-se cont de mărimea produsului.
Concluzia ar fi că fiecare dintre aceste produse, recomandate a se aşeza la casa de marcat, sunt
produse care nu se cumpără programat, ci ca urmare a acţiunii impulsului de cumpărare: nu am
neapărat nevoie de el, dar îl văd, îl doresc, nu este prea scump, deci îl cumpăr.

Display-uri, materiale promoţionale şi reguli de aranjare

Ştiind ce beneficii uriaşe pot aduce produsele aranjate la casa de marcat, marile companii
producătoare de bunuri de larg consum concep diferite tipuri de display-uri şi materiale
promoţionale, special de amplasat la casa de marcat. În general cele mai agreate display-uri sunt
standurile metalice sau de plastic, de dimensiuni mici, uşor de amplasat în astfel de locuri şi care
nu ocupă prea mult loc, având în vedere că spaţiul din jurul casei de marcat este relativ mic.
În cazul în care nu aveţi astfel de standuri în magazin, puteţi încerca să vă folosiţi de dispensere
(cutiile de prezentare în care sunt ambalate produsele). Aceste cutii pot fi considerate tot un tip de
material promoţional, deoarece în general au inscripţionat numele produsului, sigla şi numele
firmei producătoare.
Când creăm aranjamente la casa de marcat trebuie să ţinem cont de cele trei principii esenţiale ale
unei mercantizări de calitate, şi anume: un inventar adecvat, o poziţionare optimă şi o prezentare
atractivă.

Inventarul
Stocul de marfă depozitat la casa de marcat trebuie să fie în concordanţă cu potenţialul de
cumpărare al clientelei magazinului şi politica de distribuţie a producătorului respectiv. În acelaşi

63
timp, spaţiul de expunere trebuie să fie alocat celor mai bine vândute produse.

Poziţionare
Casa de marcat reprezintă unul dintre cele mai eficiente spaţii de expunere, deci nu trebuie să
neglijăm aspectele legate de vizibilitate, accesibilitate, atractivitate, mărime, gruparea
produselor şi rotaţia stocului. Dacă un produs nu este vizibil şi nu poate fi atins, acesta nu va
fi cumpărat. Şi pentru că vorbim de aranjamentele de la casa de marcat, unde dulciurile sunt
cel mai bine vândute produse, nu trebuie să uităm că cei mai mari consumatori de dulciuri
sunt copii, deci ar fi de dorit ca aceste display-uri să fie cât mai la îndemâna lor sau la nivelul
lor vizual. Ţigările trebuie să fie poziţionate la nivelul ochilor adultului sau chiar mai sus,
pentru a nu fi remarcate de copii, guma la nivelul ochilor adultului, în faţa casei de marcat
sau de jur împrejurul acesteia.
Cu cât aranjamentul este mai atractiv, mai viu colorat, cu atât el atrage mai uşor atenţia şi
prin urmare şansa ca produsul să fie cumpărat este mult mai mare. Produsele trebuie să fie
prezentate grupat, aşezate în bloc şi să nu fie amestecate cu produse de altă marcă.
Aranjamentele la casa de marcat trebuie dispuse în direcţia din care se formează coada. Însă
în cazul în care spaţiul de vânzare este foarte mic, acestea pot fi dispuse de o parte şi de alta a
casei de marcat.

Prezentarea produselor
Când ne referim la stoc trebuie să avem grijă ca display-urile să nu fie niciodată goale, iar
dispenserele să conţină întotdeauna un stoc adecvat, adică să nu fie pe jumătate pline sau
aproape goale. Un display care nu îndeplineşte condiţiile de mai sus poate aduce mai curând
un prejudiciu decât un beneficiu
Preţurile trebuie să fie vizibile şi uşor de citit pentru cumpărător.
În acest fel vor fi evitate întrebări de genul” “Oare cât costă? Nu ştiu dacă îmi mai rămân
bani.” În cazul în care dispuneţi de materiale promoţionale (stikere, pliante de prezentare care
anunţă un concurs sau o ofertă promoţională, wobblere), este indicat să le amplasaţi alături
de produs, pentru că în acest fel impactul vizual va fi mult mai mare. Spaţiul de vânzare
trebuie menţinut curat şi atractiv – un display neîngrijit, plin de praf, în care sunt expuse în
mod dezordonat diverse produse poate fi mult mai rău decât lipsa acestuia.

magazinul Progresiv, martie 2000 nr.9, pag.20

3.4 Asortimentul sau "Ce se vinde"

3.4.1 Conţinut, caracteristici, probleme, dimensiuni
Asortimentul de mărfuri - în forma sa concretă de bunuri materiale
puse la dispoziţia clientelei unui punct de vânzare - ocupă un loc dominant în
politica comercială a unei firme.
El se defineşte prin natura produselor din care este constituit ţinând
cont de segmentul de utilizatori căruia i se adresează şi reprezentând măsura
activităţii economice a punctului de vânzare.
În faţa diversităţii nevoilor clienţilor, comerciantul stabileşte un
asortiment printr-o reuniune de produse particulare.
În esenţă, stabilirea asortimentului pune două mari tipuri de probleme:
 pe de o parte, este vorba despre problemele politicii comerciale, care pot
fi rezolvate doar prin raportarea la piaţă. Oferta punctului de vânzare este
rezultatul unui proces complex de căutări pentru găsirea unui echilibru
dinamic, permanent între cerinţele clientelei şi limitele impuse de factori

64
 endogeni (îndeosebi dimensiunile suprafeţei, mobilierul şi utilajele
comerciale);
 pe de altă parte, există o serie de probleme legate de rentabilitatea
suprafeţei, care nu pot fi rezolvate decât prin cunoaşterea structurii
detaliate a ofertei.
Strategia asortimentului urmăreşte stabilirea marilor linii ale politicii
comerciale, putându-se adopta:
 o politică de imitare, care constă în a cuceri aceleaşi pieţe şi acelei
segmente-ţintă ca şi concurenţa, în a utiliza aceleaşi tehnici de vânzare şi
a promova aceleaşi servicii;
 o politică de diferenţiere, care constă în consolidarea unei imagini
specifice, acţionându-se asupra modului de organizare interioară, a
preţurilor, cât şi a acţiunilor promoţionale.
Aceste politici se corelează cu politica comercială a unui magazin prin
care se stabilesc obiectivele pe termen lung: procentul de creştere a
vânzărilor, creşterea cotei de piaţă, rentabilitatea capitalului investit,
securitatea financiară şi de personal, tec.
Asortimentul este, prin definiţie, totalitatea referinţelor
pe care le oferă un raion, un magazin.
Un bun asortiment trebuie să posede trei caracteristici esenţiale:
1. Să corespundă nevoilor clienţilor din zona comercială a magazinului.
2. Să fie rentabil pentru distribuitor, printr-o combinaţie judicioasă
între produsele de apel, vândute cu un adaos scăzut şi produsele
complementare, cu un adaos important, după principiul compensării cotelor
de adaos. Scopul este ca viteza de rotaţie a stocurilor să fie cât mai mare,
astfel încât costurile de stocaj să fie minime. Produsele de apel sunt necesare
pentru că, deşi produc un volum de adaos comercial mic pe produs, conduc la
un volum mare de venituri prin cantităţile însemnate vândute şi printr-o
viteză de rotaţie (rulaj) mare. Ele sunt produse cu o cerere mare şi, deci, atrag
clienţii, iar prin dispunerea lor pe rafturi lâng articolele cu o cotă de adaos
însemnat pot stimula cumpărarea acestora..
3. Să fie bine prezentat în magazin: în sistemul de vânzare cu
autoservire, fiecare produs are nevoie de un spaţiu minim de prezentare.
Linearul minimal ce trebuie acordat fiecărui produs este evaluat la 25 cm.
Sub acest nivel clientul nu percepe fiecare referinţă, ţinând cont de viteza de
circulaţie în magazin şi astfel articolul nu se vinde.

Un asortiment de mărfuri se caracterizează în general prin trei

dimensiuni [6,50]:
 Lărgimea : corespunde numărului de diferite nevoi la care răspund
categoriile de produse, cuprinse în asortiment;
 Profunzimea: se măsoară prin numărul de referinţe prezentate pentru
fiecare categorie de produse care răspund nevoilor consumatorilor;

65
 Coerenţa: măsoară omogenitatea produselor etalate având aceeaşi
utilizare finală.
Diferitelor opţiuni strategice şi financiare ale punctului de vânzare le
corespund următoarele asortimente- tip:
a) asortiment restrâns şi puţin profund: constituit din articole puţin
numeroase, care corespund câtorva nevoi bine definite;
b) asortiment restrâns şi profund: este specific unui magazin specializat
care oferă o gamă de articole ce răspund unor nevoi precise;
c) asortiment larg şi puţin profund: gama de articole este largă şi destinată
să acopere nevoile clientelei chiar în manifestările lor curente;
d) asortiment larg şi profund: asigură o mare posibilitate de alegere a
articolelor prezentate în game diferite.
3.4.2 Alcătuirea şi modificarea asortimentului
În alcătuirea asortimentului unui magazin trebuie să se ţină seama de
felul acestuia ca şi de subdiviziunile magazinului care, în general, sunt
următoarele:
 raionul: se constituie de obicei în unităţi administrative şi contabile
separate, aflate în responsabilitatea unui şef de raion;
 categoriile de produse: acestea corespund unor trebuinţe cu acelaşi
specific; categoria de produse este un ansamblu de produse susceptibile
să răspundă unei finalităţi globale identice;
 familiile de produse: regrupează serii de articole ce răspund la aceeaşi
nevoie, dar puţin diferite;
 sub-familiile de produse: reprezintă diviziuni ale familiilor de produse;
 articolele sau referinţele: reprezintă unitatea de vânzare, definită prin
marcă, tip de condiţionare, ambalaj, preţ.
O metodă practică de constituire a asortimentului a fost propusă de
francezul Michel Séret şi se poate rezuma în patru etape:
i. estimarea dimensiunii diferitelor pieţe şi a segmentelor lor, sau altfel
spus, se determină ce se vinde, în ce cantităţi şi în ce valoare, pe plan
naţional, regional şi pe tipuri de magazin;
ii. căutarea şi determinarea numărului optim de referinţe, acesta fiind
acela care va maximiza rentabilitatea vânzărilor pentru o familie de
produse, permiţând totodată, cea mai mare acoperire posibilă a nevoilor
consumatorilor;
iii. repartizarea numărului total de referinţe ale unei familii de produse
între diferite segmente de piaţă. După importanţa acestor segmente se
poate decide să li se acorde sau nu un anumit număr de referinţe;
iv. alegerea preferinţelor în cadrul fiecărui segment; aceasta depinde de
locul pe care fiecare marcă şi fiecare tip de articol îl ocupă pe piaţa
regională.

66
 Tabelul 5: Criteriile de decizie asupra asortimentului
Piaţa indicele de creştere a vânzărilor; cifra de afaceri medie
lunar; indicele de sezonalitate a vânzărilor; numărul
mediu de referinţe pe familie de produse; mărimea
medie a linearului
Concurenţa numărul magazinelor care vând aceleaşi referinţe;
preţul de vânzare la acestea
Clientela mărimea zonei potenţiale de atracţie a magazinului;
repartiţia clientelei pe vârste; nivelul venitului;
mărimea familiei
Firma obiectivele ei de performanţă în domeniul comercial:
numărul şi mărimea raioanelor; strategii aplicate
asupra asortimentului; o anumită viteză de rotaţie a
stocurilor urmărite; productivitatea linearului;
rentabilitatea investiţiei în stocuri; etc.

PIAŢA FIRMA
- cererea regională şi - mărimea raionului
evoluţia ei - strategia asortimentului
- oferta concurenţial

DECIZIA

CLIENTELA OBIECTIVE DE
- caracteristicile socio- PERFORMANŢĂ
economice ale zonei - viteza de rotaţie a stocurilor
potenţiale de atracţie - productivitatea linearului
- oferta concurenţială - rentabilitate investiţiei în stoc

Fig.3.8 Criterii de decizie asupra asortimentului

Modificarea asortimentului poate avea la bază:
A. Studiul clienţilor potenţiali şi actuali
 frecvenţa achiziţiilor;  satisfacţia faţă de oferta de
 locul achiziţiilor; produse;
 „vechimea” clientelei;  modul de deplasare;
 tipul cumpărării;  structura programului zilnic;
 satisfacţia faţă de produsele  satisfacţia faţă de servicii;
achiziţionate;  frecventarea concurenţei;
 atitudinea faţă de preţ;  imaginea punctului de
 satisfacţia faţă de oferta de vânzare;
produse;  imaginea punctelor de
 atitudinea faţă de preţ; vânzare concurente;

67
 În urma acestui studiu ar putea fi luate următoarele decizii:
- mărirea unui raion;
- ameliorarea condiţiilor pe timpul prezenţei clienţilor în magazin;
- reanalizarea politicii de preţ;
- dezvoltarea asortimentului anumitor raioane;

3.5 Linearul
3.5.1 Concepte fundamentale
Linearul este “lungimea de expunere a produselor într-un
magazin”.
La nivelul lui se înfăptuieşte actul de cumpărare şi se concretizează
toate eforturile specialistului în merchandising. În acest sens, se poate spune
că linearul reprezintă instrumentul de bază, mijlocul de producţie al
magazinului.
Linearul joacă un dublu rol:
 de suport pasiv pentru produse, făcându–le să fie percepute vizual de
către clienţi, facilitând cumpărarea premeditată;
 de suport activ pentru vânzări, punând în valoare puterea de atracţie a
produselor şi facilitând astfel cumpărarea din impuls.
Legătura dintre linear şi vânzările unui produs se pot rezuma astfel:
dimensiunea spaţiului acordat unui produs generează pentru ochiul clientului
care trece prin faţa raftului stimuli senzoriali cu atât mai puternici cu cât
spaţiul este mai important.
Studiind această legătură, s-au desprins mai multe concluzii:
a. toate produsele se vor vinde bine dacă li se acordă un spaţiu în
plus;
b. unei creşteri a linearului unui raion îi corespunde o creştere a
volumului vânzărilor, însă această creştere este limitată prin
existenţa a două restricţii [11,144]:
- un număr minim de bucăţi dintr-o anumită
referinţa care, dacă nu este atins, nu permite
realizarea unei vânzări corespunzătoare; în
literatura de specialitate acest număr este cunoscut
sub denumirea de “facing”;
- un prag de saturaţie peste care, dacă se trece, nu se
va obţine o sporire a vânzărilor. Există aşadar un
raport între creşterea linearului şi cea a vânzărilor,
raport denumit elasticitatea linearului.
c. între nivelul minimal şi nivelul saturaţiei, curba vânzărilor
trece prin unul sau mai multe puncte de eficacitate maximă.

Prezentarea, condiţionarea şi expunerea unor articole contribuie la

crearea unui magazin agreabil şi “surâzător” consumatorului. Produsul poate

68
fi vorbitor sau “mut”. Magazinul facilitează întâlnirea dintre produs şi
consumator prin trezirea simţurilor. De exemplu, pentru a “trezi” vederea se
alege înălţimea, se apelează la culori vii, se utilizează un minim de facing.
Facing-ul - partea vizibilă a stocului prezentat - unui produs este mai
bine perceput atunci când beneficiază de o suprafaţă de expunere
considerabilă. Se vorbeşte despre facing în număr de produse (10 facing-uri
pentru 10 flacoane cu aceeaşi referinţă – aşezate una lângă alta pe etajeră) sau
în centimetri (parfumurile ocupă o lungime de 120 cm).
Cu cât facing-ul este mai important (mai mare) cu atât clientul are
timp să vadă mai bine produsul şi mai ales să facă o abordare calitativă a
acestuia, durata de observare fiind prelungită.
Un număr minim de facing este indispensabil pentru ca articolul să fie
perceput (în jur de 30 cm într-un supermarket), dar dincolo de o anumită
lungime vânzările nu mai cresc deloc.
Diferite curbe au fost propuse în urma cercetărilor specialiştilor.
Curba următoare (figura 3.9) trece prin trei praguri: înainte de pragul
A, linearul este prea mic pentru a atrage atenţia consumatorilor şi pentru a-i
anunţa că produsul este disponibil; între punctele A şi B produsul atrage
atenţia şi este cumpărat din impuls; după punctul B vânzările nu mai cresc.

Unităţi vândute

Fig. 3.9 Eficienţa linear-vânzări

Sursa [3,93]

A B Linear

Se pot identifica trei tipuri de produse şi trei tipuri de curbe

corespunzătoare situaţiilor anterioare: vânzări scăzute pentru un linear prea
mic (prag de vizibilitate a produsului), creşterea vânzărilor cu o rată
superioară celei de sporire a linearului, saturaţie. Cele trei tipuri de produse
sunt prezentate grafic în figura 3.10

V V V

69
 L L
L
a) b) c)
Fig. 3.10 Categorii de produse după eficienţa linearului
în raport cu vânzările Sursa [3,94]
a) Produse insensibile la linear (de exemplu sarea, condimentele, făina, ulei,
zahăr, precum şi alte articole de cumpărare planificată care sunt
considerate mai puţin sensibile la preţ). Cumpărătorii nu sunt incitaţi să
cumpere în plus pentru că nu au nevoie.
b) Produse de uz general, cum sunt cea mai mare parte a produselor de
consum curent pentru care efectele creşterii linearului sunt destul de
puternice, dar punctul randamentului descrescător va fi destul de repede
atins (biscuiţi, conserve de legume şi fructe).
c) Produse de achiziţie ocazională pentru care răspunsul vânzărilor la
suplimentarea spaţiului este mai întâi destul de lent până când linearul
este suficient de mare pentru a forţa atenţia consumatorului; apoi curba
vânzărilor creşte linear; punctul în care curba devine descrescătoare este
destul de repede atins, linearul necesar fiind mult prea mare, uneori
impracticabil.

În concluzie, dificultatea constă în a determina lungimea linearului

optim pe articol şi pe familie de produse, adică acela care maximizează atât
randamentul (cifra de afaceri pe metru linear) ştiind că o creştere a vânzărilor
trebuie să fie cel puţin proporţională cu mărimea linearului şi că fiecare
spaţiu acordat unui articol este un spaţiu luat de la un alt articol.
Localizarea linearului de prezentare a produselor şi dimensiunile
acestuia vor avea rolul, în magazinele cu autoservire, de a înlocui parţial
vânzătorii din magazinele tradiţionale.
Funcţia linearului unui magazin este de a vinde şi se distinge:
- linearul la sol, care este lungimea de prezentare a unei piese de
mobilier măsurată la sol;
- linearul dezvoltat, însumând lungimea totală de prezentare pe
diversele etajere ale unui mobilier.
În privinţa repartizării linearului, metoda recomandată de practicieni
se poate rezuma în felul următor: un articol, o marcă, un grup de produse
trebuie să dispună de un spaţiu proporţional ca mărime cu volumul relativ de
vânzări (sau mărimi, indicatori care au legătură cu vânzările) pe care-l
generează. Au fost propuse diverse variante, pentru acest sistem de repartiţie
a linearului în funcţie de vânzări, cunoscute sub denumirea de metode
tradiţionale [11,147]:
1. Atribuirea unui “facing” de 1 fiecărui produs. Această metodă este
o soluţie convenabilă în micile magazine (unde spaţiul restrâns
constituie o limită obiectivă) sau, în cazul produselor cu un ritm

70
 lent al vânzărilor, în magazinele de mare suprafaţă (este totuşi o
soluţie rar recomandată întrucât ele pot deveni imperceptibile
eventualului cumpărător).
2. Atribuirea fiecărui produs a unui “facing” decurgând din modul
de prezentare adoptat. Pentru raţiuni de comoditate, în manipulare
şi reaprovizionare, anumite articole cu o cadenţă puternică a
vânzării sunt prezentate pe palete, în containere. Acest mod de
prezentare determină “facing-ul” produsului.
3. Repartiţia proporţională cu vânzările. Se atribuie un procent din
linearul alocat întregii grupe, egal cu proporţia vânzărilor, pentru
fiecare subgrupă sau segment de produse.
4. Repartiţia bazată pe cantităţile vândute. Metoda constă în
calcularea linearului unui articol într-o asemenea formă încât
raionul să poată primi numărul de unităţi vândute în decursul
perioadei dintre două aprovizionări succesive ale magazinului.
Lungimea linearului fiecărui produs depinde de: cererea clientului
pentru acest produs (vânzările cantitative), locul pe care îl ocupă
acest produs în spaţiu, perioadele şi intervalul de reaprovizionare.
5. Repartiţia linearului în funcţie de cifra de afaceri trecută. Cheia de
repartiţie o reprezintă cifra de afaceri a produsului în raport cu
cifra de afaceri a familiei din care face parte. Principalul avantaj al
acestei metode este marea sa simplitate. Folosirea vânzărilor
trecute ca criteriu de alegere a spaţiului este totuşi ambiguă şi
prezintă anumite inconveniente:
- procedeul utilizează rezultate trecute înregistrate în general
pe perioade destul de scurte, neluând în considerare şi alţi
factori care pot influenţa vânzările;
- nu ţine cont de linearul acordat deja produsului;
- cifra de afaceri nu este un obiectiv fundamental pentru
distribuitor.
6. Repartiţia linearului în funcţie de cota de piaţă deţinută de fiecare
produs. Baza de repartiţie nu va fi reprezentată de vânzările
înregistrate în magazin ci de cele realizate la nivel naţional sau
regional. Dacă obiectivul urmărit este creşterea profitului firmei, o
asemenea repartiţie a spaţiului nu va garanta reuşita. Mărcile
având poziţii însemnate pe piaţa sunt utilizate adesea ca produse
de apel şi vândute cu adaos mic, ceea ce duce la o mică
rentabilitate.
7. Repartiţia linearului în funcţie de marja brută trecută. Linearul se
va aloca fiecărui produs proporţional cu marja brut sau profitul
brut degajat de acesta. Marja brută total obţinută prin vânzarea
unui produs este egală cu: cantitatea x (preţ vânzare – preţ
achiziţie). Folosind această metodă, obiectivul constă în

71
 maximizarea marjei brute pe unitatea de linear. Această metodă
are şi puncte slabe:
- se bazează pe date înregistrate în trecut, pe perioade
scurte;
- elementele în funcţie de care se calculează marja brut sunt
variabile pe termen scurt şi interdependente;
- marja brută pe unitatea de linear nu este un criteriu de
rentabilitate suficient pentru că nu se ţine cont nici de
randamentul capitalului investit în stoc şi nici de
cheltuielile de comercializare a produselor.
După diversele metode prezentate, repartiţia linearului nu va duce la
aceleaşi rezultate. Nu există “o metodă bună’’ şi, în funcţie de obiectivele
urmărite, se pot combina diferiţi parametri.
Pentru dispunerea articolelor pe gondole trebuie să se facă mai întâi
alegerea modului de prezentare. Criteriile determinante pentru prezentare
sunt următoarele [6,67]:
- lizibilitate şi uşurinţă de recunoaştere de către clienţi a produsului după
ambalajul minim;
- aranjarea pe gondole ţinând seama de greutate, volum, flux de circulaţie;
- facilitţi de reaprovizionare legate de rotaţia produselor;
- incidente sezoniere de toate tipurile (variaţii în cerere determinate de
conjuncturi, mod, evenimente, sărbători etc);
- suişul produselor “ puternice’’, cu adaos redus şi a produselor cu adaos
foarte ridicat.
Prin urmare, nu există niciodată o singură soluţie ci soluţii în
atribuirea linearului, ţinând seama şi de cele cinci grupe de factori din figura
3.11:

72
 1.Factori
externi
produsului
5.Factori
2.Factori
fizici ai
calitativi ai
produsului
produsului FACTORI DE
ATRIBUIRE A
LINEARULUI

3.Factori
cantitativi ai 4.Factori
produsului financiari

Fig.3.11. Factori care influenţează atribuirea linearului [11,150]

Tabelul 6: Factorii care influenţează alocarea liniarului (detaliere)

1. Factori externi produsului 3. Factori cantitativi
1.1. tipul de distribuţie 3.1. volum greutate
1.2. politica comercială a magazinului 4. Factori financiari
1.3. nivelul urmărit de servire 4.1. cifra de afaceri
1.4. localizarea 4.2. marja brută
1.5. motivaţiile clientelei 4.3. stoc
1.6. structura de gestiune a 4.4. costuri directe
magazinului 4.5. profit direct
1.7. prezenţa spaţiilor de 5. Factori fizici
depozitare/sau nu 5.1. tipul de mobilier
1.8. produsele de marcă concurente 5.2. amplasament
2. Factori calitativi ai produsului 5.3. amenajare
2.1. unica familie 5.4. prezentare
2.2. tip de marcă 5.5. criterii de
2.3. marca produsului regrupare
2.4. interacţiunea/sinergia 5.6. dimensiunile
2.5. impuls, sezonalitate, moda, raionului
noutate
Alegerea modului de prezentare pe gondole
Nu se poate spune că există o prezentare optimă, totuşi, comerciantul
trebuie să rezolve două probleme de amplasare a produselor:
a. cum utilizează diferitele nivele ale gondolei (pe verticală);

73
 b. cum utilizează diversele porţiuni ale gondolelor de-a lungul
culoarelor de prezentare (pe orizontală).
În prezentarea orizontală a mărfurilor se atribuie unei familii de
articole un nivel al gondolei. Repartizarea pe verticală a produselor constă în
a dispune o familie de articole (sau un singur produs) pe toate nivelele
gondolei.
Aceste tipuri de amplasare sunt prezentate în figura 3.12.

ARTICOL 1 DISPUNERE ORIZONTALĂ

ARTICOL 2
ARTICOL 3 DISPUNERE VERTICALĂ

ARTICOL 4

ARTICOL 1 ARTICOL 2 ARTICOL 3 ARTICOL 4

ARTICOL 1 ARTICOL 2 ARTICOL 3 ARTICOL 4
ARTICOL 1 ARTICOL 2 ARTICOL 3 ARTICOL 4

Fig. 3.12 Amplasarea pe orizontală şi pe verticală a produselor

Prezentarea verticală este preferabilă celei orizontale.

Avantajele prezentării orizontale constau în:
 evită dispersarea atenţiei clienţilor între diferite nivele ale gondolei;
 se poate folosi valoarea vizuală a diferitelor nivele, localizând la
nivelul ochilor şi mâinilor referinţele cele mai rentabile, iar la nivelele
inferioare produsele de apel, cu preţuri scăzute şi vânzări mari, pe care
clienţii le caută şi pentru care vor face efortul de a se apleca;
 facilitează observarea, mişcarea capului fiind naturală şi facilă, de la
dreapta la stânga şi invers, de sus în jos;
 pot efectua uşor comparaţii între mărci, în funcţie de preţuri;
 raionul va fi format dintr-o suită de “boutique-uri” perfect
delimitate, ceea ce dă impresia de claritate, de precizie în alegere.
În prezentarea orizontală, produsele care se găsesc la nivelul solului
sunt defavorizate, de aceea se recomandă să fie schimbată adesea dispunerea
pentru a determina schimbarea nivelului produselor şi optimizarea rotaţiei.
Prezentarea verticală este în cele mai multe cazuri preferabilă celei
orizontale, însă aceasta presupune ca linearul global să fie important (de
ordinul a trei facing-uri pe nivel) astfel încât produsul să fie perceput.
Numărul de rafturi şi înălţimea mobilierului vor fi adaptate produselor şi
volumului acestora, astfel încât să se obţină cea mai bună utilizare posibilă a
spaţiului.
Avantajele prezentării verticale sunt:
 frânează mersul clienţilor, îi obligă să parcurgă cu privirea toată
înălţimea gondolei pentru a descoperi produsul care îl caută (cumpărare

74
premeditată) şi le permite să observe produsele a căror cumpărare nu au
prevăzut-o;
 permite unui produs să fie prezent la fiecare nivel de vânzare: clientul
percepe produsul la nivelul ochilor şi îl cumpără de la nivelul mâinii sale;
 amenajarea verticală dă impresia de ordine şi de luminozitate;
 permite o mai mare rapiditate în perceperea articolelor în linear;

Prezentarea nu este numai orizontală şi verticală ci şi:

- mixtă: combinaţie între cea verticală şi orizontală;
- în fereastră: un produs înconjurat în totalitate de un altul;
- în panou: segmentarea suprafeţei de prezentare prin
diferenţierea volumelor şi ambalajelor;
- concavă: privirea clientului devine centrul cercului, iar
produsele arcul cercului;
- în vrac: se folosesc mai ales la nivelul solului şi dă
impresia de preţ scăzut.
Prezentarea mixtă: eforturile conjugate ale producătorilor şi distribuitorilor
caută să şteargă cele trei nivele pentru a ameliora rentabilitatea nivelelor
extreme: întâlnim din ce în ce mai des prezentări verticale şi orizontale
suprapunându-se sau completându-se (fig.3.13.)

Fig.3.13.1. prezentarea semi-verticală în pavaj

75
 Fig.3.13.2. prezentarea semi-orizontală

Fig.3.13.3. prezentarea în nişă (U)

Fig.3.14.4. prezentarea în L

76
 Fig.3.13.5. prezentarea în T

Prezentarea în fereastră: folosind două produse, în general cel clasic, bine

cunoscut şi care beneficiază de o cerere considerabilă, ce va fi plasat de jur
împrejur, iar cel nou într-o fereastră, se creează o suprafaţă de atracţie vizuală
globală (figura 3.14.).

Fig.3.14. prezentarea în fereastră

Prezentarea cu ajutorul panourilor: îmbină segmentarea suprafeţei de

prezentare în formate, volume şi prezentări diferite. Articolele mici, plasate
pe tije obligă consumatorul să se apropie de gondolă şi permit astfel o mai
mare putere de atracţie la nivelele joase.

77
Prezentarea concavă: ochiul clientului devine centrul cercului, braţul lui
devine o parte a razei, iar produsele se găsesc toate pe un arc al aceluiaşi cerc.
În aceste prezentări moderne, urmărirea raftului este esenţială, căci
imediat ce apare o gaură, ochiul consumatorului nu mai poate percepe
ansamblul şi este atras de această lipsă.

Prezentarea în bloc: prezentare cu jocuri de separare, prezentarea în val.

Prezentarea în vrac: poate fi ocazională, pentru a pune în valoare o

promoţie au sistematică, pentru o familie de produse. În acest caz, ea poate fi
fără marcă şi se poate apropia de expunerea produselor într-o piaţă
tradiţională: biscuiţi, bomboane, măsline.
Prezentarea în vrac reduce costurile de administrare şi dă impresia unui preţ
studiat şi bun: “se face economie de carton, de cerneală şi uneori chiar de
etichetă”. Această prezentare poate fi un mijloc de a câştiga fidelitatea
clienţilor. Mai mult, ideii de economie îi sunt adesea asociate, pentru
consumator, sentimentul produselor naturale, nonindustriale: ne aflăm în
legătură directă cu produsul.

Mobilierul utilizat nu trebuie să aibă obligatoriu aceeaşi înălţime.

Aceasta trebuie adaptată raionului, naturii produselor prezentate,
motivaţiilor de cumpărare. Se recomandă ca înălţimea medie să fie de 180-
200 centimetri, nivel peste care percepţia nu mai este posibilă. Doar rafturile
sprijinite pe un perete (gondole murale) al magazinului pot depăşi 2m.
Numărul de nivele variază în funcţie de mărimea ambalajelor de
prezentare, dar putem distinge dintre acestea în mod obişnuit trei: nivelul
ochilor, al mâinilor şi solul.

Înălţimile cel mai puţin susceptibile de vânzare se situează deasupra

ochilor şi dedesubtul mâinilor. În funcţie de dimensiuni, de greutate, de
culoare, de lizibilitate, fiecare produs are propria-i elasticitate la înălţimea la
care este plasat, ceea ce înseamnă că schimbările de nivel în mobilierul de
prezentare produc fie o creştere, fie o scădere a vânzărilor.

Se ştie că elasticitatea este reprezentată prin raportul dintre variaţia relativă a cererii ΔD/D şi
variaţia relativă a liniarului atribuit produsului ΔL/L. Se vorbeşte de elasticitate pozitivă
atunci când mărimea liniarului corespunde cu cea a cererii; elasticitatea nulă atunci când faţă
de mărire sau scădere cererea nu variază; negativă atunci când variaţiei într-un sens a
linearului îi corespunde o variaţie în sens invers a cererii.

78
 înălţimea Indice de
(m)
randament
2,10 0,05
2,00 0,10
1,90 0,20
1,80 0,40
1,70 0,60
1,60 0,90 1,60 m
1,50 1,00
1,40 1,50
1,30 1,50
1,20 1,40
1,10 1,30
1,00 1,20
0,90 1,10 1,00 m
0,80 1,00
0,70 0,90
0,60 0,80 Fig.3.15.Randamentul
0,50 0,70 linearului în funcţie de
0,40 0,60 înălţime
0,25 0,50
Profunzimea etajerelor tinde din ce în ce mai mult să se standardizeze
către 50 centimetri, nivel ce permite cea mai bună vizualizare de către client a
tuturor produselor.

3.5.2 Analiza calitativă privind dispunerea produselor în raion

sau în magazin
În cadrul analizei calitative, există trei mari categorii de parametri
care trebuie luaţi în considerare: parametri relaţionaţi cu raionul şi magazinul;
parametri legaţi de produs şi furnizor şi parametri legaţi de piaţă.

A. Parametrii legaţi de relaţia cu raionul şi magazinul:

1. Obiectivele specifice ale raionului. Pe lângă obiectivele cantitative

determinate, trebuie să se ţină cont şi de obiectivele calitative ale raionului
care nu pot fi cuantificate în cifre.
2. Vocaţia şi imaginea magazinului. Fiecare magazin are politica
comercială proprie. Prezenţa şi prezentarea atrăgătoare a diferitelor referinţe
pot contribui la întărirea acestei imagini.
3. Estetica. În servirea liberă se cumpără cu ochii: estetica nu se poate
sacrifica rentabilităţii. Acest criteriu foarte important mai ales în raioanele de
textile sau fructe şi legume.
4. Constrângerile materiale datorate mobilierului: nu întodeauna este
posibilă achiziţionarea tipului de mobilier dorit sau realizarea prezentării
dorite: vrac, container, grămadă, pe peg-board etc. şi de aceea trebuie să fie
luate în considerare constrângerile fiecărui tip de prezentare.

79
B. Parametrii legaţi de produs şi furnizor

1. Forma, greutatea şi volumul produselor pot constitui constrângeri de

prezentare.
2. Acorduri particulare cu unii furnizori: în cazul în care, la calcularea
linearului teoretic nu s-a ţinut cont de cheltuielile de , va trebui să se
integreze toate condiţiile generale de vânzare care pot avea repercursiuni
asupre rezultatelor financiare.
3. Evoluţia produsului. Este cbine să se ia în considerare mai degrabă
evoluţia vânzărilor viitoare decât vânzările trecute. Astfel, un produs în faza
de lansare sau creştere poate ocupa un linear mai important.

C. Parametri legaţi de piaţă

1. Concurenţa: este mai bine să se atace concurenţa pe aceeaşi piaţă sau să

se găsească o nişă, pentru a nu se ataca pe acelaşi front?
2. Clientela: clientela magazinului are caracteristici proprii: vârstă, venituri,
clasă socială etc. Anumite referinţe corespund mai mult acestor caracteristici.
3. Obiceiurile de cumpărare. Prezenţa anumitor produse regionale,
utilizarea anumitor metode de vânzare sau de prezentare permit fidelizarea
clientelei ataşate acestor obiceiuri.

Calitatea implementării produsului pe linear

Una dintre preocupările principale ale producătorului o reprezintă
calitatea implementării produsului pe linear. În acest sens se urmăresc
următoarele aspecte (Molle, 1987, p.179-181):
- produsul să fie plasat în raionul corespunzător;
- să existe un mediu favorabil produsului;
- să se realizeze o poziţionare favorabilă a produsului în cadrul raionului
însuşi
- să se asigure o bună vizibilitate a produsului;
- produsul să fie uşor accesibil şi uşor de manevrat de către consumator;

Aşa cum se ştie, eficienţa cumpărărilor este influenţată de trei niveluri

la care este aşezat produsul: nivelul ochilor, nivelul mâinilor, nivelul solului.
Tabelul următor arată corelaţia între nivelul la care este aşezat produsul faţă
de cumpărător şi gradul calităţii vânzării.

Tab. 7 Relaţia între nivelul amplasării mărfii şi calitatea vânzării

ei
Nivelul Gradul calităţii
Ochi (nivelul 3)......................... ++

80
 Mâini (nivelul 2) ...................... =
Sol (nivelul 1) .......................... -

d) Asigurarea unei bune vizibilităţi a produsului.

Cucerirea linearului implică de asemenea o bătălie pentru asigurarea
vizibilităţii produsului expus. Este produsul respectiv remarcat în comparaţie
cu alte produse?
Aşa cum s-a văzut anterior, nivelul raftului pe care este stocat
produsul este primordial. Plasarea produsului pe acest raft va influenţa
vizibilitatea produsului pentru cumpărător, aşa cum se poate observa şi din
figura următoare.

2 1 3 Nivelul ochilor
5 4 6 Nivelul mâinilor
8 7 9 Nivelul solului

sens de circulaţie al consumatorului în magazin

Fig. 3.17 Vizibilitatea mărfii în funcţie de nivelul amplasării ei

e) Pentru a fi cumpărat de către client, produsul trebuie să fie

accesibil dar şi să fie uşor manipulabil (suprafeţe nealunecoase, contact
agreabil la atingere, posibilităţi de transport în cazul în care este voluminos )
dar de asemenea să nu existe piedici la scoaterea sa de pe raft (talia
produsului în raport cu înălţimea raftului, spaţiu corespunzător între produse
etc.):

În utilizarea valorii diferitelor nivele ale gondolelor se constată (în

urma unor studii psihologice) că scăderea procentuală a vânzărilor este mai
mică decât creşterea procentuală a acestora la modificarea poziţiei unui
produs de pe un nivel pe altul.

+ 63% +78% Nivelul 3 al

ochilor
+34% - 20% Nivelul 2 al
mâinilor
- 32% - 40% Nivelul 1 al
solului

Fig. 3.18. Variaţia vânzărilor prin utilizarea diferitelor nivele ale

linearului [6,73]

Aceasta se explică prin faptul că un produs, după ce a fost cunoscut,

va fi căutat şi la nivelele inferioare. Valoarea nivelelor este descrescătoare de
la 3 către 2.

81
 Merchandising-ul este înainte de toate o abordare experimentală şi
schimbarea de nivel a unui articol trebuie studiată cu atenţie întrucât este
purtătoare de informaţii: indicii de vânzare în funcţie de nivelul de prezentare
sunt date generale obţinute prin mijloace de observare. Optimizarea
vânzărilor şi randamentul linearului necesită o bună utilizare a fiecărei
înălţimi de prezentare şi o alternare a produselor în funcţie de rotaţia şi de
marja lor (tabelul 7).

Tabelul 7: Alternanţa verticală şi orizontală a produselor în funcţie de

rotaţie şi de marjă
Marjă slabă Produs cu Produs cu Produs cu Nivelul
pentru rotaţie şi marjă rotaţie şi rotaţie şi marjă superior
distribuire mare marjă slabă mare
Marjă Produs cu Produs cu Produs cu Nivelul
favorabilă rotaţie şi marjă rotaţie slabă rotaţie şi marjă intermediar
pentru mare şi marjă mare mare
distribuitor
Marjă slabă Produs cu Produs cu Produs cu Nivelul
pentru rotaţie şi marjă rotaţie mare rotaţie şi marjă inferior
distribuitor slabă şi marjă slabă slabă

Regulile aranjării mărfii

Rezultatul unor experienţe arată că aranjarea unor produse la o anumită
înălţime duce la mărirea vânzărilor cu până la 30-50%. Unii furnizori
plătesc prime acelor comercianţi care aşează pe rafturi produsele lor la
nivelul mâinii sau ochiului.
Produsul se poate aşeza în două feluri:

1) Pe orizontală:
Pentru acest aranjament trebuie să se ţină cont de faptul că diferitele
sortimente ale unui produs trebuie aranjate în aşa fel încât la dreapta vor fi
aşezate cele mai scumpe, iar la stânga cele mai ieftine şi mici; mărfurile
foarte căutate vor fi expuse la mijloc, produsele scumpe vor fi expuse la
dreapta faţă de mijlocul grupului de marfă. Este indicat ca produsele
atrăgătoare şi cele strict necesare să fie aşezate în zona laterală a raftului.

2) Pe verticală:
Şi în acest caz este bine de ştiut că există zone active şi zone pasive. Zona
mai joasă (până la 80cm) este mai puţin bună decât zona la care se poate
ajunge cu mâna (80-120cm) sau cea la nivelul ochiului (120-160cm),
precum şi zona de sus este mai puţin avantajoasă.

82
 Produsele scumpe şi de calitate trebuie aşezate sus, iar produsele
ieftine şi economice să fie aşezate jos. Cu cât o marfă este aşezată mai în
adâncime cu atât trebuie oferită o cantitate mai mare. Este recomandabil ca
mărfurile mai puţin atractive şi cele strict necesare să fie aşezate mai jos.
Cu cât mărfurile sunt de dimensiuni mai mari şi se pot recunoaşte
uşor după ambalaj, cu atât se aşează mai în adâncime.
În comerţul alimentar, în zonele slabe, deci pe rafturile joase, se
aşează alimentele de bază (zahăr, sare, făină) precum şi cele grele şi de
dimensiuni mari. În zona activă se aşează produsele mai scumpe, cele de
bună calitate, produsele de lux (dulciuri, băuturi alcoolice etc.)
Deoarece marfa proaspătă este întotdeauna căutată de cumpărători
(carnea, pâinea, produsele lactate) este indicat să fie aşezate în colţuri,
adică în zone “moarte”. Prin aranjarea adecvată a instalaţiilor şi a
mobilierului se poate dirija fluxul cumpărătorilor. Trebuie lăsate libere
coridoare largi, precum şi coridoarele laterale pentru a putea ajunge la
diferite raioane. Este avantajos ca la răscrucea coridoarelor să fie aşezate
standuri atractive sau să se organizeze acţiuni stimulatoare pentru
cumpărători.

magazinul PROGRESIV, mai 1999 nr.1, pag.26

Pe un culoar clienţii au în general un anumit sens de circulaţie de care

este util să se ţină cont în implantarea familiilor de produse. Clientului i se
vor propune mai întâi produse cu cerere foarte mare, apoi se alternează
articolele de cumpărare impulsivă şi produse cu cerere curentă ca în figura 3.19.
Cere- Im- Cerere Im- Im- Cerere Im- Cerere Im- Im- Cere Cerere
re puls curentă puls puls curentă puls curentă puls puls re foarte
foarte cu- puter
puter- rentă -nică
nică
Sens de circulaţie
Fig. 3.19. Dispunerea produselor pe lungimea gondolelor [3, 85]

O altă sugestie de amplasare a familiilor de produse într-un magazin

cu amănuntul este prezentată în tabelul următor:

Tabelul 8: Amplasarea familiilor de produse

Felul mărfurilor Modul şi motivaţia de Amplasarea
cumpărare mărfurilor în magazin
Bunuri cumpărate Ca urmare a expunerii Magazinele mici: lângă
sub impulsul atractive a mărfurilor intrare;

83
 momentului Magazinele mari:
pasajul (culoarul)
principal
Mărfuri de uz curent Frecvenţa de Pasajul principal, acces
cumprare în cantităţi uşor
mici
Mărfuri de larg Necesitate În spate, la clădirile fără
consum etaj;
La etajele superioare, la
clădirile cu etaj
Bunuri de utilitate Utilitate casnică La fel cu articolele
generală cumpărate din impuls
Articole de lux şi alte După o chibzuire La o anumită distanţă
obiecte costisitore atentă şi o tatonare faţă de intrare
îndelungat

84
 Moduri de aranjare a produselor

Există două moduri principale de aranjare a produselor şi alte câteva

combinaţii secundare în care produsele pot fi aranjate pe rafturi:
1. Aranjarea produselor pe producători;
2. Aranjarea produselor pe game de produse

Aranjarea produselor pe producători

Principiu: produsele unei companii sunt prezentate grupat pe raft.
În acest tip de aranjare, produsele sunt aranjate pe orizontală,
respectându-se standardele de merchandising ale fiecărei companii.
Diferitele tipuri ale aceluiaşi produs sunt aranjate pe verticală, cu
pachetele mai grele sau mai mari pe rafturile de jos şi cele mai uşoare pe
rafturile de sus.
Efect pozitiv: standardele de merchandising ale companiilor sunt
astfel gândite încât produsele să se susţină între ele, produsele mai
căutate susţinându-le pe cele mai puţin cunoscute. Rezultă deci că
vânzările vor fi mai mari la toate produsele din gamă, chiar şi la acele
produse care de obicei au o vânzare mai lentă.
Efect negativ: consumatorul ar putea să se oprească doar asupra
primului bloc de produse şi să nu facă comparaţii între produsele
similare existente în magazin.

Aranjarea produselor pe categorii de produse

În acest tip de aranjament, produsele similare sunt aranjate împreună,
indiferent de furnizorul fiecărui produs. De exemplu, la raionul de
băuturi răcoritoare, băuturile acidulate sunt expuse împreună, iar
băuturile neacidulate împreună.
Regulile de aranjare în funcţie de greutate şi mărime rămân
aceleaşi ca şi la aranjamentul anterior.
Avantaj: consumatorul poate să facă mai uşor comparaţii între
produse similare. El poate vedea, de exemplu, că în cazul în care
cumpără o pungă de detergent de 900g va plăti mai puţin decât dacă ar
cumpăra două cutii de 450g.

Alte tipuri de aranjamente posibile:

 aranjamentul orizontal al celor mai cunoscute
produse pe rafturile cele mai bune;
 aranjamentul vertical pe produse similare;
 aranjamentul vertical după tipul de ambalaj;
 aranjamentul vertical pe producători.

85
 Aranjamentul orizontal al celor mai cunoscute produse
pe rafturile cele mai bune
Pe rafturile de la nivelul ochilor se aranjează produsele cu vânzările cele
mai mari, celorlalte produse fiindu-le alocate rafturile de jos sau foarte
sus.
Avantaje: cele mai căutate produse sunt aduse în faţa
consumatorilor, deci li se oferă acestora exact ceea ce îşi doresc.
Dezavantaje: produsele care nu se vând foarte bine se vor vinde şi
mai greu deoarece vor fi mai greu văzute de consumatori, crescând cu
aceasta şi costurile de depozitare şi stocare.

Aranjamentul vertical pe produse similare

Fiecărui produs i se alocă o parte din secţiunea permanentă,
proporţional cu procentul realizat din vânzări.
Acest tip de aranjare poate crea impresia că este corect pentru
toată lumea şi că este foarte uşor de controlat. De fapt, pentru detailist el
prezintă mai multe dezavantaje decât avantaje, deoarece:
- este destul de dificil de calculat în fiecare moment care sunt vânzările
la fiecare produs şi care este spaţiul corect care trebuie să fie acordat
fiecărui produs;
- datorită dificultăţii de a calcula exact, este posibil ca unele produse
să primească spaţiu mai mare decât merită, iar altele mai puţin;
- cel mai defavorizat este produsul lider în categorie, deoarece lângă
acesta este amplasat produsul care îl urmează în vânzări, în acest fel
oferindu-se posibilitatea consumatorului de a face comparaţie şi de a-
l alege pe cel mai ieftin dintre produse. Când consumatorul ajunge să
aleagă cel mai ieftin produs din gamă acest fenomen se poate
multiplica pentru toate produsele pană, fapt care – pe termen lung,
poate avea consecinţe negative pentru detailist;
- produsele cu vânzare mai lentă, chiar dacă sunt produse foarte bune
pot ajunge în situaţia de a avea foarte puţin spaţiu pe raft şi în timp să
fie eliminate din magazin.

Aranjamentul vertical după tipul de ambalaj

Este vorba despre acelaşi principiu de aranjare, doar că alocarea
spaţiului pe raft se face calculând cota de vânzări pentru fiecare tip de
ambalaj.
Avantajele şi dezavantajele acestui tip de aranjare sunt
asemănătoare cu cele ale aranjamentului anterior, doar că raţionamentul
se aplică pentru diferite tipuri de ambalaj.
De exemplu, la o băutură răcoritoare sticla de 2 litri poate fi
foarte bine vândută, pe când varianta la 1 litru să nu se vândă chiar atât
de bine. Dezavantajele sunt mari pentru producătorul lider, deoarece
celelalte produse ale acestuia nu beneficiază de atracţia exercitată de

86
 produsul său cu vânzarea cea mai bună, ca în situaţia în care acestea ar
fi prezentate împreună, într-o prezentare bloc.

Aranjamentul vertical pe producători

În acest aranjament se atribuie fiecărui producător un spaţiu sau un
procent din secţiunea permanentă. Acest procent poate fi calculat în
funcţie de:
- cota de piaţă a fiecărui producător – în ideea de a avea o
reprezentare în magazin similară cu cea de pe piaţă;
- procentul din vânzările magazinului cu care contribuie produsele
unui producător.
Acest tip de aranjament simplifică aprovizionarea, permite vizualizarea
uşoară a evoluţiei vânzărilor pe fiecare producător şi efectuate de noi
comenzi în funcţie de evoluţia stocului, pentru a se evita rupturile de stoc.
Consumatorii apreciază aceste aranjamente deoarece le permit
identificarea rapidă a produselor pe care le caută.
Care dintre aceste aranjamente se potriveşte cel mai bine
magazinului dumneavoastră rămâne să hotărâţi singuri, în funcţie de
tipurile de produse pe care le aveţi în magazin, de relaţiile pe care le
aveţi cu producătorii şi de obiectivele de vânzări pe care vi le stabiliţi
pentru fiecare categorie de produse.

magazinul Progresiv, februarie 2000 nr.8, pag.20

În construirea schemei de implantare a unei familii de produse date,

se urmăresc o serie de principii:
1. În primul rând trebuie facilitată identificarea familiei, adoptând un
mobilier de prezentare specific şi plasând la fiecare extremitate a mobilierului
o subfamilie foarte caracteristică;

2. Dacă este posibil să se determine un sens dominant de deplasare a

clienţilor pe culoarele magazinului, la capătul mobilierului (ţinând cont de
sensul de deplasare a clienţilor) subfamilia pe care clienţii o caută în mod
obişnuit. De exemplu, iaurturile naturale (albe) sunt deseori aşezate la capătul
familiei iaurturi-deserturi lactate. Astfel, se grupează în măsura posibilului
subfamiliile de produse considerate cele mai complementare.

3. În mod obişnuit se consideră că nivelurile de prezentare sunt de valoare

inegală. La nivelul cel mai de jos se plasează produsele pe care magazinul nu
încearcă să le favorizeze vânzarea (de exemplu, articolele de gamă joasă),
acelea care sunt considerate puţin rentabile, produsele cu cumpărare
prevăzută, produsele cu ambalaj greu sau voluminos (acestea se aşează jos
pentru a evita impresia că “zdrobesc” celelalte produse) şi produsele care
sunt aranjate pe paleţi sau în cutii-paleţi.

87
4. Etajera cea mai joasă este uneori scoasă mai în afară în comparaţie cu
celelalte pentru ca produsele pe care le conţine să fie mai vizibile şi mai uşor
de apucat.

5. La nivelul mâinilor şi la nivelul ochilor se plasează produsele a căror

vânzare se doreşte a fi stimulată (în general este cazul mărcilor proprii ale
magazinului), acelea care sunt considerate cele mai rentabile precum şi
articolele fragile sau de talie redusă (pentru a fi uşor de apucat).

6. Se încearcă structurarea spaţiului atribuit diferitelor subdiviziuni a familiei

de produse (subfamilii, segmente, mărci) astfel încât acestea să se evidenţieze
foarte clar. În acest sens, se poate încerca un aranjament specific pentru
fiecare subansamblu distinctiv. De exemplu, un subansamblu de produse
poate fi scos în relief faţă de restul raionului, amenajând o “fereastră” sau o
“vitrină” .De asemenea, se poate interveni prin numărul de facing-uri
atribuite fiecărui produs şi prin dispunerea produselor unele în raport cu
altele. În această privinţă, principiile care se aplică depind în principal de
dimensiunea produselor şi a cantităţilor care s-au vândut iar din acest punct
de vedere se pot distinge trei mari categorii de produse:
a. Prima categorie include produsele de dimensiuni normale şi a
căror vânzări sunt în medie ridicate. Acestea grupează cea mai mare parte a
produselor din raionul alimentar, seci şi lichide cum ar fi de exemplu: pastele,
orezul, cafeaua, apa minerală. Aceste produse sunt aşezate pe etajere, plasate
pe paleţi, în cutii-paleţi, în roll-containere sau în coşuri.
În magazinele cu suprafaţă mare este nevoie de un stoc relativ important
pentru fiecare dintre aceste produse astfel încât numărul de facinguri necesar
(luând în considerare profunzimea expunerii) să fie mai mare decât unu
pentru majoritatea cazurilor. De altfel, într-un supermarket se stabileşte în
mod normal un linear de 30 cm pentru o referinţă iar într-un supermarket se
stabileşte un linear de 50 cm astfel încât referinţele mai puţin vândute să fie
corect văzute.
Prezentarea: pentru prezentarea mărcilor subfamiliei sau segmentului, se
poate alege fie prezentarea orizontală, fie cea orizontală. În cadrul prezentării
orizontale, diferitele mărci sunt plasate unele lângă altele pe aceeaşă etajeră.
În cadrul prezentării verticale, diferitele mărci sunt plasate unele sub altele pe
aceeaşi axă verticală.
Prezentarea orizontală a mărcilor unei subfamilii de produse date este mai
puţin utilizată în comparaţie cu prezentarea verticală deoarece de obicei se
consideră că asigură insuficient identificarea subfamiliilor de produse de
către consumatori. Totuşi nu întodeauan se dispune de un număr de mărci
suficiente pentru a ocupa toată axa verticală cu o subfamilie iar criteriile de
diferenţiere între diversele subfamilii pot fi imprecise; consumatorii ar fi
astfel nevoiţi să caute în tot raionul produsele care îi interesează.

88
 Müesli Müesli tradiţional Cereale pentru Fulgi de
tradiţional sănătate ovăz
Müesli crocant Alte cereale adulte Ne - îndulcite
Îndulcite Îndulcite
Corn-flakes Corn-flakes Îndulcite
Fig. 3.20 Exemplu de prezentare orizontală (a mărcilor unei aceleeaşi
sub-familii de produse) – sectorul cereale pentru micul dejun

b. A doua categorie este constituită din produse cu dimensiuni

reduse şi a căror vânzări medii pe referinţă sunt scăzute (de exemplu,
mercerie, accesorii pentru coafură şi pentru bucătărie, papetărie,
parafarmacie, feronerie) .
Cel mai adesea fiecărei referinţe i se atribuie un singur facing, ceea ce asigură
un stoc suficient pentru a face faţă vânzărilor pe timpul perioadei dintre două
aprovizionări (luând în considerare profunzimea prezentării) şi pentru ca
aceste produse să fie vizibile, se grupează cu alte articole puternic
substituibile (pixuri-creion de diverse culori) sau complementare (radiere,
rigle, etc.) Numărul de referinţe distincte fiind foarte ridicat, se obţine o
suprafaţă globală de prezentare în raion suficientă pentru a capta privirea
clienţilor. Unui ansamblu de articole puternic substituibile (pixuri-creion de
diverse categorii) i se poate acorda o dispunere pe verticală sau orizontală
(completă sau nu) sau un panou (cu sau fără feţe de separare).

c. A treia categorie include produse de talie medie sau mare şi care

se vând în cantităţi mici (îmbrăcăminte, anumite articole de bazar,
magnetoscoape, aparatură electrocasnică, televizoare etc.). Aceste produse
sunt aşezate pe etajere, chiar pe podea sau agăţate de tavan.
În general este suficient un singur facing şi se insistă mai mult pe
profunzimea prezentării pentru a obţine un stoc suficient. Uneori există
situaţii în care nu se respectă nici principiul facingului minim, de o referinţă
pentru articolele slab diferenţiate care sunt plasate în faţa consumatorului
unele în spatele celorlalte. Aceasta este o modalitate prin care se câştigă
spaţiu fără a compromite claritattea prezentării (cum ar fi de exemplu,
coloritul variat sau diferitele mărimi a unui model de îmbrăcăminte dat).
Prezentarea: în ceea ce priveşte prezentarea diverselor modele sau mărci
concurente, există fără îndoială interesul de a privilegia axa verticală atât
timp cât talia sau greutatea produselor o permit sau, în caz contrar, se preferă
o prezentare pe orizontală ori o prezentare mixtă (verticală şi orizontală).

Controlul utilizării linearului se poate efectua la diferite nivele:

- la nivelul referinţelor dintr-o subfamilie de produse;

89
- la nivelul subfamiliei din interiorul unei familii;
- la nivelul unei familii aparţinând unui raion.
În operaţia de colectare a datelor, parametrii cantitativi de pus în
evidenţă pentru fiecare referinţă sunt puţin numeroşi:
- cantitatea intrată în perioada distribuirii;
- cantitatea în stoc la începutul şi sfârşitul perioadei;
- preţ de vânzare ( fără taxe);
- preţ de cumpărare ( fără taxe);
- linear ( în centimetri).
Aceste date permit calculul următoarelor elemente:
 cantitatea vândută = cantitatea în stoc la începutul perioadei + cantitatea
intrată - cantitatea ieşită la sfârşitul perioadei;
 cifra de afaceri fără taxe = cantitate vândută * preţ de vânzare fără taxe;
 stoc mediu = ( stoc iniţial + stoc final)/ 2;
 marja brută unitară = preţ de vânzare- preţ de cumpărare ( fără taxe);
 rata rotaţiei stocului = cantitate vândută/ stoc mediu;
 profit brut = marja brută unitară/ preţ de vânzare fără taxe;
 rata mărcii = marja brută unitară/ preţ de vânzare fără taxe;
 rata marjei brute = profit brut/ cifra de afaceri;
 profitul pe produs = ( marja brută* rata rotaţiei stocului)/ preţ de
cumpărare fără taxe.

Punctele de vânzare impulsivă

Punctele de vânzare impulsivă reprezintă acele puncte de vânzare care
exploatează impulsul de cumpărare, îl determină pe consumator să aleagă un
anumit produs chiar dacă acesta nu este în lista sa de cumpărături.
Aşa cum se ştie, produsele se împart în două mari categorii:
1. produse care se vând programat (produsele alimentare uzuale cum ar fi
pâinea, laptele, carnea; produse de igienă cum ar fi de exemplu, detergenţii)
2. produse care se vând la impuls:
- dulciurile: bomboane, ciocolată, batoane de ciocolată, guma de mestecat,
dulciurile de dimensiuni mici, îngheţata)
- băuturile răcoritoare de orice tip
- berea în sezonul cald
- orice produse care fac subiectul ofertelor promoţionale
Punctele de vânzare la impuls se adresează în special cumpărătorilor
nehotărâţi. Iniţial ei nu au intenţia de a cumpăra un anumit produs, însă sunt
atraşi de dispunerea atractivă a produselor, de materialele promoţionale de la
locul de vânzare sau de ofertele speciale pentru produsul respectiv.
Cele mai cunoscute puncte de vânzare impulsive sunt:
I. Aranjamentele temporare pe podea sub forma piramidelor;
II. Punctele de vânzare secundare sub forma rafturilor
III. Casele de marcat şi punctele de vânzare situate în apropierea caselor de
marcat

90
IV. Instalaţiile de refrigerare.

Punctele de vânzare secundare sunt standurile de dimensiuni mici

(amplasate de obicei în apropierea caselor de marcat), vitrinele frigorifice,
rack-urile şi standurile mari.
Aşa cum s-a subliniat, majoritatea cumpărătorilor, pe lângă ceea ce
vor să cumpere se lasă atraşi şi de alte produse din magazin, fie datorită
ambalajului şi prezentării incitante, fie datorită reclamei de la televizor, fie
pentru faptul că, văzându-le, îşi amintesc că sunt necesare. Oricum, ei pot fi
influenţaţi suplimentar de produsele aşezate pe traseul spre casa de marcat, cu
condiţia să fie prezentate într-un mod care să atragă privirile şi să incite.
În crearea unui punct de vânzare secundar, detailistul trebuie să ia în
considerare două aspecte importante: durabilitatea şi exclusivitatea.
Punctele secundare de vânzare reprezintă o categorie aparte de
materiale promoţionale, confecţionate din plastic, lemn sau alt material şi
care se constituie ca suport pentru expunerea produselor. În funcţie de cât de
solid sunt concepute şi de grija cu care sunt utilizate, acestea se deteriorează
după o perioadă mai îndelungată de timp, lucru deosebit de important, dat
fiind costul lor de producţie. De obicei, producătorii sunt cei care investesc
pentru a le crea şi le aduc în magazin prin forţa lor de vânzări. Aceasta este o
investiţie care trebuie recuperată. Scopul ei este de a creşte vânzările la
produsele pentru care au fost concepute. La anumite intervale de timp,
producătorii verifică dacă aceste rafturi, standuri sau lăzi frigorifice servesc
la expunerea exclusivă a produselor lor sau conţin şi produse ale concurenţei.
Este de la sine înţeles că în momentul în care un anumit producător a făcut o
investiţie nu va fi încântat să constate că se foloseşte de aceasta chiar
competitorul său direct!
Pe de altă parte, este şi în interesul comerciantului să exploateze la
maxim acest spaţiu de vânzare, pentru a-i creşte vânzările. Acesta este un
motiv pentru a-l folosi în scopul în care a fost proiectat, respectând
standardele de mercantizare ale producătorului (ordinea de aranjare a
produselor).
Standurile de tejghea
Standurile de tejghea reprezintă modalitatea ideală de a vinde produse
relativ ieftine şi de dimensiuni mici. Acestea au dimensiuni reduse şi sunt
destinate amplasării pe tejghea, în special în apropierea caselor de marcat,
pentru a putea fi supravegheate cu uşurinţă. Printre produsele care se expun
pe acest tip de suport sunt: dulciurile, guma de mestecat, ceaiurile, pliculeţele
de cafea, lame de bărbierit, baterii, şerveţele, pansamente şi leucoplaste,
filme foto, prezervative etc. O dată ajuns la casa de marcat cumpărătorul îşi
va permite să mai adauge în coşul de cumpărături un produs ieftin.
Un avantaj deosebit adus de aceste standuri constă în faptul că sunt
concepute pentru o expunere etajată şi oferă suport pentru un număr
important de unităţi de produs, ocupând astfel un spaţiu minim. Pot avea

91
forma unor răftuleţe suprapuse sau a unor tăviţe prinse pe un stativ care,
pentru a fi poziţionate, au nevoie de o suprafaţă egală cu baza standului.
Un alt avantaj indus prin utilizarea standurilor de tejghea este că toţi
cumpărătorii care intră în magazin trec pe la casa de marcat sau chiar stau la
coadă şi astfel şansele ca produsul să fie remarcat şi cumpărat sunt foarte
mari. Standurile de tejghea sunt recomandate a fi folosite în supermarket-uri,
magazine alimentare mici precum şi tarabe, mai exact, oriunde există casă de
marcat şi/sau tejghea. Materialele promoţionale care se pot folosi cu succes la
acest punct de vânzare sunt leaflet-urile – mici pliante de prezentare a
produsului şi a avantajelor acestuia, pe care clienţii le pot citi cu uşurinţă în
timp ce aşteaptă la rândul de la casă.

Vitrinele frigorifice (coolere şi lăzi frigorifice)

Necesitatea vitrinelor frigorifice este mai evidentă mai ales în sezonul
cald.
Coolerele sunt acele vitrine frigorifice în care de obicei se păstrează
băuturile răcoritoare şi produsele lactate şi care au forma unor frigidere
înalte, cu uşă transparentă, din sticlă.
Lăzile frigorifice sunt destinate mezelurilor, produselor din carne,
prăjiturilor şi îngheţatei.Avantajul lăzilor/vitrinelor frigorifice constă în faptul
că păstrează produsul rece şi în acelaşi timp îl expun la vedere. Coolerele
reprezintă o investiţie costisitoare, trebuie păstrate cu grijă, curăţate periodic
şi nu trebuie lăsate cu uşa deschisă mai mult decât este necesar. Există două
posibilităţi de amplasare a coolerelor în magazin: fie la intrare, când
entuziasmul de cumpărare este mare, fie la ieşire, în special pentru băuturi
răcoritoare, apă minerală, bere. De asemenea trebuie avut în vedere şi locul în
care este amplasată sursa de alimentare cu curent electric.
În magazinele mici, lăzile frigorifice şi coolerele se pot aşeza în
exteriorul magazinului dar în locuri umbrite.
Dintre materialele promoţionale recomandate pentru vitrinele
frigorifice se pot enumera:
- etichetele de preţ
- wobblere (materiale promoţionale de dimensiuni mici care se lipesc la un
capăt de raft, la locul unde există produsul expus iar celălalt capăt este lăsat
liber, în exterior, cu scopul de a atrage atenţia asupra locaţiei respective; se
folosesc îndeosebi la lansarea produselor noi)
- postere de dimensiuni nu foarte mari, lipite pe vitrină, indicând că acolo se
găseşte produsul căutat, dar lăsând să se vadă produsele din interiorul
vitrinei.

Piramidele – puncte temporare de vânzare

Piramida reprezintă acel aranjament temporar pe podea care “anunţă”
consumatorului prezenţa produselor în magazin şi transmite o senzaţie de
forţă apreciată de clienţi.

92
Câteva reguli care ar trebui respectate pentru a realiza corect o
piramidă:

1. Dimensiunea piramidei trebuie să fie în concordanţă cu spaţiul de vânzare.

O piramidă foarte mare într-un spaţiu mic va crea o imagine de disproporţie
iar o piramidă foarte mică într-un magazin cu mult spaţiu va trece
neobservată de consumatori.
2. Locurile ideale pentru amplasarea unei piramide sunt cele situate cât mai
aproape de intrarea în magazin şi cât mai aproape de fluxul de consumatori.
3. Locul de amplasare al piramidei trebuie să fie diferit de locul în care sunt
expuse permanent produsele în magazin.
4. Dacă există suficient spaţiu în magazin este de preferat să se amplaseze cât
mai multe piramide: un număr cât mai mare de display-uri temporare va
creşte probabilitatea ca produsele respective să fie cumpărate.
5. Piramida nu trebuie să dea consumatorului senzaţia de perfecţiune – poate
cumpărătorul va fi tentat să ia produsul din piramidă, însă din teama de a nu
distruge imaginea aranjamentului va renunţa să mai cumpere. De asemenea,
lipsa unor produse din piramidă va da senzaţia cumpărătorului că şi alţi
clienţi au achiziţionat produsul. Câteva unităţi de produs “aruncate” în acest
aranjament îl vor încuraja pe consumator să ia produsul din acest loc.
6. Amplasamentul trebuie construit la o înălţime între talia şi înălţimea
clientului obişnuit.
7. În cazul în care se folosesc stative mai înalte, ultimele produse din
piramidă trebuie să fie uşor accesibile consumatorilor. Nu sunt recomandate
piramidele prea înalte.
8. Baza piramidei trebuie să fie solidă, de 20-25 cm înălţime şi protejată
pentru a se evita deteriorarea ei.
9. Orice aranjament temporar are o durată limitată, deci reînnoirea sa este
cheia succesului. Durată de păstrare în magazin a unui astfel de display este
de 4-10 zile.
10. Piramida trebuie să fie însoţită de materiale promoţionale, care să
sublinieze avantajele ofertei.
11. Preţul trebuie scris vizibil, cu cifre de dimensiuni foarte mari, pentru a-i
da clientului senzaţia unei oferte cu adevărat speciale.

Transformarea rack-urilor în puncte de vânzare la impuls

Cele mai des folosite ca puncte de vânzare secundare sunt standurile
mari, care au forma unor rafturi de expunere, cu o înălţime de 160-180 cm şi
personalizate cu sigla producătorului şi a produselor. Acestea se numesc
rack-uri.
Rack-urile sunt concepute pentru expunerea unei singure mărci de
produs, care se găseşte de obicei în mai multe variante. Cu scopul de a păstra
imaginea de omogenitate şi ordine, nu este recomandat ca într-un rack să se

93
expună mai mult de trei variante. Atunci când se aşează produsele în rack
trebuie să se ţină cont în primul rând de ordinea standard cerută de
producător. Este posibil ca acesta să fi studiat îndelung (folosindu-se de
experienţa sa şi a specialiştilor în marketing şi vânzări) care este modul de
aranjare care aduce cele mai mari vânzări şi care sunt modalităţile prin care
se pot încuraja vânzările tuturor variantelor de produs. Dacă nu se cunosc
standardele producătorului, se vor aşeza variantele de produs pe verticală,
prima variantă în fluxul de consumatori fiind cea mai cunoscută pe piaţă.
Existenţa uni rack în magazin se justifică doar atunci când magazinul
comercializează permanent aceste produse şi este aprovizionat cu cantităţi
mari, astfel încât rack-ul să fie întotdeauna plin. Senzaţia de abundenţă
sporeşte încrederea consumatorilor în produs şi trezeşte dorinţa de
cumpărare. Un raft gol poate da senzaţia de produse vechi sau expirate, care
nu se vând.
Poziţionarea este elementul cel mai important în transformarea rack-
ului într-un punct la impuls. Spaţiul ideal de amplasare a unui rack este în
locaţia cea mai vizibilă de la intrarea cumpărătorilor în magazin sau
poziţionat cât mai în faţă, în fluxul de cumpărători. La intrare, cumpărătorul
are bani şi este entuziasmat, se lasă mai uşor atras de produse pe care, deşi nu
le programase, doreşte să le aibă. Un punct secundar de vânzare nu trebuie în
nici un caz aşezat lângă secţiunea primară de expunere a produsului. Rack-ul
nu trebuie să fie o extensie a punctului principal de vânzare. Scopul unui
punct secundar de vânzare este acela de a atrage permanent cumpărători în
plus faţă de cei care vin în magazin cu scopul precis de a cumpăra produsul.
Aşezându-l în acelaşi spaţiu, cumpărătorii care vor vedea produsul vor fi
aceeaşi.
Când un rack nu reprezintă un punct de vânzare la impuls?
În magazinele de dimensiuni foarte mici, rack-ul înlocuieşte de multe
ori punctul principal de vânzare. Prin modul în care este conceput, acesta
permite expunerea unui număr mare de produse şi atrage cumpărătorii prin
imaginea compactă pe care o creează. Uneori rafturile magazinelor nu sunt
suficient de încăpătoare pentru a expune toate produsele, în toate variantele.
Alteori, există perioade când magazinul nu este suficient de bine aprovizionat
pentru a expune produsul atât în raft, la secţiunea la care aparţine, cât şi în
rack, astfle încât nu este posibil să se creeze două puncte de vânzare. În acest
caz se recomandă expunerea produsului în rack-ul special conceput, într-o
cantitate cât mai mare, renunţând la spaţiul din raftul magazinului, în cazul în
care nu există marfă suficientă. În aceste două situaţii, în mod excepţional,
rack-ul trebuie aşezat lângă secţiunea de care aparţine produsul (răcoritoare,
cafea, dulciuri etc.) pentru a fi uşor de găsit la secţiunea respectivă de către
cei care vin în magazin cu intenţia de a cumpăra produse de o anumită
categorie. De reţinut este faptul că aceasta nu este decât o soluţie temporară,
până când se va reuşi să se creeze mai mult spaţiu pe raft sau până când se va

94
reface stocul de produs. Punctele de vânzare de acest gen nu mai exploatează
impulsul de cumpărare, fiind destinat cumpărăturilor programate.
Materialele promoţionale recomandate pentru a marca rack-urile sunt:
- hanger-ele – materiale suspendate deasupra rack-urilor, indicând de la
distanţă locul unde poate fi găsit produsul
- etichetele de preţ
- shelfliner-ele – materiale promoţionale care marchează spaţiul de raft alocat
produsului pentru care sunt concepute, au forma unor etichete de raft aşezate
de-a lungul acestui spaţiu
- wobblere
- panourile inscripţionate cu numele producătorului în partea de sus a rack-
ului

3.6 Echipamente de prezentare şi de vânzare a

produselor
Echipamentul comercial îndeplineşte un rol important în activitatea
unui magazin, contribuind la folosirea optimă a suprafeţei de vânzare, la
etalarea unei cantităţi mai mari de mărfuri şi la crearea condiţiilor favorabile
de muncă pentru vânzători.
Echiparea cu mobilier comercial a magazinelor trebuie să urnească
crearea unei unităţi economico-tehnologice şi arhitectonice interioare,
respectându-se cerinţele estetice, psihologice şi stimulatoare pentru vânzarea
mărfurilor. La proiectarea şi folosirea mobilierului este necesar să se aibă în
vedere reala lui importanţă în promovarea unei anumite tehnologii
comerciale, specifică diferitelor tipuri de unităţi. Dispunerea mobilierului în
magazin trebuie să asigure folosirea intensivă a spaţiilor comerciale pe
orizontală şi pe verticală, în vederea obţinerii unui grad optim de ocupare cu
mobilier şi respectiv de încărcare a sălii de vânzare cu mărfuri.
Alături de mobilierul de expunere a mărfurilor există şi o gamă largă
de echipamente materiale, indispensabile în procesul prezentării şi desfacerii
mărfurilor:
- echipamente de bază ale sălii de vânzare: echipamente pentru
calcul, aparate pentru încercat şi verificat articole electro-casnice,
baterii, becuri, aparate de măsură, standuri de încercări, pupitre
pentru audiţii muzicale;
- echipamente suplimentare ale sălii de vânzare: dispozitive, aparate
şi maşini pentru călcat, fasonat, festonat, cusut şi brodat articole
de confecţii;
- echipamente specifice sectorului alimentar: vitrine frigorifice,
maşini pentru tăiat, cântărit, ambalat, marcat.

REGULILE ALEGERII MOBILIERULUI

Prima regulă în ceea ce priveşte mobilierul este că trebuie să se
aleagă piese de mobilier care prezintă cea mai mare capacitate de adaptare la

95
toate tipurile de amenajare; nu vom reveni asupra inconvenientelor pe care le
prezintă “mobilele” confecţionate pe măsură în cazul unei amenajări libere.
Căci, să nu uităm niciodată că o amenajare bună a pieselor de mobilier este
cea care poate fi modificată în funcţie de experienţa dobândită, care poate fi
revizuită şi constant ameliorată. Magazinul este o fiinţă vie care evoluează şi
la fel şi mediul său. Dacă încă de la deschidere merchandiserul alege un
mobilier prea puţin modular, prea puţin modificabil, el îşi asumă un risc mare
pentru viitor, iar investiţia sa se poate dovedi mai puţin rentabilă.
A doua regulă referitoare la mobilier este că acesta din urmă nu poate
fi ales fără o raportare exactă la produsele care se intenţionează a fi
prezentate pe piesele de mobilier alese.
A treia regulă se referă la dimensiunea pieselor de mobilier. Există un
raport cert între suprafaţa de vânzare şi dimensiunea maximă a pieselor de
mobilier care vor servi prezentării şi în consecinţă numărul lor.
Este evident că suprafaţa de vânzare impune constrângeri referitoare
la lungimea linearului posibil. Astfel, un magazin de 100 mp nu poate să aibă
mai mult de 40 m linear la sol. Ceea ce restrânge, bineînţeles, şi numărul
pieselor de mobilier pe care se face prezentarea şi dimensiunea lor. Nu
trebuie uitat că fiecare piesă de mobilier trebuie percepută de client uşor şi
rapid. Ori perceperea unui linear total a unei piese de mobilier în care se face
prezentarea (o gondolă de exemplu) depinde de distanţa pe care poate să o
aibă clientul în magazin faţă de această piesă de mobilier şi unghiul sub care
se vede. În general, unghiul util  sub care un ochi vede o gondolă cu baza Y
situată la o distanţă D este:  = 4D² (unghiul util = unghiul din care
percepţia globală a gondolei este cea mai bună). Acest unghi util trebuie să
fie căutat întotdeauna de merchandiser, adică el trebuie să prevadă, în funcţie
de distanţa pe care o poate oferi clienţilor săi, o lungime de gondolă Y astfel
încât tg = Y/D. Este ceea ce prezintă figura 3.22.
DIFERITELE TIPURI DE MOBILIER
Există 4 mari categorii de mobilier utilizabile în magazin, după cum
urmează:
1. echipamente murale care sunt rafturi cu niveluri adaptabile în
funcţie de dimensiunea ambalajelor produselor;
2. gondolele propriu-zise care, ca şi echipamentele murale, sunt
constituite din rafturi adaptabile diferitelor ambalaje şi ale căror plăci
orizontale sunt suficient de groase ca să prezinte etichetele care dau
informaţii asupra mărfii (preţ, calitate, conţinut);

96
 Câmpul ochiului Câmpul ochiului
drept stâng

Y
D

tg = Y
D

Fig. 3.22. Unghiul util

3. containerele speciale din metal tip grilaj cu 4 forme principale: mai

întâi bordurile de paleţi adaptabile pe paleţi sau socluri cu role care pot fi
stivuite, apoi containerele de vânzare cu suport cu role, apoi coşurile cu paleţi
pentru prezentarea în vrac care oferă mari posibilităţi de stivuire şi care sunt
uşor de transportat, în sfârşit containerele autoservire adaptate special
vânzării anumitor produse (de exemplu alimente pentru bebeluşi) şi care sunt
cel mai adeseori special furnizate de producător;
4. piesele de mobilier cu refrigerare, de diferite dimensiuni şi de
diferite forme, în funcţie de marfa prezentată (alimente congelate, carne,
mezeluri) şi de nevoile specifice ale magazinului.

În procesul de organizare a încasării preţului mărfurilor intervin trei

elemente: numărul necesar de case de marcat; tehnologia încasării şi fixarea
locului pentru case.
Numărul caselor de marcat în diferitele tipuri de magazine trebuie în
aşa fel fundamentat încât să asigure un proces nestânjenit de încasare şi să
preîntâmpine aglomerările. Practic se stabileşte numărul clienţilor care
trebuie să fie serviţi într-un anumit interval de timp. Numărul necesar de case
de marcat se stabileşte, în general, în funcţie de:
- numărul maxim al clienţilor care se află într-un anumit
interval de timp în magazin;
- timpul mediu de servire la casă a unui client;
- durata totală de funcţionare a casei în intervalul de timp
considerat.
În magazinele sau raioanele cu autoservire din marile magazine sunt
aplicate, în general, următoarele operaţii şi procedee ce compun procesul de
încasare:
- scoaterea mărfurilor din coş sau din căruciorul pentru cumpărături
de către client;

97
 - metoda cu un “coş alternativ”, punându-se mărfurile într-un coş
sau într-un cărucior gol, de către personalul comercial;
- scoaterea mărfurilor din coş sau cărucior de către cumpărător şi
aşezarea acestora pe o bandă transportoare, care le deplasează
până la punctul special pentru ambalat, unde este instalată în mod
obişnuit şi casa.
Amplasarea caselor de marcat se face astfel încât să favorizeze
utilizarea unei tehnologii comerciale moderne şi eficiente. Se impune
respectarea anumitor cerinţe:
- asigurarea unei circulaţii libere a clienţilor încât fluxul acestora să
nu se intersecteze în faţa caselor de marcat;
- evitarea ajungerii în situaţii de aglomerare, supravegherea de către
casieră a unei părţi din sala de vânzare;
- gruparea într-un loc bine delimitat a caselor de marcat, excepţiile
fiind posibile atunci când sala de vânzare are mai multe puncte de
ieşire.

3.7 Etalarea mărfurilor

Etalarea mărfurilor, privită ca un ansamblu de procedee şi reguli de
prezentare a mărfurilor, reprezintă o componentă de bază a
merchandisingului. Operaţiunile, procedeele, procesele şi regulile proprii
urmăresc realizarea unei oferte active, apte să asigure creşterea vânzărilor şi,
în final, sporirea profitului comerciantului.
Etalarea, ca element fundamental al promovării vânzării mărfurilor,
printr-o prezentare deosebit de bine concepută, acţionează asupra
consumatorului în mai multe sensuri [11,167]:
 pune în valoare articolul, realizând o legătură între publicitatea mass-
media şi locul de vânzare a acestui articol;
 poate modifica dorinţa de cumpărare a unui client;
 furnizează anumite informaţii inedite despre utilizarea produsului pe care-
l pune în valoare, creând deci, noi mobiluri de cumpărare.
Scopul final al etalării constă în:
- atenţionarea clientului care, prin natura firii sale, poate fi
preocupat, visător sau neatent;
- atragerea şi oprirea clientului spre informare;
- generarea unei cereri de impuls;
- materializarea impulsului într-o cumpărare efectivă;
clientul ia hotărârea de a cumpăra sub impulsul
informaţiilor furnizate asupra preţului, calităţii şi
modalităţilor de întrebuinţare a produselor oferite.
Etalarea mărfurilor în vitrine
Vitrina reprezintă, în miniatură, mijlocul cel mai eficient de
întreţinere continuă a dialogului dintre comerciant şi clienţii săi. Ea se
organizează într-un spaţiu special amenajat pentru prezentarea naturală a

98
mărfurilor. Totodată, vitrina este şi cel mai direct mod de informare a
cumpărătorului despre asortimentul şi calitatea mărfurilor existente în
magazin.
Vitrina reprezintă cartea de vizită a comerciantului. Ea este mai mult
decât un afiş al magazinului, ea trebuie să fie un spectacol în trei dimensiuni
destinat clienţilor, dar şi non clienţilor acestui punct de vânzare. Vitrina
urmăreşte să comunice cu convingere ceea ce magazinul oferă specific unei
clientele potenţiale. Este un emiţător de imagine al firmei deoarece constituie
mijlocul cel mai eficace pentru a face cunoscută concepţia magazinului,
originalitatea sa, dar şi un instrument promoţional acţionând asupra
comportamentului trecătorului, declanşând intrarea lui. Vitrina trebuie să
atragă asupra ei atenţia unui număr cât mai mare de vizitatori (comunicarea
de masă), apoi să suscite interesul mai multor indivizi, invitându-i să ia
cunoştinţă individual de conţinutul ei (comunicare individuală). Pentru a fi
armonioasă, vitrina trebuie să ocupe cât mai bine spaţiul disponibil urmând,
pe cât posibil, regula de aur care determină dreptunghiul perfect, unde
raportul laturii mari faţă de cea mică este egal cu 1,618. Acest dreptunghi
corespunde regulilor esteticii clasice, el prezintă un caracter echilibrat şi
armonie. În interiorul acestui dreptunghi, punctele aşezate în faţă vor fi mai
bine puse în valoare dacă se foloseşte bine suprafaţa dată.

Fig.3.23. Dispunerea produselor în vitrină [1,18 ]

În vederea realizrii unei etalri estetice se pot combina diverse

elemente astfel încât să se obţină efecte cât mai plăcute: culoare, decor,
spaţiu, lumină, tec;
Pentru obţinerea unei etalri eficiente a mărfurilor în vitrine se
recomandă realizarea următoarelor cerinţe [11,169]:
- selecţionarea cu multă grijă a produselor ce urmează a fi expuse,
evitându-se prezentarea unui număr prea mare de articole;
- fiecare produs etalat să constituie un punct de atracţie;

99
- etalarea să fie echilibrată, logică, cu mesaj publicitar despre articol;
- să formeze un punct de sprijin realizat prin diferite grupaje de materiale
decorative, prin îmbinarea unor elemente mobile sau prin efecte de
lumină;
- etalarea pe grupe de utilităţi, pentru a le identifica cu uşurinţă;
- etalarea pe orizontală a produselor grele sau cu volum mare, linia
orizontală întrerupându-se prin pauze de decor pentru a se evita
monotonia;
- repartizarea pe verticală asigură sesizarea tuturor tipo-dimensiunilor la
sortimentele expuse;
- produsele cu ambalaje care au un aspect publicitar pronunţat se pot etala
ambalate, cu condiţia ca cel puţin unul să fie dezambalat şi prezentat în
stare de funcţiune;
- produsele care reprezintă accesorii se etalează împreuna cu acestea, iar
produsele formate din mai multe sub-ansamble se vor prezenta în stare
asamblată.

Produsele trebuie dispuse la diferite înălţimi, ceea ce dă o impresie de

relief şi evită caracterul fix sau monoton. Ele trebuie să se situeze la trei
niveluri de înălţime şi de profunzime. Această dispunere dă un sentiment de
perspectivă, iar vitrina devine mai animată. Este necesar ca fiecare vitrină să
facă apel la toate resursele tehnice pentru ca decorul, articolele, culorile şi
punerea lor în spaţiu să atragă din partea fiecărui trecător atenţie, înţelegere,
memorizare şi credibilitate maxime.
Modalităţile de realizare tehnică a etalării mărfurilor în vitrine se pot
grupa în trei categorii:
- etalare- catalog;
- etalare- tematic;
- etalare- documentară.

În general sunt combinate mai multe elemente pentru obţinerea

efectelor pozitive:
Culoarea. Etalarea fiind o compoziţie vizuală, culoarea este folosit ca
un mijloc deosebit de eficace. Se folosesc atât culori calde (roşu, portocaliu,
vernil) care “vin” mai în faţă, dar şi culorile reci (albastru, verde) care “duc”
spre fundalul vitrinei. La alegerea culorilor se va urmări obţinerea unei unităţi
de expresie faţă de tematică, ţinând cont de semnificaţiile psihologice ale
fiecăruia şi rezonanţele lor afective.
Decorul. Evidenţierea unei mărfi poate declanşa trecătorului emoţii
capabile să-i fixeze interesul. Decorul obţinut prin diferite combinaţii pe o
anumită tematică creează ambianţa necesară şi dirijează privirea către
articolele etalate. Culoarea materialelor folosite pentru obţinerea decorului
trebuie armonizată cu nuanţa culorilor produselor etalate, ţinând seama că
marfa este cea care trebuie pusă în valoare.

100
 Spaţiul. Dispunerea produselor trebuie să se facă astfel încât să
asigure cea mai bună vizibilitate. În aranjarea materialului expus se utilizează
diferite forme de linii:
- linia verticală, subliniază faţa şi soliditatea;
- linia orizontală, sinonimă cu odihna, calmul, liniştea;
- linia oblică, antrenează mişcarea, viaţa, mobilitatea;
- linia frânată, simbol al dinamismului;
- linia curbă, simbol al eleganţei, rafinamentului, nobleţei.
Utilizarea spaţiului se face prin forme simple, neîncărcate, cu eleganţă
şi eficienţă.
Lumina. Culorile, materialele utilizate sunt bine dispuse în evidenţă
de o lumină bine aleasă, care nu stânjeneşte privirea celor interesaţi. Felul
mărfurilor prezentate impune diferite grade de iluminare. De exemplu, în
vitrinele unde se expun mărfuri de culoare închisă şi fără luciu este necesară
lumină mai puternică, iar pentru obiectele cu feţe lucioase şi viu colorate –
lumină mai slabă. Toate inscripţiile din vitrină trebuie să fie iluminate astfel
încât să asigure citirea lor cu uşurinţă.

Etalarea mărfurilor pe gondolele de expunere a mărfurilor

Interiorul magazinului reprezintă nu numai prelungirea acţiunii
elementelor exterioare, dar şi informarea cumpărătorilor într-o atmosferă de
destindere, deservire şi încredere, care să contribuie la formarea deciziei de
cumpărare. Etalarea mărfurilor în sala de vânzare urmăreşte să asigure: o
abundenţă de mărfuri, o varietate cât mai mare, un flux raţional şi o circulaţie
activă a clienţilor care să permită acestora cuprinderea întregii suprafeţe a
magazinului şi contactul direct cu marfa.
Alte cerinţe care trebuie avute în vedere la realizarea tehnică a
expunerii mărfurilor în interiorul magazinului se referă la [11,171]:
 pentru mărfurile care necesită o informare suplimentară cu privire
la partea tehnică şi performanţe este necesar ca acestea să fie
prezentate prin panouri, afişe, etichete în care să se evidenţieze
caracteristicile şi parametrii tehnico-funcţionali;
 pentru mărfurile ce necesită o prezentare directă se vor amenaja
spaţii speciale pentru demonstraţii;
 articolele din cadrul unei grupe de mărfuri se expun împreună
pentru a da posibilitatea clientului de a găsi la un loc mărfurile
înrudite;
 articolele ce urmează a fi vândute cu prioritate se vor etala în
locurile frontale;
 mărfurile cu circulaţie rapidă vor fi expuse aproape de magazia de
mână, dar şi lângă mărfurile cu circulaţie mai lentă, pentru ca şi
acestea să fie în intenţia cumpărătorilor;
 în colţurile sălii de vânzare pot fi expuse mărfuri de cerere zilnică
pentru a face şi aceste puncte atractive;

101
  capetele de gondole sunt utilizate ca locuri pentru prezentarea
noutăţilor, unde etalarea va fi fantezistă şi cu un caracter puternic
publicitar;
 pentru unele produse (electro-casnice şi electronice) expunerea
este indicat să se facă şi în starea lor de funcţionare;
 amplasarea şi expunerea mărfurilor în raport cu aşa-zisul complex
de consum: după vârstă şi sex, după modul de viaţă, după
evenimente şi sărbători.
Capetele de gondolă
Una dintre cerinţe constă în observarea mărfii de către client şi mai
puţin mobilierul, suportul de etalare. Acest lucru trebuie să determine o
etalare abundentă a mărfurilor iar un loc important îl ocupă prezentarea unor
sortimente la capetele de gondolă.
În cazul prezentării unor articole de cerinţă curentă în stocuri mai
mari, trebuie avut în vedere următoarele:
- Articolele nu trebuie aşezate direct pe podea. Se vor utiliza paletele
sau orice alt suport, de preferat să fie acoperit cu ambalaj colorat, în armonie
cu produsul expus. Suporturile de prezentare din carton permit mai ales
combinaţii multiple prin asamblarea a două sau trei asemenea elemente. Ele
oferă, în acelaşi timp, avantajul de ase putea monta rapid şi nu necesită decât
o cantitate relativ redusă de mărfuri pentru a crea un efect de masă;
- Anumite produse cum ar fi de exemplu conservele, prin natura lor
fac posibilă folosirea unor mijloace de prezentare solide. În schimb, în cazul
mărfurilor ambalate în pachete baza se poate construi aşezându-se în primul
strat pachetele în poziţia “culcată”, al doilea strat în picioare, al treilea din
nou culcat, al patrulea în picioare etc.
- Orice articol poate deveni accesibil clientului prin asigurarea
spaţiilor între mărfuri, între toate stivele, la orice categorie de mărfuri. Acesta
trebuie să poată ajunge uşor la un articol, fără să se teamă că vraful se va
prăbuşi sau că se va strica armonia perfectă a aşezării mărfurilor.
- Marfa trebuie să fie pusă în contact direct cu clientul. Într-o
prezentare la capetele de gondolă, marfa trebuie să fie accesibilă din toate trei
părţile.
- Prezentarea se poate face şi în casetele sau cutiile în care mărfurile
au fost ambalate de către furnizor, dar cu condiţia ca ambalajul să fie în bună
stare de funcţionare şi în culor atrăgătoare.
- Pentru o prezentare mai atractivă şi pentru stimularea cumpărăturilor
la impuls, la capetele de gondolă se pot expune două sau mai multe articole
diferite.
- Mărfurile expuse la capetele de gondolă trebuie reînnoite
săptămânal. La sfârşitul acestei perioade acestea pierd, odată cu caracterul de
noutate şi de prospeţime, orice atracţie.

102
 Mijlocul gondolelor
Există tendinţa să se neglijeze acest amplasament pentru expunerea
mărfurilor întrucât se consideră că nu este de dorit să se întrerupă monotonia
produselor bine aliniate pe gondole. Cele mai bune prezentări la mijlocul
gondolei sunt făcute pe aşa-zisele “balcoane”. Un “balcon” constă dintr-o
mică platformă sau un coşuleţ care se agaţă de poliţa gondolei sau a raftului.
Acesta nu trebuie să iasă prea mult în afara gondolei pentru a nu împiedica
circulaţia prin faţa acesteia; totodată trebuie să fie solid şi să nu stânjenească
desfacerea articolelor de pe poliţa gondolei sau a raftului.
Prezentările la mijloc de gondolă permit fie scoaterea în evidenţă a
unor articole complementare celor vândute la raionul respectiv, fie lărgirea
suprafeţei de prezentare a unui produs din raion şi atragere atenţiei
consumatorului asupra acestuia.

3.8 Publicitatea la locul vânzării

Publicitatea la locul de vânzare constituie un ansamblu de semnalizări
cu caracter publicitar care se foloseşte în magazine şi în diverse alte suprafeţe
pe care se realizează acte de vânzare pentru atenţionarea, orientarea, trezirea
interesului asupra acelei suprafeţe comerciale, a unui raion, a unor suprafeţe
etalate. Ea apelează la toate mijloacele apte să asigure o sensibilitate vizuală
în scopul atragerii clientului într-un act de schimb prin transformarea
interesului înnăscut într-o motivaţie şi, rapid şi convingător, într-un act de
cumpărare efectivă.
Publicitatea la locul de vânzare se materializează prin:
 Publicitatea prin marcă: amenajarea unui stand separat, special amenajat
cu mobilier şi suporţi de prezentare, panouri cu texte explicative privind
marca respectivă, prezentarea prin diferite însemne sau indicatoare a
mărcii reprezentative;
 Publicitatea prin ambalaj. Ambalajul modern nu se mai limitează doar la
protejarea produsului, el constituind un mijloc de comunicare între produs
şi client. Pentru a îndeplini acest rol intermediar, ambalajul trebuie să
constituie atât un mijloc de prezentare cât şi de informare;
 Publicitatea prin etichetare. Etichetele reprezintă un punct de atenţionare
pentru fiecare produs în parte, recomandându-l şi subliniindu-l. Eticheta
reprezintă un element informaţional de mare randament estetic şi
comercial. Pentru a-şi îndeplini pe deplin rolul său funcţional, eticheta
trebuie ca, pe lângă preţ, să mai cuprindă şi elemente referitoare la
caracteristicile produsului, avantaje, materialele din care s-au obţinut,
modul de utilizare, etc.
 Publicitatea prin expoziţii de mărfuri în interiorul magazinului. Sunt
recomandate în general expoziţiile specializate care prezintă mai multe
produse dintr-o grupă de mărfuri, înrudite din punct de vedere al
destinaţiei. Pentru a-şi atinge scopul publicitar, expoziţiile trebuie să fie
organizate într-un loc distinct, dotat cu mobilier adecvat grupei de

103
 mărfuri, să prezinte un bogat sortiment de articole şi să asigure materialul
informativ strict necesar clienţilor pentru a le trezi interesul.
 Publicitatea prin demonstraţii practice. Cea mai eficientă formă de
publicitate la locul de vânzare este marfa însăşi. De aceea, comerciantul
trebuie să-i pună pe clienţi în contact direct cu produsele pentru ca aceştia
să se convingă asupra valorii lor de întrebuinţare. Forma concretă de
materializare a acestei tehnici o reprezintă demonstraţiile practice. Pentru
aceasta, în cadrul magazinului există un loc special amenajat şi dotat
tehnic unde se demonstrează pe viu funcţionarea mărfurilor (aparatelor) şi
performanţelor pe care le au. Deosebit de importante sunt demonstraţiile
practice în cazul acţiunilor de popularizare a produselor noi. În acest fel
se aduc la cunoştinţa consumatorilor modul de utilizare, performanţele,
avantajele pe care le au aceste produse faţă de cele existente, justificându-
se astfel şi diferenţa de preţ.
În sens larg, toate imaginile, toate sunetele (mesajele), oferta însăşi a
magazinului, amenajarea sa contribuie la definirea percepţiei şi atitudinii
consumatorului, îndemnându-l să cumpere şi să aprecieze, în aşa fel firma
(magazinul) îndeplinindu-şi obiectivele principale: satisfacerea clientului şi
profitul.
Ambalajul modern nu se mai limitează doar la protejarea produsului
ci constituie un mijloc de comunicare între produs şi client. Pentru a îndeplini
acest rol intermediar, ambalajul trebuie să constituie un mijloc de informare
cât mai complet asupra produsului respectiv. Rolul informativ al ambalajului
creşte atunci când se asigură o bună îmbinare cu publicitatea. Un ambalaj
estetic (din punct de vedere al formei, culorii sau graficii) cu o informare
corespunzătoare asupra produsului (caracteristici, mod de utilizare) atrage
atenţia cumpărătorilor şi favorizează luarea deciziei de cumpărare.
În condiţiile autoservirii, când marfa “se vinde singură”, ambalajul de
prezentare (împreună cu produsul) este expus în rafturi sau gondole astfel
încât să joace rolul de “vânzător mut”. El constituie, pe de o parte, un punct
de atracţie prin formă, dimensiuni, culoare şi imagine a produsului, iar pe de
altă parte, un punct de informare comercială prin înscrisurile referitoare la
caracteristicile produsului, la termenul de garanţie sau valabilitate, la modul
de utilizare. Ambalajul de prezentare, caracterizat printr-o execuţie grafică
deosebită, oferă prin imagini şi texte informaţiile necesare consumatorului şi
se transformă în suportul publicităţii la locul de vânzare a produsului.
Eticheta reprezintă un element informaţional de mare randament
estetic şi comercial, un punct de atenţionare pentru fiecare produs în parte,
recomandându-l, subliniindu-l. Pentru a atrage atenţia consumatorilor,
eticheta trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:
 dimensiunile ei vor fi în funcţie de marfa pe care o prezintă;
 materialul folosit este cartonul superior, iar ca formă se recomandă, cel
mai adesea, cea dreptunghiulară;

104
 în ceea ce priveşte conţinutul, pentru a-şi îndeplini rolul funcţional este
necesar, pe lângă preţ, să mai cuprindă şi elemente referitoare la:
caracteristicile produsului, avantaje, materialele din care s-a obţinut,
modul de utilizare etc.;
 etichetele de preţ se realizează în nuanţa bicoloră, fondul alb şi preţul cu
negru, iar când au loc reduceri de preţuri, preţul vechi nu se şterge ci se
taie cu o linie roşie, indicându-se alături preţul nou;
 etichetele cu pronunţat caracter informativ se realizează folosind mai
multe culori, ţinându-se seama şi de culoarea produsului pe care îl
prezintă;
 textul pe etichete trebuie să fie scurt, concis, inteligent redactat, scris
corect şi uşor lizibil.
Cea mai eficientă formă de publicitate la locul de vânzare este marfa
însăşi. Prin caracteristicile sale de calitate are cele mai mari şanse de a trezi
atenţia, interesul şi încrederea clientului, ducând la decizia de cumpărare.
Oricând este posibil, comerciantul trebuie să pună pe clienţi în contact direct
cu produsele pentru ca aceştia să se convingă asupra valorilor de
întrebuinţare.

105