În Lumea Sunetelor Şi A Culorilor
În Lumea Sunetelor Şi A Culorilor
În Lumea Sunetelor Şi A Culorilor
MAT – - efectuarea de înmulțiri în care un factor este 10, 100; Înmulţirea Resurse Observare
2.5.; 5.1. - utilizarea unor proprietăţi ale înmulţirii în calcule; unui număr materiale: manualul a
- descompunerea unui număr format din două sau trei cifre cu 10 sau 100 tipărit, fișe de lucru sistematică
într-o sumă de produse în care unul dintre factori este 10, Resurse
100; procedurale:
- utilizarea terminologiei specifice operației de înmulțire; conversaţia,
- utilizarea simbolurilor (< ,>, =) pentru compararea unor explicaţia,
numere/expresii numerice în care apar înmulțiri cu 10 şi exerciţiul, jocul
100; didactic,
- formularea şi rezolvarea unor probleme pornind de la expresii problematizarea
care sugerează operații de înmulțire cu 10 sau/și 100.
EDUCAȚIE FIZICĂ
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Marţi, MAT – - utilizarea unor proprietăţi ale înmulţirii în efectuarea unor Înmulţirea unui Resurse Observare
16. 02. 2.5. înmulțiri ale unui număr de două cifre cu un număr de o număr de două materiale: manual, a
2021 cifră; cifre cu un fişe de lucru sistematică
- scrierea unui factor ca sumă de zeci și unități și număr de o
efectuarea înmulțirii cu un număr de o cifră; cifră Resurse
- gruparea convenabilă a factorilor unei înmulțiri cu mai procedurale:
mulți factori, pentru rezolvare rapidă; conversaţia,
exerciţiul, jocul
- compararea unor expresii numerice ce conțin înmulțiri ale
didactic,
unui număr de două cifre cu un număr de o cifră;
problematizarea
- rezolvarea de probleme cu operaţii de acelaşi ordin/ de
ordine diferite pe teme ce corespund preocupărilor copiilor. Forme de
organizare:
frontal/individual
LIMBA ENGLEZĂ
MAT – - utilizarea algoritmului înmulțirii unui număr de trei cifre Înmulțirea unui Resurse Tema de
2.5.; 5.1.; cu un număr de o cifră; număr de trei materiale: lucru în
5.3. - utilizarea terminologiei matematice în scrierea operațiilor cifre cu un manualul, obiecte clasă
de înmulțire și rezolvarea acestora; număr de o diverse, jetoane, fişe
- rezolvarea de exerciții respectând ordinea efectuării cifră de lucru
operațiilor și semnificația parantezelor rotunde; Resurse
- identificarea unor situații concrete care se pot transpune procedurale:
în limbaj matematic; conversaţia,
- rezolvarea de probleme prin mai multe moduri. explicaţia, exerciţiul,
- Jocul Un dar – asocierea unor litere date cu rezultatele jocul didactic
unor înmulțiri date și ordonarea după o regulă dată.
EDUCAȚIE FIZICĂ
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Marţi, MAT – - scrierea unui factor ca o sumă sau ca un produs şi Înmulţirea Resurse Observare
23. 02. 2.5.; 5.1.; efectuarea înmulţirii cu un număr dat; unui număr materiale: manualul a
2021 5.3. - utilizarea algoritmului de calcul pentru înmulţirile în care de două cifre tipărit, fișe de lucru sistematică
fiecare factor este scris cu câte două cifre; cu un număr Resurse
- estimarea rezultatului unei înmulţiri; de două cifre procedurale:
- compararea unor expresii numerice ce conţin înmulţiri, conversaţia,
fără a efectua calculele; explicaţia, exerciţiul,
- utilizarea terminologiei matematice în rezolvarea de jocul didactic,
exerciţii care conţin înmulţiri; problematizarea
- analiza şi rezolvarea de probleme în care apar operaţii de
înmulţire.
LIMBA ENGLEZĂ
LLR – - audierea unor enunțuri prezentate de învățător, în care Descrierea Resurse Observare
3.1.; 2.1.; același cuvânt are valori gramaticale diferite și marcarea, unei persoane materiale: manualul a
4.3. prin diferite semnale sonore, a enunțului în care cuvântul tipărit, fișe de lucru sistematică
anunțat de învățător are valoare de adjectiv; Resurse
- descrierea frontală, cu sprijin din partea învăţătorului, a procedurale:
obiectelor pe care le au la îndemână (pornind de la întrebări exercițiul,
de sprijin şi ajungând la mesaj); conversaţia,
- descrierea colegului de bancă, cu sprijin din partea explicaţia,
învăţătorului sau a altui coleg; procedee de citire
- identificarea unor aspecte descriptive în texte citite; activă, jocul didactic.
- identificarea şi numirea unor trăsături ale obiectelor/
fiinţelor din universul apropiat;
- descrierea frontală, cu sprijin din partea profesorului, a
obiectelor la îndemână (pornind de la întrebări de sprijin şi
ajungând la mesaj);
- scrierea unor enunțuri de prezentare a unei persoane
cunoscute.
MM – - audiţie şi învăţare a cântecului notelor ; Sunetul şi Resurse Observare
2.1.; 3.1. - exersarea notaţiei înălţimilor, cu utilizarea noţiunilor de nota SOL materiale: sistematică
portativ, cheie de sol, înălţimi de note de la DO1 la DO2; manualul tipărit,
- jocuri de citire a înălţimilor sunetelor unor melodii Pe-o caietul, surse audio Evaluare
simple; crenguţă de Resurse orală
- joc de poziţionare a corpului în funcţie de înălţimile alun, procedurale:
sunetelor; Mirela Rizea conversaţia,
- recunoașterea notelor pe portativ; Marinescu explicaţia,
- poziţionarea notei SOL pe portativ; exerciţiul, munca
- - interpretarea corectă a înălțimii acestora. independentă, jocul
didactic
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Miercuri, LIMBA ENGLEZĂ
24. 02.
2021 MAT – - utilizarea algoritmului de calcul pentru înmulțirile în care Înmulţirea Resurse
2.5.; 5.1.; fiecare factor este scris cu câte două cifre; unui număr materiale: manualul
5.3. - compararea unor expresii numerice ce conțin înmulțiri, de două cifre tipărit, fișe de lucru
fără a efectua calculele; cu un număr Resurse
- aplicarea unor tehnici de calcul rapid în efectuarea de două cifre procedurale:
înmulțirilor; conversaţia,
- utilizarea terminologiei matematice în rezolvarea de explicaţia, exerciţiul,
exerciții care conțin înmulțiri; jocul didactic,
- rezolvarea de exerciții respectând ordinea efectuării problematizarea
operațiilor şi semnificația parantezelor rotunde;
- identificarea unor situații concrete care se pot transpune
în limbaj matematic;
- analiza și rezolvarea de probleme în care apar operații de
înmulțire;
- scrierea rezolvării printr-o expresie matematică.
LLR – - lectură activă, cu creionul în mână; Textul Resurse Observare
3.1.; 2.2.; - citirea individuală, în gând, a textului suport; narativ materiale: a
3.4.; 4.5. - stabilirea sensului cuvintelor necunoscute şi a expresiilor din text suport, manual sistematică
text; Pietricica şi Resurse
. - utilizarea achiziţiilor lexicale noi în enunţuri orale caracatiţa, procedurale: Interevalua
proprii; după Henri procedee de citire rea
- citirea în forme variate a unor enunţuri din text; Cornélus activă, lectura cu
- formularea de întrebări și răspunsuri ce vizează creionul în mână,
informaţiile esenţiale sau de detaliu desprinse din textul conversaţia, explicaţia,
citit; exercițiul,
- citirea selectivă a textului pe baza unor repere; jocul didactic
- transcrierea unor enunțuri din text în care se regăsesc
cuvinte cu sens opus unor cuvinte precizate de învățător;
- realizarea de tabele, diagrame, de organizatori grafici;
- redactarea unui scurt text cu achiziţiile lexicale noi.
EDUCAȚIE FIZICĂ
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Joi, MAT – - scrierea unui factor ca o sumă sau ca un produs şi Înmulţirea unui Resurse Observarea
25. 02. 2.5.; 5.1.; efectuarea înmulțirii acesteia cu un număr dat; număr de trei materiale: manual, sistematică
2021 5.3.; - efectuarea înmulțirilor prin descompunerea fiecărui cifre cu un fişe de lucru
factor; număr de două
- utilizarea algoritmului de calcul pentru înmulțirile în care cifre Resurse
fiecare factor este scris cu câte două cifre; procedurale:
- verificarea rezultatului înmulțirilor folosind calculatorul; conversaţia,
- rezolvarea de exerciții respectând ordinea efectuării exerciţiul, jocul
operațiilor şi semnificația parantezelor; didactic,
- utilizarea terminologiei matematice; problematizarea
- analiza/rezolvarea de probleme în care apar operaţii de
Forme de organizare:
înmulţire.
frontal/individual
LLR – - citirea selectivă a textului studiat în ora anterioară, în Textul Resurse Observare
3.4.; 3.2.; funcţie de repere date de învățător/colegi (Citește narativ materiale: sistematică
2.4.; 4.5. enunțul/pasajul din text care te-a făcut să te simți manual, CD, coli
fericit/trist/uimit etc.); Pietricica şi albe
- completarea unor tabele, realizarea de organizatori grafici caracatiţa, Resurse
în perechi/ în grup; după Henri procedurale:
- utilizarea cuvintelor/expresiilor explicate în ora Cornélus exercițiul, conversaţia
anterioară în enunţuri; euristică, explicaţia,
- discuții, în perechi, care evidențiază opiniile elevilor jocul didactic,
despre anumite aspecte relatate în text; dramatizarea
- transcrierea unui pasaj din text care intrigă/ uimeşte/
stârneşte interesul/ impresionează;
citirea textului suport cu reglarea intensităţii şi volumului
vocii precum şi a ritmului vorbirii corespunzător
încărcăturii afective a mesajului.
AVAP – - participarea la exerciţii-joc de observare a elementelor Tehnica Resurse materiale: Observare
1.2.; 1.3.; de limbaj plastic din natură şi din compoziţii plastice; Quilling manual, fâşii de sistematică
2.3. - selectarea de diverse materiale, în vederea utilizării lor; hârtie, papuelo, liniar
- realizarea de produse utile şi estetice, pentru viaţa de zi Felicitarea cu cercuri
cu zi, pentru decorarea cărora se folosesc diferite pentru mama Resurse
procedee; procedurale:
- confecţionarea de produse care vor fi utilizate apoi la conversaţia,
clasă în scop didactic; explicaţia,
- realizarea de produse din hârtie cu scop decorativ. Forme de
organizare:
individual, frontal
JOC ŞI - participarea la ştafete şi jocuri cu solicitări de eforturi Jocuri de Resurse Observare
MIŞCARE – diferite; mişcare, materiale: programa a
1.2.; 2.2. - realizarea unor sarcini de colaborare în practicarea trasee şcolară sistematică
activităţilor de joc şi mişcare; aplicative şi Resurse
- identificarea abaterilor personale şi ale colegilor de la ştafete procedurale:
regulile stabilite – Toboganul. cuprinzând conversaţia,
deprinderi explicaţia, jocul
motrice didactic
complexe
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Vineri, ŞTIINŢE - observarea dirijată a unor desene pentru identificarea Proprietăţile Resurse Observare
26. 02. ALE obiectelor din metal; unor metale. materiale: a
2021 NATURII – - efectuarea unor experimente pentru evidențierea Utilizări manual sistematică
1.1.; 1.2.; transmiterii căldurii prin metale; tipărit/digital, caiete,
2.2. - selectarea, dintr-o serie de cuvinte, a acelora care bare metalice, ceară,
denumesc obiecte confecționate din metal; surse de căldură,
- - completarea unor texte lacunare folosind denumirile piuneze, monede,
unor metale. obiecte din metal
Resurse
procedurale:
conversaţia,
explicaţia, exerciţiul,
demonstrația,
experimentul,
diagrama Venn
LIMBA ENGLEZĂ
EDUCAŢIE - imaginarea unor povestiri privind raporturile persoanei cu Ce sunt Resurse Observare
CIVICĂ – plantele şi animalele, care valorizează atitudini pozitive animalele şi materiale: manual, sistematică
1.1.; 1.2.; faţă de acestea; plantele? lecturi suplimentare
2.1. - exerciţii de argumentare, de susţinere personală a nevoii Resurse
de plante şi animale; procedurale:
- - stabilirea unor acţiuni necesare îngrijirii colţului verde al conversaţia,
clasei, plantelor din grădina şcolii, mediului înconjurător; explicaţia, exerciţiul,
jocul de rol
AVAP – - participarea la exerciţii-joc de observare a elementelor Tehnica Resurse materiale: Observare
1.2.; 1.3.; de limbaj plastic din natură şi din compoziţii plastice; Quilling manual, fâşii de sistematică
2.3. - selectarea de diverse materiale, în vederea utilizării lor; hârtie, papuelo, liniar
- realizarea de produse utile şi estetice, pentru viaţa de zi Mărţişoare cu cercuri
cu zi, pentru decorarea cărora se folosesc diferite Resurse
procedee; procedurale:
- confecţionarea de produse care vor fi utilizate apoi la conversaţia,
clasă în scop didactic; explicaţia,
- realizarea de produse din hârtie cu scop decorativ. Forme de
organizare:
individual, frontal
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Luni, LLR – - citirea în gând, cu creionul în mână, a unui text care Resurse Evaluare
01. 03. 3.1.; 4.3. conține informații referitoare la personaj si obiectul Lectură-”Ocol materiale: manual după
2021 realizat; ul Pământului tipărit rezolvarea
- completarea unor propoziţii lacunare cu adjective în optzeci de Resurse sarcinilor
potrivite; zile” J. Verne procedurale: de lucru
- gruparea unor adjective din textul suport, în funcţie de exercițiul,
număr şi gen; conversaţia,
- descrierea frontală, cu sprijin din partea învăţătorului, a explicaţia, procedee,
obiectelor pe care le au la îndemână (pornind de la întrebări jocul didactic
de sprijin şi ajungând la mesaj);
- transformarea unor enunțuri din textul citit prin
schimbarea numărului adjectivelor;
- citirea textului suport cu reglarea intensităţii şi volumului
vocii precum şi a ritmului vorbirii corespunzător
încărcăturii afective a mesajului;
- scrierea unui text în care se utilizează adjective date.
LLR – - audierea unui text folosind computerul; Descrierea Resurse Interevalua
2.2.; 1.4.; - relatarea unei secvenţe dintr-un film/ desen animat/ clip unui obiect, a materiale: manualul re
2.1.; pentru care nu există subtitrare sau sonor; unei fiinţe. tipărit/digital
- identificarea şi numirea unor trăsături ale obiectelor din Descrierea Resurse Portofoliul
mediul apropiat; unei activităţi procedurale:
- descrierea frontală, cu sprijin din partea profesorului, a conversaţia,
obiectelor; explicaţia,
colaborarea pentru descoperirea ideilor care pot structura exerciţiul, jocul de
un plan de elaborare a descrierii unui obiect. creație
RELIGIE
MAT – - utilizarea algoritmului de calcul pentru înmulțirile în care Înmulţirea Resurse Tema de
2.5.; 5.1.; fiecare factor este scris cu câte două cifre; unui materiale: lucru în
5.3. - utilizarea terminologiei matematice în rezolvarea de număr de manualul, fişe de clasă
exerciții care conțin înmulțiri; trei cifre cu lucru
- compararea unor expresii numerice ce conțin înmulțiri, un număr Resurse
fără a efectua calculele; de două procedurale:
- aplicarea unor tehnici de calcul rapid în efectuarea cifre conversaţia,
înmulţirilor; explicaţia,
- analiza şi rezolvarea de probleme în care apar operaţii de exerciţiul,
înmulţire; problematizarea
- formularea de probleme pe baza datelor organizate într-un
tabel şi rezolvarea acestora;
- realizarea unui portofoliu cu probleme pe tema jocurilor şi
jucăriilor pentru copii.
EDUCAȚIE FIZICĂ
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Marţi, MAT – - efectuarea de înmulțiri prin utilizarea algoritmului de Recapitulare Resurse Observare
02. 03. 2.5.; 5.3. calcul în scris; materiale: a
2021 - utilizarea terminologiei matematice în rezolvarea de manualul, fişe de sistematică
exerciții care conțin înmulțiri; lucru
- compararea unor expresii numerice ce conțin înmulțiri, Resurse
fără a efectua calculele; procedurale:
- utilizarea unor proprietăţi ale înmulţirii în calcule; conversaţia,
- rezolvarea de exerciții, cu operațiile cunoscute, explicaţia, exerciţiul,
respectând ordinea efectuării operațiilor și semnificația jocul didactic,
parantezelor rotunde; problematizarea
- aflarea unui factor necunoscut dintr-o operație de
înmulțire;
- analiza și rezolvarea de probleme ilustrate, în care apar
operații de înmulțire;
- scrierea rezolvării unei probleme prin expresia numerică.
LIMBA ENGLEZĂ
Competenţe Detalii de
Ziua Activităţi integrate/pe discipline Resurse Evaluare
specifice conţinut
Vineri, ŞTIINŢE - identificarea unor situații cotidiene în care se utilizează Magneţi. Resurse Proba
05. 03. ALE magneții; Utilizări ale materiale: scrisă
2019 NATURII – - identificarea materialelor necesare pentru realizarea unui magneţilor. magneți, ac
2.1.; 2. 2.; experiment/ a unei activități practice; Busola magnetic, vas cu
2.4. - efectuarea de activități practice/ experimente pentru a magnetică apă, polistiren,
evidenţia mişcarea unor corpuri sub acţiunea forţei imagini, manual
magnetice; digital, busolă,
- completarea unor fișe de observații în urma efectuării jucării cu magnet
experimentelor; Resurse
- construirea unor jucării (ex.: busola) în urma analizei modului procedurale:
de funcționare a magneților. conversaţia,
explicaţia, exerciţiul
LIMBA ENGLEZĂ
EDUCAŢIE - recunoaşterea unor atitudini faţă de plante şi animale, por- Nevoia de Resurse Observare
CIVICĂ – nind de la imagini date, lectura unor poveşti, observarea plante şi materiale: manual, sistematică
1.1.; 1.3.; unor comportamente ale copiilor şi adulţilor în contexte animale fişe de evaluare
2.1. familiare; Resurse
- completarea unor enunţuri referitoare la plante şi animale, procedurale: Probă
preferinţe, atitudini, comportamente faţă de acestea; conversaţia, scrisă
- selectarea unor personaje din lumea plantelor şi explicaţia, exerciţiul,
animalelor, prezentate în lecturi îndrăgite; jocul de rol
- exerciţii de exprimare a unor gânduri, sentimente, atitudini faţă
de plante şi animale, faţă de mediul înconjurător.
AVAP – - realizarea de texturi de suprafaţă; Expoziţie Resurse Observare
1.2.; 3.3. - realizarea de produse utile şi estetice, pentru viaţa de zi materiale: manual, sistematică
cu zi, pentru decorarea cărora se folosesc diferite Dincolo de lucrări executate de
procedee; poarta şcolii elevi, panouri
- realizarea de produse din diferite tipuri de hârtie; expoziţionale
- selectarea de diverse materiale, în vederea utilizării; Resurse
- confecţionarea de produse care vor fi utilizate apoi la procedurale:
clasă în scop didactic; conversaţia,
- realizarea de produse din diferite tipuri de hârtie; demonstraţia,
- realizarea unei expoziţii cu vânzare în care se exerciţiul, turul
valorifică produsele confecţionate în orele anterioare galeriei
(împletituri, mărţişoare, felicitări).