Constituirea Antantei și Triplei Alianțe

Între anii 1870-1871 între Germania și Franța a avut loc un război în urma căruia Germania obține victoria și devine
unul dintre cele mai puternice state din Europa. În fruntea Germaniei se afla cancelarul Bismarck . El a pus la cale
încheierea unor tratate pentru a ține Franț a izolată din punct de vedere politic. Bismarck se temea, în primul rând, de
o posibilă alianță dintre Austro-Ungaria, pe care o învinsese în 1866, și Rusia. Prin urmare, el a căutat o soluție pentru a
și-i apropia pe cei doi posibili inamici. Rezultatul a fost crearea, în 1873, a Ligii celor Trei Împărați. Alianța n-a fost una
de durată, căci Rusia se retrage în 1878, deoarece în urma unui război care a avut loc în Europa, și anume răscoala
popoarelor slave din Balcani (1875) care a generat apariția unor contradicții între Marile Puteri , care aveau interese în
această regiune. Bismarck, a făcut tot posibilul pentru a atrage Rusia în război contra Turciei. Succesele coaliției
antiturcești au schimbat situația în Peninsula Balcanică : a apărut un nou stat - Bulgaria; România și Serbia și-au obținut
independența, însă în apărarea Turciei s-au ridicat Anglia și Austro-Ungaria, susținute de Germania. Germania rămâne,
deci, în alianță doar cu Austro-Ungaria Celor două imperii li se alătură, în 1881, Italia, nemulțumită și ea de politica
Fraței care avea multe colonii în Africa, alianță ce va rămâne în vigoare până la începutul Primului Război Mondial.

Crearea blocurilor politico-militare în Europa

Un tratat mai puțin cunoscut este cel încheiat între Germania și Rusia în 1887, cunoscut sub numele de Tratatul de
Reasigurare. Negociat de Bismarck, acest tratat era menit să păstreze în viață alianța cu Rusia după retragerea acesteia
din Liga celor Trei Împărați. Tratatul stipula că cele două state vor rămâne neutre dacă oricare dintre ele se va afla în
război cu o a treia putere, cu mențiunea că, dacă această a treia putere era Franța, Rusia nu era obligată să acorde
asistență Germaniei, și, dacă era vorba de Austro-Ungaria, Germania nu avea să ajute Rusia. Ceea ce Bismarck a
urmărit prin acest tratat era evitarea unui război pe două fronturi, marea teamă a Germaniei. Potrivit clauzelor inițiale,
tratatul urma să fie reînnoit odată la trei ani, însă în anul 1890 noul Kaiser, Wilhelm al II-lea, îl demite pe Bismarck din
funcția de cancelar și refuză continuarea înțelegerii.Astfel, Rusia s-a văzut nevoită să-și regândească sistemul de alianțe
și s-a reorientat către Franța. Cele două state au convenit să se consulte în caz că intră în răzoi cu orice alt stat sau dacă
stabilitatea Europei era pusă în pericol. Acest angajament verbal a fost ulterior consolidat prin semnarea, în 1892, a
unei convenții militare franco-ruse, al cărei scop era de a contracara potențialul pericol reprezentat de Tripla
Alianță.Între timp, toate aceste acțiuni diplomatice au trezit interesul guvernului britanic, care își dă seama că
Germania a devenit rapid noua mare putere europeană, manifestând, de asemenea, și pretenții coloniale, mai ales
după venirea la putere a lui Wilhelm al II-lea, care dorea să-și extindă sfera de influență în Africa. Apoi, la îndemnul lui
Alfred von Tirpitz, Kaiserul aprobă programul de dezvoltare a forței navale germane, perceput de către britanici o
amenințare directă. Practic, ambiția germană de a egala în forță flota britanică nu a făcut altceva decât să-i scoată pe
englezi din izolarea politică și să-i implice și pe ei în sistemul de alianțe european.Englezii răspund prin închiererea, în
1902, a unei alianțe militare cu Japonia, cu scopul de a limita expansiunea colonială germană în Est. În plus, guvernul
de la Londra decide sporirea propriei puteri navale, pentru a nu se lăsa depășită de germani. Dezvoltarea în paralel a
ambelor programe navale va face ca, în ajunul războiului, Germania să aibă la dispoziție 29 de nave de război, iar
Marea Britanie 49.

Constituirea Antantei

În politica sa externă fiecare mare putere îşi apăra propriile interese.Forţa sa singură nu era însă întodeauna suficientă
p/t a le impune în consecinţă sa urmărit relizarea unor alianţe,ducînd la realizarea unor alianţe,ducînd la constituirea
unor grupări politico-militare,element caracteristic al relaţiilor diplomatice din deceniile premergătoare Ir.m.Tripla
Înţelegere sa constituit în 3 etape:

Astfel în a 3 etapă,sistemul de alianţă a fost completat în 1907 de acordul anglo-rus prin care semnatarii îşi delimitau
sferele de influienţă în Asia,ţările vecine cu India,Tibetul şi Afganistanul devin neutre,iar Persia,unde cele 2 puteri
întreţin relaţii de ostiliate,este împărţit în zone de influienţă,făcînd posibile viitoare colaborării politico-militare în
Europa.Antanta apare ca o grupare cu perspective de viitor şi care nu va înceta în continuare să se consolideze în ciuda
eforturilor Reichului de a o dezbina.La încep.sec.XX statele şi popoarele balcanice erau întro continuă frămîntare,
determinată de necesitatea desăvîrşirii unificării lor prin eliberarea de teritorii ce se mai aflau încă sub stăpînire
otomană.Serbia deşi păşise pe calea dezvoltării capitaliste,nu urma o evoluţie normală,politica externă-înfeudată total
Vienei-au indignat nu numai opinia publică,ci şi un nr. tot mai mare de ofiţeri.Astfel,printro lovitura de stat din 1903,se
instalează noua dinastie Karageorge care se orientează to mai mult spre blocul ruso-francez ce îi oferă o emancipare
economică şi politică faţă de Austro-Ung. care o sufoca.Aceste evenimente au fost urmate de o extraordinară
propagandă îndreptată împotriva Austro-Ung.şi a Imp.Otoman.În acestă perioadă Rusia scotînd pe slaba rezistenţă a
Imp. Otoman,urmărea înfiltrarea şi anexarea de noi teritorii din Balcanii,lucru care o nemulţămea foarte mult pe
Austro-Ung.Astfel, prin crearea celui deal doilea bloc imperialist(1907),politica marilor puteri devine tot mai agresivă în
sud-Estul Europei,dar asistăm în acelaş timp la acţiuni tot mai active spre emanciparea totală de sub tutela marilor
puteri din partea statelor balcanice.

Tripla Alianță

După înlăturarea lui Bismark, noul împărat, Wilhelm al II-lea, a imprimat o nouă orientare politicii externe germane.
Cunoscută ca Weltpolitik, orientarea diplomaţiei Imperiului german urmărea supremaţia mondială prin formarea unui
imperiu colonial, rezultat din reîmpărţirea coloniilor principalelor state europene coloniale. Imperiul colonial german
obţinuse o serei de teritorii dar fără o mare importanţă economică sau strategică. În 1884 a fost proclamat
protectoratul asupra coastei sud-vestice a Africii (Camerun, Togo) sau estice (Kenya). Ulterior s-au format coloniile
asiatice: golful Chiao Ciao, Sandun (China), insulele Samoa, Mariane şi Caroline (în Pacific).În politica sa, împăratul s-a
apropiat de Austro-Ungaria (exista ideea supremaţiei germane pe continent) cu care a semnat, la 1879, o alianţă
secretă îndreptată împotriva Rusiei. Austro-Ungaria a fost sprijinită de Germania în obţinerea Bosniei-Herţegovina, la
1908, ceea ce a provocat reacţia Rusiei dar şi a naţiunilor mici din Balcani speriate de eventualitatea unei infiltrări
austro-ungare în zonă. Acestei alianţe i s-a alăturat şi Italia la 1882, punând bazele unui prim bloc politico-militar,
îndreptat împotriva Rusiei şi Franţei, cunoscut ca Tripla Alianţă (sau Puterile Centrale). Italia era nemulţumită de
ocuparea Tunisiei de către Franţa (în Tunisia exista o puternică minoritate italiană). Deşi Italia revendica Tristul şi
Trentino de la Austro-Ungaria, Bismark a alimentat sentimentele antifranceze ale peninsularilor obţinând semnătura
pe tratatul Triplei Alianţe. Lor li se va adăuga, din raţiuni specifice, Serbia, România şi ulterior, Imperiul Otoman şi
Bulgaria. Pretutindeni, interesele Germaniei, locomotiva alianţei, se opuneau celor anglo-franceze, interese care au
acutizat relaţiile internaţionale la începutul secolului al XX-lea. Acest fapt a fost evident în timpul crizelor marocane
(1905-1911) şi a războaielor balcanice (1912-1913). Italia nu s-a implicat în conflictele marocane şi a reuşit, cu spijinul
anglo-francez să ocupe Libia şi arhipelagul Dodecanez, după un scurt război cu Imperiul Otoman la 1911-1912, ceea ce
a dezgheţat raporturile cu Franţa. În preajma declanşării primului război mondial, o serie de parteneri ai Triplei Alianţe
s-au îndepărtat de interesele germane: Italia, sub imperiul naţionalismului şi a ideii creării „Italiei mari” revendica
Triestul şi Trentino sau România, care urmărea unificarea Transilvaniei şi a Bucovinei.