Valoarea Stilistică A Semnelor de Punctuație
Valoarea Stilistică A Semnelor de Punctuație
Valoarea Stilistică A Semnelor de Punctuație
Subiectul nr.1
Virgula – ”,”
Virgula se folosește la separarea unei apoziții/explicații suplimentare, izolarea unei construcții în vocativ,
separarea a două idei aflate în raport adversativ (dacă întîlnim conjuncția dar, iar, însă,ci) sau disjunctive
(dacă întîlnim conjuncția ”sau”), elipsa predicatului (Mama vine, sora, nu), construcție incidentă (vino, zise).
Virgula se folosește în situații în care este necesar să se accentueze, să se releve o anumită parte a enunțului.
Virgula scoate în prim-plan ceea ce este mai important pentru acest context.
Punctele de suspensie marchează intreruprea șirului gîndirii și o pauză afectivă ce accentuează sentimentele
exprimate în text.
Punctele de suspensie evidențiază surprinderea, ezitarea, durerea, regretul, îndoiala, vorbirea incoerentă,
disperarea, meditația, nedumerirea, renunțarea haosul în gîndire.
În textul literar, reprezintă un semn grafic, dar și de tonalitate, care marchează discursul fragmentar, de tip
reflexiv/meditativ, semnificînd interorizarea trăirilor sau a gîndurilor.
Punctele de suspensie marchează întreruperea comunicării. Motivațiile subiectului vorbitor sunt multiple;
consideră că destinatul subînțelege ceea ce urmează; un moment de surpriză sau șoc emoțional, avînd ca efect
instaurarea tăcerii semnificative; o pauză psihologică, intenționată, a vorbitorului, după care urmează un
cuvînt neașteptat, care poate avea nuanță ironică.
Punctele de suspensie interiorizează starea de spirit (a autorului, a eului liric). Ele constituie fundalul pe care
se realizează trăiri și sentimente.
Formule de utilizat:
Punctele de suspensie reprezintă declanșarea unei game de emoții (atitudini) ...
Model:
Rar ninge-n noapte fără vindecare,
Cu leru-i ler peste un sfert de veac...
Mi-e dor...
Punctele de suspensie marchează întreruperea enunțului, a discursului liric. Au valoarea de a sugera starea
profundă a eului liric de retrăire a amintirilor legate de frumusețea tradițiilor, de casă părintească și de părinți. Ele
angajează și cititorul într-o stare de reflexivitate.
Punctele de suspensie, folosite în mod repetat în text, sînt pauze afective în fluxul narativ și sugerează reflecțiile
rememorării unor întîmplări din trecut.
Punctele de suspensie îndeamnă la meditație, sugerînd totodată o puternică încărcătură emoțională a eului liric.
Punctele de suspensie din ultimul vers au rol stilistic și semnifică melancolia eului liric, îndemnul spre meditație.
Punctele de suspensie din strofa a patra sunt folosite tocmai pentru a da o oarecare continuitate a versului, au rolul
de a atrage atenția asupra spuselor sale și reprezintă o pauză de gîndire a personajului sugerînd astfel și o stare
emoțională.
Linia de pauză este marca unei tensiuni lirice deosebite, cînd este plasată după un enunț cu caracter confesiv,
inducînd cititorului conștiința gravității mărturisirii:
Linia de pauză are rolul de a atrage atenția cititorului asupra trăirilor afective ale eului liric și conferă o
frumoasă notă de expresivitate.
Linia de pauză este cea mai adecvată pentru a reda o pauză, care deschide perspectiva unei dezvăluiri, unei
precizări, unei elucidări și a unei insistări.
”Cade
Tot ce-i frumos și unic –
Cade sufletul.”
Linia de pauză are valoare de semn de egalitate, de echivalenț totală între două realități.
Semnul exclamării marchează grafic o atitudine a vorbitorului, o stare sufletească. Aceasta poate fi: suferința,
bucuria, deznădejdea, admirația, regretul, dezaprobarea, ciuda etc. Contextul are un rol foarte important
în identificarea corectă a acestei stări.
Semnul exclamării marchează conturul intonațional al unui enunț exclamativ, dar și participarea afectivă a
autorului, accentuînd sentimentele exprimate; poate marca și adesarea directă și evocarea unei personalități
istorice din trecut.
Prezența propozițiilor exclamative într-un text narativ (cînd nu aparțin personajelor) indică implicarea afectivă
a naratorului, iar într-unul liric reprezintă o marcă a eului liric. În amîndouă situațiile, propozițiile
exclamative, imprimă textului o notă puternică de subiectivitate.
Formule de utilizat:
Semnul interogării exprimă o implicare afectivă puternică: indoială, nedumerire, uimire, emoție, surpriză,
furie, dilemă, incertitudine, căutare febrilă, suferință, nehotărîre, indignare etc.
Semnul interogării marchează conturul intonațional al unui enuț interogativ, evidențiază starea de incertitudine
sau starea meditativă a eului liric(în funcție de situație).
Model:
Florile surîd în taină;
Oare ce-ar surîde ele?
Semnul interogării relevă starea de revelație, de surprindere, pe care o trăiește eul liric în raport cu personificarea
”Florile surîd”. Semnul mai exprimă și o încercare a eului liric de a găsi un răspuns, de a exprima o nedumerire.
Stări poetice
Atmosfera
Locul
Timpul
Perspectiva
Specia
Sentimentul dominant
Starea principală/sentimentul dominant
transmis;
Tema, ideea
Personajul
Intenția autorului
Din ce se compune?
§ Constituie/este exprimat(cuvînt, îmbinare de cuvinte, figură de stil)
Ce legătură are cu tema și mesajul textului
§ Este reluat în text
§ Este expicit/incifrat
Model
Titlul ”De cîte ori, iubito...” este reluat în incipitul poeziei pentru a accentua suferința provocată de
remorarea clipelor de fericire pierdută. Vocativul ”iubito” constituie tînjirea disperată a eului liric, iar
punctele de suspensie prelungesc, parcă într-un timp nedefinit, sentimentul de melancolie. Structura
”de cîte ori” exprimă frecvența amintirii, neputința eului liric de a uita fericirea trecută și devenită
acum ”ocean de gheață”. Fără iubită, eul liric se simte ”din ce în ce mai singur”. Iubirea lor este
neîmplinită și se eternizează prin starea de dorință.
Formule de utilizat:
Model
Ultima strofă a poeziei ”Ce șoptești atît de tainic ... ” de Mihai Eminescu începe cu motivul romantic
al visului, epitetul personificator ”Vis nebun” sugerînd faptul că iubirea este un sentiment efemer,
idee exprimată prin metafora ”florii”: ”Floarea care, rece cîntui-i”. Speranța revigorării iubirii s-a
stins, inversiunea ”deșarte vorbe!” și semnul exclamării ilustrînd disperarea eului liric care suferă
pentru iubirea pierdută. Certitudinea eului liric este singulară, el își dorește să se poată elibera de
chinurile sentimentului, idee exprimată printr-o exclamație retorică: ”Și eu știu numai atâta/C-aș dori
odat*să mântui”. În ceea ce privește prozodia, strofa este un catren măsura versurilor este de 8 silabe,
iar ritmul este trohaic.