SCHELETUL UMAN – ALCĂTUIRE

Scheletul uman (Systema skeletale) este format din 208

oase, dintre care 34 alcătuiesc coloana vertebrală, iar restul de 174 se
grupează în jurul acesteia.
              Oasele situate pe linia mediană a corpului, ca sternul, sacrul şi
altele, sunt neperechi. Ele se consideră a fi oase simetrice, fiind formate
din două jumătăţi - una dreaptă, alta stângă la fel conformate. Dimpotrivă,
oasele membrelor sunt perechi - însă asimetrice, pentru că cele două
jumătăţi ale lor nu sunt identic conformate.
               Pentru ca un os să poată fi studiat şi descris izolat, în afara
organismului, el trebuie orientat în aşa fel încât poziţia lui să fie aceeaşi cu
cea pe care o are în organism. Orientarea se face prin ajutorul celor mai
caracteristice elemente anatomice pe care le prezintă osul respectiv.
               Pentru orientarea unui os nepereche sunt necesare
două elemente anatomice, pe care le punem în raport cu două planuri ale
corpului, planuri care nu sunt însă opuse unul altuia. Pentru orientarea
oaselor pereche sunt necesare trei elemente anatomice, pe care trebuie să
le aşezăm în trei planuri ce nu se opun, al treilea plan fiind necesar
pentru determinarea osului din dreapta sau din stânga.
               Scheletul se împarte în patru părţi:

1.  Coloana vertebrală.
2.  Oasele membrelor.
3. Oasele capului sau craniul.
4. Oasele membrelor.

Coloana vertebrală, toracele osos şi craniul sunt situate în axul

corpului, formând scheletul axial (Skeleton axiale) în timp ce oasele membrelor
alcătuiesc scheletul apendicular (Skeleton appendiculare).
                  Scheletul omenesc are nevoie de mai mulți ani pentru o dezvoltare
completă, această dezvoltare fiind atinsă la vârsta de 20 de ani.
 Fiecare segment al scheletului îndeplinește o funcție particulară. Craniul
protejează creierul și, de asemenea, ochii și urechile. Din cele 29 de oase ale
craniului, 14 formează structura masivului facial. O privire asupra craniului arată
cum structurile vulnerable ale feței sunt protejate de aceste oase. Cavitățile
orbitale care se găsesc sub frunte adăpostesc mecanismele complexe și delicate
ale ochiului. La fel mucoasa olfactiva este adăpostită profund în cavitatea nazală
în maxilarul superior.

Un element frapant al craniului este dimensiunea mandibulei sau

maxilarul inferior. Fiind mobilă, mandibula reprezintă un instrument ideal de
strivire a hranei atunci cand, prin intermediul dinților, intră în contact cu maxilarul.
Când vedem oasele faciale acoperite cu mușchi, nervi și piele, este greu de
observat cât de eficiente sunt forma și dispunerea lor. Un alt exemplu de
structură adaptată este acela ca zona facială este mai solidă în jurul ochilor și al
nasului pentru a preveni deplasarea oaselor faciale fie posterior, sub craniu, fie
în sus.
 Coloana vertebrală este formată dintr-un lanț de oase mici denumite
vertebre și formează axul central al scheletului. Este deosebit de solidă, dar,
deoarece este o tijă formată din segmente mici, în loc să fie un os unic, este, de
asemenea, foarte flexibilă. Acest lucru ne face capabili să ne aplecăm înainte și
să ne atingem degetele de la picioare, dar și să ne menținem poziția ortostatică.
Vertebrele protejează, de asemenea, măduva spinării, dispusă în canalul
vertebral. Extremitatea inferioară coloanei vertebrale este denumită cocci. La
unele animale, cum ar fi câinii, pisicile, este mult mai lung și formeaz coada.
Coloana vertebrala
Coloana vertebrala este un tub articular osos, lung, care se intinde intre baza
craniului si oasele bazinului. Este o structura rezistenta, dar in acelasi timp flexibila,
care sustine capul si corpul, mentine trunchiul in pozitie dreapta, permitand in acelasi
timp miscarea acestuia.

Coloana vertebrala reprezinta scheletul axial al trunchiului si este localizata

posterior si median. In alcatuirea acesteia intra 33-34 de vertebre, dispuse metameric.
In functie de regiunea in care sunt localizate, aceste vertebre sunt: cervicale, toracice,
lombare, sacrale, coccigiene.
- vertebrele cervicale sunt in numar de sapte
- vertebrele toracice sunt in numar de doisprezece
- vertebrele lombare sunt in numar de cinci
- vertebrele sacrale sunt in numar cinci
- vertebrele coccigiene sunt patru-cinci
Pentru a denumi vertebrele, se foloseste initiala zonei respective (c pt cervicala, t
pentru toracala, l pentru lombara, s pentru sacrala) si se numeroteaza in functie de
pozitia acestora pe coloana vertebrala. (L1 prima vertebra a coloanei lombare, C4 a
patra vertebra cervicala).
Vertebrele
Sunt alcatuite din: corp, arc, gaura vertebrala.
a) Corpul este cilindric si este localizat in partea anterioara a vertebrei. I se descriu o fata
superioara si una inferioara.
b) Arcul vertebrei: este localizat in partea postero-laterala a vertebrei si este alcatuit din
pedicul, incizura superioara si inferioara, ambele delimitand gaura intervertebrala, proces
transvers, proces articular superior si inferior, lama arcului vertebral, proces spinos.
c) Gaura vertebrala: prin suprapunerea tuturor gaurilor vertebrale ia nastere canalul
vertebral, in interiorul caruia se afla maduva spinarii. Gaura vertebrala este delimitata de
corpul si arcul vertebral.
Vertebrele prezinta anumite particularitati structurale in functie de regiunea in care se
afla:

1. Vertebrele cervicale au corpul vertebral de dimensiuni reduse (cele mai reduse

comparativ cu celelalte segmente vertebrale).
- gaura vertebrala are forma triunghiulara
- procesul articular are fete articulare plane
- procesul spinos este scurt si bituberculat
- procesul transvers: are la baza gauratransversala, prezinta tubercul anterior si posterior si
santul nervului spinal.

2. Vertebrele toracice au corpul vertebral mai mare decat cel al vertebrelor cervicale si mai
mic decat al vertebrelor lombare.
- gaura vertebrala are forma cilindrica
- procesul articular are fetele articulare plane
- procesul spinos este lung, unic
- procesul transvers prezinta fovea costalis transversalis care se articuleaza cu tuberculul
costal.

3. Vertebrele lombare au corpul vertebral cel mai voluminos, cu aspect de bob de fasole,
avand concavitatea catre posterior
- gaura vertebrala are forma triunghiulara
- procesul articular are fetele articulare cilindrice, concave superior si convexe inferior
- procesul accesor, este redus ca dimensiune, anterior de acesta se localizeaza procesul
costal care este mare si reprezinta fostele coaste lombare.

4. Sacrul este format din sudarea vertebrelor sacrale

I se descriu
- o fata pelvina: se pot vedea corpurile vertebrale sudate si santurile dintre acestea numite
linii transverse, la capatul carora sunt localizate gaurile sacrale anterioare, care reprezinta
locul de iesire al ramurilor anterioare ale nervilor sacrali.
- o fata dorsala la nivelul careia sunt situate creasta sacrala mediana, rezultata din sudarea
proceselor spinoase, creasta sacrala intermediara rezultata din sudarea proceselor
articulare, gaurile sacrale posterioare, care reprezintalocul de trecere ale ramurilor
posterioare ale nervilor sacrali si creasta sacrala laterala, rezultata in urma sudarii
proceselor transverse.
- o baza: superior are corpul vertebrei S1 care impreuna cu corpul lui L5 formeaza
promontorium. Tot la nivelul bazei sacrului este localizat si procesul articular superior al S1.
- o parte laterala careia i se descrie fata articulara, tuberozitatea sacrala.
- un varf care prezinta posterior hiatusul sacral si coarnele sacrului
- canalul sacral reprezinta contiuarea canalului vertebral. Spre deosebire de canalul
vertebral, acesta contine fillum terminale, structura in jurul careia se formeaza coada de cal
de catre nervii sacrali.

5. Coccisul se formeaza prin sudarea vertebrelor coccigiene insa are dimensiuni reduse,
este rudimentar. Acesta prezinta cornul coccisului care prin intermediul ligamentelor se
leaga de cornul sacrului.

Prima vertebra cervicala poarta denumirea de atlas si este formata din doua mase
laterale unite de arcuri (anterior mai lung si posterior mai scurt)
Cea de-a doua vertebra cervicala se numeste axis. Aceasta prezinta dintele axisului, fata
articulara anterioara si fata articulara posterioara peste care trece ligamentul transvers al
atlasului.

Punctele slabe ale coloanei vertebrale sunt discurile intervertebrale, un fel de amortizoare

elastice formate dintr-un nucleu pulpos si fluid. Discurile intervertebrale sunt inconjurate in
intregime de un inel fibros care are ca rol limitarea dilatarii discurilor si legarea vertebrelor
intre ele.
Nucleul pulpos isi pierde din flexibilitate cu trecerea timpului, volumul i se diminueaza, iar
discurile isi pierd pozitia normala.
Fetele superioare si inferioare ale fiecarei vertebre sunt separate cu ajutorul discurilor
intervetebrale, care sunt alcatuite din cartilaj si a caror functie este de a amortiza socurile si
presiunile. Grosimea acestor discuri este variabila in functie de regiunea coloanei
vertebrale, atingand maximul la nivelul coloanei lombare.

Vertebrele sunt legate intre ele prin ligamente (anterioare, posterioare, intervertebrale),

localizate pe toata lungimea coloanei vertebrale.

Coloana vertebrala nu este dreapta, aceasta prezentand curburi, ca urmare a statiunii

bipede:
1. In plan sagital:
- lordoza cervicala
- cifoza toracica
- lordoza lombara
- curbura sacrococcigiana
2. In plan frontal:
- scolioza toracica
- curburi de compensatie cervicale si lombare cu directie opusa fata de primele.

Vascularizatia arteriala:
- artera vertebrala
- artere intercostale posterioare
- artere lombare

Vascularizatia venoasa
- doua sisteme venoase (anterior si posterior). Sistemul venos anterior se varsa in vene
corespunzatoare arterelor iar cel posterior in plexul venos intervertebral.

Fiziologie - rol, functii, mecanisme

- Coloana vertebrala are rol in sustinerea capului, trunchiului si a membrelor superioare
- protectia maduvei spinarii - situata in canalul vertebral, format prin unirea gaurilor
vertebrale
- transmiterea greutatii trunchiului la pelvis si membrele inferioare (de aceea dimensiunea
vertebrelor creste spre inferior)

Patologii asociate coloanei vertebrale

- scolioza
- hiperlordoza
- cifoza
- hernia de disc

Hernia de disc

Examinare- diagnostice specifice

1. Examen obiectiv: anamneza, examen fizic
2. Investigatii paraclinice: imagistice: radiografie, RMN, investigatie DEXA

Tratament
- ales in functie de patologie
- chirurgical
- kinetoterapie
- tratament medicamentos: antiinflamatoare