Documentul prezintă o analiză a proverbelor din perspectivă lingvistică și culturală. Se explică ce sunt proverbele, modul în care sunt clasificate tematic și conceptele de etnocamp și ierarhie socială în proverbele românești.
100%(1)100% au considerat acest document util (1 vot)
134 vizualizări15 pagini
Documentul prezintă o analiză a proverbelor din perspectivă lingvistică și culturală. Se explică ce sunt proverbele, modul în care sunt clasificate tematic și conceptele de etnocamp și ierarhie socială în proverbele românești.
Documentul prezintă o analiză a proverbelor din perspectivă lingvistică și culturală. Se explică ce sunt proverbele, modul în care sunt clasificate tematic și conceptele de etnocamp și ierarhie socială în proverbele românești.
Documentul prezintă o analiză a proverbelor din perspectivă lingvistică și culturală. Se explică ce sunt proverbele, modul în care sunt clasificate tematic și conceptele de etnocamp și ierarhie socială în proverbele românești.
Descărcați ca DOC, PDF, TXT sau citiți online pe Scribd
Descărcați ca doc, pdf sau txt
Sunteți pe pagina 1din 15
Proverbul
In lumina cercetärilor, proverbul apare ca o expresie
impersonalä si de mare vechime, inzestratä cu autoritate si purtätoare de intelepciune. Cele mai vechi date referitoare la proverbe ne parvin de la sumerieni care le foloseau in scop didactic. Este o categorie folcloricä foarte räspânditä. Proverbele sunt propozitii sau fraze scurte, in care se exprimä concis si sugestiv, in formulare stabilizatä, rezultatul unei experiente si care contin o povatä, o invätäturä. Proverbele se transmit pe cale oralä, având un evident caracter traditional. Continuturile lor au profunzime filozoficä, având ca nucleu probleme morale, intelepciuni aplicabile in diferite situatii de viatä. Mesajul proverbului nu este comunicat direct, fiind un continut ,,para-proverbial.” Majoritatea definitiilor care s-au dat converg in a considera proverbele ca forme de creatie literarä, ca forme de cunoastere primitivä sau popularä si ca expresii lingvistice. Accentul cade insä pe caracterul filozofic al proverbelor, pe calitatea lor de a exprima ,fructul experieniei popoarelor”. Rivarol vede In ele ,,cugetarea tuturor secolelor redusä In formule”, iar J. P. Leroux le considerä ,,sentinte care contin un adevär confirmat prin märturia si experienta secolelor trecute.” Originea lor trebuie cäutatä, dupä Leroux, in cunostintele cucerite de om printr-o experientä indelungatä. Caracterul ,,literar” al proverbelor a fost legat, in general, de cel filozofic, pentru cä roadele experientei umane au fost conservate in expresii de mare plasticitate, in care metafora, alegoria si simbolul intervin efectiv pentru a sensibiliza ideea. S-a observat insä cä nu toate proverbele utilizeazä aceste mijloace expresive, cä existä, deci, proverbe metaforice (sau alegorice) si nemetaforice. De aici s-a tras concluzia cä proverbele nu alcätuiesc integral o literaturä, sub raport artistic, pentru cä un numär deloc neglijabil dintre ele nu intruneste calitätile mesajului literar. Cu toate acestea, intre un proverb nemetaforic, cum ar fi ,,Cine se scoalä de dimineatä, departe ajunge,” si unul metaforic, ca ,,Buturuga micä rästoarnä carul mare,” nu sesizäm deosebiri de esentä, doar cä ele se aflä, din punct de vedere artistic, pe trepte valorice diferite. Asadar, se impune ca proverbele sä fie studiate in primul rand ca specie de literaturä folcloricä. Caracterul colectiv, oralitatea, anonimatul, raportul specific dintre traditie si inovatie, ca träsäturi specifice ale faptelor de folclor, dominä si limbajul proverbial, manifestând insä anumite particularitäti determinate de natura si conditiile acestui limbaj. Proverbele reprezinta un material cultural extrem de diversificat si de sofisticat, care ridica probleme de clasificare. In paremiografia romaneasca, metoda clasificarii tematice a fost initiata de Iuliu A. Zanne, care a alcatuit un sistem de opt categorii, impartite in clase subordonate care reduc gradul de generalizare; de exemplu, categoria natura fizica isi subordoneaza clase precum an, anotimpuri astre, zile, sarbatori, timp, metaluri, pietre, plante etc. (se observa principiile abordarii onomasiologice). Asemenea clasificari sunt utile, insa, fiind facute in functie de cuvinte-cheie sau de baza, nu cuprind valoarea conotativa a unor termeni din proverb si, in consecinta, demonstreaza „imposibilitatea de a extrage un termen titlu cu valoare generala” Preluand aparatul teoretic propus de P. Ruxandoiu pentru analiza proverbelor (bazat in principal pe termenii microcontext, macrocontext, context genetic, context generic), C. Negreanu are ca punct de plecare conceptul si reteaua de elemente care il delimiteaza; autorul considera ca „proverbele apartinatoare aceluiasi concept se incadreaza in ceea ce se numeste etnocamp, care, in aceasta situatie, este identificabil cu campul conceptual (cu precizarea ca numai in cazul proverbelor poate exista identitate intre campul conceptual si etnocamp)”
Termenul etnocamp, are o larga aplicabilitate in domeniul
analizei paremiologice si al tehnicii paremiografice, in comparatie cu clasificarea tematica. Diversitatea analizei campului reiese din incercarea de a-l delimita „prin determinantii lingvistic, lexical, semantic, toti in relatie cu campul conceptual”; campurile sunt „modalitati de clasare a cuvintelor dintr-o limba […], cuvinte care exprima un sistem de idei, ceea ce ofera principiul obiectiv al segmentarii vocabularului” Primele descrieri ale campului (realizate de lingvistii germani in prima parte a secolului al XX-lea) vizeaza campurile conceptuale: se realizeaza o schema aconceptuala a unui domeniu, caracteristica unei anumite societati, asa cum reiese din datele lingvistice, etnografice, antropologice, pe baza carora se stabileste aria conceptelor acoperite de un cuvant sau un grup de cuvinte. Demersul de acest tip este eterogen, asfel incat s-a realizat ulterior delimitarea lingvistica a metodei in directia analizei relatiilor unui cuvant (campurile onomasiologice) sau ale mai multor cuvinte (campurile semasiologice). In concluzie, campurile lexicale desemneaza arii in interiorul unui camp conceptual, acesta fiind structurat prin diferite campuri lexicale decupate intr-o secventa din istoria unei limbi. In cadrul proverbelor romanesti exista numeroase etnocampuri, care, in ansamblul lor, exprima specificul national al poporului roman. Etnocampurile nu exista in mod izolat, independent, ci se afla intr-o relatie complexa de interdependenta, oferind informatii si caracterizari complexe de ordin moral, psihologic, antropologic, social, mitologic, economic, estetic si cultural, filozofic,logic etc.
Cateva exemple ale celor mai reprezentative etnocampuri ale
paremiologiei autohtone sunt: adevar, cinste, cunoastere, demnitate, educatie, fauna si pasari (simbolistica animalelor si a pasarilor), ironie, intelepciune, prietenie,soarta,timp. Pentru analiza noastra, am identificat si am propus doua etnocampuri complexe: ierarhia sociala si culorile. Viziunea sociala, fundamentala in cadrul folclorului romanesc, se bazeaza pe societatea traditionala rurala, de tip feudal, care este conservatoare, puternic stratificata social, dispusa antagonic si cu numeroase zone de segregare, astfel incat ierahia sociala reprezinta un concept bine conturat in cadrul paremiologiei autohtone. Acest etnocamp include un numar foarte mare de proverbe (circa 500 de proverbe), intrucat campul conceptual este extrem de vast si de diversificat.
La nivelul lexicului, constatam existenta unei terminologii
specializate(spre deosebire de alte etnocampuri). Este vorba, in primul rand, de indicarea claselor sociale: „a fi chiabur cu trei camasi” (formula este realizata prin asa-numitul superlativ stilistic, prin care se indica rapacitatea, lacomia); „dreptatea-i cum o fac domnii“; „opinca e talpa tarii” (metonimia „opinca” pentru „taran”); „taranimea e talpa casei”(varianta a proverbului anterior); „razes c-un sac de hartie/ s-un petic de mosie”; „stie mocanul/ ce e sofranul ?/ cand il vede pe tava/ gandeste ca e otrava”;„vai de boierul ce se roaga mojicului”; „ciocoiul este ca rachita, de ce-l tai de ce rasare”; „de la vladica/ pana la opinca” (cu sensul „din toate clasele sociale”; „Dumnezeu sa te fereasca de roman ciocoit si de tigan boerit”; „noi boiernasi,/ vechi cotcarasi”. Unele proverbe sanctioneaza nepotismul, favoritismul, accesul preferential la institutii (terminologia include, in general, nume de rude, nume ale unor demnitati sociale, ecleziastice si militare): „a fi ca nepotul mitropolitului intre oi”; „a fi fata banului, sora capitanului”; „am inteles/ cine poarta fes”; „am un frate cat un domn,/ s-un cumnat/ cat un imparat”; „a fi (a sta) dupa spatele lui Dumnezeu”; „cine n-ar vrea sa fie ban?”; „a avea nas/ la politie”; „a-i asterne un pod de argint”. In cultura romaneasca populara, doua personaje, popa si nasul, au un statut social privilegiat, exprimat ca atare: „popa are mana de luat nu de dat”; „popa pana si-n pridvor/ cata sa aiba izvor”; „la nasu un brat de lemne si ard toate,/ si la noi unu si nu arde nici ala”; „nasul boteaza,/ nasul cuteaza”.
Analizand diverse proverbe despre preot, I. Adam arata care
este perceptia si mentalitatea populara referitoare la acest personaj: „burta de popa” (sintagma ironizeaza „rotunzimile abdominale, fruct al nemuncii”, care „sunt obligatorii in portretul profesionistilor mantuirii”; expresia desemneaza pe cineva „care mananca si bea mult”); „a-si gasi popa” (proverbul indica „o treptata acomodare a taranului cu oficiantul cerului, caruia nu-i mai reproseaza de la o vreme nemunca”, popa, ca om instruit, fiind propus drept un model de istetime al comunitatii, care nu poate fi inselat, amagit)
Expresii precum „a-si gasi nasul”, cu sensuri multiple („a da de
cineva care sa-l puna la punct”; „a-si gasi stapanul”), folosite in situatii foarte variate, demonstreaza autoritatea nasului (de botez si de cununie) asupra finilor. Proverbele care apartin acestui etnocamp denunta sau definesc si alte aspecte sociale, precum: promovarea, ascensiunea pe scara sociala (nemeritat): „azi mladita de tufan,/ maine coada de ciocan” (tufan „bucata de lemn”); „s-a suit scroafa-n copac”; „azi Stan,/ maine capitan”; decaderea, regresul pe scara sociala: „ajunge din vladica popa” (vladica „arhiereu”, „episcop”, „mitropolit”); „ajunge din cal magar/ si catar din armasar”; „a avea bogatiile lui Por imparat” (proverbul, greu de decodat, sugereaza in opinia noastra pierderea brusca a statutului social inalt, prin ignorarea unor reguli si principii fundamentale7); impostura sociala, detinerea nemeritata a unor functii importante, infatuarea: „tiganul cand s- a vazut imparat/ intai pe tata-sau l-a spanzurat”; „a fi fecior de ghinda/ fatat in tinda” („om necioplit”, „om care pretinde ca este din neam mare”); egalitatea sociala (in sensul unui nivel scazut): „rade ciob de oala sparta”; „rade rupt de carpit”; puterea, influenta: „a fi cheia si lacatul cuiva”; „a fi alfa si omega” (proverbul are origine culta, asa cum demonstreaza termenii componenti); „a fi sfantul zilei”; „a fi tare ca cetatea”; ierarhia in cadrul familiei traditionale romanesti (de tip patriarhal): „barbatul este cheia (stalpu) casei”; pozitiile inferioare in societate: „a fi a cincea roata la car (caruta)”; „a fi sluga la un magar”. De asemenea, sunt indicate mediile sociale (mediul urban opozabil celui rural): „decat codas in oras/ mai bine in satul tau fruntas”; „acum talharii nu mai sunt la padure, ci prin orase”; rolul liderilor (responsabili): „o turma si un pastor”.
Cel mai frecvent (si eficient) mijloc de indicare a statutului social
inalt ramane calul. Acest animal are un rol important in constiinta si mitologia universala. Importanta calului rezulta din numarul mare de expresii si proverbe construite in jurul sau. Psihologia calaretului este diferita de aceea a pedestrasului, in sensul ca implica sentimentul de mandrie, de superioritate „cel calare nu crede celui pe jos”; „cine n-are cal/ sa urce pe jos la deal”; „de cel calare sa nu-ti fie mila cand ii atarna picerele”; „calu bun si nevasta frumoasa iti pun capu”. Ierarhia sociala este indicata in mod sugestiv prin metafora animaliera (care vizeaza stabilirea sau alterarea ierarhiei sociale): „cand e bolnav leul, iepurii ii sar in spinare”; „cand pisica nu-i acasa/ soarecii joaca pe masa”; „cand se iveste lupul, vulpea isi cauta gaura”; „cocosul si sub covata tot canta”; „porcului sa nu-i pui belciug de aur in nas”; „pestele cel mare inghite pe cel mic”; „sarpele pana nu-l calci pe coada, nu se-ntoarce sa te muste”. Statutul social poate fi indicat prin cele mai surprinzatoare mijloace, de exemplu, metonimic, prin incaltaminte: „cel incaltat cu papuci nu-l cunoaste pe cel cu opinci”. Cateva proverbe au referinte istorice concrete: „Belu beleste,/ Golescu goleste,/ Manu jupuieste” (proverbul, care sugereaza ca persoanele cu functii sunt puse pe capatuiala, face aluzie la boierii cu acest nume, care, fiind demnitari in timpul domnitorului Caragea, erau renumiti ca exploatatori); „i-a crescut nasul cel taiat” (aluzie la obiceiul feudal de a cresta nasul conspiratorilor pretendenti la domnie, pedeapsa prin care erau scosi pentru totdeauna din competitie; sugereaza, cu alte cuvinte, insistenta unor persoane compromise de a fi in prim planul vietii sociale).
Multe proverbe sunt construite conform principiului binarismului,
bazat pe cuplurile antonimice, prin care se concentreaza informatia, cu valoarea adevarului universal. Cele mai frecvente opozitii antonimice, din perspectiva raporturilor logico- semantice, sunt: mare – mic, bogat – sarac, stapan – sluga (antonimie graduala, realizata prin perechi care exprima notiuni polare, dar care pot avea si un termen neutru, de tipul mare – mijlociu – mic), sus – jos, suie – coboara (antonimie vectoriala, care, la nivel denotativ, exprima actiuni orientate in directii opuse), ce se regasesc in proverbe precum: „cei mari pe cei mici picerele si le sterg”; „bogatul a gresit si saracul ii cere iertaciune”; „stapan nu poti ajunge, dar sluga totdeauna”; „cine sare cam sus indata cade jos”; „putini suie, multi coboara”.
Etnocampul culorilor include un numar mult mai mic de proverbe
(60). El se bazeaza pe simbolistica exprimata prin culori (care au conotatii sociale pregnante), arhiprezenta in folclorul romanesc, insa mai slab reprezentata la nivelul proverbelor. Regasim aici principiul binarismului, exprimat antonimic. Predomina culorile negru si alb, prezente fie in relatii opozabile fie in constructii simbolice independente. Astfel, aceasta paleta duala de culori exprima, dupa caz (variatia contextuala si conotativa este extrem de accentuata): antiteza, antagonismul: „in pamantul negru se face painea alba”; „dracul alb mananca p-al negru”; supararea extrema: „a-i fi negru inaintea ochilor”; zgarcenia: „a-si manca negrul de sub unghie”; economia, chivernisirea: „strange bani albi pentru zile negre” (cu varianta „bani buni pentru zile negre”); indiferenta: „alba, neagra, asta e”; contradictia, incertitudinea: „ba e alba,/ ba e neagra”; denaturarea, falsificarea realitatii: „face albul negru si negrul alb”; exprimarea ambigua, duplicitara: „a nu vorbi neagra, nici alba”. De asemenea, culoarea neagra este sugerata prin corb: „corbul in zadar se spala, ca negreata nu si-o pierde” (cu referire la origine, moravuri, comportament). Cele doua culori apar ca determinanti ai numelui cal/iapa: „ce mi-e drag mie pe lume?/ calul negru plin de spume” (sensuri multiple, greu de inventariat); „iapa alba-mi trebuia,/ ca cea neagra nu tragea” (proverbul semnifica existenta unor necazuri suplimentare, adaugate la cele vechi; conform conceptiei mitologice, calul a fost „spurcat”, intrucat a fost incalecat de o femeie, astfel incat iapa semnifica necazul, ghinionul); „la cal alb si la vaduva sa nu slujesti” (calul alb – in alte proverbe, „cal balan” – , personaj al basmelor si al lumii fantastice, semnifica incertitudinea, duplicitatea, dar si moartea, ca simbol funerar; asocierea cu vaduva este sugestiva: aceasta, in conceptia traditionala, primitiva are un statut social ingrat – acela al femeii fara barbat). Nuantele, amestecul dintre alb si negru, sunt reprezentative pentru cultura noastra populara, de sorginte mioritica: „ca-i laie,/ ca-i balaie,/ ba una,/ ba alta”; „face din lana laie, lana alba”(laie „negru; negru-cenusiu – despre lana –”, iar balai, -e „cu parul alb; balan – despre animale –”). Albul apare in cadrul unui proverb foarte interesant, care face trimitere la fenomenul numit graffiti, manifestat in mediul urban: „zidul alb e hartia nebunilor” (proverbul este o creatie a culturii populare urbane; asemenea actiuni sunt astazi tolerate de opinia publica, insa considerate vandalice la data conceperii proverbului, data reperabila intr-o cronologie recenta). Unele proverbe au conotatii rasiste: „dupa ce e neagra o mai cheama si Neaga” (in limbajul popular, neaga este o „persoana incapatanata, rea”, asa-zisul defect fizic, „neagra”, fiind combinat cu un defect real, de ordin moral); „pe arap, cat de mult il vei spala tot negru va ramanea” (in acelasi registru popular, arap inseamna „arab”, „om cu pielea si cu parul de culoare neagra” sau reprezinta o porecla data tiganilor).
Proverbele construite in jurul altor culori sunt rare, insa foarte
sugestive. Verdele apare in cateva constructii, precum: „a avea inima verde” (expresie cu sensul „a fi vesel, voios” sau „a fi viteaz”); „cal verde si grec cuminte nu s-a vazut” (calul verde, prin incompatibilitatea semantica a celor doua cuvinte, sugereaza un lucru imposibil); „cine la amor nu crede/ n-ar mai calca iarba verde” (constructia este de fapt un blestem, intrucat verdele, simbol dendrologic foarte puternic, semnifica culoarea vegetatiei proaspete, natura; Rosul apare in proverbe precum: „banul rosu nu se pierde lesne” (ban rosu sau „ban de arama, moneda cu valoare foarte mica”, cu alte cuvinte proverbul sugereaza economia, banii castigati cu truda); „cal batran cu chinga rosie” (semnifica un lucru nepotrivit, strident, ridicol); „terchea-berchea,/ trei lei perechea,/ ciubote rosii” (am identificat sintagma ciubote rosii in trei expresii: „a umbla/ a se duce cu ciubote rosii” („a merge descult; a fi foarte sarac”); „a fi cu ciubote rosii” („a fi rar; a se gasi greu; a fi scump”); „a plati ciubote rosii” („a plati scump”); daca preluam sensul ultimelor doua expresii, proverbul il sanctioneaza, cel mai probabil, pe omul neserios, lipsit de merite, care are acces la lucruri scumpe); „la Dragasani si sfintii sunt cu nasurile rosii” (aluzie ironica la alcoolismul provocat de specificul viticol al zonei). In fine, culoarea galbena este folosita in descrieri fizice, de genul: „galben de gras,/ de-i curge untura pe nas”. Ca specie literarä, proverbele sunt definibile prin continut specific, functie specificä si mod de realizare specific.
Prin specificitatea continutului nu intelegem numai sfera
tematicä, mai putin relevantä, ci mai ales modalitatea de manifestare a lui. In cazul proverbelor, modalitatea de manifestare a continutului este determinatä de faptul cä: a) proverbele sunt scurte, nedepäsind limitele unei fraze; b) sunt aplicate la situatii, contexte particulare, dar care practic sunt nelimitate ca numär; c) alcätuiesc un ansamblu care se manifestä ca un limbaj (sistem de exprimare) filozofic, in cadrul cäruia sensurile se intretaie, se con- trazic, se implinesc sau se aprofundeazä reciproc. O serie de expresii proverbiale poate fi cäutatä in cele de tipul: ,,La pomul läudat sä nu te duci cu sacul; Strânge bani albi pentru zile negre"etc. Acestea sunt propozitii imperative, negative sau afirmative, care prin continutul lor implicä ideea de bine sau de räu si impun in mod expres un sfat, un indemn, o povaiä. Structura lor logicä reliefeazä o persoanä (cäreia i se adreseazä sfatul), o comportare (atitudine, actiune) indicatä sau con- traindicatä si un element de relatie (imprejurare, agent, conditie) in legätu- rä cu care se dä sfatul. Accentul logic poatä sä cadä pe persoanä, proverbul reprezentând in acest sens o atitudine fatä de ea (,,Fägäduieste numai ce poti da.”). Semnificatia proverbului este un repros la adresa persoanei implicate. Accentul poate sä cadä pe agentul de relatie. De pildä In ,,La pomul läudat sä nu te duci cu sacul,” reprosul nu vizeazä persoana cäreia i se dä sfatul, ci agentul in legäturä cu care se dä sfatul. O a treia mare grupä de expresii paremiologice se referä la cele care ne apar sub forma unei propozitii enuntiative, afirmative sau negative, care exprimä in mod direct si deplin o judecatä. De pildä: ,,Cine se scoalä de dimineatä, departe ajunge; Fiecare-i dator cu o moarte; Sänätatea e mai bunä decât toate; Pisica blândä zgârie räu; Câinele care laträ nu mus- cä; Ulmul nu face pere” etc. Ele au toate elementele care alcätuiesc o judecatäcompletä. Asadar, considerate izolat, toate formele paremiologice corespund unor unitäti logice: — cele din primul grup sunt sintagme care apar, In context, ca predi- cate logice sau elemente de predicat logic; — cele din grupul al doilea sunt propozitii imperative care nu consti- tuie judecäti propriu-zise, dar se constituie pe baza unor judecäii pe care, ca atare, le implicä; — cele din grupul al treilea alcätuiesc judecäii de sine stätätoare. Cele din grupurile al doilea si al treilea sunt considerate global ca proverbe. Intre ele existä insä diferente sensibile care ne obligä sä le cla- säm separat. Vom diferentia deci in limbajul paremiologic doua categorii de expre- sii: proverbele imperative si proverbele propriu-zise. Formulele paremiologice care relevä structuri diferite de cele analiza- te sunt relativ rare. Existä, de exemplu, o serie de proverbe exclamative care pot fi considerate derivate ale proverbelor propriu-zise.,,Bärbat bun ii usturoi dulce” (adicä bärbat bun ii usturoi dulce nu existä!); ,,Fereste- mä, Doamne, de dusmanul din casä, cä de cel de afarä mä feresc singur!” (adicä dusmanul din casä este mai periculos decât cel de afarä). Sunt si mai rare proverbele dialogate: ,, — Cine ti-a spart capul? — Frate-meu! — De aceea ti l-a spart asa tare!” (adicä: Fratele iti sparge capul mai räu ca sträinul.) sau:
,, — Ce este mai räu ca o femeie?
— Douä” (adicä: Mai räu decât o femeie nu poate fi decât prezenta a douä femei.).
In mediile folclorice, proverbele sunt considerate ca
exprimând un adevär incontestabil marcat prin autoritatea pe care le-o dä traditia, expe- rienta ce stä la baza lor si acceptarea lor foarte largä. Proverbul reprezintä un consens formulat printr-un simbol logic. In lipsa acestuia el, adeseori, nu ar avea sens. De exemplu, ,,Lupul lup rämâne”— este o tautologie care nu spune nimic. Dar datoritä consensului In privinia simbolului logic proverbul reprezintä o judecatä adevära- tä: lupul nu se schimbä, lupul rämâne räu totdeauna = omul räu rämâne räu totdeauna. Proverbele ca ,,Ochii sunt lumina trupului; Somnul e oglinda moriii; Capra sare masa, iada sare casa”— sunt neadevärate din punct de vedere logic, dar adevärate din punctul de vedere al consensului colectiv. Continutul lor se caracterizeazä prin implicarea unei atitudini subiective in raport cu obiectul Alte proverbe ca ,,Cine se scoalä de dimineatä departe ajunge; Buturuga micä rästoarnä carul mare; Cuptorul bun coace pâine bunä”—sunt false generalizäri, din punct de vedere logic, determinate de neglijarea unor date care conditioneazä predicatul logic. Adevärul proverbial,consensul colectiv derivä insä tocmai din aceastä falsä generalizare.
Dacä in expresiile de mai sus falsa generalizare se bazeazä pe
o expe- rieniä verificabilä, in proverbe ca ,,Câinele care laträ nu muscä; Pisica blândä zgârie räu” falsa generalizare se intemeiazä pe o experientä neverificabilä. Efectul este acelasi, dar mai puternic, pentru cä solicitä in plus vigilenta gândirii. In concluzie, proverbele reprezintä un consens etic general, valabil pentru un numär foarte mare de oameni. In general, proverbele exprimä, printr-o judecatä de tip inferior, un adevär formulabil printr-o judecatä de tip superior, sau declanseazä In mintea interlocutorului — pentru a fi decodat — un intreg si complicat rationament inductiv.
Proverbele apar ca forme de insusire esteticä a realitätii; ele
nu repre- zintä o cunoastere teoreticä bazatä pe gândirea strict logicä, desi unele din ele se apropie de aceastä modalitate, ci reflectä lumea lucrurilor concrete sau particulare, cu scopul de a dezvälui o semnificatie mai largä, o insusire sau un raport necesar intre lucruri.
In consecintä proverbele se comportä ca mici opere literare.
Valoarea lor esteticä este cu atât mai mare, cu cât formularea este mai aproape de senzorial (de o experientä directä) si cu cât acest sensorial exprimä o idee mai generalä. Proverbele nu sunt folosite niciodatä izolat, ci incadrate intr-un context particular, verbal sau situational. Semnificatia lor, deci continutul lor, este determinat si de acest fapt.
Aparitia unui proverb intr-un context narativ, duce la
imbogätirea continutului acestuia, prin raportarea lui directä la un adevär general. Cu cât ideea exprimatä de proverb este mai generalä, cu atât semnificatiile lui practice sunt mai variate si mai bogate, lucru care se intâmplä in special cu proverbele care pornesc de la observatii concrete, investindu-le cu valori metaforice. Valoarea pro- verbului este determinatä de expresivitatea metaforei. Anumite proverbe pot imbräca, prin semnificatia lor, domenii intregi de viatä, de la lumea fizicä pânä la dramele interioare ale omului. Toate proverbele se incadreazä In orizontul vieiii umane, toate vor- besc despre om, chiar ii cele care filozofeazä despre rostul lucrurilor In general (,,Tot Inceputul are si sfârsit”; ,,Soarele räsare si dacä nu cântä cocosul.”). In proverbe totul este väzut de om si pentru om; mai mult decât atât, in proverbe totdeauna este väzut omul. Orice creatie literarä este reductibilä la om; dar existä si o poezie a naturii, a lucrurilor, a adevärurilor filozofice foarte largi. In proverbe, omul apare totdeauna si ca subiect si ca obiect; omul isi priveste si isi dirijeazä, prin proverbe, viata. Considerate deci in ansamblul lor, proverbele alcätuiesc un fel de literaturä gnomicä. .