MIŞCAREA DE REZISTENŢĂ

ANTIFASCISTĂ
Rezistenţa este numele generic pentru toate
mişcările clandestine care, în timpul celui
de-al doilea război mondial, au luptat
împotriva Axei şi
a colaboraţioniştilor până în ziua
eliberării.
Mişcările de rezistenţă din timpul celui de-al
doilea război mondial s-au manifestat în
ţările ocupate printr-o multitudine de
forme
 necooperarea pasivă
 dezinformarea
 ascunderea piloţilor aliaţi doborâţi
 lupta armată directă.
Printre cele mai importante mişcări de rezistenţă s-au
numărat cele ale
partizanilor :
 iugoslavi
 sovietici
 armatei teritoriale poloneze
 maquisului francez
 italienilor
 grecilor
Şi în alte ţări au existat mişcări de rezistenţă
împotriva forţelor de ocupaţie ale Axei.
Chiar şi în Reich a existat o mişcare antinazistă.
Deşi insulele britanice nu au fost ocupate în timpul
războiului, în Regatul Unit s-au făcut pregătiri
pentru crearea unei mişcări clandestine
antigermane, care să intre în acţiune în cazul unei
invazii inamice (Auxiliary Units).
 partizani iugoslavi

De la stâga la dreapta: Aleksandar partizani sovietici din Belarus, 1944.

Ranković, Josip Broz Tito şi
Milovan Đilas în timpul războiului
de eliberare a Iugoslaviei
Soldaţi AK(armata teritorială poloneză ). Ei sunt înarmaţi cu arme
germane şi sovietice şi sunt îmbrăcaţi în uniforme capturate de la
germani.
Rezistenţa franceza
 Zona liberă şi zona ocupată.
Până în noiembrie 1942, când
Crucea de Lorena, Simbolul
germanii au ocupat întreaga
ales de către de Gaulle
Franţă, condiţiile de dezvoltarea
pentru rezistenţă
a Rezistenţei în "zona liberă",
respectiv în "zona ocupată" au
fost diferite
Partizani mărşăluind prin Milano

membru al rezistenţei greacă

Aliaţii au înfiinţat o serie de organisme pentru
sprijinirea mişcărilor de rezistenţă existente sau
pentru formarea unora noi –Direcţiunea operaţiunilor
speciale britanică, sau Biroul de operaţiuni
strategice american.

Au existat şi mişcări de rezistenţă care au luptat

împotriva Aliaţilor. În Africa italiană de
est (Etiopia, Eritreea, Somalia), italienii au purtat un
război de gherilă împotriva aliaţilor între 1941 –
1943. Mişcarea „vârcolacilor” germani s-a stins rapid
după înfrângerea celui de-al treilea Reich, în timp
ce, în statele baltice, luptătorii Frăţiei pădurii au
continuat să se opună sovieticilor până în deceniul al
şaptelea.
 Organizare
După primul şoc al războiului fulger, populaţia din
teritoriile ocupate a început treptat să se organizeze
pentru lupta antinazistă. Procesul a luat amploare
după ce au început deportările evreilor şi mobilizarile
localnicilor pentru muncă forţată. Posibilităţile de
organizare depindeau mult de teren – în regiunile în
care existau zone împădurite vaste sau muntoase,
rezistenţa era mult mai greu de detectat. Din acest
punct de vedere, partizanii iugoslavi şi sovietici au
beneficiat de cele mai favorabile condiţii. Dar şi în
mult mai populata Olanda, zona sălbatică Biesbosch a
fost folosită de partizani pentru organizarea
rezistenţei.
deportarea evreilor zona sălbatică Biesbosch
Au existat numeroase tipuri de grupuri de
rezistenţă, a căror activitate cuprindea
de la ajutorul umanitar la rezistenţa
armată. Deşi la început mişcările de
rezistenţă au apărut spontan, ele au
fost masiv încurajate şi sprijinite de
la Londra (care a sprijinit toate
mişcările de rezistenţă, inclusiv cele de
orientare comunistă) şi de la Moscova,
(care s-a arătat preocupată numai de
sprijinirea partizanilor comunişti).
 Forme de rezistenţă
• Sabotajul – („contribuţia în muncă”) a forţat
populaţia locală să lucreze pentru germani, dar
rezultatele erau intenţionat de multe ori slabe
sau obţinute cu întârziere.
• Grevele şi demonstraţiile
•Transformarea unor grupuri existente (ale
enoriaşilor, studenţilor, comuniştilor sau
doctorilor) în organizaţii de luptă.
 Rezistenţă armată:
1. Atacuri împotriva ofiţerilor de
intendenţă pentru obţinerea de cupoane
de alimente sau de diferite documente
sau pentru obţinerea de informaţii
despre evreii propuşi pentru deportare
şi împiedicarea ducerii la îndeplinire a
acestor deportări.
2. Acţiuni de eliberare a unor teritorii, (chiar dacă
uneori doar temporară), aşa cum a fost cazul
partizanilor iugoslavi sau a celor din nordul Italiei.
3. Insurecţii armate, aşa cum a fost cea
din Varşovia din 1944.
4. Asasinarea unor colaboraţionişti sau a unor ofiţeri
ai Axei.
5. Continuarea luptei armate şi a războiului
de guerilă, ca în cazul partizanilor iugoslavi,
sovietici sau a Maquisului francez.
6. Spionajul, inclusiv transmiterea de informaţii de
importanţă militară – mişcări de trupe, de arme,
planuri de operaţiuni etc.
7. Publicarea de ziare clandestine pentru contacararea
propagandei naziste.
8. Rezistenţa politică şi pregătirea partidelor pentru
reorganizarea postbelică De exemplu, rezistenţa
olandeză a luat parte la formarea guvernului
postbelic.
9. Ascunderea de persoanelor ameninţate cu
deportarea sau cu recrutarea pentru muncă forţată.
Această activitate a fost foarte dezvoltată în
Olanda, datorită marelui număr de evrei din ţară şi
a nivelului superior de organizare a administraţiei
locale.
10. Ajutarea militarilor aliaţi aflaţi în spatelele liniilor
inamice să se reîntoarcă în cadrul armatelor aliate.
11. Ajutarea prizonierilor de război cu diferite
materiale necesare evadării, supravieţuirii şi
transportului spre destinaţii sigure.
12. Falsificarea de documente.
Membrii ai mişcării olandeze de rezistenţă alături de soldaţi ai
Diviziei aeropurtată nr. 101 în faţa catedralei din Eindhoven în
timpul Operaţiunii Market Garden, septembrie 1944.
 Trăiască partizanii eroici, care au
Partizani, loviţi fără milă inamicul! distrus spatele frontului fasciştilor (Afiş
sovietic de propagandă)
Partizani sovietici în spatele liniilor germane din Belarus, 1943
Tren german de aprovizionare aruncat în aer de luptătorii din Armia
Krajowa în timpul celui de-al doilea război mondial.
 Operaţiuni faimoase de rezistenţă
1941
În februarie, Partidul Comunist Olandez a organizat o
grevă generală în Amsterdam şi în alte oraşe
importante din ţară în semn de protest faţă de
măsurile antievreieşti luate de ocupantul german. La
grevă au participat mai multe sute de mii olandezi,
dar forţele germane au înăbuşit în sânge mişcarea de
protest, împuşcând mai mulţi participanţi.
Prima acţiune armată a rezistenţei antifasciste a avut
loc la scurtă vreme după declanşarea invadării Uniunii
Sovietice pe 22 iunie 1941. Este vorba de acţiunea
partizanilor iugoslavi din pădurea Brezovica,
(Croaţia). Partizanii au lansat o operaţiune încununată
de succes, marcând declanşarea războiului de
eliberare a Iugoslaviei .
 1942
Partizanii greci şi 12 militari britanici au reuşit pe 25
noiembrie 1942 să distrugă podul Gorgopotamos,
ceea ce a dus la slabirea transportului muniţiilor
necesare armatei germane: Afrika Korps din Africa
de Nord.
 1943
La începutul lunii ianuarie, cei aproximativ 20.000
de partizani iugoslavi din Bosnia au fost atacaţi de
peste 150.000 de soldaţi ai Axei, sprijiniţi de circa
200 de avioane, în timpul a ceea ce a devenit
cunoscut ca Bătălia de pe Neretva.
Scopul atacului era distrugerea cartierului general
al partizanilor iugoslavi şi a principalului spital de
campanie al acestora. Partizanii au reuşit să se iasă
din încercuire traversând sub conducerea lui Iosip
Broz Tito valea râului Neretva. Principalele forţe ale
partizanilor au scăpat în Serbia, unde au trecut
rapid la ofensivă.
Forţele Axei au reluat atacul împotriva partizanilor
iugoslavi pe 15 mai, lupta continuând până pe 16
iunie, în încercarea de distrugere a principalei
forţe a partizanilor.
Forţele Axei au mobilizat peste 127.000 de soldaţi
germani, italieni, croaţi, bulgari şi 300 de avioane,
împotriva celor aproximativ 18.000 de partizani.
Partizanii au suferit de pe urma lipsei de alimente şi
medicamente, mai mulţi dintre ei îmbolnăvinduse de
febră tifoidă.
Pe ansamblu se poate aprecia că operaţiunea Axei a
fost un eşec, nereuşindu-se anihilarea principalei
forţe a partizanilor.
Partizani la Neretvna
Partizan rănit la Neretvna
 1944
Mai înainte de declanşarea debărcării
din Normandia pe întreg teritoriul Franţei,
grupuri coordonate ale luptătorilor rezistenţei
au declanşat un val de sabotaje. Au fost
tăiate comunicaţiile, au fost atacate
transporturile pe cale ferată, pe şosele. Au
fost distruse turnuri de apă şi depozite de
muniţie. Mai multe garnizoane germane au
fost atacate. Din regiunea Normandiei au fost
transmise Aliaţilor ultimele informaţii despre
poziţiile defensive germane.
Acţiunile armate ale rezistenţei au dus la
pierderea de numeroase vieţi din ambele
tabere. În iunie şi iulie, în luptele
din Masivul Vercors, luptătorii maquisului au
trebuit să facă faţă atacului a peste 10.000
de soldaţi germani. Francezii au pierdut 840
de oameni.
În condiţiile în care Aliaţii se apropiau de
capitala Franţei, luptătorii rezistenţei au
declanşat Insurecţia din Paris.
Mulţimea de francezi întâmpină trupele eliberatoare din Divizia
a 2-a blindate franceză care trec pe sub Arcul de Triumf pe 25
august 1944
Operaţiunea Tempest lansată în Polonia în 1944 avea să ducă la
declanşarea mai multor acţiuni importante de luptă ale Armatei teritoriale
poloneze, cea mai importantă fiind Insurecţia din Varşovia.

Insurgent polonez pe baricadele Varşoviei, 1944.

 Norvegienii au sabotat în mai multe rânduri programul nuclear german. ( Bătălia
pentru apa grea).

Uzina de apă grea de la Vemork (Norvegia), locul în care se desfăşura o

parte a cercetărilor germane în domeniul nuclear. Rezistenţa norvegiană a
reuşit să saboteze producţia de apă grea între 1942 şi 1944
 Concluzii :
Dincolo de scopul militar, Rezistenţa a fost
animată şi de dorinţa de reînnoire politică şi
socială.
Acţiunile grupurilor de rezistenţă au fost
diferite în funcţie de locul şi de perioada
războiului.
Odată cu prelungirea conflictului, Rezistenţa
şi-a intensificat caracteul militar, şi şi-a
instalat în regiuni greu accesibile grupurile de
partizani, care, în aşteptarea revoltelor
armate din 1944, practicau sabotajul sau
dădeau o mână de ajutor în lupta împotriva
forţelor germane.
 Bibliografie
1. Serge Berstein, Istoria Europei, vol. V

2. http://ro.wikipedia.org/wiki/ Mişcările de
rezistenţă în
timpul celui de-al doilea război mondial
3. http://en.wikipedia.org/wiki/Resistance
movement