SÂNGELE

Sangele sau tesutul sanguin, reprezinta in organism un tesut special de origine

mezenchimatoasa, fiind de fapt o varietate de tesut conjunctiv cu substanta fundamentala fluida. El
esta adaptat functiei de transport: spre tesuturi si organe transporta substantele necesare
metabolismului, iar de la organe si tesuturi metaboliti spre caile de eliminare.
Impreuna cu limfa si lichidul interstitial constituie mediul intern al organismului, prin care se asigura
integrarea intr-un tot unitar a tuturor componentelor corpului.

Sangele este alcatuit dintr-o parte lichida (plasma sanguina) sau partea nefigurata si o componenta
figurata reprezentata de celule (elemente figurate ale sangelui) care se gasesc intr-o concentratie
constanta in plasma. Elementele figurate reprezinta aproximativ 45% din masa sanguina.

Plasma sanguina
Plasma sanguina, partea lichida a sangelui, reprezinta aproximativ 5% din greutatea corpului, adica
3500 ml la omul normal (70kg). Ea este formata, in principal, din apa (90%) si diferite substante(10%)
reprezentate de proteine (55% albumine, 38% globuline, 7% fibrinogen), iar in cantitati mai mici : hormoni,
vitamine, lipoproteine, hidrocarbonati, diferiti metaboliti (uree, acid uric,creatinina), ioni.

Proteinele plasmatice au rol in reglarea volumului sanguin, in mentinerea balantelor lichidelor

organismului, mentinerea presiunii coloid-osmotice.
Pe langa aceste substante organice, in plasma sanguina se afla si saruri anorganice in proportie de
0,9%.
Elementele figurate ale sangelui
Celulele sanguine sunt reprezentate prin trei tipuri
majore:
eritrocitele sau globulele rosii,
-leucocitele sau globulele albe,

-plachetele sanguine sau trombocitele.

Morfologia elementelor figurate ale sangelui se

studiaza la histologie pe frotiul sanguin colorat
prin metoda May-Grunwald-Giemsa - numita si
metoda panoptica
Tehnica executării frotiului
Principiu : o picătură de sânge capilar se
întinde în strat subţire pe o lamă, aşa încât
elementele figurate să nu fie suprapuse.
Etalarea frotiului se face cu o lamă şlefuită, cu
colţul rupt, păstrând un unghi de înclinaţie de
45 grade.
Imediat după întindere, frotiul se usucă prin
agitare cu scopul primei fixări şi apoi se
colorează.
Timpii tehnicii de colorare MGG:
1. Se prepară soluţia de lucru Giemsa prin
diluarea a 3 picături de colorant cu 2
cm³ de apă distilată.
2. Fixarea: se acoperă frotiul cu 20-25 de
picături de soluţie May- Gruenwald, se Rezultate:
lasă 2 - 3 minute, timp în care are loc Frotiul corect colorat trebuie să aibă culoarea roz-
fixarea chimică. violet sau roşu-violet.
3. Colorarea se face în 2 timpi:  Nucleii apar coloraţi în violet de intensităţi
 peste soluţia M-G se adaugă 20-25 de variabile, în funcţie de raportul între
picături de apă tamponată, obţinând eucromatină/ heterocromatină.
colorantul în stare nativă, care se lasă  Nucleolii sunt coloraţi în albastru deschis.
să acţioneze 2 minute.  Citoplasma :
 Amestecul colorant se îndepărtează o acidofilă se evidenţiază în roz, roşu sau
fără a spăla lama, după care aceasta se cărămiziu, prin colorare cu eozină;
acoperă cu soluţia Giemsa diluată care o bazofilă apare în nuanţe de albastru, , prin
se lasă să acţioneze 25-30 minute. colorare cu albastru de metilen;
4. Frotiul se spală cu un jet puternic de apă  Granulaţiile:
de robinet, se usucă şi se examinează la o neutrofile sunt colorate în violet, cu eozinatul
microscop, cu obiectiv imersie. de albastru de metilen (colorant neutru);
o acidofile (eozinofile) apar în roşu cărămiziu;
o bazofile sunt colorate în albastru, sau în
violet (metacromatic) cu albastru de metilen;
o azurofile, se colorează în violet purpuriu cu
azur II, din compozitia colorantului Giemsa.
Eritrocitele (hematiile, globulele rosii)
Eritrocitele sunt formatiuni anucleate, fiind considerate din aceasta cauza echivalente celulare,
deci nu sunt celule.Ele se nasc in hemomedula ca celule nucleate, avand ca element cap de serie
proeritroblastul, dar pe parcursul maturarii lor, adaptandu-se functional si structural la incarcarea
cu hemoglobina pierd nucleul si organitele citoplasmatice, luand totodataforma de disc biconcav,
ce lepermite sa aiba suprafata maxima la volum minim.
Numarul hematiilor in sangele periferic este de aproximativ 5 milioane/mm 3 la barbati, 4,5
milioane/mm3 la femei, iar la nou-nascuti 7 milioane/mm 3.Acest numar eritrocitar difera usor de
la un individ la altul, dar poate prezenta mari variatii in plus sau in minus in caz de boli.
Poliglobulia fiziologica se intalneste la nou-nascut, ca rezultat al adaptarii la anoxia aparenta
creata de sarcina, cifra scazand repede dupa nastere. De asemenea, dupa efort prelungit, la
sportivi, la altitudine, numarul eritrocitelor circulante se mareste datorita scaderii presiunii
atmosferice. Scaderea numarului de eritrocite se numeste anemie (termen incorect) si se observa
in boli ale sangelui sau alte maladii ale organismului.
Forma hematiei. In sangele periferic, forma este de celula rotunjita vazuta din fata si de disc
biconcav vazuta din profil (discocit). Celula prezinta centrul mai subtire si mai clar, iar periferia
mai groasa si mai intunecata. Uneori hematiile se pot prezenta sub forme diferite - fenomen
numit poikilocitoza si care indica o stare patologica.
Astfel:
a - sub forma de sfera - sferocit;
b - sub forma de sfera dar cu prelungiri de dimensiuni egale (sub forma de spiculi) dispusi
echidistant - echinocite.
Aceste forme apar atunci cand concentratia de ATP scade atat in celula cat si in mediul
extracelular, la celulele imbatranite sau in discrazii sanguine;
c - sub forma ovoidala - eliptocite, asa cum se intalneste in eritrocitoza ereditara.
In mod fiziologic, aceasta forma de eritrocit se gaseste in procent de 10-15%;
d – sub forma rotunjita, dar care prezinta pe suprafata sa, intr-o zona, o identatie (ca o gura)-
stomatocite. Aceste forme apar la un pH sub 7, dar si in hemoglobinopatii;
e – sub forma rotunjita, dar care prezinta pe suprafata lor 5-15 spiculi de dimensiuni inegale si situate
la distante inegale - acantocite. Se datoreaza deficitului de lecitina a membranei celulare, dar apar si
in ciroze, si au forma de secera – drepanocite: apar in hemoglobinopatii;
f – eritrocite plate, cu partea centrala ce nu se coloreaza - leptocite. Aceasta forma apare in talasemie,
deficit de fier, hemoglobinopatii.
Dimensiunile hematiilor sunt constante. Ele au un diametru de 7,1-7,5 microni si o grosime de 1,5-
2,5 microni. Cand dimensiunile sunt mai reduse, sub 6 microni, hematiile se numesc microcite, cand
au dimensiuni crescute, peste 9 microni, se numesc macrocite si cand depasesc 10 microni se
numesc megalocite ( hematii voluminoase din anemia pernicioasa).
Variatiile diametrului eritrocitelor se numesc anizocitoze.
Culoarea hematiei este determinata de incarcarea cu hemoglobina, care-i confera:
- un aspect rosu-caramiziu (pe preparatele fixate si colorate);
-un aspect galben-verzui (pe preparatele proaspete). Aspectul coloristic
acidofil este datorat incarcarii egale cu hemoglobina = izocromie. Cand apar inegalitati de
colorare, fenomenul se numeste = anizocromie.
Cand hematiile apar colorate normal, se spune ca sunt normocrome, cand sunt mai palide,
fenomenul se numeste hipocromie, iar cand sunt mai puternic colorate fenomenul se numeste
hipercromie.
Hematiile sunt imobile, ele circula in torentul circulator fiind antrenate de circulatia sangelui.
Sunt elastice si deformabile (plastice), proprietati ce le confera capacitatea de a se deplasa prin
capilarele ce prezinta un diametru mai redus (3-4 microni) decat al unei hematii. Plasticitatea,
care ii da posibilitatea de a-si modifica forma se datoreste tensiunii superficiale foarte scazute pe
care o prezinta.In capilare, au tendinta de dispunere in fasicuri.
Structura hematiei Hematia adulta, la om, este o celula
anucleata; in timpul diferentierii, eritrocitul a pierdut nucleul prin extruzie in mediul
extracelular, unde este fagocitat de catre macrofage, si a pierdut de asemenea organitele
celulare, ajungand a fi constituit numai din citoplasma numita stroma (incarcata cu
hemoglobina si unele enzime) si membrana.
In rare hematii mai pot ramane resturi de nucleu. Astfel, poate persista invelisul nuclear,
care realizeaza un inel in interiorul celulei (inel Cabot). In altele pot ramane numai cativa
grunji de cromatina, dispersati in citosol, alcatuind corpii Jolly.
Citoplasma sau stroma este elastica, amorfa sau fin granulara la examenul
electronomicroscopic, prezinta un citoschelet destul de bine reprezentat prin
microfiolamente si tubuli, alcatuind o retea care, imediat sub membrana, este mai densa si
constituie stria marginala.
In citosol se gasesc in principal macromolecule proteice structurale si protein-
enzime. Dintre acestea din urma, sunt prezente, in principal, enzime ale cailor glicolitice
anaerobe (lactat-dehidrogenaza - LDH), ale suntului hexozomonofosfat (G-6-PDH) precum
si alte enzime, cum ar fi: carboanhidraza, catalaza etc. Tot in citosol se gasesc in cantitati
mai mici lipide, vitamine (din grupul B mai ales), in principal in citosol se gaseste
hemoglobina (Hb).
In sangele normal, hemoglobina se gaseste in proportie de 16g/l la barbat si de 14g/l la femei.
Dupa fagocitarea eritrocitelor imbatranite, Hb se desface in globina si hem. Globina este descompusa
in aminoacizii componenti, iar hemul este convertit in ficat, in biliverdina si apoi in bilirubina, care va
fi eliberata prin bila. Fierul, eliberat initial sub forma de hemosiderina si apoi de feritina, este
reutilizat in reconstructia altor eritrocite de catre hemomedula. Membrana
eritrocitului este trilaminata, organizata dintr-un strat bilipidic, in care se intercaleaza proteinele in
strat discontinuu, dand imaginea de mozaic lipoproteic. Ea este acoperita cu o pelicula subtire de
glicocalix si prezinta permeabilitate selectiva.
Lipidele din membrana eritrocitului sunt reprezentate de lipide neutre 30% (colesterolul fiind
principalul component), fosfolipidele 60% si glicolipide 10%.
Membrana hematiei contine enzime implicate in metabolismul lipidelor, ca: fosfolipaza A si
lizofosfolipaza.
Proteinele, in proportie de 50-52% sunt reprezentate de proteinele structurale si enzimatice, dispuse
asimetric pe cele doua fete ale membranei.
Hidratii de carbon reprezinta aproximativ 8% din masa plasmalemala. Sunt localizati pe fata externa a
plasmalemei sub forma de glicoproteine si glicolipide.
Membrana eritrocitului contine pe suprafata sa externa antigeni numiti aglutinogeni, cei mai
importanti fiind A si B.Dupa prezenta sau absenta lor pe suprafata externa a eritrocitului, indivizii se
impart in patru tipuri sanguine: A, B, AB si O. Aglutinogenii A si B se gasesc si pe alte tipuri de celule
din glandele salivare, pancreas, ficat, plamani, rinichi, testicule ca si in lichide ca saliva si lichidul
amniotic.
 Functiile eritocitului sunt asigurate prin prezenta cantitatii mari de hemoglobina. Ele sunt
implicate in transportul de gaze, respectiv oxigenul de la plamani la tesuturi si bioxidul de carbon de la
tesuturi la plamani. Legaturile hemoglobinei sunt instabile, se fac si se desfac foarte repede; astfel, cu
oxigenul va forma oxihemoglobina iar cu bioxidul de carbon carbaminohemoglobina.
Cu unele gaze ca monoxidul ce carbon, hemoglobina realizeaza legaturi stabile, ireversibile-
carboxihemoglobina raspunzatoare de intoxicatiile grave cu gaze de esapament, ardere incompleta cu
carbuni etc.

Plachetele sangvine - trombocitele Plachetele

sanguine nu sunt si nici nu au fost celule. Ele nu au nucleu si sunt fragmente din citoplasma celulei din
care s-au desprins, celula numita megacariocit.
Acesta este un component al hemomedulei si reprezinta celula susa pentru seria plachetara.
Trombocitele au dimensiuni cuprinse intre 2-3 microni, sunt de forma elipsoidala in stare proaspata si
colturoase ca o stea, discoidale, poligonale pe frotiuri.periferic in numar de 150 000 – 300 000/mm3.
Cresterea numarului de trombocite - trombocitoza si scaderea numarului de trombocite –
trombocitopenie, se observa in special in boli ale sangelui.
Structura trombocitelor.
Placheta sanguina este anucleata fiind formata din membrana si citoplasma.
Membrana prezinta o structura lipoproteica acoperita de un strat glicoproteic care permite absorbtia unor
proteine plasmatice, in special fibrinogen si factorul VIII, jucand astfel un rol in interactiunea dintre trombocit
si peretele vascular sau cu alte suprafete straine (adeziune), cu alte pachete (agregare).
Citoplasma se prezinta la examenul microscopic alcatuita din doua zone: una externa, ectoplasmatica,
clara-hialomer si alta centrala, intunecata-granulomer.
Hialomerul contine microtubuli, microfilamente (tropomiozina, actina, miozina, troponina) si diferite
proteine implicate in procesul de coagulare sanguina (ex. trombostenina). Aceste structuri participa la
Plachetele sangvine - trombocitele
 Leucocitele
Leucocitele sau globulele albe, spre deosebire de hematii, sunt celule complete. Pe un preparat de
sange proaspat, neavand pigment care sa le coloreze, cum au hematiile, ele nu pot fi identificate,
observarea lor fiind posibila numai pe frotiul sanguin colorat. Metoda panoptica May-Grunwald-Giemsa
ofera cele mai bune criterii morfologice de diferentiere.
Leucocitele se gasesc in sangele circulant in proportie de 4000-6000/mm 3. La nastere, numarul lor
este de 15-20.000/mm3, apoi scade la valoarea mentionata in decurs de 4 ani.
Din punct de vedere morfologic, leucocitele se impart in doua clase majore:
•granulocite (poseda numeroase granule in citoplasma) sau polimorfonucleare (PMN), deoarece au
ncleul lobulat si de forme diferite.
•Agranulocite (au granule putine sau chiar deloc in citoplasma) sau mononuculeare (nucleul este mic,
nesegmentat). Granulocitele se impart la randul lor in trei clase, dupa tinctorialitatea si morfologia
granulatiilor specifice din citoplasma.
• Deci, polimorfonuclearele pot fi:
a. neutrofile,
b. eozinofile,
c. bazofile.

Legendă: 1.granulocit neutrofil,

2. granulocit acidofil, 3. granulocit
bazofil, 4. limfocit mic, 5, 6. monocite
Repartizarea procentuala a diferitelor tipuri de leucocite din sangele circulant realizeaza formula
leucocitara care fiziologic, la adult , este alcatuita astfel:
•neutrofile (68-75%); eozinofile (1-3%); bazofile (0,1-0,5%); limfocite (20-40%); monocite (6-8%).
Numarul leucocitelor, ca si procentul lor in sangele circulant, sufera modificari fiziologice si patologice.
Cresterea numarului de leucocite se numeste leucocitoza, iar scaderea numarului de leucocite se
numeste leucopenie.
La nou-nascut, limfocitele pot creste pana la 60%, iar granulocitele pot ajunge pana la 40%. De la varsta de
patru ani, formula leucocitara a copilului imbraca aspectul celei de la adult.
Granulocitele neutrofile
Numite si polimorfonucleare neutrofile, sunt cele mai numeroase dintre leucocite, reprezentand
68-75%. Cresterea numarului se numeste neutrofilie, iar scaderea neutropenie.
Forma celulei este rotunjita in sangele circulant. Ea se modifica in momentul in care neutrofilele se
detaseaza pentru a parasi vasul si a trece in tesuturi. Prin emiterea de pseudopode, neutrofilul ia forma
neregulata, adeseori de racheta.
Diametrul neutrofilului in stare proaspata este de 12-13 microni si 9-12 microni cand celula este uscata
(pe frotiul sanguin).
Structura. Neutrofilul este o celula ce prezinta un nucleu caracteristic, citoplasma si membrana
celulara.Nucleul este segmentat, prezentand 2-5 lobuli nucleari, legati intre ei prin filamente fine de
cromatina; eucromatina este situata central si heterocromatina dispusa periferic.
Numarul mai mare sau mai mic de lobuli si repartitia lor procentuala permite, in practica medicala,
executarea formulei Arneth. In mod fiziologic, nucleul neutrofilului are 3-4 lobi. In formula Arneth, deviatia
la stanga presupune neutrofile cu nuclei cu 2-3 lobi, iar deviatia la dreapta presupune 5-6 lobi in nucleu.
Formula Arneth ofera indicatii importante in practica medicala, referitor la posibilitatile de formare si
regenerare a granulocitelor la nivelul hemomedulei. In caz de infectii acute, nevoile sporite de leucocite fac
ca hemomedula sa-si creasca numarul de neutrofile, iar in sangele circulant sa apara mai multe
elemente tinere sau chiar nesegmentate.
Nucleul neutrofilelor nu prezinta nucleoli. La unul din lobii nucleari, la 1-5% din neutrofilele sexului
feminin se observa prezenta corpusculului sexual Barr sau cromatina sexuala, care reprezinta condensarea in
interchineza a unuia dintre cei doi cromozomi X.
Citoplasma este usor acidofila. Ea contine organite celulare comune, putin dezvoltate, reprezentate
prin reticul endoplasmatic, aparat Golgi, mitocondrii, 2 centrioli, rare microfilamente si vacuole lipidice. Apar
frecvent microtubuli, numeroase particule de glicogen, vacuole de pinocitoza. In citoplasma se gasesc
granulatii formate in complexul Golgi in locuri diferite ale organitului si colorate in violet in coloratia
panoptica.
Granulocitele neutrofile
 Aceste granule, delimitate de endomembrane, se pot clasifica in doua tipuri: granule azurofile sau
primare si granule specifice sau secundare. Aceste granulatii se coloreaza cu metoda panoptica in
violet, au marimi si forme diferite si sunt dispersate neuniform.
Granulele azurofile primare sunt numeroase si prezente in exclusivitate in primele etape de dezvoltare
a neutrofilului la nivelul maduvei hematogene. Incepand cu stadiul de mielocit, acestea scad treptat. Aceste
granule sunt lizozomi primari. Ele contin hidrolaze acide, lizozim, mieloperoxidaza (enzime lizozomale).
Granulele specifice (secundare), la microscopul electronic, au un continut omogen sau fin granular,
fiind delimitate de o membrana foarte fina. Ele contin lizozim, lactoferine (complex enzimatic ce leaga fierul,
sustragandu-l bacteriilor care, in lipsa fierului, nu se vor mai putea dezvolta), compusi cationici (fugocitine) –
cu rol bacteriostatic, fosfataza alcalina, iodizi, peroxizi, clorizi, acid tactic, acizi grasi si lecitine – toate avand
rol inhibitor asupra dezvoltarii microorganismelor.
Membrana celulara lipoproteica, acoperita de glicocalix, emite frecvent pseudopode, bogate in
microfilamente si microtubuli ce asigura migrarea celulei din sange catre si prin tesuturi.
Granulocitele neutrofile sunt celule mobile. Mobilitatea lor este influentata de unii factori ca:
temperatura, opsonine. Frigul si anestezicele reduc pana la inhibitie capacitatea de mobilizare a neutrofilelor.
In sange prezinta fenomenul de marginatie (circula in imediata apropiere a peretului vascular), care le permite
diapedeza (trecerea prin peretele vascular). In tesutul conjunctiv, prezinta un chimiotactism determinat de
leucotoxinele microbiene. Tot in tesutul conjunctiv isi exercita functia fagocitara.
Granulocitul, fagocitand agentii microbieni, este un microfag, granulocitele fiind primele leucocite
care dau lupte cu microbii la locul de invazie al acestora. Varietatea si numarul mare al enzimelor le
usureaza aceasta activitate.Prin functia lor fagocitara, neutrofilele intervin in apararea organismului.
Ele au posibilitatea de a elimina enzime proteolitice in focarul inflamator, enzime care vor distruge
microbii si celulele alterate, sau pot sa fagociteze agentii microbieni si resturi celulare, distrugandu-le
cu enzimele pe care le poseda. O parte din neutrofile, in cursul acestei activitati, sunt depasite de
actiunea microbilor si toxinelor acestora, mor si sunt transformate in globule de puroi (piocite), care la
randul lor sunt fagocitate de histiocite. Neutrofilele au o viata foarte scurta, 4-5 zile.
 Granulocitele eozinofile
Granulocitul acidofil, numit si eozinofil, se gaseste in sangele periferic in proportie de 1-3% din
elementele albe. Cresterea numarului de eozinofile poarta numele de eozinofilie, iar scaderea
eozinopenie si insotesc stari patologice ale organismului. Eozinofilia se intalneste in stari alergice,
parazitoze intestinale, stari astmatice.
Numarul de eozinofile este influentat de hormonii corticosuprarenali determinand eozinopenia. In
clinica se foloseste proba Thorn, care este o proba de investigare a hormonilor corticoizi. Forma celulei este
rotunjita, diametrul fiind cuprins intre 12-15 microni.
Structura. Nucleul este de obicei bilobat, format din doi lobi uniti intre ei prin punti fine de
cromatina. Se pot intalni si eozinofile cu nucleu trilobat. Eucromatina este dispusa central, iar
heterocromatina periferic.Citoplasma intens acidofila, contine organite celulare mai bine reprezentate
decat in neutrofil, rare vacuole si glicogen in cantitate redusa. In intreaga citoplasma apar frecvente
granule de marimi egale, ce se coloreaza in portocaliu stralucitor in coloratia May-Grunwald-Giemsa
(granulele prezinta o endomembrana, iar cele mai mature prezinta in axul lor lung un cristaloid
electrono-dens inconjurat de o masa proteica bogata in arginina si de o manta lipidica si
mucopolizaharidica). Aceasta matrice contine fosfataza acida, alte hidrolaze acide de tip lizozomal cum ar fi:
glucuronidaze, ribonucleaze, arilsulfataze. Mieloperoxidaza se gaseste in cantitati mai mici ca in granulele
azurofile din neutrofil. De asemenea, contine si profibrinolizina, implicata in mentinerea fluiditatii sanguine.
Membrana eozinofilului este organizata dupa tipul general al tuturor suprafetelor celulare, lipoproteic,
acoperite de glicoproteine. La nivelul ei apar pseudopode rare si mici, celule prezentand miscari ameboide.
Granulocitele eozinofile au o viata mai lunga decat a neutrofilelor (10-12 zile).
Functiile eozinofilului. Celula este un microfag cu putere redusa de fagocitoza, dar mai selectiva pentru
factorii bacterieni. Unele componente plasmatice, complexele antigen-anticorp pe care le fagociteaza,
formeaza fagozomi
In citoplasma, care fuzioneaza cu lizozomii formand fagolizozomi. Eozinofilele au un rol
antihistaminic, acumulindu-se in tesuturile sau zonele cu histamine (functie histamino - pexica).
 Granulocitele
eozinofile
 Granulocitele bazofile
Bazafilele se gasesc in singele periferic in proportie de 0,5 – 1 % elemente albe. Numarul crescut al
bazofilelor circulante , ca si numarul lor scazut, insotesc de obicei boli ale singelui sau boli generale ale
organismului. Numarul lor difera in raport cu virsta ,fiind ceva mai bine reprezentate la nou-nascuti si
la copii. Bazofilia se intilneste in leucemia mieloida cronica,in intoxicatii cu metale grele , viroze.
Celulele sunt sferice si au diametrul de aproximativ 9-10 microni.
Structura. Nucleul apare incomplet segmentat avind deseori forma unei frunze incomplet lobate sau a
literei S. Eucromatina ca si heterocromatina sunt egal raspindite , dind nucleului un aspect heterogen.
Este greu vizibil,el fiind acoperit de granulatiile specifice intens bazofile din citoplasma.
Citoplasma este bazofila, contine putine organite celulare, glicogen,dar multe granule de forme si
dimensiuni diferite ce apar colorate metacromatic in albastru – violet inchis, neuniform repartizate in
celula,acoperind adesea si nucleul. Granulele sunt solubile in apa, continind mucopolizaharide, si sunt
delimitate de o endomembrana. In granule se observa cristale fuziforme si contin in matrice histamina,
heparina, substanta slab reactiva de origine lipidica si factorul chemotactic pentru eozinofile. Ele nu sunt
considerate lizozomi.
Membrana bazofilului este lipoproteica acoperita de glicocalix, pe suprafata ei gasindu-se receptori pentru
IgE. Asemanarea bazofilelor cu mastocitele au facut pe unii cercetatori sa le denumeasca “ mastocitele
singelui ” si sa considere ca odata trecute in tesutul conjunctiv se identifica cu mastocirul. Mobilitatea
bazofilului este inexistenta, deasemenea si fagocitoza. Se considera ca ar iterveni in metabolismul lipidic
prin producere de heparina si in reactiile de hipersensibilitate locala prin actiunea histaminei.
Traiesc 13-14 zile.
Granulocitele bazofile
Leucocitele agranulare
Monocitele
Monocitele se gasesc in singele periferic in proportie de 6-8 % de elemente albe. Cresterea numarului de
monocite ca si scaderea lor insotesc bolile singelui sau unele boli generale.
Este o celula sferica, fiind cel mai voluminos element figurat din singe (20-25 microni).
Structura. Nucleul celulei este nesegmentat si apare adesea neuniform.Cromatina are un aranjament
particular , asemanator cu o tabla de sah, imbracind aspect spongios,heterocromatina, zonele clare. Se
observa uneori si prezenta unui nucleol.
Citoplasma este abundenta, bazofila, se coloreaza in albastru cenusiu luind aspectul “ cerului inainte
de furtuna ”. In citoplasma se gasesc organite celulare relativ abundente, granule azurofile nespecifice,
localizate cel mai adesea in concavitatea nucleului, si care sunt lizozomii primari. Alaturi de aceste
granulatii se gasesc ribozomi, polizomi, reticul endoplasmatica rugos slab reprezentat, mitocondrii mici
alungite ,complex Golgi bine dezvoltat, microtubuli si microfilamente numeroase , vezicule de pinocitoza.
Determinari citoenzimologice si citochimice au identificat in citoplasma oxidaze, peroxidaze,
citocromaxidaze, succindehidrogenaze, lipaza, fosfataza acida si alcalina, proteaze, glicogen, lipide.
Membrana celulara este lipoproteica cu glicoproteine la exterior. Ea prezinta numeroase microvilozitati,
vezicule de pinocitoza si micropinocitoza, emite frecvent pseudopode prin care monocitul se deplaseaza in
afara vasului.
Membrana monocitului , ca si a macrofagului (care este o forma activa), contine receptori pentru IgG si
pentru fractiunea C a complementului.
Monocitele se formeaza in principal in maduva rosie hematogena.In numar redus se pot forma si in
organele limfopoietice.Durata de viata in singele circulant difera de la un individ la altul fiind situata
intre 20 si 60 ore. Celulele parasesc patul sanguin in orice moment de viata al lor, mult mai repede insa
in inflamatii. In tesuturi, monocitele se transforma in macrofage sau histocite ce fac parte din sistemul
macrofagic mononuclear al organismului in procesul transformarii, la nivelul celulelor apar modificari
morfologice, metabolice , de continut enzimatic si granular.
Macrofagul poate avea in tesuturi o viata lunga de aproximativ 55 de zile. Macrofagele imbatrinite sau
distruse sunt eliminate prin fagocitoza , desfasurata de celelalte elemente active. Exista si pentru
chemotoxia macrofagelor factori umorali mediatori, insa mai putini cunoscuti decit pentru granulocite.Acestia
sunt reprezentati prin IgG sau prin substante eliberate de limfocitele T (limfokine).
Monocitele,respectiv macrofagele din tesuturi, fagociteaza in general particule de talie mare cum ar fi :
bacteriile,virusii, complexele antigen-anticorp, corpuri straine anorganice si celule intregi sau resturi celulare
(eritrocite).
Celulele sintetizeaza si pot secreta in jurul lor unele substante ca : hidrolaze acide, proteaze neutre ,
prostaglandine componente ale complementului si ale properdinei, agenti reglatori ai cresterii fibroblaselor,
etc.
Interactiunea macrofag – limfocit in producerea imunitatii mediate celular duce la dobindirea de catre
organism a unei functii crescute antimicrobiene, cu cresterea rezistentei la infectii si a activitatii antitumorale.
Macrofagele pot prezenta caracteristici in functie de organul in care se afla. Astfel, macrofagele
peritoneale sunt considerate ca celule libere tipice, fata de cele existente in alte organe. Macrofagele
ficatului – celulele Kupffer nu se divid atunci cind sunt in inactivitate. Macrofagele pulmonare au rol
important in apararea impotriva prafurilor inhalate, fiind localizate in special la interfata aer- tesut ,
in grosimea septului interalveolar.Ele contin o cantitate crescuta de lizozim.
Limfocitele
Limfocitul face parte din grupul leucocitelor agranulocitare sau mononucleare. Se gaseste in singe
in proportie de 25-45 % de elemente albe. Cresterea numarului de limfocite –limfocitoza- se intilneste
mai ales in stari patologice, inflamatii cronice, iar scaderea – limfocitopenie- in boli ale singelui sau boli
generale.
Limfocitele constituie o populatie celulara omogena din punct de vedere morfologic, dar de mare
heterogenitate functionala.Limfocitul este o celula mica (6-9 microni) – in procent redus se gasesc in singele
periferic si limfocite mijlocii si mari, cu forma sferica sau ovala si cu dimensiuni cuprinse intre 10-14
microni.
Structura. Limfocitul este o celula completa ,dar nefinita.In urma impactului cu antigenul , se poate
transforma blastic in imunoblast.Nucleul este mare. Ocupa cea mai mare parte din citoplasma. In
interiorul lui se gaseste o cantitate mare de heterocromatina sub forma de bulgari bazofili,ceea ce face
ca pe frotiul sanguin sa apara tahicromatic, intens colorat, ca o pata de cerneala. In nucleu se poate
observa si un nucleol.
Citoplasma limfocitului este putina, redusa la un inel perinuclear. Este bazofila, asemanata cu cerul senin
si contine granule azurofile, nespecifice, mici organite slab reprezentate , rare vacuole, cristale si structuri
tubulare.Ribozomii sunt in cantitate mare, fiind responsabile de bazofilia citoplasmei .Se mai pot gasi
fosfolipide, polizaharide, vitamina C .Dintre enzime se gasesc : lipaza (de tip special, cu care distruge capsula
bacilului Koch), fosfataza acida si fermenti preteolitici in cantitate mica.Nu au oxidaze si peroxidaze.
Membrana celulei ,lipoproteica, este acoperita de un strat subtire glicoproteic.Durata de viata in singele
periferic este diferita, situata intre citeva zile si un an, dar unele limfocite pot atinge si virsta de 5-25 ani.
Acest lucru se datoreste circularii si recircularii limfocitelor.
Limfocitele parasesc vasul sanguin prin diapedeza, trec in tesuturile conjunctive, unde isi desfasoara in
principal activitatea. Unele sunt distruse in tesuturile conjunctive, altele sunt eliminate prin tubul digestiv si
plaman.
Dar cea mai mare parte dintre ele sunt fagocitate de macrofagele ganglionilor si foliculilor limfatici.Alte
limfocite insa, sunt preluate de capilarele limfatice si prin circulatia limfatica ajung din nou in circuitul
sanguin. Circuitul incepe apoi dinspre singe inspre tesuturi, astfel ca unele limfocite pot circula si recircula
de 2-3 sau mai multe ori prin vasele sanguine. De obicei limfocitele B au o viata mai scurta iar limfocitele
T au o viata mai lunga.

Originea limfocitelor B.
In viata intrauterina acestea se formeaza in ficat, splina si maduva hematogena, iar dupa nastere in
organele hemolimfopoetice secundare si o parte de hemomedula.Limfocitele B sunt angajate sa produca
imunoglobuline cu un singur tip de antigen. Limfocitele B parasesc maduva hematogena ca limfocite mici,
imunocompetente, si apoi migreaza in organele lifoide secundare (ganglion limfatic, splina si formatiunile
limfoide ale tubului digestiv).
Originea limfocitelor T.
Dupa producerea lor in timpul vietii fetale la nivelul ficatului, splinei si hemomedulei migreaza in
primordiul timusului unde se diferentiaza diferit dupa modul cum acesta populeaza corticala sau medulara
lobului timic. Diferentierea timocitelor in lobului timic se face antigen – independent . Aceasta diferentiere
este stimulata de substantele elaborate de celulele stromale ale timusului, de hormonii timici.
Maturizarea definitiva a limfocitelor T se face in zone timo – dependente (zona paracorticala a
limfoganglionului, precum si in mansoanele limfoide periarteriolare din splina) unde are loc recunoasterea
antigenelor, iar limfocitul T devine antigeno.
TESUTURILE MUSCULARE
Tesuturile musculare sunt tesuturi de origine mezodermo- mezenchimala, ale caror celule in
cursul dezvoltarii istorice a organismelor s-au diferentiat si specializat pentru functia de contractie.
Aceasta adaptare functionala s-a realizat printr-o restructuralizarea celulelor musculare in sensul alungirii
lor ( de unde si denumirea de fibra musculara), aparitia de organite specifice specializate pentru functia de
contractie ( miofibrilele) s.a
Proprietatea acestor celule de a raspunde la unii excitanti externi si interni a devenit o caracteristica
fundamentala a lor si a dat organismelor posibilitatea de miscare.
Dupa caracterele morfofunctionale, de disting urmatoarele tipuri de tesuturi muscular:
•Tesut muscular neted- caracterizat prin lipsa striatiei transversale la nivelul fibrei musculare, tesut
muscular involuntar;
•Tesut muscular striat cu doua varietati:
•Tesut muscular scheletal- caracterizat prin striatia transversala a fibrei care este un plasmodiu,
tesut muscular voluntar.
•Tesut muscular cardiac- caracterizat prin striatia transversala a fibrei musculare, tesut muscular
involuntar. Tesutul muscular cardiac prezinta doua varietati: miocardic si nodal.

Tesutul striat de tip cardiac

Tesutul muscular striat 1. striatie; 2. nucleu; 3. disc
scheletic intercalar
Tesut muscular neted 1. nucleu 1. striatie; 2. nucleu
 Oricare dintre aceste varietati prezinta caractere comune:
•Elementele structurale de baza (celule sau plasmodii) au forma alungita, de unde si numele care li s-a dat de
fibre musculare;
•Din punct de vedere morfologic, toate fibrele musculare au in structura lor microfilamente;
•Din punct de vedere biochimic, au in structura lor proteine contractile si reglatoare;
•Din punct de vedere functional, toate au capacitatea de contractie.
Toate tesuturile musculare sunt structuri bine inervate si vascularizate, iar elementele fibrilare sunt
inconjurate de o atmosfera mucopolizaharidica si conjunctiva, prin intermediu careia se realizeaza nu
numai nutritia lor, dar si solidarizarea fibrelor in cadrul muschiului.
 Tesutul muscular scheletic
Tesutul muscular scheletal formeaza masa principala a muschilor voluntari. Acestia reprezinta 40%
din greutatea corporala. Tesutul muscular scheletal se mai gaseste la nivelul tubului digestiv (cavitatea
bucala, faringe, treimea superioara a esofagului si la nivelul sfincterul extern anal), la nivelul
aparatului respirator, la muschii laringelui, la nivelul aparatului urinar, la sfincterul extern al uretrei,
la nivelul muschilor extrinseci ai globului ocular, musculatura urechii medii.
Tesutul muscular striat scheletic este alcatuit din fibre care in cursul evolutiei organismelor au pierdut
aspectul celular si s-au diferentiat in formatiuni citoplasmatice de aspect plasmoidal, iar miofibrele au
capatat o structura complexa, cu striatia trasversala.
Aspectul striat apare evident la examenul microscopic, de unde si denumirea acestui tesut muscular
striat. Unitatea morfofunctionala a tesutului muscular striat este fibra musculara striata.
Fibra musculara striata scheletala. Are originea in mezoderm si anume in portiunea supero- externa a
somitei (miotom), exceptional si in mezenchim (muschi ventrali ai abdomenului). Din miotom, migreaza
celulele numite mioblasti, care patrund in tesutul conjunctiv tanar, se alungesc si se inmultesc rapid. Nu din
toate diviziunile rezulta celule noi, pentru ca la unele se divid numai nucleii, fara sa urmeze diviziunea
citoplasmei, deci fara plasmodiereza. Se formeaza plasmodii in care numarul nucleilor poate atinge cifre
foarte mari (sute), in functie de lungimea fibrei. Concomitet, se diferentiaza miofibrelele (localizate initial
periferic, central situindu-se nucelii), cu o alternanta de discuri clare si intunecate ce le confera caracterului
striat.
Ulterior, miofibrilele se dispun central, nucleii fiind impinsi la periferia sarcoplasmei. Fibra musculara
scheletala nu este deci o celula. Ea este o formatiune citoplasmatica multinucleata, un plasmodiu. Aceasta
diferentiere are loc numai dupa ce mioblasul ia contact cu sitemul nervos, prin fibra nervoasa. Atunci cind se
sectioneaza terminatiunea nervoasa in stadiu de mioblas, miofibrilele nu se mai diferentiaza.
Prin disociere fibrele musculare striate se pot izola, aparand sub forma unor cordoane lungi, cilindrice, cu
extremitatile rotunjite si ramificare ( fibrele musculare din limba). Lungimea lor variaza de la cativa cm pana
la 10-20 cm, iar grosimea este de 10- 100 microni (figura 57).
Dimensiunile fibrei musculare striate sunt conditionate de varsta ( mai voluminoase la adulti), de sex, (
la barbati sunt mai groase- hormonul masculin, testosteronul determinand o ingrosare a fibrelor-
hipertrofie).
 La microscopul optic obisnuit, fibra proaspata prezinta:
•Membrana fibrei- sarcolema (gr. Sarcos= carne si lema= invelis);
•O sarcoplasma bogata, cu striatie longitudinala si trasversala. Striatia transversala este data de
heterogenitatea miofibrilelor.In sarcoplasma cea mai externa se gasesc numerosi nuclei ovalari.
Sarcoplasma este bogata la fibra musculara striata. Ea contine organite comune precum: un aparat Golgi
asezat perinuclear, mitocondri denumite sarcosomi, localizate in jurul placii motorii, perinuclear si mai ales
intre miofibrile. Sarcosomii reprezinta 5-6% din masa citoplasmatica, au forma ovoidala, cu dimensiunea de
0,5- 2 microni.
Reticolul endoplasmatic ( sarcoplasmic) este foarte bine dezvoltat. El apare la microscopul electronic sub
forma unor canalicule longitudinale (in lungul miofibrilelor) care se anastomozeaza si realizeaza o retea
longitudinala numita sistemul L. Sistemul L prezinta specializari locale ale reticulului endoplasmatic, care
constau in portiuni dilatate ale acestora numite cisterne termiale.
La locul unde capatul unui tubul transversal vine in relatie cu extremitatile a doua cisterne terminale vecine,
se constituie o formatiune numita triada. In cisternele terminale ale reticulului sarcoplasmic, se inmagazineaza
ioni de calciu. La acest nivel ei sunt legati de o proteina= calsechestrina.
In functie de modalitatea determinarea microtuburilor sistemului L, reticulul sarcoplasmic se imparte in:
•Reticul sarcoplasmic junctional, in care cisternele terminale sunt jonctionate cu microtubuli sarcolemici
(apartinand sitemului T) printr-o proteina cu rol de senzor electric;
•Reticulul sarcoplasmic liber, in care microtubulii se termina liber prin miofibrile.
Lizozomii sunt putini, iar ribozomii lipsesc sau sunt putin reprezentati.
 Incluziunile sunt reprezentate prin: granule de glicogen sub forma de depozite de dimensiuni de
aproximativ 18-20 microni, reprezentand sursa principala si imediata de energie necesara contractiei, lipidele
se prezinta sub forma de picaturi dispuse in special in jurul mitocondriilor, la nivelul carora are loc
betaoxidarea acizilor grasi. Incluziunile de pigment sunt reprezentate de miogobina ( o cromoproteina
globuloasa care contine un grup prosteic “hemul” si un lant polipeptidic), precum si un pigment de uzura-
lipofuscina. Enzimele sunt reprezentate in special de oxidaze: citocrom- oxidaze, fosfataza si ATP-aza. Se mai
gasesc ioni de K, Mg si Ca.
La microscopul electronic se mai evidentiaza in sarcoplasma periferica, prezenta unor formatiuni
fusiforme, orientate in lungul fibrei= corpii densi.
Miofibrilele constituie diferentieri caracteristice pentru fibra musculara striata.
La microscopul optic, in fibrele bogate in sarcoplasma, microfibrilele nu sunt reprezentate uniform si
par grupate in fascicule orientate in paralel cu axul fibrei. Din aceasta cauza, cand sunt privite in
sectiune longitudinala, apar ca niste coloane- coloanele lui Leydig. Cand fibra este examinata in
sectiune transversala, sarcoplasma are un aspect granular, granulele fiind grupate in zone delimitate
numite campurile lui Cohnheim, care reprezinta capetele miofibrilelor sectionate.
Miofibrilele se gasesc in tot lungul fibrei, lungimea miofibrilelor fiind egala cu a fibrei, au o grosime
de 0,2 – 0,7 microni; ele sunt structuri heterogene, alcatuite dintr-o alternanta de discuri clare si
intunecate ( la acelasi nivel in toate miofibrilele unei fibre, ceia ce-i confera fibrei musculare aspectul
striat transversal).
Discurile clare, in lumina polarizata sunt izotrope si monorefringente, se mai numesc discurile I; cele
intunecate sunt birefringente si anizotrope in lumina polarizata, numindu-se discurile A.
Discul clar este strabatut de o “membrana” intunecata, numita membrana Z ( stria Amici), care trece de la o
membrana la alta inserandu-se la periferia de plasmalema, realizand telofragma. In felul acesta discurile se
mentin la acelasi nivel in repaus ca si in contractie.
Discul intunecat este subimpartit la randul sau in doua jumatati egale printr-o banda clara- banda H
( Hensel).
In mijlocul benzei H se gaseste o zona intunecata membrana M, colorabila cu hematoxilina fosfotungstica.
La nivelul striei Z se insera miofilamentele de actina.
Portiunea de miofibrila cuprinsa intre doua membrane Z succesive poarta numele de sarcomer, sau
casuta contractila a lui Krause.
O miofibrila apare constituita dintr-o insiruire de sarcomere unite cap la cap.
Sarcomerul este constituit deci dintr-o jumatate de disc clar, un disc intunecat si iar o jumatate de disc clar
subjacent.
Sarcomerul reprezinta unitate morfofunctionala a miofibrilei confirmata si electronomicroscopic.
 La microscopul electronic s-a vazut ca fiecare miofibrila este alcatuita, in grosimea ei, dintr-un pachet
de microfilamente. La randul lor, microfilamentele sunt alcatuite din proteine contractile fibroase:
miozina si actina. Se mai gasesc si proteine reglatoare: tropomiozina, troponima, s.a.
Miofilamentele sunt formate fie din miozina ( mai groase, mai putine si mai scurte) fie din actina (mai
subtiri, mai multe si mai lungi). Miofilamente de miozina se mai numesc filamente primare, pe cand
cele de actina sunt numite si filamente secundare.
 Discurile clare si intunecate au o compozitie diferita in miofilamentele de actina si de miozina:
•Discul A contine ambele feluri de filamente, cu exceptia benzei H, unde se gasesc numai filamente groase de
miozina ( la mijlocul benzei H filamentele de miozina se solidarizeaza intre ele prin punti filamentoase care
constituie membrana M). Cate 6 filamente subtiri de actina inconjoara fiecare filament gros de miozina. La
nivelul benzei H nu se gasesc in relaxare miofilamentele de actina.
•Discul I, contine numai filamente subtiri, de actina, care nu se continua ci se insera cu un capat prin
membrana Z;
•Stria Z, corespunde zonei in care fibrele de actina ale celor doi sarcomeri vecini se anastomozeaza intre ele:
un filament de actina de la un sarcomer are legatura prin ramificatii fine cu patru filamente de actina din
sarcomerul vecin.

Microfilamentele de actina reprezinta 20% din proteinele fibrilare,au lungimea de 1,5 microni si diametrul de
5-6 nanometri.
Din punct de vedere biochimic, molecula de actina se gaseste sub doua forme:
•Monomeri de actina G (globulara). Monomerul globular prezinta un situs de legatura pe care se va fixa o
punte transversala, plecata din capatul polar al moleculei de miozina (fractiunea S1H meromiozina)
•Polimeri de actina G. Prin polimerizarea actinei globulare, se formeaza actina F (actina fibrilara) structurata
din doua lanturi polipeptidice cu dispozitia in helix.
Actina are rolul de a interactiona cu mioza, realizand in timpul contractiei complexul acto-
miozinic(moment important in cuplarea excitatiei cu contractia).
In afara de proteinele contractile, miofilamentul de actina mai contine tropomiozina si troponina-proteine
reglatoare. Molecula de tropomiozina are lungimea de 40 nanometri si se afla dispusa in santul helixului
moleculei de actina F. Prezenta moleculei de tropomiozina in aceasta pozitite blocheaza situsurile de legatura
ale actinei G cu puntile transversale ale moleculei de miozina in repaus.
Troponina se prezinta sub forma de proteina globulara situata la extremitatile moleculei de tropomiozina si
imbraca trei aspecte:
•Troponina C, care va interactiona cu ionii de calciu;
•Troponina T, care va interactiona cu tropomiozina;
•Troponina I, care blocheaza interactiunea dintre miozina si actina.
Miofilamentele de miozina contin 55-60% din totalul proteinelor fibrilare.Au lungimea de 0,8-1 micron si
grosimea 10-12 nanomeri. Sunt localizate numai in discurile intunecate.
Din punct de vedere biochimic, molecula de miozina este asimetrica, ceea ce ii confera anizotropie si
birenfringenta discului intunecat. Molecula de miozina prezinta la o extremitate o portiune globulara (capu
miozinei). Prin tratare de pepsina molecula de miozina se scindeaza in dou fragmente:
•Meromiozina L (usoara) ce va ocupa portiunea centrala a segmentului linear al moleculei de miozina;
•Meromiozina H (grea)
Prin tratare cu papaina, H-meromiozina se fragmenteaza in doua fractiuni:
•S1H-meromiozina, care se gaseste in portiunea globulara (capul moleculei de miozina si care vor forma
puntile transversale ale miofilamentulu de miozina; punti ce se vor cupla cu situsul de legatura al actinei G);
•S2H meromiozina,fractiunea ce se va situa la periferia segmentului linear al moleculei de miozina.
 Intre cele doua fractiuni se realizeaza “o articulatie” ce va permite formarea unui unghi intre S1H
meromiozina si miozina L, permitand cuplarea puntii transversale cu molecula de actina G.
Nucleii sunt numerosi. Se estimeaza ca la un cm2 de fibra musculara ar exista 35-40 nuclei. Ei sunt
situati sub sarcolema si doar 3% ocupa si alte pozitii. Au forma ovoidala, cu capetele rotunjite si sunt
orientati in axul lung al fibrei; lungimea nucleului este cuprinsa intre 8-10 microni, iar diametrul este de
3-4 microni.
Sarcolema. Este stucturata in trei compinente:
•Sarcolema propiu zisa (plasmalema) peste care se gaseste o structura cu caractere morfologice de
membrana bazala. Aceasta, la randul ei, contine o lama bazala peste care se gaseste o lama fibrilara
structurata din fibre de colagen care se continua fara delimitare precisa cu endomisium.
Plasmalema trimite de pe versantul sau sarcoplasmatic o serie de invaginatii digitiforme sub forma de
microtubuli, care merge in sarcoplasma perpendicular printre miofibrile, realizand o retea microtubulara
care va forma sistemul T (transversal). Microtubulii au rolu de a conduce potentialul propagat de la
nivelul placii motorii prin cisternele terminale ale sistemului L (longitudinal) al reticulului sarcoplasmic
Microtubulii nu comunica cu sarcoplasma, comunicarea lor se face numai in spatiul extrasarcolemic.
Microtubulii sistemului T, la locul de jonctiune dintre un disc izotrop cu unul anizotrop, realizeaza cu
doua cisterne terminale adiacente apartinand sistemului L, structuri functionale numite triade (descrise de
Porter si Palade). Triadele apar formate dintr-un tub transversal flancat de o parte si de alta de doua
cisterne terminale.
Clasificare fibrelor musculare striate scheletale
Dupa raportul cantitativ sarcoplasma- miofibrile, se deosebesc trei tipuri de fibre musculare striate in
constitutia muschilor scheletici umani:

•Fibrele rosii: se gasesc in toti muschii, au o contractie mai lenta,sunt rezistente la oboseala, au
sarcoplasma bogata, miofibrilele sunt mai putine si cu striatia transversala mai slaba; au mioglobina
abundenta si numerose mitocondrii;

•Fibrele albe: se gasesc in anumti muschi; sunt foarte putine, se contracta mai rapid, obosesc mai
repede, au sarcoplasma putina, miofibrilele sunt numeroase si cu striatii transversale bine
evidentiate;sunt sarace in mioglobina si mitocondrii.

Fibrele intermediare, prezinta caractere mixte.

 Organizarea tesutului muscular scheletic
Fibrele musculare striate se asociaza in fascicule solidarizate prin tesut conjunctiv lax, bogat in fibre
argentafile si elastice ce constituie endomisium.
Fibrele musculare, astfel constituite, realizeaza un fascicul primar. Fasciculul este si el inclus intr-un
tesut conjunctiv lax bine vascularizat numit perimisium intern. Fasciculele primare se unesc in
fascicule secundare, cele secundare se asociaza in fascicule tertiare, s.a. ( in functie de grosimea
muschiului). Toate fasciculele care constituie muschiul sunt invelite in perimisium extern sau
epimisium, constituit din tesut conjunctiv dens fibros. Fibrele elastice numeroase asigura relaxarea
muschiului dupa contractie
Tesutul muscular cardiac
Tesutul muscular cardiac reprezinta o forma particulara de tesutut muscular striat care se dezvolta din
mezoderm prin intermediul mezenchimului de la nivelul insulelor Wolff si Pander, in saptamana a 3-a de viata
intrauterina. Cordul este format din fibre musculare miocardice care alcatuiesc “miocardul comun” cu
functie contractila ( miocardocite), in masa caruia sunt inglobate structuri formate din elemente
musculare de tip embrionar si alcatuiesc “miocardul specific”, cu functia de a genera si a conduce
impulsul electric ( pace- maker).
Miocardul comun formeaza impreuna cu o componenta conjunctivo- vasculara peretele contractil al inimii.
Unitatea sa structurala este o celula musculara cardiaca, care reprezinta un tip particular de fibra
musculara striata. Fibrele musculare cardiace apar ca niste structuri cilindrice cu lungimea de 50 – 100
microni si diametrul de 10- 14 microni la adulti si 6-8 microni la copii. In hipertrofia cardiaca,
diametrul ajunge la 20 de microni si chiar mai mult. ( figura 58).
Fibrele cardiace sunt situate in coloane paralele stabilind intre ele raporturi de contiguitate prin
intermediul extremitatilor care pot fi ramificate. Fibrele si ramificatiile lor sunt orientate intr-o singura
directie. Structura fibrei musculare cardiace este asemanatoare cu a fibrei musculare scheletale. Sarcolema
este formata din membrana plasmatica, glicocalix si o retea conjunctivo- recticulara. Plasmalema are aspect
trilaminat.
Cu o grosime de 9 nanometri, in afara careia se gaseste un material electronodens cu o grosime de 39
nanometri = “lamina densa” separata de palsmalema printr-un spatiu clar la fluxul de electroni gros, de 20
nanometri = “ lamina rara”. Ambele lamine sunt formate din glicoproteine si colagen de tio IV ( cu rol de
glicocalix). Lama reticulata este formata din fibre de colagen care se continua fara delimitare cu tesutul
conjunctiv situat intre miocardocite.
Plasmalema miocardocitelor reprezinta invaginari tubulare care se extind transversal in interiorul
sarcoplamei, printre miofibrile, realizand sistemul tubular transversal ( sistemul T) care va participa la
realizarea diadelor. Plasmalema sistemului T prezinta pe suprafata sa mici invaginatii ( caveole) se ramifica
in sens longitudinal realizand o ampla retea de endomembrane microtubulare care leaga sistemele T intre ele.
In preparatele obisnuite, muschiul cardiac apare ca o retea cu aspect pseudosincitial, determinat de
dispozitia in acelasi plan a fibrelor. Fibrele cardiace sunt brazdate la intervale neregulate de discurile
intercalare numite striile scalariformeale lui Eberth, ce se prezinta ca niste benzi groase omogene,
hipercrome si anizotrope si reprezinta locul unde doua fibre musculare miocardice sunt unite cap la
cap.
Membranele reprezinta interdigitatii si au un traiect neregulat in zig-zag. In raport cu axul fibrei
musculare unui disc intercalar i se descriu zone cu dispozitie transversala si zone cu dispozitie
longitudinala. Portinuea transversala situata in dreptul benzii Z a discului izotrop prezinta doua tipuri de
jonctiuni dispuse una langa alta:
•Zonula aderens ( jonctiunea intermediara)
•Macula aderens ( desomozomii).
Pe fata interna, sub plasmalema, la acest nivel se gaseste un material electrono-dens format dintr-o proteina
( vinculina) de care se ancoreaza filamentele de actina. Rolul acestor jonctiuni este de adezivitate celulara.
Distrugerea acestora nu aboleste cuplarea electrica. In portinunea longitudinala a discului intercalar se gaseste
un singur tip de jonctiune ( tip nexus). Acesta reprezinta un component specific si constant al discului
intercalar. Nexusul este format din cele doua plasmaleme adiacente, fiecare avand dimensiunea de 9-10
nanometri, separate de un spatiu de 2 nanometri. Plasmalemele si spatiul dintre ele sunt strabatute de
formatiuni proteice tubulare denumite conexoni. Un conexon este format din 6 subunitati proteice care
strapung stratul lipidic membranos, ajungand cu 0,5-1 nanometru in citoplasma. Fiecare conexon circumscrie
o portiune centrala goala ( canalul conexonului), prin care trec selectiv nucleotide, aminoacizi, oligozaharide,
mesageri intercelulari. Nexusul reprezinta minima rezistenta metabolica si electrica. La acest nivel ,
conducerea potentialului propagat se face cu o viteza de aproximativ 2000 de ori mai mare decat in restul
sarcoplasmei. Distrugerea acestuia ( cu solutii hipertone) aboleste cuplarea electrica. Tot aici, s-a evidentiat
prin metode de histoenzimologie o activitate enzimatica mult mai intensa (ATP) decat in restul sarcolemei.
Striile scalariforme se pun bine in evidenta cu hematoxilinile ferica, sau prin impregnare argentica. Ele sunt
situate la distante variabile una de alta si cuprind intre ele 1-2 nucelei. Teritoriul cuprins intre doua discuri
intercalare corespunde la o celula miocardica.
 Tesutul muscular neted
Tesutul muscular netede participa la structuralizarea organelor interne, din care cauza este
considerat tesut muscular visceral. Este alcatuit din elemente celulare uninucleate.
Histogeneza. Tesutul muscular neted isi are originea in mezenchim. Fac exceptie de la aceasta
origine, muschi erectori ai firului de par si muschii irisului care sunt de origine ectodermica.
Dupa diferentiere, celulele musculare netede, numite si miocite, se inmultesc prin diviziune si se
constituie in paturi musculare, cum le intilnim in structura organelor.
Diferentierea nu inceteaza, ea poate continua si dupa nastere pe seama tesutului conjunctiv, in
anumite stari functionale, cum se intimpla cu tesutul muscular al uterului (miometrul) care in
graviditate devine mai voluminos, nu numai prin hipertrofie, ci si prin diferentiere de noi fibre
musculare pe seama fibroblastelor din tesutul conjunctiv.
 Fibra musculara neteda
Elementul structural de baza al tesutului muscular neted este miocitul- celula musculara neteda,
sau fibra musculara neteda. I se spune fibra musculara neteda datorita aspectului sau alungit fusiform,
cu extremitatile subtiate si portiunea centrala mai ingrosata.Exista si fibre musculare netede care au
capatat o forma stelata sau ramificata, cum se pot intilni in peretii unor vase sangvine.
Lungimea fibrei musculare netede este variabila: de la 20 microni, in peretii vaselor mici, pina la
0,5 mm (in uter gravid), iar grosimea sa este cuprinsa intre 5-7 microni in zona mijlocie a fibrei.
Miocitul, ca orice celula, contine:
- citoplasma (sarcoplasma),
- nucleu,
-membrana celulara (sarcolemma).

Sarcoplasma, pe preparatele nefixate, proaspete, apare omogena, iar pe preparatele fixate se

prezinta acidofila, fin granulara perinuclear si fin fibrilara in rest.
In citoplasma s-au mai identificat: un bogat reticul endoplasmatic(sarcoplasmatic) neted, situate
in jurul nucleului, mitocondrii(sarcosomi) care ocupa un volum de 5-6%, localizati printre
miofilamente si cu predilectie la cei doi poli ai nucleului, aparat Golgi redus, ergastoplasma,
ribozomi liberi si lizozomi.
 Cu ajutorul tehnicilor de histochimie si histoenzimologie s-au pus in evidenta in citoplasma: glicogen
concentrat in mod deosebit la cei doi poli ai nucleului, putine lipide, o cantitate foarte redusa de pigment
specific fibrei musculare: mioglobina( un cromopeptid- este cel care de fapt da culoare rosie citoplasmei). Se
mai evidentiaza: lipofuscina ( pigment identificat in fibrele musculare imbatrinite sau epuizate) si o activitate
enzimatica deosebita, in special enzime din cilcul Krebs (oxidaze, citocromoxidaze), fosfataze, ATP-aza si
ATP-ul cu rol in procesul de contractie. Mai trebuie amintiti ionii de potasiu, sodiu si calciu.
La microscopul electronic,se mai evidentiaza in sarcoplasma niste formatiuni specific miocitului,
corpi densi la fluxul de electroni, cu aspect fusiform, orientate in lungul fibrei si mai frecventi in
ectoplasma. Se numesc corpi densi si reprezinta zone de atasament a unor miofilamente. Acestia sint
distribuiti neordonat printre miofilamente. Au lungimea de pina la un micron si diametrul de 30-200
nanometri.
Ultrastructural, apar formati dintr-o aglomerare de filament subtiri de actina, dispuse intr-o matrice
amorfa, osmiofila. La rezolutii mari s-au observant legaturi transversal intre filamentele de actina. Din punct
de vedere al compozitiei chimice, leiozomii ( corpii densi) contin alfa-actina si filamina- proteine de legare
ale actinei. S-au mai pus in evidenta filamente intermediare cu o grosime de 10 nanometri cu rol de
citoschelet. Aceste filament intermediare sunt dispuse intre leiozomi si ariile dense membranare, fara a
patrunde in interiorul acestora. Biochimic, sunt alcatuite din proteine ca: desmina, in muschiul neted visceral
si vimentina, in muschiul neted vascular. Corpii densi reprezinta formatiuni de ancorare a filamentelor de
actina in ariile dense ale membranei celulare. Miofilamentele sunt formate din proteine contractile: actina,
miozina, tropomiozina,calmodulina si caldesmona.
 Caldesmona este o proteina reglatoare care combina proprietatile troponinei I si T, iar rolul troponinei C
este preluat de calmodulina. Miofilamentele de actina sunt subtiri(50-80 A) si mai lungi, atasindu-se de corpi
densi. Miofilamentele de miozina sunt mai groase(250-350 A) si nu se ataseaza de corpii densi. Intre
miofilamentele de actina si cele de miozina este un raport de ½ in favoarea celor de actina. Ele sunt paralele,
cele de actina inconjoara pe cele de miozina dind, in sectiune transversala, aspectul de rozeta. Molecula de
miozina are aceeasi structura ca a fibrei scheletale, dar activitatea ATP-azei este mai mica, deci si viteza de
hidroliza a ATP-azei este mai mica.
Filamentele subtiri de actina contin,pe linga actina alfa si actina gama, care difera de prima prin 3
aminoacizi. Actina alfa se gaseste in muschiul neted vascular, iar actina gama in muschiul intestinal.
Nucleul. Este unic, ovalar sau alungit, cu unu sau doi nucleoli, asezat central in axul lung al celulei.
Uneori are aspect rasucit (spiralat) observant sub aceasta forma la fibrele musculare in contractie din media
arterelor.
 Tesutul muscular neted. Este constituit din fibre musculare netede care realizeaza paturi sau tunici;
rar formeaza fascicule (in peretele vezicii urinare, in prostata). Fibrele se aranjeaza intr-un fel
caracteristic: portiunea subtiata a unei fibre (capatul) se aseaza in dreptul portiunii mai ingrosate a
fibrei vecine, toate fibrele fiind orientate in aceeasi directie.
Ele sunt solidarizate strins prin fibre de reticulina care trec de la o sarcolemma la alta, ceea ce
explica transmiterea uniforma a undei de contractie si prin fibre elastice care permit relaxarea
muschiului.
Tesutul muscular neted se intilneste in peretii organelor cavitare:
•La tubul digestiv (in treimea mijlocie a esofagului pina la anus);
•La aparatul respirator (in peretii conductelor traheobronsice);
•La caile urinare extrarenale (calice, bazinet, ureter,vezica urinara);
•La tractul genital feminine (fiind foarte bine dezvoltate in peretele uterului);
•La tractul genital masculin;
•In tunica medie a vaselor;
•In peretii canalelor excretoare mari ale glandelor.
Tesutul muscular neted se mai gaseste in:
•Capsula splinei, stroma prostatei,
•Muschiul erector al firului de par.
 In tubul digestiv, patura musculara prezinta unele fibre musculare de aspect deosebit- tip nodal- cu
sarcoplasma mai abundenta, cu nucleul ovalar, mai clar si cu miofibrile putine. Se considera ca au un rol in
transmiterea influxului nervos.
Vascularizatia. Tesutul muscular neted- este mai putin vascularizat decit cel striat, pentru ca si
cheltuiala de energie pe care o face este mai mica. Este alimentat de capilare sanguine din tesutul
interstitial (conjunctiv), nutritia facindu-se prin imbibatie atunci cind vascularizatia lipseste (cum se
intimpla cu fibrele musculare din peretii vaselor)
Inervatia. Este dependenta de sistemul nervos vegetativ, prin fibre nervoase care fac sinapsa ,,in
butoni” cu fibrele musculare netede. Este sarac inervat.
Contractia fibrei musculare netede este lenta si prelungita, fibra musculara neteda putind ramine
mult timp in stare de tensiuine. Excitatia nervoasa se transmite de la o fibra la alta fibra musculara
neteda, avind pe linga functia contractila si functie de conductibilitate.
Regenerarea. Fibra musculara neteda se regenereaza pe seama celulelor mezenchimului din jur.
Spre exemplu, uterul gravid, pe linga hipertrofia fibrelor musculare netede are loc si o inmultire a lor
pe cale mitotica. Asistam si la o diferentiere din tesutul conjunctiv al miocitelor.