Regnul Protista

Caracterizare generală
 În clasificările clasice, protozoarele sunt considerate subregn al regnului
Animalia, alături de metazoare, în timp ce în clasificările recente, sunt
încadrate în regnul Protista.

 Protistele sunt organisme eukariote unicelulare, reprezentate prin

protozoare şi alge, acestea din urmă unicelulare, dar şi cu tal
pluricelular, ceea ce face discutabilă includerea în acest grup.

Dimensiunile microscopice fac ca

protozoarele să devină cunoscute
abia după descoperirea
microscopului. Antonie van
Leeuwenhoek (1632-1723) este
cel care în 1674 observă pentru
prima dată un protozoar, de
aceea, el este numit “părintele
protistologiei”.
Tot el observă pentru prima dată
bacteriile.
 În 1676, el considera
protozoarele descoperite în apa
de ploaie drept niște „mici
animacule”, și
 „cele mai jalnice ființe din câte
mi-a fost dat să văd pentru că,
atunci când se întâlnesc cu
oricare din particulele sau micile
filamente din apă (care se
găsesc din abundență în apă,
mai ales dacă e statută de mai
multe zile), ele se prind în
acestea.” Desen realizat de Leeuwenhoek după o
secțiune din lemn de frasin observată la
microscop.
(https://ro.wikipedia.org/wiki/Antoni_van_L
eeuwenhoek#/media/Fi
%C8%99ier:Leeuwenhoek_Eschenholz.jp
g)
 Protozoarele grupează organisme cunoscute sub numele
de flagelate, amibe, sporozoare, foraminiferi, ciliate; de
obicei, dimensiunile variază între 1-500 µm, rar depăşind
1 cm în diametru.

 Celula protozoarelor manifestă toate caracterele specifice

vieţii, având capacitatea de a asigura toate funcţiile vitale,
prin intermediul organelelor şi organitelor citoplasmatice.
Este formată din membrană, citoplasmă şi nucleu.
 Citoplasma poate fi diferenţiată în ecto- şi endoplasmă.
 Funcţiile protozoarelor
A. Funcţiile de relaţie Mişcarea
 organite de mişcare: flageli, pseudopode, cili.
Flagelii
-sunt prelungiri ectoplasmatice permanente
-sunt caracteristice flagelatelor.
Se inseră, de regulă, anterior, iar uneori formează membrane
ondulante. Sunt prevăzuţi la bază cu un corpuscul bazal sau
blefaroblast. La exterior, flagelul este acoperit de membrană pe
care se găsesc perişori fini, mastigoneme. Numărul flagelilor
este variabil.
 Cilii, prezenţi la ciliate, sunt asemănători ca structură
flagelului, sunt însă mai scurţi şi mai numeroşi.
 Prin contopire formează membranele şi ciri.
 Pseudopodele
-sunt specifice amibelor
- reprezintă expansiuni temporare ale
citoplasmei.

Sensibilitatea
Protozoarele reacţionează prin întreaga lor citoplasmă.
 Lumina este percepută la unele specii prin stigmă

 există cili tactili la ciliate, flagelul şi pseudopodele având, se

pare, şi rol tactil.
 Există organite specializate: reţeaua argentofilă ectoplasmatică,
aparatul neuromotor endoplasmatic, de la ciliate.
B. Funcţiile de nutriţie
Hrănirea
 Hrana este reprezentată de bacterii, alge şi animale
microscopice, alte protozoare, substanţe organice în
descompunere etc.

Tipuri de hrănire:
- autotrofă;
- heterotrofă (osmotrofă şi fagotrofă);
- mixotrofă (Euglena sp.).
 Autotrofe sunt flagelatele cu plastide, substanţa de rezervă
fiind reprezentată de paramilon.
 Protozoarele osmotrofe se hrănesc cu molecule organice
mari care pătrund prin membrană, iar cele fagotrofe folosesc
pentru înglobarea particulelor alimentare formaţiuni specializate
(la ciliate - citostom, citofaringe, citoproct).
 Particulele alimentare
formează în interiorul corpului
vacuole digestive, asupra
cărora acţionează fermenţii din
citoplasmă. Substanţele
digerate trec în citoplasmă şi
intră în procesele metabolice.
Resturile nedigerate rămân în
vacuolă şi sunt eliminate la
exterior.
 Protozoarele parazite şi saprofite sunt
lipsite de vacuole digestive, pentru că
iau hrana gata preparată din mediul în
care trăiesc prin membrana
permeabilă selectiv.
Excreţia.
 Substanţele rezultate în urma
metabolismului sunt excretate prin 1-2
vacuole pulsatile, simple sau
complexe.
Respiraţia
 La formele libere are loc prin întreaga
suprafaţă a corpului. Speciile parazite
în sânge preiau O2 de aici, în timp ce
la paraziţii intestinali, respiraţia este
anaerobă.
 C. Funcţia de înmulţire
 Protozoarele se înmulţesc asexuat şi sexuat.
 Înmulţirea asexuată este cea mai răspândită
realizându-se prin diviziune binară, multiplă şi prin
înmugurire.
 Înmulţirea sexuată sau gamogonia, are loc prin gameţi,
reprezentaţi de anumiţi indivizi. Aceştia pot fi egali,
izogameţi, sau inegali, anizogameţi.

 La anizogameţi, gameţii femeli sunt mari- macrogameţi,

în timp ce gameţii masculi sunt mici- microgameţi.

La protozoare, gamogonia îmbracă două forme:

a. copulaţia, când doi indivizi se contopesc după ce a avut
loc reducerea cromozomială.
b. Conjugarea, când doi indivizi fac schimb de substanţă
nucleară prin puntea citoplasmatică ce se realizează
între parteneri.

 Sunt protozoare la care generaţii asexuate alternează

cu generaţii sexuate constituindu-se o metageneză.
Conjugarea
Ecologie
 Protozoarele populează mediile umede.

 Speciile libere se întâlnesc în ape marine, dulci şi salmastre, în

muşchi, sol umed, substanţe organice în descompunere (sp.
saprozoice).
 Există specii ecto- şi endoparazite la nevertebrate şi
vertebrate, multe fiind dăunătoare omului.
 Se cunosc şi specii simbionte: hipermastiginele din intestinul
termitelor, unele ciliate din stomacul erbivorelor etc.
 Unele protozoare sunt exclusiv marine: foraminiferii,
radiolarii; altele sunt exclusiv dulcicole: heliozoarele.
 Există specii care rezistă în ape termale: Amoeba radiosa la
30-50 C, Paramecium caudatum la 40 C. Sunt flagelate care se
multiplică în zăpadă (fitomastigine) producând “zăpezi cu sânge”.
Alte specii sunt indicatori ai purităţii apelor.
 Sistematică. Sunt multe grupe de protozoare, dar
vom face referire doar la câteva încrengături:
 Încrengătura SARCOMASTIGOPHORA

Cuprinde două grupe mari de protozoare, flagelatele şi

amibele.
Subîncrengătura FLAGELLATA (MASTIGOPHORA)
Sunt protozoare prevăzute cu unul sau mai mulţi
flageli (lat. flagellum = bici; mastigos = flagel;
phorein = a purta). Prezintă afinităţi pentru plante şi
animale.
Sunt forme libere, răspândite în mediul acvatic, dar şi
forme ecto- şi endoparazite, cu mare importanţă
patogenă.
Cele libere sunt solitare sau coloniale, sesile sau
fixate.
 Ordinul Kinetoplastida
 Cuprinde flagelate cu unul sau doi flageli.
 Unele specii au membrană ondulantă.
 Se hrănesc fagotrof sau osmotrof. Sunt libere şi
parazite.
 Coanoflagelatele sunt forme libere, solitare sau
coloniale. Au peduncul cu care se fixează de
substrat, iar flagelul este înconjurat de guleraş
citoplasmatic (gr. choanos = guler).
 Ex: Codonosiga
 Speciile parazite cele mai importante aparţin fam.
Trypanosomidae. Sunt endoparazite şi în dezvoltarea
lor trec prin următoarele 4 forme:
 Leishmania – corpul este rotund, cu început de flagel.
 Leptomonas – corpul este mai alungit, flagelul bine
dezvoltat.
 Critidie – corpul este mai zvelt,, iar flagelul formează
o membrană ondulantă.
 Trypanosoma –membrana ondulantă este bine
dezvoltată.

Nu toate speciile trec

prin toate cele 4 forme
în dezvoltarea lor.
 Leishmania
 Speciile din acest gen parazitează la vertebrate celulele din ficat,
splină, tegument, provocând boli numite leismanioze. Unele
celule conţin până la 200 de indivizi.
 L. tropica parazitează celulele tegumentare şi provoacă “butonul
de Orient”, manifestată prin ulceraţii pe faţă, mâini, de regulă
câte una la un individ. Este curabilă.
 Este întâlnită în Asia centrală, sudul fostelor republici sovietice şi
al Europei. Gazda vectoare este Phlebotomus papatasii, iar
câinele şi diferite rozătoare (popândăul) constituie rezervoare
patogene ale acestui parazit.
 L. donovani este parazită la om în celulele ficatului,
splinei, măduvei oaselor etc. provocând o boală
mortală, “kala-azar” sau febra de India.
 Este frecventă în Asia tropicală şi subtropicală.
 Gazda vectoare este un ţânţar, Phlebotomus
argentipes, iar gazda rezervoare este câinele.

Leismaniozele se transmit nu numai

prin înţepătura ţânţarului, dar şi prin
strivirea lui pe piele, parazitul
pătrunzând apoi prin zgârieturile
produse prin scărpinare.

Phlebotomus sp.
 Trypanosoma
 Speciile din acest gen parazitează în sângele vertebratelor.
 T. gambiense provoacă la om boala somnului, manifestată
prin cardioacceleraţie, tulburări nervoase, slăbire, paralizie,
somnolenţă ziua şi insomnie noaptea.
 Poate dura ani de zile şi netratată este mortală.
 Gazda vectoare este musca “tze-tze”, iar cea rezervoare,
antilopa.
 Parazitul este prezent în sânge, ganglioni limfatici şi în lichidul
cefalorahidian.
 Este întâlnită la populaţiile din Africa Centrală, acolo unde
trăieşte gazda vectoare.
 În corpul insectei, Trypanosoma ia forma de critidie.
Giardia intestinalis
 A fost descoperită de Leeuwenhoek în 1681 şi se întâlneşte
în intestin la şoareci, cobai, pisică, câine, oaie. Este frecventă şi
la om.
 Are 10-20u, formă piriformă şi o ventuză mare, ventrală în
treimea anterioară; doi nuclei simetrici şi 8 flageli au orientare
latero-posterioară. Parazitul se fixează prin intermediul ventuzei
pe suprafaţa celulelor epiteliale şi provoacă enterocolite. Poate
pătrunde în vezica biliară şi ficat unde provoacă abcese.
Provoacă giardioza, manifestată prin diaree la peste 250
milioane de persoane anual.
 vârsta cea mai afectată, este cea cuprinsă între 1-3 ani (85%).

Se transmite prin chişti.

 Subîncrengătura SARCODINA
 cuprinde amibe; formează pseudopode.
 Clasa Lobosea;
Amoeba proteus

Entamoeba histolytica (dysenteriae)

Este parazită în intestinul gros la om, mai

ales în regiunile tropicale şi subtropicale.
Atacă ţesuturile provocând ulceraţii şi se
hrăneşte cu hematii; netratată, este mortală
în 40% din cazuri.
 Clasa GRANULORETICULOSEA
 cuprinde foraminiferii, organisme exclusiv

marine, cu corpul protejat de o cochilie.

 Spiroloculina, Nummulites etc.

Elphidium (Polystomella)
crispum
 Încrengătura Apicomplexa
 Clasa Sporozoa
 Sporozoarele sunt protozoare endoparazite intra- şi
extracelular, în al căror ciclu de dezvoltare se întâlneşte stadiul
de spor (gr. spor = spor; zoon = animal).
Datorită modului de viaţă parazitar:
1. nutriţia este osmotrofă,
2. nu au vacuole pulsatile,
3. organizaţia corpului este mult simplificată
4. lipsesc organitele de mişcare.
 În dezvoltarea ontogenetică pot să apară la gameţi, flageli sau
pseudopode, ceea ce indică înrudirea cu flagelatele şi
sarcodinele.
 Ciclul de viaţă este extrem de complicat, întâlnim o
alternanţă de generaţii asexuate şi sexuate. Dezoltarea se
poate realiza într-o singură gazdă (monoxene – gr. monos =
unul; xenos = gazdă)) sau în mai multe gazde (polixene).
Familia Sarcocystidae

Toxoplasma gondii

 Toxoplasmoza este o zoonoză cu importanţă epidemiologica majoră,

care afectează peste 200 specii de vertebrate, inclusiv omul, iar rolul
principal în menţinerea şi răspândirea parazitului îl are pisica.
 Incidenţa persoanelor purtătoare de anticorpi anti-T.gondii, variază între
18-90% în diferite regiuni ale globului: 18% în Africa de vest, 30% în
America de nord, 50% în Cuba, 90% în Franta.
 in SUA, anual peste 3000 copii sunt depistaţi cu toxoplasmoză
congenitală, şi procentul seropozitivilor la Toxoplasma gondii este de
două ori mai mare la deţinătorii de pisici, decât la cei care nu vin în
contact cu aceste animale; în Franţa 10% din copii sunt infestaţi după
vârsta de 2 ani şi 60% din pisici sunt purtătoare de Toxoplasma gondii.
Copiii cu toxoplasmoză
congenitală pot prezenta în
momentul naşterii: prematuritate,
greutate mică, icter, peteşii,
anemie, hepatomegalie,
splenomegalie, pneumonie, retard
mintal, micro sau macroencefalie,
epilepsie, encefalită, hidrocefalie

Purcei cu malformaţii
congenitale datorită infestării
scroafei cu Toxoplasma gondii
Familia Plasmodiidae
Sunt sporozoare parazite în globulele roşii din sângele
vertebratelor poikiloterme şi homeoterme.
Genul Plasmodium provoacă malaria sau frigurile de
baltă, având ca gazdă vectoare, femela ţânţarului
Anopheles; la om se cunosc 5 specii.
Malaria încă omoară mai mult de 1.000.000 de oameni
pe an.
Încrengătura Ciliophora
 Sunt protozoare superioare, polienergide heterocariote, caracterizate
prin prezenţa cililor ca organite de mişcare caracteristice.
 Au fost descoperite de van Leeuwenhoek şi datorită prezenţei în număr
mare în infuzii, au primit numele de infuzori.
 Ciliatele prezintă cili permanenţi, cu rol în locomoţie şi în
orientarea particulelor alimentare spre citostom. Prin contopire, cilii
formează membrane ondulante, membranele, ciri cu rol locomotor sau
ciri tactili.
 Citoplasma este diferenţiată în ectoplasmă şi endoplasmă.
 Nutriţia. Din punct de vedere al modului de hrănire
şi-au diferenţiat formaţiuni specializate pentru
orientarea hranei: peristom, citostom, citofaringe, la
capătul căruia se formează vacuola digestivă care
intră în circuitul citoplasmatic. Resturile nedigerate
sunt eliminate prin citoproct.

Excreţia se realizează prin una sau mai multe vacuole

pulsatile, la unele specii cu o structură complexă.
 Înmulţirea. Se realizează asexuat prin diviziune

binară şi sexuat prin conjugare

Clasa EUCILIATA
 Ciliatele prezintă cili permanenţi cu rol în
mişcare.
 Subclasa Holotrichia
 Cuprinde ciliate tipice, cu numeroşi cili dispuşi
în rânduri oblice pe toată suprafaţa corpului (gr.
holos = întreg, trichos = păr).
 Paramecium caudatum

Subclasa Peritrichia
Cuprinde cca. 1000 de specii care au zona
adorală alcătuită dintr-o spirală de cili
răsucită în sens invers acelor de ceasornic.
Dintre acestea, Vorticella, se pare că a fost
primul protozoar văzut de Leeuwenhock.
Subclasa SPIROTRICHIA

Sunt ciliate, cu peristomul prevăzut cu

membranele răsucite în spirală, în sensul
acelor de ceasornic.

Stentor polymorphus
Sţylonychia mytilus
Infuzorii sunt numeroşi în ape saline.

Ion Ţuculescu cercetează infuzorii din

Lacul Techirghiol şi descoperă 248 specii
de infuzori, dintre care 37 specii sunt noi
pentru ştiinţă.
Ion Ţuculescu - unul din cei mai mari
coloriști români și de pretutindeni
-s-a născut în 1910, la Craiova
- om maruntel, firav, a dovedit genialitate
atat în ştiinţe, cât şi în artă
a absolvit cursurile Facultăţii de Ştiinţe
Naturale ale Universităţii Bucureşti
şi apoi pe cele ale Facultăţii de
Medicină. Obţine, în 1939, doctoratul cu
Magna Cum Laudae
păunii
fluturi
fluturi
Câmp cu margarete
marină
Stările câmpului
Importanţa protozoarelor

 verigi în lanţurile trofice

 importanţă filogenetică
 formarea rocilor biogene
 indicatori ai calităţii apelor