FIZIOLOGIA

METABOLISMULUI
GLUCIDIC

Dr Alina Tomescu
Metabolismul

 Cuprinde totalitatea
transformărilor chimice
care au loc într-o celulă, ţesut sau organism.
 Aceste reacţii chimice nu au loc izolat, ci sunt
organizate sub forma unor secvenţe de mai multe reacţii
succesive, care poartă numele de „căi metabolice”.
 În cadrul acestor reacții chimice, produsul unei reacţii
devine substrat pentru reacţia următoare.
Metabolismul

Căile metabolice sunt orientate spre patru direcții diferite:

 Degradarea oxidativă a combustibililor metabolici din dietă și
din depozitele tisulare (glucoză, acizi grasi, aminoacizi)  scop
generarea de energie pentru a susține procesele de biosinteză și
diverse procese fiziologice
(contracția musculară, transportul activ, etc.)
 Stocarea combustibililor metabolici în perioadele postprandiale,
respectiv mobilizarea rezervelor în perioadele interprandiale
(glucoza este stocată sub formă de glicogen în ficat și muschi,
acizii grași sunt depozitați
sub formă de trigliceride în țesutul adipos).
Metabolismul
 Biosinteza de molecule  având diverse roluri structurale și funcționale:
• proteine,
• acizi nucleici, 
• componente ale membranelor celulare (fosfolipide, sfingolipide),
• componente ale matricei extracelulare (proteoglicani). 

 Degradarea biomoleculelor cu rol structural sau funcțional,
cu formare de substanțe reziduale care sunt eliminate ca atare
sau după detoxifiere :
• amoniacul rezultat din degradarea aminocizilor este detoxifiat prin
transformare în uree  eliminată prin urină, 
• nucleotidele purinice din componența acizilor nucleici sunt
degradate la acid uric  eliminat renal
Glucidele

 Sunt substanțe organice ce au în compoziția lor atât

grupări carbonilice cât și grupări hidroxilice.
 Denumirea de "glucide" provine de la grecescul
"glichis", însemnând "dulce". Se ştie însă că nu toate
glucidele sunt dulci (celuloza, amidonul, etc.).
 Denumirea de "hidraţi de carbon“, denumire
improprie, se datorează raportului specific dintre C, H
şi O corespunzător formulei Cn(H2O)n al multor
glucide.
Rolul glucidelor
în organism

Rol energetic:
 carbohidrații reprezintă principala sursă energetică
 furnizează 50-70% din energia totală care se
produce în organism
 glucoza reprezintă materialul nutritiv de elecție al celulelor:
 are dimensiuni mici,
 difuzibilitate bună în țesuturi
 conține o cantitate apreciabilă de oxigen (C6H12O6).
Rolul glucidelor
în organism
Rol structural:
 sunt elemente constitutive ale membranelor biologice
 formează substanţa fundamentală a ţesutului conjunctiv
(condroitinsulfaţii):
 condroitina și glucozamina intră în structura cartilajelor,
a arterelor, a corneei, a țesutului nervos și în matricea
osoasă
 acidul hialuronic este localizat la nivelul pielii,
cartilajelor, în lichidul sinovial, lichidul amniotic și în
țesutul nervos
Rolul glucidelor în organism
 glucidele intră în structura unor componente cu rol
funcțional precum sunt hormonii, enzimele și anticorpii.
  heparina prezintă acțiune

anticoagulantă și previne
formarea cheagurilor intravasculare
 funcţie hidroosmotică şi ionoreglatoare
(datorită hidrofilităţii înalte şi a sarcinii negative,
heteropolizaharidele acide reţin apa şi cationii)
  funcţie protectoare, mecanică (heteropolizaharide)
Clasificarea glucidelor
După comportarea la hidroliză se clasifică în:
1) monozaharide (glucoza, fructoza)
2) oligozaharide (lactoza, maltoza, zaharoza)
3) polizaharide
  1) Monozaharidele:
 după grupele funcţionale: 
aldoze :

cetoze:

 după numărul atomilor de carbon se împart în: 

trioze (3C),
tetroze (4 C),
pentoze (5 C: manoza, riboza și dezoxiriboza), 
hexoze (6 C: glucoza, fructoza și galactoza)
Clasificarea
glucidelor

2) Oligozaharidele conțin de la 2 până la 10 resturi de

monozaharide : di - ,tri - ,tetrazaharide (zaharoza, lactoza,
maltoza)
3) Polizaharidele au mai mult de 10 resturi de monozaharide :
homopolizaharide - formate din monomeri identici
(amidonul, celuloza, glicogen)
heteropolizaharide - diferiţi monomeri (a. hialuronic,
heparansulfaţii, keratansulfaţii)
Structura carbohidraților
Digestia și
absorbția glucidelor

Glucidele reprezintă 50-65% din rația alimentară zilnică, ele

constituind principala sursă de energie utilizată în reacțiile ce au
loc la nivel celular. Din totalul glucidelor consumate zilnic 60%
sunt reprezentate de amidon, 30% de sucroză și 10% de
lactoză.
Glucidele alimentare sunt ingerate sub forma de:
 monozaharide (glucoză, fructoză, galactoză, sorboză)
 dizaharide (sucroza, lactoza, maltoza)
 oligozaharide
 digerabile (amidon, dextrine, glicogen)
 nedigerabile (fibre vegetale de celuloza și hemiceluloza)
Digestia și absorbția glucidelor

Digestia glucidelor
 începe la nivelul cavității
bucale, sub acțiunea
amilazei salivare,
acțiune ce se continuă
 în intestinul subțire,
alături de amilaza
pancreatică reducând
amidonul și glicogenul
la maltoză sau dextrine.
Digestia și
absorbția glucidelor

Enzimele glicolitice prezente la nivelul apical al

enterocitelor continuă să degradeze dizaharidele în
monozaharide:
 lactoza : glucoza și galactoza
 sucroza : glucoza și fructoza
 maltoza : glucoza

Glucidele descompuse sub formă de monozaharide sunt

absorbite în special la nivelul jejunului și ileonului.
Glucidele nedigerabile sunt degradate în cantități
foarte mici la nivelul intestinului gros.
Absorbția
glucidelor

Absorbția glucidelor:
 pentozele se absorb prin difuziune,
 hexozele necesită consum de energie metabolică;
 transportul glucozei și galactozei se face cu ajutorul
unor proteine “cărăuș”, prin contransport,
 fructoza are un transportor independent prin difuziune
facilitată.
După traversarea barierei intestinale pentozele și hexozele
au ca destinație finală ficatul.
Metabolismul glucidelor

Monozaharidele ajung prin vena portă la ficat.

În ficat
galactoza şi fructoza sunt transformate în glucoză
o parte din glucoză se transformă prin
glicongenogeneză în glicogen, 
restul glucozei trece în circulaţie  utilizată pentru
necesitățile energetice, excesul depozitat în mușchi
sub forma de glicogen.
Metabolismul
intermediar
al glucozei
 Glucoza este principala sursă de energie pentru țesutul cerebral,
eritrocite și pentru mușchiul striat în condiții de efort!!!
 Glucoza plasmatică provine din 3 surse principale:

1. aport exogen (din alimentație)

2. catabolizarea glicogenului
3. gluconeogeneza
 În absența unui aport exogen, glucoza este rapid eliberată prin
catabolismul glicogenului hepatic și renal, iar în condiții de efort
pentru a asigura cantitatea necesară de energie se va cataboliza
glicogenul muscular.
Metabolismul intermediar al glucozei-
definitii
 Glicogenogeneza = procesul prin care este sintetizat
glicogen din glucoză.
 Glicogenoliza = hidroliza a glicogenului la glucoză.
 Gluconeogeneza = sinteza glucozei în cazul depleției
depozitelor hepatice de glicogen, din precursori de tipul:
 glicerol de la nivelul țesutului adipos
 lactat de la nivelul mușchilor
 aminoacizii rezultați din hidroliza proteinelor tisulare.
 Aceste procese sunt reglate de către glucagon și
adrenalină care stimulează glicogenoliza și de insulina
care stimulează glicogenogeneza.
Gluconegeneza
 Glicogenul hepatic acoperă
necesarul de glucoză pentru
10-18 h în absenţa aportului alimentar.
 Gluconeogeneza este sinteza glucozei din precursori
neglucidici, pe o cale metabolică specială ce
implică reacții chimice în mitocondrii şi citosol.
 Are rol în menţinerea glicemiei.
 90% din gluconeogeneză are loc în ficat pe parcursul
nopţii (aport alimentar întrerupt), 10% în rinichi
 Dacă sistarea aportului alimentar se prelungeşte
40% din glucoza va fi neosintetizată în rinichi.
Substraturile
gluconeogenezei

= molecule mici care

prin
prelucrare conduc la
sinteza de glucoză:
 intermediari ai
glicolizei şi ai ciclului
Krebs
 glicerolul,
 lactatul,
 α- cetoacizii
(dezaminarea
aminoacizilor glucogeni)
Substraturile gluconeogenezei -
glicerolul
 Rezultă din hidroliza
trigliceridelor din ţesutul
adipos şi este
transportat pe cale
sangvină la nivelul
ficatului, fiind fosforilat în
prezenţa glicerol-kinazei
la glicerol-fosfat
(intermediar glicolitic).
 Adipocitele nu pot
fosforila glicerolul,
deoarece nu conţin
glicerol-kinaza.
Substraturile gluconeogenezei - lactatul
Lactatul este eliberat în circulaţie din muşchiul striat
în efort şi de celulele lipsite de mitocondrii
(eritrocitele).
Substraturile gluconeogenezei
 Aminoacizii rezultaţi prin
hidroliza proteinelor sunt
principala sursă de glucoza à
jeun.
 α- cetoacizii (α-
cetoglutaratul derivaţi din
metabolizarea aminoacizilor
glucogeni) pătrund în ciclul
citric şi formează acid
oxalacetic, precursor direct al
fosfoenolpiruvat (decarboxilare)
Reglarea gluconeogenezei
 Glucagonul, cortizolul si
catecolaminele stimulează lipoliza
cu eliberarea acizilor grași și
stimularea gluconeogenezei
 Cortizolul stimuleză și proteoliza
cu direcționarea aminoacizilor
către procesul de sinteză a glucozei
 Insulina blochează lipoliza și
astfel blochează eliberarea de acizi
grași necesari sintezei de glucoză.
Metabolismul intermediaral glucozei

Glucoza are trei destinaţii metabolice fundamentale:

 este catabolizată prin procesul de glicoliză, care
furnizează energia pentru sinteza de ATP (proces desfăşurat
în toate ţesuturile, în special nervos, muscular şi renal);
 este depozitată sub formă de glicogen sintetizat prin
procesul numit glicogenogeneză (în hepatocite şi fibrele
musculare);
 este transformată în acizi grași prin procesul de
lipogeneză, depozitaţi în adipocite sub formă de trigliceride.
Catabolismul glucozei
Catabolismul
glucozei

 Toate celulele oxidează glucoza pentru sinteza ATP-ului

(moneda energetică) care susţine din punct de vedere energetic
toate procesele fiziologice ale corpului.
 Procesul biochimic de oxidare completă a glucozei se
numeşte glicoliză.
 În prima etapă de oxidare, molecula de glucoză cu 6 atomi de
carbon este scindată în 2 molecule de piruvat cu câte 3 atomi
de carbon, această reacţie fiind însoţită de producerea a 2
molecule de ATP.
 Oxidarea continuă cu a doua etapă în care este utilizat un
acceptor de electroni (NAD). Reoxidarea acceptorului de
electroni se realizează pe două căi: glicoliza anaerobă şi
glicoliza aerobă.
Glicoliza anaerobă
 Glicoliza anaerobă are loc în
citoplasmă, atunci când o
celulă nu are mediu oxigenat
sau lipsesc mitocondriile.
 În glicoliza anaerobă, acidul
piruvic este redus la acid lactic
printr-o singură reacţie în
absenţa oxigenului.
 Glicoliza anaerobă produce (2
lactat + 2 ATP + 2 H2O + 2 H
+) dintr-o moleculă de glucoză.
Glicoliza anaerobă

 Glicoliza anaerobă permite sinteza de ATP în ţesuturile

în care aportul de oxigen este insuficient: hematii ce nu
conţin mitocondrii, leucocite, cornee, cristalin, celule în
hipoxie (muşchi scheletic în contracţie rapidă).
 Spre deosebire de glicoliza aerobă, glicoliza
anaerobă produce lactat, care reduce pH-ul și
inactivează enzimele.
Glicoliza aerobă
 În glicoliza aerobă, în prezența
oxigenului, acidul piruvic este
transportat la nivelul mitocondriilor
şi oxidat, formându-se acetilCoA. În
cadrul unui şir de reacţii numit ciclul
Krebs, acetilCoA este oxidată până
la CO2 şi H2O.
 Numărul de molecule de ATP
produse pe calea glicolizei aerobe
este mult mai mare (38 de molecule
ATP rezultă dintr-o singura
moleculă de glucoză), oxidarea
completă a unui gram de glucoză
eliberează 4,l calorii.
Metabolismul
glicogenului
Glicogenul = forma de depozitare a excesului de glucide, la
care se face apel în faza catabolică a metabolismului.
Principalele rezerve de glicogen:
 în muschiul striat: sinteza ATP în contracția musculară
 ficat: rol în meținerea glicemiei
 mici cantități în toate celulele.

De ce nu se păstrează excesul de glucoză ca atare în celule?

Glucoza este activă osmotic, iar creșterea concentraţiei de glucoză
va determina absorbţia unei cantităţi considerabile de apă
 hiperhidratareliza osmotică a celulei, prin urmare, depozitarea sub
formă de glicogen nu creează probleme de presiune osmotică în celule.
Metabolismul glicogenului

 În perioadele interprandiale glicogenul depozitat în

muşchi şi ficat este utilizat pentru obţinerea glucozei.
 Glicogenul muscular (400 g ) reprezintă 1-2% din masa
reală a mușchiului striat în repaus, iar cel hepatic (100 g
de glicogen) constituie 10% din masa netă a unui ficat de
adult sănătos.
 Ficat -> glicogen -> glucoză -> glicemie
 Mușchi -> glicogen-> glucoză-> energie !!!!!!!
Metabolismul
glicogenului

Sinteza de glicogen – glicogenogeneză.

Degradarea (scindarea) glicogenului – glicogenoliză
Reglarea hormonală a glicogenogenezei:
 insulina activează enzima glicogen-sintetaza, astfel are
loc activarea sintezei glicogenului;
 glucagonul, adrenalina au efect invers asupra acestei
enzime.
Glicogenoliza
Glicogenoliza
Degradarea glicogenului presupune
scindarea legaturilor 1,4- si 1,6-glicozidice
prin actiunea conjugata a doua sisteme
enzimatice distincte: sistemul fosforilazic și
enzima de deramificare.
Între acțiunea fosforilazei la nivel
muscular și hepatic există diferențe notabile
care sunt dependente de
- concentrația glucozei sanguine
- acțiunea unor hormoni:
 adrenalina – ce determină activarea
fosforilazei musculare;
 glucagonul – care stimulează activarea
fosforilazei hepatice.
Metabolismul
glicogenului

Deficiența ereditară a unor sisteme enzimatice implicate în

metabolismul glicogenului determină apariția bolilor ereditare
denumite glicogenoze, caracterizate prin:
 tezaurizarea în diverse țesuturi a unor cantități mari de
glicogen cu structura normală sau anormală în unele țesuturi
(ficat, rinichi, intestin, mușchi, creier, etc),
 hipoglicemie,
 acidoză lactică.
Controlul glicemiei
 2/3 din glucoză este absorbită la nivelul tubului digestiv, ajunge
în ficat prin circulaţia portală
 1/3 ajunge în circulaţia periferică, unde determină hiperglicemia
postprandială care durează 2-3 ore după ingestie,
(glucoza postprandială modifică cu minim 30 mg % glicemia)
Menținerea homeostaziei glicemice se face cu ajutorul
unui mecanism reglator, în special hormonal în care
intervin:
- hormonul hipoglicemiant (insulina)
- hormonii hiperglicemianti (glucagon, somatostatina,
catecolamine, cortizol, somatotrop, hormonii tiroidieni
Controlul glicemiei

Nivelul glicemiei plasmatice este menținut în limite

normale (60-110mg/dL) de echilibrul dintre:
 producția hepatică de glucoză
 absorbția intestinală de glucoză
 captarea glucozei de către țesuturile periferice
Rolul incretinei
în reglarea glicemiei

Eliberarea insulinei și a glucagonului este reglată de incretine:

 GLP-1 (peptidul 1- glucagon like)
 GIP (inhibitorul gastric al polipeptidelor)

Postprandial GLP-1 și GIP sunt produse în celulele

intestinale și au un efect de stimulare a eliberării glucozei din
derivații de carbohidrați, inducând stimularea sintezei de
insulină.
Transportul activ
al glucozei

 Transportorul de glucoză GLUT-4 este prezent în principal în mușchii

scheletici, în inimă și în țesutul adipos, nu întâmplător definite ca
țesuturi dependente de insulină.
 La nivel muscular, translocarea transportorilor GLUT-4 din vezicule
intracelulare la membrana plasmatică este favorizată de contracție, de
creșterea fluxului sanguin și de nivelurile scăzute de glicogen, care
caracterizează exercițiul de durată.
 Aceasta explică de ce sportul este un medicament foarte util în
prevenirea rezistenței la insulină și în tratamentul diabetului zaharat
Transportul glucozei in celule
Celulele creierului și ale ficatului folosesc transportori de
glucoză diferiți care nu necesită insulină.
Efectul insulinei
asupra metabolismului
glucidic

 După un prânz bogat în glucide, glucoza absorbită în sânge

stimulează secreția rapidă de insulină.
 Insulina determină captarea/stocarea și utilizarea glucozei.
 Pentru a-și exercita funcția la nivelul celulelor, insulina trebuie
să se lege de o proteină receptor membranară celulele devin
permeabile la glucozăintrarea rapidă a glucozei în
celuleeste fosforilată, devenind substrat pentru toate etapele
metabolismului glucidic.
Efectul insulinei
de stimulare a metabolismului
glucozei in mușchi

 În mușchi sunt utilizați preferențial acizii grași pentru producerea de

energie.
 Sunt 2 excepții când mușchii folosesc glucoza:

- în efort fizic moderat/greu, fibrele musculare devin permeabile la

glucoză, fără intervenția insulinei
- postprandial câteva ore, glicemia mare induce secreția de insulină
suplimentară celulele musculare utilizează preferențial glucidele față
de acizii grași
 Dacă mușchii sunt în repaus postprandial excesul de glucoză
glicogen
Efectul insulinei
la nivel hepatic
 Unul dintre cele mai importante efecte ale insulinei este acela
de a face ca cea mai mare parte a glucozei absorbite după un
prânz sa fie stocată în ficat sub formă de glicogen.
 Între mese, când glicemia scade, glicogenul hepaticglucoză
(menține nivel constant al glicemiei)
 Când cantitatea de glucoză care intră în celulele hepatice este
mai mare decât poate fi stocată sub formă de glicogen,
insulina determină conversia întregii cantități de glucoză în
acizi grașitrigliceridedepozitate ca grăsime.
 Insulina inhibă gluconeogeneza.
Captarea glucozei
la nivelul creierului
 Creierul este diferit de cele mai multe țesuturi, insulina
având un efect redus/absent asupra captării/utilizării
glucozei.
 Celulele cerebrale sunt permeabile la glucoză fără
intervenția insulinei.
 În particular față de alte țesuturi, celulele cerebrale
utilizează doar glucoza pentru producerea de energie!!!!
 Valori ale glicemiei sub 20-50 mg/dl șoc hipoglicemic:
confuzie, convulsii, comă.
Efectul insulinei
în metabolismul
glucidic

 Insulina crește transportul glucozei și utilizarea acesteia de

către multe alte celule în același mod în care afectează
transportul glucozei prin membrana celulei musculare.
 Transportul glucozei în celulele adipoase este esențial
pentru a furniza glicerolul necesar depozitării lipidelor în
celule.
Controlul hormonal al hipoglicemiei

 Catecolamine (adrenalina, noradrenalina):

au efect hiperglicemiant
 Glucagonul: efect hiperglicemiant prin
creșterea producției hepatice de glucoză
(prin glicogenoliza și gluconeogeneza) și
asigură o concentrație plasmatică de
glucoză suficientă cerințelor țesutului
cerebral.
 Cortizolul (secretat de corticosuprarenală)
are acțiune hiperglicemiantă
(antiinsulinică).